dec. 082021
 

<>

Miercuri, 08 Decembrie 2021

Sunt 2 luni de când a murit tatăl meu, iar săptămâna aceasta, dintre toate, este cea mai apăsătoare și imposibil de îndurat. În mod obișnuit, ne-am fi petrecut aceste zile bătându-ne capul cu idei de cadouri pentru tata fiindcă onomastica lui era de Sfântul Nicolae, iar ziua lui de naștere urma pe 12 Decembrie. Ar fi împlinit 61 de ani peste 4 zile. Dar toate aceste obiceiuri s-au curmat, iar mie uneia mi se face rău de la stomac gândindu-mă la toate acestea și simțind în mod accentuat că am suferit un șoc destul de mare în seara când a murit, nevenindu-mi nici acum să cred că acest lucru s-a întâmplat, acest lucru de care lui i-a fost cel mai frică.

Dar Ana mi-a povestit în urmă cu o săptămână că, în timpul ultimului interviu radiofonic, Maestrul Kwen Khan Ku a discutat despre cum pierderea unei persoane dragi constituie o probă de aer pentru gnostici, iar instabilitatea financiară constituie o probă de pământ, trebuind în ambele rânduri să ne punem toată încrederea în Tatăl ca să ieșim victorioși din aceste încercări. Și mi s-a părut deosebit de interesant să aud că Maestrul Kwen Khan Ku a abordat aceste subiecte, dintre toate posibile, în toiul cărora eu și familia mea ne aflăm în clipa de față.

Desigur că pierderea unei persoane iubite constituie o probă, un test, o încercare căci mulți ne întoarcem împotriva Tatălui și împotriva hotărârilor Sale, zicând că ni s-a făcut o nedreptate furându-ni-se părintele și soțul. Dar oare această probă de aer presupune să trebuiască să înghițim și mizerabilul și execrabilul comportament al celor din jurul nostru? Căci rudele din partea mamei mele se comportă de acum ca și cum tata nici nu ar fi existat. Mătușa mea nu a mai sunat-o pe mama să o întrebe cum se mai simte de mai bine de o lună, în vreme ce vărul meu nu ne-a adresat încă nici măcar un cuvânt de condoleanțe, pretextând că mătușa este purtătorul de cuvânt pentru ei toți, mătușă care a uitat de bunul-simț și de buna-cuviință față de sora sa și față de cumnatul care, deși nu l-a înghițit niciodată, văzând în el un ratat care nu a fost capabil să ridice o casă, nu a uitat absolut niciodată să o sune, de când ne-a dat vestea diagnosticului cancerului său, să o întrebe cum se mai simte și să o încurajeze și să o îmbărbăteze. Dar acum toți acești oameni se comportă ca și cum tata nici nu ar fi existat. Însă sincer voi mărturisi că dacă aș auzi-o pe bunica deschizând gura ca să vorbească despre el, aș pocni-o și aș alunga-o în mijlocul străzii, în frigul de afară. Căci în judecata ei netrebnică, în timpul priveghiului de la biserică din ziua de luni, deci la nici 48 de ore de la moartea lui, ea trăncănea în biserică, vorbind rudelor și verișoarelor din partea tatălui meu despre minunatele isprăvi ale nepotului ei, vărul meu, făcându-mi stomacul să mi se întoarcă pe dos de greață și de dezgust și făcându-mă să îmi iau lumea în cap de mânie!

Pierderea unei ființe iubite constituie proba de aer, încercarea al cărei scop nu îl contest ca având sens și importanță, dar ca să înduri și toate aceste mizerii ce probă o mai fi constituind? Desigur că trebuie să fie proba iertării, cea mai dificilă și importantă dintre toate.

– De ce nu plecați din țară? ne-a întrebat la telefon, în urmă cu aproape 3 săptămâni, prietenul nostru misionar gnostic relocat în America Latină cu misiunea sa.

Dacă aș fi văzut, negreșit că acest lucru s-ar fi făcut, luându-le pe mama și pe sora mea cu mine. Fiindcă eu aș fi avut acest curaj și această îndrăzneală să plec în necunoscut, chiar dacă ultima oară când am făcut această mișcare de a pleca în necunoscut, m-am întors pe jumătate moartă din marea mea aventură. Și poate că faptul că nu văd este menit tocmai să mă împiedice să plec de aici. Să nu plec încă. Căci aș putea oare să trec cu vederea toate aceste semne care dezvăluie Voia Tatălui? Nu vorbesc numai despre vise sau sincronicități și citate, etc., chiar dacă trebuie să reamintesc în aceste rânduri visul pe care l-am avut cu Îngerul iubirii Anael de la mijlocul lui iulie în timpul căruia mi-a oferit indicația de a începe să mă familiarizez cu limba spaniolă pentru începători. De ce am avut acel vis tocmai în dimineața acelei zile cu deosebită semnificație în contextul chestiunii karmei de familie? Și cum aș putea ignora zecile de scene ale viitorului meu ce mi-au fost dezvăluite de către Divinitate care mă arată locuind în altă parte decât România? De unde știu că nu este vorba despre România, chiar dacă aceste viziuni n-au făcut decât să îmi arate ape, munți, dealuri, văi, păduri și vegetație din care are și România? Ei bine, din cauza unor alte ghidușe și poznașe imagini ale unor oi năzdrăvane care mi-au fost arătate cu mult timp în urmă, eu crezând la momentul respectiv că erau oi de pe alte planete din cauza dimensiunilor lor nefiresc de mari, în comparație cu mioarele de pe meleagurile noastre. Descriindu-i surorii mele năzdrăvana oaie cu care am fost dezvăluită că mă voi împrieteni într-o bună zi, sora mea mi-a confesat că acea descriere corespunde oii alpaca ce trăiește în America Latină!

Dar cel mai concludent semn este următorul. După ce am încheiat conversația cu prietenul nostru misionar care ne-a sfătuit, așa cum am mărturisit mai sus, să părăsim țara, m-am rugat Tatălui care se află în ascuns, cerând de la El un semn edificator și foarte clar prin care să ne arate că ne izgonește de pe teritoriul țării, dezvăluindu-ne astfel că Voia Sa este ca noi să locuim în altă parte. Am cerut Tatălui să nu fie îngăduitor cu noi și să ne trimită un semn oricât de dur care să ne scuture, chiar dacă ne-ar fi provocat suferință emoțională și mentală.

Câteva zile mai târziu, având niște treburi de terminat la vecheea fermă de legume și zarzavaturi, mama și sora mea s-au întors în acea după-amiază cu inima cuprinsă de amărăciune și de tristețe, povestindu-mi că ferma a fost iarăși călcată, hoții furând ABSOLUT TOT ce s-a putut fura, inclusiv arcele de la solarii, masa din casă și ușa de la intrare. Da! Da! Au scos ușa din balamale și au luat-o cu ei! Au furat până și gutuile din pomi!

Primul jaf de anul trecut care mi-a deposedat familia de toate bunurile și utilajele agricole agonisite de-a lungul anilor a fost o chestiune de karma, fapt pe care l-am acceptat și înțeles, dar începând cu al doilea jaf din august am început să îmi pun întrebarea dacă nu cumva Dumnezeu căuta să ne comunice un mesaj foarte important, vrând să ne arate, chiar dacă forțat și silnic, că se căuta să fim izgoniți de pe aceste pământuri, în mod intenționat și deliberat, spre binele nostru, destinul nostru având să se împlinească altundeva. Cum era de așteptat, interpretarea aadusă de mine acestei întâmplări a rămas fără ecou în familia mea, în timp ce acest ultim jaf nu este perceput decât ca o altă crimă comisă de niște tâlhari netrebnici și fără de niciun Dumnezeu. Dar eu aleg să privesc la toate acestea prin filtrul semnului pe care l-am cerut de la Tatăl și care îmi apare foarte clar și concludent, demonstrând că Voia Sa ne alungă nu numai de pe teritoriul acestei ferme, ci și din oraș, din județ și din țară. Dar ce știu eu…? Nu interpretasem greșit, atât, atât de greșit și semnul porumbelului alb cu aripile tăiate care venise la fermă în septembrie, fiind prevestitor de nefericiri în loc de bucurii? Și cum nu văd, continuând să fiu și acum oarbă, nici nu pot pleca niciunde, trebuind să lucrez în clipa fiecărei zile la cauza care mă împiedică să văd și, implicit, să mă deplasez liber înn spațiu.

Rugându-mă Ființei profunde și Mamei Divine undalini să fiu ajutată în acest sens, am primit îngăduința să lucrez în continuare la cauzalitatea durerilor mele, dar în loc să mi se deschidă mai mult calea către trauma molestului pe care o asociez, ca și cauzalitate, cu catalistul care a dus la accidentul meu cerebral și la orbire, în practică lucrurile se înfăptuiesc diferit întrucât tot Lucifer îmi este trimis la poarta somnului ca să mă chinuiască și ca să mă educe în gimnaziul psihologic. Și îmbrăcat în fiecare rând cu faimoasele pijamale portocalii despre care atâta am scris în trecut, mă supune calvarului de a-mi reaminti, cu fiecare ocazie, de agresiunea îndurată în copilărie. Pe parcursul ultimelor 3 săptămâni Lucifer mi-a bătut la ușa visului o dată la 3-4 zile, lucrând timp de ore și ore în cursul dimineților asupra corpului meu de emoții și asupra psihicului meu, dezgropând din subconștientul meu, prin stimulii săi, ceea ce am îngropat și inhibat în adâncul meu. Nu am vrut să mai transpun în scris chiar fiecare astfel de experiență avută de la ultima scrisoare întrucât am creat așteptarea ca ceva extraordinar să se petreacă în Universul interior, deci un fel de rezultat atât de exploziv care să îmi deblocheze emoțiile refulate și care să îmi inducă o regresie către o amintire trecută, ajutându-mă să înțeleg mai bine cauza suferinței mele. Dar oricât a lucrat Luciferul partticular asupra corpului meu de emoții și asupra corpului meu de dorințe, simt că nu am înaintat aproape deloc, cu toate că mici răbufniri și erupții ale traumei îngropate în mormântul inconștientului cutremură, din când în când, pământul meu filozofic.

Iar această palidă pâlpâire de conștiință începe să priceapă faptul concret pe care l-am trecut de mai multe ori în scris în trecut, descriind cum că, fiind forțată și obligată în mod silnic să suport agresiunea vărului meu pe parcursul copilăriei, am creat în subconștientul meu predispoziția spre a tolera, accepta și înghiți comportamentul agresiv al bărbaților din jurul meu. Dacă această predispoziție s-ar fi imprimat în mod corespunzător în psihicul meu, mi-ar fi îngăduit să simt milă și compasiune inclusiv pentru cei mai înrăiți agresori, lucru care mi-ar fi permis să pot lucra, bunăoară, ca psiho-terapeut într-o închisoare, ajutând condamnații să se reabiliteze, etc. Dar această predispoziție mi-a fost forțată în mod foarte greșit în psihic, nefiind deloc ajutată să filtrez aceste impresii și experiențe prin filtrul discernământului și al deliberării. Căci am fost silită nu să am înțelegere și compasiune pentru agresori și bătăuși, ci am fost silită să trăiesc ca într-o familie cu ei și să îi iubesc. Să îi primesc ca parteneri de viață și să le suport și să le tolerez agresiunile fără a cârti, fără a riposta, fără a cere ajutor de la cei din jurul meu. Fiind atât de agresată în copilărie fără să fiu vreodată ajutată și salvată cu adevărat de adulții din familie, această predispoziție subconștientă de a atrage bătăuși și agresori în viața mea m-a împiedicat să cer ajutor la timp de la familia mea fiindcă memoria îmi reamintea, din experiențele traumatice anterioare, că oricum ar fi fost inutil să cer cuiva ajutor de vreme ce nu am fost niciodată salvată în trecut!

Poate că cea mai interesantă experiență indusă de către energia luciferică din ultimele 3 săptămâni s-a petrecut în urmă cu o săptămână, în cursul dimineții unei zile. Cât m-a chinuit și m-a pus la încercare Lucifer nu voi mai descrie pe larg, dar ce merită povestit este următorul detaliu. Mă condusese într-o casă destul de spațioasă, cu pereți înalți și cu multe camere. Părea a fi locuința privată a unei familii numeroase, dar întregul spațiu emana către simțurile mele interne suprasensibile puternicul sentiment că mă aflam într-o casă de nebuni, așa cum numai o familie numeroasă și disfuncțională poate fi numită. Și prin orice ungher al odăilor eram condusă, percepeam niște energii sinistre colcăind peste tot, precum larvele și gândacii. Totul era atât de scârbos și de oribil și numai impunătoarea semnătură energetică a lui Lucifer m-a ajutat să rezist, cu toate că jocul lui de-a dezinfecția în acea casă nu era menită să mă împiedice să intru în contact cu toate acele larve. Din contră! Pe oriunde pășeam, călcând pe podeaua ale căror scânduri trebuie să fi simbolizat nervii unui membru al numeroasei familii răscoleam vreun cuib de larve și de gândaci care, ridicându-se în aer precum praful scuturat, îmi pătrundeau pe gură și pe nări în organism, cuplându-se cu energia mea vitală și modificând procesele mele de gândire, făcându-mă să mă identific cu obsesiile, fixațiile și preocupările lor. Fiindcă, în fond, toate acele dihănii care pluteau în aer erau larvele mentale ale obsesiilor și fixațiilor din care orice muritor umanoid are și care, în interiorul unei familii numeroase, se pot transmite de la un membru la altul precum microbii.

Dar paharul de toleranță la aceste trăiri insolite mi s-a umplut în momentul în care o ditamai larva mi s-a strecurat pe nesimțite pe gură, scufundându-se în măruntaiele mele precum un vierme și făcându-mă să mă identific cu mania sa, mania unui alt membru al numeroasei familii pe care Lucifer mi-o prezenta ca exponată a celor mai distrugători microbi și viruși mentali, aceia ai rudelor mai mult sau mai puțin apropiate alături de care viața trăită zi de zi în comun înseamnă să preiei din maniile, obiceiurile și obsesiile lor, identificându-te cu problemele lor, cu dramele lor și cu suferințele și credințele lor.

Cum aș putea să interpretez această ciudată, dar revelatoare experiență sufletească legată de casa de nebuni pe care o familie numeroasă care trăiește împreună o simbolizează? Să pic în ridicolul și în absurdul de a spune că cel mai înțelept și sănătos lucru este să mă țin la distanță, în permanență, de rudele mele ca să nu mă molipsesc cu drăcoveniile lor mentale și emoționale? Desigur că nu…. În fond, Marea Lege Cosmică m-a târât din Irlanda, prin intermediul accidentului cerebral, înapoi în sânul familiei ca să învăț prețioasa lecție a traiului în comun cu părinții și sora mea. Dar cum vreau să soluționez în mod practic și eficient această chestiune a conflictului cu rudele mele, voi povesti în continuare un alt semn/îndemn primit de la Tatăl în cursul acestui an, înainte de a ne muta în noua locuință, când conflictul dintre mine și bunica mea era mai amar. Rugând pe Tatăl să îmi arate ce atitudine să adopt, la modul general, față de chestiunea legăturilor de familie spre a-mi servi ca învățătură de minte pentru tot restul zilelor mele și pentru viețile mele viitoare, următorul fapt s-a petrecut câteva zile mai târziu.

Având un frate pe care nu îl mai văzuse de foarte mulți ani și care locuia în oraș, bunica l-a invitat într-o duminică, Venind în vizită, fratele bunicii era însoțit de un tânăr de vârsta mea despre care mama mi-a spus că era nepotul fratelui bunicii, deci văr de gradul II cu mine. Apoi mi-a mai povestit că tatăl acestui tânăr îi este văr bun mamei, dar că nu își amintește să îi fi vorbit vreodată de când se știe ea că trăiește pe lume, fapt care nu i s-a părut nimănui niciodată nici ciudat, nici deplasat, nici în niciun fel! Văleu și vai de noi, iată un caz de unchi, de nepoți de unchi și de verișori care nu au fost obligați cu de-a sila să aibă contact, să se cunoască, să se întâlnească, să își vorbească și să petreacă împreună! De ce, deci, eu și sora mea am fost silite să dormim în aceeași cameră cu vărul nostru, trebuind să suporttăm atâtea lucruri dezgustătoare pe care le făcea și despre care mi-e scârbă să povestesc? Nu constituie această micuță coincidență învățătura Tatălui despre complicatele legături de familie, când aceasta este numeroasă? Să ai, deci, unchi, mătuși, veri și verișoare, dar să nu îți treacă prin minte că există obligația, conform cu Legea Divină și cu Voia Tatălui, de a trăi zi de zi în aceeași bătătură cu toate neamurile tale! Căci negreșit că bătătura din curte s-ar preschimba, în cel mai scurt timp, în bătături pe suflet. Până la urmă, problema karmei de familie e o chestiune de identificare și de implicare într-un conflict care izbucnește între larvele obsesiilor și fixațiilor ce posedă și controlează/manipulează sistemul nervos al altor membri ai familiei, conflict în care tu nu ai ce căuta și de care trebuie să te detașezi cu orice preț!

