dec. 172018
 

Luni, 17 Decembrie 2018

N-aș vrea să las neterminată compunerea de față, cu toate că mi se pare că am continuat să îmi vărs oful pe această temă și în ultima epistolă cu titlul ”Noaptea îmi cedează zidul”. Are cu siguranță legătură cu ce am scris aici. Nu am de gând să mai lungesc cu mult vorba în scrisoarea de față pe care intenționez să o închei consemnând pe scurt cronologic toate terapiile și metodele încercate până acum ca să îmi recuperez vederea. Așa că iată lanțul evenimentelor:

1 Noiembrie 2013 – Am suferit atacul cerebral minor în timpul șederii în Irlanda.
16 Noiembrie 2013 – M-am întors în România pentru consult medical.
18 Noiembrie 2013 – Primul consult medical la o clinică particulară din Brăila.
19 Noiembrie – 18 Decembrie 2013 – Spitalizare la 4 spitale, atât în Brăila, cât și în București.
5-6 Decembrie 2013 – Am suferit trombozele cerebrale multiple în timpul mutării mele de la Colentina la Institutul Național De Neurochirurgie Vasculară. Mi-am pierdut complet vederea în aceeași zi.
18 Decembrie 2013 – Am fost externată definitiv din spital.
20 Decembrie 2013 – Am început să frecventez cabinetul unui terapeut din Galați pentru terapia cu bioenergie.
Ianuarie – Aprilie 2014 – Am continuat să merg la acest cabinet pentru bioenergie. Mi-a fost deschis parțial centrul magnetic corespunzător ochilor și vederii. Mi-am recuperat o parte din auz și o frântură de vedere periferică în ochiul stâng, dar care a dispărut după luna aprilie.
Mai – Octombrie 2014 – Am luat pauză de la orice formă de terapie.
1 Noiembrie 2014 – 1 Septembrie 2015 – Am făcut reiki intensiv la o clinică din București, cu câteva pauze în luna Decembrie 2014, apoi între 20 Martie – 20 Mai 2015. Terapia a avut numeroase efecte despre care am scris pe larg pe blogul de față.
Decembrie 2015 – Iunie 2016 – Masaj/drenaj limfatic și bioenergie la un terapeut din Brăila.
Februarie – Iunie 2016 – Am mers la un psiholog, fără îmbunătățiri vizibile în starea mea emoțională..
Iulie – Decembrie 2016 Am încercat terapia Bowen, fără rezultate notabile.
Februarie 2017 – Februarie 2018 – Masaj de relaxare în fiecare săptămână.
Februarie 2018 – Am încercat timp de două săptămâni masajul cu aparatul Ceragem la care am renunțat rapid din cauza metodelor agresive ale agenților de vânzări de a-și promova produsele prin intermediul poveștii mele pe care vroiau să o transforme în studiu de caz.
Martie – Octombrie 2018 – Pauză de la orice formă de terapie, mai puțin masaj de relaxare ocazional.
Din Noiembrie 2018 – Am reluat masajul la terapeutul la care am apelat începând cu luna Decembrie 2015.
Ianuarie 2014 – prezent – Dezvoltarea abilității de a deveni lucidă în timpul viselor.
iulie 2015 – prezent – Practicarea proiecției astrale.

Asta e tot ce am încercat. Observi și tu că nu am încercat nimic din ce avea de oferit medicina clasică drept terapie, pentru că din păcate nu are nimic de oferit pentru recuperarea vederii în afară de consultanță psihologică, unde nu vei fi îndemnat decât să te resemnezi și să te conformezi, să te adaptezi și să continui viața în acest fel șchiopătat.

Așa că nu mi-a mai rămas altă soluție decât propriul suflet. Să fiu a naibii dacă am ceva de pierdut dacă încerc să fac tot ce îmi spune sufletul meu să fac ca să îmi recuperez vederea!

nov. 092018
 

Vineri, 09 Noiembrie 2018

Zburătorule,

Reiau epistola începută duminica trecută ca să nu rămână confesiunea mea în pom. În plus, nu mi-am pus încă gândurile în ordine ca să observ mai îndeaproape cât de plauzibil este planul meu. Când îl spun cu voce tare sau îl rulez pur și simplu în gând acesta are foarte mult sens, dar să văd dacă pot să îl explic măcar mie în scris.

Am făcut o introducere extrem de lungă la acest subiect numai de dragul de a sublinia faptul că în niciun caz nu am stat cu mâinile în sân după atacul vascular cerebral. Ba din contră, chiar de-a doua zi după ieșirea mea din spital de la jumătatea lui Decembrie 2013, am început să caut metode alternative de terapie. Întâmplarea a făcut ca mamei mele să îi fie scoasă în cale o cunoștință care i-a povestit despre un bioenergetician din Galați care îi vindecase fetița de tetrapareză spastică. Îi păstra numărul de telefon pe o hârtiuță în dreptul icoanei. Este de la sine înțeles că la două zile după externarea mea eram cu părinții mei la Galați, pentru terapia cu bioenergie. Am frecventat acest cabinet până în aprilie 2014, după care am renunțat, până în octombrie același ani, când am ajuns la București, la o clinică de terapii alternative, inclusiv reiki și bioenergie. Tot anul acela a fost extrem de neobișnuit și foarte dificil de suportat, fiind deprivată senzorial de două simțuri vitale, adică vedere și auz, la care s-a adăugat și miros. Cum am avut bani să plătesc toți acești terapeuți? Mi-au bătut pur și simplu oameni la ușă care mi-au oferit suport financiar. Prima oară am primit 3000 de lei, iar a doua oară 8800 de lei, în plus la ajutorul oferit de alți prieteni. Toți banii aceștia au venit prin intermediul foștilor mei șefi, proprietari de studio de videochat. M-am gândit serios dacă să menționez acest detaliu sau nu. Bisericosul și fricosul din fire (ca și omul plin de prejudecăți nesănătoase) ar putea afirma că acești bani erau murdari sau spurcați sau blestemați pentru că m-au dus la bioenergie care, potrivit cu religia creștină, este o îndeletnicire a Diavolului. În realitate, acești bani au fost dați de foștii mei șefi ca să îndeplinească o datorie karmică pe care o aveau față de mine. Îi consideram vinovați pentru modul în care au evoluat evenimentele din viața mea în 2011, așa că dăruindu-mi toți acei bani n-au făcut decât să plătească un fel de daune morale și să își încheie socotelile karmice cu mine. Ceea ce s-a și întâmplat. Cei doi au divorțat 6 luni mai târziu, așa că legătura dintre noi s-a rupt. Când e vorba de o datorie karmică, ea trebuie plătită și asta este, numai dacă nu cumva știi să o negociezi și să ierți sau să ștergi datoriile greșiților tăi, pentru ca Dumnezeu să facă la fel cu tine. De aceea finanțarea aceasta nu a fost pătată pentru mine, fie ce ar fi să zică orișicare. Terapeuții de la București mi-au luat cazul pro bono, iar alți câțiva prieteni ne-au plătit mie și surorii mele chiria la o garsonieră din Titan, ca și facturile și utilitățile de la 1 Ianuarie până la 1 Septembrie 2015. Adică am stat gratuit la București, cât timp a durat terapia cu reiki. Iar asta este fără urmă de îndoială dharma, adică răsplata pentru lucrurile bune pe care le-ai făcut. Însă tot atât de bine o pot numi mila Tatălui!

