iul. 242022
 

<>

Duminică, 24 Iulie 2022

Fiind captivată de o carte de beletristică pe care o ascult, vineri noaptea m-am lăsat furată de această narațiune care mi-a amânat somnul până la 03:15 în cursul nopții, însă am adormit chiar mai târziu, poate pe la 04:30, rumegând anumite informații în cugetul meu până m-a furat și somnul. Firește, nu am dormit suficient, așa că m-am mai lăsat să fiu furată de somn de alte câteva ori în cursul dimineții, rămânând în pat până la 12:30. În timpul acestei ultime ațipeli am avut această experiență minunată în lumile interne suprasensibile despre care vreau să vorbesc.
Adormindu-mi trupul fizic, sufletul a rămas destul de treaz în Universul interior, dar insuficient încă pentru a demara vreo cercetare lăuntrică. Eram cu mai mulți tineri care mă însoțeau, părând a fi tineri absolvenți ai unei forme oarecare de învățământ. Prezența lor era pașnică, cu toate că spațiul ce mă înconjura nu era tocmai luminos, fără a fi, însă, întunecat și tenebros, ceea ce ar putea sugera că mă aflam într-o zonă gri a sufletului meu, în timp ce companionii mei puteau indica euri scolastice și intelective. Eram conștientă, într-o măsură destul de ridicată, de faptul că mă aflam în interiorul unui vis, dar nu mă puteam mișca în voie, acea paralizie fiindu-mi bine-cunoscută, de atâtea ori înainte încercând strategii și scheme pentru a mă elibera din această ciudată imobilitate în timpul acestor experiențe pe care le experimentez ce aduc cu dedublarea astrală. În fine, tinerii aceștia care vorbeau încontinuu despre absolvirea lor păreau mai curând că mă cară cu ei peste tot, eu neopunând nici cea mai mică rezistență. Dar apropiindu-mă de o fereastră, am fost cuprinsă de o stare emoțională foarte benefică, aproape salvatoare, cu toate că nu mă simțisem până atunci a fi în vreun pericol.
Dorindu-mi cu sinceritate să mă ridic ca să mă apropii de fereastră ca să privesc pe geam la lucrurile din afara mea, nu am mai luat în seamă prezența companionilor mei, forțându-mă să mă ridic ca să mă pun în mișcare, timp în care mi-am observat cu multă atenție mișcările și reacțiile, simțind o anume soliditate în corpul cu care mă manifestam, ceea ce m-a făcut să îmi spun: ”Oare s-o fi pus în mișcare și corpul fizic? N-oi fi somnambulistică în dormitor?” Dar întrebările ce mi le puneam lăuntric nu dovedeau decât faptul că încă am temeri în legătură cu probabilitatea somnambulismului pe care l-aș putea resimți în corpul fizic, în timp ce sufletul rămâne treaz dincolo de zidul somnului. Dar făcând câțiva pași în față, m-am simțit în siguranță, știind că trupul fizic era imobil în pat. Astfel m-am apropiat de fereastra prin care aș fi vrut să privesc afară, toată această scenă de până acum putând fi interpretată, desigur, în sens simbolic, putând sugera timiditatea sufletului meu care se teme să se exprime în exteriorul său, prin practică, în pofida faptului că este suficient de pregătit din punct de vedere teoretic.
Cum m-am apropiat, însă, de geam, însoțitorii mei au răsuflat ușurați, ca și cum eu dobândisem o mare izbândă reușind să mă pun în mișcare, ceea ce m-a făcut să fiu încredințată că prezența lor era menită să mă ajute să dobândesc conștiință de mine însămi, deci să devin lucidă, fapt care îmi întărește credința că mi se sublinia importanța irefutabilă de a studia învățătura spirituală din punct de vedere teoretic pentru a putea pune în mișcare sufletul plin de timiditate și de temeri, un suflet introvertit.
Când am dat perdelele la o parte, toate acele euri scolastice au dispărut din jurul meu, eu putând să arunc o privire pe fereastră. Dar în acea clipă scenariul s-a modificat complet, căpătând o nuanță extraordinară, de-a dreptul minunată, fiind unul din acele lucruri pe care Ființa Profundă le face ca să își mângâie, să își consoleze și să își îmbărbăteze sufletul uman. Și, cu toate că pot continua pe sugestia interpretării acestor scene din perspectivă simbolică, nu o voi mai face un timp pentru că ce a urmat a fost mai degrabă o excursie de plăcere în Universul interior decât un exercițiu practic de auto-cunoaștere.
Astfel voi mărturisi că, dând perdelele la o parte, am putut privi la lumea din afară care era viața însăși, sub forma sa cea mai obișnuită, apărându-mi scăldată într-o lumină binefăcătoare care mi-a umplut ochii de încântare, în pofida faptului că nu priveam decât la ceea ce este caracteristic societății moderne, anume blocuri-turn îngrămădite în cartiere destul de murdare, îngropând între pereții lor de ciment zeci și sute de ființe umane ce își expuneau viața privată pe frânghiile de pe balcoanele deschise. Mă încânta lumina puternică ce contrasta foarte mult cu cenușiul spațiului în care mă regăsisem anterior, iar de la acea fereastră am fost absorbită în mijlocul vieții obișnuite ce se desfășura în fața ochilor mei. Nu mă bucuram foarte mult de acea priveliște încărcată, dar vederea în sine mi s-a părut atunci necesară, aducând în atenția conștiinței mele conflictul absurd care s-a creat în subconștientul meu și care mă face să mă tot frământ între dorința de a vedea din nou și cea de a rămâne în întuneric. Fiind astfel pusă față în față, în acest contact direct și intim, cu imaginea societății actuale, am putut constata, în adâncul sufletului meu, că vederea îmi este puternic influențată de sentimentele antagoniste și conflictuale pe care le port față de societate. Nu îmi doresc să revăd toate aceste lucruri fiindcă mi-e urât de ele, acesta este un adevăr ce mă dezarmează căci nu am crezut că dezamăgirea ce o simt în legătură cu societatea este atât de profundă încât să nu îmi doresc să o mai văd. Fără doar și poate, însă, sentimentul necesității își are germenii în sufletul meu căci este de necontestat faptul că, privind la toate acestea cu nesaț, dar mai ales la lumină, am conștientizat necesitatea de a vedea din nou, ceea ce îmi dă nădejde că acest absurd conflict din subconștientul meu începe să își găsească rezolvarea, Slavă Cerului!
Dar dacă până acum îmi fusese adusă în atenția conștiinței necesitatea de a vedea din nou, dorința de a vedea din nou mi-a fost ațâțată imediat după aceea. Căci blocurile-turn ale infernului orășenesc s-au dat la o parte din fața ochilor mei, dezvăluindu-mi una din acele minunate imagini pitorești ale micilor orașe și sate maritime. Din parcarea din spatele blocului am fost absorbită pe o străduță ce cobora în pantă spre malul mării, în jurul meu desfășurându-se agitația specifică unui oraș maritim și turistic. Când am văzut marea dincolo de acoperișurile vilelor, ale caselor de vacanță și ale blocurilor scunde, am simțit că mă umplu de plăcere și de încântare. Nu am mai văzut marea de 9 ani, fapt pe care mi-l aminteam, iar bucuria de a revedea marea m-a împins să alerg pe străduța aceea în pantă care ducea la plajă, cu toate că mă temeam că fuga mea în vis mi-ar fi putut trezi corpul fizic. Ajunsă acolo, am constatat că pe plajă era un furnicar de oameni, numărând câtă frunză și iarbă pe malul mării care era destul de îngust și nu foarte nisipos, fapt ce nu m-a descurajat. Eram pornită să îmi găsesc propriul colțișor de lume pe acea plajă ca să pot privi fericită la valurile mării. Mă simțeam așa de încântată de toate acestea încât vederea nu mi s-a mai părut numai o necesitate, ci o bucurie.
Dar coborând de pe ponton pe plajă, nu m-am bucurat de priveliște decât pentru un răgaz, fiind apoi iarăși absorbită într-un al treilea spațiu ce nu îmi era deloc străin. Căci era sala de gimnastică în care Ființa Reală Interioară mă conduce ca să exersez, în mod practic, educarea voinței conștiente ca să mă pot pune pe aceeași lungime de undă cu Voia Ființei Intime, cu scopurile Sale, cu obiectivele Sale și cu misiunea Sa pe pământ. Excursia de plăcere se terminase, dar era incontestabil faptul că, prin aceste scene, Maestrul Interior mă consola și mă răsfăța în felul său atât de unic de a face astfel de scene să devină vivide și tangibile, cu toate că numai sufletul meu le vede, fiindu-le martor.
Dar iată că acum eram pusă față în față cu practica. Ori acest exercițiu de educare a voinței conștiente pe care l-am mai descris în trecut mi se pare atât de util și mă umple de o nemărginită bucurie când mi se cere să îl pun în practică în Universul interior încât nu voi rata această ocazie de a-l descrie din nou.
Fusesem iarăși absorbită într-un spațiu cenușiu în care puteam vedea deslușit toate formele din jurul meu, clădiri, interiorul caselor, mobila, etc. Dar nimic din toate acestea nu mi se arăta amenințător sau primejdios, nu percepeam acea vibrație sinistră specifică infernului personal. Dacă eram acolo, eram protejată fără doar și poate, însă nu cred că am fost acolo căci tot ce am simțit și am văzut de la începutul până la sfârșitul acestei experiențe a fost pașnic, minunat, benefic și consolator. În orice caz, puțin importa spațiul înconjurător. Nu era vorba despre un exercițiu de antrenare a memoriei, ci de unul de antrenare a voinței conștiente.
Așa că, atunci când deasupra capului meu s-a manifestat o acumulare luminoasă din acea substanță semi-vâscoasă de culoare alb-lăptoasă ce îmi indică prezența Ființei Intime, nu am stat nicio secundă pe gânduri întrucât cunoșteam foarte bine ce aveam de făcut. Nu am mai așteptat să mi se dea startul, iar în secunda ce a urmat plonjării mele eram deja în goană către lumina ce strălucea în fața ochilor mei. Apropiindu-mă de această sursă de lumină, am putut observa faptul că centrul său strălucea cu mult mai multă intensitate decât limitele sale extreme, substanța aceea alb-lăptoasă fiind cu mult mai vâscoasă, mai concentrată, mai animată. Negreșit că trebuia să intru în acea acumulare de lumină, cu toate că deschizătura sa îmi apărea insuficient de largă pentru a permite pătrunderea mea prin ea. Dar înaintând către lumină, am perceput anumite contraforțe ce încercau să opună rezistență, trăgându-mă în jos. Fără a reuși să mă oprească, am pătruns prin deschiderea luminoasă a acelei substanțe, eu adaptându-mi forma încât să pot încăpea prin deschizătura sa, ceea ce poate trimite la abilitatea sufletului de a fi flexibil, maleabil și modelabil. Fără șovăire am trecut dincolo, acum dobândind convingerea că intram în contact cu Ființa mea profundă. Așa că, atunci când o a doua acumulare de lumină mi-a apărut deasupra capului, însă cu mult mai sus, mi-am concentrat absolut toată atenția pe acea deschizătură concentrică prin care trebuia să trec ca să urc tot mai sus. Cu toată sinceritatea pe care o pot dovedi voi mărturisi că eram stăpânită de o motivație și de o voință atât de puternice și de îndârjite că nu mi s-a putut pune nimic în cale, cu toate că acele contraforțe se intensificaseră și ele, la rândul lor. Această ascensiune a fost atât de extraordinară și de impresionantă încât voi mărturisi deschis că mi-ar plăcea din toată inima ca fiecare ființă vie care aspiră la cunoașterea de sine și la încarnarea Ființei lor Profunde să dobândească accesul la Universul lor interior, dar mai ales la sălile gimnaziului psihologic, fiindcă visul lucid și proiecția astrală sunt numai aspecte ale acelor multe lucruri care se pot pune în practică dincolo de zidul somnului, convertirea inconștientului în conștiință, adică în suflet adevărat, conștient de el însuși, fiind unul din aceste minunate exerciții a căror utilitate nu o pot înțelege decât aceia care vor să încarneze măcar pe supra-omul lui Nietzsche, dacă nu și Ființa lor reală interioară.
Dar revenind la ascensiunea mea de ieri care, din punct de vedere ezoteric, este ascensiunea acelui aspect al Ființei Intime pe care Apostolul Ioan, deci Verbul și energia creatoare, îl simbolizează în fiecare făptură vie, pătrunderea mea prin alte câteva astfel de portale a mai continuat de alte câteva ori întrucât nu există urmă de dubiu că nu prin niște portale pătrundeam, înaintând către Ființa Profundă.
Iar la urmă, trecând prin deschizătura unei alte acumulări de lumină, am pătruns într-un al patrulea spațiu cu totul diferit de celelalte, posedând o vibrație extraordinară. Acolo mă aștepta un bărbat cu înfățișare puternică și solemnă, semănându-i unui pustnic în vârstă, dar fără ca părul lung și barba să îi fie albe sau măcar încărunțite. Totuși, mi se părea întunecat, cu toate că puteam vedea cu colțul ochiului că toată atmosfera era întunecată, ca atunci când vremea se apropie de furtună, iar norii acoperă cerul și soarele. Mă îndoiam, prin urmare, de prezența cea nouă care mi se arăta. Și tocmai din cauza asta trebuie că acest bărbat cu înfățișarea unui mag mi se apropia, pătrunzând în aria propriului magnetism, interferând cu acesta, ceea ce îmi permitea să îi percep semnătura. Cum aș putea să mai găsesc cuvinte descriptive cu care să cuantific simțămintele pe care le-am trăit în acele clipe? Cum I-aș putea descrie vocea cu care mi-a vorbit, voce cu care ar fi putut umple o sală de opeă, fără a se folosi de vreun microfon? Dându-se un pas înapoi, m-a lăsat numai o clipită de ochi să îmi revin în fire, apoi, apropiindu-se iarăși, mi-a pătruns în aria propriului magnetism, legându-se cu energia mea într-o formă atât de armonioasă, de parcă veneam din aceeași sursă, deci din Intim, din Ființa Profundă. Nu aveam de ce mă teme, era un aspect superior al Maestrului. N-am spus niciun cuvânt și fără a mai pierde vreo secundă, minunata prezență ce mi se arăta mi-a acoperit ambii ochi cu palmele sale, simțindu-I în mod intim și profund tangibilitatea, imensa forță, intențiile și voința. Dar în clipa când mi-a acoperit ochii cu palmele sale, ceva foarte insolit s-a petrecut în sufletul meu, gestul său activând în interiorul meu centrul concentrat în întregul meu bazin. Vorbesc, desigur, despre centrul instinctiv și despre centrul sexual din cei 5 corespunzători mașinăriei umane. Și, dintr-o dată, am devenit conștientă de această parte a corpului meu, concentrată în bazin. Aveam conștiința propriilor ovare, a vezicii urinare și chiar a funcției excretoare, nimic din ceea ce sfiiciosul excesiv din fire ar considera ca fiind o parte rușinoasă a corpului nu rămânea tăinuit simțurilor mele interne suprasensibile, pe toate acestea mi le adusese în atenția conștiinței acest bărbat sfânt care îmi acoperise ochii, zicându-mi după ce funcțiile excretoare ale trupului fizic fuseseră concentrate atenției mele:
– Îți va veni să faci pipi foarte des. Să te duci când îți va veni!
Apoi, fără nicio altă lămurire suplimentară, și-a îndepărtat palmele de pe ochii mei, îngăduind să mă întorc la acumulările de lumină prin care pătrunsesem ca să ajung la El, la Intim. Dar până să îmi indice să mă întorc la starea de conștiință obișnuită, a emanat către mine mii și zeci de mii din acele minuscule particule de culoare galbenă și albastră despre care am mai povestit în trecut, germeni solari care m-au inundat de pretutindeni, pătrunzându-mi în suflet și cuplându-se cu energia mea vitală. Atunci am fost iarăși absorbită în cea de-a treia regiune despre care am vorbit până acum, acum umplută de numeroase acumulări de luminițe spre care am alergat ca să trec prin ele. Dar acestea nu mai aveau proprietatea de a fi niște portale prin care sufletul să acceadă către Ființa profundă,. Nu, nu mai aveau această proprietate căci acum ele erau cioburi ale sufletului meu sfărmat, împrăștiate în toate încăperile și ascunzișurile subconștientului și în abisul inconștientului.
Curând după aceea am revenit în stare de veghe, fiind urmată de peste tot de acele minuscule particule galbene și albastre pe care Intimul le emanase către mine cu câteva clipe înainte, germeni ai dumnezeirii pe care Ființa Reală Interioară îi însămânțează în pământul meu filozofic ca să dea rodul vrut de Tatăl. Și nu încape dubiu că aceste mii și sute de mii de particule se vor concentra în bazinul meu ca să prindă rădăcini.
Povestindu-le mamei și surorii mele despre toate acestea care mi se petrecuseră, au râs destul de amuzate auzind afirmația atât de francă pe care acest aspect al Maestrului interior deghizat sub forma unui pustnic o rostise în fața mea. Dar eu nu am îndrăznit să râd, cel puțin nu în această manieră insinuantă, fiindcă am simțit că, prin aceasta, Ființa Profundă îmi făgăduia recuperarea vederii. A urina prea des n-ar putea însemna, la un nivel superficial de interpretare, decât un proces de detoxifiere și de purificare pe care l-aș resimți. Dar ce legătură ar putea avea acest lucru cu ochii și cu recuperarea vederii? Legătura se află în vecinătatea rinichilor și a vezicii urinare cu ovarele, acestea din urmă fiind centrul în care este concentrată energia creatoare a Spiritului Sfânt. Prin prisma acestui fapt, pot trage concluzia că ce urmează să se înfăptuiască sub bisturiul Ființei profunde este că o mare cantitate din energia vindecătoare a Spiritului Sfânt mi se va elibera din aparatul reproductiv pentru a urca prin meridianele și nadisurile deschise, curățate și purificate cu atâta delicatețe și pricepere până acum până la ochi, mostre ale acestui proces fiindu-mi induse de mai multe ori de-a lungul ultimelor luni, toate legându-se între ele într-un circuit armonios prin care vederea ar trebui să circule.
Însă toate acestea nu se pot alimenta decât din bucurie și din seninătate care sunt proprietăți ale inimii. Cum ar putea genera centrul meu emoțional bucurie și seninătate în contextul vindecării mele de orbire când eu nu am dezvoltat nici măcar sentimentul necesității de a vedea, darămite pe acela al bucuriei de a vedea? În fond, Iată cum, după atâția ani de îndelungată așteptare și muncă interioară, rețeta vindecării mele continuă să rămână aceeași. În fond, pentru a vedea din nou, Părintele meu Ceresc întotdeauna mi-a indicat că energia sexuală și inima sunt acelea ce trebuie vindecate și purificate, iar nu creierul în sine. Generatorul energiei se află în bazin, în aparatul reproductiv. Partea cea mai minunată din toate acestea pe care le povestesc este că, până la sfârșitul acestei zile, o anume presiune s-a creat deja în chakra rădăcină, intensificându-i activitatea pe care nu o mai resimțisem de mult timp, în perioada cât am făcut reiki simțindu-i cel mai mult deschiderea.
Nu poate, prin urmare, să încapă îndoială că lucruri minunate urmează să mi se întâmple pe care rolul meu de martor la propria poveste de vindecare mi le cere să le consemnez, alături de percepțiile, de senzațiile și de trăirile pe care le experimentez de la începutul anului, toate fiind în legătură cu deschiderea acestor meridiane, motiv pentru care acest capitol va continua cu o a treia parte cât de curând.

