iul. 082021
 

<>

Miercuri, 07 Iulie 2021

Am făcut o mare și cumplită boacănă! I-am cerut aseară Anei să îmi mute un folder pe desktop de pe poziția a treia pe a doua ca să accesez mai ușor folderul respectiv, dar nici ea nu știe mai precis ce a făcut că folderul respectiv s-a șters. Pe poziția a 2-a era Recycle Bin, așa că trebuie să fi mutat folderul la coșul de gunoi, chiar dacă în Recycle Bin nu era nimic! Și cum niciuna nu are cunoștințe avansate despre lucrurile astea, am rămas cu buza umflată în legătură cu posibilitatea recuperării folderului respectiv. În acel folder era conținută toată munca mea în materie de scris, toate scrisorile mele, toate notițele, toate emailurile, tot jurnalul. Tot ce-am scris șters de-a binelea într-o singură clipită de ochi.

Dar am avut un noroc chior, dacă noroc se poate numi ce mi s-a întâmplat. Îmi vârâse Dracul ideea aceasta în minte de ceva timp, anume să îi cer Anei să mute jurnalul meu cu funcția drag and drop de pe poziția a treia pe a doua, însă vocea interioară m-a avertizat în multe rânduri că ar fi fost bine să fac o copie de rezervă a folderului respectiv pentru orice eventualitate, întrucât Cosmosul nu este guvernat numai de legea karmei, ci și de legea accidentelor. Așa că am făcut o copie de rezervă pe 20 Iunie 2021 pe care am verificat-o de o duzină de ori de aseară până acum. E încă acolo, nu am pierdut decât ce am scris săptămâna trecută și zilele acestea, plus niște versuri și alte lucruri mărunte, dar și un proiect pe care îl începusem duminică seara pentru site-ul dearlife.org, însă și acesta este recuperabil. Deci nu am pierdut decât partea a 17-a din seria Notițelor scrisă zilele acestea în care am descris un episod mistic în timpul căruia am avut o conexiune profundă cu cățeaua mâniei pe care agenți ai karmei o asmuțeau pentru ca eu să iau aminte la mecanismul și funcționalismele acestui eu. În afara acestui episod, mi-am mai vărsat oful și în legătură cu bunica mea, făcându-i o judecată foarte aspră și portretizându-mă din nou drept o victimă nedreptățită, jucând rolul unei mascote menită să întrețină buna-dispoziție a unei vârstnice plictisite!

Poate că nu ar fi fost mare lucru chiar dacă nu ar fi existat această copie de rezervă a jurnalului meu. În fond, aveam și copia scrisorilor publicate pe blog, dar întâmplarea mi s-a părut prea din cale afară de neobișnuită, ținând cont de faptul că aveam de mult timp convingerea că ceva nemaipomenit avea să se întâmple în această vară în privința karmei mele primită pentru păcate comise împotriva Tatălui. Și cum ce am scris mi se pare un eșec din cauza faptului că lucrurile nu s-au întâmplat deloc conform cu profeția, mai-mai că mi-am dorit ca tot ce am scris să fie aruncat la coșul de gunoi, atât de amarnică mi-e mâhnirea în legătură cu povestea Zburătorului. Mai prevăzătoare, Ființa profundă mi-a făcut această recomandare de a face copia de rezervă, fapt care îmi dovedește că, dacă cele scrise de mine ar fi constituit un adevărat eșec sufletesc, Justiția Divină nu ar fi întârziat să facă dispărut întregul text scris de mine, chiar dacă păstram o a doua copie pe blog. Era o chestiune de principiu, aș fi înțeles mesajul dacă s-ar fi șters totul, însă repet că nu am pierdut decât cele scrise ieri și luni, adică o critică și o judecată crudă și aspră aduse bunicii mele!

Așa am vrut ca totul să se piardă din cauza necazului meu cu Zburătorul și, văzându-mă în fața faptului aproape de împlinire, am tremurat de groază și am plâns și am suferit îngrozitor! Ca să fii atât de aproape de a pierde toată munca ta din ultimii 7 ani din cauza unui lucru atât de mărunt nu poate să nu creeze o impresie copleșitor de șocantă asupra psihicului, dar după tot zbuciumul meu de azi-noapte, am adormit cu zâmbetul pe buze! Ce noroc am avut că am dat ascultare sfatului vocii interioare, creând acea copie de rezervă a jurnalului meu! Și fie vorba între noi, tot vocea mea interioară mă sfătuise în cursul zilei de luni și apoi în cursul zilei de ieri să fac o reîmprospătare a copiei respective cu cele scrise și muncite de la 20 Iunie 2021 încoace, dar nu am dat ascultare îndemnului, în pofida insistenței cu care îmi dădea ghionturi în inimă. Deci a cui este vina dacă nu a mea? Biata de Ana, dacă nu a plâns cu mine aseară, tot încercând să butoneze la tabletă ca să dreagă stricăciunea, dar degeaba că folderul tot dispărut a rămas! Avem să o ducem la un service azi, gândindu-mă că un om priceput i-ar putea da un system restore, dar chiar de va fi să recuperez informația pierdută, nu pot trece ușor cu vederea că incidentul s-a întâmplat taman în această perioadă de mari încercări în contextul karmei mele primită pentru păcate comise împotriva Tatălui, tot ce am scris era moneda mea de schimb!

Și mi s-a părut atât de apăsătoare coincidența aceasta că, trezindu-mă la 04:30 dimineața, m-am grăbit să verific din nou copia de rezervă a jurnalului! Aceea era încă acolo, undeva în memoria tabletei. Am adormit foarte greu din cauza acestui sentiment apăsător pe care îl trăiam vis-a-vis de jurnalul meu, simțind ca și cum Marea Lege Cosmică urma să hotărască soarta textului scris de mine! Iar când am adormit în cele din urmă, am trăit un episod mistic cu totul și cu totul deosebit întrucât a constat într-un contact direct cu Anubis, Marele Judecător Divin al Tribunalului Cosmic! Mă rugasem azi-noapte și azi-dimineață Ființei profunde să fie îngăduitoare cu mine, să mă ajute să creez în sufletul meu credința într-un Dumnezeu departe de a fi absurd, zicând Ființei că percepția mea asupra condiției mele din cauza bolii pe care o am mă face să mă văd cumplit de umilită, înjosită, căzută sub limita demnității umane, ajunsă de toată batjocura și de tot râsul că până și bunica mă vede bună de hrănit cu lingurița ca pe copiii mici, chiar dacă față de ea nu vorbesc cu vocea de copil că dacă m-ar auzi, nu încape îndoială că m-ar crede căzută în mintea copiilor! Înțeleg necesitatea umilirii căci altfel cum ar putea învăța mândria să nu mai fie mândrie, dar ca să devin o mascotă pentru cei din jurul meu îmi pare o rușine peste măsură de greu de suportat, făcându-mă să mă întreb care va fi fost stabilită limita între virtutea umilinței și pierderea demnității umane? Am plâns și iarăși am plâns azi-noapte, cerând Marelui Tribunal Divin să îmi acorde înțelegere și să nu îmi pună la socoteală sub formă de karma relația mea cu bunica mea, aducând în sprijinul mărturiei mele problema mea legată de auz care mă face, pur și simplu, să nu înțeleg nimic din cele spuse de bunica mea! Și ca să stau în aceeași cameră cu ea ca să îi țin companie, fără să vorbim, pentru ca ea să aibă la ce privi mi se pare o dovadă foarte limpede că m-am preschimbat într-o paiață. Acesta să fie rostul pentru care m-am născut? Să îmi pierd dreptul de a mai vedea lumina soarelui pentru ca cei din jurul meu să aibă la ce privi așa încât să nu se plictisească?

Dar când am adormit azi-dimineață, m-am simțit trăind o stare de conștiință foarte deosebită și minunată. Mi se limpezea chakra comunicării, iar un anume canal subtil de comunicare mi se deschidea către Porțile de Sus, nelăsând pic de loc confuziei și îndoielii în privința identității individualității sacre care lua legătura cu mine.
– Anubis! am exclamat, simțindu-mi sufletul vibrând la o frecvență net superioară stării mele de conștiință obișnuite.

Când i-am auzit vocea Marelui Judecător în conștiința mea, m-a făcut să mă cutremur de bucurie și de recunoștință, vocea fiindu-i profundă și solemnă! Nu simțeam teamă căci îmi vorbea cu familiaritate și fără niciun pic de asprime, ca și cum păstra în registrele Sale tot ce era de știut despre mine, făcându-mă să simt foarte clar că nu pentru a mă pedepsi se făcea manifestat în universul meu interior! Și nici măcar pentru a mă dojeni! Dar când mi-a vorbit, a făcut-o în aceeași limbă mistică pe care și îngerul Anael a folosit-o de față cu mine, sufletul înțelegând-o și putând răspunde, dar atât timp cât minții îi lipsește abilitatea de a fi tălmăcitor, nu pot traduce în scris ceea ce am simțit și înțeles din conexiunea cu Marele Judecător Anubis!

Nu, nu pot traduce limba mistică folosită de Anubis ca să îi vorbească sufletului, însă pot descrie scenele pe care le-am trăit după aceea, după ce Anubis a deschis în memoria conștiinței mele calea către amintirea unei alte vieți. Așa m-am simțit absorbită în starea de conștiință a unei alte personalități care nu era străină de mine. Eu fusesem acea persoană, o femeie, însă o femeie atât de decăzută că se afla cu mult, foarte mult sub limita demnității umane, în ciuda vârstei încă foarte tinere. Eram o cerșetoare desculță pe care toți cei din jur o agresau șși o batjocoreau.

Apoi am trăit amintirea unei nopți în care, fugind de niște oameni care mă hărțuiau și mă batjocoreau, m-am ascuns în curtea din spate a unei locuințe. Trebuie că din cauza zarvei ce se făcea din cauza mea, proprietarul locuinței respective a ieșit afară, dând cu ochii de mine. Nu-i vedeam chipul în timp ce s-a apropiat de mine, dar când l-am simțit stând deasupra mea și cercetându-mă, l-am privit numai ca să strig plină de uimire:
– TU!