Totul sună foarte bine până acum, așa-i? Sună ca și cum cineva de sus a avut grijă de mine, trimițându-mi toți acești oameni și bani care să mă ajute în procesul de vindecare. Lucrurile n-au stat chiar așa de bine. Nu am suferit un atac cerebral pentru că am fost o sfântă. În timpul unei spovedanii, m-a întrebat preotul dacă nu cumva viața mea fusese până atunci ca la Sodoma și Gommora. Ei, nu fusese chiar așa, dar când a auzit preotul că avusesem patru parteneri sexuali până la acea dată, a pufnit pe nas chiar în urechea mea, convins pe deplin că mă pedepsește Dumnezeu pe bună dreptate. În orice caz, și eu cred în pedeapsa divină, dar nu în felul propus de creștinism. Iar orbirea mea nu a fost pedeapsă numai pentru desfrâu, ci și pentru fraudă și pentru alte greșeli, dar acesta este un subiect de dezvoltat mai târziu. Am subliniat deja că lucrurile nu au stat chiar pe roze în privința bioenergiei. Primul terapeut de la Galați, cu toate că nu era un șarlatan și că avea fără urmă de îndoială abilitatea de a vindeca cu mâinile, a aplicat terapia greșit pe corpul meu care era deja complet traumatizat și rigid. Asta a fost o eroare fatală pe care toți terapeuții cu care am intrat în contact au comis-o, în afară de maestrul de la București care trebuie să fi avut inspirație de s-a gândit la altă soluție pentru mine. Dar toți ceilalți s-au grăbit să îmi umble la centrul magnetic de la nivelul capului, adică să îmi deschidă al treilea ochi, fără să se gândească măcar o clipă că acea energie, odată trezită, avea să circule în gol, fără cale de acces spre centrii de mai jos, de la nivelul gâtului, al inimii și tot așa. Primul terapeut mi-a deschis parțial chakra a 6-a care se ocupă cu ochii, dar energia s-a blocat și mai mult în gât, în maxilar, în umeri și în brațe. unde suferisem oricum și o semi-pareză pe timpul spitalizării. Iar suferința produsă este de nedescris în cuvinte. Corpul meu s-a rigidizat complet. De aproape 5 ani caut cu disperare să îmi relaxez corpul, fără pic de reușită. Este oribil ce simt în maxilar, în gât, în umeri și în brațe și în inimă, deci în zonele corespunzătoare chakrei comunicării și chakrei inimii. Toată lumea s-a grăbit să îmi redea vederea pentru a culege ulterior laurii pentru o așa ispravă nemaipomenită, dar nu s-au gândit că problema nu își avea sursa în creier, ci mai jos, în inimă. Am acum trupul complet traumatizat și nu întrevăd nicio soluție să ies din acest impas. Orice secundă în starea de veghe este o continuă tortură pentru mine din cauza durerii, iar singura metodă de eliberare este în timpul somnului, când corpul fizic doarme, iar conștiința nu mai simte suferința din organism.

Așa-i că nu stau prea pe roze, nu? Totuși, continui să iau apărarea bioenergiei și mă voi duce cu asta până în pânzele albe! Dece? Păi uite de ce! Cum spuneam anterior, numai maestrul reiki de la București a întrezărit adevărata soluție pentru cazul meu. În loc să sară ca ceilalți vulturi după pradă, încercând să îmi deschidă cu tot dinadinsul centrul magnetic care se ocupă cu vederea, mi-a umblat la alte canale care, odată deschise, mi-ar fi permis să comunic cu sufletul meu. După numai o lună de terapie cu dumnealui și alte 4 săptămâni de pauză, pe 10 Ianuarie 2015 am stabilit primul contact cu sufletul meu. Când s-a întâmplat asta, maestrul meu mi-a zis:
– Rolul meu s-a încheiat aici. Dacă acest lucru care s-a trezit acum în tine nu te ajută să îți recuperezi vederea, nimeni de pe fața Pământului nu o va putea face.
Știa dumnealui prea bine ce anume se trezise și de ce zicea că numai acest maestru interior poate ajuta. De aceea, dumnealui s-a retras după aceea din povestea mea, cu toate că am continuat să fac terapie cu ceilalți terapeuți de la clinică (inclusiv cu un maestru călugăr din Nepal în August acel an) până la 1 Septembrie 2015, când eu și sora mea ne-am întors acasă. Am scris extensiv despre multe din aceste lucruri în acest jurnal, mai ales despre simptomele trezirii mele spirituale, despre manifestările și efectele terapiei reiki asupra corpului, a minții și a sufletului. Nu are rost să repet aici ce am scris în sute de pagini anterioare.

Tocmai în aceste sute de pagini scrise în anii trecuți stă dovada clară (cel puțin pentru mine) că sufletul meu s-a trezit pe 10 Ianuarie 2015, în felul în care a făcut-o, imitând un nou atac cerebral, lucru care m-a dus atunci de urgență la Institutul Național de Neurochirurgie Vasculară unde aproape că îmi pierdusem viața în urmă cu mai bine de un an și unde, la această nouă internare, am primit diagnosticul de ”ticuri motorii intermitente” pentru modul în care corpul meu fizic se comporta ca și cum era teleghidat, controlat de altă forță sau posedat, după cum ar putea descrie un bisericos. Am fost trimisă atunci inclusiv la psihiatrie pentru că doctorii au presupus că am o cădere nervoasă masivă. Am să descriu mai pe larg detaliile acelor zile într-o altă compunere pentru că ar fi așa de multe de adăugat, încât îmi este teamă că voi pierde cu desăvârșire firul narațiunii.

