iul. 222021
 

<>

Joi, 22 Iulie 2021

Zburătorule,

Sunt perioade foarte stranii prin care trec câteodată în timpul cărora nu am nicio tragere de inimă să scriu despre întâmplările prin care trec, iar aceasta nu pentru că nu aș avea inspirație, ci pentru că mă tem de mărturisirile pe care le-aș putea face. E prea delicată situația prezentă ca să nu fiu chibzuită în alegerea cuvintelor, dar nici nu pot lăsa firul poveștii în coadă de pește, cum se zice, mai ales după ce oricum am povestit și dezvăluit atâtea, prea multe poate!

Povestea din familia mea a luat o întorsătură atât de penibilă și de rușinoasă încât cu greu m-am stăpânit aceste zile să nu explodez în scris, răzbunându-mă pe cei din jurul meu printr-o confesiune dramatică și extravagantă. Dar nu pot uita avertismentul Marii Legi Divine care mi-a făcut cunoscut faptul, prin trimișii săi, că ar fi o mare și stupidă greșeală să cad pradă unei izbucniri de mânie pentru lucruri care nu îmi vorbesc direct. Nu, nu, unele lucruri nu îmi sunt adresate, dar altele sunt, iar insolitul comportament al Luciferului particular care împrumută pijamalele portocalii pe care mătușa mea și vărul meu le-au purtat în urmă cu mai bine de 20 de ani îmi dovedește faptul că unele evenimente care îmi implică rudele au o oarecare importanță. Cum aș putea să explic mai limpede influența pe care vederea acelor pijamale o are asupra psihicului meu? Sunt sute de vise pe care le-am avut în ultimele 18 luni ca să nu trag concluzia că scopul fenomenului este de a-mi răscoli amintiri refulate și inhibate astfel încât să le pot soluționa.

Dar pe moment nu mă voi întoarce la anii copilăriei, ci la întâmplările zilei de azi, adică cele actuale, pe care nu le pot trece ușor cu vederea, cu toate că anumite trăiri sufletești primite în cursul ultimelor zile au avut un puternic caracter de tranchilizant, făcându-mă să fiu destul de nepăsătoare și indiferentă la uele probleme din exteriorul meu, făcându-mă să mă simt ca și cum sunt într-o transă.

Mătușa mea își va încheia concediul zilele acestea, urmând să plece mâine noapte. Vărul meu ar fi trebuit să vină în țară alaltăieri, în ziua de marți, însă mătușa mea ne-a înștiințat de săptămâna trecută că, din cauza faptului că nu au găsit bilete de avion avantajoase, el și familia lui nu mai pot veni. Cu toate acestea, mama mi-a dezvăluit faptul că, trecând pe lângă blocul în care locuiește vărul meu fiindcă pe acolo duce drumul părinților mei către ferma noastră, au văzut că ferestrele erau deschise la apartamentul lui în ziua când se presupunea că ar fi trebuit să vină, ca și în ziua următoare. Până atunci nu le văzuseră deschise. Trecând în vizită ieri, mătușa mea și-a luat măsuri de precauție, zicându-ne cum că a trecut pe la locuința fiului ei pentru a aerisi casa, lucru care poate să fie totalmente adevărat, întâmplarea aceasta putând fi o coincidență banală. Nu există nicio dovadă concretă care să sugereze că vărul meu a venit în țară, dar că minte în legătură cu acest lucru fiindcă nu vrea să aibă contact cu noi. Dar dacă acest lucru este, totuși, adevărat, este irefutabil că adevărul va ieși la lumină.

Pentru ce, dar, să mă necăjesc din cauza acestei întorsături de situație? Ce le-aș mai putea spune unor oameni care, deși îmi sunt rude, nu au mustrări de conștiință? Cum era de așteptat, mătușa mea nu ne-a onorat cu prezența sa atât de des cum i-ar fi plăcut bunicii care în fiecare rând zice la sfârșit:
– Să vii să mă mai vezi!

Nu îi reproșează niciodată nimic, nu ridică niciodată vocea la ea, nu îi aduce nicio critică, nici mătușii mele, nici vărului meu. Și numai acum văd, primind deplina încredințare, că bunica și acum mai trage nădejde că cei doi își vor asuma răspunderea pentru ea, acceptând să se mute în vechile case despre care ea nu știe că aproape că nu mai stau în picioare, chiar dacă mama a încercat să îi facă cunoscut faptul că vechile case sunt o ruină.

Și cum era de așteptat, mătușa mea a fost un alt om de față cu bunica, refuzând să deschidă orice subiect de acest soi și lăsând totul în seama mamei, cu toate că ieri mi-a dat vaga impresie, printr-o tentativă foarte slabă de a comunica cu bunica p tema succesiunii proprietăților, că este resemnată în privința mamei ei a cărei încăpățânare de a se ține de pământurile ei până la moartea ei este de nepătruns. Și drept voi mărturisi că mi se pare că mătușa mea are dreptate în legătură cu partea aceasta de poveste, motiv pentru care îmi doresc din toată inima mea ca și mama să fi fost mai puțin implicată, mai puțin rănită din cauza bunicii, dar mama se simte într-o situație atât de disperată și de deznădăjduită încât să își găsească soluția numai în acele pământuri care, vândute, pot asigura un buget din care să renoveze casa cumpărată în urmă cu 4 ani. Este copleșitor să vezi că disperarea mamei și strigătul ei de ajutor au făcut-o un fel de monstru în ochii mamei și surorii ei care nu văd în mama decât o persoană care umblă numai cu interes după o moștenire la care are, până la urmă, tot dreptul legal. Nici nu știu ce este mai rușinos din următoarele: faptul că mama își pune toată nădejdea în acele câteva pământuri în loc să își pună nădejdea în Dumnezeu sau faptul că bunica o disprețuiește într-atâta pe fiica ei încât să rămână totalmente surdă, oarbă și mută la disperarea ei, alegând să se țină de proprietățile ei în loc să își ajute copilul, cu toate că ea nu a rămas chiar mută fiindcă într-u rând mi-a sugerat să îi scriu lui Gigi Becali deoarece auzise și ea la radio cum că ar da casee pe degeaba nevoiașilor.

Dar de față cu bunica mătușa mea nu cutează să își exprime adevăratele gânduri, folosindu-se de scuza că nu vrea să îi aducă supărări bunicii. Cu toate acestea, între patru ochi cu mama, i-a spus acesteia destul de limpede că numai noi suntem de blamat pentru situația care s-a creat în ultimul an și jumătate. În fața unui tribunal moral, cei doi au mâinile spălate și curate fiindcă ei nu au fost de acord să o aducem pe bunica la noi, noi singuri cunoscându-ne foarte bine situația. Conform cu părerea lor, ar fi trebuit ca mama să o fi dus pe bunica înapoi în casele ei după criza de fiere de anul trecut sau să o fi dus la un azil de bătrâni. Cum să fi procedat mai corect biata de mama când, la consultul medical, doctorii i-au atras atenția asupra faptului că, la vârsta ei, bunica nu mai putea fi lăsată singură și nesupravegheată în casa de la țară? Mă văd nevoită să pun mare accent pe faptul că acestea nu sunt lucruri despre care mătușa mea și vărul meu să discute deschis direct cu bunica, ea continuând și acum să spere că ei vor fi cei care să o ia în grijă în cele din urmă.

Din acestea rezultă că rudele mele nu aveau intenția de a ne face pe mine și pe sora mea oameni de sacrificiu, dar din acest serviciu bunica încă nu ne-a concediat. Mai rezultă în plus că, din cauza dezacordului lor față de hotărârea mamei de a o luua în grijă pe bunica, nu s-au simțit datori să intervină în situația din casa noastră, vorbind cu bunica pentru a o face să înțeleagă că era necesar să facă efortul de a se adapta traiului cu noi, dar mai ales cu mine care mă recuperam după un atac cerebral.

E inutil să mai povestesc și alte lucruri fiindcă ni s-a spus destul de limpede că rudele noastre nu au mustrări de conștiință, nici față de noi, nici față de bunica.

