nov. 132021
 

<>

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021

După ce am aflat mai multe detalii despre decesul maestrului reiki care mi-a preluat cazul pro bono în urmă cu fix 7 ani, mi-a devenit și mai limpede faptul că jurământul meu și profesiunea mea de credință cereau consolidare, având prioritate în meditațiile mele. Dacă aș fi știut la momentul respectiv că pierdusem două figuri paterne în decursul aceleiași săptămâni, drama maestrului reiki desfășurându-se concomitent cu drama tatălui meu, aș fi înnebunit de tristețe! Dar acum până și faptul că Tatăl care se află în ascuns a început să mi se dezvăluie în lumile interne suprasensibile, creând profunde și intine conexiuni cu mine, capătă o cu totul altă semnificație acum, mult diferită de interpretarea mea inițială care m-a împins să cred că era vorba de apropierea momentului vindecării mele de orbire, însă acum constat că trebuie să fi fost vorba despre o cu totul altă învățătură, această prețioasă învățătură pe care sufletul meu o primește direct de la Tatăl care îi dezvăluie sufletului faptul concret și irefutabil că acesta din urmă nu este singur, nici după ce figura paternă a tatălui biologic și figura binefăcătorului său din persoana maestrului reiki se retrag în același timp de pe scena vieții. Iar eu lor nu le pot fi de niciun folos, în necaz simțindu-mă. Și pentru că nu pot fi de folos nimănui, fiind oarbă de ură și de mânie, trebuie să îndepărtez de la mine cauza mizerabilă din care se datorează karma mea personală. Astfel m-am rugat azi-noapte Mamei Divine Kundalini, cerându-i în timp ce meditam:
– Te implor din toată inima, Mamă Divină Kundalini, ajută-mă să dobândesc abilitatea de a înțelege lucrurile acestea. Te implor din toată inima, lucrează asupra mea conform cu Voia Ta ca să îmi deschizi mintea spre înțelegere, în măsura în care Marea Lege îți permite conform cu datoria karmică pe care încă o mai am de plătit. Dar te implor din toată inima mea, nu mă menaja căci simt că nu e pic de timp de pierdut. Taie în mine ca în carne vie de este necesar, oricât ar fi de dureros și de dezagreabil. Numai să rezolvăm chestiunea de karmă personală ca să pot fi de folos celor care au nevoie de mine, de povestea mea și de abilitățile mele! Te implor, deci, să mă educi! Ajută-mă să înțeleg legătura dintre chestiunea de familie și karma mea! Ajută-mă să înțeleg unde am greșit!

Aceste cuvinte sunt numai un rezumat al rugăciunii mele de azi-noapte, dar sunt suficiente cât să surprindă faptul că intenția mea era să dobândesc învoirea de a explora, prin intermediul altor regresii în mormântul inconștientului, căile eului și ale labirintului meu emoțional lăuntric. Nu căutam să mi se deschidă calea către un alt pion mental care să zugrăvească imaginea de ansamblu a lumii mele interioare, atâția demoni și instincte inconștiente despre care am scris până acum dovedind că punerea cap la cap a acestor piese de puzzle într-o viziune de ansamblu a constituit rostul adevărat al muncii interioare din ultimii 5 ani. Nu mai doream o astfel de încercare cu lenea sau cu păcatul îmbuibării despre care nu am scris încă. Cu alte cuvinte, căutam să dobândesc de la Mama Divină Kundalini îngăduința de a soluționa în mod practic și eficient chestiunea cauzală a karmei mele, referindu-mă, desigur, la orbire.

Am adormit după ce mi-am încheiat rugăciunea. Nimic nu s-a întâmplat în cursul nopții, dar în primele ore ale dimineții am fost martoră la un fenomen în Universul interior de care aș fi fugit mâncând pământul de s-ar fi declanșat în alte condiții, dar în acest rând m-am speriat cu mult mai puțin, devenind conștientă de acest fenomen chiar de la bun început, lucru despre care am scris în repetate rânduri că se întâmplă foarte rar. Trupul fizic negreșit dormea profund în pat, însă eu vedeam destul de clar că, de undeva de foarte departe, o multitudine de arme, de cuțite și alte obiecte ascuțite erau proiectate spre mine cu scopul clar de a mă răni. Despre acest fenomen intern al cuțitarului din ochii mei am scris în trecut, așa că nu există rost în a relua ideea, rândurile acestea fiind suficiente ca să se înțeleagă că este vorba despre un fenomen recurent pe care nu am reușit să îl înțeleg încă.

În fine, văzând toate aceste cuțite aruncate spre ochii mei și văzându-le pătrunzându-mi în ochi, m-am trezit de-a binelea în Universul interior, fără să am cunoștință despre ce aș fi putut face. Dar sufletul, obișșnuindu-se cu anumite practici predate de Maestrul interior, a făcut acest lucru la care m-am așteptat cel mai puțin. Și mișcându-mi brațul drept în sensuri circulare, ca și cum țineam o lingură foarte mare în mână, am amestecat în formă de spirală în acea stranie substanță semi-vscoasă și întunecată, precum este smoala, din interiorul căreia acele cuțite erau aruncate în ochii mei. Și fără putință de a mă opune voinței propriului suflet, am asistat ca martoră la deschiderea acelui portal care leagă propriul inconștient de infernul personal, acest portal nefăcând decât să compartimenteze aceste încăperi ale micro-cosmosului particular, inclusiv iadul și raiul, fără putință de a se confunda.

Și numai o clipă am stat lângă portal că m-a absorbit cu repeziciune în măruntaiele sale. Neîndoielnic, m-aș fi înfricoșat cumplit de mult dacă m-aș fi trezit în spațiul abisal tenebros descris de atâtea ori, înfruntând euri peste euri și umbre peste umbre, dar când m-am văzut trecută dincolo de portal, m-am trezit într-un loc destul de deosebit, chiar dacă nu totalmente străin percepțiilor simțurilor mele interne suprasensibile, fapt care mi-a dovedit foarte clar că Mama Divină Kundalini dăduse curs rugăciunii mele, inducându-mi regresia mult cerută. Căci în interiorul unei emoții mi s-a trezit sufletul, trăind din perspectiva lui toată drama molestului și a siluirii. Și timp de multe, multe minute la rând am trăit retrospectiv toate întâmplările din această viață care au fost rodul unui act de agresiune și de hărțuire făcut asupra mea, ca și cum amprentele emoționalăăe și energetice ale tuturor acestor întâmplări se imprimaseră în aceeași încăpere a subconștientului meu. Și timp de multe minute în șir am retrăit din punct de vedere mental și emoțional absolut fiecare moment în care un străin mi-a pus mâna pe fund sau pe alte părți ale corpului, m-a hărțuit, m-a agresat, m-a insultat, m-a încolțit pe stradă sau în alte spații publice, m-a intimidat verbal și fizic, etc. Apoi din spațiul agresiunilor publice datorate sexului opus am fost absorbită în spațiul privat delimitat de relația cu un partener, retrăind timp de alte minute în șir toată drama agresiunii emoționale și mentale din cuplu, toate bătăile, toate certurile, toată ocara, toate injuriile, tot abuzul. Și amprentele tuturor acestor degete care m-au pipăit și atins fără voia mea le păstram încă în dosarele ”criminalistice” ținute în evidența urii și scârbii mele față de sexul opus, neputând șterge nici măcar o amprentă până în ziua de azi, iar asta fiincă nu am iertat încă pe nimeni.

A fost, de departe, una din cele mai oribile experiențe relaționate cu dezgroparea emoțiilor mele inhibate și refulate în subconștient de până acum. Căci trebuie negreșit să mărturisesc că amprentele emmoționale cele mai profunde și dureroase lăsate în corpul meu de energie vitală s-au datorat relațiilor cu vărul meu și cu Silviu. Dar în context cu ura mea față de bărbați mai mult de atât nu am fost lăsată să explorez. Ce mi se dăduse fusese oricum incredibil de greu de suportat, atâta toxicitate emoțională cuprinsă într-o ființă abrutizată și neputincioasă, atât de neputincioasă să își ia apărarea fiindu-mi foarte greu să accept că trăiește încă în psihicul meu și în corpul meu de emoții!

Când m-am trezit din această încercare pusă în practică de către Mama Divină Kundalini, ceasul arăta 08:30. Și pentru că nu mă săturasem de somn, am căutat să adorm la loc, nădăjduind că explorarea acestei căi a subconștientului meu avea să mă conducă și la alte rezultate. Și când am adormit, așteptările nu mi-au fost înșelate întrucât un al doilea episod mi-a fost indus, deși a avut caracter de test. Ca în multe rânduri anterioare, stimulii și circumstanțele vieții au fost simulați în acest nou context oniric în care m-am trezit în București, continuând relația cu Silviu. Trăsăturile relației dintre noi au fost și ele simulate în întregime, eu identificându-mă pe deplin cu vechea mea versiune la 20 de ani, plecată lla studii, departe de părinți și de casă.

Toată povestea brutalității și agresiunii dintre mine și Silviu fusese transpusă atât de fidel în aceste scene onirice încât a fost cu neputință să nu reacționez la stimulii săi. Și scenă după scenă toată drama s-a repetat, toată cearta, toate bătăile, tot scandalul. Și toate acestea duse la limita extremă, în spațiul public al stației de metrou din piața Unirii. Și când nu am mai putut suporta ce mi se întâmpla, am ales să fug, să fug de el ca de ciumă, așa cum fuge un martor implicat într-un proces periculos, intrând în programul de protecție al martorilor. Și oriunde mă ascundeam trăiam în cumplită teroare, copleșită de frica lui, de frica de a fi găsită și târâtă înapoi în relația cu el. Mii de oameni treceau pe lângă mine pe stradă și la metrou, iar eu nu aveam cui să îi cer ajutorul, hrană și adăpost. Iar când s-a făcut târziu în noapte, m-am hotărât să îmi sun părinții, mărturisindu-le astfel:
– Sunt într-un mare necaz. Sunt într-o situație foarte neplăcută din cauza lui Silviu. Nu mai pot rămâne cu el, nu se mai poate. Vă implor să veniți să mă ajutați să rup legătura cu el fiindcă singură nu pot. Veniți cât mai degrabă!

Și închizând telefonul, am rămas pe stradă să îi aștept căci am știut că de m-aș fi întors în locuința pe care o împărțeam cu el, mi s-ar fi jelit și mi-ar fi căzut în genunchi în fața ochilor, cerșind o nouă șansă. Pe care, din nefericire, i-aș fi dat-o! Și pentru că sufletul meu devenise conștient de aceste calcule probabilistice, a ales să petreacă o noapte pe stradă, ca un om al străzii, așteptând sprijinul și ajutorul părinților.

Acest vagabondaj precum un om al străzii este o experiență pe care am trăito și pe care însuși marele Judecător Cosmic Anubis mi-a dezvăluit-o la începutul lunii iulie, dându-mi îngăduința să arunc o privire la cauzalitatea karmei mele, motiv pentru care tind să cred că rezultatul experimentului oniric de azi-dimineață s-a fundamentat pe putința mea psihologică și emoțională de a lua decizii în baza unor experiențe trecute. Dacă acum, după acest test matinal, am dat semne că am învățat lecția corelată cu relația dintre mine și părinții mei, pricepând, în sfârșit, că trebuie să le cer ajutorul la necaz, ce drăcie de predispoziție egoică m-o fi determinat în cursul celeilalte vieți să îmi continui vagabondajul pe străzi, alegând să mă adăpostesc la străini în loc să cer ajutor, hrană și adăpost de la părinții biologici desemnați pentru mine în acea viață? Căci deduc că din această deviație de comportament mi se trage o mare parte din necazul karmic, deci din relația dintre mine și familia mea, stabilită în primii ani ai copilăriei, cu toate că trebuie să adaug faptul că anumite detalii și simboluri onirice de azi-dimineață mi-au sugerat și chestiunea karmei saya (sexuale). Revenind la anii copilăriei, iată că am identificat câteva expresii ale vagabondajului meu, tendința de a fugi de acasă aducând-o cu mine din viețile mele anterioare, faptul că am ales să rămân pe stradă în cursul testului de azi-dimineață dovedind existența în subconștientul meu a acestei tendințe:
1. Până la vârsta de 8 ani am obișnuit să mă închid cu cheia în sufragerie ca să mă rup de familie și ca să rămân singură. Mai mult decât atât, îmi aranjam într-un colț al sufrageriei un adăpost improvizat alcătuit din cearceafuri, pături și perne, căutând mereu să mă ascund de supravegherea mamei, etc. Numai de curând am îmțeles că straniul meu comportament imita comportamentul vagabonzilor.
2. Tot până la vârsta de 7-8 ani am obișnuit să îmi fac un fel de bagaj de mână, punându-mi toate lucrurile personale într-o servietă veche de-a tatei și luând-o cu mine afară o dată la câteva zile, zicând tuturor că plec în lume. De zeci de ori mi-am lăsat povara pe afară, trebuind ca mama să îmi culeagă bagajul de pe străzi. Și pe mine deopotrivă!
3. Tendința mea de vagabondaj s-a mai exprimat și în anii preadolescenței când, în cursul verilor petrecute la bunicii din partea mamei, am căutat să stau cât mai departe de curtea lor și, prin urmare, și de agresiunea vărului meu, motiv pentru care mi-am făcut câteva prietene pe alte uliți ale satului, făcându-mă nevăzută de acasă și colindând drumurile cu o fată de prin vecini. Acest obicei al meu a contrariat-o pe bunica mea care mi-a purtat multă antipatie pentru comportamentul meu, nepricepând că totul se datora neputinței mele de a mai suporta aagresiunea și hărțuirea vărului meu în legătură cu care ea și ceilalți adulți din familie nu luau nicio măsură.

Mă gândesc că mai ales în acest ultim subpunct stă întregul secret al cauzalității suferinței mele, dar nuu pot decât să continui să mă rog Mamei Divine Kundalini să mă ajute să aprofundăm și mai mult tema aceasta a vagabondajului meu în relație cu ura mea față de sexul opus și cu karma personală și de familiee!

oct. 052021
 

<>

Joi, 30 Septembrie 2021 (text completat marți, 05 Octombrie 2021)

De când am primit îngăduința de a da adresa jurnalului de față și altor prsoane pe care textul scris de mine i-ar putea ajuta pe drumul de inițiere spirituală și în munca interioară, mi-am petrecut o bună parte a fiecărei zile din ultima lună răsfoind printre zecile de compuneri și de scrisori și făcând inventarul acestora. Și când am constatat că sunt peste 2000 de pagini scrise, m-am simțit copleșitor de panicată fiindcă nu însemna decât că aveam în față o grămadă de muncă de corectare de făcut. Și sincer mărturisesc că m-am simțit copleșită de toate acestea, nevenindu-mi a crede cât am putut scrie de-a lungul anilor, cât mi-a dat Ființa profundă să explorez și să experimentez în universul interior!

Mi-ar fi fost foarte greu să țin pasul cu transcrierea unor noi experiențe spirituale și cu corectarea textului din urmă, dar întâmplarea a făcut că în ultimele 2-3 săptămâni nu am mai avut experiențe în lumile interne, cu excepția obișnuitelor contacte cu energia luciferică și a unor contacte cu Zburătorul drag mie care fac subiect de altă compunere. Din acest motiv m-am grăbit să profit de această pauză care nu putea să îmi fie îngăduită decât de către Ființa profundă ca să revizuiesc o parte din textul anterior. Și parcurgând vreun sfert din el mi-a mai venit inima la loc, așa că zilele acestea m-am confesat Maestrului intim în timpul meditației, spunându-I că mi-am mai venit în fire în legătură cu munca ce mă așteaptă de aici înainte, înțelegând foarte bine că tot ce mi-a dat Tatăl până acum nu este decât o minusculă parte din ce are să urmeze, adică o viață întreagă de muncă interioară din care nu pot să rezulte decât mii de alte pagini scrise în jurnalul oniric de față. Așa I-am mărturisit Ființei profunde că mă simțeam destul de pregătită pentru a continua munca interioară, cerându-I să continuie să mă instruiască în lumile interne suprasensibile dacă și Ființa reală interioară găsea că venise timpul pentru o nouă încercare.

