sept. 172021
 

<>

Vineri, 17 Septembrie 2021

Sunt aproape 3 luni de când nu am mai ieșit pe balcon în ziua de miercuri la ora 21:00 ca să îl întâlnesc pe Marius, recuperându-mi și vederea în același timp. Am crezut că voi economisi o mare de lacrimi renunțând la această convenție a zilei de miercuri și, într-un fel, chiar mă simt eliberată de povara că el nu a fost cel mai probabil niciodată în fața balconului de la vechea locuință la ora stabilită. Dar numai într-un fel mă simt eliberată întrucât observ că această convenție a zilei de miercuri a lucrat pentru binele meu și spre folosul meu, fixându-mi foarte precis în minte ideea de viață trăită de la o săptămână la alta. Iar acum am pierdut acea nădejde și acea siguranță pe care credința că aveam să îl cunosc pe Marius în ziua de miercuri mi le statornicise și mi le asigurase. Acum nu mai am nicio idee cum se vor petrece lucrurile. Cum, când și unde. Acum locuiesc la etajul 4, așa că a-l mai aștepta să îmi cânte serenade din stradă este o pierdere de timp. Mă aștept să îmi scrie pe undeva, pe rețelele de socializare, pe mail, pe blog, oriunde, dar verific de aproape 3 luni canalele pe care le poate folosi ca să mă caute, iar asta de 3-5 ori pe zi, în fiecare zi, dar el nu s-a îndurat încă de mine, făcându-se material în existența mea. Ca să verifici într-una toate aceste mijloace de comunicare este un exercițiu care ajunge să te sfârșească într-un timp foarte scurt, furându-ți toată nădejdea și toată bucuria din suflet fiindcă la capătul fiecărei zile constați că sufletul tău pereche nu a simțit nevoia de a-ți vorbi nici în acea zi. Din acest motiv găsesc că toată povestea zilei de miercuri gândită de Tatăl a fost pentru binele meu întrucât, știind că întâlnirea propriu-zisă cu Marius avea să se petreacă direct în persoană la acea oră, în acea zi, am fost scutită de suferința și de chinul și de tortura așteptării în fiecare minuțel și secundă ale fiecărei zile a primului contact cu el. Iar această așteptare se dovedește cea mai cumplită și mai crudă și mai amarnică tortură.

Ca să descriu acum cum s-a derulat ziua de 13 Septembrie, când s-au făcut 6 ani de la acea zi care fusese cea mai frumoasă și importantă zi din viața mea, ar însemna să irosesc multă energie degeaba fiindcă este de la sine înțeles că am plâns până la epuizare. Toată săptămâna trecută am plâns până la epuizare, neputând nici să mai scriu, nici să mai gândesc, nici să mai judec, nici nimic. Până la epuizare am plâns, până la topire, până la demență. Am plâns găsindu-mă într-o stare emoțională de șoc profundă, neputând să găsesc nicio justificare omului al cărui suflet îl simt că mă iubește.

Și pentru că am plâns până la epuizare, nu am fost aptă, sufletește, emoțional și mental vorbind, să pătrund sensul ascuns al următoarei întâmplări pe care mama mi-a povestit-o în urmă cu o săptămână, în ziua de miercuri, adică în ziua de Sfânta Maria Mică, pe 8 Septembrie. În seara acelei zile ea mi-a povestit că în cursul zilei anterioare se petrecuse ceva destul de neobișnuit la fermă. Tatăl meu remarcase prezența unui „vizitator„ tare insolit pe teritoriul fermei, vizitator care se cuibărise foarte bine și comod pe o arcadă a unui solar. Era vorba de un porumbel alb, mic și tare gingaș, un puiet. Tatăl meu s-a apropiat de el din curiozitate, vrând să afle ce era cu el și ce vânt îl aducea pe la noi, dar spre marea lui surprindere a văzut că porumbelul nu a zburat, speriindu-se de apropierea tatălui meu. Văzând astfel, tata l-a mângâiat cu delicatețe, prinzându-l în mâini. Astfel a putut observa că puietul de porumbel avea aripile tăiate, cruzime care se practică în gospodării cu scopul de a împiedica păsările să zboare ca să nu fugă. Micuțul porumbel nu putea să zboare. Dar cum de ajunsese, totuși, tocmai pe arcada solarului nostru? Acesta este un mister greu de explicat. Dar pentru că era atât de mic și de gingaș, părinții mei au decis să îl țină un timp la adăpost, dându-i hrană și culcuș, până ce aripile au să îi crească la loc, moment în care intenționează să îi dea drumul ca să plece în legea lui. Porumbelul este încă la fermă.

Am fost atât de puternic impresionată de această întâmplare încât nici acum nu mi-am revenit întrucât am recunoscut simbolul universal al porumbelului alb din prima clipă când mi-a povestit mama. Porumbelul alb simbolizează pe Spiritul Sfânt, iar ca un porumbel alb să se prezinte în sânul familiei mele chiar cu o zi înainte de Sfânta Marie Mică nu putea să fie decât un semn de bună-vestire. Dar ce or fi vrut să spună aripile tăiate ale mesagerului Tatălui? De 10 zile este la noi, iar eu una nu pot înceta să mă minunez de această întâmplare. Cât de minunată mi se pare această întâmplare a acestui porumbel alb cu aripile tăiate trimis de Dumnezeu chiar înainte de Sfânta Maria Mică despre care se știe că este iconografiată cu un porumbel alb așezându-I-se pe cap! Și a venit acest porumbel atât de curând după ce și Ființa mea profundă mi se arătase, cu numai câteva zile în urmă, desfăcându-Și imensele aripi angelice pentru prima oară, după ce îmi spusese, în ultima zi a anului trecut, că fusese nevoie să mi le taie ca pedeapsă pentru greșelile mele! Și de ce a venit, de ce, de ce a venit mesagerul Domnului înainte de 13 Septembrie, când Dumnezeu trebuie să cunoască perfect de bine că povestea sufletului meu pereche este cea mai amarnică și mai severă caznă la care mă supune?

Dar plângând până la epuizare nu am înduplecat pe nimeni, nici de pe pământ, nici din Ceruri. Nu să plâng până la epuizare îmi ceruuse Ființa profundă să fac, ci să înțeleg rostul caznelor prin care sunt trecută. Și numai câteva zile au trecut de când am înțeles semnificația tainică a celor trei probe pe care le-am descris în compunerile anterioare că Maestrul interior mi-a dat teribila veste că aveam să mai fiu pusă la încercare, totul depinzând de această probă pe care Tatăl care se află în ascuns o punea la cale pe drumul meu. Căci mi-a dezvăluit Maestrul interior că, deghizat precum împăratul din poveste, Tatăl care se află în ascuns m-a așteptat sub pod, travestit în piei înfricoșătoare, căutând să îmi pună la încercare curajul și dârzenia înainte de a-mi da cu adevărat Voia Sa de a o porni pe cale, întocmai cum și împăratul își testează fiii și ficele când aceștia pleacă din împărăția tatălui lor ca să împlinească misia ce le-a fost încredințată. Cu alte cuvinte, Dumnezeu hotărâse ca eu să trec prin cele trei probe: testul umbrelor, testul nebuniei și testul Lojii Negre.

Dar toate acestea nu au fost suficient de concludente pentru ca eu să îmi fi doveditt pe deplin buna-credință. Ca să mi se îngăduie să vorbesc în mod legitim și deschis despre învățătura gnostică, conform cu Voia Tatălui, mai există un prag, cel mai important prag, iar acesta este cel al cuplului căsătorit în mod legitim. Căci cuplul practicând magia sexuală este fundamentul spiritualității autentice, conform cu următorul adevăr citat din Maestrul Jorge Adoun, ultima încarnare a îngerului Adonay:

Că toate religiile sunt imitația și simbolul uniunii bărbatului cu femeia pentru a-l putea întâlni din nou pe Dumnezeu. Că scopul tuturor școlilor ermetice antice și moderne și mai ales Inițierea în Colegiul Magilor era să încerce să-l regenereze pe om prin intermediul energiei creatoare sexuale.

Și ca să îmi fie perfect înțeles că totul depinde de trecerea acestui prag fără de care Tatăl și Ierarhia Universală nu îmi vor da permisiunea de a-mi publica povestea inițiatică ce l-a avut implicat ca personaj pe Zburător sub dublul său aspect, cel al sufletului meu pereche și al lui Lucifer, m-am trezit zilele trecute că toate fișierele și folderele de pe desktop fuseseră rearanjate în cursul nopții. Coșul de gunoi a sărit iarăși pe locul 2 pe desktop, în timp ce jurnalul a căzut iarăși pe locul 3. Aș vrea să reamintesc faptul că la începutul lunii iulie am vrut să modific acest aranjament al fișierelor de pe desktop ca să îmi fie mai ușor să le accesez. Încercând să le mute poziția conform dorinței mele, sora mea a aruncat tot jurnalul meu la coșul de gunoi, nemaiputând recupera ce am pierdut într-o singură clipită de ochi. Spre marele meu noroc, făcusem o copie a jurnalului cu numai 3 săptămâni înainte, așa că paguba nu fusese chiar atât de mare. În fine, după aceea sora mea mi-a fixat jurnalul pe poziția a doua, mutând coșul de gunoi undeva mai pe la coada listei. Iar ca să mă trezesc deunăzi cu toate fișierele rearanjate pe desktop, jurnalul urmând iarăși coșului de gunoi, sigur a avut darul de a-mi da palpitații! E o chestiune de principiu, măcar atât pot și eu înțelege. Pe prima poziție se află iconița browser-ului. Pentru ca povestea mea și a Zburătorului să ajungă în cyberspațiul public trebuie să trec și de această probă la care Tatăl care se află în ascuns caută să mă încerce, testul cuplului, altminteri tot textul scris de mine este bun de aruncat la coșul de gunoi deoarece tot textul scris de mine este în strânsă legătură cu întâlnirea sufletului meu pereche.

Desigur, Marius nu mi-a pătruns încă în viața materială pentru ca eu să pot vorbi despre cuplul constituit în mod legitim din mine și persoana sa, așa că par foarte îndreptățită să vociferez contra acestui test, numindu-l absurd, lucru pe care l-am făcut și tot făcut iarăși și iarăși, plângând până la epuizare. Ce probă să trec când el nu este, fizic, lângă mine?

Mă bizui pe intuiție ca să răspund la întrebarea „De ce nu este Marius lângă mine, fizic vorbind?” fiindcă în răspunsul pe care îl voi da constă toată proba la care mă supune acum Tatăl, desigur numai într-o fază incipientă, lucru despre care voi scrie în zilele următoare, cum se dezvoltă și se așează concluziile în inima mea fiindcă nu este suficient numai să conștientizez că există un răspuns foarte logic la această întrebare, ci și să accept adevărul ascuns în acest răspuns.b

iul. 172021
 

<>

Sâmbătă, 17 Iulie 2021

M-am simțit tare ciudat ieri după-masă, după ce s-a întors bunica acasă. Mă așteptam la ceartă și la scandal. Auzeam voci ridicate venind tocmai din sufragerie, în timp ce eu stăteam cu căștile pe urechi, dar pe parcursul zilei mama nu a venit la mine ca să îmi povestească ce s-a discutat, iar eu am evitat să întreb. Nu mai vreau să mă identific cu această situație jenantă și nu mai vreau să reacționez impulsiv la comportamentul rudelor mele, dar voi mărturisi că simțeam cum inima îmi zvâcnea cu multă nervozitate auzind vocile ridicate din sufragerie.

Nu pot să mai trec în scris unele din aceste lucruri josnice care îmi rănesc amorul propriu. Vreau să mă întorc să scriu despre iubire și despre sufletul meu pereche și despre dorința mea de a pleca în lume cu el ca să ne stabilim reședința pe o insulă în Atlantic sau în America Latină, dar iată că ultimele episoade mistice pe care Ființa profundă mi le-a dat mi-au demonstrat că nu aș putea face niciun pas prea departe fără ca Legea Divină să nu mă târască forțat și silnic înapoi ca să îmi plătesc karma de familie. Au oare nu am fost târâtă înapoi în sânul familiei prin intermediul atacului cerebral pentru ca eu să plătesc ce datoram față de părinții mei?

Evident, cel mai minunat scenariu este acela în care obții dreptul legitim de a face orice pas în orice direcție și la oricare depărtare, fără să mai fii tras la răspundere de Legea karmei pentru deciziile pe care le iei. Din această perspectivă, trebuie să admit că a început să mi se pară extrem de stranie mutarea noastră într-o nouă locuință (și încă în una nemaipomenită!) chiar înainte de concediul rudelor noastre, motiv pentru care mă văd nevoită să recunosc faptul că, de aș fi fost prinsă în această scurtă vizită a lor în vechea locuință, aș fi cedat impulsului mâniei și aș fi clacat din nou întrucât atât de delicată și instabilă era starea mea emoțională în urmă cu numai câteva săptămâni. Fără urmă de îndoială că rezultatul ar fi fost unul ireversibil și catastrofal pentru drumul meu spiritual.

