<>
Sâmbătă, 21 Mai 2022
În primele ore ale acestei dimineți am avut o experiență onirică destul de scurtă, dar foarte interesantă, după cum urmează:
Instinctul sexual îmi era iarăși agitat de un stimul inferior, așa mi se părea, trebuind să fi fost contraforța reactivă a eului care se opunea ultimelor mele experiențe în lumile interne suprasensibile, povestind deja că am avut deosebita satisfacție de a vedea că acestui impuls i s-a dat un scop mai înalt, orientându-se în sens mistic. Cum era de așteptat, aspectul inferior al acestui impuls trebuia să opună rezistență, să atace, deci să se împotrivească schimbării, fiind un automatism al eului inconștient. Iar eu am fost cu garda jos când a făcut-o, când a atacat, cu toate că am prevăzut că astfel avea să se întâmple. De zeci și de zeci de ori mi-am repetat în sinea mea, dar și cu voce tare că m-am săturat să declanșez imagini onirice cu conținut senzual explicit, scârbindu-mă otrava aceasta dezgustătoare a vulgarității. Și adevărul este că am ajuns la saturație. Ceea ce vreau eu să manifest nu se manifestă decât extrem de rar, anume scene care să sugereze, prin delicatețea lor, iubirea sinceră dintre cei doi parteneri surprinși în actul intim. Este micuța obsesie a eului meu de copil care la 3-4 ani a intrat pentru prima oară în contact cu scene explicite, mătușa care era de față explicându-mi că ce vedeam se numea ”a face dragoste”. Desigur că ce scriu este o repetiție a multor altor consemnări trecute în acest jurnal, dar este deosebit de important să trec în scris evoluția soluționării și dezintegrării acestui mecanism subconștient care a rămas fixat în micuța sa obsesie repetitivă, a mea fiind dorința din copilărie de a revedea scena din filmul respectiv, deci de a revedea o scenă care să arate un cuplu făcând dragoste.
E cazul să mărturisesc că acest lucru nu îmi iese. Fiind vorba despre o pornire instinctuală inferioară, e firesc ca propriul subconștient să se conecteze cu regiunile inferioare ale spațiului astral, fapt care mă conduce, inevitabil, la contact direct cu egoul bestialic și cu infernul personal. Acest lucru se datorează, desigur, faptului că acela care declanșează toate aceste imagini este senzualitatea. Altfel spus, orișicât de mult aș vrea să văd iubire, ce manifest este pornografie, cu toate că este influențată deseori de o intensă estetică. Așadar, chiar dacă privesc la imagini explicite, dar estetice și destul de artistice, ce văd este amăgire, este iluzia iubirii.
Chiar și în aceste condiții, e o luptă cumplită, o muncă de Sisif să te opui elementelor vulgare și agresive ale energiei sexuale, de aceste elemente chiar m-am săturat, căci cred cu sinceritate că am explorat în interiorul propriului subconștient toate scârboșeniile și perversiunile ale acestui arhetip inconștient al senzualității, atingând nota sa maximă în cursul unei nopți despre care nu vreau să vorbesc acum. Dar tot ce descriu acum este, indubitabil, unul din cercurile infernului despre care vorbește Maestrul Samael Aun Weor în cartea sa ”Da, există infern, există karma, există Diavol”, aceste elemente infraumane conținute în propriul subconștient și inconștieent conectându-se cu această regiune a infernurilor atomice ale naturii în baza afinităților care se atrag. Cu alte cuvinte, Natura a conceput un cerc infernal special pentru degenerații sexual. Să fii un degenerat sexual nu înseamnă să fii exclusiv un prădător, deci un pedofil, un violator sau o văduvă neagră, etc., ochii mei au văzut destule și sufletul meu a trăit suficiente ca să pot mărturisi că multe sunt delictele contra firii, deci contra naturii, care te pot duce în aceste infernuri, masturbarea fiind un astfel de delict pe care mulți îl trec cu vederea.
Și de toate acestea a început să mi se scârbească, să mă scârbească propria persoană, fiindcă nu mi se mai pare normal să tolerez existența acestor elemente infraumane în propriul psihic fiindcă mă fac complice cu delictul. Dar orișicât de mult m-aș opune sugestiei lor, eul subconștient și inconștient opune o forță de rezistență de două ori mai mare. Acesta este și motivul pentru care demonul intern, egoul bestialic, trebuie privit și abordat dintr-o altă perspectivă în afara celei superstițioase, ridicolă și absurdă care a dus la moartea a milioane de oameni de-a lungul secolelor. Mai degrabă ține de fizică și de chimie decât de superstiție. Prin urmare, de trei ori mai multă putere trebuie să aibă sufletul ca să se opună demonului intern atunci când acesta opune de două ori mai multă rezistență.