Dintre toți oamenii întâlniți pe cale, numai pe acesta nu m-am așteptat să îl văd! Era C.K., americanul vârstnic pe care l-am cunoscut pe un site de videochat în urmă cu 12 ani și cu care m-am întâlnit la Londra doi ani și jumătate mai târziu și care m-a cerut în căsătorie la nici 6 săptămâni după ce mă cunoscuse în mai 2009. Era limpede pentru mine că experimentam două stări de conștiință în mod simultan, identificându-mă atât cu vechea mea identitate, cât și cu cea prezentă. C. arăta în mod similar celui întâlnit în această viață, însă mi se părea cu mult mai bătrân și cu trăsături degenerate, dovedind un caracter decăzut și pervertit. M-a ridicat de pe pământ, ducându-mă în locuința sa și luându-mă sub ocrotirea sa. Dar pentru că starea de conștiință prezentă asista la toate aceste scene precum un martor care nu putea modifica cursul evenimentelor, m-am adresat lui Anubis pe care încă îl simțeam conectat în mod intim cu mine, zicându-i:
– În această viață a dezvoltat el obsesia pentru mine?
– Întocmai, mi-a răspuns Marele Judecător.

În fine, am pătruns în casa lui pe care mi-o punea la dispoziție, dându-mi un acoperiș deasupra capului și mâncarea cea de toate zilele, dar cu ce preț! Cu ce preț! În niciuna din scenele care au urmat nu am simțit ca el să fi revendicat în mod explicit vreo plată din partea mea pentru tot ce îmi dădea, dar nici nu a refuzat vreodată serviciile pe care i le asiguram, făcându-mi bretelele de la bluze să îmi alunece de pe umeri, adâncind decolteul și dezgolind pielea umerilor și a gâtului sau ridicându-mi pulpanele rochiilor și lăsând să se vadă picioarele, etc. Iar el, stând leneș pe sofaua sa din camera de zi a casei sale, mă privea galeș și pătimaș în timp ce învățam să dansez în fața lui. Văzându-mă în această circumstanță, i-am spus din nou lui Anubis:
– Trebuie că în aceste condiții am dezvoltat eul performerului de videochat! Am făcut în acea viață pentru el ce am făcut și în aceasta!

(cu excepția faptului că în viața prezentă mai toate s-au petrecut pe webcam, iar nu prin contact direct)

Dar pentru că scenele care au urmat au dobândit o notă explicită, am fost adusă aproape imediat în stare de veghe. Îmi fuseseră dezvăluite destule încât să am la ce medita! Cu toate acestea, până să mă trezesc complet, am luat contact și cu Ființa profundă care, deghizată sub forma unei stele, strălucea măreț, dar în mod straniu aproape exclusiv în ochiul stâng, în timp ce pe parcursul săptămânilor trecute I-am perceput strălucirea în ochiul drept.

Dar cum trebuie să duc tableta la service în curând, am să revin cu unele interpretări în momentul în care am să o recapăt fiincă nu pot să nu bag de seamă că plângerile mele, cum că mă simt acum într-o poziție aflată mult sub limita demnității umane, sunt nefondate de vreme ce Marea Lege Divină mi-a arătat că m-am aflat în condiții existențiale cu mult mai umilitoare și denigrante decât cele actuale, ochii sub a căror privire am dansat și am jucat rolul de mascotă și de paiață și de animal de companie fiind cu mult mai răufăcători decât ochii bunicii care mă privesc acum! În aceste condiții multe din gesturile bunicii mele pe care eu le-am perceput ca pe niște gesturi de hărțuire și de persecuție mai toată viața mea fiindcă nu le-a făcut decât față de mine capătă altă semnificație. De exemplu, dacă ei i se părea că hainele pe care le purtam mă expuneau, le trăgea și le aranja pe mine ca să mă acopere, etc., Marea Lege încercând să corecteze în mine, prin intermediul ei, ce fabricasem în scenele descrise mai sus. Dar pare-mi-se că aceasta constituie una din cele mai mici probleme care mi s-au pus în cale. Trebuie că în condițiile dezvăluite să fi dezvoltat acel eu al seducției de care mă tem foarte mult, eul care a început să priceapă că își poate câștiga pâinea cea de toate zilele folosindu-se de farmecul personal și de corpul său.

Joi, 08 Iulie 2021

Nu sunt deloc surprinsă că am fost ieri la un service unde am nimerit peste un prestator de servicii care nu avea competențe suficiente în privința posibilității recuperării datelor pierdute și șterse de pe un calculator, iar acum, la aproape două zile după incident, trebuie că este prea târziu să mai încerc în altă parte. Dar am făcut inventarul documentelor pierdute și, precum am mai spus anterior, numai ce am scris luni și marți nu se mai poate recupera. Dar mă gândesc acum și mai serios la acest incident care nu a fost nicidecum numai un accident. Cum de am pierdut numai acea notiță din jurnal în care m-am plâns din nou de bunica mea când ea este acum la spital, dusă cu Salvarea încă de aseară, după ce a avut o criză despre care eu nu am habar, fiind internată la diabet? Cum aș putea interpreta această coincidență?

Mă văd astfel nevoită să retranscriu episodul mistic experimentat luni dimineață, omițând să îmi mai împovărez scrisul cu excesul meu de zel datorită căruia vreau să povestesc absolut tot ce simt și ce mi se întâmplă!

iun. 082021
 

Marți, 08 Iunie 2021

Într-un timp îmi dispăruse țiuitul nesuferit din urechea stângă, dar zilele acestea au fost cumva stresante, dormind foarte prost și enervându-mă din te miri ce și mai nimic. În fiecare dimineață am pierdut cel puțin două ore din somn, iar după ce pleacă sora mea la piață, cățelul cel nesuferit începe să schelacăie fără oprire, așa că nu mă miră câtuși de puțin că țiuitul acela a revenit în urechea stângă.

E atât de supărător că nu pot sta locului din cauza frustrării. Ori când intră pe fir mânia și frustrarea, desfrâul nu mai are nevoie decât de o minusculă scânteie ca să îmi orienteze psihicul către deviație!

Ce am visat și făcut în această dimineață a fost mult prea ciudat, întortocheat și scârbos ca să merite povestit, însă toate acestea nu fac decât să îmi sublinieze că există o legătură foarte strânsă între mânie și desfrâu, legătură pe care trebuie să o țin sub observație cu mai multă luare aminte de aici înainte.

Între timp, ce naiba mă fac cu țiuitul ăsta blestemat?

mai 312021
 

Luni, 31 Mai 2021

Iată că întâmplarea a făcut să reiau legătura cu D.G., fostul președinte al Consiliului Local al Tinerilor pe care l-am frecventat timp de 2 ani cu intermitențe în perioada liceului. El nu știa de situația mea curentă și, aflând de la o terță persoană, un cunoscut care a trecut în vizită miercuri, înainte de ziua mea, a vrut să vină să vadă ce este cu mine. Nu a stat foarte mult, dar atât cât a stat mi-a prins foarte bine, plăcându-mi foarte mult familiaritatea dintre noi, cu toate că, fiind psiholog de meserie, m-a pus olecuță la încercare la capitolul ”transpirații” întrucât eram perfect conștientăă că, vorbindu-i, inevitabil m-ar fi observat ca să mă psihanalizeze și ca să îmi pună vreun diagnostic. Când m-a întrebat de ce mi-e frică cel mai mult, nu am vrut să îi răspund fiindcă în acea clipă nu simțeam că ar fi fost vreun lucru de care să îmi fie frică, așa că i-am răspuns că mai degrabă îmi este ciudă întrucât, având încredințarea că mă voi recupera, fapt care întârzie să se întâmple, mă simt umilită în comparație cu cei din jurul meu care își văd în continuare de viețile lor, măturându-mă la coșul de gunoi precum o eșuată și o bună de nimic. Într-adevăr, mor de ciudă în legătură cu acest lucru, să îmi cunosc unele aspecte ale viitorului și să fiu forțată să îndur umilința aceasta! Dar acum că mă gândesc mai bine, iată că iese la lumină și o frică, o frică reală pe care nu am văzut-o ieri. Mă tem de el, de acest om care a apărut din seninul-seninului, după 15 ani de când am vorbit ultima oară cu el, tot în preajma zilei mele de naștere, când cu nefasta petrecere organizată în Lacu Sărat când l-am cunoscut pe Silviu! Ce coincidență să apară iarăși pe drumul meu fix 15 ani mai târziu! Și de ce mă tem de el, cu toate că îl cunosc personal? Fiindcă mi-ar putea sugera să îmi predau iarăși sufletul subconștientului, explicându-mi că ceea ce asociez eu ca fiindu-mi suflet nu este decât vreo impresie a ideoplasticității inconștiente, o boală, un refugiu la care am apelat ca rezultat al multei suferințe prin care trec din cauza pierderii vederii, etc., căci vai de noi, câte răspunsuri n-au găsit psihologii și psihiatrii pentru a explica tot ce este sufletul?

Nu pot să fiu trasă înapoi, am muncit prea mult ca să extrag din mormântul subconștientului substanța psihică primă din care să am cu ce a-mi plămădi sufletul, dar trebuie și să văd unde ar putea duce această nouă întâmplare. Numai curaj să aibă și el, curaj să îmi împingă limitele dincolo de orice normă acceptată ca fiind normală în societate căci de nebunie nu mă tem. Nu mă tem de nebunie, nu mă tem să aud voci, nu mă tem să văd schelete și morți ieșind din morminte. Am prea multă credință în Dumnezeu ca să îmi pese că cei din jurul meu mă cred nebună. Vreau să văd adevărul și să îmi preschimb subconștientul și inconștientul în conștiință, adică în suflet. Așa că mă întreb… are acest om suficient curaj să mă ajute să accesez adevărata inteligență și adevărata înțelepciune pe care le port în stare latentă în natura mea?

*********

În afară de aceasta, în timpul meditației de azi-noapte am fost martoră la niște manifestări ale pixelilor din ochii mei tare drăgălașe și ghidușe. Când sunt atât de peste măsură de jucăușe, știu că sursa care manifestă aceste ghidușii pe care mi-e imposibil să le descriu este intercesorul elemental, adică acel aspect derivat din Ființa interioară profundă specializat în medicina internă. Este medicul interior, medicul naturist căci vine din natură și din elemente. Cum mi s-a arătat și ce mi-a dezvăluit voi păstra pentru mine, dar suficient de știut este că e imperativ să îmi ascut simțul auzului pentru a-mi auzi glasul inimii întrucât iată că sunt pusă față în față cu o nouă provocare!