Am ferma încredințare că, în toată această poveste care se desfășoară în familie de 18 luni, este implicat și un test de rezistență a nervilor, fiindu-mi pusă la încercare această abilitate de a răbda și de a îndura și de a rezista din punct de vedere al psihicului deoarece un atare test ar fi strâns corelat cu atacul cerebral. În fond, nu am suferit atacul cerebral pentru că mi-au cedat nervii? Dar am să mărturisesc cu multă sinceritate faptul că descopăr, prin cercetările mele și prin experiențe directe, un Dumnezeu departe de a fi absurd! Justiția Divină are și Milă! Și încă multă, foarte multă milă!

Dar nu despre rudele mele vroiam să povestesc, ci despre un alt aspect pe care mutarea în această nouă locuință îl implică. Nu trecuseră nici două zile de la mutare când Luciferul particular mi-a șoptit în timpul meditației: ”Ești în armată de-acum!”, dar precum am scris zilele trecute, nu a făcut decât să îmi supravegheze somnul pe parcursul acelei prime săptămâni, fără să mă pună la vreo încercare sufletească în universul interior.

Însă cu totul diferit au stat lucrurile după acea primă săptămână, infiltrările sale în visele mele petrecându-se din abundență, însă am ales să nu le mai trec în scris. Și cum starea mea de aseară era extrem de neliniștitoare, punându-mi nervii la încercare, am ghicit că energia luciferică îmi făcea invitația pentru o nouă întrevedere. Bunule Dumnezeu, îmi simțeam capul pulsând, deși nu mă durea cu adevărat, chiar dacă fusese foarte cald în cursul zilei. Și cât mă bucuram, cât puteam să mă bucur pentru că eram întinsă într-un pat într-o cameră în care puteam să fiu lăsată în pace să exist! Cât a putut să fie de neplăcut să trec prin toate aceste stări sufletești și prin toate aceste răscoliri și modificări interioare aflându-mă în permanență sub ochii celor din jurul meu care nu au înțeles ce se întâmpla cu mine! Și iată că acum puteam sta, în sfârșit, liniștită în pat, lăsând fenomenul să mi se întâmple, fenomen pe care îl recunoșteam destul de bine!

Și nu mă înșelasem deloc interpretând că Luciferul particular era sursa neliniștii mele. Între 06:00-07:00 în cursul acestei dimineți forța erotică s-a manifestat în universul interior. Și încă din abundență, ca și cum intenția Luciferului particular era să recupereze în această dimineață tot timpul pierdut în cursul primei săptămâni în timpul căreia i-am perceput vizual și vibrațional prezența de jur-împrejurul meu, dar fără a se implica în vise.

Și cât de amarnic m-a chinuit și m-a tachinat azi-dimineață prin intermediul dorinței sexuale pe care am refuzat-o iar și iar și iar. Și el iar îmi sugera numai ideea intimității prin gesturi atât de incredibil de banale că îmi era imposibil să pricep de unde îi vine puterea de coerciție căci nu făcea decât să mă atingă cu buricele degetului său și să îmi șoptească în ureche: ”Fă-o!” ca să simt că îmi fură mințile și că îmi pierd puterea de auto-control!

Și nu am nicio idee să spun cum am reușit să parez toate manevrele lui pe terenul de practică al forței sexuale, forța cel mai greu de stăpânit, dar l-am respins cu chiu, cu vai, însă în durere și în agonie emoțională, mentală, energetică și vibrațională întrucât simțeam că rup din mine însăși rațiunea mea de a fi, anume dorința sexuală! Dar nu vreau să fiu înțeleasă greșit, scopul acestei încercări nu era pentru a fi preschimbată într-o entitate care să aleagă drumul călugăriei, ci scopul era de a preschimba dorința sexuală profană în năzuință spirituală. Energia sexuală și sexul în sine sunt sacralitate!

Și când s-a terminat totul, iar Luciferul particular mi-a dat drumul din tentația lui, am văzut acele mâini care de mii de ori mi s-au arătat în ochi din iunie 2016 încoace, aplaudându-mă, felicitându-mă și zicându-mi: ”Bravooo!”!

Dar o singură victorie obținută în dificila misiune de a stăpâni forța dragonului nu înseamnă decât o picătură într-un ocean de teste, încercări și de probe la care energia luciferică mă va supune până la sfârșitul veacurilor mele!

iun. 152021
 

<>

Marți, 15 Iunie 2021

E trecut de ora 09:00, iar eu sunt trează de la 05:00, după ce am dormit numai 3 ore peste noapte. Afară plouă, așa că părinții mei au rămas acasă, ceea ce mă împiedică să recuperez din orele de somn pierdute. Am stat de la 05:45 până la 07:00 singură în bucătărie, plângându-mi de milă, simțind frustrarea și neputința în fiecare fibră musculară. De luni bune caut în stânga și în dreapta după ajutor, dar nu se grăbește nimeni să îmi ofere sprijin. Nădejdea mea stă numai la Dumnezeul intim și în nicăieri altă parte și mai mult decât am făcut ca până acum să îmi ajut părinții și sora eu nu mai pot face, dacă tot am vorbit despre respectarea liberului arbitru al celorlalți.

Așa că mă agăț de micile fenomene dătătoare de nădejde care mă întăresc în credința că pot primi milă și îndurare și iertare de la Dumnezeu ca să fiu lăsată să îmi văd de drumul meu. Astfel pot spune că ultimele trăiri deosebite pe care le-am descris anterior nu au rămas fără efect, iar un astfel de efect se manifestă astfel:

De la 1 Mai am început să percep un fenomen deosebit în timpul meditațiilor, fiind corelat cu ochii și cu pixelii pe care îi văd în permanență. Nu știu cum să îl descriu, dar e ca și cum unii din acești pixeli se grupează într-o rețea tridimensională cu aspectul unei pânze de păianjen, însă aș vrea să precizez că nu este aidoma pânzei de păianjen.

De marțea trecută am început să percep acest fenomen și în timpul stării de veghe, deci cât timp stau cu ochii deschiși, ceea ce este o importantă modificare, chiar dacă nu am știință despre ce este vorba. Dar de câteva zeci de ori pe zi percep această regrupare ordonată a pixelilor, ceea ce mă încurajează și mă motivează foarte mult fiindcă eu am senzația că irisul este cel implicat în această modificare, ca și cum irisul începe să se dilate sau să se micșoreze în funcție de lumină. Poate? Nu știu să explic. Atâta doar că percepând de atâtea ori într-o zi acest fenomen îmi determină ochii să se miște, iar creierul să fie atent și curios.

iun. 142021
 

Luni, 14 Iunie 2021

Ursitule, Miuriel, Marius,

Dacă nu mai am tragere de inimă să îți spun pe nume înseamnă că îmi simt orgoliul rănit din cauza unui lucru pe care tu îl faci, iar azi îmi voi oferi libertatea să îmi vărs oful în scris în legătură cu ce mă macină. Dacă aș fi avut mai mult simț deductiv, sâmbătă dimineața mi-aș fi dat seama pe loc că entitatea care mă provoca la duel era sursa care mă întorsese din nou împotriva ta în noaptea precedentă fiindcă atât de asemănătoare au fost emoțiile vibratorii care s-au iscat înăuntrul meu. Îmi pare foarte potrivit să explic faptul că, dându-mi-se oportunitatea de a vedea această acumulare de suferință emoțională și mentală manifestându-se în plină acțiune în universul interior, par să fiu îndreptățită să spun că am suficiente motive să cred că mustrarea pe care ți-o fac este justă, iar critica și judecata mea se întemeiază pe cauze care îmi justifică impresia că sunt rănită pe nemerit. Orice aș fi făcut rău, nu meritam să îmi ispășesc pedeapsa căzând victimă acțiunilor și hotărârilor tale, acțiuni și hotărâri care mă îndeamnă să cred despre tine că nu ai cine știe ce părere despre femei de vreme ce le excluzi din deciziile tale, refuzându-le sfaturile și ajutorul pe care ți-l oferă. Pe mine, în orice caz, m-ai respins cu brutalitate. Dacă tristețea care îmi amărăște sufletul și care mă face să mă simt rănită deoarece îmi dai impresia că ai ferma convingere că nu am niciun fel de putere ca să te ajut ar fi fost o tumoare a minții, atunci această umbră ar fi fost cu mult mai vizibilă în substanța cenușie în care am pătruns după deschiderea porții către infernul personal. Dar acțiunea orgoliului meu rănit era atât de bine camuflată în procesele mele mentale încât numai ochiul unui cunoscător ar putea semnala că rana mea este una malignă și periculoasă, când eu mă văd îndreptățită să cred contrariul, să cred că n-ai avut niciodată dreptul de a mă aduce în genunchi în fața ta, în pragul agoniei, al disperării și al deznădejdii, ca să te implor să te deschizi față de mine, vorbindu-mi și povestindu-mi ce este cu tine. Ori refuzul tău vehement de a mi te mărturisi eu l-am perceput ca pe un afront, ca pe o insultă și o jignire aduse feminității mele și, precum am spus în paragrafele anterioare, constat de la an la an că o gândire (una din multele pe care le ai) medievală este ceea ce te oprește din a mă vedea drept egala ta. Despre onoarea mea rănită pot scrie o sumedenie de lucruri, dar importantă este numai esența pe care eexperiența de sâmbătă dimineață a surprins-o foarte bine și clar prin câteva simboluri și iată cum:

Biblioteca și cărțile asupra cărora m-am oprit, cercetându-le pe rând și citindu-le simbolizează cunoașterea și învățătura spirituală care se deschid puterii mele de înțelegere în așa mod încât să simt chemarea Tatălui în sufletul meu, chemare căreia i-am dat ascultare, urmând drumul. La aceasta se referea chemarea pe care am simțit-o răsfoind acele cărți. De vreme ce Însuși Tatăl vede femeia ca fiind complet aptă de a duce în cugetul său povara învățăturii spirituale și de a da ascultare chemării Divine, atunci de ce tu, bărbat orb, te încăpățânezi să crezi că problemele tale sunt atât de complicate încât femeia despre care spui că ți-e dragă nu ar fi capabilă să le înțeleagă, alegând să o lași în întuneric în legătură cu durerile care te macină când Dumnezeu a dat și femeii, nu numai bărbatului, puterea de a înțelege și de a cunoaște Cosmosul? Cum îți vei justifica tu nedreptatea față de judecata pe care i-o aduci femeii tale? Îți vei spune că ea nu are de unde a ști cum funcționează labirintul lăuntric al bărbatului care este, zice și crede el, un mecanism închis ermetic și perfect în sine însuși, căci aceasta era părerea bărbaților medievali despre ei înșiși. Dar oare cum de i-a dat Dumnezeu femeii puterea de a-L înțelege pe Tatăl, dar nu a înzestrat-o și cu puterea de a-l înțelege și pe bărbatul care s-a născut din pântecul său? Au să creadă oare bărbatul că este mai presus de Creator? N-oi fi vrând, pesemne, să mă protejezi, gândind că soluția mai bună este să mă ții în necunoștință de cauză, conform cu zicala: ”ce nu știi și nu cunoști nu te rănește”? Nu-mi zici, prin felul tău de a fi, că aș face mai bine să nu mă amestec în treburile tale, treburi de-ale bărbaților pe care eu nu am cum a le înțelege? Nu știu, dar pare-mi-se că orgoliul tău, ursitule, este cu mult mai aprig decât al meu, iar asta nu poate decât să mă amărască și mai mult, dar măcar am identificat un posibil blocaj pentru care să mă rog pentru tine ca să fii eliberat din el, tocmai acel blocaj din cauza căruia nici nu îmi ceri ajutor, nici n-ai fi mulțumit dacă ți l-aș da, mai ales fără de voia ta!

Dar prea puțin mai voiesc acum să continui pe linia mușcăturilor veninoase emise de orgoliul meu rănit. Dar să știi, ursitule, că de moarte m-ai rănit fiindcă mi-ai dovedit că gândești ca mulți alții, socotindu-te singur într-o situație imposibil de rezolvat încât să cugeți că nici nu merită efortul de a te confesa femeii pe care spui că o iubești.

Dar trebuie că nici acum n-ai să mă crezi când am să îți zic că trișezi în iubire. Însă ți-am spus din timp că, de-ar fi fost să mai primesc un mesaj în versuri sau sub formă de citat de la Tatăl Ceresc care se află în ascuns, aveam ferma convingere că mesajul ți-ar fi arătat că timpul pentru a-mi vorbi a sosit deja, așa că ia de citește mai jos ce am primit sâmbătă seara și azi-dimineață căci mai clar de atât nici că se poate:

Tell me why
Do you always forgive the things I do to you
You’re too good
Or am I not too bad
Those six years
Were the best that ever happened to me and you
No regrets after all this fear

We’ll always be best friends
Something between you and me

So tell me why
I can’t find any satisfaction somewhere else
Not good enough
Or am I way too bad
Cause those six years
I consumed all your energy
And I didn’t replace
Sad enough
I can’t give you what you need

We’ll always be best friends
Something between you and me

Six years
Such a long time
I can’t give you what you need
Six years
Such a long time
Something special between you and me
You and me

Hooverphonic – Out of sight

”Out of sight” înseamnă în absența vederii, iar acești 6 ani împliniți de la 13 Sptembrie 2015 încoace nu sunt departe în fața noastră, timp pe care noi ar fi trebuit să îl fi folosit ca să fi devenit cei mai buni prieteni fiindcă acesta a fost scopul apropierii intime și profunde a sufletelor noastre, dar fă tu interpretarea rezultatului ecuației în care ne aflăm noi în care variabila ta a ajuns să cunoască totul despre mine, în timp ce tu continui să rămâi o variabilă necunoscută pentru mine ca să nu îmi dai dreptate că rezultatul acestei ecuații nu poate fi decât o mare de frustrare, de mâhnire, de nervi întinși la maxim și de nesiguranță, de frică și de spaimă, de obsesii, de confuzie și de orgoliu rănit. Cum aș putea modifica milioanele de particule ale nefericirii mele în formula magică sugerată de versul ”no regrets after all this fear” pentru ca eu să încep să gândesc că acești ultimi 6 ani sunt cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat? Și dacă tot nu mă crezi că Dumnezeu îți dă îndemnul de a te da pe față în privința mea, iată alt sfat de a cărui veridicitate nu mă îndoiesc din cauza armei pomenite în al treilea vers, ca arma din experiența mea de sâmbătă dimineața, lucru care sugerează următoarea avertizare: ”lasă orgoliul laoparte!”

