dec. 232021
 

<>

Joi, 23 Decembrie 2021

Marius,

Ți-am confesat în ultimele scrisori că, fiindu-mi sufletul cercetat de către Tatăl care se află în ascuns, mi s-a îngăduit să îmi percep ambele naturi, cea divină și conștientă și cea bestialică, mecanică și inconștientă, în contrast pentru a-mi putea exprima hotărârea, în mod deliberat, în privința avansării în munca interioară, fapt care poate semăna cu avansarea la un loc de muncă unde ți se va cere să îți asumi mai multe responsabilități și mai multă răspundere pentru multe alte sarcini. Fiind pusă în fața acestei decizii de a avansa sau de a retrograda, sufletul meu a conchis că trebuie să meargă înainte. Dar ce nu ți-am mărturisit a fost faptul că, trăind toate aceste minunate fapte în universul interior, le-am trăit dintr-o perspectivă spirituală neutră, neavând nicio percepție asupra identității mele sexuale, nefiind. deci, nici femeie, nici bărbat. De fapt, în cursul acestor ultime experiențe descrise în ultimele două scrisori, m-am exprimat în fața Tatălui ca un fel de substanță amorfă, deci ca un fel de forță, lucru care nu a fost străin simțirii mele interioare, întâmplându-mi-se de câteva ori până acum să am percepția asupra mea ca și cum aș fi… ei bine… cum să îi zic? O bază de date, de valori și de informație portabilă și fără structură fizică. Suflet, prin urmare, și psihic în același timp.

Remarcând această neutralitate în separarea sexelor în simțirea mea, am cerut de la Ființa profundă, prin rugăciune, să fiu iarăși pusă în context cu sufletul tău pentru ca, în contact direct cu substanța psihică din care tu singur te alcătuiești, eu să mă pot percepe din perspectiva feminității mele. Căci, în fond, ceeea ce mă împiedică să văd este ura față de sexul opus, iar nu ateismul, dar dacă nu aș crede într-o forță dumnezeiască, atunci pe cine să rog să îmi redea vederea? Constat, din această reflecție, că, pășind peste cadavrul putrefact al ateismului inconștient, aș ști, prin cunoaștere, iar nu prin auto-sugestie, cui trebuie să mă rog ca să fiu ajutată să văd din nou. Dar când m-am rugat zilele trecute să fiu iarăși pusă în legătură cu sufletul tău pentru a-mi putea cerceta singură simțirea în ceea ce te privește, nu cred că m-am așteptat ca acest lucru să se și întâmple. Și acum nu știu dacă s-a întâmplat de-adevăratelea, dar ceva s-a întâmplat azi-dimineață, ceva ce mi-a condus simțirea pe o treaptă superioară de înțelegere. Și iată ce s-a întâmplat, pe scurt.

Era încă foarte devreme când m-am trezit și nevrând să le încurc pe mama și pe sora mea care urmau să înceapă să pregătească bucatele tradiționale pentru masa de Crăciun, am luat micul-dejun devreme, retrăgându-mă în dormitorul meu ca să meditez și ca să mă rog. Până am adormit, am privit la un minunat festival de culori și de imagini ghidușe și insolite. Iar când am început să văd de-a binelea, am simțit, în mod intim, că nu eram singură. Știam că erai tu, iar delicatețea ta era evidentă. Aș vrea să pun multă emfază pe această idee a delicateții tale pe care o exprimai prin fiecare gest și mângâiere, nicidecum nedorindu-mi să te fac să înțelegi, prin aluzia mea, că mă refer strict la actul intim. Nu era vorba despre asta. Sau, în orice caz, nu numai despre asta, ci despre ceva cu mult mai profund, ceva ce nu mai văzusem înainte. Sau, mai bine spus, nu vrusen să văd, fiind ceva ce nu pot detalia în cuvinte, dar pot simți cu inima că a venit de la Ființa ta. Dar eu ți-am spus în timp ce sufletul tău mă învăluia în adorație:
– Cine ești?
– Cum, cine sunt? Ți-am zis că sunt Marius.
– Nu te cred! Dacă ești el, Mama Divină mi-o va dovedi, ți-am răspuns, strigând după Mama Divină Kundalini și făcând semnul crucii în fruntea ta ca să mă păzesc de intruși și de incubi, temându-mă să nu fii așa ceva, o proiecție mentală mecanică izvorâtă din desfrâu și din dorință, zicând aspectelor elevate ale Ființei profunde că nu pot fi judecată pentru că te-aș fi tolerat când dovezile concrete ale comportamentului meu arată că, din contră, m-am opus incubului inconștient.

Ce mi-a arătat Mama Divină Kundalini pe care o implorasem să mă ajute este mult prea delicat ca să fie mărturisit, însă un lucru îl pot dezvălui. La sfârșit, înainte să mă trezesc, simțindu-mă în mod profund conectată cu acea formă care pretindea că este sufletul tău, ți-am spus:
– Eu nu cred. Nu cred!

Căci este foarte ușor să pricepi de ce, totuși, în adâncul inimmii mele nu cred că ești real! Orișicât mi-ai atins sufletul în ultimii ani, unele corzi, pur și simplu, au rămas neacordate, surde și în agonie în fața efortului tău. Însă nici nu pot nega că, după ce m-am trezit, am început să mă surprind înțelegându-ți mai bine motivația și intențiile ascunse, fără ca tu să mi le fi dezvăluit vreodată. Și acum mi-am amintit de această melodie de mai jos pe care am auzit-o în vis în ziua de miercuri, 06 Octombrie, când tatăl meu a fost externat din spitalul din București, întorcându-se la noi ca să mai stea cu noi numai 3 zile. Nu mă întreba cum am făcut-o, dar plecând de la aceste versuri am dedus că, în cursul nopții dinspre sâmbătă spre duminică în acea săptămână, mi se cerea să fac tot efortul să rămân în stare de veghe. Dar aceste versuri au altă semnificație acum, mereu au avut, de fapt, această singură semnificație pe care Tatăl mi-o comunica, în numele tău, ca să îți pot ierta lipsa de tact, de bun-simț și de cavalerism.

I was afraid I’d eat your brains
I was afraid I’d eat your brains
‘Cause I’m evil
‘Cause I’m evil

I’m a confident liar
Have my head in the oven so you know where I’ll be
I’ll try to be more romantic
I want to believe in everything you believe
I was less than amazing
Do not know what all the troubles are for
Fall asleep in your branches
You’re the only thing I ever want anymore

The National – ”Conversation 16”

De ce mi-ar fi trimis Ființa mea reală interioară aceste versuri într-un vis chiar înainte de moartea tatălui meu? Și cum aș putea să explic ce semnifică ”I was afraid I’d eat your brains” când tu ar trebui să știi mai bine? Marius, Marius, mă doare carnea pe sub epidermă ca sfâșiată în bucăți de ghearele unei sălbăticiuni trebuind să recunosc că ai fost mai înțelept decât mine, ferindu-te de mine și păstrând distanța față de mine fiindcă, altminteri, apropierea de mine te-ar fi împins să îmi mănânci creierul, metafora mea neavând nicio legătură cu conotația canibalismului! Însă, pur și simplu, este evident faptul că energiile noastre vibrează în mod diferit, fiecare la o cu totul altă frecvență. Marius, m-am plâns de multe ori de-a lungul ultimilor ani, de când am suferit atacul cerebral, căă eu am fost aceea care a tras de cei din jurul meu, căutând să îi motivez, să îi încurajez, să îi ajut să iasă din letargie și din depresie, eu trebuind să dau dovadă de mult curaj și de determinare ca să nu pic în cea mai îngrozitoare dezolare. Și prea puțină îmbărbătare am primit înapoi, cu toate că eu sunt cea lovită cu adevărat. Dar lucrurile nu au stat deloc astfel, iar multe din scrisorile mele dovedesc faptul că și de mine a tras cineva, că și eu am fost împinsă de la spate, că și eu am fost scuturată și cutremurată ca să mă trezesc din letargie și ca să îmi revin din depresie, că și eu am fost îmbrățișată, încurajată și ajutată. Iar sufletul tău a fost acela care a făcut toate acestea pentru mine, prin portița deschisă în dimensiunea astrală fiindcă, altminteri, în dimensiunea materială energia ta ar fi mâncat-o pe a mea. Știi care a fost poanta întâlnirii noastre la balcon, în stilul lui Romeo și al Julietei? Dacă, intrând în contact fizic direct, am fi avut amândoi atâta stăpânire de sine încât, stând pe canapea ca să conversăm, păstrând aceeași distanță între noi ca de la trotuar la balconul meu de la etajul 1, atunci ni s-ar fi dat îngăduința să avem contact fizic mai de timpuriu.

Dar eu am refuzat vehement să recunosc că așa stăteau lucrurile, plângându-mi de milă și urându-te din toată inima pentru nepăsarea ta, neputând să pricep că m-ai fi consumat de vie dacă mi-ai fi fost alături și cu trupul fizic, nu numai cu sufletul! Dar e prea târziu să îmi retrag acuzațiile, ursitul meu… Sunt la prea mare ananghie acum ca să nu afirm că ceea ce ai făcut față de mine, spre binele meu, este, de aici înainte, o deplină și certă dovadă de insensibilitate, de imaturitate și de imoralitate.

Mai prudentă, Ființa mea profundă m-a apostrofat în chip majestic după ce, săptămâna trecută, ți-am scris că mă pedepsești pentru greșelile tatălui tău. Așa că, în multa Sa milă și îngăduință, mi-a arătat cum și eu, în inconștiența mea, te pedepsesc pentru greșelile tatălui meu.

Am avut joia trecută, pe 16 Decembrie, o experiență spirituală tulburătoare, dar revelatoare. De fapt, în cursul acestui an am avut de mai multe ori această experiență, în fiecare rând repetându-se cu un grad diferit de intensitate. În cursul zilei de joi, săptămâna trecută, am fost mai conștientă ca oricând de constrângerile mentale și emoționale pe care această problemă inconștientă le presupune. Și pentru că nu vreau să fac niciun mister din experiența mea, îți voi mărturisi că este vorba despre complexul Elektra. Dacă nu știi despre ce este vorba, fă acest efort de a te documenta ca să înțelegi că nu mai este o chestiune pe care să o fi scornit eu, ci un mecanism psihic arhetipal foarte pe larg documentat în psihologie și psihiatrie.

Și pentru că vorbim despre complexul Elektra, este destul de reduntant să descriu conținutul acestor experiențe ale mele când se cunoaște faptul că vorbim, printre altele, de relații incestuoase. Desigur, totul la nivel inconștient, dar pentru mine orice regresie făcută în mormântul inconștientului nu mai este de mult timp o incursiune involuntară, ci una prin care captez, în simțire și în gândire, cum mă predetermină inconștientul să mă manifest în lumea vizibilă. Prima experiență de acest soi, când complexul Elektra a fost dezgropat de către Ființa mea reală interioară din inconștient, a fost una inimaginabil de dezgustătoare, de agresivă și de dezagreabilă, ca și cum efortul Ființei profunde era să atingă tocmai nervul cel mai profund al acestui tipar mental inconștient. Era mecanica pură a acestui complex și am convingerea că, dacă alți oameni ar avea contact cu acesta, l-ar trăi în mod identic, cu mențiunea că fiecare femeie l-ar avea ca personaj central pe tatăl lor. Căci complexull Elektra este relaționat cu fetele în raport cu tații lor, în vreme ce complexul Oedip este relaționat cu băieții în raport cu mamele lor. A doua experiență pe care am avut-o în cursul acestui an a fost tot atât de ciudată și de dătătoare de fiori pe șira spinării, la capătul ei aducându-mi-se la cunoștință numeroasele efecte negative pe care acest complex le lasă în psihic, mai ales când acesta nu este soluționat. Devenisem, deci, conștientă de efectul traumatizant al acestui complex când rămâne nesoluționat.

Dar în cursul dimineții de joi, săptămâna trecută, perspectiva mea asupra acestui complex Elektra a fost ușor diferit întrucât am avut un grad destul de ridicat de luciditate încât să nu mai percep influența mecanică a acestui complex asupra mea, Ființa profundă, care mă și ghidase în această regresie, îngăduindu-mi să fiu mai atentă la propriile sentimente, spre a le studia mai eficient. Astfel că, după ce obișnuitele scene incestuoase tipice acestui complex s-au epuizat, eu i-am spus imaginii tatălui meu care se proiecta din mintea inconștientă în fața mea:
– Tată, tată… dacă m-aș putea elibera din această constrângere, eu chiar aș fi capabilă să iubesc un bărbat!

Atât eram de conștientă de faptul că ce mi se întâmpla avea legătură cu acest complex de care îmi aminteam, în timpul experienței propriu-zise, din punct de vedere teoretic, însă lucrurile sunt cu mult diferite când le experimentezi în mod direct și conștient în Universul interior! Nu era, deci, de mirare că imaginea tatălui meu din copilărie se imprimase ca un prototip pentru imaginea unui partener, sfârșind prin a căuta prototipul tatălui meu în orice potențial partener! Cu alte cuvinte, am proiectat în bărbații din jurul meu tot ce a avut legătură cu tatăl meu și cu felul său de a fi. Iar dintre toți bărbații pe care i-am cunoscut în această viață, în John the Wolf am recunoscut cel mai bine imaginea tatălui meu.