*********

Peste noapte l-am visat din nou pe Vlad care, parcă mai fermecător ca oricând, m-a dus în tentația seducției încât, până la sfârșitul visului, începusem să simt dragoste pentru el. Și vai de mine, de-ar fi fost numai azi-noapte vorba despre inducția sentimentului dragostei pentru el când tocmai din recurența fenomenului mi se trage necazul căci mereu, MEREU, l-am visat în acest chip, eu sfârșind prin a simți dragoste pentru el.
– Nu pot să înțeleg ce se întâmplă, mi-am zis în vis. Eu mă îndrăgostesc de băiatul ăsta! Cine face asta și de ce?

Dar de-aș fi aptă să primesc sugestia iubirii pentru Vlad la modul general, aș ști că sugestia este menită să acopere întregul sex opus ca specie. Așa s-ar preschimba ura mea feministă față de bărbați în iubire pentru genul masculin, dar numai de-aș putea canaliza sugestia de la particular la general fiindcă trebuie să fac perfect înțeles faptul că farmecul acestui bărbat în visele mele este inimaginabil de delicios, ca și cum puterea deghizată sub înfățișarea lui Vlad îmi cunoaște absolut fiecare slăbiciune, oricât ar fi de mică, în privința bărbaților. Exploatându-le cu multă pricepere, această forță nu mă face decât să îndrăgesc în loc să urăsc și să disprețuiesc! Și vai de mine, câtă nevoie de ajutor am de la Ființa profundă ca să dau sens fenomenului lui Vlad, deși poate că nu ar strica să deschid subiectul și față de D.G. pe care doar ce l-am reîntâlnit că deja l-am visat azi-dimineață, vis pe care l-am consemnat în evidența corespondenței cu el!

********

În afara visului cu D.G., am avut de furcă și cu eul desfrâului în cursul dimineții, precum mi s-a întâmplat și ieri dimineață. A fost lung, mult, oribil, dezgustător, numai conținut pornografic explicit degenerat, obscen, cea mai urâtă față a răului și încă știu că nu am văzut încă ce este cel mai rău în legătură cu degenerarea energiei sexuale.

Cu alte cuvinte, procesul purificării energiei mele sexuale continuă!

mai 242021
 

Luni, 24 Mai 2021

Ieri am fost cu Ana la prietena noastră, Maria, unde am discutat despre câte în lună și în stele, până ni s-a urcat sângele la cap de fierbințeală și de patos, așa un deliciu minunat a fost să ne psihanalizăm una pe cealaltă! A fost o reală bucurie și de un real folos întâlnirea de ieri, sfaturile ei ajutându-mă foarte mult în procesul descoperirii de sine, așa că am stat la ea de la 14:00 până după 20:00 și numai cu greu am plecat întrucât mai aveam multe de povestit!

Eram surescitată când am ajuns acasă, așa că nu este de mirare că am adormit tot în jurul orei 02:00 ca să mă trezesc puțin după 05:00 din cauza acelorași motive. Dar până să adorm mi-am simțit forța sexuală nefiresc de activă și de agitată, așa că nu am putut decât să bănuiesc că era vorba de o altă invitație a energiei luciferice pentru un exercițiu practic, dar cum această energie e foarte puțin activă în universul interior în cursul nopții, am dormit cele 3 ore și un pic fără ca ceva neobișnuit să mi se întâmple.

Însă cu totul ddiferit au stat lucrurile azi-dimineață, după ce am adormit în cealaltă cameră în jurul orei 07:45. Agonia purificării energiei mele sexuale a fost și mai apăsătoare în cursul acestei dimineți și cât timp am stat cu ochii închiși ca pentru somn numai la conținut erotic explicit am fost expusă, asta însemnând peste două ore de timp omenesc petrecute în universul interior în sânul forței luciferice. A fost teribil, dar atât de extrem de necesar să trec prin așa ceva și încă atât de repede după cele petrecute vinerea trecută, când ceva asemănător a fost declanșat cu scop practic. Câtă teorie am băgat în mine a fost suficient, însă nu teoria avea să îmi purifice mie energia sexuală, ci exercițiul practic, așa că este o mare bucurie pentru mine să văd că am trecut la pasul următor în procesul meu de vindecare și de curățare de ego.

Numai să fie clar că azi-dimineață am pierdut lupta în fața Luciferului particular care, accentuându-și semnătura energetică chiar un pic mai mult decât de obicei, m-a făcut sclava impulsului sexual animalic incontrolabil. Negru pe alb, cele petrecute azi-dimineață au fost o curată ședință de iraddiere și de curățare a undelor mele cerebrale extrem de puternic afectate și avariate din cauza vieții trăite în promiscuitate în care m-am expus în exces la conținut pornografic și profan, consumând forța benefică a energiei sexuale în mod inutil, pierzând-o și distrugând-o fără să știu că îmi distrug celulele corpului.

Dacă ar fi fost vorba de fantezii proiectate de eul propriu-zis al desfrâului, rezultatele trecute mă îndeamnă să cred că aș fi fost aspirată către abis ca o consecință a greșeelii mele, însă acum a fost vorba despre altceva întrucât atâta timp de expunere la astfel de conținut chiar a fost menit să îmi întărească nervii, simțind cum aceste energii dăunătoare ies din mine cum ies toxinele din corp când te duci la saună, această percepție fiind motivul pentru care asociez ceea ce mi se întâmplă cu o ședință clasică de iradiere a unei tumori canceroase, bunăoară, vrând să spun, așadar, că eu simt că sursa ”cancerului” meu este atacată spre a fi extirpată încetul cu încetul în timpul acestor episoade pe care le descriu!

apr. 202021
 

Marți, 20 Aprilie 2021

De multă vreme mi se întâmplă că mă tem de somnambulism. Mi s-a întâmplat de vreo câteva ori să măă trezesc ridicându-mi brațele sau folosindu-mi pumnii în trupul fizic conform cu scenariile prin care trec dincolo de zidul somnului și, datorită acestor episoade, a intrat frica în mine, înspăimântată la gândul că așa-zisa dedublare astrală îmi va trezi trupul fizic, făcându-mă să mă mișc prin cameră fără să știu că visez, ceea ce ar face ca toată încercarea să fie peste măsură de periculoasă pentru mine pentru că nu văd! Doamne, ferește-mă, dar să fiu somnambulică și să mă trezesc cine știe pe unde așa oarbă cum sunt!

Așa că de la un timp am început să îmi iau măsuri de precauție suplimentare când mă pregătesc pentru somn care să mă ajute să împiedic somnambulismul, chiar dacă sora mea mi-a zis deja în nenumărate rânduri că nu m-a văzut niciodată făcând ceva dubios în timpul somnului. Dar această frică a mea mă paralizează maxim îndată ce adorm fiindcă, deși devin conștientă de faptul că am rămas lucidă pe parcursul procesului de anesteziere a corpului fizic, nu fac nicio mișcare, nici măcar de a-mi ridica brațele sau de a mă suci sau de a face vreun pas de teama somnambulismului. Iar unele senzații experimentate dincolo aduc atât de mult cu percepțiile subiective ale simțurilor fizice încât panica mea este atotcuprinzătoare! Și văleu și vai de mine, de unde să încep să vorbesc despre teama mea de a vorbi prin somn care constituie ingredientul secundar care condimentează în exces frica mea în legătură cu dedublarea astrală! Toate acestea mă împiedică, prin urmare, să încerc să întreprind proiecția astrală în mod conștient și din voință proprie, mulțumindu-mă până acum cu ce mi se dă de la Ființa reală interioară și cu ce mi se întâmplă aparent spontan.

Așa că, pentru a-mi observa mai bine reacțiile trupului fizic și legăturile dintre psihic/suflet și corpul fizic, mă învelesc cu pătura până la bărbie și chiar înainte să adorm, găsindu-mă în acea fază de somnolență crescută, mă întorc pe spate și îmi împletesc degetele de la mâini ca să evit să le ridic după ce adorm, având ferma convingere că, dacă mi-ar fi pus în mișcare trupul fizic, aș simți-o.

Astfel am experimentat trecerea dintr-o lume în alta. Odată ce încep să am percepție vizuală, îmi dau seama că am intrat în lumile interne, amintirea faptului că nu văd cu ochii trupești fiind cel mai eficient declanșator al lucidității mele. Dar chiar dacă văd și știu că sunt dincolo, nu mă pot mișca, simțindu-mă paralizată de frică. În umbra acestei frici s-a ascuns multă rea-voință care, proiectându-se în spațiul astralului inferior din subconștientul meu, mă tachinează înveninat și batjocoritor știind că n-aș putea în veci să ripostez din cauza fricii mele de somnambulism.

Dar pentru că am făcut de atâtea ori acest exercițiu al măsurilor de precauție contra somnambulismului, am început să păstrez amintirea lui când mă văd trează dincolo de zidul somnului. Astfel îmi ridic brațele în față și pentru că nu percep bariera păturii pe care mi-o amintesc trasă peste mine până la bărbie, deduc că sunt relativ în siguranță, putându-mă mișca în voie și deplasa prin levitație, etc. Acest exercițiu nu este ceva ce pun cu succes în practică întotdeauna, dar din când în când îmi iese, chiar dacă de trezit mă trezesc aproape exclusiv în astralul inferior.

Dar azi-dimineață altceva m-a trezit. Adormisem fără doar și poate, fără a-mi fi păstrat vreo formă de luciditate onirică. Nici faptul că vedeam, nici alte detalii nu mă ajutau să îmi dau seama că visam. Dar ceva m-a atras către un fel de exercițiu tare straniu care se punea în practică. Mă uitam la o coală de hârtie destul de mare de culoare albă pe ale cărei margini erau desenate cu un creion subțire nniște linii scurte la vreo 2-3 cm una de alta. Fixând acele linii atât de subțiri cu ochii, le-am urmat linia de sus în jos, dar în timp ce făceam asta, prima linie s-a îngroșat vizibil, ca și cum cineva întărise acea linie cu o pensulă de pictat. Apoi am trecut la următoarea linie verticală pe care iarăși am fixat-o cu ochii, urmărindu-i conturul care se îngroșa ca pictat cu o pensulă conform cu mișcările ochilor mei.