It wasn’t the rain that washed away…
Rinsed out the colours of your eyes
Putting the gun down on the bedside table
I must have realized

Oh c’mon please now
Talk to me
Tell me; things I could find helpful
How can I stop now…
Is there nothing I can do

A-HA- I’ve been losing you

Și dacă tot nu mă crezi, iată încă un mesaj care îți indică același lucru, mesaj muzical pe care ți-l comunic numai pentru simplul fapt că este evident că nu crezi în mine și în cuvintele mele:

Give it up
I’m never gonna hold you up
You’ve always been afraid of love
It’s time to have a conversation

Waking up is never easy
So why don’t you come over here
Tell me ‘bout the dreams that haunt you
Tell me ‘bout your secret fears
I wanna change your whole perception
If only I could make you see
How it’s all your own creation
That’s bringing you this misery

Texas – The Conversation

Vorbește cu mine, vorbește cu mine și spune-mi cum să te ajut fiinddcă ce cred eu că se petrece la mijloc nu este decât o bănuială pe care numai tu mi-o poți confirma, ”father figure issue” fiind, cred eu, demonul minții tale, în vreme ce al doilea demon al tău este ”the office man”, un alt motiv care te face să porți fața unui străin în ochii mei:

iun. 032021
 

<>

Joi, 03 Iunie 2021

Zburătorule, Zburătorule,

Ce mi-ai făcut pe parcursul întregii dimineți a fost un autentic act de cruzime la care mi-ai supus sufletul, făcându-mă să văd destul de clar că povestea despre cum mi-am recuperat vederea continuă să fie strâns legată de tine, iar nu legată de datoria pe care o am față de sora mea sau față de părinți sau chiar de bunica mea căci în spatele orbirii mele continuă să stea ca un stâlp de ciment credința mea că eu nu merit nimic bun, că nu merit să îmi întâlnesc sufletul pereche, că nu îmi este îngăduit să cred că acesta poți fi chiar tu, cel pe care atâta l-am îndrăgit ca pe nimeni altul în anii de demult ai adolescenței.

Și ce mi-ai făcut azi-dimineață timp de două ore omenești dincolo de zidul somnului m-a tulburat atât de mult că, simțindu-te aproape, atingându-mă și pătrunzându-mă, te-am suportat chiar mai puțin decât de obicei și, cuprinsă de panică și de spaimă, te-am implorat să te oprești căci tu îmi pătrundeai existența și lumea interioară în mod intrusiv, forțându-mă să mă adaptez firii tale și planurilor și obsesiilor tale. Dar tu nu te-ai oprit când te-am implorat, așa că m-ai forțat și m-ai siluit sau, în orice caz, așa îți percepeam dorința pentru mine și nu am putut să îndur nimic din ce îmi ofereai, așa că am implorat Cerurile să fii oprit din a-mi mai invada sufletul și viața. Numai ce mă obișnuisem cu dispariția ta din universul interior și, relaxându-mi conștiința într-un timp, am lăsat garda jos, slăbindu-mi bigilența și paza de la poarta inimii. Și iată că răul a pătruns iar în lumea mea interioară, însă nu sub forma ta, Zburător nesuferit și urâcios ce ești, ci sub forma înstrăinării căci, în ciuda intimității profunde în care s-au găsit sufletele noastre azi-dimineață, nu ți-am putut spune pe nume, nume pe care de-abia l-am putut silabisi, nume pe care nu am mai avut curaj să îl rostesc, după ce mă obișnuisem cu ideea că îmi ești sufletul pereche.

Și pentru că nu te-am putut suporta, temându-mă de tine ca de un torționar care mă chinuiește și care mă supune la amarnice cazne emoționale și sufletești de dragul propriilor obsesii, fixații și ambiții, am dat fuga să plec de lângă tine și am fugit și m-am ascuns în procese mentale subconștiente obscure, călătorind în propriul hățiș mental fără a-mi mai dori să dau ochii cu tine. Vroiam singurătatea, departe de tine, câtă vreme ar fi ținut expediția mea de auto-cunoaștere și auto-explorare, iar pentru ce revendicai tu de la mine cu atâta cutezanță, iubirea mea, loialitatea mea, fidelitatea mea și sexul meu, eu nu mă simțeam pregătită din punct de vedere psihic, emoțional și sufletesc.

Și m-am trezit azi-dimineață în interiorul traumei mele, în interiorul percepțiilor mele subiective și în interiorul impresiilor acumulate de-a lungul vieții, simțind atât de aievea și pronunțat că orice atingere a ta era pentru mine o agresiune și un viol și când m-am văzut scăpată din îmbrățișarea ta, m-am dus hai-hui în lumea visului, cercetând decorurile scenelor onirice, arhitectura caselor și urmele de praf de pe piesele de mobilier sau nămolul din șanțuri și de pe străzile nepavate ale orașului.

Astfel am văzut azi-dimineață că în conștiință îmi pătrunsese tiptil-tiptil uitarea căci nu pentru a memora cuiele și șuruburile dintr-un dulap mi s-a îngăduit de către Tatăl Ceresc să pătrund în mod conștient pe tărâmul visului, ci pentru a te cunoaște, perechea mea, pentru a-mi explora psihicul și pentru a mă vindeca de traume. Iar eu uitasem de trauma molestului și a agresiunii și când am găsit-o lăfăindu-se încă foarte comod în psihicul meu, nu mi-a venit a crede! Și cât de straniu m-am simțit în singurătatea mea, după ce te părăsisem, iar când m-am trezit brusc, brusc de tot hoinărind în ritm de jogging pe bulevardul magheru din București, venind dinspre Victoriei spreee Romană, am fost inundată de puternicul sentiment că ieșisem, în sfârșit, din sfera visului și că mă aflam, pe drept cuvânt, în afara trupului fizic, în dimensiunea astrală. Am respirat adânc, amuzându-mă peste măsură căci știam că nu aer respiram, dar mi-am folosit funcția respiratorie din obișnuință și, în mod straniu, am simțit că nu am respirat niciodată mai sănătos și mai corect ca atunci. Numai puțin am alergat pe Magheru, privind la clădiri și la mașinile de pe stradă și nu mă puteam abține, Zburătorule, nu mă puteam abține să nu te caut tot pe tine! Și pe tine te căutam tot din obișnuință, toată viața mea pe tine te-am căutat!Tu înțelegi oare, ursitule, că dacă aș vedea azi, chiar ACUM, tu ai fi prima persoană după care aș alerga să o văd? Tu înțelegi că la ușa casei tale sau a locului tău de muncă m-aș proțopi numai de dragul de a te vedea din nou? Iar tu cu ce îmi răsplătești iubirea? Cu agresiune, cu siluire, cu intruziune și cu inabilitatea de a te opri atunci când îmi faci rău și mă faci să sufăr, deși te implor să te oprești.

Și după un timp de hoinărit pe bulevard am cerut Tatălui să mă ducă din nou la tine ca să mai încerc o dată apropierea de sufletul tău care mi se dezvăluia ca un vulcan năpraznic de dorință și pasiune. Cum aveam eu să mă obișnuiesc cu acest fel al tău de a fi când eu nu am primit decât batjocură, umilire și agresivitate pe care cel din trecutul meu care mi le dădea le numea dovezi de iubire, tandrețe și romantism? Și numai o clipită de ochi a ținut călătoria înapoi în brațele tale și când am fost iarăși față în față cu sufletul tău, a început a doua rundă de siluire căci eu continuam să percep oricee atingere drept un viol. Atunci ți-am zis:
– Dacă ți-aș vedea chipul real, poate că nu aș mai simți nimic din toate acestea, căci adevărul era că nu îți vedeam înfățișarea, tu apărându-mi ca acea masă omogenă de energie sclipitoare și vibrantă cu formă umanoidă.
– Atunci imaginează-ți că sunt orice bărbat despre care mi-ai scris că l-ai îndrăgit, mi-ai răspuns cu răutate, lăsând în inima mea mușcătura usturătoare a cuvintelor tale.

Erai îndreptățit să mă judeci astfel, în fond și eu te-am numit în atâtea feluri insultătoare până acum și singurul mod prin care pot trece peste felul tău de a fi silnic și intrusiv este de a deveni conștientă de propriul handicap emoțional, adică de proporția covârșitoare de 97% de subconștient și inconștient din care mă alcătuiesc! Nu ți-am putut răspunde nimic, dar mult mi-aș fi dorit să îți spun că tocmai din acest motiv aveam percepția siluirii, din faptul că tu, perechea mea, ursitul meu, ai fi putut fi oricine, iar eu pe orișicare nu îl mai pot primi fiindcă intimitatea cu orișicare devine pentru mine frică și temere ca de viol! Un străin mi-a devenit temere de agresiune și de viol și tocmai această înstrăinare de tine mă făcea să cred că nu mai ești al meu, așa cum mă făcea să cred că nici tu nu mai aveai niciun drept asupra mea.

Să îți mai povestesc cum am fugit iarăși de tine ca să mă întorc tot la tine pentru a treia rundă de posesiune forțată? Să îți povestesc în detaliu cum felul tău de a mă avea m-a făcut să mă scufund înăuntrul traumei mele în care mi-am văzut și simțit frica de bărbați, frica de corpurile lor, frica de modul lor dezgustător de a poseda o femeie? Nu-mi vin cuvintele în cuget ca să pot explica într-un mod coerent cum am perceput în aceste ore ale dimineții legătura extrem de strânsă dintre orbirea mea și frica mea față de pretențiile și așteptările sexuale ale bărbaților, dar legătura este acolo, îngropată adânc în psihicul meu, am văzut-o și am simțit-o și am trăit-o ca și cum am făcut o ședință de hipnoză regresivă cu un psihoterapeut. Dar pe mine nu mă ghida nimeni altcineva decât Ființa interioară profundă care hotărâse, în sfârșit, că venise vremea vindecării traumei mele. Și cum să fi dat start procesului de vindecare dacă nu prin tine? Avea sens, nu negam, dar mă durea sufletește să îți simt puterea asupra mea, avându-mă și posedându-mă cum nu aș fi vrut vreodată și întorcându-mă și sucindu-mă pe toate părțile, m-ai expus privirii tale din cap până în picioare și m-ai făcut să îmi văd toată jena și toatăă rușinea pe care le-am imprimat în făptura mea chinuită, batjocorită și insuficient iubită, adorată, venerată, mângâiată și alintată. Și tu, tu, ursitule, cât te-ai căznit cu mine, cât te-ai îndărătnicit să îmi pătrunzi în suflet, în miezul sufletului meu și nu am habar ce căi ai urmat, dar undeva pe drum, în zbaterea noastră și în silnicia ta, mi-ai atins esența și m-ai făcut să văd că ea, esența sufletului meu, trăia adânc și nealterată în interiorul traumei mele, fapt care îmi îngăduie să cred cu fermitate că am toate șansele de a mă vindeca atâta vreme cât acea substanță/materie psihică primă nu s-a pierdut. Și orice atingere a ta de mai apoi mi-o traduceam în emoție, în gând, în rugăciune și în implorare și prin ele îmi spuneai:
– Te implor, te implor, nu asocia în mintea ta atingerile mele cu atingerile celor care te-au chinuit și siluit căci eu nu sunt ei. Te implor să te desparți de amintirea lor, te implor să uiți! Te implor, dă-mi voie să fac pentru tine acest lucru, să deschid în mintea ta ușa uitării. Te implor, dă-mi voie să te fac să vezi că orice gest al meu față de tine va fi un lucru nou pentru tine. Te rog, te rog, lasă-mă să fiu prietenul și iubitul tău!

Și nu văd rost în a folosi o mie de cuvinte ca să explic cum, în zbaterea noastră, încrederea în tine a fost emoția care mi-a sărit în ajutor când tu nu te opreai, așa cum nici Cerul nu te oprea din a mă silui! Și acum înstrăinarea de tine îmi îngroapă iar încrederea în subconștient. Și cum va fi să mă trezesc iar în interiorul traumei mele căci nu există urmă de îndoială că are să mi se întâmple din nou? N-a fost aceasta prima încercare de acest fel. Și numai așa a început durerea mea să cedeze și altfel nu s-a putut căci, dacă s-ar fi putut altfel, Dumnezeu ar fi ales o altă cale pentru vindecarea mea!

mai 242021
 

Luni, 24 Mai 2021

Ieri am fost cu Ana la prietena noastră, Maria, unde am discutat despre câte în lună și în stele, până ni s-a urcat sângele la cap de fierbințeală și de patos, așa un deliciu minunat a fost să ne psihanalizăm una pe cealaltă! A fost o reală bucurie și de un real folos întâlnirea de ieri, sfaturile ei ajutându-mă foarte mult în procesul descoperirii de sine, așa că am stat la ea de la 14:00 până după 20:00 și numai cu greu am plecat întrucât mai aveam multe de povestit!