Dar în tine, Marius, am proiectat ABSOLUT toată amărăciunea mea vis-a-vis de greșelile și de păcatele tatălui meu, pedepsindu-te pe tine pentru tot ce a făcut și n-a făcut el în această viață. Și am știut de mult timp că înfăptuiesc această nedreptate, această crimă față de tine, vrând să primesc de la tine ce n-am primit de la el, dar nu am vrut să recunosc față de tine faptul că te pedepseam pentru aceste lucruri, pentru greșelile lui, fiindcă vroiam să te pedepsesc și să te umilesc pentru că mi-ai înșelat așteptările, uitând că voi sunteți, totuși, două entități diferite.

Este peste putința și priceperea mea să explic cum se soluționează complexul Elektra la maturitate, dar nu mă îndoiesc că Ființa reală interioară posedă toată cunoașterea și priceperea astfel încât să mă ajute să mă eliberez din această constrângere mentală arhetipală, iar când se va întâmpla, o voi ști, motiv pentru care am deplina încredințare că și această experiență regresivă implicându-l pe tata se va mai repeta fiindcă, până la urmă, acest complex îmi fură din simțirea obiectivă pe care o am asupra lucrurilor, umbrindu-mi percepția asupra propriei feminități, lucru despre care am scris la începutul scrisorii mele. Și, Bunule Dumnezeu, nu m-ar mira deloc, deloc nu m-ar mira dacă aș descoperi că, la baza urii mele feministe, se află chiar tatăl meu.

iul. 312021
 

<>

Sâmbătă, 31 Iulie 2021

Se întâmplă ceva cu starea mea sufletească ce a primit un stimul emoțional printr-o carte pe care o ascult, ”Huliganii” de Mircea Eliade. Și dintre toate entitățile mentale dezgropate din cimitirul inconștientului până în clipa de față, ”madam” este prezența care reacționează cu ferocitate la stimulul acestei cărți care vorbește despre femei și despre bărbați și despre raporturile dintre cele două sexe din tot felul de perspective. Și numai ”madam”, adică orgoliul meu feminin, putea să pună la suflet ceea ce această carte transmite prin conținutul ei. Toată săptămâna am gândit aproape exclusiv din perspectiva orgoliului feminin rănit, scuipând numai venin și ură față de bărbați. Sau mai bine spus numai față de unii bărbați!

Era inevitabil ca toată această agitație emoțională și mentală să nu îmi cutremure pământul filozofic punându-mă față în față cu suferința mea. Dar descriu în mod greșit împrejurările întrucât nu față în față cu suferința mea m-am trezit, ci în interiorul ei căci eu eram totuna cu ea.

Episodul s-a întâmplat azi-dimineață. Am avut o noapte foarte ciudată și destul de dificilă. Experimentam stări de conștiință foarte neobișnuite și destul de înspăimântătoare dacă ar fi să le descriu din perspectiva percepțiilor subiective ale minții căreia îi este frică de absolut orice, chiar și de umbra ei sau de banalele foșnăituri ale nopții sau de scârțâitul podelelor și al ușilor, așa cum este mintea prea legată de superstiții și de imaginație. Însă eu tocmai din toate aceste prejudecăți și credințe superstițioase mă simțeam extrasă și eliberată, iar acea stare de libertate mi se părea atât de diferită de mecanismul cu care m-a obișnuit mintea să funcționez încât îndepărtarea de acest mecanism de siguranță chiar mi s-a părut înfricoșătoare!

Și nu îmi pot aminti mai multe din cele petrecute peste noapte care m-au răscolit într-atâta încât m-am văzut înotând într-o mare de portocaliu, percepând în circuitul intern multe senzații care nu au mai fost atât de dezagreabile ca în alte rânduri. Și numai acel portocaliu putea să îmi vorbească, dar ce mi-a spus și ce mi-a arătat este tainic și nu pot explica.

Era în jur de 04:00 când m-am trezit. Dacă am conștientizat chestiunea neputinței mele de a mă ridica din pat ca să mă duc până și la baie, am început să mă rușinez de lipsa mea de voință, așa că m-am ridicat mai mult ca să exersez în mod practic educarea voinței. Îmi era așa de bine în pat cum rar mi-a fost dat să simt în ultimii 8 ani căci atât de rigid, de încordat și de tensionat îmi este corpul fizic de când am suferit accidentul cerebral. Și nu știu cum și de ce, dar respirația îmi era atât de lină și de ușoară că am aavut, în acele clipe, revelația semnificației autentice a cuvintelor ”a respira corect”!

Când m-am întors în pat, m-am temut sincer că pierdusem acel momentum oportun care m-ar fi ajutat să îmi induc corpul fizic într-o stare de relaxare totală, chiar și stând pe spate, lucru care mi se întâmplă atât, atât de rar! În mod surprinzător, am putut relua firul acelei respirații line, dar nici nu am apucat să inspir și să expir că mi s-a făcut rău dintr-o dată, ca atunci când ți se pune ceva pe stomac, simțindu-te greoi, moleșit, amețit, slăbit, etc. Mă simțeam atât de ciudat, atât de presată și de îngreunată, ca și cum mă aflam la o mie de metri sub apă! De-abia puteam sta locului, așa că m-am tot sucit și învârtit și foit în pat, dar cum mă lungeam pe partea stângă a corpului, cum îmi simțeam inima pulsând magnetism. Și atunci m-am trezit zicând în sinea mea:
– Maestre, știu că ești lângă mine. Te pot simți. Dar te rog să te îndepărtezi numai oleacă de mine pentru că prezența Ta îmi face rău la stomac. Mă spulberi și mă nimicești! Ești mult prea mare pentru cât pot eu suporta!

Și nimic din ce mi-a spus și arătat Ființa profundă în mod intim nu pot destăinui căci într-adevăr intuisem bine că vibrația aceea copleșitor de înaltă care izvora din propria inimă aparținea Monadei Divine. Ca să ia legătura cu mine în mod atât de direct chiar din timpul stării de veghe nu putea să însemne decât că avea să îmi comunice lucruri deosebit de importante, dar nu mai cutez să fac profeții după eșecul zilei de miercuri. Fără urmă de îndoială, însă, Maestrul interior căuta să mă pregătească laborios pentru ceva ce mie mi-a rămas străin. După ce Și-a terminat precuvântarea, orice disconfort a dispărut, eu adormind după aceea.

Dar conexiunea cu Ființa reală interioară s-a făcut cu adevărat de-abia după 07:00, când m-am lăsat să alunec iarăși în somn. Și cum Ființa profundă avea propriile socoteli de cercetat și de încheiat, m-a făcut să mă trezesc direct înăuntrul orgoliului meu feminin care primise atâția stimuli pe parcursul întregii săptămâni, după cum am povestit la începutul acestei compuneri. Mi-e cu neputință să rezum în numai câteva cuvinte ce am trăit și simțit în interiorul lui ”madam” deci în interiorul orgoliului meu feminin rănit. Dar dintre toate isultele pe care le percepeam din perspectiva orgoliului feminin rănit, cel mai mult mă durea pretenția sexuală pe care un bărbat o are de la o femeie. Și în interiorul suferinței mele ancestrale am văzut foarte limpede sursa orbirii mele: ura față de sexul opus! Și numai o clipă mi-a luat să cad în cea mai cumplită mocirlă emoțională, făcându-mă din om neom și din femeie cățea, accentuând nota întregii experiențe pe tentație. Și dintr-o fecioară cum eram la început m-am preschimbat într-o prostituată vulgară și obscenă, însă toate scenele erau simple expresii metaforice ale suferinței mele care se află într-o puternică și strânsă relație cu sufletul meu pereche și cu ultimii ani petrecuți în izolare, așteptându-l.

Dar când bestia animalică inconștientă a atins apogeul în crima sa față de Spiritul Sfânt, comițând cel mai grav delict față de Spiritul Universal de Viață, o stea strălucitoare s-a înălțat pe cer, deasupra capului meu. Nu îmi puteam închipui că ar fi putut fi altcineva decât Ființa profundă. Și pentru că toată nădejdea mea stătea în Ființa profundă de la care speram să primesc înțelegere, nu milă, ci pură înțelegere, am început să Îi vorbesc. Și mult și sincer I-am vorbit Scânteii Spiritului Sfânt, punând în mărturisirea mea toată onestitatea și sinceritatea de care puteam da dovadă, auzindu-mi gândurile răsfrângându-se în Ființă în mod intim și profund. Și am rugat Ființa să mă ajute să las în urma mea vulgarul și obscenitatea, recunoscându-mi adevărata natură în fața Ființei profunde, referindu-mă prin aceasta la natura execrabil de păcătoasă și de josnică, mărturisind Ființei că sunt acest lucru odios, această bestie animalică pe care nu aveam cum să o ascund de ochii Ființei sau chiar de ochiul pătrunzător al auto-criticii, folosindu-mă de auto-sugestie sau de afirmații pozitive și alte tehnici de suport mental asemănătoare care fac mintea să creadă că este mai bună decât este. Căci știam că prin nimic din toate acestea nu aveam să mă eliberez din obscenitate. Și îmi doream, cât îmi mai doream să părăsesc bulgarul și profanul ca să mă întorc la inocență!

Iar când confesiunea mea s-a terminat, Steaua a coborât din Cer, alunecând spre mine și pătrunzându-mi în conștiință prin brațe. Și ele mi-au strălucit atunci de Lumină, iar puterea care îmi curgea prin ele era un dar pe care Ființa mi-l dădea ca să mă pot vindeca de trauma mea fiindcă rugăciunea mea față de Ființă fusese, în sfârșit, sinceră. Atunci mi-am pus ambele mâini pe bazin și pe întregul aparat reproductiv unde se află stocată cea mai mare parte a energiei sexuale, gest foarte asemănător gestului făcut de vindecătorii care își folosesc mâinile. Și toată această forță spirituală care îmi curgea prin brațe mi-a făcut întregul bazin să se lumineze la rândul său. Și numai sufletul meu putea înțelege semnificația acestor lucruri, simțind efectul răcoritor și eliberator al acelei puteri asupra psihicului întrucât numai asta simțeam, anume că purificarea energiei sexuale îmi vindeca sufletul.

Și când mi-a dat drumul din mâinile Sale, Ființa profundă m-a pus îndărăt în interiorul lui ”madam” ca să îi pot studia în continuare mecanismul și funcționalismele, adevărata moarte a orgoliului meu n-având să se petreacă decât după ce îi voi fi înțeles în profunzime mecanismul de funcționare, etapă care va fi succedată de rugăciuni către Mama Divină întrucât practica mi-a demonstrat întotdeauna că iertarea Mamei Divine dizolvă eul din alcătuirea psihicului.

iul. 172021
 

<>

Sâmbătă, 17 Iulie 2021

M-am simțit tare ciudat ieri după-masă, după ce s-a întors bunica acasă. Mă așteptam la ceartă și la scandal. Auzeam voci ridicate venind tocmai din sufragerie, în timp ce eu stăteam cu căștile pe urechi, dar pe parcursul zilei mama nu a venit la mine ca să îmi povestească ce s-a discutat, iar eu am evitat să întreb. Nu mai vreau să mă identific cu această situație jenantă și nu mai vreau să reacționez impulsiv la comportamentul rudelor mele, dar voi mărturisi că simțeam cum inima îmi zvâcnea cu multă nervozitate auzind vocile ridicate din sufragerie.

Nu pot să mai trec în scris unele din aceste lucruri josnice care îmi rănesc amorul propriu. Vreau să mă întorc să scriu despre iubire și despre sufletul meu pereche și despre dorința mea de a pleca în lume cu el ca să ne stabilim reședința pe o insulă în Atlantic sau în America Latină, dar iată că ultimele episoade mistice pe care Ființa profundă mi le-a dat mi-au demonstrat că nu aș putea face niciun pas prea departe fără ca Legea Divină să nu mă târască forțat și silnic înapoi ca să îmi plătesc karma de familie. Au oare nu am fost târâtă înapoi în sânul familiei prin intermediul atacului cerebral pentru ca eu să plătesc ce datoram față de părinții mei?

Evident, cel mai minunat scenariu este acela în care obții dreptul legitim de a face orice pas în orice direcție și la oricare depărtare, fără să mai fii tras la răspundere de Legea karmei pentru deciziile pe care le iei. Din această perspectivă, trebuie să admit că a început să mi se pară extrem de stranie mutarea noastră într-o nouă locuință (și încă în una nemaipomenită!) chiar înainte de concediul rudelor noastre, motiv pentru care mă văd nevoită să recunosc faptul că, de aș fi fost prinsă în această scurtă vizită a lor în vechea locuință, aș fi cedat impulsului mâniei și aș fi clacat din nou întrucât atât de delicată și instabilă era starea mea emoțională în urmă cu numai câteva săptămâni. Fără urmă de îndoială că rezultatul ar fi fost unul ireversibil și catastrofal pentru drumul meu spiritual.

Am ferma încredințare că, în toată această poveste care se desfășoară în familie de 18 luni, este implicat și un test de rezistență a nervilor, fiindu-mi pusă la încercare această abilitate de a răbda și de a îndura și de a rezista din punct de vedere al psihicului deoarece un atare test ar fi strâns corelat cu atacul cerebral. În fond, nu am suferit atacul cerebral pentru că mi-au cedat nervii? Dar am să mărturisesc cu multă sinceritate faptul că descopăr, prin cercetările mele și prin experiențe directe, un Dumnezeu departe de a fi absurd! Justiția Divină are și Milă! Și încă multă, foarte multă milă!

