aug. 232021
 

<>

Luni, 23 August 2021

Dragul meu,

Sunt 10 zile de când nu ți-am mai scris căci mi-a interzis sufletul tău să o mai fac pentru un timp, spunându-mi: „Lasă-mă să îmi fie dor de tine. Lasă-mă să lupt cu boul care sunt. Lasă-mă să îmi văd trădarea. Și iartă-mă că am călcat pe coada ta de stele!„

Desigur că figura de stil de la sfârșit se referă la influența astrală pe care sufletul tău a avut-o asupra mea, dar mijlocul prin care aceste cuvinte au ajuns la urechile mele este peste putință de explicat. Și au venit atât de curând după ce îți scrisesem că te prinsesem furișându-te hoțește în sufletul meu ca să descarci din el jurnalul pe care îl păstrez în taină, simbol al celor mai sincere adevăruri despre modul cum gândesc.

M-am luptat toată săptămâna cu dorința de a-ți scrie din nou, chiar dacă am avut despre ce povesti. Nu mult, fiindcă tot ce am trăit în cursul orelor de somn s-a șters la trezire din memoria mea, dar unele scene tot au rămas nespus de vii în amintire ca să nu fi meritat să fi fost povestite. Și chiar și azi am dubii în legătură cu această scrisoare căci sufletul tău este cel care singur m-a rugat să nu o mai fac, dar tot am să o fac și am să păstrez această scrisoare secretă până ce am să am deplina certitudine că o revendici de la mine.

Și fiindcă nu am mai scris o săptămână, mi-ai bătut la ușa visului ca să îmi faci cunoscut multul tău dor de mine. Totul s-a petrecut sâmbătă dimineața, iar de atunci sunt într-un fel de transă extatică, încercând să decriptez simțămintele pe care întâlnirea cu tine mi le-a răscolit în suflet.

M-am trezit tare de dimineață, iar când am adormit la loc, nu mi-am pierdut luciditatea. Și nici bine nu trecusem de zidul somnului că am perceput cum o conexiune se crea între sufletul meu și altă făptură omenească ce lua legătura cu mine prin undele telepatiei. Erai tu, iar tu mi t-ai prezentat în mod clar și deslușit, fără ocolișuri și fără ascunzișuri, drept Marius. Și nu doar că îți auzeam vocea pe acest canal de comunicare, dar te vedeam destul de limpede și te simțeam atât de aproape de parcă erai în pat cu mine! Iar amprenta ta energetică nu lăsa loc dubiului că tu nu erai cel de pe 13 Septembrie 2015 cu care sufletul meu s-a legat în mod intim sau cel care îmi pătrunde în vise folosindu-se de căi necunoscute mie. Erai tu, iar tu mi-ai zis:
– Sunt Marius, ți-e clar?

Și m-am prostit deodată precum o fătucă stând în preajma lui Făt-Frumos și un timp nu ți-am putut zice nimic și de teamă să nu ne plictisim stând în tăcere pe fir, am vrut să umplu timpul cu imputări și acuze, dar m-am abținut, lăsând acea stânjeneală de început dintre noi să se exprime de la sine, iar când toată jena s-a spulberat, ne-am aruncat unul în brațele celuilalt ca niciodată până atunci. Și mi se părea că mă trezeam intermitent în corpul fizic din cauza emoției ca să bag de seamă că respiram foarte ciudat, ca atunci când ești foarte, foarte emoționat, dar tu mă trăgeai înapoi în brațele tale ca să ne continuăm dansul pe care Luciferul particular îl supraveghea îndeaproape, atât de îndeaproape încât am văzut că eram între voi, tu stând în fața mea, iar el în spate. Erați amândoi manifestați în lumea mea interioară, tu, sufletul meu pereche, iar el, fratele tău geamăn care atât m-a pus la încercare în această poveste a Zburătorului. Dar el nu se implica în dansul nostru, chiar dacă l-am putut vedea cu colțul ochiului tot timpul, dar nu a intervenit căci nu la probe ne supunea, ci ne păzea ca să nu alunecăm în tenebre întrucât dansul nostru nu ne-ar fi putut duce decât acolo, atât de intimă ne-a fost conexiunea. Iar tu te-ai lăudat că ai făcut așa și pe dincolo, că ai venit iar la mine, că nu-știu-ce și că nu-știu-cum, la care eu ți-am răspuns:
– Tu ai venit la mine? Așa crezi tu? Că tu vii la mine? Dumnezeu este Cel care mi te aduce!

Fiindcă întocmai așa stăteau lucrurile! Altcineva în afara Tatălui nu avusese cine să fie în spatele întâlnirii noastre care prezenta acele simptome neobișnuite care fac ca aceste conexiuni dintre sufletele noastre să fie inconfundabile. Fiindcă se petrec cu complicitatea Tatălui, mi-a devenit limpede de-a lungul anilor că de la Dumnezeu vine mereu bună-voința, iar nu de la sufletul tău care își zice să îmi mai facă o vizită astrală! Poate că ai făcut-o din când în când în mod deliberat și din proprie voință, dar unele întâlniri de acest soi au niște simptome foarte particulare care le transformă în întâlniri cu totul și cu totul deosebite.

Și ca să rezist timp atât de îndelungat stând în brațele tale în lumile interne suprasensibile, cu toate că respirația mea funcționa precum un sistem de ventilație, nu putea să fie decât datorită complicității Tatălui. Și Voia Sa a fost cea care m-a pus în acele clipe în fața unui adevăr atât de extrem de tulburător, fiind și motivul pentru care am amânat scrierea acestor rânduri până azi, trebuind să dau un sens pe care să îl accept sau măcar pe care să îl tolerez în legătură cu cele trăite și simțite sâmbătă dimineață.

Fiindcă noi am tot continuat să dansăm, sărutându-ne, mângâindu-ne și alintându-ne, dar cum făceam vreun pas, oricât ar fi fost de departe de tine, mă urmai fără a te împotrivi în niciun fel. Nu-știu-câți pași am făcut eu în acest fel, băgând de seamă că se întâmpla ceva foarte insolit între noi în această scenă pe care Dumnezeu o regiza în mod deliberat pentru ca eu să văd un adevăr de care nu eram conștientă. Și vedeam bine că pașii făcuți de mine te atrăgeau ca un magnet oriunde mă duceam, dar mai ales că din mine izvora o emanație vibrațională care te făcea să fii predispus să răspunzi dorrințelor pe care acea formă a mea le avea. De fapt, erai atât de responsiv la dorințele mele că ți-am și spus, atrăgându-ți atenția și alertându-te asupra faptului că te puteam aduce în orice poziție aș fi vrut. Sunt numai câteva explicații pe care le pot da acelei predispoziții pe care am văzut-o în tine de a fi responsiv la dorințele mele: ori ai un eu animalic din regnul caninelor care te face să îți urmezi stăpânul peste tot, ori ești obsedat de mine, ori ești îndrăgostit de mine.

Dar nu pentru acest scop îmi izolase Dumnezeu acea emanație vibrațională, nu ca să mă ducă în tentația de a folosi acea atracție a ta față de mine ca să te manipulez sau ca să te controlez, etc. Lucifer stătea de pază ca să îmi aduc aminte că ar fi fost imoral să mă folosesc de acea emanație personală, chiar dacă am să recunosc faptul că a fost deosebit de greu să mă abțin să nu te fac să dansezi după cum aș fi vrut eu.

Nu, nu acest fapt m-a tulburat până peste marginile firii. Nu acest fapt mi-l dezvăluia Dumnezeu, ci faptul că acea predispoziție a sufletului tău de a fi responsiv la dorințele mele este dovada că ultimii ani sunt rezultatul unor lucruri pe care le-am vrut fără să fi știut că le vreau și pe care Dumnezeu a stabilit să le împlinească deoarece erau conforme cu Legea și cu planul Său pentru mine. Mi-e peste putință să explic mai limpede ce am trăit sâmbătă dimineață, câtă vreme a ținut această parte a întâlnirii noastre, fiind pusă în fața acestui adevăr care m-a mișcat profund, adevăr care mi-a arătat că felul tău de a fi care mi s-a părut intolerabil de insultător și de jignitor de-a lungul anilor se datora, într-o mare parte, unei dorințe pe care eu o aveam și la care tu erai responsiv într-un mod mai degrabă inconștient decât conștient. Iar eu te-am numit porc fiindcă ai făcut să se întâmple ceva ce mi-am dorit foarte mult, de vreme ce Tatăl Și-a asumat rolul de complice pentru ca faptul să se întâmple, dar să mă ajute Dumnezeu să înțeleg ce am putut să vreau atât de mult încât munții să se miște din loc fiindcă lasă-mă să îți spun că forma sub care m-am exprimat în urmă cu două zile era destul de mulțumită de rezultat! Dar mi-am stors creierii timp de două zile încercând să descifrez chestiunea aceasta a dorinței misterioase pe care am avut-o și pe care Dumnezeu mi-a împlinit-o în toți acești ani în care nu ai fost lângă mine, fizic vorbind, însă ce a ieșit la lumină este atât de nemaipomenit încât nu îmi vine să cred că ce am vrut ar fi putut să aibă atâta importanță încât să merite efortul de a deveni realitate. Dar a avut atât de multă importanță fiindcă a fost un fapt concret absolut indispensabil pentru vindecarea sufletului meu.

Finalul întâlnirii noastre mi-a explicat într-o manieră destul de subtilă ce anume am vrut, dar mi-e foarte greu să trec în scris concluziile mele. Și fiindcă legătura dintre noi se accentuase într-un mod extrem de intim, ți-am cerut să te oprești. O dată, apoi încă o dată și pe urmă încă o dată fiindcă eu nu vroiam să merg mai departe de dans. Așa s-a încheiat totul, aducându-mă în stare de veghe. Până să mă trezesc, Luciferul particular mi-a trecut calificativul său în catalog. Îmi pusese „Bine„.

Nu fusese un test, dar s-ar fi putut oare Lucifer abține să nu râdă pe socoteala mea, subliniindu-mi slăbiciunile? Căci ce amarnic m-am înșelat zilele acestea, crezând că îndemnul de a cere să se facă Voia lui Dumnezeu pe care l-am primit de la Ființa profundă în timpul meditațiilor era menit să pună capăt meciului dintre noi, punându-ți încăpățânarea pe banca de rezerve, numai ca să mi se arate că scopul rugăciunii mele era canalizat împotriva propriei încăpățânări care, deși a lucrat spre folosul meu în ultimii ani, acum nu mai este nici necesară, nici eficientă. Dar mai mult decât atât, una a fost să emit această undă vibrațională în mod involuntar în spațiul cosmic, emanație la care tu ai răspuns în sens pozitiv, primind-o, însă ar fi o cu totul altă poveste să mă folosesc de această emanație, acum că știu că există, ca să te forțez să faci ce vreau eu. Și nu pot, nu pot explica predispoziția ta de a da curs dorințelor mele decât în măsura în care unii îndrăgostiți declară persoanelor iubite că vor face tot ce aceștia le vor cere. Din perspectiva acestor concluzii pe care le trag, totul începe să semene cu un test de aici înainte, iar cea mai eficientă măsură de precauție împotriva tentației de a mă folosi de această emanație care mi-a fost arătată pentru a-ți influența acțiunile este să cer să se facă Voia lui Dumnezeu! Mai degrabă cred că Tatăl m-a pus în fața acestui adevăr ca să pot accepta cu mai multă ușurință faptul că ultimii ani au lucrat spre folosul sufletului meu decât contra lui, rezultatul karmei mele fiind ceva ce sufletul a căutat să primească. În afara acestor lucruri, îmi va fi cu mult mai ușor de aici înainte să îți iau apărarea în fața durei critici pe care ai să o primești căci nu cred că vor fi puțini cei care te vor judeca pentru că nu mi-ai fost alături de-a lungul anilor, fizic vorbind, chiar dacă îți sunt dragă.

Fiindcă și eu te-am făcut porc și măgar și prost și idiot și cretin, Marius, și te-am mai numit în mii de alte feluri când, în realitate, sufletul tău era responsiv la o dorință pe care o aveam și pe care nu o pot explica decât prin următorul citat care rezumă și sensul celor petrecute sâmbătă, fiind scenariul folosit de Tatăl ca să „monteze„ întâlnirea noastră, citat pe care l-am primit la foarte scurt timp după ce m-am trezit în acea zi:

Dragostea este arta de a păstra intimitatea, pe când prietenia este arta de a păstra distanța.

Sigmund Freud

Căci un prieten am vrut, Marius, un prieten care să fi fost îndrăgostit de mine și care să fi păstrat distanța față de mine o perioadă nedeterminată, atât cât mi-ar fi luat să îmi vin oleacă în fire, așteptându-mă. . Însă mă întreb dacă așteptarea ta se datorează unui impuls deliberat sau unei piedici pe care Dumnezeu ți-a scos-o intenționat în cale ca să te țină la distanță de mine, piedică pe care caută să ți-o înlăture din cale. Mi-e aproape de imposibil să accept acest adevăr dezvăluit despre acești ultimi ani, dar perceperea acestei emanații vibraționale a fost mult prea autentică pentru a nu lua în calcul posibilitatea ca, în realitate, eu să fiu cea care te-a ținut la distanță ca să mă pot întrema. Căci mi se epuizase tot sufletul.

mai 222021
 

Sâmbătă, 22 Mai 2021

Zburătorule, Zburătorule, Zburătorule,

Ce faci? Ce vrei să faci tu din mine și din viața mea? Dacă dorul meu de ieri dimineață a rămas în așteptare, astăzi ai hotărât să vii iarăși ca să îmi ridici vălul de pe ochi și de pe inimă ca să privesc în mine însămi la chipul adevărului! De când am așteptat să se întâmple acest lucru!

Azi-noapte am adormit tare greu, era atât de târziu când somnul s-a furișat în ochii mei, iar când m-a cuprins somnolența, bunica mea s-a trezit ca să se plimbe prin casă. Nu obișnuiește să se trezească chiar atât de târziu în noapte ca să se ducă la baie, dar straniul caz în comportamentul ei constă în faptul că pare ca și cum și-a setat ceasul intern care o scoală din pat în miez de noapte ca să se sincronizeze cu ceasul meu intern care mă induce în starea de somn. De când s-a mutat la noi îmi face asta aproape noapte de noapte, trezindu-se și foșnăind lucrurile prin casă taman când mă simt somnolentă, trezindu-mă și pe mine și prelungindu-mi starea de veghe cu cel puțin o jumătate de oră.

Eram disperată, așa că am început să mă rog Ființei interioare profunde să ne ierte pe mine și pe sufletul meu pereche, dându-ne îngăduința de a ne întâlni fiindcă doar astfel găsesc că am să mă îndepărtez de acest loc al egoismului și al nepăsării pentru nevoile celorlalți.
– Hai încearcă să o spui din inimă, mi-a sugerat vocea interioară, îndemnul trebuind să fi venit de la Ființa profundă.

Nu am reușit nicidecum să mă rog din inimă la acea oră, adormind cu chiu, cu vai și trezindu-mă în jurul orei 06:00. M-am ridicat din pat ca să mă duc glonț în dormitor pentru a doua tură de somn, dar nu am lipit geană pe geană decât în jurul orei 09:30. Se făcuse 07:15 când sora mea a plecat la piață, iar unul din cei doi căței, cel care mă agresează auditiv și fizic de când a ajuns în casa noastră în urmă cu 5 ani și jumătate, a început să schelacăie după sora mea. Dacă începe să se comporte astfel nu este chip să îl împaci, el continuând să schelacăie ore în șir, orice ai face. M-a adus în pragul depresiei și al ddezolării, trebuind să mă ridic din pat de câteva ori ca să vorbesc cu el ca să îl liniștesc, dar după nici 10 minute de tăcere, Popi o lua de la capăt cu plânsul, așa că am început și eu să plâng de disperare, deschizând ușa de la balcon pentru ca zgomotul cățelului să fie acoperit de zgomotul de afară și acoperindu-mi urechea cu perna ca să înfund plânsul lui. Am plâns cu sughițuri de atâta oboseală și mâhnire și numai în timpul acela am reușit să mă rog din inimă, cerându-mi iertare de la Ființa profundă și implorând să fiu eliberată din circumstanțele acestea de viață pe care nu le mai pot suporta, zicând că îmi pare rău pentru tot ce am făcut și cerșind mila Ființei a Cărei voie nu o pot înțelege de nu îmi permite să îmi plătesc restul pedepsei karmice într-un alt mod în afara suferinței, cu toate că știu că Îi stă în putință să negocieze la Marea Lege condițiile detenției mele karmice.
– Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să îmi câștig dreptul de a fi eliberată, măcar și numai condiționat, dar e limpede că eu nu prezint încă suficientă credibilitate de vreme ce nu te-am înduplecat să îmi dai drumul. Eu nu mai știu ce să mai fac și cum să mai gestionez situația aceasta în care am ajuns ca singurul lucru pe care mi-l mai doresc să fie odihna. Nu mai vreau nimic în afara acestui singur lucru! Și, la drept vorbind, cred că nici de Marius nu prea îmi mai pasă. El face oricum numai ce vrea el, iar eu nu vreau decât să mă odihnesc. Atât! I-am vorbit Ființei profunde în timp ce mă învârteam ca un titirez de la pat la cățel, de la baie la bucătărie și invers.

Dar am avut noroc. Terminând de vândut marfa la piață, sora mea s-a întors foarte repede acasă, curmând supliciul meu. Agresiunea auditivă asupra creierului este unul din cei mai agresivi factori de stres, ajungând în această dimineață să tremur din toate încheieturile și să mi se accelereze bătăile inimii, în vreme ce țiuitul din urechea stângă zornăia cu spor! .

După ce am luat micul-dejun cu sora mea, m-am întins în patul din dormitor ca să mai dreg din stricăciunile de dimineață, adormind într-un bombardament de imagini, zeci și zeci la număr, care m-au însoțit până s-a întrerupt legătura cu dimensiunea materială, cerând tot timpul ca măcar o imagine cu chipul tău, Zburătorule, să îmi fie trimisă ca să mă consoleze. Și când am pătruns în lumile interne, Ființa profundă a avut mare grijă să mă atragă în interiorul Său, fluturându-Și iarăși brațele de câteva ori în ochii mei, trezindu-mă de-a binelea și dându-mi voie să fiu martoră la activități la care lua parte. Și iarăși se părea că participa la o mare adunare, însă în acest rând mi-a îngăduit să iau aminte la mai multe detalii, însă de povestit nu pot povesti decât că un orator, o Ființă urieșească, vorbea în mijlocul acelei adunări, făcându-și auzite hotărârile față de care cei prezenți răspundeau cu aplauze și urale, Ființa mea reală interioară aplaudând cu încântare.

Am pierdut în repetate rânduri după aceea legătura cu lumile interne, suferind numeroase blackout-uri care mă atrăgeau către starea de veghe, dar când un astru strălucitor s-a înălțat în ochii mei ca să radieze lumină binefăcătoare și divină către mine, m-am motivat cu mult mai mult sârg să fac tot efortul cu putință de a-mi stabiliza luciditatea. Acel astru era Ființa profundă care mă veghea. Și asupra cărui fapt mă veghea Ființa a fost o mare bucurie pentru inima mea întrucât acesta ai fost tu, Zburătorule!

