<>
Vineri, 06 August 2021
Numai acum încep să pricep cu adevărat ce a vrut să îmi spună Divinitatea prin trimișii săi în legătură cu ispita de a căădea în mânie în fața ultimelor întâmplări petrecute în familie, așa că am să mă apropii de sfârșitul acestui capitol relatând următoarele:
Vărul meu și-a încheiat concediul ieri. Miercuri seara el și partenera lui, împreună cu fetița lor, au trecut în vizită. Toate au fost bune, călduroase și prietenoase în sufragerie, în timp ce mama și el au purtat o conversație între patru ochi în bucătărie, discuție pe care mama mi-a reprodus-o după ce urgia cu piatră s-a mai potolit. Furtuna aceea de miercuri seara a fost nemaipomenit de înfiorătoare, așa cum se auzeau pietrele izbind în geamuri din atâtea direcții, în toate încăperile casei, cu excepția băii. Și numai această ploaie profetică m-a făcut să fiu pe deplin convinsă că Însuși Tatăl Care se află în ascuns a hotărât ca întâlnirea sufletului meu pereche să nu mai fie condiționată de termenii anteriori, mai ales când și ultima Sa avertizare mi-a comunicat faptul că i-aș face o mare nedreptate perechii mele dacă i-aș mai cere în continuare să mă aștepte în fața balconului, când din Cer plouă cu piatră: ”Here comes the rain again/ Falling on my head like a memory.” Ce straniu a fost, totuși, să primesc aceste versuri cu atât de puțin timp înainte de această ploaie care a venit chiar în ziua de miercuri, cu puțin timp înainte de ora 21:00! Să fi simbolizat oare această întâlnire la balcon modul prin care mi-am pedepsit perechea, lăsându-l să aștepte în frig, ploaie, vânt și zăpadă în fața balconului meu?!!!
Dar când toate s-au mai liniștit miercuri seară, mama mi-a destăinuit versiunea de poveste a vărului meu care nu a coroborat-o decât prea puțin pe cea pe care ne-a servit-o mătușa mea în urmă cu 3 săptămâni încât acum nu prea mai am ce povesti, încercând să corectez cele scrise în trecut.
Dar cel mai șocant lucru a fost să aflu de la ea că bunica i-a cerut vărului meu într-una din aceste zile de la venirea lui în țară să se ducă la vechile ei case să facă un pic de curat pe acolo pentru ca, după aceea, să o ducă și pe ea înapoi până la plecarea lui. Astfel am primit confirmarea că ea, biata de ea, încă mai trage nădejde că are să se întoarcă în acele case care stau să cadă. Și numai vărul meu a putut-o face să priceapă că acest lucru nu se mai poate întrucât casele ei sunt o ruină, fapt pe care nu l-a crezut când i l-a povestit mama. Să fi gândit bunica mea că mama minte ca să o tragă pe sfoară? Până la urmă, complotul acesta al ei făcut pe la spatele nostru dovedește cât de puțin s-a adaptat ea traiului cu noi și cât de puțină disponibilitate are să facă acest efort, chiar dacă tocmai ce se întorsese de la spital, după ce suferise o criză de diabet. Pentru ce mai suntem noi de vină, așadar, că ea are acest puternic atașament față de acele locuri? E just ca noi să dăm dovadă de milă, de compasiune și de înțelegere față de situația ei, dar toată această poveste este atât de absurdă și de ridicolă încât nu pot reacționa în fața acestor fapte decât pufnind în râs!
Din toată această ridicolă absurditate mama a învățat un lucru minunat pe care tot timpul am încercat să i-l explic, anume să nu își mai pună baza în acea moștenire ca să poată renova casa luată acum 4 ani, fapt pe care l-a conștientizat și ea, din fericire pentru toată lumea! Căci Ființa profundă mi-a explicat de unde ne-au venit nouă unele probleme, mai ales în ultimii ani, mai ales în privința finanțelor. Contextual, lămurirea a venit sub forma unui citat dintr-o carte a lui Mircea Eliade pe care o ascultam, reformularea acestuia sunând în felul următor: ”sărăcia este o stare larvară, iar din mizerie nu se pot naște decât microbi și larve pe care nici biologia nu le studiază fiindcă acest domeniu studiază adulții, nu larvele”. E foarte simplu de priceput din acest text că multe din problemele noastre s-au datorat imaginii pe care am avut-o despre noi înșine în ultimii 25 de ani, de când am sărăcit dintr-o dată, păstrând foarte vie această imagine a sărăciei cu care ne-am identificat în mintea noastră, iar asta numai din cauza faptului că nu am avut, ca familie, o locuință în proprietate personală, cu toate că realitatea faptelor demonstrează că o ducem foarte bine, slavă Domnului, însă nu vreau să subliiniez decât ideea că atât de distorsionată a fost imaginea pe care am avut-o asupra vieții numai din cauza faptului că ne-am văzut pe noi înșine ca fiind săraci. Și iată că am primit învățătură de la Ființa profundă care mi-a ridicat vălul ignoranței de pe ochi, făcându-mi cunoscut faptul că sărăcia este o stare mentală larvară, a crede și gândi despre tine că ești sărac și că trăiești în mizerie nu poate decât conduce la nașterea de microbi și viruși mentali care se vor asocia cu diverse obsesii și fixații, etc… Ori toate acestea nu se vor traduce în viață decât în durere, suferință și amărăciune, iar familia mea apropiată cunoaște prea bine ce semnifică toate aceste lucruri. Și, totuși, este atât de ciudat. Noi nu suntem săraci!