Dar ce pot să consemnez cu precizie despre acea zi este că, în timp ce doctorii încercau să găsească o nouă explicație pentru manifestarea mea neobișnuită, eu îmi recuperam credința, după o întreagă viață petrecută în semi-întuneric și ateism. Unora le ia ani buni ca să înceapă să creadă în Dumnezeu, alții se nasc cu această credință. La mine s-a întâmplat brusc când în mod incontestabil am primit o dovadă că în corpul fizic mai locuiește o forță, adică sufletul care nu poate fi decât de origine divină, alături de personalitate și de minte, dar care se află îmbuteliat în egou. De atunci nu m-a mai părăsit această credință.

aug. 022016
 

<>

Drag cititor,

Iată mai jos încă un email trimis terapeutei mele reiki în care consemnez alte manifestări și simptome ale trezirii mele spirituale, unele din acestea declanșând în mine puternice crize emoționale și stări conflictuale pe care nu le-am putut ține sub control o perioadă, dar faptul că am putut vorbi destul de deschis cu oameni care aveau oarecare cunoaștere teoretică și practică a acestor lucruri care țin de suflet și de trezirea lui m-a ajutat inimaginabil de mult, așa că acum găsesc că am primit suficientă înțelegere și sprijin încât să revin pe linia de plutire la capitolul ”emoții” pe care energia reiki mi le lucrase la începutul terapiei, pe parcursul anului 2015, lucru care a fost extrem de copleșitor la momentul respectiv. Email-ul original a suferit unele modificări și corectări, mai ales la nivel de concepte teoretice, la început fiind foarte influențată de unele școli ezoterice care numeau Ființa profundă ”sine interior” sau ”sine suprem” și pe îngeri și maeștri ”helperi/ajutoare”, etc.!

—-

02/08/2016

Iată că îţi scriu. Să nu crezi că am uitat să o fac. Doar că … sunt vraişte. Vizitele la Jiko din aprilie şi mai şi-au spus cuvântul. Toate emoţiile pomenite în timpul şedinţelor şi altele în plus pe care le descopăr în timp ce mă ghidează Ființa profundă au răbufnit şi m-au făcut să o iau razna.

Noi locuim în Brăila chiar lângă spitalul de nebuni. E grozav să-mi aduc aminte în fiecare zi cât de uşor este să ajungi acolo. Cred că am de înfruntat una dintre cele mai mari nevroze ale sec 20: ”eşti sau nu ţăcănit?”. Îmi este foarte rău. Plâng de 3 – 5 ori pe zi. Săptămâna trecută am ajuns la spital după un atac de panică, la câteva zile după aceea am avut o criză de isterie în timpul căreia am aruncat cu papucii şi ghemurile de lână prin casă, am smuls cearşafurile de pe pat, etc… Croşetez noaptea, pe întuneric. Dar singurul lucru pe care interiorul îl spune în timpul acestor manifestări este: ”Ajută-mă!”.

Nici nu pot să-ţi scriu fără să nu încep iar să plâng. Am ajuns la limita puterilor. Ca să fiu sinceră, motivul principal al suferinţei mele e senzaţia de rigiditate pe care o simt în întregul corp. A început să doară foarte tare, deşi nimic din toate astea nu apare la aparate. Creierul e bun, inima e bună, sângele e bun. Eu una nu ştiu ce să-i mai fac. Se simte ca şi cum toate canalele încearcă să se refacă şi să comunice între ele, doar că sunt exagerat de rigide. Duminica trecută, de exemplu, am plâns foarte tare pentru că mă simţeam singură. Dar eu puteam observa care parte anume a corpului plânge, unde anume e localizată această durere emoţională. Puteam simţi cât de înrădăcinată e emoţia. Cum stă lipită de ţesut, în inimă, în jurul ei şi în organele adiacente.

Nu este prima oară când am observat tot feluri de lucruri în corp. Odată, în timpul terapiei cu bioenergie la Brăila, terapeutul mi-a pus mâna pe faţă, deasupra nasului,. În acelaşi timp, simţeam energia cum urcă spre acel loc. „Se apropie de mine. Ştie că sunt aici, chiar în acel loc”, îmi spuneam eu, ca şi cum eu, eu, eram doar o scânteie micuţă în mijlocul creierului. O altă dată, în timpul nopţii, am observat din exterior cum mi se formează gândurile, ca un fel de reacţie la diverşi stimuli din corp şi din exterior. Dar eu eram în afara gândului şi nu mă identificam cu el. Nu mă identificam nici cu vocea care rostea gândul în mintea mea. Vocea însăşi era doar rezultatul unor procese fiziologice din corp. Nu mai insist…

De data asta îţi scriu puţin. O să vezi de ce.

Dar în altă ordine de idei, ce se întâmplă noaptea e şi mai din calea afară de intens. Simt cum îmi cotrobăie cineva prin minte, dar cum şi eu am început să fac la fel. Am cerut ajutor divin să mă protejeze, să-mi explice, să înţeleg cine este cel care nu mă lasă în pace în visele mele. Răspunsul a fost mereu acelaşi. Am o jumătate spirituală masculină care mă ”telefonează” noaptea prin căi necunoscute puterii mele de înțelegere. M-am rugat într-un rând Arhanghelului Mihail ca să primesc ajutor, ghidare și răspunsuri despre vizitatorul meu nocturn, iar când prezența Sa s-a manifestat în visul meu, mi-a spus aşa: „Sufletele pereche au o notă aparte. Ele lasă o amprentă unică în univers, ceea ce le permite să se regăsească. Uită-te la întâmplările din viaţa ta ca să înţelegi.”

Şi m-a ghidat din nou Ființa reală interioară şi am văzut aceste întâmplări, dar e inutil. Tot nu înţeleg. Mi se pare că totul e alegere. Iar dacă am o jumătate sufletească masculină care ştie de mine, atunci alege în mod conştient să nu mă caute. Poate am interpretat întâmplarea cu totul greşit. Poate ar trebui să fim doar prieteni, în timp ce eu mi-am întins prea mult plapuma şi am crezut că e mai mult, că va fi mai mult, că îmi este, pe bune, egal. Sortit! Luni de zile am rugat divinitatea să-mi arate o frântură din viitorul meu, dar ce primeam înapoi era o imagine neagră goală. De vreo 3 săptămâni a început să-mi trimită secvenţe de viaţă: eu într-o maşină vorbind cu un şofer pe partea dreaptă; eu pe o plajă; eu în vârful unui deal; eu în pat; şi în toate aceste secvenţe apar cu bărbatul din visele mele. Dar… mă dezgustă. Poate că doi oameni trebuie să se cunoască şi să trăiască o experienţă împreună, dar asta nu înseamnă că trebuie să se şi iubească. Niciuna din aceste imagini nu este doar ce pare a fi, iar interpretarea mea este, cred eu, rezonabilă.