iun. 102022
 

<>

Vineri, 10 Iunie 2022

Ursitul meu,

Trebuie că te-ai prăpădit de râs citind despre poznașa mea confruntare cu un țânțar astral pe care ți-am povestit-o la începutul săptămânii. Dar să nu te mustre conștiința că ți-ai râs de mine pentru ce mi s-a întâmplat. Îți scriu de atâta timp despre prețioasa lecție de a face haz de necazul tău, păstrându-ți inima senină și voioasă încât, dacă ai râs sau ai zâmbit măcar în legătură cu nefericita mea bătălie dusă contra unui țânțar astral, atunci experiența ce mi-a fost dată și-a împlinit jumătate din scop. Dar pentru a înțelege cealaltă jumătate, trebuie să fim și serioși pentru un timp căci a interpreta că oamenii din jurul meu, prietenii, cunoscuții și rudele care mă înțeapă cu răutățile lor sunt țânțarul care a fost lăsat să îmi pătrundă în suflet ca să mă necăjească cu grosolăniile lui ar fi o mare neghiobie, motiv pentru care voi face uz de legea cosmică a analogiilor filozofice pentru a traduce ceea ce Intimul a vrut cu orice preț să îmi predea, anume lecția despre cum să nu mai pun la suflet toate înțepăturile de țânțari care îmi penetrează epiderma. Fiindcă, dacă nu mi-aș îngădui să îmi asociez prietenii cu niște țânțari ce trebuie zdrobiți între degete ca să nu mă mai deranjeze și ca să nu mă mai bâzâie, nu același lucru îl pot spune despre răutățile lor, pe acestea putându-le lesne asemăna unei înțepături de țânțar. Mergând în continuare pe această linie de interpretare, voi adăuga că a face dintr-o înțepătură de țânțar o catastrofă pe care să o pui la inimă, când acul țânțarului nu atinge decât un minuscul spațiu pe suprafața epidermei, ar fi ca și cum ai face din țânțar armăsar, această expresie din popor avându-și rost ca vorbă de duh în înțelepciunea populară. Înțepătura unui țânțar vine și pleacă, iar urmele mâncărimii sale dispar într-un timp record, atât de inofensivă este înțepătura unui țânțar. Mai mult decât atât, umflătura caracteristică înțepăturii de țânțar se numește ”blândă” în limbaj popular, remediul din bătrâni contra mâncărimii fiind semnul crucii pe care vârstnicii ne spun să îl facem apăsând cu unghia în umflătura respectivă de mai multe ori.

Desigur că toate acestea corespund, în mod simbolic, situațiilor în care ne simțim atacați și insultați de către prietenii noștri ale căror comentarii răutăcioase le putem ușor transforma în motive serioase de a le purta pică. Eului îi este mai ușor să își facă dușmani decât îi este să își facă prieteni fiindcă dușmănia celorlalți este pentru ego o dovadă a faptului că este temut și invidiat, toate acestea devenind prilej de a se întări, de a-și spori forța. Căci ce este înțelept în suflet va ști să recunoască în răutatea din comentariile ocazionale ale unui prieten blânda înțepătura a unui țânțar de la suprafața pielii care va trece atât de curând, de parcă nici nu a fost, atât de puțin timp i se alocă unui țânțar să provoace pagubă unui țesut pe care nu îl poate atinge decât la suprafață și niciodată în adâncul său. Astfel trebuie să rămână și cuvintele prietenilor noștri pe care noi le percepem drept insulte și pe care le folosim drept pretext pentru a purta ranchiună și resentimente. Desigur, când răutatea unui om este crasă, nu există nicio obligațiee în a răbda grosolănia unui apropiat, să nu confundăm un țânțar cu musca sau cu viespea, dar se întâmplă deseori ca ceea ce noi percepem ca fiind o răutate care ni se aduce să nu fie decât o blândă de mustrare pe care Tatăl ni-o aduce, prin gura celor din jurul nostru, ca să ne îndrepte privirea către un defect pe care noi singuri îl purtăm, dar pe care nu vrem să îl vedem.

Iar adevărul gol-goluț este că sunt foarte ușor de lezat în amorul meu propriu, mai ales când simt că insulta cuiva îmi vizează inteligența. Atât de rănită mă simt când îmi este insultată inteligența că nu este nevoie decât de întrebarea: ”Ești sigură că nu interpretezi toate acestea greșit?” ca să simt că îmi este întors cuțitul în rană încât mi-a devenit o obișnuință să îmi fac semnul crucii până la sânge ca să opresc mâncărimea blândei despre care Ființa mea profundă îmi spune să nu o mai pun la suflet întrucât pe toate câte le îndur le îndur de dragul crucii, acest simbol al crucii fiind unul atât de aparte în învățătura gnostică a cărei adeptă sunt.

”Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.
(…)
Ești condamnată la aceeași cruce
Pe care-mi este scris să mă simt viu.”

✍Adrian Păunescu

În mod limpede și clar, aceste versuri care mi-au ajuns la ureche la foarte scurt timp după ce am făcut uz de legea analogiilor filozofice vorbesc despre a 9-a sferă și despre misterele iubirii, înțelegerea acestor lucruri constituind fundația învățăturii și a educației spirituale pe care am primit-o în ultimii ani încât a mai încerca să vorbesc cu cei din jurul meu despre ele ar constitui o desacralizare a lor. I-am invitat destul pe spectatorii din afara noastră să fie martori la povestea noastră de iubire încât a fost inevitabil să nu te pun într-o lumină proastă în ochii privitorilor fiindcă existența ta, pe care ei nu o pot vedea și nici percepe, le jignește inteligența, precum scepticismul lor o jignește pe a mea. Căci mă insultă și mă umilește compătimirea oamenilor, ursitul meu, mă rănește neîncrederea lor în abilitatea mea de a distinge între influența astrală a unui țânțar și influența astrală a unui suflet capabil să deschidă porțile Raiului în care să mi se dezvăluie drept sufletul meu pereche? Iată, așadar, că experiența nesuferitului țânțar de săptămâna trecută a avut un triplu scop, pe primele două punctându-le deja. Dar, în fine, mai mult decât orice, a fi perceput influența astrală a unei creaturi intrusive mi-a spulberat orice îndoială pe care aș mai fi avut-o în legătură cu tine, iar dacă insist pe această temă a influențelor din exteriorul meu care mi-au marcat adeseori simțirea și gândirea în privința ta este numai pentru că și pe aceștia trebuie să îi iert, precum mi se cere să îi iert și pe ceilalți greșiți ai mei, Tatăl învățându-mă că aceste blânde comentarii ale celor din jurul meu au atât de puțină importanță încât nu merită să fie puse la suflet care singur vede că toate acestea sunt spre binele meu.

Cum face absența ta din viața mea materială să fie spre binele meu este acel lucru pe care oamenii cu care am avut contact în ultimii ani nu îl înțeleg fiindcă, dând impresia că sunt într-o situație extrem de vulnerabilă, s-a considerat a fi firesc și de bun-simț ca un suflet pereche să îmi fie alături în această perioadă groaznică, dacă acesta m-ar fi iubit. Este atât de insultătoare ideea că un suflet își poate iubi perechea pe care este capabil să și-o lase singură și abandonată încât eu, ursitul meu, nu îmi mai găsesc cuvintele ca să îți descriu modul cum ai fost judecat și condamnat, devenind cel mai odios personaj din câte ar putea exista, încât concluzia naturală la care toți au putut ajunge este că nu exiști decât în mintea mea sau că, în cel mai rău caz, ești un rău-făcător intrusiv din lumile invizibile care mi-a pătruns în suflet ca să mă amăgească. Fiindcă, firește, un om real din carne și din oase nu ar putea niciodată să facă ce îmi faci tu!

Dar nimeni în afara mea nu a putut încă să înțeleagă faptul că tocmai această vulnerabilitate extremă a mea este motivul pentru care prezența ta fizică a fost ținută la distanță de mine, însăși prezența ta fizică mi-ar fi răpit orice șansă de vindecare. Fiindcă nimeni nu înțelege că nu de orbire trebuie să mă vindec, ci de un cu totul alt lucru, deci de cauza care a dus la pierderea vederii mele trupești, orbirea fiind numai unul din efectele acestei cauze.

Astfel mă văd nevoită să trag cortina peste ochii spectatorilor pentru ca numai personajele noastre să rămână pe scenă, sub privirea blajină a ochilor care permit vindecarea mea într-o manieră miraculoasă și magică, ceea ce nu mai face din această poveste una incredibilă, ci una minunată, cu adevărat minunată. Numai acești ochi blajini ai Tatălui ne sunt judecători, doar ochii Tatălui ne jurizează eforturile sufletești în Marea Sa Operă pe care o scrie și o regizează conform cu Voia Sa. Iar în această scenă de un teribil dramatism, eu îți devin avocat al apărării, când ți-am fost unul din cei mai cruzi acuzatori. Marius, îți amintești când ți-am mai scris în trecut că mi se va atribui rolul de avocat care să îți ia apărarea? Acea clipă a venit, această clipă a momentului prezent în care eu trebuie să aduc sincere rugăciuni de mulțumire și de recunoștință lui Dumnezeu pentru că tu ai fost absent din viața mea pe parcursul recuperării mele, jucând cel mai detestabil rol pe care un suflet pereche îl poate juca, acela al unui cavaler demodat, cu toate că eu te-am numit lipsit de tact și de cavalerism. Dar cum aș putea numi altfel un bărbat decât ca fiind de modă veche când iubita sa îl cheamă și îl strigă în neștire, zi și noapte, fără ca el să dea ascultare solicitărilor ei senzuale? Te-am numit și nesimțit, ba chiar și idiot și în câte alte feluri de care trebuie că îți amintești, desigur, iar eu nu am fost singura care te-a numit în toate aceste feluri, mulți alții te vor mai numi încă. De aceea și sinceritatea pledoariei mele trebuie să fie deplină, mărturisind că binele pe care l-ai făcut față de mine este cu mult mai mare decât este răul, răul însuși este numai o blândă ce mi-a furnicat pielea, în timp ce binele mi-a atins sufletul, schimbându-l în adâncul său.