Dar deduc din toate aceste întâmplări și trăiri că, deși Voia Tatălui pentru mine și pentru familia mea apropiată este să ne relocăm în altă țară, acest lucru nu înseamnă că nu vom întâmpina piedici pe drum, piedici pe care numai rudele noastre ni le pot pune, apelând la șantaj emoțional și la constrângeri ca să ne întoarcă din drum. Căci nu încape îndoială că, chiar dacă le-am face tuturor invitația de a veni cu noi în necunoscut, asigurându-le pâinea cea de toate zilele și acoperișul deasupra capului, nu ne-ar lua nimeni în seamă întrucât atașamentul lor față de proprietățile lor și de casele lor este profund. De exemplu, cu toate că bunica a fost de acord pe timpul verii să dea curs procesului de succesiune asupra terenurilor rămase după moartea bunicului, acum s-a răzgândit, crezând că, rămânând fără brațul tatălui meu, noi am rămas și pe drumuri, fără acoperiș deasupra capului și fără niciun mijloc de a ne mai câștiga traiul. Și pentru că ea prevede catastrofa aceasta în care nu vom avea bani să mai plătim chiria și ratele la bancă pentru casa de la țară, găsește că vechea ei casă bătrânească poate fi ultimul refugiu unde să ne adăpostim. E tragic, cu adevărat tragic văzând că bunica nici acum nu pricepe că acele case nu mai stau în picioare cu adevărat ca să se mai poată trăi în ele, refuzând să dea mamei o mână de ajutor și făcându-se că tata nici nu a existat vreodată. Din contră, tot ea este cea care caută să primească de la noi consolare…

Dar și eu prevăd catastrofa, marea catastrofă care va răsturna pământul cu susul în jos și despre care Iisus Hristos a profețit în Evanghelii. Iar când semnele Voii Tatălui nu vor mai lăsa niciun pic de dubiu nici în sufletele mamei și surorii mele că trebuie să plecăm din România, cineva din familie trebuie să își ridice vocea peste toate celelalte guri care acuză, judecă, critică, ocărăsc, pretextează, se justifică, vociferează și revendică. Și această singură voce dintr-o familie de dezbinați trebuie să îi facă pe ceilalți să priceapă că nu mai există scuze pentru nesimțire și josnicie. Rolul acestui purtător de cuvânt ieșit din minți, căci despre un nebun este vorba, îmi aparține. Până la urmă, a existat mult rost în testul nebuniei prin care Tatăl m-a trecut la sfârșitul lui august, trebuind să dau dovadă că nu îmi pasă că cei din jurul meu mă văd drept o nebună picată în mania religiozității și a sfârșitului lumii.

Însă testul nebuniei a fost unul lung și deosebit de delicat căci, până la urmă, în ultimii 6-7 ani am fost supusă la tot felul de probe, scoțându-mi-se în cale tot felul de oameni care, de exemplu, îmi acopereau gura cu podul palmei ori de câte ori încercam să vorbesc despre Mama Divină Kundalini, zicându-mi să tac și să nu vorbesc despre așa ceva pentru ca ceilalți din jurul meu să nu creadă că sunt nebună, etc. Să mai trec în scris detaliile despre cum alții m-au numit schizofrenică direct în față după ce le-am destăinuit unele din aceste experiențe mistice extraordinare care mi-au fost date? Însuși faptul că am auzit o perioadă voci, simptomul nebuniei de care ABSOLUT toți se tem ca de ciumă, a constituit un test al Tatălui care mi-a pus la încercare credincioșia și încrederea în Voia Sa!

Numai orbirea nu vrea să plece de la mine fiindcă, dacă ar fi plecat, și eu aș fi plecat de mult timp în lume. Și ce tragi-comic ar fi fost, amăgitorule, amăgitorule, tu cel în care mi s-a spus că stă adormit sufletul meu pereche, să mă cauți la mii și zeci de mii de kilometri depărtare de tine. N-ai vrut să ai de-a face cu mine când am locuit la 10 minute de mers pe jos de tine, cum ar fi oare să traversezi 2 continente și un ocean ca să mă întâlnești în persoană? Mare, mare păcat, ursitule, căci eu am crezut sincer că trebuia să fim 2 într-o barcă, aproape de locul nostru de lângă malul mării.

nov. 022021
 

<>

Marți, 02 Noiembrie 2021

Duminică dimineață am purtat iarăși cu mama o conversație foarte benefică pentru suflet, încurajându-ne și îmbărbătându-ne una pe cealaltă. S-au schimbat atât de multe de la moartea tatălui meu, de parcă a luat totul cu el când a plecat! Ar fi fost inevitabil să nu ne fi prăbușit toate 3 după ce a murit tata dacă Bunul Dumnezeu nu ne-ar fi pregătit din timp ca să primim această tristă pierdere cu mai multă înțelegere și deschidere, privindu-o dintr-o perspectivă mai puțin tragică. Totuși, schimbările ne bat la ușă, iar principala schimbare care s-a grăbit să ne forțeze mâna a fost grădina de legume și zarzavaturi la care a trebuit să renunțăm.

În timpul discursului meu motivațional rostit în fața mamei am pozat drept curajoasă, încrezătoare, stăpână pe mine și pe situație și în deplină cunoștință de cauză, explicând mamei teoria spirituală despre asumarea răspunderii, despre iertarea greșiților noștri, despre dizolvarea tiparelor de gândire toxice și, în cele din urmă, despre împlinirea Voii Tatălui. Așa i-am vorbit mamei timp de mai bine de o oră, dar în lumea mea interioară nici măcar eu singură nu știam cum mă simțeam în realitate. Iar stimulul pe care psihicul/sufletul l-a primit sub forma acestei emanații de prefăcătorie a provocat în sufletul meu o reacție care a venit deosebit de repede.

În cursul dimineții de ieri am avut o experiență sufletească destul de deosebită în lumile interne suprasensibile, cu toate că multe din particularitățile sale au adus foarte mult cu alte experiențe avute până acum. Dar un lucru a fost cu adevărat remarcabil, meritând să fie descris, așa că iată cum s-au derulat scenele, numai pe cele de la început neputându-mi-le aminti. Nu, pe cele de dimineață nu mi le pot aminti, dar toate acestea au început, în realitate, încă din cursul nopții când, deși trupul fizic dormea, am început să percep mișcarea vagă a unei umbre în jurul meu. Nu îmi dădeam seama ce făcea și numai forma sa de manifestare mi-a tăiat, chiar de la început, curiozitatea să aflu mai multe. Se mișca foarte repede în jurul meu, dar pentru că am recunoscut manifestarea respectivă ca fiind faza incipientă a contactului cu umbra inconștientului, m-am speriat destul de tare, dorindu-mi prea puțin să intru în legătură cu formele inconștientului meu, motiv pentru care m-am grăbit să mă trezesc în corpul fizic. În stare de veghe fiind, m-am rugat Ființei interioare profunde să îmi fie alături, zicând Maestrului interior că nu căutam să fug din fața încercării, dar că nu puteam suporta acele senzații neplăcute relaționate cu emanațiile energetice și vibraționale ale acelui loc. Așa am cerut Ființei reale interioare să mi se alăture dacă scena din care tocmai mă retrăsesem avea să mă atragă iarăși în interiorul său.

Dar nimic nu s-a mai întâmplat până dimineață când mi-am dat seama că eram trează dincolo de zidul somnului. De acest lucru eram perfect conștientă pentru că recunoșteam textura acelei substanțe în care pluteam și care m-a ajutat întotdeauna să îmi dau seama că ce mi se întâmplă nu mai ține de dimensiunea materială, ci de lumile invizibile. Totul era destul de întunecos, dar decorurile erau suficient de perceptibile încât să îmi dau seama unde eram, anume în orașul de baștină pe ale cărui străzi mă preumblam în grabă. Nu eram singură în timpul acestor preumblări ale mele, câteva proiecții ale unor forme umane însoțindu-mă dintr-un loc într-altul.

Ne grăbeam destul de mult, însă eu nu aveam nicio idee unde intenționam să ajungem, iar totul mi se părea destul de misterios și de lipsit de sens. Și cu toate că știam că visam, nu m-am putut abține să nu țin o prelegere în fața formelor care mă însoțeau, căutând să le explic din punct de vedere teoretic ce li se întâmplă sufletelor după ce mor, la pătrunderea lor în lumina astrală. Astfel am început să le spun despre acele lucruri pe care și sufletul tatălui meu trebuie că le trăiește, explicând mai departe ceea ce sora mea mi-a citit zilele trecute din cartea ”Enigmele morții” a Maestrului Samael Aun Weor, anume că sufletul tatălui meu, în ciuda faptului că ar putea primi o excursie în paradisurile astralului superior ca o răsplată pentru efortul pe care l-a depus în această viață ca să fie un om mai bun, ar putea fi împiedicat să vadă adevărul din cauza propriei stări de visare în care se află. Desigur, este destul de probabil că i se va îngădui să trăiască experiența fericirii absolute și infinite în paradisurile astralului superior unde și eu am fost dusă de câteva ori până acum ca să pot depune mărturie că aceste spații cosmice există, dar tot ce sufletul tatălui meu va trăi acolo va fi puternic influențat de propriile proiecții mentale și de imaginația sa.
– Negreșit, le ziceam acelor forme în prelegerea mea, i se va îngădui sufletului tatălui meu să aibă parte de experiența fericirii, dar numai în măsura în care propriile sale proiecții mentale vor fi ținute departe de păcate. Ar fi ridicol să crezi că păcatele pe care le avem și despre care credem că ne fac fericiți își vor găsi vreodată punct de pătrundere în paradis. Deduc, deci, că ceea ce visează sufletul tatălui meu că este fericirea trebuie să fie conform cu Legea. Și oricum ar fi, sigur nu vede adevărul.

Așa cuvântam în propriul vis, întocmai cum îi făcusem teorie și mamei cu o zi în urmă. Și continuam să ne mișcăm toți în mare grabă către o destinație totalmente necunoscută. Iar când de grupul nostru s-au agățat câțiva băieței cu o atitudine rău-prevestitoare, firul narativ al întregii experiențe mi-a devenit complet lipsit de sens. Urcaserăm cu toții, cu mic, cu mare, pe scările interioare ale unui bloc oarecare, oprindu-ne în fața unei uși în care am vrut să batem ca să ni se deschidă, dar totul mi se părea acum absurd și irațional, așa că m-am oprit în loc ca să cuget o clipă la toate aceste scene care se desfășurau în jurul meu. Acei băieței care se agățaseră de grup îmi displăceau profund fiindcă aduceau cu imaginea acelor golani în devenire de care mă tem, așa că le-am făcut un semn cu mâna ca să păstreze distanța față de mine. Și izolându-mă într-un colț al palierului, mi-am zis în felul următor: – Bun! Știu cu deplină certitudine că acum sunt în interiorul unui vis! Ce trebuie să fac ca să ies în afara lui?

Și numai ce mi-am emis reflectarea în spațiu că cel mai minunat și interesant lucru s-a petrecut imediat după aceea! Palierul pe care ne aflam toți s-a rupt, acei copii și alte câteva forme de dinainte rămânând pe o parte, iar eu pe cealaltă parte a crăpăturii care a început să se lărgească din ce în ce mai mult, făcându-mă să mă simt ca și cum eram expulzată din acea substanță în care mă trezisem plutind la începutul acestei experiențe! Cei din fața mea îmi păreau acum foarte îndepărttați, dar formele lor miniaturale îmi păreau acum că sunt absorbite în aceeași substanță de la început, din care și veniseră. Ruptura dintre mine și acele forme s-a accentuat din ce în ce mai mult, făcându-mă să mă simt cum ies în afara visului și a propriei fantezii, iar acest fapt în sine a fost o minune să îl trăiesc printr-o experiență directă!

Dar unde m-am trezit imediat după aceea a fost, cel puțin în primele clipe, cu mult mai dezagreabil decât fusese contactul inițial cu umbra care mă bântuise în cursul nopții. Acea semi-obscuritate care mă înconjura nu putea fi decât specifică infernului personal, iar greutatea pietrificată pe care o simțeam în toată ființa mea nu venea decât ca o reconfirmare a faptului că acum aveam contact cu tenebrele. Iar acela care a hotărât să se exteriorizeze în lumina astralului din propria aură pietrificată a fost un fel de imitație plină de malițiozitate a sufletului meu pereche care a căutat să copieze semnalmentele autenticului Zburător, de la înălțime și constituție fizică, până la voce și amprentă energetică. Și pentru câteva momente am lăsat garda jos, crezând că mi se dădea voie să am contact cu sufletul meu pereche, dar modul său intimidant de a se manifesta m-a pus pe gânduri. Și pentru că s-a realipit de mine, pătrunzându-mi în aură și făcându-mi povara din suflet să mi se pară și mai grea, am dedus că picasem în capcana unei contraforțe mentale foarte periculoase.

Primul meu impuls a fost să strig după ajutor, dar pe cine să chem mai întâi? Și fără pic de șovăire am strigat după Mama Divină Kundalini căci numai forța Sa electrică este capabilă să dizolve aceste forme mentale. Iar când deasupra capului meu a apărut un astru impunător de culoare gălbui-portocalie, precum coloritul soarelui când răsare dimineața, mi-am ridicat ochii către minunata prezență numai ca să strig cu și mai multă disperare:
– Mamaaaaaa Divinăăăăă!

Și niciun alt cuvânt în plus nu mai puteam rosti, simțindu-mă atât de agitată și zbătându-mă în fel și chip ca să ies din plasa acelei forme mentale care mă ținea prinsă între brațele sale.
– Mamaaaa Divinăăă! a strigat și eul din aura mea, însă sincer voi mărturisi că nu am mai auzit până în acea clipă un timbru vocal mai ironic, mai batjocoritor și mai răutăcios, așa cum numai blasfemia și luarea numelui Domnului în deșert ar putea să sune pe buzele unui nemernic.

Dar nenorocita și păgâna eram eu însămi. Și când am auzit acel timbru vocal masculin care nu era decât o emanație a propriului subconștient, m-am recunoscut în acea voce și în acea răutate disprețuitoare și insultătoare care se exprima astfel prin imaginea sufletului meu pereche în fața astrului din Cer la care continuam să privesc cu stăruință și nădejde și care nu putea fi decât o deghizare a Ființei mele reale interioare pe care eu singură o luam în derâdere. Și iarăși am strigat după mama Divină, mânată de disperare și de neputință.

Mi-e greu să explic ce s-a întâmplat după aceea. Minunile sunt atât de greu de descris întrucât cuvintele nu pot acoperi în sensul lor conceptual limitat tot ceea ce sufletul simte în mod intim și profund atunci când i se dăruiește o minune.

Rugăciunea mea stăruitoare, tânguitoare și ardentă nu a rămas fără răspuns. Întregul spațiu care mă înconjura a fost cuprins de o vibrație atât de minunată, încât mi-a îngăduit cel puțin să mă opresc din a mă mai zbate în ghearele propriei mele răutăți care mă ținea atât de strâns. Acea energie vibrantă nu a împrumutat niciun chip, dar prezența Sa umplea spațiul, vorbindu-mi cu vocea unei femei care, deși exprima blândețe și bunătate, purta în timbrul Său vocal foarte multă autoritate și severitate. Și cât de melodioasă îi era vocea, nu am cuvinte să descriu ce vreau să zic prin ”voce melodioasă”! Însă mai degrabă cred că acea melodicitate venea din cuvintele pe care le rostea, cuvinte nepământești care aparțineau acei limbi mistice pe care am auzit-o de atâtea ori în lumile internne suprasensibile venind de pe buzele Îngerului iubirii Anael și ale marelui Judecător Cosmic Anubis, cât și de pe buzele mamei Divine Kundalini, limbă pe care sufletul meu o înțelege, dar pe care nu o poate traduce.

Iar sufletul meu era totalmente neresponsiv în fața cuvântării Mamei Divine Kundalini. Putea să existe îndoială că nu Ei îi aparținea prezența care îmi venise în ajutor? Iar eu nu puteam face decât să ascult acele sunete atât de minunat de melodice rostite de Mama Divină Kundalini particulară care îmi pătrundeau în adâncul sufletului, liniștindu-mă încetul cu încetul, așa cum liniștește un cântec de leagăn pe un bebeluș agitat care a început să plângă. Nu mă mai zbăteam nici eu, nu mă mai împotriveam bunătății și acțiunii Mamei Divine asupra mea. Și până și contraforța mentală care răbufnise în acea dimineață se calmase, retrăgându-se în vizuina sa din subconștientul meu, cu toate că am continuat să îi percep greutatea și influența asupra psihicului meu și asupra emoțiilor și energiei mele. Mama Divină Kundalini numai îmi liniștise mintea agitată, nu și eliminase cauza agitației mele.

Nu, nu, acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla fără ca eu să nu fi înțeles în prealabil ce anume cauzase atâta necaz pentru minte. O perioadă în cursul zilei de ieri am crezut că a fost vorba despre demonul relei-voințe ale cărui simptome și caracteristici au semănat foarte mult cu cele ale contraforței mentale de ieri dimineață, dar până la sfârșitul zilei mă căpătasem cu convingerea că nu despre malevolență fusese vorba, ci despre invidie.

Căci în timp ce încercam să o liniștesc pe mama duminică dimineață, eu nemărginită invidie simțeam pentru absolut fiecare ființă care a fost, este și va fi pentru care Mama Divină Kundalini a obținut iertarea păcatelor și modificarea circumstanțelor de viață de la Tribunalul Cosmic. Și parcă nici nu îmi vine a crede cât de încercată a fost familia mea, chiar dacă știu că ”a fi încercat” înseamnă a avea multă karma. Și nu pot să cred, nu pot să cred că Mama Divină a putut să obțină iertarea fărădelegilor comise de marii maeștri, însă pentru mine nu a dobândit iertarea acelui păcat care mă împiedică să am contact direct cu sufletul meu pereche a cărui întâlnire mi-a fost proorocită încă de acum 6 ani! Și mi-e cu desăvârșire imposibil să îmi controlez acum invidia față de toți aceia care au fost iertați fiindcă nu pot să cred că tot efortul meu de a mă pune în slujba Tatălui nu a înduplecat nici măcar inima acestui suflet pereche care nici până în ziua de azi nu a coborât din dimensiunea ipotezelor ca să se facă material. Oare cu ce o fi greșit tatăl meu ca să nu merite dreptul de a-și vedea fetița ținând de mână pe un băiat cu care să nu îi fie rușine să se prezinte în fața părinților ei ca să primească binecuvântarea lor? Ce binecuvântare să mai primesc acum când tata nu mai este?

aug. 142021
 

<>

Sâmbătă, 14 August 2021

Cu toate că întâlnirea cu cinismul de zilele trecute a fost o experiență care a ținut de morbid, mi-a făcut un bine incomensurabil la capitolul ”disciplină”. Căci dacă am văzut că prin cinism, prin sarcasm, prin ironie, prin răutate, prin încăpățânare și prin orgoliu nu dau dovadă decât de prostie în fața Ființei profunde, a trebuit să dau ascultare invitației Maestrului interior de a mă prezenta la cursurile Sale de re-educare și de re-abilitare a sufletului meu precum un copil docil și spășit.