Așadar, nu mă surprinde că pe parcursul acestei săptămâni reacția adversă a subconștientului meu a fost îndârjită, după ce mi-a fost adus în atenția conștiinței faptul că un licăr de lumină s-a aprins în acest impuls, luând o nuanță mistică. Ce este superior și spiritual în acest impuls va trage către sus, ca să urce înapoi la Ființa profundă, iar ce este inferior va trage către jos ca să cunoască infernul.
Iar azi-dimineață mi-era totuna dacă m-aș fi dus în paradis sau în infern, dorința de a vedea iarăși scene senzuale fiind pentru mine ca băutura despre care am scris zilele trecute! Ce am vrut să manifest este ușor de dedus, dar nu am mai dus la bun sfârșit ce căutam să manifest fiindcă ceva foarte interesant s-a întâmplat, o forță superioară voinței mele intervenind în fantezia mea, influențându-i tematica, ca să zic așa. Atunci alte imagini s-au suprapus primelor, iar o anumită muzică plină de melodicitate a început să se audă peste tot. Era o melodie cântată de un bărbat și de o femeie în limba arabă, ttoate sunetele fiind specifice muzicii arăbești. Numai un cuvânt am putut memora din versurile care erau cântate, părându-se ca și cum numai acest cuvânt era necesar să îl rețin. Era chiar titlul melodiei, un nume, ”Neemah”. Și cât am ascultat această melodie, am privit la unele scene care păreau să fie videoclipul melodiei. Ideea centrală a acestuia părea să fie că ”Neemah” era o țară de mici dimensiuni, dar bogată în resurse, deci o țară care oferea multe oportunități. Dar nu voi apela la competența mea de geograf ca să triangulez locația acestei țări pe mapamond, cu toate că am privit la coordonatele sale pe hartă fiindcă firește că toate acestea îmi erau sugerate în chip simbolic.
M-am trezit la scurt timp după aceea, după ce aspectul inferior al pornirii mele a câștigat lupta din această dimineață, fiind mai puternic decât voința mea. Dar înainte să revin în starea de veghe, am perceput de jur-împrejurul meu aura portocalie ce îmi indică influența energiei luciferice care, dregându-și glasul, mi-a făcut cunoscut faptul că beția de moment de azi-dimineață este un fleac în comparație cu caznele la care mă va supune Tentatorul. Dacă mi se pare aproape de imposibil să îmi strunesc pornirea profană, inferioară, atunci a domina energia luciferică îmi apare peste puterile mele de înfăptuit!
Dar mare mi-a fost mirarea când, căutând să aflu dacă ”Neemah” este un cuvânt care să existe în vreun vocabular al oricărei limbi de pe pământ, rezultatele afișate de către motorul de căutare mi-au dezvăluit nu numai faptul că acest nume există, dar și că este de origine arabică și hindusă, fiind un nume de sex feminin care semnifică ”a te fi născut în timp de prosperitate”, analiza acestui nume sugerând bunăstarea, finanțele, oportunismul, deci materialismul!
