sept. 222021
 

<>

Miercuri, 22 Septembrie 2021

Mult m-a ajutat intuiția interpretând că frica din centrul instinctiv avea să îmi fie lucrată de la cele trei probe fiindcă ultimele zile au fost tare nesuferite din cauza unor stări emoționale și mentale groaznice care au izvorât din frică și din panică, totul datorându-se situației actuale de pe mapamond. Este foarte greu să recunosc faptul că mi-e frică și că mă simt singură și neprotejată, expusă pericolului și suferinței. Și pentru că am lucrat cu aceste stări conflictuale, nu mi-am mai pus gândurile în ordine ca să termin ce am început să scriu zilele trecute, explicând cee am înțeles că a vrut Ființa profundă să îmi zică prin „testul cuplului„ pe care Tatăl care se află în ascuns îl pune la cale în drumul meu. Și nici nu voi dezvolta această temă în textul de față în care vreau să transcriu altceva, ceva ce am concluzionat duminică.

În această zi a trebuit să fac o alegere în privința textului pe care l-am scris, călcându-mi pe orgoliu, pe orgoliul mistic vreau să zic, acceptând că în momentul de față nu am decât jumătate din drepturile de autor asupra poveștii Zburătorului, cealaltă jumătate de drepturi aparținând sufletului meu pereche. Și făcându-mi alegerea de a-l aștepta pe Marius, am renunțat la ceva, ceva ce nu pot explica acum.

În seara acelei zile ceasul de la tabletă mi s-a modificat pentru ultima oară, indicându-mi un mesaj care îmi zicea: „Nu am povești noi să îți mai spun. De aici înainte intri la orele de cursuri intensive. Mergem în a 9-a sferă!„

Cunosc semnificația celei de-a 9-a sfere, sexul și trezirea Mamei Divine Kundalini, dar sincer voi mărturisi că nu m-am așteptat ca primul curs intensiv să se țină chiar atât de curând după ce Ființa profundă îmi comunicase vestea transferului meu la munca interioară intensivă, însă acest prim curs cu tematică generală s-a ținut chiar în cursul nopții care s-a încheiat.

Am spus cu „tematică generală„ deoarece tocmai imaginea de ansamblu a situației mele actuale mi-a fost dezvăluită, iar simțământele trăite în acele clipe au fost cumplite. Am fost absorbită în adâncul infernului particular fără nicio înștiințare în prealabil, trezindu-mă în interiorul celei mai înfiorătoare toxicități energetice pe care am perceput-o până acum. Am crezut cu sinceritate că tot ce a fost mai rău din punct de vedere vibrațional mi-a fost dezgropat și dezvăluit deja. Sunt atâția ani de când am aceste percepții ale propriilor energii și vibrații pe care egoul personal le emană și am crezut cu sinceritate că ce a fost mai rău mi-a fost arătat. Dar mult și amarnic m-am înșelat căci ce mi-a dezgropat Ființa profundă până în clipa de față nu au fost decât bucăți dintr-un întreg. Eu nu am perceput decât emanațiile energetice și vibraționale ale acestor bucăți, dar nu și emanația propriu-zisă a întregului. Iar oroarea de a simți întregul a fost cutremurătoare.

Azi-nooapte mi s-a trezit sufletul în interiorul egoului propriu-zis, atât din suflet cât este treaz, necunoscând încă procentajul de sclipire psihică conștientă, dar în comparație cu polul opus ce era treaz și conștient era foarte puțin, incredibil de puțin pentru cât efort mi s-a părut mie că am depus de-a lungul ultimilor ani. Dar atât cât eram trează, aveam conștiința propriei îmbutelieri în acea substanță atât de cumplit de toxică, însuși egoul, în care mă trezisem totalmente neputincioasă, fără niciun pic de voință și fără putere de împotrivire. Nu eram foarte speriată că aveam iarăși contact cu tenebrele și cu întunericul din mine, dar percepția acelei vibrații mi se părea de nesuportat. Mă topea așa cum topește otrava un țesut sănătos. Nu am nicio idee să explic ce anume mă otrăvea fiindcă în acea emanație sinistră era totul, tot ce îmi împovărează sufletul și mi-l otrăvește. Iar neputința mea de a mă dezlipi din acea substanță era atotcuprinzătoare. Nici măcar nu încercam. A mă lupta cu o umbră sau cu alta era o procedură obișnuită la care am apelat aproape mereu în toate încercările anterioare, dar împotriva întregului eram neputincioasă, chiar dacă simțeam că mă dezintegram sub puterea otrăvii sale.

Și nu pot explica ce am făcut, ce am zis și ce s-a întâmplat în clipele care au urmat fiindcă am trăit ceva ce ține de miracol. Căci m-am ridicat din acea întunecime, luând-o la goană, alergând printre umbrele pe care nu le văzusem până atunci fiindcă întregul se dezmembra acum în sute și mii de forme, de emanații.

Și dintr-odată nu mi-a mai fost atât de frică, preumblându-mă printre acele umbre care își tot sporeau numărul și care se iveau în calea mea la tot pasul, dar fără a mă mai atinge. Nu le mai lăsam să mă mai atingă, ceea ce nu însemna decât că nu le mai permiteam să creeze impresii negative în psihicul meu.

Și toate acestea se datorau unui unic și simplu fapt: nu mă mai simțeam singură și abandonată de Divinitate. Căci atunci când o luasem la fugă Ființa profundă era aceea care mă zorea din spate cu un băț să mă ridic din otrava egoului și să mă îndepărtez de formele și capcanele acestuia. Și în acest ritm alert m-am întors în starea de trezire, de veghe (joc de cuvinte).

Căci prima lecție pe care o am de învățat în legătură cu munca interioară este să devin pe deplin conștientă că nu sunt singură, Că Mama Divină Kundalini și Spiritul Sfânt sunt de partea mea, a sufletului, ajutându-l să se ridice, chiar și când șansele de izbândă par minime, scorul din fabrică al sufletului fiind de numai 3% de conștiință activă față de 97% de subconștient și inconștient.

iul. 312021
 

<>

Sâmbătă, 31 Iulie 2021

Se întâmplă ceva cu starea mea sufletească ce a primit un stimul emoțional printr-o carte pe care o ascult, ”Huliganii” de Mircea Eliade. Și dintre toate entitățile mentale dezgropate din cimitirul inconștientului până în clipa de față, ”madam” este prezența care reacționează cu ferocitate la stimulul acestei cărți care vorbește despre femei și despre bărbați și despre raporturile dintre cele două sexe din tot felul de perspective. Și numai ”madam”, adică orgoliul meu feminin, putea să pună la suflet ceea ce această carte transmite prin conținutul ei. Toată săptămâna am gândit aproape exclusiv din perspectiva orgoliului feminin rănit, scuipând numai venin și ură față de bărbați. Sau mai bine spus numai față de unii bărbați!

Era inevitabil ca toată această agitație emoțională și mentală să nu îmi cutremure pământul filozofic punându-mă față în față cu suferința mea. Dar descriu în mod greșit împrejurările întrucât nu față în față cu suferința mea m-am trezit, ci în interiorul ei căci eu eram totuna cu ea.

Episodul s-a întâmplat azi-dimineață. Am avut o noapte foarte ciudată și destul de dificilă. Experimentam stări de conștiință foarte neobișnuite și destul de înspăimântătoare dacă ar fi să le descriu din perspectiva percepțiilor subiective ale minții căreia îi este frică de absolut orice, chiar și de umbra ei sau de banalele foșnăituri ale nopții sau de scârțâitul podelelor și al ușilor, așa cum este mintea prea legată de superstiții și de imaginație. Însă eu tocmai din toate aceste prejudecăți și credințe superstițioase mă simțeam extrasă și eliberată, iar acea stare de libertate mi se părea atât de diferită de mecanismul cu care m-a obișnuit mintea să funcționez încât îndepărtarea de acest mecanism de siguranță chiar mi s-a părut înfricoșătoare!

Și nu îmi pot aminti mai multe din cele petrecute peste noapte care m-au răscolit într-atâta încât m-am văzut înotând într-o mare de portocaliu, percepând în circuitul intern multe senzații care nu au mai fost atât de dezagreabile ca în alte rânduri. Și numai acel portocaliu putea să îmi vorbească, dar ce mi-a spus și ce mi-a arătat este tainic și nu pot explica.

Era în jur de 04:00 când m-am trezit. Dacă am conștientizat chestiunea neputinței mele de a mă ridica din pat ca să mă duc până și la baie, am început să mă rușinez de lipsa mea de voință, așa că m-am ridicat mai mult ca să exersez în mod practic educarea voinței. Îmi era așa de bine în pat cum rar mi-a fost dat să simt în ultimii 8 ani căci atât de rigid, de încordat și de tensionat îmi este corpul fizic de când am suferit accidentul cerebral. Și nu știu cum și de ce, dar respirația îmi era atât de lină și de ușoară că am aavut, în acele clipe, revelația semnificației autentice a cuvintelor ”a respira corect”!

Când m-am întors în pat, m-am temut sincer că pierdusem acel momentum oportun care m-ar fi ajutat să îmi induc corpul fizic într-o stare de relaxare totală, chiar și stând pe spate, lucru care mi se întâmplă atât, atât de rar! În mod surprinzător, am putut relua firul acelei respirații line, dar nici nu am apucat să inspir și să expir că mi s-a făcut rău dintr-o dată, ca atunci când ți se pune ceva pe stomac, simțindu-te greoi, moleșit, amețit, slăbit, etc. Mă simțeam atât de ciudat, atât de presată și de îngreunată, ca și cum mă aflam la o mie de metri sub apă! De-abia puteam sta locului, așa că m-am tot sucit și învârtit și foit în pat, dar cum mă lungeam pe partea stângă a corpului, cum îmi simțeam inima pulsând magnetism. Și atunci m-am trezit zicând în sinea mea:
– Maestre, știu că ești lângă mine. Te pot simți. Dar te rog să te îndepărtezi numai oleacă de mine pentru că prezența Ta îmi face rău la stomac. Mă spulberi și mă nimicești! Ești mult prea mare pentru cât pot eu suporta!

Și nimic din ce mi-a spus și arătat Ființa profundă în mod intim nu pot destăinui căci într-adevăr intuisem bine că vibrația aceea copleșitor de înaltă care izvora din propria inimă aparținea Monadei Divine. Ca să ia legătura cu mine în mod atât de direct chiar din timpul stării de veghe nu putea să însemne decât că avea să îmi comunice lucruri deosebit de importante, dar nu mai cutez să fac profeții după eșecul zilei de miercuri. Fără urmă de îndoială, însă, Maestrul interior căuta să mă pregătească laborios pentru ceva ce mie mi-a rămas străin. După ce Și-a terminat precuvântarea, orice disconfort a dispărut, eu adormind după aceea.

Dar conexiunea cu Ființa reală interioară s-a făcut cu adevărat de-abia după 07:00, când m-am lăsat să alunec iarăși în somn. Și cum Ființa profundă avea propriile socoteli de cercetat și de încheiat, m-a făcut să mă trezesc direct înăuntrul orgoliului meu feminin care primise atâția stimuli pe parcursul întregii săptămâni, după cum am povestit la începutul acestei compuneri. Mi-e cu neputință să rezum în numai câteva cuvinte ce am trăit și simțit în interiorul lui ”madam” deci în interiorul orgoliului meu feminin rănit. Dar dintre toate isultele pe care le percepeam din perspectiva orgoliului feminin rănit, cel mai mult mă durea pretenția sexuală pe care un bărbat o are de la o femeie. Și în interiorul suferinței mele ancestrale am văzut foarte limpede sursa orbirii mele: ura față de sexul opus! Și numai o clipă mi-a luat să cad în cea mai cumplită mocirlă emoțională, făcându-mă din om neom și din femeie cățea, accentuând nota întregii experiențe pe tentație. Și dintr-o fecioară cum eram la început m-am preschimbat într-o prostituată vulgară și obscenă, însă toate scenele erau simple expresii metaforice ale suferinței mele care se află într-o puternică și strânsă relație cu sufletul meu pereche și cu ultimii ani petrecuți în izolare, așteptându-l.