Căci acest odios rol al tău de agresor și de intrus al meu a deschis calea, în corpul meu de emoții, către cele mai traumatice percepții în care sufletul meu s-a lăsat să cadă prizonier, neputința mea de a iubi fiind una, iar prostituția în cuplu fiind cealaltă. Marius, dragul meu, mai este oare nevoie să ți-o spun că mâinile tale pe corpul meu fizic mi-ar fi accentuat percepția prostituării și percepția siluirii, de vreme ce eu nu eram cu adevărat conștientă de faptul că imprimasem aceste impresii în subconștientul meu, ca urmare a experiențelor anterioare, unele din acestea fiind atât de vechi, venind din vieți ce au precedat-o pe aceasta? Pe bună dreptate, trebuie să fi fost vrednică de milă în loc să fi fost bună de pedeapsă de vreme ce am fost scutită de acest odios supliciu de a te percepe, în timpul stării de veghe, drept siluitorul meu, orișicât de gingașe ți-ar fi fost atingerile, eu nu aș fi văzut decât că ele vin din brațul unui bărbat scos din minți care m-ar fi putut lovi. Astfel am învățat să admit că scenele de agresiune diurne ar fi necesitat încă și mai multe scene de vindecare nocturne decât mi-au fost deja date, pentru mine a devenit o realitate faptul că această măsură extremă de a ți see interzice apropierea de mine a fost spre binele meu, tu fiindu-mi alături numai cu sufletul, dar nu și cu corpul fizic. Mi-a fost imposibil să îi fac pe cei din jurul meu să înțeleagă faptul că Dumnezeu nu mi te-a adus pentru că eu nu I-o cer fiindcă m-am temut de tine, dar oare tu înțelegi acest lucru uimitor pe care ți-l dezvălui, anume că sufletul tău este responsiv la anumite dorințe pe care le am, tu rezonând cu unele din cele mai intime nădejdi ale mele? Nu îți spun aceste lucruri pe nepusă masă, te-am mai avertizat în privința acestui insolit fapt și în trecut, dar mă întreb sincer dacă ai cugetat vreodată la aceste lucruri ca să înțelegi comicul de situație dintre noi.

Tu îmi ești cel mai drag om pe lumea asta, de la 16 ani îmi ești cel mai drag om încât nici faptul de a fi fost lăsată să îți cunosc întunericul din suflet nu mi-a știrbit din dragul pentru tine, deși te-am și disprețuit. Și încă atât de mult, încât nu am idee să spun dacă sunt îndrăgostită de tine sau sunt masochistă, dar ce știu să spun cu deplină certitudine este că am fost o rană vie în care atâția din exteriorul meu nu au văzut decât slăbiciunile unei regine a dramei. Așa că voi aduce această ultimă dovadă a faptului că ceea ce pare o cruzime și o nedreptate este, în fapt, Mila Tatălui care permite vindecarea sufletului meu într-un mod miraculos, prin accesarea regresivă a traumelor în mormântul subconștientului. Aceste lucruri nu se pot vedea din exterior decât prin filtrul dovezilor care demonstrează că schimbări intense s-au produs în interiorul nostru, făcându-se vizibile și în exterior. Iar eu regret cu nespus de multă tristețe faptul că schimbările prin care trec sunt contestate de către interlocutorii mei de ocazie, nefiind suficient de convingătoare pentru nevoia lor de a fi asigurați că fac totul cum trebuie, că înțeleg totul în mod corespunzător. Numai mărturia mea scrisă îmi este dovada faptului că ce trăiesc este o minune îngăduită de Ființa mea profundă încât trebuie să recunosc și faptul trist și regretabil că rareori noi ne putem vindeca de față cu ceilalți oameni. Noi nu ne dăm voie între noi să vedem mila Domnului și minunile infinite ale Ființei reale interioare.

Vorbesc despre dimineața zilei de luni, când Intimul a îngăduit să îmi acorde o nouă ședință de terapie în Universul interior, influența sufletului tău fiind mijlocitorul. Dacă am spus că săptămâna trecută Lucifer a îmbrâncit influența țânțarului astral ca să îmi pătrundă în adâncul sufletului, Intimul care se manifesta sub forma unei stele veghind deasupra capului meu a făcut același lucru cu influența ta, băgându-mi-te atât de adânc în suflet încât prezența ta devenise aproape de un crud realism pe care nu îl puteam nicicum contesta. Ți se dădea voie să îmi dezbraci sufletul precum dezbraci o ceapă de foița sa de suprafață, iar dacă aș fi trăit toate aceste lucruri în corpul fizic, aș fi plâns. Dar în Universul interior prezența ta a spart acel zid de auto-protecție al meu, pătrunzând în următoarea încăpere a sufletului meu în care ți s-a permis să stai atâta timp, atâta timp cum rar mi-a fost dat să stau în prezența ta fără să nu mă pierd cu firea, trezindu-mă în corpul fizic. Și numai inima care îmi bătea nebunește în coșul pieptului a fost ce m-a trezit în cele din urmă, după acest îndelungat contact cu ființa ta. Dar virtutea sfiiciunii îmi interzice să descriu lucrurile care s-au întâmplat între noi, cu toate că acum cortina acoperă privirile spectatorilor din afară, dar chiar și în aceste condiții mă intimidează această necesitate de a mărturisi într-un mod atât de sincer, de onest și de deschis ce am simțit și ce am trăit pe parcursul acelor două ore când mi-ai mângâiat și mi-ai atins și mi-ai dezmierdat sufletul fără a forța asupra mea nimic din ce nu aș fi vrut să fac încât, uimită de sinceritatea gesturilor tale în care citeam înțelegere pentru durerea mea, m-am încrezut atât de mult în tine, atât de multă încredere am avut în tine că nu am mai lăsat să iasă la suprafață percepția că sunt siluită. Ce am văzut în sufletul tău de m-a făcut să am atâta încredere în tine a fost un lucru pe care l-am depistat atât de greu, trebuindu-mi atâția ani să îl înțeleg, fiind vorba de încrederea că nu vei face din mine o prostituată în patul tău când eu joc rolul perechii sufletului tău în acest scenariu al vieții. Marius, de-abia în cursul dimineții de luni am putut citi în sufletul meu că am dobândit o frimitură de încredere în tine, iar asta numai pentru că mi s-a dat voie să citesc și în tine ca într-o carte deschisă. Ori ce mă speria când priveam în sufletul tău în anii anteriori de mă făcea să îți interzic să te apropii mai mult de mine nu am mai văzut că trăiește în tine cu tot atâta intensitate, anume pasiunea senzuală care îi predispune pe mulți bărbați să ceară de la iubitele lor și de la soțiile lor serviciile pe care le ceri de obicei de la o prostituată.

Dar este inutil să mai insist pe acest subiect. Mila Tatălui a găsit ca fiind de bunăcuviință să nu mi te aducă încă în persoana ta materială pentru ca tu să nu te transformi din sufletul meu pereche într-un alt torționar al meu, cu toate că astfel te-am numit adeseori în trecut, torționarul meu, Tatăl abandonând suferința contactului fizic și dându-mi în schimb numai contactul vindecător nocturn încât acum aproape că mă jenez pentru oceanul de lacrimi pe care l-am plâns de dragul tău de-a lungul anilor când înțeleg acum că tu ai jucat cel mai insuportabil rol cu putință, acela al bisturiului pe care Intimul l-a folosit ca să opereze pe sufletul meu, scoțând la suprafață atâta infecție emoțională despre care am scris în mii de pagini. Toți urâm bisturiul, dar cât iubim ușurarea durerii și vindecarea rănii pe care s-a operat!

Dar nu ți-am scris aceste alte zeci de pagini ca să continui să te țin la distanță, hrănind deșarta speranță că m-aș outea vreodată vindeca complet până te-aș întâlni în persoana ta materială. De fapt, devotamentul tău cavaleresc trebuie să fie atât de rafinat și de îngăduitor încât să poți suporta apropierea mea fizică, dar fără să mă vrei și fără să mă ai. Îți cer acest sacrificiu suprem, renunță definitiv la pasiunea ta senzuală care este pentru mine uzurpatorul inocenței mele și fă să poți sta în preajma mea fără să mă vrei. Să nu mă vrei încă un timp, Marius, dar să îmi fii alături ar fi cea mai delicată și concludentă dovadă a cavalerismului tău de modă veche. Și îți cer dovada acestui cavalerism pentru simplul fapt că nu mă mai tem de tine. Află, deci, că pentru întâia oară de la 13 Septembrie 2015 încoace te cer de la Tatăl fiindcă acesta este un adevăr absolut pe care scepticismul celor din jurul meu nu mi-l mai poate răpi: eu nu te-am vrut și nu te-am cerut de la Dumnezeu fiindcă m-am temut de tine, fiindcă nu eram pregătită pentru tine. Și dacă mi s-a împlinit dorința de a ști că exiști, dar fără să te am a fost numai pentru că a fost conformă cu Voia Tatălui, El a îngăduit împlinirea dorinței mele. Dar află, Marius, că pentru întâia dată negociez cu Ființa Divină eliberarea noastră din această detenție, chiar cu riscul de a ți se părea că îți încalc liberul arbitru, dar sunt atâtea zeci și sute și mii de lucruri pe care aș vrea să ți le mai povestesc, o anume economie de cuvinte trecute în scris fiind de-acum deosebit de necesară. Efortul de a fi scris atât de mult își spune cuvântul în trupul meu fizic. Așa că află, Zburătorul meu drag, ccă cer de-acum și prezemța ta fizică pentru a fi alături de mine nu numai cu sufletul, ci și cu trupul! Și află, Marius, că acest lucru nu ți-l mai cer direct ție fiindcă ți-e sufletul mult prea umbrit și întunecat de demonul tău intern, dar în iubire și în război ”all is fair”, numai cu Mila Tatălui mai pot negocia îmblânzirea firii tale încăpățânate ce ți-a fost atât de intens accentuată de dragul meu și pentru binele meu. Căci în iubire, dragul meu, nu există limită în sacrificiul de sine, pe când în război există limitarea orgoliului. Iar în povestea noastră supranaturală, află că tocmai la orgoliu voi renunța, devenind pentru tine cel mai devotat avocat al apărării ce ți-ar fi putut fi desemnat din oficiu de către Marea Lege.

Pledoaria mea de azi se apropie de final și este vital ca acest ultim gând al meu să îl trec în scris în timp ce îți iau apărarea. Am mărturisit adeseori cum că simpla ta prezență fizică în viața mea mi-ar fi răpit orice șansă de vindecare. Desigur că cele scrise anterior indică faptul că acest nefericit ddeznodământ s-ar fi datorat percepțiilor mele traumatice care m-ar fi condiționat, din regiunea subconștientă a psihicului, să confund atingerile și mângâierile tale cu gesturi de agresiune, accentuând impresia de claustrofobie în contact direct cu tine. Dar pericolul acestui contact direct cu tine a avut o notă cu mult mai subtilă, evitarea acestui pericol fiind măsura extremă de precauție pe care Ființa mea reală interioară Și-a luat-o pentru bunăstarea sufletului meu. Dragul meu, dacă te numesc astfel ți se pare o forțare a notei sentimentaliste dintre noi? Ți se pare un artificiu de stil numind ”drag” sentimentul pe care ți-l port? Nu neg că ar putea fi un sentimentalism, dar află că tocmai în acest sentiment pe care ți-l port a stat adevăratul pericol pentru care tu ești ținut la distanță de mine.

Marius, ți-am povestit de atâtea ori despre infernul pe care l-am trăit în urmă cu 10 ani când, suferind cumplit, am rugat pe Dumnezeu să îmi împlinească 3 dorințe pentru care m-am oferit să plătesc orice preț. Acestea au fost: să mi se redea sufletul fiindcă eu simțeam că îl pierdusem, să îmi fie dezvăluit motivul pentru care m-am născut, deci să mi se arate misiunea mea în această viață și să îmi fie permis să îmi întâlnesc sufletul pereche. Numai lunga mea introducere a primei părți a textului scris aceste zile dovedește fără echivoc că primele mele două dorințe au fost cu deosebire luate în calcul spre a fi împlinite. A fost firesc ca, trecând peste lista acestor intime năzuințe ale mele, să observ că, în chip straniu, tu erai lăsat la urmă, în pofida faptului că întâlnirea ta părea cea mai lesnicioasă dorință de împlinit, putându-se înfăptui printr-un singur cuvânt pe care mi l-ai fi putut adresa, ”Bună!”. Însă acest banal salut care ne-ar fi putut pune în legătură ar fi fost factorul care mi-ar fi răpit orice șansă pentru ca și celelalte două dorințe ale mele să se împlinească. Căci omul pe care îl adori cu atâta ardoare te face indubitabil să uiți și de mamă, și de tată, și de masă, și de casă, și de sufletul din tine, și de scopul pentru care te-ai născut, și chiar de Dumnezeu. Astfel pot lămuri pe deplin faptul că stupidul meu drag pentru tine ce nu a fost privit de către oamenii din jurul meu decât ca pe o obsesie a fost un sentiment atât de sincer și de onest încât mă cutremură pe mine că nu am avut conștiință asupra dragului pe care ți-l port, sentiment pe care Lucifer m-a tentat ca să îl abandonez, folosindu-se de nota sa șarmantă cea mai accentuată, prin imaginea unei alte vechi flăcări amoroase, ca să alung din inima mea ceea ce simt în mod genuin pentru tine, acest drag din care mi-ar fi venit sfârșitul. Fiindcă iubindu-te prea mult, aș fi uitat de Ființa mea reală interioară și de scopul pentru care m-am născut încât această precauție dusă la extrem de a fi ținut departe de mine nu a fost numai necesară, ci vitală. Trebuia mai întâi să dobândesc conștiința propriului suflet ca să știu ce am a apăra în fața întunericului din tine. Desigur că aceasta trebuie să fie nebunia dragostei omenești ce te face să îți uiți de cap și de stomac, dar întărindu-mi-se din timp în inimă sentimentul venerației pentru Maestrul interior, chiar cu riscul de a-ți părea fanatică sau dogmatizată, mi s-a întărit și sufletul, prin prețioasa virtute a unei stime de sine ridicate, ca să îți pot rezista de mă vei dori prea mult, cu toate că îți cer să nu mă vrei încă un timp, dar să vii.

Dar nu îmi trebuie un suflet puternic care să reziste numai în fața pasiunii tale senzuale și posesive de care atâta m-am temut în trecut. Marea bucurie pe care o aștepți împlinindu-se în sânul naturii este întinată și de alt întuneric despre care ți-am mai scris că l-am văzut în tine, nu numai de pasiune, încât îmi trebuie un suflet înzecit de puternic să îți ierte necioplita ta fire pe care Intimul m-a învățat să o portretizez astfel, fiind o succintă auto-caracterizare prin care îmi dezvălui visul obsesiv ce te-a ținut atâta timp departe de mine, eu cerând de la Tatăl să îmi vorbească printr-un citat ca și cum mi-ai vorbi tu:

“Nu mă voi întoarce acasă. Din păcate am ajuns aici, unde mi-am dorit, în munți, la cabana mea despre care ai mei nici nu bănuiesc că există, nu mă simt fericit, așa cum speram, căci mă copleșește un sentiment straniu de neliniște și singurătate.”