https://www.babynology.com/name/neemah-f.html
Nu mi-a fost greu, în timpul meditației mele matinale, să fac legătura dintre aceste două elemente care mi se revelau, anume chestiunea senzualității mele care s-a activat prea de timpuriu în această viață și chestiunea materialismului sugerată de semnificația numelui ”Neemah”, ultimele scene onirice sugerând aceeași idee a materialismului prin simplul fapt că m-am trezit într-o casă foarte mare, dar veche, frumos și bogat ornamentată și mobilată, precum un conac, simbol oniric devenit deja recurent. Aceste două tematici sunt fațete ale karmei mele, fiind în context cu suferința lui ”madam”, deci a eului recurent a cărui dramă existențială am povestit-o în mai multe rânduri, însă mă văd nevoită să aduc unele mici completări la imaginea de ansamblu a dramei care mi se repetă de la viață la viață, dramă care își are punctul de plecare în această întâmplare din copilărie despre care am crezut tot timpul că a fost un incident nefericit care m-a marcat foarte mult, dând naștere unei obsesii foarte puternice pe care am explicat-o de mai multe ori, inclusiv în primele paragrafe ale acestui text. Nu mă refer la molest, ci la întâmplarea de la 3-4 ani când, într-o zi nefericită, am intrat în contact pentru prima oară cu scene explicite pe care le-am văzut difuzate pe ecranul televizorului din camera mătușii mele, sora tatălui meu. Am spus bine ”o zi nefericită”, dar nicidecum accidentală, de acest lucru nu mă mai îndoiesc, nu mai am dubii în legătură cu faptul că acea zi a fost repetarea unui eveniment prin care am mai trecut în alte vieți, conform cu legea cosmică a recurenței. Această zi despre care vorbesc marchează momentul din calendar când ”madam”, personajul central al dramei mele existențiale, își începe educația, mai ales educația sexuală, ca să devină o soție bună pentru bărbatul pe care îl caută pentru o căsătorie interesată și avantajoasă. Aceste lămuriri ale mele din urmă trebuie să clarifice simbolul lui ”Neemah” din experiența mea de azi-dimineață din lumile interne. Inițial am numit acest eu cu apelativul ”scorpia” din cauza răutății și a urii cuprinse într-ânsul, ceea ce se datorează faptului că sunt, încă din copilărie, un bun tranzacțional care se vinde și se cumpără. Sunt departe de a fi cinică, iar faptul la care fac referință nu are legătură cu traficul de carne vie, ci cu practica secolelor care nu îi este nimănui străină și prin care fetele bune de măritat erau tranzacționate de către părinți pentru căsătorie, chiar dacă erau încă niște copile. Era firesc ca, repetându-mi-se în mai multe vieți, această circumstanță să conducă la o rană sufletească traumatică. Vorbesc, evident, despre trauma siluirii, adică despre ciudata mea percepție că sunt forțată și siluită când sunt atinsă în actul intim, impresie de care nu am fost totalmente conștientă până ce Ființa mea profundă nu mi-a îngăduit să accesez aceste amintiri din mormântul lor subconștient. Dar trauma adevărată izvorăște mai ales din faptul că eu nu simt iubire pentru acești stăpâni care mă cumpără și pentru care trebuie să dovedesc devotament, recunoștință, afecțiune, respect, fidelitate și disponibilitate intimă, deci libido, ca răsplată pentru că mi se dă acoperișul unui castel deasupra capului. Dacă nu al unui castel, cel puțin acoperișul unei case. Ce nu am înțeles niciodată a fost motivul pentru care această circumstanță mi se întâmplă și în care eu am văzut o nedreptate plină de cruzime pe care Universul întreg și Dumnezeu Însuși mi-o făceau, fapt ce a îndârjit sinele, l-a întărit și l-a înrăit. Dar scufundându-mă de atâtea ori în mormântul subconștientului meu ca să dezgrop de acolo cadavrele putrefacte ale acestor amintiri și emoții, am avut revelația faptului că eu port întreaga vină pentru repetiția acestei circumstanțe care mi-a devenit pedeapsă. Altfel spus, nu am fost forțată în nimic fiindcă, inițial, eu am vrut să fiu acolo, anume într-o căsătorie interesată, în interiorul puternicelor ziduri ale unui castel în care să mă simt în siguranță și protejată. Dar o astfel de dorință care să îmi marcheze evoluția de-a lungul timpului într-un chip atât de profund nu s-ar fi putut naște