Băgând de seamă straniul fenomen, am trecut mai departe, vrând să verific dacă nu cumva ochii mei acționau ca o pensulă de pictat, îngroșarea acelor linii petrecându-se datorită acțiunii minții mele. Și cum toate liniile se modificau la rând conform cu voia mea, m-am convins pe loc că puteam fabrica și proiecta imagini cu conținut dorit de mine. Dar mai neobișnuit decât partea aceasta era că puteam simți mișcarea ochilor care aducea foarte mult cu mișcarea ochilor fizici când sunt mișcați de la stânga la dreapta sau de sus în jos și invers, făcându-mă iarăși să mă întreb ce ochi percepeam în acel moment, pe cei trupești pe care îi puteam acționa din interiorul visului sau pe cei ai corpului intern?

În fine, așa am lăsat baltă liniuțele acelea plictisitoare a căror remodelare începuse să dea erori, vrând să îmi mut atenția către ceva mai creativ acum că descopeream funcția aceasta imaginativă care nu îmi era totalmente străină, dar pe care o explorasem foarte rar înainte. Efectiv, fără să îmi folosesc mâinile și degetele, modificam imaginile pe care le priveam printr-o abilitate psihică pe care o accesam pe loc.

Așa am intenționat să dau curs impulsului erotic care îmi fusese ațâțat și forțat pe parcursul nopții de un vis cu astfel de conținut, dorind să canalizez acea abilitate creativă spre a creiona pe o coală de hârtie albă o scenă erotică explicită care să sugereze pasiunea dintre cei doi parteneri. Nu îmi foloseam decât lobul frontal ca să fac ce îmi propusesem, întrucât din lobul frontal simțeam că vine acea abilitate, dar mărturisesc că nu mă descurcam prea bine. După câteva astfel de sforțări inutile de a proiecta o fantezie erotică printr-un desen pictat cu mintea, am văzut pijamalele portocalii ale Luciferului particular atârnate pe undeva în imediata mea apropiere. Și din ele a ieșit el care, apropiindu-se de mine, mi-a spus:
– De ce nu mă chemi pe mine, cel real, și invoci copia aceasta a mea?

Ce s-a petrecut ddupă aceea nu voi mai descrie fiindcă am vorbit despre virtutea sfiiciunii când unele din aceste chestiuni trebuie abordate în scris sau în comunicarea orală, dar fără doar și poate am făcut un efort oarecare de a mă opune. Dar căzând din pat pe podea, în ciuda înverșunatei mele încercări de a-i respinge forța, m-am temut sincer că avea să mă târască în infernul personal ca pedeapsă pentru că o luasem pe calea fanteziei de la bun început, folosind o abilitate a psihicului în forma sa negativă, corupând-o și pervertind-o, când aș fi putut desena flori, copaci, nori și natură ca în copilărie. În fond, încăpățânarea acestui eu corupt vine de la copilul de 3-4 ani care, intrând întâmplător în bucătăria de la bunica, a intrat în contact cu scene explicite pentru prima oară, mătușa care era de față binevoind să explice că îmbârligătura aceeea contorsionată de trupuri umane se numea ”a face dragoste”, ceea ce constituia cel mai minunat lucru pe care un băăiat șși o fată îl puteau face împreună, zicea ea în loc să ferească ochișorii și mintea bietei fetițe de o astfel de informație. De la acest eu psihologic mi se trage tot răul, eu pe care l-am creat în altă viață și pentru care port o mare răspundere, întâmplarea din copilărie fiind nimic altceva decât o repetiție a unui eveniment trecut și nicidecum o noutate!

Dar Luciferul particular nu m-a dus în tenebre, mutând locația scenei într-un cu totul alt loc. Acolo iarăși ne-am hârjonit unul de celălalt, cerându-i și implorându-l să mă lase în pace, dar era evident că nu avea nicio intenție să mă lase în pace.
– Am să îți dau ce este real, mi-a spus, mutându-mă într-o altă locație.
– Dar eu nu vreau decât să privesc la o simplă imagine sugestivă, i-am răspuns tristă, știind că în niciun caz nu m-ar fi dus la Marius după a cărui prezență tânjesc atâta și cunoscând că m-ar fi trecut cel mai probabil printr-o altă simulare a lui cu tentă seductivă. Nu vroiam decât să proieectez o imagine cu conținut sexual în care să îmi vărs toată frustrarea și tot oful la capitolul ”abstinență sexuală forțată”.

Dar nu era chip să îl conving să mă lase în pace, mutându-mă iar și iar în alte locații, când într-un apartament, când într-o casă, când într-o colibă, când într-o locuință țărănească, etc. Și în fiecare nouă locuință iarăși o lua de la capăt cu mine, pretinzând de la mine un tribut plătit în natură. Și ori de câte ori se apropia de mine, nu îl mai puteam suferi, implorându-l cu multă ardoare să nu îmi mai pună la încercare instinctul sexual fiindcă preferam prezența lui Lucifer în contextul subtilităților psihologice, în vreme ce hârjoneala aceea mă scârbea. Vedeam în manifestarea mea, în gesturile și în intențiile mele noile convingeri și credințe dezvoltate în ultimul an din cauza cărora îl percep pe Luciferul particular drept un dascăl conceput de către Tatăl Ceresc în orânduirea lucrurilor drept instrumentul pe care îl folosește ca să ne fie testate virtuțile, iar acest adevăr era ceva ce acceptam deschis ca fiind firesc și având foarte mult sens, însă numai tentația sexuală n-o puteam accepta din partea lui întrucât percepeam în el natura lui divină, umbra Tatălui. Acesta era și motivul pentru care revin într-una la fabricațiile mentale personale, dar nu numai.

Dar când după un alt salt m-am trezit în interiorul unui fel de chioșc abandonat în mijlocul unui cartier cu blocuri cu 10 etaje, mi-am dat seama ce urmărea să declanșeze în mine cu toată acea alergătură după un spațiu de locuit!
– Tu îmi umbli în corpul de dorințe acum! Vrei să îmi arăți ce tip de casă îmi doresc! Ți-am cerut să mă ajuți cu asta! i-am spus Luciferului particular, căutând să explorez perimetrul chioșcului care mi se părea extrem de interesant fiindcă vedeam în forma sa arhitecturală scheletul casei ideale în care îmi doresc din toată inima să locuiesc. Era o tentație peste măsură de greu de refuzat, faptul de a putea accesa imaginea propriu-zisă a dorinței mele pe care singură nu aș fi putut-o evidenția în mintea mea prin intermediul banalului exercițiu de vizualizare constituind o abilitate a conștiinței extrem de utilă. Era și abilitatea pe care o accesasem la începutul dimineții, dar pe care eu o orientasem spre fantezie și dorință egoică.

Dar nu m-a lăsat să mă obișnuiesc cu acel spațiu că iar m-a luat pe sus, ducându-mă într-un parc unde și-a modificat atât de mult semnătura încât mi-a îngăduit să îmi dau pe loc seama că, într-adevăr, el a fost cel care s-a infiltrat în povestea Zburătorului, păcălindu-mă să cred că erau una și aceeași entitate. Altădată m-ar fi păcălit din nou, dar acum i-am spus:
– Ești cu mine! bucurându-mă până peste poate că îmi fusese permis să iau contact cu acea forță cosmică perfect capabilă să dezggroape din subconștient până și cele mai subtile subterfugii ale egoului pentru ca eu să pot lucra mai eficient cu infrastructura propriei minți.

Dar nici în acest parc nu am stat prea mult, parc care îmi părea foarte familiar. De fapt, toate adresele la care m-a preumblat mi-au părut foarte familiare, fără a fi fost vreodată în unele din ele înainte. Așa că de acolo iar m-a luat pe sus, mutându-mă la ultima locație pe care nu o pot descrie fiindcă nu a fost un imobil ca celelalte, ci un sentiment pe care l-am trăit și cunoscut printr-o îmbrățișare. Eram acasă, în inima mea.

apr. 162021
 

<>

Vineri, 16 Aprilie 2021

Cum era de așteptat, nu prea m-am simțit în apele mele pe parcursul zilei trecute, aflându-mă sub efectul încercării prin care trecusem împreună cu Buddhi în cursul dimineții, dar și sub efectul mâhnirii mele de cu seară.

Noaptea târziu, meditând, am primit iarăși din universul interior o suită de imagini zugrăvind culori, portocaliul, roșul, galbenul, etc. După acestea am trăit o altă stare de conștiință cu mult mai neobișnuită. În jurul cutiei craniene am început să percep un fel de magnetism straniu și o suită de imagini s-a derulat cu repeziciune în ochii mei. Scenele erau parcă desprinse din poveștile deocheate pe care le ascult în clipa de față din seria celor ”O mie și una de nopți” din care mi-am extras și citatele din ultima vreme, însă personajele din imaginile la care priveam eu eraau animale în loc de oameni, cel mai probabil reprezentând eurile psihologice și egoul animalic. Percepeam sursa de proveniență a acelor scene în mod apăsător și obositor, neplăcut și manipulativ, ca și cum mă forțam să le fabric și să le privesc, vrând singură să mă ispitesc și să mă corup. Nu știu câte astfel de imagini s-au derulat, acceptând să le privesc fără să mă opun, dar nu după mult timp ceva s-a modificat în starea mea de conștiință. Am simțit cum cealaltă natură, cea pozitivă și divină, s-a hotărât să intervină în acel proces mecanic de joasă frecvență pentru a-l corecta, fiind nimic altceva decât lipsa de pudoare, în vreme ce polul valoric care se opunea era sfiiciunea, fără a mă referi prin aceasta la timiditatea naivă. Astfel virtutea spirituală a sfiiciunii s-a opus obscenității, întrerupând derularea acelor imagini deșucheate.

Dar la nici câteva secunde după aceea polul negativ a reluat firul acelor secvențe, continuând să se manifeste pe linia așa-ziselor snoave pilduitoare de prost-gust conținute în acele imagini care doar păreau că sugerau înțelepciune, când substratul lor subconștient era în relație cu desfrâul și perversiunea. Dar sfiiciunea iarăși s-a opus, punând capăt ”dezmățului”. Era limpede că, atâta vreme cât ambii poli ar fi continuat să existe în psihicul meu, fluctuația aceasta dintre ei ar fi avut loc la nesfârșit, necesitatea de a birui polul advers mi se dovedea a fi imperativă. Totul depindea de polul cu care intenționam să mă afiliez, cel pozitiv sau cel negativ!