Și nu mare mi-a fost mirarea când am fost condusă din nou în universul interior cu scop practic, ceea ce nu dovedea decât faptul că nu era pic de timp de pierdut. Toată noaptea care s-a încheiat a fost o lungă listă de trăiri sufletești foarte deosebite, având legătură cu practicarea magiei interne (unele scene dovedindu-mi că a poseda abilități și puteri în perioada copilăriei este o chestiune foarte periculoasă când ai karma de plătit, când ai orgoliu și când ți-ai pierdut simțul dreptății divine), dar ultima experiență din serie trebuie elaborată un pic fiindcă m-a pus în contact direct cu Ființa profundă și cu Mama Divină Kundalini.

Ca în multe alte rânduri anterioare, nu îmi amintesc nimic din începutul experienței, dar cert este că aveam suficientă luciditate încât să îmi dau seama că trecusem dincolo de zidul somnului, în lumile interne, fiind condusă în infernul particular de către Ființa profundă care mi se arăta iarăși sub aspectul Său feminin, dar într-o formă foarte simplă și obișnuită. Cu toate acestea, prezența Sa era o binecuvântare.
– Astăzi mergem în a 9-a sferă, mi-a dezvăluit, încercuindu-mă cu brațele ca într-o îmbrățișare care m-a ferit din a percepe toate acele cumplit de dezagreabile senzații descrise în compuneri anterioare.

Apoi am coborât cu Ființa profundă într-o obscuritate atotcuprinzătoare, dar pentru că am trecut de atâtea ori prin acest proces al coborârii în infernul personal, m-am deprins să fiu atentă la detaliile și decorurile din jurul meu spre a le memora, dar numai mă laud că memorez toate aceste detalii care se pierd din amintire după ce mă trezesc. Însă în acest rând Ființa profundă îmi îngăduia să văd că spațiul tenebrelor era foarte precis și clar compartimentat, nicio încăpere a infernului nu se confunda cu alta, tot acest spațiu arătându-mi-se ca o casă foarte mare cu multe încăperi. Nu mai avea nimic din acea regiune pe care am perceput-o mereu ca fiind infinită, deci fără de început și fără de sfârșit, un spațiu atotcuprinzător de suferință fără de margini. Dar Ființa profundă pășea cu multă fermitate și precizie prin aceste compartimente, neîngădduind să pierdem nicio clipă pe drum căscând ochii și gura la decorurile acestor încăperi. Era clar că știa unde trebuia să ajungem și că trebuia să ajungem urgent acolo. Dar mărturisesc că acest „acolo„ unde am ajuns m-a luat prin surprindere întrucât era o încăpere scufundată într-o lumină alb-lăptoasă și cumva electrică, dacă aș putea-o descrie astfel. Contrasta atât de puternic cu tot acel întuneric care o înconjura, însă recunosc că pe moment nu mi-am amintit că această reprezentare a celei de-a 9-a sfere sub forma unui spațiu plin de lumină scufundat foarte adânc în măruntaiele infernului era ceva ce îmi mai fusese arătat în trecut, atâta doar că în celălalt rând mi se dezvăluise precum o cetate cu totul și cu totul albă, însă azi-noapte i-am perceput compartimentarea în universul interior cu deosebită precizie.

Și când am fost condusă în acea lumină electrică, am trăit puternicul sentiment că acolo era Mama Divină Kundalini, așteptând să o rog să mă dezintegreze. Dar nu pentru aceasta venisem. Nici nu îmi dădeam seama ce era cu mine acolo, dar cât am stat în acea lumină, adică un timp destul de scurt, am simțit că forța acelei Lumini mă scana, pătrunzându-mi în compoziția moleculară. Și cât de straniu m-am simțit, Bunule Dumnezeu, cât de straniu m-am simțit când mi-a pătruns în aparatul reproductiv fiindcă ce am simțit a fost ca și cum toate durerile corpului meu fizic mă însoțeau acolo! Și o durere foarte acută s-a declanșat în energia corespunzătoare aparatului reproductiv, ca și cum aveam numeroase leziuni pe pereții uterului și ai celorlalte organe corespunzătoare aparatului reproductiv. Și sincer am să mărturisesc că această scanare a măruntaielor organelor mele genitale căuta să îmi aducă la cunoștință efectele mizerabile și dezastruoase pe care spasmul orgasmic le produce, în realitate, în corpul de energie subtilă și, de aici, în corpul fizic. Și lasă-mă să spun că totul era foarte dureros, neplăcut și dezagreabil.

Drept voi spune că mă așteptam să fiu dusă în vreo luptă directă cu vreun eu subconștient, dar nu se părea că scopul acestei coborâri să fi fost altul în afara acestui control pe care îndrăznesc să îl numesc „medical„, Ființa profundă spunându-mi că aceasta fusese totul pentru această zi. Nu se putea, trebuia să fie mai mult, îmi doream să fie ceva mai mult, cu toate că sincer voi mărturisi că nu mi-a părut deloc rău să ies de sub raza luminii care mă controlase. Totul fusese foarte dureros, intens și neînchipuit de autentic, dar eu vroiam ceva mai mult, o provocare în plus, așa că îmi amintesc că, parcurgând drumul înapoi, Ființa profundă m-a pus față în față cu o formă asupra căreia trebuia să acționez conform cu învățătura primită. Și mi-e greu să explic de ce am intuit că acea formă era dorința sexuală profană și amintindu-mi cuvintele prietenului meu gnostic misionar care m-a învățat că dorința trebuie privită direct în față și strivită ca pe un vierme, am căutat să procedez întocmai, dar acum nu pot să îmi amintesc nimic din ce am făcut și ce s-a întâmplat în acel punct al călătoriei.

Și pentru a mă ajuta și mai mult, pe acest drum de întoarcere Ființa profundă m-a pus la mare încercare, căutând să verifice dacă am învățat lecția primului curs al muncii interioare intensive al cărui conținut l-am descris săptămâna trecută, având o puternică legătură cu dizolvarea sentimentului singurătății și al abandonului. Astfel m-a cuprins de jur-împrejur, conducându-mă prin labirintul umbrelor subconștientului și ale inconștientului. Zeci și sute de umbre ne ieșeau amenințătoare în cale și cu toate că simțeam prezența Ființei profunde alături și zorindu-mă din spate să merg înainte și împiedicându-mă din a percepe acele vibrații neplăcute, m-am înspăimântat și m-am panicat teribil de mult văzându-mă singură în față, cu toate că Ființa reală interioară mă mâna din spate. Dar m-am speriat cumplit de tare, temându-mă de acele umbre și de emanația lor, pierzându-mi curajul și dârzenia și făcându-mă de toată rușinea în fața Maestrului intim față de Care atâta mă lăudasem că aveam să fac și să dreg fapte de vitejie. Așa m-am foit și m-am sucit, cerându-I să mă scutească de la această încercare pentru care nu dovedeam încă disponibilitate să o duc la capăt.

Însă partea cea mai neobișnuită și cea mai importantă a acestei călătorii în a 9-a sferă s-a petrecut către sfârșit când, panicată peste măsură de mult din cauza umbrelor din față, nu mai luam aminte la faptele care se petreceau în spatele meu. Dar brusc am început să mă simt neliniștită și nemulțumită, ca și cum îmi pierdusem subit încrederea în Ființa care mă călăuzise până atunci. Iar acest lucru se datora faptului că simțisem cum i se modificase spontan anatomia, așa că I-am spus:
– De ce cred, totuși, că ești bărbat?

Numai acest fapt în sine mă scârbise foarte mult, anume ideea unei divinități masculine, acest detaliu fiind foarte important pentru dezlegarea unui mister intern ce ține de orgoliul meu feminist despre care am tot scris. Puțin mai târziu m-am întors în stare de veghe.

Astfel mi s-a arătat că nu am învățat încă lecția cursului de săptămâna trecută, sentimentul cum că sunt singură, neprotejată și abandonată de căătre Divinitate în munca interioară continuând să îmi pună serioase piedici pe drum.

Dar în afara acestui lucru, am mai primit înțelegere asupra unor probleme la care am tot meditat și reflectat de când am avut această experiență, trebuind să subliniez cu multă emfază că acel dezgust față de sexul masculin al Divinității dezgropat din corpul meu de emoții fiind foarte important, având ferma convingere că identificarea și izolarea sa au fost un rezultat al controlului Mamei Divine Kundalini de dinainte. Următoarele afirmații m-au ajutat să înțeleg ceva despre procesele mele interne, sperând să le și pot explica într-un mod care să aibă sens:

Breathe in,
I am alive,
I am alive inside of you.
Agony creeps behind you.

Sensul primelor afirmații este destul de limpede, în timp ce ultima explică starea de neliniște și de nemulțumire care mă cuprinsese la sfârșitul coborârii descrise mai sus, agonia fiind creatura care s-a târât pe la spatele meu ca să îmi slăbească curajul și determinarea. Dar acest cuvânt englezesc „agony„ ascunde un alt sens mai misterios, cuvântul putând fi interpretat conform regulilor rebusului în felul următor: ag on (adică peste) y, din care rezultă „agy„. Aceste litere, inversate un pic, dau „gay„, adică homosexualitate/lesbianism. Agonia și lesbianismul erau creaturile care s-au târât la spatele meu, modificând încrederea mea în Ființa profundă în ură și dezgust față de principiul masculin al Divinității.

Despre tendința mea spre lesbianism am tot scris în treacăt, dar nu am putut încă să identific sursa acestei orientări, iar acum nu pot decât să pun cap la cap unele deducții anterioare care nu sunt nicidecum concluziile finale. Practic, de-a lungul mai multor vieți am dezvoltat în sistemul intern cu mult mai multă energie feminină decât energie masculină, fapt care m-a determinat să caut mai ardent Divinitatea Feminină decât Divinitatea Masculină, sfârșind prin a ajunge la concluziaa că principiul feminin este superior celui masculin, deținând supremația. Căutarea Divinității Feminine nu era o chestiune greșită, dar s-a întors împotriva mea când a căpătat prea multă forță și agresivitate fiindcă a condus la ură față de sexul opus. Dar pericolul cel mai mare s-a ascuns în tentativa subtilă a egoului de a orienta psihicul, în mod subliminal, către lesbianism.

Nu mă voi preocupa să abordez chestiunea sentimentelor mele față de ideea de Divinitate paternă fiindcă toate procesele mele interne sunt însoțite de multă ură, mânie, frustrare și ciudă, dar ce pot trece în scris este faptul că am perceput experiența de mai sus ca pe o atenționare prin care Ființa profundă m-a apostrofat să îmi țin sub observație pornirile și obsesiile față de ideea de Divinitate Feminină întrucât își aveau punctul de pornire într-o deviație a energiei mele feminine exagerat de dezvoltate, lucru asupra căruia mi-au atras atenția mai toți terapeuții bioenergeticieni care m-au atins cu palmele după ce am suferit atacul cerebral. Nu vorbesc decât despre o disproporție între Ida și Pingala, canalul feminin și canalul masculin. Această deducție îmi explică de ce am avut pronunțatul sentiment, în timp ce Ființa reală interioară Și-a pus mâinile vindecătoare peste întregul meu aparat reproductiv, dar mai ales deasupra ovarelor, făcând totul să se lumineze, că umbla să pună în echilibru pe Ida și pe Pingala. Poate că nu ar trebui să trec cu vederea faptul că de câteva ori de la acea experiențăă încoace am avut episoade, atât în stare de veghe, cât și în lumile interne, în cursul cărora am simțit foarte multă durere în anumite canale care își au rădăcina în ovare și sfârșitul în nări, iar zilele acestea durerea din ovarul stâng a devenit și mai acută, așa cum este și cea din nări, presiunea din spatele nasului părându-mi-se aproape imposibil de suportat.

În fine, voi trece în scris poanta tuturor acestor deducții ale mele despre energia mea feminină exagerat de dezvoltată contra căreia a fost necesar să fie luate măsuri extreme de corectare. Intuitiv, simt de foarte mult că unele aspecte feminine din personalitatea mea sunt lucrate spre a fi modificate în aspecte masculine. Cu greu trec prin această procedură de echilibrare a celor două principii interne și nu de puține ori am mărturisit, cu cinism, că simt că mă preschimb într-un bărbat. Iată că se dovedește că acesta era și scopul!

Dar toate acestea sunt subiecte la care voi reveni pe măsură ce mi se vor revela, acum trebuind să fac un pic de muncă de cercetare în legătură cu șerpii/canalele Ida și Pingala.

iul. 312021
 

<>

Sâmbătă, 31 Iulie 2021

Se întâmplă ceva cu starea mea sufletească ce a primit un stimul emoțional printr-o carte pe care o ascult, ”Huliganii” de Mircea Eliade. Și dintre toate entitățile mentale dezgropate din cimitirul inconștientului până în clipa de față, ”madam” este prezența care reacționează cu ferocitate la stimulul acestei cărți care vorbește despre femei și despre bărbați și despre raporturile dintre cele două sexe din tot felul de perspective. Și numai ”madam”, adică orgoliul meu feminin, putea să pună la suflet ceea ce această carte transmite prin conținutul ei. Toată săptămâna am gândit aproape exclusiv din perspectiva orgoliului feminin rănit, scuipând numai venin și ură față de bărbați. Sau mai bine spus numai față de unii bărbați!

Era inevitabil ca toată această agitație emoțională și mentală să nu îmi cutremure pământul filozofic punându-mă față în față cu suferința mea. Dar descriu în mod greșit împrejurările întrucât nu față în față cu suferința mea m-am trezit, ci în interiorul ei căci eu eram totuna cu ea.

Episodul s-a întâmplat azi-dimineață. Am avut o noapte foarte ciudată și destul de dificilă. Experimentam stări de conștiință foarte neobișnuite și destul de înspăimântătoare dacă ar fi să le descriu din perspectiva percepțiilor subiective ale minții căreia îi este frică de absolut orice, chiar și de umbra ei sau de banalele foșnăituri ale nopții sau de scârțâitul podelelor și al ușilor, așa cum este mintea prea legată de superstiții și de imaginație. Însă eu tocmai din toate aceste prejudecăți și credințe superstițioase mă simțeam extrasă și eliberată, iar acea stare de libertate mi se părea atât de diferită de mecanismul cu care m-a obișnuit mintea să funcționez încât îndepărtarea de acest mecanism de siguranță chiar mi s-a părut înfricoșătoare!

Și nu îmi pot aminti mai multe din cele petrecute peste noapte care m-au răscolit într-atâta încât m-am văzut înotând într-o mare de portocaliu, percepând în circuitul intern multe senzații care nu au mai fost atât de dezagreabile ca în alte rânduri. Și numai acel portocaliu putea să îmi vorbească, dar ce mi-a spus și ce mi-a arătat este tainic și nu pot explica.

Era în jur de 04:00 când m-am trezit. Dacă am conștientizat chestiunea neputinței mele de a mă ridica din pat ca să mă duc până și la baie, am început să mă rușinez de lipsa mea de voință, așa că m-am ridicat mai mult ca să exersez în mod practic educarea voinței. Îmi era așa de bine în pat cum rar mi-a fost dat să simt în ultimii 8 ani căci atât de rigid, de încordat și de tensionat îmi este corpul fizic de când am suferit accidentul cerebral. Și nu știu cum și de ce, dar respirația îmi era atât de lină și de ușoară că am aavut, în acele clipe, revelația semnificației autentice a cuvintelor ”a respira corect”!

Când m-am întors în pat, m-am temut sincer că pierdusem acel momentum oportun care m-ar fi ajutat să îmi induc corpul fizic într-o stare de relaxare totală, chiar și stând pe spate, lucru care mi se întâmplă atât, atât de rar! În mod surprinzător, am putut relua firul acelei respirații line, dar nici nu am apucat să inspir și să expir că mi s-a făcut rău dintr-o dată, ca atunci când ți se pune ceva pe stomac, simțindu-te greoi, moleșit, amețit, slăbit, etc. Mă simțeam atât de ciudat, atât de presată și de îngreunată, ca și cum mă aflam la o mie de metri sub apă! De-abia puteam sta locului, așa că m-am tot sucit și învârtit și foit în pat, dar cum mă lungeam pe partea stângă a corpului, cum îmi simțeam inima pulsând magnetism. Și atunci m-am trezit zicând în sinea mea:
– Maestre, știu că ești lângă mine. Te pot simți. Dar te rog să te îndepărtezi numai oleacă de mine pentru că prezența Ta îmi face rău la stomac. Mă spulberi și mă nimicești! Ești mult prea mare pentru cât pot eu suporta!