Dar hai să înlocuim sărăcia cu alt concept defectuos ca să pricepem ce va fi însemnând ca bălăcindu-te într-o mlaștină emoțională și mentală să semnifice a da naștere la microbi, bacterii și larve mentale. Vai de mine, iată că experiența de viață m-a făcut să știu foarte bine ce înseamnă să te bălăcești ca porcinele în cocina mizerabilă a minții, fapt din care nu a putut să rezulte decât multa amărăciune pe care am simțit-o aproape întreaga viață!
Și când toate s-au încheiat ieri, iar vărul meu trebuie să fi pus piciorul în casa lui din străinătate, Maestrul meu interior (Monada Divină) a dat semnalul arbitrului printr-un gest cu mâna cu profundă semnificație sufletească, deschizând partida pe terenul de joc și de practică, în universul interior.
Și atacantul care mi-a venit în ofensivă cu o forță nemaivăzută până acum a fost Luciferul particular. Când m-am trezit azi-dimineață, ceasul arăta 07:34, trebuind să mă ridic din pat ca să verific ora ca exercițiu practic de a-mi educa voința, fapt despre care am scris în compunerile trecute, dar ora încă matinală m-a îmbiat să mă întorc la somn. Am avut o noapte dezgustătoare în lumea visului, lucru care m-a făcut să am remușcări la trezire, atât de trist și de puțin încurajator mi se pare să descopăr cât de slabă sunt în fața tentației.
Dar după ce am adormit la loc azi-dimineață Lucifer nu s-a mai ascuns, arătându-mi-se sub forma atât de bine-cunoscută mie. Portocaliul vestimentației sale de împrumut strălucea ca niciodată până atunci, tulburându-mă peste măsură de mult fiindcă îmi amintea iarăși de chestiunea rudelor mele, iar asta atât de curând după plecarea lor și după încheierea subiectului despre care am crezut că nu mai am ce povesti.
Și cât de departe a fost Lucifer în această dimineață de firea lui enigmatică, seducătoare și karismatică! Din contră, mi se arăta brutal, excesiv de brutal, de vulgar, de obscen și de poruncitor. Supliciul la care m-a supus a fost atât de dezgustător încât nu mi-a venit a crede că aveam de-a face cu aceeași entitate care de atâtea ori m-a luat prin surprindere cu farmecul său! Și pentru un timp m-a chinuit și m-a tachinat în felul în care vărul meu m-a torturat în perioada copilăriei, fără ca vreun adult să mă fi scos vreodată cu adevărat din mâinile sale. Însă Luciferul particular nu s-a mai oprit acolo unde vărul meu n-a mai îndrăznit să înainteze, așa că supliciul de azi-dimineață a fost cu mult mai cutremurător decât ce mi s-a întâmplat în viață. Iar pentru Luciferul particular nu cântărea nici cât o ceapă degerată strigătul meu năpraznic prin care îi ceream să se oprească și să se îndepărteze de mine! Țipam deja, nu mai strigam și continua să nu îmi vină a crede că era aceeași entitate plină de farmec din alte rânduri.
– Dacă tu ești o entitate conștientă, ar trebui să te poți opri când ți-o cer! Căci tu singur mi-ai arătat că acela care nu se poate stăpâni nici când îi poruncesc eu este cel pe care mintea mea l-a fabricat, copiindu-te pe tine! Oprește-te, deci! i-am spus lui Lucifer, vrând cu orice preț să îi opresc atacul feroce care nu era decât o siluire și nimic mai mult.
– De ce nu vrei să primești ce-ți dau eu? mi-a răspuns.
– Fiindcă nu este normal. Ești vulgar, am dat zor să îi răspund, continuând să parez atingerile și mângâierile lui cumplit de ofensive și brutale, el era atunci opusul farmecului și stilului, o brută și atâta tot.
– Dar tocmai acesta este normalul acum! mi-a răspuns rânjind, căpătând o notă teatrală, aproape burlească, în felul său de a-mi vorbi.
Așa că iarăși m-a luat în brațele sale, căutând să facă o demonstrație a tuturor aptitudinilor de cuceritor și de Don Juan pe care o brută sau un golan le are. Și am urlat și mai tare, cu mult mai năpraznic chiar, cerându-i să se oprească, iar când a revenit la mine după ce îl îndepărtasem o clipită, și-a modificat amprenta/semnătura energetică, ceea ce m-a făcut să nu mai am dubii că nu eram față în față cu dragonul. Și când m-a atins în acea secundă, întreaga stăpânire de sine aproape că mi-a dispărut. Aveam să cad iarăși pradă farmecului său pe care îl petrecuse în spatele cortinei numai de formă până atunci, dar și farmecul acesta era numai de formă întrucât toate aceste scene conțineau un fel de simbol, o precizare, o indicație pe care numai acum am ghicit-o, scriind despre aceste lucruri.