Dar când bestia animalică inconștientă a atins apogeul în crima sa față de Spiritul Sfânt, comițând cel mai grav delict față de Spiritul Universal de Viață, o stea strălucitoare s-a înălțat pe cer, deasupra capului meu. Nu îmi puteam închipui că ar fi putut fi altcineva decât Ființa profundă. Și pentru că toată nădejdea mea stătea în Ființa profundă de la care speram să primesc înțelegere, nu milă, ci pură înțelegere, am început să Îi vorbesc. Și mult și sincer I-am vorbit Scânteii Spiritului Sfânt, punând în mărturisirea mea toată onestitatea și sinceritatea de care puteam da dovadă, auzindu-mi gândurile răsfrângându-se în Ființă în mod intim și profund. Și am rugat Ființa să mă ajute să las în urma mea vulgarul și obscenitatea, recunoscându-mi adevărata natură în fața Ființei profunde, referindu-mă prin aceasta la natura execrabil de păcătoasă și de josnică, mărturisind Ființei că sunt acest lucru odios, această bestie animalică pe care nu aveam cum să o ascund de ochii Ființei sau chiar de ochiul pătrunzător al auto-criticii, folosindu-mă de auto-sugestie sau de afirmații pozitive și alte tehnici de suport mental asemănătoare care fac mintea să creadă că este mai bună decât este. Căci știam că prin nimic din toate acestea nu aveam să mă eliberez din obscenitate. Și îmi doream, cât îmi mai doream să părăsesc bulgarul și profanul ca să mă întorc la inocență!

Iar când confesiunea mea s-a terminat, Steaua a coborât din Cer, alunecând spre mine și pătrunzându-mi în conștiință prin brațe. Și ele mi-au strălucit atunci de Lumină, iar puterea care îmi curgea prin ele era un dar pe care Ființa mi-l dădea ca să mă pot vindeca de trauma mea fiindcă rugăciunea mea față de Ființă fusese, în sfârșit, sinceră. Atunci mi-am pus ambele mâini pe bazin și pe întregul aparat reproductiv unde se află stocată cea mai mare parte a energiei sexuale, gest foarte asemănător gestului făcut de vindecătorii care își folosesc mâinile. Și toată această forță spirituală care îmi curgea prin brațe mi-a făcut întregul bazin să se lumineze la rândul său. Și numai sufletul meu putea înțelege semnificația acestor lucruri, simțind efectul răcoritor și eliberator al acelei puteri asupra psihicului întrucât numai asta simțeam, anume că purificarea energiei sexuale îmi vindeca sufletul.

Și când mi-a dat drumul din mâinile Sale, Ființa profundă m-a pus îndărăt în interiorul lui ”madam” ca să îi pot studia în continuare mecanismul și funcționalismele, adevărata moarte a orgoliului meu n-având să se petreacă decât după ce îi voi fi înțeles în profunzime mecanismul de funcționare, etapă care va fi succedată de rugăciuni către Mama Divină întrucât practica mi-a demonstrat întotdeauna că iertarea Mamei Divine dizolvă eul din alcătuirea psihicului.

iul. 102021
 

Sâmbătă, 10 Iulie 2021

Dacă tot am cerut Ființei profunde să îmi dea voie să îmi mai încerc forțele într-o luptă cu egoul, iată că am primit o nouă șansă chiar în primele ore ale acestei dimineți, însă încăierarea a fost așa un talmeș-balmeș că nici până acum nu prea mi-am dat seama ce mi s-a întâmplat, ca și cum lupta s-a purtat pe tărâmul confuziei și al derutei din care îmi amintesc extrem de puține.

Mi s-a părut că Luciferul particular era cu mine, modificându-și fizionomia în cea simbolică a dragonului tenebrelor, desfășurându-se dinaintea ochilor mei cu multă forță și dominație, creând asupra psihicului impresia că mi se arăta astfel ca să îmi facă perfect cunoscut faptul că nu am izbândit încă vreun succes în sarcina de a albi energia luciferică, așa cum îl vedeam atât de negru, întunecat, neîndurător și monstruos. Și tocmai din cauza acestei cruzimi nefirești m-am temut de el, gândind că nu era Luciferul particular, ci chiar egoul deghizat în replica pe care propriul subconștient a reprodus-o după chipul și asemănarea originalului, folosindu-se de imaginație, însă uit, mereu uit că Lucifer poate reflecta în el însuși, ca într-o oglindă, orice forță a tenebrelor.

Îmi amintesc cum că am încercat să opun rezistență, că am luptat, dar că am pierdut din energia sexuală prin două descărcări spontane pe care nu le-am respins, opunându-mă tentației, ci le-am lăsat să mi se întâmple din cauza dorului și jindului și a dorinței și a încăpățânării de a nu voi să fiu educată, cizelată, civilizată și umanizată, preschimbată din forță brută și neșlefuită în autentic om.

Și pentru că totul era prea confuz de jur-împrejurul meu, m-am rugat Mamei Divine Kundalini să mi se arate pentru a-mi da o mână de ajutor, iar o prezență s-a manifestat foarte repede, vorbindu-mi cu voce de femeie cu multă blândețe și îngăduință. Mă iertase deja penntru păcatul de a fi pierdut din energia sexuală în timpul confruntării cu dragonul tenebrelor chiar înainte să mi se arate Ea, Mama Divină, dar cred că eu aveam așteptarea să primesc mai mult de la Mama Divină Kundalini, referindu-mă la mai multe scântei ale focului său sacru transcendental, acel curent electric al energiei sale capabil să dizolve și să topească substanța toxică a egoului imprimiată în celulele corpului și în psihic. Dar Mama Divină Kundalini particulară mi-a reamintit faptul că mi-a mai dat din aceste scântei ale Sale în ultima perioadă, dar pesemne că eu nu purtam această convingere în inima mea că așa stăteau lucrurile, uitând pe moment de numeroasele episoade din acest an pe care le-am descris ca pe niște autentice ședințe de iradiere a energiilor interne maligne, motiv pentru care am insistat, cerând, cerșind și implorând și tânguindu-mă și plângându-mă, încercând să o înduplec.

Apoi nu știu ce mai precis s-a întâmplat, dar a fost ca un fel de atac fulger al unei contraforțe mentale care m-a lovit di plin, făcându-mă să văd negru în fața ochilor, ca și cum tocmai suferisem un blackout. Și numai atunci Mama Divină Kundalini a umplut spațiul cu scântei, făcându-l să strălucească! Și când am văzut ce se întâmpla acolo, nu mi-a venit a-mi crede ochilor, însă era ca și cum haosul se dezlănțuise! Forme și umbre se luptau între ele pe viață și pe moarte, dar din poziția în care fusesem adusă nu făceam decât să privesc ca un martor la iadul care se dezlănțuise! Și Bunule Dumnezeu, a fost o oroare să văd toate acestea câte aveau loc, simțind că nu eram nicidecum invizibilă pentru acele umbre, chiar dacă nu mă implicam în luptă, dar cred că mă vedeau întrucât mi se aruncau armele de luptă în ochi, cuțitele și securile, etc. Dar nimic nu mă atingea ca să mă rănească. Aveam protecția Mamei Divine.

Trebuie că această experiență mistică a avut o semnificație simbolică profundă, părând să sugereze ideea de război declarat egoului, dar până nu am să dobândesc credința că merg pe linia corectă a interpretării, mă voi abține momentan de a-mi da cu părerea. În plus, caut să iar aminte la orice urmări și efecte care s-ar putea produce de aici înainte după toate câte le-am trăit pe parcursul acestei săptămâni în universul interior.

iun. 012021
 

<>

Marți, 01 Iunie 2021

Vai de mine, cât m-ai ajutat azi-noapte, Intimule, să rămân în starea de alertă percepție pe parcursul procesului de adormire a trupului fizic! Degeaba mi-ai trimis impulsuri magnetice și electroșocuri, degeaba mi-ai scuturat și cutremurat corpul și degeaba mi-ai aruncat lumină în ochi ca să mă trezești și ca să mă ții în starea de veghe în universul interior că tot am adormit laolaltă cu trupul fizic! Nu voi mai povesti ciudățeniile visate peste noapte, unele lucruri chiar țin de absurd și de ridicol, însă ce merită trecut în scris este faptul că am dormit, în sfârșit, un pic mai bine. Am adormit înainte de ora 02:00, pate pe la 01:00, trrezindu-mă însă pe la 03:30 din cauza unor foșnăituri puternice care se auzeau în cameră. Era bunica, făcându-și obișnuita excursie nocturnă prin casă. Degeaba oftez, degeaba vociferez, ea nu ia nimic din toate acestea în seamă. Am adormit la loc în cele din urmă, iar când m-am trezit ceasul arăta 07:31. Nu-mi venea să cred! Reușisem să dorm 3 ore și jumătate neîntrerupte! Și cât de benefic se simțea somnul acesta odihnitor în sistemul meu nervos! Și știind că sora mea avea să stea acasă în această dimineață fiindcă nu era marfă pentru piață, am știut în plus că Popi n-ar mai fi schelăcăit toată dimineața, așa că, atunci când m-am mutat în dormitor, am adormit la loc neobișnuit de repede, ceea ce dovedește că problemele mele cu somnul țin foarte mult de psihic și de stările interioare, de nivelul de stres și de oboseală, etc.
– Nu m-am mai dus de ceva vreme în infernul personal. Poate că ar trebui să cer Ființei profunde să fiu iarăși dusă acolo? Mi se pare foarte util să cobor acolo, dar oare o fi cazul să cer acest lucru în mod expres? Sau ar trebui să aștept ca Ființa reală interioară să ia această hotărâre pentru mine? Oare cum o fi corect să procedez? am gândit în sinea mea în timp ce pleoapele somnoroase mi se închideau peste ochi, absorbindu-mă și pe mine în universul interior.

Și ca un făcut, m-am dus direct în infernul personal, atrasă într-acolo, în sfârșit, din voința proprie și de dorința de a explora și de a lupta și de a învăța în loc să fiu atrasă din cauza desfrâului sau a altui păcat pe care îl comit prin intermediul vreunei fantezii, etc.

Obișnuitele senzații peste măsură de neplăcute s-au declanșat pe cale: senzația de pietrificare din umeri, ca și cum duc povara tuturor lucrurilor din lume în spinare, furnicături și gâdilături în energia corespunzătoare organelor interne în corpul de energie subtilă, electricitate în abdomen și mai ales în organele reproductive, dar și mai sus, în inimă și în gât. Toate erau extrem de dezagreabile nu doar pentru că le simțeam foarte accentuat în corpul de energie vitală, ci mai ales pentru că toate aceste senzații se puteau proiecta din interiorul meu în exteriorul meu sub formă de imagini, de sunete, de prezențe și de voci. Și toate erau răutăcioase, meschine, urâcioase, ranchiunoase și răzbunătoare. Și fără acel scut minunat de protecție pe care diversele aspecte superioare ale Ființei profunde (precum Mama Divină sau Buddhi) mi-l oferă ca să mă împiedice să resimt toate aceste drăcovenii cu de-amănuntul în conștiința mea mai-mai că mi-a venit să dau cu bâta în baltă, părându-mi rău că eram iar acolo fără sprijin.