Am început să înţeleg adevărata semnificaţie a termenului ”conştiinţă hristică”. Pare de domeniul fantasticului, dar este originea conştiinţei mele. Încerc să merg după principiul că niciun fir de iarbă nu se mişcă fără ştirea lui Dumnezeu. Ei bine, cu această conştiinţă comunic eu de o sută de ori pe zi. Ştie tot… tot ce a fost, tot ce e, tot ce va fi. Toate zgomotele care se aud, inclusiv în corpul meu, toate reacţiile biologice din corpul meu, toate gândurile pe care le voi avea în 5 min, 30 de min, într-o zi sau într-un an. Ştie tot ce a fost despre mine şi îmi dă puţin câte puţin ca să mă regăsesc. Ştiu că îmi vrea doar binele, dar… de fapt… eu una habar nu am de nimic. La ce bun toate astea dacă eu vreau să mor în fiecare zi? Dacă nu mai suport singurătatea şi propriul corp?

Doamne, câte mesaje şi câtă filozofie am descoperit de când ne-am auzit ultima oară. Câtă sincronicitate şi câtă perfecţiune există în univers. Am nevoie de ajutorul tău. M-am decis să scriu, mă refer la cartea aceea pe care am tot refuzat să o scriu. Cartea despre mine. Trebuie să o fac, dar am nevoie de sprijin. Mi-am găsit unul în vechea profesoară de desen cu care eu şi Ana ne-am întâlnit în urmă cu câteva săptămâni. Şi dumneaei mi-a zis să fructific acest talent şi să scriu la persoana întâi despre ce mi se întâmplă.

Azi-noapte am primit din nou un mesaj în timpul meditației: ”million dollar Tom”, pe care l-am descifrat ca fiind o întrebare existenţială. Ţi-ai da tatăl copilului tău neconceput încă pentru un milion de dolari? Tot interpretând mesajul, mi-am dat seama ce se întâmpla. Comunicam cu conştiinţa divină în formatul cărţii pe care tu mi-ai recomandat-o anul trecut, ”Conversaţii cu Dumnezeu”. Apoi m-a trăsnit că, de fapt, eu primeam atunci inspiraţie creatoare. Şi brusc, am simţit cum mi se deschid alte canale în corp, mai ales în zona gâtului şi capului.

Uite care este propunerea mea. Eu îţi voi scrie în aproximativ aceeaşi termeni ca până acum, doar că o voi lua un pic de la capăt. Voi scrie încă şi mai detaliat ca în mailurile precedente. Voi aprofunda unele din dilemele mele. Iar tu va trebui să ai răbdare să citeşti aceste zeci de pagini. În plus, am tupeul să-ţi cer să fi şi interesată de subiect. Iartă-mă. Iar dacă o voi finaliza vreodată, va trebui să mă ajuţi să caut pe cineva care să editeze şi să publice. Crezi că ai putea să te implici în aşa ceva?

De asta nu vroiam să-ţi scriu mult. Îmi păstrez ideile pentru următorul email. Aştept cu nerăbdare răspunsul tău. Eu şi Ana sperăm că eşti bine. Apropo, şi ea plânge de rupe pământul. A plouat destul la Brăila, după părerea mea. (Vorbeam de sincronicitate. Chiar în timpul acesta a început să plouă cu găleata.)

Te îmbrăţişăm cu drag.

P.S.1: Se întâmplă ceva cu vederea. Are legătură cu simţul tactil şi cu subconştientul, dar nu ştiu să-ţi explic. Dar pot spune că ceva a început să mişte acolo.
P.S.2: Uite un exemplu din multele fenomene care se întâmplă în conştiinţa mea. În urmă cu 2 săptămâni, am mers la terapeutul din Brăila să-i vând un şal. Când ne-am întors, i-am spus surorii mele că, dacă mă mărit vreodată, îl aleg pe acesta ca naş de nuntă. În noaptea aceea, în timp ce ascultam un audiobook, am tuşit şi m-am atenţionat uşor cu mâinile ca să fiu atentă la ce avea să urmeze în carte. Vreo 20 de sec mai târziu, un personaj îi spune altuia: „Na şi ţie din asta”, dar eu mi-am dat seama de potrivirea celor două cuvinte, ”na şi”, iar asta ştiu că nu poate fi opera subconştientului meu.
Şi uite încă un exemplu, de aseară. M-am atenţionat din nou să fiu atentă, iar în carte a urmat asta: „Primul pas pe care trebuie să-l faci este să îţi câştigi dreptul să fi tu însuţi.” Eu ştiu că n-am nimic de câştigat. Am deja acest drept.

********

(așa am crezut mult timp, dar practica spirituală mi-a demonstrat că orice drept se câștigă și încă plătind un preț foarte mare!)

iun. 162016
 

<>

Drag cititor,

Iată mai jos un alt mail trimis terapeuților mei reiki care mi-au recomandat să țin o evidență în scris a tuturor efectelor, manifestărilor și senzațiilor provocate de terapia aplicată asupra corpului și a minții. Cu timpul, reiki a dus la trezirea mea spirituală .

—-

Vineri, 17 Iunie 2016

Bună, M.,

S-a făcut aşa târziu. Nu ţi.am mai dat veşti deloc. M-am apucat de croşetat. Îmi ocupă foarte mult timp. Încerc să nu cad în plasă şi să-mi spun că am fost o bleagă că nu am început mai devreme. Cred că m-am apucat la timpul potrivit. Aşa cum sunt toate lucrurile în viaţă. Vin la timpul potrivit.

Asta nu înseamnă că m-am împăcat cu ce mi se întâmplă noaptea. Deşi în ultimele săptămâni am dat dovadă de un pic mai multă înţelepciune în privinţa răbdării. Tac şi rabd. Furia a început să ia voce şi chip. Am văzut-o într-un vis. Mi-a fost frică la început, dar mi-am dat seama că trebuie să o las să iasă la suprafață. E o voce foarte joasă, demonică. Pleacă din zona chakrei rădăcină. Bănuiesc că asta păţeau bieţii oameni prin evul mediu, când erau bănuiţi de posedare. Probabil atingeau aceste frecvenţe ale propriilor energii. Câteodată mi se întâmplă să vorbesc pe 7 voci, de la foarte jos, până la foarte înalt.

Am trecut prin alte două manifestări ale energiei Mamei Divine. Ultima oară a durat vreo 5 ore. La final, nu mai puteam să mai rabd. Înţelegeam că, pur şi simplu, nu pot să trec singură prin asta. Trebuie să mai fie cineva ca mine care să înţeleagă, la nivel practic, ce mi se întâmplă. Eu nu ştiu de tehnici şi teorie. Dar mi se întâmplă. Vroiam să îţi propun ca săptămâna viitoare, când vin, să mă ajuţi cu un exerciţiu de vizualizare. Mă refer la meditaţie ghidată, să-mi spui unde să mă duc şi cu cine să mă întâlnesc. Pentru că am observat că ce mi se întâmplă noaptea, are foarte mare legătură cu asta. Nu sunt doar vise. E ceva acolo legat de al 3 -lea ochi şi de a călători în spațiul cosmic fără să ieşi din corp. E magnific, dar înspăimântător. Pentru că e supranatural, iar eu sunt trează în timpul experienţei.