Augustin Buzura – ”Raport asupra singurătăţii”

Vai mie, ursitul meu, să aflu că te căznești atâta de dragul unei cabane în munți, când eu am visat la un loc al nostru aproape de malul mării! Una este să îmi abandonez pe drum orgoliul ca să te iert, fiindu-ți avocat al apărării, dar alta este să îmi ceri să renunț chiar la orice dorință pe care o mai am de dragul tău, cu toate că am spus mai devreme că în iubire nu există limită în sacrificiul de sine. Un lucru în veci nu îl voi mai face însă, un lucru în veci nu îl voi mai sacrifica, iar acesta este să îmi trădez sufletul și pe Maestrul interior, aceasta este minunata lecție ce mi-a fost predată în toți acești ani în care te-am așteptat, Bestie odioasă ce ești prin care i s-a îngăduit esenței mele feminine autentice timp să dobândească expresie de manifestare, învățând să pun pe primul loc pe Domnul meu Intim și scopul pentru care m-a adus pe lume.

ian. 262022
 

<>

Miercuri, 26 Ianuarie 2022

În ultimele 10 zile am avut câteva experiențe spirituale în lumile interne suprasensibile pe care nu am mai avut cum să le trec în scris din cauza caracterului lor exttraordinar. Orișicâte cuvinte descriptive aș învăța să folosesc ca să pot detalia aceste experiențe atât de minunate, constat că unele lucruri nu pot fi, pur și simplu, descrise! Și tocmai datorită acestor episoade care nu pot fi povestite pe larg am ajuns să îmi doresc din toată inima mea ca și alții, cei care caută Adevărul Tatălui, să treacă prin ce trec și eu fiindcă totul este o minune și o binecuvântare pentru mine, pentru cel care nădăjduiește să se cunoască pe sine însuși.

Prima experiență am primit-o în cursul nopții dinspre luni spre marți, în urmă cu 10 zile, având o puternică legătură cu desfrâul. Luciferul particular mi-a fost antrenorul care m-a pus în mișcare în acest context, împiedicându-mă să recurg la mijloacele obișnuite de a mă ispiti singură. Tot ce mi-a făcut a fost o cumplită tortură, atingându-mi, în gimnaziul său, toate corzile sensibile la capitolul ”dorință sexuală profană”. Dar toate acestea nu sunt decât simmple cuvinte pe care le folosesc căci modul prin care m-a antrenat în încăperile psihicului a fost atât de extraordinar încât nici nu îmi vine să cred că astfel de fenomene pot fi posibile în Universul interior al unui individ oarecare și atât de banal, de șters și de insignifiant, precum sunt eu. Producătorii de filme care apelează la trucuri și la efecte speciale ca să impresioneze publicul credul habar nu au ce înseamnă minunile și harurile Ființei Divine și cât de mare le este păcatul tuturor numind miracolul Ființei profunde ”nebunie”, iar pe cel care se conectează cu Ființa sa reală interioară ”maniaco-depresiv”, ”schizofrenic cu tendințe paranoide” sau în vreun alt fel depreciativ.

În fine, mai simplu de atât nu pot descrie acest episod atât de minunat care mi-a fost dat: tentatorul mi-a arătat, prin jocul său de-a v-ați ascunselea, legăturile subtile dintre psihic, ego/sine/eu și infern, ducându-mă, cât ai bate din palme, dintr-o regiune în alta, făcându-mi demonstrație a diferențelor dintre propriile fantezii erotice subiective și exercițiile sale practice menite să mă întărească în virtutea castității.

Până la sfârșitul antrenamentului său eu începusem deja să plâng în interiorul meu, simțindu-mi energia vitală și corpul de dorințe răscolite și agitate în profunzime. Într-adevăr, cei despre care spun că m-au chinuit și torturat de-a lungul anilor sunt o nimica toată în comparație cu ce îmi face Luciferul particular, motiv pentru care nu există rost în a le mai purta pică. Căci el, îmbrăcat în obișnuita sa uniformă portocalie, mă scarpină amarnic, făcându-mă să urlu din interiorul meu: ”Mai vreauuuu!” Fiindcă a-ți antrena o virtute este ca oricare exercițiu de gimnastică repetat într-o sală: cazi și te ridici, cazi iar și te ridici iar, apoi iar cazi și iar te ridici, până înveți să nu mai cazi deloc. Iar acea noapte a fost splendidă ca exercițiu de antrenare a castității.

Am primit cea de-a doua experiență spirituală atât de deosebită și de minunată în cursul nopții dinspre miercuri spre joi, în urmă cu o săptămână. A avut mai mult un caracter oniric simbolic decât de exercițiu practic, precum experiența anterioară, însă îmi vine tot atât de greu să o descriu și pe aceasta.

Eul antagonist care mi s-a opus în acest rând nu a mai fost fățiș, precum fusese desfrâul în experiența anterioară, ci s-a deghizat sub forma unor vampiri care căutau să îmi atace casa. De aici se poate lesne deduce că au existat scene pline de pericole și de cruzime, ca și scene destul de senzuale și lascive. Dar ce m-a impresionat extrem de mult a fost o anumită stare de suflet trăită la începutul visului în care se părea că aveam să mă căsătoresc în curând. Stând în acea casă, fiind înconjurată de cunoscuți care mă ajutau cu pregătirile pentru nunta mea, am trăit, în adâncul sufletului meu, ceva cu totul și cu totul deosebit, o stare conștientivă atât de profundă și de deplină care m-a ajutat să simt și să înțeleg că eram în primejdie, că însăși căsătoria mea era periclitată de existența unor dușmani ascunnși pe care am simțit, într-o străfulgerare de luciditate, că forțele tenebroase urmau să le pună pe urmele mele și ale perechii mele. Cu alte cuvinte, acei vampiri care mi-au înconjurat casa, cu scopul clar și precis de a mi-o invada, fără permisiunea mea și fără invitația mea de care nu aveau nevoie ca să îmi treacă pragul casei interioare, fiind vorba despre niște vampiri contra cărora usturoiul, apa sfințită și crucifixul nu aveau niciun efect, nu erau decât o expresie a fricii și a temerilor legate de căsătorie, a îndoielilor legate de partener, a geloziilor și a adulterelor săvârșite pe ultima sută de metri, ca un fel de ultim act de răzvrătire a eului care se teme de pierderea libertății, văzând în căsătorie o temniță. Să mai continui să trec pe lista meea numele altor ”vampiri” care dau târcoale unei perechi care urmează să se căsătorească? Cred că ajunge… Tuturor trebuie că ne sunt destul de cunoscuți acești ”vampiri”.

Dar ce m-a impresionat extraordinar de mult a fost reacția sufletului meu în fața acestei amenințări tenebroase pe care a prevăzut-o prin intermediul dreptei sale simțiri. Și când am simțit acest pericol apropiindu-se, am rostit una din cele mai sincere rugăciuni pe care mi-a fost vreodată dat să le aud ieșind de pe buzele mele, însoțindu-mi rugăciunea cu gesturi sacre pline de magie divină, cerând protecție pentru mine și perechea mea, rugând elementalii gingași și inocenți ai naturii să se interpună, precum un scut, între noi și atacul inevitabil al vampirilor egoici. Atunci am simțit elementalii pământului, ai apei, ai focului și ai aerului din ființa mea devenind responsivi, dar modul în care mi-au răspuns la rugăciune mi-e cu neputință să descriu. Și nici nu pot explica de ce elementalii interni au fost ființele cărora m-am rugat, din instinct, în acele clipe ca să zădărnicească influența vampirică a eului. Totuși, a fost una dintre cele mai sincere și frumoase stări de conștiință pe care le-am trăit până acum!

Cu toate acestea, vampirii onirici au pătruns în casa mea, următoarea scenă având să mă arate confruntându-i. Dar când sugestia visului meu mi-a indicat că avea să urmeze un carnagiu, la propriu, m-am întors instantaneu în stare de veghe. Era limpede că experiența aceasta îmi fusese dată de către Ființa profundă, fiind mult prea deosebită ca să fie o pură născoceală subconștientă, dar cum spre finalul acesteia conexiunea cu lumile interne slăbise, începusem să influențez scenariul în mod subiectiv, vrând să spun prin aceasta că aveam să modific simbolurile de mai sus în scene de coșmar.

VAMPIR
-Mag Negru. Sunt Tenebrele căutând să ne atace.

Maestrul Samael Aun Weor – ”Simbologie onirică”

Însă cu totul altfel au stat lucrurile în cursul acestei dimineți când propriile percepții subiective nu au mai influențat experiența spirituală pe care Ființa profundă mi-o dădea, iar ce am primit azi-dimineață a fost atât de minunat și de terifiant în același timp!

M-am trezit din primele clipe ale visului într-o imensă sală, cala unui vapor urieșesc. Nu eram singură, iar unii din cei care erau pe lângă mine păreau să îmi fie rude. Primul lucru pe care l-am simțit a fost o vibrație extrem de puternică, părându-mi-se ceva mai mult în acea vibrație decât cutremurul catastrofic resimțit când o navă se lovește de un obstacol. Nu vorbesc despre o vibrație joasă, nu semăna deloc cu vibrația extrem de scăzută a egoului pe care am perceput-o de atâtea zeci de ori până acum. Dar era atât de intensă și de apăsătoare încât am simțit că avea să mă dezintegreze, să mă anihileze, literalmente! Ce simțeam era un curent electric cu un voltaj atât de ridicat încât m-am speriat extrem de mult în fața acestei puteri pe care nu am putut-o asocia cu nimic pe moment, chiar în timp ce primeam această percepție. Iar zgomotul pe care îl auzeam de jur-împrejurul meu era cutremurător, ca atunci când o navă se rupe, iar vuietul torentului de apă care pătrunde prin spărturi se propagă în toată nava! I-am oprit pe toți ceilalți care, cutremurându-se, au căutat să găsească o cale de ieșire, fugind în sus, către nivelurile superioare ale navei, zicându-le:
– Doar nu credeți că aveți să rezistați acestei vibrații până la sfârșitul călătoriei?

Eu, cel puțin, simțeam că mă rup în bucăți, că mă dezintegrez. Numai în călătoria din vara lui 2020 făcută în infernul comun alături de Lucifer am simțit o vibrație asemănătoare a spațiului în care m-am trezit. Iar într-un alt rând am simțit ceva asemănător într-o experiență corelată cu Apocalipsa interioară. Dar nu mi-am dat seama, pe loc, ce era acea vibrație și cui, mai precis, îi aparținea, așa că mi-am jucat în continuare rolul, fără să influențez în vreun fel catastrofa aceasta interioară. Așa că mi-am urmat rudele, căutând o cale de ieșire în partea superioară a navei. Navă care era, fără prea multe ocolișuri deductive, copia unui mall plutitor gigantic! Chiar la următorul nivel ne-am încrucișat drumurile cu un bărbat tânăr cu care păream să am o legătură formală, dar destul de intimă. Îmi era, prin urmare, logodnic, iar numai simplul fapt de a-l fi regăsit în imensa navă mi-a oferit un intens sentiment reconfortant, de siguranță și de ușurare.

Așa am alergat apoi cu toții ca disperații și ca deznădăjduiții pe toate holurile și coridoarele navei/mall-ului plutitor, urcâând pe scări rulante sau coborând, greșind cotiturile coridoarelor, pătrunzând în fundături și puncte moarte, ocolind și întorcându-ne înapoi, fără să părem că aveam să ne apropiem de ieșire. Iar ieșirea pe puntea navei ni se părea tuturor o perspectivă mult mai dătătoare de speranță de supraviețuire decât perspectiva de a rămâne îngropați sub apa care năvălea de peste tot la picioarele noastre. Și în tot grupul nostru nu era nici măcar un singur suflet care să nu își dea cu părerea, care să nu încerce să se auto-impună ca șef peste întregul grup, fiecare crezzând cu sinceră naivitate că propria soluție de salvare era aceea corectă, singura și unica, încât am început să gândesc în sinea mea, în timp ce urcam niște scări rulante, că singurul motiv pentru care Leonardo Di Caprio și Kate Winslet au reușit să ajungă pe puntea Titanicului, urcând de la baza navei, a fost pentru că au fost singuri. Numai ei doi, amândoi, fără bunici, părinți, frați, unchi, mătuși sau veri pe care să îi călăuzească, să îi mâne din spate ca să urce treptele! Desigur că micuța mea abatere de la scenariu, permițându-mi să reflectez la așa o idee introspectivă în timp ce alergam să îmi scap pielea, demonstra că aveam o oarecare percepție a faptului că trăiam ceva cu totul și cu totul deosebit, dar am rămas prinsă până la sfârșitul acestei experiențe în impresia de fatalitate pe care mi-a conferit-o.

Numai la jumătatea drumului în sus mi-am amintit de Dumnezeu, începând să mă rog ca să fim ajutați și salvați, continuând să urcăm și să tot urcăm. Și când am ajuns la un nivel intermediar care ne îngăduia să avem o oarecare perspectivă asupra întregii nave, putându-ne, deci, triangula poziția pe navă, am rămas cu toții cu gurile căscate căci până sus, unde vroiam noi să ajungem, mai era cale lungă, lungă de tot. Iar în spatele nostru apele se adunau și se tot adunau, înghițind nivel după nivel. Iar noi nu vroiam decât să ieșim afară, să picăm în apă, să ne prindem de o scândură sau de un alt obiect plutitor care să ne susțină. Și eu îmi doream să trăiesc. Cu adevărat mărturisesc că sugestia acestui vis mi-a atins, în propriul psihic, acei centri în care sunt imprimate credințele mele legate de viață și de moarte. Și cu adevărat mărturisesc că am crezut că aveam să mor, iar eu îmi doream să trăiesc. Cu adevărat nu am avut niciun pic de înțelegere asupra faptului că totul era destul de simbolic, eu crezând că această catastrofă iminentă chiar mi se întâmpla aievea! Nu mai simțeam acea vibrație copleșitoare de la început. Dacă aș fi continuat să o percep, mă îndoiesc că aveam să rezist prea mult acestei experiențe. Apoi am băgat de seamă că acel logodnic al meu dispăruse din grup, dar nu am făcut niciun efort să îl caut, rămânând cu ceilalți. Și apoi am gândit ceva destul de straniu, ceva care mi-a demonstrat că, totuși, o fărâmă din mine era lucidă, studiind visul în timp real cu scopul de a-i descifra simbolismul. Iar în cugetul meu gândeam astfel:
– Să zicem că, totuși, mii de suflete pot trăi tragedia unei astfel de catastrofe. Desigur că toți vor căuta să se salveze. Unii se vor ruga, iar alții se vor întoarce către Dumnezeu chiar în ultima clipă. Unii nu o vor face deloc. Dar cred că este incontestabil faptul că nu toți vor muri înecați. Conform căror criterii va salva Dumnezeu pe unii, iar pe alții îi va scufunda?