Ursitule, cred că poți lesne înțelege de ce te poți simți ofensat și jignit trăind în mijlocul acestor întâmplări. Când mi-a povestit mama unele din aceste lucruri despre vărul meu și despre ferestrele deschise de la apartamentul lui am simțit că mi se oprește respirația și că îmi ies din fire! Oare să nu priceapă vărul meu că nimeni din familia mea, cu excepția surorii mele care este de o naivitate nemaipomenită care o face să creadă în acel tip de familie ideală în care toată lumea se are bine cu toată lumea, nu vrea să mai fie forțat să îi înghită felul de a fi, tatăl meu fiind primul care s-a retras din această cursă acum mulți ani după ce o perioadă vărul meu a lucrat la ferma părinților mei față de care s-a comportat execrabil? Mama a îndurat și ea cât a mai putut, mai mult din rușine față de sora ei, dar s-a retras și ea din acest srviciu care o obliga să suporte felul lui de a fi.

Stăteam singură în camera mea marți noaptea, zicând minții astfel:
– Minte, de ce ești mâniată? Minte, ce crezi că vor să îți spună aceste întâmplări? Minte, ce simți tu acum? Spune lucrurilor pe nume și vorbește deschis despre ce te doare!

Nu după mult timp am început să bolborosesc ceva de parcă vorbeam pe păsărește. Mi se deschidea mintea căreia îi dădeam, în sfârșit, libertatea să spună ce gândește cu adevărat. Și când am vorbit, am strigat în miezul nopții:
– Nu voi mai lăsa niciodată pe nimeni să mă oblige să suport comportamentul unui golan! Mă auziți? Nu vă mai las niciodată să mă forțați cu de-a sila să mai înghit compania unui golan când eu nu vreau să am de-a face cu el, chiar dacă mi-e văr! Niciodată, NICIODATĂ nu vă mai las să mă obligați!

După multe minute de astfel de țipete, începusem să mă conving că vocea care își exprima suferința prin gura mea aparținea copilului în pielea căruia am trăit și pe care vărul meu l-a chinuit pe parcursul întregii copilării. Nu se cade să scriu că mi s-ar fi făcut vreo nedreptate, devenind victimă a abuzului vărului meu. Trebuie să precizez în mod foarte clar și deslușit că, prin aceste întâmplări, Marea Lege Divină urmărea să îmi aplice o mustrare destul de severă pentru un cumul de greșeli și de păcate despre care am tot scris, iar acest lucru s-a înfăptuit prin imprimarea în subconștientul meu a tiparului de gândire care dictează minții credința că eu nu merit nimic bun, că nu merit să am un partener care să îmi fie potrivit, că nu merit să am de-a face decât cu un golan și cu un bătăuș. În acest mod mi-a fost scăzută vibrația, în mod deliberat și intenționat, în perioada copilăriei, atrăgând oamenii întâlniți mai târziu și evenimentele care mi s-au întâmplat. Însă este de necontestat faptul că nicio pedeapsă karmică nu este veșnică, iar insistența cu care Ființa profundă lucrează inimaginabil de intens asupra psihicului meu ca să mă scoată cât mai curând și urgent din această mentalitate care m-a făcut să cred toată viața mea că nu pot fi într-o relație decât cu un agresor este dovada cea mai limpede că sunt la sfârșitul acestei pedepse care a fost în strânsă legătură cu păcatele comise împotriva Spiritului Sfânt.

Toate aceste întâmplări nu au avut nicidecum legătură cu chestiunea ”cine are grijă de bunica?” sau, în orice caz, mie nu despre acest lucru îmi vorbeau, dar eu am făcut greșeala de a mă identifica cu această situație din cauza mamei pe care o vedeam rănită și insultată, însă efortul meu de a o ajuta să înțeleagă faptul că Dumnezeu nu i-a făcut nicio nedreptate întrucât, prin aceste situații de viață, ea și-a primit ”răsplata” pentru faptele comise în trecut a rămas fără ecou. Mama este tulburător de mândră ca să admită că și ea a greșit pe drum (și încă foarte mult).

Și după ce m-am mai răcorit marți noapte, m-am rugat Ființei profunde, implorând-o din toată inima mea să ia legătura cu Ființa ta reală interioară, ursitule, pentru ca Aceasta să îți bage mințile în cap, deschizându-ți ochii în legătură cu fixațiile și obsesiile tale a căror proveniență numai tu singur nu o bezi! Mult am implorat și mult am cerșit să îmi fii adus cu mintea destupată, dar rezultatul rugăciunii mele a fost că am primit numai un sfert de medicament cu efect tranchilizant.

Și în primele ore ale dimineții de ieri te-ai făcut manifestat ca în alte dăți trecute, tu fiind acea substanță provenind din Ființa ta interioară care mi-a fost injectată în alcătuirea mea moleculară în urmă cu atâția ani și care mă determină să îți simt în mod pregnant semnătura energetică și vibrațională în lumea astrală, chiar dacă tu poate că nu ești conștient de aceste manifestări ale sufletului tău. Și ți-am văzut chipul de la început până la sfârșit și nu a existat nicio urmă de îndoială că nu eram în prezența unei scântei din sufletul tău în fața căruia nu m-am opus niciunui gest, niciunei atingeri, chiar dacă nu ne-am adresat nici măcar un cuvânt. Nici măcar acel ”bună” pe care îl aștept de la 16 ani. Căci de nu mi s-ar fi imprimat acest tipar de gândire distructiv prin intermediul căruia mi-am plătit karma saya, eu te-aș fi recunoscut atunci, la 16 ani, chiar și fără acel ”bună”.

Și în felul în care m-ai iubit din creștetul capului până în vârful degetelor de la picioare nu am văzut decât adorație și venerație și când m-a scos Ființa profundă din brațele tale ieri dimineață mi-a interzis să mă uit la ceas ca să verific ora, iar când mi-a dat voie să o verific, ceasul arăta 07:24 în care pot cu ușurință vedea 09/13. Dar în afara acestei referințe, ora aceea mi-a indicat o melodie din lista mea de pe tabletă, o melodie nemaipomenită, crede-mă pe cuvânt când îți zic, iar aceasta deoarece este melodia pentru care L-am implorat îndelung pe Tatăl să o primesc printr-o referință numerică ca să îți spun prin versurile sale, precum ți-am spus și prin toate celelalte mesaje muzicale din trecut, că a venit timpul să ne întâlnim:

So baby talk to me
Like lovers do
Walk with me
Like lovers do
Talk to me
Like lovers do

Eurythmics – Here comes the rain again

Cum era de așteptat, mi-am petrecut toată ziua de ieri într-un fel de transă extatică. Îmi rămăseseră inima și sufletul în brațele tale și numai din când în când, cuibărindu-mă în pat, îmi dădeam seama că ce frământam cu mâinile era perna pe care o strângeam la piept, iară nu trupul tău, așa că începeam să mă zvârcolesc, tremurând și oftând de dor, întorcându-mă în interiorul amintirii aceleia de dimineață care mi-a părut mai profundă ca oricând! Și mută și indiferentă am rămas timp de multe ore în șir, simțindu-mă păzită de amintirea sufletului tău ca să nu mai reacționez în niciun fel la stimulii perturbatori din exteriorul meu, cu toate că un factor de stres tot m-a scos din această transă pe care întâlnirea cu acea scânteie din sufletul tău mi-a indus-o.

Și apoi a fost inevitabil ca toate aceste trăiri să nu aibă consecințe. Mai precaută, Ființa profundă și-a trimis umbra, pe Luciferul particular, ca să îmi vegheze somnul îndeaproape. Eram prea aprinsă din cauza dorului ca să nu fi sfârșit prin a recurge la mijloacele ieftine ale imaginației și ale fanteziei ca să ummplu golul pe care tu îl lași în urmă ori de câte ori deschid ochii dimineațaa, când mă trezesc.

Era 06:45 când m-am trezit azi-dimineață. Nu mă simțeam pregătită să îmi încep ziua chiar de la acea oră, așa că am continuat să stau cu ochii închiși. Nu mi se întâmplă foarte des să mă bucur de continuitatea conștiinței în somn fără să nu fiu foarte somnolentă înainte. Eram foarte trează prin urmare și, cu toate acestea, captam niște imagini foarte insolite pe care nu i le-am putut atribui decât Luciferului particular. Mă absorbea încă ddin perioada stării de veghe în laboratorul său de experimente, dar cum a decurs această aspirație a mea în universul interior este un lucru pe care nu îl pot descrie, unele proceduri sunt cu adevărat dincolo de puterea de înțelegere a minții fiindcă aparțin Divinității!