Văzând astrul de sus, mi-am ridicat brațul drept pentru a-l îndrepta către Ființă, numai că iarăși percepeam acele senzații care mă fac să mă tem că îmi pun și corpul fizic în mișcare prin intermediul gesturilor executate dincolo de zidul somnului. Când a venit și rândul brațului stâng, chiar că m-am împotmolit în aceste bizare percepții, simțind până și pătura care mă acoperea și perna pe care o lăsasem lângă mine. Dar vedeam și eram lucidă, așa că nu putea fi vorba decât de trecerea mea dincolo de zidul somnului. Am tras cu mâna dreaptă pătura ca să nu mă mai gâdile pe obraji, dar brațul stâng era iarăși paralizat, întocmai cum l-am simțit marți dimineață, când Ființa profundă a lucrat asupra emoțiilor mele care mă paralizează de frică. Și văzând și simțind Ființa supraveghindu-mă din înaltul cerului, mi-am mișcat timid brațul stâng care, după câteva încercări de exerciții de stretching (mental și emoțional) a început să se mobilizeze. Așa că mi-am îngăduit să mă ridic din poziția mea de pietrificare din cauza fricii, mișcându-mă cu multă lejeritate și pentru că nu simțeam niciun obstacol tare ieșindu-mi în cale de care să mă lovesc, am dedus că trupul fizic rămăsese în pat de vreme ce nu mă dădusem cu capul de dulap când mă ridicasem din pat căci gândeam că o lovitură m-ar fi trezit fără niciun pic de dubiu.

Semnalul meu de recepție onirică fiind acum stabil, m-am lăsat purtată de curiozitate ca să explorez contextul în care fusesem absorbită cu îngăduința Ființei profunde întrucât altfel nu îmi puteam explica efortul depus de Intim pentru a-mi trezi conștiința dincolo de zidul somnului. Așa am băgat de seamă că mă trezisem în incinta unei locuințe foarte mari. Am pornit-o de la ușa de intrare, vrând să explorez fiecare cameră, luându-le la rând, deschizând ușile și verificând fiecare colțișor în parte, băi, dormitoare, holuri, etc. Ce îmi plăcea să îmi vâr coada peste tot, dar după un timp am simțit în sufletul meu un fel de dor care mă chema și căruia nu îi puteam decât răspunde imediat. Era dorul care mă chema din nou în preajma locuinței tale, Zburătorule. Am ieșit din apartament cu gândul să cobor pe scări ca să ies în stradă întrucât nu vroiam să plonjez de la balcon, nu îmi îngăduie codul de valori să procedez astfel nici măcar în vis, chiar dacăă mă temeam că apucând-o pe scări în jos m-ar fi putut trezi în lumea vizibilă, acest lucru întâmplându-mi-se foarte des, anume să mă trezesc în timp ce cobor sau urc scări.
– Fie ce o fi, dacă mă trezesc asta este! am gândit în sinea mea, pornind-o înainte.

Din fericire, am reușit să ajung în stradă, așa că m-am îndreptat încrezătoare către locuința ta, fiind ferm încredințată că aveam să dau de sufletul tău pe drum. Dar era mai mult decât o simplă încredințare fiindcă îmi zvâcnea sufletul de neliniște. Ceva tare neobișnuit se simțea în toată atmosfera. Și cu toate că știam drumul către casa ta, nu știu cum am făcut, dar m-am întors tot în clădirea de la început, intrând acum într-o sufragerie. Și numai bine ce am intrat că o voce de bărbat care venea din acea cameră mi-a spus duios:
– Dacă ai ști cât de mult te iubesc!
– Oh, ce ai spus? am întrebat acea prezență din cameră, rugând-o să repete.
– Dacă ai ști tu cât de mult te iubesc! mi-a spus prezența aceea.
– Unde ești? Nu te văd! i-am spus vocii de care nu mă îndoiam că îți aparține, Zburătorule.
– Ia să vedem, mă găsești? mi-ai răspuns, punându-mă la încercare și forțându-mă să orbecăi după tine prin cameră, însă în fapt m-am dus glonț undeva către o porțiune de pe covor, atrasă fără să vreau de ceva ce simțeam că era acolo, dar fără să văd ce era.
– Oare ești aici? am întrebat cu înflăcărare, căutând cu palmele în acel spațiu în care nu vedeam nimic, dar în care simțeam un fel de obstacol solid, ca și cum ceva era întins pe covor. Aici ești? Nu te văd! am adăugat, necăjindu-mă din cauza acestui joc de-a v-ați ascunselea.
– Aici sunt, iar tu îți bagi acum degetele în gura mea, mi-ai răspuns chicotind.

Nu pot să mai descriu ce a urmat după aceea. Un singur lucru trebuie mărturisit în clipa aceasta. Ieri am scris în jurnal următoarele: ”Ce am trăit azi-dimineață a fost agonie pură și ce am descris este suficient ca să mă fac înțeleasă că nu am ce să fac împreună cu un partener pe care nu îl iubesc. Sunt prea multe gingășii în iubire pe care mi le-aș inhiba și interzice dacă aș accepta din nou un compromis sentimental.” Un unic și simplu gest am vrut să îmi fie îngăduit de către Ființa profundă să îl fac într-un act de apropiere intimă cu sufletul tău ca să îmi pot dovedi mie că sunt îndrăgostită și că te pot iubi pe deplin cu sinceritate și din toată inima și cum întregul scenariu a fos de așa natură încât ce am vrut să văd să aibă loc, am făcut gestul de gingășie și lipindu-mi coșul pieptului de al tău, ți-am privit direct în inimă. Mai întâi m-am speriat de ce am văzut acolo, crezând că aveam să mă sufoc sub presiunea și influența ta, așa că am fost mai-mai să dau iarăși înapoi, dar mi-am izgonit slăbiciunea din inimă într-o singură clipită ca să pot vedea clar și deslușit emoția care se trezea în suflet căci mi-am zis:
– Eu nu pot să fac acestea decât cu el și cu nimeni altul!

Dar când am zis ”nimeni altul” aveam pe cineva în minte al cărui nume nu se cade să îl mai dezvălui. Atunci m-am văzut îmbrăcată în pijamalele portocalii care s-au transformat în uniforma de serviciu a Luciferului particular, ceea ce n-a putut să fie decât o avertizare venită din partea Ființei ca să nu depășim limita pentru ceea ce ar fi trebuit să fie numai un ”blind date” aranjat de Ființele noastre interioare, așa că, atunci când mi-am dublat gestul de tandrețe, am fost adusă în stare de veghe într-o clipită de ochi. Nu poate exista alt motiv decât cele petrecute azi-dimineață pentru faptul că accesul în lumea mea interioară ți-a fost restricționat, lucru pe care îl remarcasem deja cu foarte mult timp în urmă. Nu mai avean ce ne spune, în vreme ce dorul devenise de necontrolat!

Stăteam întinsă pe spate când m-am trezit, brațul drept fiind sub pătură, iar cel stând pe inimă pe care mi-o simțeam bătând galop, în timp ce respirația îmi era întretăiată. Nu acolo îmi lăsasem brațul stâng înainte să adorm. Ce ai vrut oare tu, inimă, să îmi spui?

Cât am putut, Zburătorule, să îmi doresc să fac acel gest față de tine ca să văd limpede și deslușit ce este în inima mea și nu am suficiente cuvinte de recunoștință prin care să îmi exprim mulțumirea pentru ceea ce a fost cu mult peste o simplă consolare, precum cerusem eu înainte să adorm, anume o imagine a chipului tău!!

PS: Trebuie că așa-zisul somnambulism să aibă legătură cu mișcările involuntare pe care corpul fizic le poate face în somn, mutându-se de pe o parte pe alta, mișcând un braț sau un picior, etc?! Mai mult decât atât, ce pătură oi fi tras eu în jos mai înainte cu brațul drept când la trezire brațul acesta rămăsese unde îl lăsasem, iar pătura era tot așa precum era înainte de a adormi? Unde percep, prin urmare, toate acele senzații, furnicăturile, gâdilăturile, etc., când e clar că nu sufăr de somnambulism? În fond, în acele momente încep să văd din nou, cu toate că trupul fizic doarme!

dec. 302020
 

<>

Miercuri, 30 Decembrie 2020

Ursitule,

Aștept cu înfrigurare în cămăruța mea de pe balcon să se facă ora 21:00, oră atât de simbolică despre care am scris în treacăt în epistola intitulată ”Tu nu ceri ce trebuie cerut de la cine trebuie să ceri”. Aștept cu multă nerăbdare, ca înaintea unui examen, să se facă ora 21:00, mai ales după ce, în ultimele 5 săptămâni, am trăit cele mai nemaipomenite și minunate episoade onirice în timpul cărora am intrat în contact direct cu Logosul Solar, Tatăl meu cel Ceresc. Și pentru că știu că miracolul are să îmi bată în curând la ușă, mă grăbesc repede-repejor să transpun în scris o povestioară foarte insolită și minunată prin care am trecut pe care am să o leg de alte două scene în care sufletele noastre au fost implicate.

În această dimineață am adormit iarăși în dormitorul părinților mei după o lungă noapte de zbucium. M-am rugat mult și am intonat în gând mantrele ”MA-MA” și ”Da-Da” ca să consolidez legătura dintre suflet și Ființa Interioară, cerând cu multă ardoare să îmi fii adus căci azi-noapte nu mi-a mai păsat de liberul tău arbitru.

Așa că azi-dimineață mi-ai fost adus în brațe ca un cadou frumos împachetat pe care l-am deschis cu multă încântare și de care m-am bucurat nespus de mult, până în clipa finală când, îmbărbătându-mă, mi-am făcut cuibul deasupra ta ca să te pot privi direct în față și săruta. Și cât am profitat de moment, fără pic de ezitare, căci nu mă mai puteam sătura de tine!

Însă, curând după aceea, m-am neliniștit și m-am îndoit și, cuprinsă de un fel de remușcare tăcută, am vrut să mă îndepărtez de tine, spunându-ți:
– Nu pot merge mai departe de atât. Mi-e foarte frică de tine!

Așa că am fugit iarăși de tine, ascunzându-mă în corpul fizic. Accesasem o altă suferință mocnită și inconștientă care doare ca o rană vie, aproape deloc tratată. Rana aceasta deține în microbii săi puterea de a mă împiedica să privesc la chipul unui bărbat fără să nu simt repulsie și dezgust. Nu îți văzusem chipul cu câteva clipe înainte întrucât te manifestai din nou ca o masă de energie vibrantă și strălucitoare, dar fără chip. Însă îți știam sufletul prezent și ceva nedeslușit și inconștient m-a făcut să mă scârbesc de mine, de tine și de tot. Greșisem din nou și ce simțeam atât de acut era remușcarea. De-ar fi fost, însă, toate acestea atât de simplu de explicat! Era limpede pentru mine, revenită în stare de veghe, că fusese ceva mai mult acolo, că accesasem un alt eu psihologic din cauza căruia întâlnirea noastră, mai timpurie să fi fost, ar fi fost un eșec total.

În timp ce cugetam la toate acestea, am primit un flash deosebit de insolit. Era însăși orbirea mea, era însuși întunericul inundat de pixeli pe care îl văd în fiece secundă a zilei, cu excepția viselor în care vederea îmi este restaurată. Dar imaginea trimisă din Universul Interior nu era întocmai copia fidelă a imaginii pe care o văd în locul luminii soarelui de mai bine de 7 ani. O diferență era incredibil de eviddentă, deși era reprezentarea simbolică a orbirii mele, întrucât milioane de punctulețe strălucitoare și luminoase de culoare galbenă erau împrăștiate din abundență peste toată întunecimea. Era bolta cerească împresurată de stele și erau atomii energetici ai sufletului tău care mi-au fost dăruiți prin transfuzia de energie din 13 Septembrie 2015, când sufletele noastre s-au conectat pentru ca al meu, cel puțin, să poată (re)vedea adevărul sacru, dar uitat, al iubirii.

”Să îl ierți pe acest om deoarece el este departe de a fi perfect. Și, cum cunoști deja, atomii de lumină ai sufletului său nu au ajuns la tine neîntinați. Vin din corpul lui de dorințe, din corpul său de păcate ca să înveți că greșelile lui sunt și ale tale, atât de strânsă este legătura dintre voi!” Așa îmi vorbi vocea intuiției azi-dimineață ca să îmi limpezească simțământul prea intens care mă îndepărtase de tine căci în energia ta văzusem și simțisem pasiunea, netrebnica pasiune care îi îmbolnăvește pe mulți dintre noi, ispitindu-ne să revendicăm de la partenerii noștri, aproape cu brutalitate, elemente în plus, mai condimentate, mai impudice, mai pasionale, toate cerute ca dovezi ale iubirii celuilalt. Și nu doar pasiune văzusem în inconștientul tău, simțindu-te pulsând sub mine, ci și gelozie și posesivitate, deci văzusem cei trei factori cheie care ne condiționează să credem că putem deveni stăpânii altor ființe, ființe pe care spunem că le iubim. Iar aceasta este o parte a relațiilor dintre femei și bărbați care mă scârbește, motiv pentru care am fugit iarăși de tine, fiindu-mi frică de tine pentru că văzusem și în tine pe stăpânul de care mă feresc și despre care am scris într-una din părțile scrisorii cu titlul ”Cum nu m-am apropiat niciodată atât de mult de vindecarea mea”.

– Oh, așa de mult mă vrea el? mi-am întrebat sufletul, fiindu-mi anevoios să asimilez propria interpretare pe care o dădusem celor simțite de dimineață.
– N-ai vrut tu să vezi și să simți toate acestea mai aievea decât însăși realitatea? De ce te sperii acum că ai primit permisiunea să pătrunzi în lumea sa interioară ca să vezi dovada sentimentelor sale? îmi spuse acesta.
– Fiindcă nu sunt obișnuită cu ce simt venind dinspre el că vrea să îmi ofere. Este cu mult peste ce știu eu că se poate da.
– Ești sigură că nu confuzi acest ”prea mult” cu lanțurile slăbiciunii de care alții au dat dovadă?
– Nu mă pot înșela! Am văzut și simțit limpede că există în el gelozie și posesivitate exprimate prin amăgitoarea pasiune.
– Da, da, întocmai, femeie temătoare de prima iubire, căci ce ai accesat tu în el era eul său la 17 ani și nici tu nu ai fost, în acele clipe, cu mult mai matură decât el!

Ți-e limpede până acum, ursitule, că nu numai sufletele noastre s-au conectat în urmă cu mai bine de 5 ani, ci și corpurile nnoastre de dorințe, egourile noastre? Sunt îngrozită! Ce abisuri psihologice îți sunt dezvăluite din interiorul microcosmosului meu, cu toate că de povestit ți le-am povestit pe toate câte au fost secretele mele mizerabile, astfel încât să nu rămână nimic ascuns și nemărturisit! Să îmi îngădui tu să primesc acces la toate câte le ții confidențiale, tăinuite în tine și nedezvăluite nimănui? Am să descriu acum un alt vis care mi-a evidențiat foarte clar de unde vine toată confuzia mea, ursitule, întrucât expresia ta psihologică la 17 ani, după cum mi s-a arătat, mă privea cu mult patos și dorință și de unde au venit aceste sentimente e o chestiune care obișnuia să mă depășească, însă după toate câte le-am trăit până acum și câte nu mai am de povestit, după cum urmează, nimic nu mi se mai pare imposibil, cu toate că multe pot fi puse în continuare sub semnul îndoielii. Visul datează de acum o lună și jumătate și de tot atâta timp am încercat să îl consemnez în scris.

Nu aveam conștiință lucidă în acea noapte. Mă însoțeau fostele prietene din adolescență, iar tu erai înconjurat de vechea ta gașcă din liceu. Ne retrăgeam toți spre casă, mergân pe Călărași, dinspre pietre înspre Barieră. Eram la Coloane, iar noi înaintaserăm un pic, mergând în fața voastră. Eu una, cel puțin, făceam un tărăboi caraghios, vrând cu tot dinadinsul să îți atrag ție atenția mai mult decât a oricui altuia asupra mea, ceea ce era tare insolit întrucât nu mă comportasem astfel în privința ta în anii de demult. Ce procese de conștiință îmi făceam, însă, în timpul visului, văzându-mă mergând în fața ta și simțindu-mi fundul expus privirilor tale, etc.! Și, auzindu-mă și vorbind atât de tare, mai că începusem să îmi recuperez din luciditate întrucât clasicele întrebări de verificare răsăreau pe buzele mele și în conștiința mea, trezind-o, anume: ”Unde sunt acum? Ce fac aici? Și, mai ales, de ce fac toate astea?”

Dar am continuat să merg în vis ca hipnotizată, precum îi este specific visului mecanic. Te știusem singur fiindcă te văzusem mergând neînsoțit în urma mea, dar când, în dreptul unor magazine, m-am întors spre tine ca să te privesc, te-am găsit ținând de mână o fată. Era superbă, recunoscând în ea toate credințele mele legate de preferințele pe care doar bănuiesc că le poți avea în privința sexului opus. Te-am privit îndeaproape timp de 4 ani, cât am copilărit împreună bancă în bancă fără să ne fi vorbit vreodată, cu o singură excepție, așa că mi-am oferit luxul în mintea mea să mă declar expertă în materie de preferințe pe care să le ai vis-a-vis de femei. Ori fata care te însoțea în visul meu era copia ta fidelă, dar în versiune feminină. Erai tu ca femeie.

Ori fata aceasta care, după toate aparențele, îți era iubită, puteaa să frângă inima oricui cu chipul său, cu statura sa, cu alcătuirea sa, cu frizura sa, cu ochii săi, cu gura saa și cu stilul său vestimentar, așa cum știu că și tu o poți face. O priveam eu însămi cu inima frântă fiincă vedeam în ea tot cce eu nu voi fi niciodată. Ea era femeia complet conștientă de frumusețea ei din exterior, Fii cu multă băgare de seamă că nu spun că se vedea pe sine ca fiind frumoasă, ci doar că era conștientă de fiecare linie și curbă vizibilă în exterior din care era alcătuită. era femeia perfect conștientă de tâmplele ei, de nasul ei, de buzele ei, de urechile ei, etc. Era femeia bună cunoscătoare al tipului de dermatograf necesar care să îi evidențieze întreaga frumusețe vizibilă a ochilor și al oricărui tip de loțiune de corp necesară pentru fiecare centimetru aal trupului său fizic. Totul era fizic și vizibil în toată alcătuirea ei și eu nu eram nimic din ce era această fată înaltă, zveltă și perfect proporționată fiindcă ea era femeie, în vreme ce eu am fost toată viața mea o copiliță cu zulufi și păr cârlionțat, cu nasul cârn, cu pielea albă ca brânza, cu unghiile nefăcute, cu bătături în călcâie și câte altele! Văzând, deci, această expresie a feminității în iubita ta din visul meu, am trăit cea mai intensă conștientizare din viața mea prezentă că nu mă pot conforma standardelor de frumusețe impuse în lumea materiei, fapt care, cel mai probabil, mă va face să mă exprim în lumea vizibilă ca un fel de copil, în vreme ce pe tine te-am asimilat, în mintea mea, drept un bărbat adult și matur.

