iul. 222021
 

<>

Joi, 22 Iulie 2021

Zburătorule,

Sunt perioade foarte stranii prin care trec câteodată în timpul cărora nu am nicio tragere de inimă să scriu despre întâmplările prin care trec, iar aceasta nu pentru că nu aș avea inspirație, ci pentru că mă tem de mărturisirile pe care le-aș putea face. E prea delicată situația prezentă ca să nu fiu chibzuită în alegerea cuvintelor, dar nici nu pot lăsa firul poveștii în coadă de pește, cum se zice, mai ales după ce oricum am povestit și dezvăluit atâtea, prea multe poate!

Povestea din familia mea a luat o întorsătură atât de penibilă și de rușinoasă încât cu greu m-am stăpânit aceste zile să nu explodez în scris, răzbunându-mă pe cei din jurul meu printr-o confesiune dramatică și extravagantă. Dar nu pot uita avertismentul Marii Legi Divine care mi-a făcut cunoscut faptul, prin trimișii săi, că ar fi o mare și stupidă greșeală să cad pradă unei izbucniri de mânie pentru lucruri care nu îmi vorbesc direct. Nu, nu, unele lucruri nu îmi sunt adresate, dar altele sunt, iar insolitul comportament al Luciferului particular care împrumută pijamalele portocalii pe care mătușa mea și vărul meu le-au purtat în urmă cu mai bine de 20 de ani îmi dovedește faptul că unele evenimente care îmi implică rudele au o oarecare importanță. Cum aș putea să explic mai limpede influența pe care vederea acelor pijamale o are asupra psihicului meu? Sunt sute de vise pe care le-am avut în ultimele 18 luni ca să nu trag concluzia că scopul fenomenului este de a-mi răscoli amintiri refulate și inhibate astfel încât să le pot soluționa.

Dar pe moment nu mă voi întoarce la anii copilăriei, ci la întâmplările zilei de azi, adică cele actuale, pe care nu le pot trece ușor cu vederea, cu toate că anumite trăiri sufletești primite în cursul ultimelor zile au avut un puternic caracter de tranchilizant, făcându-mă să fiu destul de nepăsătoare și indiferentă la uele probleme din exteriorul meu, făcându-mă să mă simt ca și cum sunt într-o transă.

Mătușa mea își va încheia concediul zilele acestea, urmând să plece mâine noapte. Vărul meu ar fi trebuit să vină în țară alaltăieri, în ziua de marți, însă mătușa mea ne-a înștiințat de săptămâna trecută că, din cauza faptului că nu au găsit bilete de avion avantajoase, el și familia lui nu mai pot veni. Cu toate acestea, mama mi-a dezvăluit faptul că, trecând pe lângă blocul în care locuiește vărul meu fiindcă pe acolo duce drumul părinților mei către ferma noastră, au văzut că ferestrele erau deschise la apartamentul lui în ziua când se presupunea că ar fi trebuit să vină, ca și în ziua următoare. Până atunci nu le văzuseră deschise. Trecând în vizită ieri, mătușa mea și-a luat măsuri de precauție, zicându-ne cum că a trecut pe la locuința fiului ei pentru a aerisi casa, lucru care poate să fie totalmente adevărat, întâmplarea aceasta putând fi o coincidență banală. Nu există nicio dovadă concretă care să sugereze că vărul meu a venit în țară, dar că minte în legătură cu acest lucru fiindcă nu vrea să aibă contact cu noi. Dar dacă acest lucru este, totuși, adevărat, este irefutabil că adevărul va ieși la lumină.

Pentru ce, dar, să mă necăjesc din cauza acestei întorsături de situație? Ce le-aș mai putea spune unor oameni care, deși îmi sunt rude, nu au mustrări de conștiință? Cum era de așteptat, mătușa mea nu ne-a onorat cu prezența sa atât de des cum i-ar fi plăcut bunicii care în fiecare rând zice la sfârșit:
– Să vii să mă mai vezi!

Nu îi reproșează niciodată nimic, nu ridică niciodată vocea la ea, nu îi aduce nicio critică, nici mătușii mele, nici vărului meu. Și numai acum văd, primind deplina încredințare, că bunica și acum mai trage nădejde că cei doi își vor asuma răspunderea pentru ea, acceptând să se mute în vechile case despre care ea nu știe că aproape că nu mai stau în picioare, chiar dacă mama a încercat să îi facă cunoscut faptul că vechile case sunt o ruină.

Și cum era de așteptat, mătușa mea a fost un alt om de față cu bunica, refuzând să deschidă orice subiect de acest soi și lăsând totul în seama mamei, cu toate că ieri mi-a dat vaga impresie, printr-o tentativă foarte slabă de a comunica cu bunica p tema succesiunii proprietăților, că este resemnată în privința mamei ei a cărei încăpățânare de a se ține de pământurile ei până la moartea ei este de nepătruns. Și drept voi mărturisi că mi se pare că mătușa mea are dreptate în legătură cu partea aceasta de poveste, motiv pentru care îmi doresc din toată inima mea ca și mama să fi fost mai puțin implicată, mai puțin rănită din cauza bunicii, dar mama se simte într-o situație atât de disperată și de deznădăjduită încât să își găsească soluția numai în acele pământuri care, vândute, pot asigura un buget din care să renoveze casa cumpărată în urmă cu 4 ani. Este copleșitor să vezi că disperarea mamei și strigătul ei de ajutor au făcut-o un fel de monstru în ochii mamei și surorii ei care nu văd în mama decât o persoană care umblă numai cu interes după o moștenire la care are, până la urmă, tot dreptul legal. Nici nu știu ce este mai rușinos din următoarele: faptul că mama își pune toată nădejdea în acele câteva pământuri în loc să își pună nădejdea în Dumnezeu sau faptul că bunica o disprețuiește într-atâta pe fiica ei încât să rămână totalmente surdă, oarbă și mută la disperarea ei, alegând să se țină de proprietățile ei în loc să își ajute copilul, cu toate că ea nu a rămas chiar mută fiindcă într-u rând mi-a sugerat să îi scriu lui Gigi Becali deoarece auzise și ea la radio cum că ar da casee pe degeaba nevoiașilor.

Dar de față cu bunica mătușa mea nu cutează să își exprime adevăratele gânduri, folosindu-se de scuza că nu vrea să îi aducă supărări bunicii. Cu toate acestea, între patru ochi cu mama, i-a spus acesteia destul de limpede că numai noi suntem de blamat pentru situația care s-a creat în ultimul an și jumătate. În fața unui tribunal moral, cei doi au mâinile spălate și curate fiindcă ei nu au fost de acord să o aducem pe bunica la noi, noi singuri cunoscându-ne foarte bine situația. Conform cu părerea lor, ar fi trebuit ca mama să o fi dus pe bunica înapoi în casele ei după criza de fiere de anul trecut sau să o fi dus la un azil de bătrâni. Cum să fi procedat mai corect biata de mama când, la consultul medical, doctorii i-au atras atenția asupra faptului că, la vârsta ei, bunica nu mai putea fi lăsată singură și nesupravegheată în casa de la țară? Mă văd nevoită să pun mare accent pe faptul că acestea nu sunt lucruri despre care mătușa mea și vărul meu să discute deschis direct cu bunica, ea continuând și acum să spere că ei vor fi cei care să o ia în grijă în cele din urmă.

Din acestea rezultă că rudele mele nu aveau intenția de a ne face pe mine și pe sora mea oameni de sacrificiu, dar din acest serviciu bunica încă nu ne-a concediat. Mai rezultă în plus că, din cauza dezacordului lor față de hotărârea mamei de a o luua în grijă pe bunica, nu s-au simțit datori să intervină în situația din casa noastră, vorbind cu bunica pentru a o face să înțeleagă că era necesar să facă efortul de a se adapta traiului cu noi, dar mai ales cu mine care mă recuperam după un atac cerebral.

E inutil să mai povestesc și alte lucruri fiindcă ni s-a spus destul de limpede că rudele noastre nu au mustrări de conștiință, nici față de noi, nici față de bunica.

Ursitule, cred că poți lesne înțelege de ce te poți simți ofensat și jignit trăind în mijlocul acestor întâmplări. Când mi-a povestit mama unele din aceste lucruri despre vărul meu și despre ferestrele deschise de la apartamentul lui am simțit că mi se oprește respirația și că îmi ies din fire! Oare să nu priceapă vărul meu că nimeni din familia mea, cu excepția surorii mele care este de o naivitate nemaipomenită care o face să creadă în acel tip de familie ideală în care toată lumea se are bine cu toată lumea, nu vrea să mai fie forțat să îi înghită felul de a fi, tatăl meu fiind primul care s-a retras din această cursă acum mulți ani după ce o perioadă vărul meu a lucrat la ferma părinților mei față de care s-a comportat execrabil? Mama a îndurat și ea cât a mai putut, mai mult din rușine față de sora ei, dar s-a retras și ea din acest srviciu care o obliga să suporte felul lui de a fi.

Stăteam singură în camera mea marți noaptea, zicând minții astfel:
– Minte, de ce ești mâniată? Minte, ce crezi că vor să îți spună aceste întâmplări? Minte, ce simți tu acum? Spune lucrurilor pe nume și vorbește deschis despre ce te doare!

Nu după mult timp am început să bolborosesc ceva de parcă vorbeam pe păsărește. Mi se deschidea mintea căreia îi dădeam, în sfârșit, libertatea să spună ce gândește cu adevărat. Și când am vorbit, am strigat în miezul nopții:
– Nu voi mai lăsa niciodată pe nimeni să mă oblige să suport comportamentul unui golan! Mă auziți? Nu vă mai las niciodată să mă forțați cu de-a sila să mai înghit compania unui golan când eu nu vreau să am de-a face cu el, chiar dacă mi-e văr! Niciodată, NICIODATĂ nu vă mai las să mă obligați!

După multe minute de astfel de țipete, începusem să mă conving că vocea care își exprima suferința prin gura mea aparținea copilului în pielea căruia am trăit și pe care vărul meu l-a chinuit pe parcursul întregii copilării. Nu se cade să scriu că mi s-ar fi făcut vreo nedreptate, devenind victimă a abuzului vărului meu. Trebuie să precizez în mod foarte clar și deslușit că, prin aceste întâmplări, Marea Lege Divină urmărea să îmi aplice o mustrare destul de severă pentru un cumul de greșeli și de păcate despre care am tot scris, iar acest lucru s-a înfăptuit prin imprimarea în subconștientul meu a tiparului de gândire care dictează minții credința că eu nu merit nimic bun, că nu merit să am un partener care să îmi fie potrivit, că nu merit să am de-a face decât cu un golan și cu un bătăuș. În acest mod mi-a fost scăzută vibrația, în mod deliberat și intenționat, în perioada copilăriei, atrăgând oamenii întâlniți mai târziu și evenimentele care mi s-au întâmplat. Însă este de necontestat faptul că nicio pedeapsă karmică nu este veșnică, iar insistența cu care Ființa profundă lucrează inimaginabil de intens asupra psihicului meu ca să mă scoată cât mai curând și urgent din această mentalitate care m-a făcut să cred toată viața mea că nu pot fi într-o relație decât cu un agresor este dovada cea mai limpede că sunt la sfârșitul acestei pedepse care a fost în strânsă legătură cu păcatele comise împotriva Spiritului Sfânt.

Toate aceste întâmplări nu au avut nicidecum legătură cu chestiunea ”cine are grijă de bunica?” sau, în orice caz, mie nu despre acest lucru îmi vorbeau, dar eu am făcut greșeala de a mă identifica cu această situație din cauza mamei pe care o vedeam rănită și insultată, însă efortul meu de a o ajuta să înțeleagă faptul că Dumnezeu nu i-a făcut nicio nedreptate întrucât, prin aceste situații de viață, ea și-a primit ”răsplata” pentru faptele comise în trecut a rămas fără ecou. Mama este tulburător de mândră ca să admită că și ea a greșit pe drum (și încă foarte mult).

Și după ce m-am mai răcorit marți noapte, m-am rugat Ființei profunde, implorând-o din toată inima mea să ia legătura cu Ființa ta reală interioară, ursitule, pentru ca Aceasta să îți bage mințile în cap, deschizându-ți ochii în legătură cu fixațiile și obsesiile tale a căror proveniență numai tu singur nu o bezi! Mult am implorat și mult am cerșit să îmi fii adus cu mintea destupată, dar rezultatul rugăciunii mele a fost că am primit numai un sfert de medicament cu efect tranchilizant.

Și în primele ore ale dimineții de ieri te-ai făcut manifestat ca în alte dăți trecute, tu fiind acea substanță provenind din Ființa ta interioară care mi-a fost injectată în alcătuirea mea moleculară în urmă cu atâția ani și care mă determină să îți simt în mod pregnant semnătura energetică și vibrațională în lumea astrală, chiar dacă tu poate că nu ești conștient de aceste manifestări ale sufletului tău. Și ți-am văzut chipul de la început până la sfârșit și nu a existat nicio urmă de îndoială că nu eram în prezența unei scântei din sufletul tău în fața căruia nu m-am opus niciunui gest, niciunei atingeri, chiar dacă nu ne-am adresat nici măcar un cuvânt. Nici măcar acel ”bună” pe care îl aștept de la 16 ani. Căci de nu mi s-ar fi imprimat acest tipar de gândire distructiv prin intermediul căruia mi-am plătit karma saya, eu te-aș fi recunoscut atunci, la 16 ani, chiar și fără acel ”bună”.

Și în felul în care m-ai iubit din creștetul capului până în vârful degetelor de la picioare nu am văzut decât adorație și venerație și când m-a scos Ființa profundă din brațele tale ieri dimineață mi-a interzis să mă uit la ceas ca să verific ora, iar când mi-a dat voie să o verific, ceasul arăta 07:24 în care pot cu ușurință vedea 09/13. Dar în afara acestei referințe, ora aceea mi-a indicat o melodie din lista mea de pe tabletă, o melodie nemaipomenită, crede-mă pe cuvânt când îți zic, iar aceasta deoarece este melodia pentru care L-am implorat îndelung pe Tatăl să o primesc printr-o referință numerică ca să îți spun prin versurile sale, precum ți-am spus și prin toate celelalte mesaje muzicale din trecut, că a venit timpul să ne întâlnim:

So baby talk to me
Like lovers do
Walk with me
Like lovers do
Talk to me
Like lovers do

Eurythmics – Here comes the rain again

Cum era de așteptat, mi-am petrecut toată ziua de ieri într-un fel de transă extatică. Îmi rămăseseră inima și sufletul în brațele tale și numai din când în când, cuibărindu-mă în pat, îmi dădeam seama că ce frământam cu mâinile era perna pe care o strângeam la piept, iară nu trupul tău, așa că începeam să mă zvârcolesc, tremurând și oftând de dor, întorcându-mă în interiorul amintirii aceleia de dimineață care mi-a părut mai profundă ca oricând! Și mută și indiferentă am rămas timp de multe ore în șir, simțindu-mă păzită de amintirea sufletului tău ca să nu mai reacționez în niciun fel la stimulii perturbatori din exteriorul meu, cu toate că un factor de stres tot m-a scos din această transă pe care întâlnirea cu acea scânteie din sufletul tău mi-a indus-o.