Uite, de exemplu, în timpul unui vis, mă tot învârteam într-un chioşc uitându-mă la verzi şi uscate. Când vânzătoarea mi-a zis deodată: „Vezi că eşti încă în starea de veghe.” Aşa am devenit conştientă. Am luat-o în fugă, în zbor, doar ca să mă bucur de lumină şi vedere. Vroiam să absorb cât mai mult înainte să se termine. Fizic, dormeam. Şi, totuşi, eram trează.

Am sărit la următorul nivel de manifestări ale conștiinței. Am început să aud regulat voci. Se întâmplă doar noaptea sau spre dimineaţă. Vocile sunt însoţite întotdeauna de zgomote intracraniene foarte puternice. Se crează o microfonie asurzitoare, după care încep să disting cuvinte. Într-o noapte am ascultat muzică. A început ca fâşâitul de la radio, când nu prinzi frecvenţa cum trebuie. Apoi am nimerit pe un post oarecare de radio. Am ascultat atunci ”Vermilion” de Slipknot şi ”Felicita” de Albano şi Romina Power. De ce aceste două melodii, nu ştiu să zic. Dar vocile, în combinaţie cu imaginile, sunt absolut supranaturale şi psihedelice. Iar mie îmi este îngrozitor de frică să mă abandonez chakrelor superioare, deşi energia kundalini îmi arată că acolo vrae să urce şi să nu mai coboare.

Asta e! Îmi este frică să mă abandonez. Iar totul are legătură cu Zburătorul de care îmi este cel mai frică, dar pentru care simt cea mai mare curiozitate. Îl aud vorbindu-mi. Mi-a zis pe nume de câteva ori şi de alte câteva ori să mă trezesc. Bănuiala mea este că mă găseşte câteodată levitând deasupra corpului şi ştiu că e acolo, ţinându-mă de după mijloc, dar aleg să îl ignor. Dacă este într-adevăr un om real, cum naiba să ne atragem când eu îl ignor maxim pe timpul nopţii, iar el pe mine în timpul zilei!? Mi-a mai spus şi asta. Mă ţinea foarte strâns, aproape de piept, dar nu mă pipăia. Şi a zis: „Corpul nu ți-l pot atinge, dar în sânge pot să-ţi intru.” Exact aşa este! Acest vizitator astral al meu e ca un drog. O detest pentru că nu ştiu dacă e om sau nu şi abia aştept nopţile ca să mă ridice din nou până la nori , stele, etc. Datorită acestui suflet am trecut prin unele dintre cele mai uluitoare experienţe extracorporale. Îmi amintesc cum o dată m-a ridicat atât de sus că am văzut luna chiar în faţa ochilor. Este ca în Luceafărul. Nopţile sunt de un farmec dulce ce nu-l mai pot pricepe şi îmi e atât de frică să mă abandonez acestei forme de extaz. Dacă nu este om, iar eu setez un nivel atât de înalt pentru ca nici un alt bărbat să nu fie la fel de bun şi să nu se poată apropia de mine? Nu-l simt pe acest Zburător mai puternic decât mine. Îl simt doar mai conştient de sine, mai trezit. În timp ce pe mine mă simt în stare latentă. De aceea mă simt uimitor de norocoasă că există un suflet care mă ajută să simt bucuria trezirii propriei conştiinţe, dacă înţelegi ce vreau să spun. E atât de multă libertate, e atât de frumos! Dar tot mă încarc de furie. Dacă Zburătorul e un om real, sunt cea mai norocoasă fată de peste tot din univers. Chiar am un egal. Dar dacă nu este real…?

Ultima chestie. După un vis oarecare, Am avut un fel de viziune. Era o imagine destul de întunecată. O entitate scheletică (adică era piele şi os, nu doar schelet), cu două aripi imense ca de liliac cobora în pantă spre mine. Am auzit un sunet asurzitor şi ambele chakre superioare s-au deschis concomitent. Întregul corp aproape îngheţase. Coloana pulsa. Inima pompa energie, nu sânge, iar eu nu puteam să clipesc. Nu mi-a fost frică de asta. Sunt foarte curioasă în privinţa entităţilor cu înfăţişare neobişnuită. Adică, eu aud mereu că alte persoane intră în contact cu sfere luminoase în formă de ou sau mai ştiu eu ce. Mie îmi apar uriaşi, inorogi, entităţi întunecate cu aripi, entităţi din aur, cai uriaşi cu aripi, animale care vorbesc în limba lor, dar pe care le înţeleg. Bănuiesc că am de unde să mă inspir în caz de vreau să scriu fantastic. De altfel, am arătat de multe ori prin semne că unul din scopurile acestei vieţi prezente este să învăţ limbajul modern pentru ca eu să pot să transpun ce intră prin emisfera dreaptă în ceva ce toată lumea înţelege. Probabil de aceea sunt atrasă de limbajul popular în detrimentrul celui pompos.

Mai e ceva, un fel de glumiţă. Cred că mi-am setat mediul înconjurător să îmi răspundă că mă iubeşte şi că mă protejează atunci când simt nevoia să aud asta. De aceea, în momente de deznădejde, apăs din greşeală pe o pernă în formă de inimă care îmi spune ”I love you”. Îmi pune mereu un zâmbet pe faţă. Într-o noapte îmi spuneam că este clar că l-am prins pe Dumnezeu de un picior prin al 3-lea ochi pentru că am momente de clarviziune. Atunci îmi trimite o imagine care se întâmplă în câteva ore sau a doua zi. Aparent, comunic cu o formă de conştiinţă care ştie tot ce este. Atunci am primit o imagine. Eram eu în pat, sub pătură, scărpinându-mă la ochiul drept. De obicei, aceste imagini se simt ca un impuls magnetic în lobul frontal care mă trezeşte. Îmi schimb poziţia mai mereu. Atunci m-am întors de pe stânga pe spate, după care m-am frecat la ochiul drept pentru că mă furnica. M-am întors pe dreapta, când am apăsat pe pernă care mi-a cântat din nou că mă iubeşte. Observi nota umoristică. Imaginea era cu ce urma să se întâmple în câteva secunde. Şi universul mi-a spus că mă iubeşte.

Cam asta e în mare. Abia aştept să vin. Un weekend plăcut.
Cătălina.