Vai, vai, vai de mine, cât am suferit văzânu-mi iarăși pierdut numărul de ordine din fața cabinetului tău de audiențe! Iarăși îmi furase locul o altă farmazoană fantastică!

M-am întors pe călcâie, spunându-le prietenelor mele că nu mai avea rost să continui parada de dragul tău acum că aveai, din nou, o însoțitoare. Am plecat spre casă, lăsându-te în urmă. Unele scene ale visului care au urmat după aceea nu mai merită povestite, așa că mă duc direct la finalul acestuia.

Între timp, mă separasem de prietenele mele. Nici tu nu mai erai înconjurat de toți acei oameni care parcă au jucat rolul de cavaleri de onoare sau de gărzi de corp toată adolescența ta fiincă zău, măi să fie, dar nu îmi amintesc să te fi văzut vreodată singur ca să te poată aborda omul fără a risca să se facă de rușine de față cu toți ceilalți, cu excepția accelui singur moment când am fost puși față în față, singuri, pe scările facultății de geografie, după ce ai dat BAC-ul. În fine, eram singuri la sfârșitul visului meu. Drumurile noastre se intersectaseră taman la ieșirea dintr-un Mall și, ieșind pe ușă în același timp, nu ne-am mai despărțit după aceea, ca și cum era cel mai firesc lucru din lume să rămânem împreună, ca și cum ne cunoșteam de mult, foarte mult timp. Scena aceasta s-a transformat deja în lait-motiv în visele mele care se termină, în multe cazuri, în același mod, surprinzându-ne împreună într-o notă extrem de familiară și intimă, fără nuditate.

E limpede că substratul visului meu mi-a scos la lumină credințele mele ferme că nu cunosc nici măcar un prăpădit de detaliu despre universul tău interior, tot ce știu fiind ce am văzut în exterior, la prima vedere, în baza simțului observației.

Și ca să mă văd cu proprii ochi, iar cu ochii nimănui altuia decât ai mei, transformată într-un personaj stabil și atât de important în universul tău interior în care nu crezusem că am să pătrund vreodată și aflând pe deasupra că mă regăseam deja în această lume intimă a ta, după ce timp de mai bine de 17 ani, însemnând jumătate din viața mea, nu am primit nici semn, nici dovadă că măcar luaseși aminte la biata mea făptură chinuită este o chestiune care nu are cum să nu te lase cu gura căscată de uimire și total confuz, cu toate că mai devreme am zis că nimic nu mi se mai pare imposibil după câte le-am trăit și văzut, nu găsești că sunt îndreptățită să mă simt scârbită că vii ca o vijelie în patul meu ca să îmi sorbi și sufletul din mine în timp ce mă săruți, arzând de pasiune și dorință și revendicând de la mine iubire?! Eu am cerut să privesc la mine prin ochii tăi și eu am cerut să simt cu inima ta ce simți pentru mine, așa că eu plătesc consecințele pentru ce am cerut întrucât, convinsă fiind acum că exiști dincolo de mintea mea și de închipuire, trebuie să te aștept.

Cu toate acestea, al doilea vis descris mai sus nu poate fi rezultatul intervenției inteligenței sufletului tău, așa cum fusese primul, deși îi pot da și acestuia o semnătură simbolică, fiind destul de evident că natura principiului masculin universal, matur și serios, a fost pusă în contrast cu natura principiului feminin universal. Cele două forțe primare, Sfânta Afirmație și Sfânta negație, nu se pot echilibra una pe cealaltă fără o a treia forță neutră, Sfânta Reconciliere. Din acest motiv seriozitatea și maturitatea ta nu se vor împăca nicicând cu inocența mea copilăroasă și zburdalnică fără intervenția Tatălui.

Acum, ce voi descrie mai departe zău dacă nu le întrece pe toate câte le-am trăit ca rezultat al activității atomilor de lumină aparținând sufletului tău și dăruiți mie, așa încât să am habar de tine și să te (re)cunosc pentru ca, la întâlnirea noastră în dimensiunea materiei, să nu fii pentru mine un complet străin. Și ca să subliniez cu mai multă emfază legătura dintre sufletele noastre, voi trece în continuare o pagină din jurnalul meu, după care voi adăuga ultima parte a scrisorii mele, descriind cea mai drăgălașă întâlnire dintre sufletele noastre.

Luni, 7 Mai 2018

Când aveam acele vise frumoase cu tine, înainte să aflu că, de fapt, locuiești în București și că ești bine, sănătos, în loc de captiv și sclav pe undeva prin Australia, visele mele te înfățișau întotdeauna ca pe cineva foarte puternic, inteligent și extrem de creativ. Ca și cum erai cineva care știa să pătrundă cu ușurință și să manipuleze lumea visului. Am avut un astfel de vis deosebit de drăgălaș prin decembrie 2015 sau cel mai târziu în ianuarie 2016. Oricum, undeva la începutul acestui fenomen, în perioada sa de glorie, în epoca sa de aur. Acum suntem, din păcate, în epoca de fier, cea mai puțin evoluată dintre toate.

Părea un vis mecanic, obișnuit. Eu făceam parte din juriul unui concurs de talente. Printre participanți se afla și o femeie în vârstă și trăznită de tot care o impersona pe Britney Spears. Era îmbrăcată precum Britney în videoclipul melodiei ‘Toxic’, pare-mi-se, cu un catsuit din plasă și cu lenjerie intimă vizibilă pe dedesubt. Cânta și dansa și făcea un show incendiar, ce să mai, dacă nu ar fi fost deosebit de grețos. Se lipise mai ales de mine, urmărindu-mă peste tot și sâcâindu-mă cu tot felul de năzdrăvănii. Fugeam pe niște scări în sus la un moment dat ca să nu dau nas în nas cu ea. Mă oprisem într-un loc mai retras, ca un fel de balcon, de unde puteam privi pe casa scărilor. Ea urca încetișor pe încălțările sale de 15 cm înălțime a tocului când, deodată, zidul din dreptul scărilor pe lângă care tocmai trecea domnița în cauză s-a prăbușit. Descriu greșit momentul. În fapt, apăruse un fel de mecanism, ca laserul, care tăia peretele în formă de cerc pentru ca cineva să se strecoare pe acolo. Bucata asta rotundă din zid a fost apoi smulsă din loc, iar prin spărtură au pătruns niște indivizi îmbrăcați în negru, ca o echipă de teren de genul Delta Force. În fruntea echipei se afla actorul Jean Reno, francezul. Au capturat-o pe trăznita mea participantă la concurs și s-au făcut nevăzuți prin gaura din perete. Eu priveam de pe micul meu balconaș la toate acestea. Prin acea spărtură se mai vedea ceva, după ce ceilalți au dispărut din peisaj. Era un bărbat pe un scaun de regizor care stătea cu spatele la mine. Era îmbrăcat casual, cu pantaloni la dungă și în cămașă cu mânecile sumetecate, dar în teniși. S-a ridicat de pe scaunul său regizoral, s-a întors spre mine, s-a apropiat de gaura din perete și s-a aplecat, cumva teatral, dar cu timiditate în fața mea. privind direct la mine. Erai tu, Zburătorul meu. Îmi arătai cum tu îmi regizai și manipulai visele. Iar eu, prostuța de mine, chiar am crezut că ești tu, cel real din carne și oase, cel cu atâta putere imaginativă. Și vai mie, Doamne, cât de drag mi-a fost de tine!

N.B.: Este spre folosul meu să înțeleg că femeia trăznită din visul meu era o reprezentare metaforică a performerului de videochat în pielea căruia am trăit câțiva ani, deci ssimbolizând eul psihologic care mi-a furat inocența de copil, îmbătrânindu-mă înainte de vreme și punându-mi căluș la gură ca să nu mai vorbesc despre iubire decât la comandă și conra-cost. Evident, împotriva acestei prea proaste ”educații” de viață nu aveai cum să lupți aliat cu materialismul. Nu m-ai fi putut salva în vecii vecilor, ursitule, decât în modul, desigur simbolic, surprins în visul meu întrucât nu căutam să fiu impresionată prin bunuri materiale ca să fiu vindecată, ci căutam să aflu dacă sunt prețuită și fără talentele mele relaționate cu sexualitatea pe care, conform cu simbolismul filozofic din vis, le-am pus pe masă sau mai bine spus le-am pus în așternut mult prea devreme, întocmai cum procedează participanții la concursurile de talente cărora li se alocă numai 3 minute pentru a impresiona juriul. Și cum mulți dau tot ce au mai bun la preselecții, nu se mai pot întrece pe ei înșiși în următoarele etape, epuizându-și abilitățile de la început. Regula de ”instant action” era de bază în videochat și, ca să lupt împotriva celor 3 minute de acțiune instantă, mi-ai fost trimis tu, cel mai demodat individ pe care l-am cunoscut vreodată! Căci cum este posibil, cum este oare posibil să existe un bărbat care să nu dea curs invitației pe care o femeie i-o face, lăsând-o să aștepte atâția și atâția ani la rând? De câte duble ai nevoie oare, perfecționistule, până ai să fii mulțumit de performanțele mele?

dec. 172020
 

FRICA (definiție) – False Realități Imaginate Ca Adevărate

Joi, 17 Decembrie 2020

Ursitule,

Marți noaptea am trăit ceva tare simpatic, un fenomen ghiduș în care sufletele noastre trebuie că au fost implicate. Nu adormisem încă, dar găsindu-mă cu ochii închiși între somn și veghe, am început să captez pe retina ochilor interiori acele imagini care mă însoțesc câteodată în procesul meditației. Dar în acea noapte imaginile se manifestau într-un mod ghidat, ca să îi zic așa, deoarece se derulau sub forma unui fel de manual de utilizare. Pentru ce era conceput acest mannual cu imagini tehnice? Pentru un telefon! Dar stai să vezi despre ce telefon era vorba!

Nu știu dacă tu și prietenii tăi ați făcut, pe vremea când erați niște țânci, telefonul acela de jucărie fabricat din cel puțin două recipiente din-acelea cilindrice pentru medicamente pe care trebuia să le perforezi cu un ac încins la capăt, în vreme ce capacul trebuia tăiat ca să poți lipi o folie subțire de pungă din plastic de care atașai un fir de ață de combinat cu o așchie de chibrit, conectând toate recipientele de buline între ele cu acest fir care ținea loc de linie de telefon. Când eram copii, făceam tot timpul acest gen de telefon. Țineam firul întins și foloseam partea perforată cu acul încins a recipientului drept stație de emisie-recepție, punând-o când la gură ca să vorbim, când la ureche ca să auzim. Funcționa chiar și la 20-30 metri distanță între noi și era, pe vremea aceea când nu exista Iphone-ul, o jucărie nemaipomenită!!

Așadar, manualul cu instrucțiuni derulat sub formă de imagini marți noaptea arăta cum se folosea un astfel de telefon. Curând după ce ultima imagine s-a șters din ochii mei interiori, mi-am auzit vocea sufletului, nu diferită de vocea mea interioară, spunându-mi:
– Taci acum!! Nu mai gândi nimic, taci și ascultă!

Puteam, oare, să fac altfel? Dar ca să îți oprești mintea din a mai gânddi, chiar și pentru un minut, nu este floare la ureche, dar am reușit în cele din urmă să îmi fac mintea să tacă, ascultând în maximă alertă percepție. După aproximativ un minut de așteptare, am auzit o altă voce, distinctă de a mea, aparținând unui bărbat, spunându-mi:
– Să nu îți fie frică de mine!

De cum am auzit aceste cuvinte, am știut că vin de la sufletul tău, înțelegând că și joaca de copii de-a telefonul era un fel ghiduș al sufletelor noastre de a comunica telepatic prin undele cerebrale. De altfel, am auzit această voce venind de undeva de departe, din exteriorul meu, iar nu din mintea mea. Dar ca să stric cheful tuturor cu felul meu de a fi un căpcăun morocănos și țâfnos, am spus:
– Cine ești?

Dar sufletul tău nu mi-a mai răspuns. Telefoanele acestea de jucărie nu funcționau decât pentru scurtă vreme, până ce folia de plastic, firul de ață și chibriturile se slăbeau, determinând întreruperea conexiunii. Să fi fost tu atunci pe o rază de o sută de metri pătrați în preajma mea de această metaforă a telefonului rudimentar să fi fost sugerată ca mijloc de comunicare? Nu am de unde ști.

Dar știam că fusese sufletul tău și simțeam că sufletul tău mă avertiza pentru a mia oară în legătură cu simțămintele cele mai pronunțate pe care continui să le eman în cosmos în privința ta… Totuși, de unde să fi știut sufletul tău că frica pe care o simt față de tine avea să fie iarăși răscolită? De unde să fi știut sufletul tău că aveamm să te urăsc și să te disprețuiesc iarăși în această dimineață? Fiindcă te-am urât și înjurat și te-am trimis la naiba și azi-noapte și azi-dimineață și te-am făcut zgârcit și te-am blestemat să îți stea în gât toate problemele tale cretine care te împiedică să fii un cavaler binecrescut, educat și politicos. Vai mie, ursitule, cât am mai plâns aseară, după ce a trecut ora noastră de întâlnire, atât de mult am plâns până mi s-a înfundat complet nasul de nu am mai putut respira!

Nu plâng attât de mult chiar în fiecare zi de miercuri seara, dar de ce aseară a fost atât de rău? De ce? Fiindcă aseară a fost ultima șansăă de întâlnire cu tine care să îmi fi alocat suficient timp ca să împodobim bradul de Crăciun împreună. Desigur, mai rămâne șansa zilei de 23 Decembrie, dar, cum ar fi totul prea forțat și tras de păr, în clipa de față sunt eminamente resemnată că am să te văd până la sfârșitul anului. Iar amm să îmi petrec Crăciunul singură cuc, mâncând bomboane și ciocolată ca să mai dreg tristețea și dorul de tine și de companie umană.

Vai, vai mie! Câte sute de scenarii nu mi-am imaginat pentru acest sfârșit de an! Câte globulețe nu mi-am imaginat că aveam să pun în bradul de crăciun împreună cu tine! Câți bulgări de zăpadă nu mi-am imaginat că aveam să arunc după tine ca să te pedepsesc fiindcă m-ai chinuit atâta timp, deși la Brăila nu a nins încă. Câte căni cu ceai nu mi-am imaginat că aveam să bem stând împreună la povești în balansoarul de la casa părinților mei de la țară, înfofoliți bine de tot în pătura mea de zestre la care lucrez acum, leagăn care nu există încă, pătură care nu există încă și cămin care nu există încă. Nimic nu există încă în afara imaginației mele, iar aceste false realități imaginate ca adevărate mă copleșesc de spaimă căci, neîmplinindu-se la timpul revendicat de mine, creează predispoziția pentru amărăciune, tristețe și resemnare.

Dar nu mă avertizase al doilea semn al Tatălui primit în luna noiembrie că nu aveam să te cunosc nici în acest an? Citește versurile melodiei ”I just called to say I love you” a lui Stevie Wonder ca să înțelegi că sufletul tău, cu complicitatea Tatălui, mă avertizase din timp să nu mă abandonez milioanelor de fantezii relaționate cu Crăciunul sau Anul Nou.

No Libra sun
No Halloween
No giving thanks to all the Christmas joy you bring

No New Year’s Day to celebrate
No chocolate covered candy hearts to give away

But what it is, though old so new
To fill your heart like no three words could ever do

Dar domnița din interiorul meu care se află la mare ananghie, încolțită de lupi și de babe cloanțe cotoroanțe, continuă să spere că tu te vei dovedi un cavaler din cel mai bun soi care va veni măcar să dea târcoale stabilimentului în care locuiesc temporar ca săă arunce cu pietricele în geamul de la balconul unde îmi petrec după-amiezile și ca să strige în gura mare în parcare: ”Te iubesc, Cati!! Iartă-mă! Te rog, așteaptă-mă!”

Dar oare nu visez eu din nou cu ochii deschiși la cai verzi pe pereți? Mesajul Divinității primit aseară a fost: ”Love is blindness!”, afirmație cu multiple sensuri posibile din care voi extrage interpretarea următoare: când iubești pe cineva cu adevărat ai încredere orbește în acesta și îi treci cu vederea defectele de caracter și păcatele, iertându-i-le. Totuși, falsele realități imaginate ca adevărate îmi alimentează constant frica întrucât se dovedește că imaginea ta reală nu se potrivește cu cea fabricată în imaginația mea. De ce să mă fi avertizat sufletul tău taman în legătură cu asta când, în mod absolut inevitabil, eu am creat în mintea mea o imagine despre tine diferită de cea adevărată? Cum să nu fiu, deci, înspăimântată de tine știind că mă vei dezamăgi în cel mai absolut sens al cuvântului? Ca să combat această frică trebuie să apelez constant la rememorarea acelor scene revelate de Tatăl care îmi arată în fiecare rând o cu totul altă versiune a evenimentelor viitoare în care dezamăgirea și deziluzia despre care vorbesc nu vor exista. Împotriva fricilor mele nu pot lucra decât cu adevărul Său. Desigur, este evident că nu ești un cavaler și că nu ai pic de tact, iar Tatăl nu poate să ascundă acest fapt, dar nici pe mine nu mă evidențiază decât în culori pestrițe așa încât, în comparație cu tine, să nu par nicidecum mai bună decât tine ca să îmi ofer luxul de a te critica și judeca atât de aspru. După ce te-am trecut azi-dimineață prin toate filtrele și etichetele din categoria ”nesimțit”, ”insensibil”, ”egoist”, etc., am adormit la loc în jurul orei 10:00 și, în timpul visului, energia luciferică mi-a arătat că mâinile mele și gura mea sunt atât de murdare încât virtutea bunului-simț nu m-ar putea caracteriza sub nicio formă în clipa de față.
– Am să vin să te verific în câteva zile în legătură cu astea, îmi spuse Lucifer în această dimineață, indicându-mi două gesturi impudice implicând mâinile și gura mea.

M-am lăsat păcălită de cuvintele sale, slăbindu-mi vigilența, fiindcă la nici 24 de ore după aceea am eșuat în mod lamentabil testului său, picând în tentație, iar asta în același timp în care sublimul și divinul Logos Solar se proiecta din nou pe bolta cerească a Universului interior, dovedindu-mi-se a suta și mia oară că mi-am meritat cu vârf și îndesat pedeapsa pentru păcatele comise împotriva Spiritului Sfânt. Uite, ca să accentuez și mai mult propria nimicnicie, puțin mai târziu au ajuns la urechile mele versurile unei alte melodii care descriu cu extremă precizie păcatul pentru care am plătit (Nickelback – ”Everything I wanna do”). Parcă prea din cale-afară găsesc acul în carul cu fân ca să nu fiu pe deplin convinsă că Dumnezeu și Ființa mă ghidează ca să pot vedea adevărul.

Așa că îmi pare rău că nu m-am educat încă să fiu mai binevoitoare și mai recunoscătoare, dar sunt la limita puterilor. Cu toată sinceritatea îți mărturisesc că, de nu mi-aș fi aranjat cămăruța de reculegere pe balcon, acum mi-ar fi fost foarte, foarte rău. Într-o zi oarecare, ascultând-o pe mama povestind știrile de la televizor în legătură cu pandemia cu covid care pare că ia chiar mai multă amploare și că se agravează, bunică-mea îmi tăie cheful din scurt, zicând:
– Nu vă mai duceți, mamă, la fata aia că cine știe pe unde umblă și ei.