Eram surescitată când am ajuns acasă, așa că nu este de mirare că am adormit tot în jurul orei 02:00 ca să mă trezesc puțin după 05:00 din cauza acelorași motive. Dar până să adorm mi-am simțit forța sexuală nefiresc de activă și de agitată, așa că nu am putut decât să bănuiesc că era vorba de o altă invitație a energiei luciferice pentru un exercițiu practic, dar cum această energie e foarte puțin activă în universul interior în cursul nopții, am dormit cele 3 ore și un pic fără ca ceva neobișnuit să mi se întâmple.

Însă cu totul ddiferit au stat lucrurile azi-dimineață, după ce am adormit în cealaltă cameră în jurul orei 07:45. Agonia purificării energiei mele sexuale a fost și mai apăsătoare în cursul acestei dimineți și cât timp am stat cu ochii închiși ca pentru somn numai la conținut erotic explicit am fost expusă, asta însemnând peste două ore de timp omenesc petrecute în universul interior în sânul forței luciferice. A fost teribil, dar atât de extrem de necesar să trec prin așa ceva și încă atât de repede după cele petrecute vinerea trecută, când ceva asemănător a fost declanșat cu scop practic. Câtă teorie am băgat în mine a fost suficient, însă nu teoria avea să îmi purifice mie energia sexuală, ci exercițiul practic, așa că este o mare bucurie pentru mine să văd că am trecut la pasul următor în procesul meu de vindecare și de curățare de ego.

Numai să fie clar că azi-dimineață am pierdut lupta în fața Luciferului particular care, accentuându-și semnătura energetică chiar un pic mai mult decât de obicei, m-a făcut sclava impulsului sexual animalic incontrolabil. Negru pe alb, cele petrecute azi-dimineață au fost o curată ședință de iraddiere și de curățare a undelor mele cerebrale extrem de puternic afectate și avariate din cauza vieții trăite în promiscuitate în care m-am expus în exces la conținut pornografic și profan, consumând forța benefică a energiei sexuale în mod inutil, pierzând-o și distrugând-o fără să știu că îmi distrug celulele corpului.

Dacă ar fi fost vorba de fantezii proiectate de eul propriu-zis al desfrâului, rezultatele trecute mă îndeamnă să cred că aș fi fost aspirată către abis ca o consecință a greșeelii mele, însă acum a fost vorba despre altceva întrucât atâta timp de expunere la astfel de conținut chiar a fost menit să îmi întărească nervii, simțind cum aceste energii dăunătoare ies din mine cum ies toxinele din corp când te duci la saună, această percepție fiind motivul pentru care asociez ceea ce mi se întâmplă cu o ședință clasică de iradiere a unei tumori canceroase, bunăoară, vrând să spun, așadar, că eu simt că sursa ”cancerului” meu este atacată spre a fi extirpată încetul cu încetul în timpul acestor episoade pe care le descriu!

mai 232021
 

<>

Duminică, 23 Mai 2021

Cum am dormit azi-noapte a fost un coșmar în toată regula. Mi-a fost foarte rău în cursul zilei de la lipsa de odihnă din noaptea anterioară, iar energia și vitalitatea erau pe minus, așa că m-am strecurat în pat la ora 20:15, închizând tableta cu gândul că aveam să am noroc, adormind un pic mai devreme. Dar m-am temut, corpul meu se comportă foarte ciudat la oboseală și stres încât adorm cu mult mai greu cu cât sunt mai obosită, motiv pentru care am luat de la mama un medicament naturist menit să ajute în această privință. Dar de ce m-am temut nu am scăpat. Îndată ce m-am întins în pat tot somnul mi-a fugit, așa că am stat cu ochii deschiși uitându-mă în întuneric până la 02:00. Când m-am trezit din cauza bunicii mele care tușea era 04:30. De-abia în jurul orei 08:00 am reușit să lipesc iarăși geană pe geană, suferind amarnic din cauza oboselii din corp, dar mai ales de la nivelul cutiei craniene. Am dormit până la 10:30, dar nu m-am ridicat din pat decât o oră mai târziu, refuzând categoric să am vreun contact cu aglomerația din sufragerie. Trebuie că toate acestea se ddatorează unui calcul subconștient greșit pe care l-am făcut care mă predetermină să refuz somnul pe timpul nopții fiindcă nu mai are niciun efect benefic asupra mea, vrând de aceea să rămân trează până dimineața ca să dorm de la 07:30 până la 12:30, chiar dacă acest lucru ar însemna numai 5 ore de somn. Dar oare m-ar lăsa nesuferitul de cățel care, atunci când are crizele lui de dor după sora mea care pleacă la piață, scoală tot blocul în picioare? Așa că a rămas hotărât și bătut în cuie în familia mea că, îndată ce se va fi încheiat sezonul agricol, ne vom muta de aici într-un spațiu mai mare fiindcă eu și sora mea chiar am ajuns la capătul puterilor, eu ocupând tura de noapte la capitolul ”supliciu”, în timp ce ea intră pe tura de zi că a ajuns biata de ea să nu mai aibă putere în glas, atât de șters îi este acum timbrul vocal.

În timpul cât am dormit în această dimineață l-am visat din nou pe Vlad N., vis în care el avea meseria de shaormar într-o piață oarecare. Eram însoțită de un grup foarte mare de fete și văzându-l ne-am apropiat de el ca să îi intrăm în voie și ca să îi fim pe plac. El, ca de obicei, vibra numai farmec personal prin toți porii lui, iar jurământul făcut de mine cum că, de am să îi mai văd vreodată chipul în vise, am să mă opun farmecului său pe care îl atribui Luciferului particular despre care bănuiesc că se deghizează sub înfățișarea lui Vlad ca să mă pună la încercare a fost sortit eșecului.

Am rezistat farmecului său într-o oarecare măsură numai ca să bag de seamă că urmăream numai să îl umilesc pe Vlad, insultându-i inteligența și simțul deductiv, însă de umilit nu mă umileam decât pe mine însămi.

Ce ridicolă și absurdă mă simt trăind în pielea mea acum că aflu că am pus la suflet acea întâmplare de la olimpiadă! Ce rău îmi pare că am lăsat să se creeze asupra psihicului meu o impresie atât de puternică! Văleu și vai de mine, de-ar fi numai acest bărbat pe lista celor disprețuiți de mine când văd destul de limmpede că Vlad nu este decât un fel de simbol pentru faptul concret pe care îl disprețuiesc în comportamentul sexului opus, dar mai am nevoie de multe alte ore de meditație și auto-reflecție până am să descifrez încâlcitul labirint al judecății mele emoționale ca să pot spune mai precis ce anume mă deranjează în comportamentul unor anumiți bărbați.

mai 212021
 

<>

Vineri, 21 Mai 2021

M-am trezit azi-dimineață că stăteam cu ochii deschiși de ceva timp, nici eu nu știam de cât timp, simțindu-mă ca și cum nu dormisem deloc peste noapte. Am dormit foarte prost în noaptea anterioară, trezindu-mă la ora 06:30 și rămânând trează de atunci întrucât, plouând afară, ai mei și-au luat ziua liberă. La numai 5 ore dormite ar fi trebuit ca azi-noapte să mă fure somnul cu mult mai multă grabă, dar după o zi petrecută picotind tot timpul cu capul în bărbie, am adormit chiar mai târziu decât de obicei, după ora 01:30.

Dar când am băgat de seamă că stăteam cu ochii deschiși azi-dimineață am crezut cu sinceritate că nu dormisem deloc, dar după un răgaz am început să mă întreb unde mă aflu fiindcă nu aveam nicio percepție asupra spațiului, începând să cred că eram în cealaltă cameră, stând culcată în patul părinților mei.
– Stau întinsă pe partea dreaptă a corpului, deci ar trebui să mă uit acum la dulapul cu haine din dormitor dacă acolo aș fi acum, dar de ce mi se pare că în fața mea e un perete? Și dacă sunt dincolo, atunci perna de sub capul meu ar trebui să fie perna mamei, dar pare-mi-se că asta este perna mea. Deci cred că sunt în patul meu până la urmă, am murmurat în sinea mea, încercând să îmi limpezesc mintea.

Dându-mi seama în cele din urmă că eram în propriul pat și că pierderea de memorie se datora diminuării percepțiilor mele asupra timpului și a spațiului din cauza deprivării senzoriale, am vrut să mă întorc pe cealaltă parte ca să adorm la loc, crezând că nu putea fi mai târziu de ora 04:30. Dar atunci brațul meu drept a început să se miște într-un mod foarte ciudat, ca și cum brațul nu mai era al meu ca să îl pot controla, o altă forță în afara mea putându-l pune în mișcare. Nu era nimic straniu în acest fenomen, doar îl trăisem timp de câteva luni la începutul anului 2015, când trezirea mea spirituală și-a dat startul, dar mărturisesc că m-a luat prin surprindere, nu glumă, buimăcită cum mă simțeam din cauza inabilității mele de a îmi aminti unde mă aflu.

Eram ferm convinsă că brațul drept îmi era activat de o forță din interior care îmi transmitea un mesaj, așa că m-am ridicat ca să mă duc la baie ca să mă dezmeticesc mai bine. Când am ieșit pe ușa de la sufragerie am auzit zgomot din bucătărie, așa că am verificat ceasul. Era aproape de 06:00. Nu-mi venea să cred! Când trecuse noaptea?! Trebuie să fi dormit profund, neîntoarsă! Era limpede acum că brațul meu drept acționase ca o alarmă menită să mă avertizeze că venise timpul să mă mut în dormitor pentru a doua tură de somn. M-am învârtit un pic prin casă până să mă strecor în pat, gândindu-mă îndelung la forța din interior care îmi putuse controla brațul drept cu atâta fermitate, întrebându-mă ce aspect al Ființei profunde ar fi putut fi și până să adorm în jurul orei 07:30 am concluzionat că era Luciferul particular care, trimis de Ființa profundă, îmi făcea invitația unui exercițiu practic în universul interior.

Și nu greșisem interpretând astfel întâmplarea. M-am trezit absorbită în interiorul forței erotice și în interiorul dorinței sexuale, accesând zone ale psihicului deosebit de delicate și de vulnerabile și mi-a fost cu neputință să controlez ce m-a întâmpinat acolo. El era deja în această încăpere a psihicului, așteptându-mă cu brațele deschise în care și-a accentuat nota seductivă un pic mai mult decât de obicei, făcându-mă să văd foarte limpede și deslușit că forța sa este ca o bombă nucleară care, dacă e pusă în mâinile unui copil/suflet nepriceput și începător, va atrage după sine consecințele corespunzătoare.
– Așa vrei tu să te prezinți în fața lui Dumnezeu? m-a întrebat Luciferul particular, dublându-și amprenta energetică și făcându-mă să mă scufund într-un nivel ascuns al subconștientului ca să bag de seamă că în acea regiune a psihicului nu aveam niciun pic de stăpânire de sine.
– Nu am cum să mă înfățișez vreodată dinaintea lui Dumnezeu dacă El nu va binevoi să îmi împlinească dorul aacesta! Nu-mi stă mintea decât la asta, i-am răspuns, sufocându-mă de dor și de disperare după împreunare.

Ce am trăit azi-dimineață a fost agonie pură și ce am descris este suficient ca să mă fac înțeleasă că nu am ce să fac împreună cu un partener pe care nu îl iubesc. Sunt prea multe gingășii în iubire pe care mi le-aș inhiba și interzice dacă aș accepta din nou un compromis sentimental.

