<>
Joi, 23 Decembrie 2021
Marius,
Ți-am confesat în ultimele scrisori că, fiindu-mi sufletul cercetat de către Tatăl care se află în ascuns, mi s-a îngăduit să îmi percep în contrast ambele naturi, cea divină și conștientă și cea bestialică, mecanică și inconștientă, pentru a-mi putea exprima hotărârea, în mod deliberat, în privința avansării în munca interioară, fapt care poate semăna cu avansarea la un loc de muncă unde ți se va cere să îți asumi mai multe responsabilități și mai multă răspundere pentru multe alte sarcini. Fiind pusă în fața acestei decizii de a avansa sau de a retrograda, sufletul meu a conchis că trebuie să meargă înainte. Dar ce nu ți-am mărturisit a fost faptul că, trăind toate aceste minunate fapte în universul interior, le-am trăit dintr-o perspectivă spirituală neutră, neavând nicio percepție asupra identității mele sexuale, nefiind. deci, nici femeie, nici bărbat. De fapt, în cursul acestor ultime experiențe descrise în ultimele două scrisori, m-am exprimat în fața Tatălui ca un fel de substanță amorfă, deci ca un fel de forță, lucru care nu a fost străin simțirii mele interioare, întâmplându-mi-se de câteva ori până acum să am percepția asupra mea ca și cum aș fi… ei bine… cum să îi zic? O bază de date, de valori și de informație portabilă și fără structură fizică. Suflet, prin urmare, și psihic în același timp.
Remarcând această neutralitate în separarea sexelor în simțirea mea, am cerut de la Ființa profundă, prin rugăciune, să fiu iarăși pusă în context cu sufletul tău pentru ca, în contact direct cu substanța psihică care ți-e proprie, eu să mă pot percepe din perspectiva feminității mele. Căci, în fond, ceeea ce mă împiedică să văd este ura față de sexul opus, iar nu ateismul, dar dacă nu aș crede într-o forță dumnezeiască, atunci pe cine să rog să îmi redea vederea? Constat, din această reflecție, că, pășind peste cadavrul putrefact al ateismului inconștient, aș ști, prin cunoaștere, iar nu prin auto-sugestie, cui trebuie să mă rog ca să fiu ajutată să văd din nou. Dar când m-am rugat zilele trecute să fiu iarăși pusă în legătură cu sufletul tău pentru a-mi putea cerceta singură simțirea în ceea ce te privește, nu cred că m-am așteptat ca acest lucru să se și întâmple. Și acum nu știu dacă s-a întâmplat de-adevăratelea, dar ceva s-a întâmplat azi-dimineață, ceva ce mi-a condus simțirea pe o treaptă superioară de înțelegere. Și iată ce s-a întâmplat, pe scurt.
Era încă foarte devreme când m-am trezit și nevrând să le încurc pe mama și pe sora mea care urmau să înceapă să pregătească bucatele tradiționale pentru masa de Crăciun, am luat micul-dejun devreme, retrăgându-mă în dormitorul meu ca să meditez și ca să mă rog. Până am adormit, am privit la un minunat festival de culori și de imagini ghidușe și insolite. Iar când am început să văd de-a binelea, am simțit, în mod intim, că nu eram singură. Știam că erai tu, iar delicatețea ta era evidentă. Aș vrea să pun multă emfază pe această idee a delicateții tale pe care o exprimai prin fiecare gest și mângâiere, nicidecum nedorindu-mi să te fac să înțelegi, prin aluzia mea, că mă refer strict la actul intim. Nu era vorba despre asta. Sau, în orice caz, nu numai despre asta, ci despre ceva cu mult mai profund, ceva ce nu mai văzusem înainte. Sau, mai bine spus, nu vrusen să văd, fiind ceva ce nu pot detalia în cuvinte, dar pot simți cu inima că a venit de la Ființa ta. Dar eu ți-am spus în timp ce sufletul tău mă învăluia în adorație:
– Cine ești?
– Cum, cine sunt? Ți-am zis că sunt Marius.
– Nu te cred! Dacă ești el, Mama Divină mi-o va dovedi, ți-am răspuns, strigând după Mama Divină Kundalini și făcând semnul crucii în fruntea ta ca să mă păzesc de intruși și de incubi, temându-mă să nu fii așa ceva, o proiecție mentală mecanică izvorâtă din desfrâu și din dorință, zicând aspectelor elevate ale Ființei profunde că nu pot fi judecată pentru că te-aș fi tolerat când dovezile concrete ale comportamentului meu arată că, din contră, m-am opus incubului inconștient.
Ce mi-a arătat Mama Divină Kundalini pe care o implorasem să mă ajute este mult prea delicat ca să fie mărturisit, însă un lucru îl pot dezvălui. La sfârșit, înainte să mă trezesc, simțindu-mă în mod profund conectată cu acea formă care pretindea că este sufletul tău, ți-am spus:
– Eu nu cred. Nu cred!