Și apoi a fost inevitabil ca toate aceste trăiri să nu aibă consecințe. Mai precaută, Ființa profundă și-a trimis umbra, pe Luciferul particular, ca să îmi vegheze somnul îndeaproape. Eram prea aprinsă din cauza dorului ca să nu fi sfârșit prin a recurge la mijloacele ieftine ale imaginației și ale fanteziei ca să ummplu golul pe care tu îl lași în urmă ori de câte ori deschid ochii dimineațaa, când mă trezesc.

Era 06:45 când m-am trezit azi-dimineață. Nu mă simțeam pregătită să îmi încep ziua chiar de la acea oră, așa că am continuat să stau cu ochii închiși. Nu mi se întâmplă foarte des să mă bucur de continuitatea conștiinței în somn fără să nu fiu foarte somnolentă înainte. Eram foarte trează prin urmare și, cu toate acestea, captam niște imagini foarte insolite pe care nu i le-am putut atribui decât Luciferului particular. Mă absorbea încă ddin perioada stării de veghe în laboratorul său de experimente, dar cum a decurs această aspirație a mea în universul interior este un lucru pe care nu îl pot descrie, unele proceduri sunt cu adevărat dincolo de puterea de înțelegere a minții fiindcă aparțin Divinității!

Iar el, ca de obicei, era costumat în caraghioasa sa uniformă portocalie prin intermediul căreia pune sare pe rănile mele, amintindu-mi în fiecare zi și noapte de chestiunea rudelor mele. Mi-e cu neputință să mai povestesc cum m-a chinuit tentatorul pe parcursul acestei dimineți la capătul căreia mi-am primit răsplata pentru trudă și efort. Lucifer mă tachina amarnic prin tentație, în timp ce eu îi dădeam zor să îl resping și, după multe cazne, i-am spus în chip spontan:
– Ție îți face plăcere să mă chinuiești?

Era atâta inocență în glasul meu câtă poate fi cuprinsă în infantilitatea unui copil căruia îi lipsește pe deplin răutatea. Căci nu cu sarcasm și cu reavoință îi pusesem întrebarea aceasta atât de caraghioasă, ci cu sinceră curiozitate. Iar când mi-am auzit vocea, mi-am găsit-o mai limpede, mai cristalină și mai inocentă ca oricând. Îți poți oare imagina cum ar putea veni această scenă în care o voce minusculă de copil întreabă pe Diavolul scufundat în chiar adâncul Ființei sale profunde dacă îi face plăcere acestuia să chinuiască un suflet? Ei bine, sufletul meu a fost chiar în mijlocul acestei scene, chestionându-l pe Diavol.

Dar tăcerea lui Lucifer a fost solemnă, iar codexul său nu mi-a îngăduit să traduc, prin abilitatea mea de a pătrunde sensul lucrurilor, nimic din ce exprima prin el însuși, chiar dacă se înălțase și se mărise dintr-o dată încât a fost nevoie să mă cocoț pe niște platforme ca să îi ajung la obraz, continuându-ne dansul transcendental. Era închis ermetic și nu mi-a dat voie să cunosc nimic căci nu despre morfologia conștiinței luciferice era vorba, ci despre cea a conștiinței mele. Nu Diavolul interior era supus judecății, ci eu eram, iar acuza care mi se aducea era aceea a simțirii plăcerii. El mi-a indicat cu degetul său arătător să privesc în sus și, înălțându-mi fruntea, am văzut o pată de lumină în toată acea negură a cerului. Am pornit-o în mare fugă spre Lumină, dar nu am înaintat foarte mult că m-am simțit cuprinsă de un intens și profund simțământ de divanație care nu lăsa loc confuziei: eram încă departe, foarte departe de sursa luminii și, cu toate acestea, mă simțeam stând în imediata apropiere a Divinității.

Și mi-am simțit atunci capul ca de piatră și am crezut că avea să îmi explodeze, să se sfarme în milioane de bucăți, iar presimțirea m-a avertizat că Lucifer avea să încerce să detoneze bomba explosivă din capul meu, lucru de care mi-a fost atât de frică încât am vrut să fug, abandonând încercarea ale cărei simptome, din nefericire și spre paguba mea, nu le-am recunoscut pe loc. Căci acela era Focul Mamei Divine care mistuia ccarcasa de ciment a minții, făcând ca esența sufletului să se îmbutelieze și să se pietrifice în interiorul acesteia. Iar dacă are să se producă vreodată această explozie, știi tu oare ce are să se reverse ca un potop din interiorul acestui baraj pe care mintea l-a creat? Un ocean nesfârșit de fericire și de plenitudine!

Dar nu mai pot povesti mult din ce a mai urmat. Suficient de știut este că aam fost pusă față în față cu dublura lui Lucifer pe care propriul subconștient a creat-o folosindu-se de imaginație și de ideoplasticitatea inconștientului, făcându-mă să exclam:
– Grozav, acum sunteți doi!

Pentru ce, dar, să mă duc în imaginație ca să mă hrănesc din iluzii și din plăsmuiri? Și care este legătura dintre această experiență și faptul că sunt oarbă, după ce am văzut dublu mai toată viața mea? (joc de cuvinte cu dublu sens) Căci cred cu sinceritate că azi-dimineață am primit un dar care ține de miracol, anume să fiu trezită în interiorul orbirii mele. Acea incredibilă voce de copil aparținea esenței sufletului care primise pedeapsa prin orbire, orbirea în sine era întunericul atotcuprinzător. Această voce de copil mă face să cred în Dumnezeu cu mult mai mult decât mă fac să cred imaginile neînchipuit de creative pe care mintea le plăsmuiește încercând să contureze în imaginația sa forma unui Dumnezeu în care să creadă.

iul. 172021
 

<>

Sâmbătă, 17 Iulie 2021

M-am simțit tare ciudat ieri după-masă, după ce s-a întors bunica acasă. Mă așteptam la ceartă și la scandal. Auzeam voci ridicate venind tocmai din sufragerie, în timp ce eu stăteam cu căștile pe urechi, dar pe parcursul zilei mama nu a venit la mine ca să îmi povestească ce s-a discutat, iar eu am evitat să întreb. Nu mai vreau să mă identific cu această situație jenantă și nu mai vreau să reacționez impulsiv la comportamentul rudelor mele, dar voi mărturisi că simțeam cum inima îmi zvâcnea cu multă nervozitate auzind vocile ridicate din sufragerie.

Nu pot să mai trec în scris unele din aceste lucruri josnice care îmi rănesc amorul propriu. Vreau să mă întorc să scriu despre iubire și despre sufletul meu pereche și despre dorința mea de a pleca în lume cu el ca să ne stabilim reședința pe o insulă în Atlantic sau în America Latină, dar iată că ultimele episoade mistice pe care Ființa profundă mi le-a dat mi-au demonstrat că nu aș putea face niciun pas prea departe fără ca Legea Divină să nu mă târască forțat și silnic înapoi ca să îmi plătesc karma de familie. Au oare nu am fost târâtă înapoi în sânul familiei prin intermediul atacului cerebral pentru ca eu să plătesc ce datoram față de părinții mei?

Evident, cel mai minunat scenariu este acela în care obții dreptul legitim de a face orice pas în orice direcție și la oricare depărtare, fără să mai fii tras la răspundere de Legea karmei pentru deciziile pe care le iei. Din această perspectivă, trebuie să admit că a început să mi se pară extrem de stranie mutarea noastră într-o nouă locuință (și încă în una nemaipomenită!) chiar înainte de concediul rudelor noastre, motiv pentru care mă văd nevoită să recunosc faptul că, de aș fi fost prinsă în această scurtă vizită a lor în vechea locuință, aș fi cedat impulsului mâniei și aș fi clacat din nou întrucât atât de delicată și instabilă era starea mea emoțională în urmă cu numai câteva săptămâni. Fără urmă de îndoială că rezultatul ar fi fost unul ireversibil și catastrofal pentru drumul meu spiritual.

Am ferma încredințare că, în toată această poveste care se desfășoară în familie de 18 luni, este implicat și un test de rezistență a nervilor, fiindu-mi pusă la încercare această abilitate de a răbda și de a îndura și de a rezista din punct de vedere al psihicului deoarece un atare test ar fi strâns corelat cu atacul cerebral. În fond, nu am suferit atacul cerebral pentru că mi-au cedat nervii? Dar am să mărturisesc cu multă sinceritate faptul că descopăr, prin cercetările mele și prin experiențe directe, un Dumnezeu departe de a fi absurd! Justiția Divină are și Milă! Și încă multă, foarte multă milă!

Dar nu despre rudele mele vroiam să povestesc, ci despre un alt aspect pe care mutarea în această nouă locuință îl implică. Nu trecuseră nici două zile de la mutare când Luciferul particular mi-a șoptit în timpul meditației: ”Ești în armată de-acum!”, dar precum am scris zilele trecute, nu a făcut decât să îmi supravegheze somnul pe parcursul acelei prime săptămâni, fără să mă pună la vreo încercare sufletească în universul interior.

Însă cu totul diferit au stat lucrurile după acea primă săptămână, infiltrările sale în visele mele petrecându-se din abundență, însă am ales să nu le mai trec în scris. Și cum starea mea de aseară era extrem de neliniștitoare, punându-mi nervii la încercare, am ghicit că energia luciferică îmi făcea invitația pentru o nouă întrevedere. Bunule Dumnezeu, îmi simțeam capul pulsând, deși nu mă durea cu adevărat, chiar dacă fusese foarte cald în cursul zilei. Și cât mă bucuram, cât puteam să mă bucur pentru că eram întinsă într-un pat într-o cameră în care puteam să fiu lăsată în pace să exist! Cât a putut să fie de neplăcut să trec prin toate aceste stări sufletești și prin toate aceste răscoliri și modificări interioare aflându-mă în permanență sub ochii celor din jurul meu care nu au înțeles ce se întâmpla cu mine! Și iată că acum puteam sta, în sfârșit, liniștită în pat, lăsând fenomenul să mi se întâmple, fenomen pe care îl recunoșteam destul de bine!

Și nu mă înșelasem deloc interpretând că Luciferul particular era sursa neliniștii mele. Între 06:00-07:00 în cursul acestei dimineți forța erotică s-a manifestat în universul interior. Și încă din abundență, ca și cum intenția Luciferului particular era să recupereze în această dimineață tot timpul pierdut în cursul primei săptămâni în timpul căreia i-am perceput vizual și vibrațional prezența de jur-împrejurul meu, dar fără a se implica în vise.

Și cât de amarnic m-a chinuit și m-a tachinat azi-dimineață prin intermediul dorinței sexuale pe care am refuzat-o iar și iar și iar. Și el iar îmi sugera numai ideea intimității prin gesturi atât de incredibil de banale că îmi era imposibil să pricep de unde îi vine puterea de coerciție căci nu făcea decât să mă atingă cu buricele degetului său și să îmi șoptească în ureche: ”Fă-o!” ca să simt că îmi fură mințile și că îmi pierd puterea de auto-control!

Și nu am nicio idee să spun cum am reușit să parez toate manevrele lui pe terenul de practică al forței sexuale, forța cel mai greu de stăpânit, dar l-am respins cu chiu, cu vai, însă în durere și în agonie emoțională, mentală, energetică și vibrațională întrucât simțeam că rup din mine însăși rațiunea mea de a fi, anume dorința sexuală! Dar nu vreau să fiu înțeleasă greșit, scopul acestei încercări nu era pentru a fi preschimbată într-o entitate care să aleagă drumul călugăriei, ci scopul era de a preschimba dorința sexuală profană în năzuință spirituală. Energia sexuală și sexul în sine sunt sacralitate!

Și când s-a terminat totul, iar Luciferul particular mi-a dat drumul din tentația lui, am văzut acele mâini care de mii de ori mi s-au arătat în ochi din iunie 2016 încoace, aplaudându-mă, felicitându-mă și zicându-mi: ”Bravooo!”!

Dar o singură victorie obținută în dificila misiune de a stăpâni forța dragonului nu înseamnă decât o picătură într-un ocean de teste, încercări și de probe la care energia luciferică mă va supune până la sfârșitul veacurilor mele!

iul. 092021
 

Vineri, 09 Iulie 2021

Până voi rescrie textul pierdut marți seara în care descrisesem episodul mistic de luni dimineață ce l-a avut implicat pe demonul mâniei, mă voi ocupa să consemnez un alt episod trăit în această dimineață.

Nu am dormit foarte bine peste noapte. Trebuie că a avut legătură cu unele vești primite aseară despre care voi povesti în continuarea scrisorii având titlul ”Karma mea pentru păcate comise împotriva Tatălui, Marea Lege și Judecătorul Anubis”. Era vreo 04:30 când m-am trezit și până la 08:30, când m-am ridicat definitiv din pat, m-am mai trezit de alte două ori. Auzeam zgomot prin casă, ai mei se pregăteau de treabă, dar nu mă deranja. Și dacă bunica este acum la spital, Ana i-a închis pe ambii căței în sufragerie, făcând două uși, cea de la sufragerie și de la dormitorul meu, să lucreze drept tampon contra schelăcăielii lui Popi pentru urechile mele. Așa că ce am să istorisesc în continuare trebuie să se fi petrecut în jurul orei 07:00.

Nu am reușit nici până la această oră să îmi amintesc cum a început totul, dar cred că percepeam o putere nemaipomenit de coercitivă care punea o presiune extrem de mare asupra psihicului, făcându-mă să privesc la imagini cu conținut explicit. Forța aceea îmi părea familiară, recunoscând în ea o anumită semnătură energetică. Și fără a mai lungi vorba, Luciferul particular s-a făcut manifestat în fața ochilor mei, demascându-sse ca fiind sursa din care izvorau acele imagini. Înfățișarea sa era cea obișnuită, arătându-mi-se ca bărbatul tânăr, înalt, slab și blond, îmbrăcat în pijamalele portocalii, însă această înfățișare a sa nu m-a făcut nicidecum până acum să mă obișnuiesc cu prezența sa care îmi dovedește cu fiecare nouă apariție că încă mai are ași în mânecă și că încă mai are de unde scorni teste, încercări și tentații, chiar după atâtea câte i le-am refuzat până acum!

M-a învăluit de jur-împrejur, desfășurându-se ca un fel de aură portocalie, dar păstrându-și forma umană. Mă ținea de mijloc, stând în spatele meu, acționând ca un scut impenetrabil împotriva percepțiilor sinistre pe care le am când mă conduce în tenebre, unde m-a și dus. Pluteam cu el într-o beznă în care nu distingeam aproape niciun contur, începând mai apoi să ne deplasăm în zbor cu o mare viteză, ca și cum căuta să ajungem într-o locație precisă. Ce mi-a spus, ce nu mi-a spus nu voi mai trece în scris în întregime, dar când m-a făcut să mă răsucesc pe călcâie la 180 de grade ca să stau față în față cu el și m-a sărutat direct pe gură, m-am cutremurat din cap până în tălpi de ciudă, simțindu-i puterea inimaginabil de coercitivă în acea banală atingere cu gura mea, atingere care mi-a stârnit o sumedenie de senzații în chakra comunicării, fapt care nu putea fi o întâmplare întrucât, până să adorm între 05:00-07:00, simțisem multă activitate energetică în acest centru magnetic. Dar muream de ciudă din cauza gestului său neprevăzut și teribil de spontan, așa că i-am spus:
– Tu chiar nu știi nimic altceva decât să mă duci în tentație la capitolul sex?!