Poate că nu am folosit chiar aceste cuvinte în cugetul meu, dar am gândit în termeni asemănători. Iar de salvat nu m-am salvat, trezindu-mă în corpul fizic după mai multe încercări intermitente de a ieși în afara visului și de a mă întoarce la el ca să văd cum se termină. Cu toate acestea, pot spune, din ce am simțit și am înțeles, că motivul pentru care nu am fost salvată a fost pentru că nu m-am dus să îmi caut logodnicul. De fapt, în timp ce mă luptam cu valurile de apă ca să ies la suprafață, simțeam și înțelegeam că acea cauză datorită căreia eram în acea situație, scufundându-mă, era pentru că pierdusem foarte mult timp extrem de prețios încercând să îmi salvez rudele care veneau în urma mea, încetinindu-mă și pe mine, trăgându-mă înapoi.

VALURI
-Forțã sexuală impetuoasă pe care este necesar să o controlăm.
-Indică și o stare de agitație psihologică ce ne îndepărtează de pacea pe care o produce inima liniștită.
-Vezi și Apă.

APĂ
-Simbol universal al propriilor ape sexuale.
-După cum o vedem, poate să ne indice de asemenea stări relaționate cu sănătatea noastră și cu diverse aspecte ale propriei noastre vieți. Câteva asemenea exemple sunt următoarele:
-dacă este cristalină: Mercur rafinat. De asemenea poate prevesti o sănătate bună.
-dacă este tulbure sau murdară: lipsă de purificare a Mercurului. Este de asemenea prevestire de boli.
-dacă plutim pe ea: ne indică faptul că probabil trebuie să sublimăm mai mult munca în Alchimie sau că trebuie să evităm pericolul unei căderi.
-dacă o bem: îndemn la a ne alimenta din Mercur.
-dacă sunt liniștite: pasiuni controlate. Este de asemenea simbol al faptului că viața noastră trece prin momente de liniște.
-dacă sunt agitate: apele noastre sexuale sunt excitate. Reprezintă de asemenea frământări psihologice.
-dacă suntem târâți de curent: situații din propria noastră viață care ne târăsc și ne îndepărtează de lumea spirituală din lipsă de voință.
-dacă apa ne îneacă sau ne inundă: circumstanțe adverse care ne vor sufoca.
-dacă ni se cere să traversăm o porțiune de apă: poate fi înștiințarea unei probe de Apă care se apropie. Simbolul anterior (a se vedea înecat), poate fi de asemenea o indicație a aceluiași lucru.

VAPOR
-Căsătoria și Alchimia.

Maestrul Samael Aun Weor – ”Simbologie onirică”

Pe scurt, conform cu simbolismul reprodus mai sus din dicționarul de simbologie onirică, trebuie că există un factor în circumstanța mea de viață din cauza căruia mă agit foarte mult și care mă împiedică să am o înțelegere cât de cât obiectivă asupra etapei în care mă aflu, cu adevărat, în clipa de față. Și parcă niciodată ca până acum nu m-am simțit mai dezechilibrată și mai agitată, dar și curentul electric pe care îl simt sub epidermă este mai nemilos ca niciodată, așa că îmi voi trece în scris concluziile despre aceste experiențe sufletești pe măsură ce mi se vor limpezi emoțiile și gândurile, iar inima mi se va liniști.

dec. 232021
 

<>

Joi, 23 Decembrie 2021

Marius,

Ți-am confesat în ultimele scrisori că, fiindu-mi sufletul cercetat de către Tatăl care se află în ascuns, mi s-a îngăduit să îmi percep în contrast ambele naturi, cea divină și conștientă și cea bestialică, mecanică și inconștientă, pentru a-mi putea exprima hotărârea, în mod deliberat, în privința avansării în munca interioară, fapt care poate semăna cu avansarea la un loc de muncă unde ți se va cere să îți asumi mai multe responsabilități și mai multă răspundere pentru multe alte sarcini. Fiind pusă în fața acestei decizii de a avansa sau de a retrograda, sufletul meu a conchis că trebuie să meargă înainte. Dar ce nu ți-am mărturisit a fost faptul că, trăind toate aceste minunate fapte în universul interior, le-am trăit dintr-o perspectivă spirituală neutră, neavând nicio percepție asupra identității mele sexuale, nefiind. deci, nici femeie, nici bărbat. De fapt, în cursul acestor ultime experiențe descrise în ultimele două scrisori, m-am exprimat în fața Tatălui ca un fel de substanță amorfă, deci ca un fel de forță, lucru care nu a fost străin simțirii mele interioare, întâmplându-mi-se de câteva ori până acum să am percepția asupra mea ca și cum aș fi… ei bine… cum să îi zic? O bază de date, de valori și de informație portabilă și fără structură fizică. Suflet, prin urmare, și psihic în același timp.
Remarcând această neutralitate în separarea sexelor în simțirea mea, am cerut de la Ființa profundă, prin rugăciune, să fiu iarăși pusă în context cu sufletul tău pentru ca, în contact direct cu substanța psihică care ți-e proprie, eu să mă pot percepe din perspectiva feminității mele. Căci, în fond, ceeea ce mă împiedică să văd este ura față de sexul opus, iar nu ateismul, dar dacă nu aș crede într-o forță dumnezeiască, atunci pe cine să rog să îmi redea vederea? Constat, din această reflecție, că, pășind peste cadavrul putrefact al ateismului inconștient, aș ști, prin cunoaștere, iar nu prin auto-sugestie, cui trebuie să mă rog ca să fiu ajutată să văd din nou. Dar când m-am rugat zilele trecute să fiu iarăși pusă în legătură cu sufletul tău pentru a-mi putea cerceta singură simțirea în ceea ce te privește, nu cred că m-am așteptat ca acest lucru să se și întâmple. Și acum nu știu dacă s-a întâmplat de-adevăratelea, dar ceva s-a întâmplat azi-dimineață, ceva ce mi-a condus simțirea pe o treaptă superioară de înțelegere. Și iată ce s-a întâmplat, pe scurt.
Era încă foarte devreme când m-am trezit și nevrând să le încurc pe mama și pe sora mea care urmau să înceapă să pregătească bucatele tradiționale pentru masa de Crăciun, am luat micul-dejun devreme, retrăgându-mă în dormitorul meu ca să meditez și ca să mă rog. Până am adormit, am privit la un minunat festival de culori și de imagini ghidușe și insolite. Iar când am început să văd de-a binelea, am simțit, în mod intim, că nu eram singură. Știam că erai tu, iar delicatețea ta era evidentă. Aș vrea să pun multă emfază pe această idee a delicateții tale pe care o exprimai prin fiecare gest și mângâiere, nicidecum nedorindu-mi să te fac să înțelegi, prin aluzia mea, că mă refer strict la actul intim. Nu era vorba despre asta. Sau, în orice caz, nu numai despre asta, ci despre ceva cu mult mai profund, ceva ce nu mai văzusem înainte. Sau, mai bine spus, nu vrusen să văd, fiind ceva ce nu pot detalia în cuvinte, dar pot simți cu inima că a venit de la Ființa ta. Dar eu ți-am spus în timp ce sufletul tău mă învăluia în adorație:
– Cine ești?
– Cum, cine sunt? Ți-am zis că sunt Marius.
– Nu te cred! Dacă ești el, Mama Divină mi-o va dovedi, ți-am răspuns, strigând după Mama Divină Kundalini și făcând semnul crucii în fruntea ta ca să mă păzesc de intruși și de incubi, temându-mă să nu fii așa ceva, o proiecție mentală mecanică izvorâtă din desfrâu și din dorință, zicând aspectelor elevate ale Ființei profunde că nu pot fi judecată pentru că te-aș fi tolerat când dovezile concrete ale comportamentului meu arată că, din contră, m-am opus incubului inconștient.
Ce mi-a arătat Mama Divină Kundalini pe care o implorasem să mă ajute este mult prea delicat ca să fie mărturisit, însă un lucru îl pot dezvălui. La sfârșit, înainte să mă trezesc, simțindu-mă în mod profund conectată cu acea formă care pretindea că este sufletul tău, ți-am spus:
– Eu nu cred. Nu cred!
Căci este foarte ușor să pricepi de ce, totuși, în adâncul inimii mele nu cred că ești real! Orișicât mi-ai atins sufletul în ultimii ani, unele corzi, pur și simplu, au rămas neacordate, surde și în agonie în fața efortului tău. Însă nici nu pot nega că, după ce m-am trezit, am început să mă surprind înțelegându-ți mai bine motivația și intențiile ascunse, fără ca tu să mi le fi dezvăluit vreodată. Și acum mi-am amintit de această melodie de mai jos pe care am auzit-o în vis în ziua de miercuri, 06 Octombrie, când tatăl meu a fost externat din spitalul din București, întorcându-se la noi ca să mai stea cu noi numai 3 zile. Nu mă întreba cum am făcut-o, dar plecând de la aceste versuri am dedus că, în cursul nopții dinspre sâmbătă spre duminică în acea săptămână, mi se cerea să fac tot efortul să rămân în stare de veghe. Dar aceste versuri au altă semnificație acum, mereu au avut, de fapt, această singură semnificație pe care Tatăl mi-o comunica, în numele tău, ca să îți pot ierta lipsa de tact, de bun-simț și de cavalerism.

”I was afraid I’d eat your brains
‘Cause I’m evil

I’m a confident liar
Have my head in the oven so you know where I’ll be
I’ll try to be more romantic
I want to believe in everything you believe
I was less than amazing
Do not know what all the troubles are for
Fall asleep in your branches
You’re the only thing I ever want anymore”

The National – ”Conversation 16”

De ce mi-ar fi trimis Ființa mea reală interioară aceste versuri într-un vis chiar înainte de moartea tatălui meu? Și cum aș putea să explic ce semnifică ”I was afraid I’d eat your brains” când tu ar trebui să știi mai bine? Marius, Marius, mă doare carnea pe sub epidermă ca sfâșiată în bucăți de ghearele unei sălbăticiuni trebuind să recunosc că ai fost mai înțelept decât mine, ferindu-te de mine și păstrând distanța față de mine fiindcă, altminteri, apropierea de mine te-ar fi împins să îmi mănânci creierul, metafora mea neavând nicio legătură cu conotația canibalismului! Însă, pur și simplu, este evident faptul că energiile noastre vibrează în mod diferit, fiecare la o cu totul altă frecvență.
Marius, m-am plâns de multe ori de-a lungul ultimilor ani, de când am suferit atacul cerebral, că eu am fost aceea care a tras de cei din jurul meu, căutând să îi motivez, să îi încurajez, să îi ajut să iasă din letargie și din depresie, eu trebuind să dau dovadă de mult curaj și de determinare ca să nu pic în cea mai îngrozitoare dezolare. Și prea puțină îmbărbătare am primit înapoi, cu toate că eu sunt cea lovită cu adevărat. Dar lucrurile nu au stat deloc astfel, iar multe din scrisorile mele dovedesc faptul că și de mine a tras cineva, că și eu am fost împinsă de la spate, că și eu am fost scuturată și cutremurată ca să mă trezesc din letargie și ca să îmi revin din depresie, că și eu am fost îmbrățișată, încurajată și ajutată. Iar sufletul tău a fost acela care a făcut toate acestea pentru mine, prin portița deschisă în dimensiunea astrală fiindcă, altminteri, în dimensiunea materială energia ta creatoare ar fi mâncat-o pe a mea. Știi care a fost poanta întâlnirii noastre la balcon, în stilul lui Romeo și al Julietei? Dacă, intrând în contact fizic direct, am fi avut amândoi atâta stăpânire de sine încât, stând pe canapea ca să conversăm, am fi păstrat aceeași distanță între noi ca de la trotuar la balconul meu de la etajul 1, atunci ni s-ar fi dat îngăduința să avem contact fizic mai de timpuriu.
Dar eu am refuzat vehement să recunosc că așa stăteau lucrurile, plângându-mi de milă și urându-te din toată inima pentru nepăsarea ta, neputând să pricep că m-ai fi consumat de vie dacă mi-ai fi fost alături și cu trupul fizic, nu numai cu sufletul! Dar e prea târziu să îmi retrag acuzațiile, ursitul meu… Sunt la prea mare ananghie acum ca să nu afirm că ceea ce ai făcut față de mine, spre binele meu, este, de aici înainte, o deplină și certă dovadă de insensibilitate, de imaturitate și de imoralitate.
Mai prudentă, Ființa mea profundă m-a apostrofat în chip majestic după ce, săptămâna trecută, ți-am scris că mă pedepsești pentru greșelile tatălui tău. Așa că, în multa Sa milă și îngăduință, mi-a arătat cum și eu, în inconștiența mea, te pedepsesc pentru greșelile tatălui meu.
Am avut joia trecută, pe 16 Decembrie, o experiență spirituală tulburătoare, dar revelatoare. De fapt, în cursul acestui an am avut de mai multe ori această experiență, în fiecare rând repetându-se cu un grad diferit de intensitate. În cursul zilei de joi, săptămâna trecută, am fost mai conștientă ca oricând de constrângerile psihologice și emoționale pe care această problemă inconștientă le presupune. Și pentru că nu vreau să fac niciun mister din experiența mea, îți voi mărturisi că este vorba despre complexul Electra. Dacă nu știi despre ce este vorba, fă acest efort de a te documenta ca să înțelegi că nu mai este o chestiune pe care să o fi scornit eu, ci un mecanism psihic arhetipal foarte pe larg documentat în psihologie și psihiatrie. Și pentru că vorbim despre complexul Electra, este destul de reduntant să descriu conținutul acestor experiențe ale mele când se cunoaște faptul că vorbim, printre altele, de relații incestuoase. Desigur, totul la nivel inconștient, dar pentru mine orice regresie făcută în mormântul inconștientului nu mai este de mult timp o incursiune involuntară, ci una prin care captez, în simțire și în gândire, cum mă predetermină inconștientul să mă manifest în lumea vizibilă.
Prima experiență de acest soi, când complexul Electra a fost dezgropat de către Ființa mea reală interioară din inconștient, a fost una inimaginabil de dezgustătoare, de agresivă și de dezagreabilă, ca și cum efortul Ființei profunde era să atingă tocmai nervul cel mai profund al acestui tipar psihic inconștient. Era mecanica pură a acestui complex și am convingerea că, dacă alți oameni ar avea contact cu acesta, l-ar trăi în mod identic, cu mențiunea că fiecare femeie l-ar avea ca personaj central pe tatăl său. Căci complexul Electra este relaționat cu fetele în raport cu tații lor, în vreme ce complexul Oedip este relaționat cu băieții în raport cu mamele lor. A doua experiență pe care am avut-o în cursul acestui an a fost tot atât de ciudată și de dătătoare de fiori pe șira spinării, la capătul ei aducându-mi-se la cunoștință numeroasele efecte negative pe care acest complex le lasă în psihic, mai ales când acesta nu este soluționat. Devenisem, deci, conștientă de efectul traumatic al acestui complex când rămâne nesoluționat.
Dar în cursul dimineții de joi, săptămâna trecută, perspectiva mea asupra acestui complex Electra a fost ușor diferit întrucât am avut un grad destul de ridicat de luciditate încât să nu mai percep influența mecanică a acestui complex asupra mea, Ființa profundă, care mă și ghidase în această regresie, îngăduindu-mi să fiu mai atentă la propriile sentimente, spre a le studia mai eficient. Astfel că, după ce obișnuitele scene incestuoase tipice acestui complex s-au epuizat, eu i-am spus imaginii tatălui meu care se proiecta din mintea inconștientă în fața mea:
– Tată, tată… dacă m-aș putea elibera din această constrângere, eu chiar aș fi capabilă să iubesc un bărbat!
Atât eram de conștientă de faptul că ce mi se întâmpla avea legătură cu acest complex de care îmi aminteam, în timpul experienței propriu-zise, din punct de vedere teoretic, însă lucrurile sunt cu mult diferite când le experimentezi în mod direct și conștient în Universul interior! Nu era, deci, de mirare că imaginea tatălui meu din copilărie se imprimase ca un prototip pentru imaginea unui partener, sfârșind prin a căuta prototipul tatălui meu în orice potențial partener! Cu alte cuvinte, am proiectat în bărbații din jurul meu tot ce a avut legătură cu tatăl meu și cu felul său de a fi. Iar dintre toți bărbații pe care i-am cunoscut în această viață, în John the Wolf am recunoscut cel mai bine imaginea tatălui meu.
Dar în tine, Marius, am proiectat ABSOLUT toată amărăciunea mea vis-a-vis de greșelile și de păcatele tatălui meu, pedepsindu-te pe tine pentru tot ce a făcut și n-a făcut el în această viață. Și am știut de mult timp că înfăptuiesc această nedreptate, această crimă față de tine, vrând să primesc de la tine ce n-am primit de la el, dar nu am vrut să recunosc față de tine faptul că te pedepseam pentru aceste lucruri, pentru greșelile lui, fiindcă vroiam să te pedepsesc și să te umilesc pentru că mi-ai înșelat așteptările, uitând că voi sunteți, totuși, două entități diferite.
Este peste putința și priceperea mea să explic cum se soluționează complexul Electra la maturitate, dar nu mă îndoiesc că Ființa reală interioară posedă toată cunoașterea și priceperea astfel încât să mă ajute să mă eliberez din această constrângere psihologică arhetipală, iar când se va întâmpla, o voi ști, motiv pentru care am deplina încredințare că și această experiență regresivă implicându-l pe tata se va mai repeta fiindcă, până la urmă, acest complex îmi fură din simțirea obiectivă pe care o am asupra lucrurilor, umbrindu-mi percepția asupra propriei feminități, lucru despre care am scris la începutul scrisorii mele. Și, Bunule Dumnezeu, nu m-ar mira deloc, deloc nu m-ar mira dacă aș descoperi că la baza urii mele feministe se află chiar tatăl meu.