Se referea, desigur, la singura prietenă din Brăila pe care o mai am cu care eu și sora mea nu ne întâlnim decât o dată pe lună, însă până și bucuria acestui singur contact cu oameni din exteriorul casei a fost atacată pentru a fi suprimată, chiar dacă știu că nu din răutate, ci din inconștiență. Oare nu înțelege nimeni ce înseamnă să trăiești atât de izolat de mai bine de 7 ani, rupt de orice formă de socializare și contact uman?

Oricât de satisfăcător este pe balcon, tot în beznă completă stau, respirând cu greutate aerul sufocat de aburi și de miros de detergent în zilele în care sunt spălate rufele, visând cu ochii deschiși la toată libertatea de mișcare care se află la numai un metru în fața mea. Luciditatea din timpul somnului care îmi permite să văd în mod conștient lucrurile din jurul meu a devenit imposibil de suportat atâta vreme cât continui să fiu oarbă în timpul stării de veghe. Și până și pe balcon bunica a început să vină ocazional să vadă ce mai fac, întrebându-mă în permanență dacă nu mi-e frig și furându-mi liniștea și seninătatea.

Subliniez în mod accentuat că din cauza acestor presiuni nivelul de fantezie și de visare cu ochii deschiși a atins cote alarmante fiindcă nu mai pot îndura clipa lui ”acum”. Am epuizat în întregime posibilitățile de scenarii pentru prima întâlnire cu tine încât am ajuns să fiu mult mai nerăbdătoare în privința cartofilor prăjiți, a fripturii, a desertului și a sucului pe care le voi savura în acea zi decât a întâlnirii propriu-zise și a conversației cu tine!

mai 222020
 

<>
< Vineri, 22 Mai 2020

Ursitule,

Într-una din zilele trecute tatăl meu m-a chemat la el ca să stăm de vorbă despre diverse, ca între tată și fiică. Era miercuri și, cum mă pregăteam pentru întâlnirea cu tine, i-am spus că nu pot onora invitația pentru o discuție decât după revenirea mea de pe balcon. Când m-a întrebat care e scopul șaradei mele care mă împinge să mă echipez miercuri de miercuri ca de o plimbare afară, i-am răspuns că rostul este de a-mi educa voința, lucru pe care l-a făcut și Mircea Eliade începând din adolescență, însă nu am îndrăznit să îi spun tatălui meu că intenția mea reală este de a-mi educa voința spre a nu mă da bătută, picând în resemnare și în credința că nimic nu se mai poate face, că totul este pierdut pentru viața mea, că nici Dumnezeu nu mă mai poate ajuta, așa cum mi-a zis și oftalmologul la ultimul consult medical. Cunosc părerea tatălui meu care nu este de niciun fel un individ credincios, soluția practică a vieții fiind tot ce îl interesează, neînțelegând și respingând vehement ideea că, dacă ai cunoaște mecanismul real de funcționare al Universului ai putea domina materia, ceea ce pentru el ține de absurd, de basm și de fantezie, deși este fan înrăit al culturii științifico-fantastice. El a decis să mă lase în grija Domnului, acceptând crudul adevăr, crede el, că nimic nu se mai poate face pentru mine, spunându-mi de multe ori că trebuie să fin realiști și dorind pentru mine să revin cu picioarele pe pământ în loc să alerg după o iluzie dintr-un vis. Din cauza aceasta nu de puține ori mi-a propus să mă ducă la un gigolo ca să nu mă atrofiez de tot la capitolul ”viață sexuală”, dacă la capitolul ”romantism” lucrurile sunt șubrede și scârțâie. În fine, am ieșit pe balcon unde bătea un vânt năpraznic și, revenită în casă ca o găină jumulită și tremurând ca o frunză bătută de vânt, mama a râs de mine, glumind pe socoteala mea că parcă prea mă ambiționez să îndur urgia vremii pentru această cauză pe care nici ea nu o înțelege. Adică, până la urmă, cum vine asta că este atât de important, aproape vital, să îmi întâlnesc sufletul pereche? Cum să fi ajuns să fie mai important pentru mine să te văd pe tine mai înainte de orice, chiar înainte de a-i vedea pe ei care m-au adus pe lume și care au îndurat atâtea de dragul meu??
– Știi care-i partea cea mai curioasă în legătură cu toate astea? i-am spus mamei. În fond, de dragul aceluiași băiat am îndurat ploi, vânt, ninsori, furtuni și urgii mai groaznice când eram puștoaică și, pentru a-l vedea, mă duceam cu gașca prin ploaie și zăpadă ba la pietre, ba în Nox, ba la terasă sau oriunde credeam că aveam să îmi intersectez drumul cu al lui. Așa de mult îmi doream să îl văd atunci și tot atât de mult vreau să îl văd și acum. Așa că vântul ăsta care bate acum e o nimica toată față de vremea îndurată alte dăți de dragul lui.

Ea a tăcut, parcă nevenindu-i a crede că fata ei poate vorbi cu atâta drag despre un băiat care, după părerea ei, e un măgar. Nu este mama cea care îmi șterge lacrimile d la ochi după fiecare zi de miercuri când eu te-am așteptat ca să te văd din nou fără ca tu să vii să îmi ostoiești dorul de tine, iar asta o îndreptățește să te considere un băiat neserios și nedemn de încrederea ce ți-o acord? Apoi, stând de vorbă cu tata, i-am destăinuit acestuia povestioara tare drăgălașă despre cum am primit cruciulița pe care o port la gât mai mult ca să evit orice întrebări iscoditoare despre cum merge chestia asta pe care încerc să o fac, anume educarea voinței.

I-am relatat tatălui meu că, timp de câteva luni, mi-am dorit din toată inima să am o cruciuliță pe care să o port la gât ca simbol pentru faptul că am înțeles ceva mai bine și mai în profunzime semnificația noțiunii de conștiință hristică. Vroiam ca această cruciuliță să fie deosebită, să aibă un iz special de sfințenie, cu toate că nu știam singură ce mai precis căutam să găsesc în acest ”iz special de sfințenie”. Am vrut să merg la Catedrala din Barieră, crezând că acolo aș putea găsi cruciulița dorită, dar mai apoi m-am gândit că niciun preot nu ar fi putut-o sfinți așa cum aș fi vrut ca să aibă acel iz deosebit. Nu am mai insistat, dar nici nu am abandonat ideea, lăsând-o să lucreze în umbră. Apoi, pe 22 februarie, am fost la botezul bebelușului unei foste colege de liceu care a avut o atitudine plină de considerație față de mine de la atacul cerebral încoace, motiv pentru care îi port recunoștință profundă. Ea a fost cea care a cumpărat tot lucrul meu de mână rămas în stoc în toamna anului 2018, făcându-mă să intru în posesia unui buget tare cumsecade cu care mi-aș fi putut lansa atelierul artsy craftsy mult visat, buget din care s-a ales praful fiindcă am dat toți banii, până la ultimul leuț, părinților mei ca să plătească din datoriile acumulate din cauza fermei. În fine, la sfârșitul ceremoniei de botez, fosta mea colegă mi-a înmânat o cruciuliță despre care mi-a spus că vine de la Ierusalim, direct de la Mormântul Sfânt. Mama ei fusese acolo și luase această cruciuliță pentru mine. E din lemn de măslin și, ghici ce?, e sfințită! Un iz mai deosebit de sfințenie nici că ar fi putut să aibă! Primirea acestei cruciulițe a depășit, de departe, orice așteptare pe care am avut–o în privința ei! Iată, deci, un exemplu minunat de îndeplinire a dorințelor și de artă a manifestării! Dar cum mai precis mi s-a împlinit micuța mea dorință? În primul rând, am nădăjduit să găsesc ce doream și, cu toate că nu am găsit ce căutam în imediata apropiere, nu am abandonat dorința, însă nici nu m-am stresat, bătându-mi prea mult capul cu ea așa cum procedăm de obicei când nu găsim ce căutăm și picăm în cea mai profundă descurajare fiindcă nu întrevedem nicio soluție de rezolvare. În al doilea rând, nu m-am îndoit nicio clipă că nu aveam să găsesc ce căutam, era o certitudine pentru mine că aveam să găsesc această cruciuliță mai devreme sau mai târziu, iar în al treilea rând am capital cosmic! Restul le face Universul, toate conexiunile, tot efortul, toată manifestarea! Vorbesc foarte serios în legătură cu asta! Îți subliniez cu linie triplă că așa de mult am vrut să găsesc așa ceva, însă recunosc că în puțina mea imaginație nu am putut concepe că aș fi putut găsi cruciulița mult visată oriunde în Brăila ca să îndeplinească toate criteriile și preferințele mele, dar dacă eu nu am imaginație și nu sunt capabilă să găsesc soluții la problemele și la dilemele mele, nu înseamnă că Tatăl este tot atât de limitat! În fond, cruciulița primită vine TOCMAI de la Mormântul Sfânt, din Ierusalim! Dacă ar fi să privesc, totuși, la poanta acestei povestioare, ar trebui să nu trec cu vederea faptul că, până la urmă, tot în Brăila am găsit cruciulița căutată, chiar dacă eu nu am crezut că aici aș fi putut-o găsi!

Dar când tatăl meu a ascultat drăgălașa mea istorisire, a oftat prelung și compătimitor, ca și cum îi era deosebit de multă milă de mine pentru că mă agățam de o întâmplare atât de aleatorie în care el nu vedea nimic altceva decât o banală coincidență fără importanță pe care nu aș fi putut-o în niciun fel influența nici cu puterea minții, nici cu puterea sufletului. Ce rău mi-a părut, Dumnezeule Mare, să aud acel oftat! Cât de trist îmi pare să aflu că tatăl meu este complet lipsit de credință! ”Ce știi tu, tată, despre credință, despre dorințe, despre năzuințe și despre minunile Tatălui din Ceruri?”, aș fi vrut din toată inima să îi spun omului care îmi este părinte lumesc, dar am știut că nu avea niciun rost să îmi bat capul. Fără dovezi, el nu va crede niciodată în nimic și chiar și cu dovezi, caracterul său sceptic l-ar forța să respingă miracolul ca fiind… știi tu…. de la Dumnezeu!

Însă eu mă agăț de această cruciuliță ca de un miracol real, strângând-o în palmă ori de câte ori mă simt cuprinsă de îndoială. Pentru mine ea simbolizează acel semn pe care Tatăl mi l-a trimis ca să îmi dea de veste că aude prea bine rugăciunile mele, că știe spre ce aspir și ce nădăjduiesc să primesc și că momentul vindecării mele a sosit, dar ca și în cazul cruciuliței, nicio urmă de îndoială să nu existe în inima mea! Marea piedică e mereu acel 1% de îndoială de care se agață mintea ca de un colac de salvare, pentru ca probabilitatea unei deziluzii de care se teme să fie mai ușor de suportat. Ce contradicție! Să fii dispus să mergi până în pânzele albe pentru a-ți vedea visul îndeplinit, dar să păstrezi în mintea ta o sămânță de îndoială pentru orice eventualitate! Nu te face luarea acestei măsuri de precauție principalul sabotor și singurul vinovat în caz de eșec?

Câte nu am de povestit despre dorințe și, mai ales, despre cele neîmplinite! Următoarele lucruri despre care voi scrie sunt chestiuni înțelese de-abia de curând, nefiind conștientă că purtam aceste credințe în subconștient. Un lucru l-am știut toată viața însă, anume că, dacă un băiat care să mă fi remarcat, observat, simpatizat, plăcut sau chiar iubit în anii adolescenței, băiat care să nu fi fost un infractor, un golan, un bou, un cretin, dar suficient de cinstit, de cumsecade, de politicos, de iubitor și de muncitor mi-ar fi bătut la ușă ca să îmi mărturisească despre afecțiunea sa secretă pentru mine, l-aș fi primit fără împotrivire și l-aș fi iubit din toată inima, dăruindu-i toată ființa mea! Nici după ce am orbit această nădejde că unul, măcar unul singur din sutele de figuri de băieți care m-au văzut până să încep să mă prostituez m-a remarcat în acea perioadă în timpul căreia nu dezvoltasem această scârbă fără margini față de propria persoană care s-a dezvoltat îndeosebi din cauza videochat-ului nu m-a părăsit. Din acest motiv sunt cumva atașată de anii adolescenței. Atunci încă mai aveam un dram de respect de sine! Dar dacă stau mai bine să mă gândesc, respectul de sine și sentimentul demnității au început să se diminueze îndată ce l-am cunoscut pe dansator la 18 ani, din cauza lui ajungând să mă compromit și să mă comport fără nerușinare. Am purtat această credință în suflet tot timpul și nu cred că m-am îndoit o clipă că ce doream se putea adeveri, cu toate că îmi asumam un risc imens! Și dacă, totuși, nimeni nu mă plăcuse în acele vremuri? Nu se putea! Era exclus! Cunoșteam deja cu certitudine totală că cel puțin vreo 4 reprezentanți cu fețe mai cinstite ai sexului opus mă simpatizaseră mai pe față, mai în ascuns, așa că nu se putea ca niciun altul să nu mai fi fost pe acolo! Chiar dacă eu nu remarcasem simpatia sa pentru mine, nu însemna căă cineva nu existase acolo ca să îmi poarte de grijă în inima lui! Așa am vrut, în fantezia mea idiotică și romantică, să mi se întâmple! Nu știu dacă m-am agățat de această nădejde cu disperare ca de singura soluție pentru viața mea în privința romantismului, dar cert este că această dorință era înregistrată în subconștient, lăsând o amprentă emoțională și energetică foarte puternică în Univers, lucrând din umbră și permițând Legilor Cosmice să o preia ca să o materializeze. De fapt, toate evenimentele despre care am scris sunt o dovadă că nu m-am comportat în această viață conform cu credințele și valorile mele, subliniind suficient de clar că nu m-am îndurat să îl aștept pe acest ”cineva posibil” care să mă fi căutat după ani și ani ca să își facă un rost în viață alături de mine. Nu te-am așteptat, ursitule, dar speranță că exiști am avut, chiar dacă la prima vedere am părut mereu lipsită de speranță. De-abia acum văd că ea a fost și că licărirea ei a fost atât de puternică, încât te-a scos la suprafață prin legea atracției.

Ce nu am știut deloc, însă, a fost că o a doua dorință arzătoare se înregistrase tot în subconștient, cuplându-se cu prima fără să știu și sabotând procesul meu de gândire. Ce îmi doream cu atâta ardoare? Îmi doream să simt, efectiv să simt și să știu, fără urmă de îndoială că un reprezentant al sexului opus mă iubește! Dorința mea nu pare să aibă nimic în neregulă, în fond toate femeile ne dorim să simțim că suntem iubite, vrute, adorate! Iar eu mai mult decât orice pe lume îmi doream s-o știu că sunt iubită, să văd iubirea lui aievea ca și cum aș fi privit la mine prin ochii lui! În realitate, am vrut să fiu în pielea lui ca să pot simți iubirea lui pentru mine! Altfel nu îmi puteam imagina cum aș fi putut fi sigură, complet sigură că mă iubește! Dar eu nu îmi dădeam seama ce însemnau dorințele mele, ce piedici teribile puteau deveni, ce greu de îndeplinit erau! Cum să vezi iubirea unui bărbat aievea? Prin dovezi de iubire? Ce sunt dovezile acestea? Cuvinte? Gesturi? Acțiuni? Toate astea transformate în flori, în cine la restaurant, în excursii romantice la Sinaia, în plimbări nocturne în parc, în mângâieri, în afecțiune, în îmbrățișări? Ce sunt, deci, dovezile de iubire care te vor ajuta să fii convinsă că un bărbat te iubește, te adoră și te vrea în viața lui? Tind să cred că și eu mi-am dorit toate aceste lucruri care, nădăjduiam eu, aveau să îmi conferee certitudinea că cineva mă iubește din toată inima ca un nebun, ca un tâmpit! Nu am primit niciodată astfel de dovezi de iubire și vrută am vrut să mă simt, vrută ca atunci când vrei aer să respiri, apă să bei și hrană să mănânci. Nu cu pofta unui gurmand care după a cincea porție leșină de dureri la stomac și la fiere, ci cu acel sentiment de necesitate pe care îl ai când înțelegi că fără aer, fără apă și fără mâncare nu poți trăi. Iar eu am vrut să fiu vrută de cineva care să fi știut că fără mine nu poate exista. Bănuiesc că vorbesc despre o dependență totală pe care o vroiam cu toate că, în fantezia mea, îmi ofeream luxul multor ore de singurătate totală, neputând niciodată să îmi dezic natura de pustnicăă, de sihastră. Vroiam să privesc prin ochii unui bărbat la mine însămi ca să văd prin conștiința sa că eu sunt suficientă pentru fericirea lui. Fiindcă știam din experiență când omul de lângă tine alege micile distracții de zi cu zi ca să își umple timpul în loc să te aleagă pe tine. Dar mai ales cunoșteam din experiență cum este când el alegea pe altcineva cu care să își umple timpul fiindcă tu nu erai de-ajuns.

Iar eu nu mi-am dat seama nici ce doream, nici ce ceream fiindcă așa ne este natura, să nu știm nici ce ne dorim, nici ce cerem! Dar Tatăl mi-a cunoscut mai bine durerea, dorințele, așteptările și revendicările de la viață. Am vorbit de atâtea ori că m-a pedepsit Dumnezeu că sunt o păcătoasă, dar nu cunosc ce lucru bun am făcut în această viață ca să te merit pe tine, ursitule! Când te-ai infiltrat pe nesimțite în viața mea am crezut că este un eveniment de care nu sunt responsabilă și de învinuit pentru nemernicia ta. Ai pătruns în existența mea pe aceste căi ca un cuceritor, ca un conquistador gata să pună stăpânire pe noi pământuri și te-am urât și te-am disprețuit și te-am judecat și te-am condamnat la moarte! Și nu îmi dădeam seama, Doamne Mare, că tu te-ai manifestat astfel fiindcă Tatăl decisese să îmi împlinească dorința! Cât am vrut să văd cu ochii mei iubirea unui bărbat pentru mine și, în loc să primesc clasicele dovezi de iubire, Tatăl mi-a arătat iubirea ta în acest loc în care interiorul nostru se poate proiecta în exterior, devenind vizibil și tangibil. Evident, vorbesc despre dimensiunea astrală la care am primit acces spre a o expora în mod conștient la scurt timp după ce am suferit atacul cerebral, dimensiune în care am primit toate dovezile pe care le solicitam, fără să fi știut ce însemnau cererile mele.

Bănuiesc că ar fi fost mult mai simplu dacă această pacoste de dorință subconștientă nu ar fi existat fiindcă, din cauza ei, aș fi sabotat orice tentativă de relație sentimentală cu un partener întrucât sunt perfect conștientă de faptul că dovezile clasice materialiste de iubire nu mi-ar fi satisfăcut micuțul drăcușor subconștient. Dar mi-a luat atât de mulți ani să devin conștientă de aceste piedici pe care mi le puneam singură încât, în mod evident, Tatăl meu cel Ceresc a binevoit să îmi împlinească dorința spre a o curma, înnăbușind-o, așa încât să apuc să mă mai maturizez până ce Tatăl mi te-ar fi trimis și în lumea practică a materiei.