Dar Lucifer și-a râs de mine cu multă neobrăzare, îndepărtându-se de mine și eliberându-mă din strânsoarea sa și, implicit, din farmecul său seducător. Îmi făcea invitația de a-mi exprima o dorință pe care să mi-o împlinească, așa că i-am zis:
– Vreau să îmi arăți o imagine a înfățișării actuale a sufletului meu pereche! Vreau să văd cum arată acum! Și nu am de gând să plătesc niciun preț pe care ai să mi-l ceri de vei voi să îmi împlinești dorința fiindcă e prea puțin ce cer eu ca să îmi ceri vreun preț pentru atâta tot!

Nu căutam să primesc decât o imagine actualizată a sufletului meu pereche întrucât îmi luasem de foarte mult timp gândul că aș putea fi vreodată dusă în dimensiunea terestră ca să îl pot vedea din dimensiunea astrală. Dar găseam că o imagine mi-ar fi putut arăta, ținând cont de faptul că Luciferul particular fusese în spatele fenomenului datorită căruia chipul Zburătorului se modifica la fiecare câteva secunde, împiedicându-mă să îi văd adevăratul chip. Măcar atât îmi datora pentru câte mă făcuse să îndur din cauza acestui fenomen. Dar Lucifer s-a codit. Și încă mult s-a mai codit să ducă la îndeplinire dorința mea, ca și cum așa ceva era dincolo de puterile sale. Vai de mine, cât m-am necăjit băgând de seamă că Lucifer nu avea nicio intenție să manifeste o imagine a chipului Zburătorului, dar mă gândesc că cererea mea, dintre toate posibile, venea în conflict cu însăși rațiunea de a exista a sa căci Lucifer este Zburătorul mitologic. Dar iată că nici măcar Diavolul nu găsea de cuviință că dorința mea merita împlinită, ca și cum povestea nu mai avea de mult timp o legătură rală cu subiectul sufletului meu pereche. Dacă eu îi reproșasem Luciferului particular că îmi părea plictisitor și agasant în privința insistenței lui de a mă duce în tentație la capitolul energie sexuală, acum el îmi sugera că nici eu nu eram mai brează tot insistând să primesc manifestarea unei imagini a sufletului meu pereche care să îmi arate înfățișarea sa actuală, lucru pe care îl tot cerșesc în rugăciunile și meditațiile mele de aproape 6 ani .
– Doar atât știi tu să ceri? îmi spunea straniul său comportament plin de codeală.

Așa că, atunci când m-a cuprins iarăși de jur-împrejur cu brațele sale și m-a săltat mult în sus, conducându-mă în continuare în tenebre, mi-a dovedit că scopul pentru care mi se arăta era cu totul altul, ceea ce se întâmplase până în acel punct nefiind decât conversația de complezență pe care doi tovarăși de drum o poartă până la destinație ca să nu se plictisească, ca atunci când își zic unul altuia: ”Și… ce mai faci tu?”. Cu adevărat mărturisesc că Luciferul particular m-a tachinat amarnic cu viclenia sa în această dimineață.

Dar nu am mai străbătut multă cale până am ajuns într-o regiune a tenebrelor unde am zărit o lumină puternică strălucind undeva foarte sus deasupra mea. Nu aveam nicio îndoială că acea lumină venea de la Scânteia Spiritului Sfânt la care trebuia negreșit să ajung prin urcare! Cu excepția razei de lumină din Cer și cu strălucirea portocalie a energiei luciferice, totul era întuneric în jurul meu, iar eu nu mai avean absolut nicio altă percepție a tenebrelor în afara impresiei care îmi indica necesitatea urgentă și imperativă de a-mi impune întreaga voință de care dispuneam ca să urc până la raza de lumină de sus, adică până la Ființa profundă. Mi s-a părut o sarcină ușoară numai din cauza faptului că o mai făcusem de câteva ori înainte, când mai fusesem trecută prin încercări cu scop similar. M-am grăbit atunci să o pornesc în sus și numai când am făcut primul salt am avut percepția anatomiei mele. Nu aveam o formă propriu-zisă, fixă și stabilă, posedând un trup asemănător celui fizic, ci eram mai degrabă numai o substanță sau o undă sau ceva asemănător. Eram psihicul, ceea ce îmi îngăduie să spun că eram sufletul, atât din suflet cât s-a trezit și s-a plămădit până acum. Și am urcat către Lumina din Cer, mânată de voință și de năzuință spirituală, dar nu am ajuns la niciun sfert din drum că Lucifer, cuprinzându-mă cu mâinile de jur-împrejur, m-a tras în jos, făcându-mă să cobor un pic mai mult decât unde fusesem în punctul inițial. Văleu și vai de mine, dacă nu m-am mâniat atunci, impunându-mi cu mai multă strășnicie voința spre a urca, făcând să plonjez în sus prin tot acel magnetism vibrațional sinistru al tenebrelor, străbătând mai mult din drumul până la Ființa profundă decât întâia dată.

Era un exercițiu minunat în care nu existau decât trei pioni: sufletul uman, Monada Divină și forța sexuală, iar aceasta din urmă, energia luciferică, nu a întârziat foarte mult să mă cuprindă în puterea sa ca să mă facă din nou să cad. Și mult am căzut în acest rând, mult, vijelios și năpraznic și nici voința mea înzecită nu mi-a mai fost de folos pentru a-mi comuta traiectoria în urcuș, dar Lucifer m-a oprit din cădere, scoțându-mă din acea sală de gimnastică mentală simbolică din clădirea gimnaziului psihologic în ale cărui săli își împlinește Lucifer adevăratul rost, ducându-mă după aceea în altă parte.

Nu mai vedeam numai întuneric cât puteam să cuprinnd cu vederea, dar vederea îmi era foarte neclară, strâmbă și sașie, fenomen care îmi era familiar și despre care știam că ascundea o semnificație simbolică, referindu-se la strâmbătatea vederii sufletești interioare.

Lucifer a scos atunci din sânul său o carte din care mi-a citit câteva rânduri numai, dându-mi impresia că îmi citea dintr-un manual, zicându-mi:
– Există un simbol și iată care, imprimând în imaginația mea obiectivă simbolul unui cerc străpuns de o linie dreaptă cu ambele capete sub formă de săgeți. Acea linie este coloana, a continuat, cruțându-mă de a face efortul de a interpreta simbolul liniei transversale pe care îl recunoșteam din cărți. Acum mai există un alt simbol, a mai adăugat, simbol care arată în felul următor, inducând în imaginația mea imaginea aceluiași simbol, însă cu diferența că linia dreaptă sub formă de săgeată cu capete duble era traversată de alte trei linii drepte și paralele care o întrerupeau, secționând-o. Acești trei sunt îndeobște cunoscuți sub denumirea de ”cei trei trădători”, a citit Luciferul particular din cartea sa. Și iată-i, a făcut către mine, închizându-și cartea și indicându-mi să privesc într-o direcție în fața mea.

Și când am ridicat ochii ca să mă uit, privirea mi-a căzut pe o imagine de coșmar! Eram deja pe tărâmul umbrelor. Trei forme veneau spre mine, printr-un tunel care se deschidea sub formă de spirală nu foarte departe de mine. Multe alte umbre se zbăteau să pătrundă prin acea deschizătură în spațiul în care mă aflam cu Lucifer, dar numai cele trei forme s-au izolat, penetrând spațiul meu de siguranță. Vreau să subliniez în mod accentuat că aceste creaturi ale inconștientului despre care scriu nu mi se arată ca niște monștri hidoși și terifianți ssau, în orice caz, nu mi se arată astfel decât în 5% din cazuri, percepându-le forma, prin urmare, aproape exclusiv ca a unor umbre, dar posedând o vibrație atât de înfricoșătoare că mă pietrific de frică și de groază la vedera lor. Știind cine erau cei trei trădători care pătrunseseră în încăperea de studiu unde fusesem și eu adusă, m-am temut cumplit de mult pentru că îi aveam în față, în același timp, pe demonul minții, pe demonul dorinței și pe demonul releivoințe. Dar îmi doream așa de mult să lupt sau măcar să încerc să lupt că nu mi-am dat voie să o iau din loc de frica potrivnicilor mei. Și nu era numai dorința mea de luptă implicată întrucât mă simțeam investită cu multă putere sufletească și cu mult har, mă ajutase neînchipuit de mult exercițiul practic anterior care mă pusese în contact cu Ființa profundă! În niciun caz nu aș mai fi putut spune că eram singură și abandonată de către Divinitatea interioară, dar nu de puține ori mi-a dezvăluit Ființa profundă că, deși mă supraveghează, caută să primească dovezi de la mine că îmi doresc să mă întorc la sânul Său pentru o fuziune totală și definitivă.

Așa că harul Său mi l-a transferat temporar mie pentru ca eu să lupt cu mai multă eficiență împotriva celor trei trădători, dar ce am făcut nu pot povesti așa încât să învăț și pe alții să facă precum am făcut și eu, singura mea putință constând în ajutorul pe care îl pot da semenilor mei, prin mărturia mea, astfel încât și alții să se reconecteze cu Ființa lor reală interioară, adică cu Maestrul din ei înșiși care își primește cunoașterea de la Dumnezeul lor intim în ceea ce este cunoscut ca fiind microcosmosul-om întrucât tot ce este forță cosmică în exterior își are o scânteie în fiecare individ în parte.

Iar dacă eu am dovedit Spiritului Sfânt că port în suflet năzuința de a reveni la sânul Ființei nu pot să spun acum, dar ard de nerăbdare să mai port o luptă în mod util și eficient pe câmpul de bătălie al minții cu adversari deopotrivă cu mine întrucât a o fi primit pe bunica mea pentru a munci cu demonul mândriei sau cu alți demoni interiori de și mai joasă speță mi se pare o încercare sufletească mult prea caraghioasă, rușinoasă și jenantă prin care refuz cu încăpățânare să fiu trecută. Bunăoară, dacă intelectul îmi trebuie ucis, zău că mi se pare exagerat de forțat să primesc ca partener de conversație o octagenară care exclamă cu multă uimire și surpriză câteva cuvinte laudative de câte ori i se pare că spun ceva inteligent, ca și cum nu îi vine să creadă că am putut cloci în mintea mea un atare gând pe care ea să îl găsească demn de luat în seamă, umilindu-mă și făcându-mă de toată rușinea prin comentariile sale exclamative! Zău că am atins culmea penibilului în această poveste cu ea, tot așteptând să primesc un partener de conversație cu care să rezonez la capitolul știința spiritului fiindcă tot ce simt acum că mi se întâmplă este o atrofiere intelectivă lentă, dar sigură!

În fața bunicii nu îmi pot impune voința, severitatea și autoritatea ca să educ într-un fel sau în altul relația dintre noi și numai din cauza excesului de mânie trăit în această dimineață care mi-a părut mai degrabă a fi autoritate și putere de dominație îmi îngădui să cred că unul din rosturile relației mele cu bunica este de a mă determina și forța și constrânge să îmi orientez autoritatea, severitatea, critica, puterea de dominație și alte caracteristici asemănătoare dinspre exterior către interior, împotriva egoului, în universul interior unde am cale liberă să îi confrunt pe cei mai puternici potrivnici cu putință, bestiile subiective care alcătuiesc intelectul animal. Dacă această interiorizare ar fi cu adevărat eficientă, eu mi-aș pierde definitiv cheful de a mai reacționa cu agresivitate și mânie sau mândrie și amor propriu rănit (etc.) la comportamentuul celor din jurul meu.

iun. 112021
 

<>

Vineri, 11 Iunie 2021

După ce am reușit să liniștesc azi-dimineață cățelul care schelăcăia după sora mea care plecase la piață, am adormit la loc, însă nu fără greutate, temându-mă că nesuferitul ar fi putut începe din nou să plângă. Dar după ce trupul fizic s-a închis, cel intern a deschis ochii, iar eu am început să văd. Eram într-o sufragerie oarecare, vederea îmi era limpede, culorile erau clare și pronunțate, în vreme ce vibrația locului părea să fie de bun augur. Dar eu muream de somn ce-mi era, așa că mi-am închis ochii ca să mă culc la loc, moment în care totul s-a făcut negru în jurul meu. Am crezut că aveam să revin în starea de veghe, dar am deschis iarăși ochii ca să bag de seamă că nu plecasem încă din acea cameră. Apoi iar am dat să îmi închid ochii ca să ddorm numai ca să mi se deschidă forțat imediat după aceea, ceea ce mi-a limpezit cugetul și conștiința.
– Ceva straniu se petrece aici. Uite că văd, trebuie că visez acum. Ce-o fi cu mine aici și cine tot încearcă să mă trezească în vis? am zis, revenindu-mi din amorțeală și somnolență încetul cu încetul.

Nu îmi amintesc mare lucru din decoruri, dar prea bine îmi amintesc că, privind în direcția unui dulap oarecare, am văzut o lumină puternică strălucind de sub dulap. M-am dus în mare grabă într-acolo, dar când m-am apropiat, scânteia și-a pierdut strălucirea, lăsându-se să se vadă că venea de la o bijuterie foarte mică și delicată pe care am luat-o în mână și pe care am păstrat-o cu sfințenie până la sfârșitul experienței căci am crezut cu sinceritate că lumina venea de la Ființa interioară profundă, fiind chiar Scânteia Spiritului Sfânt. Și mare noroc am avut, dacă noroc se poate numi, să găsesc această bijuterie întrucât a fost factorul care m-a ajutat să nu uit de Ființa profundă și de Dumnezeu pe parcursul întregii experiențe în timpul căreia am stat îndelung de vorbă cu Luciferul particular.

Nu îmi amintesc cum și-a făcut intrarea în scenă și nu îmi amintesc nici ce am discutat cu el, nu tot, în orice caz, fiindcă multe ne-am zis, multe am întrebat și pe măsură mi s-a răspuns. Îmi amintesc mai bine de faptul că nu își mai forța nota erotică seductivă asupra mea și că, din acest motiv, m-am destins și m-am relaxat și m-am mișcat în voie în spațiu căci nu mai percepeam nicio presiune, nicio constrângere. Iar Luciferul particular nu dădea niciun semn că îmi pătrunsese în vis cu scopul de a mă duce în tentație. Dacă îmi făcea o ofertă ispititoare subliminală, eu nu îmi dădeam seama.

Și într-una n-am făcut decât să îl întreb o sumedenie de lucruri, de banalități. Ardeam să mai învăț una-alta, iar el părea să aibă disponibilitate să îmi țină companie fără să mă chinuiască prin tentație. Și tot punând întrebare după întrebare m-am acomodat atât de mult și de bine scenariului încât, nu după multă vreme, vocea mi s-a modificat profund. Începusem să vorbesc cu vocea inocentă și minunată de copil. Ce minune este această stare de conștiință pe care m-am văzut obligată să o interiorizez în ultimul an și jumătate, de la venirea bunicii la noi întrucât, lipsindu-i înțelegerea pentru lucrurile spirituale, și-ar fi bătut joc de ceea ce am dobândit cu multe cazne și plătind un preț foarte scump: inocența!

Și iată că acest copil se simțea mai în largul său în prezența Luciferului particular decât în preajma rudelor lipsite de credință, dar pline de judecată și de critică.

Dar tot ținând micuța bijuteriee în mână, după un timp am fost cuprinsă de dorință să o fac să scânteieze din nou, mai ales fiindcă o a doua scânteie s-a făcut vizibilă în înălțimea cerului, stăruind cu precădere să strălucească în colțul ochiului meu drept. Aș fi vrut să fi făcut cumva ca cele două scântei să se conecteze pentru ca lumina să se propage de la una la alta și, furată de acest gând, nu am mai fost suficient de atentă la prezența Luciferului particular. Dacă mi s-ar fi dat voie să experimentez cu aceste scântei, nu mă îndoiam defel că le-aș fi făcut să exploddeze, umplând și luminând întregul cer și întregul spațiu întrucât simțeam că prezența lor acolo avea legătură cu puterea credinței capabilă să mute munții din loc!!