din nimic, un eveniment declanșator trebuia să fi trezit în mine interesul pentru acest gen de materialism ce amintește de epoca medievală și de epoci istorice chiar mai vechi de atât în care fetele visau să fie prințese și regine aflate sub protecția cavalerilor, în timp ce acum ne dorim să fim vedete înconjurate de gărzi de corp. Adeseori am afirmat că moartea figurii paterne este acest eveniment recurent declanșator, însă acesta este numai o sursă secundară, cauza principală fiind alta. Așa că mi-e ușor acum să îmi adun gândurile ca să fac legătura între aceste frânturi de amintiri pe care le am fiindcă răspunsul la întrebarea ”Ce a cauzat activarea acestui arhetip al femeii interesate care își caută un soț vârstnic, dar înstărit?”, acest arhetip regăsindu-se și la bărbații care vânează o soție mai matură decât ei, dar înavuțită este ceva ce Ființa profundă mi-a revelat deja în urmă cu mulți ani, însă eu socotisem la momentul respectiv că acea regresie în subconștientul meu, una din primele, nu fusese decât un act mistic sugestiv și simbolic din cauza unui detaliu pe care nu l-am putut înțelege atunci. Dar, în fine, acum înțeleg că m-am înșelat și că acea amintire dintr-o viață anterioară pe care am avut-o a fost dovada Milei lui Dumnezeu care îngăduia ca eu să primesc cale liberă, prin Ființa reală interioară, la cauzalitatea karmei mele, deci și a traumei mele și a dramei mele recurente ca să le pot soluționa și dezintegra. Fără a mai pierde timpul cu alte explicații, voi mărturisi că această cauză ce a generat toată drama este nu doar frica sau oroarea față de război, ci experiența directă a războiului. Iată mai jos amintirea războiului despre care vorbesc, povestită terapeutei reiki care s-a ocupat de cazul meu în acea perioadă:
Marți, 13 Decembrie 2016
Dar să continui cu visele. Într-o noapte, al 3-lea ochi mi-a transmis un fel de viziune. Eram într-un context oarecare când am început să simt, brusc, cum se deschide Cutia Pandorei a sufletului, cea plină cu amintiri de tot felul din vieți anterioare și tot așa. Am simțit cum sunt aspirată într-o altă lume, dar nu mă simțeam străină de mine însămi, cea din prezent. Dar cu certitudine eram și altcineva, tot femeie. Chiar în timp ce mi se întâmpla acest fenomen regresiv, îmi spuneam că trebuie să fie vorba de același fenomen despre care îmi vorbise și C., cunoștința ta cu care mi-ai recomandat să stau de vorbă. Mi-a povestit că au existat momente când a trăit diverse episoade din existența sa spirituală în același timp. Eu eram întinsă pe pământ și asistam la o scenă terifiantă. În fața mea era un eșafod. Două capete de bărbați atârnau de două funii. Amândoi erau bărboși și bruneți, la vreo 35-40 de ani. Doar că, vezi tu… ei erau decapitați și legați cu funia de gât. Capetele atârnau în jos. Era sânge peste tot, corpuri dezmembrate…și cele două capete, toată scena era de o cruzime și de o violență de nedescris, putând fi scena unui război, a unei cotropiri! Mă auzeam urlând ca din gaură de șarpe de groază, atât eu, cea din prezent, cât și eu, cea din trecut
…Apoi imaginea s-a întunecat. Cred că întunericul era simbol pentru negura timpului. Atunci am început să aud un fel de adiere melodioasă de vânt. Și din negura aceasta a apărut un chip. Eram eu, cea din prezent. Aveam buzele un pic crăpate, dar în afară de asta eram incredibil de frumoasă. nu îmi amintesc despre mine să fi fost vreodată așa de frumoasă…Era genul de frumusețe pe care numai conștiința de sine ți-o poate conferi. Nu vorbesc despre încrederea în sine . Păream așa de conștientă de mine însămi, de ce sunt, de unde vin și ce pot să fac. Mi se face pielea de găină când îmi amintesc de acea incredibilă limpezime din ochii mei care mă priveau direct în suflet. Apoi a apărut o mână bătrână de bărbat care a șters transmisia aceasta din ochii mei. Când m-am trezit, nu știam dacă să mă simt oripilată sau încântată. Nu am fost niciodată mai bulversată de propriul chip, deși mi s-a spus nu de puține ori că sunt fata cu o mie de fețe. Cât despre adierea aceea de vânt…, pot să bag mâna în foc că a fost vorba despre suflarea de viață a lui Dumnezeu. De fapt, a Sfântului Duh, a Dătătorului de Viață.