Dar nu despre rudele mele vroiam să povestesc, ci despre un alt aspect pe care mutarea în această nouă locuință îl implică. Nu trecuseră nici două zile de la mutare când Luciferul particular mi-a șoptit în timpul meditației: ”Ești în armată de-acum!”, dar precum am scris zilele trecute, nu a făcut decât să îmi supravegheze somnul pe parcursul acelei prime săptămâni, fără să mă pună la vreo încercare sufletească în universul interior.

Însă cu totul diferit au stat lucrurile după acea primă săptămână, infiltrările sale în visele mele petrecându-se din abundență, însă am ales să nu le mai trec în scris. Și cum starea mea de aseară era extrem de neliniștitoare, punându-mi nervii la încercare, am ghicit că energia luciferică îmi făcea invitația pentru o nouă întrevedere. Bunule Dumnezeu, îmi simțeam capul pulsând, deși nu mă durea cu adevărat, chiar dacă fusese foarte cald în cursul zilei. Și cât mă bucuram, cât puteam să mă bucur pentru că eram întinsă într-un pat într-o cameră în care puteam să fiu lăsată în pace să exist! Cât a putut să fie de neplăcut să trec prin toate aceste stări sufletești și prin toate aceste răscoliri și modificări interioare aflându-mă în permanență sub ochii celor din jurul meu care nu au înțeles ce se întâmpla cu mine! Și iată că acum puteam sta, în sfârșit, liniștită în pat, lăsând fenomenul să mi se întâmple, fenomen pe care îl recunoșteam destul de bine!

Și nu mă înșelasem deloc interpretând că Luciferul particular era sursa neliniștii mele. Între 06:00-07:00 în cursul acestei dimineți forța erotică s-a manifestat în universul interior. Și încă din abundență, ca și cum intenția Luciferului particular era să recupereze în această dimineață tot timpul pierdut în cursul primei săptămâni în timpul căreia i-am perceput vizual și vibrațional prezența de jur-împrejurul meu, dar fără a se implica în vise.

Și cât de amarnic m-a chinuit și m-a tachinat azi-dimineață prin intermediul dorinței sexuale pe care am refuzat-o iar și iar și iar. Și el iar îmi sugera numai ideea intimității prin gesturi atât de incredibil de banale că îmi era imposibil să pricep de unde îi vine puterea de coerciție căci nu făcea decât să mă atingă cu buricele degetului său și să îmi șoptească în ureche: ”Fă-o!” ca să simt că îmi fură mințile și că îmi pierd puterea de auto-control!

Și nu am nicio idee să spun cum am reușit să parez toate manevrele lui pe terenul de practică al forței sexuale, forța cel mai greu de stăpânit, dar l-am respins cu chiu, cu vai, însă în durere și în agonie emoțională, mentală, energetică și vibrațională întrucât simțeam că rup din mine însăși rațiunea mea de a fi, anume dorința sexuală! Dar nu vreau să fiu înțeleasă greșit, scopul acestei încercări nu era pentru a fi preschimbată într-o entitate care să aleagă drumul călugăriei, ci scopul era de a preschimba dorința sexuală profană în năzuință spirituală. Energia sexuală și sexul în sine sunt sacralitate!

Și când s-a terminat totul, iar Luciferul particular mi-a dat drumul din tentația lui, am văzut acele mâini care de mii de ori mi s-au arătat în ochi din iunie 2016 încoace, aplaudându-mă, felicitându-mă și zicându-mi: ”Bravooo!”!

Dar o singură victorie obținută în dificila misiune de a stăpâni forța dragonului nu înseamnă decât o picătură într-un ocean de teste, încercări și de probe la care energia luciferică mă va supune până la sfârșitul veacurilor mele!

apr. 172021
 

Sâmbătă, 17 Aprilie 2021

Azi-noapte iarăși am primit imagini ale culorilor descrise în zilele anterioare, cu o micuță diferență. Când a venit rândul roșului, am perceput culoarea în mod diferit. Nu a mai fost doar o culoare, ci un fel de forță pe care am resimțit-o într-o anume zonă a emisferei cerebrale drepte. Era infra-roșul, era energie, iar durerea și usturimea resimțite pe nervii optici, pe fundul de ochi, pe terminațiile nervoase și în mijlocul irisului ochilor au fost nemaipomenit de intense. A fost ca și cum cineva mi-a băgat în ochi lumina roșie a unei lanterne cu infra-roșul!

După această serie de imagini colorate a urmat o serie de scene cu oglinzi, dar fenomenul iarăși a venit din lumea de dincolo, deși nici acest fenomen nu mi-e străin. De bună seamă că toți ne-am jucat cu oglinzile în perioada copilăriei, orientând oglinda în direcția ochilor unei alte persoane pentru ca reflexia solară să se proiecteze în ochii acelei persoane sub forma unei străluciri foarte puternice. Ei bine, acea strălucire foarte intensă a fost orientată de mâini invizibile spre ochii mei, percepând acea sclipire de lumină răsfrântă în oglindă ca o usturime foarte puternică pe care de-abia am putut-o tolera. Ori eu stăteam cu ochii închiși în miez de noapte într-o cameră cu toate luminile închise, deci fără a avea în preajmă vreo sursă care să producă astfel de efecte ca aceste jocuri de lumini. Deci de unde vin toate acestea dacă nu din universul interior și de la Ființa reală profundă?

Azi-dimineață, în schimb, energia luciferică mi-a demonstrat a suta oară că, în context cu forța sa și nuanțele sale, sunt o mare lăudăroasă, atâta cât am trăncănit în scrisorile mele zicând că nu îmi mai îngădui să cedez ispitei și presiunii sale câtă vreme se manifestă sub forma bărbatului înalt și blond îmbrăcat în portocaliu, înfățișare cu care m-am obișnuit foarte mult. Dar iată că încredințarea mea în virtutea dobândită nu era decât o chestiune de suprafață căci numai puțin și-a intensificat amprenta în buricele degetelor pentru ca eu să nu mă mai opun forței sale!

apr. 072021
 

Marți, 06 Aprilie 2021

Duminică dimineață, luni dimineață și pe parcursul nopții ccare tocmai s-a încheiat m-am văzut față în față cu energia luciferică, învățând în continuare să mă adaptez manifestării și puterii sale:

Duminică dimineață percepeam ceva straniu în timpul visului, părându-mi-se ca și cum mă aflam sub influența unei prezențe care mă trăgea în interiorul unor scene, ceea ce începuse să mă facă să măă simt sâcâită și iritată. Nu îmi dădeam seama de unde venea acea presiune atât de insistent pusă asupra emoțiilor mele. Nici nu știu cum să descriu scenele visului, dar tot continuând în acel ritm, o regresie a fost declanșată!

M-am trezit brusc ieșind din baiaa locuinței în care eu, sora mea și o a treia fată am stat în primul meu an de facultate. Când am intrat în camera propriu-zisă a locuinței respective, le-am văzut pe Ana și pe cealaltă fată stând în paturile lor. Era un haos general, lucru pe care mi-l aminteam fooarte bine. Și ce îmi aminteam și mai bine era dezgustătorul meu comportament adoptat în aceel an ca tânără adultă scăpată de regulamentul părinților. M-am sucit și învârtit un pic prin garsonieră, dar când în spațiul înconjurător au început să se audă lătrăturile și schelăcăielile mele și ale lui Silviu, ca niște căței în călduri cum eram noi, m-am oprit locului ca să observ mai bine contextul oniric. Așadar, o amintire extrem de rușinoasă și de jenantă îmi era declanșată în mod intenționat cu scopul de a mă face să mă rușinez de mine, iar când Luciferul particular s-a făcut vizibil din seninul seninului, am tras concluzia că el mă înghiontea din umbră ca să mă duc în trecut. Eram mulțumită cu rezultatul care mi se părea foarte autentic, deși eram tare jenată, așa că mi-a spus:
– Tu nu ai încredere în mine?
– MMMnu, i-am răspuns fâstâcită.
– De ce nu ai încredere în mine? m-a întrebat.
– Așa…., i-am zis într-o doară, simțindu-mă și mai rușinată.

Chiar eram mulțumită și recunoscătoare în legătură cu rezultatul exercițiului care mi se păruse foarte util, nevoia de a mă rușina cu mine însămi fiindu-mi astfel evidențiată pentru a avea pentru ce a mă căi, dar îmi era rușine să recunosc că neîncrederea mea venea din temerea mea că, fabricând în mod subconștient și mecanic o a doua versiune a lui, nu îmi mai puteam da seama care era originalul și care copia, dând semne de confuzie. Sau cum mi-a spus chiar el:
– Ai început să mă confuzi cu eul!

Încercarea de luni dimineață a fost asemănătoare, însă cea din cursul nopții a fost cu mult mai solicitantă fiindcă mi-a dat puternica impresie că m-a însoțit pe parcursul întregii nopți. Mi se întâmplă că, după ce mi se termină menstruația, instinctul erotic să fie extrem de agitat și de greu de controlat, simțindu-mă dominată de pasiunea animalică într-un mod destul de agreesiv. Deja aceste 2-3 zile după menstruație s-au transformat pentru mine într-un veritabil coșmar din cauza fanteziilor pe care le fabric ca să mă ”răcoresc”.

Am proiectat atâta mizerie ieftină, vulgară și obscenă de-a lungul anilor și continui să mă mir și acum că nu m-am săturat să privesc la aceste scene, acrindu-mi-se de ele. Însă de la un timp am observat că, totuși, a început să mi se facă lehamite de partea aceasta întunecată din mine, preferând testele lui Lucifer în locul propriei proiecții. Ori el de multe ori mi-a indicat aceasta, zicându-mi:
– La ce bun să te pui singură la încercare când mă poți chema pe mine?

Astfel a venit, sâcâindu-mă toată noaptea, refuzând și acceptând, căzând și ridicându-mă iar, fugind de puterea sa și întorcându-mă iar la el pentru mai mult, etc.

Nu îl mai luam în serios de la o vreme din cauza vestimentației sale ridicole, așa că, atunci când înfățișarea sa și trăsăturile sale s-au nuanțat cu mult mai mult, apărând îmbrăcat într-o ținută impecabilă, cu cămașă cu mâneci sumetecate și tot tacâmul, mi s-a părut mai ispititor ca oricând.

Dar l-am respins și, înlăturat de lângă patul meu în care stăteam întinsă, Lucifer și-a modificat anatomia, oglindind în el pe demonul dorinței, umbrindu-se, înnegurându-se, mâniindu-se și accentuându-și puterea de coerciție asupra psihicului meu. Demonul dorinței din propriul psihic poate fi înlăturat și dizolvat, dar cel pe care Lucifer însuși îl posedă în morfologia sa nu se poate elimina, acest adevăr îl descopăr prin experiențe directe! Apoi mi-a zis:
– Tu de mine n-ai să scapi niciodată.

Dar întinsă pe pat, simțindu-mă relativ imobilă, dar nu și paralizată de frică, am schițat cu mâna un gest ritualic și magic de protecție, o mudră, cu toate că eram perfect conștientă că împotriva entității lui specifice nu ar fi avut niciun efect, apoi i-am arătat semnul prin care vroiiaam să îi spun:
– Diavole, nu mă mai vând cu tot atâta ușurință ca înainte!

Dar vai de mine, de parcă avea să se încheie acolo! Așa m-a tot sucit și învârtit pe toate părțile până s-a retras în portocaliu, în universul meu interior, eu revenind în stare de veghe dorindu-mi să nu se fi terminat exercițiul, uitând că ce învăț să stăpânesc dincolo de zidul somnului trebuie pus în practică în viața materială.

Care euri mi-a indicat, prin urmare, să țin sub observație pe parcursul orelor diurne? Dorința și imaginația, e limpede! De când a început să îmi umple timpul petrecut în somn cu prezența sa m-am căpătat cu sentimentul acesta că nu mă mai lasă să visez și să îmi mai folosesc imaginația!

Apoi, în cursul dimineții, am dus o luptă cu o adunătură de euri nedefinite pe care nu le-am putut descifra pentru a le identifica, hărțuirea aceasta fără de folos făcându-mă să pierd lupta din care m-am întors tare șifonată.

*********

Miercuri, 07 Aprilie 2021

Pentru că nu mă săturasem de exercițiul din noaptea precedentă la care energia luciferică mă supusese, m-am rugat Luciferului particular să se manifeste iar în cursul nopții, cerându-i să mă ajute să descopăr ce este în neregulă cu mine, să îmi identific slăbiciunile și defectele, dorindu-mi foarte mult să ducem munca interioară pe o treaptă superioară și mai solicitantă. Astfel m-am rugat și Ființei interioare profunde, cerându-I să vegheze asupra mea pentru ca eu să pot folosi întrevederea cu Luciferul particular în mod eficient și util, evitând să cad în tentația lui.

Lucifer nu s-a manifestat în cursul nopții, cum aș fi vrut, dar am primit altceva în schimb, o reprezentare neînchipuit de vividă a focului.

Nu vedeam focul propriu-zis, iar scena părea să aibă loc în interiorul unei peșteri sau al unui vulcan. Percepeam pereții de piatră din interiorul muntelui, o lumină aidoma luminii emanate de foc într-o fierărie revărsându-se de jur-împrejurul pereților. Se vedea extrem de limpede că focul ardea în măruntaiele muntelui care se activa, punându-și lava în mișcare. Din când în când o scânteie a focului de jos care se trezea sărea în aer, explodând în partea corespunzând tavanului acelei peșteri care părea a fi foarte largă, intensificând lumina, făcând-o să arate divin și splendid!