Căci este foarte ușor să pricepi de ce, totuși, în adâncul inimii mele nu cred că ești real! Orișicât mi-ai atins sufletul în ultimii ani, unele corzi, pur și simplu, au rămas neacordate, surde și în agonie în fața efortului tău. Însă nici nu pot nega că, după ce m-am trezit, am început să mă surprind înțelegându-ți mai bine motivația și intențiile ascunse, fără ca tu să mi le fi dezvăluit vreodată. Și acum mi-am amintit de această melodie de mai jos pe care am auzit-o în vis în ziua de miercuri, 06 Octombrie, când tatăl meu a fost externat din spitalul din București, întorcându-se la noi ca să mai stea cu noi numai 3 zile. Nu mă întreba cum am făcut-o, dar plecând de la aceste versuri am dedus că, în cursul nopții dinspre sâmbătă spre duminică în acea săptămână, mi se cerea să fac tot efortul să rămân în stare de veghe. Dar aceste versuri au altă semnificație acum, mereu au avut, de fapt, această singură semnificație pe care Tatăl mi-o comunica, în numele tău, ca să îți pot ierta lipsa de tact, de bun-simț și de cavalerism.
”I was afraid I’d eat your brains
‘Cause I’m evilI’m a confident liar
Have my head in the oven so you know where I’ll be
I’ll try to be more romantic
I want to believe in everything you believe
I was less than amazing
Do not know what all the troubles are for
Fall asleep in your branches
You’re the only thing I ever want anymore”The National – ”Conversation 16”
De ce mi-ar fi trimis Ființa mea reală interioară aceste versuri într-un vis chiar înainte de moartea tatălui meu? Și cum aș putea să explic ce semnifică ”I was afraid I’d eat your brains” când tu ar trebui să știi mai bine? Marius, Marius, mă doare carnea pe sub epidermă ca sfâșiată în bucăți de ghearele unei sălbăticiuni trebuind să recunosc că ai fost mai înțelept decât mine, ferindu-te de mine și păstrând distanța față de mine fiindcă, altminteri, apropierea de mine te-ar fi împins să îmi mănânci creierul, metafora mea neavând nicio legătură cu conotația canibalismului! Însă, pur și simplu, este evident faptul că energiile noastre vibrează în mod diferit, fiecare la o cu totul altă frecvență.
Marius, m-am plâns de multe ori de-a lungul ultimilor ani, de când am suferit atacul cerebral, că eu am fost aceea care a tras de cei din jurul meu, căutând să îi motivez, să îi încurajez, să îi ajut să iasă din letargie și din depresie, eu trebuind să dau dovadă de mult curaj și de determinare ca să nu pic în cea mai îngrozitoare dezolare. Și prea puțină îmbărbătare am primit înapoi, cu toate că eu sunt cea lovită cu adevărat. Dar lucrurile nu au stat deloc astfel, iar multe din scrisorile mele dovedesc faptul că și de mine a tras cineva, că și eu am fost împinsă de la spate, că și eu am fost scuturată și cutremurată ca să mă trezesc din letargie și ca să îmi revin din depresie, că și eu am fost îmbrățișată, încurajată și ajutată. Iar sufletul tău a fost acela care a făcut toate acestea pentru mine, prin portița deschisă în dimensiunea astrală fiindcă, altminteri, în dimensiunea materială energia ta creatoare ar fi mâncat-o pe a mea. Știi care a fost poanta întâlnirii noastre la balcon, în stilul lui Romeo și al Julietei? Dacă, intrând în contact fizic direct, am fi avut amândoi atâta stăpânire de sine încât, stând pe canapea ca să conversăm, am fi păstrat aceeași distanță între noi ca de la trotuar la balconul meu de la etajul 1, atunci ni s-ar fi dat îngăduința să avem contact fizic mai de timpuriu.
Dar eu am refuzat vehement să recunosc că așa stăteau lucrurile, plângându-mi de milă și urându-te din toată inima pentru nepăsarea ta, neputând să pricep că m-ai fi consumat de vie dacă mi-ai fi fost alături și cu trupul fizic, nu numai cu sufletul! Dar e prea târziu să îmi retrag acuzațiile, ursitul meu… Sunt la prea mare ananghie acum ca să nu afirm că ceea ce ai făcut față de mine, spre binele meu, este, de aici înainte, o deplină și certă dovadă de insensibilitate, de imaturitate și de imoralitate.
Mai prudentă, Ființa mea profundă m-a apostrofat în chip majestic după ce, săptămâna trecută, ți-am scris că mă pedepsești pentru greșelile tatălui tău. Așa că, în multa Sa milă și îngăduință, mi-a arătat cum și eu, în inconștiența mea, te pedepsesc pentru greșelile tatălui meu.