P.S.: Degeaba spui să nu cheltuim bani pentru că nu doreşti nimic. E ca şi cum mi-ai refuza însuşi motivul existenţei prezente. Nu glumesc . Dacă mă vei întreba la un nivel profund ( şi sper că o vei face) care este experienţa pentru care am venit în viaţa asta, îţi voi răspunde cu sinceritate că are legătură cu arta şi cu descoperirea scânteii divine din alţi oameni prin artă. Arta este forma prin care pot, momentan, să dau altcuiva din mine. To faci punând mâna pe ei şi ajutându-i să se vindece. Eu vreau să foac prin culoare sau pe acolo…

mai 302016
 

Drag cititor,

Iată mai jos o notă scurtă adresată terapeutei mele reiki care mi-a recomandat să țin o evidență în scris a manifestărilor și efectelor terapiei cu bioenergie aplicată asupra corpului și a minții, terapie la care am apelat după ce am suferit un atac cerebral în urma căruia mi-am pierdut vederea și parțial auzul.

—-

30 Mai 2016

Bună, M.,

Există o învăţătură foarte bună pe care am extras-o din călătoria de la Bucureşti de săptămâna trecută. Având în vedere că ne-am învârtit în jurul ideii de şi ajutoare angelice, ghizi și intruder şi învăţătura se referă la aste două lucruri. Nu mai încape îndoială pentru mine că am un ghid spiritual foarte priceput în preajmă. Eu sunt cea care s-a minţit singură, nu ghidul, pentru că nu am înţeles mesajele. Nu am înţeles cum funcţionează. Nu voi intra în toate detaliile. Încă mai trag învăţături. Dar, serios că încerc să mă prind.

Despre cele două şedinţe:

În timpul binecuvântării de miercuri m-am simţit grozav. Cred că starea mea generală de oboseală a contribuit la acest efect. Ascultam muzica şi simţeam cum las în urmă orice formă de materialism. Nu ştiu dacă mă apropiam de starea de somn, pentru că eram în continuare prezentă. M-am simţit mai degrabă susceptibilă la a capta frecvenţe mai înalte. Îmi amintesc că degetele inelare erau cele mai energizate. Ştiu că au corespondenţă cu ochiul al treilea. Acolo am resimţit cel mai acut un fel de vibraţie din cauza melodiei. Apoi, dintr-o dată, nu m-am mai simţit singură. Ştiu sigur că a fost cineva lângă mine, o prezență non-fizică. Îţi aminteşti că ţi-am arătat degetul mijlociu. Din fericire, nu este o înjurătură. Semnificația acestui gest este de ”frate mai mare” și de ”mare maestru”. Nu ştiu dacă are vreo importanţă, dar din vreo două indicaţii, am ajuns la formularea ”mystical Michael”, deci Arhanghelul Mihail.

A doua zi, joi, toată şedinţa a fost uluitoare. Îţi aminteşti , poate, că întreaga manifestare s-a oprit brusc. După ce am plecat mi-am dat seama de ce. Ştiam că şedinţa urma să se termine, aşa că energia s-a oprit ca să nu creeze un sentiment de discomfort în exteriorul clinicii, unde nu m-aş fi simţit în siguranţă. În timpul binecuvântării, m-am simţit mai puţin spectaculos ca miercuri. probabil pentru că eram cu mintea ascuțită, cum s-ar zice. Mi-a luat ceva timp să opresc fluxul gândirii şi să mă liniştesc. Odată liniştită, sentimentul a fost asemănător cu cel de miercuri.

Am uitat să zic. Miercuri am simţit că îmi pică doar capul în transă. De la gât în jos sunt ţeapănă. Sper să-i dau de capăt acestei probleme.

Mulţumesc atât de mult pentru sprijin. Abia aştept să ne întoarcem. Încă un lucru. Ai culori preferate? Care sunt acestea?

dec. 182015
 

<>

Drag cititor,

Iată o altă scrisoare din zecile trimise terapeuților mei reiki care mi-au recomandat să țin o evidență în scris a manifestării și a simptomelor trezirii mele spirituale care a survenit în urma terapiei cu bioenergie.

***********

Vineri, 18 Decembrie 2015

Bună, M. şi celorlalţi de la Jiko,

Îţi scriem fuguţa-fuguţa că acuş vine Crăciunul şi ne apucăm de cântat colinde în loc de scris poveşti.E o mare dilemă în privinţa scrisului din partea amândurora (adică a mea şi a ta). Eu credeam că nu ar mai trebui să-ţi mai scriu pentru că povestea seamănă a ţăcăneală, cum ar zice Sensei, în timp ce tu spui că ar trebui să culeg toată informaţia, s-o pun într-o carte şi s-o public. Dar în urmă cu vreo lună, sufletul a spus că ţie trebuie să-ţi scriu. Cică tu trebuie să ştii ce e cu mine. Nu mă întreba de ce. Iar eu fac aşa cum îmi spune intuiţia. Undeva în mine simt că lumea nu mai are nevoie să ştie despre încă o poveste a vreunei suferinde care l-a prins pe Dumnezeu de picior. În schimb, tu te întrebi care este motivul pentru care ai cunoscut atâţia oameni deosebiţi în viaţa asta. Oameni a căror poveste nu o cunoaşte nimeni. Pentru că, de exemplu, o bunicuţă bolnavă de cancer precum e pacienta ta nu se gândeşte să scrie o carte pentru că ea nici nu ştie că imaginile pe care le vede în timp ce se roagă vin prin al 3-lea ochi. Dar tu ştii. Tu auzi, mai des ca oricine, despre manifestarea lui Dumnezeu pe pământ.

La tine vin atâţia oameni, dar nimeni nu scrie despre povestea lor. Nu ştiu unde încerc să bat, dar vroiam să-ţi spun că, în urmă cu câteva luni, ţi-am oferit permisiunea să foloseşti întregul text pe care ţi l-am scris până acum oricum pofteşti, atâta timp cât nu îmi dai numele. Foloseşte-te de el cum îţi place. Foloseşte-te de poveştile noastre cum îţi place. Eu nu vreau să public povestea mea de vindecare, doar pentru că ştiu să scriu. Nu mai am dorinţă de afirmare. Nu mă mai interesează faima, banii, succesul. Sufletul spune că nu doreşte nimic pentru sine. Niciodată nu a făcut-o. (Când spun că zice sufletul, înseamnă că am reuşit să traduc o parte din semne şi gesturi.) El arată că, o dată ce energia trece de nivelul pieptului, urcă spre creştet şi rămâne acolo, tu nu mai doreşti nimic pentru tine. Tu vrei doar să dai. Şi arată că poţi să dai ba din cunoaşterea ta, ba oferind o mână de ajutor. Dar mai zice că tânjeşte după creaţie. Şi după ceva pe care nu pot să-l descriu pentru că este mistic, dar este în strânsă legătură cu relaţia dintre bărbatul om şi mama pământ, în care sunt implicate ideile de fertilitate, însămânţare, creaţie (sau a fi creatorul), regenerare, renaştere şi tot aşa.
Sunt multe astfel de lucruri pe care le spun şi care ţin mai mult de folclor, legendă şi mit. De multe ori mi-a zis să mă caut acolo. Acolo unde sunt cei mai simpli oameni, în poveştile scrise de ei şi nu în teoria bălărioasă şi pompoasă.