Primul curs sau mai bine spus prima tentativă de curs s-a ținut în timpul meditației de azi-noapte. Nu mă bucur prea des de minunatele beneficii ale concentrării perfecte, dar când mi se întâmplă (de cele mai multe ori spontan) lucruri foarte minunate se petrec în universul interior. Și cum eram concentrată ca la școală, Ființa profundă a căutat să mă asculte dacă mi-am învățat lecția.

Nu am nicio idee cum să reproduc întrebările pe care mi le-a pus, iar asta nu pentru că nu îmi amintesc cuvintele întrucât n-a întrebuințat cuvinte ca să mă cerceteze, ci mai curând m-a căutat în labirintul lăuntric după stări emoționale. Și când găsea ceva nepotrivit, ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo, mă chestiona printr-o aducere la cunoștință a problemei în cauză. Și la toate acestea trebuia să răspund politicos, dar nu politețea îmi era cercetată, ci mai degrabă sinceritatea, onestitatea și înclinația spre auto-justificare.

Dar când deschideam gura să răspund nu simțeam nimic, nu mă găseam în fața Ființei profunde manifestându-mă cu niciun corp. Ce simțeam era că eu eram în Ființă și Aceasta era în mine și că între noi era o legătură cu neputință de rupt. Și pentru că toate se petreceau intern, m-am perceput exprimându-mă sub formă de valoare, de virtute. Și mă simțeam de mărimea unei semințe căci numai o virtute de-o șchioapă eram și la toate întrebările de verificare ale Ființei am răspuns cu vocea de copil fiindcă ea aparține esenței inocente a sufletului. Și tot ce răspundeam sub formă de gând auzeam în cutia craniană manifestându-se prin această inocență de copil, prin acest bun de mare preț pentru Ființa reală interioară. Dar niciun răspuns pe care îl dădeam nu era în întregime coerent. Tot ce exprimam era o bâlbâială sau, mai bine zis, o bâjbâială. Căci eram un copil tare micuț care de-abia învăța să vorbească, să gândească. Iar toate răspunsurile pe care le-am dat a trebuit să le formulez ad-hoc spre a nu sugera sub niciun chip și sub nicio formă sau ascunziș răutatea, sarcasmul, ironia și cinismul.

Și drept am să mărturisesc că nu am crezut vreodată că ar putea fi atât de dificil să vorbești și să gândești fără răutate, sarcasm și cinism. Nu îmi dădusem seama că sufeream de aceste boli ale sufletului într-un stadiu atât de avansat! Și trebuie că pe toate mi le-am însușit pentru a nu pica drept naivă și proastă în fața semenilor mei care m-au judecat toată viața mea aproape exclusiv din perspectiva performanțelor mele școlare. Cu alte cuvinte, am apelat la răutate și la sarcasm ca să îmi iau apărarea în fața semenilor care nu mă lăsau în pace să exist. Dar tot atât de sincer am să mărturisesc că a fost unul din cele mai grozave exerciții practice folosite de Ființa profundă ca să mă cerceteze!

Mult mai târziu după ce încheiasem meditația și adormisem, am fost martoră la un fenomen destul de nostim fiindcă a avut legătură cu Zburătorul. Sunt anumite semnale pe care le percep în interiorul viselor care mă alertează în legătură cu faptul că el este în preajmă și că se infiltrează în imaginile visului meu, iar azi-noapte acest fenomen s-a repetat cu țiuiturile și trâmbițele specifice.

Curând după aceea am început să simt ceva foarte straniu, ca și cum cineva descărca fișiere din conștiința ,mea. Când mi-am dat seama că era Zburătorul, i-am perceput forma și semnătura energetică. Iar el a fost din cap până în vârful degetelor de la picioare copia fidelă a lui Marius.
– Ce cauți să faci aici? l-am întrebat înciudată fiindcă simțeam că asupra mea se săvârșea o hoție, că în lumea mea interioară avea loc o scurgere de date, că cineva îmi spărgea sistemul de protecție al datelor.
– Nu mă interesează decât să îți citesc jurnalul, altceva nu mă privește, mi-a răspuns el, continuând să descarce din mine fișiere.

Avea vreun rost să mă opun? Nici nu aș fi știut cum să o fac… Eram totalmente cu garda jos fiindcă vedeam și forma Zburătorului, iar partea asta nu pot nega că îmi aducea o mare bucurie ochilor.

Am să îmi îngădui să interpretez că a fi dorit cel pe care îl cred că îmi este suflet pereche să îmi citească cu strictețe numai jurnalul înseamnă a-și dori să cunoască ce gândesc cu adevărat, în mod intim și profund, pe cont propriu și din părere personală, fără a ascunde nimic, fie de mi-ar fi gândul critic sau în alt fel precum se exprimă într-un jurnal.

Dar de ce, de ce oare am avut impresia la trezire că mă întrebai, ursitule, în legătură cu părerea pe care o am vis-a-vis de influența spaniolă? (joc de cuvinte)

Și mai târziu în noapte Luciferul particular mi-a dat un pont în legătură cu o emoție puternică pe care nici nu aș fi putut-o identifica de una singură ca să o pot decripta, dar drept am să zic că pontul său nu a fost oferit fără de tentație, iar gluma sa pe socoteala mea m-a făcut să mă rușinez că îmi doresc anumite beneficii pe care viața ar trebui să le asigure oricărui om dacă demnitatea umană ar fi fost o virtute pentru planeta aceasta. Și pentru că este prea jenant să descriu această subtilitate și subterfugiu al eului, n-am să insist prea mult pe tema aceasta, cu toate că îmi poate răspunde la multe întrebăr precum: ”ce mă face să mă simt protejată și în siguranță în apropierea unui bărbat?”

iul. 092021
 

Vineri, 09 Iulie 2021

Până voi rescrie textul pierdut marți seara în care descrisesem episodul mistic de luni dimineață ce l-a avut implicat pe demonul mâniei, mă voi ocupa să consemnez un alt episod trăit în această dimineață.

Nu am dormit foarte bine peste noapte. Trebuie că a avut legătură cu unele vești primite aseară despre care voi povesti în continuarea scrisorii având titlul ”Karma mea pentru păcate comise împotriva Tatălui, Marea Lege și Judecătorul Anubis”. Era vreo 04:30 când m-am trezit și până la 08:30, când m-am ridicat definitiv din pat, m-am mai trezit de alte două ori. Auzeam zgomot prin casă, ai mei se pregăteau de treabă, dar nu mă deranja. Și dacă bunica este acum la spital, Ana i-a închis pe ambii căței în sufragerie, făcând două uși, cea de la sufragerie și de la dormitorul meu, să lucreze drept tampon contra schelăcăielii lui Popi pentru urechile mele. Așa că ce am să istorisesc în continuare trebuie să se fi petrecut în jurul orei 07:00.

Nu am reușit nici până la această oră să îmi amintesc cum a început totul, dar cred că percepeam o putere nemaipomenit de coercitivă care punea o presiune extrem de mare asupra psihicului, făcându-mă să privesc la imagini cu conținut explicit. Forța aceea îmi părea familiară, recunoscând în ea o anumită semnătură energetică. Și fără a mai lungi vorba, Luciferul particular s-a făcut manifestat în fața ochilor mei, demascându-sse ca fiind sursa din care izvorau acele imagini. Înfățișarea sa era cea obișnuită, arătându-mi-se ca bărbatul tânăr, înalt, slab și blond, îmbrăcat în pijamalele portocalii, însă această înfățișare a sa nu m-a făcut nicidecum până acum să mă obișnuiesc cu prezența sa care îmi dovedește cu fiecare nouă apariție că încă mai are ași în mânecă și că încă mai are de unde scorni teste, încercări și tentații, chiar după atâtea câte i le-am refuzat până acum!

M-a învăluit de jur-împrejur, desfășurându-se ca un fel de aură portocalie, dar păstrându-și forma umană. Mă ținea de mijloc, stând în spatele meu, acționând ca un scut impenetrabil împotriva percepțiilor sinistre pe care le am când mă conduce în tenebre, unde m-a și dus. Pluteam cu el într-o beznă în care nu distingeam aproape niciun contur, începând mai apoi să ne deplasăm în zbor cu o mare viteză, ca și cum căuta să ajungem într-o locație precisă. Ce mi-a spus, ce nu mi-a spus nu voi mai trece în scris în întregime, dar când m-a făcut să mă răsucesc pe călcâie la 180 de grade ca să stau față în față cu el și m-a sărutat direct pe gură, m-am cutremurat din cap până în tălpi de ciudă, simțindu-i puterea inimaginabil de coercitivă în acea banală atingere cu gura mea, atingere care mi-a stârnit o sumedenie de senzații în chakra comunicării, fapt care nu putea fi o întâmplare întrucât, până să adorm între 05:00-07:00, simțisem multă activitate energetică în acest centru magnetic. Dar muream de ciudă din cauza gestului său neprevăzut și teribil de spontan, așa că i-am spus:
– Tu chiar nu știi nimic altceva decât să mă duci în tentație la capitolul sex?!

Dar Lucifer și-a râs de mine cu multă neobrăzare, îndepărtându-se de mine și eliberându-mă din strânsoarea sa și, implicit, din farmecul său seducător. Îmi făcea invitația de a-mi exprima o dorință pe care să mi-o împlinească, așa că i-am zis:
– Vreau să îmi arăți o imagine a înfățișării actuale a sufletului meu pereche! Vreau să văd cum arată acum! Și nu am de gând să plătesc niciun preț pe care ai să mi-l ceri de vei voi să îmi împlinești dorința fiindcă e prea puțin ce cer eu ca să îmi ceri vreun preț pentru atâta tot!

Nu căutam să primesc decât o imagine actualizată a sufletului meu pereche întrucât îmi luasem de foarte mult timp gândul că aș putea fi vreodată dusă în dimensiunea terestră ca să îl pot vedea din dimensiunea astrală. Dar găseam că o imagine mi-ar fi putut arăta, ținând cont de faptul că Luciferul particular fusese în spatele fenomenului datorită căruia chipul Zburătorului se modifica la fiecare câteva secunde, împiedicându-mă să îi văd adevăratul chip. Măcar atât îmi datora pentru câte mă făcuse să îndur din cauza acestui fenomen. Dar Lucifer s-a codit. Și încă mult s-a mai codit să ducă la îndeplinire dorința mea, ca și cum așa ceva era dincolo de puterile sale. Vai de mine, cât m-am necăjit băgând de seamă că Lucifer nu avea nicio intenție să manifeste o imagine a chipului Zburătorului, dar mă gândesc că cererea mea, dintre toate posibile, venea în conflict cu însăși rațiunea de a exista a sa căci Lucifer este Zburătorul mitologic. Dar iată că nici măcar Diavolul nu găsea de cuviință că dorința mea merita împlinită, ca și cum povestea nu mai avea de mult timp o legătură rală cu subiectul sufletului meu pereche. Dacă eu îi reproșasem Luciferului particular că îmi părea plictisitor și agasant în privința insistenței lui de a mă duce în tentație la capitolul energie sexuală, acum el îmi sugera că nici eu nu eram mai brează tot insistând să primesc manifestarea unei imagini a sufletului meu pereche care să îmi arate înfățișarea sa actuală, lucru pe care îl tot cerșesc în rugăciunile și meditațiile mele de aproape 6 ani .
– Doar atât știi tu să ceri? îmi spunea straniul său comportament plin de codeală.

Așa că, atunci când m-a cuprins iarăși de jur-împrejur cu brațele sale și m-a săltat mult în sus, conducându-mă în continuare în tenebre, mi-a dovedit că scopul pentru care mi se arăta era cu totul altul, ceea ce se întâmplase până în acel punct nefiind decât conversația de complezență pe care doi tovarăși de drum o poartă până la destinație ca să nu se plictisească, ca atunci când își zic unul altuia: ”Și… ce mai faci tu?”. Cu adevărat mărturisesc că Luciferul particular m-a tachinat amarnic cu viclenia sa în această dimineață.

Dar nu am mai străbătut multă cale până am ajuns într-o regiune a tenebrelor unde am zărit o lumină puternică strălucind undeva foarte sus deasupra mea. Nu aveam nicio îndoială că acea lumină venea de la Scânteia Spiritului Sfânt la care trebuia negreșit să ajung prin urcare! Cu excepția razei de lumină din Cer și cu strălucirea portocalie a energiei luciferice, totul era întuneric în jurul meu, iar eu nu mai avean absolut nicio altă percepție a tenebrelor în afara impresiei care îmi indica necesitatea urgentă și imperativă de a-mi impune întreaga voință de care dispuneam ca să urc până la raza de lumină de sus, adică până la Ființa profundă. Mi s-a părut o sarcină ușoară numai din cauza faptului că o mai făcusem de câteva ori înainte, când mai fusesem trecută prin încercări cu scop similar. M-am grăbit atunci să o pornesc în sus și numai când am făcut primul salt am avut percepția anatomiei mele. Nu aveam o formă propriu-zisă, fixă și stabilă, posedând un trup asemănător celui fizic, ci eram mai degrabă numai o substanță sau o undă sau ceva asemănător. Eram psihicul, ceea ce îmi îngăduie să spun că eram sufletul, atât din suflet cât s-a trezit și s-a plămădit până acum. Și am urcat către Lumina din Cer, mânată de voință și de năzuință spirituală, dar nu am ajuns la niciun sfert din drum că Lucifer, cuprinzându-mă cu mâinile de jur-împrejur, m-a tras în jos, făcându-mă să cobor un pic mai mult decât unde fusesem în punctul inițial. Văleu și vai de mine, dacă nu m-am mâniat atunci, impunându-mi cu mai multă strășnicie voința spre a urca, făcând să plonjez în sus prin tot acel magnetism vibrațional sinistru al tenebrelor, străbătând mai mult din drumul până la Ființa profundă decât întâia dată.

Era un exercițiu minunat în care nu existau decât trei pioni: sufletul uman, Monada Divină și forța sexuală, iar aceasta din urmă, energia luciferică, nu a întârziat foarte mult să mă cuprindă în puterea sa ca să mă facă din nou să cad. Și mult am căzut în acest rând, mult, vijelios și năpraznic și nici voința mea înzecită nu mi-a mai fost de folos pentru a-mi comuta traiectoria în urcuș, dar Lucifer m-a oprit din cădere, scoțându-mă din acea sală de gimnastică mentală simbolică din clădirea gimnaziului psihologic în ale cărui săli își împlinește Lucifer adevăratul rost, ducându-mă după aceea în altă parte.

Nu mai vedeam numai întuneric cât puteam să cuprinnd cu vederea, dar vederea îmi era foarte neclară, strâmbă și sașie, fenomen care îmi era familiar și despre care știam că ascundea o semnificație simbolică, referindu-se la strâmbătatea vederii sufletești interioare.

Lucifer a scos atunci din sânul său o carte din care mi-a citit câteva rânduri numai, dându-mi impresia că îmi citea dintr-un manual, zicându-mi:
– Există un simbol și iată care, imprimând în imaginația mea obiectivă simbolul unui cerc străpuns de o linie dreaptă cu ambele capete sub formă de săgeți. Acea linie este coloana, a continuat, cruțându-mă de a face efortul de a interpreta simbolul liniei transversale pe care îl recunoșteam din cărți. Acum mai există un alt simbol, a mai adăugat, simbol care arată în felul următor, inducând în imaginația mea imaginea aceluiași simbol, însă cu diferența că linia dreaptă sub formă de săgeată cu capete duble era traversată de alte trei linii drepte și paralele care o întrerupeau, secționând-o. Acești trei sunt îndeobște cunoscuți sub denumirea de ”cei trei trădători”, a citit Luciferul particular din cartea sa. Și iată-i, a făcut către mine, închizându-și cartea și indicându-mi să privesc într-o direcție în fața mea.

Și când am ridicat ochii ca să mă uit, privirea mi-a căzut pe o imagine de coșmar! Eram deja pe tărâmul umbrelor. Trei forme veneau spre mine, printr-un tunel care se deschidea sub formă de spirală nu foarte departe de mine. Multe alte umbre se zbăteau să pătrundă prin acea deschizătură în spațiul în care mă aflam cu Lucifer, dar numai cele trei forme s-au izolat, penetrând spațiul meu de siguranță. Vreau să subliniez în mod accentuat că aceste creaturi ale inconștientului despre care scriu nu mi se arată ca niște monștri hidoși și terifianți ssau, în orice caz, nu mi se arată astfel decât în 5% din cazuri, percepându-le forma, prin urmare, aproape exclusiv ca a unor umbre, dar posedând o vibrație atât de înfricoșătoare că mă pietrific de frică și de groază la vedera lor. Știind cine erau cei trei trădători care pătrunseseră în încăperea de studiu unde fusesem și eu adusă, m-am temut cumplit de mult pentru că îi aveam în față, în același timp, pe demonul minții, pe demonul dorinței și pe demonul releivoințe. Dar îmi doream așa de mult să lupt sau măcar să încerc să lupt că nu mi-am dat voie să o iau din loc de frica potrivnicilor mei. Și nu era numai dorința mea de luptă implicată întrucât mă simțeam investită cu multă putere sufletească și cu mult har, mă ajutase neînchipuit de mult exercițiul practic anterior care mă pusese în contact cu Ființa profundă! În niciun caz nu aș mai fi putut spune că eram singură și abandonată de către Divinitatea interioară, dar nu de puține ori mi-a dezvăluit Ființa profundă că, deși mă supraveghează, caută să primească dovezi de la mine că îmi doresc să mă întorc la sânul Său pentru o fuziune totală și definitivă.

Așa că harul Său mi l-a transferat temporar mie pentru ca eu să lupt cu mai multă eficiență împotriva celor trei trădători, dar ce am făcut nu pot povesti așa încât să învăț și pe alții să facă precum am făcut și eu, singura mea putință constând în ajutorul pe care îl pot da semenilor mei, prin mărturia mea, astfel încât și alții să se reconecteze cu Ființa lor reală interioară, adică cu Maestrul din ei înșiși care își primește cunoașterea de la Dumnezeul lor intim în ceea ce este cunoscut ca fiind microcosmosul-om întrucât tot ce este forță cosmică în exterior își are o scânteie în fiecare individ în parte.