Când am terminat de scris aceste rânduri, ceasul arăta ora 13:12. ”Joi, 12-13. Numai cei cu obrazul roșu ca focul sunt puri ca mătasea!” Focul este al Mamei Divine Kundalini.

nov. 252019
 

<>

(text scris, editat și corectat în perioada 25 Noiembrie – 11 Decembrie 2019; alte completări au fost aduse ulterior)

Luni, 25 Noiembrie 2019

Ursitule ,

Punând capul pe pernă să dorm noaptea trecută, găsindu-mă cu inima frântă și îndurerată, plâng ând în ssughițuri, numărând zilele până la 1 Decembrie când aș fi vrut să îți înmânez în persoană o cutie plină de fleacuri pe care le tot strâng de dragul tău de când am devenit conștientă de faptul că tu exiști și trăiești ca individ fizic, din carne și oase, pe scoarța terestră a aceiași planete pe care trăiesc și eu, am auzit vocea intuiției, adică vocea Tatălui din interiorul meu, spunându-mi:

– Trezește-te, femeie temăătoare de prima iubire. Pe el trebuie să îl iubești ca pe un soare. Iar la momentul potrivit vă voi cere amândurora să mă iubiți pe mine ca pe un soare, împreună, când veți forma iarăși un singur trup. Ți-am închis ochii ca să îl vezi pe el. Oare nu am lăsat suficientă lumină în viața ta? Să consideri tu oare că te-am ținut prea din scurt, limitându-ți libertatea de mișcare, deși vezi bine și singură că totul este spre binele tău? Au nu cumva îți este dor de obiceiurile tale proaste care te-au adus în acest punct de cotitură? Nu v-am permis și nu v-am încurajat să vă întâlniți și să vă vorbiți, în absolut fiecare zi și noapte pentru ca niciunul dintre voi să nu fie nevoit să îl iubească pe celălalt chiar din absolut nimic? V-am îngrădit libertatea de mișcare în planul fizic fiindcă amândoi v-ați lăsat sufletele arestate. Ați fost amândoi buni de plată. Dar în afara acestui impediment, aveți libertatea de a călători în orice punct al spațiului cosmic. Nu v-am impus nicio restricție în imaginație, în inimile, în mințile și în sufletele voastre. Oare nu ți-am lăsat suficientă vedere și suficientă minte ca să vezi și ca să înțelegi că trebuie să mori înăuntrul tău ca să îți câștigi dreptul de a călători împreună cu el peste tot în Cosmos? Acesta este prețul pe care trebuie să îl plătești.? Tu plângi acum fiindcă el nu știe că îți este frică să mori. Iminența morții eurilor tale interioare cu care te identifici în proporție de aproape 100%, crezând că tu ești aceste euri multiple, atâtea versiuni ale lui ”eu însumi” care îți țin sufletul captiv, unde sufletul este o singură entitate infinită, eternă și plină de iubire, te înspăimântă, dar agitându-te și zbătându-te fără încetare nu vei face decât să îți prelungești suferința. De ce ești furioasă pe el când știi prea bine că nu Cătălina din vechi care continuă să spere că va supraviețui focului va primi șansa de a-și cunoaște sufletul pereche? Nu, nu aceea, ci o nouă Cătălina cu mintea și inima reînnoite căci sufletul tău tot al meu este. Nu te mai uita în oglinda neputinței fiindcă imaginea victimei care te va privi înapoi nu te va lăsa să faci drumul de întoarcere spre Mine. Spune-mi, ai mai fi rrămas pe acest drum dacă ți-aș fi înmânat răsplata prea devreme? Sufletul tău mi-a fost mult mai apropiat decât îmi dai acum fiindcă a ales deja să nu rămână în zona de siguranță a câmpiei, urcând muntele în schimb de unde a putut să Mă vadă și să Mă atingă. Nu îți amintești că ți-am vorbit deja în repetate rânduri despre aceste lucruri? Nu te-am învățat deja ce și cum să faci? De scris ai scris cum ți s-a cerut, iar secretele tale i le-ai mărturisit, așa că partea ta de făgăduință a fost îndeplinită, dar încă nu înțelegi mportanța și semnificația zilei de Duminică. Odihnește-te și crede. Dacă ai mai fi fost și acum pe drumul greșit, semnele din jurul tău ți-ar fi indicat asta. Cum acum totul este o chestiune de credință, de așteptare și de răbdare, repetă următoarele afirmații: ”Când îmi simt inima la strâmtoare, îmi las umerii să se despice pentru ca tot răul din mine să se scurgă în afara mea. Accept totul cu calm. Accept totul fără să mă supăr. Unele din aceste lucruri pe care le simt și care îmi apasă pe inimă se vor fi dizolvat în câteva luni.” Este chiar atât de greu să crezi? Fii mai optimistă și mulțumește-mi anticipat, iar nu a doua zi, după izbândă, când toate se vor fi rezolvat.

Îmi aminteam perfect, desigur, de fiecare cuvințel pe care Divinul mi l-a transmis până în clipa de față, atât prin gânduri, în meditații, rugăciuni, vise, dar și sincronicități fiindcă știu că Tatăl este mereu cu mine, însoțindu-mă clipă de clipă ca să mă îndrume pe calea cea bună.

Fiți tari şi curajoși, nu vă temeți, nu vă îngroziți, nici nu vă înspăimântați de ei, că Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuși cu tine și nu se va depărta de tine, nici nu te va părăsi.

(Deuteronomul, 31:6)

Însă eu nu puteam scoate un singur cuvânt, lacrimile curgându-mi șiroaie pe obraji, împreunându-mi mâinile ca pentru rugăciune, implorându-L din toată inima mea, fără cuvinte, să fim amândoi iertați și să ne fie oferită permisiunea de a ne întâlni și în dimensiunea fizică. M-a durât atât de tare corpul aseară de nu mai știam în ce direcție să o mai apuc! Simțeam în fiecare celulă a corpului meu oboseala și epuizarea fiecărei clipe trecute, inima îmi era apăsată de gânduri sumbre, iar stomacul mi se strângea ca atins de otravă. Tot de otravă îmi simțeam și gura atinsă, așa cum îmi erau și coșul pieptului și plămânii. Simțeam că nu mai puteam rezista presiunii rezultate în urma așteptării. Când Bunul Tată îți promite cutare sau cutare lucru că ți se va întâmpla, cea mai insuportabilă devine așteptarea. Cunoști că ți se va întâmpla un miracol, dar a nu ști când ți se va întâmpla ajunge să te doboare cu totul. Mi-am văzut soarta și viitorul în imagini care știu că vin de la Divin, dar așteptând să se întâmple, am căzut în cea mai profundă depresie prin care am trecut până acum. Timp de 5 luni și jumătate, între 13 Septembrie 2015 și 1 Martie 2016, am crezut din toată inima în tine, sufletul meu perechee, și m-am bucurat de buna veste ce primisem că nu era totul sfârșit pentru soarta mea cu nesfârșită recunoștință, încredere și răbdare, dar la ce folos fiindcă ajungi să numeri zilele, lunile și anii care se scurg unul după altul, calculezi suma lacrimilor care nu se mai opresc, numeri picăturile de menstruație care de-abia, de-abia se mai scurg din tine, deși ai numai 32 de ani și jumătate, dar cu menstruație instalată la 9 ani, cunoști deja în sinea ta că vei suferi de menopauză timpurie, iar lacrimile continuă să tot vină fiindcă nu întrevezi în imaginația ta limitată cum vor fi posibile toate promisiunile Tatălui când durerea din corpul tău este atât de sfâșietoare, iar el (adică tu!), sprijinul tău la bine și la rău, nu este (nu ești) pe nicăieri de găsit? Când juri tu Tatălui că vei îndeplini o cerință de-a Sa, nu te aștepți, desigur, să dureze atât de mult, tulburător, apăsător, înfricoșător de mult. Nu ai avut niciodată în mintea ta intenția de a fi o mamă bătrână, iar cum zilele, lunile și acum anii se tot duc unul după altul fac ca dorința ta, aceea arzătoare pentru care ai fost dispus să faci orice, nu ți se mai pare nici atractivă, nici importantă, nici vitală. Dar știi cum se numește când tu ai făcut așa un jurământ, apoi îndeplinirea dorinței tale a fost aprobată de Puterile Divine, pentru ca, după aceea, să nu mai vrei ce ai vrut fiindcă te-ai săturat de atâta așteptare? Se numește avort, fie că este vorba de un copil, de o idee caritabilă sau oricare altă dorință sau năzuință.

12. Şi au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudă Lui;
13. Dar degrabă au uitat lucrurile Lui şi n-au suferit sfatul Lui;

24. Apoi ei au dispreţuit pământul cel dorit şi n-au crezut în cuvântul Lui.

(Psalmul 105)

M-am văzut deja cu burta până la gură, gura mea cea spurcată, păcătoasă și odioasă că nu mă mai uimește câtuși de puțin să conștientizez de ce chakra a 5-a, a comunicării, e atât de deformată și de dezechilibrată (”Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om.” – Matei, 15:11) și în fiece flash din viitorul meu măă comport față de această sarcină cu infinită grijă, iubire, tandrețe și sfințenie, ca și cum înțeleg foarte bine ce iaș putea transmite bebelușului care crește în burtica mea dacă aș fuma, bea, lua droguri sau medicamente în timpul sarcinii, ca și cum știu ce i-aș putea face dacă aș bea energizante pline de taurină sau aș mânca burgeri și alte produse de acest soi atunci când poftele specifice din timpul sarcinii m-ar determina să te trimit să faci drumul până la Mac în miez de noapte, ca și cum știu foarte bine cee ar putea ajunge în sistemul său nervos și în sângele său dacă aș continua să urăsc bărbații și dacă aș lăsa și alte rele și păcate să mai existe în ființa mea. Nu disprețuiesc și nu desconsider moștenirea genetică, deși cred în reîncarnare. În privința acestui concept fundamental este tot ADN-ulu pe care un suflet îl moștenește de la părinți pe cale genetică, ADN-ul devenind nimic altceva decât un mijloc și un instrument pentru Divin pentru aplicarea pedepsei karmice sau pentru oferirea dharmei, adică răsplata bine-meritată pentru faptele noastre bune din alte vieți. Vrând să îmi facă un bine întrucât a conștientizat importanța și impactul teribil pe care emoțiile noastre le au asupra noastră, mama mi-a mărturisit, în urmă cu vreo 4 ani, că nu m-a vrut. După ce a descoperit sarcina, s-a simțit atât de copleșită fiindcă veneam prea devreme după nașterea surorii mele care avea atunci nici un an și jumătate. A plâns în timpul primului trimestru de sarcină, după care s-a obișnuit cu ideea, iar toate emoțiile ei au ajuns la mine fiindcă am simțit toată viața ca și cum nu m-a vrut și nu m-a iubit. Desigur că acum mă iubește, dar acele prime luni de gestație sunt vitale pentru copil, depinzând de starea de spirit a mamei în aceeași măsură ca și de mâncare, vitamine și nutrienți. Am fost profund recunoscătoare mamei fiindcă a avut curaj să se mărturisească față de mine deoarece am înțeles astfel de ce m-am simțit ca un extraterestru în familia mea, ca a patra roată de la tricicletă, stând undeva la colțul pisicii și neputând să mă integrez în familie. Dar aceste flash-uri mă înfățișează întotdeauna ca și cum sunt perfect conștientă de toate implicațiile șiriscurile fiecărei mișcări făcute de mine, cu excepția unui singur moment în care am fost dezvăluită mâncând pe furiș cornulețe umplute cu dulceață, gem și rahat, toate făcute în casă. În afara acestei secvențe, par să fiu neasemuit de chibzuită, de înțeleaptă și de conștientă de faptul că mi s-a permis să aduc pe lume acest copil numai după multe sacrificii, după multe greutăți întâmpinate și multă suferință acumulată într-o singură viață cât pentru 5. Iar toate astea mi se par imposibile acum fiindcă nu cred că reușesc să subliniez suficient de clar că mă doare atât de tare corpul în clipa de față că nu întrevăd cum același corp ar putea duce acea sarcină cu infinita bunătate și grijă pe care le citesc pe chipul meu în acele secvențe, când acum îmi blestem zilele și nopțile din cauza durerii, mușcând din pernă ca s sufoc în ea gemetele mele de suferință crâncenă și lacrimile de deznădejde? Nu pot, nu pot, nu pot să înțeleg cum voi reuși să ajung acolo, în acele scene în care par să fiu atât de fericită, de liniștită și de relaxată! Zeci de scene de viață mi-au fost implantate de Divin în suflet, dându-mi speranță ca să am răbdare să aștept. Să te aștept. Mă venerezi în aceste secvențe dezvăluite ale viitorului. Mă ții în brațe ca pe cea mai dulce floare. De multe ori te-am văzut îngropându-ți fața în părul meu ca să îmi mănânci cârlionții, ca și cum vrei să absorbi tot parfumul meu, ca și cum vrei să pătrunzi tainele acelui punctuleț atât, atât de special din ceafa mea pe care claia mea de păr îl acoperă, locușor unde se găsește și cordonul de argint, cel care leagă sufletul de trup. Iar cordonul meu de argint este împletit cu al tău. De și mai multe ori te-am văzut înălțându-mă pe culmile fericirii și ale extazului. Și unde pui tu mâna pe corpul meu, eu mă vindec, ca și cum în mâinile tale, în trupul tău, în ființa ta există răspunsurile la toate întrebările pe care le-am avut vreodată despre iubire. Fiindcă este imposibil de negat că ceea ce văd în aceste flash-uri se numește iubire. Dar nici tu nu pari a fi mai puțin fericit decât mine, ca și cum ai ajuns, în sfârșit, să ții în brațele tale cea mai prețioasă făptură pe care ți-a fost dat să o întâlnești vreodată! Iubirea chiar se răsplătește! ”Dacă nu ar fi nădejdea, inima s-ar frânge.” (doctor Thomas Fuller, cleric și istoric din secolul al XVI-lea) De aceea sper și nădăjduiesc! Dar dacă nu erați tu și șoricelul, nu știu unde aș fi fost în clipa de față. Orice om are o limită de toleranță la suferință, iar eu sunt gata-gata să o ating pe a mea. Ce doare atât de tare e acțiunea Focului Sacru al Mamei Divine și al Spiritului Sfânt care își mișcă limbile de foc ca să muște în corpul meu toate acele cumplite fărădelegi pe care le-am făcut și care stau imprimate în celulele corpului meu, dezechilibrându-mi energia și îmbolnăvindu-mă. Și unde mușcă Mama Divină cu Focul Său ca să arunce în cuptor bestiile de demoni interiori, sufletul meu se eliberează, iar ce rămâne în urmăă este inocență.”(…) Căci El este ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului.” (Maleahi,3:2 )

Așa că știu că nu se putea altfel decât așteptând fiindcă a trebuit să conștientizez măsura și gravitatea păcatelor mele. Depresia mea nu se mai identifică în întregime cu eul amorului propriu care, crezându-se un sfânt lipsit de păcate, argumentează în fața Justiției Divine în felul următor: ”Dar ce am făcut atât de grav ca să mă pedepsești în halul ăsta? Nu meritam așa ceva! Nu îi cunosc eu pe alde cutărică? Ăia au făcut lucruri oribile, iar pe ăia nu îi vezi! Și m-ai găsit pe mine să mă pedepsești! Ălora de ce le dai, iar mie nu? Pe unii de ce îi vindeci, iar pe mine nu? Eu de ce nu merit? La mine de ce nu te uiți?Unde este dreptatea în judecata Ta?”