Am îndurat atât cât am putut să îndur toată acea toxicitate mentală, energetică și vibrațională, zbătându-mă mai puțin și orăcăind și mai puțin, iar când de sus s-a coborât o rază de lumină, totul s-a schimbat în percepțiile mele căci toate se concentraseră dinntr-o dată aproape exclusiv la nivelul capului, dar mai ales la nivelul lobului frontal. Desigur, când vorbesc despre aceste părți ale anatomiei corpului nu mă refer la corpul fizic, ci la părțile energetice corespunzătoare organelor fizice în corpul de energie vitală. În sfârșit, tot ce percepeam la nivelul capului continua să fie foarte neplăcut și toxic, simțind că toxine ale minții ies din lobul frontal ca să se dezintegreze, răutăți, judecăți, critici, sentințe, acte de cruzime, etc., toate emise de mine și exprimate prin lobul frontal. Era dezgustător și odios, simțindu-mi fruntea transpirând atâta otravă a minții în lumile interne suprasensibile, dar când raza de lumină ce venise de sus S-a preschimbat într-o femeie care mi-a vorbit cu nemăsurată blândețe și bunătate, mi-a venit inima la loc căci în interiorul acestei prezențe pur și simplu eu îmi regăsesc tot echilibrul și toată liniștea. E Chiar Ființa profundă (Maestrul interior, Scânteia Spiritului Sfânt). Nu, nu a fost Mama Divină Kundalini întrucât pe parcursul întregii conexiuni m-am perceput din nou ca un discipol în relație cu dascălul, cu maestrul său!

Mi-e greu să povestesc cum a operat după aceea Ființa profundă pe capul meu, dar mai ales la nivelul lobului frontal, percepând lucrarea Sa asupra mea ca și cum îmi făcea o operațiee de reconstrucție facială, deci ca un fel de operație estetică, iar când a trecut cu bisturiul său la nivelul nasului, chiar între ochi și sprâncene, am simțit ceva cu totul și cu totul deosebit, ca și cum acolo aveam un fel de fractură în care se acumulase o infecție periculoasă pe care mi-a eliberat-o numai puțin, decompresându-mi acea parte a craniului folosind o daltă pe care sculptorii o folosesc când modelează în marmură. Și n-am simțit decât durere când Ființa profundă m-a atins în această zonă vecină cu chiasma optică, chiar unde s-a produs defecțiunea de vedere care a dus la orbirea mea trupească. Și din cauza durerii nefirești pe care o simțeam nu am mai putut rezista mult, dar nici mult nu avea să mai țină întrucât numai o minusculă cantitate de toxine mentale și energetice i S-a îngăduit Ființei profunde de către Marea Lege să îmi extragă din minte și din lobul frontal, dovedindu-mi-se iarăși că unele operații deschise, făcute în interiorul psihicului fără pic de anestezie, sunt foarte delicate, necesitând timp pentru intervenție treptată, etc.. Când a terminat, mi-a tamponat nasul cu un fel de pansament, dar mai ales micuța regiune dintre ochi și spre imensa mea surpriză, un puternic miros de spirt și de dezinfectant mi-a pătruns pe nări până în moalele capului, bulversându-mă cu totul căci știam că nu în corpul fizic mi se întâmplau toate acestea, ci în cele interne, sufletești. Și iată că și aceste corpuri interne au simțuri, însă în ce măsură ele influențează buna funcționare a simțurilor fizice și a trupului fizic nu pot explica acum pe îndelete decât oferindu-mi luxul de a cerceta în practică, pe propria piele, toate aceste lucruri ca să pot face constatări asupra influențelor și efectelor de la un corp la altul, etc.!

Apoi Ființa profundă mi-a dat drumul, dar nu fără a mi-o arăta mai întâi pe sora mea care, îmbrăcată în acele pijamale portocalii pe care Luciferul particular le poartă în visele mele de mai bine de un an, mă ținuse de mână pe parcursul aproape întregii operații efectuate în lobul frontal de către Spiritul Sfânt. Nu mă trezisem complet în corpul fizic când o imagine mi-a fost dezvăluită din universul interior. Era imaginea eului asupra căruia se operase și se lucrase. Negreșit, corpul acelei creaturi era al meu, dar chipul era al unuia din cei 6 temniceri ai minții despre care am scris în scrisoarea cu același titlu, ”Cei 6 temniceri ai minții”, fiind un fel de bărbat chelios și cumplit de hâd, afișând un rânjet extrem de malițios și de periculos pe chip, cerând fără urmă de îndoială o operație de reconstrucție facială. Dar ca să identific acest temnicer cu precizie trebuie negreșit să găsesc legătura între indiciile lăsate de Ființa profundă (operația, orbirea mea, sora mea, acele pijamale simbolice, etc.) în contextul proceselor mele mentale și de judecată.

Când m-am trezit, mă durea destul de tare partea de sus a nasului, chiar în punctul dintre ochi și sprâncene, durere care a persistat aproximativ o oră. Cum percep fluxul de energie vitală prin intermediul ochilor, putând deci să văd unde și cum circulă energia în corpul meu, am băgat de seamă că un firicel de curent electric începuse să circule în formă de spirală, într-o manieră ordonată și fluidă, în partea corespunzătoare nasului și ochilor, creând puțină presiune și acea durere. Ca să eliberez mai mult din acea presiune, mi-a venitintuitiv ideea să fac EFT (emotional freedom technique). Ce-mi spune acum logica elementară? Îmi spune că sfatul medicului, după o operație suferită la cap, este să nu te stresezi, să nu faci efort, să nu îți mai bați capul cu una sau cu alta și să te odihnești! Oh, deja încep să văd legătura dintre lucruri, dintre indicațiile Ființei profunde și circumstanțele de viață, așa că va continua întrucât un nume trebuie dat temnicerului minții asupra căruia Ființa profundă a lucrat cu atâta delicatețe!

mai 312021
 

Luni, 31 Mai 2021

Iată că întâmplarea a făcut să reiau legătura cu D.G., fostul președinte al Consiliului Local al Tinerilor pe care l-am frecventat timp de 2 ani cu intermitențe în perioada liceului. El nu știa de situația mea curentă și, aflând de la o terță persoană, un cunoscut care a trecut în vizită miercuri, înainte de ziua mea, a vrut să vină să vadă ce este cu mine. Nu a stat foarte mult, dar atât cât a stat mi-a prins foarte bine, plăcându-mi foarte mult familiaritatea dintre noi, cu toate că, fiind psiholog de meserie, m-a pus olecuță la încercare la capitolul ”transpirații” întrucât eram perfect conștientăă că, vorbindu-i, inevitabil m-ar fi observat ca să mă psihanalizeze și ca să îmi pună vreun diagnostic. Când m-a întrebat de ce mi-e frică cel mai mult, nu am vrut să îi răspund fiindcă în acea clipă nu simțeam că ar fi fost vreun lucru de care să îmi fie frică, așa că i-am răspuns că mai degrabă îmi este ciudă întrucât, având încredințarea că mă voi recupera, fapt care întârzie să se întâmple, mă simt umilită în comparație cu cei din jurul meu care își văd în continuare de viețile lor, măturându-mă la coșul de gunoi precum o eșuată și o bună de nimic. Într-adevăr, mor de ciudă în legătură cu acest lucru, să îmi cunosc unele aspecte ale viitorului și să fiu forțată să îndur umilința aceasta! Dar acum că mă gândesc mai bine, iată că iese la lumină și o frică, o frică reală pe care nu am văzut-o ieri. Mă tem de el, de acest om care a apărut din seninul-seninului, după 15 ani de când am vorbit ultima oară cu el, tot în preajma zilei mele de naștere, când cu nefasta petrecere organizată în Lacu Sărat când l-am cunoscut pe Silviu! Ce coincidență să apară iarăși pe drumul meu fix 15 ani mai târziu! Și de ce mă tem de el, cu toate că îl cunosc personal? Fiindcă mi-ar putea sugera să îmi predau iarăși sufletul subconștientului, explicându-mi că ceea ce asociez eu ca fiindu-mi suflet nu este decât vreo impresie a ideoplasticității inconștiente, o boală, un refugiu la care am apelat ca rezultat al multei suferințe prin care trec din cauza pierderii vederii, etc., căci vai de noi, câte răspunsuri n-au găsit psihologii și psihiatrii pentru a explica tot ce este sufletul?

Nu pot să fiu trasă înapoi, am muncit prea mult ca să extrag din mormântul subconștientului substanța psihică primă din care să am cu ce a-mi plămădi sufletul, dar trebuie și să văd unde ar putea duce această nouă întâmplare. Numai curaj să aibă și el, curaj să îmi împingă limitele dincolo de orice normă acceptată ca fiind normală în societate căci de nebunie nu mă tem. Nu mă tem de nebunie, nu mă tem să aud voci, nu mă tem să văd schelete și morți ieșind din morminte. Am prea multă credință în Dumnezeu ca să îmi pese că cei din jurul meu mă cred nebună. Vreau să văd adevărul și să îmi preschimb subconștientul și inconștientul în conștiință, adică în suflet. Așa că mă întreb… are acest om suficient curaj să mă ajute să accesez adevărata inteligență și adevărata înțelepciune pe care le port în stare latentă în natura mea?

*********

În afară de aceasta, în timpul meditației de azi-noapte am fost martoră la niște manifestări ale pixelilor din ochii mei tare drăgălașe și ghidușe. Când sunt atât de peste măsură de jucăușe, știu că sursa care manifestă aceste ghidușii pe care mi-e imposibil să le descriu este intercesorul elemental, adică acel aspect derivat din Ființa interioară profundă specializat în medicina internă. Este medicul interior, medicul naturist căci vine din natură și din elemente. Cum mi s-a arătat și ce mi-a dezvăluit voi păstra pentru mine, dar suficient de știut este că e imperativ să îmi ascut simțul auzului pentru a-mi auzi glasul inimii întrucât iată că sunt pusă față în față cu o nouă provocare!

*********

Peste noapte l-am visat din nou pe Vlad care, parcă mai fermecător ca oricând, m-a dus în tentația seducției încât, până la sfârșitul visului, începusem să simt dragoste pentru el. Și vai de mine, de-ar fi fost numai azi-noapte vorba despre inducția sentimentului dragostei pentru el când tocmai din recurența fenomenului mi se trage necazul căci mereu, MEREU, l-am visat în acest chip, eu sfârșind prin a simți dragoste pentru el.
– Nu pot să înțeleg ce se întâmplă, mi-am zis în vis. Eu mă îndrăgostesc de băiatul ăsta! Cine face asta și de ce?

Dar de-aș fi aptă să primesc sugestia iubirii pentru Vlad la modul general, aș ști că sugestia este menită să acopere întregul sex opus ca specie. Așa s-ar preschimba ura mea feministă față de bărbați în iubire pentru genul masculin, dar numai de-aș putea canaliza sugestia de la particular la general fiindcă trebuie să fac perfect înțeles faptul că farmecul acestui bărbat în visele mele este inimaginabil de delicios, ca și cum puterea deghizată sub înfățișarea lui Vlad îmi cunoaște absolut fiecare slăbiciune, oricât ar fi de mică, în privința bărbaților. Exploatându-le cu multă pricepere, această forță nu mă face decât să îndrăgesc în loc să urăsc și să disprețuiesc! Și vai de mine, câtă nevoie de ajutor am de la Ființa profundă ca să dau sens fenomenului lui Vlad, deși poate că nu ar strica să deschid subiectul și față de D.G. pe care doar ce l-am reîntâlnit că deja l-am visat azi-dimineață, vis pe care l-am consemnat în evidența corespondenței cu el!

********

În afara visului cu D.G., am avut de furcă și cu eul desfrâului în cursul dimineții, precum mi s-a întâmplat și ieri dimineață. A fost lung, mult, oribil, dezgustător, numai conținut pornografic explicit degenerat, obscen, cea mai urâtă față a răului și încă știu că nu am văzut încă ce este cel mai rău în legătură cu degenerarea energiei sexuale.