Cât de curios este, totuși, ca tu, dintre toate sutele de figuri de reprezentanți ai sexului opus, să fi corespuns și să te fi potrivit ca o mănușă tuturor criteriilor acestora ridicole și absurde impuse de mine? Cum s-a făcut că tu, dintre toți, să fi fost acela care să mă fi îndrăgit în acea perioadă și care să îmi fi putut dovedi aceasta, fără niciun dubiu, dacă nu din Voia Tatălui Ceresc? Poți vedea cât de precisă a fost lucrarea Sa pe tot parcursul acestei perioade extinse de timp?

Dar vai, vai, vai, cât de multă grijă trebuie să ai dorindu-ți una sau alta căci, pentru a mi se împlini dorințele, a trebuit să orbesc.

Extrase din pagini trecute ale jurnalului de față care dovedesc îndeplinirea dorinței mele din mila Tatălui care se află în ascuns:

20 Iulie 2017

Zburătorule,

După ce te-am visat iar de vreo 5 ori în ultimele 10 zile, am decis să îţi scriu azi despre păţanii din trecut, aşa cum am promis că voi face în scrisorile mele anterioare. Asta mai ales pentru că, într-unul dintre aceste vise, tu mi-ai zis următorul lucru:

– Bine, cred că a venit ziua să îţi zic. Tu aveai 15 ani, iar eu 16 când te-am văzut şi mi-am zis că fata asta pare altfel decât celelalte fete.

Deşi conversaţia fusese mult mai lungă, ea s-a întrerupt brusc după această ultimă replică a ta, după care m-am simţit smulsă de lângă tine de către o forţă nevăzută care decisesese că auzisem destul. Dar suficient cât să îmi stârnească interesul şi curiozitatea pentru o viitoare întâlnire cu tine, fie astrală sau umană, pământeană. Nu este departe de ce am furat din aura ta în urmă cu câteva luni, experienţă în timpul căreia eram atât de transpusă în mintea ta la 16 ani, încât nu mă mai puteam distinge de tine. Gândeam din perspectiva ta, vedeam prin ochii tăi, simţeam cu inima ta, vibram emoţia din corpul tău, corp care părea al meu, cu tot cu organele tale genitale. La început am crezut că ai o fantezie erotică cu mine în prezent, dar o sincronicitate cu ceva din mediul exterior m-a informat că acelea sunt amintirile tale din trecut, de la 16 ani, în legătură cu mine şi că ele sunt şi impresiile de acum pe care le emiţi în Univers. Iar pentru mine, asta înseamnă să furi emoţie de la alt suflet. Are legătură cu un alt subiect despre karma, despre care am material de scris pentru o carte. În orice caz, experienţa a creat multă confuzie în mintea mea, eu neputând să mă disociez de tine. Şi, tipule, este inadmisibil la câte lucruri neruşinate şi neobrăzate mă supuneai în fanteziile tale.

14. iunie 2018

M-ai prins într-o ambuscadă săptămâna asta. De fapt, de fiecare dată când îmi sincronizez somnul pe timp de noapte, devin brusc hiper conștientă de tine, ca și cum dormim în același pat, ca și cum dormim în aceeași minte, pe aceeași frecvență, ca și cum îmi sufli în ceafă, așa de lângă mine te simt când dorm normal, noaptea. Altminteri, dacă adorm în timpul zilei, nu îți mai simt prezența, nu mai am vise cu tine, nici măcar vise obișnuite, mecanice.

11 Noiembrie 2018

După acea dată nu ți-am mai văzut chipul real și nici în lumină nu m-am mai trezit. Nici azi-noapte nu îți vedeam chipul, dar puteam vedea că stăteai aplecat parțial peste mine, ca să îmi șoptești la ureche binecunoscutele tale fraze de agățat. Eu dormeam pe partea stângă a corpului. Îmi simțeam trupul fizic adormit, iar pe cel astral paralizat, blocat în interiorul celui de carne și oase. Nu mă puteam mișca de niciun fel, iar prezența ta lângă corpul meu mă dă complet peste cap. Nu încape îndoială că ai o vibrație muuuult mai înaltă decât a mea! Mă gândesc câteodată că nu este de mirare că bunul Dumnezeu a împiedicat întâlnirea noastră în persoană mai de timpuriu, având în vedere faptul că nu îți fac câteodată față nici măcar la distanță. Poate că a fost spre binele meu că s-a întâmplat așa.

Aseară îți simțeam fiecare moleculă a ființei tale aplecate deasupra mea. Era nemaipomenit de intens și magnetic, mă bruiai teribil. Nu îmi dădeam seama ce făceai pe lângă mine, dar părea să fie o manifestare cumsecade a ta.

11 Ianuarie 2019

Dacă preferi, poți privi la discursul meu ca la o metaforă a vieții, dacă îți vine mai ușor așa. Nu aș vrea să ucid atât de curând fluturii pe care i-ai lăsat să se cuibărească în abdomenul tău de dragul meu, chestie pe care am simțit-o atât de intens marți după-masă, de parcă în acele câteva minute eram totuna cu tine!

05 Iulie 2019

Uite că în acest sens mai am o povestioară de istorisit. S-a petrecut în urmă cu vreo 2 săptămâni, tot într-o zi de joi, tot dimineața, după ora 07:00. Adormisem la loc, după ce liniștisem cățelul cel fioros care plângea după sora mea care plecase la piață. Totuși, conștiința îmi rămăsese trează. Fără prea multe introduceri, m-am conectat din nou cu tine, dar de data asta am avut o altfel de vedere asupra lucrurilor. Te-am văzut, literalmente, stând întins pe patul tău de acasă, meditând. Nici măcar nu erai decorporalizat. Totuși, printr-o procedură de concentrare mentală, ți-ai mutat întreaga atenție asupra mea ca să te transpui în corpul meu, pe frecvența mea. Te-am văzut sincronizându-te în întregime cu mine. Planurile noastre de existență erau atât de suprapuse, încât m-am văzut pe mine însămi în corpul tău eteric, în timp ce tu te ajustai într-al meu. Gândeam din nou ce gândeai tu și simțeam ce simțeai tu. Îți auzeam gândurile în mintea mea care se formau cu vocea ta ca să îmi spui: ”Cred că așa îți pătrund în vise”. Așa cum, Zburătorule, împărțind cu mine o singură frecvență eterică? Știi ce înseamnă așa ceva? Să avem vibrații atât de asemănătoare, încât să ne suprapunem în acest fel incredibil? Mi-a spus-o arhanghelul Mihail ce înseamnă, după ce am implorat cu lacrimi sângerânde să îmi explice cine ești și ce ești pentru mine. Fenomenul a avut loc în urmă cu câțiva ani, pare-mi-se că în 2016 și, deși l-am mai consemnat, merit repetat. Așa că m-am rugat într-o zi, iar în acea noapte am auzit zgomote puternice în preajma mea, ca un fluturat de aripi. Se auzeau nenumărate voci, unele peste altele, ca într-un cor. Erau prezențe în preajma mea pe care nu le pot descrie în cuvinte fără să nu am sentimentul că le aduc o gravă jignire descriindu-le insuficient de bine sau cu insuficientă acuratețe. Erau Iubirea însăși, așa cum numai Divinul se poate simți. Una dintre prezențe, o femeie, și-a pus palma pe fruntea mea, iar atingerea sa era IUBIREA, așa cum numai o mamă poată să își atingă copilul. Mi-a zis că împreună sunt ceata arhanghelului Mihail. Și în continuare, a mai spus: ”Sufletele pereche au o notă aparte. Ele lasă o amprentă unică în Univers, ceea ce le permite săă se regăsească. Uită-te la evenimentele din viața ta ca să înțelegi.”

08 August 2019

Nu am făcut greșeala de a mă încrede în simple și goale cuvinte care mi-au trecut prin cap în timpul meditațiilor mele, cu toate că greșeala mai probabilă este tocmai aceea de a nu mă încrede în intuiție, în vocea lui Dumnezeu pe care am reușit să o identific în interiorul meu. În orice caz, conversând cu Acesta, am cerut dovezi în plus, spunând: ”Bine, Doamne, să admitem că el este real, că acesta m-a îndrăgit în acei ani tulburi de atunci. Cum m-a privit el atunci? Ce a văzut la mine?”. Ca răspuns, am primit o imagine care mă înfățișa în perioada adolescenței. Eram îmbrăcată cu o cămașă mov, în carouri, de care îmi amintesc prea bine. Mă găseam la trezoreria din oraș, privind către orizont. Vântul îmi bătea prin păr, așa că toate șuvițele erau neregulate, care-încotro, căzând în bucle peste umeri și peste frunte. Purtam un zâmbet foarte sincer și inocent pe chip, ca acelea pe care nu le forțezi pe buze într-un rânjet idiotic când știi că cineva te pozează și vrei să fii surprins în cea mai bună ipostază posibilă. Eram naturalețea întruchipată, iar acela care mă privea mă vedea în întregime. Ce vedea la mine era totul, nu numai fundul, pieptul, picioarele sau ochii. Când am revenit din meditație, nu mi-a venit a crede, exclamând într-una cuvinte de surpriză și de uimire! Și cum nu fusese de ajuns, în timpul unei alte meditații, mi s-a permis să mă conectez cu ochii tăi de atunci. Pătrunsesem atât de adânc în mintea cuiva al cărui nume nu îl puteam identifica. Dar în acele câteva momente de conexiune am fost atât eu, cât și acesta, gândind ce gândea el și simțind ce simțea el. Contextul secvențelor la care mi se permitea să asist ca martor se petrecea la pietre, în orașul nostru. Acesta în al cărui corp mental eram, privind prin ochii lui, stătea pe o bancă privind la o bancă paralelă din fața sa. Pe aceasta eram eu cu ursul grizzly. Dar tu, fiindcă ai tăi erau ochii celui prin care priveam la mine însămi, vedeai o versiune distorsionată a adevărului întrucât ursul apărea în ochii tăi de două ori mai gras decât a fost în realitate. Stăteam cu el pe banca respectivă, dar el era atât de mare în ochii tăi că aproape că mă dădea jos de pe bancă pe care nu ocupam decât un colțișor într-un capăt. Îți ascultam gândurile și îți simțeam toată revolta interioară, dându-te de ceasul morții și spunându-ți: ”Ce caută cu el? Ce face ea cu el? Nu vede că este de două ori mai mare decât ea?”. Nu are rost să exemplific și cu alte scene la care am asistat în acest fel cu permisiunea Ghizilor mei spirituali. Mi-ar plăcea să aud aceste lucruri din gura ta. Gură nesuferită și mută fiindcă nu te-ai ridicat în acea zi de pe banca ta pentru a veni la mine ca să îmi deschizi ochii!.

iul. 062019
 

<>

Vineri, 5 Iulie 2019

Zburătorule,

Înaintez încet și sigur în sarcina pe care mi-am propus-o să o realizez, anume aceea de a scrie o carte despre cum mi-am recuperat vederea pentru că mi-am trezit conștiința în timpul visului ca să fie de folos semenilor mei prin puterea exemplului, făcând și EFT în același timp ca să mă eliberez de dramele trecutului. Mă aflu acum la capitolul intitulat ”Cum relația violentă cu un bătăuș m-a împins să îmi sap singură groapa” care se dovedește a fi relativ dificil de consemnat fiindcă amintirile de atunci se păstrează încă vii în conștiința mea, spre marea mea dezamăgire. Scriu despre această perioadăă din viața mea de o săptămână deja și am cuprins în cele 15 pagini de Word scrise deja numai primii 2 ani de relație! Nici nu am ajuns la cireașa de pe tort în ceea ce privește acest capitol din existența mea!

Dar uite că Universul nu se oprește în loc de dragul meu ca să îmi aloce timp ca să termin ce am început. De aceea fenomenele mistice din timpul experiențelor mele astrale continuă să se petreacă cu aceeași frecvență și de multe ori cu mai multă intensitate decât de obicei. S-au acumulat astfel câteva evenimente pe care trebuie să le trec în jurnal înainte să reiau subiectul relației mele cu ursul grizzly de care vreau să mă eliberez cu orice preț! Scriam în acest capitol cum el s-a comportat extrem de agresiv, de gelos și de posesiv față de mine de-a lungul celor 5 ani de concubinaj, dar habar nu am avut ce înseamnă să fii posesiv până să te întâlnesc pe tine în visele mele, Zburătorule. Dar latura ta posesivă în ceea ce mă privește se simte ca fiind de o cu totul altă natură în comparație cu modul cum s-a comportat ursul cât timp a deținut actele de proprietate asupra mea. Iar ieri dimineață felul tău posesiv de a fi s-a manifestat tulburător de intens și limpede.

M-am aflat într-o stare mentală vulnerabilă începănd cu miercuri seara. Te judecam foarte aspru și cu nespus de mult dispreț. ”la ce bun să ai un suflet pereche dacă acesta este un cineva pe care nu te poți baza? La ce bun tot efortul său de a-mi trezi sufletul dincolo de zidul somnului, în dimensiunea astrală, ceea ce în sine pare să fie ca și cum îmi dă o mână de ajutor ca să văd din nou la un moment dat în viitor, când momentul prezent al zilei de față este unul cumplit de dureros? La ce bun o pereche sufletească, dacă nu îl poți îmbrățișa în cea mai călduroasă și intimă strânsoare pe acela care îți este ursit de Univers? Chiar acum să îl îmbrățișezi, nu peste o lună, un an sau zece! La ce bună așteptarea când ea șubrezește încrederea în el, în loc să o fortifice?” Acestea de mai sus au fost doar un fragment din gândurile care mi-au străbătut mintea miercuri seara. La scurt timp după ce mi-am sfârșit jelaniile, inima a început să îmi bată extrem de tare și de repede, ca și cum tocmai aveam un atac de panică. Senzațiile din stomac și din intestine erau și mai neplăcute, ca atunci când ți se face subit rău asistând la o scenă dezagreabilă sau când ai acele emoții înainte de un examen important sau un interviu pentru job-ul mult visat. Pare-mi-se că tot așa te simți când ești îndrăgostit. Panica pe care o simțeam era cumplită și mă împiedica să judec limpede și la rece. Nu reușeam să întrevăd soluția la o dilemă care mă apăsa pe inimă. ”Cum să bat la ea la ușă așa, pe nepusă-masă? Cum să apar așa în fața ei?” Conversația mea mentală era cel puțin stranie, în mod evident! Cine era ”ea” în aceste gânduri care îmi penetraseră mintea? Am făcut un efort considerabil ca să mă calmez, folosindu-mă de clasicele exerciții de respirație ca să îmi induc o stare de liniște mentală, astfel încât să pot observa fluxul acesta neobișnuit de fenomene. Și, observându-mi mai bine starea de spirit, am știut că Ființa mea Divină binevoise să deschidă un canal de comunicare între noi ca să îmi fie mai lesne a înțelege prin ce treci și ce simți în legătură cu povestea noastră. Mă aflam, așadar, în pielea ta, gândind ce gândești tu și simțind ce simți tu. Acea ”ea” care îți întuneca mintea eram eu! Nu a fost întâia oară când mi-a fost permis s mă transpun în acest mod în pielea ta ca să „„”fur” din corpul tău mental informație de interes personal. Fenomenul este aproape intolerabil și nu recomand nimănui să încerce să facă asta decât dacă are o stăpânire de sine de calitatea unui maestru. Pentru că altfel nu vei simți decât drama unui alt om amplificată la maxim fiindcă într-o fracțiune de secundă vei simți câte-n lună și în stele din bagajul emoțional al celui în pielea căruia vrei să te transpui. După câteva minute am reușit să mă desincronizez de tine, asta însemnând că ieșeam de pe frecvența ta, iar senzațiile din trupul meu au revenit la normal.

Ce sarcină ingrată ai, Zburătorule, aceea de a găsi o cale de a aborda într-un chip cavaleresc pe domnița pe care o îndrăgești de atâta timp! Unde mai pui la socoteală acea anxietate socială de care suferi, unde așa un termen plin de semnificație nu descrie decât conceptul de ”timiditate” în limbajul psihologic modern! Oh, cum să te fac să înțelegi că trebuie să te înfățișezi la ușa mea întocmai cum o face un curier care aduce un colet?

Când m-am trezit ieri dimineață îmi era sufletul plin de mâhnire. Trebuia să mă fi trezit în brațele tale, respirând aerosolii pe care îi respiri și tu, înveșmântată în săruturile și strânsoarea ta! De ce așteptarea asta? Urlam din toți plămânii, cuprinsă de tristețe și de deznădejde. De ce să aștepți atâta amar de vreme când iată că tu ești tu, iar tu știi deja totul despre mine? Ce te oprește din a fi aici dacăă nu absurdul egoului cu toate ambițiile sale aberante?

Cu chiu, cu vai, am adormit la loc, dar ca în repetate rânduri anterioare, numai corpul material a adormit, conștiința rămânându-mi trează și lucidă în timpul acestor procese fiziologice. Așa că m-am trezit din nou cu vederea recuperată, asistând la spectacolul uluitor de culori și de lumină al lumi de dincolo. Dar ce mă trezise dintru început fusese un val de energie dionisiacă pe care cu greu o pot suporta atunci când mă lovește. De natură sexuală, energia asta este îngrozitor de devastatoare atunci când este emanată de alte planete în timpul diverselor fenomene cosmice și astrologice. De fiecare dată când am fost conștientă de această undă de energie, mai ales în timpul experiențelor mele lucide, am fost cuprinsă de turbare în toți atomii ființei mele căci această energie ațâță toate instinctele care ne apropie atât de mult de niște animale sălbatice. Așadar, ieri dimineață rulam în întregime pe întreaga suită de instincte animalice. Tot ce simșeam era sexualitate pură, brută, neșlefuită, netransformată, din care lipsea cu desăvârșire orice formă de discernământ. Era ispita însăși! Devenisem instinctuală și sălbatică, nefiresc de sălbatică, aproape inconștientă, ca hipnotizată. Îmi venea să rup hainele de pe mine, să mă despui la pielea goală și să mă arunc de la balcon ca să planez în mijlocul străzii, levitând în aer, deasupra oamenilor, numai ca s le spun: ”Iată, muritorilor, cum goliciunea trupească este singura stare a lucrurilor care are sens! Numai când au căzut Adam și Eva în păcat am început să simțim rușine pentru trupul nostru!” Îmi venea să îmi scot ochii din cap și să îmi sfârtec carnea de pe oase, atât era de mare tentația! M-aș fi dăruit oricărei larve astrale care mi-ar fi apărut în cale! Dar era ceva în aer, ca o prezență care mă asista, care mă păzea. Îi simțeam mustrarea în întregul eter, în timp ce mă sfătuia cu nesfârșită blândețe, dar în chip dojenitor, întocmai cum procedează un părinte care te iubește, să rezist și să mă opun acelui val de energie. Nu auzeam nicio voce, dar prezența aceasta era atât de limpede, iar intențiile sale ajungeau la mine într-un chip subtil și intim, fără cuvinte, fără gesturi, fără dovezi, ca și cum comunicam printr-un limbaj silențios cunoscut numai de univers și de suflet. Stăruința acestei prezențe m-a determinat să mă reculeg, așa că am rezistat tentației, concentrându-mă mai bine pentru a observa manifestarea.