Voi obosiţi pe Domnul cu vorbele voastre. Şi mai ziceţi: „Cum Îl obosim?” – Când ziceţi: „Cel ce face rău este bun înaintea Domnului şi de unii ca aceştia are El plăcere!” Sau: „Unde este Dumnezeul dreptăţii? (Maleahi 2:17)

Şi mai ziceţi: „Este trudă zadarnică să slujim pe Dumnezeu şi ce câştig vom avea din paza poruncilor Sale şi că umblăm trişti înaintea Domnului Savaot?

Dar iată că acum noi fericim pe cei mândri. Şi propăşesc cei ce săvârşesc fărădelegi, ba chiar şi pun la încercare pe Domnul, şi ei scapă!” (Maleahi, 3:14-15)

Însă eu am înțeles răspunsurile la multe din aceste întrebări, am înțeles până și motivul pentru care a fost necesar să trec prin evenimentul nefericit al copilăriei mele, anume molestul. Exista în mine un rău cu mult mai mare care mi-ar fi primejduit cu mult mai mult încercarea de a-mi recupera sufletul. Un rău mai mic este de preferat unui rău mai mare! Am înțeles că am greșit, iar din acest motiv sunt cuprinsă de jenă și de rușine, deoarece am păcătuit. Și, reamintindu-mi despre boala reală din interiorul meu al cărei efect secundar a fost orbirea, un eu tenebros și extrem de periculos care a început să se manifeste în personalitatea mea de când eram foarte mică, făcându-mă să arăt și să mă comport ca o nimfetă, ca o Lolita prea, prea pricepută în arta seducției și cu limba prea ascuțită și meșteșugită spre a înțepa, defect psihologic pe care cei slabi de înger îl vo pune pe socoteala moștenirii genetice (biata bunica din partea mamei care a visat să activeze în echipa de dans a satului în care se născuse, să nu își fi dezgolit gleznele în timpul țopăielii sau biata stră-străbunica din partea bunicului din partea mamei care a trăit cu 3 bărbați la viața ei, în timp ce noi, femeile moderne, trăim cu tot atâția până la 17 ani! cât despre rudele din partea tatălui, vai mie, de unde să încep cu drama?), însă eu cred în reîncarnare, mi-a transmis un alt mesaj printr-o sincronicitate perfectă implicând următoarele versuri și versete, așa cum fac de îmi procur Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi din orice sursă de inspirație, fie aceste surse cărți sfinte, muzică, filme sau literatură:

I’m a whore and I’m feeling sorry for myself
In your arms and I am drowning like the child I was

I need more,can you help me?
Feed my sin, come and kill me
It’s calling
Calling
Calli ng
Calling me

Endless skies falling freely down upon my head
So much for hopeless dreaming, frustration settles in

”Sickness” by Grey Daze

16. Iar El a zis: „Chiar și voi sunteți nepricepuți?
17. Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și iese afară?
18. Dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, și acelea sunt cele ce-l spurcă pe om.
19. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, hoții, mărturii mincinoase, defăimări.
20. Acestea sunt cele ce-l spurcă pe om; dar a mânca fără să-și fi spălat mâinile, asta nu-l spurcă pe om”.

Matei, 15:16-20

La ce bun să fi venit tu mai devreme, chiar când mi s-a vorbit prima oară despre tine, în februarie 2015, când pedeapsa mea karmică se afla de-abia la două treimi din durata ei? Cum ne-am fi descurcat noi când tu te-ai fi așteptat să primești iubire și afecțiune din partea mea și tot ce ai fi găsit ar fi fost o femeie lipsită de sentimente interioare autentice, în timp ce tot ce căutam eu era un sclav care să îmi fi făcut toate poftele, pe care să îl fi putut controla și domina, șantajându-l emoțional cu dramele trecutului meu, reamintindu-i la fiecare greșeală a sa că sunt o victimă a unei agresiuni sexuale infantile? Cum ți-aș fi scos eu ochii la fiecare insensibilitate a ta cu povestea propriilor mei ochi scoși din funcțiune pentru atâția ani la rând! Cât te-aș fi blamat pentru că nu ai venit mai devreme, cu mult înainte să mă apuc de videochat, înainte să plec în Irlanda, înainte să mi se ducă întreaga tinerețe pe apa sâmbetei! Și cum te chem și te tot chem fără încetare ca să îmi hrănești firea păcătoasă, fiindcă chemarea mea nu este sinceră. Nu vine din năzuință sufletească de întregire, ci din disperare și din poftă.

Oh, dragul meu, îți poți imagina miile de scenarii pe care le-am învârtit în mintea mea de când am aflat de tine, rulând scena primei noastre întâlniri care s-a desfășurat multă vreme în felul următor: tu mă chemi telepatic să ies pe balcon în ziua și la ora deja stabilite; eu ies, privesc în jos la tine, ca în Romeo și Julieta și atunci îmi recuperez vederea; până aici totul este bine întrucât aceasta este făgăduința Tatălui în legătură cu modul în care îmi voi recupera vederea , cu mențiunea următorului amendament:”(…) Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muștar veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputință.” (Matei 17:20); acest percept potrivit căruia nouă ne stă în putință să ne îndeplinim năzuințele și să ne vindecăm singuri, inclusiv de paralizie!, prin credință și prin puterea cuvântului creator este subliniat și în versetele următoare: ”tu, cel ce prin cuvinte bolnavi ai ridicat / și din genunchi nevolnici făcut-ai îndrăzneți” (Iov, 22:4) , apoi în ”Atunci răspunzând Iisus, i-a zis: „O, femeie, mare este credința ta; fie ție precum voiești!” Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.” (Matei 15:28) ; dar ce urmează după această scenă e pură alegere, iar eu am ales aproape de fiecare dată să îmi desfac picioarele la prima întâlnire ca să îmi satisfac impulsul disperat, însetat și înfometat după voluptate care nu se poate consuma decât în pat; așa că mi-am ucis în imaginația mea întreaga familie, ca și pe a ta deopotrivă, pentru a ne face loc la gura unei sobe ca să ne trăim prima scenă de amor fizic; câteodată mi se făcea milă de mama mea și de mama ta, dându-le afară pe ușă în frigul de afară doar pentru ca noi să avem un pat pe care să consumăm actul de unire chimică, fiindcă o cameră de hotel nu a fost niciodată o opțiune, așa că îmi imaginam scena acestui act intim dintre noi desfășurându-se pe bancheta din spate a mașinii tale, sperând că ai una; Dar teribil de incomod trebuie să fie sexul acesta pe sfert dezbrăcați și aproape deloc îmbrățișați, așa că făceam rost în imaginația mea de o rulotă cu care plecam amândoi în lume chiar din prima noapte ca să vedem răsăritul de soare la munte sau la mare, aflându-ne așa de îndrăgostiți unul de celălalt, deși nu am stat niciodată de vorbă. Și câte alte năzdrăvănii nu mi-am mai imaginat eu!

Dragul meu, nu trecuse nicio săptămână de când ne-am conectat pe 13 Septembrie 2015 cpăă eu deja aveam fantezii erotice cu tine, întrecându-mă în imaginația mea cu cele mai suave scene, de parcă numai prin sex te-aș fi putut cuceri? Așa credeam, da, că ți-aș fi putut trimite unde telepatice ca s te înștiințez că te doream din toată puterea energiei mele sexuale! Și atunci nici măcar nu îți știam numele! Dar ce conta? Tu îmi erai suflet pereche și nu era nevoie de vreo iubire, ci doar de patimă, iar sex era tot ce știam eu săă fac atunci, în 2015. Iar dacă tu nu m-ai fi vrut în același fel pătimaș chiar de la prima întâlnire, spunându-mi că e prea devreme și propunându-mi să mai așteptăm, te-aș fi numit fricos, laș, papă-lapte, idiot și cretin de modă vechee. Așa am derulat scena acestui viol, unde eu te violam pe tine, cum a făcut Demi Moor cu Michael Douglas în filmul ”hărțuire sexuală”, îndepărtând de urechile mele și de inima mea strigătul disperat al sufletului care îmi spunea: ”Cătălina!!! Oprește-te! Nu mai da hainele jos de pe tine cu atâta repeziciune, ușurință și gratuitate, ci pune-le pe tine! Pune înapoi hainele pe tine și nu lăsa niciun centimetru de piele să ți-l vadă chiar de la început! Nu îl lăsa să se îndrăgostească de corpul tău fiindcă nici tu nu ai fost lăsată să te îndrăgostești de carnea lui!”

Să te îndrăgostești de suflet fără să atingi trupul, asta e Iubire!

(Eman Mohsen)

Mi-e de un milion de ori mai multă rușine amintindu-mi cum, aflând de tine pe 13 Septembrie 2015, am folosit ideea de tine, de suflet pereche, ca să îl fac gelos în diversele scene dramatice din imaginația mea pe bunul meu prieten din copilărie T. de care eram foarte atașată în acel an, bărbat pe care am crezut că l-am urmat la naștere, ignorând acel detaliu extrem de important pe care Tatăl mi l-a relevat la trezirea sufletului meu, anume că tu ești cu doar câteva luni mai mare decât mine. T. este cu 10 ani mai mare decât mine, dar amorul plin de hormoni chimici mă orbea și mă surzea mai mult decât eram deja. Vezi tu, când un om te mângâie o dată cu blândețe și tandrețe, după ce toată viața ai primit șuturi de la ceilalți, este ușor să cazi în plasa iluziei că drăgălășenia acelei unice mângâieri s-ar putea prelungi la nesfârșit, cu toate că știi foarte bine că nici acesta, acesta care, în sfârșit, te mângâie, nu este cel potrivit. Așa eram de inconștientă față de semnificația noțiunii de ”suflet pereche” în acele timpuri. De un milion de ori mi-a spus sufletul tău în visele mele că noi doi doar ce am primit șansa de a ne apropia sufletește, iar că partea fizică, carnală avea să urmeze mai târziu, însă eu nu înțelegeam ce vroia sufletul tău să îmi spună, continuând, astfel, să lansez asupra ta un potop de injurii și apelative prea puțin laudative, zicându-mi că: ”Uită-te la ăsta, e tembel? Nu mă vrea, clar! Îmi zice el mie că partea carnală va veni ea hăt când? Când o zbura porcul? Dar ce? Cine este el de decide ce și cum în privința asta? De ce este el cel care dă ordinele și stabilește condițiile? etc. etc.” Nu, nu aveam idee ce se ascundea înăuntrul meu, acoperind strigătul de ajutor al sufletului meu cu mizeria tiparelor de comportament ale vieții mele de până la atacul meu cerebral. Mie mi se cerea, la comandă, să fiu disponibilă și excitată la fiecare cuvânt și ordin ale unui bărbat care mă plătea pe minut ca să îmi vadă pielea. Eram un robot sau, mai degrabă, nimic altceva decât o păpușă gonflabilă. Nu de tine am avut nevoie începând cu septembrie 2015, când m-ai căutat, ci de o pauză. Iar Ființa ta Divină a știut mai bine acest lucru, deși eu nu am văzut astfel lucrurile la momentul respectiv. Dar punând haină peste haină pe mine, îmbrăcându-mă cu veșmântul inocenței și al castității, am început să înțeleg că nu mi-aș fi revenit niciodată din transa în care mă ținea hipnotizată păcatul promiscuității dacă ai fi venit prea devreme la mine. Ca să te forțezi într-una în situații care dăunează ființei tale constituie un alt păcat detestabil, anume ”trădarea Ființei”, greșeală pe care am comis-o de prea multe ori în această viață. Ca să mă fi forțat iarăși la acrobații și gimnastică în pat, fără să fi simțit iubire pentru tine, ar fi însemnat să abuzez de trupul meu și de sufletul meu când, în realitate, sunt extrem de speriată chiar și față de cea mai blajină atingere a mamei. Chiar și față de mângâierile ei manifest multă reticență, spaimă și câteodată chiar teroare. În fapt, acum nu mai suport să fiu atinsă, așa că degeaba o făceam eu pe curajoasa în imaginația mea, bravând fără rușine în fiecare secvență în care te invitam în pat.