Iar dacă eu am dovedit Spiritului Sfânt că port în suflet năzuința de a reveni la sânul Ființei nu pot să spun acum, dar ard de nerăbdare să mai port o luptă în mod util și eficient pe câmpul de bătălie al minții cu adversari deopotrivă cu mine întrucât a o fi primit pe bunica mea pentru a munci cu demonul mândriei sau cu alți demoni interiori de și mai joasă speță mi se pare o încercare sufletească mult prea caraghioasă, rușinoasă și jenantă prin care refuz cu încăpățânare să fiu trecută. Bunăoară, dacă intelectul îmi trebuie ucis, zău că mi se pare exagerat de forțat să primesc ca partener de conversație o octagenară care exclamă cu multă uimire și surpriză câteva cuvinte laudative de câte ori i se pare că spun ceva inteligent, ca și cum nu îi vine să creadă că am putut cloci în mintea mea un atare gând pe care ea să îl găsească demn de luat în seamă, umilindu-mă și făcându-mă de toată rușinea prin comentariile sale exclamative! Zău că am atins culmea penibilului în această poveste cu ea, tot așteptând să primesc un partener de conversație cu care să rezonez la capitolul știința spiritului fiindcă tot ce simt acum că mi se întâmplă este o atrofiere intelectivă lentă, dar sigură!

În fața bunicii nu îmi pot impune voința, severitatea și autoritatea ca să educ într-un fel sau în altul relația dintre noi și numai din cauza excesului de mânie trăit în această dimineață care mi-a părut mai degrabă a fi autoritate și putere de dominație îmi îngădui să cred că unul din rosturile relației mele cu bunica este de a mă determina și forța și constrânge să îmi orientez autoritatea, severitatea, critica, puterea de dominație și alte caracteristici asemănătoare dinspre exterior către interior, împotriva egoului, în universul interior unde am cale liberă să îi confrunt pe cei mai puternici potrivnici cu putință, bestiile subiective care alcătuiesc intelectul animal. Dacă această interiorizare ar fi cu adevărat eficientă, eu mi-aș pierde definitiv cheful de a mai reacționa cu agresivitate și mânie sau mândrie și amor propriu rănit (etc.) la comportamentuul celor din jurul meu.

apr. 252021
 

Duminică, 25 Aprilie 2021

Pe parcursul zilei de ieri energia vitală a corpului s-a manifestat un pic diferit, mai ales în zona gâtului și a umerilor, ceea ce mi-a destins un pic musculatura, relaxându-mă un pic.

Noaptea târziu, meditând la ultimele conștientizări făcute, m-am lăsat cuprinsă de un simțământ binefăcător care venea din interior și care era sursa stării de bine din cursul zilei. Nu am stat prea mult pe gânduri până să întreb:
– Ești intercesorul elemental? Medicul meu curant intern?

Ca răspuns am primit o suită de imagini sugestive care mi-au confirmat prepunerile. Mă aflam pe fir cu acel aspect al Ființei interioare profunde specializat pe medicina internă, doctorul casei dinăuntru cu care am luat contact într-o formă mult mai profundă în urmă cu mai bine de un an și despre care am povestit în scrisoarea cu titlul ”Când buturuga mică ce răstoarnă carul mare e un blocaj mental îndrăcit”. Așa că am întrebat după aceea:
– Care este diagnosticul tău pentru mine, doctore? Părerea ta va cântări foarte mult în fața Marii Legi. Recomandările doctorului sunt extrem de importante.

Atunci s-a întâmplat ceva straniu în cameră. Am auzit un pic de foială, apoi ușa de la balcon deschizându-se pentru ca un val de aer foarte răcoros, proaspăt și înviorător să pătrundă în cameră. Se întâmplase ca tocmai atunci, chiar când comunicam cu intercesorul elemental, sora mea să se trezească pentru a-i da cățelului drumul pe balcon să își facă nevoile. Era aceasta doar o coincidență? Nicidecum!
– Tu nu mai dispui de foarte mult oxigen ca să mai reziști aici. Vă furați aerul una alteia, mi-a spus intercesorul elemental în timp ce lăsam aerul proaspăt să îmi pătrundă în plămâni.

Într-adevăr, duceam lipsă de aer proaspăt. Nu am mai ieșit afară de duminica trecută și nici săptămâna care urmează nu cred că îmi fac drum pe afară. Nu neapărat faptul că trăim în plină pandemie ne condiționează pe mine și pe sora mea să ieșim la plimbare mai des, ci mai ales faptul că, de când s-a mutat bunica la noi, amândouă suntem supte de energie, de chef și de voință. Eu una nu mai îndrăznesc să îi cer surorii mele să facă astfel de sacrificii pentru mine după ce se întoarce de la piață unde a stat în picioare de la 07:30 până la 12:00, fiind trează de la 06:00, când eu dorm de regulă până la 11:00.

Doctore, doctore, ce spui despre toate acestea? Recomandările tale au o oarecare greutate în fața Marii Legi! N-ai putea să pui o vorbă bună pentru mine astfel încât karma mea să fie renegociată? N-aș putea să plătesc pentru păcatele mele și pentru restul care a mai rămas din pedeapsa mea karmică făcând fapte bune în loc să plătesc prin suferință?

***********

Peste noapte am avut un vis foarte hazliu.

Eram în mijlocul unui grup de oameni, cunoscându-i personal pe toți, foști colegi, amici, apropiați, etc. Dansam un dans strașnic cu ei, un fel de battle în care două părți adverse se confruntau. Eu singură alcătuiam o parte în vreme ce ei toți o compuneau pe a doua. Dar conflictul dintre noi era numai de formă, ceea ce a fost foarte neobișnuit întrucât îmi visez foarte des vechii cunoscuți ca aflându-se în război cu mine! Dar acum ne distram de minune într-o atmosferă degajată și prietenoasă.

Auzeam și muzică pe fundal, dar nu îmi amintesc ce stil de dans ne punea pe toți în mișcare. După ce s-a încheiat dansul, cineva a propus să încercăm pe muzică hip-hop. Când a început iarăși dansul, după câteva zbânțuiri și zbenguieli și ondulări în mijlocul acestui grup, ceva foarte insolit mi s-a întâmplat. Am început să vibrez domol și să simt că anatomia psihicului mi se modifică. Recunoșteam fenomenul prin care puntea de legătură cu inconștientul se crea pentru ca o entitate mentală să fie izolată și scoasă la suprafață pentru a fi mai bine observată, disecată și analizată. Tot contextul oniric era menit să stimuleze și să gâdile procesele mentale interne care, receptând stimulii potriviți, să declanșeze criza de conștiință. Cu alte cuvinte, se urmărea în universul interior să fiu pusă sub influența unor factori exteriori care să mă determine să reacționez în mod involuntar și inconștient.

Și cee-mi plăcea, vai de mine, ce-mi plăcea să fiu în centrul atenției printre toți acești oameni, tineri de vârsta mea, care afișau multă cuviință și admirație pentru mine! Dar când am început să miaun ca o pisicuță alintată în acel plin proces de conectare cu inconștientul, era să mă prăpădesc de râs. Forma mea de manifestare conștientivă nu dispăruse complet, ceea ce m-a făcut să nu mă identific în totalitate cu respectivul instinct animalic inconștient, putând astfel să observ influența acestuia în comportamentul meu. Vai de mine și de mine, când am luat-o în pași de dans, unduindu-mă și mișcându-mi șoldurile cu stil, nu vedeam în personalitatea mea decât felina dezmierdată care pășea agale pe podiumul unei case de modă. Și ce îmi mai plăcea de mine însămi și ce mult mă mai iubeam și ce bine mă simțeam în pielea mea! Și cum îmi mai sticleau ochișorii pe care îi foloseam cu multă dibăcie ca să scanez interiorul celor care mă înconjurau pentru a găsi în ei substanța unui iubitor de alintături și pupături pe care să mi le dea în schimbul drăgălășeniei mele.

Uite așa i-am luat pe toți la rând, fete și băieți, fără a identifica ce căutam. Dar când mi s-au oprit ochișorii asupra unui băiat, fost coleg de școală generală, am descoperit în el cu totul altceva față de ce trăgeam nădejde că aveam să aflu! Am văzut adânc îngropat în morfologia psihicului său eul animalic și instinctual al unui câine! Oh, cum mi s-a zburlit atunci blana pe dinăuntru și cum am rupt-o la fugă de spaimă, urmată de băiatul care o pornise după mine ca să mă ciufulească în ceea ce în exteriorul nostru, în timpul dansului, părea a fi o improvizație foarte reușită de salturi, de pași și de mișcări de dans!

Iată așa am învățat, printr-o experiență directă, de unde vine antipatia dintre noi, cu toate că nu îmi amintesc să îl fi antipatizat pe fostul coleg în baza instinctului de dușmănie din regnul animal. Deși, dacă stau mai bine și mă gândesc, îmi aamintesc că într-o iarnă, prin clasa a VI-a, în pauza dintre ore el și alți colegi ne-au luat pe câteva cu de-a sila pe sus ca să ne bage cu capul în zăpadă, așa ceva părându-li-se ceva foarte distractiv! Mie nu mi se părea deloc, așa că i-am dat un picior în genunchi colegului meu, zbătându-mă și eliberându-mă ca s-o rup la fugă înapoi în clasă. De atunci niciun coleg nu a mai cutezat să mă ia cu forța ca să mă spele în zăpada din curtea școlii. Poate că de atunci am început să ne antipatizăm fără să ne fi dat seama? În fond, eu îl umilisem în fața celorlalți băieți pentru că îl bătusem, în timp ce el măă umilise și mă rănise în amorul propriu târându-mă cu forța în mocirla acelui comportament cretin în care unele fete se complăceau de dragul popularității spre a fi pe placul băieților, dar cum să creadă el că mie, MIE, cea mai tocilară fată ddin clasă, mi-ar fi putut plăcea așa ceva?!

apr. 102021
 

Sâmbătă, 10 Aprilie 2021

Îmi vine foarte greu să descriu ce am trăit azi-noapte, dincolo de zidul somnului. Visam ceva mecanic și lipsit de importanță când, deodată, nu am mai fost stăpână pe mine însămi, pe mișcările mele și pe gândurile mele. Nu îmi era deloc străină senzația, motiv pentru care nu m-am înspăimântat, crezând că era vorba de un act de posesiune de către o forță exterioară mie.

Din contră! Ființa interioară profundă era puterea care mă stăpânea, arătându-mi limpede și clar cât de docilă și de ascultătoare trebuie să fiu, un simplu instrument în mâinile Sale de care să se folosească după voia Sa.

În această stare sufletească în care m-am aflat am executat gesturi ritualice magice de o perfecțiune desăvârșită și indiscutabilă cu întregul meu corp, nu numai cu brațele, fiecare parte a corpului aliniindu-se și ajustându-se în chip armonios și echilibrat în timp ce pluteam în aer, controlată de telecomanda aceasta la care doar Ființa interioară profundă are acces!

*******

Pe de altă parte, azi-dimineață m-am lăsat să cad în capcana tentatorului care mi-a bătut la ușa visului, adoptând înfățișarea actorului Nicholas D„Agosto din filmul ”Fired Up”, actor pentru care aveam o mare slăbiciune.

Călătoream semi-lucidă în lumea visului, oprindu-mă după un timp într-o clădire de apartamente, intrând pe furiș într-unul și zicând că este al meu. Părea a fi un fel de tentativă de exercițiu de vizualizare imaginativ, dar nu mi-am dat seama de acest lucru ca să profit de ocazie ca să explorez mai mult căile psihicului, mecanismul și funcționalismele sale.

Intrată în casă, am trăit puternicul sentiment că sufletul meu pereche avea să îmi fie adus la ușă ca să îl întâlnesc, iar când am auzit zgomot în dreptul ușii de la intrare, eram convinsă că el era acolo. Însă, când am deschis ușa, în prag stătea Nicholas D„Agosto.
– Nu ești Marius! i-am spus mâhnită.
– Nu, nu sunt. Sunt altcineva. Zi-mi George, de exemplu, mi-a răspuns el, zâmbindu-mi curtenitor.
– Ce mai este și cu tine aici? l-am întrebat, vrând să dau dovadă de reticență și scepticism.
– Îmi ești foarte dragă de ceva timp și căutam de muultă vreme să îți vorbesc, mi-a răspuns el, înșirându-mi o bună parte din povestea Zburătorului pe care am scris-o.
– Și altă cale n-ai găsit și tu decât prin vise ca să îmi vorbești? De unde ai știut că și eu devin lucidă în vise?
– Cum de unde știu? E totul public! Ai lăsat multe semne în urmă ca să fii găsită, mi-a răspuns el cu o notă dojenitoare în glas, intrând după aceea în casă după mine.

Ne-am întins pe podea la taifas, simțindu-mă buimăcită în preajma acelei prezențe fermecătoare, însă mi-am păstrat cumpătul un timp, refuzând să cred în povestea lui.

Dar când m-a prins de laba piciorului, cuprinzându-mi gleznele cu mâna sa eu nu am mai fost eu, cea de la suprafață. Realmente, m-am simțit scufundându-mă în interiorul meu dinspre un strat de suprafațăă înspre un strat ascuns și îngropat adânc în interiorul meu de care nici măcar nu eram conștientă.

Așa că, în acel substrat de conștiință scufundată pe care nici nu îl bănuiam că există, nu m-am opus atingerii actorului, dându-i voie să continuie până la genunchi.

Dar când pijamalele portocalii au apărut de nicăieri în raza mea vizuală, nu a mai fost cazul să mă îndoiesc că eram pusă la încercare de către Luciferul particular. Dădusem greș în mod lamentabil.

Concluzii după ce am reflectat la această experiență, observându-mi comportamentul, acțiunile și reacțiile:
1. Credința că sufletele oamenilor pot ieși în afara corpurilor în timpul somnului pentru a călători și a se întâlni s-a imprimat în psihicul meu chiar și în straturi mai profunde ale acestuia.

2. Credința că sufletul unui bărbat poate curta sufletul unei femei în afara trupului fizic , fie că se întâmplă din alegere personală sau cu Voia Tatălui, este de asemenea întipărită în psihicul meu, deci pe toate acestea am început să le cred ca fiind posibile!

3. În zona de suprafață, dar și în straturile imediat următoare ale psihicului meu am observat și simțit în mod direct că am acceptat povestea aceasta cum că sufletul meu pereche este Marius, obișnuindu-mă puțin cu varianta aceasta.

4. Dar, din cauza mâhnirii și a dezamăgirii pe care le trăiesc din cauza lui, cu toate că se pare că port sufficientă deschidere încât să admit că manifestarea lui este posibilă, nu resping ideea unui alt partener care să îmi fie desemnat ca pereche, cu condiția să posede aceleași abilități ca ale Zburătorului de la începutul poveștii.
5. Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi existat chestiunea dezamăgirii corelată cu comportamentul lui în lumea materială, mijlocirea întâlnirii noastre în afara corpului, în dimensiunea astrală, mi-ar fi cucerit sufletul.

apr. 082021
 

Joi, 08 Aprilie 2021

Cum aș putea să trag nădejde că mi se va îngădui să trec pe o treaptă superioară în munca interioară când eu nu mă preocup să îmi fac tema care mi-a fost încredințată încă de acum hăt cât timp în urmă, temă care are legătură cu drama de familie și cu eurile năbădăioase dezvoltate în copilărie?

M-am trezit azi-dimineață în timpul visului, dându-mi seama că eram conștientă într-o micuță măsură în universul interior. Iarăși fabricam scene cu caracter pornografic și eram atât de influențată de natura aceasta, încât am gândit că poate n-ar fi cine știe ce greșeală sau păcat dacă m-aș da de partea magiei negre, devenind unul ca ei. Mi se părea atât de plăcut fiorul acela sexual că nu îmi venea să renunț la el, sacrificând plăcerea de dragul sufletului.

Dar sufletul lupta aprig, făcând un efort inimaginabil să modifice conotațiile fanteziilor mele astfel încât să exprime iubirea din cuplu fiindcă de înlăturat nu le putea îndepărta definitiv dintr-o singură încercare din imaginația mea. După un timp mă convinsese să mă îndepărtez de zona aceea a vulgarului și a lascivității, cerând cu multă ardoare să fiu lăsată în pace de către acel eu odios și să îmi fie arătate imagini care să îmi indice cum arată iubirea reală dintre un bărbat și o femeie. Cum se vede iubirea pe chipurile lor, în modul lor de a fi și în acțiunile lor, în casa lor, în patul lor și în momentele lor de intimitate? Așa ceva ajunsesem să îmi doresc să îmi fie arătat, convinsă fiind că exista un barem de conduită comportamentală întocmit de Divinitate în acest sens.

Dar nu mi se dădea ce ceream, iar contextul oniric s-a modificat detaliu cu detaliu până am ajuns iarăși în odăile casei bunicii mele, trezindu-mă în tipica atmosferă în care am trăit pe parcursul întregii mele copilării în acele case. Atâtea înșiruiri de camere și, totuși, nu exista niciun colțișor pe întreaga proprietate pe care să îl fi numit ”al meu”, ”spațiul meu personal”, așa încât tot ce îmi amintesc că am simțit în copilărie a fost că sunt hărțuită și agresată, pusă la zid și intimidată.

Azi-dimineață mă furișasem în mare taină într-una din camerele care ne erau interzise ca să privesc la scenele de iubire pe care le ceream de la suflet să îmi fie arătate, dar chiar și cu ușa închisă și baricadatăă de jur-împrejur de piese de mobilier care mă ascundeau de ochii curioșilor din familie, mă temeam cumplit de tare că nu aveam să fiu lăsată în pace, un oarecare putând oricând pătrunde în spațiul meu intim ca să își bată joc de mine și de preocupările mele.

Dar cine a intrat peste mine în încăperea închisă n-a fost nicio rudă agasantă, ci Luciferul particular ale cărui pijamale le-am găsit atârnând pe spătarul unui scaun în preajma mea. Venise cu desaga lui Moș Crăciun pe care a lăsat-o pe patul meu, îndoindu-l sub greutatea sa, atât de plin cu vârf și îndesat de cadouri era sacul din interiorul căruia se auzeau zgomote, văicăreli, vociferări, pălăvrăgeli, râsete, țipete, bocete, urlete, plânsete, etc. Deschizând sacul, Lucifer mi-a indicat astfel:
– Ia tu un eu din desaga asta, oricare eu la alegerea ta, și joacă-te cu el, desfă-l și dezmembrează-l și pătrunde în el, cum le-ai făcut și păpușilor tale când mureai de curiozitate să vezi ce este înăuntrul lor. Ocupă-te de aceasta că tot ai vrut tu să fii geniu din naștere.