Dar aceasta nu a fost singura amintire a războiului cu caracter cauzal care a dat naștere interesului meu de a mă pune în siguranță, între ziduri groase, din calea agresiunii, chiar dacă acest lucru mă punea și în patul unui bărbat pe care nu îl iubeam, ochii mei fiind martori la alte scene de agresiune și de violență extremă ca să pot constata, fără dubiu, că ura mea față de bărbați izvorăște din evenimentele istorice ale umanității. Iată mai jos ce vreau să zic, aceste rânduri fiind adresate prietenului meu misionar gnostic:
Luni, 03 Ianuarie 2022
7. Aș vrea să subliniez cu multă emfază faptul că rădăcina acestui mecanism subconștient nu ține exclusiv de dezamăgirea mea în dragoste în viețile mele trecute. Am trăit această experiență de suficient de multe ori ca să înțeleg că este ceva mai mult decât atât. Până la urmă, numele de ”alint” folosit de Ființa profundă este ”madam”, compus din ”mad” și ”adam”, deci nebunia mea vis-a-vis de chestiunea păcatului original. Extrapolat, mă refer la sentimentele mele în legătură cu situația generală a femeii pe mapamond ca rezultat al căderii sale în dizgrație după alungarea din Eden. Deci este o ură generală față de bărbat, ca specie. Lasă-mă să îți povestesc niște trăiri pe care le-am avut zilele acestea, ajutată fiind să descopăr sursa, deci scena inițială când s-a activat ura. Meditam când am primit o imagine care m-a absorbit în interiorul ei, inducându-mi un sentiment foarte puternic. Era o amintire dintr-o viață trecută. Eram o fată destul de tânără, iar un bărbat îmbrăcat în uniformă de soldat mă ținea în brațe, făcându–și loc cu mine printr-un desiș ca să mă ducă în pădure. Am trăit foarte intens acel sentiment, după care am fost adusă la starea de conștiință obișnuită. Emoția rămăsese, fusese dezgropată ca să o pot studia.
Vocea interioară: Ce simți
Eu: Omul care mă ține în brațe mă duce în pădure ca să mă protejeze, ca să mă salveze, nu ca să mă violeze.
Vocea interioară: Cine este acest om?
Eu: Nu îmi amintesc, dar cred că este tânăr.
Vocea interioară: Ce văd ochii tăi acum?
Eu: Văd peste umărul bărbatului care mă ține că mai sunt și alți bărbați care duc alte fete și femei în pădure. Dar simt că nu le duc acolo pentru a le salva. Îi văd violându-le. Văd crima față de femei. Dar pe mine mă salvează. De ce mă salvează?
Vocea interioară (după intensificarea emoției): Ce vezi acum?
Eu: Aceeași scenă a violului colectiv, dar acum sunt în alt sat. E o altă viață. Acum fetele sunt luate din sat nu de către soldați sau cotropitori, ci de către nobili, de către moșieri. Și le răpesc ca să le siluiască.
Vocea interioară: Ce faci tu?
Eu: Am rang nobiliar, sunt înstărită. Le ajut să învețe să scrie și să citească.
Vocea interioară: Ce crezi că a însemnat acest lucru pentru tine în această viață?
Eu: Ca răsplată pentru că le-am învățat să scrie și să citească, și eu am primit educație în această viață. M-a ferit de multe probleme și încurcături.
Vocea interioară: Ce mai simți în legătură cu pădurea?
Eu: Am vrut să le iau apărarea fetelor, dar nu am putut să lovesc pe nimeni folosindu-mă de pumni, eram femeie. Deci slabă. Am folosit cuvântul. Am folosit critica și judecata. Am folosit răutatea ca să îi rănesc pe vinovați. Dar vinovată m-au găsit pe mine. M-au acuzat de vrăjitorie și m-au spânzurat.
Vocea interioară: De ce crezi că ai ajuns în acea circumstanță?
Eu: Fiindcă m-am identificat cu problema respectivă. Am generalizat. Am crezut că dacă unii bărbați se comportă astfel, atunci toți o fac. Sau pot fi capabili să o facă. Am vrut să le arăt celor care se cred că sunt buni și cinstiți că și ei sunt capabili de cele mai ordinare josnicii.
Vocea interioară: Ți-am arătat că tu ai fost salvată o dată, câând multe nu au fost. Cine crezi că a fost salvatorul tău?
Eu: Un suflet pe care l-am ajutat într-o situație asemănătoare.
Vocea interioară: Îți amintești ce te-am învățat despre război și despre Marea Lege?
Eu: Da, mi-ai spus că, în război, ți se iartă crima seamănului tău când ești în legitimă apărare, dar că nu ți se iartă nimic când cotropești, când furi, când tâlhărești, când ucizi și când violezi pe cont propriu sau găsindu-te într-un grup, crezând că îți poți deghiza crimele sub scuza războiului.Dar cred că ajunge cu acest dialog despre care sper că face un pic de lumină în chestiunea urii mele față de bărbați, ca specie.