Puțin după aceea m-am întors în starea de veghe din cauza cățelului care începuse iarăși să schelacăie. Cred că, în cele din urmă, tot despre un test a fost vorba, test pe care cred că l-am trecut. Și mai cred că, până la urmă, Luciferul particular încerca să mă ducă în tentație într-o manieră mai subtilă ca niciodată, lucru pe care l-am dedus citind următorul dialog dintr-o carte la care am ajuns la numai câteva ore după trezire, însă legăturile dintre întâlnirea cu Luciferul particular și sensurile metaforice din acest text trebuie explorate cu minuțiozitate deoarece coincidența dintre scene nu poate fi trecută cu vederea, așa că voi reveni asupra acestor idei.

Răspuns-am: „Au râs de mine, când mi-am aflat cărarea mea şi am urmat-o, dar mie-mi tremurau picioarele, străbătînd-o.”
Şi oamenii mi-au zis: „Ai uitat drumul, dar iată, nu ştii nici să mergi!”
Şi iarăşi glasul fără noimă zise: „Ce-ţi pasă de derâderile lor? Tu nu mai ştii să te supui! De-acuma, trebuie să porunceşti!”
Oare nu ştii de cine are lumea nevoie? De omul care porunceşte lucruri mari.
Pe-acestea să le faci, e greu, dar cel mai greu este să porunceşti ca ele să se facă.
Greşeala ta de neiertat este că ai puterea şi că refuzi să stăpîneşti.”
Şi răspunsei: „Să poruncesc, n-am glasul leului.”
Şi iarăşi auzii ca un şoptit: „Cuvintele cele mai liniştite aduc furtună. Gândirile care păşesc precum o porumbiţă, comandă lumea.
O, Zarathustra, înfăţişează-te drept Umbra celui care va veni — atunci vei porunci şi vei înainta ca un stăpîn!”
Şi zis-am: „Mi-e ruşine!”
Şi murmurul îl auzii din nou: „Trebuie să devii din nou copil, să-ţi pierzi ruşinea.
Că încă porţi în tine orgoliul tinereţii, iar tânăr devenit-ai târziu. Ca să devii din nou copil, trebuie să triumfi de tinereţe”.
Şi tremurând gândit-am îndelung. Şi-apoi am repe¬tat ce mai spusesem: „Nu vreau!”
Şi-a fost, atunci, în jurul meu, o izbucnire de râset. Ah, acel râs mă destrăma lăuntric şi mă lovea in inimă.
Şi, pentru cea din urmă oară, îmi zise glasul: „O, Zarathustra, fructele ţi-s coapte, dar tu nu eşti încă pentru ele copt. Reintră, deci, iar în singurătatea ta, ca să te împlineşti.

Nietzsche – ”Așa grăit-a Zarathustra” (cap. ”Ora celei mai mari tăceri”)

mai 292021
 

Sâmbătă, 29 Mai 2021

Nu am mai trecut în scris următorul detaliu, dar aproape în fiecare dimineață am primit în ochi acele planșe deosebit de colorate în acele frumoase nuanțe de verde, galben, portocaliu, etc., fapt care m-a bucurat și m-a încântat nespus de mult!

Azi-noapte orarul somnului meu s-a scurs după tiparul obișnuit, așa că la ora aceasta nu am decât 5 ore și jumătate de somn adunate, însă tot ce am acumulat în sistem ca frustrare am dat zor să scutur azi-dimineață, când energia luciferică mi-a bătut la poarta visului pentru o nouă confruntare în timpul căreia mi-a tot dat ghionturi, desigur într-o manieră foarte subtilă, să îi accept propunerile tentante și seductive. Și numai o îmbrățișare a fost suficientă ca să mă farmece, punând astfel accentul pe nevoia imperativă de a-mi ține sub supraveghere slăbiciunile care mă fac foarte vulnerabilă în fața celor mai banale gesturi.

Dacă un dușman de moarte ar face un astfel de gest față de mine, l-aș ierta într-o clipită, dar dacă dușmanul ascuns în mine (egoul) ar face un astfel de gest, nu s-ar numi decât prostie dacă m-aș dovedi mai puțin exigentă cu mine însămi după aceea.

Așa că, prizânddu-mă picotind cu capul în bărbie după ce m-am distrat grozav de ziua mea de naștere, Luciferul particular m-a tachinat amarnic azi-dimineață ca să îmi arate limpede și clar că mult, tare mult mă mai laud cum că m-am căpătat cu puțin auto-control în fața puterii sale.

După aceea l-am visat pe Marius în contextul fixațiilor obsesive pe care doar bănuiesc că le are, iar aceasta în relație cu pandemia cu covidul, însă nu îmi mai îngădui să descriu mai mult. Azi nu aș vrea decât să îmi petrec timpul fiind conștieentă dincolo de zidul somnului sau stând la povești cu cineva.

mai 282021
 

Vineri, 28 Mai 2021

Ziua de ieri a fost una tare deosebită, ziua celor 34 de ani împliniți ai mei, în ciuda faptului că ziua nu a început tocmai bine, dacă ar fi să consider că ziua propriu-zisă a început la 12:01 AM. De aceea nu voi povesti despre urările de bine sau despre cadouri, deși demn de menționat este faptul că două persoane din trecutul meu cu care nu m-am așteptat să mai vorbesc vreodată au luat legătura cu mine, cei doi de-abia acum aflând despre atacul meu cerebral și despre orbire, etc. Așa că pot mărturisi că vizita de miercuri a unuia dintre ccei doi a fost nemaipomenită, în timp ce pe al doilea îl aștept în vizită sâmbătă.

Dar în afara acestor bucurii la care familia mea a contribuit din plin, făcându-mi ziua tare frumoasă, alte minunate daruri le-am primit pe cale spirituală, daruri pe care le pot înscrie în seria credinței mele că sunt mai aproape ca niciodată de vindecarea mea de orbire.

Așadar, în noaptea anterioară am adormit în jurul orei 02:00 ca să mă trezesc pe la 04:45 din cauza binecunoscutelor motive. Se făcuse deja 07:40, iar eu nu adormisem încă la loc, deși mă mutasem de mult timp în cealaltă cameră. Sufeream cumplit din cauza maniei persecuției, având ferma încredințare că Popi, cățelul cu năbădăi, avea să mă chinuiască auditiv cu scheunatul lui obișnuit, dar totul era liniștit în casă. Ce putea să fie? Nu plecase Ana la piață? Se vânduse marfa dinainte? M-am ridicat să verific starea lucrurilor, dar era limpede că sora mea plecase până la urmă. Dar ce era cu cățelul de nu scotea niciun sunet? M-am pus iar în pat, zicându-mi că trebuie să fie un cadou de la Dumnezeu muțenia cățelului, atât sunt de chinuită din cauza schelăcăielilor lui zilnice! Și când am închis ochii ca pentru somn și m-am simțit cuprinsă de o anume neliniște sufletească, am știut că primeam iarăși o invitație la exercițiu practic în lumile interne.

Nici nu adormisem când astrul de dimensiunile unei stele sub forma căruia Ființa profundă se deghizează ca să mi se arate s-a proiectat măreț pe bolta cerească a universului interior, făcând-o să se lumineze. Mi-era tare somn, dar eram încă între lumi și, cu toate acestea, vedeam astrul ceresc limpede și clar și nu doream decât să îl privesc contemplativ în deplină tăcere și liniște, mult și îndelung și nu am nicio idee ce am făcut și cum am reușit să îmi păstrez concentrarea ca să privesc la Ființa intimă atâta timp, fără a mă trezi. Era o minune și o binecuvântare să îi simt prezența în acea oră timpurie a zilei mele de naștere! Dar ca și cum numai prezența sa binefăcătoare nu fusese de ajuns ca să îmi însenineze ziua chiar de la începutul ei, Ființa profundă a început să emane din ea însăși niște particule minuscule de culoare gălbui-aurie, suflând mii și zeci de mii de astfel de particule către mine, făcând tot cadrul plin de pixeli la care privesc zi de zi să vibreze. Era o splendoare să privesc la un spațiu imens plin de purici întunecați umplându-se cu aceste particule strălucitoare, punctele întunecate fiind atrase către particulele de lumină pentru a fi absorbite, înghițite de către acestea.

Am tot privit la această minune fără a mă trezi în corpul fizic, dar și fără a adormi de-a binelea când iată că ceva peste măsură de minunat s-a întâmplat cu particulele de lumină fiindcă dintr-o dată s-au preschimbat în particule de culoare albastră! Acum astrul din cer pe care dintr-un motiv străin abilității mele de a înțelege lucrurile mi se arăta exclusiv într-un colț al ochiului drept emana zeci de mii de astfel de particule albastre către mine și către ochii mei, inundându-mi universul interior. Nu mă puteam sătura să privesc la așa ceva, dar curând după aceea aceste particule și-au schimbat coloritul, căpătând o nuanță mai deschisă de albastru pentru ca, mai târziu, să se modifice în verde și, în cele din urmă, să revină la galben-auriu. Iar pe fundalul întregului episod trona un ochi imens, perfect rotund și minunat care mă privea cu îngăduință. A fost una din cele mai mari bucurii pentru sufletul meu să fiu martoră la aceste scene atât de intime care m-au pus iarăși în contact cu atomii de lumină ai Tatălui.

Când s-a terminat totul, am putut adormi, însă continuam să percep prezența astrului în colțul din ochiul drept, Ființa profundă îngrijindu-se să vegheze asupra mea. Mai aveam să trec încă prin multe! Ce m-a făcut să îmi revin din visarea mecanică în care alunecasem a fost o puternică și extrem de intensă senzație pe care o experimentam la nivelul gâtului, chiar în chakra comunicării, ca și cum îmi era turnat dizolvant pe gât. Nu era vorba doar despre o furnicătură sau gâdilătură simțită pe gât, ci despre ceva atât de deosebit și de neașteptat încât m-a făcut să exclam de mirare și de surpriză:
– Ce se întâmplă?!! căci ce simțeam era ca și cum toxicitatea energiei din gât îmi era dizolvată, dezintegrată, lucru care făcea ca și povara pietrificată din umeri să mi se pară mai ușoară și mai tolerabilă. Într-adevăr, simțeam că mă ușurez, că mă eliberez, că mă curăț, că mă spăl, că fac gargare.

Sau mai degrabă ar trebui să spun că cineva mă spăla, mă curăța și îmi ștergea praful și mizeria din chakra comunicării. Nu putea fi decât Luciferul particular care, fluturându-și uniforma portocalie prin fața ochilor mei, mi-a dat de veste că nu își încheiase treaba cu mine:
– Haide acum, acceptă oferta mea. Ai văzut și singură cât de greu este să faci această muncă. Ai văzut cât timp îți ia să dizolvi un singur eu! Eu pot să fac toate aceste lucruri mai simple și mai ușoare pentru tine, toată munca aceasta, mi-a propus Luciferul particular, continuând să îmi toarne dizolvant pe gât și să îmi șteargă corzile vocale și traheea cu o cârpă care, așa cum am mai spus, îmi curăța mizeria energetică din chakra comunicării într-o singură clipită, iar când a început să îmi șteargă și umerii și omoplații pe care mi-i simt pietrificați și paralizați cu cârpa sa îmbibată cu dizolvant am fost mai-mai tentată să spun ”da” ofertei lui, dar după un răgaz am chibzuit la aceste lucruri, la atomii albaștri de la început, la steaua din Cer și la Ochiul care mi S-a arătat. Ce sens ar mai fi avut tot efortul Ființei profunde care se căznea atâta pentru mine, emanând particule de lumină și tot așa? Dar eram în cumpănă, neputând zice nici ”da”, nici ”nu”, așa că Luciferul particular care părea a se grăbi foarte tare a trecut în spatele ochilor mei, începând să îmi șteargă fundul de ochi cu laveta sa făcătoare de minuni. Ori ce mi s-a întâmplat în timp ce el curăța de zor fundul meu de ochi a fost peste măsură de nemaipomenit întrucât Lucifer făcea ca toată orbirea mea să pară nimic altceva decât rugină prinsă în globul ocular, dar o rugină prinsă cu gheare de fier, nu glumă, întrucât tare greu se curăța negreala din ochii mei, dar unde freca Luciferul particular cu cârpa lumina străpungea rugina orbirii mele, inundându-mi ochiul drept puțin câte puțin.

Priveam la toate acestea înmărmurită, la orbirea mea care se topea cu atâta ușurință, la pixelii din ochii mei care acum erau nnimic altceva decât rugină, la lumina din spate care pătrundea prin jumătatea de ochi curățată ca printr-o fereastră deschisă într-o zi senină, așa de puternică era lumina!

Însă eu cunoșteam faptul că Lucifer nu doar orbirea în sine îmi arăta că mi-o putea dezintegra, ci și ignoranța. Ignoranța spirituală este adevăratul rău și diavol și sursa originală a suferințelor mele și mărturisesc cu deplină sinceritate că am asistat la această scenă a dezintegrării orbirii/ignoranței mele în completă uluială și fascinație și iarăși nu am spus nici ”da”, nici ”nu” tentației, dar cum Ființa profundă mă supraveghea îndeaproape din colțul ochiului drept, nu mi-a dat răgaz să stau foarte mult pe gânduri, emanând către mine alte zeci de mii de particule albastre. Și iarăși fenomenul neînchipuit de minunat de la început s-a declanșat, iar particulele acestea albastre au stăruit în raza mea vizuală timp îndelungat, suprapunându-se cu scene onirice la care luam parte alături de energia luciferică, dar ca să repet aici descrierea conținutului încercărilor prin care mă trece ar fi inutil întrucât este lesne de dedus că, refuzându-i iarăși ofertele de vindecare, m-a testat atunci la capitolul ”forță sexuală”. Și pentru prima oară Ființa profundă mi-a îngăduit, doar mi-a îngăduit să cunosc ce va fi însemnând să obții întregul control asupra forței erotice. Ținându-i întreaga putere într-o singură mână, dominam această energie cu succes, însă Lucifer. tremurând numai de formă în acest scenariu ipotetic, îmi spuse:
– Dacă toate acestea ar fi venit din partea mea, iar eu ți-aș fi făcut ce îmi faci tu acum, ar fi fost foarte rău de tine!

Simțindu-mă stăpână pe mine, aș fi vrut să îi declar multe, să îl ameninț, să bravez, să mă laud, însă nu puteam scăpa deloc de sentimentul că mă aflam numai în interiorul unui scenariu ipotetic și simbolic și că doar mi se îngăduia să explorez anatomia lui, a Luciferului particular, astfel încât să mă cunosc mai bine pe mine însămi.