Și nimic din ce mi-a spus și arătat Ființa profundă în mod intim nu pot destăinui căci într-adevăr intuisem bine că vibrația aceea copleșitor de înaltă care izvora din propria inimă aparținea Monadei Divine. Ca să ia legătura cu mine în mod atât de direct chiar din timpul stării de veghe nu putea să însemne decât că avea să îmi comunice lucruri deosebit de importante, dar nu mai cutez să fac profeții după eșecul zilei de miercuri. Fără urmă de îndoială, însă, Maestrul interior căuta să mă pregătească laborios pentru ceva ce mie mi-a rămas străin. După ce Și-a terminat precuvântarea, orice disconfort a dispărut, eu adormind după aceea.

Dar conexiunea cu Ființa reală interioară s-a făcut cu adevărat de-abia după 07:00, când m-am lăsat să alunec iarăși în somn. Și cum Ființa profundă avea propriile socoteli de cercetat și de încheiat, m-a făcut să mă trezesc direct înăuntrul orgoliului meu feminin care primise atâția stimuli pe parcursul întregii săptămâni, după cum am povestit la începutul acestei compuneri. Mi-e cu neputință să rezum în numai câteva cuvinte ce am trăit și simțit în interiorul lui ”madam” deci în interiorul orgoliului meu feminin rănit. Dar dintre toate isultele pe care le percepeam din perspectiva orgoliului feminin rănit, cel mai mult mă durea pretenția sexuală pe care un bărbat o are de la o femeie. Și în interiorul suferinței mele ancestrale am văzut foarte limpede sursa orbirii mele: ura față de sexul opus! Și numai o clipă mi-a luat să cad în cea mai cumplită mocirlă emoțională, făcându-mă din om neom și din femeie cățea, accentuând nota întregii experiențe pe tentație. Și dintr-o fecioară cum eram la început m-am preschimbat într-o prostituată vulgară și obscenă, însă toate scenele erau simple expresii metaforice ale suferinței mele care se află într-o puternică și strânsă relație cu sufletul meu pereche și cu ultimii ani petrecuți în izolare, așteptându-l.

Dar când bestia animalică inconștientă a atins apogeul în crima sa față de Spiritul Sfânt, comițând cel mai grav delict față de Spiritul Universal de Viață, o stea strălucitoare s-a înălțat pe cer, deasupra capului meu. Nu îmi puteam închipui că ar fi putut fi altcineva decât Ființa profundă. Și pentru că toată nădejdea mea stătea în Ființa profundă de la care speram să primesc înțelegere, nu milă, ci pură înțelegere, am început să Îi vorbesc. Și mult și sincer I-am vorbit Scânteii Spiritului Sfânt, punând în mărturisirea mea toată onestitatea și sinceritatea de care puteam da dovadă, auzindu-mi gândurile răsfrângându-se în Ființă în mod intim și profund. Și am rugat Ființa să mă ajute să las în urma mea vulgarul și obscenitatea, recunoscându-mi adevărata natură în fața Ființei profunde, referindu-mă prin aceasta la natura execrabil de păcătoasă și de josnică, mărturisind Ființei că sunt acest lucru odios, această bestie animalică pe care nu aveam cum să o ascund de ochii Ființei sau chiar de ochiul pătrunzător al auto-criticii, folosindu-mă de auto-sugestie sau de afirmații pozitive și alte tehnici de suport mental asemănătoare care fac mintea să creadă că este mai bună decât este. Căci știam că prin nimic din toate acestea nu aveam să mă eliberez din obscenitate. Și îmi doream, cât îmi mai doream să părăsesc bulgarul și profanul ca să mă întorc la inocență!

Iar când confesiunea mea s-a terminat, Steaua a coborât din Cer, alunecând spre mine și pătrunzându-mi în conștiință prin brațe. Și ele mi-au strălucit atunci de Lumină, iar puterea care îmi curgea prin ele era un dar pe care Ființa mi-l dădea ca să mă pot vindeca de trauma mea fiindcă rugăciunea mea față de Ființă fusese, în sfârșit, sinceră. Atunci mi-am pus ambele mâini pe bazin și pe întregul aparat reproductiv unde se află stocată cea mai mare parte a energiei sexuale, gest foarte asemănător gestului făcut de vindecătorii care își folosesc mâinile. Și toată această forță spirituală care îmi curgea prin brațe mi-a făcut întregul bazin să se lumineze la rândul său. Și numai sufletul meu putea înțelege semnificația acestor lucruri, simțind efectul răcoritor și eliberator al acelei puteri asupra psihicului întrucât numai asta simțeam, anume că purificarea energiei sexuale îmi vindeca sufletul.

Și când mi-a dat drumul din mâinile Sale, Ființa profundă m-a pus îndărăt în interiorul lui ”madam” ca să îi pot studia în continuare mecanismul și funcționalismele, adevărata moarte a orgoliului meu n-având să se petreacă decât după ce îi voi fi înțeles în profunzime mecanismul de funcționare, etapă care va fi succedată de rugăciuni către Mama Divină întrucât practica mi-a demonstrat întotdeauna că iertarea Mamei Divine dizolvă eul din alcătuirea psihicului.

iun. 172021
 

Joi, 17 Iunie 2021

Ar fi trebuit ca sprijinul pe care Ființa profundă mi l-a asigurat zilele acestea după zbuciumul fără de seamăn prin care am trecut vineri noaptea să îmi mai fi potolit supărarea, dar stând aseară în ploaie pe balcon așteptând și tot așteptând pe cineva care întârzie să vină pentru că nu vrea, nu pentru că nu poate mi-am dat seama că sunt pregătită din timp de către Maestrul interior pentru ceea ce afirmația ”vom fi împreună la bine și la greu până ce moartea ne va despărți” din jurământul de căsătorie. Atâta doar că mor de ciudă că Ființa profundă a decis să începem cu greul taman într-o perioadă în care oricum mi-e imposibil de greu să suport toate câte mi se întâmplă, fiind oarbă și singură și toate celelalte.

Dar când m-am strecurat în pat pentru meditație m-am întors de la gândul meu, jurându-mi că nu am să mă mai mint singură niciodată, cosmetizând adevărul ca să îl fac mai ușor de suportat. Iar adevărul este că nu pot procesa faptul concret pe care îl aflu despre omul ce mi-e făgăduit ca fiindu-mi perechea sufletească. Nu contest că orgoliul îmi este fără de capăt și că, din acest motiv, a fost necesar să trec printr-o gravă și cumplită umilire ca să dobândesc virtutea umilinței (sau, cel puțin, să câștig dreptul de a lucra asupra acestei virtuți), dar circumstanțele în care sunt forțată să îmi scot la lumină mi se par atât de nedrepte, ca și cum însăși Marea Lege Divină trișează fiindcă în aceste condiții mi se pare imposibil să nu mă simt rănită. Am făcut tot efortul să creez scenarii în imaginația mea prin care să pot accepta cu mai multă ușurință ce mi se întâmplă, dar mai ales ce îmi face el așa încât să diminuez impresia că îmi este rănit orgoliul, dar nota aceasta mi se pare atât de forțată încât, ajungând la punctul culminant în aceste scenarii ale mele, mă trezesc mereu într-o întorsătură de situație neașteptată fiindcă sfârșesc întotdeauna prin a mă răzbuna pe cel care îmi bate la ușă. Ce rău îmi pare că, înainte să cunosc binele, a trebuit să văd și să cunosc în mine tot ce a fost mai rău. Cu toate acestea, justificarea acestor întâmplări folosind scuza necesității de a mă fi purificat înainte nu mai este un lucru care să mi se pară normal. De ce este necesar ca eu să mă purific, dar pentru el nu este? Oare el face ceva ddin această muncă interioară sau își râde de mine, zicând ca mulți alții că Dumnezeu trece peste factorul egoului personal care n-are nicio importanță când eu descopăr în practică adevărul crud că realul și autenticul Diavol este chiar acest ego animalic, bestia instinctelor inconștiente care trăiește în psihicul fiecărui umanoid?

Și, apoi, mi se păruse că scopul acestor încercări a fost să schimb credința subconștientă potrivit căreia gândesc că nu merit nimic mai bun decât împerecherea cu un golan sau cu un infractor, dar zău că ultimii ani nu m-au ajutat aproape deloc să modific acest tipar de gândire pentru că într-una trebuie să îmi spun astfel:
– Zi mulțumesc, proasto, și înghite!

Vai de mine că uite că am ajuns să fiu recunoscătoare pentru batjocură și pentru umilință, dar oare mâna care să mă mângâie când are să îmi ciocănească la ușă? E cumplit adevărul pe care nu vreau să îl mai preschimb în minciună ca să fie mai ușor de suportat, dar în atâția ani de cântărit lucrurile și greșelile și deciziile trecute, trag concluzia că parcă perechea mea îmi cere să mă simt rușinată și vinovată pentru că îl vreau în viața mea, că vreau să îi vorbesc, că vreau să fiu în preajma lui, că vreau să știu cine este, că vreau să primesc dovezi de iubire de la el, că vreau să am încredere în el, că vreau să știu dacă mă pot bizui pe el, că vreau să fiu curtată, că vreau să fiu adorată și alintată. Și câte nu mai sunt pe listă. Și pentru toate am început să simt vină că le vreau, ca și cum toate acestea nu sunt decât niște mofturi inutile care nu fac decât să îl deranjeze și să îl stânjenească pe ceel căruia n-ar trebui decât să îi mulțumesc că mă bagă în seamă. Dar măcar de m-ar băga în seamă! Până și un câine sau o pisică primește mai multă atenție, mai multă afecțiune, mai multe gesturi de alint și mai multe treats-uri de la stăpânul său decât am început eu să cred că merit să primesc și să gândesc că ar trebui să îmi fie rușine că le vreau și că le cer! Iar dacă le cer și insist să le cer după ce nu mi-au fost date se numește că sunt cicălitoare, interesată și materialistă și alte lucruri asemănătoare.

Și când am fost azi-noapte între somn și veghe, în profundă meditațiee, imagini delicate și gingașee mi-au fost dezvăluite. Priveam la un bebeluș dolofan și tare drăgălaș care stătea întins pe un pat, purtând numai scutecul în timp ce își prindea piciorușele pe care le ținea în sus cu mânuțele sale mititele ca să își bage degețelele de la piciorușe în gură, lucru pe care l-am băzut că toți copiii mititei îl fac și după care mă topesc. Atunci am auzit vocea Ființei reale interioare în conștiința mea care mi-a zis cu voce solemnă, gravă și profundă:
– Nu am de gând să îți omor copilul după atâția ani!

După atâția ani de când un suflet pereche și un copil mi-au fost făgăduiți, iată că făgăduința Tatălui a rămas neschimbată. Eu însă nu am rămas neschimbată căci și copilul din mine, inocența, era vizat de sensul cuvintelor pe care Spiritul Sfânt mi le rostise. Căci mai curând decât orice, copilul interior îmi moare sub efectul tristeții, al amărăciunii, al bătăii de joc și al derâderii.

Am oftat prelung azi-noapte, sugrumându-mi plânsul după ce am privit la imaginea adorabilului bebeluș făgăduit cu atâția ani în urmă. Și tot nu îmi pot astâmpăra orgoliul rănit și dacă nu am mai plâns azi-noapte am făcut-o azi, scriind aceste rânduri ale confesiunii mele despre mila lui Dumnezeu. Căci nu numai un suflet pereche am cerșit să primesc de la Tatăl, ci și să îmi fie redat propriul suflet, faptul în sine cerând plata unui preț neînchipuit de mare! Și de vreme ce Ființa profundă nu uită niciodată să îmi reamintească faptul că și eu, la rândul meu, mă ofeream să plătesc orice preț ce mi-ar fi fost cerut pentru ca sufletul să îmi fie înapoiat, la scurt timp după ce am reușit să mă calmez în timpul meditației, Maestrul interior m-a indus într-o stare de conștiință care nu îmi era deloc străină întrucât era chiar închisoarea mecanică din care sufletul meu trebuie eliberat.

Nu adormisem încă, dar imagini mi se prindeau rând pe rând pe retina ochilor închiși. Am acceptat o sugestie oarecare pe care mintea mi-o propunea, așa că, identificându-mă cu preocupările minții, m-am îndepărtat de clipa prezentă ca să mă întorc la vagabondajul minții. Mă lăsam hipnotizată cu încetinitorul de către vraja magnetică a somnului mecanic fără să opun cea mai mică rezistență, acceptând fără niciun pic de dovadă a discernământului că toate imaginile, gesturile și acțiunile care aveau loc erau reale. Cu alte cuvinte, sufeream de somnambulismul sufletului. Acum știam că stăteam întinsă în pat pentru ca, în secunda următoare, să îmi ridic brațele ca să mănânc o înghețată pe care mama mi-o pusese în față. Aveam ferma încredințare că eram la masa din bucătărie, mâncându-mi înghețata și sporovăind cu mama care mă privea de pe scaunul din stânga mea pe care stătea. Puteam vedea, chiar dacă nu foarte clar, iar mama mă fixa cu ochii într-un mod care nu îmi prea plăcea fiindcă mi se păreau iscoditori și sfredelitori. Și tot ce mi se întâmpla pentru mine era cât se poate de real, ca și cum toate aveau loc în viața de zi cu zi.
– Am venit, mi-a zis mama dintr-o dată, iar cuvintele sale mi-au părut a nu avea legătură cu ce se petrecea între noi.

Și m-am simțit dintr-o dată atât de ciudat căci nu mai suportam felul în care ea mă privea. Apoi am început să îmi aduc aminte că nu cu mult timp în urmă făceam altceva, stăteam în pat, meditând. M-am scuturat în interiorul meu din reverie, alungând din conștiința mea vraja hipnotică a somnului și trezindu-mă.