Iar el, ca de obicei, era costumat în caraghioasa sa uniformă portocalie prin intermediul căreia pune sare pe rănile mele, amintindu-mi în fiecare zi și noapte de chestiunea rudelor mele. Mi-e cu neputință să mai povestesc cum m-a chinuit tentatorul pe parcursul acestei dimineți la capătul căreia mi-am primit răsplata pentru trudă și efort. Lucifer mă tachina amarnic prin tentație, în timp ce eu îi dădeam zor să îl resping și, după multe cazne, i-am spus în chip spontan:
– Ție îți face plăcere să mă chinuiești?

Era atâta inocență în glasul meu câtă poate fi cuprinsă în infantilitatea unui copil căruia îi lipsește pe deplin răutatea. Căci nu cu sarcasm și cu reavoință îi pusesem întrebarea aceasta atât de caraghioasă, ci cu sinceră curiozitate. Iar când mi-am auzit vocea, mi-am găsit-o mai limpede, mai cristalină și mai inocentă ca oricând. Îți poți oare imagina cum ar putea veni această scenă în care o voce minusculă de copil întreabă pe Diavolul scufundat în chiar adâncul Ființei sale profunde dacă îi face plăcere acestuia să chinuiască un suflet? Ei bine, sufletul meu a fost chiar în mijlocul acestei scene, chestionându-l pe Diavol.

Dar tăcerea lui Lucifer a fost solemnă, iar codexul său nu mi-a îngăduit să traduc, prin abilitatea mea de a pătrunde sensul lucrurilor, nimic din ce exprima prin el însuși, chiar dacă se înălțase și se mărise dintr-o dată încât a fost nevoie să mă cocoț pe niște platforme ca să îi ajung la obraz, continuându-ne dansul transcendental. Era închis ermetic și nu mi-a dat voie să cunosc nimic căci nu despre morfologia conștiinței luciferice era vorba, ci despre cea a conștiinței mele. Nu Diavolul interior era supus judecății, ci eu eram, iar acuza care mi se aducea era aceea a simțirii plăcerii. El mi-a indicat cu degetul său arătător să privesc în sus și, înălțându-mi fruntea, am văzut o pată de lumină în toată acea negură a cerului. Am pornit-o în mare fugă spre Lumină, dar nu am înaintat foarte mult că m-am simțit cuprinsă de un intens și profund simțământ de divanație care nu lăsa loc confuziei: eram încă departe, foarte departe de sursa luminii și, cu toate acestea, mă simțeam stând în imediata apropiere a Divinității.

Și mi-am simțit atunci capul ca de piatră și am crezut că avea să îmi explodeze, să se sfarme în milioane de bucăți, iar presimțirea m-a avertizat că Lucifer avea să încerce să detoneze bomba explosivă din capul meu, lucru de care mi-a fost atât de frică încât am vrut să fug, abandonând încercarea ale cărei simptome, din nefericire și spre paguba mea, nu le-am recunoscut pe loc. Căci acela era Focul Mamei Divine care mistuia ccarcasa de ciment a minții, făcând ca esența sufletului să se îmbutelieze și să se pietrifice în interiorul acesteia. Iar dacă are să se producă vreodată această explozie, știi tu oare ce are să se reverse ca un potop din interiorul acestui baraj pe care mintea l-a creat? Un ocean nesfârșit de fericire și de plenitudine!

Dar nu mai pot povesti mult din ce a mai urmat. Suficient de știut este că aam fost pusă față în față cu dublura lui Lucifer pe care propriul subconștient a creat-o folosindu-se de imaginație și de ideoplasticitatea inconștientului, făcându-mă să exclam:
– Grozav, acum sunteți doi!

Pentru ce, dar, să mă duc în imaginație ca să mă hrănesc din iluzii și din plăsmuiri? Și care este legătura dintre această experiență și faptul că sunt oarbă, după ce am văzut dublu mai toată viața mea? (joc de cuvinte cu dublu sens) Căci cred cu sinceritate că azi-dimineață am primit un dar care ține de miracol, anume să fiu trezită în interiorul orbirii mele. Acea incredibilă voce de copil aparținea esenței sufletului care primise pedeapsa prin orbire, orbirea în sine era întunericul atotcuprinzător. Această voce de copil mă face să cred în Dumnezeu cu mult mai mult decât mă fac să cred imaginile neînchipuit de creative pe care mintea le plăsmuiește încercând să contureze în imaginația sa forma unui Dumnezeu în care să creadă.

iul. 172021
 

<>

Sâmbătă, 17 Iulie 2021

M-am simțit tare ciudat ieri după-masă, după ce s-a întors bunica acasă. Mă așteptam la ceartă și la scandal. Auzeam voci ridicate venind tocmai din sufragerie, în timp ce eu stăteam cu căștile pe urechi, dar pe parcursul zilei mama nu a venit la mine ca să îmi povestească ce s-a discutat, iar eu am evitat să întreb. Nu mai vreau să mă identific cu această situație jenantă și nu mai vreau să reacționez impulsiv la comportamentul rudelor mele, dar voi mărturisi că simțeam cum inima îmi zvâcnea cu multă nervozitate auzind vocile ridicate din sufragerie.

Nu pot să mai trec în scris unele din aceste lucruri josnice care îmi rănesc amorul propriu. Vreau să mă întorc să scriu despre iubire și despre sufletul meu pereche și despre dorința mea de a pleca în lume cu el ca să ne stabilim reședința pe o insulă în Atlantic sau în America Latină, dar iată că ultimele episoade mistice pe care Ființa profundă mi le-a dat mi-au demonstrat că nu aș putea face niciun pas prea departe fără ca Legea Divină să nu mă târască forțat și silnic înapoi ca să îmi plătesc karma de familie. Au oare nu am fost târâtă înapoi în sânul familiei prin intermediul atacului cerebral pentru ca eu să plătesc ce datoram față de părinții mei?

Evident, cel mai minunat scenariu este acela în care obții dreptul legitim de a face orice pas în orice direcție și la oricare depărtare, fără să mai fii tras la răspundere de Legea karmei pentru deciziile pe care le iei. Din această perspectivă, trebuie să admit că a început să mi se pară extrem de stranie mutarea noastră într-o nouă locuință (și încă în una nemaipomenită!) chiar înainte de concediul rudelor noastre, motiv pentru care mă văd nevoită să recunosc faptul că, de aș fi fost prinsă în această scurtă vizită a lor în vechea locuință, aș fi cedat impulsului mâniei și aș fi clacat din nou întrucât atât de delicată și instabilă era starea mea emoțională în urmă cu numai câteva săptămâni. Fără urmă de îndoială că rezultatul ar fi fost unul ireversibil și catastrofal pentru drumul meu spiritual.

Am ferma încredințare că, în toată această poveste care se desfășoară în familie de 18 luni, este implicat și un test de rezistență a nervilor, fiindu-mi pusă la încercare această abilitate de a răbda și de a îndura și de a rezista din punct de vedere al psihicului deoarece un atare test ar fi strâns corelat cu atacul cerebral. În fond, nu am suferit atacul cerebral pentru că mi-au cedat nervii? Dar am să mărturisesc cu multă sinceritate faptul că descopăr, prin cercetările mele și prin experiențe directe, un Dumnezeu departe de a fi absurd! Justiția Divină are și Milă! Și încă multă, foarte multă milă!

Dar nu despre rudele mele vroiam să povestesc, ci despre un alt aspect pe care mutarea în această nouă locuință îl implică. Nu trecuseră nici două zile de la mutare când Luciferul particular mi-a șoptit în timpul meditației: ”Ești în armată de-acum!”, dar precum am scris zilele trecute, nu a făcut decât să îmi supravegheze somnul pe parcursul acelei prime săptămâni, fără să mă pună la vreo încercare sufletească în universul interior.

Însă cu totul diferit au stat lucrurile după acea primă săptămână, infiltrările sale în visele mele petrecându-se din abundență, însă am ales să nu le mai trec în scris. Și cum starea mea de aseară era extrem de neliniștitoare, punându-mi nervii la încercare, am ghicit că energia luciferică îmi făcea invitația pentru o nouă întrevedere. Bunule Dumnezeu, îmi simțeam capul pulsând, deși nu mă durea cu adevărat, chiar dacă fusese foarte cald în cursul zilei. Și cât mă bucuram, cât puteam să mă bucur pentru că eram întinsă într-un pat într-o cameră în care puteam să fiu lăsată în pace să exist! Cât a putut să fie de neplăcut să trec prin toate aceste stări sufletești și prin toate aceste răscoliri și modificări interioare aflându-mă în permanență sub ochii celor din jurul meu care nu au înțeles ce se întâmpla cu mine! Și iată că acum puteam sta, în sfârșit, liniștită în pat, lăsând fenomenul să mi se întâmple, fenomen pe care îl recunoșteam destul de bine!