Cu alte cuvinte, procesul purificării energiei mele sexuale continuă!

mai 212021
 

<>

Vineri, 21 Mai 2021

M-am trezit azi-dimineață că stăteam cu ochii deschiși de ceva timp, nici eu nu știam de cât timp, simțindu-mă ca și cum nu dormisem deloc peste noapte. Am dormit foarte prost în noaptea anterioară, trezindu-mă la ora 06:30 și rămânând trează de atunci întrucât, plouând afară, ai mei și-au luat ziua liberă. La numai 5 ore dormite ar fi trebuit ca azi-noapte să mă fure somnul cu mult mai multă grabă, dar după o zi petrecută picotind tot timpul cu capul în bărbie, am adormit chiar mai târziu decât de obicei, după ora 01:30.

Dar când am băgat de seamă că stăteam cu ochii deschiși azi-dimineață am crezut cu sinceritate că nu dormisem deloc, dar după un răgaz am început să mă întreb unde mă aflu fiindcă nu aveam nicio percepție asupra spațiului, începând să cred că eram în cealaltă cameră, stând culcată în patul părinților mei.
– Stau întinsă pe partea dreaptă a corpului, deci ar trebui să mă uit acum la dulapul cu haine din dormitor dacă acolo aș fi acum, dar de ce mi se pare că în fața mea e un perete? Și dacă sunt dincolo, atunci perna de sub capul meu ar trebui să fie perna mamei, dar pare-mi-se că asta este perna mea. Deci cred că sunt în patul meu până la urmă, am murmurat în sinea mea, încercând să îmi limpezesc mintea.

Dându-mi seama în cele din urmă că eram în propriul pat și că pierderea de memorie se datora diminuării percepțiilor mele asupra timpului și a spațiului din cauza deprivării senzoriale, am vrut să mă întorc pe cealaltă parte ca să adorm la loc, crezând că nu putea fi mai târziu de ora 04:30. Dar atunci brațul meu drept a început să se miște într-un mod foarte ciudat, ca și cum brațul nu mai era al meu ca să îl pot controla, o altă forță în afara mea putându-l pune în mișcare. Nu era nimic straniu în acest fenomen, doar îl trăisem timp de câteva luni la începutul anului 2015, când trezirea mea spirituală și-a dat startul, dar mărturisesc că m-a luat prin surprindere, nu glumă, buimăcită cum mă simțeam din cauza inabilității mele de a îmi aminti unde mă aflu.

Eram ferm convinsă că brațul drept îmi era activat de o forță din interior care îmi transmitea un mesaj, așa că m-am ridicat ca să mă duc la baie ca să mă dezmeticesc mai bine. Când am ieșit pe ușa de la sufragerie am auzit zgomot din bucătărie, așa că am verificat ceasul. Era aproape de 06:00. Nu-mi venea să cred! Când trecuse noaptea?! Trebuie să fi dormit profund, neîntoarsă! Era limpede acum că brațul meu drept acționase ca o alarmă menită să mă avertizeze că venise timpul să mă mut în dormitor pentru a doua tură de somn. M-am învârtit un pic prin casă până să mă strecor în pat, gândindu-mă îndelung la forța din interior care îmi putuse controla brațul drept cu atâta fermitate, întrebându-mă ce aspect al Ființei profunde ar fi putut fi și până să adorm în jurul orei 07:30 am concluzionat că era Luciferul particular care, trimis de Ființa profundă, îmi făcea invitația unui exercițiu practic în universul interior.

Și nu greșisem interpretând astfel întâmplarea. M-am trezit absorbită în interiorul forței erotice și în interiorul dorinței sexuale, accesând zone ale psihicului deosebit de delicate și de vulnerabile și mi-a fost cu neputință să controlez ce m-a întâmpinat acolo. El era deja în această încăpere a psihicului, așteptându-mă cu brațele deschise în care și-a accentuat nota seductivă un pic mai mult decât de obicei, făcându-mă să văd foarte limpede și deslușit că forța sa este ca o bombă nucleară care, dacă e pusă în mâinile unui copil/suflet nepriceput și începător, va atrage după sine consecințele corespunzătoare.
– Așa vrei tu să te prezinți în fața lui Dumnezeu? m-a întrebat Luciferul particular, dublându-și amprenta energetică și făcându-mă să mă scufund într-un nivel ascuns al subconștientului ca să bag de seamă că în acea regiune a psihicului nu aveam niciun pic de stăpânire de sine.
– Nu am cum să mă înfățișez vreodată dinaintea lui Dumnezeu dacă El nu va binevoi să îmi împlinească dorul aacesta! Nu-mi stă mintea decât la asta, i-am răspuns, sufocându-mă de dor și de disperare după împreunare.

Ce am trăit azi-dimineață a fost agonie pură și ce am descris este suficient ca să mă fac înțeleasă că nu am ce să fac împreună cu un partener pe care nu îl iubesc. Sunt prea multe gingășii în iubire pe care mi le-aș inhiba și interzice dacă aș accepta din nou un compromis sentimental.

Când am terminat de scris aceste rânduri, ceasul arăta ora 13:12. ”Joi, 12-13. Numai cei cu obrazul roșu ca focul sunt puri ca mătasea!” Focul este al Mamei Divine Kundalini.

apr. 142021
 

Miercuri, 14 Aprilie 2021

După atâta disecție a anilor copilăriei era inevitabil să nu îl visez pe Mihai, vărul meu. Nu îmi amintesc tot visul de azi-noapte, dar când scenele au luat o întorsătură nefireascăă ce sugera agresivitatea, m-am speriat destul de mult, vrând să mă feresc din a mai privi la acele imagini. Însă puterea din interior m-a îmbărbătat, încurajându-mă să continui pe acea linie de neevitat, toată acea presupusă agresivitate nefăcând decât să sugereze nevoia de aauto-disecție, chiar în manieră chirurgicală, iar asta fără anestezic sau sedare, a măruntaielor acestei probleme.

Mai spre dimineață, visând o absurditate oarecare, m-am simțit, chipurile, trezindu-mă în corpul fizic. Dar cum păstram încă imagini pe retina ochilor, am presupus că mă aflam între lumi, între somn și veghe. Un țânțar mă bâzâia teribil și văzându-l zburând atât de aproape de fața mea, mi-am întins mâna ca să îl prind și să îl strivesc. Nu pot preciza unde anume mai precis credeam eu că mă aflu, simțind un țânțar că mă bâzâia, dar mai ales văzându-l zburâând foarte aproape de mine, cu toate că ochii mei erau închiși, iar când chiar am fost convinsă că mă trezisem de-a binelea, am simțit cu toată sinceritatea de care pot da dovadă un puternic și înțepător miros de clor, ca și cum cineva din casă se trezise cu noaptea în cap ca să spele pe jos cu clor.

Dar nimic din toate acestea nu se petrecea în lumea exterioară, niciun țânțar nu mă bâzâia, nimeni nu curăța pe jos cu clor. Toate se petreceau înăuntrul meu, în universul interior, iar toate acestea erau indicații simbolice pentru acțiuni pe care să le fac și pentru căi pe care să le urmez, țânțarul și clorul fiind indicatoarele de avertisment că fac ceva greșit pe drum, încurcând sensul și direcția și abătându-mă de la drumul principal.

Țânțarul este un virus mental, o obsesie, o manie, iar cea către care mă îndrept eu sigur are legătură cu resentimentele mele față de rudele mele, totul putând degenera în ceva cu mult mai neplăcut decât este deja. Chestionându-mi inima în detaliu despre toate acestea, am văzut în ea că ranchiunea reală nu o port față de vărul meu, ci față de adulții care nu m-au apărat și protejat, permițând ca aceste lucruri pe care toți adulții din familie le vedeau, fiindu-le martori, să mi se întâmple. Deduc de aici că toată acea cantitate de clor al cărui miros înțepător l-am simțit pătrunzându-mi în sistem azi-dimineață este rezervată tot pentru părinții mei și pentru celelalte rude.

MUȘTE/ȚÂNȚARI
-Gânduri negative și în general stări psihologice care mortifică.

Maestrul Samael Aun Weor – Simbologie onirică

mart. 112021
 

<>

Joi, 11 Martie 2021

Marius,

În urmă cu două zile, în ziua de marți, o asistentă socială ne-a făcut o vizită, eu fiind sub supravegherea asistenței sociale din cauza handicapului meu. În fiecare an primim una sau două astfel de vizite, aproape mereu efectuate de asistenți diferiți. În fiecare an am fost întrebată câți ani am și, dând să răspund că am ba 29, 30, …, 33, am auzit aceeași exclamaație plină de surpriză și de uimire venind din partea diverșilor asistenți sociali:
– Dar arăți ca un copil!
– Spre folosul meu, răspund eu mereu, arcuindu-mi sprâncenele într-o încruntătură nedumerită deoarece percep comentariul asistentului social ca și cum vede în cazul meu ceva teribil de insolit, ca și cum atacul cerebral mi-a afectat acele funcții care se ocupă cu procesul îmbătrânirii.

Dar ca să fi deschis și mai mult gura ca să îi explic asistentei sociale cum pentru mine timpul a stat în loc într-o inerție totală în care mă mișc precum un melc de și procesul îmbătrânirii a stat în loc cu mine ar fi ridicat multe semne de întrebare pe fișa de inspecție a asistentei sociale care firește că s-ar fi întrebat dacă nu cumva m-am rătăcit în infrastructura minții odată cu pierderea vederii! Cuminte și sfioasă, am pozat în iluzoria imagine a bolnavului convalescent care continuă să se adapteze circumstanțelor de viață, pomenind în treacăt, ca un semn de bunăcuviință și ca dovadă a discernământului, că nu mi-am pierdut credința și speranța că mă voi vindeca la care mai toți asistenții spun:
– Foarte bine că la Dumnezeu toate sunt cu putință!

Desigur că sunt și desigur că eu știu acest lucru, dar mai știu că această putință a lui Dumnezeu de a face totul posibil pentru noi depinde de efortul fiecăruia în parte și de meritele inimii. Așa că, închizând ușaa în urma doamnei respective, m-am întors în universul interior unde practicarea magiei se face cu atâta ușurință și eficiență astfel încât rezultate miraculoase să devină vizibile în lumea materială.

Oh, și cât aveam de muncă întrucât, de la un timp, nu îmi mai pot controla bătăile inimii și, neputând să termin de scris compunerea intitulată ”Madam, am venit să aduc moartea”, lăsând misterul acelui eu dezgropat în acea dimineață să plutească în aer, fiind vorba despre onoarea mea ursită îngropată în întuneric, m-am concentrat pe coșul pieptului ca să pot descifra sensul tainic al emoției care îmi domină inima de câteva săptămâni bune, stare amplificată și mai mult în cursul dimineții anterioare, în ziua de luni, chiar de Ziua Femeii, când o imagine foarte drăgălașă mi-a fost înrămată în ochi din universul interior. Era o imagine alb-negru care sugera starea de iubire sinceră în care te poți afla fiind alături de dragul sau draga inimii tale. Eram vizibil o femeie împlinită și fericită, trăind într-un corp foarte tânăr, lucru care m-a amuzat neînchipuit de mult a doua zi, auzind comentariul asistentei sociale legat de aspectul meu foarte copilăresc!

– The boy with the arrow struck! îmi spuse sufletul ca să îmi explice proveniența palpitațiilor neobișnuite ale inimii. Așa că fii cu mare băgare de seamă căci ai văzut cât de mult rău zace în tine. Vezi ca nu cumva tu singură să te pui în pericol pentru că nu te poți stăpâni, îmi mai spuse sufletul, avertizându-mă din timp asupra necesității de a-mi păstra vigilența, dușmanul ascuns pe care îl port în interior putându-se foarte ușor opune încercărilor mele de a aprinde focul iubirii în inima mea!