Când am băgat mâna în desagă, am apucat un eu pe care, scoțându-l, l-am pus pe pat în fața mea ca să îl privesc. Era o umbră semi-întunecată posedând înfățișarea fetei vecinei de vis-a-vis a bunicii mele, fată cu care am fost prietenă o oarecare perioadă în anii preadolescenței mele. Însă acea umbră emana o vibrație îndoielnică și neliniștitoare, dându-mi impresia că era de foarte rău augur. Era ceva ce trăia în propriul psihic, ceva ce fabricasem în anii copilăriei, ceva la care încă mai cuget ca să îi pot descifra sensul și proveniența. Toate eurile din sac erau euri fabricate în anii copilăriei, umbre ale trecutului pe care trebuie să le iau la puricat rând pe rând, obiceiuri, tipare, curiozități, frici, impresii, învățături, etc., toate acestea trebuind acum conștientizate, înțelese și înlăturate!

Vai, ce nostim este să numești materialismul, desfrâul și amorul propriu cu formula ”Barbie și Ken”!

De exemplu:
1. În jurul vârstei de 5 ani, pregătindu-ne la grădiniță pentru serbarea de iarnă, educatoarea le-a pus pe fete să își aleagă partenerul de dans, conform cu preferințele fiecăreia. Cum eu eram cea mai isteață fetiță din clasă și în mod evident preferata educatoarei, mi-a dat dreptul de a fi prima dinntre fete care să își exprime alegerea. L-am ales fără niciun pic de ezitare și dintr-o singură răsuflare pe un pici pe care îl simpatizam foarte mult, dar când am dat glas opțiunii mele, băiețelul respectiv a părut foarte jenat și intimidat , fapt care m-a influențat în mod negativ, perechea noastră rezultând a fi nu prea strălucită pe parcursul serbării. Așa că, în anul următor, când educatoarea ne-a pus să facem același lucru, desemnându-mă iarăși pe mine ca prima fetiță care să își aleagă partenerul, l-am ales din prima pe un alt băiețel, cel mai mediocru din grupa noastră, vecinul meu de scară de la etajul II cu care eram prietenă deja și despre care știam că mă simpatiza foarte mult. Și drept să spun, îmi amintesc că m-am distrat foarte mult cu el, echipa noastră fiind foarte potrivită! Dar tare mi-e că pățania aceasta m-a influențat foarte mult în modul cum m-am perceput pe mine însămi în context cu sexul opus, fiind respinsă atât de categoric de un puști chiar de la prima mea încercare!

2. Am avut o lungă perioadă un fetiș foarte straniu și deviat în legătură cu răpirile, părându-mi-se incitant și romantic ca o domniță oarecare să fie răpită de un bărbat sau chiar mai mulți și dusă departe, etc. Ajunsesem să cred că sunt bolnavă, degenerată și lipsită de speranță vis-a-vis de vindecarea mea de această fantezie oribilă. Dar am descoperit, tot săpând în mormântul subconștientului, că mă aflam sub influența unei impresii extrem de puternice pe care carpeta de pe peretele din odaia bunicii mele o crease în psihicul meu în primii ani ai copilăriei. Carpeta respectivă expunea scena faimoasă a ”răpirii din sarai” în care un bărbat arab, întovărășit de slugile sale, răpește o cadână dintr-un palat, fugind împreună pe cai, senzualitatea gesturilor dintre ei fiind foarte evidentă!

3. În copilărie am dezvoltat un puternic sentiment față de noțiunea de dreptate, universul părându-mi-se un loc extrem de incorect și greșit. Tot tăind firul în patru pentru a descoperi posibile cauze ale suferinței mele, am găsit că aceasta mi se trăgea de la Moș Crăciun care mi se părea o mare păcăleală! Ni se spunea mereu, atât acasă, cât și la grădiniță, că trebuie să fim cuminți, ascultători și buni la învățătură pentru ca Moșul să vină cu cadouri bogate, etc., lucruri pe care le făceam cu multă dăruire, dar mie Moșul nu îmi aducea decât vreo pereche prăpădită de șosete, câteva fructe și o ciocolată sau două. Îmi amintesc următoarea scenă și acum! Eram la serbarea de la grădiniță, toți copiii stând strânși în jurul Moșului care venise cu o ditamai desaga! Erau acolo niște cadouri imense și toți prichindeii trăgeam nădejde că erau pentru noi. Dar când Moșul a citit numele scris pe etichete, m-am desumflat toată ca un balon spart. Cărucioarele acelea minunate cu niște păpuși de mărimea unor bebeluși veniseră pentru niște fetițe, două surori foarte obraznice, neserioase, slabe la învățătură și de-a dreptul toante, așa cum mi se păreau mie la 5-6 ani. Cu adevărat mărturisesc că mi s-a părut totul extrem de nedrept. Așa că, atunci când sora mea mi-a spus că Moș Crăciun nu există vreo doi ani mai târziu, dezvăluindu-mi că părinții erau cei care aduceau cadourile, pentru mine s-a produs o imensă eliberare, însă urme de invidie și de credință că universul este nedrept continuă să persiste în subconștientul meu de la această tradiție a lui Moș Crăciun!

4. Următoarea conștientizare este extrem de importantă, așa că sper că voi descrie detaliile contextului cu suficientă acuratețe ca să fiu înțeleasă foarte bine. Fiindcă bunica a avut grijă de vărul meu, crescându-l în primii 2-3 ani de viață, a creat un atașament mai puternic față de el decât de mine și de sora mea, deși a făcut un efort oarecare să nu facă nicio diferență între noi, dar de făcut tot a făcut diferențe acolo unde nu trebuia să facă și acollo unde a trebuit să facă diferențe n-a făcut, iar una din greșelile ei de judecată de căpătâi a fost să ne forțeze să împărțim spațiul de locuit în casa ei din rațiuni de economie, nefăcând diferența între noi, el fiind văiat, iar noi fete. Dar nu despre ce s-a petrecut între noi în acest sens vreau să vorbesc, ci despre faptul că de-abia acum conștientizez că nu mi-a plăcut deloc să fiu forțată cu de-a sila să îl accept pe vărul meu, iar aceasta nu pentru că era slab la învățătură, ci pentru că era un bătăuș în devenire încă de mic. Am scris suuficient în srisorile trecute despre ranchiuna și despre resentimentele pe care le port față de el pentru că m-a agresat pe parcursul copilăriei mele, dar de-abia acum înțeleg că faptul de a fi fost forțată și constrânsă cu de-a sila de către bunica mea să îi tolerez vărului meu comportamentul, să îl accept, să mă joc cu el și să dorm cu el în aceeași cameră în care actele de violență s-au răsfrânt de la un copil la altul în neștire este și motivul pentru care am pus în această viață atâta presiune pe psihicul meu încât să mă forțez să tolerez comportamentul golanilor, acceptând să mă întovărășesc cu ei, fiindu-mi forțatăă în subconștient credința că golanii sunt niște oameni minunați, având părți bune și părți rele. Realmente, acum văd că există în pssihicul meu o constrângere forțată care m-a determinat să fiu obligată, fără a putea riposta în niciun fel, să suport și să înghit caracterul vărului meu, eu sfârșind prin a generaliza datele acestui context. Începe să se explice de ce Luciferul particular adoptă ținuta aceasta caraghioasă în visele mele, ca și numeroasele călătorii onirice pe care le face cu mine în acele case ale bunicii, subliniindu-mi în mod accentuat că acolo, în anii copilăriei, mi s-a întâmplat un mare rău pentru care trebuie să îi iert pe greșiții mei. Se dovedește că nu de la Silviu a pornit credința mea că nu merit nimic bun în viață, ci de la vărul meu, fiind obligată să îi tolerez agresivitatea determinându-mă să îmi scad vibrația și să atrag unele evenimente petrecute mai târziu. Dacă aș elimina cu succes acest blocaj, mi-aș câștiga dreptul de a mă integra în grupuri mai potrivite.

5. Mi se întâmplă foarte des că în ziua de luni mă simt mai irascibilă și obosită ca în restul zilelor, în vreme ce în weekend sunt surescitată, planificând și îngrămădind o grămadă de activități pentru aceste două zile, simțind că, dacă nu le fac până la sfârșitul zilei de duminică, are să fie foarte rău! E așa de serioasă problema aceasta încât am ajuns să disprețuiesc ziua odihnei din toată inima mea! Acum am înțeles că acest lucru se datorează orarului de la școală unde primeam atâtea teme că nu îți mai era îngăduit nici să respiri, trebuind să le duc la bun sfârșit pe toate!

6. Mai mult decât atât, am mai identificat un eu de copil relativ invidios pe alți copii cărora părinții le dădeau voie să iasă afară la joacă în cursul zilelor de școală, în vreme ce mie îmi era interzis cu strășnicie acest lucru din cauza temelor și a lecțiilor.

ian. 092021
 

<>

Sâmbătă, 09 Ianuarie 2021

Ursitule,

Multe din paragrafele conținute în epistola de azi pe care o voi secționa în 3 părți le-am scris adresându-mă unui prieten care, fiind un foarte bun cunoscător și practicant al științei spiritului la care m-am afiliat la rându-mi, m-a ascultat de multe ori cu multă bunăvoință și interes, vrând cu sinceritate să mă ajute ca să nu mă încurc pe drum. Cum el este misionar al mișcării gnostice internaționale, s-a relocat în vara lui 2020 în America Latină, făcându-mă să slăbesc legătura cu singurul om care m-a înțeles vreodată!Totuși, trag nădejde că și tu înțelegi măcar întrucâtva aceste lucruri despre care scriu, de vreme ce Divinul mi te-a descris de la bun început drept un suflet foarte asemănător sufletului meu, garantându-mi-se că avem să fim pe aceeași lungime de unddă la capitolul ”credință”. Atâta doar, mi s-a mai spus de multe ori despre tine în universul interior, că ești un individ cu o fixație puternică, dacă nu chiar obsesivă, motiv pentru care trebuie să te las în legea ta, fără a încerca să te fac să te răzgândești ca să renunți la planurile tale, însă, dacă voi dovedi tărie și răbdare cu tine pe termen scurt, tolerându-ți, suportându-ți, înțelegându-ți și iertându-ți fixațiile pe care doar le bănuiesc și intuiesc, pe termen lung voi avea numai de câștigat întrucât mi s-a mai spus despre tine de către sursa mea din Ceruri că alt om mai bun și mai potrivit pentru mine nu există în întreaga lume, iar dovada vie pentru a fi convinsă că așa stau lucrurile am văzut-o cu proprii ochi în viitorul care mi-a fost dezvăluit. Dar azi nu voi scrie despre viitor, ci despre trecut, nu cel îndepărtat peste care s-a așternut praful, ci despre anul care tocmai s-a încheiat, an cumplit de dificil pentru proporția majoritară a planetei. Scriindu-i prietenului meu misionar, i-am descris în linii generale evenimentele anului trecut pe care le voi reformula și adapta scrisorii de față, cu toate că risc să fiu redundantă, repetând de atât de multe ori unele aspecte ale poveștii acesteia. Dar cum să fac altfel când concluzii sunt cerute pentru ca povestea să se lămurească și să se limpezească?

Am scris în numeroase rânduri cum că anul trecut de-abia m-am târât de la o zi la alta din cauza situației de acasă ce nu s-a modificat decât într-o foarte mică măsură, fiind vorba de venirea bunicii să stea la noi. Nu voi mai detalia conflictele pe care le-am avut între timp întrucât am depus deja mărturie despre cât de greu a fost totul. Poate că unii oameni se adaptează mai repede acestor schimbări, dispunând de mai multă înțelepciune, compasiune și înțelegere, dar pentru noi toate s-au întâmplat prea brusc chiar într-o perioadă în care suferiserăm și alte lovituri ca să ne fi comportat mai manierat și cu mănuși. . Bănuiesc că aceasta este singura scuză pe care o pot folosi în apărarea familiei mele. .

Ca să aplanez din conflict, m-am retras din spațiul traiului în comun din sufragerie în luna decembrie, amenajându-mi chilia de penitență pe balconul din spatele bucătăriei unde mi-a adus tata un fotoliu comod și de unde îți scriu acum. Sunt doar 17 grade aici, dar e liniște și confortabil și se simte ca în luna aprilie, când vine primăvara. Efectele benefice nu au întârziat să apară, așa că sunt un picuț mai liniștită și echilibrată, deși continui să dorm foarte prost.

În aceste linii generale s-a desfășurat viața mea materială în această perioadă în care am cunoscut cele mai acute și pregnante sentimente ale singurătății, inerției, frustrării și neputinței, cu toate că timp de aproape un an nu am avut decât foarte puține și scurte pauze de singurătate, restul timpului dintr-o zi petrecându-mi-l cu bunica mea.

Însă la capitolul ”mistic” lucrurile nu au stat tot așa. Am trăit în acest an al lui 2020 mai multe experiențe decât oricând în ultimii aani, cele mai multe fiind rezultatul activității energiei Luciferice. Cred că s-a manifestat de 200 de ori în visele mele în acest an și nu este o exagerare fiindcă au fost săptămâni când s-a manifestat în fiecare dimineață. În 90% din cazuri s-a manifestat dimineața, după ora 08:00, când obișnuiesc să fac ultima tură de somn. Sunt convinsă că această prezență cosmică este Lucifer întrucât altă forță din Univers nu îmi pot imagina să aibă puterile și abilitățile sale. Când nu ia înfățișarea bărbatului înalt și blond care pare că tocmai ce s-a trezit din somn, se proiectează simbolic ba sub formă de stea strălucind în întuneric, ba sub forma aceea de șarpe-dragon care m-a impresionat peste măsură de mult, atât de măreț și terifiant era! Într-un rând și-a deschis aripile imense de liliac peste ceea ce părea a fi haosul obscurității, peste un fel de depresiune aflată între munți. Mi-a plăcut nespus de mult să văd reprezentarea aceasta simbolică a sa! Când l-am întrebat de ce se manifestă atât de des, el mi-a spus:
– Fiindcă am hotărât să mă transfer.
– Ca de la un departament la altul vrei să zici? l-am întrebat cu naivitate și cu vocea de copil pe deasupra!
– Hai să îi zicem și așa, a răspuns el.

Nu mi-am dat seama decât mai târziu că se referea la transmutare, aceasta însemnând transformarea energiei sale în Lumină!

Sunt zeci de episoade nemaipomenite pe care le-am trăit din cauza lui și, multe sunt deja consemnate în seria scrisorilor cu titlul ”Demistificarea Zburătorului”, intitulate astfel întrucât se dovedi ppe parcursul anului trecut că energia mea luciferică ți-a umbrit manifestarea în visele mele, dedublându-ți prezența. Dar de când s-a permanentizat în visele mele, munca interioară mi se pare doar un pic mai ușoară fiindcă îmi scoate la suprafață tot felul de euri conflictuale pe care singură nu le-aș fi putut identifica, fiind îngropate pe fundul mormântului inconștientului. Oglindite în el am văzut adevărata față a mâniei, a amorului propriu, a desfrâului, a gurmandismului, a vanității, a ateismului și pe ale câtor altor blestemății pe care le port în psihicul meu! Dar vai, vai, de câte ori nu m-a păcălit până acum, fiind atât de priceput în a găsi acul în carul cu fânul slăbiciunilor mele ca să mă împungă și ca să mă înțepe chiar la mine acasă, în ograda propriei minți și în universul interior, folosindu-se de aceste slăbiciuni ale mele ca să le întoarcă împotriva mea! Într-un rând s-a proiectat pe sine în mod simbolic sub forma unui fel de mecanic care, stând într-o cabină tehnică, avea acces la fiecare buton, tastă, manivelă, pedală, întrerupător, comutator, priză, etc., care asigură buna funcționare a unui întreg combinat. Stătea foarte comod pe scaunul mecanicului în super-obscuritatea cosmică ce îi este specifică, fumând un trabuc al cărui capăt arzând sub un nor de fum emana singurul licăr de lumină din cabina sa, permițânddu-mi să deslușesc în împrejurul său sutele de butoane și de manivele la care avea acces, toate simbolizând fiecare micro-încăpere aparținând Universului meu interior căci nu există colțișor al microcosmosului om în care Lucifer să nu se poată infiltra ca să te împungă! Apoi, apăsând pe taste și pe pedale în vreme ce își fuma trabucul, îmi făcea cunoscut faptul că el are acces la toate compartimentele și nivelurile scufundate ale subconștientului și inconștientului în care și-a imprimat semnătura și prezența energetică așa încât să devin foarte conștientă de faptul că nu există acțiune fără consecințe, cauză fără efect și efect fără cauză, iar această realitate e doar una din multele pe care mi le-a imprimat în psihic doar apăsând pe câteva taste și împingând pedalele de accelerație!

Cu toată sinceritatea îți spun, însă, că dacă nu mi-ar fi fost eliberată energia luciferică în universul interior, ar fi fost vai și amar de capul meu acum din cauza presiunilor din acest an. Am repetat în fiecare rând în scrisorile mele precedente faptul că se manifestă îmbrăcat într-o vestimentație caraghioasă, anume în niște pijamale portocalii purtate de mătușa și de vărul meu în urmă cu foarte mulți ani. Cred că am făcut un pact cu el fiindcă mi-a spus într-un rând: ”Iartă-i pe cei despre care tu crezi că te-au chinuit și torturat fiincă, în comparație cu ce îți voi face eu, ei sunt o nimica toată, așa că nu există rost în a le mai purta pică!”, iar eu cred că am fost de acord cu asta! Ce au însemnat cuvintele lui puse în practică face de o scrisoare de sine stătătoare, dar atât pot spune însă: de pe scaunul său de mecanic mi-a accesat cu infinită ușurință tocmai acea zonă/arie/compartiment/încăpere/funcție/virtute ce aparține de suflet care face posibil pentru acesta să poată ierta până și pe cel mai josnic și mișel torționar al său, inclusiv pe acela care l-a tras pe roată, l-a omorât zdrobit de pietre, l-a rupt în bucăți, la ars pe rug sau l-a decapitat căci într-un astfel de mod m-a chinuit Lucifer în profunzimea conștiinței mele și a sufletului meu ca să îmi testeze limitele rezistenței la suferințăă și puterea de iertare fiindcă, dacă un precedent există, dacă ai putut ierta deja pe cineva care ți-a făcut mult rău, atunci a ierta pe altcineva care doar te-a rănit în amorul propriu, bunăoară, ar trebui să fie mult mai ușor.