Nu îmi venea să cred! Fusesem hipnotizată de propriul subconștient care urmărea să mă inducă în starea onirică mecanică ce ține psihicul în închisoarea minții! Cu exercițiul acesta pus în practică, mi-a fost un pic mai ușor să rămân în starea de veghe în universul interior pe parcursul orelor de somn, cu toate că de mecanica visului tot nu am scăpat.

iun. 142021
 

Luni, 14 Iunie 2021

Ursitule, Miuriel, Marius,

Dacă nu mai am tragere de inimă să îți spun pe nume înseamnă că îmi simt orgoliul rănit din cauza unui lucru pe care tu îl faci, iar azi îmi voi oferi libertatea să îmi vărs oful în scris în legătură cu ce mă macină. Dacă aș fi avut mai mult simț deductiv, sâmbătă dimineața mi-aș fi dat seama pe loc că entitatea care mă provoca la duel era sursa care mă întorsese din nou împotriva ta în noaptea precedentă fiindcă atât de asemănătoare au fost emoțiile vibratorii care s-au iscat înăuntrul meu. Îmi pare foarte potrivit să explic faptul că, dându-mi-se oportunitatea de a vedea această acumulare de suferință emoțională și mentală manifestându-se în plină acțiune în universul interior, par să fiu îndreptățită să spun că am suficiente motive să cred că mustrarea pe care ți-o fac este justă, iar critica și judecata mea se întemeiază pe cauze care îmi justifică impresia că sunt rănită pe nemerit. Orice aș fi făcut rău, nu meritam să îmi ispășesc pedeapsa căzând victimă acțiunilor și hotărârilor tale, acțiuni și hotărâri care mă îndeamnă să cred despre tine că nu ai cine știe ce părere despre femei de vreme ce le excluzi din deciziile tale, refuzându-le sfaturile și ajutorul pe care ți-l oferă. Pe mine, în orice caz, m-ai respins cu brutalitate. Dacă tristețea care îmi amărăște sufletul și care mă face să mă simt rănită deoarece îmi dai impresia că ai ferma convingere că nu am niciun fel de putere ca să te ajut ar fi fost o tumoare a minții, atunci această umbră ar fi fost cu mult mai vizibilă în substanța cenușie în care am pătruns după deschiderea porții către infernul personal. Dar acțiunea orgoliului meu rănit era atât de bine camuflată în procesele mele mentale încât numai ochiul unui cunoscător ar putea semnala că rana mea este una malignă și periculoasă, când eu mă văd îndreptățită să cred contrariul, să cred că n-ai avut niciodată dreptul de a mă aduce în genunchi în fața ta, în pragul agoniei, al disperării și al deznădejdii, ca să te implor să te deschizi față de mine, vorbindu-mi și povestindu-mi ce este cu tine. Ori refuzul tău vehement de a mi te mărturisi eu l-am perceput ca pe un afront, ca pe o insultă și o jignire aduse feminității mele și, precum am spus în paragrafele anterioare, constat de la an la an că o gândire (una din multele pe care le ai) medievală este ceea ce te oprește din a mă vedea drept egala ta. Despre onoarea mea rănită pot scrie o sumedenie de lucruri, dar importantă este numai esența pe care eexperiența de sâmbătă dimineață a surprins-o foarte bine și clar prin câteva simboluri și iată cum:

Biblioteca și cărțile asupra cărora m-am oprit, cercetându-le pe rând și citindu-le simbolizează cunoașterea și învățătura spirituală care se deschid puterii mele de înțelegere în așa mod încât să simt chemarea Tatălui în sufletul meu, chemare căreia i-am dat ascultare, urmând drumul. La aceasta se referea chemarea pe care am simțit-o răsfoind acele cărți. De vreme ce Însuși Tatăl vede femeia ca fiind complet aptă de a duce în cugetul său povara învățăturii spirituale și de a da ascultare chemării Divine, atunci de ce tu, bărbat orb, te încăpățânezi să crezi că problemele tale sunt atât de complicate încât femeia despre care spui că ți-e dragă nu ar fi capabilă să le înțeleagă, alegând să o lași în întuneric în legătură cu durerile care te macină când Dumnezeu a dat și femeii, nu numai bărbatului, puterea de a înțelege și de a cunoaște Cosmosul? Cum îți vei justifica tu nedreptatea față de judecata pe care i-o aduci femeii tale? Îți vei spune că ea nu are de unde a ști cum funcționează labirintul lăuntric al bărbatului care este, zice și crede el, un mecanism închis ermetic și perfect în sine însuși, căci aceasta era părerea bărbaților medievali despre ei înșiși. Dar oare cum de i-a dat Dumnezeu femeii puterea de a-L înțelege pe Tatăl, dar nu a înzestrat-o și cu puterea de a-l înțelege și pe bărbatul care s-a născut din pântecul său? Au să creadă oare bărbatul că este mai presus de Creator? N-oi fi vrând, pesemne, să mă protejezi, gândind că soluția mai bună este să mă ții în necunoștință de cauză, conform cu zicala: ”ce nu știi și nu cunoști nu te rănește”? Nu-mi zici, prin felul tău de a fi, că aș face mai bine să nu mă amestec în treburile tale, treburi de-ale bărbaților pe care eu nu am cum a le înțelege? Nu știu, dar pare-mi-se că orgoliul tău, ursitule, este cu mult mai aprig decât al meu, iar asta nu poate decât să mă amărască și mai mult, dar măcar am identificat un posibil blocaj pentru care să mă rog pentru tine ca să fii eliberat din el, tocmai acel blocaj din cauza căruia nici nu îmi ceri ajutor, nici n-ai fi mulțumit dacă ți l-aș da, mai ales fără de voia ta!

Dar prea puțin mai voiesc acum să continui pe linia mușcăturilor veninoase emise de orgoliul meu rănit. Dar să știi, ursitule, că de moarte m-ai rănit fiindcă mi-ai dovedit că gândești ca mulți alții, socotindu-te singur într-o situație imposibil de rezolvat încât să cugeți că nici nu merită efortul de a te confesa femeii pe care spui că o iubești.

Dar trebuie că nici acum n-ai să mă crezi când am să îți zic că trișezi în iubire. Însă ți-am spus din timp că, de-ar fi fost să mai primesc un mesaj în versuri sau sub formă de citat de la Tatăl Ceresc care se află în ascuns, aveam ferma convingere că mesajul ți-ar fi arătat că timpul pentru a-mi vorbi a sosit deja, așa că ia de citește mai jos ce am primit sâmbătă seara și azi-dimineață căci mai clar de atât nici că se poate:

Tell me why
Do you always forgive the things I do to you
You’re too good
Or am I not too bad
Those six years
Were the best that ever happened to me and you
No regrets after all this fear

We’ll always be best friends
Something between you and me

So tell me why
I can’t find any satisfaction somewhere else
Not good enough
Or am I way too bad
Cause those six years
I consumed all your energy
And I didn’t replace
Sad enough
I can’t give you what you need

We’ll always be best friends
Something between you and me

Six years
Such a long time
I can’t give you what you need
Six years
Such a long time
Something special between you and me
You and me

Hooverphonic – Out of sight

”Out of sight” înseamnă în absența vederii, iar acești 6 ani împliniți de la 13 Sptembrie 2015 încoace nu sunt departe în fața noastră, timp pe care noi ar fi trebuit să îl fi folosit ca să fi devenit cei mai buni prieteni fiindcă acesta a fost scopul apropierii intime și profunde a sufletelor noastre, dar fă tu interpretarea rezultatului ecuației în care ne aflăm noi în care variabila ta a ajuns să cunoască totul despre mine, în timp ce tu continui să rămâi o variabilă necunoscută pentru mine ca să nu îmi dai dreptate că rezultatul acestei ecuații nu poate fi decât o mare de frustrare, de mâhnire, de nervi întinși la maxim și de nesiguranță, de frică și de spaimă, de obsesii, de confuzie și de orgoliu rănit. Cum aș putea modifica milioanele de particule ale nefericirii mele în formula magică sugerată de versul ”no regrets after all this fear” pentru ca eu să încep să gândesc că acești ultimi 6 ani sunt cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat? Și dacă tot nu mă crezi că Dumnezeu îți dă îndemnul de a te da pe față în privința mea, iată alt sfat de a cărui veridicitate nu mă îndoiesc din cauza armei pomenite în al treilea vers, ca arma din experiența mea de sâmbătă dimineața, lucru care sugerează următoarea avertizare: ”lasă orgoliul laoparte!”

It wasn’t the rain that washed away…
Rinsed out the colours of your eyes
Putting the gun down on the bedside table
I must have realized

Oh c’mon please now
Talk to me
Tell me; things I could find helpful
How can I stop now…
Is there nothing I can do

A-HA- I’ve been losing you

Și dacă tot nu mă crezi, iată încă un mesaj care îți indică același lucru, mesaj muzical pe care ți-l comunic numai pentru simplul fapt că este evident că nu crezi în mine și în cuvintele mele:

Give it up
I’m never gonna hold you up
You’ve always been afraid of love
It’s time to have a conversation

Waking up is never easy
So why don’t you come over here
Tell me ‘bout the dreams that haunt you
Tell me ‘bout your secret fears
I wanna change your whole perception
If only I could make you see
How it’s all your own creation
That’s bringing you this misery

Texas – The Conversation

Vorbește cu mine, vorbește cu mine și spune-mi cum să te ajut fiinddcă ce cred eu că se petrece la mijloc nu este decât o bănuială pe care numai tu mi-o poți confirma, ”father figure issue” fiind, cred eu, demonul minții tale, în vreme ce al doilea demon al tău este ”the office man”, un alt motiv care te face să porți fața unui străin în ochii mei:

iun. 122021
 

Sâmbătă, 12 Iunie 2021

Reflectând ieri la trauma siluirii despre care am scris zilele acestea, am început să cred că eul implicat în această suferință este ”Madam” care mi s-a revelat la sfârșitul lunii februarie ca fiind un pion foarte important pe tabla de șah pe care lumea mea interioară o simbolizează, dar ce mi s-a întâmplat azi-noapte și, mai apoi, în această dimineață mi-a demonstrat că nu este întocmai vorba despre aceeași umbră a psihicului meu.

Azi-noapte am plâns cu sughițuri într-un zbucium interior cumplit, lăsându-mă să cad într-o suferință emoțională fără de margini, toate stările emoționale și mentale trăite datorându-se poveștii Zburătorului față de care nu simțeam decât dezamăgire, tristețe, respingere și repulsie. Timp de multe ore, până am adormit în cele din urmă, am purtat un îndelung monolog interior, nefăcând decât să îl defăimez pe el, sufletul meu pereche, dar cum i-am îngăduit minții să îmi vorbească despre el nu mai vreau să trec în scris. Un singur lucru era mai limpede ca lumina zilei, anume că îl simțeam pe el ca pe un străin în care nu mă puteam nicidecum încrede, forțându-mă să îl primesc în viața mea doar fiinddcă Dumnezeu îmi spunea că el, dintre toți, era potrivit pentru mine. Dar eu, încăpățânându-mă să cred că știu mai bine decât Însuși Dumnezeu cum stau lucrurile, n-am făcut decât să găsesc nod în papură acestei povești a sufletului meu pereche încât, într-un târziu, m-am agățat de o nemaipomenită coincidență într-un calcul care îmi străfulgerase mintea. Literele numelui lui Marius, calculate în funcție de alfabetul românesc, dau 97. Literele cuvântului ”străin” însumează tot 97. Altfel spus, Marius=străin, deci un necunoscut în care nu pot avea încredere!
– Și ce dacă mi-a fost drag la 16 ani? El tot un străin rămâne pentru mine! Și ce dacă? Și ce dacă îmi spui că el mi-e ursit? Vreau să mă eliberez de obsesia pentru el! Trebuie să mă ajuți, Maestre, să mă eliberez din această poveste, am implorat Ființa interioară profundă în gând, plângând înnăbușit cu nasul în pernă, înghițindu-mi sughițurile și oftaturile de amărăciune.

Sunt părți ale acestei povești pe care le înțeleg extrem de bine, am ajuns mult prea departe ca să nu înțeleg rostul mustrării care mi s-a dat, dar încăpățânarea lui de a rămâne stană de piatră la suferința mea zilnică este ceva dincolo de puterea mea de toleranță a absurdului, el însuși părându-mi-se crud și nedrept, atât de inimaginabil de nedrept! În fond, nu am vrut de la el decât să își dea pe față intențiile pe care le are față de mine, întărindu-mi speranța sau, din contră, curmându-mi-o! Mi-aș fi revenit din tristețea unui refuz, a unei respingeri, dar ca să mă hrănesc atâția amar de ani cu iluzia că el chiar a fost prezent la celălalt capăt al firului episodului mistic petrecut pe 13 septembrie 2015 mi se pare o nedreptate pe care nu o pot accepta cu ușurință ca să pot spune Tatălui ”mulțumesc” în semn de recunoștință pentru mila Sa care mi-a dezvăluit că suferința mea nu va fi eternă sau, în orice caz, nu va ține până la sfârșitul vieții. Dar mai degrabă aș fi preferat să îmi fi spus Dumnezeu că nu mai este altă cale pentru mine decât calea singurătății pentru prezenta viață decât să îmi fi forțat singurătatea, știind că am un suflet pereche care mă marginalizează în gândurile sale și în viața sa de dragul unei fixații numai de el știută. Unde să găsesc cuvinte de laudă pentru el dacă nu cunosc cine este? Ce demoni să extirpez din mintea lui în lupte duse în numele lui în măruntaiele infernului dacă nu am niciun habar care îi sunt demonii? Oh, să îmi îngădui să încep să gândesc la modul general căci ce ar putea fi dacă nu lăcomia, mândria, mânia, lenea, desfrâul, îmbuibarea, etc? E mai presus de o muncă de Sisif să cauți acul în carul cu fân în mintea unui om cu care nu ai vorbit niciodată în viața ta și care se și ascunde ca să nu fie tălmăcit. Dacă ar fi avut nevoie de ajutorul meu, mi l-ar fi cerut într-un mod clar și limpede care nu ar fi lăsat nicio poartă deschisă îndoielii, dar în lipsa certitudinii nu pot nici măcar să mă rog pentru el fără să nu trăiesc cu sentimentul că îi încalc liberul arbitru căci găsesc că, dacă avea nevoie de ajutorul meu, nu m-ar fi lăsat în întuneric și în necunoștință de cauză atâția ani la rând! Ori tocmai aceasta era tentația subliminală pe care mi-a oferit-o Lucifer ieri dimineață, scoțând la lumină pe copilul din mine prin cuvântarea sa frumoasă și meșteșugită, anume abilitatea de a porunci lucrurilor să se întâmple pur și simplu prin puterea creatoare și divină a cuvântului, abilitate care, în mâinile inocenței copilului, ar fi numai o simplă jucărie întrucât copilul nu numai că poate să creadă în orice, dar pe deasupra nici nu se rușinează! Această putere creatoare a copilului trezit în Ființa mea mi-ar fi putut reda vederea trupească cu infinită ușurință dacă recuperarea ei ar fi depins de alți factori decât cei impuși la început. Dar atâta vreme cât vindecarea mea depinde de liberul arbitru al unei alte persoane în afara mea, eu nu îmi pot exercita puterea creatoare forțându-i lui mâna, chiar dacă el o forțează fără pic de discernământ pe a mea. În orice caz, această putere mi-o oferea Lucifer, puterea de a crea și de a stăpâni prin glas, chiar încălcând liberul arbitru al celorlalți. Și dacă acea scânteie a bijuteriei pe care o țineam în mână nu m-ar fi însoțit de-a lungul celor câteva ore de conversație cu Luciferul particular ca să îmi aducă aminte că există o voie a lui Dumnezeu pentru fiecare din noi pentru care trebuie să te rogi ca să se înfăptuiască n-aș mai fi refuzat propunerea lui pe care nu mi-o punea pe masă întâia oară, de fiecare dată sugerându-mi măcar să încerc, să testez, să experimentez, exploatându-mi astfel cu multă dibăcie slăbiciunile, începând cu slăbiciunea de a nu mai ști a mă supune Voii lui Dumnezeu și continuând cu slăbiciunea de a-mi dori să folosesc puterea creatoare și poruncitoare care vine din inocența copilului pe care știu că o am. Și dacă am refuzat puterea, zicând ”nu vreau”, Luciferul particular și-a râs de mine, oglindind în entitatea sa pe demonul releivoințe,, zicându-mi că mult și bine am să mai aștept ca sufletul meu pereche să îmi bată la ușă când iată că nici Atotputernicul Dumnezeu nnu poate și nu a reușit să topească și să destrame încăpățânarea omului pe care îl aștept. Dacă eu i-aș încălca liberul arbitru, faptul nu s-ar numi decât magie neagră.

Pură și curată magie neagră s-ar fi numit, ursitule, și ce îmi faci tu mie dacă nu ți-ar fi fost dată cale liberă să pătrunzi în universul meu interior. Și prind prinsoare că, dacă Dumnezeu mi-ar da un alt cuvânt de descifrat care să mă ducă la niște versuri sau la vreun citat sau la vreo pagină din Biblie am ferma încredințare, ursitule, că mesajul ți-ar repeta același indiciu, anume că timpul de a lua legătura cu mine și de a-mi vorbi în lumea vizibilă a sosit (și încă de multă vreme!), dar tu, nesăbuitule, ce faci nesocotind sfatul celui care stăpânește de drept? Străin de mine te-am numit, dar bag de seamă că, în fapt, medieval ești în sufletul tău, iar a fi medieval, precum singur mi-a mărturisit sufletul tău că ești, înseamnă să privești femeia ca pe un obiect bun de pus într-un castel, printre alte bunuri de colecție, și bun de măturat podeaua cu poalele rochiei și bun de a-ți încălzi așternutul câtă vreme te așteaptă ca tu, iluminatul secolului, să te întorci de la întâlnirile frățiilor și societăților secrete și misterioase din care faci parte din tată în fiu, visând la calcule și formule alchimice care să-ți preschimbe metalele din casă în aur când în aur trebuie să ți se preschimbe ușa de fier a inimii! Și pentru ca acest lucru să se întâmple tu ai nevoie de mine căci prin mine ți se va aprinde focul mistuitor și purificator al Mamei Divine și fără de mine n-ai să ajungi să bați decât la poarta iadului ca oricare alt sincer înșelat care și-a pus femeia pe un raft în loc să o pună în inimă. .