Să mă încumet să trag nădejde că a fost vorba de o reprezentare a forjii lui Vulcan și că, prin aceasta, mi se indica să îmi stăpânesc nerăbdarea în privința pasului următor ce trebuie luat în munca interioară? Când m-am trezit, m-am dus glonț la următoarele versuri ale unei melodii pe care nu o mai ascultasem înainte:

There’s a raging fire in my heart tonight
Growing higher and higher in my soul
There’s a raging fire in the sky tonight
I want to ride on the silver dove

Cheap Trick – Mighty Wings

********

mart. 242021
 

Miercuri, 24 Martie 2021

Am ațipit la loc în jurul orei 08:30 în această dimineață și, cum mi se întâmplă foarte des dimineața, am luat contact cu forța erotică, energia luciferică.

Toată partea de început era o simplă proiecție mentală de care curând m-am săturat, sculându-mă din pat, plictisită de propriile fantezii ieftine și spunând fabricației mentale de tip incubus:
– Deci mintea mea te fabrică pe tine? Tu ieși din mintea mea? eu te proiectez?

Nu avea cum să îmi răspundă în mod inteligibil întrucât nu pentru conversație filozofică îl fabricase mintea, ci pentru satisfacerea pasiunii. După ce m-am dat jos din pat, am zis:
– Mă duc să îl văd pe Marius, grăbindu-mă să ies pe ușa încăperii în care mă aflam, cu toate că știam prea bine că nu aveam să ajung să îl văd, niciodată neajungând să îl văd, dar să parcurg drumul până la el acasă pentru a privi pe furiș pe fereastra lui mi se părea o petrecere mai utilă a timpului în acel vis în comparație cu alternativa de a păcătui în continuare cu fabricațiile minții.

Dar lângă ușă am zărit aruncate pe un scaun pijamalele portocalii pe care Luciferul particular le poartă de mai bine de un an. Ușa camerei era închisă și, bătând de câteva ori în ea, am zis în glumă:
– Lucifeeeeer, ești acasă? Luuuuucifeeeeeer! Ești?

Apoi am dat să deschid ușa, dar era încuiată, așa că am zgâlțâit-o de câteva ori, dar nimic. Atunci energia din încăpere și-a modificat anatomia și densitatea, iar amprenta lui Lucifer s-a făcut simțită în cameră.
– Nuuuu! am strigat, vrând să fug pe ușă întrucât nu mă simțeam pregătită pentru unul din testele sale, mai ales că mă luase și prin surprindere.
– Oh, yes! i-am auzit vocea în încăpere în timp ce o formă umană de bărbat se proiecta din interiorul acelei energii erotice care mă atrăgea sub presiunea sa.
– Nuuuu! am strigat iar.
– Oh, yes! a spus și el, cuprinzându-mă cu brațele în jurul taliei.

Ori, când și-a pus palmele pe șoldurile și pe mijlocul meu, am știut foarte bine că nu aveam să rezist farmecului său. În acele clipe mi-am simțit întreaga forță sexuală în el, cerând cu insistență și fără amânare să fie dominată, stăpânită și cizelată, cumințită, modificată și transmutată pentru a servi unui scop mai nobil.

Dar am fugit mult prea repede în fața acestei încercări. Cu adevărat mă temeam de farmecul său mai mult decât de orice altceva! Acea cameră era iarăși o reprezentare metaforică a încăperrii inimii mele în care pătrunsesem în urmă cu o săptămână, în noaptea revelațiilor. Lucifer era acolo ca să mă ajute să filtrez și să rafinez sentimentele și energia cuprinse în inima mea.

mart. 202021
 

<>

Sâmbătă, 20 Martie 2021 (reeditat și adăugit pe 30 Martie 2021)

Eram fleșcăită deja după această încercare descrisă la sfârșitul celei de-a doua părți a scrisorii de față, însă nu am putut să nu constat că, ieșind din luptă, pătrunsesem într-o cămăruță mai mică și relativ întunecoasă. M-am așezat pe un scaun ca să îmi mai trag suflul, zicând Maestrului interior:
– Bine atunci, haide să îl vedem și pe Marius! Tare mult vreau să îl văd!
– Bine, haide să o luăm de la capăt, îmi spuse Ființa interioară profundă.

Mă așteptam chiar să fiu dusă să îl văd, întâlnindu-mă cu sufletul său într-o dimensiune superioară a naturii, așa cum se mai întâmplase de câteva ori înainte, dar când Ființa m-a săltat în aer ca să pătrundem împreună pe linia regresivă a amintirilor vieților trecute, revenind cât ai clipi din ochi în pielea vechiului tâlhar, am știut că ce vroiam eu nu avea să se petreacă. Altceva, cu totul deosebit, aveam să experimentez.

Întregul proces s-a concentrat aproape exclusiv pe eul animalului de pradă, lupul pe care îl port în adâncul inconștientului, pe modificările pe care acest eu le-a suferit de-a lungul mai multor vieți datorită evenimentelor vieții și pedepselor karmice menite să îl (mă) corecteze, etc. Cea mai aprropiată descriere pe care o pot face acestui proces de absorbție în trecut ca să merg după aceea progresiv de la punctul 0 până la viața prezentă în numai câteva clipe ar putea suna astfel: desigur că toți am fost curioși să vedem cum se simte când ne punem palma pe gura țevii aspiratorului când acesta este băgat în priză; ei bine, fenomenul trăit de mine seamănă foarte mult cu acea senzație de presiune și de aspirație din palmă, cu diferența că resimțeam absorbția în conștiință.

Așadar, în numai câteva clipe am trăit întregul proces evolutiv al acestui eu, sceenele vieților desfășurându-se incredibil de repede în jurul meu, motiv pentru care nu le pot descrie întrucât mai degrabă percepeam efectele pedepselor aplicate asupra mea decât detaliile propriu-zise ale acestor existențe trecute, cu toate că vedeam cum de jur-împrejurul meu decorurile diferitelor epoci și societăți în care trăisem se modificau rând pe rând. Astfel am ajuns în viața prezentă, în epoca blocurilor de ciment, găsindu-mă încă în posesia eului animalului de pradă, lupul. Dar acum lupul nu mai era totalmente lup, ci lupoaică. În acele câteva clipe am perceput numeroasee sensuri și semnificații corelate cu cauzalitatea întâmplărilor prin care am trecut de când m-am născut, inclusiv pentru tot ce mi s-a întâmplat în copilărie, toate având legătură cu acest eu mental fabricat și dezvoltat cu mult timp în urmă.

Cum spuneam, eul de tâlhar nu mai exista decât într-o proporție destul de mică. Conjuncturile vieților trecute rafinaseră și modelaseră acest tipar de comportament al meu suficient de mult încât instinctul reproducerii să fie totalmente extras din acest instinct al animalului de pradă, neputând să explic pe moment legătura dintre ele. Nu mai era un eu masculin, ci unul feminin. Eram o femelă lupoaică, iar singurul meu interes era să îmi găsesc cel mai potrivit partener cu putință pentru reproducere. Vroiam să fie cel mai bun din cei mai buni și cel mai puternic din cei mai puternici și îl vroiam pe viață, întocmai cum se întâmplă în cazul lupilor, legea crudă a naturii lor cerând ca masculii din haită să se lupte pe viață și pe moarte pentru a câștiga dreptul de a fi perechea lupoaicei. Ori influența acestui nou instinct animalic dezgropat în personalitatea mea m-a predispus să caut cu orice preț dovada irefutabilă că partenerul pe care mi-l alegeam era cel mai bun, într-adevăr! Așadar, viețile mele trecute mă modificaseră atât de mult încât au însămânțat statornic în mine năzuința de a-mi întâlni sufletul pereche, cu o singură adăugire, iată cum:

Ultima parte a acestei regresii mă adusese în pielea lupoaicei care se exprima prin personalitatea Cătălinei la 11-12 ani, pe parcursul anului școlar aferent clasei a IV-a. Eram în Bariera din orașul natal, adulmecând cu simțurile suprasensibile ale lupoaicei izul extrem de deosebit al cuiva ca mine care mă atrăgea în fel și chip în acea zonă. Lupoaica se învârtea în cerc în acel perimetru în care Cătălina tocmai ce se mutase cu familia, adulmecând într-una urmele cuiva pe care acel instint al lupoaicei îl găsea foarte potrivit să îi fie partener.

Ori toate acestea s-au exprimat în comportamentul meu din acea perioadă într-un mod accentuat și puțin cam necontrolat, amintindu-mi foarte bine cum obișnuiam să fac ture-ture în jurul Barierei, doar-doar aveam săă îmi întâlnesc sufletul geamăn, cum îl numeam eu atunci pe cel pe care îl căutam și despre care scriam în jurnalele mele secrete, în poezii și în compuneri, etc. Iată căă acum mi se arăta adevărul ascuns în spatele straniului meu comportamment pre-adolescentin. Iar adevărul gol-goluț care mi-a fost dezvăluit în lumile interne este că dădusem de urma unui suflet care mi se potrivea întocmai ca fire.

Atunci am înțeles că tocmai acest instinct era cauza numeroaselor probleme întâmpinate de-a lungul secolelor întrucât acest instincct se activa mult, mult prea devreme, la vârsta la care copiii ar trebui să fie atrași către jocuri și jucării, etc., nu către lucruri făcute de oameni mari. Aș vrea să subliniez ca să fie limpede că, trăind această scenă sub epiderma sufletului, am văzut și simțit în profunzime că acest instinct era neobișnuit de dezvoltat la acei numai 12 ani prăpădiți pe care îi aveam atunci!

Luând aminte la toate aceste taine care îmi erau dezvăluite și neputând nega în niciun fel faptul că pe Marius îl adulmecasem întrucât aproape că numai pe lângăă blocul lui dădeam târcoale, Ființa reală interioară m-a scos cu totul din starea aceea regresivă, repunându-mă în simțirile obișnuite. Apoi mi-a indicat o ușă prin care să intru și intrând în acea încăpere am văzut zeci și sute de fotografii pe pereți, dându-mi a înțelege că un nou test era pus în practică. Am privit la Monada Divină în imensa Sa strălucire dătătoare de pace, de armonie, de bucurii și de nădejde și m-am apropiat de fotografiile de pe pereți, dar atunci Maestrul interior a închis ușa încăperii, dispărând și lăsându-mă singură acolo. Când a închis ușa, tot ce venea dinspre Ființă înspre mine și am enumerat mai devreme a dispărut ca și cum nici nu a fost, obișnuita stare de dezechilibru și de dizarmonie pe care o experimentez în prezența egoului luându-i locul, eu începând să percep acele extrem de neplăcute furnicături și energii despre care atâta am vorbit până acum. Primul impuls a fost să mă înfricoșez și să îmi doresc să mă retrag din încercare, fugind cum îmi stă în fire să fac, dar m-am îmbărbătat ca să merg înainte, aducându-mi aminte de chibzuitul sfat de a face haz de necazul meu pe care de atâtea ori l-am primit de la sufletul meu. Când am început să râd în hohote, vocea mi-a sunat limpede și sinceră, dar vocea batjocurii și a relei-voințe a avut o viteză de reacție atât de rapidă, încât instantaneu am auzit venind chiar din interiorul meu și reverberând de jur-împrejurul meu un râset sarcastic, grotesc și hain față de care m-am ferit să manifest spaimă, păstrându-mi calmul și mergând înainte.

Astfel am luat la rând fotografiile de pe pereți. Sute de chipuri de bărbați erau imprimate în poze, chipuri atât de frumoase și de atrăgătoare, atât de ispititoare și de desfătătoare! Dar eu mă deplasam în mare viteză prin acele galerii, apropiindu-mă în treacăt de pereți ca să adulmec vibrația emanată de fiecare figură imprimată în poză. Și atunci am văzut că nu doar că îl căutam în exclusivitate pe Marius, dar că, mai ales, căutam sufletul lui pe care mă așteptam să îl găsesc deghizat într-un cu totul alt corp, atât de pusă la încercare am fost în acești ani să mă îndrăgostesc de sufletul lui, nu de personalitatea lui și de înfățișarea lui fizică actuală!

Dar de-abia, de-abia am mai putut înainta prin acele galerii. Furtunile și torentele de energie care se declanșaseră în mine îndată după închiderea ușii de la acea încăpere și dispariția Ființei reale interioare îmi îngreunau deplasarea, răpindu-mi voința și simțul discernământului, concentrarea și atenția. În acele explozii și furnicături pe care le percepeam erau imprimate amprentele și amintirile tuturor insultelor, batjocurilor, agresiunilor și palmelor puse pe fundul meu pe stradă și în alte spații publice de către reprezentanți ai sexului opus, toate acestea făcându-mă să simt că mi se umplea paharul de toleranță la suferință și la dezgust, mânie și ură.