În urmă cu două săptămâni Divinul mi-a dezvăluit o nouă scenă. Părea ceva complet banal și lipsit de semnificație și importanță. Eram singură pe o bancă, într-un loc care părea să fie la pietre. Era evident că așteptam pe cineva. Păream, cumva, neliniștită. Mă uitam, cea din prezent complet oarbă, la toată făptura mea, cea din viitor, și înțelegeam că eram într-o scenă în care îmi recuperasem vederea și te cunoscusem în planul material căci pe tine te așteptam, dar nu îmi puteam descifra neliniștea. M-am uitat mai atent la detaliile imprimate în acest flash. Eram îmbrăcată cu niște blugi pe care îi purtam sumetecați, puțin deasupra gleznei, o gecuță din blugi, un tricou pe dedesubt, eram încălțată cu sandale și țineam o geantă albă lângă mine, pe bancă. Când mi–am dat seama despre ce este vorba, am exclamat: ”Gleznele! Mi se văd gleznele! Îi dezvălui omului meu primul centimetru de piele și încep cu gleznele!” Exista un obicei al femeilor secolelor trecute care, vrând să seducă un bărbat, își dezgoleau gleznele întrucât niciun alt centimetru de piele nu era disponibil pe întreaga suprafață a corpului care era acoperit, de la degetele de la picioare și până la bărbie de materialul pudorii. Femeia era mai feminină atunci decât este acum câând umblă cu jeanși atât de scurți că țin loc de lenjerie intimă. Dar pentru mine era clar că acea micuță secvență în aparență fără importanță îmi dădea vești minunate! Nu numai că voi vedea iarăși, că voi merge singură pe stradă din nou și că te voi întâlni, dar îmi voi recupera și inocența sufletului pe deasupra, dragul și mult iubitul meu suflet că habar nu am avut ce ești și cum te manifești!

Într-adevăr, niște vești minunate encriptate într-o singură imagine fiindcă am vorbit despre pure alegeri pe care le putem face pe undeva la începutul acestor paragrafe. Ți-am dezvăluit că momentul în care voi vedea din nou se va petrece la balconul casei în care locuiesc cu familia mea, la primul etaj, deasupra unei florării în plinăă stradă centrală ultra-circulată. Nici nu trebuie să suni la ușa din față, cea de la balcon este suficientă, mai ales că îmi este frică să deschid ușa străinilor care sună chiar și numai la interfon, că la ușa de la intrare nu se pune problema! Nici nu mă apropii de ea! Nu te-am mințit în rândurile precedente când ți-am spus că trebuie să îmi bați la ușă , moment în care voi vedea din nou. Nu mi-am schimbat mărturia. Acesta a fost planul dintotdeauna, atâta doar că mi-a fost greu să îl descriu întrucât remarca tuturor celor care aud acest plan este: ”Nu crezi că ți-ai stabilit un target cam nerealist? Revino cu picioarele pe pământ!”Tu trebuie doar să fii acolo, jos, și nu trebuie să urci, dar nici eu să cobor. Nu trebuie nimic, decât dacă vrem, atât de bun și de milostiv e Tatăl cu noi fiindcă nu ne impune nicio condiție ulterioară acestei scene. Dacă măă vrei, vei și urca după aceea, iar dacă mă vrei și eu voi coborî. Cum am mai spus într-o epistolă anterioară, unde sunt doi, puterea crește,iar dușmanul nu sporește! Îți poți imagina oare de câtă credință am nevoie ca să admit că tu ești real, că îmi citești scrisorile, că știi de indicațiile acestea? Desigur că prin puterea cuvântului poți face și desface atâtea câte-n lună și în stele, numai să te fac real dintr-un prieten imaginar izvorât din mintea subconștientă nu se poate! Dar fiindcă știu că ești real și fiindcă știu că îmi citești rândurile, te implor din toată inima să crezi și tu fiindcă atât de mult nădăjduiesc că te voi vedea iarăși, așa de mult ce mă topesc de dor de când nu te-am mai văzut!

Adevăr vă grăiesc: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer.

Vă mai spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra unui lucru pe care-l vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu Cel ce este în ceruri.

Că unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”.

Matei, 18:18-20
/blockquote<>

Trebuie că sufletul meu are foarte mare încredere în tine că vei urca și că nu îmi vei întoarce spatele, alegând să mergi în treaba ta pe un alt drum decât împreună cu mine fiindcă, dacă tu nu ești real, nici șoricelul din flash-urile mele nu este real, iar eu te-am văzut ținând acest șoricel în brațe și n-aș crede că i-ai putea fi naș sau altceva. Dar cine știe? Poate că îi ești doar naș sau poate nu ești nimic, iar eu interpretez greșit toate aceste semne. Nu îmi spun atâția alți binevoitori în legătură cu aceste flash-uri și vise că ar trebui, poate, să le privesc din punct de vedere simbolic fiindcă în vise este cunoscut faptul că nimic nu este ceea ce pare a fi. Iar eu ador acest șoricel! Doamne Dumnezeule Mare, mult mai plătesc pentru sentimentele și gândurile vagi, ambigu și neclare, nestatornice, lipsite de încredere, de nădejde și de credință pe care le emit în eter!

Da, întocmai cum ai auzit, de o pauză am avut nevoie ca să pot ”naște” în interiorul meu copilul inocent sau scânteia divină, scânteie care nu s-a putut cristaliza decât departe, foarte departe de patul unui bărbat. Esența sufletului meu se manifestă vizibil și audibil printr-o voce de copil și tare mult mi-ar plăcea să cunoști această manifestare fiindcă nu este de lungă durată. Ea trebuie să crească și să se dezvolte, maturizându-se. Și trebuia să fiu departe de tine, de gura ta și de îmbrățișările tale pe parcursul acestui proces de cristalizare a inocenței mele deoarece, altfel, aș fi căzut iarăși în ispită. E tulburător cât de mult timp mi-a luat ca să înțeleg că toate aceste lucruri au fost spre binele meu. Dar toate lucrurile care au un început trebuie să aibă și un sfârșit. Nici măcar infinitul nu este, în realitate, fără de sfârșit.

nov. 242019
 

(text scris, editat și corectat în perioada 24 Noiembrie – 9 Decembrie 2019; alte completări adăugate ulterior!)

Duminică, 24 Noiembrie 2019

Ursitule,

Sunt alegeri prezidențiale în această zi, iar de azi într-o săptămână este ziua ta de naștere pentru care mă pregătesc de câțiva ani cu bunătățiuri de la magazin întrucât orbirea de care sufăr mă împiedică în momentul prezent să mă mai joc cu focul. Nici nu știu dacă am drept de vot pentru alegeri prezidențiale, dar dacă tot e vorba de alegeri, mă pun singură în fața oglinzii, deși nu-mi văd propria reflexie din oglindă (dacă eu nu o văd, nu înseamnă că ea nu este acolo, privindu-mă la rândul său!) ca să mă confrunt cu mine însămi așa încât să conștientizez că în interiorul meu există tot ce este necesar și virtuos care să îmi permită să cred că merit să te cunosc în persoană ca să îți pot înmâna cadoul de zziua ta. Cum se apropie iarăși noaptea Sfântului Andrei în care tare mult aș vrea să îmi pun capul pe pernă, știind cu toată certitudinea că tu ești ursitul meu fiindcă te-am cunoscut între timp! Cum mi se frânge inima de neliniște gândindu-mă că iară voi pune busuioc sub pernă, rugându-mă Cerurilor să îmi trimită imaginea ursitului meu în vis, imagine care se repetă de la an la an, de 4 ani încoace. Și, deși toate semnele posibile și imposibile m-au condus la tine, umbra îndoielii nu îmi dăă pace. E ușor de înțeles de ce tind să cred că manifestarea ta onirică este un mijloc al minții mele subconștiente de a-mi semnala existența unui blocaj emoțional zdravăn pe care nu l-am identificat decât foarte târziu.

1. Deșarte nădejdi și mincinoase își omul cel neînțelegător și visurile fac pe cei neînțelepți să-și iasă din fire.
2. Ca și cel care se prinde de umbră Și aleargă după vânt, aşa este și cel care crede visurilor.
3. Numai oglindire este vederea viselor; asemănarea feței înaintea feței adevărate.
4. De la diavol ce poți scoate curat? Şi din minciună ce poți scoate adevărat?
5. Ghicitul, tâlcuirea semnelor şi visele deşarte sunt ca la aceea care este gata să nască; inima aiurează.
6. De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt, ca să te cerceteze, să nu dai inima ta spre ele.
7. Că pe mulți i-au înșelat visele şi căzut cei care au nădăjduit în ele.
8. Fără minciună se împlinește legea, înțelepciunea este desăvârșită în sinceritate.

(Din înțelepciunea lui Iisus Silah 34:1-8)

Editat ulterior: Și, totuși, numele acestuia din imaginea de mai jos este al tău! Semnul a venit după o rugăciune arzătoare pe care am făcut-o în Biserica Neagră din Brașov în ziua de sâmbătă, 14 Decembrie 2019, în timpul unei excursii scurte în acel weekend. Sunt perfect conștientă de faptul că, adesea, aceste manifestări nu sunt altceva decât simple proiecții ale gândurilor noastre în planul fizic întrucât ce este în interiorul nostru devine vizibil și în exterior, dar când ”proiecția” survine imediat după o rugăciune arzătoare și stăruitoare pe care o faci, nu mai poate fi vorba de o simplă și banală coincidență! Punct!

Dar așa cum nu am fost conștientă de simțămintele mele față de tine la 16-20 de ani, nici nu am fost conștientă de propriul suflet care se afla captiv, prizonier în inconștient. Și nici nu am fost conștientă de faptul că totul e conectat. Noi toți suntem conectați într-o mică sau mare măsură. Desigur, am vorbit despre aceste lucruri în cel puțin jumătate din scrisorile mele, dar mă văd obligată să reiau subiectul fiindcă trebuie, trebuie, pur și simplu trebuie să văd ce este în inima mea!

Nu am spus vreo dulcegărie sentimentală în prima parte a epistolei mele când am mărturisit că m-am născut ca să te iubesc. Emoția aceasta vine dintr-o pornire care a început să se manifeste foarte pronunțat începând cu 1 Februarie 2015, la numai 3 săptămâni de la trezirea scânteii mele divine. În acea perioadă de 21 de zile care s-a extins după aceea până la 1 Martie am trecut prin fenomene cumplite și înfricoșătoare, retrăind evenimentele tragice din viața mea din punct de vedere mental și emoțional. Făceam o regresie în amintiri, lucru posibil de înfăptuit cu ajutorul hipnozei, însă mie mi s-a întââmplat spontan și natural, în timpul stării de veghe, ca urmare a terapiei cu energie. Îmi purificam, așadar, corpul mental, corpul emoțional și corpul energetic într-un chip foarte violent, agresiv și intens, ca și cum treceam printr-un proces de detoxifiere drastic. Arătam și mă comportam ca un toxicoman aflat la dezintoxicare. Lucrurile acestea nu se petreceau numai în mintea mea, toate fenomenele se manifestau vizibil în corpul fizic care răspundea extrem de rapid prin transpirații abundente, tremurături, frisoane, amețeală, probleme gastro-intestinale neobișnuite, insomnii, dar aceste aspecte țin de tipare naturale, pur biologice, cu care mulți suntem obișnuiți atunci când corpurile noastre încearcă să îndepărteze tot veninul acumulat în țesutul nostru. Vorbesc astfel deoarece au existat și manifestări incredibile, cu adevărat supranaturale, dar pe care medicii care m-au consultat le-au clasificat drept ”ticuri motorii intermitente”, la care neurologul meu de acasă (nu mă aflam în orașul natal când au început aceste episoade) a exclamat: ”Ei, pe dracul!”

Nu, ”crizele” mele, cum le numește tata și în ziua de azi, după aprrroape 5 ani, nu veneau și nu vin de la dracul. Din contră, mă conectam cu sufletul meu, dragul meu suflet prea iubit pe care atâta amar de timp ăîl căutasem, implorând Cerurile să îmi fie redat, neputând nega în acei ani de demult că știam și simmțeam că îl pierdusem pe drum, în timpul războiului dus cu viața. Și iată că îl primeam înapoi, netrebnica de mine, după câte am făcut! Sunt un om incredibil de norocos, iar ochii mei blegiți de orbire se umplu de lacrimi de bucurie și de recunoștință fiindcă binele care mi s-a făăcut întrece orice comoară materialăă de pe scoarța terestră sau scufundată în oceane! Unele păcate într-adevăr se iartă!

Și, zi după zi de detoxifiere a corpurilor mele interne care, în cazul muritorilor de rând printre care mă număr și eu, sunt scheletice și fantomatice, sufletul meu se elibera treptat, pas cu pas, de sub teroarea blocajelor mentale, a prejudecăților și a judecăților, a credințelor învechite, a fricilor, a păcatelor multiple din care ateismul făcea cap de listă. Vorbesc despre ateism deoarece așa mă mințeam singură în acei ani că îmi era religia, însă căutările mele spirituale erau, într-adevăr, sincere, deși nu neg că purtam și încă mai port un atașament foarte puternic față de materie. Procentual vorbind, după aproape 5 ani de purificare intensivă a acestor corpuri, nu ăîndrăznesc să afirm că sufletul meu să se fi eliberat mai mult de 5% din clingile păcatului. Nu sunt în clipa de față nici desăvârșită, nici perfectă, nici evoluată, nici completă.