Ce nu am înțeles în 2016, când amintirea inițială a războiului mi-a fost indusă în mod regresiv de către Ființa mea profundă, a fost simbolul sugerat de propriul meu chip sau, mai curând, de propria prezență de spirit pe care am portretizat-o în aceste rânduri cu deosebită acuratețe fiindcă niciodată nu mi-am apărut în proprii ochi mai conștientă de mine însămi ca atunci, la aceasta referindu-se acea ”incredibilă limpezime din ochii mei”. Dar atunci era străină conștiinței mele povestea de fundal a propriei drame existențiale pe care am intuit-o începând cu acel moment, acum dobândind ferma încredințare că acea uluitoare și atât de expresivă întruchipare a mea era esența mea feminină autentică ce a rămas blocată în traumatismul emoțional al scorpiei, al lui ”madam”, al femeii căzute pe pământ, printre cadavre și trupuri mutilate. Ca să pot descrie cu mai multă acuratețe acei ochi ai esenței mele feminine autentice ce m-au privit într-un mod atât de auto-conștient în urmă cu 6 ani am primit o mână de ajutor de la Ființa profundă care mi-a îngăduit să împrumut următoarele cuvinte pentru a-mi completa mesajul:
”The eyes were certainly memorable and beautiful, moist calves’ eyes heavily lashed and with the same look of troubled pain at the unpredictability of the world’s terrors.”
P.D. James – ”An Unsuitable Job for a Woman”
Este o slujbă nepotrivită și nedemnă pentru o femeie să urască, în pofida faptului că ochii săi au aruncat priviri dureroase asupra acestor terori imprevizibile ale lumii. Ele în sine pot justifica ura, mânia, scârba și repulsia extremă față de sursele care generează aceste orori și terori în lume. Ura mea a identificat în această origine a suferinței și a terorii pe bărbații care pornesc războaie, care ucid, care jefuiesc, care răpesc și care violează, făcându-le pe toate sub pretextul unei sfinte cărți care cheamă la război în loc să cheme la pace. Dar Marea Lege Cosmică nu mi-a justificat ura ce mie mi-a părut justă și pentru acest fapt în sine mi-a fost luat simțul vederii. Dacă am spus că este o slujbă nepotrivită și nedemnă pentru o femeie să urască, atunci desigur că o slujbă potrivită și demnă pentru o femeie este să iubească, să aibă milă și compasiune pentru acela căzut în luptă a cărui asistentă trebuie să fie, în virtutea altruismului, spre a-l îngriji, chiar dacă acela este cel care a atacat-o. Lipsindu-mi aceste calități, este ușor să deduc că mă fac vinovată de a fi cedat sub presiunea instinctului de supraviețuire și a instinctului de auto-conservare, fugind din calea luptei din lașitate. Marea provocare a vieții mele prezente este să preschimb această ură în iubire, în milă și în compasiune pentru umanitate, aceasta fiind o probă foarte delicată pentru sufletul meu pe drumul de inițiere spirituală, probă ce poate acționa asupra necesității sacrificiului de sine și a sacrificiului pentru umanitate, convertirea viciului și a păcatului în virtute fiind foarte sugestiv subliniată în rândurile următoare:
Trebuia să recunosc că aveam a mă supune faţă de ceea ce îmi producea frică, ba mai mult, chiar să iubesc ceea ce îmi inspira groază. E necesar să învăţăm astfel de lucruri de la acea sfântă care, atunci când îi era silă de bolnavii de ciumă, le bea puroiul din pustule şi constata că miroase a trandafiri. Faptele sfinților n-au fost zadarnice.
Carl Gustav Jung – ”Cartea roșie”
Ursitul meu, am intenționat să scriu toate aceste rânduri într-un mod cât mai obiectiv cu putință, fără a-ți adresa vreun cuvânt direct, dar acum mă voi întoarce către tine ca să îți spun că istoria se repetă, că legea cosmică a recurenței este fatalistă din cauza mecanicității sale. A încerca să oprești izbucnirea unui război de unul singur sau prin activismul vreunei comunități organizate este un lucru sortit eșecului și tot atât de inutil ca a încerca să seci Oceanul Pacific sau ca a încerca să îi faci apa să fie din sărată dulce. Ce este planetar și ce țintește comunitatea prin mijlocirea Marii Legi Cosmice nimeni nu poate opri, umanitatea are prea multă karma colectivă ca să mai putem fi iertați. Dar ce pot opri este modul particular de a reacționa la evenimentele istorice, căci numai sugestia singură a acestor evenimente, adică probabilitatea lor, generează în natura mea interioară predispoziția de a comite aceleași greșeli trecute, de a le repeta. Dacă îți scriu despre aceste lucruri este pentru că mă neliniștește și mă îngrijorează imediata vecinătate a războiului de care ție se pare că nu îți pasă, iar neliniștea mea o voi rezuma prin următoarea scenă. Întrebat de către mama în legătură cu probabilitatea de a intra în război, vărul meu care este înrolat în marină i-a răspuns în felul următor:
– Voi lupta atât cât se poate, apoi vor băga un glonț în mine și s-a sfârșit totul! Dar vai și amar de voi dacă intră rușii în țară!