Dar pentru că am simțit puterea sufletească din interior pe linia de comunicare cu mine, am fost astfel asigurată că tot ce venea în cursul meditației era de la Ființa reală interioară. Așa mă asigurase Maestrul interior de autenticitatea imaginilor pe care mi le trimitea. A urmat ceva pentru sora mea, un mesaj de încurajare care a sunat în felul următor: ”vrednica ei înțelegere nu este departe de adevăr”, însă nu mă voi mai preocupa să descriu tot ce am primit pentru ea în acele clipe, trebuind ca și ea să își facă singură temele.

Când s-au încheiat toate acestea care îmi veneau ca adresate ei, am primit altceva, ceva ce îmi era destinat. În imaginea care a venit imediat după aceea eram surprinsă stând cu Marius la o terasă deschisă, făcută din stuf. Era limpede că era vară, amândoi fiind îmbrăcați subțire. Se vedea că eram pe o plajă. Îl sărutam pătimaș și tot ce era vizibil în ființa mea era că mă topeam după el. Însăă partea ghidușă, simbolică din toate acestea era că el avea părul și barba albe, ca și cum încărunțise înainte de vreme, trăsăturile sale fizice sugerând maturitatea, înțelepciunea și cumpătarea, în timp ce eu eram portretizată ca o fetișcană de 14 ani gata să sară în aer de voioșie prin acoperișul terasei. Ce să mai, el era un pensionar, iar eu eram tinerica lui nevestică pe care o dusese la plimbare, în vacanță pe malul mării. Dincolo de glumă, am nădăjduit că un mesaj care să îmi explice simbolul din această scenă avea să îmi fie trimis. Iată mai jos nota explicativă:

Şi mi se pare că acestea-s semn al frumuseţii soartei lui! Întrucât Allah, când le împarte oamenilor bunurile sale, dăruieşte înţelepciune aceluia pe care voia lui l-a ales dintre toţi, şi el o împerechează de obicei cu bunurile acestei lumi!

O mie și una de nopți

Dar ce am făcut azi-dimineață dincolo de zidul somnului a fost iarăși o trădare, polul negativ manifestat de cu seară impunându-și cu strășnicie voința și târându-mă în patul dezmățului, făcându-mă să mă identific cu mecanismul său și cu dorințele sale. Eram mecanismul lascivității! Dar ca în celelalte rânduri în care natura mea plină de promiscuitate s-a exprimat prin fantezii și vise, acțiunile mele nu au rămas fără de urmări, fiind iarăși dusă acolo unde îmi place atât de puțin să fiu fără sprijin, fără protecție, fără scut și fără arme ca să cunosc efectele și consecințele pe care faptele mele le au asupra propriului psihic și asupra propriei energii!

apr. 132021
 

Marți, 13 Aprilie 2021

Azi-dimineață m-am descurcat peste măsură de prost cu ocazia care mi s-a creat pentru a mă întări în stăpânirea de sine. Din contră, m-am dedat la cele mai netrebnice josnicii, invocând pretextul că doream să văd cum arată iubirea din cuplu într-o manieră soft core pe care, însă, vroiam să o fabric cât mai explicită cu putință. Dar aceasta nu era decât conform cu zicala ”Mărie cu altă pălărie” sau ”lupul își schimbă părul, dar năravul ba”!

N-am apucat să îmi duc la bun sfârșit fanteziile pe care singurăă încercam să le declanșez sub formă de imagini când Luciferul particular s-a ivit parcă mai coercitiv ca oricând, ducându-mă acolo unde percep efectul negativ al acțiunilor mele și punându-mă în legătură cu adevărata față a eului care face toate acestea din adâncul subconștientului meu.

Când i-am perceput vibrația, m-a cuprins instantaneu și părerea de rău, dar modul cum mi-am exprimat căința a fost așa o mare fandoseală că nu m-ar fi crezut nici măcar un copil mic că îmi părea rău. Și așa i-am zis:
– Îmi pare rău, nu mă duce acolo fiindcă mi-e frică de acel loc, dar haide și tu că până la urmă n-a fost chiar așa cine știe ce fantezia asta a mea pornografică! Serios că mie nu mi s-a părut cine știe ce! Dar fie, n-am să mai fac, numai nu mă duce acolo!

Dar nu am avut curaj să promit sau să jur că n-am să mai fac niciodată așa ceva fiindcă știu că mâine am să mă întorc tot la aceste fantezii care țin loc realului în patul meu.

Dar Lucifer nu m-a iertat nici în acest rând, cu adevărat este entitatea cosmică ce nu m-a iertat niciodată până acum, făcându-mă să percep în mod foarte pronunțat vibrația foarte joasă și teribil de toxică a emoției mele.

Dacă sufletul va fi vreodată eliberat din această mizeriee a egoului depinde de răspunsul cee trebuie dat la următoarea întrebare: ”Vreau sau nu vreau să scap din asta?” Tragi-comedia vine din faptul că mintea încă se mai gândește la răspuns, cu toate că știe unde are să sfârșească la capătul oricărui drum ar apuca-o căci ambele extreme mi-au fost revelate: și raiul și infernul!!

apr. 112021
 

Duminică, 11 Aprilie 2021

Azi-noapte l-am visat pe profesorul de matematică din clasa a IX-a pentru care am avut așaa o slăbiciune în acea perioadă a vieții mele, însă nu îmi amintesc conținutul visului.

Dar azi-dimineață iarăși am făcut o ispravă memorabilă dacă ar fi să descriu experiența din perspectiva forțelor de opoziție ale minții.

Toată săptămâna am scris despre cum a început să îmi placă mult mai mult să îl confrunt pe Luciferul particular prin intermediul testelor sale ispititoare în locul propriilor fantezii și proiecții răsuflate și plictisitoare, însă o contraforță mentală a decis că, din contră, testele lui Lucifer sunt răsuflate și plictisitoare, mai ales când acesta see exprimă prin intermediul înfățișării aceleia a bărbatului înalt și blond de vârsta mea. Obișnuindu-mă atât de mult cu această înfățișare a sa (care nu este singura, având mii de fețe), nu îmi mai îngădui să cedez ispitei sale cu atâta ușurință, probele la care mă supune constând într-o simplă atingere cu buricul degetului său, atingere căreia trebuie să îi rezist fiindcă, prin ea, îmi pune în mișcare toată mașinăria centrului sexual. Atât îmi dă și nimic mai mult când ia aspectul acestui bărbat cu care m-am învățat.

Ori eu port în interiorul psihicului meu o umbră dobândită în baza conceptului de ”instant action”, lucru care face din acest eu să fie foarte plictisit în privința acestor ”preludiuri” ale energiei luciferice. Așa că acest eu, primind stimulul corespunzător prin frustrare, iritare și tatonare fără de folos, a ieșit la lumină ca să se întoarcă pe vechile sale căi ale fanteziilor erotice cu fabricații personale, dându-mi ocaazia să mă observ mai amănunțit în contextul acesta al mentalității ”instant action”, dușmanul iubirii și al castității, al căsătoriei și al multor altor valori de bunsimț.

Eram suficient de conștientă că procedam foarte greșit înaintând în fantezie, dar nu mă puteam stăpâni ca să mă opresc, deși mă temeam că, din cauza păcatului pe care îl săvâârșeam, lucrurile aveau să ia o întorsătură foarte urâtă. Și când, lungită în pat, am privit la stânga mea la cearceafurile și păturile făcute șomoiog lâângă mine, am simțit o vibrație foarte sinistră și înspăimântătoare venind din așternuturile mele. O figură înnegrită și de foarte rău augur se tolănise bine de tot în lenjeria mea de pat, făcându-mă să îngheț de frică văzând acea arătanie pe care o port în psihicul meu, forma mentală care s-a exprimat prin performerul de videochat și nu numai și pe care numai focul Mamei Divine o poate nimici. Când i-am perceput vibrația, m-am trezit într-o clipită în corpul fizic, înspăimântată peste măsură de mult!

apr. 082021
 

Joi, 08 Aprilie 2021

Cum aș putea să trag nădejde că mi se va îngădui să trec pe o treaptă superioară în munca interioară când eu nu mă preocup să îmi fac tema care mi-a fost încredințată încă de acum hăt cât timp în urmă, temă care are legătură cu drama de familie și cu eurile năbădăioase dezvoltate în copilărie?

M-am trezit azi-dimineață în timpul visului, dându-mi seama că eram conștientă într-o micuță măsură în universul interior. Iarăși fabricam scene cu caracter pornografic și eram atât de influențată de natura aceasta, încât am gândit că poate n-ar fi cine știe ce greșeală sau păcat dacă m-aș da de partea magiei negre, devenind unul ca ei. Mi se părea atât de plăcut fiorul acela sexual că nu îmi venea să renunț la el, sacrificând plăcerea de dragul sufletului.

Dar sufletul lupta aprig, făcând un efort inimaginabil să modifice conotațiile fanteziilor mele astfel încât să exprime iubirea din cuplu fiindcă de înlăturat nu le putea îndepărta definitiv dintr-o singură încercare din imaginația mea. După un timp mă convinsese să mă îndepărtez de zona aceea a vulgarului și a lascivității, cerând cu multă ardoare să fiu lăsată în pace de către acel eu odios și să îmi fie arătate imagini care să îmi indice cum arată iubirea reală dintre un bărbat și o femeie. Cum se vede iubirea pe chipurile lor, în modul lor de a fi și în acțiunile lor, în casa lor, în patul lor și în momentele lor de intimitate? Așa ceva ajunsesem să îmi doresc să îmi fie arătat, convinsă fiind că exista un barem de conduită comportamentală întocmit de Divinitate în acest sens.

Dar nu mi se dădea ce ceream, iar contextul oniric s-a modificat detaliu cu detaliu până am ajuns iarăși în odăile casei bunicii mele, trezindu-mă în tipica atmosferă în care am trăit pe parcursul întregii mele copilării în acele case. Atâtea înșiruiri de camere și, totuși, nu exista niciun colțișor pe întreaga proprietate pe care să îl fi numit ”al meu”, ”spațiul meu personal”, așa încât tot ce îmi amintesc că am simțit în copilărie a fost că sunt hărțuită și agresată, pusă la zid și intimidată.