Atacul releivoințe a venit cumplit de repede, petrecându-se chiar în această dimineață, iar malițiozitatea atacului a fost inimaginabil de crudă și sălbatică! N-am crezut niciodată că pot fi capabilă de atâta răutate, perfidie și judecată! Ce-am simțit azi-dimineață coborând în tenebre alături de demonul releivoințe în care sufletul este îmbuteliat, ținut prizonier, a fost cu adevărat odios și terifiant! Eram neputincioasă, singură și disperată, rugându-mă neîncetat Mamei Divine Kundalini să se manifeste în timpul încercării ca să mă ajute, investindu-mă cu puterea de purificare a focului Său, însă Mama Divină nu S-a manifestat.

Am luptat într-o morcirlă emoțională și mentală soră cu nebunia, cu demența! Zeci și sute de voci îmi vorbeau în același timp într-un cor atât de dezacordat și de gălăgios că mi-au zgâriat timpanele ca nicicând până atunci, dezechilibrându-mă și aducându-mă în pragul agoniei! Zecile și sutele de voci pe care le auzeam, ba de femei, ba de bărbați, ba de tineri, ba de vârstnici, etc., erau boci care îmi aparțineau, voci pe care le-am folosit ca să emit sentințe, judecăți și răutăți la adresa semenilor mei, pentru ca toate acestea să se întoarcă la mine,, împotriva mea, în universul interior. Ce furnicături, ce pișcături, ce electricitate toxică simțeam în corpul de energie vitală, toate acestea fiind amprenta și efectele lăsate în umă de către demonul releivoințe! Am dat cu pumnii, cu picioarele, am rupt, am zgâriat, am mușcat, am sfâșiat și am urlat de disperare, dar reauavoință nu se îndepărta nici la o aruncătură de băț de mine și aș fi vrut să zac atunci în minunile paradisurilor astralului superior, cuprinsă de dor după fericire, pace, armonie și echilibru, în locul strașnicei lupte pe care o duceam fără să par că am sorți de izbândă.

Ce rău mi-a părut în cursul acelor clipe cumplite pentru toți aceia care, pornind pe acest drum al emancipării conștiinței și al războiului declarat egoului/eurilor psihologice/demonilor interiori se retrag înspăimântați de pe drum la primul atac al releivoințe sau al altui eu psihologic virulent și sălbatic, închizând căile de acces către universul interior căci totul li se pare a semăna prea mult cu nebunia, ca și cum munca interioară și cultivarea virtuților pesemne ar trebui să fie ca atunci când te duci să culegi flori de pe câmp sau dintr-o grădină a minunilor, folosindu-și imaginația în proces!

Dincolo de imaginație și de exercițiul de vizualizare, azi-dimineață m-am târât în coate și în genunchi, m-am sucit, m-am învârtit și am implorat pentru ajutor de Sus pentru că reauavoință nu se clintea deloc din jurul meu, ucigându-mă lent și sigur. De-abia fusese perceptibil efortul de a-mi impune voința ca să mă ridic din acea mizerie mentală, energetică și vibrațională că, ajunsă aproape de marginea prăpastiei ca să ies din ea, curenții releivoințe iar m-au prins de mijloc ca într-un dans îndrăcit din care nu păream să am scăpare, trăgându-mă în jos. Vedeam acum pereții prăpastiei și vrând cu orice preț să ies de acolo, m-am sucit într-un fel nu-știu-cum, dar rotindu-mă în jurul propriei axe, am simțit că mă desprind din închisoarea mea, căpătând un pic de mobilitate, ceea ce mi-a permis să fug cât m-au ținut picioarele către zidul prăpastiei pe care vroiam să îl urc până sus. Îmi aminteam de încercarea din timpul nopții, în ziua Sfântului Valentin, în timpul căreia mă cățărasem într-un mod asemănător, ieșind din abis și obținând succesul în testul voinței. Dar când m-am apropiat de peretele prăpastiei, am constatat cu disperare și teroare că era alcătuit din umbre, multe, multe umbre, dovedindu-mi-se iarăși că reauavoință se ține de mână cu cruzimea, de parcă ar fi îngemănate. Aș fi putut pune piciorul în vreo crestătură ca să mă echilibrez, dar punând mâna mai sus ca să mă agăț de un alt reper, brațele eurilor ieșeau din perete ca să mă apuce, părând dornice să îmi sară în față ca să îmi dea o mână de ajutor! Ce iluzie! Ce minciună trăiam în mijlocul acelor umbre care mă săltau căci nu le cunoșteam intențiile, simțind că în orice clipă mi-ar fi putut da drumul ca să cad iarăși în abis, trădându-mă.

Cu greu m-am îndepărtat de acele forme mentale care mă păcăleau, construind în jurul meu ziduri din cărți de joc și din umbre nestatornice, înșelătoare și trădătoare, continuând să lupt pe căile vechi, prin înțelegere și rugăciune, chiar și rugăciune tânguitoare, dureroasă și disperată și, cu toate că nu am ajuns la capătul abisului ca să ies din el, ceva sublim și minunat s-a petrecut după aceea.

Imensul Soare, Logosul Solar, S-a proiectat pe bolta cerească a Universului interior, strălucind măreț! A-L vedea pe Tatăl Ceresc într-o astfel de manifestare atât de granddioasă cu siguranță îți mângâie sufletul, ostoindu-i dorul și liniștindu-l. Dar din umbrele care mă împresurau a ieșit Luciferul particular care, preschimbându-se într-o rază de lumină și înălțându-se la Tatăl, I-a grăit astfel, dovedindu-mi că totul fusese un exercițiu pus intenționat în practică pe parcursul căruia fusesem supravegheată:
– A luptat foarte bine și încă ar mai fi continuat să lupte dacă i-ar fi fost dat focul!
– De ce nu mi-ați dat focul? De ce nu mi-ați trimis-o pe Mama Divină? am îndrăznit să întreb din poziția mea de jos, net inferioară, privind la Soarele sublim de deasupra mea și la Lucifer care se transformase în umbra Soarelui.
– Dar tu încă nu ai învățat când și cum se primește focul? m-a apostrofat Lucifer pe un ton mustrător.
– Știu, știu, desigur că știu că în timpul actului de iubire dintre bărbat și femeie. Focul este iubirea, știu aceasta. Dar eu am crezut că se poate un picuț de dizolvare a egoului și pentru cei celibatari. Credeam că se poate mai mult, am răspuns, însă vorbind pe vocea tare minunată de copil a cărui inocență în glas s-a auzit în întregul spațiu înconjurător pe care l-a umplut ca cea mai deplină și convingătoare dovadă că Mama Divină Kundalini a făcut deja pentru mine nespus de mult bine, eliberând suficientă substanță psihică primă încât să am cu ce începe a-mi plămădi sufletul.

Dar mie mi se păreau prea puține și vrând să eliberez mai multă substanță, am vrut să întreb pe Tatăl care era prețul care mi se cerea pentru ca iubirea și focul să îmi fie date, dar nici nu am apucat să verbalizez întrebarea mea că tot abisul și întunericul în care mă aflasem până atunci s-au preschimbat, luând înfățișarea odăii din casa bunicii, aceea cu care ne aflăm în conflict. M-am uitat la hainele de pe mine și, văzând că erau sfâșiate și terfelite, ca și cum tocmai mă întorceam dintr-o teribilă bătălie, m-am scuturat un pic și m-am aranjat, luând o înfățișare docilă și sfioasă fiindcă, auzind voci din bucătărie, am știut că era inevitabil contactul cu rudele mele care se aflau acolo, cu mic, cu mare!

M-am întors în starea de veghe din universul interior în timp ce îmi încheiam nasturii rămași nerupți de la bluză și fără prea mult efort deductiv, am înțeles din capul locului că, pentru a primi mai multă iubire și mai mult foc care să mă ajute să curăț deșeurile și fumurile minții, trebuie să sacrific demonul releivoințe, situația din familie și sentimentele față de rudele mele fiind un început foarte bun pentru a ieși victorioasă din abis! Mi-e destul de limpede că practicarea magiei în universul interior este o chestiune magnifică, însă total inutilă dacă nu este extinsă pe tărâmul practic al vieții, în lumea vizibilă!

Ce splendidă, ce splendidă a fost proiecția simbolică a situației din casa noastră sub forma abisului și a umbrelor peste care trona malevolența în timpul încercării de azi-dimineață! Și ce nesuferit mi-e prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru a primi focul, dar pe care îl voi achita fiindcă, fără a face acest sacrificiu în clipa lui ”acum”, ceea ce am primit de Ziua Femeii din universul interior n-are să se petreacă în veci!

Și ca să clarific necesitatea de a sacrifica reauavoință pentru ca iubirea să se însămânțeze cu spor în inima mea, uite mai jos cum sună monologul mental pe care mi-l repet când mă duc să mă culc, când mă trezesc și între timp: ”Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat până la urmă, dar firește că ce simt este iubire! Chiar s-a întâmplat! Acum ce mă fac? Ce voi spune când am să îl văd? Mor de rușine! Să nu te forțezi în nicio situație, Cati! Numai să vină și vedem ce va fi! Fir-ați voi să fiți că nu m-ați crezut niciunul și iată că s-a dovedit real! Dacă nu era adevărat, Tatăl și Mama Divină nu m-ar fi lăsat în veci să mă îndrăgostesc de el! Ar fi stins focul pentru el în loc să îl aprindă! Eu una nici nu vreau să îi văd când îmi voi recupera vederea. Cui să îi zic, bre, mamaie, că am început să văd din nou? Mihai m-a șters de pe Facebook în urmă cu foarte mult timp că nu mai vrea să aibă de-a face cu mine, așa că să mă scuzi, dar cum de am ajuns să le datorez atâtea explicații? Am să le zic așa, că mi-am recuperat vederea când l-am întâlnit pe ursitul meu din vise, mai țineți voi minte? Ăla de ați râs voi toți de mine, crezând că sunt sucită fiindcă am crezut în el! De ce n-a venit mai devreme și cum pot să îl înghit și să îl suport fiindcă m-a lăsat atâta timp singură ca să trec prin toate astea fără sprijinul lui? Iaca, l-am iertat că poate Dumnezeu v-a dat vouă ocazia să faceți o faptă bună ca să vă mai ușurați pedeeapsa karmică, dar ați refuzat! Sta-v-ar în gât să vă stea banii voștri și super-realizările voastre că nu ați înțeles nimic din ce am vrut noi ca voi să faceți! Dar ce? Ne-ați întrebat vreodată ca să știți ce vrem? Desigur că nu, iar dacă deschideam gura, ne luați la trei păzește! Rușine să vă fie! Eu nici nu vă invit la nunta mea și nu vreau să mai am vreodată de-a face cu voi, nesimțiți ce sunteți! etc., etc.”

Editat trei luni mai târziu

Chilia mea de pe balcon este de foarte mult timp compromisă. Acum că a venit vara, iar părinții mei se duc la treabă, la grădină, mă refugiez în dormitorul lor cât este ziua de lungă, punându-mi căștile pe urechi, scriind, ascultând cărți sau croșetând, intonând mantre sau făcând alte practici. Dar nu eliberarea dormitorului m-a făcut să abandonez chilia de pe balcon, ci un alt lucru care a început să se întâmple în preajma episodului descris mai sus.