Și, când din umbra unei galerii a ieșit Luciferul particular, m-am pierdut cu totul cu firea, cu toate că nu mă surprindea să îl găsesc tocmai pe el în această parte a experienței mele onirice atât de extinse corelată cu sufletul meu pereche! Fără Ființa care mă însoțise până atunci eu nu puteam face mai nimic, nu puteam lupta cu folos, nu puteam înainta suficient, nu puteam descurca ițele labirintului și nu mă puteam elibera din nimic căci vedeam bine că nu eu eram cea care lucra asuprea mea, ci Ființa lucra și opera asupra mea ca să mă modeleze și ca să mă educe după bunul Său plac! Și numai după bunul Său plac mă modelase de-a lungul vieților mele în serie, aplicând pedepse asupra mea conform cu necesitățile Sale, zdrobindu-mi fără milă sufletul până ce acesta și-a izolat în propriul corp de dorințe năzuința de a-și găsi perechea și de a se întoarce în grădina edenică. Și fără Ființă eu nu am rezistat de una singură acolo, în acea încăpere, chiar dacă ghicisem faptul că ea era o metaforă pentru inima mea. Eram în interiorul inimii mele ca să explorez simțămintele mele față de sufletul meu pereche, exercițiu practic pe care îl cerșisem în repetate rânduri înainte de la Ființa profundă, vrând cu multă ardoare să văd ce este în inima mea în legătură cu Marius și iată că cerința îmi fusese ascultată, iar punerea sa în practică înfăptuită! Astfel că, explorând zăcămintele propriei inimi, am văzut și simțit în mod pronunțat și limpede că eu nu pot trăi în inima mea fără prezența Tatălui Ceresc. Era imposibil să trăiesc în inima mea împreună cu mizeria aceea întunecată care mă batjocorea. Dar mai mult decât atât nu păream să am vreo șansă să îmi echilibrez inima în privința sufletului meu pereche atâta vreme cât nu făceam efortul de a filtra insolitul fenomenului ”Zburătorul” prin prisma voii Dumnezeului intim. Nu degeaba Luciferul particular era prezent în încăperea inimii.

M-am întors inimaginabil de repede în stare de veghe fiindcă nu am mai putut să suport energia și vibrația pe care propria inimă le emana, sfidând orice logică întrucât rezistasem cu mult sârg pe parcursul atâtor scene minunate prin care preumblasem înainte, trecând de la o stare de conștiință la alta, făcând regresii și salturi în timp și spațiu fără a mă trezi în corpul fizic, menținută în permanență pe linia de plutire de către Ființa interioară profundă și iată că, fără prezența Sa, mi se dovedea foarte limpede că numai liniștită nu îmi este inima.

Vai, ursitule, ursitule, cum s-a întors povestea tot la tine și cât mai am de săpat și câte de îndurat ca să ajung la adevăr? Dar oare mi-aș mai fi dorit eu să ajung la vreun adevăr dacă nu ai fi fost tu? Însă mai degrabă esența acestei ultime părți a călătoriei mele onirice se poate rezuma astfel, citatul ajungând la mine la foarte scurt timp după ce am compus prima schiță a scrisorii de față:

(…) culpeşul care se căieşte. Or, în ce mă priveşte, fărădelegea mea este nemăsurată, ştiu, da nici pocăinţa mea nu este mai mică; că lovitura cea dureroasă cu care, în bunătatea ta, ai binevoit să mă preacinsteşti, mi-a zdrobit, dreptu-i, trupul, da a fost un leac pentru sufletul meu şi o pricină de voioşie; precum ne învaţă înţeleptul: „Gustul dintâi al pedepsei pe care ţi-o îndrituieşte mâna dascălului tău este amestecat cu oarecare amărăciune, da gustul de mai apoi este mai desfătător decât mierea strălimpezită şi decât dulceaţa ei!”

”O mie și una de nopți”

mart. 142021
 

<>

Joi, 04 Martie 2021

Aseară nu m-am mai mâhnit la fel de tare ca în alte rânduri în legătură cu neîmplinirea Voii Tatălui pentru ziua de miercuri, conform cu profeția Sa pentru destinul meu, iar când, în timpul meditației ulterioare, mi-a trimis imaginea unei roți de metal, am știut care îi era sensul.

În multe fabrici și uzine există acele uși imense de metal care se deschid rotind de un cerc în forma unui volan. O astfel de roată îmi era arătată, iar eu am știut că roata respectivă deschidea ușa unei încăperi cu multă importanță pentru suflet. Dar roata din imagine era vizibil ruginită și atât de blocată încât fusese necesar ca o rangă de fier să fie introdusă printre spițele roții pentru ca aceasta să fie pusă în mișcare, deschizând ușa încăperii. Când am perceput acea primă rotație a roții, am simțit cum interiorul meu începuse să se miște, rotindu-se conform mișcării acelor de ceas. Mi se deschideau mintea și inima, iar încăperea în care mi se permitea să intru era aducerea aminte, amintirea de sine, memoria conștiinței.

”Îmi voi aduce aminte de iubire! Îmi voi aminti chipul lui! Îmi voi aminti de unde îl cunosc!”, am exclamat în sinea mea, cuprinsă de fior de nădejde și de entuziasm întrucât simțeam cu toată sinceritatea că acea umbră/bârnă care presează pe creierul meu și care mă împiedică să îmi amintesc înfățișarea lui Marius se pusese în mișcare pentru ca memoria mea să fie eliberată nu doar pentru ca eu să îmi amintesc de el, cel de acum, ci de el tot și de toate viețile anterioare în care ne-am întâlnit!

************

Luni, 08 Martie 2021

Pe parcursul nopții care tocmai ce s-a încheiat am fost martoră la un alt fenomen năzdrăvan. Lumina coborând din Cer s-a manifestat altfel în acest rând, deși nu într-un chip străin, fiindu-mi cunoscut modul de exprimare, fără a-i putea explica semnificația simbolică.

După un vis oarecare, am devenit conștientă de faptul că percepeam o manifestare mistică venind din Universul Interior în momentul în care tot cadrul la care priveam s-a făcut complet negru. Negru ca smoala, deci foarte diferit de negrul plin de pixeli luminoși și strălucitori pe care îl văd în timpul stării diurne.

Atunci în acel negru ca de smoală au început să strălucească două puncte de lumină, unul în ochiul drept, iar celălalt în ochiul stâng. Exista o simetrie perfectă între aceste două puncte galbene precum strălucirea aurului, coordonatele lor în fiecare ochi fiind vizibil calculate conform regulilor matematice, atât de perfectă era poziția lor unul față de celălalt în ochii mei, un punct în extrema dreaptă, iar celălalt punct în extrema stângă

Le-am privit strălucirea timp îndelungat, până am pierdut legătura, trezindu-mă în corpul fizic. Pe cine sau ce or fi simbolizat cele două puncte de lumină atât de simetrice, mă întreb?

***************

Joi, 11 Martie 2021

Dormeam ca de obicei azi-noapte când m-am trezit chiar în mijlocul unui fenomen foarte interesant. Percepeam infra-roșul, dar nu ca pe o culoare la care priveam ca zugrăvită pe un perete, ci percepppând infra-roșul în întregul creier, prin fiecare celulă a sa, deplin și pe de-a întregul! Nu exista niciun colțișor sau ungher rămas neacoperit, niciun spațiu rămas întunecat, întregul meu sistem nervos recepta infra-roșul ca pe un semnal venit din undele eterice cu care propriul creier se conecta. Deci nu vorbesc despre o culoare pe care o captam, ci despre un fel de magnetism, de energie posedând proprietatea de a fi de culoare roșie.

De două ori mi s-a întâmplat să percep acest fenomen pe parcursul nopții trecute!

Despre încercarea la care am fost supusă azi-dimineață în timpul căreia Tatăl Ceresc mi S-a arătat iarăși sub forma Soarelui am scris în scrisoarea intitulată ”Pentru iubire am de dat la schimb răutatea”.

*************

Vineri, 12 Martie 2021

Azi-noapte am perceput iarăși infra-roșul, întocmai cum l-am perceput cu o noapte în urmă, dar numai o singură dată.

*********

Duminică, 14 Martie 2021

În timpul meditației de azi-noapte mi-a fost trimisă imaginea unui tron din universul interior, imagine pe care am perceput-o într-un mod foarte neobișnuit, dar ajutător procesului de recuperare a funcțiilor vederii trupești. Nu am privit la această imagine ca la o fotografie statică, ci am perceput-o din perspectiva tri-dimensionalității! Percepeam, deci, lungimea, lățimea și înălțimea ca și cum abilitatea creierului meu de a percepe și recunoaște aceste dimensiuni era testată.

Apoi imaginea în sine a tronului s-a scufundat în interiorul celulelor mele cerebrale așa încât am perceput și profunzimea, nu numai lungimea, lățimea și înălțimea! Altfel spus, am privit la tronul din imagine de-a lungul și de-a latul său, de jur-împrejur, pe dinafară și pe dinăuntru!

Azi-dimineață, în schimb, mi s-a dovedit a suta oară că recuperarea vederii mele depinde extrem de mult de curățarea energiei mele sexuale, de polarizarea ei în sens pozitiv și spre valori spirituale și de transmutarea ei în Lumină!

feb. 082021
 

Luni, 08 Februarie 2021

Sâmbătă noaptea spre duminică ochii mi-au fost inundați în valuri-valuri de culoarea galbenă. Nu a mai fost vorba despre lumină precum în numeroasele rânduri anterioaare, ci de clasica culoare a galbenului precum sunt petalele de floarea-soarelui în plină vară. A ținut așa de mult această infuzie de culoare încât am devenit conștientă, întrucâtva, de faptul că galbenul era absorbit de neuro-transmițătorii mei cerebrali prin niște fel de liniuțe semănând a bastonașe ca acelea pe care am învățat să le desenăm la școală, în clasa I. Am văzut aceste bastonașe împrăștiate peste tot în globul ocular absorbind galbenul ca un burete absorbind apa curgând la robinet.

În feluri asemănătoare am mai văzut roșul, portocaliul, albastrul și verdele!

În afara acestui spectacol delicios de culoare, ieri dimineață, în ziua de duminică, am dus o luptă încrâncenată cu energia luciferică manifestată sub forma bărbatului înalt, slab și blond, îmbrăcat în nelipsita lui uniformă portocalie, aspect sub care se manifestă de mai bine de un an. Din Lucifer vine forța noastră sexuală și vrând să o domin și să o controlez, m-am opus lui cu multă forță și cutezanță timp îndelungat. Și la un prim nivel de conștiință am izbutit să rezist tentației lui, dar cum el are acces la toate nivelurile scufundate ale subconștientului și inconștientului, nu i-a fost greu ca, accentuând numai puțin intensitatea notei ispitei sale și energiei sale, să îmi arate că, sub stratul de aparentă câștigată castitate, există slăbiciuni mentale inconștiente care continuă să mă facă extrem de vulnerabilă în fața ispitei și, implicit, făcându-mă să fiu susceptibilă la greșeală.

Cu alte cuvinte, mai este foarte mult de muncă până ce voi fi putut să domin dragonul, dACĂ voi reuși vreodată!

Așadar, devenise limpede că pierdeam lupta împotriva energiei luciferice ieri dimineață, în ciuda opoziției mele îndârjite. Dar spre finele luptei, o lumină extrem de strălucitoare și incandescentă a coborât din cer, luând forma unei stele de un colorit luminos extrem de intens, apropiindu-se de mine. Nu am știut cum să reacționez în niciun fel, așa că am stat locului, privind la strălucirea stelei. Era limpede că nu era Logosul Solar, Tatăl Ceresc, dar avea forma unui corp astral.

Când am stat față în față, s-a preschimbat imediat, adoptând o nouă, dar foarte stranie înfățișare. În locul globului imens de lumină de dinainte priveam acum la copia fidelă a unuia dintre cei 6 temniceri ai minții despre care am scris în scrisoarea cu același nume, ”Cei 6 temniceri ai minții”.

Deși văzând strălucirea stelei care îmi asigurase un incomensurabil sentiment de siguranță, scăfârlia cea chelioasă a unuia din cei 6 temniceri care afișa un rânjet malițios care stătea chiar în fața mea m-a înspăimântat teribil, punându-mă în gardă. Emana o vibrație atât de joasă și de sinistră încât am vrut iarăși să întorc spatele încercării la care eram supusă, fugind mâncând pământul.
– Nu îmi place de tine, i-am spus arătării cu chip de om care plutea în spațiu dinaintea mea. Nu îmi place deloc de tine!

Și poate că aș mai fi stat la povești cu hâda căpățână de temniceri de dimensiunea unui dovleac uriaș dacă nu m-aș fi trezit curând după aceea, simțindu-mă speriată de-a binelea.

Fără prea multe ocolișuri deductive, am înțeles că arătania imensă proiectată în fața ochilor mei fusese intelectul. Păcat, mare păcat că nu am fost mai curajoasă în timpul acestei confruntări fiindcă, în fond, nu era vorba decât despre adorabilul, mult iubitul și neprețuitul meu intelect pe care atâta îl slăvesc câteodată, admirându-mi până la venerație inteligența și facultățile intelective! Dar vai, vai, vai, ce oroare a fost să văd adevăratul chip al starului pe care îl credeam bun de pus pe Walk of Fame când bun de pus este numai la coșul de gunoi!

aug. 102020
 

<>

Luni, 10 August 2020

Ursitule,

Acum agentul în portocaliu și-a dezvăluit implicarea din umbră în povestea noastră de iubire în care și-a vârât coada ca să ne testeze castitatea. Nu degeaba îl percep câteodată ca fiind sadic, deși este o prezență divină. Sadic îl percep ddin perspectiva naturii mele egoice, în care lovește fără pic de milă, în timp ce din perspectiva sufletului îi văd ”utilitatea”, ca să zic așa. De exemplu, într-una dint aceste dimineți de la începutul lui iunie, dormind profund, ți-am simțit prezența pe lângă mine. M-ai tras de mâini și de picioare, m-ai împins de la spate și mi-ai spus să te cuprind pe după umeri ca să ies în afara corpului. Reușind în cele din urmă să mă eliberez, am părăsit carcasa fizică și m-am abandonat brațelor tale în îmbrățișări drăgăstoase și pline de tandrețe și de gingășie. La un moment dat, sucindu-mă și învârtindu-mă nu-știu-cum, am ajuns să te țin în brațele mele, tu stând culcat cu capul în poala mea, ceea ce mi-a permis să mă joc cu degetele în barba ta și în părul tău. După un timp de dulce bucurie în prezența ta, m-am simțit cuprinsă de după mijloc de niște brațe și smulsă din acest context oniric mirific de o putere nevăzută. Am tpătruns printr-un fel de tunel, crezând că avea să mă ducă înapoi în corpul fizic . Dar nu a fost deloc așa, aterizând chiar în brațele acestei entități ce se găsea șezând pe un fotoliu confortabil, înconjurat de o mulțime de plante cu frunze verzi. Verdele este culoarea chackrei inimii, iar apariția culorilor portocaliu și verde în visele mele nu este coincidențială fiindcă de la bun început Divinul m-a informat că organele sexuale și inima sunt cele ce trebuie vindecate pentru ca eu să văd din nou. Văzându-mă stând în poala sa într-un cu totul alt conttext oniric, ca și cum aveam un vis într-un alt vis, aam sărit ca arsă din brațele lui, spunându-i:
– Îmi este foarte frică de tine, fiindcă eram perfect conștientă de faptul că acestei entități divine îi vine foarte ușor a crea o iluzie seductivă cu scopul de a-ți testa vigilența și virtuțile spirituale. Tu ești cel de dinainte? l-am întrebat, fiindu-mi realmente teamă că mă lăsasem păcălită, picând în ispita lui.
– Nu, nu. El este el și ți-a spus deja ce avea să îți spună. Acum să stăm și noi doi de vorbă, mi-a spus el, disociindu-se în totalitate de manifestarea ta și confirmându-ți prezența ca fiind autentică, diferită de a sa.