Azi-dimineață mă furișasem în mare taină într-una din camerele care ne erau interzise ca să privesc la scenele de iubire pe care le ceream de la suflet să îmi fie arătate, dar chiar și cu ușa închisă și baricadatăă de jur-împrejur de piese de mobilier care mă ascundeau de ochii curioșilor din familie, mă temeam cumplit de tare că nu aveam să fiu lăsată în pace, un oarecare putând oricând pătrunde în spațiul meu intim ca să își bată joc de mine și de preocupările mele.

Dar cine a intrat peste mine în încăperea închisă n-a fost nicio rudă agasantă, ci Luciferul particular ale cărui pijamale le-am găsit atârnând pe spătarul unui scaun în preajma mea. Venise cu desaga lui Moș Crăciun pe care a lăsat-o pe patul meu, îndoindu-l sub greutatea sa, atât de plin cu vârf și îndesat de cadouri era sacul din interiorul căruia se auzeau zgomote, văicăreli, vociferări, pălăvrăgeli, râsete, țipete, bocete, urlete, plânsete, etc. Deschizând sacul, Lucifer mi-a indicat astfel:
– Ia tu un eu din desaga asta, oricare eu la alegerea ta, și joacă-te cu el, desfă-l și dezmembrează-l și pătrunde în el, cum le-ai făcut și păpușilor tale când mureai de curiozitate să vezi ce este înăuntrul lor. Ocupă-te de aceasta că tot ai vrut tu să fii geniu din naștere.

Când am băgat mâna în desagă, am apucat un eu pe care, scoțându-l, l-am pus pe pat în fața mea ca să îl privesc. Era o umbră semi-întunecată posedând înfățișarea fetei vecinei de vis-a-vis a bunicii mele, fată cu care am fost prietenă o oarecare perioadă în anii preadolescenței mele. Însă acea umbră emana o vibrație îndoielnică și neliniștitoare, dându-mi impresia că era de foarte rău augur. Era ceva ce trăia în propriul psihic, ceva ce fabricasem în anii copilăriei, ceva la care încă mai cuget ca să îi pot descifra sensul și proveniența. Toate eurile din sac erau euri fabricate în anii copilăriei, umbre ale trecutului pe care trebuie să le iau la puricat rând pe rând, obiceiuri, tipare, curiozități, frici, impresii, învățături, etc., toate acestea trebuind acum conștientizate, înțelese și înlăturate!

Vai, ce nostim este să numești materialismul, desfrâul și amorul propriu cu formula ”Barbie și Ken”!

De exemplu:
1. În jurul vârstei de 5 ani, pregătindu-ne la grădiniță pentru serbarea de iarnă, educatoarea le-a pus pe fete să își aleagă partenerul de dans, conform cu preferințele fiecăreia. Cum eu eram cea mai isteață fetiță din clasă și în mod evident preferata educatoarei, mi-a dat dreptul de a fi prima dinntre fete care să își exprime alegerea. L-am ales fără niciun pic de ezitare și dintr-o singură răsuflare pe un pici pe care îl simpatizam foarte mult, dar când am dat glas opțiunii mele, băiețelul respectiv a părut foarte jenat și intimidat , fapt care m-a influențat în mod negativ, perechea noastră rezultând a fi nu prea strălucită pe parcursul serbării. Așa că, în anul următor, când educatoarea ne-a pus să facem același lucru, desemnându-mă iarăși pe mine ca prima fetiță care să își aleagă partenerul, l-am ales din prima pe un alt băiețel, cel mai mediocru din grupa noastră, vecinul meu de scară de la etajul II cu care eram prietenă deja și despre care știam că mă simpatiza foarte mult. Și drept să spun, îmi amintesc că m-am distrat foarte mult cu el, echipa noastră fiind foarte potrivită! Dar tare mi-e că pățania aceasta m-a influențat foarte mult în modul cum m-am perceput pe mine însămi în context cu sexul opus, fiind respinsă atât de categoric de un puști chiar de la prima mea încercare!

2. Am avut o lungă perioadă un fetiș foarte straniu și deviat în legătură cu răpirile, părându-mi-se incitant și romantic ca o domniță oarecare să fie răpită de un bărbat sau chiar mai mulți și dusă departe, etc. Ajunsesem să cred că sunt bolnavă, degenerată și lipsită de speranță vis-a-vis de vindecarea mea de această fantezie oribilă. Dar am descoperit, tot săpând în mormântul subconștientului, că mă aflam sub influența unei impresii extrem de puternice pe care carpeta de pe peretele din odaia bunicii mele o crease în psihicul meu în primii ani ai copilăriei. Carpeta respectivă expunea scena faimoasă a ”răpirii din sarai” în care un bărbat arab, întovărășit de slugile sale, răpește o cadână dintr-un palat, fugind împreună pe cai, senzualitatea gesturilor dintre ei fiind foarte evidentă!

3. În copilărie am dezvoltat un puternic sentiment față de noțiunea de dreptate, universul părându-mi-se un loc extrem de incorect și greșit. Tot tăind firul în patru pentru a descoperi posibile cauze ale suferinței mele, am găsit că aceasta mi se trăgea de la Moș Crăciun care mi se părea o mare păcăleală! Ni se spunea mereu, atât acasă, cât și la grădiniță, că trebuie să fim cuminți, ascultători și buni la învățătură pentru ca Moșul să vină cu cadouri bogate, etc., lucruri pe care le făceam cu multă dăruire, dar mie Moșul nu îmi aducea decât vreo pereche prăpădită de șosete, câteva fructe și o ciocolată sau două. Îmi amintesc următoarea scenă și acum! Eram la serbarea de la grădiniță, toți copiii stând strânși în jurul Moșului care venise cu o ditamai desaga! Erau acolo niște cadouri imense și toți prichindeii trăgeam nădejde că erau pentru noi. Dar când Moșul a citit numele scris pe etichete, m-am desumflat toată ca un balon spart. Cărucioarele acelea minunate cu niște păpuși de mărimea unor bebeluși veniseră pentru niște fetițe, două surori foarte obraznice, neserioase, slabe la învățătură și de-a dreptul toante, așa cum mi se păreau mie la 5-6 ani. Cu adevărat mărturisesc că mi s-a părut totul extrem de nedrept. Așa că, atunci când sora mea mi-a spus că Moș Crăciun nu există vreo doi ani mai târziu, dezvăluindu-mi că părinții erau cei care aduceau cadourile, pentru mine s-a produs o imensă eliberare, însă urme de invidie și de credință că universul este nedrept continuă să persiste în subconștientul meu de la această tradiție a lui Moș Crăciun!

4. Următoarea conștientizare este extrem de importantă, așa că sper că voi descrie detaliile contextului cu suficientă acuratețe ca să fiu înțeleasă foarte bine. Fiindcă bunica a avut grijă de vărul meu, crescându-l în primii 2-3 ani de viață, a creat un atașament mai puternic față de el decât de mine și de sora mea, deși a făcut un efort oarecare să nu facă nicio diferență între noi, dar de făcut tot a făcut diferențe acolo unde nu trebuia să facă și acollo unde a trebuit să facă diferențe n-a făcut, iar una din greșelile ei de judecată de căpătâi a fost să ne forțeze să împărțim spațiul de locuit în casa ei din rațiuni de economie, nefăcând diferența între noi, el fiind văiat, iar noi fete. Dar nu despre ce s-a petrecut între noi în acest sens vreau să vorbesc, ci despre faptul că de-abia acum conștientizez că nu mi-a plăcut deloc să fiu forțată cu de-a sila să îl accept pe vărul meu, iar aceasta nu pentru că era slab la învățătură, ci pentru că era un bătăuș în devenire încă de mic. Am scris suuficient în srisorile trecute despre ranchiuna și despre resentimentele pe care le port față de el pentru că m-a agresat pe parcursul copilăriei mele, dar de-abia acum înțeleg că faptul de a fi fost forțată și constrânsă cu de-a sila de către bunica mea să îi tolerez vărului meu comportamentul, să îl accept, să mă joc cu el și să dorm cu el în aceeași cameră în care actele de violență s-au răsfrânt de la un copil la altul în neștire este și motivul pentru care am pus în această viață atâta presiune pe psihicul meu încât să mă forțez să tolerez comportamentul golanilor, acceptând să mă întovărășesc cu ei, fiindu-mi forțatăă în subconștient credința că golanii sunt niște oameni minunați, având părți bune și părți rele. Realmente, acum văd că există în pssihicul meu o constrângere forțată care m-a determinat să fiu obligată, fără a putea riposta în niciun fel, să suport și să înghit caracterul vărului meu, eu sfârșind prin a generaliza datele acestui context. Începe să se explice de ce Luciferul particular adoptă ținuta aceasta caraghioasă în visele mele, ca și numeroasele călătorii onirice pe care le face cu mine în acele case ale bunicii, subliniindu-mi în mod accentuat că acolo, în anii copilăriei, mi s-a întâmplat un mare rău pentru care trebuie să îi iert pe greșiții mei. Se dovedește că nu de la Silviu a pornit credința mea că nu merit nimic bun în viață, ci de la vărul meu, fiind obligată să îi tolerez agresivitatea determinându-mă să îmi scad vibrația și să atrag unele evenimente petrecute mai târziu. Dacă aș elimina cu succes acest blocaj, mi-aș câștiga dreptul de a mă integra în grupuri mai potrivite.

5. Mi se întâmplă foarte des că în ziua de luni mă simt mai irascibilă și obosită ca în restul zilelor, în vreme ce în weekend sunt surescitată, planificând și îngrămădind o grămadă de activități pentru aceste două zile, simțind că, dacă nu le fac până la sfârșitul zilei de duminică, are să fie foarte rău! E așa de serioasă problema aceasta încât am ajuns să disprețuiesc ziua odihnei din toată inima mea! Acum am înțeles că acest lucru se datorează orarului de la școală unde primeam atâtea teme că nu îți mai era îngăduit nici să respiri, trebuind să le duc la bun sfârșit pe toate!