Replica lui cuprinde în esența sa toată ura mea feministă. Dar în fața acestei previziuni sumbre nu am mai tremurat ca în alte rânduri căci a fi răpită, violată, batjocorită și luată în robie nu mă mai înspăimântă tot atât de tare precum mă scârbește scena în care tu, ursitul meu, vei zace pe pământ, însângerat, mutilat, cu un glonț în coșul pieptului, mort în prima linie într-un război care nu îți aparține. Trebuie că îți vei râde și acum de mine și de îngrijorările mele, socotind că darul meu de a profeți este numai o copilărie, o impresie de exagerată fatalitate, dar află că nepăsarea ta mi-a albit două fire de păr ce îmi indică faptul că, trecând timpul și ducându-se, obsesia ta este un lucru la care nu ai renunțat încă, de vreme ce nu ai venit încă la mine, obsesie pe care eu nu o pot zugrăvi decât din presupuneri.
Dar îmi voi asuma riscul de a-ți zugrăvi demonul intern fiindcă acest defect al tău mi se relevă cel mai des când sufletul tău se apropie de al meu, fapt pentru care te acuz de lăcomie, de avidă dorință de înavuțire, ceea ce îmi permite să mă întorc la propriile păcate, la propria senzualitate și la ”Neemah”, simbol al propriului interes pentru materialism, ca să îți pot povesti în continuare despre evoluția dezintegrării acestor două defecte sub puterea de purificare a sacrului foc al Mamei Divine Kundalini. Am abordat de suficiente ori subiectul senzualității mele ca să îl mai aduc acum în discuție pe larg, concluzia în legătură cu munca asupra acestui mecanism fiind evidentă. Acestui impuls i se dă acum o orientare mistică, în timp ce micuța mea obsesie din copilărie este acum re-educată spre înțelegerea profundă a tantrismului alb și a tainelor iubirii. Altfel spus, în loc să mă mai pregătesc să fiu o soție măritată din interes, mă pregătesc să fiu soția-sacerdotesă a unui devot, a unui neofit. Astfel mi s-a re-educat respectul de sine, într-o așa măsură încât să nu îmi mai încredințez vreodată bunăstarea propriului suflet decât în mâinile unui om mânat de aceleași porniri lăuntrice ca ale mele. Aceasta este semnificația faptului de a fi devenit conștientă că tu, sufletul meu pereche, ești mai prețios pentru mine decât este aurul.