Pricep foarte bine de ce măsurile acestea extreme au fost impuse de către Tatăl meu Ceresc care l-a trimis pe Lucifer să mă educe în gimnaziul psihologic deoarece, tot săpând în subconștient împreună cu el în acest an care tocmai s-a încheiat, am descoperit o multitudine de euri suferinde ca niște răni vii pe care mi le-am însușit în perioada copilăriei din cauza bunicii și a vărului meu. Pe scurt, dacă molestul de la 8 ani m-a întors cu susul în jos, dezechilibrându-mi dezvoltarea firească în perioada pubertății, vărul meu este cel care a pus sarea pe rană după aceea. Nu îmi dădusem seama, până anul trecut, că multe din deviațiile mele de comportament își aveau rădăcina în acei ani, în relația pe care am avut-o cu rudele mele, iar eul agresivității este cel mai bun exemplu de menționat întrucât agresivitatea și mâniea au încolțit în firea mea ca buruiana și ca spinii în această etapă a primilor ani de viață în care fiecare moment al unei zile petrecut alături de vărul meu a fost o nesfârșită luptă de auto-apărare și de supraviețuire din care nu m-a salvat nimeni, niciodată, deși adulții din familie sau chiar și sora mea au încercat să mă scape, fără a reuși vreodată să îl îndepărteze pe vărul meu de mine care se răzbuna mai târziu, chinuinddu-mă cu și mai multă sete deoarece fusese mustrat din cauza mea. Așa că înțeleg de ce energia luciferică se sucește și se învârtește și insistă pe subiectul rudelor mele și al iertării lor. După ultimul conflict de la începutul lui septembrie, când ei au venit din Danemarca în vizită, mătușa noastră a fost diagnosticată cu cancer la sân, așa că și ei sunt acum vrednici de milă, cum suntem și noi, deși termenul de a fi ”vrednic de milă” are o altă semnificație decât am lăsat să se înțeleagă în scrisoarea mea. Vai nouă, Preamilostivule, ce bine ne-ar fi fost nouă dacă eram acum vrednici de Mila Ta, nu ne-ai mai fi dat să bem și să gustăm din paharul amărăciunii prin intermediul căruia am cunoscut reversul monedei, natura justițiară a Divinității și Marea Lege Cosmică! Nu este tot contextul acesta o evidentă karmă de familie, dar cine să vadă că ne facem răspunzători de efectele pe care Marea Lege ni le servește prin boli, durere și suferință? Eu una sap în mormânt după scheleți ca să înțeleg ce se întâmplă pentru a ierta, iar din interior vine mereu îndemnul să stau la distanță și să cer să se facă Voia Tatălui pentru că doar El poate soluționa acest conflict karmic, așa că micuțul meu refugiu de pe balcon e binefăcător!

Și, dacă tot sunt aici, nu vreau să par că bat câmpii vorbind cu atâta fățărnicie și ipocrizie despre asumarea răspunderii pentru cele înfăptuite de noi ale căror efecte se întorc împotriva noastră ca pedeapsă karmică. Este evident faptul că mi-am descris rudele cu multă asprime, dând a se înțelege că vărul meu, mai mult decât oricine, și-a pus amprenta în felul meu de a fi într-un mod nefast și injust, ca și cum nu meritam să trec prin toate câte mi s-au întâmplat în copilărie. Dacă aș scrie despre aspectul acesta al vieții mele ca și cum mi sa făcut o mare nedreptate cât am fost copil, ar însemna să admit tacit că ochiul Divinității a fost orb la câtă suferință și strigăte de ajutor am lansat în spațiul cosmic de-a lungul anilor. Ori aceasta este o chestiune despre Dumnezeu pe care nu o pot accepta, această chestiune cum că răul li se întâmplă și inocenților care nu merită pedeapsa Divină. Am fost certată și mustrată de către binevoitori care mi-au adus la cunoștință faptul cum că sunt prea aspră cu mine, că mă judec prea mult și că văd lucrurile dintr-o perspectivă prea sumbră și negativistă, dar adevărul este că nu am fost, în fapt, suficient de aspră cu mine însămi întrucât am căutat să mă victimizez, să mă portretizez drept o făptură chinuită și torturată care nu merita să i se întâmple CHIAr toate aceste nefericiri ale vieții prezente, deși cruda realitate mi-a fost arătată și dezvăluită, trăind-o în conștiința mea într-o manieră mai aievea decât orice realitate experimentată până acum prin filtrul celor 5 simțuri subiective sau prin filtrul intelectului, al minții și al rațiunii, dar adevărul care mi-a fost dezvăluit anul trecut a fost atât de dureros și de dezgustător încât mi-a fost foarte rușine să îl pomenesc în scrisorile mele precedente, așa că trebuie că a venit timpul să scriu despre cauza cauzorum a karmei mele.

Va urma.

dec. 182020
 

<>

Continuare din octombrie…

Luni, 20 Octombrie 2020

Ursitule,

Hai să îmi las momentan rudele cu ale lor căci și ei au acum nevoie de tot atâta milă câtă avem și noi, ori mie Tatăl Ceresc mi-a indicat deja că milă nu am să găsesc neam la rude, deși am căutat milă și la ei, disperată fiind la gândul că se apropie iarna, perioadăă în care părinții mei ies din sezonul de producție, intrând într-un concediu forțat de 3 luni. Ori asta înseamnă adio somn și odihnă, liniște și echilibru pentru sistemul meu nervos. Vara și toamna tot am mai primit frimituri din aceste delicioase medicamente naturiste pentru creier, dar când vom începe să hibernăm toți cei 5 ai casei, plus cei 2 căței, să te ții, nene, cu pacea de mână că nu are cum să fie ușor când Dumnezeu ne-a croit parcă intenționat să fim atât de diferiți unul de celălalt, de parcă nu facem parte din aceeași familie. Am câteodată amarnicul sentiment, mai ales când văd cum mișunăm toți 5 care-încotro prin casă, fiecare în legea sa și cu treburile sale, orb și surd la cel de lângă, că suntem niște străini așteptând într-o gară să luăm trenul cu destinații total diferite. Desigur, exagerez în afirmațiile mele întrucât diferită sunt doar eu, doar eu sunt atât de ruptă de marea și cruda realitate a lumii materiale în care absolut toți oamenii plătesc facturi și mănâncă pe credit, în timp ce, în imaginația mea, ratele la bancă se plătesc cu ciorapi croșetați. .

Cu toate aceste greutăți despre care vorbesc în scrisoarea mea, am să îți dau și o brumă de vești bune. Mai cu chiu, mai cu vai și cu un buget minuscul, ai mei au început să renoveze casa de la țară care, după proporțiile descrise de ei, se prezintă ca un fel de mini palat care să ne cuprindă pe toți, în funcție de nevoile fiecăruia. Din păcate, renovarea completă a ”conacului” n-are să se petreacă decât în vara anului viitor, iar asta dacă avem și puțin noroc picat din Ceruri.

Evenimentele acestea din acest an ne-au presat atât de mult cu ușa, încât să fie redundant să adaug că, pe deasupra, proprietarii locuinței în care stăm cu chirie din decembrie 2011 ne-au înștiințat că intenționează să se retragă în București, la copii și nepoți, motiv pentru care și-au pus în gând să înceapă să își vândă proprietățile din Brăila. Cum am avut noroc de proprietari cumsecade și binevoitori, ne-au asigurat că nu e cazul să ne îngrijorăm că vom fi dați afară, alocându-ne suficient timp pentru a ne mobiliza cu renovările casei de la țară. Tata le-a cerut un răgaz până în septembrie la anul, taman când am bănuit eu, încă de acum un an sau doi, că are să mi se încheie pedeapsa karmică pentru păcate comise împotriva Tatălui (minciună și fraudă), adică cea de 10 ani despre care am scris în rânduri anterioare, diferită de cea de 14 ani primită pentru păcate comise împotriva Spiritului Sfânt, dar cu care s-a suprapus, făcând din viața mea un eșec generalizat timp de o decadă.

Realmente, coincidența acestor date nu poate fi întâmplătoare! Sunt mai puțin de 11 luni la mijloc. Un calcul rapid reduce numărul de posibilități de întâlire cu tine la ora 21:00, î ziua de miercuri, în fața balconului de la această adresă la mai puțin de 50 de ocazii, după care nu mă vei mai găsi aici.. Și chiar dacă nu mi-aș recupera vederea până atunci, tot ar fi o schimbare drastică în bine a circumstanțelor mele de viață căci nu numai că voi primi o cameră doar pentru mine, dar și spațiu în exteriorul casei în care să mă pot deplasa fără să fiu în pericolul de a fi călcată de mașini. Repet a suta oară adevărul crud despre situația mea, anume căă nu orbirea în sine doare, ci circumstanțele de viață în care trăiesc.

Dar până atunci, ursitule? Până atunci, tu pe mâna cui mă lași când, așa cum am mai scris deja, doar Tatăl Ceresc a văzut din timp că sistemul meu nervos nu ar fi rezistat acestor presiuni din acest an, având să eșuez într-un mizerabil accident cerebral pentru care Tatăl a găsit soluția optimă spre a fi evitat, conform cu socoteala Sa, străină mie, eliberându-mi energia luciferică în interiorul microcosmosului particular? Pot eu, oare, să cer socoteală rudelor mele ignorante care nu s-au implicat în povestea cu bunica mea când nici măcar tu nu te-ai interesat de starea mea?

M-ai putea crede tu, oare, dacă ți-aș spune că, dintre toate entitățile cosmice cu caracter divin, Lucifer a fost acela care mi-a spus, și nu o dată, să cer milă de la Tatăl pentru mine și pentru tine ca să fim scutiți de pedeapsă?
– Tatălui i se spune Preamilostivul. Cere mila Lui și vezi ce are să se întâmple. Cere să îți întâlnești perechea, mi-a indicat Luciferul particular, părând aproape plictisit de povestea noastră în care nu se mai poate infiltra cu tot atâta eficiență ca înainte, până să își dezvăluie implicarea din umbră.
– Dar nu am cerut? De câte ori nu am cerut și uite unde sunt acum, dacă nu în același loc ca ieri, am mărturisit îndurerată și obosită.
– Tu să fii cu mare băgare de seamă că nu ceri ce trebuie cerut de la cine trebuie să ceri, mi-a spus el în chip misterios.

De atunci, am petrecut mult timp în meditație, reflectând la sensul cuvintelor lui Lucifer care, deși accentuează întotdeauna un adevăr despre universul meu interior, sunt mereu însoțite de un sens oarecum viclean, ca să spun așa. E felul Luciferului de a fi, de a scoate la suprafață subtilitățile și defectele egoului. De altfel, în acest sens, într-o întrevedere onirică cu el, luă înfățișarea clasică a Diavolului din mitologia iudeo-creștină, apărând sub forma țapului cu coarne, coadă, copite și furcă, strigând la mine și râzând diabolic:
– Ha ha, sufletul tău al meu este! Ha ha ha!
– Ba tu ești al meu! Tu ești Luciferul meu! ripostam eu cu îndârjire, nebăgând de seamă că, în acele clipe de confruntare directă, el reflecta în el însuși ridicolul și absurdul egoului care se crede stăpân peste Univers, numind sufletul, pe Lucifer și chiar pe Tatăl ai săi, ”sufletul meu”, ”Luciferul meu particular”, ”universul meu interior”, etc, făcând din toate acestea bunurile și proprietățile sale.
– Ha ha ha!! Sufletul tău, însă, tot al meu este!! continua să râdă amenințător.
– Haidade! Că tu nu mă sperii cu așa ceva! Știu că tu poți ceva mai mult de atât, i-am imputat, cu toate că Lucifer derula în conștiința mea scene scandaloase și orgiace în care, sub forma Diavolului născocit de creștinism, îmi chinuia și profana corpul conform cu întreaga suită de credințe și prejudecăți superstițioase și religioase.

Atunci el se preschimbă din forma aceasta a creaturii regăsită în credințele subconștientului colectiv pe care îl putea accesa cu deosebită lejeritate în cea a bărbatului înalt și blond, îmbrăcat în pijamalele portocalii, înfățișare adoptată aproape în exclusivitate pe parcursul întregului an prezent și zâmbi cu mult subînțeles. În acest fel reflecta în el însuși, ca într-o oglindă, toate subtilitățile și ascunzișurile egoului meu. Era de o finețe psihologică imposibil de descris în cuvinte, cunoscându-mi absolut toate slăbiciunile, toate defectele, toate păcatele și toate subterfugiile în toate ascunzișurile subconștientului și inconștientului pe care le poate folosi cu incredibilă ușurință împotriva mea, bătându-mă cu propriile mele arme, cum se zice în limbaj tehnic. Ori de această abilitate a sa de a mă pune față în față cu mine însămi ca să îmi văd adevăratul chip mi-e realmente frică fiindcă o singură precizare de-a sa, interpretată pe dos, mă poate determina să dau câțiva pași înapoi de pe drumul pe care am pornit-o sau chiar să fac de-a binelea cale întoarsă, trimițându-mă direct în fundul abisului ca revers al monedei.

aug. 102020
 

<>

Luni, 10 August 2020

Ursitule,

Acum agentul în portocaliu și-a dezvăluit implicarea din umbră în povestea noastră de iubire în care și-a vârât coada ca să ne testeze castitatea. Nu degeaba îl percep câteodată ca fiind sadic, deși este o prezență divină. Sadic îl percep ddin perspectiva naturii mele egoice, în care lovește fără pic de milă, în timp ce din perspectiva sufletului îi văd ”utilitatea”, ca să zic așa. De exemplu, într-una dint aceste dimineți de la începutul lui iunie, dormind profund, ți-am simțit prezența pe lângă mine. M-ai tras de mâini și de picioare, m-ai împins de la spate și mi-ai spus să te cuprind pe după umeri ca să ies în afara corpului. Reușind în cele din urmă să mă eliberez, am părăsit carcasa fizică și m-am abandonat brațelor tale în îmbrățișări drăgăstoase și pline de tandrețe și de gingășie. La un moment dat, sucindu-mă și învârtindu-mă nu-știu-cum, am ajuns să te țin în brațele mele, tu stând culcat cu capul în poala mea, ceea ce mi-a permis să mă joc cu degetele în barba ta și în părul tău. După un timp de dulce bucurie în prezența ta, m-am simțit cuprinsă de după mijloc de niște brațe și smulsă din acest context oniric mirific de o putere nevăzută. Am tpătruns printr-un fel de tunel, crezând că avea să mă ducă înapoi în corpul fizic . Dar nu a fost deloc așa, aterizând chiar în brațele acestei entități ce se găsea șezând pe un fotoliu confortabil, înconjurat de o mulțime de plante cu frunze verzi. Verdele este culoarea chackrei inimii, iar apariția culorilor portocaliu și verde în visele mele nu este coincidențială fiindcă de la bun început Divinul m-a informat că organele sexuale și inima sunt cele ce trebuie vindecate pentru ca eu să văd din nou. Văzându-mă stând în poala sa într-un cu totul alt conttext oniric, ca și cum aveam un vis într-un alt vis, aam sărit ca arsă din brațele lui, spunându-i:
– Îmi este foarte frică de tine, fiindcă eram perfect conștientă de faptul că acestei entități divine îi vine foarte ușor a crea o iluzie seductivă cu scopul de a-ți testa vigilența și virtuțile spirituale. Tu ești cel de dinainte? l-am întrebat, fiindu-mi realmente teamă că mă lăsasem păcălită, picând în ispita lui.
– Nu, nu. El este el și ți-a spus deja ce avea să îți spună. Acum să stăm și noi doi de vorbă, mi-a spus el, disociindu-se în totalitate de manifestarea ta și confirmându-ți prezența ca fiind autentică, diferită de a sa.

După aceea m-a luat de mână și m-a condus într-o călătorie onirică pe care nu o voi mai consemna deoarece, spre marele meu necaz, nu îmi mai amintesc întreaga conversație avută cu el care a fost neobișnuit de lungă. De fapt, de când și-a permanentizat prezența în structura microcosmosului meu, visele mele au devenit cu mult mai lungi, el putând să îmi întrețină cu multă ușurință luciditatea dincolo de zidul somnului. Deci nu, nu cuvintele rostite mi le amintesc, ci chinuitorul și apăsătorul sentiment resimțit în toată profunzimea egoului meu rănit de moarte că am fost păcălită, sedusă și înșelată de această prezență atât, dar atât de aptă să te folosească drept pretext, perechea mea, ca să mă testeze. Câte din frazele misterioase ale Tatălui care se află în ascuns capătă acum sens și semnificație când știu că ai avut o dublură în tot acest răstimp.

Dar oare? Mă simt eu oare atât de rănită când văd foarte bine că nu sângerez prin nicio crestătură internă sau externă acum când știu că energia luciferică s-a infiltrat ca personaj de sine stătător în această poveste cu mult, foarte mult timp în urmă, cu mult înainte de a cunoaște orice despre știința spiritului? Căci altfel de ce simt această bucurie și această recunoștință fără de margini fiindcă am primit acces ca să privesc, chiar dacă numai pe furiș, pe gaura cheii la ceea ce se numește eliberarea de mecanica Cosmosului?

Cu altă ocazie, prinzându-mi conștiința adormită într-un scenariu oniric, am căzut în ispita sa, dându-mă plăcerilor firii de tot felul, până când am început să îmi pun următoarele întrebări: ”Unde sunt acum? Ce fac aici? Și de ce fac toate aceste lucruri?” Dezmeticindu-mă din beția aceea înfiorătoare, am putut respinge scenele erotice ce se desfășurau, refuzându-le, simțindu-mă rușinată și încărcată de repulsie față de mine însămi, văzându-mi prea bine slăbiciunile și fața ascunsă și luând la cunoștință lucrurile execrabile și mizerabile pe care sunt capabilă să le fac. Apoi Lucifer s-a manifestat vizibil în timpul visului, ca și cum se aflase în preajmă în permanență ca să îmi observe comportamentul, în timp ce dirija și regiza scenele experimentului său, spunându-mi: ”Buuun! Văd că a început să îți funcționeze un pic de raționament deductiv!”