Dar azi-dimineață eram sub influența stimulilor direcți care nu mi-au dat deloc timp să aduc vreo interpretare metaforei ce se ascundea în spatele atacului energiei luciferice. Și cum spuneam, cum-necum i-am respins în cele din urmă și nota șarmantă, iar curând după aceea și-a lepădat iarăși farmecul seducător ca să revină la forma brutei care, și mai sălbăticită, a încercat să obțină totul de la mine. Iar când această limită extremă a fost atinsă, eu am explodat majestic!
Atunci m-am cutremurat din toate încheieturile, scuturându-mă și vibrând toată, iar puntea de legătură cu inconștientul s-a creat instantaneu pentru ca o formă mentală îngropată în cimitirul său să iasă la suprafață. Nu îmi pierdusem întru totul natura umană când acea arătanie inconștientă s-a făcut perceptibilă în interiorul psihicului meu, putându-se, prin urmare, exprima prin personalitatea mea onirică. Acest proces de conectare cu subconștientul și inconștientul prezintă un deosebit interes pentru suflet, fiind atât de extrem de necesar și de folositor în procesul auto-cunoașterii și al descoperirii de sine încât m-am deprins să păstrez un minuscul dram de discernământ când acest fenomen mi se întâmplă, fapt care mă ajută să mă pot observa cu mai multă eficiență, lucru pe care am vrut să îl pun în practică și azi-dimineață, vrând cu multă ardoare și nerăbdare să înțeleg ce va fi vrut să însemne noua creatură dezgropată. Și am dat să deschid gura ca să îmi aud glasul de necuvântătoare căci am vrut să știu cărei specii de animale îi aparțineam, felinelor, caninelor, porcinelor, ovinelor, etc., dar niciun sforăit sau grohăit sau miorlăit nu s-a făcut auzit de pe buzele mele, ci numai un geamăt plăpând, de-abia perceptibil. Și tare mult am vrut ca limita să fi fost împinsă chiar mai mult, și mai adânc în propriul psihic, pentru ca această nouă entitate să mi se facă și mai perceptibilă în măruntaiele psihicului, cu toate că toți acești stimuli ai energiei luciferice făcuseră ca această prezență inconștientă să se izoleze într-un mod atât de extrem de precis, ieșind la lumina auto-criticii!
Dar arbitrul, Ființa profundă, care dăduse semnalul de începere a partidei pe terenul de practică în psihologia internă a încheiat jocul foarte curând după aceea, înainte ca pământul meu filozofic să ffie cutremurat de un nou seism, deci de o nouă criză emoțională!
Și până să revin în stare de veghe, deschizându-mi ochii, am fost asistată de acele mâini care de mii de ori mi-au apărut în ochi în ultimii 5 ani, fluturându-se și agitându-se și trezindu-mă în timpul visului. Acum iată că mă aplaudau!
Dar acum e prea târziu, fiind deja trecut de 21:00, ca să mai pot aduce completări acestei experiențe. Totul întru totul, trebuie urgent să lămuresc că această nouă formă psihică dezgropată nu avea cum să latre sau să chițăie la cererea mea fiindcă nu din regnul animal venea, ci din specia microbilor și a larvelor venea. Căci era creatura abrutizată, microbul mental care m-a făcut toată viața mea să cred că nu merit să fiu decât cu o brută, cu un golan, cu un bătăuș. Acea larvă mentală m-a făcut toată viața mea să cred că nu pot fi decât cu cineva care avea să mă bage în pământ, pământ în care am intrat mai întâi ca o râmă oarbă fiindcă atât de lipsită de valoare m-a făcut să mă simt în context cu sexul opus. Acea larvă mentală m-a făcut tot timpul neputincioasă, incapabilă să deschid gura ca să strig după ajutor atunci când eram supusă la acte de agresiune. Mai mult decât atât, în cursul acelor câteva clipe de conexiune cu acest agregat, m-am simțit cuprinsă de o stare generală de mortificare, de neputință de a reacționa.
Nu fac decât să vorbesc despre stima de sine scăzută. Această larvă mentală trebuie extirpată din psihicul meu cât mai urgent cu putință, chiar dacă este o formă prin care eul cerșește milă, compasiune, înțelegere, căldură, sprijin. Căci această larvă se vede pe sine drept o victimă abrutizată căreia trebuie să îi oferi toată compasiunea ta! Și nimic din toate acestea nu poate primi fiindcă această larvă fabricată de mintea mea în condițiile stimulilor vieții pe care energia luciferică i-a simulat în această dimineață este mizeria care mi-a otrăvit sufletul, slăbindu-mi prea de timpuriu puterea și discernământul.
Pentru că ar fi trebuit să știu, să simt măcar că trebuia să fi existat în întreaga lume largă un suflet care să se fi potrivit cu sufletul meu, în locul golanilor și bătăușilor cu care mi-am încurcat viața crezând că nu merit nimic mai bun!