Am avut joia trecută, pe 16 Decembrie, o experiență spirituală tulburătoare, dar revelatoare. De fapt, în cursul acestui an am avut de mai multe ori această experiență, în fiecare rând repetându-se cu un grad diferit de intensitate. În cursul zilei de joi, săptămâna trecută, am fost mai conștientă ca oricând de constrângerile psihologice și emoționale pe care această problemă inconștientă le presupune. Și pentru că nu vreau să fac niciun mister din experiența mea, îți voi mărturisi că este vorba despre complexul Electra. Dacă nu știi despre ce este vorba, fă acest efort de a te documenta ca să înțelegi că nu mai este o chestiune pe care să o fi scornit eu, ci un mecanism psihic arhetipal foarte pe larg documentat în psihologie și psihiatrie. Și pentru că vorbim despre complexul Electra, este destul de reduntant să descriu conținutul acestor experiențe ale mele când se cunoaște faptul că vorbim, printre altele, de relații incestuoase. Desigur, totul la nivel inconștient, dar pentru mine orice regresie făcută în mormântul inconștientului nu mai este de mult timp o incursiune involuntară, ci una prin care captez, în simțire și în gândire, cum mă predetermină inconștientul să mă manifest în lumea vizibilă.
Prima experiență de acest soi, când complexul Electra a fost dezgropat de către Ființa mea reală interioară din inconștient, a fost una inimaginabil de dezgustătoare, de agresivă și de dezagreabilă, ca și cum efortul Ființei profunde era să atingă tocmai nervul cel mai profund al acestui tipar psihic inconștient. Era mecanica pură a acestui complex și am convingerea că, dacă alți oameni ar avea contact cu acesta, l-ar trăi în mod identic, cu mențiunea că fiecare femeie l-ar avea ca personaj central pe tatăl său. Căci complexul Electra este relaționat cu fetele în raport cu tații lor, în vreme ce complexul Oedip este relaționat cu băieții în raport cu mamele lor. A doua experiență pe care am avut-o în cursul acestui an a fost tot atât de ciudată și de dătătoare de fiori pe șira spinării, la capătul ei aducându-mi-se la cunoștință numeroasele efecte negative pe care acest complex le lasă în psihic, mai ales când acesta nu este soluționat. Devenisem, deci, conștientă de efectul traumatic al acestui complex când rămâne nesoluționat.
Dar în cursul dimineții de joi, săptămâna trecută, perspectiva mea asupra acestui complex Electra a fost ușor diferit întrucât am avut un grad destul de ridicat de luciditate încât să nu mai percep influența mecanică a acestui complex asupra mea, Ființa profundă, care mă și ghidase în această regresie, îngăduindu-mi să fiu mai atentă la propriile sentimente, spre a le studia mai eficient. Astfel că, după ce obișnuitele scene incestuoase tipice acestui complex s-au epuizat, eu i-am spus imaginii tatălui meu care se proiecta din mintea inconștientă în fața mea:
– Tată, tată… dacă m-aș putea elibera din această constrângere, eu chiar aș fi capabilă să iubesc un bărbat!
Atât eram de conștientă de faptul că ce mi se întâmpla avea legătură cu acest complex de care îmi aminteam, în timpul experienței propriu-zise, din punct de vedere teoretic, însă lucrurile sunt cu mult diferite când le experimentezi în mod direct și conștient în Universul interior! Nu era, deci, de mirare că imaginea tatălui meu din copilărie se imprimase ca un prototip pentru imaginea unui partener, sfârșind prin a căuta prototipul tatălui meu în orice potențial partener! Cu alte cuvinte, am proiectat în bărbații din jurul meu tot ce a avut legătură cu tatăl meu și cu felul său de a fi. Iar dintre toți bărbații pe care i-am cunoscut în această viață, în John the Wolf am recunoscut cel mai bine imaginea tatălui meu.
Dar în tine, Marius, am proiectat ABSOLUT toată amărăciunea mea vis-a-vis de greșelile și de păcatele tatălui meu, pedepsindu-te pe tine pentru tot ce a făcut și n-a făcut el în această viață. Și am știut de mult timp că înfăptuiesc această nedreptate, această crimă față de tine, vrând să primesc de la tine ce n-am primit de la el, dar nu am vrut să recunosc față de tine faptul că te pedepseam pentru aceste lucruri, pentru greșelile lui, fiindcă vroiam să te pedepsesc și să te umilesc pentru că mi-ai înșelat așteptările, uitând că voi sunteți, totuși, două entități diferite.
Este peste putința și priceperea mea să explic cum se soluționează complexul Electra la maturitate, dar nu mă îndoiesc că Ființa reală interioară posedă toată cunoașterea și priceperea astfel încât să mă ajute să mă eliberez din această constrângere psihologică arhetipală, iar când se va întâmpla, o voi ști, motiv pentru care am deplina încredințare că și această experiență regresivă implicându-l pe tata se va mai repeta fiindcă, până la urmă, acest complex îmi fură din simțirea obiectivă pe care o am asupra lucrurilor, umbrindu-mi percepția asupra propriei feminități, lucru despre care am scris la începutul scrisorii mele. Și, Bunule Dumnezeu, nu m-ar mira deloc, deloc nu m-ar mira dacă aș descoperi că la baza urii mele feministe se află chiar tatăl meu.