Dar frântura de luciditate nu ținu nicio clipită căci în secunda următoare eram deja iarăși adormită, prinsă într-un alt scenariu oniric menit să îmi testeze alte și alte virtuți legate de cinste, de onoare, de respectul de sine, de castitate, la finele căruia mi-a spus: ”De ce continui să greșești? Nu te-am învățat deja să nu te mai compromiți chiar pentru orișicine?”. Bunule Dumnezeu, cât de semnificative și importante au fost cuvintele sale pentru mine căci am recunoscut în ele crudul și oribilul păcat pentru care am plătit atât de scump în ultimii ani. Și Bunule Dumnezeu, cât de ușor este să cazi în tentația lui! De câte ori nu s-a desfășurat următoarea scenă: Lucifer mă prinde sub puterea sa seductivă sub o formă sau alta și, cu chiu, cu vai, mă opun forței sale de coerciție, dând din mâini și din picioare, refuzând și respingând ofertele sale pe care mi le propune ba pe față, ba subliminal și, când mă aflu aproape de finele testului său, crezând că am să izbândesc, cad în tentația sa chiar în ultimul minut, ceea ce îmi demonstrează că puterea sa este infinit de înspăimântătoare și de greu de stăpânit.

Iată, deci, că a venit ca să demistifice fenomenul manifestării sufletului tău în visele mele, confirmându-mi că tu ești aievea, un bărbat cu care am o legătură sufletească foarte strânsă. Ori Lucifer nu se va da în lături să te folosească drept pretext pentru a-mi verifica vigilența. Deja o face și o face cu atâta ”profesionalism” și măiestrie, încât nu mă mai îndoiesc deloc că scopul întregii povești dintre mine și tine, dincolo de insolita și drăgălașa răsplată pe care am primit-o ca să te pot întâlni într-un mod atât de neobișnuit, a fost pentru a-mi dezvolta, în practică, un fel de reflex vis-a-vis de energia lui, așa încât să capăt deprinderea de a-i recunoaște semnătura ca să îi pot respinge tentațiile. ”Testele mele pentru voi vor fi chiar și mai dificile deoarece legătura dintre voi nu se va rupe”, mi-a mai spus el într-un alt rând, avertizându-mă astfel asupra faptului că, deși tu ești darul cel mai de preț pe care îl primesc fiindcă prin tine și cu tine mă pot întoarce acasă, la sânul Divinității, tu ești totodată și punctul meu cel mai vulnerabil prin care mult gunoi egoic se poate infiltra în gospodăria mea. Minciună, trădare, gelozie, invidie, desfrâu, adulter, perversitate, nebunie! Să mai enumăr din afuriseniile astea dezgustătoare care fac din om neom? În limbaj modern se cheamă că ești cuprins de sentimente contradictorii atunci când te lași pradă lor, în timp ce în limba veche se spunea că iar te-au luat dracii. Vezi bine și singur că sufletul meu se trage din această veche linie a tradiției când vine vorba despre ego și demoni și câte și mai câte.

Reformulând unele paragrafe pline de zaharicale compuse în august, când am scris această scrisoare, voi parafraza în continuare pe cei mai înțelepți ca mine căci observ că fac teribila greșeală de a-mi da cu părerea, întinzându-mi plapuma mai mult decât trebuie la capitolul teorie, în ciuda bunelor mele intenții de a-ți dezvălui cine sunt, cu tot cu fețele mele ascunse și tăinuite. Și aș fi profund tulburată și dezamăgită să mă izgonești de la ușa inimii tale, văzând în mine o adulatoare de Diavol fiindcă vorbesc cu vădită simpatie despre Lucifer, dar poate oare biata mea personalitate umană trecătoare cu numele de Cătălina să se pronunțe împotriva științei sufletului, când acesta aparține evident și exclusiv de religia veche? Numește-mă arhaică, păgână, sectantă sau în vreun alt fel de apelativ de conveniență de politețe, dar nu satanistă fiindcă nu poate să fie vina mea că umanitatea prezentă a picat în uitare și în ignoranță, pierzând în întregime sensul real al forțelor cosmice primordiale, precum și legătura autentică cu acestea. Motiv pentru care voi trece la finele epistolei mele titlurile cărților care m-au ajutat tare mult, nespus de mult să cred nu numai în Tatăl și în propriul suflet, ci și în zâne, în elementali, adică în sufletele plantelor și ale animalelor, în forțele naturii, în magie, în viața ca un basm, ca și în extratereștri căci da, da, da, cred și în ei, la cât e Cosmosul acesta de infinit!

Putem și chiar trebuie să eliminăm complet toate agregatele psihice subiective tenebroase și perverse pe care le purtăm în noi; totuși, este incontestabil că niciodată nu am putea să le dizolvăm în ele însele în umbra Logosului intim.
Fără îndoială, este limpede că Lucifer este antiteza Demiurgului creator, umbra sa vie proiectată în adâncul Microcosmosului-Om.
Lucifer este Paznicul Porții și al Cheilor Sanctuarului, ca să nu le treacă decât unșii care posedă secretul lui Hermes.
Din cauză că am scris acest nume atât de detestat de urechile obișnuitului, este necesar să indicăm de asemenea că Luciferul ezoteric al doctrinei arhaice este cu totul contrariul a ceea ce teologii, dintre care celebrul des Mousseaux și marchizul de Mirville, presupun din greșeală, căci el este alegoria binelui, simbolul celui mai înalt sacrificiu (Cristosul-Lucifer al Gnosticilor) și Zeul Înțelepciunii sub nenumărate nume.
Lumină și umbră; misterioasa simbioză a Logosului solar, Unitate multiplă perfectă. INRI este Lucifer.

Maestrul Samael Aun Weor, ”Cei trei munți”, cap. 2 – ”Religia”

E straniu cum simt că de acest aspect al Ființei Divine depinde acum întâlnirea noastră în lumea materiei și din cauza aceasta, negociind asiduu cu el, i-am cerut cu multă ardoare să îmi fie permis să te iubesc din toată inima mea, din tot cugetul meu și din tot sufletul meu fiindcă nimic din toate astea nu ar mai avea pic de sens dacă scârbă și dezgust ar fi ce aș simți față de tine, motiv pentru care am fost de acord să îndeplinesc orice condiție a castității impusă ca să te pot întâlni. Iar el mi-a spus: ”Tu știi ce fel de sacrificiu îți cer? O viață trăită în castitate e un preț foarte scump ce trebuie plătit pentru ca eu să rămân pur. Și nu crezi că, în prea multa ta iubire pentru el, anumiți atomi s-ar putea activa ce te-ar putea face pe tine să îți dorești să mă descarci?” Am știut că îmi vorbea despre desacralizarea actului intim dintre femeie și bărbat când acesta este făcut greșit și din motive greșite, în timp ce acea descărcătură din frazeologia sa este o reformulare politicoasă a noțiunii de orgasm, ori în cuvintele sale misterioase legate de castitate, de sex și de orgasm constă tocmai acel secret al lui Hermes despre care amintește citatul parafrazat anterior, anume drumul alchimic despre care abundă literatura medievală, taină spirituală pe care Lucifer o păzește cu strășnicie și despre care poți citi pe larg în cărțile adăugate în bibliografie căci a trebuit să fac suficientă muncă de cercetare și de documentare pentru a găsi corpul teoretic potrivit care să îmi explice mie, mai mult decât oricui, sensurile tainice ale experiențelor mele mistice. Trebuie că știi și tu că noțiunea de castitate are două înțelesuri, primul sens fiind captat în următorul citat din doctrina gnostică, doctrină către care sufletul meu m-a orientat extrem de rapid după fericitul eveniment al trezirii sale în ianuarie 2015, chestiune despre care îmi amintesc că am scris în jurnalul de față la momentul respectiv, cu toate că în contact cu această învățătură spirituală nu am intrat decât 2 ani și jumătate mai târziu, vagabondând între diverse școli și teorii spirituale între timp.

Alchimia practică, cea adevarată, e foarte grea. Trebuie să fi pur. Trebuie să lucrezi mult cu tine. Dacă nu lucrezi cu tine și nu-ți vezi defectele nu ai ce să-i ceri Mamei Divine în alchimie să-ți dezintegreze.
Un mare Maestru a zis: „Alchimia este pentru două lucruri: ca să te apropii de Tatăl și ca să-ți omori defectele”.
Spunea, de asemenea: ”Vă place sau nu, trebuie să înțelegeți un lucru: că sexul e sacru”. Noi suntem foarte profani.”
De aici vine și ideea: studiază întâi, ca să ai o bază teoretică să înțelegi ce înseamnă drumul alchimic. Aceasta este știința prețioasă.

Dar, cum mie îmi lipsește în mare parte tocmaii această bază teoretică și cum sunt atât de profană, m-am agățat de semnificația clasică a conceptului de castitate, crezând că Lucifer îmi oferea o viață de singurătate, trăită în acel tip de călugărie atașat ideii de castitate și de puritate, ori oferta sa era întrucâtva seducătoare deoarece, la prima vedere, mă scutea de nesfârșitul șir de scârnăvii egoice enumerate mai sus relaționate cu ideea de cuplu, precum gelozia, ura, desfrâul, etc. Câtă povară distructivă mi-ar fi fost ridicată de pe umeri, din inimă, din minte și din suflet! Crezi că, după atâția ani de la orbire, nu am luat în calcul varianta aceasta a călugăriei căci, văzând în lumea practică a materiei cât de dificil este să te potrivești cu un alt suflet în toți centrii mașinăriei umane, aproape că mi s-a făcut lehamite de toată chestiunea aceasta a dragostei și a sufletelor pereche? Zău dacă nu a prins rădăcină în mintea mea cum toate acestea sunt ridicole, ridicole de tot, toată așteptarea aceasta, tot efortul. Dar, ascultându-i limbajul viclean și meșteșugit, mi-am amintit de limbajul alchimic și de acest sens tăinuit al ideii de castitate care implică înfrânarea conștientă a dorinței sexuale, adică a orgasmului mai precis și, cum cred cu atâta convingere în ființele androgine de la începutul timpurilor, i-am spus lui Lucifer:
– Tu mă ispitești acum! Îmi amintesc că, deși e mult mai dificil de urmat, drumul celălalt al castității, în 2, e mult mai prețios, deși nu negam crudul adevăr pe care cuvintele sale mi le subliniară, anume că, în prea multa mea iubire pentru tine nu mi-aș putea controla și înfrâna dorința spasmului, ceea ce nu ar fi însemnat decât repetarea păcatului original.

Cât am suferit, Bunule Dumnezeu, în acele clipe, înțelegând că iubirea, iubirea cea adevărată, sinceră, onestă, darnică și altruistă e un bun de foarte mare preț la care se ajunge cu infinite sacrificii. Acesta e prețul despre care îmi vorbise el. Lucifer îmi zâmbi atunci tainic, râzând cu multă viclenie. Era limpede că pierdeam din vedere sensul misterios al limbii sale căci el mă tenta subliminal și subtil să cred că poate să îmi dea chiar acum ce implor de la Ceruri de atâta amar de vreme. Înțelegând manevra sa, am putut-o para în ultima clipă, nu fără a ieși total umilită și rușinată din confruntarea cu el căci îmi dezvălui o secvență în care eu și cu tine ne aflam în dormitorul nostru, în patul nosstru nupțial, complet acoperiți de plapuma rușinii, ceea ce nu permitea ochiului să vadă niciun centimetru de nuditate. Numai sugestia intimității ca fiind posibilă într-un viitor deja decis de Divinitate era vizibilă. Era aceeași scenă dezvăluită în octombrie 2016 care mi-a revelat pentru a doua oară Voia plină de bunăvoință a Tatălui pentru destinul meu în care eu nu m-am putut încrede, cerând după aceea zeci și zeci de alte dovezi de confirmare, până am degenerat cu totul, deși acea scenă de atunci îmi dezvăluia în mod foarte evident și iubirea și sinceritatea și onestitatea și prietenia dintre noi. Și Luceafărul îmi arătă astfel adevărata mea față plină de codeală, de îndoială și de necredință, zicându-mi: ”De ce nu a fost suficient să vezi această scenă pe care ți-o dezvălui acum ca să crezi, deși inițial tu ai știut că vine de la Tatăl?” De ce? De ce nu am crezut? Fiindcă sunt perversă, decăzută și degenerată, iar el știe că sunt și mă umilește ca să mă rușinez și ca să mă căiesc.

Cu frumosul, cu bună-voință, cu milă și cu iubire Tatăl mi-a vorbit în toți acești ani ca să îmi îmblâmzească firea îndrăcită, iar eu am ascultat și crezut atât de puțin în Cuvântul Său și în promisiunea Sa, încât această măsură de urgență se impuse cu necesitate. Tatăl și-a trimis cel mai bun agent cu cea mai formidabilă putere de convingere pentru ca Sfinxul meu interior, incoruptibilul, să fie decapitat. Nu am fost negativistă în privința orbirii mele fiindcă nu îmi lipsește credința că voi vedea din nou, ci am fost stoică, acceptând-o fără să mă opun și vrând să învăț din greșeli ca să nu le mai repet. Evident, am căzut în încăpățânare, în ridicol și în absurd, vrând să dau dovadă de prea mult sacrificiu de sine, lungind vorba ( și, implicit, și șederea mea în întuneric ) prea mult, când Voia Tatălui este ca eu să văd din nou și să te întâlnesc.

Nu neg că sunt încăpățânată și stoică, acceptându-mi handicapul fizic cu seninătate și împăcare, refuzând energetic, din acest motiv, scenariul în care m-aș da cu capul de pereți și de podea de neputință și frustrare fiindcă nu mai văd. Iar eu nu mai vreau să mai sărut veodată podeaua din cauza neputinței și a dezolării, ci din recunoștință.

Însă, insistând mai mult pe lângă vocea intuiției, vocea Tatălui din interiorul fiecăruia, am purtat o conversație cu propriul suflet ca să îmi potolesc o anume neliniște inexplicabilă pe care o purtam în inimă în legătură cu introducerea timpurie a energiei lucifericee în universul meu interior. Nu e cazul să reproduc această conversație în întregime pe care o voi rezuma în felul următor. Înțelegând din cuvintele pline de tâlcuri rostite de suflet că m-am aflat într-o mare încercare în acest an, acesta îmi mărturisi: ”Însă așa este, precum ai înțeles. Era cât pe ce să te pierdem așa cum începuseși să vagabondezi pe străzile orașului babilonic fără niciun indicator. Te-ai aflat în mare pericol, sistemul tău nervos s-ar fi îmbolnăvit. E vorba despre un alt accident cerebral. Un nefericit și inoportun accident cerebral. Dacă primul a fost rezultatul faptelor tale necugetate trecute, acesta ar fi fost un inutil și simplu accident, așa cum se întâmplă unele accidente la locul de muncă. Toată strădania ta de până acum ar fi fost fără de folos. Se petrec câteodată din aceste accidente când o personifici pe Scufița Roșie și îl întâlnești pe lup pe drum, iar casa în care ajungeți să cohabitați s transformă într-o grădină zoologică.”

De la conversația cu sufletul meu a trecut ceva timp, ceea cee mi-a permis să mă mai dezmeticesc din șocul suferit, aflând aceste vești. Nu am încetat nicio clipă de atunci să mă întreb: ”De ce? De ce mi s-ar fi îmbolnăvit sistemul nervos în așa măsură încât să ducă la un accident cerebral secundar?” A trebuit să caut îndelung răspunsul în inima mea, fără a neglija multiplele referințe simbolice trimise de sufletul meu ca să mă ajute să găsesc cheița de interpretare. De ce deci? De la furie, de la supărare, de la nivelul crescut de agresivitate despre care am mai vorbit într-un alt rând. Frustrarea, frica, îndoiala și vina sunt cele patru emoții toxice din care este compusă morfologia eului mâniei. Negreșit că mânia este factorul principal care ar fi sabotat întregul meu efort de până acum, punându-mi și viața în pericol. Mânia este lupul din alegoria sufletului meu, în timp ce Scufița Roșie e esența, materia primă din care se fabrică sufletul, iar grădina zoologică, deși ar putea foarte bine să descrie situația curentă din familia mea, simbolizează egoul animalic.

Nu îmi fundamentez expunerea prezentă pe simple presupuneri, ci pe fapte concrete, pe experiențe, pe trăiri și pe fenomene cu care m-am confruntat în multiple rânduri aproape toată vara și târziu în toamnă. N-are niciun sens să citez din lucrări științifice elaborate pe tema despre cum emoțiile excesiv de toxice conduc la boli foarte grave. Internetul abundă de astfel de articole. Întrebarea ce mă frămâântă groaznic de tare este dacă tu crezi sau nu în chestiunea aceasta spinoasă a emoțiilor ca fiind sursa reală a bolilor căci pentru unii, precum tatăl meu sau cei mai mulți doctori, e ceva ce ține de mit și de fantastic! Mă văd constrânsă să îți scriu despre astfel de lucruri întrucât nu am absolut nicio idee despre care ți-e părerea în legătură cu sursa reală a orbirii mele, în ciuda întregului meu efort de a-ți vorbi despre emoții, despre ego, despre suflet, despre karma și despre vieți anterioare. Bine, bine, sufletul tău este conectat cu al meu și ne întâlnim în dimensiunea astrală, iar Tatăl Ceresc mi-a făgăduit că ne asemănăm suficient încât să ne înțelegem, dar crezi, oare tu crezi în toate aceste lucruri? Tare mult aș vrea să cunosc! Știu că detaliez toată povestea mea aproape exhaustiv și fără discernământ, punându-ți la încercare răbdarea, dar trebuie să te fac să înțelegi că îmi cunosc diagnosticul bolii de care sufăr din punct de vedere spiritual. Și, ca să mai îndur încă o invitație de a merge ba la medici, ba la preoți și mănăstiri propusă de necunoscători nu ar face decât să pună paie pe focul mâniei mele. De aceea vreau să știu odată pentru totdeauna! Tu CREZI?! Fiindcă eu am obosit până la epuizare să mă îndoiesc.