Și nu mă înșelasem deloc interpretând că Luciferul particular era sursa neliniștii mele. Între 06:00-07:00 în cursul acestei dimineți forța erotică s-a manifestat în universul interior. Și încă din abundență, ca și cum intenția Luciferului particular era să recupereze în această dimineață tot timpul pierdut în cursul primei săptămâni în timpul căreia i-am perceput vizual și vibrațional prezența de jur-împrejurul meu, dar fără a se implica în vise.

Și cât de amarnic m-a chinuit și m-a tachinat azi-dimineață prin intermediul dorinței sexuale pe care am refuzat-o iar și iar și iar. Și el iar îmi sugera numai ideea intimității prin gesturi atât de incredibil de banale că îmi era imposibil să pricep de unde îi vine puterea de coerciție căci nu făcea decât să mă atingă cu buricele degetului său și să îmi șoptească în ureche: ”Fă-o!” ca să simt că îmi fură mințile și că îmi pierd puterea de auto-control!

Și nu am nicio idee să spun cum am reușit să parez toate manevrele lui pe terenul de practică al forței sexuale, forța cel mai greu de stăpânit, dar l-am respins cu chiu, cu vai, însă în durere și în agonie emoțională, mentală, energetică și vibrațională întrucât simțeam că rup din mine însăși rațiunea mea de a fi, anume dorința sexuală! Dar nu vreau să fiu înțeleasă greșit, scopul acestei încercări nu era pentru a fi preschimbată într-o entitate care să aleagă drumul călugăriei, ci scopul era de a preschimba dorința sexuală profană în năzuință spirituală. Energia sexuală și sexul în sine sunt sacralitate!

Și când s-a terminat totul, iar Luciferul particular mi-a dat drumul din tentația lui, am văzut acele mâini care de mii de ori mi s-au arătat în ochi din iunie 2016 încoace, aplaudându-mă, felicitându-mă și zicându-mi: ”Bravooo!”!

Dar o singură victorie obținută în dificila misiune de a stăpâni forța dragonului nu înseamnă decât o picătură într-un ocean de teste, încercări și de probe la care energia luciferică mă va supune până la sfârșitul veacurilor mele!

iul. 112021
 

Duminică, 11 Iulie 2021

Am avut un vis foarte lung și foarte straniu în această dimineață din care nu voi descrie decât o scenă cu o bogată încărcătură simbolică abstractă. Iată cum a fost.

Mergeam pe un drum cu tatăl meu biologic către o destinație care părea destul de importantă, dar drumul era obositor întrucât nu era tocmai lin, bătătorit și fără de primejdii, mediul pe care îl traversa părând mai degrabă pustiit și sterp.

Apoi am ajuns într-o locație, ca un loc de popas, unde un om ne-a ieșit în cale din curtea casei sale. Avea la poarta de la intrare un canal cu pompă din care curgea o apă limpede, cristalină și foarte îmbietoare. Ar fi fost o binecuvântare să bei din acea apă după atâta timp petrecut pe un drum istovitor, dar tatăl meu mi-a spus ceva foarte neașteptat, arătându-mi în direcția unui animal care stătea nu departe de cișmeaua canalului, parcă păzindu-l. Atunci am văzut un animal foarte ciudat, un cal obișnuit care avea un corn în frunte, precum au inorogii, dar mai având un corn secundar între creștetul capului și ceafă. Era un animal mare, puternic și viguros, arătând că se avea mare grijă de el. Dar tatăl meu mi-a spus:
– Să nu bei din acea apă fiindcă este vrăjită. Încă nu ai pricepere ca să înțelegi că Diavolul cunoaște multe viclenii, iar dacă ai să bei din acea apă, cu Diavolul ai să te măriți și sub vraja lui are să te țină din care n-ai să mai scapi vreodată!

Și auzindu-mi tatăl vorbindu-mi astfel, despre apă și despre Diavol, am trăit o stare de conștiință profundă, ca și cum primisem chiar în acea clipă, în mod intuitiv, direct de la Ființa reală interioară, cheia care m-ar fi ajutat să evadez din acel pericol care se abătuse asupra mea.

Și ca în alte rânduri anterioare anatomia conștiinței mi s-a modificat, vibrația mi s-a înălțat, iar puterea sufletească mi s-a înzecit, dovedind mult curaj și multă tărie. Atunci am început să vorbesc într-o limbă necunoscută, alta decât cea pe care m-am trezit vorbind-o de multe ori în experiențele mele mistice, aceasta părându-mi-se a suna a limbă arabică, eu exprimând-o pe un ton melodios și ușor ritmic, ca și cum o cântam sau, mai bine zis, o îngânam, însă vocea îmi era puternică și răsunătoare. Numai intuitiv pot mărturisi că, trăind acea stare de conștiință, am experimentat în mod direct adevărul potrivit căruia anumite sunete muzicale sunt de mare folos în comunicarea cu Mama Divină Kundalini. Toate acele sunete ale acelei limbi atât de muzicale aveau ca rost să inducă un fel de neliniște vibrațională care să îi cheme în ajutor prezența sacră, Șarpelui sacru Kundalini plăcându-i foarte mult muzicalitatea!

Astfel vorbind în acea limbă necunoscută m-am înălțat și tot înălțat deasupra solului, îndepărtându-mă de acel loc de popas straniu și misterios, dar când am pus iarăși picioarele pe pământ, am băgat de seamă că tatăl meu era deja acolo. Când mi-a vorbit, mi-a spus ceva tare insolit, folosindu-se de concepte străine puterii mele de înțelegere, împrumutându-le din limbile vechi ale pământului din care nu pot detalia nimic în afara faptului că tata (care trebuie să fi fost un simbol pentru Tatăl care se află în ascuns) deschidea conștiinței mele subiectul geniilor planetare, acest lucru neavând nicio legătură cu personalități umane precum Einstein, ci referindu-se la Indivizii Sacri, îngeri și arhangheli, etc., cunoscuți drept geniile planetei.

iun. 112021
 

<>

Vineri, 11 Iunie 2021

După ce am reușit să liniștesc azi-dimineață cățelul care schelăcăia după sora mea care plecase la piață, am adormit la loc, însă nu fără greutate, temându-mă că nesuferitul ar fi putut începe din nou să plângă. Dar după ce trupul fizic s-a închis, cel intern a deschis ochii, iar eu am început să văd. Eram într-o sufragerie oarecare, vederea îmi era limpede, culorile erau clare și pronunțate, în vreme ce vibrația locului părea să fie de bun augur. Dar eu muream de somn ce-mi era, așa că mi-am închis ochii ca să mă culc la loc, moment în care totul s-a făcut negru în jurul meu. Am crezut că aveam să revin în starea de veghe, dar am deschis iarăși ochii ca să bag de seamă că nu plecasem încă din acea cameră. Apoi iar am dat să îmi închid ochii ca să ddorm numai ca să mi se deschidă forțat imediat după aceea, ceea ce mi-a limpezit cugetul și conștiința.
– Ceva straniu se petrece aici. Uite că văd, trebuie că visez acum. Ce-o fi cu mine aici și cine tot încearcă să mă trezească în vis? am zis, revenindu-mi din amorțeală și somnolență încetul cu încetul.

Nu îmi amintesc mare lucru din decoruri, dar prea bine îmi amintesc că, privind în direcția unui dulap oarecare, am văzut o lumină puternică strălucind de sub dulap. M-am dus în mare grabă într-acolo, dar când m-am apropiat, scânteia și-a pierdut strălucirea, lăsându-se să se vadă că venea de la o bijuterie foarte mică și delicată pe care am luat-o în mână și pe care am păstrat-o cu sfințenie până la sfârșitul experienței căci am crezut cu sinceritate că lumina venea de la Ființa interioară profundă, fiind chiar Scânteia Spiritului Sfânt. Și mare noroc am avut, dacă noroc se poate numi, să găsesc această bijuterie întrucât a fost factorul care m-a ajutat să nu uit de Ființa profundă și de Dumnezeu pe parcursul întregii experiențe în timpul căreia am stat îndelung de vorbă cu Luciferul particular.