6. Mai mult decât atât, am mai identificat un eu de copil relativ invidios pe alți copii cărora părinții le dădeau voie să iasă afară la joacă în cursul zilelor de școală, în vreme ce mie îmi era interzis cu strășnicie acest lucru din cauza temelor și a lecțiilor.

dec. 302020
 

<>

Miercuri, 30 Decembrie 2020

Ursitule,

Aștept cu înfrigurare în cămăruța mea de pe balcon să se facă ora 21:00, oră atât de simbolică despre care am scris în treacăt în epistola intitulată ”Tu nu ceri ce trebuie cerut de la cine trebuie să ceri”. Aștept cu multă nerăbdare, ca înaintea unui examen, să se facă ora 21:00, mai ales după ce, în ultimele 5 săptămâni, am trăit cele mai nemaipomenite și minunate episoade onirice în timpul cărora am intrat în contact direct cu Logosul Solar, Tatăl meu cel Ceresc. Și pentru că știu că miracolul are să îmi bată în curând la ușă, mă grăbesc repede-repejor să transpun în scris o povestioară foarte insolită și minunată prin care am trecut pe care am să o leg de alte două scene în care sufletele noastre au fost implicate.

În această dimineață am adormit iarăși în dormitorul părinților mei după o lungă noapte de zbucium. M-am rugat mult și am intonat în gând mantrele ”MA-MA” și ”Da-Da” ca să consolidez legătura dintre suflet și Ființa Interioară, cerând cu multă ardoare să îmi fii adus căci azi-noapte nu mi-a mai păsat de liberul tău arbitru.

Așa că azi-dimineață mi-ai fost adus în brațe ca un cadou frumos împachetat pe care l-am deschis cu multă încântare și de care m-am bucurat nespus de mult, până în clipa finală când, îmbărbătându-mă, mi-am făcut cuibul deasupra ta ca să te pot privi direct în față și săruta. Și cât am profitat de moment, fără pic de ezitare, căci nu mă mai puteam sătura de tine!

Însă, curând după aceea, m-am neliniștit și m-am îndoit și, cuprinsă de un fel de remușcare tăcută, am vrut să mă îndepărtez de tine, spunându-ți:
– Nu pot merge mai departe de atât. Mi-e foarte frică de tine!

Așa că am fugit iarăși de tine, ascunzându-mă în corpul fizic. Accesasem o altă suferință mocnită și inconștientă care doare ca o rană vie, aproape deloc tratată. Rana aceasta deține în microbii săi puterea de a mă împiedica să privesc la chipul unui bărbat fără să nu simt repulsie și dezgust. Nu îți văzusem chipul cu câteva clipe înainte întrucât te manifestai din nou ca o masă de energie vibrantă și strălucitoare, dar fără chip. Însă îți știam sufletul prezent și ceva nedeslușit și inconștient m-a făcut să mă scârbesc de mine, de tine și de tot. Greșisem din nou și ce simțeam atât de acut era remușcarea. De-ar fi fost, însă, toate acestea atât de simplu de explicat! Era limpede pentru mine, revenită în stare de veghe, că fusese ceva mai mult acolo, că accesasem un alt eu psihologic din cauza căruia întâlnirea noastră, mai timpurie să fi fost, ar fi fost un eșec total.

În timp ce cugetam la toate acestea, am primit un flash deosebit de insolit. Era însăși orbirea mea, era însuși întunericul inundat de pixeli pe care îl văd în fiece secundă a zilei, cu excepția viselor în care vederea îmi este restaurată. Dar imaginea trimisă din Universul Interior nu era întocmai copia fidelă a imaginii pe care o văd în locul luminii soarelui de mai bine de 7 ani. O diferență era incredibil de eviddentă, deși era reprezentarea simbolică a orbirii mele, întrucât milioane de punctulețe strălucitoare și luminoase de culoare galbenă erau împrăștiate din abundență peste toată întunecimea. Era bolta cerească împresurată de stele și erau atomii energetici ai sufletului tău care mi-au fost dăruiți prin transfuzia de energie din 13 Septembrie 2015, când sufletele noastre s-au conectat pentru ca al meu, cel puțin, să poată (re)vedea adevărul sacru, dar uitat, al iubirii.

”Să îl ierți pe acest om deoarece el este departe de a fi perfect. Și, cum cunoști deja, atomii de lumină ai sufletului său nu au ajuns la tine neîntinați. Vin din corpul lui de dorințe, din corpul său de păcate ca să înveți că greșelile lui sunt și ale tale, atât de strânsă este legătura dintre voi!” Așa îmi vorbi vocea intuiției azi-dimineață ca să îmi limpezească simțământul prea intens care mă îndepărtase de tine căci în energia ta văzusem și simțisem pasiunea, netrebnica pasiune care îi îmbolnăvește pe mulți dintre noi, ispitindu-ne să revendicăm de la partenerii noștri, aproape cu brutalitate, elemente în plus, mai condimentate, mai impudice, mai pasionale, toate cerute ca dovezi ale iubirii celuilalt. Și nu doar pasiune văzusem în inconștientul tău, simțindu-te pulsând sub mine, ci și gelozie și posesivitate, deci văzusem cei trei factori cheie care ne condiționează să credem că putem deveni stăpânii altor ființe, ființe pe care spunem că le iubim. Iar aceasta este o parte a relațiilor dintre femei și bărbați care mă scârbește, motiv pentru care am fugit iarăși de tine, fiindu-mi frică de tine pentru că văzusem și în tine pe stăpânul de care mă feresc și despre care am scris într-una din părțile scrisorii cu titlul ”Cum nu m-am apropiat niciodată atât de mult de vindecarea mea”.

– Oh, așa de mult mă vrea el? mi-am întrebat sufletul, fiindu-mi anevoios să asimilez propria interpretare pe care o dădusem celor simțite de dimineață.
– N-ai vrut tu să vezi și să simți toate acestea mai aievea decât însăși realitatea? De ce te sperii acum că ai primit permisiunea să pătrunzi în lumea sa interioară ca să vezi dovada sentimentelor sale? îmi spuse acesta.
– Fiindcă nu sunt obișnuită cu ce simt venind dinspre el că vrea să îmi ofere. Este cu mult peste ce știu eu că se poate da.
– Ești sigură că nu confuzi acest ”prea mult” cu lanțurile slăbiciunii de care alții au dat dovadă?
– Nu mă pot înșela! Am văzut și simțit limpede că există în el gelozie și posesivitate exprimate prin amăgitoarea pasiune.
– Da, da, întocmai, femeie temătoare de prima iubire, căci ce ai accesat tu în el era eul său la 17 ani și nici tu nu ai fost, în acele clipe, cu mult mai matură decât el!

Ți-e limpede până acum, ursitule, că nu numai sufletele noastre s-au conectat în urmă cu mai bine de 5 ani, ci și corpurile nnoastre de dorințe, egourile noastre? Sunt îngrozită! Ce abisuri psihologice îți sunt dezvăluite din interiorul microcosmosului meu, cu toate că de povestit ți le-am povestit pe toate câte au fost secretele mele mizerabile, astfel încât să nu rămână nimic ascuns și nemărturisit! Să îmi îngădui tu să primesc acces la toate câte le ții confidențiale, tăinuite în tine și nedezvăluite nimănui? Am să descriu acum un alt vis care mi-a evidențiat foarte clar de unde vine toată confuzia mea, ursitule, întrucât expresia ta psihologică la 17 ani, după cum mi s-a arătat, mă privea cu mult patos și dorință și de unde au venit aceste sentimente e o chestiune care obișnuia să mă depășească, însă după toate câte le-am trăit până acum și câte nu mai am de povestit, după cum urmează, nimic nu mi se mai pare imposibil, cu toate că multe pot fi puse în continuare sub semnul îndoielii. Visul datează de acum o lună și jumătate și de tot atâta timp am încercat să îl consemnez în scris.

Nu aveam conștiință lucidă în acea noapte. Mă însoțeau fostele prietene din adolescență, iar tu erai înconjurat de vechea ta gașcă din liceu. Ne retrăgeam toți spre casă, mergân pe Călărași, dinspre pietre înspre Barieră. Eram la Coloane, iar noi înaintaserăm un pic, mergând în fața voastră. Eu una, cel puțin, făceam un tărăboi caraghios, vrând cu tot dinadinsul să îți atrag ție atenția mai mult decât a oricui altuia asupra mea, ceea ce era tare insolit întrucât nu mă comportasem astfel în privința ta în anii de demult. Ce procese de conștiință îmi făceam, însă, în timpul visului, văzându-mă mergând în fața ta și simțindu-mi fundul expus privirilor tale, etc.! Și, auzindu-mă și vorbind atât de tare, mai că începusem să îmi recuperez din luciditate întrucât clasicele întrebări de verificare răsăreau pe buzele mele și în conștiința mea, trezind-o, anume: ”Unde sunt acum? Ce fac aici? Și, mai ales, de ce fac toate astea?”

Dar am continuat să merg în vis ca hipnotizată, precum îi este specific visului mecanic. Te știusem singur fiindcă te văzusem mergând neînsoțit în urma mea, dar când, în dreptul unor magazine, m-am întors spre tine ca să te privesc, te-am găsit ținând de mână o fată. Era superbă, recunoscând în ea toate credințele mele legate de preferințele pe care doar bănuiesc că le poți avea în privința sexului opus. Te-am privit îndeaproape timp de 4 ani, cât am copilărit împreună bancă în bancă fără să ne fi vorbit vreodată, cu o singură excepție, așa că mi-am oferit luxul în mintea mea să mă declar expertă în materie de preferințe pe care să le ai vis-a-vis de femei. Ori fata care te însoțea în visul meu era copia ta fidelă, dar în versiune feminină. Erai tu ca femeie.