Cât pot să scriu de mult despre oboseala care m-a cuprins, despre supărarea acută pe care o simt care îmi curmă pofta de mâncare sau dorința de a mă mai ridica din pat în care aș vrea să stau toată ziua! Mi-e somn și doare totul. Dorul doare, dar nu dorum este sentimentul cel mai apăsător pe care îl simt acum, ci mânia, cu cele patru componente ale sale. Și Dumnezeu a considerat ca fiind foarte necesar, pentru binele și spre folosul meu, să își trimită gardianul de pază ca să îmi țină companie pentru ca eu să nu ajung să mușc sau să sfâșii de-a binelea pe orice potrivnic care pare să își fi pus în gând să mă doboare. Îți scriu aceste rânduri cu cea mai deplină sinceritate și cu lacrimi în ochi, tremurând de emoție fiindcă vreau să te atenționez că Tatăl din Ceruri a văzut că nu mai aveam mult până mi s-ar fi umplut paharul de toleranță la suferință, în timp ce nimeni altul nu a făcut-o. Nici tatăl meu, nici mama mea, nici sora mea, nici prieteni sau cunoștințe și nici măcar tu. Am să te implor din toată inima mea, din acest motiv, să te scufunzi cu capul sub apa rece de la duș ca să îți limpezești mintea în așa fel încât să înțelegi acolo unde nimeni altul nu vrea să înțeleagă în afara Tatălui Ceresc că totul are o limită dincolo de care nu se mai poate face nimic. Nu te lăsa descurajat de cuvintele mele, iubitul meu, fiindcă mânia mea e mai puțin orientată către tine și către blestemățiile de probleme care continuă să te țină departe de mine, ci mai ales este îndreptată către drama de familie ce see desfășoară în casa noastră de când bunica s-a mutat la noi și despre care am să scriu mai pe larg cu altă ocazie, ca și despre demonul mâniei, fiindcă am acumulat atâtea episoade fantastice implicându-i pe demonii interiori și pe Lucifer că fac de o enciclopedie! Cu toate acestea, cu toate că nu pe tine sunt atât de mânioasă, tot te invit să te bălăcești în apă rece ca să te trezești la marea și cruda realitate a faptelor căci, dacă energia luciferică nu îmi era eliberată ca să mă răfuiesc și ca să mă lupt corp la corp cu Diavolul, iar toate astea ca să nu pice năpasta mâniei mele asupra unui umanoid nefericit, tu n-ai mai fi apucat să îmi aduci flori decât la mormânt. Îmi pare rău, tare, tare rău, scumpul meu predestinat, dar iată că fraza ”mă prăpădesc de dor după tine” nu mi se aplică fiindcă nu de dor după tine era eu să mor, ci de necaz.

Mi-e limpede că, mai ales, Lucifer mi-a fost trimis pentru ca sufletul meu să nu adoarmă la loc. De-abia mă puteam ține pe picioare și așa, dar zău că bunica mea nu are pic de considerație față de mine și de suferința mea, neînțelegând cât de necesar este somnul pentru liniștirea sistemului meu nervos gata să cedeze acum. Ea se trezește de multe ori peste noapte, foindu-se prin cameră, căutând numai ea știe ce, trăgând de draperii ca să privească pe stradă, căscând zgomotos, vorbind singură și furându-mi somnul. Nu mai am idee dacă e noapte sau zi, ciclul veghe-somn dându-se iarăși peste cap. Doamne Dumnezeule Mare, cât am putut să sufăr de-a lungul anilor din cauza insomniilor și cu greu am rezolvat problema asta în urmă cu fix doi ani, când a dispărut ca prin farmec, peste noapte, neîndoielnicc prin intervenție divină. Și ca să îmi văd furată odihna în acest fel mișelesc de către propria buunică este cumplit de dificil de îndurat. Nu mai am scăpare, trebuind să mă trezesc forțat în fiecare dimineață între 05:00 și 06:00 și trebuind să aștept ca părinții mei să plece de acasă la piață pentru a recupera din somn în dormitorul lor. În acest interval, până mă trezesc în jurul orei 10:30, vine el, Luceafărul de dimineață sau Prometeu, cel care aduce Lumina. Mă gâdilă în tălpi, pe burtă și după ceafă și unde pune un singur deget pe corpul meu eteric, eu simt unde magnetice care încep să vibreze în Ființa mea, ca și cum îmi atinge o coardă sensibilă. Nu îi pot suporta prezența fiindcă e mare și e mult, în timp ce eu sunt un vierme orb care mănâncă pământ. Îți dă Dumnezeu un deget prin intermediarul său, prin ministrul său,, iar tu vrei să Îi apuci toată mâna, dar nu poți suporta nici măcar atingerea unui singur deget, atât de mic și intolerabil de nesemnificativ ești tu în comparație cu Mărirea și Slava Sa! De-abia pot să îndur atingerea lui Lucifer, dar când mă atinge, îmi eliberează în Cosmos o micuță cantitate de energie toxică acumulată în sistemul meu nervos. Nu vreau să admit despre această energie că este vindecătoare fiindcă o percep drept diabolică deoarece este ispititoare, așa cum este și dorința de putere seducătoare, dar este vindecătoare, iar eu sunt bulversată și nu știu cum să mă comport în acest nou context spiritual în care mă aflu. Aproape în ultima clipă am reușit să îi refuz și oferta vindecării ce îmi apărea atât de tentantă, la o aruncătură de braț de mine, aflându-se chiar în mâinile sale, într-un singur deget. Cum el singur îmi spuse și mă feelicită pentru că un pic de raționament deductiv începuse să funcționeze în interiorul meu, am văzut non-sensul în oferta sa incredibil de ispititoare fiindcă se afla în contradicție cu promisiunea Tatălui care mi-a făgăduit vindecarea la momentul întâlnirii cu tine. Acceptând să fiu vindecată într-alt mod decât cel decis de Tatăl Ceresc ar fi făcut inutilă toată munca mea din ultimii ani, tot efortul de a scrie și consemna extraordinarele experiențe spirituale prin care trec, deși acest efort ar fi fost tot atât de inutil din cauza sabotorului personificat de eul mâniei. Și cum mi-e groaznic de ciudă din cauza efortului inutil, n-am acceptat să mă înec precum țiganul la mal și să dau cu bâta în baltă, cu toate că și acum tânjesc după atingerea degetului său vindecător. Este de necontestat faptul că, totuși, datorită demonstrațiilor gratuite ale puterilor sale supranaturale, cantitatea imensă de energie relaționată cu mânia s-a mai diminuat între timp în sistemul meu, punându-mă în afara pericolului.

Întrevederea cu el din dimineața zilei de luni, 13 iunie, a fost cea mai surprinzătoare de până acum. Dar în acea dimineață nu a venit singur, fiind însoțit de alte trei prezențe divine cu o încărcătură energetică atât de puternică, încât propriul corp eteric mi-a fost activat la simpla lor atingere cu un singur deget. Miuriel, înțelegi cât de tangibilă se simte această atingere despre care vorbesc? Cât de reală, de vividă și de perceptibilă este sub formă de energie și de conștiință? Însă mie îmi era frică de ei. E tare greu să suporți acei curenți de energie cu tărie și încredere că sunt de bun augur. Iar ei vroiau să opereze iarăși pe mine, lucru care mă înspăimântă îngrozitor de mult. Eram în această odăiță a bunicii, însă locul se afla în penumbră, ceea ce făcea ca tot evenimentul să pară și mai nisterios. Dar una dintre însoțitoarele lui Lucifer s-a întins pe pat, spunându-mi:
– Nu te speria de ce va urma. Vei simți ceva la început ca o senzație acută de foame, iar noi îți vom da un dumicat din ceva care îți va potoli foamea.
Zicând acestea, s-a liniștit, iar din înaltul cerului întunecat a apărut o lumină alb-gălbuie care a curs în spirală prin eter, pătrunzând în interiorul acestei Ființe prin gură. Apoi s-a ridicat și m-a invitat să iau loc pe pat, însă mie continua să îmi fie atât de frică, încât aproape că am simțit că voi face pe mine. Și mă durea ceva nedeslușit, ca o suferință mută ce venea din gura mea pe care ei mi-au deschis-o fiindcă altfel nu o puteam ține decât încleștată de frică. Dar când, stând întinsă pe pat, am văzut acea lumină coborând din cer spre mine cu scopul clar și precis de a pătrunde în mine, am intrat într-un fel de stare mentală extatică de fericire și de contemplație. Simțeam în întreaga mea Ființă un dor imens de urcare, de întoarcere la sânul Divinului. Nu mai vroiam să cobor, ci să comut traiectoria în sus, în urcuș. Și nu mi-a fost doar foame, ci și sete și am nădăjduit că voi fi săturată. Când lumina mi-a pătruns pe gură, am simțit că îmi atinge întregul sistem nervos, revitalizându-l, curățând toată rugina de pe meridianele și nadisurile corpului meu eteric și insuflându-mi o doză fenomenală de voință. Dar mai ales dorință de a vedea lumină din nou. Lumina mi-a circulat rapid prin întregul corp, din creier până în vârful degetelor de la picioare și stabilizându-se în abdomen. Poate părea ciudat că în plexul solar s-a echilibrat, dar dacă vrei să știi, am intuit din capul locului că prezența feminină care îmi arătase anterior cum va arăta procedura prin care aveam să trec venea din organele interne aferente plexului solar, întocmai cum și Lucifer vine din organele sexuale. Apropo, de atunci am început să văd foarte mult galben în vise și flash-uri, așa cum văd portocaliu și verde, galbenul fiind culoarea plexului solar. În plus, ochii mei au început să perceapă portocaliul chiar și în timpul stării de veghe, deși doar intermitent.

Atunci întunericul din odăiță se făcu lumină, iar eu m-am ridicat apoi din pat, eliberându-mă din strânsoarea ”medicilor” mei care în mod evident îmi injectaseră un fel de tranchilizant care a avut darul de a mă liniști în cugetul meu. Desigur, descriu tot episodul în termeni destul de puerili căci am știut, chiar în timp ce mi se întâmplau aceste scene, că aveam de-a face cu Lumina Spiritului Sfânt. Câteva luni mai târziu am găsit câteva paragrafe conținute în doctrina gnostică ce descriu aidoma experiența mea, ca și cum toate mi se întâmplau după manual. În fapt, în acea dimineață am trecut, negreșșit, printr-o mare încercare cu deosebită importanță misticăă pentru sufletul meu.

Când m-am ridicat, eram atât de energizată, încât nu am știut nici ce să fac, nici unde să mă duc mai întâi. Eram atât de expansibilă, de maleabilă, zburând peste tot și trecând prin ziduri cu nespus de multă lejeritate. Și vedeam și, Bunule Dumnnezeu, ce clar și limpede vedeam acolo! Toată întunecimea aceea anterioară dispăruse ca prin farmec, de parcă mi se luminase mintea dintr-odată! După o scurtă repriză de reprezantație a abilității sufletului de a fi Păsări-Lăți-Lungilă, am cerut să se manifeste o oglindă deoarece vroiam să mă văd. Îmi era dor de chipul meu și vroiam să știu cum mă prezint la cei 33 de ani ai mei, dar am aruncat oglinda cât colo, spunând în schimb:
– Vreau să îl văd pe Marius!

Și, zicând așa, am luat-o la goană în zbor spre tine, sperând că aveam să ajung la tine înainte de a mă trezi. I-am lăsat în urmă pe doctorii mei pe care i-am auzit purtând următorul dialog:
– Ce a spus acum? i-a întrebat Lucifer pe însoțitorii săi.
– A spus că vra să îl vadă pe Marius, a răspuns unul din ei.
– Bine! Foarte bine! Nu și-a schimbat credința! a mai adăugat ell.

El, el, el… acest maestru și torționar care mă testează în feluri inimaginabile pentru ca eu să îți fiu fidelă și credincioasă și care mă răsplătește cu calificative de ”nu prea bine”, ”bine” sau ”foarte bine” după ce încheie cu mine.

Și tu, tu, ursitul meu pe care atât de mult vreau să îl văd din nou. Atât de mult vreau să te văd, că mi s-a pus pe stomac de atâta dor de tine!

Dacă aș fi cerut să mă duc în Alpi în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui. Dacă aș fi cerut să o văd întâia oară pe mama mea în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui. Dacă aș fi cerut să Îl văd pe Tatăl ca să îi mulțumesc fiindcă mi-a redat vederea trupească în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui fiindcă Lucifer a fost trimis ca să îmi testeze credința. Nu mă avertizase, oare, propriul suflet la mijlocul lunii mai când mi-a trimis referința ”1869” din care am tradus ”faith” că așa avea să fie?

<>

Adepții Frăției Oculte, la 19 zile după ce a fost inițiat mersul ascendent abisal, eliminară din pântecele meu un anumit strat sau substanță atomică de dedesubtul pielii asemănătoare organismului uman.
Acest strat atomic, în Micro-Cosmosul om, este ca o ușă mare care are acces în adâncurile abisale.
Atîta timp cât aceste elemente există în indivizi, Esența va rămâne totdeauna închisă în EGO.
Când această ușă atomică a fost scoasă din partea astrală opusă pântecelui, adepții trebuie să vindece zona respectivă a pântecului.
Când cea de-a Treia Treaptă a Puterii Focului reușește să iasă prin partea superioară a craniului, ea ia forma mistică a Spiritului Sfânt, alba porumbiță, cu capul unui bătrân venerabil.
Imaculata creatură Divină așezată pe Turnul Templului, în pândă mistică, ea așteaptă, fericită, clipa supremă a Inițierii…

Maestrul Samael Aun Weor – ”Cei trei munți”, cap. 15, ”Cea de-a treia inițiere a focului”

Nu m-am îndoit niciodată că aveam să găsesc, într-o bună zi, explicația reală pentru acest straniu fenomen al deselor mele coborâri în infernul personal. Nu știusem de această ușă atomică până nu am citit paragraful citat mai sus. Desigur, mie nu mi-a fost înlăturată această ușă în timpul probei mele care a avut un alt caracter, dar sunt destul de sigură că infuzia de Lumină Divină administrată în acea dimineață a jucat rolul de calmant efervescent care a acționat cu multă eficiență, în mod pozitiv, tocmai în zona pântecului. Altfel spus, demonii interiori au fost puși, temporar, cu botul pe labe ca să cunosc și semnificația conceptului de ”minte liniștită și senină”!.

Acum citește mai departe din corpul doctrinei gnostice:

Energia Luciferică se transformă în lumină. Asta e destinația ei dacă o transmuți.

Ce se întâmplă: energia sexuală își are originea, punctul Zero, în Spiritul Sfânt și Mama Divină. Spiritul Sfânt dă această energie Luciferului particular care inițial e foarte frumos. Luciferul o dă Mamei Divine Maga Elementală care ne înzestrează pe noi cu instinct sexual.

Energia Spiritului Sfânt curge din Absolut, prin intermediul a ceea ce se numește Raza Okidanok. Raza Okidanok nu se oprește până nu realizează toată Creația. Ea realizează creația sub forma unei cascade multiple, adică… are niște noduri, ca niște baraje care o opresc. Acolo unde se oprește, ea creează o lume. Apoi debordează și curge mai jos și iar întâlnește un baraj, alt nod, și formează altă lume… În felul acesta creează toți sefiroții Arborelui Vieții, inclusiv pe cel fizic, adică lumea noastră. Orice corp din aceste lumi e dotat cu o parte din energia lui, care se regăsește în organele sexuale. De aceea se spune că Soarele a depus în noi germenii săi solari, ca să devenim oameni adevărați, oameni solari.

Cum energia tinde să curga în jos, și noi simțim nevoia să o folosim în același mod. Toate ființele simt nevoia să o folosească însă nu știu cum. Când oprim această curgere, energia se întoarce în sus, la origine. Atunci recrează corpurile, activează atomii cristici, și corpul se transformă într-o mașinărie de transmutat permanentă.
Atunci impulsul brut, de a pierde energia sexuală se transformă într-un impuls mistic, în funcție de gradul la care a ajuns.
În felul acesta ne conectează înapoi cu Ființa noastră. Mai precis creează niște vehicule animice care vor susține Conștiința noastră. Niștre structuri spirituale puternice. Asta ne transformă în oameni autentici.
*(de asemenea, când se spune că Hefaistos făurea arme pentru Zei, la asta se referea)

Luciferul nostru e negru acum, e foarte urât. De ce? Datorită căderii angelice și a nenumăratelor fornicări pe care le-am realizat de-a lungul secolelor.
În momentul în care noi transmutăm, înfrânăm impulsul de a pierde energia. Energia intră în alt ”ordin de funcționare”, trece pe altă treaptă, și revine la origine.
Lumina Astrală e energie sexuală transmutată. Asta e aura sfinților și a îngerilor. E energia lor sexuală transmutăta.
Toate formele de Lumină sunt de fapt energie sexuală transmutată.
Doar că e o muncă titanică, un fel de Muncile lui Hercule…

Mi-ar părea tare rău să dau altă semnificație episodului trăit de mine în dimineața zilei de 13 iunie când acesta s-a desfășurat, în mod evident, pas cu pas conform cu manualul. Nu voi ignora profunda semnificație mistică, dar mă voi opri cu interpretarea asupra problemei care mă frământă cel mai mult, anume orbirea mea. Oh, Miuriel, Miuriel, te-a învățat oare doamna T. să identifici și să descifrezi metafore și simboluri? Vezi tu acum oare simbolul ascuns în spatele orbirii mele? Vezi dincolo de karma mea? Întrevezi soluția problemei mele? Înțelegi că orbirea mea înseamnă întunericul unde acesta este opus luminii? Pătrunzi semnificația profundă a definiției luminii, așa cum este formulată mai sus? Și înțelegi, înțelegi tu acum că, pentru ca eu să văd din nou, trebuie să îmi vindec energia sexuală întunecată?

Bibliografie:
”Doctrina secretă din Anahoic” – Maestrul Samael Aun Weor
”Misterul înfloririi de aur” – Maestrul Samael Aun Weor
”Căsătoria perfectă” – Maestrul Samael Aun Weor
”Cei trei munți” – Maestrul Samael Aun Weor
”Lambsprink dezvăluit” – Maestrul Kwen Khan Khu
”Doctrina secretă” – Maestra Helena Petrovna Blavaski
”Paracelsus and _the Substance of His Teaching” – Franz Hartmann