După aceea m-a luat de mână și m-a condus într-o călătorie onirică pe care nu o voi mai consemna deoarece, spre marele meu necaz, nu îmi mai amintesc întreaga conversație avută cu el care a fost neobișnuit de lungă. De fapt, de când și-a permanentizat prezența în structura microcosmosului meu, visele mele au devenit cu mult mai lungi, el putând să îmi întrețină cu multă ușurință luciditatea dincolo de zidul somnului. Deci nu, nu cuvintele rostite mi le amintesc, ci chinuitorul și apăsătorul sentiment resimțit în toată profunzimea egoului meu rănit de moarte că am fost păcălită, sedusă și înșelată de această prezență atât, dar atât de aptă să te folosească drept pretext, perechea mea, ca să mă testeze. Câte din frazele misterioase ale Tatălui care se află în ascuns capătă acum sens și semnificație când știu că ai avut o dublură în tot acest răstimp.

Dar oare? Mă simt eu oare atât de rănită când văd foarte bine că nu sângerez prin nicio crestătură internă sau externă acum când știu că energia luciferică s-a infiltrat ca personaj de sine stătător în această poveste cu mult, foarte mult timp în urmă, cu mult înainte de a cunoaște orice despre știința spiritului? Căci altfel de ce simt această bucurie și această recunoștință fără de margini fiindcă am primit acces ca să privesc, chiar dacă numai pe furiș, pe gaura cheii la ceea ce se numește eliberarea de mecanica Cosmosului?

Cu altă ocazie, prinzându-mi conștiința adormită într-un scenariu oniric, am căzut în ispita sa, dându-mă plăcerilor firii de tot felul, până când am început să îmi pun următoarele întrebări: ”Unde sunt acum? Ce fac aici? Și de ce fac toate aceste lucruri?” Dezmeticindu-mă din beția aceea înfiorătoare, am putut respinge scenele erotice ce se desfășurau, refuzându-le, simțindu-mă rușinată și încărcată de repulsie față de mine însămi, văzându-mi prea bine slăbiciunile și fața ascunsă și luând la cunoștință lucrurile execrabile și mizerabile pe care sunt capabilă să le fac. Apoi Lucifer s-a manifestat vizibil în timpul visului, ca și cum se aflase în preajmă în permanență ca să îmi observe comportamentul, în timp ce dirija și regiza scenele experimentului său, spunându-mi: ”Buuun! Văd că a început să îți funcționeze un pic de raționament deductiv!”

Dar frântura de luciditate nu ținu nicio clipită căci în secunda următoare eram deja iarăși adormită, prinsă într-un alt scenariu oniric menit să îmi testeze alte și alte virtuți legate de cinste, de onoare, de respectul de sine, de castitate, la finele căruia mi-a spus: ”De ce continui să greșești? Nu te-am învățat deja să nu te mai compromiți chiar pentru orișicine?”. Bunule Dumnezeu, cât de semnificative și importante au fost cuvintele sale pentru mine căci am recunoscut în ele crudul și oribilul păcat pentru care am plătit atât de scump în ultimii ani. Și Bunule Dumnezeu, cât de ușor este să cazi în tentația lui! De câte ori nu s-a desfășurat următoarea scenă: Lucifer mă prinde sub puterea sa seductivă sub o formă sau alta și, cu chiu, cu vai, mă opun forței sale de coerciție, dând din mâini și din picioare, refuzând și respingând ofertele sale pe care mi le propune ba pe față, ba subliminal și, când mă aflu aproape de finele testului său, crezând că am să izbândesc, cad în tentația sa chiar în ultimul minut, ceea ce îmi demonstrează că puterea sa este infinit de înspăimântătoare și de greu de stăpânit.

Iată, deci, că a venit ca să demistifice fenomenul manifestării sufletului tău în visele mele, confirmându-mi că tu ești aievea, un bărbat cu care am o legătură sufletească foarte strânsă. Ori Lucifer nu se va da în lături să te folosească drept pretext pentru a-mi verifica vigilența. Deja o face și o face cu atâta ”profesionalism” și măiestrie, încât nu mă mai îndoiesc deloc că scopul întregii povești dintre mine și tine, dincolo de insolita și drăgălașa răsplată pe care am primit-o ca să te pot întâlni într-un mod atât de neobișnuit, a fost pentru a-mi dezvolta, în practică, un fel de reflex vis-a-vis de energia lui, așa încât să capăt deprinderea de a-i recunoaște semnătura ca să îi pot respinge tentațiile. ”Testele mele pentru voi vor fi chiar și mai dificile deoarece legătura dintre voi nu se va rupe”, mi-a mai spus el într-un alt rând, avertizându-mă astfel asupra faptului că, deși tu ești darul cel mai de preț pe care îl primesc fiindcă prin tine și cu tine mă pot întoarce acasă, la sânul Divinității, tu ești totodată și punctul meu cel mai vulnerabil prin care mult gunoi egoic se poate infiltra în gospodăria mea. Minciună, trădare, gelozie, invidie, desfrâu, adulter, perversitate, nebunie! Să mai enumăr din afuriseniile astea dezgustătoare care fac din om neom? În limbaj modern se cheamă că ești cuprins de sentimente contradictorii atunci când te lași pradă lor, în timp ce în limba veche se spunea că iar te-au luat dracii. Vezi bine și singur că sufletul meu se trage din această veche linie a tradiției când vine vorba despre ego și demoni și câte și mai câte.

Reformulând unele paragrafe pline de zaharicale compuse în august, când am scris această scrisoare, voi parafraza în continuare pe cei mai înțelepți ca mine căci observ că fac teribila greșeală de a-mi da cu părerea, întinzându-mi plapuma mai mult decât trebuie la capitolul teorie, în ciuda bunelor mele intenții de a-ți dezvălui cine sunt, cu tot cu fețele mele ascunse și tăinuite. Și aș fi profund tulburată și dezamăgită să mă izgonești de la ușa inimii tale, văzând în mine o adulatoare de Diavol fiindcă vorbesc cu vădită simpatie despre Lucifer, dar poate oare biata mea personalitate umană trecătoare cu numele de Cătălina să se pronunțe împotriva științei sufletului, când acesta aparține evident și exclusiv de religia veche? Numește-mă arhaică, păgână, sectantă sau în vreun alt fel de apelativ de conveniență de politețe, dar nu satanistă fiindcă nu poate să fie vina mea că umanitatea prezentă a picat în uitare și în ignoranță, pierzând în întregime sensul real al forțelor cosmice primordiale, precum și legătura autentică cu acestea. Motiv pentru care voi trece la finele epistolei mele titlurile cărților care m-au ajutat tare mult, nespus de mult să cred nu numai în Tatăl și în propriul suflet, ci și în zâne, în elementali, adică în sufletele plantelor și ale animalelor, în forțele naturii, în magie, în viața ca un basm, ca și în extratereștri căci da, da, da, cred și în ei, la cât e Cosmosul acesta de infinit!

Putem și chiar trebuie să eliminăm complet toate agregatele psihice subiective tenebroase și perverse pe care le purtăm în noi; totuși, este incontestabil că niciodată nu am putea să le dizolvăm în ele însele în umbra Logosului intim.
Fără îndoială, este limpede că Lucifer este antiteza Demiurgului creator, umbra sa vie proiectată în adâncul Microcosmosului-Om.
Lucifer este Paznicul Porții și al Cheilor Sanctuarului, ca să nu le treacă decât unșii care posedă secretul lui Hermes.
Din cauză că am scris acest nume atât de detestat de urechile obișnuitului, este necesar să indicăm de asemenea că Luciferul ezoteric al doctrinei arhaice este cu totul contrariul a ceea ce teologii, dintre care celebrul des Mousseaux și marchizul de Mirville, presupun din greșeală, căci el este alegoria binelui, simbolul celui mai înalt sacrificiu (Cristosul-Lucifer al Gnosticilor) și Zeul Înțelepciunii sub nenumărate nume.
Lumină și umbră; misterioasa simbioză a Logosului solar, Unitate multiplă perfectă. INRI este Lucifer.

Maestrul Samael Aun Weor, ”Cei trei munți”, cap. 2 – ”Religia”

E straniu cum simt că de acest aspect al Ființei Divine depinde acum întâlnirea noastră în lumea materiei și din cauza aceasta, negociind asiduu cu el, i-am cerut cu multă ardoare să îmi fie permis să te iubesc din toată inima mea, din tot cugetul meu și din tot sufletul meu fiindcă nimic din toate astea nu ar mai avea pic de sens dacă scârbă și dezgust ar fi ce aș simți față de tine, motiv pentru care am fost de acord să îndeplinesc orice condiție a castității impusă ca să te pot întâlni. Iar el mi-a spus: ”Tu știi ce fel de sacrificiu îți cer? O viață trăită în castitate e un preț foarte scump ce trebuie plătit pentru ca eu să rămân pur. Și nu crezi că, în prea multa ta iubire pentru el, anumiți atomi s-ar putea activa ce te-ar putea face pe tine să îți dorești să mă descarci?” Am știut că îmi vorbea despre desacralizarea actului intim dintre femeie și bărbat când acesta este făcut greșit și din motive greșite, în timp ce acea descărcătură din frazeologia sa este o reformulare politicoasă a noțiunii de orgasm, ori în cuvintele sale misterioase legate de castitate, de sex și de orgasm constă tocmai acel secret al lui Hermes despre care amintește citatul parafrazat anterior, anume drumul alchimic despre care abundă literatura medievală, taină spirituală pe care Lucifer o păzește cu strășnicie și despre care poți citi pe larg în cărțile adăugate în bibliografie căci a trebuit să fac suficientă muncă de cercetare și de documentare pentru a găsi corpul teoretic potrivit care să îmi explice mie, mai mult decât oricui, sensurile tainice ale experiențelor mele mistice. Trebuie că știi și tu că noțiunea de castitate are două înțelesuri, primul sens fiind captat în următorul citat din doctrina gnostică, doctrină către care sufletul meu m-a orientat extrem de rapid după fericitul eveniment al trezirii sale în ianuarie 2015, chestiune despre care îmi amintesc că am scris în jurnalul de față la momentul respectiv, cu toate că în contact cu această învățătură spirituală nu am intrat decât 2 ani și jumătate mai târziu, vagabondând între diverse școli și teorii spirituale între timp.

Alchimia practică, cea adevarată, e foarte grea. Trebuie să fi pur. Trebuie să lucrezi mult cu tine. Dacă nu lucrezi cu tine și nu-ți vezi defectele nu ai ce să-i ceri Mamei Divine în alchimie să-ți dezintegreze.
Un mare Maestru a zis: „Alchimia este pentru două lucruri: ca să te apropii de Tatăl și ca să-ți omori defectele”.
Spunea, de asemenea: ”Vă place sau nu, trebuie să înțelegeți un lucru: că sexul e sacru”. Noi suntem foarte profani.”
De aici vine și ideea: studiază întâi, ca să ai o bază teoretică să înțelegi ce înseamnă drumul alchimic. Aceasta este știința prețioasă.