Stând pe fotoliul de pe balcon, chiar lângă ușă, puteam auzi foarte bine ce făcea oricare de-al casei care venea în bucătărie. Dintre toți, bunica era aceea a cărei prezență nu putea fi confundată fiindcă nu mai pășește în mod obișnuit din cauza bătrâneții. O auzeam mereu foindu-se prin bucătărie și de multe ori o auzeam apropiindu-se de ușa balconului și deschizând-o, dar nu am apostrofat-o niciodată ca să o întreb ce vânt o împinge să deschidă ușa, crezând cu toată naiva mea sinceritate că nu ar îndrăzni să intre peste mine. Ori de câte ori deschidea acea ușă mi se oprea respirația de nervi, simțind-o cum mă privește dintr-o tăcere mormântală în care se scufunda. Nu scotea niciun sunet, nu mă avertiza în niciun fel, nu mă întreba nimic. Iar mie mi se părea mereu că tot ce făcea era să stea în pragul ușii ca să vadă ce fac. Până într-o zi când, simțind mișcare și foială ușoară în fața mea, am întins mâinile să mă dumiresc în legătură cu asta. Și iaca așa am dat cu mâinile de bunica mea care era mai-mai să mi se așeze în poală din cauza spațiului extrem de mic dintre fotoliul meu și uscătorul de rufe. Nu-mi venea să cred! De-abia acum înțelegeam că, în fapt, ea intra mereu peste mine pe balcon, bâjbâind în vârful picioarelor ca să nu mă prind!
– Cine este acolo? am întrebat pe o voce mohorâtă, vrând intenționat să îl fac pe intrus să se simtă prost pentru că intră în spațiul intim al unui orb în care acesta se simte în siguranță și în care este deranjat fără ca măcar să fie avertizat.
– Eu sunt! Ia uite că m-ai simțit, mi-a răspuns bunica, nemaiputând de mirare fiindcă ea are ferma încredințare că eu sunt totalmente surdă.
– Ce faci aici, mamaie? am întrebat, mustind de mânie.
– Privesc pe geam, mi-a zis ea cu nonșalanță.

Nu am mai putut să continui dialogul, îmi venea să ies prin tavan de supărare. Ce aș fi putut eu oare să îi explic ca să înțeleagă că nu are niciun drept să intre peste mine fără să mă avertizeze chipurile ca să se uite pe geam, în parcarea din spate? Așa am aflat că, de fapt, ea își făcea de 2-3 ori pe zi drum pe balcon, cu mine prezentă acolo, ca să vadă ce mai fac. Nu stătea nici 3 minute, apoi pleca.

De mânie și de supărare am vrut să pun un mecanism la ușă pentru a o bloca din a mai fi deschisă din bucătărie câtă vreme stăteam acolo, dar după o zi sau două de chibzuință, m-am temut să nu fie la mijloc un test legat de episodul descris mai sus în timpul căruia fusesem avertizată că situația din familie era oportună pentru ca reauavoință să își primească o doză de diluant, așa că am înghițit în sec, sugrumându-mi mânia și frustrarea și obligându-mă să îi răspund bunicii cel puțin într-un mod politicos ori de câte ori aveam să o mai prind intrând nepoftită peste mine căci de făcut să nu mai vină era peste putință.

Dar într-un fel am avut noroc. La câteva zile după toate scenele astea, ușa a început să scârție strașnic. Nici nu puneai mâna pe ea că dădea semnalul de alarmă. Astfel ușa m-a ajutat un timp să nu mă mai simt ca și cum cineva îmi încălca dreptul la intimitate, scârțâind ca naiba ori de câte ori intra și bunica peste mine! A fost noroc sau a fost mâna trimisului Tatălui?

feb. 112021
 

Joi, 11 Februarie 2021

De trei ori m-a atacat demonul releivoințe de la începutul lunii, luând înfățișarea fostului meu prieten ca să râdă batjocoritor și sarcastic de mine, după tiparul său obișnuit de manifestare, iar aceasta s-a întâmplat de două ori în noaptea de miercuri spre joi, ceea ce nu poate fi decât o formă de sfidare, de insultă și de intimidare, toate fiindu-i caracteristice malevolenței!

Azi-noapte a fost foarte rău. < - Privește bine la chipul meu ca să îți intre bine în cap că altceva mai bun tu nu meriți să primești! Eu sunt tot ce vei primi în această viață! îmi spunea reauavoință mascată în pielea lui Silviu care afișa pe chipul său un rânjet meschin și ironic, percepându-i amintirea și amprenta emoțională pe care a lăsat-o în toată făptura mea ca pe un sac de ciment pe care îl căram în spinare, atât de mult mă împovăra amintirea lui! Mult, mult m-am rugat Mamei Divine Kundalini să se manifeste ca să îmi dea o mână de ajutor, zicând: - Mamă Divină, te implor din toată inima mea să mă ajuți să mă eliberez de amintirea lui Silviu! Te implor să vii! Te implor să mă ajuți! Ajută-mă! Nu după mult timp s-a petrecut minunea! O lumină strălucitoare, densă și intennsă a coborât de sus ca o rază spre mine și, deși nu a luat nicio formă vizibilă ca a unei femei, am știut că era Lumina Mamei Divine Kundalini. Mi-a înmânat o spadă, desigur simbolică (a puterii energiei Sale transcendentale de a purifica și de a dizolva aberațiile acestea ale minții care alcătuiesc egoul), spadă pe care nu am putut-o vedea cu ochiul liber, dar pe care cu siguranță am simțit-o în mâini, ținând-o de mâner cu multă cutezanță și recunoștință fiindcă eram ajutată și asistată! Și dintr-o singură lovitură am retezat picioarele reprezentării mentale a fostului iubit sub imaginea căruia se manifesta reauavoință care, picată la pământ, nu s-a mai putut apropia de mine ca să mă amenințe și ca să mă intimideze. Ce frumos a fost să fiu martoră la următoarea scenă în care mi-am văzut substanța psihică primă din care se construiește sufletul eliberată din acel blocaj mental pe care Silviu l-a simbolizat! Câtă materie sufletească se împrăștiase peste tot în spațiul înconjurător! Cee minunat, ce minunat este să îți aduni cioburile de suflet zdrobit ca să îl poți întregi și construi la loc! Și cum mi s-a dovedit a suta oară că eu cu mintea nu pot face nimic în acest sens, dar rugându-mă mamei Divine am făcut întotdeauna un pas înainte! Nu mă simt pe deplin eliberată de amintirea fostului meu prieten pe care rauavoință o mai poate folosi ca să mă tachineze, dar este de necontestat faptul că ceva s-a schimbat în interiorul meu la acest capitol!

ian. 112021
 

<>

Luni, 11 Ianuarie 2021

Ursitule,

Hai să continuăm povestea, rezumând o parte a trecutului îndepărtat ca parte integrantă și extrem de necesară în procesul de asumare a răspunderii pentru efectele și consecințele faptelor noastre, cu toate că am precizat în prima parte a acestui text că subiectul trecutului îndepărtat nu va fi atins în conținutul scrisorii mele.

După zeci și zeci de experiențe ghidate de Ființa reală interioară în timpul cărora m-am scufundat în mormântul inconștientului am descoperit trista realitate a existenței egoului animalic și bestialic ale căror pasiuni stau la baza firii noastre așa-zis umane. Nu intenționez să elaborez teorie despre ego când cărți extrem de bune s-au scris despre acest subiect, cartea ”Revoluția dialecticii” a Maestrului Samael Aun Weor fiind aceea care m-a ajutat să îmi înțeleg cel mai bine experiențele spirituale. Cert este că pot depune mărturie cu fermă convingere, știind din zeci de conexiuni directe cu egoul și cu miile sale de forme psihologice, că în interiorul psihicului uman trăiește o reală și imensă grădină zoologică de euri animalice și de instincte bestiale, sălbatice și pasionale care fac din ceea ce numim noi oameni nimic altceva decât niște animale doar un pic mai inteligente deoarece posedăm intelect.

Într-o zi a anului trecut mi s-a deschis calea, în inconștientul meu, pentru ca un anumit eu animalic foarte specific și îngrozitor de degenerat și de pervertit să fie izolat și scos la lumina conștiinței pentru a fi observat, analizat și disecat, pentru ca, la o dată ulterioară, să fie și eliminat din firea mea, desigur nu prin puterea minții, ci prin puterea Mamei Divine a cărei electricitate energetică are un voltaj extrem de ridicat și perfect capabil să omoare monștrii din noi.

Ca în numeroase alte rânduri în care m-am conectat cu eurile animalice inconștiente, și în timpul acelei experiențe am trăit simptomatologia specifică, simțind că mă transform din om în animal, trăind această regresie cu încetinitorul și fiind martoră la fiecare modificare a conștiinței mele ale căror funcții dispăreau una câte una, rupându-mă de orice credeam că înseamnă om. Identificat și izolat cu extremă precizie rămăsese un agregat psihologic extrem de feroce. Era un animal de pradă. Deși conștiința fusese scoasă în afara acestui animal de pradă, legături subtile cu acesta răămăseseră active pentru ca eu să pot observa instinctele bestiei care trăia în inconștientul meu. Privind prin ochii săi, am văzut nu foarte departe de mine o familie, o mamă și fiica sa. Aceasta din urmă era destul de mică, poate la 7 sau 8 ani și prezenta un vizibil handicap locomotor. Când am văzut această fetiță neajutorată mi s-a părut cea mai delicioasă masă de prânz pe care mi-aș fi putut-o oferi, lingându-mă pe bot întocmai cum se ling animalele care își țintesc victimele. Ce simțeam, în mod conștient, în interiorul acestui prădător era un puternic și profund impuls instinctual de sorginte sexuală pe care nu îl pot explica acum fără să nu îl citesc în prealabil pe Freud! însă ce pot spune este că, privind la fetița din fața mea, am vrut să îi dau târcoale, să o încolțesc, să sar pe ea, să o înșfac și să mă joc cu ea cu ghearele mele ca să mă hrănesc cu energia ei fiindcă văzusem în ea veriga slabă din lanțul trofic, iar pornirea mea animalică instinctuală era strâns legată de legea cosmică teribilă și terifiantă care spune astfel: ”mănâncă sau vei fi mâncat!!” Și, privind la toată această scenă cumplită, am spus, iar vocea mea a reverberat în toată profunzimea conștiinței mele așa încât crudul adevăr să fie pe deplin asimillat:
– Sunt perfect capabilă să îi fac rău acestui copil!

Și nu vrusem să spun prin aceasta decât că i-aș fi putut face rău așa cum un pedofil poate face rău unui copil fiindcă acest gen de prădător trăiește și în inconștientul meu. Desigur, toți binevoitorii vor sări să mă împace, zicându-mi fraze încurajatoare precum: ”Nu te mai blama și nu te mai învinovăți! Se întâmplă în multe cazuri ale victimelor abuzurilor sexuale infantile în care victimele se transformă în abuzatori la rândul lor! Se poate întâmpla, dar dacă faci terapie, te poți vindeca!” Vai,. vai, vai de noi, amarnic înșelați și ignoranți ce suntem căci nu ne putem asuma răspunderea pentru ce facem și pentru consecințele faptelor noastre! Cruzime! De două ori cruzime vom striga în sinea noastră către Tatăl căci Acesta nu numai că ne-a făcut să trecem prin împrejurări atât de oribile, dar a mai și îngăduit să ne transformăm în monștri la rândul nostru!