Și atunci am știut că tu erai sursa secundară a valului de energie care mă copleșise, Zburăătorule! Cu cât mă concentram mai bine, cu atât mai mult îți puteam distinge prezența și aura. Dar nu tu erai cel care mă ghida și care mă proteja și care m-a împins în brațele tale. E prea copleșitor ca să descriu în detaliu ce a urmat după aceea între noi. Îmi putusem ține sub control instinctele și impulsurile răscolite de energiile cosmice, dar în fața ta m-am pierdut complet cu ffirea. Cum să mă opun ție, când tu trezești în mine Femeia Cosmică, pe Mama Divină cea mult preaiubită și adorată? Cum să îți rezist ție când tu mă faci să uit de numele meu pământesc de Cătălina, când simpla ta prezență trezește în mine conștiința eternă și infinită a Spiritului? Cum să îți întorc spatele când în brațele tale formez cu tine cuplul primordial, principiile duale ale lui Yin și Yang, feminin și masculin? Cum să nu te vreau câând împreună cu tine mi se întregește ființa spirituală?

Dar orice conversație a avut loc între noi în acele clipe s-a șters din memoria mea îndată ce m-am trezit. Nu-mi amintesc decât fraze răzlețe, ca de exemplu: plutind amândoi în spațiul astral, am remarcat că toate clădirile din jurul nostru se manifestau sub formă de castele și de temple cu arhitectură complexă, dispunând de coloane, statui, turle, turnuri, ferestre și balcoane de o frumusețe desăvârșită.
– Visez foarte des castele, am făcut eu, bucurându-mă din tot sufletul fiindcă primeam șansa de a vedea acest spectacol grandios de forme geometrice. De ce oare visez atât de des castele? am adăugat.
– Pentru că sunt regele tău, mi-ai răspuns.
Dar aceste fraze nu ajungeau în urechile mele în chip obișnuit pentru că nici nu ne deschideam gurile ca să conversăm. Era de ajuns ca gândul să se formeze în mintea mea că instantaneu se reverbera în eter. Ce era înăuntrul meu se vedea și afară. Așa că întreaga manifestare onirică îmi demonstra că în interiorul meu se găsea nespus de multă frumusețe. Și că de asemenea mă aflu în posesia unei energii creatoare extrem de ridicate. Cu adevărat Ființa mea Divină are putere creatoare! Iar gândurile tale ajungeau în mintea mea pe aceeași cale a telepatiei.

Scindată între pasiune și îndoială, am încercat să mă opun prezenței tale după o perioadă, așa că m-am descătușat din strânsoarea ta, eliberându-mă în spațiu. Am vrut să mă îndepărtez de tine, fugind de tine ca să mă ascund, însă tu apăreai mereu de undeva din spatele meu ca să mă faci prizonieră brațelor tale. Mă necăjisem nespus căci trăiam cu impresia că visul meu era neverosimil. E atât de greu să crezi că ar putea exista pe fața pământului un bărbat care să te iubească atât de mult de atâția ani și al cărui suflet să te viziteze în timpul viselor tale! Pur și simplu refuz să cred! Este imposibil! Așa că m-am lăsat pradă tristeții de moment, spunându-ți lucruri precum: ”Nu ești real! Nu ai cum să fii real! De ce apari mereu din spatele meu când eu știu prea bine că așa ceva simbolizează lumea ascunsă, nevăzută a minții subconștiente?” Așa că am vrut să te dizolv din psihicul meu și din inima mea, unde te-ai strecurat în mod inevitabil. Am vrut să îți dau pumni în fața pe ccare nu pot să o văd, dar violența atrage numai violență, așa că mi-am pus palmele pe chipul tău ca să te vindec, ca s exorcizez monștrii din tine, eliberând conștiința captivă în forma ta, dar degeaba.
– De ce nu crezi că sunt real? m-ai întrebat tu, îndepărtându-mi palmele de pe chipul tău și luându-mă în brațe, moment în care mi-am petrecut degetele prin părul tău și pe fața ta cu mai multă vigilență ca să simt în buricele degetelor furnicături puternice, ca și cum atingeam o masă încărcată de electricitate și de energie!
– Pentru că uită-te la pielea noastră, am zis eu. Nu poți fi real pentru căă eu sunt atât de albă, iar tu mult prea negru, am conchis eu că această nepotrivire la nivelul nuanței pielii te face cât se poate de ireal.

N-a fost chip să mai discut cu tine. M-ai prins din nou în zbor și m-ai îmbrățișat în acest fel pentru care voi plăti tot aurul din lume ca să se petreacă în fiecare zi până la sfârșitul eternității. M-am trezit numai ca să strâng după aceea perna în brațe, fiindcă nu mai erai de găsit.

Dar mai cumplit decât sentimentul singurăătății, odată ce m-am trezit, a fost un alt simțământ experimentat în timpul visului. Simt în fiecare minut al zilei dureri sfâșietoare în umeri și în omoplați, ceea ce mă face să stau tot timpul crispată și rigidă. Îmi simt partea aceasta a corpului complet pietrificată. M-am întrebat în repetate rânduri în legătură cu o posibilă cauză a durerii mele, iar în timpul visului de ieri dimineață am avut o frântură de luciditate în sufletul meu, intuind sursa problemei cât timp am zburat cu tine și încercând să te reduc la pulbere cosmică. Sunt anume zone în dimensiunea astrală unde unele facultăți spirituale funcționează cu mai multă precizie, așa cum am observat eu însămi în diferite experiențe trăite, iar intuiția se numără printre aceste însușiri. În afară de asta, mediul astral este unul cu desăvârșire transparent, asta însemnând că poți vedea și intui gândurile ascunse și intențiile din spatele acțiunilor celor pe care îi întâlnești. Așa mi-am simțit cele două găuri imense și atât de dureroase din umeri ca două răni vii. Am simțit că duc pe umeri povara tuturor lucrurilor, dar am simțit că îmi duc în spate și crucea propriilor greșeli. Dar mai mult decât orice, am simțit că am avut aripi. Aripi angelice, vreau să zic, pe care Ființa mea reală interioară S-a văzut nevoită să le tai ca o consecință a păcatelor mele, pentru ca sufletul meu să trăiască pe pământ în epoca de fier a umanității, sub chipul șters și banal, cu totul nedeosebit, al Cătălinei.

Aceeași zi, după-masă

Adesea îmi doresc din toată inima să îmi fi revenit sarcina de a fi scris despre lucruri cu un grad mai scăzut de dificultate. A scrie despre suflet, despre Univers, despre vis sau dimensiunea astrală te poate face să te simți ca și cum îți lipsesc câteva țigle de pe acoperiș, dar cum acestea sunt evenimentele prin care trec, trebuie să înaintez cu efortul meu, cu toate că scrisul meu bate de mult timp în literatură. Cum să fie altceva decât pură beletristică izvorâtă din mintea plină de imaginație și creativitate a unei femei suferinde? Nu pot dovedi nimănui că tu ești real, Zburătorule, unde real înseamnă că ba ești o entitate non-fizică, precum un înger sau un demon, sau că ești sufletul uman al unui bărbat din carne și oase care m-a transformat în obiectul afecțiunii sale în urmă cu foarte mult timp, dar care se vede nevoit din diverse motive să se țină la distanță de mine în dimensiunea fizică. Să dau ascultare vocii intuiției care, în anume contexte, funcționează fără eroare în experiențele mele astrale?

Uite că în acest sens mai am o povestioară de istorisit. S-a petrecut în urmă cu vreo 2 săptămâni, tot într-o zi de joi, tot dimineața, după ora 07:00. Adormisem la loc, după ce liniștisem cățelul cel fioros care plângea după sora mea care plecase la piață. Totuși, conștiința îmi rămăsese trează. Fără prea multe introduceri, m-am conectat din nou cu tine, dar de data asta am avut o altfel de vedere asupra lucrurilor. Te-am văzut, literalmente, stând întins pe patul tău de acasă, meditând. Nici măcar nu erai decorporalizat. Totuși, printr-o procedură de concentrare mentală, ți-ai mutat întreaga atenție asupra mea ca să te transpui în corpul meu, pe frecvența mea. Te-am văzut sincronizându-te în întregime cu mine. Planurile noastre de existență erau atât de suprapuse, încât m-am văzut pe mine însămi în corpul tău eteric, în timp ce tu te ajustai într-al meu. Gândeam din nou ce gândeai tu și simțeam ce simțeai tu. Îți auzeam gândurile în mintea mea care se formau cu vocea ta ca să îmi spui: ”Cred că așa îți pătrund în vise”. Așa cum, Zburătorule, împărțind cu mine o singură frecvență eterică? Știi ce înseamnă așa ceva? Să avem vibrații atât de asemănătoare, încât să ne suprapunem în acest fel incredibil? Mi-a spus-o arhanghelul Mihail ce înseamnă, după ce am implorat cu lacrimi sângerânde să îmi explice cine ești și ce ești pentru mine. Am avut această experiență revelatoare în urmă cu câțiva ani, pare-mi-se că în 2016 și, deși am mai consemnat-o, merită repetată. Așa că m-am rugat într-o zi arhanghelului Mihail, iar în acea noapte am auzit zgomote puternice în preajma mea, ca un fluturat de aripi. Se auzeau nenumărate voci, unele peste altele, ca într-un cor. Erau prezențe în preajma mea pe care nu le pot descrie în cuvinte fără să nu am sentimentul că le aduc o gravă jignire descriindu-le insuficient de bine sau cu insuficientă acuratețe. Erau Iubirea însăși, așa cum numai Divinul se poate simți. Una dintre prezențe, o femeie, și-a pus palma pe fruntea mea, iar atingerea sa era IUBIREA, așa cum numai o mamă poată să își atingă copilul. Mi-a zis că împreună sunt ceata arhanghelului Mihail. Și în continuare, a mai spus: ”Sufletele pereche au o notă aparte. Ele lasă o amprentă unică în Univers, ceea ce le permite săă se regăsească. Uită-te la evenimentele din viața ta ca să înțelegi.”

Ai crede că o astfel de trăire te-ar putea îmblâânzi cu totul, dar nu șși pe mine, suflet neliniștit și neîmpăcat. Nu m-am încrezut în ceata de îngeri a arhanghelului Mihail, așa că în cine să mă încred? În Dumnezeu însuși care mi-a trimis zeci și zeci de dovezi vizuale și auditive ale fericirii mele viitoare! Ei, uite unde stă problema mea! Vorbim de un viitor în care toate astea se vor întâmpla și lămuri, dar cu prezentul ce facem? Cu durerea mea sufletească din momentul ACUM ce fac? La ce bun să am un suflet pereche cu care sîă îmi suprapun frecvența dacă nu am nicio idee cine ești? La ce bun să îmi pătrunzi în vise dacă nu te pot vedea? De care chip să mă îndrăgostesc din zecile și sutele de versiuni pe care te mulezi în visele mele?

Visul meu din acea dimineață nu se sfârșise acolo. În timpul acestuia am avut din nou un moment de luciditate desăvârșită în sufletul meu. Îmi amintesc că făcusem un Somerset, întorcându-mă spre tine ca să te pot privi. Stăteam deasupra ta când te-am auzit gemând de durere. Nu emanai către mine decât durere, ceva chiar mai înfiorător decât propria suferință. Fiindcă citeam în aura ta toată afecțiunea pe care mi-o porți în secret de mult prea mult timp. Câtă dorință și speranță citeam în energia ta! Și mai ales cât chin, câtă durere acumulate din cauza mea. Am fost atât de surprinsă să mă văd sursa suferinței unui bărbat! Nu mi-a venit s cred că mă transformasem în coșmarurile tale, că eu eram sucubusul pentru tine, în loc să fii tu incubusul meu! Erai atât de transparent în acel loc, deși nu vedeam nimic din înfățișarea ta! Dar puteam vedea iubirea secretă pe care mi-o porți, așa cum vedeam zecile de posesiuni în care m-ai avut în visele tale, așa cum am văzut că în conștiința ta nu a existat nicio altă cale de a-mi vorbi decât prin dimensiunea astrală. Am rămas mută de uimire să citesc în întreaga energie a Cosmosului intenția lui Dumnezeu de a nu-mi permite să îți văd chipul real. Te priveam insistent, stând deasupra ta, atât de aproape de a-și împlini visul de posesiune pe care îl ai cu mine de atâția ani și înțelegeam, în sfârșit, că a fost spre binele meu că nu te-am putut vedea în tot acest timp. Am intuit gândul lui Dumnezeu când a pus un zid în amintirile mele în ceea ce te privește. Acest zid este real, ca un blocaj pe care al treilea ochi a binevoit să mi-l arrate zilele trecute printr-un flash. Imaginea arăta cum pe creierul meu există o micuță bârnă cu aspectul unui perete chiar în dreptul acelei părți a creierului meu unde se află stocată toată informația neuronală despre tine! Zburătorule, cu adevărat ești singurul om de pe planetă a cărui înfățișare fizică nu mi-o amintesc, cu toate că te-am visat de sute și sute de ori! Iar acum înțeleg de ce Dumnezeu nu îmi permite să te văd, creând acest zid în memoria mea. Fiindcă nu chipul tău trebuie să îl îndrăgesc, ci sufletul care se adăpostește dincolo de epidermă. Nu chipul tău trebuie să îl recunosc dintr-o mie, chip de care ajungi să te atașezi cu trecerea timpului de ajungi în vieți viitoare să îți placă numai bărbații înalți cu barbă, albi sau oacheși. Nu, nu atașament față de trăsăturile fizice ale iubitului meu îmi cere Dumnezeu să dezvolt. În schimb, îmi cere să dezvolt în sufletul meu acea abilitate care îmi va permite să îți recunosc amprenta energetică dintr-o mie, indiferent de carcasa ta fizică în care te vei adăposti și întrupa în vieți viitoare. Nimic altceva nu îmi cere Dumnezeu decât să îți îndrăăgesc sufletul!

După aceea visul meu a devenit cu adevărat neobișnuit când, despărțită de tine, am ajuns în fața unei oglinzi imense. Mi-am dorit să îmi pot manifesta chipul în oglindă ca să îl pot privi fiindcă nu îmi amintesc întotdeauna cum arăt. Dar la dreapta mea a apărut în depărtare o formă de bărbat. Apropiindu-se de mine, l-am recunoscut pe bunicul din partea mamei care a murit în ianuarie 2008. Arăta nefiresc, în sensul în care se prezenta foarte îngrijit și plăcut ochiului, în timp ce bunicul a fost un bătrânel cam ponosit, cu cocoașă, dinți stricați și îmbrăcat cu haine jerpelite. Dar de când a murit, l-am visat mereu pe bunicul cu fața strălucind de lumină, bine îmbrăcat și înțelept. Arăta cu adevărat formidabil! M-am emoționat toată deoarece am intuit din capul locului că era o manifestare a Bătrânului Secolelor care lua înfățișarea bunicului ca să îmi transmită ceva.
– Crezi că acest suflet cu care mi-am petrecut dimineața este cel potrivit pentru mine? l-am întrebat. Cum voi putea să îl recunosc? Cum voi ști că el este?
– Spune-i și surorii tale următorul lucru, a fost răspunsul lui. De ce îți faci griji că nu îl vei recunoaște, când voi doi vă întâlniți deja de milenii?

Ajunge, ajunge, Bunule Dumnezeu, că nu mai pot suporta tot acest tumult sufletesc! În cine să mă mai încred eu dacă nu în bunul Dumnezeu care iată că îmi trimite solii Săi angelici care să îmi vestească marea fericire care va veni?

Un alt episod în care ne-am intersectat s-a întâmplat în urmă cu aproape o lună, într-o zi de marți. Câte nu am vorbit, vrute și nevrute, stând lungiți în pat, cuibărită la pieptul tău.
– Știi, câteodată am senzația că parcă îmi ești sorăă, mi-ai mărturisit.
– Știu ce vrei să spui, am făcut eu. Și eu am câteodatăă senzația căă nu ne este sortit decât să ne avem ca frații, mai ales pentru că eu am cunoscut deja pe cineva.

Mă refeream, desigur, la John the Wolf din ale cărui brațe nu voi mai scăpa dacă ne vom mai întâlni vreodată. Dar tu te-ai schimbat brusc la față care ți s-a umbrit ca de un nor de furtună, ca un fel de a-mi spune: ”Crezi că am să te las să îmi scapi printre degete, acum că te-am prins în sfârșit? Crezi că îți voi mai da drumul vreodată?”

Ce cred eu este egal cu 0. Timpul le va dovedi pe toate.

Editat ulterior, Duminică 7 Iulie 2019, dimineața

Dacă tu te pricepi la arta concentrării meditative și poate că ai și niscaiva cunoștințe legate de meditația transcendentală, află că eu mă pricep la arta ghicitului în cărți. Nu vreau să spun prin asta că știu să dau în cărți de joc ca să aflu informații despre oameni prin mijloace oculte. Arta mea e mult mai rafinată și mult mai poetică decât banala vrăjitorie de cabinet de cartier a Babei Cloanța. E doar o altă formă de a spune că sufletul meu vorbește ca din cărți. Meditând, m-a străbătut un gând care a conținut un număr foarte mic de cuvinte, iar ”senin” a fost cel care mi-a atras atenția. Întors pe dos, rezultă ”nines” unde ”nine” este numărul 9 care simbolizează a 9-a sferă sau munca în forja lui Vulcan, adică actul intim sacru dintre femeie și bărbat uniți în căsătorie legitimă, iar ”s” este a 22-a literă din alfabetul românesc și simbolizează pe Mama Divină, șarpele sacru Kundalini care se trezește în sens pozitiv numai în cuplu. Am intuit atunci că primeam de la sufletul meu o referință biblică sub formă de răspuns la problemele care mă macină, teme pe care le-am abordat în scris în epistola de față. De dragul artei, iată mai jos acele câteva versete de interes scoase din context de la pagina 922 din Biblia Creștin-Ortodoxă (m-a trecut gândul că acest număr este o rescriere a datei de 13.09):

Tobit 6-8.

Capitolul 6.
Călătoria lui Tobie. Prinderea peștelui, luarea măruntaielor lui pentru vindecări și sfatul îngerului pentru căsătorie.

18. Şi când va trebui să te apropii de ea, ridicați-vă amândoi şi să strigați către milostivul Dumnezeu, și El vă va mântui şi vă va milui. Nu te teme, căci ea este menită din veac pentru tine și tu o vei mântui, și ea va merge cu tine şi ştiu că vei avea de la ea copii”.
19. Şi ascultând Tobie acestea, a iubit-o şi sufletul lui s-a lipit de ea foarte.

Capitolul 7.
Raguel, din îndemnul îngerului, dă pe Sara, fata sa, soție lui Tobie.