Nu îmi amintesc cum și-a făcut intrarea în scenă și nu îmi amintesc nici ce am discutat cu el, nu tot, în orice caz, fiindcă multe ne-am zis, multe am întrebat și pe măsură mi s-a răspuns. Îmi amintesc mai bine de faptul că nu își mai forța nota erotică seductivă asupra mea și că, din acest motiv, m-am destins și m-am relaxat și m-am mișcat în voie în spațiu căci nu mai percepeam nicio presiune, nicio constrângere. Iar Luciferul particular nu dădea niciun semn că îmi pătrunsese în vis cu scopul de a mă duce în tentație. Dacă îmi făcea o ofertă ispititoare subliminală, eu nu îmi dădeam seama.

Și într-una n-am făcut decât să îl întreb o sumedenie de lucruri, de banalități. Ardeam să mai învăț una-alta, iar el părea să aibă disponibilitate să îmi țină companie fără să mă chinuiască prin tentație. Și tot punând întrebare după întrebare m-am acomodat atât de mult și de bine scenariului încât, nu după multă vreme, vocea mi s-a modificat profund. Începusem să vorbesc cu vocea inocentă și minunată de copil. Ce minune este această stare de conștiință pe care m-am văzut obligată să o interiorizez în ultimul an și jumătate, de la venirea bunicii la noi întrucât, lipsindu-i înțelegerea pentru lucrurile spirituale, și-ar fi bătut joc de ceea ce am dobândit cu multe cazne și plătind un preț foarte scump: inocența!

Și iată că acest copil se simțea mai în largul său în prezența Luciferului particular decât în preajma rudelor lipsite de credință, dar pline de judecată și de critică.

Dar tot ținând micuța bijuteriee în mână, după un timp am fost cuprinsă de dorință să o fac să scânteieze din nou, mai ales fiindcă o a doua scânteie s-a făcut vizibilă în înălțimea cerului, stăruind cu precădere să strălucească în colțul ochiului meu drept. Aș fi vrut să fi făcut cumva ca cele două scântei să se conecteze pentru ca lumina să se propage de la una la alta și, furată de acest gând, nu am mai fost suficient de atentă la prezența Luciferului particular. Dacă mi s-ar fi dat voie să experimentez cu aceste scântei, nu mă îndoiam defel că le-aș fi făcut să exploddeze, umplând și luminând întregul cer și întregul spațiu întrucât simțeam că prezența lor acolo avea legătură cu puterea credinței capabilă să mute munții din loc!!

Puțin după aceea m-am întors în starea de veghe din cauza cățelului care începuse iarăși să schelacăie. Cred că, în cele din urmă, tot despre un test a fost vorba, test pe care cred că l-am trecut. Și mai cred că, până la urmă, Luciferul particular încerca să mă ducă în tentație într-o manieră mai subtilă ca niciodată, lucru pe care l-am dedus citind următorul dialog dintr-o carte la care am ajuns la numai câteva ore după trezire, însă legăturile dintre întâlnirea cu Luciferul particular și sensurile metaforice din acest text trebuie explorate cu minuțiozitate deoarece coincidența dintre scene nu poate fi trecută cu vederea, așa că voi reveni asupra acestor idei.

Răspuns-am: „Au râs de mine, când mi-am aflat cărarea mea şi am urmat-o, dar mie-mi tremurau picioarele, străbătînd-o.”
Şi oamenii mi-au zis: „Ai uitat drumul, dar iată, nu ştii nici să mergi!”
Şi iarăşi glasul fără noimă zise: „Ce-ţi pasă de derâderile lor? Tu nu mai ştii să te supui! De-acuma, trebuie să porunceşti!”
Oare nu ştii de cine are lumea nevoie? De omul care porunceşte lucruri mari.
Pe-acestea să le faci, e greu, dar cel mai greu este să porunceşti ca ele să se facă.
Greşeala ta de neiertat este că ai puterea şi că refuzi să stăpîneşti.”
Şi răspunsei: „Să poruncesc, n-am glasul leului.”
Şi iarăşi auzii ca un şoptit: „Cuvintele cele mai liniştite aduc furtună. Gândirile care păşesc precum o porumbiţă, comandă lumea.
O, Zarathustra, înfăţişează-te drept Umbra celui care va veni — atunci vei porunci şi vei înainta ca un stăpîn!”
Şi zis-am: „Mi-e ruşine!”
Şi murmurul îl auzii din nou: „Trebuie să devii din nou copil, să-ţi pierzi ruşinea.
Că încă porţi în tine orgoliul tinereţii, iar tânăr devenit-ai târziu. Ca să devii din nou copil, trebuie să triumfi de tinereţe”.
Şi tremurând gândit-am îndelung. Şi-apoi am repe¬tat ce mai spusesem: „Nu vreau!”
Şi-a fost, atunci, în jurul meu, o izbucnire de râset. Ah, acel râs mă destrăma lăuntric şi mă lovea in inimă.
Şi, pentru cea din urmă oară, îmi zise glasul: „O, Zarathustra, fructele ţi-s coapte, dar tu nu eşti încă pentru ele copt. Reintră, deci, iar în singurătatea ta, ca să te împlineşti.

Nietzsche – ”Așa grăit-a Zarathustra” (cap. ”Ora celei mai mari tăceri”)

iun. 062021
 

Duminică, 06 Iunie 2021

Am dormit nemaipomenit de bine azi-noapte, de la 01:30 până la 07:00. Nu îmi amintesc absolut nimic din timpul nopții, ceea ce mă face să cred că am dormit fără să mă trezesc măcar o dată. Totuși, până să adorm Lumina Ființei interioare profunde m-a însoțit intermitent pe parcursul procesului, trimițându-mi numeroase raze strălucitoare, dar și multe culori, precum am mai descris aceste fenomene și conexiuni intime cu Scânteia Spiritului Sfânt!

După un mic-dejun delicios, m-am dus în dormitorul părinților mei ca să mai ațipesc o tură. Trebuie să fi fost în jur de 09:00 când am adormit la loc, iar când m-am trezit, ceasul arăta 11:45. Și doar acum mă simt destul de odihnită. Avusesem mare nevoie de această păsuire la capitolul ”somn” întrucât duminicile în această casă sunt foarte obositoare, toți fiind acasă, îngrămădindu-ne claie peste grămadă în cele două camere, fiecare făcând ce vrea și curmând buna-dispoziție a celorlalți.

Cât am dormit azi-dimineață am visat un dinozaur din acela ierbivor, cu trup colosal și gât foarte lung. Părea a fi animalul de companie a unui oarecare. Când gigantica făptură a fost scoasă din grajd, am simțit un puternic miros de grajd, fapt care iarăși a avut darul să mă dea peste cap întrucât nu percepeam mirosul prin intermediul simțului olfactiv fizic, ci prin intermediul celui subtil. Însă sunt doar surprinsă să le descopăr că am, aceste simțuri interioare, subtile, cu toate că poate că nu ar trebui să fiu chiar atât de șocată să descopăr că am simț olfactiv și simț gustativ în lumile interne suprasensibile. Câtă vreme pot vedea și auzi dincolo, ar trebui să aibă sens faptul că, de asemenea, pot mirosi și gusta!

Dar mai mult decât imaginea uriaașului dinozaur pe care l-am văzut nu mai pot descrie în plus, așa că voi trece la cea de-a doua experiență de azi-dimineață ce l-a avut ca personaj principal pe Luciferul particular.

Mă tachina amarnic și, în pofida faptului că mi se arăta sub forma bărbatului tânăr și blond îmbrăcat în pijamalele portocalii, recunoscându-l și simțindu-i nota energetică aparte, nu m-am împotrivit în niciun fel puterii sale de seducție, exploatându-mi iarăși slăbiciunile, atât de fără de ascunzișuri m-a făcut să mă simt în fața sa.

Nu știu ce anume m-a făcut să sufăr un blackout, moment în care totul în jurul meu s-a făcut negru, făcându-mă să cred că aveam să mă trezesc în corpul fizic. Dar m-am luptat cu instinctul de a mă trezi, agățându-mă de vis ca să mă întorc la Luciferul particular căruia vroiam să îi vorbesc. Eram tare ciufulită după prima încercare, hainele îmi erau răvășite și prezența mea de spirit destul de umilită. Mi-am aranjat hainele pe mine și m-am scuturat din beție, însă cu mult greu întrucât îi simțeam forța coercitivă în conștiința mea, așa cum îi simțeam chemarea, farmecul și ispita. I-am dat un brânci cu piciorul, împingându-l de lângă mine, dar numai un deget a mai pus după aceea pe trupul meu că mi-a și furat voința de a mă împotrivi farmecului său, dar adunându-mi puterile sufletului, l-am împins iar de lângă mine, apelând la sinceritate ca să îi vorbesc astfel:
– Mult mi-a plăcut ce mi-ai făcut înainte și nu neg că tot pentru asta m-am întors acum la tine! Dar acum îți cer să te oprești!