Victorioși, atomii albaștri au plutitl în ochii mei până m-am trezit la 09:45, când cățelul și-a amintit că trebuia să plângă după sora mea. Adunate, nu am dormit decât 4 ore și jumătate, iar azi-noapte nu a fost cu mult mai bine. Nici eu nu știu de unde mai pot, dar știindu-mă vegheată de către Ființa reală interioară am încredințarea că ea, Ființa, îmi cunoaște limitele și că, în vreun pericol real de aș fi fost, s-ar fi îngrijit să mă avertizeze. Acum știu că de ea, de Scânteia Spiritului Sfânt, depinde vindecarea mea, dar numai în măsura în care sunt capabilă să ascult de poruncile Sale.

mai 182021
 

Marți, 18 Mai 2021

Azi-imineață am trăit una din cele mai minunate experiențe spirituale de până acum care s-a datorat apropierii foarte intime dintre suflet și Ființa interioară profundă, nefiind vorba de imagini pe care mi le-a arătat, cât mai ales de simțiri și stări de conștiință pe care mi le-a indus.

Am dormit insuficient peste noapte, trezindu-mă la 05:10 și mutându-mă în cealaltă cameră la 06:00, dar de adormit la loc am reușit de-abia pe la 07:30.

M-am plâns de atâtea ori până acum că nu reușesc să memorez primele secvențe ale unui vis sau detaliile care mă ajută să devin conștientă, dându-mi seama că sunt martoră la un fenomen mistic în universul interior. Lucrurile au stat foarte diferit în această dimineață, îngăduindu-mi-se să văd toate câte se petrecc de la început.

Trupul fizic adormise, iar conștiința picotea la rândul său când am băgat de seamă că un fel de formă se mișca printre pixelii pe care îi văd în ochi la fiecare oră din zi și din noapte. Această formă era mai pronunțată, mai mare și mult mai densă decât restul puricilor de pe ecran, fapt care mi-a atras atenția, făcându-mă să mă concentrez pe mișcarea acelei forme. Procedând astfel am băgat de seamă că forma respectivă aducea cu forma unui braț de om, dar imaginea continua să fie neclară. A trebuit să fac un efort mai mare să alung somnul din ochi ca să mă concentrez și mai mult la cele ce se desfășurau în ochii mei, moment în care am început să percep mai multe detalii. Acum nu mai vedeam numai sugestia unui braț, ci două brațe care se fluturau în ochii mei, fiind vorba despre fenomenul mâinilor care m-au făcut să devin conștientă în timpul somnului de mii de ori în ultimii 5 ani. Ca în rândurile trecute, intenția vădită a posesorului acestor mâini părea să fie să îmi atragă atenția pentru a mă trezi. Se fluturau în ochii mei și aplaudau într-una, făcându-mă să observ că se comportau ca și cum posesorul lor stătea în spatele meu, cuprinzându-mă cu brațele de jur-împrejur și determinându-mă prin sugestie să cred că sunt chiar ale mele. Dar ca să mă conving că erau ale mele, am ridicat brațul drept care, mișcându-se în sus, a dublat acțiunea celuilalt braț. Deci nu era brațul meu. Doar brațul drept am reușit să îl ridic, cel stâng rămânând într-un fel de paralizie. Percepeam foarte acut acea senzație de imobilitate, de pietrificare din acest braț, dar eu am pus atunci totul pe socoteala fricii mele de somnambulism. Mă temeam ca nu cumva, ridicându-mi brațul stâng, să activez corpul fizic, chiar dacă eliberarea brațului drept ar fi trebuit să mă asigure că nu eram în niciun pericol. Dar efectiv nu puteam ieși din această spaimă, ținându-mi brațul stâng încleștat strașnic la piept. În aceste condiții m-am concentrat la celelalte brațe din fața mea până ce totul s-a limpezit în jurul meu, simțindu-mă atrasă, aspirată și absorbită în acel spațiu, dar trebuie să admit că partea aceasta a ținut tare mult, tot pierzând intermitent legătura cu acea prezență și tot revenind între brațele sale. Când totul s-a stabilizat, mi-a devenit destul de clar că mă trezisem în interiorul Ființei profunde care se afla în mijlocul unei mari adunări, dându-mi voie să fiu temporar martoră la evenimente la care ea, Ființa, lua parte în lumile interne suprasensibile. Ori în această dimineață se părea că lua parte la o adunare foarte mare întrucât vedeam peste tot în jurul meu entități care se ridicaseră în picioare după ce stătuseră pe niște scaune într-o galerie ca cele de pe stadioane menite publicului și spectatorilor. Când toate acele Ființe s-au ridicat în picioare, au început să aplaude la unison, Ființa reală interioară integrându-se perfect comportamentului general. Dar pentru ce avea loc acea adunare nu știu să zic, părând să fie sfârșitul ei. Dar terminând cu aplauzele, Ființa reală interioară mi-a spus:
– Haide cu mine acum!

M-a dus într-o clipită în spațiul de locuit al unui apartament în care l-am găsit pe Silviu căruia Ființa profundă i-a spus:
– De aici înainte nu mai ai niciun drept asupra Cătălinei! O eliberez din posesia ta și din influența ta! Vă despart!

Și luându-mă mai departe după sine prin celelalte camere, m-a dus în altă încăpere în care ceilalți doi foști colegi de apartament pe care i-am avut în timpul facultății făceau o activitate oarecare. Ființa interioară l-a adus atunci și pe Silviu lângă ceilalți doi, vorbindu-le celor doi:
– Vă dau de știre că am despărțit-o pe cătălina de prietenul vostru care a agresat-o chiar de față cu voi, fără ca voi să fi intervenit vreodată pentru ea. V-ați comportat foarte urât, obligând-o să stea aici pentru partea ei de chirie, dar toate acestea s-au terminat!

Auzind Ființa interioară vorbind astfel acelor reprezentări ale foștilor mei colegi de apartament, am început să simt ceva foarte ciudat în brațul stâng care până atunci stătuse ca paralizat. Nu mai simțeam în el o simplă frică față de ideea de somnambulism, ci o cu totul altă energie care se datora relației cu Silviu. Uitasem că modul cum îmi țineam brațul stâng în acele clipe era modul cum Silviu mă brutaliza, ținându-mă de braț până îl învinețea și urcându-se peste mine, băgându-și genunchiul în coastele mele ca să mă imobilizeze și ca să mă împiedice să mă mai zbat. Era mare lucru să aud pe cineva luându-mi apărarea în fața acestei situații în care am fost și în care nimeni nu mi-a luat vreodată apărarea ca să mă scape fiindcă nu am avut curaj să cer ajutor întrucât nu am vrut să aud reproșându-mi-se următoarele:
– Dar nu este ce ai vrut tu? Nu tu l-ai ales pe băiatul ăsta?

Dar nimic din toate acestea nu mai conta acum că vedeam pe cineva apărându-mă, așa că brațul meu stâng rigid și crispat a început să se relaxeze, toată tensiunea din el dispărând treptat-treptat până ce l-am simțit complet mobil. Atunci l-am ridicat și pe acesta și văzând cât eram de flexibilă, m-am sucit și m-am învârtit, bucurându-mă foarte mult și dând să Îi vorbesc Ființei, am deschis gura pentru a-i spune ceva, dar cuvintele nu îmi ieșeau nicidecum pe buze întrucât gândurile mele se propagau foarte diferit față de obișnuita comunicare orală, simțind că din interiorul meu gândurile mele se resfrângeau în Ființă căreia Îi puteam vorbi într-un mod cu mult mai intim decât m-aș fi așteptat. Era pură telepatie, iar Ființa profundă avea cunoștință de cele mai intime gânduri, doruri, năzuințe și nădejdi ale mele! Ori Ființa profundă trebuia foarte bine să cunoască faptul că nu pe foștii mei colegi sau iubiți trăgeam nădejde ca cineva să îi mustre. Era prea târziu pentru așa ceva! Mai degrabă nădejdea mea era ca o forță net superioară mie să mustre cu mult mai multă eficiență decât îmi stă mie în putință mintea și eurile care se agită și care folosesc reprezentările acestor oameni drept pretext pentru a mă chinui. Deci Ființa profundă mustra formele mentale din interiorul meu, plata acelei chirii fiind compromisul pe care l-am făcut, acceptând să locuiesc cu aceste euri sub același acoperiș al minții, euri care au stat la baza unei bune părți a karmei mele și cărora li s-a dat, în sfârșit, verdictul!

Acum că mă simțeam cu mult mai mobilă am mers înainte cu Ființa care m-a condus prin mai multe scene pe care nu le voi mai detalia, ajungând apoi în innteriorul altei locuințe, apropiindu-mă cu curiozitate de obiectele din cameră pentru a le observa, dar intrând într-un dormitor oarecare și văzând oameni dormind în pat, am trăit o stare de conștiință neașteptată și extrem de intensă căci am simțit că aveam să explodez pe dinăuntru! Ce căutam în casa acelor oameni, intrând prin efracție și spionându-i în dormitorul lor când iată că mă simțeam conștientă dincolo de zidul somnului unde aveam prilejul de a explora alte căi? Am lăsat în urmă tot ce se petrecea între pereții de ciment ai acelei case, ieșind prin ușă fără să o deschid și plonjând de la sol direct în înaltul cerului, zburând vijelios și incontrolabil în toate direcțiile, lungindu-mă, lățindu-mă, răsucindu-mă și făcând ture-ture prin văzduh, simțindu-mă cuprinsă de exuberanță, de entuziasm și de exaltare și strigând cât mă ținea gura:
– Eu sunt sufletul! Acesta este sufletul! Deci așa se simte sufletul!

Și iar dădeam goană în aer, văzând și înțelegând că sufletul este ceea ce ar trebui să se înțeleagă prin psihic și văzând și înțelegând în plus că eu eram o scânteie de inteligență a prezenței pline de minuni care mă însoțea și care îmi vorbea iarăși cu voce de femeie, chemându-mă pe calea telepatiei din văzduhul în care mă dezlănțuisem, zicându-mi:
– Haide înapoi! Din cauza excitării emoționale te vei trezi. Controlează-te un pic!
– Oh, ai dreptate! Emoțiile puternice mă atrag mereu înapoi în corpul fizic! Trebuie să mă liniștesc, I-am răspuns Maestrului interior, oprind goana prin aer și întorcându-mă la sânul Ființei pe care am văzut-o împrumutând chipuri de femei din când în când, așa că I-am mai spus:
– Îmi vei arăta vreodată adevărata ta înfățișare? nefiind convinsă că adevărata sa reprezentare este cea a unei femei, ci crezând mai degrabă că împrumută identitate feminină pentru a mă ajuta să mă simt protejată și în largul meu.
– Îți voi arăta, dar nu astăzi. Azi vreau ca tu să vezi altceva, mi-a răspuns, înfășurându-se în jurul meu și făcându-mă astfel să pătrund în Ființă, interiorizându-mă înăuntrul eei.

Ne-am ridicat mai apoi în sus, indicându-mi să privesc în direcția orizontului unde am văzut Soarele înălțându-se măreț pe bolta cerească! Și pentru că nu mă liniștisem întrutotul, am vrut să dau iar fuga către Soare în care Îl vedeam deghizat pe Dumnezeul intim, dar Ființa interioară m-a oprit. Nu venise încă timpul pentru o nouă înfățișare dinaintea Milei Sale, mai aveam ceva de dovedit! Dar fiindcă eram peste măsură de agitată din cauza entuziasmului, am spus următoarele cuvinte de recunoștință:
– Îți mulțumesc! Vă mulțumesc! atât eram de bucuroasă pentru ce mi se dădea.

Ce a vrut să îmi mai arate după aceea Ființa reală interioară nu au mai fost imagini sau astfel de simboluri vizuale căci mai tot ce am trăit după aceea am perceput aproape exclusiv la nivel de simțământ, în centrul emoțional. ce mi-a dezvăluit Ființa profundă nu pot descrie pe îndelete fiindcă mi-ar trebui ca unele lucruri să rămână numai pentru cugetul meu, dar ce mi se pare potrivit de povestit din conversația noastră s-a desfășurat în felul următor, eu începând dialogul reproșându-I că mustrarea pentru păcatele mele este mult prea severă și că întârzie prea mult cu soluționarea cazului meu la Marea Lege Cosmică, mustrare despre care mi-a spus astfel:
– Te-am ținut sub supraveghere tot timpul și niciodată nu te-aș fi lăsat să te înddepărtezi prea mult de mine! Dar trebuie cu orice preț să înțelegi că a trebuit să îmi dovedești că îți doreai să te întorci înapoi la mine!
– Vreau un alt corp! Te rog să îmi dai un alt corp în care să mă încarnez! Nu cred că acesta de acum se mai poate repara vreodată complet, m-am tânguit Ființei profunde, silită de suferința pe care o simt în trupul fizic care este orb, puțin surd, puțin paralizat, rigid și în care aud țiuituri și multe alte lucruri de care m-am săturat.
– Ba se poate repara complet, mi-a răspuns Ființa, extrăgând în continuare din mine puroi și infecție mentală care mă îmbolnăvesc și trupește și sufletește și dându-mi nădejde că bunăstarea mea în propriul corp fizic are să fie restaurată, iar dacă Ființa profundă a hotărât că se poate, atunci trebuie că așa este fiindcă energia vitală vine de la Spiritul Sfânt. Și, apoi, trebuie să mai înțelegi că sunt 20 de miliarde de oameni care o duc destul de rău, fiind afectați de evenimentele care se întâmplă în lume, mi-a mai dezvăluit Ființa.
– Din cauza pandemiei? am întrebat, gândind că cele 20 de miliarde însumează oamenii de acum și generațiile care vor mai veni. Pentru ei îmi ceri să scriu?
(nu pot reproduce în scris răspunsul Ființei profunde întrucât a conținut numeroase nume de ființe angeelice și demonice și cuvinte mistice rostite în limbi necunoscute, dar mă voi mărgini să spun că prin răspunsul său Ființa profundă mi-a indicat faptul că ce am scris poate fi de folos pentru semenii mei și că, în plus, nu se teme de atacurile exterioare ale magilor negri, de insultă sau de calomnie care nu o pot lovi fiindcă Ființa nu cunoaște acest gen de suferință, dar pe care eu o pot simți în schimb fiindcă în sufletul uman există slăbiciunea.)

Și făcându-și astfel cunoscute unele intenții și decizii în ceea ce mă privește, m-a lăsat să devin conștientă de rezultatul lucrării Sale asupra mea din cursul dimineții. Tot conversând nu mai luam prea mult seama la emoțiile pe care le încercam pe parcurs, dar când Și-a isprăvit cuvântarea, m-a făcut să văd că mă interiorizasem atât de mult în anatomia Sa că eram aidoma unui copil stând în poala părintelui său, deși asocierea mai potrivită ar fi să spun că m-am văzut ca un micuț învățăcel stând pe genunchiul dascălului său. Sau și mai bine ar fi să spun că eram în ambele stări deopotrivă! M-a minunat până peste fire această trăire, văzându-mă de mărimea unui grăunte în interiorul Ființei, grăunte sau sămânță pe care Ființa o semăna și asupra căreia lucra pentru a o spori și crește.

Dar atunci Ființa S-a umbrit într-un chip neașteptat și ciudat, iar din interiorul său o formă întunecată s-a desprins, disociindu-se de prezența inițială care mi-a spus:
– Vezi aceasta? Fă asupra acestei forme ce ai învățat să faci.

Crezând că era vreo reprezentare simbolică pentru ego, am făcut asupra acelei forme acte și gesturi magice care îmi vneau prin Ființă cu scopul de a o face să dispară, dar nicio încercare nu clintea din loc noua manifestare pe care nu o puteam doborî sub niciun chip. Și, deodată, mi-am dat seama că acea umbră era singura umbră din anatomia Ființei care nu se putea elimina și dizolva fiindcă era umbra Tatălui, reflexia Acestuia în microcosmosul-om, chiar Lucifer-tentatorul. După aceasta, Ființa profundă S-a retras din scenă, lăsându-mă pe mâna Luciferului particular care, dregându-și glasul, a sunat mai misterios, mai mieros și mai fermecător ca oricând!