Dar am lungit prea mult vorba scriind despre nodurile din papură ale poveștii când iată că mai am de povestit o încercare prin care am trecut azi-dimineață. După ce am liniștit cățelul care m-a forțat să mă ridic de două ori din pat, am lipit geană peste geană ca să mă întorc în lumea visului. Până să adorm am primit numeroase sugestii vizuale pe care le percepeam și la nivel de senzație, de gând, de imaginație. Și toate sugestiile erau cumplit de odioase, forțându-mi cugetul să primesc a mă vedea pe mine sub forma unei dominatrix care, șșfichiuind un bici în stânga și în dreapta, îmbrăcată în latex din cap până în picioare, dădea lecții de auto-sugestie viermilor mizerabili care au apetit pentru jocurile de sado-masochism. Dar aceste sugestii nu făceau decât să stimuleze căile unui eu subconștient, pregătindu-l pentru a fi scos la suprafață din mormântul său.

Curând după aceea aceste imagini mi-au fost șterse din ochi și din gând, iar eu am pătruns semi-lucid într-un scenariu oniric care părea a fi accidental, întâmplător, mecanic. Vedeam foarte clar, chiar mai limpede decât în multe alte rânduri. Eram la parterul unei case oarecare, hoinărind prin camere și pe holuri, până am ajuns în dreptul unei biblioteci care mi-a atras atenția. N-a existat experiență onirică în care, văzând o bibiotecă, să nu mă apropii de ea ca să nu îi cercetez cărțile volum cu volum. Și pe toate le-am luat la rând ca să le răsfoiesc, punându-le la loc și ordonându-le scrupulos la milimetru, fapt care se repetă extrem de des în visele mele.
După un oarecare timp petrecut printre cărți, m-am ridicat de pe podea, simțind o anume neliniște care mă împingea să plec de acolo, ca și cum eram chemată spre alt loc. Atunci am băgat de seamă că acea casă în care mă aflam aducea foarte mult cu casa bunicii care acum locuiește cu noi. Am căutat să găsesc ușa care dădea în exteriorul casei, dar negăsind-o acolo unde îmi aminteam că ar fi trebuit să fie, am exclamat:
– Îmi amintesc că aici ar fi trebuit să fie o ușă!

Așa am dat un alt ocol încăperii ca să ajung tot în fața peretelui unde acea ușă ar fi trebuit să fie, potrivit cu amintirea mea. Spre marea mea uimire, iată că acum găseam ușa acolo, apărută pe perete ca prin farmec.
– Așa mai merge! am strigat, cunoscând în sinea mea că ce se petrecea era magie de manifestare onirică, eu putând invoca obiecte să apară sau să dispară, etc. Nu mai încăpea îndoială că știam deja că sunt trează dincolo de zidul somnului, dar pentru un timp am întâmpinat greutăți în a-mi trezi și memoria.

Când am ieșit afară singurul meu gând a fost să mă duc să îl văăd pe Marius. Nu îmi mai amminteam nimic din supărarea mea de cu seară sau alte lucruri, precum drumul pe care trebuia să o apuc până la el. Un om întâlnit pe cale a vrut să mă avertizeze că lipsa mea de discernământ mă făcea confuză și vulnerabilă la sugestie de reacredință, dar i-am strigat cu năduf că nu îmi păsa și că oricum nu eram bună decât pentru a face drumul până la locuința lui Marius și pentru nimic mai mult, cuvintele mele și mânia mea demonstrând că omul întâlnit în calea mea avea dreptate!

Până aici am circulat în deplină siguranță pe tărâmul visului, dar după toată această foială și alergătură m-am surprins trăind o stare de conștiință peste măsură de neliniștitoare, ca și cum mi se umbrise conștiința dintr-o dată. Nu îmi plăcea deloc sentimentul care își croise cale în cugetul meu și care, punând presiune pe mine, m-a atras către scoarța pământului căci, fie vorba între noi, în acea clipă mă aflam undeva în înaltul cerului, zburând ca păsările libere în timp ce căutam să ajung la Marius. N-am putut în niciun fel opri căderea, iar când am atins pământul, acesta s-a despicatt în fața mea, înghiținddu-mă în pântecul său. M-am scufundat câțiva metri într-o substanță neagră precum smoala, dar nu m-am înspăimântat peste măsură de mult văzându-mă absorbită în acea substanță, dar mărturisesc că, neștiind de ce se întâmpla acest lucru și care era scopul fenomenului, nu mi-am dorit câtuși de puțin să mă adâncesc mai mult în acel catran binecunoscut mie, mormântul subconștientului și al inconștientului. Mi-am impus voința asupra propriei vibrații ca să mi-o înalț, ceea ce m-a făcut și pe mine să ies la suprafața pământului, fără a-mi fi primit răspuns la întrebarea: ”Asta ce-o mai fi vrând să însemne?”. Odată ieșită la lumină, m-am aventurat în alte scene care mi se desfășurau în față, dar pe care nu le voi mai descrie.

Îmi recăpătasem siguranța și stăpânirea de sine când sentimentul neliniștitor de dinainte s-a făcut iarăși simțit în cugetul meu, de data aceasta într-o manieră mult mai agresivă și coercitivă. De fapt, a pus atâta presiune în capul meu că m-a făcut să mă sucesc cu capul în jos și cu picioarele în sus și să cad iarăși din înalt spre scoarța pământului. Ca să trăiești acest fenomen în mod perfect conștient la nivel de fluctuație a vibrației, oricât de simbolic ar vrea să fie, e o treabă care poate să îți dea fiori pe șira spinării, atât de reală este experiența onirică lucidă pentru psihicul care a dobândit puțină conștiință de sine și care a dezvoltat simțuri interne corelate cu energiile! Și recunosc că nu mi-a plăcut deloc, deloc să mă simt căzând către o prăpastie abisală cu capul înainte fără să știu de ce. Nu, nu puteam să cad, măcar atâta puteam face și eu, să mă oopun și numai ce am atins scoarța pământului cu capul că mi-am revenit în fire, redobândindu-mi controlul și comutându-mi direcția în sus.

Ca să spun sincer, nici nu îmi dau seama când am conștientizat că, în tot acest timp, eram însoțită de o prezență eenergetică care mă umbrea, dar când mi-a vorbit deslușit, m-a făcut să mă cutremur de spaimă:
– Oooo, te salut, veche prietenă, mi-a spus, lipindu-se de mine de jur-împrejurul meu după ce mă înălțasem iar, îndepărtându-mă de scoarța terestră.

Nu avea niciun rost să o scarpin ca să îmi dea pace, iar cu frumosul nici gând că i-aș fi putut vorbi ca să îndepărtez acea umbră de mine pe care, în mod straniu, nu o percepeam ca fiind nefirească sau străină de mine. Avea vocea mea, în orice caz, iar înfățișarea îi era umană, chiar dacă nu o puteam dibui pe de-a întregul, dar așa cum o vedeam înconjurându-mă ca o aură mi se arăta ca o femeie, nu ca un monstru sau o zgripțuroaică ieșită din infern. Și, totuși, era de-a dreptul sinistră. Și cum am știut că împotriva sa n-aș fi putut lupta cu pumnii dezgoliți, am dat un strigăt năpraznic după ajutor, urlând cât m-a ținut gura, sunetul vocii mele umplând întregul spațiu:
– Ființa! Fiiiiiința! așa am implorat după ajutor de la Maestrul interior, de la Spiritul Sfânt, căci doar forța Sa o credeam atunci capabilă să mă scoată din încurcătură.

Ciudat, dar umbra nu mi-a râs în nas batjocoritor și sarcastic auzind strigătul meu de ajutor către Ființa interioară profundă, lucru care m-a nedumirit. Trebuie că nu aveam de-a face cu reauavoință întrucât sarcasmul acestui demon este înfiorător. Apoi s-a deslipit de mine, disociindu-se de mine și îngăduindu-mi să îmi recapăt mobilitatea în mișcări și în voință, dar invitația pe care mi-o făcea pentru o confruntare era de nerefuzat. Ne-am urmărit și ne-am alergat într-o vijelie dezlănțuită, eu și umbra care mă numise vechea sa prietenă, ațâțându-mi mânia într-un așa hal că am simțit că fierb ca apa în ceaun, resimțindu-i influența asupra mea ca pe o insultă, ca pe un afront, ca pe o jignire! Și oriunde pătrunddeam cu umbra care mi se împotrivea atât de fățiș și dădeam de chipuri de cunoscuți în scenele onirice, le ziceam, dar mai degrabă vorbeam ca pentru mine însămi:
– Ce noroc aveți, cât de mare vă este norocul că mie mi se întâmplă aceste lucruri, nu vouă. Ce mare vă este norocul că cineva cutează să experimenteze pe sine înainte ca și voi să fiți încredințați că o puteți face!

Aș vrea să explic că, prin cuvintele rostite anterior, am vrut să spun că îmi făcea o deosebită plăcere să mă aflu în acea luptă cu umbra subconștientului, lupta în sine mi se părea onestă și cinstită, ca un duel clasic. Și numai din acest motiv ar fi trebuit să îmi dau seama cu cine aveam de-a face căci, într-adevăr, nu eram la prima confruntare în câmp deschis, pe tărâmul de bătălie al minții. Nu, eu atunci nu mi-am dat seama că aveam de-a face iarăși cu ”madam”, cu orgoliul meu rănit. Și când a dispărut subit din încăierare, nu mi-am mai putut controla în niciun fel mânia fiindcă mi se părea că umbra urmărea să se ascundă de mine, trișând. Nu mai încăpea îndoială că, în ciuda bunelor mele intenții și a dorinței mele de a continua lupta, eram depășită în fața încercării de a-mi ține sub control onoarea și orgoliul, dar repet că nu aveam încă nicio idee că despre orgoliul meu era vorba.

Ce am făcut după aceea doar mi s-a părut că eu făceam, dar eu nu puteam avea știința sau priceperea de a pune în practică atari acte de magie. Și cum anatomia conștiinței mi s-a modificat, deși numai puțin, abia perceptibil, dar suficient încât să nu mai simt că sunt eu însămi, pierdută, singură și fără de sprijin, nu e cazul să mă îndoiesc că Ființa profundă lua hățurile în fața confruntării. A Sa trebuie să fi fost puterea cu care am fost investită în clipa următoare, putere care mi-a întărit brațele într-o formă mistică pe care nu o pot explica deslușit ca să învăț și pe alții să facă la fel. Atunci m-am apropiat tacticos de un punct pe podea, mișcându-mi brațele în sens circular deasupra podelei, ca și cum desenam un cerc. Dar tot mișcâându-mi brațul în formă de spirală, o gaură s-a făcut vizibilă în podea. La început nu a fost nici adâncă, nici largă, dar era neagră ca smoala, nimic nu se vedea înăuntrul său în afara beznei ca de catran și a substanței aceleia semi-vâscoase care nu îmi era deloc străină. Am continuat să îmi mișc brațul ca și cum amestecam cu o lingură foarte mare într-un cazan, acea adâncitură din podea începând să se lărgească atât cât să permită pătrunderea unui corp umanoid cu proporții obișnuite prin deschizătura sa. Și când m-am aflat față în față cu acel tunel pe care îl deschisesem, m-am cutremurat de spaimă fiindcă nu putea fi vorba ddecât despre portalul de pătrundere în infernul personal prin care mai pătrunsesem în încercări trecute. Și m-au trecut fiorii fiindcă unda magnetică ce urca din acea regiune a microcosmosului particular către mine care stăteam la marginea gurii de aerisire a infernului particular era cutremurătoare.

Nu știu dacă am gândit că era necesar să cobor și nici nu cred că eram pregătită pentru o astfel de încercare, dar trebuie că Ființa profundă își făcuse alte calcule fiindcă de coborât în infernul particular nu mi-a cerut. În schimb, tot privind la smoala din cazanul îngropat în pământ am băgat de seamă, ridicându-mi ochii, că se înegurase de jur-împrejurul meu, atmosfera însăși părând să își fi modificat textura. Am privit insistent compoziția care mi se părea mată, omogenă, dar în clipa următoare am strigat cu putere:
– Uite-o! arătând cu degetul către o umbră de-abia perceptibilă ochiului în compoziția acelei substanțe noi de culoare cenușie.

Într-adevăr, o formă semi-gazoasă, semănând cu o umbră, se făcea văzută stând la marginea opusă a portalului. Nu mai putea fi vorba decât despre un demon interior pe care Scânteia Spiritului Sfânt îl pescuise din subconștientul meu, aducându-l la lumină pentru luptă dreaptă, fiind aceeași entitate mentală cu care mă luasem la trântă înainte și care dispăruse brusc din scenă. Ce reacție am avut atunci nu pot descrie cu suficientă acuratețe. Eram mânioasă peste fire de mult, dar eram cuprinsă și de un nemărginit entuziasm! Plecam la vânătoare, la vânătoare după vrăjitorii și vrăjitoarele din mintea mea! Sau aș putea spune că plecam la vânătoare de fantome! Fixându-mi ținta cu privirea, mi-am îndreptat degetul arătător și degetul gros către acea umbră, imitând o armă de foc, un pistol. Ochind-o, am tras cu sete, lovind umbra din plin. Atunci orgoliul meu, acum rănit de moarte, a fugit în goannă și s-a ascuns în umbre, camuflându-se atât de bine în compoziția acelei substanțe care mă învăluia încât i-am pierdut urma în timpul vânătorii. Mult, tare mult mi-aș fi dorit să fi continuat vânătoarea întreruptă prea brusc după acest prim foc, dar poate că și acest singur foc mă va ajuta să încep să privesc unele lucruri în mod diferit, din altă perspectivă.

Nu după mult timp m-am întors în starea de veghe, urmărindu-mi cu multă atenție și interes orice reacție fizică, emoțională și mentală care mă străbătea căci nu puteam să îmi asum riscul să rămân cu garda jos în acele clipe în care mintea, simțindu-se tulburată și speriată, ar fi putut suferi efecte adverse datorită fricii și superstiției, etc. ., însă toate erau la locul lor în starea mea de spirit. Eram totalmente conștientă de faptul că fusesem față în față cu un demon interior, nu cu unul din exteriorul meu, dar cu cine avusesem de-a face repet că până în acel punct nu îmi dădusem încă seama.

mai 132021
 

Joi, 13 Mai 2021

”Joi, 12-13. Numai cei cu obrazul roșu ca focul sunt puri ca mătasea!”

Astfel au sunat cuvintele Mamei Divine Kundalini particulare pe care mi le-a rostit în timpul unei trăiri avută în urmă cu mai bine de 4 ani. De atunci calculez în fiecare an zilele de 12 și de 13 care pică în ziua de joi, crezând că în această zi are să mi se întâmple ceva deosebit întrucât mesajul original părea să aibă un conținut profetic simbolic. Astăzi este o zi de 13 care a picat în ziua de joi.

Ce s-a întâmplat ca să aibă caracter de deosebit a fost o trăire avută azi-noapte, când trecuse bine de miezul nopții, iar eu meditam profund în cugetul meu, rugându-mă Mamei Divine să mă ajute, dar mai ales rugându-mă Hristosului intim să mă ajute în legătură cu karma mea la Marea Lege Cosmică.

Nu după mult timp am primit două imagini neînchipuit de expresive, conținând în ele întreaga esență a învățăturii pe care o urmez. Prima scenă Îl surprindea pe Hristos crucificat, năclăit de sânge din cap până în picioare. Era imaginea arhi-cunoscută a clasicului cult al Fiului care S-a sacrificat pentru umanitate vărsându-Și sângele din iubire pentru oameni. Era imaginea vie a așteptărilor pe care orice umanoid le are auzind că un altul a fost bătut în cuie pe o cruce, impresia asupra psihicului făcându-se strict prin prisma sugestiei sângelui curgând pe cel care S- sacrificat.