Dar am scris suficient despre senzualitatea care îmi înnăbușă esența feminină autentică, căci tot atât de importantă este și delicata operație de a extrage prostituata din aceeași esență feminină autentică a mea, operație despre care am vorbit mai rar,. Dacă tu ești acum mai prețios pentru mine decât bunurile și posesiunile tale, îți voi face cunoscut și faptul că ar fi un delict de neiertat să îmi mai vând vreodată cinstea și onoarea de fată pentru acoperișul pe care tu visezi să îl construiești deasupra capului meu, în pădurea de basm a visurilor tale care nu eexistă niciunde pe această planetă peste care planează amenințarea bombei nucleare a lui Putin! Nu îți amintești, ursitul meu, că din lăcomie am luptat cu toate armele mele să te scot într-o noapte a lui februarie, anul trecut, întrucât a cădea sub efectul lăcomiei este totuna cu a cădea în dizgrație? Dorința de nestrămutat a lui ”madam” a fost să fie o doamnă, dar ironia dramei mele a constat în faptul că am ajuns să fiu o prostituată în căsătorie în locul acelei ”lady” spre care aspiram. Dar prea multe nu mai îndrăznesc să mai adaug. Preocupându-mă atât de mult această minunată referință a lui ”Neemah”, am intuit că anumite subiecte de mare finețe îmi depășesc abilitatea de analiză și de transpunere în scris, motiv pentru care am dedus că anume cuvinte cu o bogată încărcătură semantică îmi vor fi transferate în cuget printr-un citat, fapt cu care te-ai obișnuit deja în legătură cu modul meu de a scrie. Și nu m-am înșelat deloc fiindcă la scurt timp după aceea mi-a venit în cuget sugestia de a citi ceva din Ana Blandiana. Mai nimerit decât cele de mai jos eu singură nu mi-aș fi putut potrivi cuvintele ca să pot descrie modul cum esența mea feminină autentică se eliberează din materialism, dar nu aș lăsa niciodată în seama altei guri sarcina de a te limpezi, odată pentru totdeauna, asupra faptului că tu, ursitul meu, nu îmi poți aduce o insultă mai mare dacă problema banilor este aceea care te determină să nu vii la mine. Chestiunea orbirii mele nu poate fi cauza încăpățânării tale, nu se poate să te temi de acest minus al trupului meu fizic de vreme ce știi că voi vedea din nou când vei pune piciorul în fața mea. Și cum demonul tău intern mi se dezvăluie lacom, materialist și stupid de visător, nu poate fi vorba decât de o obsesie legată de bani în privința căreia esența mea feminină autentică îți comunică următoarele:
“Nu-mi place să trăiesc între lucruri scumpe, valoarea materială a obiectelor mă înspăimântă. Ideea că n-am voie să scap din mână paharul, că ar fi o nenorocire să ciobesc farfurioara, că e de neiertat să pătez covorul o consider un atentat la libertatea mea nu numai de mişcare, ci şi de gândire. Faptul de a purta o podoabă pe care nu trebuie să o pierd, de a avea o haină de care trebuie să am grijă, de a stăpâni ceva ce mi-ar putea fi furat mi se pare intolerabil. Pentru că orice dependenţă de materie mi se pare de nesuportat, pentru că orice posesie este o dependenţă. Îmi dau seama că ceea ce spun îmi poate atrage dispreţul unei întregi categorii de fini degustători ai frumuseţilor şi bunurilor lumii. Am auzit şi am citit de atâtea ori că, băut dintr-o cupă de cristal, vinul este altfel, încât îmi dau seama că e descalificant să mărturiseşti că de teama de a nu depinde de cupă poţi să renunţi şi la vin. Cu atât mai mult cu cât spaima de valoare devine implicit şi spaimă de frumuseţe, frumuseţea însăşi fiind, din cele mai vechi timpuri, convertibilă în valoare materială. Şi totuşi, nimic nu mi se pare mai firesc. Ofensiva lucrurilor este atât de puternică şi de violentă, încât nici o precauţie nu mi se pare exagerată pentru a rămâne dincolo de graniţele stăpânirii lor. Ceea ce poate fi considerat o lipsă de gust este astfel numai o intransigenţă puţin fanatică, ceea ce poate semăna unei exagerate simplităţi este, dimpotrivă, complicaţia unui spirit încăpăţânat şi neliniştit de fragilitatea libertăţii sale.”
Ana Blandiana – ”Autoportret cu palimpsest”
Ursitul meu, ți se relevă acum, mai limpede decât oricând, acest auto-portret al propriei feminități pe care mi-ai insultat-o destul, pe care mi-ai rănit-o destul, pe care mi-ai amăgit-o destul și pe care mi-ai pedepsit-o destul pentru greșeala de a-mi fi dorit? Află, deci, că paralizia este pedeapsa karmică pentru materialism, așa că nu ar trebui să te surprindă faptul că efectele semi-parezei suferite după atacul cerebral mi-au provocat cu mult mai multe neplăceri și dureri în corpul fizic decât a făcut-o ura în sine, efectul urii părându-mi-se mai tolerabil decât efectul căderii spiritului în materie, delict pentru care port întreaga vină. Dar pentru ce, pentru ce, neghiobule, tu cauți să mă târăști în același delict pe care materialismul îl simbolizează, necrezând în mine și îndoindu-te de cuvântul meu? Pentru ce, neghiobule, pentru ce convertești frumusețea inocentă a esenței mele feminine în valoare materială când singura și unica mea dorință este să te salvez din calea războiului, din calea Apocalipsei?