M-am trezit din această minunată și binecuvântată conexiune cu Monada Divină ascultând vocea mult îndulcită a tentatorului. Era 08:30. Trebuie că nu degeaba am fost întoarsă la capitolul ”practică” tot la munca cu forța sexuală. Greșisem iarăși și încă cumplit de mult în primele minute ale dimineții, dar partea aceasta nu mai văd rost în a o mai descrie fiindcă tot ce trebuie știut este că am greșit.

M-am chinuit un pic până am adormit din nou, auzind acel țiuit nesuferit din urechea stângă și schelăcăiala unuia din cei doi căței pe deasupra! Nu mă săturasem destul de prezența aceea pe care nu o pot în niciun fel descrie corespunzător ca să îi fac pe deplin dreptate, atât de minunate și de frumoase sunt trăirile pe care le încerc când mă trezesc în interiorul Său unde am vrut să mă întorc după ce am adormit! Cineva ar putea să îmi spună că arătându-mi-se sub formă de femeie poate sugera faptul că este Mama Divină Kundalini particulară, însă eu îmi bazez deducțiile pe emoțiile și stările de conștiință pe care le experimentez în acele clipe. Când nu a fost niciun dubiu că aveam contact cu chiar Mama Divină Kundalini trăiam un puternic sentiment relaționat cu maternitatea, ca și cum copilul și mama sa se conectau, în vreme ce în cazul acestor experiențe simt că raportul dintre mine și această minunată prezență este ca între discipol și maestru sau ca între rob și stăpânul său, chiar dacă mai sus am făcut asocierea dintre copil și părinte.

Nu voi mai detalia tot ce am văzut și simțit între 08:30 și 10:30, când m-am trezit definitiv. Suficient de știut este că am căutat Ființa reală interioară și căă Aceasta, în multa Sa milă și bunătate, mi-a răspuns din nou solicitării de a mi se arăta, atât de mult îmi doream să Îi văd adevărata înfățișare, însă dorința aceasta nu mi-a îndeplinit-o, împrumutând iarăși un chip obișnuit.

Mi-a dat altceva în schimb. Mi-a izolat în corpul de energie vitală ramificația leziunilor emoționale din centrul corespunzător inimii, simțind atrofierea și efectele rănilor din centrul emoțional de parcă îmi fusese injectată o substanță de contrast în energia vitală. Mi-am simțit și văzut jumătatea stângă a părții superioare a torsoului calcefiată și pietrificată, iar povara din umărul stâng mi s-a părut peste măsură de apăsătoare. Dar pentru că aveam percepția prezenței Ființei profunde, nu m-am dat în lături să o car, fiind singura povară de până acum pe care am vrut să o duc. Și am dus-o până la capăt și nu știu să zic de ce, dar aceasta trebuia dusă până la capăt, iar eu nu pot explica despre ce a fost vorba fiincă ar fi prea puțin dacă aș spune că acea sarcină atât de grea avea legătură cu misiunea Ființei profunde, așa cum simțeam ducând acea povară pe umeri, singura de până acum care mi-a oferit un puternic sentiment de necesitate.

Alte scene care au urmat au fost neclare, în timp ce pe altele aș vrea să le păstrez pentru mine, dar cum s-a sfârșit toată experiența este mult prea nostim ca să nu povestesc.

După atâtea prin care trecusem cu Ființa reală interioară, Aceasta a hotărât să mă scoată la mezat, cerând pentru mine un preț de început nemaipomenit de mare. M-a urcat pe o masă în mijlocul unei încăperi plină cu bărbați, scoțându-mi la iveală toate defectele și harurile posibile și imposibile! Tot ce eram eu se vedea în mine și prin mine. Și dacă nu am dansat pe masa aceea, unduindu-mă și legănându-mă de parcă dansam pe tejgheaua de la Coyote Ugly precum fetele din filmul cu același titlu! Și tot ce eram eu era scos la lumină și pus pe masă pentru ca toată lumea să mă vadă. Și harurile și darurile mele erau nemăsurate, însă ele se puteau ușor traduce în vocabularul epocii moderne precum excentricități, ciudățenii, nebunii, trăznăi, fixații și încăpățânări fiindcă toate harurile sufletului astfel sunt văzute.

Și nimeni din cei din rândurile din față nu a vrut să liciteze pentru mine căci prețul cerut de Maestrul interior era exorbitant, prețul constând nu numai în acceptarea felului meu de a fi de către cumpărător, cât și în acordul pe care acest cumpărător și-l dădea de bună voie pentru ca vibrația lui să fie adusă la o frecvență asemănătoare vibrației mele pentru ca eu și cumpărătorul meu să ne potrivim.

Și nu am fost prea mult timp lăsată să îmi etalez formele fizice și talentele înnăscute pe acea masă când un bărbat care stătea în fundul sălii s-a ridicat și s-a apropiat de Stăpânul meu, Ființa profundă, zicând:
– Vreau eu să o cumpăr!

Acel bărbat era Marius.

Astfel a binevoit Monada Divină, în multa Sa milă și bunătate, să îmi arate lungul drum pe care l-am parcurs din momentul în care îi permiteam lui Silviu să mă strivească sub greutatea corpului său, crezând că nu merit nimic mai bun pe lume, până în clipa lui ”acum” când m-am căpătat cu credința că am un suflet pereche pus deoparte pentru mine din Voia Tatălui cu care să mă pot întoarce înapoi la sânul Ființei! Însă tot atât de bine pot spune că astfel a binevoit Monada Divină să îmi arate lungul drum pe care l-am parcurs din momentul în care am vândut Ființa, trădând-o, până în momentul în care, ajungând la capătul plății karmei mele, am primit îngăduința de a face drumul înapoi către Ființa reală interioară, ca o dovadă în plus că mila Justiției este cu adevărat infinită. Mai mult decât atât, iată că cele mai profunde trei dorințe pe care le-am adus la cunoștința lui Dumnezeu în multele mele crize de conștiință ddin 2012, dorințe pentru care am fost de acord să plătesc orice preț mi s-ar fi cerut, sunt pe cale să fie împlinite: am vrut să îmi fie redat sufletul, am vrut să îmi cunosc sufletul pereche și am vrut să îmi fie arătat drumul în viață, adică motivul și scopul pentru care m-am născut!

MULȚUMESC! MULȚUMESC!

mai 102021
 

<>

Tu uiţi că ţi-e prieten cu temei Doar cine-i sincer şi te-acuză,
Nu cel ce măguleşte fals femei Ci cel ce nu lasă greşelii nicio scuză.
Acel care te mustră când greşeşti Deşteaptă-aşa Virtutea adormită Avertizând de ce va să păţeşti Dacă cedezi căderii în ispită

O mie și una de nopți

Luni, 10 Mai 2021

Departe de a-mi fi trecut senzația aceasta de rău din corp datorită căreia îmi simt și buzele și limba și saliva și sângele excesiv de dulci, venindu-mi să bag pe gât solnița plină ochi cu sare ca să combat dulcele, continuând să cred că această stare mi se datorează zgândăririi unei răni emoționale a cărei subtilitate a fost foarte bine surprinsă în povestea ”Ca sarea în bucate”, testul de glicemie făcut de mama arătând că nu de acolo mi se trage această senzație de dulce în exces în corp. Așa că nu voi mai face efortul de a scrie în detaliu fiecare fenomen și vis din ultimele 2-3 zile, chiar dacă unul merită, totuși, consemnat măcar în treacăt.

S-a întâmplat duminică dimineață. Visul a fost unul foarte lung și complex, dar înșiruirea întortocheată a scenelor mă face să cred că nu a avut mare sens. Însă partea de la final a fost foarte frumoasă și memorabilă. Un individ oarecare care se preumblase prin firul narativ al visului mi-a spus că se cădea să îmi aducă flori ca dovadă a prețuirii sale pentru mine, vrând să mă cunoască și să se apropie de mine, dar în loc să îmi pună buchetul de trandafiri în brațe, așa cum se obișnuiește, mi-a aruncat trandafirii fir cu fir drept în față! Însă partea foarte insolită a fost că percepeam toate acestea ca și cum stăteam culcată pe spate ca să privesc la acești trandafiri căzând de undeva de sus direct în ochii mei, alunecând cu gingășie în globul ocular direct pe nervii optici ca să se scufunde undeva adânc în mine, nici eu nu știu unde să spun. Ori de câte ori am avut această perspectivă, am văzut cuțite sau alte arme albe proiectate spre ochii mei, așa că mi-a plăcut tare mult să văd acele cuțite preschimbate în trandafiri curgând cu nemiluita în ochii mei.

În afara acestei ghidușii, în timpul meditației de azi-noapte am perceput iarăși o lumină pătrunzătoare în regiunea corespunzătoare chiasmei optice, făcându-mă să mă simt ca și cum priveam la cer într-o zi însorită, fapt care mi-a indus o stare de greață în stomac și de amețeală și de moleșeală, cam în felul cum se manifestă o insolație!

Acum am să mă întorc la ziua de vineri când, în timpul dimineții, i-am povestit surorii mele despre o experiență de la începutul manifestării Luciferului particular pe care de-abia acum am înțeles-o mai bine. Am să reproduc mai jos ce am scris atunci:

10 August 2020

Acum agentul în portocaliu și-a dezvăluit implicarea din umbră în povestea noastră de iubire în care și-a vârât coada ca să ne testeze castitatea. Nu degeaba îl percep câteodată ca fiind sadic, deși este o prezență divină. Sadic îl percep ddin perspectiva naturii mele egoice, în care lovește fără pic de milă, în timp ce din perspectiva sufletului îi văd ”utilitatea”, ca să zic așa. De exemplu, într-una dint aceste dimineți de la începutul lui iunie, dormind profund, ți-am simțit prezența pe lângă mine. M-ai tras de mâini și de picioare, m-ai împins de la spate și mi-ai spus să te cuprind pe după umeri ca să ies în afara corpului. Reușind în cele din urmă să mă eliberez, am părăsit carcasa fizică și m-am abandonat brațelor tale în îmbrățișări drăgăstoase și pline de tandrețe și de gingășie. La un moment dat, sucindu-mă și învârtindu-mă nu-știu-cum, am ajuns să te țin în brațele mele, tu stând culcat cu capul în poala mea, ceea ce mi-a permis să mă joc cu degetele în barba ta și în părul tău. După un timp de dulce bucurie în prezența ta, m-am simțit cuprinsă de după mijloc de niște brațe și smulsă din acest context oniric mirific de o putere nevăzută. Am tpătruns printr-un fel de tunel, crezând că avea să mă ducă înapoi în corpul fizic . Dar nu a fost deloc așa, aterizând chiar în brațele acestei entități ce se găsea șezând pe un fotoliu confortabil, înconjurat de o mulțime de plante cu frunze verzi. Verdele este culoarea chackrei inimii, iar apariția culorilor portocaliu și verde în visele mele nu este coincidențială fiindcă de la bun început Divinul m-a informat că organele sexuale și inima sunt cele ce trebuie vindecate pentru ca eu să văd din nou. Văzându-mă stând în poala sa într-un cu totul alt conttext oniric, ca și cum aveam un vis într-un alt vis, aam sărit ca arsă din brațele lui, spunându-i:
– Îmi este foarte frică de tine, fiindcă eram perfect conștientă de faptul că acestei entități divine îi vine foarte ușor a crea o iluzie seductivă cu scopul de a-ți testa vigilența și virtuțile spirituale. Tu ești cel de dinainte? l-am întrebat, fiindu-mi realmente teamă că mă lăsasem păcălită, picând în ispita lui.
– Nu, nu. El este el și ți-a spus deja ce avea să îți spună. Acum să stăm și noi doi de vorbă, mi-a spus el, disociindu-se în totalitate de manifestarea ta și confirmându-ți prezența ca fiind autentică, diferită de a sa.

După aceea m-a luat de mână și m-a condus într-o călătorie onirică pe care nu o voi mai consemna deoarece, spre marele meu necaz, nu îmi mai amintesc întreaga conversație avută cu el care a fost neobișnuit de lungă.

După această întâlnire onirică descrisă mai sus, Zburătorul de la începutul poveștii nu s-a mai manifestat decât foarte, foarte rar. Dacă până atunci l-am visat pe Marius de până la 5 ori pe săptămână și câteodată chiar de 5 ori într-o singură noapte, după cele petrecute în iunie anul trecut frecvența aparițiilor sale a scăzut atât de mult pentru ca anul acesta să se rezume la mai puțin de o apariție pe lună!

Când conversația cu Luciferul particular de mai sus a avut inițial loc, am interpretat la momentul respectiv că vorbele sale însemnau că Zburătorul de dinaintea lui Lucifer își făcuse confesiunea față de mine în acea noapte precisă, Lucifer răpindu-mă din brațele acestuia pentru a-mi da învățătură. Dar de-abia acum văd că el nu mi-a vorbit atunci despre acea zi în mod particular, ci despre întreaga poveste în general! Sufletului meu pereche i se îngăduise să își facă mărturisirea față de mine și, epuizând subiectul, n-a mai fost lăsat să pătrundă în lumea mea interioară cu tot atâta ușurință, prezența sa fiind înlocuită cu cea a energiei luciferice care oricum a fost acolo de la bun început ca să vegheze asupra noastră, ducându-ne în tot felul de tentații în care am căzut mai mult sau mai puțin. Și tocmai pentru că Marius a dispărut aproape de tot din visele mele după această întâlnire de mai sus, sunt ferm încredințată că tot ce mi s-a întâmplat în legătură cu el a fost un act conștientiv pus în scenă de Tatăl care se află în ascuns din motive știute numai de El

M-am mohorât până peste marginile firii pe parcursul zilei de vineri, băgând de seamă că am fost despuiată dintr-o dată de prezența aceluia care mi-a arătat atâtea fețe ale lumilor invizibile, dar într-un fel mă simțeam și eliberată întrucât multe ddin întâlnirile noastre se sfârșeau în zbucim și plânsete și doruri neîmpărtășite și tristețe și amăgire.

Însă toate acestea nu explică motivul pentru care Dumnezeul intim i-a strecurat Zburătorului de la începutul poveștii cheia către lumea mea interioară în care să pătrundă iarăși, furișându-se pe lângă gardianul porții, Luciferul particular. Nu, nu aceste concluzii la care am ajuns explică re-apariția Zburătorului chiar după ce mă încredințasem de dispariția lui, ci următoarea stare a lucrurilor care mi-a fost dezvăluită joi noaptea.

Pe parcursul acelei nopți l-am visat iarăși pe Vlad N., însă nu într-un chip prea plăcut căci l-am visat căsăpit și scos din rânddul vieții și umilit și dincolo de moarte.
– Păcat de tinerețile lui, l-a căinat un martor ocular, ridicând cearceaful care îl acoperea, vrând să privească la trupul despicat al lui Vlad.

Visul meu s-a întrerupt brusc chiar în acel moment, nefiindu-mi îngăduit să văd mai mult din ceea ce părea a fi o tragedie și o oroare. Mi-a fost foarte greu să adorm la loc întrucât nu înțelegeam sensul celor văzute în vis, dar pe parcursul zilei de vineri am primit și referința literară care îmi explica simbolul acelor scene. Era vorba de o flacără ce fusese stinsă.