Dar, cum mie îmi lipsește în mare parte tocmaii această bază teoretică și cum sunt atât de profană, m-am agățat de semnificația clasică a conceptului de castitate, crezând că Lucifer îmi oferea o viață de singurătate, trăită în acel tip de călugărie atașat ideii de castitate și de puritate, ori oferta sa era întrucâtva seducătoare deoarece, la prima vedere, mă scutea de nesfârșitul șir de scârnăvii egoice enumerate mai sus relaționate cu ideea de cuplu, precum gelozia, ura, desfrâul, etc. Câtă povară distructivă mi-ar fi fost ridicată de pe umeri, din inimă, din minte și din suflet! Crezi că, după atâția ani de la orbire, nu am luat în calcul varianta aceasta a călugăriei căci, văzând în lumea practică a materiei cât de dificil este să te potrivești cu un alt suflet în toți centrii mașinăriei umane, aproape că mi s-a făcut lehamite de toată chestiunea aceasta a dragostei și a sufletelor pereche? Zău dacă nu a prins rădăcină în mintea mea cum toate acestea sunt ridicole, ridicole de tot, toată așteptarea aceasta, tot efortul. Dar, ascultându-i limbajul viclean și meșteșugit, mi-am amintit de limbajul alchimic și de acest sens tăinuit al ideii de castitate care implică înfrânarea conștientă a dorinței sexuale, adică a orgasmului mai precis și, cum cred cu atâta convingere în ființele androgine de la începutul timpurilor, i-am spus lui Lucifer:
– Tu mă ispitești acum! Îmi amintesc că, deși e mult mai dificil de urmat, drumul celălalt al castității, în 2, e mult mai prețios, deși nu negam crudul adevăr pe care cuvintele sale mi le subliniară, anume că, în prea multa mea iubire pentru tine nu mi-aș putea controla și înfrâna dorința spasmului, ceea ce nu ar fi însemnat decât repetarea păcatului original.

Cât am suferit, Bunule Dumnezeu, în acele clipe, înțelegând că iubirea, iubirea cea adevărată, sinceră, onestă, darnică și altruistă e un bun de foarte mare preț la care se ajunge cu infinite sacrificii. Acesta e prețul despre care îmi vorbise el. Lucifer îmi zâmbi atunci tainic, râzând cu multă viclenie. Era limpede că pierdeam din vedere sensul misterios al limbii sale căci el mă tenta subliminal și subtil să cred că poate să îmi dea chiar acum ce implor de la Ceruri de atâta amar de vreme. Înțelegând manevra sa, am putut-o para în ultima clipă, nu fără a ieși total umilită și rușinată din confruntarea cu el căci îmi dezvălui o secvență în care eu și cu tine ne aflam în dormitorul nostru, în patul nosstru nupțial, complet acoperiți de plapuma rușinii, ceea ce nu permitea ochiului să vadă niciun centimetru de nuditate. Numai sugestia intimității ca fiind posibilă într-un viitor deja decis de Divinitate era vizibilă. Era aceeași scenă dezvăluită în octombrie 2016 care mi-a revelat pentru a doua oară Voia plină de bunăvoință a Tatălui pentru destinul meu în care eu nu m-am putut încrede, cerând după aceea zeci și zeci de alte dovezi de confirmare, până am degenerat cu totul, deși acea scenă de atunci îmi dezvăluia în mod foarte evident și iubirea și sinceritatea și onestitatea și prietenia dintre noi. Și Luceafărul îmi arătă astfel adevărata mea față plină de codeală, de îndoială și de necredință, zicându-mi: ”De ce nu a fost suficient să vezi această scenă pe care ți-o dezvălui acum ca să crezi, deși inițial tu ai știut că vine de la Tatăl?” De ce? De ce nu am crezut? Fiindcă sunt perversă, decăzută și degenerată, iar el știe că sunt și mă umilește ca să mă rușinez și ca să mă căiesc.

Cu frumosul, cu bună-voință, cu milă și cu iubire Tatăl mi-a vorbit în toți acești ani ca să îmi îmblâmzească firea îndrăcită, iar eu am ascultat și crezut atât de puțin în Cuvântul Său și în promisiunea Sa, încât această măsură de urgență se impuse cu necesitate. Tatăl și-a trimis cel mai bun agent cu cea mai formidabilă putere de convingere pentru ca Sfinxul meu interior, incoruptibilul, să fie decapitat. Nu am fost negativistă în privința orbirii mele fiindcă nu îmi lipsește credința că voi vedea din nou, ci am fost stoică, acceptând-o fără să mă opun și vrând să învăț din greșeli ca să nu le mai repet. Evident, am căzut în încăpățânare, în ridicol și în absurd, vrând să dau dovadă de prea mult sacrificiu de sine, lungind vorba ( și, implicit, și șederea mea în întuneric ) prea mult, când Voia Tatălui este ca eu să văd din nou și să te întâlnesc.

Nu neg că sunt încăpățânată și stoică, acceptându-mi handicapul fizic cu seninătate și împăcare, refuzând energetic, din acest motiv, scenariul în care m-aș da cu capul de pereți și de podea de neputință și frustrare fiindcă nu mai văd. Iar eu nu mai vreau să mai sărut veodată podeaua din cauza neputinței și a dezolării, ci din recunoștință.

Însă, insistând mai mult pe lângă vocea intuiției, vocea Tatălui din interiorul fiecăruia, am purtat o conversație cu propriul suflet ca să îmi potolesc o anume neliniște inexplicabilă pe care o purtam în inimă în legătură cu introducerea timpurie a energiei lucifericee în universul meu interior. Nu e cazul să reproduc această conversație în întregime pe care o voi rezuma în felul următor. Înțelegând din cuvintele pline de tâlcuri rostite de suflet că m-am aflat într-o mare încercare în acest an, acesta îmi mărturisi: ”Însă așa este, precum ai înțeles. Era cât pe ce să te pierdem așa cum începuseși să vagabondezi pe străzile orașului babilonic fără niciun indicator. Te-ai aflat în mare pericol, sistemul tău nervos s-ar fi îmbolnăvit. E vorba despre un alt accident cerebral. Un nefericit și inoportun accident cerebral. Dacă primul a fost rezultatul faptelor tale necugetate trecute, acesta ar fi fost un inutil și simplu accident, așa cum se întâmplă unele accidente la locul de muncă. Toată strădania ta de până acum ar fi fost fără de folos. Se petrec câteodată din aceste accidente când o personifici pe Scufița Roșie și îl întâlnești pe lup pe drum, iar casa în care ajungeți să cohabitați s transformă într-o grădină zoologică.”

De la conversația cu sufletul meu a trecut ceva timp, ceea cee mi-a permis să mă mai dezmeticesc din șocul suferit, aflând aceste vești. Nu am încetat nicio clipă de atunci să mă întreb: ”De ce? De ce mi s-ar fi îmbolnăvit sistemul nervos în așa măsură încât să ducă la un accident cerebral secundar?” A trebuit să caut îndelung răspunsul în inima mea, fără a neglija multiplele referințe simbolice trimise de sufletul meu ca să mă ajute să găsesc cheița de interpretare. De ce deci? De la furie, de la supărare, de la nivelul crescut de agresivitate despre care am mai vorbit într-un alt rând. Frustrarea, frica, îndoiala și vina sunt cele patru emoții toxice din care este compusă morfologia eului mâniei. Negreșit că mânia este factorul principal care ar fi sabotat întregul meu efort de până acum, punându-mi și viața în pericol. Mânia este lupul din alegoria sufletului meu, în timp ce Scufița Roșie e esența, materia primă din care se fabrică sufletul, iar grădina zoologică, deși ar putea foarte bine să descrie situația curentă din familia mea, simbolizează egoul animalic.

Nu îmi fundamentez expunerea prezentă pe simple presupuneri, ci pe fapte concrete, pe experiențe, pe trăiri și pe fenomene cu care m-am confruntat în multiple rânduri aproape toată vara și târziu în toamnă. N-are niciun sens să citez din lucrări științifice elaborate pe tema despre cum emoțiile excesiv de toxice conduc la boli foarte grave. Internetul abundă de astfel de articole. Întrebarea ce mă frămâântă groaznic de tare este dacă tu crezi sau nu în chestiunea aceasta spinoasă a emoțiilor ca fiind sursa reală a bolilor căci pentru unii, precum tatăl meu sau cei mai mulți doctori, e ceva ce ține de mit și de fantastic! Mă văd constrânsă să îți scriu despre astfel de lucruri întrucât nu am absolut nicio idee despre care ți-e părerea în legătură cu sursa reală a orbirii mele, în ciuda întregului meu efort de a-ți vorbi despre emoții, despre ego, despre suflet, despre karma și despre vieți anterioare. Bine, bine, sufletul tău este conectat cu al meu și ne întâlnim în dimensiunea astrală, iar Tatăl Ceresc mi-a făgăduit că ne asemănăm suficient încât să ne înțelegem, dar crezi, oare tu crezi în toate aceste lucruri? Tare mult aș vrea să cunosc! Știu că detaliez toată povestea mea aproape exhaustiv și fără discernământ, punându-ți la încercare răbdarea, dar trebuie să te fac să înțelegi că îmi cunosc diagnosticul bolii de care sufăr din punct de vedere spiritual. Și, ca să mai îndur încă o invitație de a merge ba la medici, ba la preoți și mănăstiri propusă de necunoscători nu ar face decât să pună paie pe focul mâniei mele. De aceea vreau să știu odată pentru totdeauna! Tu CREZI?! Fiindcă eu am obosit până la epuizare să mă îndoiesc.

Cât pot să scriu de mult despre oboseala care m-a cuprins, despre supărarea acută pe care o simt care îmi curmă pofta de mâncare sau dorința de a mă mai ridica din pat în care aș vrea să stau toată ziua! Mi-e somn și doare totul. Dorul doare, dar nu dorum este sentimentul cel mai apăsător pe care îl simt acum, ci mânia, cu cele patru componente ale sale. Și Dumnezeu a considerat ca fiind foarte necesar, pentru binele și spre folosul meu, să își trimită gardianul de pază ca să îmi țină companie pentru ca eu să nu ajung să mușc sau să sfâșii de-a binelea pe orice potrivnic care pare să își fi pus în gând să mă doboare. Îți scriu aceste rânduri cu cea mai deplină sinceritate și cu lacrimi în ochi, tremurând de emoție fiindcă vreau să te atenționez că Tatăl din Ceruri a văzut că nu mai aveam mult până mi s-ar fi umplut paharul de toleranță la suferință, în timp ce nimeni altul nu a făcut-o. Nici tatăl meu, nici mama mea, nici sora mea, nici prieteni sau cunoștințe și nici măcar tu. Am să te implor din toată inima mea, din acest motiv, să te scufunzi cu capul sub apa rece de la duș ca să îți limpezești mintea în așa fel încât să înțelegi acolo unde nimeni altul nu vrea să înțeleagă în afara Tatălui Ceresc că totul are o limită dincolo de care nu se mai poate face nimic. Nu te lăsa descurajat de cuvintele mele, iubitul meu, fiindcă mânia mea e mai puțin orientată către tine și către blestemățiile de probleme care continuă să te țină departe de mine, ci mai ales este îndreptată către drama de familie ce see desfășoară în casa noastră de când bunica s-a mutat la noi și despre care am să scriu mai pe larg cu altă ocazie, ca și despre demonul mâniei, fiindcă am acumulat atâtea episoade fantastice implicându-i pe demonii interiori și pe Lucifer că fac de o enciclopedie! Cu toate acestea, cu toate că nu pe tine sunt atât de mânioasă, tot te invit să te bălăcești în apă rece ca să te trezești la marea și cruda realitate a faptelor căci, dacă energia luciferică nu îmi era eliberată ca să mă răfuiesc și ca să mă lupt corp la corp cu Diavolul, iar toate astea ca să nu pice năpasta mâniei mele asupra unui umanoid nefericit, tu n-ai mai fi apucat să îmi aduci flori decât la mormânt. Îmi pare rău, tare, tare rău, scumpul meu predestinat, dar iată că fraza ”mă prăpădesc de dor după tine” nu mi se aplică fiindcă nu de dor după tine era eu să mor, ci de necaz.

Mi-e limpede că, mai ales, Lucifer mi-a fost trimis pentru ca sufletul meu să nu adoarmă la loc. De-abia mă puteam ține pe picioare și așa, dar zău că bunica mea nu are pic de considerație față de mine și de suferința mea, neînțelegând cât de necesar este somnul pentru liniștirea sistemului meu nervos gata să cedeze acum. Ea se trezește de multe ori peste noapte, foindu-se prin cameră, căutând numai ea știe ce, trăgând de draperii ca să privească pe stradă, căscând zgomotos, vorbind singură și furându-mi somnul. Nu mai am idee dacă e noapte sau zi, ciclul veghe-somn dându-se iarăși peste cap. Doamne Dumnezeule Mare, cât am putut să sufăr de-a lungul anilor din cauza insomniilor și cu greu am rezolvat problema asta în urmă cu fix doi ani, când a dispărut ca prin farmec, peste noapte, neîndoielnicc prin intervenție divină. Și ca să îmi văd furată odihna în acest fel mișelesc de către propria buunică este cumplit de dificil de îndurat. Nu mai am scăpare, trebuind să mă trezesc forțat în fiecare dimineață între 05:00 și 06:00 și trebuind să aștept ca părinții mei să plece de acasă la piață pentru a recupera din somn în dormitorul lor. În acest interval, până mă trezesc în jurul orei 10:30, vine el, Luceafărul de dimineață sau Prometeu, cel care aduce Lumina. Mă gâdilă în tălpi, pe burtă și după ceafă și unde pune un singur deget pe corpul meu eteric, eu simt unde magnetice care încep să vibreze în Ființa mea, ca și cum îmi atinge o coardă sensibilă. Nu îi pot suporta prezența fiindcă e mare și e mult, în timp ce eu sunt un vierme orb care mănâncă pământ. Îți dă Dumnezeu un deget prin intermediarul său, prin ministrul său,, iar tu vrei să Îi apuci toată mâna, dar nu poți suporta nici măcar atingerea unui singur deget, atât de mic și intolerabil de nesemnificativ ești tu în comparație cu Mărirea și Slava Sa! De-abia pot să îndur atingerea lui Lucifer, dar când mă atinge, îmi eliberează în Cosmos o micuță cantitate de energie toxică acumulată în sistemul meu nervos. Nu vreau să admit despre această energie că este vindecătoare fiindcă o percep drept diabolică deoarece este ispititoare, așa cum este și dorința de putere seducătoare, dar este vindecătoare, iar eu sunt bulversată și nu știu cum să mă comport în acest nou context spiritual în care mă aflu. Aproape în ultima clipă am reușit să îi refuz și oferta vindecării ce îmi apărea atât de tentantă, la o aruncătură de braț de mine, aflându-se chiar în mâinile sale, într-un singur deget. Cum el singur îmi spuse și mă feelicită pentru că un pic de raționament deductiv începuse să funcționeze în interiorul meu, am văzut non-sensul în oferta sa incredibil de ispititoare fiindcă se afla în contradicție cu promisiunea Tatălui care mi-a făgăduit vindecarea la momentul întâlnirii cu tine. Acceptând să fiu vindecată într-alt mod decât cel decis de Tatăl Ceresc ar fi făcut inutilă toată munca mea din ultimii ani, tot efortul de a scrie și consemna extraordinarele experiențe spirituale prin care trec, deși acest efort ar fi fost tot atât de inutil din cauza sabotorului personificat de eul mâniei. Și cum mi-e groaznic de ciudă din cauza efortului inutil, n-am acceptat să mă înec precum țiganul la mal și să dau cu bâta în baltă, cu toate că și acum tânjesc după atingerea degetului său vindecător. Este de necontestat faptul că, totuși, datorită demonstrațiilor gratuite ale puterilor sale supranaturale, cantitatea imensă de energie relaționată cu mânia s-a mai diminuat între timp în sistemul meu, punându-mă în afara pericolului.