iul. 312021
 

<>

Sâmbătă, 31 Iulie 2021

Se întâmplă ceva cu starea mea sufletească ce a primit un stimul emoțional printr-o carte pe care o ascult, ”Huliganii” de Mircea Eliade. Și dintre toate entitățile mentale dezgropate din cimitirul inconștientului până în clipa de față, ”madam” este prezența care reacționează cu ferocitate la stimulul acestei cărți care vorbește despre femei și despre bărbați și despre raporturile dintre cele două sexe din tot felul de perspective. Și numai ”madam”, adică orgoliul meu feminin, putea să pună la suflet ceea ce această carte transmite prin conținutul ei. Toată săptămâna am gândit aproape exclusiv din perspectiva orgoliului feminin rănit, scuipând numai venin și ură față de bărbați. Sau mai bine spus numai față de unii bărbați!

Era inevitabil ca toată această agitație emoțională și mentală să nu îmi cutremure pământul filozofic punându-mă față în față cu suferința mea. Dar descriu în mod greșit împrejurările întrucât nu față în față cu suferința mea m-am trezit, ci în interiorul ei căci eu eram totuna cu ea.

Episodul s-a întâmplat azi-dimineață. Am avut o noapte foarte ciudată și destul de dificilă. Experimentam stări de conștiință foarte neobișnuite și destul de înspăimântătoare dacă ar fi să le descriu din perspectiva percepțiilor subiective ale minții căreia îi este frică de absolut orice, chiar și de umbra ei sau de banalele foșnăituri ale nopții sau de scârțâitul podelelor și al ușilor, așa cum este mintea prea legată de superstiții și de imaginație. Însă eu tocmai din toate aceste prejudecăți și credințe superstițioase mă simțeam extrasă și eliberată, iar acea stare de libertate mi se părea atât de diferită de mecanismul cu care m-a obișnuit mintea să funcționez încât îndepărtarea de acest mecanism de siguranță chiar mi s-a părut înfricoșătoare!

Și nu îmi pot aminti mai multe din cele petrecute peste noapte care m-au răscolit într-atâta încât m-am văzut înotând într-o mare de portocaliu, percepând în circuitul intern multe senzații care nu au mai fost atât de dezagreabile ca în alte rânduri. Și numai acel portocaliu putea să îmi vorbească, dar ce mi-a spus și ce mi-a arătat este tainic și nu pot explica.

Era în jur de 04:00 când m-am trezit. Dacă am conștientizat chestiunea neputinței mele de a mă ridica din pat ca să mă duc până și la baie, am început să mă rușinez de lipsa mea de voință, așa că m-am ridicat mai mult ca să exersez în mod practic educarea voinței. Îmi era așa de bine în pat cum rar mi-a fost dat să simt în ultimii 8 ani căci atât de rigid, de încordat și de tensionat îmi este corpul fizic de când am suferit accidentul cerebral. Și nu știu cum și de ce, dar respirația îmi era atât de lină și de ușoară că am aavut, în acele clipe, revelația semnificației autentice a cuvintelor ”a respira corect”!

Când m-am întors în pat, m-am temut sincer că pierdusem acel momentum oportun care m-ar fi ajutat să îmi induc corpul fizic într-o stare de relaxare totală, chiar și stând pe spate, lucru care mi se întâmplă atât, atât de rar! În mod surprinzător, am putut relua firul acelei respirații line, dar nici nu am apucat să inspir și să expir că mi s-a făcut rău dintr-o dată, ca atunci când ți se pune ceva pe stomac, simțindu-te greoi, moleșit, amețit, slăbit, etc. Mă simțeam atât de ciudat, atât de presată și de îngreunată, ca și cum mă aflam la o mie de metri sub apă! De-abia puteam sta locului, așa că m-am tot sucit și învârtit și foit în pat, dar cum mă lungeam pe partea stângă a corpului, cum îmi simțeam inima pulsând magnetism. Și atunci m-am trezit zicând în sinea mea:
– Maestre, știu că ești lângă mine. Te pot simți. Dar te rog să te îndepărtezi numai oleacă de mine pentru că prezența Ta îmi face rău la stomac. Mă spulberi și mă nimicești! Ești mult prea mare pentru cât pot eu suporta!

Și nimic din ce mi-a spus și arătat Ființa profundă în mod intim nu pot destăinui căci într-adevăr intuisem bine că vibrația aceea copleșitor de înaltă care izvora din propria inimă aparținea Monadei Divine. Ca să ia legătura cu mine în mod atât de direct chiar din timpul stării de veghe nu putea să însemne decât că avea să îmi comunice lucruri deosebit de importante, dar nu mai cutez să fac profeții după eșecul zilei de miercuri. Fără urmă de îndoială, însă, Maestrul interior căuta să mă pregătească laborios pentru ceva ce mie mi-a rămas străin. După ce Și-a terminat precuvântarea, orice disconfort a dispărut, eu adormind după aceea.

Dar conexiunea cu Ființa reală interioară s-a făcut cu adevărat de-abia după 07:00, când m-am lăsat să alunec iarăși în somn. Și cum Ființa profundă avea propriile socoteli de cercetat și de încheiat, m-a făcut să mă trezesc direct înăuntrul orgoliului meu feminin care primise atâția stimuli pe parcursul întregii săptămâni, după cum am povestit la începutul acestei compuneri. Mi-e cu neputință să rezum în numai câteva cuvinte ce am trăit și simțit în interiorul lui ”madam” deci în interiorul orgoliului meu feminin rănit. Dar dintre toate isultele pe care le percepeam din perspectiva orgoliului feminin rănit, cel mai mult mă durea pretenția sexuală pe care un bărbat o are de la o femeie. Și în interiorul suferinței mele ancestrale am văzut foarte limpede sursa orbirii mele: ura față de sexul opus! Și numai o clipă mi-a luat să cad în cea mai cumplită mocirlă emoțională, făcându-mă din om neom și din femeie cățea, accentuând nota întregii experiențe pe tentație. Și dintr-o fecioară cum eram la început m-am preschimbat într-o prostituată vulgară și obscenă, însă toate scenele erau simple expresii metaforice ale suferinței mele care se află într-o puternică și strânsă relație cu sufletul meu pereche și cu ultimii ani petrecuți în izolare, așteptându-l.

Dar când bestia animalică inconștientă a atins apogeul în crima sa față de Spiritul Sfânt, comițând cel mai grav delict față de Spiritul Universal de Viață, o stea strălucitoare s-a înălțat pe cer, deasupra capului meu. Nu îmi puteam închipui că ar fi putut fi altcineva decât Ființa profundă. Și pentru că toată nădejdea mea stătea în Ființa profundă de la care speram să primesc înțelegere, nu milă, ci pură înțelegere, am început să Îi vorbesc. Și mult și sincer I-am vorbit Scânteii Spiritului Sfânt, punând în mărturisirea mea toată onestitatea și sinceritatea de care puteam da dovadă, auzindu-mi gândurile răsfrângându-se în Ființă în mod intim și profund. Și am rugat Ființa să mă ajute să las în urma mea vulgarul și obscenitatea, recunoscându-mi adevărata natură în fața Ființei profunde, referindu-mă prin aceasta la natura execrabil de păcătoasă și de josnică, mărturisind Ființei că sunt acest lucru odios, această bestie animalică pe care nu aveam cum să o ascund de ochii Ființei sau chiar de ochiul pătrunzător al auto-criticii, folosindu-mă de auto-sugestie sau de afirmații pozitive și alte tehnici de suport mental asemănătoare care fac mintea să creadă că este mai bună decât este. Căci știam că prin nimic din toate acestea nu aveam să mă eliberez din obscenitate. Și îmi doream, cât îmi mai doream să părăsesc bulgarul și profanul ca să mă întorc la inocență!

Iar când confesiunea mea s-a terminat, Steaua a coborât din Cer, alunecând spre mine și pătrunzându-mi în conștiință prin brațe. Și ele mi-au strălucit atunci de Lumină, iar puterea care îmi curgea prin ele era un dar pe care Ființa mi-l dădea ca să mă pot vindeca de trauma mea fiindcă rugăciunea mea față de Ființă fusese, în sfârșit, sinceră. Atunci mi-am pus ambele mâini pe bazin și pe întregul aparat reproductiv unde se află stocată cea mai mare parte a energiei sexuale, gest foarte asemănător gestului făcut de vindecătorii care își folosesc mâinile. Și toată această forță spirituală care îmi curgea prin brațe mi-a făcut întregul bazin să se lumineze la rândul său. Și numai sufletul meu putea înțelege semnificația acestor lucruri, simțind efectul răcoritor și eliberator al acelei puteri asupra psihicului întrucât numai asta simțeam, anume că purificarea energiei sexuale îmi vindeca sufletul.

Și când mi-a dat drumul din mâinile Sale, Ființa profundă m-a pus îndărăt în interiorul lui ”madam” ca să îi pot studia în continuare mecanismul și funcționalismele, adevărata moarte a orgoliului meu n-având să se petreacă decât după ce îi voi fi înțeles în profunzime mecanismul de funcționare, etapă care va fi succedată de rugăciuni către Mama Divină întrucât practica mi-a demonstrat întotdeauna că iertarea Mamei Divine dizolvă eul din alcătuirea psihicului.

iul. 172021
 

<>

Sâmbătă, 17 Iulie 2021

M-am simțit tare ciudat ieri după-masă, după ce s-a întors bunica acasă. Mă așteptam la ceartă și la scandal. Auzeam voci ridicate venind tocmai din sufragerie, în timp ce eu stăteam cu căștile pe urechi, dar pe parcursul zilei mama nu a venit la mine ca să îmi povestească ce s-a discutat, iar eu am evitat să întreb. Nu mai vreau să mă identific cu această situație jenantă și nu mai vreau să reacționez impulsiv la comportamentul rudelor mele, dar voi mărturisi că simțeam cum inima îmi zvâcnea cu multă nervozitate auzind vocile ridicate din sufragerie.

Nu pot să mai trec în scris unele din aceste lucruri josnice care îmi rănesc amorul propriu. Vreau să mă întorc să scriu despre iubire și despre sufletul meu pereche și despre dorința mea de a pleca în lume cu el ca să ne stabilim reședința pe o insulă în Atlantic sau în America Latină, dar iată că ultimele episoade mistice pe care Ființa profundă mi le-a dat mi-au demonstrat că nu aș putea face niciun pas prea departe fără ca Legea Divină să nu mă târască forțat și silnic înapoi ca să îmi plătesc karma de familie. Au oare nu am fost târâtă înapoi în sânul familiei prin intermediul atacului cerebral pentru ca eu să plătesc ce datoram față de părinții mei?

Evident, cel mai minunat scenariu este acela în care obții dreptul legitim de a face orice pas în orice direcție și la oricare depărtare, fără să mai fii tras la răspundere de Legea karmei pentru deciziile pe care le iei. Din această perspectivă, trebuie să admit că a început să mi se pară extrem de stranie mutarea noastră într-o nouă locuință (și încă în una nemaipomenită!) chiar înainte de concediul rudelor noastre, motiv pentru care mă văd nevoită să recunosc faptul că, de aș fi fost prinsă în această scurtă vizită a lor în vechea locuință, aș fi cedat impulsului mâniei și aș fi clacat din nou întrucât atât de delicată și instabilă era starea mea emoțională în urmă cu numai câteva săptămâni. Fără urmă de îndoială că rezultatul ar fi fost unul ireversibil și catastrofal pentru drumul meu spiritual.

Am ferma încredințare că, în toată această poveste care se desfășoară în familie de 18 luni, este implicat și un test de rezistență a nervilor, fiindu-mi pusă la încercare această abilitate de a răbda și de a îndura și de a rezista din punct de vedere al psihicului deoarece un atare test ar fi strâns corelat cu atacul cerebral. În fond, nu am suferit atacul cerebral pentru că mi-au cedat nervii? Dar am să mărturisesc cu multă sinceritate faptul că descopăr, prin cercetările mele și prin experiențe directe, un Dumnezeu departe de a fi absurd! Justiția Divină are și Milă! Și încă multă, foarte multă milă!