Vlad nu este un individ despre care să fi scris vreun rând până acum fiindcă nu i-am acordat mare importanță, dar aflu acum că el a avut o foarte mare importanță pentru subconștientul meu, dar mai ales pentru eul feminist despre care atâta am vorbit, așa că iată pe scurt povestea lui.

Vlad este un băiat cu care am participat la faza națională a olimpiadei de limba română în clasa a XII-a, eu pe locul I pe județ, el pe locul II, însă de știut îl cunoșteam din vedere de mai mult timp. Pare-mi-se că numai 6 zile am stat în preajma lui și am avut atât de puține tangențe cu el, vorbindu-ne atât de rar și atât de succint că trecerea lui prin viața mea nu ar fi trebuit să lase nicio urmă. Dar Vlad este cel care, la masa festivă de la final, m-a umilit într-un mod atât de insultător pentru amorul propriu al eului feminist încât acum nu mă mai îndoiesc că el este cauza pentru care m-am corupt, însă acum nu mai văd rost în a mai descrie pe larg tot ce s-a petrecut la acea olimpiadă. Hotărât însă, Vlad a fost primul reprezentant al sexului opus cu niscaiva materie cenușie în cap și cu niscaiva odoare trupești care îl făceau foarte plăcut vederii cu care stătusem de vorbă până la acea dată. Să fiu, deci, precisă! Aveam aproape 20 de ani și de-abia la acea vârstă am avut contact cu un băiat inteligent, ceea ce dovedește că până atunci fusesem deprivată de bucuria unui anturaj potrivit, povestind deja cu lux de amănunte că am tras mai mereu spre golani și băieți răi. Nici Vlad nu era prea bun de felul lui, dar măcar știa să pătrundă sensurile ascunse ale metaforelor.

Pe Vlad l-am visat într-un număr incalculabil în ultimii 5 ani în feluri foarte ciudate pe care nu aș vrea să le mai descriu acum. El este pretextul pe care Luciferul particular îl folosește ca să mă tachineze într-un mod cu mult mai amarnic decât l-a folosit vreodată pe Marius care este un prunc gingaș și inocent față de imaginea ăstuilalt care m-a adus în pragul agoniei cu timpul fiindcă nu i-am putut niciodată explica manifestarea până acum, însă mi-e limpede că farmecul lui Vlad din visele mele era karisma de neegalat a lui Lucifer care m-a făcut întotdeauna să mă cutremur de plăcere având aceste vise, în timp ce farmecul prăpădit al lui Marius era… ei bine…. chiar al sufletului său!!!

Am povestit de atâtea ori înainte cum că am purtat ferma convingere că, dacă un băiat din trecutul meu m-ar fi căutat după ani și ani ca să îmi mărturisească că mă îndrăgise, l-aș fi primit cu brațele deschise cu singura condiție de a nu fi un golan și un pierde-vară, dar numai vinerea trecută mi-am dat seama că acesta pe care l-am așteptat să își aducă aminte de mine era Vlad! Sau, în orice caz, l-am așteptat până la 13 Septembrie 2015. Nu am acum deplina încredințare că lista mea de candidați n-a fost mai lungă, dar am convingerea că Vlad a făcut cap de listă, în vreme ce Marius nu s-a aflat niciodată pe lista mea. Practica sufletească din ultimii 6 ani făcută cu inima mea și cu mintea mea mi-a dovedit în mod foarte limpede că Marius este cel pe care l-am îndrăgit ca pe nimeni altul în întreaga lume, dar absența oricărei forme de contact cu el m-a împiedicat să îl trec vreodată pe lista candidaților mei. Așa că Vlad, chiar dacă îmi rănise amorul propriu în acel fel descris de Lucifer în experiența de sâmbătă dimineața, anume că simt unele lucruri (citește insulta!) mai profund, corespundea criteriillor mele subconștiente de selectare a candidaților. Trebuie, așadar, să subliniez în mod accentuat că Lucifer a exploatat imaginea lui Vlad ca să o transforme într-o tentație cu mult mai mult decât a folosit imaginea oricui altui reprezentant al sexului opus cunoscut sau străin. Atât de nefiresc a fost fenomenul lui Vlad din visele mele din ultimii 5 ani încât nu îmi vine să cred că nu mi-am dat seama decât în ultimele câteva luni că Lucifer, deghizat în pielea lui Vlad, îmi răscolea o amintire aparent uitată și îngropată. Dar de vreme ce am prins de veste că așa stăteau lucrurile, iată că și flacăra aceasta trecută a fost pusă sub jetul de apă spre a fi stinsă. ”Ich kenne nichts das so schon ist wie du” e melodia pe care am primit-o sâmbătă ca o re-confirmare a identității Zburătorului de pe 13.09.2015. Vlad lucrează la o bancă nemțească din Marea Britanie. Pe de altă parte, eu îi spuneam lui Marius Xavier Naidoo din cauză că mi se părea că seamănă cu acest cântăreț!

Ori această concluzie și numai ea mă face să cred că flacăra pentru cel de pe 13 Septembrie 2015 continuă să ardă nealterată, mai curată și mai sinceră, iar asta din timpuri vechi-străvechi, în ciuda faptului că nu s-a mai manifestat mai deloc de aproape un an încoace. Aș fi vrut să fi reformulat această încheiere într-un mod diferit întrucât ce am scris nu traduce deloc ce simt în legătură cu vizita făcută de Zburătorul meu drag, dar acum mi-e cu neputință să îmi transpun inima și mintea în cuvinte inteligibile!

mai 082021
 

Sâmbătă, 08 Mai 2021

Azi-noapte am dormit și mai prost decât de obicei, trezindu-mă în jurul orei 05:45 ca să mă relochez în dormitorul părinților mei pe la 06:30, adormind la loc de-abia pe la 07:30, cu un gust foarte ciudat în gură, cu aciditate în sânge și cu nervozitate cardiacă sporită. Mi-e cu neputință să mai suport ziua prezentă care se desfășoară în fiecare zi după același tipar căci simt mai acut decât oricând dezechilibrele și lipsurile, lipsa de mișcare, lipsa de aer, lipsa de lumină, lipsa de odihnă, lipsa de companie umană autentică, etc. Dar pentru a-mi reaminti făgăduința Sa care nu s-a modificat în legătură cu recuperarea vederii mele care mi-a devenit extrem de necesară, Ființa interioară profundă a binevoit azi-noapte să îmi desfășoare în ochi o mulțime de planșe colorate în tot felul de nuanțe minunate de roșu, galben, portocaliu, etc., ceea ce m-a bucurat foarte mult întrucât nu mai primisem de o săptămână astfel de imagini colorate. Și, întrucât mă simt ca un copil mic care are nevoie în permanență să fie însoțit măcar de către unul din părinții săi oriunde s-ar duce și orice ar face, îmi sunt neînchipuit de benefice aceste mici fenomene care vin din universul interior. Percepeam foarte multe astfel de trăiri ghidușe și înainte, dar mărturisesc cu sinceritate că numărul lor sporit din ultimele 6 luni îmi îngăduie să cred că am fost trecută la terapie intensivă pentru ca sentimentul cum că am fost abandonată de Divinitate să fie complet eliminat din inima mea.

În afara acestei palete largi de culori, am mai perceput intermitent prezența unei raze de lumină coborând din Cer, luminând un perimetru larg în jurul său în care m-am simțit stând mai întâi în nesiguranță și singurătate, apoi în ușurare și încântare! Dacă mi-ar fi permis să beneficiez un timp mai îndelungat de această apropiere dintre sufletul meu și raza de lumină care coboară spre mine și care aparține Ființei profunde, aș vrea să o fac în deplină tăcere ca să pot contempla în fericire și liniște minunea care mi se întâmplă și care îmi este dată din milă și din bunăvoință Divină.

Și tot din milă și din bunăvoință a Dumnezeului intim am primit și ce a urmat în această dimineață, după ce am adormit la loc la 07:30. Încercarea la care am fost supusă dincolo de zidul somnului a început în forță, punând la înaintare reaua-voință și cruzimea de fond a acestui demon inconștient. Ar fi redundant să mai descriu iar tehnicile de șantaj și de intimidare folosite de reaua-voință ca să curme efortul sufletului de a se metamorfoza din bestie inconștientă în om autentic. Însoținu-se cu batjocura și cu sarcasmul pentru ca insulta să fie și mai umilitoare, malevolența m-a săpunit, m-a scărpinat, m-a furnicat, m-a înțepat și m-a urzicat, m-a ars și m-a electroșocat în fel și chip de am ajuns iarăși în pragul agoniei emoționale întrucât întregul context aducea iarăși a nebunie, așa de dureroasă este agonia procesului de purificare când delirezi febrilic și vezi adevărul în același timp.

Hotărât, ce mi s-a întâmplat a fost o autentică ședință de iradiere căreia cu greu i-am rezistat ca să nu strig din toți rărunchii: ”AJUNGE! Ajunge! Destul! Am îndurat destul!” Dar în loc să cer să se oprească, strigam în schimb: ”MA-MA! MAAAA-MAAA!”, aceasta fiind o mantră extrem de prețioasă menită să reactiveze anumiți atomi de lumină ai copilăriei scufundați în universul interior. Apoi iar am strigat: ”Ma-ma! Ma-ma Divină!”, rugând-o cu multă sinceritate să mi se arate pentru a mă ajuta și asista în acel infern pe care reaua-voință îl crea și care numai la auzul numelui Mamei Divine s-a agitat cu și mai multă agresivitate, inducând în energia mea vitală stări și senzații și furnicături foarte greu de suportat. Și am strigat iarăși și am dat din mâini și din picioare gândind în același timp în sinea mea că nu îmi mai păsa dacă trupul meu fizic avea să se miște somnambulistic în lumea vizibilă ori dacă aveam să încep a vorbi prin somn. ”Fie ce o fi, dacă mă aude cineva țipând prin somn va veni să mă trezească și să mă liniștească”, am gândit, continuând să strig după ajutorul Mamei Divine!(Bănuiesc că, dacă nimeni nu a venit să mă trezească auzindu-mi țipetele, înseamnă că ele au rămas în interior!)

Era clar că eu cerșeam dovezi ale existenței Mamei Divine și dovezi care să îmi demonstreze binefacerile pe care forța transcendentală a energiei Sale le are asupra psihicului/sufletului, vrând mai mult decât orice să o simt aproape, dar încă nu îmi era mie clar că mai ales eu eram cea care trebuia să aducă numeroase dovezi prin care să îmi demonstrez caracterul și intențiile. Așa că, atunci când un incubus plin de senzualitate și farmec a fost adus la mine ca să mă pună la încercare, mi-am vorbit astfel, îmbărbătându-mă singură: ”Cătălina, opune-te! Cătălina! Cătălina! Rezistă și opune-te! Oprește-te acum! Oprește-te din ce faci!” Astfel am reușit să mă opresc și să mă îndepărtez de acea formă a ispitei, însă nu cu ușurință sau fără regrete. Dar numai aceasta în sine nu constituia o dovadă convingătoare că merit să primesc mai mult foc purificator de la Mama Divină, așa că o altă trăire mi-a fost indusă curând după aceea sub forma vărului meu care, proiectându-se cu înfățișarea sa prezentă în fața mea, a început să mă tachineze amarnic. I-am întors spatele încercării fiindcă nu vroiam să am de-a face cu el, demonstrând că mai aveam un car de resentimente în legătură cu această poveste, dar nici nu am reacționat cu mânie și agresivitate precum făcusem în urmă cu două săptămâni, chiar dacă mă simțeam la capătul puterilor din cauza percepțiilor pe care le experimentam corelate cu vibrația foarte scăzută a acestor energii care ieșeau din mine ca aburul dintr-o oală plină ochi cu apă pusă la fiert.

Până în acest punct toate decorurile și scenele au fost nedefinite, haotice, însă după aceea totul în jurul meu s-a modificat contextual, luând forma unei clădiri obișnuite, eu stând întinsă ca pe o targă. Apoi Luciferul particular s-a ivit pe neașteptate, punându-și mâna pe capul meu ca pentru a mă mângâia, dar în clipa în care mi-a atins lobul temporal al emisferei cerebrale stângi, ceva foarte straniu mi s-a întâmplat întrucât o energie blocată în această regiune a fost stârnită, iar eu m-am cutremurat, simțind că mă întunec pe dinăuntru, că îmi pierd controlul și stăpânirea de sine, că mă demonizez și că mă las pradă celei mai cumplite mânii. Zilele trecute am început să simt cum un firicel de curent electric pătrunde tocmai în această parte a creierului meu, punând în mișcare ce este blocat acolo, fapt care a dus la stări emoționale și mentale conflictuale, bunăoară, în timpul plimbării de ieri de pe faleză am cedat iarăși în fața neputinței datorată circumstanțelor de viață, smulgându-mi masca pandemiei de la gură și venindu-mi să trântesc cu totul de pământ chiar în fața trecătorilor, înțelegând din cele petrecute în această dimineață că mi s-a dat voie din universul interior ca și rămile suferite în lobul temporal stâng să fie accesate și explorate printr-un control medical sufletesc de rutină menit să îmi descopere lezziunile emoționale la modul general.

Dar care era sursa mâniei mele nu pot preciza deslușit decât în măsura în care criza se datora tuturor stimulilor primiți în ultimele zile, cireașa de pe tort fiind cele petrecute azi-dimineață, dar de vreme ce ciudatul gust din gură nu mi-a dispărut nici acum, la mai bine de 24 de ore după ce simptomul a apărut, bănuiesc că îl pot asocia cu otrava zaharisită auditivă care intră prin ureche ca să fie procesată de lobul temporal, vrând să denumesc prin aceste deserturi toate dulcegăriile, toate promisiunile, toate dovezile îmbălsămate cu sirop pe care iubiții le cer unii de la alții, iar adevărul gol-goluț este că acum, seară fiind, îmi este foarte rău în tot corpul, venindu-mi să vomit numai dulce și iarăși dulce și zahăr, senzație pe care am trăit-o și pe perioada spitalizării, după ce am făcut atacul cerebral, motiv pentru care sunt îndemnată să cred că și atunci, ca și acum, mi se umpluse paharul de toleranță la făgăduințe. Dar acestea de azi-dimineață nu erau decât mustrarea Luciferului particular pentru slăbiciunea mea de ieri dimineață când, în mai puțin de 15 secunde, am cedat tentației lui chiar la sfârșit, după ce rezistasem cu sârg toată dimineața stimulului său. Ba mai mult decât atât, nu îmi reamintea Luciferul particular în acest mod că, în comparație cu caznele la care el are să mă supună, toți ceilalți despre care eu spun că m-au chinuit și torturat sunt o nimica toată, deci nu există rost în a le mai purta pică? Astfel îmi arăta că, în afara însușirilor descrise anterior, trebuia să dau dovadă și de conștiinciozitate, faptul că se ivea iarăși din seninul-seninului făcându-mă să cred cu fermitate că fusese în permanență în spatele cortinei, observându-mă pentru a da un calificativ efortului meu sufletesc.

Oricum, nu m-am lăsat condusă de subitul acces de mânie accesat în lobul temporal, ridicându-mă în capul oaselor și sărind în picioare. Multe din acele senzații atât de neplăcute dispăruse,ră, lucru care a stârnit în mine curiozitatea pentru noul context în care mă aflam. El atunci s-a grăbit să mă înconjoare de jur-împrejur, preschimbându-se într-un fel de umbră a mea și vorbindu-mi ca o voce în surdină. Și cu prezența sa dându-mi astfel roată a venit și acel pronunțat sentiment de interiorizare în puterea lui dominantă care mi-a permis să circul de-a lungul și de-a latul clădirii fără să mai percep accesele acelea de vibrații sinistre.