Întrevederea cu el din dimineața zilei de luni, 13 iunie, a fost cea mai surprinzătoare de până acum. Dar în acea dimineață nu a venit singur, fiind însoțit de alte trei prezențe divine cu o încărcătură energetică atât de puternică, încât propriul corp eteric mi-a fost activat la simpla lor atingere cu un singur deget. Miuriel, înțelegi cât de tangibilă se simte această atingere despre care vorbesc? Cât de reală, de vividă și de perceptibilă este sub formă de energie și de conștiință? Însă mie îmi era frică de ei. E tare greu să suporți acei curenți de energie cu tărie și încredere că sunt de bun augur. Iar ei vroiau să opereze iarăși pe mine, lucru care mă înspăimântă îngrozitor de mult. Eram în această odăiță a bunicii, însă locul se afla în penumbră, ceea ce făcea ca tot evenimentul să pară și mai nisterios. Dar una dintre însoțitoarele lui Lucifer s-a întins pe pat, spunându-mi:
– Nu te speria de ce va urma. Vei simți ceva la început ca o senzație acută de foame, iar noi îți vom da un dumicat din ceva care îți va potoli foamea.
Zicând acestea, s-a liniștit, iar din înaltul cerului întunecat a apărut o lumină alb-gălbuie care a curs în spirală prin eter, pătrunzând în interiorul acestei Ființe prin gură. Apoi s-a ridicat și m-a invitat să iau loc pe pat, însă mie continua să îmi fie atât de frică, încât aproape că am simțit că voi face pe mine. Și mă durea ceva nedeslușit, ca o suferință mută ce venea din gura mea pe care ei mi-au deschis-o fiindcă altfel nu o puteam ține decât încleștată de frică. Dar când, stând întinsă pe pat, am văzut acea lumină coborând din cer spre mine cu scopul clar și precis de a pătrunde în mine, am intrat într-un fel de stare mentală extatică de fericire și de contemplație. Simțeam în întreaga mea Ființă un dor imens de urcare, de întoarcere la sânul Divinului. Nu mai vroiam să cobor, ci să comut traiectoria în sus, în urcuș. Și nu mi-a fost doar foame, ci și sete și am nădăjduit că voi fi săturată. Când lumina mi-a pătruns pe gură, am simțit că îmi atinge întregul sistem nervos, revitalizându-l, curățând toată rugina de pe meridianele și nadisurile corpului meu eteric și insuflându-mi o doză fenomenală de voință. Dar mai ales dorință de a vedea lumină din nou. Lumina mi-a circulat rapid prin întregul corp, din creier până în vârful degetelor de la picioare și stabilizându-se în abdomen. Poate părea ciudat că în plexul solar s-a echilibrat, dar dacă vrei să știi, am intuit din capul locului că prezența feminină care îmi arătase anterior cum va arăta procedura prin care aveam să trec venea din organele interne aferente plexului solar, întocmai cum și Lucifer vine din organele sexuale. Apropo, de atunci am început să văd foarte mult galben în vise și flash-uri, așa cum văd portocaliu și verde, galbenul fiind culoarea plexului solar. În plus, ochii mei au început să perceapă portocaliul chiar și în timpul stării de veghe, deși doar intermitent.

Atunci întunericul din odăiță se făcu lumină, iar eu m-am ridicat apoi din pat, eliberându-mă din strânsoarea ”medicilor” mei care în mod evident îmi injectaseră un fel de tranchilizant care a avut darul de a mă liniști în cugetul meu. Desigur, descriu tot episodul în termeni destul de puerili căci am știut, chiar în timp ce mi se întâmplau aceste scene, că aveam de-a face cu Lumina Spiritului Sfânt. Câteva luni mai târziu am găsit câteva paragrafe conținute în doctrina gnostică ce descriu aidoma experiența mea, ca și cum toate mi se întâmplau după manual. În fapt, în acea dimineață am trecut, negreșșit, printr-o mare încercare cu deosebită importanță misticăă pentru sufletul meu.

Când m-am ridicat, eram atât de energizată, încât nu am știut nici ce să fac, nici unde să mă duc mai întâi. Eram atât de expansibilă, de maleabilă, zburând peste tot și trecând prin ziduri cu nespus de multă lejeritate. Și vedeam și, Bunule Dumnnezeu, ce clar și limpede vedeam acolo! Toată întunecimea aceea anterioară dispăruse ca prin farmec, de parcă mi se luminase mintea dintr-odată! După o scurtă repriză de reprezantație a abilității sufletului de a fi Păsări-Lăți-Lungilă, am cerut să se manifeste o oglindă deoarece vroiam să mă văd. Îmi era dor de chipul meu și vroiam să știu cum mă prezint la cei 33 de ani ai mei, dar am aruncat oglinda cât colo, spunând în schimb:
– Vreau să îl văd pe Marius!

Și, zicând așa, am luat-o la goană în zbor spre tine, sperând că aveam să ajung la tine înainte de a mă trezi. I-am lăsat în urmă pe doctorii mei pe care i-am auzit purtând următorul dialog:
– Ce a spus acum? i-a întrebat Lucifer pe însoțitorii săi.
– A spus că vra să îl vadă pe Marius, a răspuns unul din ei.
– Bine! Foarte bine! Nu și-a schimbat credința! a mai adăugat ell.

El, el, el… acest maestru și torționar care mă testează în feluri inimaginabile pentru ca eu să îți fiu fidelă și credincioasă și care mă răsplătește cu calificative de ”nu prea bine”, ”bine” sau ”foarte bine” după ce încheie cu mine.

Și tu, tu, ursitul meu pe care atât de mult vreau să îl văd din nou. Atât de mult vreau să te văd, că mi s-a pus pe stomac de atâta dor de tine!

Dacă aș fi cerut să mă duc în Alpi în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui. Dacă aș fi cerut să o văd întâia oară pe mama mea în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui. Dacă aș fi cerut să Îl văd pe Tatăl ca să îi mulțumesc fiindcă mi-a redat vederea trupească în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui fiindcă Lucifer a fost trimis ca să îmi testeze credința. Nu mă avertizase, oare, propriul suflet la mijlocul lunii mai când mi-a trimis referința ”1869” din care am tradus ”faith” că așa avea să fie?

<>

Adepții Frăției Oculte, la 19 zile după ce a fost inițiat mersul ascendent abisal, eliminară din pântecele meu un anumit strat sau substanță atomică de dedesubtul pielii asemănătoare organismului uman.
Acest strat atomic, în Micro-Cosmosul om, este ca o ușă mare care are acces în adâncurile abisale.
Atîta timp cât aceste elemente există în indivizi, Esența va rămâne totdeauna închisă în EGO.
Când această ușă atomică a fost scoasă din partea astrală opusă pântecelui, adepții trebuie să vindece zona respectivă a pântecului.
Când cea de-a Treia Treaptă a Puterii Focului reușește să iasă prin partea superioară a craniului, ea ia forma mistică a Spiritului Sfânt, alba porumbiță, cu capul unui bătrân venerabil.
Imaculata creatură Divină așezată pe Turnul Templului, în pândă mistică, ea așteaptă, fericită, clipa supremă a Inițierii…

Maestrul Samael Aun Weor – ”Cei trei munți”, cap. 15, ”Cea de-a treia inițiere a focului”

Nu m-am îndoit niciodată că aveam să găsesc, într-o bună zi, explicația reală pentru acest straniu fenomen al deselor mele coborâri în infernul personal. Nu știusem de această ușă atomică până nu am citit paragraful citat mai sus. Desigur, mie nu mi-a fost înlăturată această ușă în timpul probei mele care a avut un alt caracter, dar sunt destul de sigură că infuzia de Lumină Divină administrată în acea dimineață a jucat rolul de calmant efervescent care a acționat cu multă eficiență, în mod pozitiv, tocmai în zona pântecului. Altfel spus, demonii interiori au fost puși, temporar, cu botul pe labe ca să cunosc și semnificația conceptului de ”minte liniștită și senină”!.

Acum citește mai departe din corpul doctrinei gnostice:

Energia Luciferică se transformă în lumină. Asta e destinația ei dacă o transmuți.

Ce se întâmplă: energia sexuală își are originea, punctul Zero, în Spiritul Sfânt și Mama Divină. Spiritul Sfânt dă această energie Luciferului particular care inițial e foarte frumos. Luciferul o dă Mamei Divine Maga Elementală care ne înzestrează pe noi cu instinct sexual.

Energia Spiritului Sfânt curge din Absolut, prin intermediul a ceea ce se numește Raza Okidanok. Raza Okidanok nu se oprește până nu realizează toată Creația. Ea realizează creația sub forma unei cascade multiple, adică… are niște noduri, ca niște baraje care o opresc. Acolo unde se oprește, ea creează o lume. Apoi debordează și curge mai jos și iar întâlnește un baraj, alt nod, și formează altă lume… În felul acesta creează toți sefiroții Arborelui Vieții, inclusiv pe cel fizic, adică lumea noastră. Orice corp din aceste lumi e dotat cu o parte din energia lui, care se regăsește în organele sexuale. De aceea se spune că Soarele a depus în noi germenii săi solari, ca să devenim oameni adevărați, oameni solari.

Cum energia tinde să curga în jos, și noi simțim nevoia să o folosim în același mod. Toate ființele simt nevoia să o folosească însă nu știu cum. Când oprim această curgere, energia se întoarce în sus, la origine. Atunci recrează corpurile, activează atomii cristici, și corpul se transformă într-o mașinărie de transmutat permanentă.
Atunci impulsul brut, de a pierde energia sexuală se transformă într-un impuls mistic, în funcție de gradul la care a ajuns.
În felul acesta ne conectează înapoi cu Ființa noastră. Mai precis creează niște vehicule animice care vor susține Conștiința noastră. Niștre structuri spirituale puternice. Asta ne transformă în oameni autentici.
*(de asemenea, când se spune că Hefaistos făurea arme pentru Zei, la asta se referea)

Luciferul nostru e negru acum, e foarte urât. De ce? Datorită căderii angelice și a nenumăratelor fornicări pe care le-am realizat de-a lungul secolelor.
În momentul în care noi transmutăm, înfrânăm impulsul de a pierde energia. Energia intră în alt ”ordin de funcționare”, trece pe altă treaptă, și revine la origine.
Lumina Astrală e energie sexuală transmutată. Asta e aura sfinților și a îngerilor. E energia lor sexuală transmutăta.
Toate formele de Lumină sunt de fapt energie sexuală transmutată.
Doar că e o muncă titanică, un fel de Muncile lui Hercule…

Mi-ar părea tare rău să dau altă semnificație episodului trăit de mine în dimineața zilei de 13 iunie când acesta s-a desfășurat, în mod evident, pas cu pas conform cu manualul. Nu voi ignora profunda semnificație mistică, dar mă voi opri cu interpretarea asupra problemei care mă frământă cel mai mult, anume orbirea mea. Oh, Miuriel, Miuriel, te-a învățat oare doamna T. să identifici și să descifrezi metafore și simboluri? Vezi tu acum oare simbolul ascuns în spatele orbirii mele? Vezi dincolo de karma mea? Întrevezi soluția problemei mele? Înțelegi că orbirea mea înseamnă întunericul unde acesta este opus luminii? Pătrunzi semnificația profundă a definiției luminii, așa cum este formulată mai sus? Și înțelegi, înțelegi tu acum că, pentru ca eu să văd din nou, trebuie să îmi vindec energia sexuală întunecată?

Bibliografie:
”Doctrina secretă din Anahoic” – Maestrul Samael Aun Weor
”Misterul înfloririi de aur” – Maestrul Samael Aun Weor
”Căsătoria perfectă” – Maestrul Samael Aun Weor
”Cei trei munți” – Maestrul Samael Aun Weor
”Lambsprink dezvăluit” – Maestrul Kwen Khan Khu
”Doctrina secretă” – Maestra Helena Petrovna Blavaski
”Paracelsus and _the Substance of His Teaching” – Franz Hartmann