Mi-a zâmbit curtenitor, începând să își modifice înfățișarea la fiecare câteva secunde, adoptând chipuri diferite de bărbați. Cunoșteam prea bine fenomenul căci mult m-a mai amărât acesta ori de câte ori s-a declanșat pe parcursul firului narativ al poveștii Zburătorului.
– Deci tu ești cel din spatele fenomenului! Tu îi făceai lui să i se modifice chipul! i-am imputat Luciferului particular, referindu-mă la ”el” ca la sufletul meu pereche, cel cu care m-am legat în mod intim, mistic și profund pe 13 Septembrie 2015.
Într-adevăr, eu am fost acela. Și aceasta nu este nici măcar a 9-a parte din puterea mea căci mă pot deriva, mă pot dedubla, mă pot separa în inferior sau superior, mă pot face invizibil, mă pot face pe jumătate sau pe sfert vizibil…

Și mi-ar mai fi enunțat numeroase alte abilități de-ale sale pe care mi le și demonstra dacă nu mi s-ar fi părut ceva straniu în enumerarea puterilor sale, însă numai după ce m-am trezit mi-am dat seama că, subliminal, energia luciferică îmi oferea puteri psihice sub formă de tentație. De fapt, i le oferea pe toate cuiva anume din ograda minții mele, anume eului însetat de răzbunare. Căci, de-aș fi avut acele abilități pe care să le fi putut manipula în mod conștient și volitiv în lumea visului, mulți sunt cei pe lista mea pe care m-aș fi răzbunat acolo unde n-aș fi lăsat nicio amprentă.

iun. 042021
 

<>

Vineri, 04 Iunie 2021

Sunt în pragul disperării și al agoniei! Azi-dimineață l-am visat din nou pe Vlad în același fel peste măsură de fermecător și de încântător că ți-e mai mare dragul să stai în preajma lui! Și nu mă desprinsesem complet de vis la trezire că, fiind încă între somn și veghe, am pătruns în super-obscuritatea universului interior unde, fără să mă surprindă că îl găseam acolo, l-am surprins pe Luciferul particular umbrindu-mă de jur-împrejur cu portocaliu, în timp ce proiecta în conștiința mea contextul oniric din care tocmai mă trezeam. Nu mă înșelasem deloc gândind că Luciferul particular ar fi putut fi sursa proiecției lui Vlad în visele mele căci charisma acestui bărbat era, irefutabil, de neegalat!

Dar trag nădejde că, încetul cu încetul, voi dezvolta imunitate față de abilitatea Luciferului particular de a fi atât de nemaipomenit de charismatic.

mai 312021
 

Luni, 31 Mai 2021

Iată că întâmplarea a făcut să reiau legătura cu D.G., fostul președinte al Consiliului Local al Tinerilor pe care l-am frecventat timp de 2 ani cu intermitențe în perioada liceului. El nu știa de situația mea curentă și, aflând de la o terță persoană, un cunoscut care a trecut în vizită miercuri, înainte de ziua mea, a vrut să vină să vadă ce este cu mine. Nu a stat foarte mult, dar atât cât a stat mi-a prins foarte bine, plăcându-mi foarte mult familiaritatea dintre noi, cu toate că, fiind psiholog de meserie, m-a pus olecuță la încercare la capitolul ”transpirații” întrucât eram perfect conștientăă că, vorbindu-i, inevitabil m-ar fi observat ca să mă psihanalizeze și ca să îmi pună vreun diagnostic. Când m-a întrebat de ce mi-e frică cel mai mult, nu am vrut să îi răspund fiindcă în acea clipă nu simțeam că ar fi fost vreun lucru de care să îmi fie frică, așa că i-am răspuns că mai degrabă îmi este ciudă întrucât, având încredințarea că mă voi recupera, fapt care întârzie să se întâmple, mă simt umilită în comparație cu cei din jurul meu care își văd în continuare de viețile lor, măturându-mă la coșul de gunoi precum o eșuată și o bună de nimic. Într-adevăr, mor de ciudă în legătură cu acest lucru, să îmi cunosc unele aspecte ale viitorului și să fiu forțată să îndur umilința aceasta! Dar acum că mă gândesc mai bine, iată că iese la lumină și o frică, o frică reală pe care nu am văzut-o ieri. Mă tem de el, de acest om care a apărut din seninul-seninului, după 15 ani de când am vorbit ultima oară cu el, tot în preajma zilei mele de naștere, când cu nefasta petrecere organizată în Lacu Sărat când l-am cunoscut pe Silviu! Ce coincidență să apară iarăși pe drumul meu fix 15 ani mai târziu! Și de ce mă tem de el, cu toate că îl cunosc personal? Fiindcă mi-ar putea sugera să îmi predau iarăși sufletul subconștientului, explicându-mi că ceea ce asociez eu ca fiindu-mi suflet nu este decât vreo impresie a ideoplasticității inconștiente, o boală, un refugiu la care am apelat ca rezultat al multei suferințe prin care trec din cauza pierderii vederii, etc., căci vai de noi, câte răspunsuri n-au găsit psihologii și psihiatrii pentru a explica tot ce este sufletul?

Nu pot să fiu trasă înapoi, am muncit prea mult ca să extrag din mormântul subconștientului substanța psihică primă din care să am cu ce a-mi plămădi sufletul, dar trebuie și să văd unde ar putea duce această nouă întâmplare. Numai curaj să aibă și el, curaj să îmi împingă limitele dincolo de orice normă acceptată ca fiind normală în societate căci de nebunie nu mă tem. Nu mă tem de nebunie, nu mă tem să aud voci, nu mă tem să văd schelete și morți ieșind din morminte. Am prea multă credință în Dumnezeu ca să îmi pese că cei din jurul meu mă cred nebună. Vreau să văd adevărul și să îmi preschimb subconștientul și inconștientul în conștiință, adică în suflet. Așa că mă întreb… are acest om suficient curaj să mă ajute să accesez adevărata inteligență și adevărata înțelepciune pe care le port în stare latentă în natura mea?

*********

În afară de aceasta, în timpul meditației de azi-noapte am fost martoră la niște manifestări ale pixelilor din ochii mei tare drăgălașe și ghidușe. Când sunt atât de peste măsură de jucăușe, știu că sursa care manifestă aceste ghidușii pe care mi-e imposibil să le descriu este intercesorul elemental, adică acel aspect derivat din Ființa interioară profundă specializat în medicina internă. Este medicul interior, medicul naturist căci vine din natură și din elemente. Cum mi s-a arătat și ce mi-a dezvăluit voi păstra pentru mine, dar suficient de știut este că e imperativ să îmi ascut simțul auzului pentru a-mi auzi glasul inimii întrucât iată că sunt pusă față în față cu o nouă provocare!

*********

Peste noapte l-am visat din nou pe Vlad care, parcă mai fermecător ca oricând, m-a dus în tentația seducției încât, până la sfârșitul visului, începusem să simt dragoste pentru el. Și vai de mine, de-ar fi fost numai azi-noapte vorba despre inducția sentimentului dragostei pentru el când tocmai din recurența fenomenului mi se trage necazul căci mereu, MEREU, l-am visat în acest chip, eu sfârșind prin a simți dragoste pentru el.
– Nu pot să înțeleg ce se întâmplă, mi-am zis în vis. Eu mă îndrăgostesc de băiatul ăsta! Cine face asta și de ce?

Dar de-aș fi aptă să primesc sugestia iubirii pentru Vlad la modul general, aș ști că sugestia este menită să acopere întregul sex opus ca specie. Așa s-ar preschimba ura mea feministă față de bărbați în iubire pentru genul masculin, dar numai de-aș putea canaliza sugestia de la particular la general fiindcă trebuie să fac perfect înțeles faptul că farmecul acestui bărbat în visele mele este inimaginabil de delicios, ca și cum puterea deghizată sub înfățișarea lui Vlad îmi cunoaște absolut fiecare slăbiciune, oricât ar fi de mică, în privința bărbaților. Exploatându-le cu multă pricepere, această forță nu mă face decât să îndrăgesc în loc să urăsc și să disprețuiesc! Și vai de mine, câtă nevoie de ajutor am de la Ființa profundă ca să dau sens fenomenului lui Vlad, deși poate că nu ar strica să deschid subiectul și față de D.G. pe care doar ce l-am reîntâlnit că deja l-am visat azi-dimineață, vis pe care l-am consemnat în evidența corespondenței cu el!