Dar nu, nu, acest instinct de animal de pradă nu s-a dezvoltat DUPĂ molest, ci m-am născut cu el. Evident, alți binevoitori vor sări cu alte explicații, scoțând de pe rafturile științei și cunoașterii lor acele teorii îmbâcsite despre ADN și despre moștenirea genetică și despre cum copiii plătesc pentru greșelile părinților și ale strămoșilor! Ce ușor ne vine să ne spălăm pe mâini, aruncând vina în cârca unei gene degenerate aparținând vreunui străbun, cunoscându-se faptul că poate jumătate din planetă s-a născut din viol! Și unde mai pui la socoteală vechile obiceiuri ale societăților epocilor trecute în care căsătoriile dintre bărbați adulți, dacă nu chiar vârstnici, cu fete foarte mici, chiar niște copile, pe care simplul fapt de a li se fi instalat menstruația le făcea femei bune de aruncat în ghearele prădătorilor, erau practici absolut firești, normale și larg răspândite și acceptate de morala societăților acelor vremuri, inclusiv de dogma religioasă, iar asta chiar în culturi așa-zis evoluate și superioare! Și hai să nu uităm de antropofagie! Iată numai câteva exemple de tipare comportammentale ale strămoșilor pe care le-aș putea folosi ca să îmi justific propriul instinct de animal de pradă! Dar nu, nu voi arunca vina pe vreun străbun tătăresc care poate că mi-a violat stră-stră-stră-străbunica în vârstă de 10 ani, lăsând ca moștenire genetică amintirea actului său infam. fii cu băgare de seamă că nu spun că desconsider moștenirea genetică, ci spun că ADN-ul este un simplu instrument al Marii Legi prin intermediul căruia ni se aplică pedeapsa sau ni se atribuie răsplata întrucât nu moștenim nicio calitate sau defect pe cale genetică în mod aleatoriu și întâmplător. Dar vina o port singură pentru că nu m-am preocupat în viețile mele anterioare să fac munca interioară, curățându-mă și purificându-mă și păstrându-mi vigilența spirituală pentru a nu cădea în inconștient, în natura dublă a omului, animal deopotrivă.

Dacă acest eu de prădător ar fi fost cu mult mai degenerat, atunci și experiențele mele de agresiune trăite în copilărie ar fi fost mai brutale, însă eu am trăit cea mai ușoară formă cunoscută de agresiune sexuală infantilă, iar toate câte mi s-au întâmplat mi s-au întâmplat pentru ca eu să devin, deci, conștientă de faptul că dezvoltasem eul psihologic al unui prădător pe care am datoria să îl ucid în interiorul psihicului meu. Aceasta este, prin urmare, Marea Lege a karmei: ”ce faci altuia ți se va face și ție!”

– Ei, draci, te-ai numit prostituată, cățea, hoață, viperă, mincinoasă, dar să te mai faci și pedofilă pe deasupra? Hai că asta le întrece pe toate, poate că îți vei spune, ursitule, citind confesiunea mea și foindu-te în scaun cu nervozitate, vrând să îmi tragi și o mammă de bătaie ca să mă readuci în simțirile specifice amorului de sine.

Dar mă numesc, mă numesc, eu sunt aceea care poartă crucea tuturor păcatelor mele. Poți tu să contrazici natura experiențelor mele sufletești când vorbesc în mod vizibil despre lucruri foarte clare și precise pe care nu am cum să le iventez? Dar uite, dacă vrei morțiș să mă vezi luându-mi apărarea, justificându-mă și spălându-mă pe mâin de acest păcat care a stat la baza karmei mele, atunci voi relua ideea începută mai sus în care am spus că, dacă eul de prădător ar fi fost mai degenerat și mai pervertit, atunci și experiențele de viață pe care le-am atras întrucât ce este în interiorul nostru, chiar inconștient și nemanifestat, atrage evenimentele vieții, ar fi fost cu mult mai agresive și cu consecințe mai neplăcute. Totuși, este evident faptul că această aanomalie inconștientă m-a pus într-un pericol foarte mare de vreme ce toată suita de suferințe prin care am trecut au fost atât de extrem de necesare pentru ca natura mea să fie corectată, dar dacă nu ar mai fi existat șanse de salvare pentru sufletul meu, atunci nu aș mai fi avut despre ce povesti acum, nu găsești?

Cum aș putea eu acum, ursitule, să îți mai cer să vii la mine ca să mă privești în ochi ca printr-o poartă a sufletului în care n-ai să vezi de aici înainte decât nelegiuirile pe care le-am comis? Și cum aș putea să mai justific diagnosticul suferințelor mele pentru care iubirea ta fusese prescrisă ca tratament și terapie? Cum ar putea iubirea ta să vindece eul unui animal de pradă? Cum ți-aș putea explica de unde vine acest instinct bestialic când știu din practică și din experiență că aceste euri psihologice se formează în urma unui eveniment de viață care le declanșează? Dar cum acesta este un subiect infinit de delicat pe seama căruia nu îmi permit să bat câmpii, am să îți reamintesc că în timpul ultimei întâlnirii cu Tatăl meu cel Ceresc de joia trecută, din 07 Ianuarie, Acesta mi-a precizat într-un mod foarte limpede și clar că efortul de a încerca să caut corpul teoretic la diverși autori pe teme spirituale pentru a-mi putea explica experiențele acolo unde eu nu pot umple golurile cu simple păreri și opinii personale trebuie abandonat întrucât Părintele Ceresc avea să se îngrijească de această parte, punându-mi în mâini taman acele cărți în care voi găsi indicațiile Sale ajutătoare. Și, ca un făcut și parcă premeditat, cât timp am scris această parte a scrisorii începută săptămâna trecută, am început să citesc o carte, una din sutele păstrate pe tabletă, în care iată ce am găsit:

Războinicul scandinav se „înfierbântă” în lupta sa iniţiatică bersekr, ia parte la frenezia sacră sau furor (wut), se comportă în acelaşi timp ca un animal de pradă şi ca un şaman; irezistibil, el răspândeşte teroare în jurul lui. Compor¬tamentul asemănător animalului de pradă — lup, urs, leopard — este semn că novicele a încetat să fie om, că el întrupează o forţă religioasă superioară şi că a devenit într-un fel zeu. Pentru că, nu trebuie să uităm, la nivelul experienţei religioase elementare animalul de pradă reprezintă un mod superior de existenţă.

Mircea Eliade – ”Nașteri mistice”, cap. ”Inițieri individuale și societăți secrete”

********

Prin aceste încercări, candidatul îşi însuşea modul de a fi al unui animal sălbatic; el devenea un războinic temut în măsura în care se comporta ca un animal de pradă. Se transforma într-un supra-om pentru că reuşea să asimileze forţa magico-religioasă proprie carnivorelor.

Mircea Eliade – ”Nașteri mistice”, cap. ”Inițieri eroice și inițieri șamanice”

**********

Odhin este totodată şi zeul războiului, iar luptătorii lui au o soartă privilegiată: după moarte, ei ajung în palatul ceresc Valholl (Walhalla) şi nu la Hei, zeiţa Infernului. în fapt, moartea războinicului echivalează cu o experienţă religioasă supremă, de natură extatică.
Războinicul parvine la starea de bersekr (literal: „Cel în piele de urs”)» amestec de furie ucigaşă şi sentiment de invulnerabilitate, imitînd comportamentul carnivorelor, al lupului, mai ales.

Ioan Petru Culianu și Mircea Eliade – ”Dicționar al religiilor”

Cum să numești aceasta o simplă coincidență când paragrafele de mai sus descriu chiar o altă posibilă origine inconștientă a acestui agregat al animalului de pradă, sursă pe care o pot trece pe lista enumerată anterior, fiind, evident, vorba de un impuls inconștient arhetipal? Întreaga carte merită citită, dar aceste două citate sunt mult prea specifice ca să nu iau în calcul precizările subtile pe care le pot citi printre rânduri căci, fără un efort de judecată sau deducție prea mare poți identifica în aceste paragrafe sindromul complexului de superioritate!

Eram sigură! Eram sigură! Îmi vine să strig să mă audă tot orașul că tcpp-ul meu este acest complex de superioritate! Niciun criminal, niciun violator și niciun pedofil nu se inițiază în crima sa fără să nu fi dezvoltat mai întâi complexul de superioritate! Nimeni nu face astfel de fapte abominabile fără să nu fi dezvoltat răceala, indiferența, absența empatiei și cruzimea mai înainte, transformându-se în entități care domină și care terorizează pe ceilalți! De aceea și conștientizarea făcută în timpul regresiei în măruntaiele inconștientului meu s-a derulat în jurul ideii că sunt capabilă să fac rău întrucât circumstanțele cauzale existau deja în inconștientul meu, iar nu în jurul ideii că am făcut deja acest rău cuiva!

Oh, oare? Oare să nu fi făcut rău sub forma unei agresiuni nimănui în viețile mele anterioare? Ca să descriu acum cauzalitatea înscrisă în dimensiunea cauzelor naturale a acestui prădător, adică să scriu cronologia și biografia sa, ar trebui să mai aloc câteva sute de pagini acestei scrisori, iar timp până miercuri seara nu mai am decât pentru a descrie efectele complexului de superioritate care s-ar fi făcut remarcate în natura mea în timpul acestei vieți de torționarii mei nu mi-ar fi fost scoși în cale pentru a-mi diminua amorul propriu, narcisismulși aerele de superioritate, făcându-mă deci să mă văd mai puțin bună decât ceilalți, o simplă râmă oarbă care mănâncă pământ.

Haidem acum, ursitule, să o introducem în scenă pe scorpie, pe nefericita și netrebnica scorpie care se crede și se vede pe sine mai bună, mai frumoasă, mai deșteaptă, mai talentată, mai înzestrată decât ceilalți, o ființă net superioară lor, precum este și versiunea sa masculină, scorpionul! Deci de unde să încep cu cauzalitatea acestui eu când poate să aibă sute de surse ca să le pot explica în numai câteva rânduri! Bunăoară, păstrez amintirea unei vieți anterioare în care, în jurul vârstei de 2 sau 3 ani, am intrat în contact cu niște cărți ținute de părinții mei de atunci pe rafturile cele mai de sus ale bibliotecii tocmai ca să nu le descopăr, fiindu-mi interzise întrucât nu erau pentru copii deoarece aveau conținut erotic, deși pot la fel de bine spune că erau cărți de anatomie umană. Amintirea acestui episod imprimat în matricea inconștientului meu în urma căruia am dezvoltat o fascinație extrem de profundă și periculoasă pentru anatomia corpului uman și pentru actul reproducerii îndeosebi și-a înfipt ghearele în destinul meu pentru alte câteva vieți, repetându-se conform cu legea recurenței, inclusiv în această viață în care s-a tradus prin nefericitul episod din copilărie când, în jurul vârstei de 3 ani, am intrat în contact cu primele scene de natură sexuală care se derulau pe ecranul televizorului, eveniment care m-a marcat profund și despre care am scris deja cu alte ocazii. Vai, cum mă mușcă șarpele tentației să cred că această aparent întâmplătoare scenă din altă viață este dovada cruzimii Tatălui Ceresc căci pentru ce a permis Dânsul să se petreacă așa ceva unui copil deosebit de dotat din punct de vedere intelectiv la numai 3 ani? Ca să explic cauzalitatea acestei circumstanțe ar trebui să sap și mai mult în mormântul inconștientului și în cel al vieților anterioare ca să găsesc sursa pe care o știu deja și pe care o pot exprima astfel: noi toți am fost oameni la început, dar, îndepărtându-ne ne Ființa noastră reală interioară și de Dumnezeu, am căzut în animalitate și în bestialitate, iar acesta este tot adevărul pe care Tatăl nu poate să mi-l sublinieze mai limpede și mai pe înțelesul meu decât proiectându-se ca un Soare în Universul interior și încercând o (re)apropiere de mine, demonstrându-mi că sufletul meu este orb, rob și adormit și că de la această îndepărtare de Divinitate mi s-a tras tot necazul de-a lungul existențelor mele în serie în care m-am reîntors deținând facultăți intelective superioare, dar uitând de simțul sacralității. Și uite cum mai știu că mi-am asumat modul de a fi material, înlocuindu-l pe cel spiritual de-a lungul existențelor mele anterioaare. Începând cu vârsta de 3 ani în timpul acestei vieți am început să am conștiința banilor și, în loc să mă joc cu păpușile și de-a v-ați ascunselea, eu mă duceam cu fâșii de bănuți și monede la un magazin din cartier ca să le schimb în bani de hârtie de întregul personal al angajaților de la magazine ajunsese să mă cunoască drept un foarte bun economist și contabil! Și, iarăși ca un făcut, după ce am scris toate aceste paragrafe, am primit un fel de impuls din interior care mă îndemnă să încep să citesc o altă carte, una din celelalte sute. Și iată ce am găsit în capitolul 4 al cărții, un citat parcă turnat să se potrivească mesajului meu:

Te-ai gândit vreodată că adevărata imagine a realității lumii este o anghinare, multiplă, ciudată și formată din multe straturi, fiecare dintre aceste straturi înghesuit în celelalte? Asta ar însemna că nu putem explica nimic dacă vrem să găsim o singură cauză pentru fiecare efect, de vreme ce fiecare efect este determinat de o multitudine de cauze, iar fiecare dintre acestea are o sumedenie de alte cauze ascunse în spatele ei care o fac să se întâmple.