Dar nu despre rudele mele vroiam să povestesc, ci despre un alt aspect pe care mutarea în această nouă locuință îl implică. Nu trecuseră nici două zile de la mutare când Luciferul particular mi-a șoptit în timpul meditației: ”Ești în armată de-acum!”, dar precum am scris zilele trecute, nu a făcut decât să îmi supravegheze somnul pe parcursul acelei prime săptămâni, fără să mă pună la vreo încercare sufletească în universul interior.

Însă cu totul diferit au stat lucrurile după acea primă săptămână, infiltrările sale în visele mele petrecându-se din abundență, însă am ales să nu le mai trec în scris. Și cum starea mea de aseară era extrem de neliniștitoare, punându-mi nervii la încercare, am ghicit că energia luciferică îmi făcea invitația pentru o nouă întrevedere. Bunule Dumnezeu, îmi simțeam capul pulsând, deși nu mă durea cu adevărat, chiar dacă fusese foarte cald în cursul zilei. Și cât mă bucuram, cât puteam să mă bucur pentru că eram întinsă într-un pat într-o cameră în care puteam să fiu lăsată în pace să exist! Cât a putut să fie de neplăcut să trec prin toate aceste stări sufletești și prin toate aceste răscoliri și modificări interioare aflându-mă în permanență sub ochii celor din jurul meu care nu au înțeles ce se întâmpla cu mine! Și iată că acum puteam sta, în sfârșit, liniștită în pat, lăsând fenomenul să mi se întâmple, fenomen pe care îl recunoșteam destul de bine!

Și nu mă înșelasem deloc interpretând că Luciferul particular era sursa neliniștii mele. Între 06:00-07:00 în cursul acestei dimineți forța erotică s-a manifestat în universul interior. Și încă din abundență, ca și cum intenția Luciferului particular era să recupereze în această dimineață tot timpul pierdut în cursul primei săptămâni în timpul căreia i-am perceput vizual și vibrațional prezența de jur-împrejurul meu, dar fără a se implica în vise.

Și cât de amarnic m-a chinuit și m-a tachinat azi-dimineață prin intermediul dorinței sexuale pe care am refuzat-o iar și iar și iar. Și el iar îmi sugera numai ideea intimității prin gesturi atât de incredibil de banale că îmi era imposibil să pricep de unde îi vine puterea de coerciție căci nu făcea decât să mă atingă cu buricele degetului său și să îmi șoptească în ureche: ”Fă-o!” ca să simt că îmi fură mințile și că îmi pierd puterea de auto-control!

Și nu am nicio idee să spun cum am reușit să parez toate manevrele lui pe terenul de practică al forței sexuale, forța cel mai greu de stăpânit, dar l-am respins cu chiu, cu vai, însă în durere și în agonie emoțională, mentală, energetică și vibrațională întrucât simțeam că rup din mine însăși rațiunea mea de a fi, anume dorința sexuală! Dar nu vreau să fiu înțeleasă greșit, scopul acestei încercări nu era pentru a fi preschimbată într-o entitate care să aleagă drumul călugăriei, ci scopul era de a preschimba dorința sexuală profană în năzuință spirituală. Energia sexuală și sexul în sine sunt sacralitate!

Și când s-a terminat totul, iar Luciferul particular mi-a dat drumul din tentația lui, am văzut acele mâini care de mii de ori mi s-au arătat în ochi din iunie 2016 încoace, aplaudându-mă, felicitându-mă și zicându-mi: ”Bravooo!”!

Dar o singură victorie obținută în dificila misiune de a stăpâni forța dragonului nu înseamnă decât o picătură într-un ocean de teste, încercări și de probe la care energia luciferică mă va supune până la sfârșitul veacurilor mele!

apr. 172021
 

Sâmbătă, 17 Aprilie 2021

Azi-noapte iarăși am primit imagini ale culorilor descrise în zilele anterioare, cu o micuță diferență. Când a venit rândul roșului, am perceput culoarea în mod diferit. Nu a mai fost doar o culoare, ci un fel de forță pe care am resimțit-o într-o anume zonă a emisferei cerebrale drepte. Era infra-roșul, era energie, iar durerea și usturimea resimțite pe nervii optici, pe fundul de ochi, pe terminațiile nervoase și în mijlocul irisului ochilor au fost nemaipomenit de intense. A fost ca și cum cineva mi-a băgat în ochi lumina roșie a unei lanterne cu infra-roșul!

După această serie de imagini colorate a urmat o serie de scene cu oglinzi, dar fenomenul iarăși a venit din lumea de dincolo, deși nici acest fenomen nu mi-e străin. De bună seamă că toți ne-am jucat cu oglinzile în perioada copilăriei, orientând oglinda în direcția ochilor unei alte persoane pentru ca reflexia solară să se proiecteze în ochii acelei persoane sub forma unei străluciri foarte puternice. Ei bine, acea strălucire foarte intensă a fost orientată de mâini invizibile spre ochii mei, percepând acea sclipire de lumină răsfrântă în oglindă ca o usturime foarte puternică pe care de-abia am putut-o tolera. Ori eu stăteam cu ochii închiși în miez de noapte într-o cameră cu toate luminile închise, deci fără a avea în preajmă vreo sursă care să producă astfel de efecte ca aceste jocuri de lumini. Deci de unde vin toate acestea dacă nu din universul interior și de la Ființa reală profundă?

Azi-dimineață, în schimb, energia luciferică mi-a demonstrat a suta oară că, în context cu forța sa și nuanțele sale, sunt o mare lăudăroasă, atâta cât am trăncănit în scrisorile mele zicând că nu îmi mai îngădui să cedez ispitei și presiunii sale câtă vreme se manifestă sub forma bărbatului înalt și blond îmbrăcat în portocaliu, înfățișare cu care m-am obișnuit foarte mult. Dar iată că încredințarea mea în virtutea dobândită nu era decât o chestiune de suprafață căci numai puțin și-a intensificat amprenta în buricele degetelor pentru ca eu să nu mă mai opun forței sale!

apr. 072021
 

Marți, 06 Aprilie 2021

Duminică dimineață, luni dimineață și pe parcursul nopții ccare tocmai s-a încheiat m-am văzut față în față cu energia luciferică, învățând în continuare să mă adaptez manifestării și puterii sale:

Duminică dimineață percepeam ceva straniu în timpul visului, părându-mi-se ca și cum mă aflam sub influența unei prezențe care mă trăgea în interiorul unor scene, ceea ce începuse să mă facă să măă simt sâcâită și iritată. Nu îmi dădeam seama de unde venea acea presiune atât de insistent pusă asupra emoțiilor mele. Nici nu știu cum să descriu scenele visului, dar tot continuând în acel ritm, o regresie a fost declanșată!

M-am trezit brusc ieșind din baiaa locuinței în care eu, sora mea și o a treia fată am stat în primul meu an de facultate. Când am intrat în camera propriu-zisă a locuinței respective, le-am văzut pe Ana și pe cealaltă fată stând în paturile lor. Era un haos general, lucru pe care mi-l aminteam fooarte bine. Și ce îmi aminteam și mai bine era dezgustătorul meu comportament adoptat în aceel an ca tânără adultă scăpată de regulamentul părinților. M-am sucit și învârtit un pic prin garsonieră, dar când în spațiul înconjurător au început să se audă lătrăturile și schelăcăielile mele și ale lui Silviu, ca niște căței în călduri cum eram noi, m-am oprit locului ca să observ mai bine contextul oniric. Așadar, o amintire extrem de rușinoasă și de jenantă îmi era declanșată în mod intenționat cu scopul de a mă face să mă rușinez de mine, iar când Luciferul particular s-a făcut vizibil din seninul seninului, am tras concluzia că el mă înghiontea din umbră ca să mă duc în trecut. Eram mulțumită cu rezultatul care mi se părea foarte autentic, deși eram tare jenată, așa că mi-a spus:
– Tu nu ai încredere în mine?
– MMMnu, i-am răspuns fâstâcită.
– De ce nu ai încredere în mine? m-a întrebat.
– Așa…., i-am zis într-o doară, simțindu-mă și mai rușinată.

Chiar eram mulțumită și recunoscătoare în legătură cu rezultatul exercițiului care mi se păruse foarte util, nevoia de a mă rușina cu mine însămi fiindu-mi astfel evidențiată pentru a avea pentru ce a mă căi, dar îmi era rușine să recunosc că neîncrederea mea venea din temerea mea că, fabricând în mod subconștient și mecanic o a doua versiune a lui, nu îmi mai puteam da seama care era originalul și care copia, dând semne de confuzie. Sau cum mi-a spus chiar el:
– Ai început să mă confuzi cu eul!

Încercarea de luni dimineață a fost asemănătoare, însă cea din cursul nopții a fost cu mult mai solicitantă fiindcă mi-a dat puternica impresie că m-a însoțit pe parcursul întregii nopți. Mi se întâmplă că, după ce mi se termină menstruația, instinctul erotic să fie extrem de agitat și de greu de controlat, simțindu-mă dominată de pasiunea animalică într-un mod destul de agreesiv. Deja aceste 2-3 zile după menstruație s-au transformat pentru mine într-un veritabil coșmar din cauza fanteziilor pe care le fabric ca să mă ”răcoresc”.

Am proiectat atâta mizerie ieftină, vulgară și obscenă de-a lungul anilor și continui să mă mir și acum că nu m-am săturat să privesc la aceste scene, acrindu-mi-se de ele. Însă de la un timp am observat că, totuși, a început să mi se facă lehamite de partea aceasta întunecată din mine, preferând testele lui Lucifer în locul propriei proiecții. Ori el de multe ori mi-a indicat aceasta, zicându-mi:
– La ce bun să te pui singură la încercare când mă poți chema pe mine?

Astfel a venit, sâcâindu-mă toată noaptea, refuzând și acceptând, căzând și ridicându-mă iar, fugind de puterea sa și întorcându-mă iar la el pentru mai mult, etc.

Nu îl mai luam în serios de la o vreme din cauza vestimentației sale ridicole, așa că, atunci când înfățișarea sa și trăsăturile sale s-au nuanțat cu mult mai mult, apărând îmbrăcat într-o ținută impecabilă, cu cămașă cu mâneci sumetecate și tot tacâmul, mi s-a părut mai ispititor ca oricând.

Dar l-am respins și, înlăturat de lângă patul meu în care stăteam întinsă, Lucifer și-a modificat anatomia, oglindind în el pe demonul dorinței, umbrindu-se, înnegurându-se, mâniindu-se și accentuându-și puterea de coerciție asupra psihicului meu. Demonul dorinței din propriul psihic poate fi înlăturat și dizolvat, dar cel pe care Lucifer însuși îl posedă în morfologia sa nu se poate elimina, acest adevăr îl descopăr prin experiențe directe! Apoi mi-a zis:
– Tu de mine n-ai să scapi niciodată.

Dar întinsă pe pat, simțindu-mă relativ imobilă, dar nu și paralizată de frică, am schițat cu mâna un gest ritualic și magic de protecție, o mudră, cu toate că eram perfect conștientă că împotriva entității lui specifice nu ar fi avut niciun efect, apoi i-am arătat semnul prin care vroiiaam să îi spun:
– Diavole, nu mă mai vând cu tot atâta ușurință ca înainte!

Dar vai de mine, de parcă avea să se încheie acolo! Așa m-a tot sucit și învârtit pe toate părțile până s-a retras în portocaliu, în universul meu interior, eu revenind în stare de veghe dorindu-mi să nu se fi terminat exercițiul, uitând că ce învăț să stăpânesc dincolo de zidul somnului trebuie pus în practică în viața materială.

Care euri mi-a indicat, prin urmare, să țin sub observație pe parcursul orelor diurne? Dorința și imaginația, e limpede! De când a început să îmi umple timpul petrecut în somn cu prezența sa m-am căpătat cu sentimentul acesta că nu mă mai lasă să visez și să îmi mai folosesc imaginația!

Apoi, în cursul dimineții, am dus o luptă cu o adunătură de euri nedefinite pe care nu le-am putut descifra pentru a le identifica, hărțuirea aceasta fără de folos făcându-mă să pierd lupta din care m-am întors tare șifonată.

*********

Miercuri, 07 Aprilie 2021

Pentru că nu mă săturasem de exercițiul din noaptea precedentă la care energia luciferică mă supusese, m-am rugat Luciferului particular să se manifeste iar în cursul nopții, cerându-i să mă ajute să descopăr ce este în neregulă cu mine, să îmi identific slăbiciunile și defectele, dorindu-mi foarte mult să ducem munca interioară pe o treaptă superioară și mai solicitantă. Astfel m-am rugat și Ființei interioare profunde, cerându-I să vegheze asupra mea pentru ca eu să pot folosi întrevederea cu Luciferul particular în mod eficient și util, evitând să cad în tentația lui.

Lucifer nu s-a manifestat în cursul nopții, cum aș fi vrut, dar am primit altceva în schimb, o reprezentare neînchipuit de vividă a focului.

Nu vedeam focul propriu-zis, iar scena părea să aibă loc în interiorul unei peșteri sau al unui vulcan. Percepeam pereții de piatră din interiorul muntelui, o lumină aidoma luminii emanate de foc într-o fierărie revărsându-se de jur-împrejurul pereților. Se vedea extrem de limpede că focul ardea în măruntaiele muntelui care se activa, punându-și lava în mișcare. Din când în când o scânteie a focului de jos care se trezea sărea în aer, explodând în partea corespunzând tavanului acelei peșteri care părea a fi foarte largă, intensificând lumina, făcând-o să arate divin și splendid!

Să mă încumet să trag nădejde că a fost vorba de o reprezentare a forjii lui Vulcan și că, prin aceasta, mi se indica să îmi stăpânesc nerăbdarea în privința pasului următor ce trebuie luat în munca interioară? Când m-am trezit, m-am dus glonț la următoarele versuri ale unei melodii pe care nu o mai ascultasem înainte:

There’s a raging fire in my heart tonight
Growing higher and higher in my soul
There’s a raging fire in the sky tonight
I want to ride on the silver dove

Cheap Trick – Mighty Wings

********

mart. 242021
 

Miercuri, 24 Martie 2021

Am ațipit la loc în jurul orei 08:30 în această dimineață și, cum mi se întâmplă foarte des dimineața, am luat contact cu forța erotică, energia luciferică.

Toată partea de început era o simplă proiecție mentală de care curând m-am săturat, sculându-mă din pat, plictisită de propriile fantezii ieftine și spunând fabricației mentale de tip incubus:
– Deci mintea mea te fabrică pe tine? Tu ieși din mintea mea? eu te proiectez?

Nu avea cum să îmi răspundă în mod inteligibil întrucât nu pentru conversație filozofică îl fabricase mintea, ci pentru satisfacerea pasiunii. După ce m-am dat jos din pat, am zis:
– Mă duc să îl văd pe Marius, grăbindu-mă să ies pe ușa încăperii în care mă aflam, cu toate că știam prea bine că nu aveam să ajung să îl văd, niciodată neajungând să îl văd, dar să parcurg drumul până la el acasă pentru a privi pe furiș pe fereastra lui mi se părea o petrecere mai utilă a timpului în acel vis în comparație cu alternativa de a păcătui în continuare cu fabricațiile minții.