********

În afara visului cu D.G., am avut de furcă și cu eul desfrâului în cursul dimineții, precum mi s-a întâmplat și ieri dimineață. A fost lung, mult, oribil, dezgustător, numai conținut pornografic explicit degenerat, obscen, cea mai urâtă față a răului și încă știu că nu am văzut încă ce este cel mai rău în legătură cu degenerarea energiei sexuale.

Cu alte cuvinte, procesul purificării energiei mele sexuale continuă!

mai 292021
 

Sâmbătă, 29 Mai 2021

Nu am mai trecut în scris următorul detaliu, dar aproape în fiecare dimineață am primit în ochi acele planșe deosebit de colorate în acele frumoase nuanțe de verde, galben, portocaliu, etc., fapt care m-a bucurat și m-a încântat nespus de mult!

Azi-noapte orarul somnului meu s-a scurs după tiparul obișnuit, așa că la ora aceasta nu am decât 5 ore și jumătate de somn adunate, însă tot ce am acumulat în sistem ca frustrare am dat zor să scutur azi-dimineață, când energia luciferică mi-a bătut la poarta visului pentru o nouă confruntare în timpul căreia mi-a tot dat ghionturi, desigur într-o manieră foarte subtilă, să îi accept propunerile tentante și seductive. Și numai o îmbrățișare a fost suficientă ca să mă farmece, punând astfel accentul pe nevoia imperativă de a-mi ține sub supraveghere slăbiciunile care mă fac foarte vulnerabilă în fața celor mai banale gesturi.

Dacă un dușman de moarte ar face un astfel de gest față de mine, l-aș ierta într-o clipită, dar dacă dușmanul ascuns în mine (egoul) ar face un astfel de gest, nu s-ar numi decât prostie dacă m-aș dovedi mai puțin exigentă cu mine însămi după aceea.

Așa că, prizânddu-mă picotind cu capul în bărbie după ce m-am distrat grozav de ziua mea de naștere, Luciferul particular m-a tachinat amarnic azi-dimineață ca să îmi arate limpede și clar că mult, tare mult mă mai laud cum că m-am căpătat cu puțin auto-control în fața puterii sale.

După aceea l-am visat pe Marius în contextul fixațiilor obsesive pe care doar bănuiesc că le are, iar aceasta în relație cu pandemia cu covidul, însă nu îmi mai îngădui să descriu mai mult. Azi nu aș vrea decât să îmi petrec timpul fiind conștieentă dincolo de zidul somnului sau stând la povești cu cineva.

mai 282021
 

Vineri, 28 Mai 2021

Ziua de ieri a fost una tare deosebită, ziua celor 34 de ani împliniți ai mei, în ciuda faptului că ziua nu a început tocmai bine, dacă ar fi să consider că ziua propriu-zisă a început la 12:01 AM. De aceea nu voi povesti despre urările de bine sau despre cadouri, deși demn de menționat este faptul că două persoane din trecutul meu cu care nu m-am așteptat să mai vorbesc vreodată au luat legătura cu mine, cei doi de-abia acum aflând despre atacul meu cerebral și despre orbire, etc. Așa că pot mărturisi că vizita de miercuri a unuia dintre ccei doi a fost nemaipomenită, în timp ce pe al doilea îl aștept în vizită sâmbătă.

Dar în afara acestor bucurii la care familia mea a contribuit din plin, făcându-mi ziua tare frumoasă, alte minunate daruri le-am primit pe cale spirituală, daruri pe care le pot înscrie în seria credinței mele că sunt mai aproape ca niciodată de vindecarea mea de orbire.

Așadar, în noaptea anterioară am adormit în jurul orei 02:00 ca să mă trezesc pe la 04:45 din cauza binecunoscutelor motive. Se făcuse deja 07:40, iar eu nu adormisem încă la loc, deși mă mutasem de mult timp în cealaltă cameră. Sufeream cumplit din cauza maniei persecuției, având ferma încredințare că Popi, cățelul cu năbădăi, avea să mă chinuiască auditiv cu scheunatul lui obișnuit, dar totul era liniștit în casă. Ce putea să fie? Nu plecase Ana la piață? Se vânduse marfa dinainte? M-am ridicat să verific starea lucrurilor, dar era limpede că sora mea plecase până la urmă. Dar ce era cu cățelul de nu scotea niciun sunet? M-am pus iar în pat, zicându-mi că trebuie să fie un cadou de la Dumnezeu muțenia cățelului, atât sunt de chinuită din cauza schelăcăielilor lui zilnice! Și când am închis ochii ca pentru somn și m-am simțit cuprinsă de o anume neliniște sufletească, am știut că primeam iarăși o invitație la exercițiu practic în lumile interne.

Nici nu adormisem când astrul de dimensiunile unei stele sub forma căruia Ființa profundă se deghizează ca să mi se arate s-a proiectat măreț pe bolta cerească a universului interior, făcând-o să se lumineze. Mi-era tare somn, dar eram încă între lumi și, cu toate acestea, vedeam astrul ceresc limpede și clar și nu doream decât să îl privesc contemplativ în deplină tăcere și liniște, mult și îndelung și nu am nicio idee ce am făcut și cum am reușit să îmi păstrez concentrarea ca să privesc la Ființa intimă atâta timp, fără a mă trezi. Era o minune și o binecuvântare să îi simt prezența în acea oră timpurie a zilei mele de naștere! Dar ca și cum numai prezența sa binefăcătoare nu fusese de ajuns ca să îmi însenineze ziua chiar de la începutul ei, Ființa profundă a început să emane din ea însăși niște particule minuscule de culoare gălbui-aurie, suflând mii și zeci de mii de astfel de particule către mine, făcând tot cadrul plin de pixeli la care privesc zi de zi să vibreze. Era o splendoare să privesc la un spațiu imens plin de purici întunecați umplându-se cu aceste particule strălucitoare, punctele întunecate fiind atrase către particulele de lumină pentru a fi absorbite, înghițite de către acestea.

Am tot privit la această minune fără a mă trezi în corpul fizic, dar și fără a adormi de-a binelea când iată că ceva peste măsură de minunat s-a întâmplat cu particulele de lumină fiindcă dintr-o dată s-au preschimbat în particule de culoare albastră! Acum astrul din cer pe care dintr-un motiv străin abilității mele de a înțelege lucrurile mi se arăta exclusiv într-un colț al ochiului drept emana zeci de mii de astfel de particule albastre către mine și către ochii mei, inundându-mi universul interior. Nu mă puteam sătura să privesc la așa ceva, dar curând după aceea aceste particule și-au schimbat coloritul, căpătând o nuanță mai deschisă de albastru pentru ca, mai târziu, să se modifice în verde și, în cele din urmă, să revină la galben-auriu. Iar pe fundalul întregului episod trona un ochi imens, perfect rotund și minunat care mă privea cu îngăduință. A fost una din cele mai mari bucurii pentru sufletul meu să fiu martoră la aceste scene atât de intime care m-au pus iarăși în contact cu atomii de lumină ai Tatălui.

Când s-a terminat totul, am putut adormi, însă continuam să percep prezența astrului în colțul din ochiul drept, Ființa profundă îngrijindu-se să vegheze asupra mea. Mai aveam să trec încă prin multe! Ce m-a făcut să îmi revin din visarea mecanică în care alunecasem a fost o puternică și extrem de intensă senzație pe care o experimentam la nivelul gâtului, chiar în chakra comunicării, ca și cum îmi era turnat dizolvant pe gât. Nu era vorba doar despre o furnicătură sau gâdilătură simțită pe gât, ci despre ceva atât de deosebit și de neașteptat încât m-a făcut să exclam de mirare și de surpriză:
– Ce se întâmplă?!! căci ce simțeam era ca și cum toxicitatea energiei din gât îmi era dizolvată, dezintegrată, lucru care făcea ca și povara pietrificată din umeri să mi se pară mai ușoară și mai tolerabilă. Într-adevăr, simțeam că mă ușurez, că mă eliberez, că mă curăț, că mă spăl, că fac gargare.