A doua imagine a fost cu mult mai simbolică. Hristosul crucificat pe crucea Sa nu mai era nicidecum bărbatul slab și nevolnic din icoane, ci un bărbat foarte puternic, departe de a mai crea impresie prin simbolul sângelui mânjindu-i trupul. În schimb Hristosul intim crucificat pe crucea Sa Își căra în umeri stigmatul în timp ce Soarele, înălțat măreț pe bolta cerească, Își trimitea Lumina asupra răstignitului care, bătându-I în spate, crea o umbră densă în imensa cruce în care Hristosul se adăpostea. Soarele era Tatăl Ceresc, umbra proiectată de Lumina Sa în cruce era Lucifer-tentatorul, iar crucea era simbolul sexului. Și prin aceste trei simboluri străvechi universale îmi era rezumată întreaga învățătură a Hristosului cosmic pe care atât de puțini au înțeles-o fiindcă au trecut cu vederea simbolul real al crucii și semnificația tainică a umbrei, adică a tentației luciferice!

Peste noapte am primit și mai mult din aceste minunate bucurii ale sufletului, însă iarăși mi s-a întâmplat de nu îmi amintesc ce anume m-a trezit dincolo de zidul somnului, semnalându-mi că eram martoră la un episod mistic ce avea loc în lumea interioară. Nu îmi amintesc decât că I-am simțit prezența, acea prezență binecuvântată și dătătoare de echilibru, de armonie și de pace a Ființei interioare profunde care iarăși mi-a vorbit cu voce de femeie:
– Haide cu mine! Astăzi mergem în sus, mi-a spus pe scurt, făcându-mă să mă interiorizez în anatomia Sa.

Și ce eram la rândul meu cu caracter divin m-a extras cu multă delicatețe din ceea ce am perceput a fi un ocean de magnetism de o proveniență extrem de dubioasă care nu putea fi decât egoul, dar Ființa reală interioară a procedat în așa fel cu mine încât m-a individualizat cu multă precizie, creând de jur-ămprejurul meu un fel de canal prin care mi-am putut exercita voința și liberul arbitru, departe de povara pe care psihicul o cară în alcătuirea sa. Mai bine decât scenele propriu-zise la care am fost martoră îmi amintesc de efortul incomensurabil pe care l-am depus ca să îmi orientez traiectoria în sus alături de Ființa reală interioaară, fără a mă desincroniza de voia Sa și de intențiile Sale. A fost foarte, foarte solicitant să rămân în acord cu traiectoria Sa, trebuind să facem acest act de a urca de mai multe ori la rând prin acel canal pe care îl deschisese. După câteva astfel de sforțări, am pătruns într-un spațiu vast în care am fost întâmpinate de câteva ființe deosebite care vorbeau prin semne, precum fac și eu, părând a se înțelege formidabil între ele folosind acest mijloc de comunicare non-verbal. Le-am privit timp de câteva clipe pentru ca să încep și eu să folosesc semnele de față cu aceste Ființe care mi-au răspuns imediat prin alte semne, eu înțelegând perfect ce îmi transmiteau, dar ce se comunica nu pot povesti fiindcă îmi lipsește abilitatea de a fi traducător. Apoi iar am privit acele Ființe comunicând prin mudre ca să exclam:
– Oare chiar înțeleg ce comunică aceste Ființe? Și oare ele chiar înțeleg ce vreau să transmit câând folosesc semnele de vreme ce sunt atât de responsive?

Dar negreșit că înțelegeam, însă nu cu mintea, ci cu sufletul. De acolo Ființa interioară profundă iar m-a interiorizat în alcătuirea Sa, spunându-mi:
– Haide acum cu mine și mai sus!

Așa că iar s-a declanșat acel tunel de aspirație prin care trebuia să urc alături de Maestrul interior, ori în acest rând mi-a fost și mai greu să mă mențin lucidă în acord cu starea vibrațională foarte ridicată prin care pătrundeam. De fapt, tocmai aceasta era caracteristica definitorie a canalului propriu-zis: vibrație foarte înaltă exprimată prin simțiri, gânduri și acțiuni corecte. În cele din urmă am reușit să ne ridicăm, ajungând de această dată într-o încăpere în care trei mese erau lipite una de alta sub forma unui triunghi cu laturile egale. Toată atmosfera din acest spațiu vibra la unison un pronunțat sentiment al reverenței și al respectului pentru ordinele superiorilor.
– Ce crezi că înseamnă această masă? m-a întrebat Ființa interioară.
– Îmi amintesc simbolul triunghiului, unitatea dintre simțirea corectă, gândirea corectă și acțiunea corectă, dar cred că este ceva mai mult aici decât un simbol de acest soi, I-am răspuns chibzuit.
– Atunci ce crezi că înseamnă acest loc? Ce crezi că se desfășoară aici? m-a întrebat din nou Ființa interioară, îndemnându-mă astfel să aplec urechea la vocea intuiției.
– Aceasta este masa negocierilor și a tratativelor. Aici au loc procesele de judecată ale sufletelor. Pe o latură a mesei stă judecătorul, la o alta stă sufletul inculpatului, iar la a treia stă avocatul acuzării cu martorii săi, I-am răspuns, dând glas intuiției.
– Este bine! Haide acum cu mine undeva și mai sus de atât! mi-a confirmat Ființa interioară, făcându-mi iarăși invitația de a continua urcușul prin acel tunel vibrațional.

Această a treia încercare de înălțare chiar a fost mai solicitantă decât ce trăisem până în acel moment, trebuind să îmi stăpânesc nerăbdarea șși curiozitatea și să îmi înfrâng lenea, apatia, delăsarea, plafonarea și procrestinarea, dar cu chiu, cu vai am urcat pe o treaptă superioară, pătrunzând cu Ființa interioară într-o regiune a cărei vibrație era neîndoielnic o binecuvântare să îți fie îngăduit să o trăiești printr-o experiență directă.

Dar ce se petrecea în acest spațiu nou era tare neobișnuit întrucât se părea că pătrunseserăm într-un fel de studio de televiziune unde emisiuni cu invitați și public erau înregistrate. Pe unii prezentatori îi cunoșteam de la televizor, pe alții nu, iar toți participanții erau oameni simpli. M-am așezat pe un loc în public pentru ca Ființa interioară să mă întrebe:
– Aici ce crezi că se petrece?
– Oamenii aceștia se spovedesc aici ca la preot. Toți participanții aceștia sunt cei care au ieșit cu bine de la masa negocierilor de dinainte. Acum au primit ocazia să se mărturisească așa încât să se mai ușureze de povara păcatelor, atâta doar că nu prea își dau seama unde sunt și ce li se întâmplă de fapt.

Și aș mai fi continuat să îmi adresez observațiile Ființei interioare care, după răspunsul meu îmi făcuse iarăși invitația de a merge în sus spre un spațiu și mai alevat, dacă o prezență din public nu s-ar fi apropiat de mine ca să mă atingă cu un aparat de electro-șocuri. Când m-a atins cu acel dispozitiv toată energia vitală subtilă a primit un impuls electric atât de înalt că m-am luminat ca un bec aprins, făcând lumină și de jur-împrejurul meu. Dar când m-a atins și a doua oară, am intrat într-o stare de șoc și de uluială totală. Nu puteam să reacționez în niciun fel, nu simțeam decât vividul șoc extins în toate ungherele conștiinței mele. Eram în șoc și mă simțeam tulburată, însă nu de spaimă față de ceea ce arăta ca un act de agresiune făcut asupra mea. Era clar ca lumina zilei că toată încercarea aceasta i se adresa unui eu subconștient care, primind stimulul corespunzător, ieșea la lumină pentru a-și face înțeles necazul. Trebuia de acolo să mai fac un salt cu Ființa interioară după cum îmi și propusese, dar experimentând acea stare de șoc m-am desincronizat de voia și de intențiile Ființei, abătându-mă de la calea Sa, de la cerințele Sale și de la scopurile Sale, lăsându-mă să fiu reabsorbită în acel ocean de joasă frecvență al psihicului egoului. M-am luptat prea puțin în acele câteva clipe de la sfârșit când s-a produs deconectarea. Am încercat să rămân concentrată, să nu pic în visare, să nu mă las pradă niciunei emoții prea puternice care să mă fi tras în jos către material, dar zău că starea aceea de șoc dezgropată din mormântul subconștientului m-a făcut să îmi pierd limpezimea în gândire și în simțire, făcându-mi vederea să mi se întunece, iar inima să se lase bătută. M-am trezit cu greu în corpul fizic întrucât reabsorbția mea în ego prin acel canal s-a înfăptuit lent și cu multe regrete. Îmi părea rău, tare mult aș fi vrut să mai văd ce era la etajul superior al acestui ascensor care pentru întâia dată s-a dus în sus.

Am meditat pe parcursul zilei pentru a putea da un nume stării de șoc de azi-noapte și iată cum o pot descrie: dacă sunt malefică într-o măsură atât de ridicată din cauza egoului, precum s-a dovedit că sunt, atunci de ce îmi este îngăduit să fiu martoră la atâtea minuni ale lui Dumnezeu și ale Universului, dar de iertat nu am fost încăă iertată pentru păcatul care a dus la orbire? Mi-e imposibil să înțeleg! Cu adevărat mărturisesc că mi-e imposibil să înțeleg intențiile Ființei interioare profunde care mi-a dat atâtea experiențe sufletești directe că l-ar putea face invidios până și pe un mistic încercat în practică, dar vederea trupească și întâlnirea sufletului pereche nu îmi sunt date, deși mi-au fost făgăduite de atâta amar de vreme? Realmente, situația aceasta stranie mă ține prinsă într-un șoc total!

Nu știu cât să fi fost ceasul când m-am trezit, dar până la 05:30, când m-am mutat în dormitorul părinților mei, m-am mai trezit încă o dată din cauza acelorași motive dintotdeauna. Cât mi-a luat să adorm, adică 2 ore căci de-abia pe la 07:30 am adormit la loc, m-am gândit îndelung la masa negocierilor din experiența avută peste noapte, convinsă fiind că la acea masă am să stau după moartea mea atât în calitate de acuzat, cât și în calitate de acuzator al greșiților mei.
– Cum ar veni dacă te-ai prezenta la acea masă drept un martor care depune mărturie în favoarea greșiților tăi pentru ca acestora să le fie iertate pedepsele karmice? m-a chestionat vocea interioară în timp ce încercam să adorm la loc.
– Ar fi just, acesta este adevărul. Este destul de evident că vrei să mă înveți să îndeplinesc acest rol din timpul vieții, să joc rolul de martor în apărarea greșiților mei pentru ca datoriile lor față de mine să fie iertate și șterse! Înțeleg foarte bine ce îmi spui, dar îmi vine foarte anevoie să iert și să trebuiască să îndur umilința fiecărei zile în care sunt nevoită să trăiesc clipă de clipă cu rudele mele care mă chinuiesc. În acest ritm n-am să ajung la capăt niciodată, am răspuns sufletului, convinsă fiind că îmi bătea apropoul în legătură cu bunica mea și cu restul rudelor mele.

Dar când am reușit să adorm la loc în cele din urmă numai pe bunica mea nu am visat-o ca să trag concluzia că cele petrecute peste noapte au avut legătură cu această parte a poveștii. De fapt, l-am visat iarăși pe Vlad N.

E greu de închipuit cât de fermecător îmi apare acest bărbat în vise. Nu mi-l amintesc pe el să fi fost atât de fermecător când l-am cunoscut și nu admit ipoteza potrivit căreia a creat o impresie atât de puternică asupra psihicului meu la capitolul ”farmec personal”, ceea ce nu poate însemna decât că în pielea lui Vlad era iarăși deghizat Luciferul particular punându-mă la încercare. Până la 10:30, când m-am trezit complet, doar pe Vlad l-am visat, intoxicându-mi universul interior cu farmecul său de neegalat. Mi-am jurat de la ultima mea scrisoare că am să fiu cu mult mai vigilentă și mai prevăzătoare în caz de un nou vis cu Vlad avea să îmi fie indus pentru ca eu să îi spun Luciferului particular:
– Diavole, te-am prins de coadă! Mi-am dat seama că tu ești în spatele acestor imagini! De aici înainte tu nu mă mai poți păcăli!

Așa mi-am jurat că aveam să procedez, dar nu am fost aptă să resping nici măcar o sugestie din câte veneau spre mine, acceptând totul ca atare și lăsându-mă fermecată. A fost teribil! Puterea energiei luciferice constă în faptul că îți cunoaște toate slăbiciunile, motiv pentru care îl declar pe Luciferul particular ca fiind un psiholog desăvârșit! Nu am cum să expun în scris modurile prin care toate slăbiciunile mele au fost exploatate pe parcursul orelor acestei dimineți ca să ducă la finalul imprevizibil care a avut loc! Până la sfârșitul visului mă măritasem cu Vlad și dacă până atunci mă dovedisem supusă și ascultătoare, după legitimizarea căsătoriei ceva tare ciudat s-a întâmplat cu mine.

Toate subtilele sugestii ale scenariului oniric fuseseră menite să mă ajute să accesez o anumită stare de conștiință care ar fi fost foarte greu de depistat în condițiile stimulilor vieții materiale. Realmente, trebuia să fiu căsătorită pentru ca acel eu să se declanșeze. Și cum aceste condiții au fost simulate pe parcursul orelor de somn, ce a fost blocat în interiorul psihicului meu s-a făcut vizibil în personalitatea mea onirică.

Atât așteptam, ca actul căsătoriei cu Vlad să aibă loc. Și nici nu l-am lăsat să respire că din prima zi o harpie genuină care trăiește în mintea mea s-a și dat pe față. Când am deschis gura ca să vorbesc mi-au ieșit de pe buze niște perle atât de obscene, însă camuflate într-un limbaj metaforic și plin de subînțelesuri că nu mi-a venit mie a crede că sunt capabilă să fac astfel de asocieri mentale încât nu mă îndoiesc că Șeherezada s-ar declara învinsă la capitolul subtilități și aluzii! Toată puterea mea stătea în cuvânt și toată puterea masculinității lui Vlad era acum în mâinile mele și nu era nimic din toate acestea pe care le descopeream cu care să mă mândresc.

A fost oribil și grotesc să devin conștientă de versiunea aceasta a mea, de acel eu feminist capabil să îndure insulta, să aștepte ani și ani pe responsabilul ofensei, să se folosească de farmecul personal ca să îl cucerească și să accepte căsătoria numai ca să se răzbune chiar din prima noapte. Treaba asta este ceva ce am văzut numai în telenovele, zău că da! Mor de rușine văzând purtam așa o defecțiune în judecata mea, această anomalie care mă face să fiu intrigantă, răzzbunătoare și crudă! Cu ce a greșit Vlad față de mine e greu de precizat, dar în măsura abilității mele de a-mi descifra emoțiile și sentimentele deduc că am asociat întâlnirea cu el cu răpirea virginității mele intelectuale întrucât până la el nu mai avusesem contact cu alt băiat care să îmi pună în mișcare inteligența pe care el mi-a fecundat-o atunci cu anumiți germeni ai intelectului din care nu a răsărit nimic bun fiindcă după acea săptămână m-am întors la Silviu și la puțina sa minte. De aceea și aceste vise cu Vlad nu sugerează sexualitatea brută, cât mai ales împerecherea dintre cele două minți!

Sunt de-a dreptul bulversată și nu vreau să mai adaug nimic despre acest subiect până ce descoperirile mele nu au să se mai limpezească! Dar admit! Admit chiar în fața judecătorului de la masa negocierilor că amânarea întâlnirii sufletului meu pereche nu o mai declar ca o nedreptate care mi s-a făcut văzând de atâtea ori cu chiar ochii mei și cu ochii nimănui altuia că nu am fost capabilă până acum să ofer iubire ca să revendic iubire.