Dar lângă ușă am zărit aruncate pe un scaun pijamalele portocalii pe care Luciferul particular le poartă de mai bine de un an. Ușa camerei era închisă și, bătând de câteva ori în ea, am zis în glumă:
– Lucifeeeeer, ești acasă? Luuuuucifeeeeeer! Ești?

Apoi am dat să deschid ușa, dar era încuiată, așa că am zgâlțâit-o de câteva ori, dar nimic. Atunci energia din încăpere și-a modificat anatomia și densitatea, iar amprenta lui Lucifer s-a făcut simțită în cameră.
– Nuuuu! am strigat, vrând să fug pe ușă întrucât nu mă simțeam pregătită pentru unul din testele sale, mai ales că mă luase și prin surprindere.
– Oh, yes! i-am auzit vocea în încăpere în timp ce o formă umană de bărbat se proiecta din interiorul acelei energii erotice care mă atrăgea sub presiunea sa.
– Nuuuu! am strigat iar.
– Oh, yes! a spus și el, cuprinzându-mă cu brațele în jurul taliei.

Ori, când și-a pus palmele pe șoldurile și pe mijlocul meu, am știut foarte bine că nu aveam să rezist farmecului său. În acele clipe mi-am simțit întreaga forță sexuală în el, cerând cu insistență și fără amânare să fie dominată, stăpânită și cizelată, cumințită, modificată și transmutată pentru a servi unui scop mai nobil.

Dar am fugit mult prea repede în fața acestei încercări. Cu adevărat mă temeam de farmecul său mai mult decât de orice altceva! Acea cameră era iarăși o reprezentare metaforică a încăperrii inimii mele în care pătrunsesem în urmă cu o săptămână, în noaptea revelațiilor. Lucifer era acolo ca să mă ajute să filtrez și să rafinez sentimentele și energia cuprinse în inima mea.

mart. 202021
 

<>

Sâmbătă, 20 Martie 2021 (reeditat și adăugit pe 30 Martie 2021)

Eram fleșcăită deja după această încercare descrisă la sfârșitul celei de-a doua părți a scrisorii de față, însă nu am putut să nu constat că, ieșind din luptă, pătrunsesem într-o cămăruță mai mică și relativ întunecoasă. M-am așezat pe un scaun ca să îmi mai trag suflul, zicând Maestrului interior:
– Bine atunci, haide să îl vedem și pe Marius! Tare mult vreau să îl văd!
– Bine, haide să o luăm de la capăt, îmi spuse Ființa interioară profundă.

Mă așteptam chiar să fiu dusă să îl văd, întâlnindu-mă cu sufletul său într-o dimensiune superioară a naturii, așa cum se mai întâmplase de câteva ori înainte, dar când Ființa m-a săltat în aer ca să pătrundem împreună pe linia regresivă a amintirilor vieților trecute, revenind cât ai clipi din ochi în pielea vechiului tâlhar, am știut că ce vroiam eu nu avea să se petreacă. Altceva, cu totul deosebit, aveam să experimentez.

Întregul proces s-a concentrat aproape exclusiv pe eul animalului de pradă, lupul pe care îl port în adâncul inconștientului, pe modificările pe care acest eu le-a suferit de-a lungul mai multor vieți datorită evenimentelor vieții și pedepselor karmice menite să îl (mă) corecteze, etc. Cea mai aprropiată descriere pe care o pot face acestui proces de absorbție în trecut ca să merg după aceea progresiv de la punctul 0 până la viața prezentă în numai câteva clipe ar putea suna astfel: desigur că toți am fost curioși să vedem cum se simte când ne punem palma pe gura țevii aspiratorului când acesta este băgat în priză; ei bine, fenomenul trăit de mine seamănă foarte mult cu acea senzație de presiune și de aspirație din palmă, cu diferența că resimțeam absorbția în conștiință.

Așadar, în numai câteva clipe am trăit întregul proces evolutiv al acestui eu, sceenele vieților desfășurându-se incredibil de repede în jurul meu, motiv pentru care nu le pot descrie întrucât mai degrabă percepeam efectele pedepselor aplicate asupra mea decât detaliile propriu-zise ale acestor existențe trecute, cu toate că vedeam cum de jur-împrejurul meu decorurile diferitelor epoci și societăți în care trăisem se modificau rând pe rând. Astfel am ajuns în viața prezentă, în epoca blocurilor de ciment, găsindu-mă încă în posesia eului animalului de pradă, lupul. Dar acum lupul nu mai era totalmente lup, ci lupoaică. În acele câteva clipe am perceput numeroasee sensuri și semnificații corelate cu cauzalitatea întâmplărilor prin care am trecut de când m-am născut, inclusiv pentru tot ce mi s-a întâmplat în copilărie, toate având legătură cu acest eu mental fabricat și dezvoltat cu mult timp în urmă.

Cum spuneam, eul de tâlhar nu mai exista decât într-o proporție destul de mică. Conjuncturile vieților trecute rafinaseră și modelaseră acest tipar de comportament al meu suficient de mult încât instinctul reproducerii să fie totalmente extras din acest instinct al animalului de pradă, neputând să explic pe moment legătura dintre ele. Nu mai era un eu masculin, ci unul feminin. Eram o femelă lupoaică, iar singurul meu interes era să îmi găsesc cel mai potrivit partener cu putință pentru reproducere. Vroiam să fie cel mai bun din cei mai buni și cel mai puternic din cei mai puternici și îl vroiam pe viață, întocmai cum se întâmplă în cazul lupilor, legea crudă a naturii lor cerând ca masculii din haită să se lupte pe viață și pe moarte pentru a câștiga dreptul de a fi perechea lupoaicei. Ori influența acestui nou instinct animalic dezgropat în personalitatea mea m-a predispus să caut cu orice preț dovada irefutabilă că partenerul pe care mi-l alegeam era cel mai bun, într-adevăr! Așadar, viețile mele trecute mă modificaseră atât de mult încât au însămânțat statornic în mine năzuința de a-mi întâlni sufletul pereche, cu o singură adăugire, iată cum:

Ultima parte a acestei regresii mă adusese în pielea lupoaicei care se exprima prin personalitatea Cătălinei la 11-12 ani, pe parcursul anului școlar aferent clasei a IV-a. Eram în Bariera din orașul natal, adulmecând cu simțurile suprasensibile ale lupoaicei izul extrem de deosebit al cuiva ca mine care mă atrăgea în fel și chip în acea zonă. Lupoaica se învârtea în cerc în acel perimetru în care Cătălina tocmai ce se mutase cu familia, adulmecând într-una urmele cuiva pe care acel instint al lupoaicei îl găsea foarte potrivit să îi fie partener.

Ori toate acestea s-au exprimat în comportamentul meu din acea perioadă într-un mod accentuat și puțin cam necontrolat, amintindu-mi foarte bine cum obișnuiam să fac ture-ture în jurul Barierei, doar-doar aveam săă îmi întâlnesc sufletul geamăn, cum îl numeam eu atunci pe cel pe care îl căutam și despre care scriam în jurnalele mele secrete, în poezii și în compuneri, etc. Iată căă acum mi se arăta adevărul ascuns în spatele straniului meu comportamment pre-adolescentin. Iar adevărul gol-goluț care mi-a fost dezvăluit în lumile interne este că dădusem de urma unui suflet care mi se potrivea întocmai ca fire.

Atunci am înțeles că tocmai acest instinct era cauza numeroaselor probleme întâmpinate de-a lungul secolelor întrucât acest instincct se activa mult, mult prea devreme, la vârsta la care copiii ar trebui să fie atrași către jocuri și jucării, etc., nu către lucruri făcute de oameni mari. Aș vrea să subliniez ca să fie limpede că, trăind această scenă sub epiderma sufletului, am văzut și simțit în profunzime că acest instinct era neobișnuit de dezvoltat la acei numai 12 ani prăpădiți pe care îi aveam atunci!

Luând aminte la toate aceste taine care îmi erau dezvăluite și neputând nega în niciun fel faptul că pe Marius îl adulmecasem întrucât aproape că numai pe lângăă blocul lui dădeam târcoale, Ființa reală interioară m-a scos cu totul din starea aceea regresivă, repunându-mă în simțirile obișnuite. Apoi mi-a indicat o ușă prin care să intru și intrând în acea încăpere am văzut zeci și sute de fotografii pe pereți, dându-mi a înțelege că un nou test era pus în practică. Am privit la Monada Divină în imensa Sa strălucire dătătoare de pace, de armonie, de bucurii și de nădejde și m-am apropiat de fotografiile de pe pereți, dar atunci Maestrul interior a închis ușa încăperii, dispărând și lăsându-mă singură acolo. Când a închis ușa, tot ce venea dinspre Ființă înspre mine și am enumerat mai devreme a dispărut ca și cum nici nu a fost, obișnuita stare de dezechilibru și de dizarmonie pe care o experimentez în prezența egoului luându-i locul, eu începând să percep acele extrem de neplăcute furnicături și energii despre care atâta am vorbit până acum. Primul impuls a fost să mă înfricoșez și să îmi doresc să mă retrag din încercare, fugind cum îmi stă în fire să fac, dar m-am îmbărbătat ca să merg înainte, aducându-mi aminte de chibzuitul sfat de a face haz de necazul meu pe care de atâtea ori l-am primit de la sufletul meu. Când am început să râd în hohote, vocea mi-a sunat limpede și sinceră, dar vocea batjocurii și a relei-voințe a avut o viteză de reacție atât de rapidă, încât instantaneu am auzit venind chiar din interiorul meu și reverberând de jur-împrejurul meu un râset sarcastic, grotesc și hain față de care m-am ferit să manifest spaimă, păstrându-mi calmul și mergând înainte.

Astfel am luat la rând fotografiile de pe pereți. Sute de chipuri de bărbați erau imprimate în poze, chipuri atât de frumoase și de atrăgătoare, atât de ispititoare și de desfătătoare! Dar eu mă deplasam în mare viteză prin acele galerii, apropiindu-mă în treacăt de pereți ca să adulmec vibrația emanată de fiecare figură imprimată în poză. Și atunci am văzut că nu doar că îl căutam în exclusivitate pe Marius, dar că, mai ales, căutam sufletul lui pe care mă așteptam să îl găsesc deghizat într-un cu totul alt corp, atât de pusă la încercare am fost în acești ani să mă îndrăgostesc de sufletul lui, nu de personalitatea lui și de înfățișarea lui fizică actuală!

Dar de-abia, de-abia am mai putut înainta prin acele galerii. Furtunile și torentele de energie care se declanșaseră în mine îndată după închiderea ușii de la acea încăpere și dispariția Ființei reale interioare îmi îngreunau deplasarea, răpindu-mi voința și simțul discernământului, concentrarea și atenția. În acele explozii și furnicături pe care le percepeam erau imprimate amprentele și amintirile tuturor insultelor, batjocurilor, agresiunilor și palmelor puse pe fundul meu pe stradă și în alte spații publice de către reprezentanți ai sexului opus, toate acestea făcându-mă să simt că mi se umplea paharul de toleranță la suferință și la dezgust, mânie și ură.

Și, când din umbra unei galerii a ieșit Luciferul particular, m-am pierdut cu totul cu firea, cu toate că nu mă surprindea să îl găsesc tocmai pe el în această parte a experienței mele onirice atât de extinse corelată cu sufletul meu pereche! Fără Ființa care mă însoțise până atunci eu nu puteam face mai nimic, nu puteam lupta cu folos, nu puteam înainta suficient, nu puteam descurca ițele labirintului și nu mă puteam elibera din nimic căci vedeam bine că nu eu eram cea care lucra asuprea mea, ci Ființa lucra și opera asupra mea ca să mă modeleze și ca să mă educe după bunul Său plac! Și numai după bunul Său plac mă modelase de-a lungul vieților mele în serie, aplicând pedepse asupra mea conform cu necesitățile Sale, zdrobindu-mi fără milă sufletul până ce acesta și-a izolat în propriul corp de dorințe năzuința de a-și găsi perechea și de a se întoarce în grădina edenică. Și fără Ființă eu nu am rezistat de una singură acolo, în acea încăpere, chiar dacă ghicisem faptul că ea era o metaforă pentru inima mea. Eram în interiorul inimii mele ca să explorez simțămintele mele față de sufletul meu pereche, exercițiu practic pe care îl cerșisem în repetate rânduri înainte de la Ființa profundă, vrând cu multă ardoare să văd ce este în inima mea în legătură cu Marius și iată că cerința îmi fusese ascultată, iar punerea sa în practică înfăptuită! Astfel că, explorând zăcămintele propriei inimi, am văzut și simțit în mod pronunțat și limpede că eu nu pot trăi în inima mea fără prezența Tatălui Ceresc. Era imposibil să trăiesc în inima mea împreună cu mizeria aceea întunecată care mă batjocorea. Dar mai mult decât atât nu păream să am vreo șansă să îmi echilibrez inima în privința sufletului meu pereche atâta vreme cât nu făceam efortul de a filtra insolitul fenomenului ”Zburătorul” prin prisma voii Dumnezeului intim. Nu degeaba Luciferul particular era prezent în încăperea inimii.

M-am întors inimaginabil de repede în stare de veghe fiindcă nu am mai putut să suport energia și vibrația pe care propria inimă le emana, sfidând orice logică întrucât rezistasem cu mult sârg pe parcursul atâtor scene minunate prin care preumblasem înainte, trecând de la o stare de conștiință la alta, făcând regresii și salturi în timp și spațiu fără a mă trezi în corpul fizic, menținută în permanență pe linia de plutire de către Ființa interioară profundă și iată că, fără prezența Sa, mi se dovedea foarte limpede că numai liniștită nu îmi este inima.

Vai, ursitule, ursitule, cum s-a întors povestea tot la tine și cât mai am de săpat și câte de îndurat ca să ajung la adevăr? Dar oare mi-aș mai fi dorit eu să ajung la vreun adevăr dacă nu ai fi fost tu? Însă mai degrabă esența acestei ultime părți a călătoriei mele onirice se poate rezuma astfel, citatul ajungând la mine la foarte scurt timp după ce am compus prima schiță a scrisorii de față:

(…) culpeşul care se căieşte. Or, în ce mă priveşte, fărădelegea mea este nemăsurată, ştiu, da nici pocăinţa mea nu este mai mică; că lovitura cea dureroasă cu care, în bunătatea ta, ai binevoit să mă preacinsteşti, mi-a zdrobit, dreptu-i, trupul, da a fost un leac pentru sufletul meu şi o pricină de voioşie; precum ne învaţă înţeleptul: „Gustul dintâi al pedepsei pe care ţi-o îndrituieşte mâna dascălului tău este amestecat cu oarecare amărăciune, da gustul de mai apoi este mai desfătător decât mierea strălimpezită şi decât dulceaţa ei!”

”O mie și una de nopți”