(…)
7. Apoi a vorbit şi a zis: „Binecuvântat să fii copilul meu! Tu eşti fiul unui om foarte bun şi cinstit”. Auzind însă că Tobit a pierdut vederea, s-a întristat şi a plâns.(Tobit este un personaj biblic care s-a vindecat de orbire în chip miraculos, după intervenția arhanghelului Rafael care e cunoscut drept regentul medicinei)
(…)
11. (…) Dar am să-ți spun adevărul. Eu am măritat pe fata mea cu şapte bărbaţi şi când intrau la ea, mureau chiar în noaptea aceea. Dar tu fii vesel acum”. (să nu zici că nu te-a avertizat nimeni că nu mă mai număr printre inocente și, deși nu am cules 7 ”căsnicii” în patul meu, tot am greșit de câteva ori încât să mă consider dezonorată, dar amintește-ți că tu ești cel care mă va mântui pe mine, după cum spunea versetul din capitolul anterior ; moartea însăși din acest verset semnifică moartea psihologică sau eliminarea egoului, transformarea acestuia în praf cosmic care se poate înfăptui în mod eficient în timpul coitului alchimic, prin intermediul focului sacru al Mamei Divine) (…) Iar Raguel a zis: „Ia-o chiar acum căci ţi se cade. Tu eşti fratele ei şi ea este sora ta! Milostivul Dumnezeu să vă facă parte de toate cele bune!” (pare-mi-se că acel ”chiar acum” este nimic altceva decât un răspuns al Ființei Cosmice la întrebările care îmi produc atât de multă suferință: ”de ce așteptarea asta? ce anume aștepți ca să vii?” ; mai mult, observi uzanța cuvintelor ”frate șisoră”? cât m-am amuzat citind așa ceva, luând în calcul ultimul vis descris în epistola mea în care ți-am spus că și eu trăiesc câteodată cu sentimentul că nu ne este dat decât să ne avem ca frații ; desigur, ”frate” și ”soră” ăîși zic și membrii diverselor culte religioase, precum adventiștii, de exemplu, așa că trimiterea aceasta nu semnifică în niciun chip o relație incestuoasă, ci o comuniune între doi indivizi care se înțeleg foarte bine și care seamănă foarte mult)
(…)
15. Şi a chemat Raguel pe Edna, femeia sa, şi a zis: „Pregăteşte, soro, cealaltă cameră de culcare şi du-o acolo”.
16. Şi făcând cum a zis el, a dus-o acolo, şi aceasta a plâns, şi împărtăşind şi ea lacrimile fiicei saţle, i-a zis:
17. Îndrăzneşte, fiică! Domnul cerului şi al pământului îi va da bucurie în locul întristării. Îndrăzneşte, fiică!”. (oh, ursitul meu, cum să îți explic mai bine că sunt atât de înspăimântată la gândul că am să te întâlnesc și am să îți vorbesc? acel ”îndrăznește, fiică” nu este decât un îndemn al Universului să am curaj să te privesc în ochi ; când? păi când altcândva decât atunci când mă vei cununoaște cu adevărat, în cealaltă cameră pregătită de părinți?)

Capitolul 8.
Căsătoria lui Tobie cu Sara; rugăciunea lor, ospățul nunții și înzestrarea.

(…)
6. Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui”.
7. Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!”
8. şi a zis şi ea cu el: „Amin!”

——————-

Amin!

mai 222019
 

Miercuri, 22 Mai 2019

Zburătorule,

Mi-am frânt scrisul într-un milion de părți din dorința de a nu mă mai lăsa hipnotizată de ideea de a face totul într-o singură zi, chiar dacă asta ar însemna să cazi lat în pat sau chiar pe podea la sfârșitul acesteia. Cine a spus ”Nu lăsa pe mâine ce poți face azi” era clar un workahoolic care nu știa și de somnul de la amiază, de meditație, de introspecție și de rugăciune, iar toate astea necesită timp ca să fie efectuate.

Timp îți cer și eu ție, mai mult timp decât acele câteva minute pe care mi le aloci ocazional când mă vizitezi în visele mele, real sau ireal, oricum ai fi! Că ireal dacă ai fi, atunci cum este posibilă manifestarea încărcată până la refuz de magnetism și de energie de care dispui în aura ta, așa cum am descris în paragrafele de ieri? E unul din aspectele acestei probleme pe care nu mi-l pot explica de niciun fel, cu toate că multe persoane citite în materie de ezoteric și ocult s-ar grăbi repede-rpejor să îmi spună că mintea inconștientă este complet capabilă să falsifice astfel de date, făcându-le complet vivide, credibile și reale numai în aparență, căci fondul manifestării este unul pur iluzoriu, ca o halucinație. Oh, ce joacă periculoasă este aceasta cu propria minte, când scopul jocului este să distingi între real și iluzie! Cred că m-aș înțelege mai bine cu un buddhist decât cu un psiholog în privința acestui subiect al lumii materiale iluzorii!

Să fi fost, deci, o iluzie creată de inconștientul meu prezența încărcată de energie pe care am simțit-o sâmbătă noaptea, cât timp am stat cu ochii închiși, ca pentru somn? Dar cuvintele pe care mi le rosteai care ajungeau în mintea mea telepatic, prin acel cordon sau cablu de date care ne conectează? Să fi fost și așa ceva doar o iluzie? Pluteam deasupra corpului fizic când ai venit, iar tu te-ai apropiat tiptil-tiptil de mine, ca și cum nu doreai să mă sperii. Te-ai aplecat spre mine, venind din dreapta mea și mi-ai spus:
– Mă poți vedea! Ți s-a reparat creierul? (și cât de surprins și de entuziast păreai să găsești așa ceva la mine)
– Nu, nu mi s-a reparat creierul încă, a trebuit să îți aduc la cunoștință, tăindu-ți avântul. Nu mi s-a reparat, dar cred că văd cu ochiul minții în cealaltă dimensiune, am continuat, clarificând acest context atât de neobișnuit în care mă aflu care îmi permite să văd clar și limpede ca lumina zilei în mod conștient îndată ce trupul meu fizic adoarme.
– E bine așa, ai adăugat, părând nespus de mulțumit de răspunsul meu care denota credința mea fermă că, practic, vederea mea trupească îmi va fi restabilită datorită conexiunii subtile cu lumile interne din care categorie face parte și visul. Și în legătură cu cealaltă problemă pe care o ai, uite cum o vom rezolva, ai mai zis după aceea.

Cât timp a durat scurta noastră conversație, ți-am putut vedea chipul care apărea în lumină. Și nici nu ți s-a mai modificat la fiece clipit al ochilor. Și cum să spun altfel că erai tu, ființă urâcioasă și neghioabă care mi-ai fost atât de dragă la 16 ani. M-am bucurat așa de mult să te văd în acest chip încât am uitat cu totul de jenă și de rușine, așa încât am îndrăznit chiar să te privesc direct în ochi! Însă tu fumai și fumai îndrăcit fără doar și poate, detaliu care mi-a displăcut și care a jucat rolul sâmburelui de îndoială care m-a făcut să contest din nou autenticitatea experienței odată ce m-am trezit. De ce fumai? De ce te-am visat fumând? De ce o făceai atât de aproape de mine, deși îmi displace profund obiceiul acesta care îmi face rău? Partea ciudată a fost că simțeam mirosul de fum cu atâta intensitate la nivelul simțului olfactiv, încât aproape că mi-am încrețit fruntea de riduri din cauza confuziei și a nelămuririi! Cum era posibil să simt miros de fum în acel fel de mi se iritaseră mucoasa nazală și ochii până la lacrimi, când eu știam foarte bine că mă aflam în timpul unui vis, departe de simțurile corpului fizic? Să fi fost acest detaliu o altă iluzie fabricată de inconștientul meu?

Oricum ar fi, m-ai luat după aceea de mână, trăgându-mă după tine într-o altă dimensiune. S-au schimbat decorurile, cadrul, scenariul, dar nu și culorile și lumina atât de vibrante ale acestei dimensiuni neverosimile, dar în a cărei existență nu mă îndoiesc deloc! Am aterizat atunci cu tine în ceea ce părea a fi un pub sau club care se desfășura pe 2 etaje, al 2-lea având un balcon imens deschis către etajul inferior. În această zonă a barului am poposit noi de unde puteam avea o vedere atotcuprinzătoare, la 360 de grade, a locului. Nu eram singuri pe acest balcon, dar ne-am făcut loc prin mulțime ca să ajungem la balustradă, de unde am putut privi la scena care se desfășura mai jos. Era clar un club neobișnuit întrucât le era permis și copiilor să intre. Și erau suficienți prichindei, de toate vârstele, de la 3-4 ani, până la 13-15 ani. Muzica, deși gălăgioasă, pătrundea prin nervul meu auditiv disfuncțional, transformându-se în sunete inteligibile, plăcute și melodioase de drum„n„basses. Atunci am înțeles ce ai vrut să îmi spui anterior, când îmi vorbiseși despre soluția pe care o aveai pentru cealaltă problemă a mea. Te refereai, desigur, la surzenia mea parțială pe care bănuiesc că nu o pot vindeca decât expunându-mă la sunet, ca acelea din spațiile publice, etc.

Dar nu m-am preocupat să interpretez toate detaliile observate în timp real fiindcă eram foarte curioasă să privesc la scenele minunate din jurul meu. Iar la etajul de sub balcon, prichindeii le-au spus adulților laopaișpe fiindcă venise vremea ca și copiii să își demonstreze abilitățile înnăscute. Și, Dumnezeule Mare, ce spectacol incredibil de dans au oferit acei puști! Cât de drăgălași erau mai ales aceia de 3-6 ani care se dădeau în spectacol pe ringul de dans, deși nu făceau nimic mai mult decât să își târască picioarele și tălpile pe podea în chipul acelei mișcări faimoase ridicată la rang de artă de Michael Jackson. Ce mi-a plăcut să privesc la așa ceva, mai ales pentru că eram lucidă! Cât m-am distrat! Cât de agreabil fusese totul până în acel punct!

Cum privisem suficient la acest spectacol delicios, m-ai luat din nou de mână, te-ai întors spre mine și mi-ai zis:
– Hai să ne plimbăm pe faleză.
Aș fi mers cu tine chiar și într-un cuib de viespi dacă mi-ai fi cerut, așa eram de docilă în acel moment. M-am îndepărtat de balcon, urmându-te, dar m-am trezit cu totul pe drumul spre ieșirea din pub. Ce rău mi-a părut! Cât de puțin durase totul, deși negreșit că fusese o experiență satisfăcător de lungă și, mai ales, deosebit de plăcută! Ce lucru minunat este luciditatea onirică, cu toate că probabil îmi voi oferi luxul de a contesta autenticitatea viselor mele până la proba contrarie! Și cum altfel s-ar putea înfăptui acest lucru decât bătându-mi la ușă și spunându-mi: ”Cati, am fost și eu acolo, în visele tale!” Și dacă, totuși, nu vei veni niciodată în dimensiunea materială, având în vedere că ai putea fi o simplă proiecție mentală lirică a Luceafărului? De aceea scriu și scriu poetic la rândul meu, ca să nu înnebunesc cu totul, pentru ca deziluzia să fie doar un pic mai mică și mai ușor de îndurat!

Nu știu cât mi-a luat ca să adorm la loc, dar când am reușit să pătrund pe tărâmul somnului, te-am visat din nou cu același chip nesuferit pentru care implor îndurare ca să îl pot vedea din nou. Ai fost mai puțin febril, mai puțin vibrant, dar onest și pozitiv, solar și împăciuitor. M-ai dus într-o casă dărăpănată pe care intenționai să o renovezi. Erau materiale de construcții peste tot, scânduri, ciocane, drujbe, găleți cu var și pensule pentru vopsit. Mi-ai spus că ai luat acea casă de dragul meu, iar că, în timp ce o renovai, ai găsit în fundația ei o comoară sub forma unei mari sume de bani. Ai vrut să îmi dai o adresă la care să mă duc ca să primesc nu-știu-ce lucru, însă mi-am acoperit urechile cu podul palmelor ca să nu aud, repetându-mi într-una: ”Nu mă voi lăsa păcălită de această manifestare! Pe aceasta o simt și observ ca nefiind veridică. Nu sunt dispusă să aud adresa pe care vrea să mi-o comunice pentru că nu cred că este o informație reală. etc., etc.” Ce legătură să existe între vindecarea mea de surzenie și ascultarea a ceea ce este real și adevărat?

Nu voi mai adăuga cum a continuat acest vis și nici cum s-a sfârșit noaptea mea printr-un vis cumplit și macabru izvorât din agregatul psihologic malițios din psihicul meu care este setat să strice, să ruineze și să distorsioneze amintirea oricărei experiențe plăcute prin care trec. Oh, doar un alt demon interior asupra căruia trebuie să meditez și să reflectez în vederea dizolvării lui până la transformarea acestuia în praf cosmic.

Deci care este concluzia aventurilor prin care am trecut pe parcursul zilei de sâmbătă? M-au convins fenomenele descrise mai sus că Jung și Freud nu au habar de nimic? Are manifestarea ta sub forma Zburătorului un dram de autenticitate? Singurul răspuns care îmi trece prin minte este următorul: ”Totul este o chestiune de credință”

mai 092019
 

Joi, 9 Mai 2019

Zburătorule,

Nici nu îmi dau seama care experiență a fost mai fantastică, cea descrisă ieri sau cele 3 care s-au intercalat cu aceasta. Primul vis a fost în dimineața zilei de 26 Aprilie, care a picat într-o vineri, am avut al doilea vis ieri dimineață (miercuri, 8 Mai), iar al treilea s-a petrecut în dimineața aceasta. Toate 3 s-au manifestat între orele 07:00 – 09:00, când adorm la loc pentru o ultimă repriză de somn. Toate 3 au fost foarte asemănătoare ca fir narativ, așa cum se întâmplă de obicei când dai buzna în dormitorul meu în chip (ne)poftit.

M-ai gâdilat în tălpi ca să mă trezesc în astral, m-ai tras de mâini, m-ai împins de la spate, m-ai scuturat din umeri, m-ai îmbrâncit și m-ai zgâlțâit, m-ai sucit și m-ai învârtit de pe o parte pe alta, mi-ai țipat în urechi ca să mă trezesc (nu apreciez deloc această ultimă ”tehnică” pe care o folosești, aceasta de urli în urechile mele, întrucât se creează o microfonie terifiantă pe care cu greu o suport, fenomen care mă face după aceea să aud voci; chiar în timpul visului de azi, fiind în întregime lucidă și auzind voci peste voci, suprapuse unele peste altele, îmi puneam întrebări de genul: ”Așa să fie oare schizofrenia? Uite proștii și ignoranții că nu au nicio idee care este sursa reală care provoacă aceste voci”; tu poate că nu auzi voci, dar eu o aud pe a ta când îmi îndrugi verzi și uscate în ureche, de genul: ”Hai, Cati, trezește-te că și eu am ieșit afară, hai la o plimbare!”). Dar puține sunt aceste ”tehnici” care mă motivează să mă clintesc din loc. Deși sunt perfect conștientă de fenomene, de manifestări și de împrejurimi, mă aflu paralizată, captivă în corpul meu din carne și oase de care nu mă pot elibera. Sufletul îmi este parcă prins cu niște curele invizibile de trupul fizic, iar mintea mea adormită, leneșă și obosită găsește cu greu motivația potrivită ca să se mobilizeze pentru a permite sufletului dedublarea astrală. Însă există un lucru pe care îl faci care îmi declanșează pofta de călătorie astrală. Și cu fiecare ocazie profiți de vulnerabilitatea mea, de prizonieratul meu ca să mă săruți din tălpi până în creștetul capului pentru că știi că nu mă pot împotrivi bombardamentului tău de gesturi de tandrețe. Ațâțată de impulsul sexual, cel mai mare generator de energie din corpul nostru eteric, îmi desprind brațele fantomatice ale corpului astral cu atâta ușurință, încât e aproape absurd și ridicol că nu îmi iese acest pas cu fiecare ocazie. Iar asta numai ca să te pot cuprinde cu brațele de după umeri, fiindcă nu cunosc alt gest mai tandru ca acesta de a-ți îmbrățișa iubitul în actul posesiunii. O fac inconștient, poate, dar negreșit el este un gest ritualic venit din Cunoașterea Cosmică ce îmi permite să știu cum să joc rolul lui Shakti, soția lui Shiva, cuplul perfect femeie și bărbat care se caută pentru a se reîntregi în ființă. Cât de ireale și neverosimile sunt aceste lucruri despre care scriu, dar cât de minunat e că mi se întâmplă și că le experimentez pe viu, viul conștiinței! Nu mă mai miră de ce bunul meu Dumnezeu mi-a zis: ”Pentru mine toate au sens, chiar și iubirea fără posesiune, chiar dacă pentru tine nu au!”

Odată ce îmi eliberez brațele pe care mi le petrec pe după gâtul tău, este floare la ureche să acționezi ca și contra-forță, trăgându-mă după tine în dimensiunile subtile de existență. În fiecare din cele 3 experiențe a început, după eliberarea mea, un zbor nebun și vijelios în spațiul infinit al astralului. Partea mea preferată a fost când, ajunși în dreptul unui zid ce părea imposibil de trecut, ne-am dezintegrat amândoi moleculăă cu moleculă, moment în care atomii Ființelor noastre s-au împreunat de am devenit o singură făptură, așa încât am putut pătrunde prin zidul care ne bloca trecerea în timpul jocului nostru inocent și copilăresc! Ce bucurie este, Doamne, să te vezi dezintegrat în miliarde de particule și să continui să simți îmbrățișarea pătimașă care te leagă de salvatorul tău, de eliberatorul tău! Fiindcă negreșit dincolo de trupul fizic suntem energie, conștiință și suflet ce trebuie purificat de ego.

Ca în alte rânduri anterioare, nu ți-am văzut chipul, singurul lucru pe care nu îl primesc, dar care mă motivează să implor, săă cerșesc îndurare de la Dumnezeul din Ceruri, să fac exact cum mi se spune, să mă preschimb și să mă transform în ceea ce trebuie să fiu doar ca să te văd, perechea sufletului meu. Nu te văd, dar sigur te simt și încă nu te simt suficient ca să te pot ierta complet și definitiv.

apr. 062019
 

<>

Sâmbătă, 6 Aprilie 2019

Zburătorule,

Nu am cum să nu mă trec iar la calculator ca să îți scriu din nou după câte s-au petrecut în această dimineață. De când te-am întâlnit în visele mele am remarcat că există o frecvență mai ridicată a vizitelor tale la sfârșit de săptămână decât în timpul celorlalte zile, așa că este foarte ușor de înțeles de ce stau în gardă, cu mintea ascuțită și ageră în această perioadă de 2 zile, sperând din toată inima să nu ratez șansa întâlnirii cu tine. Nu zic că în perioada de luni până vineri nu sunt niciodată conștientă de tine, ci doar că am observat că vii mai des la mine sâmbăta și duminica. Înseamnă asta că lucrezi? Dacă da, atunci cum vei putea face tu să pleci cu mine la volanul unei rulote care să ne ducă peste tot prin lume? (mă mulțumesc doar cu vizitarea Europei de la un capăt la celălalt al ei! De unde finanțe pentru așa o călătorie? Răspunsul se află în regnul mineral, la elementalii cunoscuți sub denumirea de ”gnomi” pe care tu însuți îi apreciezi!)