Ori fata aceasta care, după toate aparențele, îți era iubită, puteaa să frângă inima oricui cu chipul său, cu statura sa, cu alcătuirea sa, cu frizura sa, cu ochii săi, cu gura saa și cu stilul său vestimentar, așa cum știu că și tu o poți face. O priveam eu însămi cu inima frântă fiincă vedeam în ea tot cce eu nu voi fi niciodată. Ea era femeia complet conștientă de frumusețea ei din exterior, Fii cu multă băgare de seamă că nu spun că se vedea pe sine ca fiind frumoasă, ci doar că era conștientă de fiecare linie și curbă vizibilă în exterior din care era alcătuită. era femeia perfect conștientă de tâmplele ei, de nasul ei, de buzele ei, de urechile ei, etc. Era femeia bună cunoscătoare al tipului de dermatograf necesar care să îi evidențieze întreaga frumusețe vizibilă a ochilor și al oricărui tip de loțiune de corp necesară pentru fiecare centimetru aal trupului său fizic. Totul era fizic și vizibil în toată alcătuirea ei și eu nu eram nimic din ce era această fată înaltă, zveltă și perfect proporționată fiindcă ea era femeie, în vreme ce eu am fost toată viața mea o copiliță cu zulufi și păr cârlionțat, cu nasul cârn, cu pielea albă ca brânza, cu unghiile nefăcute, cu bătături în călcâie și câte altele! Văzând, deci, această expresie a feminității în iubita ta din visul meu, am trăit cea mai intensă conștientizare din viața mea prezentă că nu mă pot conforma standardelor de frumusețe impuse în lumea materiei, fapt care, cel mai probabil, mă va face să mă exprim în lumea vizibilă ca un fel de copil, în vreme ce pe tine te-am asimilat, în mintea mea, drept un bărbat adult și matur.

Vai, vai, vai de mine, cât am suferit văzânu-mi iarăși pierdut numărul de ordine din fața cabinetului tău de audiențe! Iarăși îmi furase locul o altă farmazoană fantastică!

M-am întors pe călcâie, spunându-le prietenelor mele că nu mai avea rost să continui parada de dragul tău acum că aveai, din nou, o însoțitoare. Am plecat spre casă, lăsându-te în urmă. Unele scene ale visului care au urmat după aceea nu mai merită povestite, așa că mă duc direct la finalul acestuia.

Între timp, mă separasem de prietenele mele. Nici tu nu mai erai înconjurat de toți acei oameni care parcă au jucat rolul de cavaleri de onoare sau de gărzi de corp toată adolescența ta fiincă zău, măi să fie, dar nu îmi amintesc să te fi văzut vreodată singur ca să te poată aborda omul fără a risca să se facă de rușine de față cu toți ceilalți, cu excepția accelui singur moment când am fost puși față în față, singuri, pe scările facultății de geografie, după ce ai dat BAC-ul. În fine, eram singuri la sfârșitul visului meu. Drumurile noastre se intersectaseră taman la ieșirea dintr-un Mall și, ieșind pe ușă în același timp, nu ne-am mai despărțit după aceea, ca și cum era cel mai firesc lucru din lume să rămânem împreună, ca și cum ne cunoșteam de mult, foarte mult timp. Scena aceasta s-a transformat deja în lait-motiv în visele mele care se termină, în multe cazuri, în același mod, surprinzându-ne împreună într-o notă extrem de familiară și intimă, fără nuditate.

E limpede că substratul visului meu mi-a scos la lumină credințele mele ferme că nu cunosc nici măcar un prăpădit de detaliu despre universul tău interior, tot ce știu fiind ce am văzut în exterior, la prima vedere, în baza simțului observației.

Și ca să mă văd cu proprii ochi, iar cu ochii nimănui altuia decât ai mei, transformată într-un personaj stabil și atât de important în universul tău interior în care nu crezusem că am să pătrund vreodată și aflând pe deasupra că mă regăseam deja în această lume intimă a ta, după ce timp de mai bine de 17 ani, însemnând jumătate din viața mea, nu am primit nici semn, nici dovadă că măcar luaseși aminte la biata mea făptură chinuită este o chestiune care nu are cum să nu te lase cu gura căscată de uimire și total confuz, cu toate că mai devreme am zis că nimic nu mi se mai pare imposibil după câte le-am trăit și văzut, nu găsești că sunt îndreptățită să mă simt scârbită că vii ca o vijelie în patul meu ca să îmi sorbi și sufletul din mine în timp ce mă săruți, arzând de pasiune și dorință și revendicând de la mine iubire?! Eu am cerut să privesc la mine prin ochii tăi și eu am cerut să simt cu inima ta ce simți pentru mine, așa că eu plătesc consecințele pentru ce am cerut întrucât, convinsă fiind acum că exiști dincolo de mintea mea și de închipuire, trebuie să te aștept.

Cu toate acestea, al doilea vis descris mai sus nu poate fi rezultatul intervenției inteligenței sufletului tău, așa cum fusese primul, deși îi pot da și acestuia o semnătură simbolică, fiind destul de evident că natura principiului masculin universal, matur și serios, a fost pusă în contrast cu natura principiului feminin universal. Cele două forțe primare, Sfânta Afirmație și Sfânta negație, nu se pot echilibra una pe cealaltă fără o a treia forță neutră, Sfânta Reconciliere. Din acest motiv seriozitatea și maturitatea ta nu se vor împăca nicicând cu inocența mea copilăroasă și zburdalnică fără intervenția Tatălui.

Acum, ce voi descrie mai departe zău dacă nu le întrece pe toate câte le-am trăit ca rezultat al activității atomilor de lumină aparținând sufletului tău și dăruiți mie, așa încât să am habar de tine și să te (re)cunosc pentru ca, la întâlnirea noastră în dimensiunea materiei, să nu fii pentru mine un complet străin. Și ca să subliniez cu mai multă emfază legătura dintre sufletele noastre, voi trece în continuare o pagină din jurnalul meu, după care voi adăuga ultima parte a scrisorii mele, descriind cea mai drăgălașă întâlnire dintre sufletele noastre.

Luni, 7 Mai 2018

Când aveam acele vise frumoase cu tine, înainte să aflu că, de fapt, locuiești în București și că ești bine, sănătos, în loc de captiv și sclav pe undeva prin Australia, visele mele te înfățișau întotdeauna ca pe cineva foarte puternic, inteligent și extrem de creativ. Ca și cum erai cineva care știa să pătrundă cu ușurință și să manipuleze lumea visului. Am avut un astfel de vis deosebit de drăgălaș prin decembrie 2015 sau cel mai târziu în ianuarie 2016. Oricum, undeva la începutul acestui fenomen, în perioada sa de glorie, în epoca sa de aur. Acum suntem, din păcate, în epoca de fier, cea mai puțin evoluată dintre toate.

Părea un vis mecanic, obișnuit. Eu făceam parte din juriul unui concurs de talente. Printre participanți se afla și o femeie în vârstă și trăznită de tot care o impersona pe Britney Spears. Era îmbrăcată precum Britney în videoclipul melodiei ‘Toxic’, pare-mi-se, cu un catsuit din plasă și cu lenjerie intimă vizibilă pe dedesubt. Cânta și dansa și făcea un show incendiar, ce să mai, dacă nu ar fi fost deosebit de grețos. Se lipise mai ales de mine, urmărindu-mă peste tot și sâcâindu-mă cu tot felul de năzdrăvănii. Fugeam pe niște scări în sus la un moment dat ca să nu dau nas în nas cu ea. Mă oprisem într-un loc mai retras, ca un fel de balcon, de unde puteam privi pe casa scărilor. Ea urca încetișor pe încălțările sale de 15 cm înălțime a tocului când, deodată, zidul din dreptul scărilor pe lângă care tocmai trecea domnița în cauză s-a prăbușit. Descriu greșit momentul. În fapt, apăruse un fel de mecanism, ca laserul, care tăia peretele în formă de cerc pentru ca cineva să se strecoare pe acolo. Bucata asta rotundă din zid a fost apoi smulsă din loc, iar prin spărtură au pătruns niște indivizi îmbrăcați în negru, ca o echipă de teren de genul Delta Force. În fruntea echipei se afla actorul Jean Reno, francezul. Au capturat-o pe trăznita mea participantă la concurs și s-au făcut nevăzuți prin gaura din perete. Eu priveam de pe micul meu balconaș la toate acestea. Prin acea spărtură se mai vedea ceva, după ce ceilalți au dispărut din peisaj. Era un bărbat pe un scaun de regizor care stătea cu spatele la mine. Era îmbrăcat casual, cu pantaloni la dungă și în cămașă cu mânecile sumetecate, dar în teniși. S-a ridicat de pe scaunul său regizoral, s-a întors spre mine, s-a apropiat de gaura din perete și s-a aplecat, cumva teatral, dar cu timiditate în fața mea. privind direct la mine. Erai tu, Zburătorul meu. Îmi arătai cum tu îmi regizai și manipulai visele. Iar eu, prostuța de mine, chiar am crezut că ești tu, cel real din carne și oase, cel cu atâta putere imaginativă. Și vai mie, Doamne, cât de drag mi-a fost de tine!

N.B.: Este spre folosul meu să înțeleg că femeia trăznită din visul meu era o reprezentare metaforică a performerului de videochat în pielea căruia am trăit câțiva ani, deci ssimbolizând eul psihologic care mi-a furat inocența de copil, îmbătrânindu-mă înainte de vreme și punându-mi căluș la gură ca să nu mai vorbesc despre iubire decât la comandă și conra-cost. Evident, împotriva acestei prea proaste ”educații” de viață nu aveai cum să lupți aliat cu materialismul. Nu m-ai fi putut salva în vecii vecilor, ursitule, decât în modul, desigur simbolic, surprins în visul meu întrucât nu căutam să fiu impresionată prin bunuri materiale ca să fiu vindecată, ci căutam să aflu dacă sunt prețuită și fără talentele mele relaționate cu sexualitatea pe care, conform cu simbolismul filozofic din vis, le-am pus pe masă sau mai bine spus le-am pus în așternut mult prea devreme, întocmai cum procedează participanții la concursurile de talente cărora li se alocă numai 3 minute pentru a impresiona juriul. Și cum mulți dau tot ce au mai bun la preselecții, nu se mai pot întrece pe ei înșiși în următoarele etape, epuizându-și abilitățile de la început. Regula de ”instant action” era de bază în videochat și, ca să lupt împotriva celor 3 minute de acțiune instantă, mi-ai fost trimis tu, cel mai demodat individ pe care l-am cunoscut vreodată! Căci cum este posibil, cum este oare posibil să existe un bărbat care să nu dea curs invitației pe care o femeie i-o face, lăsând-o să aștepte atâția și atâția ani la rând? De câte duble ai nevoie oare, perfecționistule, până ai să fii mulțumit de performanțele mele?