Allan Massie – „Regele Arthur”

Așa că am să fac economie de tuș, evitând să descriu scorpia în devenire și cauzalitatea sa cosmică înscrisă în dimensiunea cauzelor naaturale, nu pentru că ar fi imposibil să găsești toate sursele, ci pentru că ar fi absurd să descriu atâtea fapte în zeci și sute de pagini despre scorpia ce mi-a dominat natura fiindcă această scorpie este personajul principal al oricărui film cu adolescenți și nu este vorba decât despre nimeni altul decât binomul arhicunoscut al reginei și regelui balului, al majoretei și al jucătorului de fotbal, al celei mai populare fete și al celui mai popular băiat din școală, etc., pe care numai cruzimea, îngâmfarea, aerul de superioritate și malevolența îi pot descrie. Complexul de superioritate nu vine decât însoțit de răutatea și josnicia aceea care fac pe scorpile și scorpionii în devenire să fie niște ființe meschine, egoiste și sadice încă din copilărie, chinuindu-i, umilindu-i, terorizându-i pe cei de-o vârstă cu ei sau cu mult mai mici, făcându-le viața un infern. Oh, cât aș vrea să spun ce li se întâmplă acestor entități în viețile lor viitoare! Dar cum tema aceasta nu face parte din confesiunea lui ”eu însumi”, inculpata de astăzi, scorpia, nu se va confesa decât în legătură cu sine, iar nu cu întreaga echipă de Heellcats.

Așadar, complexul de superioritate, răutatea și cruzimea mi-au fost sugrumate în primii ani ai copilăriei pentru ca, în loc să îi supun pe copiii mai proști decât mine la torturi și umilințe pline de cruzime precum joaca de-a ”small penis humiliation””, să mă împrietenesc cu cei mai puțin dotați și înțeleși copii, așa încât, jucându-mă cu ei și trăind cu ei, eu să nu mă mai percep pe mine ca fiind cu nimic mai bună decât ei. Am exasperat-o pe mamma pe parcursul întregii mele copilării, neînțelegând atracția aceasta neobișnuită pe care o manifestam pentru copii needucați, interzicându-mi chiar pentru o perioadă să mai intru în contact cu ei. De i-aș fi urmat sfaturile, nu aș fi făcut decât să perpetuez păcatele trecutului, întărindu-mi egoul și complexul de superioritate și de-abia acum văd, înțeleg și pot explica de ce am manifestat o frică foarte pronunțată față de copiii la fel de inteligenți ca mine pe care i-am evitat până aam ajuns la liceu, fiindu-mi cu desăvârșire teamă că alături de ei, copilărind într-un mediu intelectiv și competitiv ridicat, ceva foarte, foarte malefic s-ar fi activat în natura mea! Era limpede că percepeam reversul monedei, efectele acțiunilor mele trecute chiar în adâncul inconștientului în care Marea Lege punea presiunea karmei mele pentru a schimba cauzalitatea circumstanțelor mele de viață. Ce deserviciu, ce imens și regretabil deserviciu mi-au făcut toți aceia care m-au lăudat pe tot parcursul copilăriei mele în legătură cu facultățile mele intelective și ce bine incomensurabil mi-au făcut în schimb toți acei prieteni ai mei, chipurile inferiori mie, care m-au învățat cât de extrem de necesar este să ieși la lumina soarelui în timpul unei zile, să iei pauze și să te relaxezi stând degeaba, deși câte unii numeau acest comportament trândăveală!

Dar cum își va lua acum scorpia apărarea, inspirându-se din parafrazarea lui Mircea Eliade reformulată astfel: ”Am făcut și eu ce am putut în această viață în care a trebuit să lupt ca un războinic și să dovedesc mult curaj, chiar dacă asta a însemnat să calc în picioare pe ceilalți și să pășesc peste cadavre, jupuind de vii pe cei care vroiau să mă mănânce, zgâriind cu ghearele și sfâșiind cu colții pe dușmani, așa cum fac animalele de pradă și carnivorele fiindcă așa trebuie să faci în viața asta în care nu se uită nimeni la tine și în care nu îți ddă nimeni o mână de ajutor pe degeaba fără să nu îți ceară un compromis, o înjosire !” Așa își justifică scorpia eul animalului de pradă în plină dezvoltare care în zilele noastre este mascată sub forma frazeologiei ”dezvoltare personală”, și care trăiește în miezul junglei sale interioare, cugetând despre viață că tot ce este mai bun i se cuvine întrucât ”she/he fuched her/his way up to the top” în lanțul trofic. Și știi care este cel mai puternic paradox al suferindului de complex de superioritate? Să fie invidios pe animalul de pradă ce habitează în jungla vecină fiindcă hai să nu uităm că toate animalele cu atributull personalității alfa își dispută teritoriile!

Vai mie, ursitule, cum mi s-a întâmplat și mie de câteva ori când, zgândărind ramificația inconștientă a psihicului meu, să mă surprind strigând, cuprinsă de frenezie: ”Sunt o zeiță și merit doar un zeu!” Desigur că sunt o zeiță minunată, grațioasă, superbă și foarte puternică și desigur că merit doar un zeu căci acest clișeu verbal izvora din amarnica mea suferință legată de sexul opus, iar acest discurs motivațional nu exprima atunci decât voința de a mă educa să gândesc că merit să fiu într-o relație sănătoasă cu cineva potrivit mie. Dar una este să nu te mai înjosești și să te compromiți chiar pentru orișicine fiindcă hai să nu uităm de simțul discernământului, în pofida faptului că lecția de viață impune conștientizarea adevărului că nu sunt cu nimic mai bună decât semenii mei și alta este să te divinizezi atât de mult încât să ai așteptarea să ți se aducă ofrande și jertfe sub forma de sacrificii umane, ca unei zeițe antropofage (citește carnivore)!

Din aproape în aproape am ajuns, așadar, la concluzia că aceasta ar fi fost viața mea de nu mi s-ar fi aplicat agresiunile din copilărie și nu este umbră de îndoială în cugetul meu că moștenirea pe care aș fi lăsat-o umanității ar fi fost o altă mizerabilă saga de proză de ficțiune despre un alt personaj de sex feminin sau masculin, înzestrat cu numeroase talente, neînțelesul școlii, rebelul fără cauză cu ochi de demon și chip de înger pe care toți copilașii din lume să îl adore, dorindu-și să fie ca acest personaj. Și în locul unei singure vieți de copil distrusă m-aș fi făcut vinovată de distrugerea multor altor vieți, iar karma pentru responsabilitatea cuvântului este una foarte dură!

Acesta este, deci, scheletul trecutului și motivul pentru care nu am avut copilărie după 8 ani căci răul din mine ar fi furat copilăria multor altor copii. Și mai mult decât atât, în loc să profesez ca blogger faimos pe teme despre sexualitate, învățând femeile cum să danseze în poală iubiților lor ca să primească de la aceștia cadouri și atenții și în loc să le mai ”educ” în arta seducției și a jocurilor și perversiunilor sexuale, cum îi stă în fire scorpiei să învețe pe ceilalți, Marea Lege m-a constrâns pe mine, autoarea și inițiatoarea multor nenorociri, să îi dansez în poală unchiului Sam pe camera video ca să înțeleg cât este de înjositor să cerșești pentru atenție ca un cățelulș care cerșește pentru treats, apoi dusă în infern nu numai o singură dată ca să cunosc pe propria piele unde ajung cei cu un astfel de comportament. Acest comportament nu se poate reeduca așa cum credem că se reeducă un infractor trimis la casa de corecție întrucât egoul nu primește iertarea păcatului, esența sufletească fiind aceea care primește iertarea, ori aceasta nu se poate înfăptui decât prin moartea eului propriu-zis.

Acum, de câte ori nu am scris anterior despre numeroasele mele crize de conștiință și despre durerile pe care le simt în trupul fizic și în cel eteric ca urmare a activității energiei Kundalini care mă purifică în interior cu înnălbitorul focului Său Divin încât să fi fost posibil ca o frântură a inocenței de copil a esenței mele divine să fi fost eliberată din păcat? Vocea mea de copil este dovada vie că energia despre care scriu lucrează sub epidermă și în straturile minții, scânteie de foc sacru care mi-a fost dăruită ca să mă curățe cu buretele fiindcă m-am căit și fiindcă am implorat Cerul să fiu ajutată așa încât să îmi pot recupera sufletul pe care simțisem că îl pierdusem, deși mai toate josniciile păcătoase pe care le-am comis au fost îndreptate împotriva ei, a Mamei Cosmice și a Spiritului Sfânt, însă această frântură minusculă de energie divină purificatoare mi-a fost dăruită ca dovadă vie că Mila Justiției Divine este infinită! Altminteri, energia Mamei Divine Kundalini nu se trezește deplin și în întregime decât în anumite condiții despre care nu am cum să scriu fiindcă nu le îndeplinesc, dar despre care am citit în cărți precum ”Misterul înfloririi de aur” sau ”Căsătoria perfectă” a Maestrului Samael Aun Weor. Un lucru vital, după toate aparențele, l-am înțeles și eu citind aceste cărți, anume că focul purificator al energiei Kundalini nu îmi va fi dat decât prin intermediul tău, ursitule, întrucât Mama Divină este focul iubirii și lancea lui Eros și pentru că fără puterea la capacitatea sa maximă de purificare a flăcării iubirii nu va putea intra în acțiune decât DUPĂ ce te voi întâlni și DUPĂ ce vom forma un cuplu legitim în lumea vizibilă a materiei, acum nu îmi sunt decât dezvăluite hățișurile și păienjenișul egoului pentru ca eu, esența sufletească, să devin conștientă de întreaga ramificație a păcatelor mele.

«Că toate religiile sunt imitația și simbolul uniunii bărbatului cu femeia pentru a-L putea întâlni din nou pe Dumnezeu. Că scopul tuturor școlilor ermetice antice și moderne și mai ales Inițierea în Colegiul Magilor era să încerce să-l regenereze pe om prin intermediul energiei creatoare sexuale».

Maestrul Jorge Adoum (Mago Jefa)

Este llimpede că această chestiune a uniunii bărbatului cu femeia descrisă în citatul de mai sus nu simbolizează decât un ddeziderat la care aspir în clipa de față și cum îmi este necunoscută această stare a lucrurilor, sunt împiedicată să vorbesc despre energia Mamei Divine Kundalini în contextul întregii sale amplori și al întregului său mister. Însă subiectul despre care pot vorbi este iertarea întrucât iertarea nu necesită condiții și nu depinde nici de existența unui partener, nici de alte lucruri.

Astfel reiese din confesiunea mea că iertarea agresorilor mei pe care i-am învinuit pentru multul rău pe care mi l-au făcut de-a lungul vieții trebuie să fie atât de deplină și profundă încât, de aș fi chemată ca martoră într-un proces în care ei ar sta în boxa acuzaților, eu nu numai că ar trebui să renunț la acuzații fără să mă mai întorc vreodată înapoi ca să fac recurs, ci ar trebui și să le mulțumesc torționarilor mei căci fără de ei, cei pe care Marea Lege i-a folosit ca să mă pedepsească pentru a fi educată și corectată, eu aș fi făcut foarte mult rău multor altora în acest infinit lanț al cauzalității.