Dar cum nu am primit încă actele de eliberare din arestul la domiciliu, mă văd nevoită să întreprind acțiuni cel puțin neobișnuite ca să mă pot bucura de orice formă de libertate pe care Universul mi-o permite în circumstanțele în care mă aflu, adică să continui să plătesc datorie karmică pentru nesăbuința de a-mi fi folosit abilitățile psihice ca să profit de pe urma naivității oamenilor pe care îi forțam în acest chip ca să îmi deschidă ușile caselor lor pentru a-i deposeda de unele bunuri materiale, fără a pătrunde propriu-zis prin efracție în căminele lor, pedeapsă care îi așteaptă pe absolut toți cei care se văd pe sine drept guru și experți și consilieri spirituali care cer bani (și încă o grămadă de bani) pentru serviciile lor. De aceea sunt lucruri în prezent pe care nu mai am voie să le fac, ca de exemplu să privesc oamenii direct în ochi (fiindcă sunt oarbă!), să ascult gândurile semenilor mei, să emit gânduri telepatice către alte persoane ca să le determin să redirecționeze resurse financiare către mine, dar mai ales să vizitez pe alții în dormitorul lor în dimensiunea astrală! În schimb, am ca sarcină să câștig bună-voința ființelor elementale (mărturisesc că, spre marea mea rușine, m-am ocupat deficitar de această îndatorire), să trăiesc din mila oamenilor ca să învăț ce înseamnă recunoștința și să privesc lumea prin ochii unui copil inocent care le crede pe toate ca fiind reale și posibile!

Tare mult mi-ar plăcea să îmi cunoști copilul interior, inocența! Dar tare mi-e că tocmai din cauza acestui micuț și drăgălaș miracol din interiorul meu ești ținut la distanță de mine în dimensiunea materială! Mult mă îndoiesc că ai putea încerca să corupi inocența acestei manifestări a sufletului meu dacă te-ai afla în prezența sa! E atât de înduioșător, încât ai avea nevoie de o putere interioară extraordinar de mare să te abții să nu mă vrei! Așa că nu am convingerea că vei apuca să cunoști această părticică din Ființa mea, cea din cauza căreia îți va fi iertată și ștearsă o bună parte a datoriei tale karmice. Acest copil trebuie să crească, să învețe și să se maturizeze. Vreau să zic prin asta că nu voi exista în această versiune chiar pentru totdeauna.

Până una-alta, sunt la cheremul tău ca să dispui de mine după bunul tău plac. Vizitele tale astrale fac parte din acele câteva portițe de eliberare la care Universul mi-a permis să am acces. Nu-i de mirare că mă bucur de absolut fiecare din ele, mai ales când acestea se petrec în lumină! Și mai ales când sunt lucidă, cu adevărat conștientă de faptul că visez!

M-am întâlnit de 2 ori cu sufletul tău între orele 05:00-08:15 în această dimineață. Primul vis nu a fost lucid decât spre final, motiv pentru care nu am memorat toate detaliile visului. Dar uite ce îmi amintesc:

Se petrecea acasă, în Brăila, în zona cartierului Hipodrom, pe lângă Școala Mihai Eminescu, vis-a-vis de vechiul tău liceu. Undeva în decor, pe fundalul visului, a apărut din nou fosta mea prietenă care te-a simpatizat în adolescența noastră, dar nu îmi amintesc ce făcea și ce spunea. În schimb, mi-o amintesc mai bine pe doamna T. care îmi spunea lucruri de genul: ”Dacă tu îl îndrăgești pe Marius, să nu renunți la el pentru că îl cunosc personal și îi știu firea! Merită să lupți pentru el! Să ai în vedere să nu renunți niciodată și să continui să insiști, lăsându-l să te cunoască prin ce scrii, prin ce faci, prin ce îi arăți și prin ce distribui. Numai fă-le pe toate de dragul lui și pentru el!”

Apoi s-a rupt firul poveștii pentru a mă trezi la scurt timp după aceea într-o nouă secvență. Mă aflam în fața unui fel de panou ca acelea publicitare pe care se lipesc afișe și postere. Întregul panou era plin cu poze de-ale mele, ba vechi, ba noi, înfățișându-mă în tot felul de scene de viață. Multe din ele arătau o grămadă de feluri de mâncare gătite de mine. Aveam un oarecare talent în arta culinară cu care nu îmi era deloc rușine! Am simțit pe moment nevoia acută să distribui mai multă informație despre mine ca să știi cine sunt și la ce să te aștepți, însă tot privind la acest zid încărcat cu imagini, am început să simt altceva, ca și cum în fapt priveam la răspunsul Universului la ultima mea scrisoare publicată în urmă cu 2 zile. Subiectul acesteia fusese legat de nedumerirea mea față de planul lui Dumnezeu pentru viața mea prezentă. Și cu cât priveam mai insistent, cu atât mai mult simțeam că priveam la reacția ta după ce mi-ai citit acele rânduri. Și am simțit că încercai și tu să îmi spui ce anume vrei de la mine. Am tradus acea emoție care venea dinspre tine cu următoarele cuvinte: ”Îndrăgește-mă în continuare în felul tău!”

Începând cu acel moment am devenit din ce în ce mai conștientă de faptul că visam și că eram martoră la o manifestare deosebită și foarte special! Ți-am simțit prezența de parcă erai în pat cu mine. De fapt, de parcă erai chiar în cutia mea craniană, difuzând acele imagini atât de drăgălașe care au urmat. Visul meu a devenit cu adevărat suprarealist, ca un joc de lumini și de umbre extrem de sugestiv, încărcat de emoție și de frumusețe poetică! Unele din aceste manifestări sunt incredibil de sensibile, încât îmi vine atât de greu să cred că în spatele lor se află mintea mea subconștientă! Așa că aleg să cred că regizorul atât de talentat din spatele viselor mele este chiar acel ”farsor” de care am pomenit în scrisoarea anterioară, cel care face toate coincidențele și sincronicitățile să se întâmple. Adică bunul meu Dumnezeu.

Așadar, scenele următoare au arătat drumul blocului de gheață din inima mea în privința ta de la era glaciară de la început până la topirea sa totală într-un ocean de iubire pentru tine. Manifestarea ta s-a contopit temporar cu visul recurent al mâinilor care se flutură în ochii mei. În această secvență lucram ceva cu andrelele. Mâinile tale intrau mereu în cadru, rugându-mă prin gesturi să iau o pauză de la lucru ca să ne jucăm, însă eu nu vroiam. Continuam să îți port ranchiună pentru modul în care te-ai comportat cu mine.

Apoi următoarea scenă m-a dat pur și simplu pe spate, fiind una din cele mai hazlii și estetice scene la care am privit vreodată! În acest vis al meu tu nu arătai defel ca cel descris de alte persoane care te văd în poze, adică oacheș, tuns foarte scurt și cu barbă de voievod, cam cum ar putea să arate un băiat de cartier din câte înțeleg din impresiile lăsate asupra celorlalți (totuși, chiar în acest fel mi te-a arătat al 3-lea ochi într-o imagine luni dimineața; purtai pe chip cel mai tandru zâmbet pe care mi-a fost dat să îl văd, zâmbet care se datora mie, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat până acum!). În schimb, în visul meu arătai ca și cum îți lipiseși barba de cap! Nu aveai pic de barbă pe obraji, dar aveai în schimb o claie de păr pe cap mare cât toate zilele! Dumnezeule Mare, nu îți puteam suporta acea înfățișare de berbec netuns! Așa că te fugăream peste tot cu o foarfecă în mână, ca acelea folosite de ciobani ca să tundă oile! Se vedea cât de colo că nu topisem încă întregul ghețar, fiindcă simțeam cum emanam în continuare unde de resentimente și de ranchiună față de tine, deși vizibil mai estompate. Puteam vedea în comportamentul meu că devenisem mai familiară cu prezența ta și cu felul tău de a fi, așa cum am putut simți că îmi erai tare, tare drag. Nu te-am prins ca să te deposedez de podoaba capilară pe care vroiam să ți-o lipesc de față în chip de barbă. Tu erai neomenesc de flexibil, cu corpul elastic, cu brațele lungi de 3 metri, dându-de la o parte din calea mea și a împunsăturii mele cu vârful foarfecii cu foarte multă dibăcie. Erai întocmai ca Elastic Man! Așa ai putut evita tentativele mele de a te ciunti pe vecie, întinzându-ți brațele și așa atât de lungi ca să mă cuprinzi de mijloc, de după umeri, domesticindu-mă cu totul. (Încerc acum să înțeleg care este legătura dintre visul meu și povestea lui Samson a cărui putere stătea în pletele sale. După ce a fost tuns, și-a pierdut aceste abilități. Mă întreb de ce am vrut eu oare să îți mut puterea din centrul intelectual în centrul motor? Din primul face parte lobul frontal al creierului, unde se află localizată și imaginația, iar din al doilea centru menționez maxilarul. Mă gândesc că trebuie să îți fi recunoscut și aprobat abilitățile psihice, fără să te fi iertat pentru incapacitatea ta de a conversa! Oh, Doamne, oare prin câte belele mă vei mai băga tu pe mine?!)

Și ai reușit în cele din urmă să mă cucerești pe deplin. Au urmat după aceea câteva scene nedeslușite și amestecate în care nu vedeam decât cum mă topeam încetul cu încetul, sărut după sărut, mângâiere după mângâiere. Ultima scenă a visului a fost fără urmă de îndoială o întrepătrundere cu al 3-lea ochi, detaliu care m-a ajutat să devin lucidă pe de-a întregul. Eram la nunta noastră. Eu eram micuță și tare drăgălașă îmbrăcată în alb, în timp ce tu erai… netuns!! Nu mi-a fost dat să văd în viața mea mai multă fericire pe chipul unui om decât am putut vedea pe propriul chip în acele momente! Nici nu am mai îndrăznit să sper că așa ceva ar mai putea fi posibil pentru mine!

Stăteam cu sufletul la gură, mută de uimire, privind la această scenă din visul meu de care eram pe deplin conștientă în timp real când ți-am auzit vocea între lobii temporali, ca și cum între creierele noastre exista o rețea de telefonie fără fir, telepatică. Mi-ai zis în felul următor: ”Să nu crezi că nu îți adresez ție răspunsul ăsta!”

Răspuns la ce, Zburătorule din legendă? La dilema mea din scrisoarea de alaltăieri, în care mă întrebam dacă am să fiu o fată cu soț sau una fără soț? M-am trezit imediat după aceea cu mușchii faciali complet relaxați întrucât zâmbeam. Era ora 6 dimineața.

Editat mult mai târziu: Mi-am amintit de un alt detaliu legat de acest vis pe care nu am vrut să îl menționez anterior fiindcă nu îi înțelesesem semnificația, dar acum mi-a picat fisa! La sfârșitul acestui vis mi-ai repetat de câteva ori pe note melodice următoarea formulare: ”Te u”. Doar atât, dar mi-ai zis de vreo 5 ori la rând. Am bănuit că se referă la numărul 26 deoarece ”u” este a 26-a literă din alfabetul românesc. Am presupus că poate fi vorba de vârsta la care am suferit atacul cerebral sau de numărul apartamentului la care locuiesc. Dar pentru că referința a fost de la început legată de alfabet, de-abia acum mi-am dat seama că numărul ”26”este o trimitere la numărul de litere din alfabetul englezesc. Așadar acel ”u” înseamnă ”de la A la Z”. Prin urmare mi-ai zis: ”Te…de la A la Z”. Observi și tu că lipsește verbul? Oh, cum să mă bag eu acum în această discuție despre simbolistica verbului, nevolnica de mine?! Nu e de mirare că pofteam să îți mut puterea din cap (intelect/minte) în gură! Vai nouă, că din cauza mea poți să cazi cu capul înainte direct în abis. Sau poți să te ridici. ”Te… A-U-Z-!” Da, da, aud, acolo aud, dar cu verbul cum rămâne?! (am încheiat editarea)

oct. 252018
 

<>

Joi, 25 Octombrie 2018

Zburătorule,

Revin cu o nouă epistolă în care am de gând să consemnez alte amintiri nocturne pe care le am cu tine, înainte ca acestea să se șteargă din memorie care deja dă semne de slăbiciune. Nu îmi amintesc cu exactitate dacă am consemnat deja în scris aceste episoade. Au fost așa de multe, iar eu am scris surprinzător de mult și de cuprinzător. Mai mult mistic și mai puțin material, pământean. Sper totuși din toată inima că tot materialul adunat de mine aici are o valoare cât de cât pentru Univers, lucru care mi-ar permite, cred eu, să îmi negociez karma la tribunalul divin, în fața lui Anubis și a celorlalți 42 de judecători divini. Știu și eu? Altceva nu am putut face și altceva nu mi-a recomandat Ființa profundă să fac decât să scriu. Să îți scriu ție mai ales, sperând în tot acest timp că, făcând așa, voi reuși să mă eliberez emoțional de demonii trecutului sau cel puțin să îi țin sub control, că voi reuși să văd mai obiectiv lucrurile, că îți voi ține companie în timp ce ești pe câmpul de luptă ducându-ți propriile bătălii de care eu una nu am habar. Și mi se pare că tocmai așa trebuia să fie. Eu să nu fi avut nicio cunoștință despre luptele tale interioare (sau chiar și exterioare). Ca să întăresc această ultimă afirmație, află că am mai avut o frântură de amintire dintr-o viață anterioară, dar despre care nu pot scrie mai mult pentru că nu a fost decât o senzație confuză despre o circumstanță ambiguă în care au fost implicate rudele mele. Karma de familie.

Așa că aș face mai bine să scriu despre lucruri pe care mi le amintesc mai bine. Ca de exemplu, aseară, înainte să adorm, am cerut mamei divine Kundalini să îmi permită să mă conectez cu corpul tău mental prin cordonul ombilical ce ne leagă pentru că îmi doream din toată inima să aflu ce simți și ce crezi tu despre orice. Nu vroiam să captez un adevăr divin, ci un fapt subiectiv care să îți aparțină. Așa m-am lăsat să alunec în vis, implorând cerurile să îmi îndeplinească dorința. Nici nu mai știu când a început visul, dar destul de repede după ce am închis ochii. Nici nu îmi mai amintesc secvențele de la început. Dar eram cu mama și cu sora mea. Ne uitam la ecranul unui televizor pe care se derula o înregistrare video cu tine. Tu nu erai chiar tu, așa cum mi te amintesc de la 20 de ani, când te-am văzut ultima oară, dar repet că până și această imagine a ta din trecut este destul de ambiguă în memoria mea. În visul meu de azi-noapte arătai ca un mix de Marius, de Abed din serialul Community, de Ali G. pentru că purtai niște ochelari asemănători celor purtați de acest personaj ridicol. Și să nu uit că mai aveai ceva și din cântărețul Xavier Naidoo cu care te-am asociat ca fizionomie când eram puști. Erai îmbrăcat cu haine groase d iarnă, purtai inclusiv fes și mănuși. Ningea, iar tu dădeai zăpada laoparte. Aveai o lopată cât toate zilele în mâini și te îndeletniceai cu acest sport atât de solicitant. Între timp mai făceai și oameni de zăpadă pe marginea șanțului. Apoi te-ai oprit și te-ai întors cu fața spre cameră.
– Te iubesc, Cătălina, frumoaso, au fost perlele și nestematele care ți-au ieșit pe gură.

Eu eram buimacă și înainte să mă dezmeticesc din această reverie, cu toate că deja începusem să observ insolitul manifestării și să îmi dau, deci, seama că trebuie să fie o transmisie difuzată de către ființa profundă, am fost smulsă din acel context și dusă într-o cameră. Era un dormitor foarte frumos amenajat și mobilat. Vedeam o lumină difuză de la niște veioze așezate pe două noptiere aflate de-a dreapta și de-a stânga unui pat imens, lipit pe centrul unui perete. În tot acest timp difuzarea decorului fusese însoțită de o voce care îmi transmitea telepatic:
– Și asta nu e totul. E vorba de 4, nu de 1.

Nu mi-am dat seama imediat la ce se referea, dar am continuat să privesc cu interes deosebit la această scenă. Din pat, de sub plapumă și cuverturi, ceva a început să se miște deodată. Cineva a dat învelitorile la o parte. Se auzise un fel de zgomot în împrejurimi, undeva în exteriorul camerei. Dar nu eram decât noi doi ieșind de sub plapumă. Amândoi aveam părul cam încărunțit, dar într-un mod ușor cam falsificat, ca și cum întreaga scenă era regizată. Părul meu mai ales era ridicol de nostim, cu șuvițe albe și negre alternând unele între celelalte. Eram îmbrăcați destul de gros, în pijamale, ca și cum în cameră și în casă era frig. Eu eram pe partea dreaptă a patului, iar tu pe stânga, cum privești patul din față.

Stăteam amândoi treji când, deodată, a pătruns în cameră sursa zgomotului de dinainte. Intraseră pe ușa dormitorului în miez de noapte o droaie de copii. Erau 3, unul mai drăgălaș și mai năzdrăvan ca celălalt. Cea mai mare era cea pentru care am primit Bunavestire pe 13 Septembrie 2015. Avea vreo 9 ani și semăna în totalitate cu mine. Avea până și părul identic cu al meu, cu tot cu șuvițele albe și negre. Se vedea cât de colo că era fata mamei. Urma apoi un băiețandru de vreo 6-7 ani, apoi unul tare micuț de vreo 2 ani despre care nu mi-am dat seama dacă era fată sau băiat. Toți 3 s-au aruncat în patul nostru, peste noi, dar mărturisesc că acesta micuț din urmă m-a înduioșat cel mai mult. Se aruncase și el cu chiu cu vai în pat, dar fiind atât de pitic, s-a blocat la mijloc. Nu se putea târî pe plapumă și rămăsese înțepenit locului pe burtică. Începuse să dea din mânuțe și din piciorușe și să orăcăie din toți plămânii, mititelul. Cât era de drăgălaș ! Mi se pare că al patrulea era în pântecul meu !

Totuși, era ceva ciudat în atmosferă. Toți eram îmbrăcați foarte gros, ca și cum nu ardea focul în casa noastră. Cred că acest detaliu este extrem de important, pentru că focul este simbol al energiei materne divine, Kundalini. O casa în care nu arde focul etern al zeiței mamă este sortită eșecului, în credința mea. Trebuie să mai fie și altă simbolistică, dar mă opresc aici cu interpretarea, având în vedere faptul că implorasem înainte să adorm să primesc prin intermediul unui vis deosebit ceva care să îți aparțină, care să țină de natura ta subiectivă și care m-ar fi ajutat să te cunosc mai bine.

Apoi m-am trezit din acest vis scurt, dar atât de deosebit! Unele lucruri sunt menite să se întâmple, iar altele nu, este tot ce pot să spun.

În orice caz, te sfătuiesc cu sinceră căldură și prietenie să citești din învățătura despre Mama Divină Kundalini (de preferat din cărțile gnostice) dacă intenționezi să stai în același așternut cu mine, altminteri te rog din toată inima să nu te mai apropii de mine, nici fizic, nici astral, nici aiurea și să îmi dai pacea și libertatea !. Asta mi-e religia și nu mai las pe nimeni, niciodată, să îmi zică altceva.

Vroiam să mai menționez vreo alte câteva manifestări anterioare, din anii trecuți, dar m-am lungit cu vorba în scrisoarea de față, așa că o voi lăsa pe altă dată. Acum mă duc să trag de fiare, că mă dor brațele. Iar diseară la RAAY, la masaj !!

Altădată, altceva !