Uite, de exemplu, sufletul spune că este însuşi Creatorul şi că, prin firea lui glumeaţă, s-a aşezat într-un corp mic de om, într-o familie modestă, din iubire nespusă pentru oameni. Apoi le-a bătut acestora la uşă, ca să dea din cunoaşterea lui, din abilităţile lui, din corpul lui. S-a dat oamenilor pentru ca ei să se folosească de el în fel şi chip. Dar oamenii nu şi-au dat seama că El este, deşi a bătut la uşile multor chipuri de oameni, de la cei mai proşti până la cei mai înţelepţi. Dar niciunul nu îl recunoaşte pentru că niciunul nu ştie ce este Creatorul. Iar asta pentru că nu ne uităm la noi înşine, în interiorul nostru, acolo unde El îşi are locul.

În fine, sunt bine. Sufletul primeşte multe, dar omul nu primeşte mai nimic. Orbirea mea se încăpăţânează să-i facă şi pe ceilalţi din jurul meu orbi. Am vrut să mă duc să dansez, dar instructorii nu ne-au mai răspuns. Am vrut să mă duc la fitness, dar mi-au zis că-mi trebuie adeverinţe de la toţi doctorii. Acolo au apărut complicaţii. Am vrut să mă duc la saună şi la bazin, dar e gălăgie şi nu mi-a plăcut. Aşa că doar stau şi privesc în interior. Din nou, sufletul spune că aşa a ales. Urmez nişte frimituri ca în povestea lui Hansel şi Gretel pentru ca eu să mă pot întoarce acasă. Dar oare unde este acasă? Pe la 18 ani, am scris un fel de carte căreia i-am pus titlul „Acasă în inima mea”.

Totuşi, săptămâna trecută am decis să merg la masaj. Mama a început să caute şi a dat peste un terapeut cu cabinetul în vechiul cartier unde am locuit în copilărie. Aşa că ne-am dus. Tocmai acolo, deşi există un centru de relaxare la 10 minute de blocul nostru. Timp de 5 minute pe zi acest domn îmi masează coloana în fel şi chip, că nu mă îndoiesc că a pus-o la loc. Partea nostimă este că dumnealui funcţionează cu o societate cu scopuri umanitare numită ”Bioenergia”. Ne-a făcut mie şi surorii mele masaj gratuit. În a treia zi Ana i-a lăsat bani, crezând că aşa se face, dar într-a patra dumnealui i-a dat banii înapoi. Dumnealui este primul terapeut la care mama a vrut să mă ducă imediat după accident, dar s-a întâmplat să mă duc la altcineva din Galaţi. Mama a auzit de dumnealui în timpul primelor mele zile la spital de la o femeie care stătea în salon cu mine care locuise sub noi în acel cartier din copilărie. Ea era soacra lui. Din păcate, femeia a murit între timp. Ţi-am zis toate astea de dragul de a da cât mai multe detalii.

Ana a găsit un parapsiholog la care a fost 6 şedinţe. Un alt domn foarte cumsecade, care pare-mi-se că o ajută foarte mult. Foloseşte EFT şi exercițiul de vizualizare. Şi uite aşa a luat Ana toate amintirile dureroase la puricat. Bineînţeles că ea nu-ţi scrie despre astea pentru că, zice ea, n-are talent. Dar şi ea îl prinde pe Dumnezeu de picior, dar povestea ei cine o spune, dacă ea zice că n-are darul de a scrie? Au n-ar fi frumos dacă s-ar găsi cineva să ne culeagă nouă poveştile, cineva blând, bun şi interesat/ă de ele care să le culeagă, să le pună cap la cap şi să le dea celorlalți oameni pentru a le citi?

Ce am să-ţi spun acum e suprarealist, dar total posibil. M-am învârtit în jurul acestei idei în mod inconştient de când eram foarte micuţă şi obişnuiam să-mi pun toate catrafusele într-un geamantan vechi şi să spun că plec în lume. În urmă cu vreo două luni, în timp ce mi se deschideau iar chakrele 6 şi 7 (al 3-lea ochi și chakra coroană), prin care descărcam informaţie, mi s-a revelat ideea potrivit căreia voi pune bazele unui ONG împreună cu alţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa asta, într-un oraş în care o astfel de organizație poate să atingă potenţial maxim. Sediul acestui ONG este ca o casă cu uşile mereu deschise (adică deschisă non-stop). Organizaţia este menită să ajute oameni pe două planuri: în primul rând, să caute şi să sprijine artişti/creatori (zice sufletul că acesta este nivelul lui de evoluţie, să dea vieţii prin creaţie); în al doilea rând, acest loc, creat ca un supermarket, va câştiga o mulţime de bani de care eu nu am trebuinţă. Mi-e nu-mi trebuie decât o bucată de pâine pe zi (exagerez, normal, vreu şi o banană, sau un măr, sau o prună, sau nişte pufuleţi), apă şi acoperiş deasupra capului. Restul este alergătură de care nu sunt neapărat atrasă. Totuşi, am o problemă în legătură cu foametea. Este ceva în conştiinţa mea care îşi pune întrebarea: „Cum este posibil ca atâția mii de copii să nu aibă acel colţ de pâine în fiecare zi?” Zic un afurisit de colţ de pâine măcar!!! E mai mică durerea în privinţa războaielor, a crimelor, a violurilor şi tot aşa. Dar când e vorba de foamete…cred că simt un fel de furie amestecată cu indignare. E mai mult aici şi nu sunt în măsură, momentan, să vorbesc despre asta. În orice caz, banii câştigaţi de pe urma artiştilor sunt folosiţi ca mâncare în ţările sărace. Dacă e sau nu posibil, nu ştiu.