Mai târziu am aflat că azi a fost ziua dorului!

mai 102021
 

<>

Tu uiţi că ţi-e prieten cu temei Doar cine-i sincer şi te-acuză,
Nu cel ce măguleşte fals femei Ci cel ce nu lasă greşelii nicio scuză.
Acel care te mustră când greşeşti Deşteaptă-aşa Virtutea adormită Avertizând de ce va să păţeşti Dacă cedezi căderii în ispită

O mie și una de nopți

Luni, 10 Mai 2021

Departe de a-mi fi trecut senzația aceasta de rău din corp datorită căreia îmi simt și buzele și limba și saliva și sângele excesiv de dulci, venindu-mi să bag pe gât solnița plină ochi cu sare ca să combat dulcele, continuând să cred că această stare mi se datorează zgândăririi unei răni emoționale a cărei subtilitate a fost foarte bine surprinsă în povestea ”Ca sarea în bucate”, testul de glicemie făcut de mama arătând că nu de acolo mi se trage această senzație de dulce în exces în corp. Așa că nu voi mai face efortul de a scrie în detaliu fiecare fenomen și vis din ultimele 2-3 zile, chiar dacă unul merită, totuși, consemnat măcar în treacăt.

S-a întâmplat duminică dimineață. Visul a fost unul foarte lung și complex, dar înșiruirea întortocheată a scenelor mă face să cred că nu a avut mare sens. Însă partea de la final a fost foarte frumoasă și memorabilă. Un individ oarecare care se preumblase prin firul narativ al visului mi-a spus că se cădea să îmi aducă flori ca dovadă a prețuirii sale pentru mine, vrând să mă cunoască și să se apropie de mine, dar în loc să îmi pună buchetul de trandafiri în brațe, așa cum se obișnuiește, mi-a aruncat trandafirii fir cu fir drept în față! Însă partea foarte insolită a fost că percepeam toate acestea ca și cum stăteam culcată pe spate ca să privesc la acești trandafiri căzând de undeva de sus direct în ochii mei, alunecând cu gingășie în globul ocular direct pe nervii optici ca să se scufunde undeva adânc în mine, nici eu nu știu unde să spun. Ori de câte ori am avut această perspectivă, am văzut cuțite sau alte arme albe proiectate spre ochii mei, așa că mi-a plăcut tare mult să văd acele cuțite preschimbate în trandafiri curgând cu nemiluita în ochii mei.

În afara acestei ghidușii, în timpul meditației de azi-noapte am perceput iarăși o lumină pătrunzătoare în regiunea corespunzătoare chiasmei optice, făcându-mă să mă simt ca și cum priveam la cer într-o zi însorită, fapt care mi-a indus o stare de greață în stomac și de amețeală și de moleșeală, cam în felul cum se manifestă o insolație!

Acum am să mă întorc la ziua de vineri când, în timpul dimineții, i-am povestit surorii mele despre o experiență de la începutul manifestării Luciferului particular pe care de-abia acum am înțeles-o mai bine. Am să reproduc mai jos ce am scris atunci:

10 August 2020

Acum agentul în portocaliu și-a dezvăluit implicarea din umbră în povestea noastră de iubire în care și-a vârât coada ca să ne testeze castitatea. Nu degeaba îl percep câteodată ca fiind sadic, deși este o prezență divină. Sadic îl percep ddin perspectiva naturii mele egoice, în care lovește fără pic de milă, în timp ce din perspectiva sufletului îi văd ”utilitatea”, ca să zic așa. De exemplu, într-una dint aceste dimineți de la începutul lui iunie, dormind profund, ți-am simțit prezența pe lângă mine. M-ai tras de mâini și de picioare, m-ai împins de la spate și mi-ai spus să te cuprind pe după umeri ca să ies în afara corpului. Reușind în cele din urmă să mă eliberez, am părăsit carcasa fizică și m-am abandonat brațelor tale în îmbrățișări drăgăstoase și pline de tandrețe și de gingășie. La un moment dat, sucindu-mă și învârtindu-mă nu-știu-cum, am ajuns să te țin în brațele mele, tu stând culcat cu capul în poala mea, ceea ce mi-a permis să mă joc cu degetele în barba ta și în părul tău. După un timp de dulce bucurie în prezența ta, m-am simțit cuprinsă de după mijloc de niște brațe și smulsă din acest context oniric mirific de o putere nevăzută. Am tpătruns printr-un fel de tunel, crezând că avea să mă ducă înapoi în corpul fizic . Dar nu a fost deloc așa, aterizând chiar în brațele acestei entități ce se găsea șezând pe un fotoliu confortabil, înconjurat de o mulțime de plante cu frunze verzi. Verdele este culoarea chackrei inimii, iar apariția culorilor portocaliu și verde în visele mele nu este coincidențială fiindcă de la bun început Divinul m-a informat că organele sexuale și inima sunt cele ce trebuie vindecate pentru ca eu să văd din nou. Văzându-mă stând în poala sa într-un cu totul alt conttext oniric, ca și cum aveam un vis într-un alt vis, aam sărit ca arsă din brațele lui, spunându-i:
– Îmi este foarte frică de tine, fiindcă eram perfect conștientă de faptul că acestei entități divine îi vine foarte ușor a crea o iluzie seductivă cu scopul de a-ți testa vigilența și virtuțile spirituale. Tu ești cel de dinainte? l-am întrebat, fiindu-mi realmente teamă că mă lăsasem păcălită, picând în ispita lui.
– Nu, nu. El este el și ți-a spus deja ce avea să îți spună. Acum să stăm și noi doi de vorbă, mi-a spus el, disociindu-se în totalitate de manifestarea ta și confirmându-ți prezența ca fiind autentică, diferită de a sa.

După aceea m-a luat de mână și m-a condus într-o călătorie onirică pe care nu o voi mai consemna deoarece, spre marele meu necaz, nu îmi mai amintesc întreaga conversație avută cu el care a fost neobișnuit de lungă.

După această întâlnire onirică descrisă mai sus, Zburătorul de la începutul poveștii nu s-a mai manifestat decât foarte, foarte rar. Dacă până atunci l-am visat pe Marius de până la 5 ori pe săptămână și câteodată chiar de 5 ori într-o singură noapte, după cele petrecute în iunie anul trecut frecvența aparițiilor sale a scăzut atât de mult pentru ca anul acesta să se rezume la mai puțin de o apariție pe lună!

Când conversația cu Luciferul particular de mai sus a avut inițial loc, am interpretat la momentul respectiv că vorbele sale însemnau că Zburătorul de dinaintea lui Lucifer își făcuse confesiunea față de mine în acea noapte precisă, Lucifer răpindu-mă din brațele acestuia pentru a-mi da învățătură. Dar de-abia acum văd că el nu mi-a vorbit atunci despre acea zi în mod particular, ci despre întreaga poveste în general! Sufletului meu pereche i se îngăduise să își facă mărturisirea față de mine și, epuizând subiectul, n-a mai fost lăsat să pătrundă în lumea mea interioară cu tot atâta ușurință, prezența sa fiind înlocuită cu cea a energiei luciferice care oricum a fost acolo de la bun început ca să vegheze asupra noastră, ducându-ne în tot felul de tentații în care am căzut mai mult sau mai puțin. Și tocmai pentru că Marius a dispărut aproape de tot din visele mele după această întâlnire de mai sus, sunt ferm încredințată că tot ce mi s-a întâmplat în legătură cu el a fost un act conștientiv pus în scenă de Tatăl care se află în ascuns din motive știute numai de El

M-am mohorât până peste marginile firii pe parcursul zilei de vineri, băgând de seamă că am fost despuiată dintr-o dată de prezența aceluia care mi-a arătat atâtea fețe ale lumilor invizibile, dar într-un fel mă simțeam și eliberată întrucât multe ddin întâlnirile noastre se sfârșeau în zbucim și plânsete și doruri neîmpărtășite și tristețe și amăgire.

Însă toate acestea nu explică motivul pentru care Dumnezeul intim i-a strecurat Zburătorului de la începutul poveștii cheia către lumea mea interioară în care să pătrundă iarăși, furișându-se pe lângă gardianul porții, Luciferul particular. Nu, nu aceste concluzii la care am ajuns explică re-apariția Zburătorului chiar după ce mă încredințasem de dispariția lui, ci următoarea stare a lucrurilor care mi-a fost dezvăluită joi noaptea.

Pe parcursul acelei nopți l-am visat iarăși pe Vlad N., însă nu într-un chip prea plăcut căci l-am visat căsăpit și scos din rânddul vieții și umilit și dincolo de moarte.
– Păcat de tinerețile lui, l-a căinat un martor ocular, ridicând cearceaful care îl acoperea, vrând să privească la trupul despicat al lui Vlad.

Visul meu s-a întrerupt brusc chiar în acel moment, nefiindu-mi îngăduit să văd mai mult din ceea ce părea a fi o tragedie și o oroare. Mi-a fost foarte greu să adorm la loc întrucât nu înțelegeam sensul celor văzute în vis, dar pe parcursul zilei de vineri am primit și referința literară care îmi explica simbolul acelor scene. Era vorba de o flacără ce fusese stinsă.

Vlad nu este un individ despre care să fi scris vreun rând până acum fiindcă nu i-am acordat mare importanță, dar aflu acum că el a avut o foarte mare importanță pentru subconștientul meu, dar mai ales pentru eul feminist despre care atâta am vorbit, așa că iată pe scurt povestea lui.

Vlad este un băiat cu care am participat la faza națională a olimpiadei de limba română în clasa a XII-a, eu pe locul I pe județ, el pe locul II, însă de știut îl cunoșteam din vedere de mai mult timp. Pare-mi-se că numai 6 zile am stat în preajma lui și am avut atât de puține tangențe cu el, vorbindu-ne atât de rar și atât de succint că trecerea lui prin viața mea nu ar fi trebuit să lase nicio urmă. Dar Vlad este cel care, la masa festivă de la final, m-a umilit într-un mod atât de insultător pentru amorul propriu al eului feminist încât acum nu mă mai îndoiesc că el este cauza pentru care m-am corupt, însă acum nu mai văd rost în a mai descrie pe larg tot ce s-a petrecut la acea olimpiadă. Hotărât însă, Vlad a fost primul reprezentant al sexului opus cu niscaiva materie cenușie în cap și cu niscaiva odoare trupești care îl făceau foarte plăcut vederii cu care stătusem de vorbă până la acea dată. Să fiu, deci, precisă! Aveam aproape 20 de ani și de-abia la acea vârstă am avut contact cu un băiat inteligent, ceea ce dovedește că până atunci fusesem deprivată de bucuria unui anturaj potrivit, povestind deja cu lux de amănunte că am tras mai mereu spre golani și băieți răi. Nici Vlad nu era prea bun de felul lui, dar măcar știa să pătrundă sensurile ascunse ale metaforelor.

Pe Vlad l-am visat într-un număr incalculabil în ultimii 5 ani în feluri foarte ciudate pe care nu aș vrea să le mai descriu acum. El este pretextul pe care Luciferul particular îl folosește ca să mă tachineze într-un mod cu mult mai amarnic decât l-a folosit vreodată pe Marius care este un prunc gingaș și inocent față de imaginea ăstuilalt care m-a adus în pragul agoniei cu timpul fiindcă nu i-am putut niciodată explica manifestarea până acum, însă mi-e limpede că farmecul lui Vlad din visele mele era karisma de neegalat a lui Lucifer care m-a făcut întotdeauna să mă cutremur de plăcere având aceste vise, în timp ce farmecul prăpădit al lui Marius era… ei bine…. chiar al sufletului său!!!

Am povestit de atâtea ori înainte cum că am purtat ferma convingere că, dacă un băiat din trecutul meu m-ar fi căutat după ani și ani ca să îmi mărturisească că mă îndrăgise, l-aș fi primit cu brațele deschise cu singura condiție de a nu fi un golan și un pierde-vară, dar numai vinerea trecută mi-am dat seama că acesta pe care l-am așteptat să își aducă aminte de mine era Vlad! Sau, în orice caz, l-am așteptat până la 13 Septembrie 2015. Nu am acum deplina încredințare că lista mea de candidați n-a fost mai lungă, dar am convingerea că Vlad a făcut cap de listă, în vreme ce Marius nu s-a aflat niciodată pe lista mea. Practica sufletească din ultimii 6 ani făcută cu inima mea și cu mintea mea mi-a dovedit în mod foarte limpede că Marius este cel pe care l-am îndrăgit ca pe nimeni altul în întreaga lume, dar absența oricărei forme de contact cu el m-a împiedicat să îl trec vreodată pe lista candidaților mei. Așa că Vlad, chiar dacă îmi rănise amorul propriu în acel fel descris de Lucifer în experiența de sâmbătă dimineața, anume că simt unele lucruri (citește insulta!) mai profund, corespundea criteriillor mele subconștiente de selectare a candidaților. Trebuie, așadar, să subliniez în mod accentuat că Lucifer a exploatat imaginea lui Vlad ca să o transforme într-o tentație cu mult mai mult decât a folosit imaginea oricui altui reprezentant al sexului opus cunoscut sau străin. Atât de nefiresc a fost fenomenul lui Vlad din visele mele din ultimii 5 ani încât nu îmi vine să cred că nu mi-am dat seama decât în ultimele câteva luni că Lucifer, deghizat în pielea lui Vlad, îmi răscolea o amintire aparent uitată și îngropată. Dar de vreme ce am prins de veste că așa stăteau lucrurile, iată că și flacăra aceasta trecută a fost pusă sub jetul de apă spre a fi stinsă. ”Ich kenne nichts das so schon ist wie du” e melodia pe care am primit-o sâmbătă ca o re-confirmare a identității Zburătorului de pe 13.09.2015. Vlad lucrează la o bancă nemțească din Marea Britanie. Pe de altă parte, eu îi spuneam lui Marius Xavier Naidoo din cauză că mi se părea că seamănă cu acest cântăreț!

Ori această concluzie și numai ea mă face să cred că flacăra pentru cel de pe 13 Septembrie 2015 continuă să ardă nealterată, mai curată și mai sinceră, iar asta din timpuri vechi-străvechi, în ciuda faptului că nu s-a mai manifestat mai deloc de aproape un an încoace. Aș fi vrut să fi reformulat această încheiere într-un mod diferit întrucât ce am scris nu traduce deloc ce simt în legătură cu vizita făcută de Zburătorul meu drag, dar acum mi-e cu neputință să îmi transpun inima și mintea în cuvinte inteligibile!

mai 062021
 

<>

Joi, 06 Mai 2021

Nu am mai trecut în scris toate micile fenomene experimentate de la începutul lunii din care pot enumera: larve astrale sub formă de țânțari sâcâitori, incubi dezmățați, harpii arhetipale, etc. Vederea acestor entități arhetipale a fost ceva foarte înspăimântător, dar mai bine să fiu conștientă că port aceste semințe ale bestiei animalice decât să rămână ascunse în inconștient într-o formă mai mult sau mai puțin activă. Dar faptul că aceste entități arhetipale mi-au fost dezvăluite mi-a indicat într-un mod destul de limpede că drăcoveniile subconștientului meu despre care am scris până acum (reaua-voință, desfrâul, mândria, etc.) sunt mici copii față de ce are să mai vină pe cale, bestii înspăimântătoare despre care am citit în ”Cei trei munți” a Maestrului Samael Aun Weor.

Harpiile țin de caracterul și de elementele vrăjitorești ale psihicului și ca să fie clar și limpede înțeles, am simțit din primele clipe că entitatea căreia m-am adresat cu apelativul ”madam” în urmă cu două luni și jumătate avea ceva vrăjitoresc în anatomia sa.

Cum am cerut Ființei interioare să aprofundăm un pic mai mult analiza și introspecția spre a face cunoscute toate funcționalismele și ascunzișurile acestui eu psihologic dezgropat la sfârșitul lui februarie, o portiță s-a deschis în labirint pentru ca eu să trag cu ochiul ca să privesc la grozăviile dinăuntru.