Sau mai degrabă ar trebui să spun că cineva mă spăla, mă curăța și îmi ștergea praful și mizeria din chakra comunicării. Nu putea fi decât Luciferul particular care, fluturându-și uniforma portocalie prin fața ochilor mei, mi-a dat de veste că nu își încheiase treaba cu mine:
– Haide acum, acceptă oferta mea. Ai văzut și singură cât de greu este să faci această muncă. Ai văzut cât timp îți ia să dizolvi un singur eu! Eu pot să fac toate aceste lucruri mai simple și mai ușoare pentru tine, toată munca aceasta, mi-a propus Luciferul particular, continuând să îmi toarne dizolvant pe gât și să îmi șteargă corzile vocale și traheea cu o cârpă care, așa cum am mai spus, îmi curăța mizeria energetică din chakra comunicării într-o singură clipită, iar când a început să îmi șteargă și umerii și omoplații pe care mi-i simt pietrificați și paralizați cu cârpa sa îmbibată cu dizolvant am fost mai-mai tentată să spun ”da” ofertei lui, dar după un răgaz am chibzuit la aceste lucruri, la atomii albaștri de la început, la steaua din Cer și la Ochiul care mi S-a arătat. Ce sens ar mai fi avut tot efortul Ființei profunde care se căznea atâta pentru mine, emanând particule de lumină și tot așa? Dar eram în cumpănă, neputând zice nici ”da”, nici ”nu”, așa că Luciferul particular care părea a se grăbi foarte tare a trecut în spatele ochilor mei, începând să îmi șteargă fundul de ochi cu laveta sa făcătoare de minuni. Ori ce mi s-a întâmplat în timp ce el curăța de zor fundul meu de ochi a fost peste măsură de nemaipomenit întrucât Lucifer făcea ca toată orbirea mea să pară nimic altceva decât rugină prinsă în globul ocular, dar o rugină prinsă cu gheare de fier, nu glumă, întrucât tare greu se curăța negreala din ochii mei, dar unde freca Luciferul particular cu cârpa lumina străpungea rugina orbirii mele, inundându-mi ochiul drept puțin câte puțin.

Priveam la toate acestea înmărmurită, la orbirea mea care se topea cu atâta ușurință, la pixelii din ochii mei care acum erau nnimic altceva decât rugină, la lumina din spate care pătrundea prin jumătatea de ochi curățată ca printr-o fereastră deschisă într-o zi senină, așa de puternică era lumina!

Însă eu cunoșteam faptul că Lucifer nu doar orbirea în sine îmi arăta că mi-o putea dezintegra, ci și ignoranța. Ignoranța spirituală este adevăratul rău și diavol și sursa originală a suferințelor mele și mărturisesc cu deplină sinceritate că am asistat la această scenă a dezintegrării orbirii/ignoranței mele în completă uluială și fascinație și iarăși nu am spus nici ”da”, nici ”nu” tentației, dar cum Ființa profundă mă supraveghea îndeaproape din colțul ochiului drept, nu mi-a dat răgaz să stau foarte mult pe gânduri, emanând către mine alte zeci de mii de particule albastre. Și iarăși fenomenul neînchipuit de minunat de la început s-a declanșat, iar particulele acestea albastre au stăruit în raza mea vizuală timp îndelungat, suprapunându-se cu scene onirice la care luam parte alături de energia luciferică, dar ca să repet aici descrierea conținutului încercărilor prin care mă trece ar fi inutil întrucât este lesne de dedus că, refuzându-i iarăși ofertele de vindecare, m-a testat atunci la capitolul ”forță sexuală”. Și pentru prima oară Ființa profundă mi-a îngăduit, doar mi-a îngăduit să cunosc ce va fi însemnând să obții întregul control asupra forței erotice. Ținându-i întreaga putere într-o singură mână, dominam această energie cu succes, însă Lucifer. tremurând numai de formă în acest scenariu ipotetic, îmi spuse:
– Dacă toate acestea ar fi venit din partea mea, iar eu ți-aș fi făcut ce îmi faci tu acum, ar fi fost foarte rău de tine!

Simțindu-mă stăpână pe mine, aș fi vrut să îi declar multe, să îl ameninț, să bravez, să mă laud, însă nu puteam scăpa deloc de sentimentul că mă aflam numai în interiorul unui scenariu ipotetic și simbolic și că doar mi se îngăduia să explorez anatomia lui, a Luciferului particular, astfel încât să mă cunosc mai bine pe mine însămi.

Victorioși, atomii albaștri au plutitl în ochii mei până m-am trezit la 09:45, când cățelul și-a amintit că trebuia să plângă după sora mea. Adunate, nu am dormit decât 4 ore și jumătate, iar azi-noapte nu a fost cu mult mai bine. Nici eu nu știu de unde mai pot, dar știindu-mă vegheată de către Ființa reală interioară am încredințarea că ea, Ființa, îmi cunoaște limitele și că, în vreun pericol real de aș fi fost, s-ar fi îngrijit să mă avertizeze. Acum știu că de ea, de Scânteia Spiritului Sfânt, depinde vindecarea mea, dar numai în măsura în care sunt capabilă să ascult de poruncile Sale.

mai 242021
 

Luni, 24 Mai 2021

Ieri am fost cu Ana la prietena noastră, Maria, unde am discutat despre câte în lună și în stele, până ni s-a urcat sângele la cap de fierbințeală și de patos, așa un deliciu minunat a fost să ne psihanalizăm una pe cealaltă! A fost o reală bucurie și de un real folos întâlnirea de ieri, sfaturile ei ajutându-mă foarte mult în procesul descoperirii de sine, așa că am stat la ea de la 14:00 până după 20:00 și numai cu greu am plecat întrucât mai aveam multe de povestit!

Eram surescitată când am ajuns acasă, așa că nu este de mirare că am adormit tot în jurul orei 02:00 ca să mă trezesc puțin după 05:00 din cauza acelorași motive. Dar până să adorm mi-am simțit forța sexuală nefiresc de activă și de agitată, așa că nu am putut decât să bănuiesc că era vorba de o altă invitație a energiei luciferice pentru un exercițiu practic, dar cum această energie e foarte puțin activă în universul interior în cursul nopții, am dormit cele 3 ore și un pic fără ca ceva neobișnuit să mi se întâmple.

Însă cu totul ddiferit au stat lucrurile azi-dimineață, după ce am adormit în cealaltă cameră în jurul orei 07:45. Agonia purificării energiei mele sexuale a fost și mai apăsătoare în cursul acestei dimineți și cât timp am stat cu ochii închiși ca pentru somn numai la conținut erotic explicit am fost expusă, asta însemnând peste două ore de timp omenesc petrecute în universul interior în sânul forței luciferice. A fost teribil, dar atât de extrem de necesar să trec prin așa ceva și încă atât de repede după cele petrecute vinerea trecută, când ceva asemănător a fost declanșat cu scop practic. Câtă teorie am băgat în mine a fost suficient, însă nu teoria avea să îmi purifice mie energia sexuală, ci exercițiul practic, așa că este o mare bucurie pentru mine să văd că am trecut la pasul următor în procesul meu de vindecare și de curățare de ego.

Numai să fie clar că azi-dimineață am pierdut lupta în fața Luciferului particular care, accentuându-și semnătura energetică chiar un pic mai mult decât de obicei, m-a făcut sclava impulsului sexual animalic incontrolabil. Negru pe alb, cele petrecute azi-dimineață au fost o curată ședință de iraddiere și de curățare a undelor mele cerebrale extrem de puternic afectate și avariate din cauza vieții trăite în promiscuitate în care m-am expus în exces la conținut pornografic și profan, consumând forța benefică a energiei sexuale în mod inutil, pierzând-o și distrugând-o fără să știu că îmi distrug celulele corpului.

Dacă ar fi fost vorba de fantezii proiectate de eul propriu-zis al desfrâului, rezultatele trecute mă îndeamnă să cred că aș fi fost aspirată către abis ca o consecință a greșeelii mele, însă acum a fost vorba despre altceva întrucât atâta timp de expunere la astfel de conținut chiar a fost menit să îmi întărească nervii, simțind cum aceste energii dăunătoare ies din mine cum ies toxinele din corp când te duci la saună, această percepție fiind motivul pentru care asociez ceea ce mi se întâmplă cu o ședință clasică de iradiere a unei tumori canceroase, bunăoară, vrând să spun, așadar, că eu simt că sursa ”cancerului” meu este atacată spre a fi extirpată încetul cu încetul în timpul acestor episoade pe care le descriu!