Am pășit pe ușa camerei în care mă trezisem ca să dau într-un hol, luând-o la dreapta și mergând înainte pe coridor, trecând pe lâângă numeroase uși închise sau deschise și pe o parte și pe cealaltă a holului. M-am văzut mergând încet, folosindu-mi picioarele ca să mă deplasez, așa că am făcut un salt în aer să văd dacă plutesc și văzând că pluteam într-adevăr m-am deplasat de aici înainte prin levitație, înaintând cu mai multă ușurință și repeziciune, aruncând o privire pe ușile deschise ale unora din acele camere. Astfel am văzut că acele camere erau saloane de spital în care pacienți și doctori luau contact, dar tot privind și privind în salon după salon am început să trăiesc cu puternicul sentiment că nu eram în orice fel de spital, ci într-un institut de psihiatrie, toți pacienții de la acel etaj fiind internați pe motive psihiatrice.

N-am scos niciun cuvânt până aici, ajungând la capătul holului și dând să urc pe niște scări ca să văd ce era la etajele de sus, simțindu-mă pornită să îmi găsesc salonul în care să mă pot integra potrivit cu diagnosticul meu, salon din care mai degrabă fugisem, ca și cum eram deja un pacient internat acolo și un obișnuit al casei fiindcă, în fond, stăteam la discuții cu umbra mea pe care doar eu o auzeam, dar pe scări am dat nas în nas cu o prezență care se exprima prin înfățișarea unui bărbat tânăr și relativ simpatic de care m-am speriat foarte tare în mod inexplicabil, simținddu-mă cuprinsă de o ciudată anxietate.
– De ce te-ai speriat de el? Nu este decât o derivare subiectivă a minții tale, mi-a șoptiit Lucifer din umbra care mă înconjura.
– Atunci și ceilalți pacienți sunt tot euri? l-am întrebat, dar fără a fi surprinsă să descopăr că toate acestea aveau legătură cu egoul, așteptându-mă la așa ceva.
– Păi, da, sunt euri, îmi răspunse el succint, fără să dea lămuriri suplimentare.
– Atunci ele au legătură cu isteria! am exclamat într-o doară, vrând să dau o interpretare pe loc simbolului sugerat de sanatoriul respectiv, continuând să merg cu Lucifer care mă umbrea pe un alt coridor.
– Păi, da. Doar te-am avertizat și am tot încercat să îți arăt că voi, femeile, simțiți unele din aceste lucruri mai profund, mi-a dezvăluit, dar continuând să păstreze misterul asupra semnificației simbolice a acelui loc pe care, în mod evident, eu trebuia să o decriptez, descifrându-mi emoțiile și stările pe care le experimentam pe loc stimulate de factorii aceia insoliți din jurul meu.
– Cred că vrei să îmi vorbești despre inima rănită? i-am spus după un răstimp, găsind că sentimentul mascat în acea clădire cu care mă identificam în acele clipe era dezamăgirea în dragoste care implică o serie infinită de alte emoții isterice și devastatoare.
– Acum vezi bine ce rămâne în urmă în tine după unul, a mai adăugat el, confirmându-mi că mergeam bine pe linia interpretării.
– Deci în acest loc este exprimată dezamăgirea mea trăită într-o chestiune de iubire? Toți acești pacienți sunt euri suferinde din iubire? am vrut să știu, văzând că el se dezlega la gură.
– Oh, unul am spus? Zici o dezamăgire? Ce-ai spune de 30? Nu îți amintești că de atâtea chestiuni de iubire a fost vorba? mi-a răspuns, punând sare pe rana mea.
– 30? Nu neg, dar aici sunt mai bine de 30 de euri. De fapt, cred că sunt câte 30 de euri pentru fiecare emoție în parte, 30 de versiuni ale isteriei, 30 de nuanțe ale dezamăgirii, 30 de feluri ale geloziei. Lucifer, tu nu îmi arăți iubirea. Tu îmi arăți coșmarul în relațiile dintre bărbați și femei! E un coșmar, i-am adresat Luciferului particular, dar nu fără a mă amuza într-o oarecare măsură fiindcă vedeam acum destul de limpede că toate acele elemente onirice, spitalul de psihiatrie, doctorii și pacienții, sugerau starea de isterie în iubire, ca atunci când iubești ca un nebun, ca un turbat, fără discernământ și fără limite în masochism și în suferință auto-impusă. Toate acele vibrații percepute la începutul dimineții aparțineau acestor stări emoționale și mentale, iar întregul haos era expresia câmpului de luptă într-o chestiune de iubire, reaua-voință nefiind decât mijlocitorul care scărpina rana. Vai de mine și de mine, câte astfel de coșmaruri nu am trăit și cum am resimțit fiecare refuz al vreunuia iubit de mine în secret ca pe o insultă pe care am exagerat-o și pe care am împopoțonat-o cu haina catastrofei căci Luciferul particular îmi arăta și spunea purul adevăr cum că eu, ca femeie, simt unele lucruri mai nuanțat.

Și zicând astfel, am pătruns cu Lucifer într-o zonă de subsol construită ca o galerie boltită fără ferestre, dar largă și spațioasă pe ai cărei pereți erau lipite numeroase postere promovând filme de groază despre relațiile dintre femei și bărbați. Le-am privit o clipă, recunoscând titlul unui film fiindcă purta numele lui Lucifer, așa că am vrut să mă întorc spre el pentru a-i spune:
– Uite, acesta este serialul acela despre tine. Nu prea te-au prezentat cum trebuie. De fapt, atât de puțini cunosc ce ești tu în fapt și de drept, dar degeaba vorbeam eu întrucât prezența sa dispăruse din jurull meu.

Atunci am băgat de seamă că o altă prezență se ivise în acea galerie ale cărei uși se încuiaseră în urma mea. Numai noi doi mai eram acolo, închiși ermetic în acea galerie. Era înfofolit bine într-un pardesiu lung și purta o pălărie care îi acoperea în întregime chipul, semănând cu un fel de detectiv din anii „50, dar dacă stau mai bine să mă gândesc, semăna mai degrabă cu omul invizibil al lui G.H. Wells. Era de o enigmă de nepătruns! Și cât ai clipi din ochi s-a descotorosit de vestimentația sa caraghioasă, apărându-mi sub forma unei mase de energie strălucitoare și vibrantă cu formă umană foarte bine definită. Văleu și vai de mine, era la mulți metri depărtare când s-a făcut astfel vizibil, dar chiar în clipita aceea m-a potopit cu cel mai îmbietor sentiment pe care mi l-ar fi putut induce: siguranța! Căci așa m-am simțit în preajma acelei noi prezențe, în largul meu și în siguranță! I-am vorbit prin semne timp de câteva secunde fiincă sufletul meu îl recunoștea pe cel care mi se arăta și dintr-un singur salt a venit de pe treptele galeriei unde stătea la început chiar în dreptul meu și punându-și o mână pe inima mea și cuprinzându-mă de mijloc cu cealaltă, mi-a activat esența feminină într-o singură secundă, zicându-mi:
– Medieval!

Numai 5 sau 7 secunde am stat în îmbrățișarea sa, revenind în stare de veghe cu inima bătându-mi să-mi sară din piept de emoție și mi-a luat câteva minute bune să mă dezmeticesc din uluială. Era 08:35. Numai bine ce mă trezisem că Ana a intrat atunci în dormitor ca să își ia hainele pentru a pleca la cumpărături, făcând ușile să scârțâie grozav. De m-ar fi trezit din acea splendoare de la sfârșit, tare mult m-aș mai fi necăjit, dar iată că fereastra de timp a fost atât de precisă încât nu o pot pune decât pe socoteala milei Tatălui care binevoise să îmi dea o nouă experiență plină de învățături. Această formă de la sfârșit a fost substanța pe care am primit-o ca pe o donație în corpul de energie subtilă pe 13 septembrie 2015, dacă ”donație” ar putea fi cuvântul descriptiv pe care să îl folosesc pentru ceva care mi-a fost forțat în sistem fără să am drept de alegere. Și până și în timpul acelor numai 5 secunde petrecute în brațele sale am citit în el ca într-o carte deschisă că nu avea niciun pic de disponibilitate de a-mi permite să îmi negociez libertatea, făcându-se stăpân asupra mea din cap până în tălpi, fără a numi aceasta posesivitate sau sclavie, ci năzuință aprigă de îngemănare cu persoana potrivită căreia, îndată găsită, nu vrei să îi mai dai drumul. Și de unde să încep să interpretez posibilele sensuri ale cuvântului ”medieval” în care iată că văd ”medie” și ”eva” și multe alte particule? Aș mai scrie alte 2 pagini numai despre acest cuvânt a cărui reformulare hazlie este ”înmărmuri” și iată de ce: Me die (eu mor) eva (chestiunea păcatului original) L; În măr (aceeași chestiune a păcatului original) muri (precum ”me die”), deci ”sunt înmărmurit”! Dar acea formă era Zburătorul de la începutul poveștii și sufletul meu pereche, puterea din prezența lui fiind copleșitoare. Dacă toată acea isterie relaționată cu dragostea s-ar vindeca, atunci cu siguranță această emoție s-ar preschimba în acel minunat și atât de curat și pur sentiment al dorului de îngemănare cu sufletul pereche pe care l-am văzut și simțit că există scufundat undeva în adâncurile psihicului meu! Mai mult decât atât, dacă inima nu mi-ar fi împrăștiată în atâtea versiuni și nuanțe ale suferinței în chestiuni de îndrăgosteală, atunci semnificația acelui sentiment de deplină siguranță trăit în preajma și în brațele lui s-ar limpezi complet fiindcă era abilitatea de a recunoaște pe sufletul pereche dintr-o mie și de a ști, de a simți când o persoană este total nepotrivită pentru tine. Când am terminat de scris prima parte a scrisorii, ceasul arăta 13:09. Dincolo de semnificația kabalistică a acestor două numere, ele sunt și data din calendar când această transfuzie a fost făcută, eu devenind conștientă în acea zi că el există. Mai mult decât atât, am mai primit prin muzică printr-o procedură care nu m-a dezamăgit niciodată la capitolul acuratețea mesajului venit de la Ființa interioară profundă o listă de melodii ale căror titluri au fost menite să îmi întărească convingerea că cel de la sfârșit este cel care îmi bântuie visele de atâta amar de vreme, ultima melodie din listă spunând totul despre identitatea celui de pe 13.09.2015:
1 Enigma – Beyond the invisible
2. Eve – Let me blow ya mind
3. Grey Daze – What„s in the eye?
4. Loredana Groza – Bună seara, iubite
5. RZA feat. Xavier Naidoo – Ich kenne nichts dass so scon ist wie du

De ce a venit azi-dimineață după ce nu s-a mai manifestat de nici 10 ori în ultimul an, de când Lucifer și-a dezvăluit infiltrarea în poveste? Pentru asta trebuie să mă întorc la evenimentele ultimelor câteva zile și la concluziile desprinse în urma meditațiilor și cugetărilor mele, așa că va continua!

apr. 122021
 

Luni, 12 Aprilie 2021

Azi-noapte l-am visat pe VladN., ceea ce face ca toată seria asta de vise cu fostele mele simpatii din trecut din ultima vreme să fie bătătoare la ochi. În fond, Ființa interioară profundă lansase această campanie de purificare a trecutului meu romantic în ziua în care eul feminist a fost dezgropat din mormântul subconștientului meu, așa că nu mă miră foarte mult de ce aceste chipuri care au creat puternice impresii sentimentale asupra mea sunt luate iarăși la rând pentru a fi înțelese, disecate și apoi eliminate.

Mărturisesc că toată această muncă interioară are câteodată un caracter plictisitor, putându-se lesne transforma într-o rutină mecanică pe care mintea nu va întârzia să o respingă. Cum trăiesc în condiții de viață atât de limitative, percepând în mod foarte accentuat dezechilibrele și lipsurile întâmpinate pe cale, de la o vreme am început să nu mai am tot atâta tragere de inimă pentru chestiunea aceasta a dizolvării egoului, tânjind cu multă ardoare după vederea trupească ce îmi lipsește, după culoare, după soare, după aer, mult aer proaspăt și binefăcător, după mișcare în natură, după vânt și după verdeață.

Dar simt acest pronunțat dezechilibru mai ales la nivelul centrului emoțional, deci în inimă, nevoia de companie umană devenind deja o povară atât de apăsătoare încât simt că mă apropii, cu adevărat, de limita mea de toleranță față de situația în care mă aflu.

Azi-dimineață m-am trezit dincolo de zidul somnului în interiorul acestui gol din inima mea pe care nicio activitate nu îl poate umple, nici măcar acestea cu caracter spiritual, nici măcar minunatele experiențe onirice pe care Ființa reală mi le dă din belșug. Orice acțiune sau activitate puneam în mișcare în timpul acestei trăiri sufletești pe care am experimentat-o azi-dimineață nu reușeam să umplu acel gol. Era golul pe care absența sufletului meu pereche o simbolizează în viața mea, conștiința trezindu-mi-se în interiorul acestei emoții copleșitoare care trebuie să nu fie necunoscută niciunui muritor care a aspirat și continuă să nădăjduiască la întâlnirea sufletului pereche.

Pe undeva pe cale, învârtindu-mă ca un titirez băgat în priză în casa în care mă trezisem, am perceput prezența Luciferului particular și dacă nu m-am ținut scai de el, mai ceva ca cea mai nesuferită lipitoare, urmându-l peste tot și rugând și cerând și cerșind și implorând să fiu lăsată să îl întâlnesc pe Marius în lumea vizibilă a materiei fiindcă nu mai puteam îndura acel dezechilibru pe care îl percepeam în chip limpede și clar în acele clipe, munca din postura de celibatar având o limită de care eu mă apropii furtunos din cauza centrului emoțional, a inimii!

Dar Luciferul particular nu dădea răspuns solicitărilor mele, făcându-mă să îl urmăresc peste tot, până în clipa în care am ajuns în dreptul unui balcon, moment în care mi-a spus:
– Ia privește în sus!

Atunci m-am uitat la bolta cerească unde am văzut o sclipire de lumină care, umplându-se, lărgindu-se și rotunjindu-se, s-a preschimbat într-un corp astral sferic și luminos ca un soare în miniatură. S-a apropiat cu repeziciune de mine până ce a ajuns în dreptul meu. Ceva îmi spunea că nu era Tatăl Ceresc, iar când acest astru mi-a vorbit cu acea voce feminină auzită de atâtea ori înainte, am știut că era Ființa interioară cea care se manifesta în acel chip simbolic al unui astru luminos și strălucitor. Și mi-a spus astfel:
– Dacă aș fi în locul tău, m-aș ocupa acum să mă întorc iar și iar și iar la acele ppuncte de început.

De acolo m-am întors în starea de veghe cu imaginea astrului stăruind pe retina ochilor mei și cu sentimentul că trebuie să mă întorc iar și iar la anii copilăriei ca să identific alte puncte de origine ale suferințelor și blocajelor mele. E tema pe care și Luciferul particular mi-o încredințase săptămâna trecută, din aceasta venea și refuzul său de a-mi lua în seamă cerșitul și tâânguielile. Nu îmi făcusem temele.