Incompletă m-am simțit de atunci, de câând sufletul meu se zbătea să iasă la lumină, ca un pui ieșind din ou. La nici 3 săptămâni după ce sămânța lui Dumnezeu din interiorul meu s-a trezit, am început să îmi amintesc Voia Tatălui pentru mine în contextul vieții care mi-a fost dată când m-am născut. Desigur, îmi erau revelate detalii legate de planul său pentru mine în măsura abilităților mele de atunci de a înțelege astfel de lucruri pentru a nu mă bulversa, dezechilibra și dezorienta prea mult. Mulți oameni, îndată ce li se trezește scânteia divină, trăiesc cu sentimentul că sunt întrupări ale lui Hristos, Ioan Botezătorul sau alte personaje mistice. Și eu am avut astfel de gânduri ambițioase și, cum era de așteptat, și la mine s-au abătut gânduri și întrebări, scenarii de tot felul legate de salvarea lumii de la păcat, sărăcie, foamete, corupție, crimă, violuri, pedofilie, răpiri și alte fărădelegi. Nu știam atunci că sămânța lui Dumnezeu din-ăuntrul fiecăruia conține în atomii săi întregul potențial cosmic al Creatorului care trebuie să se dezvolte în microcosmosul individual al fiecărei Ființe. Vreau să zic că am confundat un singur atom de conștiință histică cu întreaga conștiință hristică, o singură scânteie de energie Kundalini cu întreaga conștiință cosmică a Mamei Divine și un dar sau două cu care m-am căpătat în sufletul meu cu însuși Spiritul Sfânt în toată întregimea Sa. Eu nu sunt, deci, nici Hristos, nici Buddha, nici Mama Divină Kundalini, nici Spiritul Sfânt. Nu am în interiorul meu decât crâmpeie ale acestor forțe cosmice care trebuie să se dezvolte în Ființa mea.

Aproape 5 ani mai târziu, sunt departe de a mai visa că m-am născut ca să salvez umanitatea. Dar la 1 Februarie 2015 îmi aminteam, în schimb, că nașterea mea urmase foarte îndeaproape, la numai câteva luni, nașterii unui băiat cu care sunt predestinată, din Voința Tatălui, să mă întâlnesc ca să practic cu acesta tainele iubirii, deși acest gen de iubire în cuplu a fost ”castrat”, înăbușit și sufocat de multe religii ale lumii, fiind considerat păcătos, materialist, scârbos, animalic, dezgustător și complet lipsit de spiritualitate. Nu spun că nașterea mea a urmat nașterii unui băiat la întâmplare cu care m-aș putea întâlni ca la ruleta rusească, dacă am noroc. Așadar, nu vorbesc despre libertatea de a alege pe cineva, care mi-o plăcea mie și cu care aș crede eu că mă potrivesc, din o mie de reprezentanți ai sexului opus care s-au născut la numai câteva luni înaintea mea. Vorbesc numai despre unul singur pe care Tatăl l-a creat și croit special pentru mine, așa cum și eu am fost croită special pentru el.

Cum să fiee iubirea dintre un bărbat și o femeie ceva scârbos și dezgustător? Dar este! Tocmai că este exact așa! Este scârboasă și dezgustătoare când el îi zice ei la prima întâlnire: ”Frumusețe mică, am avut alte gagici înaintea ta mult mai bune decât tine, mult mai aranjate și mai dichisite, dar mergi și tu o dată, poate de două ori. Ce zici? Ne îmârligăm? Pot să te mozolesc? Am BMW. L-am luat cu bani câștigați din combinații în Spania!”, la care ea va răspunde, sătulă să îl aștepte pe Făt-Frumos răsărind la orizont, la Vama Veche, la Costinești sau la Sinaia, din curtea castelului Peleș pe un cal roib: ” Desigur, uby, că și tu mergi tot o singură dată! Te bexxxxx mult de tot!”. După care el îi dă o palmă zdravănă peste fund care o excită grozav pe ea, părându-i-se cea mai sinceră dovadă de iubire din partea Prințului Fermecat și plin de arfe. Iar după a suta palmă peste obraji și al miilea pun cărat în coaste, ea începe să își care singură pumni în cap, plângând pe altar, la Biserică, arătând cu pumnul la Dumnezeu că de ce i-a scos nenorocitul de dumnezeu un nenorocit de bărbat în cale de care nu se mai poate despărți fiindcă îi leagă un plod sau trei sau patru, primul făcut chiar la prima întâlnire, când amândoi au căzut de comun acord că fiecare dintre ei mergea o singură dată, singurul lucru asupra căruia au căzut vreodată de acord! Și apoi au urmat casa, mai multe mașini, telefonele și laptopurile, bijuteriile, excursiile în Tenerife de care drăguța domniță nu se mai poate despărți acum. Din comoditate, firește, sperând că demonul de lângă ea se mai poate schimba, deși așteaptă să se producă miracolul de o decadăă sau poate 2 sau chiar 5, bocind în sughițuri pe altar, deasupra icoanei Maicii Domnului, implorând-o să îI dea putere să reziste zilei de azi, să nu își pună ștreangul de gât, gândind în sinea ei gânduri blestemate, spunându-și că ”Diavolul pe care îl știi e mai bun decât diavolul pe care nu îl știi!” sau că ”rău e cu rău, dar mai rău e fără de rău”, frângându-și mâinile disperată și deznădăjduită la gândul că ar putea ajunge în stradă dacă l-ar lăsa pe diavolul din prezent ca să ajungă și mai rău lângă un diavol proprietar de garsonieră în loc de vilă sau chiar deloc proprietar, mâncător de parizer ieftin în loc de…. eu nici nu cunosc denumiri de produse alimentare de lux!

Târându-se de pe o zi pe alta, umilită, prostituându-se pentru fiecare pereche de pantofi, pentru fiecare poșetă și pentru fiecare produs alimentar bio, pentru fiecare ședință de cosmetică, până când se va uita în oglindă ca să nu mai recunoască reflexia hidoasă care o privește din oglindă pentru ca să urle de disperare: ”Ce am ajuns, Dumnezeule Mare?! Ce este această creatură care se uită la mine? Ce caut aici? Ce fac eu aici? Ce fac cu viața mea???” Da, femeie, viața ta, singura viață pe care crezi că o ai că, dacă ai ști că există reîncarnare, te-ai dezmembra cu totul. Da, femeie, singura viață pe care crezi că o ai și pe care ești dispusă să o petreci până în Ziua de Apoi cu un nebun, cu un bătăuș, cu un sociopat narcisist! Sau hai mai bine să nu mai dramatizez atât… cu un om nepotrivit! De ce? De ce suntem dispuși să ne petrecem singura viață pe care credem că o avem lângă oameni, bărbați sau femei, care nu ni se potrivesc? Cum să nu ajungem, așadar, să considerăm iubirea dintre un bărbat și o femeie ca fiind scârboasă și vulgară când, la spovedanie, sub sutana preotului, îi vorbim acestuia numai despre lipsurile de acasă, despre infidelitățile și înșelăciunile noastre, despre violență domestică, despre certuri și scandaluri, despre hărțuire, despre tiranie și despre sclavagismul din familie?

Cei care au trecut prin încercările pe care viața ni le pune atât de des și cu atâta cruzime în cale știu că există situații care nu sunt așa cum par la prima vedere. Dragostea poate fi pentru unii un act de venerație și elevație spirituală iar față de alții se poate manifesta în chip diabolic, zdrobind altarul pe care se află tot ce este mai bun în om. Și amândouă aceste soiuri de iubire ni se înfățișează văzute din afară la fel, de parcă ar fi gemene, dar una dă viață iar cealaltă ți-o ia” (Maitreyi Devi – ”Dragostea nu moare”)

Eu sunt această femeie despre care am scris mai sus, deși atât de rău nu am ajuns fiindcă nu au existat copii. Sau oare? Nu un copil a fost cauza pentru care am făcut atâtea compromisuri, trădându-mă iarăși? Iar o voce meschină și netrebnică din mine își agită limba, șoptindu-mi: ”Măcar de te-ai fi compromis tu într-atâta pentru un bărbat proprietar de vilă, de mașină luxoasă și mâncător de caviar la restaurant. Dar tu ți-ai prăpădit viața de dragul unui borfaș în căutarea faimei, apoi de dragul unui bătăuș care nu se putea dezlipi de calculator și de jocurile video, apoi de dragul unui bărbat de vârstă mijlocie, cu început de chelie și fără un șfanț în buzunar!”Însă criza de conștiință pe care amm avut-o pe 1 Noiembrie 2013 se aseamănă în intensitate cu ce am punctat anterior. Apoi am suferit atacul cerebral și am orbit. Și de ce? Pentru că am fost fata cea naivă de la începutul pildei mele care, sătulă să îl aștepte pe Făt-Frumos să apară pe un cal roib pe bulevard, că nu aveam pretenții la 18 ani la excursii la Vama Veche, nu a mai avut răbdare și a acceptat să se ”îmbârlige” cu primul interesat, făără să fie șofer de BMW și proprietar de vilă, deși găinar care se ocupa de combinații cu telefoane furate era! După care au urmat ”te bexx-urile„, palmele, grijile, durerea, suferința, crizele, gândurile suicidale, convingerea fermă că nu se poate mai biine. A urmat tot ce putea urma din otrava toxică a gândirii negativiste și lipsite de speranță. Și atunci și eu credeam că am o singură viață și nu am fost dispusă să pierd nici măcar un an din această singură viață pe care credeam că o am stând și așteptând pe omul potrivit fiindcă nu pofteam să irosesc nicio clipă prețioasă din această scurtă existență care ne-a fost dată și care numai în rare cazuri ajunge la suta de ani. ”so many books, so little time.” (Frank Zappa)

Ca paranteză, uite următorul exemplu numai bun de urmat al unei bunicuțe care a devenit clientă fidelă la taraba la care mama și sora mea au vândut cu nespus succes legumele și zarzavaturile de la ferma noastră în timpul acestui an. Bunicuța aceasta a tot lăudat-o pe sora mea, scoțând în evidență calitățile cu care a fost înzestrată aceasta și care au fost scoase la iveală în relația cu cumpărătorii noștri.
– Mulțumim din toată inima că ați observat, -ia zis mama, dar degeaba dacă nu vede cine trebuie, explicându-i clientei că, la 34 de ani, sora mea e nemăritată.
– Lasă, că mai e timp, decât cu vreun nebun, mai bine singură, a replicat bunicuța a cărei poveste de viață s-a desfășurat, în linii mari, în felul următor:

În tinerețea dumneaei a fost într-o prietenie cu un tânăr timp de câțiva ani, până când acesta a decis să o ceară de nevastă. Toate bune și frumoase fiindcă îl îndrăgea și se înțelegeau bine, până când el i-a comunicat că iubirea o fi ea iubire, dar că, în lipsa lui de acasăă, nici măcar fratele luui bun nu avea voie să vină în vizită. Atunci dumneaei a înțeles că un astfel de om nu ar putea fi decât gelos și posesiv, defecte care fac din unii bărbați adevărați tirani și torționari. Motiv pentru care s-a despărțit de el, cu toate că avea deja vreo 25 de ani, vârstă care, pe la mijlocul anilor 60 , descria deja o fată mare. Dar nu s-a speriat de singurătate, asumându-și riscul așteptând pe altcineva. Iar omul potrivit a apărut în cele din urmă alături de care ajunsese la venerabila vârstă de 70 de ani! Iată, deci, ce trebuie făcut și nu facem decât atât de puțini dintre noi!

Dar în viața mea a venit orbirea în care sufletul meu s-a eliberat. Apoi ai urmat tu, sufletul meu pereche cu care îmi este destinat să mă întâlnesc ca să simt pentru tine ceea ce nu am mai simțit până acum, ca să te strîng în brațele mele, ceea ce nu am mai făcut până acum. Ca să deschizi în interiorul meu drumuri nebănuite către iubire, bunătate, fericire, sinceritate, recunoștință, generozitate și altruism, speranță și credință fiindcă eu nu mai credeam, la 26 de ani, când am suferit atacul cerebral, că aceste lucruri mai puteau fi posibile. Nu aveam idee că aceste virtuți ar putea exista în mine, nici măcar în stare latentă, fiindcă pentru mine fiecare zi a acestei vieți a fost o luptă nesfârșită pentru supraviețuire, pentru a obține un job fantastic, dar nepotrivit felului meu de a fi, o casă fantastică într-un loc în care nu doream să trăiesc, haine fantastic de scumpe în care mă simțeam incomod, succes și câte și mai câte. Totul e praf în ochi atâta vreme cât îți lipsește sufletul!

Pentru ca bunul meu Tat=ă din ceruri să mă oprească locului ca să îmi reamintească faptul că lucrurile decise de Dânsul pentru mine nu stau deloc așa, că m-am născut ca să te întâlnesc, sufletul meu pereche.

Şi de ziceţi: „De ce?” Din pricină că Domnul a fost martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământului tău.

Oare nu i-a făcut El ca să fie o singură făptură cu trup şi suflet? şi această făptură întrunită ce năzuieşte ea? Urmaşi de la Dumnezeu! Păstraţi-vă deci viaţa voastră; iar tu nu fi viclean cu femeia tinereţilor tale.

Căci Eu urăsc alungarea femeii”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel, „şi ca cineva să întindă nedreptatea pe veşmântul său”, zice Domnul Savaot. „Deci aveţi respect pentru viaţa voastră, şi nu mai săvârşiţi această viclenie!

(Maleahi 2:14-16)