Am dormit foarte prost azi-noapte, trezindu-mă de câteva ori din cauza unui zgomot care mi se părea că aducea cu schelăcăiala unuia din cățeii noștri, dar care s-a dovedit a veni de la canapeaua bunicii care scârțâia și trosnea din cauza foielii ei neîncetate. Astfel am petrecut un timp îndelungat între somn și veghe, simțind că îmi pierd suflul de viață și că mă asfixiez. Ce straniu este să fii martor la procesul anestezierii corpului fizic derulat cu încetinitorul, simțind ca și cum mori și de câte ori nu mi-am revenit din această stare înspăimântată peste măsură de mult întrucât cred sincer că respirația mi se oprește! Și de câte ori nu am adormit pe cale, pierzându-mi memoria, discernământul și rațiunea conștientă, pătrunzând în vraja hipnotică a visului mecanic, acceptând sugestiile și ideile visului fără să mă opun. Și de câte ori sufletul, rămânând vigilent, nu m-a alertat, zicându-mi:
– Adu-ți aminte că acest eveniment pe care tu îl accepți acum nu s-a întâmplat. Adu-ți aminte, adu-ți aminte, cutremurându-mă pe deasupra cu ajutorul unui impuls electric menit să mă resusciteze, asigurându-se astfel că rămân în continuare în starea de veghe în universul interior îndată ce trupul fizic adoarme. Dar nici 10% din aceste încercări de a fi menținută în starea de luciditate nu au succes întrucât adorm profund, rupând legătura cu conștiința activă.

Cam în acești termeni s-au petrecut lucrurile și azi-noapte, cu mențiunea că, nu știu cum și de ce, am fost mai prezentă și am rămas mai conștientă decât de obicei în timp ce sugestia onirică mecanică izvorâtă din subconștient îmi era servită așa încât am putut memora și observa mai bine fazele și mecanismul acestui fenomen, dar nu aș putea explica ce am trăit și simțit acolo decât dacă are să mi se mai întâmple de încă alte 10 ori, cel puțin!

Cert este că mi se îngăduia să pătrund tiptil-tiptil și cu binișorul, pășind în vârful degetelor de la picioare, în acea regiune inconștientă a ororilor vrăjitorești! Mi-e scârbă de mine însămi retrăind unele scene de care îmi amintesc mai bine, văzând cât de lesnicios este să accesezi prin poarta inconștientului prăpastia fără fund a magiei negre și nu pot destăinui ce fel de lucruri am spus și gândit în timp ce m-am identificat cu aceste elemente vrăjitorești ale psihicului pe care noi toți le purtăm în inconștientul nostru. Însă am văzut că multe izvorau din ură, din sete de răzbunare și din amor propriu rănit. Ori toate acestea o alcătuiesc pe ”madam”, eul feminist despre care am tot vorbit.

A fost o adevărată oroare să fiu dusă atât de adânc în întunecimea pe care o port în interior, dar miracolul s-a înfăptuit tocmai pentru că ajunsesem atât de departe fără să dau înapoi de spaimă și de groază. Aproape de sfârșitul acestei experiențe am trăit o stare de conștiință miraculoasă! Nu mă mai suceam și învârteam în gol, ci mă aflam într-o zonă de siguranță în care mă simțeam destul de mult în largul meu, prezențele care mă însoțeau ppărându-mi-se familiare. Le-am cerut să îmi acorde un pic de atenție ca să audă ce aveam de spus. Când am deschis gura, vocea mi-a sunat inimaginabil de inocentă, de clară, de curată și de sinceră, întocmai ca a unui copil mic și cu mult peste timbrul vocal care îmi iese pe gură de aproape 6 ani, de când această voce se exprimă în exteriorul meu. Dar deși eram printre cunoscuți, aceștia mă luau prea puțin în seamă, făcându-mă să mă necăjesc amarnic, ceea ce a slăbit calitatea și proprietățile acelei minuni care izvora din mine, tulburându-mă și mâniindu-mă ca să spun după aceea:
– Dacă ați trece peste toate aceste ciudățenii ale mele și dacă mi-ați da ascultare, ați vedea că am să vă spun un mesaj foarte important.

Toate acestea s-au petrecut intermitent pe parcursul nopții și dimineții, până în jurul orei 10:00, când m-am ridicat din pat. Astfel mi s-a arătat în universul interior că și din cele mai sumbre și întunecate unghere ale inconștientului esența divină, materialul prim din care se fabrică sufletul, poate fi eliberată și scoasă la lumină, cu precizarea că extracția esenței sufletești din aceste agregate constituie o operație chirurgicală foarte delicată ce trebuie lăsată în seama Maestrului interior întrucât contraforțele mentale reactive pot fi excesiv de încăpățânate și totalmente nedornice de a se schimba din vicii în virtuți. Bunăoară, într-o scenă petrecută azi-noapte, având de-a face cu ipohondriile și cu scepticismul cimentat al tatălui meu, am avut o reacție foarte agresivă pe care mi-aș fi inhibat-o dacă întâmplarea ar fi avut loc în lumea vizibilă a materiei. Dar dincolo de zidul somnului, am vrut să îi explic tatălui meu că n-are să se capete cu nimic bun de la Marea Lege pentru lipsa lui de credință și că pedeapsa are să îl aștepte la sfârșitul sfârșitului, etc. Dar oricum aș fi întors problema pe toate părțile, mânie era ce exprimam, în ciuda bunelor mele intenții și a bună-voinței mele, iar aceasta fiincă mânia vroia să fie tot mânie, cu toată iluzia acestor încercări de a fi re-educată la capitolul ”virtuți”! Partea aceasta a experiențelor de azi-noapte și până și manifestarea vocii inocente de copil m-au întărit în credința că sursa mândriei mele care este trăsătura mea caracteristică particulară dominantă își are originea în anii copilăriei, în relația cu părinții și cu rudele, iar nu într-o chestiune romantică. Care este legătura dintre aceste lucruri cu elementele vrăjitorești definite anterior rămâne de văzut! Cu toate acestea, faptul de a mi se fi permis să îmi văd sufletul prins în interiorul acestor elemente a fost o mare bucurie și de un real ajutor fiindcă acum chiar îmi permit să cred cu deplină convingere că esența divină se poate elibera din orice traumă de vreme ce substanța sa nu s-a pierdut, cu condiția ca urechea să dea ascultare poruncilor Ființei profunde.

Trebuie că toate acestea au fost răspunsul Ființei reale interioare la solicitarea pe care I-am făcut-o aseară, cerându-I să îmi fie îngăduit să cobor în tenebre pentru a lupta în numele sufletului meu pereche pentru ca el să fie eliberat din constrângerea care îl împiedică să își mărturisească deschis sentimentele și intențiile sale față de mine. Și de vreme ce am văzut negru pe alb că speranță există pentru mine, trebuie să trag concluzia că și pentru el există speranță, atâta doar că eliberarea lui din propria traumă nu mai depinde de intervenția mea, ci de el însuși și de Monada sa Divină.

mart. 282021
 

Duminică, 28 Martie 2021

Azi-noapte, până să adorm, alte fenomene foarte interesante m-au însoțit pe parcursul procesului.

Prima imagine trimisă din universul interior era a unei cruci foarte mari înfiptă în pământ (simbol al pământului filozofic) într-un spațiu deschis. Cunoșteam simbolul crucii, însă modul cum imaginea acestui simbol era manifestată era de un real folos pentru procesul recuperării vederii mele. Am privit la această cruce începând cu spatele său, apoi, ca și cum o cameră video înregistra momentul, perspectiva asupra crucii s-a modificat, rotindu-se de jur-împrejurul ei, în sensul invers acelor de ceas, din sspatele crucii până în fața sa.

După aceea, vocea interioară mi-a spus:
– Fii atentă că pot să mă și întind!
Atunci o altă imagine a unui obiect static, grinda verticală a crucii, mi-a apărut în ochi, dar privită de lla baza sa în sus într-adevăr mi s-a părut că se lungește foarte mult.

Alte câteva astfel de scene la care am privit mi-au demonstrat limpede că sistemul meu cerebral a început să dea semne vizibile de cooperare, punându-se pe aceeași lungime de undă (la propriu!!) cu Voia Tatălui Care nu de puține ori mi-a arătat că vindecarea mea de orbire este foarte necesară pentru binele meu.

*******

Pe parcursul nopții am avut un coșmar oribil, negreșit un rezultat al unei contraforțe mentale foarte încăpățânate, eul feminist despre care am vorbit în alte scrisori. Un criminal în serie ademenea femei în bârlogul lui extrem de bine și de plăcut amenajat, el însuși fiind un bărbat foarte prezentabil și chipeș, membru al unei trupe muzicale faimoase. Dar după ce le avea, le ucidea și le căsăpea, aruncându-le corpurile într-un feel de beci închis ermetic. Când am privit la acele trupuri măcelărite, am recunoscut în rănile fiecărei femei toată vina bărbatului în raport cu femeia. Cu alte cuvinte, am recunoscut în acele răni mortale tot ce asociez în mod subconștient ca fiind o crimă pe care un bărbat o săvârșește față de o femeie, nefiind vorba, prin urmare, de o chestiune exclusiv legată de violență fizică. Era dezgustător și macabru și nu îmi amintesc cum am ieșit din acel scenariu, trezindu-mă în corpul fizic, știind prea bine că singură proiectasem acel vis ca o expresie a ppropriei uri și mânii și scârbe față de bărbați!

Cum îmi stă în obicei să adorm dimineața pentru o ultimă repriză de somn, m-am culcat la loc în jurul orei 08:00, păstrându-mi luciditatea pe parcurs. M-am dus direct în tenebre datorită desfrâului, cum se întâmplă cel mai des, dar odată ajunsă acolo m-am lepădat de acest eu păcătos. Altceva părea că mă chemase acolo.

Când în fața mea s-a manifestat imaginea unui bărbat nici prea tânăr, nici prea vârstnic, nici prea frumos, nici prea urât, am simțit numai privindu-l că el era sursa mentală care fabricase coșmarul de azi-noapte. Nu m-am înfricoșat, înghețând de spaimă la vederea sa. Eram perfect conștientă de faptul că urmărea să mă ademenească în bârlogul său ca să mă distrugă și pe mine, bruma de conștiință activă, târându-mă în mocirla beciului simbolic, containerul întregii sale suferințe.

Am avut atunci o reacție foarte neașteptată. Am vorbit în ultima vreme despre mânia pe care o experimentez la contactul cu eurile, simțind în interiorul acelei mânii o extrem de puternică forță de respingere a influenței acelor drăcovenii mentale.

Când, privind pe acest bărbat pregătit să îmi facă tot ce făcuse femeilor din coșmarul meu, m-am lăsat cuprinsă de acea mânie, însă ea s-a manifestat foarte interesant după aceea. Când am început să tremur și să vibrez sub presiunea acelei forțe mentale, am recunoscut fenomenul devenit deja familiar. Puntea de legătură cu inconștientul se crea pentru ca o entitate psihologică să fie identificată și izolatăă, apoi scoasă la suprafață. Umanul dispăru atunci din acea formă mentală pentru ca animalul să apară. Mă preschimbasem într-un animal din specia caninelor sau a felinelor, mârâind cu nervozitate și multă autoritate la cel din fața mea pe care îl percepeam drept un dușman care îmi încălcase teritoriul, venit să mă atace. Nu știu dacă pot descrie suficient de limpede ce vreau să spun prin autoritate, dar trebuie negreșit observat comportamentul animalelor care sunt atacate pe teritoriul lor ca să se înțeleagă că eu accesasem același instinct de auto-apărare. Nu simțeam deloc frică, ci numai forță de opunere. Potrivnicul meu m-a privit mai întâi cu oarecare spaimă poate pentru că nu se aștepta la o astfel de reacție autoritară, dar curând și-a revenit în fire, fixându-mă cu ochii cruzi și reci care îi sclipeau în semi-penumbra în care ne aflam. Dar nici această manevră nu a intimidat eul animalic în care mă metamorfozasem, susținându-i privirea cu o căutătură încrâncenată ca să îmi exprim într-un mod cât mai limpede și clar că nu îi permiteam acelei mizerii mentale, un alt eu animalic vizibil degenerat, pervertit și involuat, să pătrundă pe teritoriul meu. Și ca să mă fac și mai bine înțeleasă, am sărit la piciorul lui ca să îl mușc.

Trebuie să subliniez în mod accentuat că toate acestea nu se petreceau la nivel conștientiv, ci în mod inconștient, la nivel de instincte.

Apoi am revenit la starea conștientivă obișnuită, identificându-mă cu Cătălina. Eul feminist dispăruse, iar când am perceput de jur-împrejurul meu o aură portocalie, simțind și nota energetică aparte a Luciferului particular, am tras concluzia că el îmi ascultase rugăciunea făcută de cu seară prin care îi cerusem să își facă simțită prezența pe tărâmul visului fiindcă începuse să îmi devină suficient de clar că era multă muncă la capitolul rafinarea și stăpânirea forței sexuale. Ori nici nu începuse bine încercarea aceasta azi-dimineață că eu și dădusem greș, lăsând spasmul orgasmic să îmi scape! Nici nu era de față, manifestat cu chip vizibil, că nu am putut rezista presiunii sale care venea din propriul bazin timp de nici măcar câteva clipe!

În fine, iată că acum lua chip și formă ca să mă educe cu mai multă eficiență în arta auto-controlului și a stăpânirii de sine. Dar acolo unde eram nu puteam suporta nimic din ce se întâmpla, simțind acele odioase și extrem de neplăcute furnicături și energii pe care le percep atât de des, eurile și blocajele.

Lucifer nu îmi oferea acel scut după care tânjeam, dar tot mi-am impus voința să rezist prezenței sale în acel loc atât de nesuferit, chiar dacăă testul nu era întocmai ce sperasem să fie. Nici când din întuneric s-a înălțat la cer o rază de lumină care s-a stabilizat pe bolta cerească sub forma unui astru strălucitor nu m-am simțit mai ușurată, continuând să percep afuriseniile de energii cu vibrațiee joasă pe care le port în interior. La început am crezut că era Tatăl Care hotărâse să mi se arate iarăși, dar curând după aceea am înțeles că era Scânteia Spiritului Sfânt care veghea ca ”joaca” cu energia luciferică să nu ia o întorsătură nefirească. Priveam la strălucirea acestui astru minunat simțind că trebuia cu orice preț să găsesc înăuntrul meu năzuința de a urca, prin puterea voinței, la acea sclipire din Cer, trebuind să lucrez cu forța energiei luciferice. De aceea Ființa nu intervenea pentru mine, acest pas fiind ceva ce eu trebuia să fac, exercitându-mi liberul arbitru.

Dar nu puteam face nici una, nici alta, nici lucra cu energia luciferică, nici urca la Ființă, înciudată fiind până peste poate că percepeam acele energii și vibrații, locul de practică părându-mi-se o extrem de neinspirată alegere.
– Te rog, creează în jurul meu acel scut de protecție care să mă împiedice din a mai recepta vibrația acestui loc, i-am cerut cu multă stăruință Luciferului particular, nădăjduind că aveam să beneficiez, prin intermediul lui, de acea stare de echilibru și de concentrare pe care nu de puține ori mi le-a arătat că sunt posibile.
– Vrei să spui acest scut? m-a întrebat el, luându-mă de mână și conducându-mă de-a lungul pereților încăperii unde ne găseam, dintr-un colț la celălalt, dar fără ca manevra sa să modifice ceva în percepția mea.

Și după alte câteva înghionteli și săpuneli primite de la Luciferul particular, am revenit în stare de veghe, dar păstrând încă pe retina ochilor acea imensă acumulare de portocaliu din care Lucifer iese ca să se manifeste cu formă și chip, culoarea soarelui când răsare dimineața.

N-a fost foarte greu să deduc că acea încăpere era un simbol pentru inima mea și că gestul lui Lucifer de a mă conduce de la un colț la altul era o aluzie la ceea ce se înțelege prin ”a-ți marca teritoriul”, obicei comportamental cunoscut în regnul animal. Era clar că primisem, mai înainte de orice, sarcina de a veghea asupra propriei inimi, marcându-mi teritoriul de jur-împrejurul ei și în interiorul ei, revenindu-mi datoria de a apăra acest teritoriu cu multă autoritate, dedicare și loialitate pentru ca nicio bestie feroce străină (ura, mânia, invidia, etc.) să nu pătrundă în inima mea căci acel eu de animal mâniat și agresiv, cu toate că era o expresie a unui instinct inconștient, putea să se modifice, dacă se lucra cu sârg și efort asupra sa, în autoritate și severitate canalizate către interior, spre dominarea și stăpânirea minții. De aceea se spune că inconștientul trebuie transformat în conștiință, păcatul în virtute, iar reacția inconștientă și involuntarăă în acțiune deliberată și conștientă.