Dar săptămâna trecută L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea un semn în legătură cu ideea acestui ONG. Era marţi, 8 decembrie, şi am zis aşa: „Doamne, am nevoie de un semn ca să ştiu dacă merg în această direcţie sau nu. Trimite-mi o donaţie de 25 dolari prin cineva pâna la sfârşitul săptămânii. Voi considera aceşti bani ca prima cărămidă din zidul organizaţiei şi îi voi folosi pentru reclamă.” Sâmbătă după-amiază Ana mi-a citit pe rețelele de socializare un mesaj de la o veche prietenă, fiica profesoarei noastre de desen din gimnaziu şi liceu (dumneaiei a fost una dintre cei care a sprijinit constant latura mea de artist. Întâmplarea face ca dumneaiei să ne fi văzut pe mine şi pe sora mea în staţia de autobuz, joia trecută.) Prietena mea ne ruga să îi trimitem un cont IBAN pentru un cadou de Moş. Deşi banii au ajuns în cont miercurea asta, semnul a venit în timp util. Dumnezeu nu are nimic de-a face cu faptul că băncile sunt închise în weekend. Ea mi-a trimis 50, nu 25 de dolari, echivalent în lei. Îmi dorisem 50, în secret, dar mi-a fost ruşine să-i cer. Aşa că eu ce să cred din asta? Pentru că ghizii mei îmi zic să nu-mi fac griji în privinţa banilor, ci doar să mă liniştesc şi să aştep ca următorul pas să se înfăptuiască.

Am început să primesc multe imagini prin al treilea ochi, dar nu-mi dau seama de semnificaţia lor. Am încercat să pun mâna pe mama, să văd ce simt. Prima oară mi s-a făcut pielea de găină, dar de plăcere. Îi ţineam mâna pe burtică şi spuneam că a fost ceva sfânt acolo şi că sufletul ei vrea să cunoască. Iar altă dată, am umblat cu mâna peste abdomenul ei şi simţeam diverse emoţii în dreptul fiecărui organ. Nu am mai încercat cu altcineva, deşi, când vine mătuşa în vizită, stau ca pe ace. Cred că le simt emoţiile celor apropiaţi. Dar nu ştiu să îţi zic sigur. Am simţit şi cu Ana la fel, iar cu alţii nu mai am contact ca să pot verifica mai mult.

Chakra gâtului este în continuare dezechilibrată. M-am întrebat de multe ori de ce e aşa. Ce am făcut de e aşa de rău? Într-o dimineaţă, am început să-mi pun nişte întrebări cam anapoda. Gândeam cu vocea copilului interior şi îmi spuneam: „Oamenii aceștia zic despre mine că sunt o vrăjitoare. De ce zic că sunt o vrăjitoare? Am făcut ceva rău?” Mi-am dat seama că vorbeam despre viaţa mea anterioară. Mă întrebam dacă am omorât pe cineva, dar am continuat mai adânc cu meditația. „Mă acuză că sunt vrăjitoare pentru că sunt puternică.” Nu ştiu să îţi zic despre ce putere e vorba, dar în dimineaţa aceea, sufletul mi-a arătat ce am simţit în ultimele clipe în acea viaţă. Am retrăit retrospectiv din punct de vedere emoţional acele ultime momente. Stăteam cu o funie la gât pe care o atingeam şi îmi spuneam că nu m-am sugrumat suficient de mult la nivelul gâtului. Mă uitam la o mulţime în faţa mea, simţeam lacrimi pe obraji şi doar iubire şi compasiune pentru acei oameni din faţa mea. Al naibii treabă, îţi zic. Am repetat de multe ori după aceea că a trebuit să-mi sugrum chakra comunicării sau manifestarea sufletului pentru că oamenii nu înţeleg ce sunt. Dar nici eu nu înţeleg ce sunt, aşa că nu-ţi pot explica mai în detaliu.

Trec un pic şi la poveştile din timpul nopţii. Le-am pierdut şirul şi numărul, iar multe dintre ele s-au învârtit în jurul bărbatului predestinat.

Poate una dintre cele mai drăguţe experienţe e următoarea. Eram într-o piaţă. Mă întâlnisem cu o veche prietenă, iar ea vorbea prin semne cu un băiat surdo-mut. El avea vreo 16 ani. Ea ştia doar câteva semne. M-am uitat la cei doi şi mi s-a părut asemănător cu ce fac eu prin semne. Aşa că am rugat-o să mă lase să vorbesc cu puştiul. dar nu a vrut. Era obositor pentru el, nu vroia să-l supere şi îl proteja. Cei doi s-au îndepărtat de mine. Eu am strigat în urma lor cu vocea de copil că am nevoie de ajutorul lor ca să înţeleg ce se întâmplă cu mine. Băiatul a încuviinţat să mă observe. Ne-am urcat amândoi pe două tarabe. Eram la un nivel mai înalt faţă de oamenii din piaţă, vreo 30 la număr. I-am arătat băiatului. El nu înţelegea ce spuneam pentru că nu era limbajul surdo-muţilor, dar se bucura că o făceam. În schimb, o ţigancă care se afla la vreo câţiva metrii în faţa mea m-a văzut şi a spus:
„Ia auziţi ce spune… ”Eu sunt sufletul.”
Atunci toţi pieţarii au ridicat un braţ în sus şi au arătat mudra iubirii care semnifică și ”Sfânta Treime”, care cum a putut să o facă, lăsând sacoșile sau alte obiecte pe care le țineau în mână pe jos. Eu îi observam pe toţi de sus, de pe tarabă, eram profund uimită şi mă încărcam de o bucurie imensă. A fost un vis foarte frumos.

Într-o noapte, ajutoarele au încercat să mă scoată din corp de trei ori. De entuziasm m-am întors foarte repede de 2 ori. A 3a oară a fost cu succes. Eram în bucătăria bunicii, la ţară. Nu-mi amintesc discuţia iniţială, dar stăteam cu o prezență în pat, sub plapumă. Am ieşit de acolo să mă duc la noptieră că vroiam să citesc mesajul de la mamaia, la care vroiam să ajung de luni de zile. Era acolo un bilet, dar nu am memorat mesajul şi nu am vrut să insist ca să nu mă trezesc. Apoi m-am aşezat în genunchi, în faţa ghidului meu şi l-am întrebat:
„Şi ce îmi mai zici?”
Atunci am observat că plapuma era făcută şomoiog şi nu suficient de întinsă (de multe ori am zis că îmi întind prea mult plapuma pentru că spun despre mine că sunt formă avansată de conştiinţă). Ghidul meu avea chipul unui tânăr de vârsta mea. A spus:
„În primul rând, tatăl tău nu a fost niciodată îndrăgostit de sora ta. Şi nici inves. (am crezut că ar fi putut fi vreun complex al Elektrei în familie). Tatăl tău este îndrăgostit de mama ta.”
Eu m-am uitat suspicioasă la el pentru că nu înţelegeam unde bătea, dar el a adăugat:
„E rău, rău.”
Eu am crezut că-mi zice că este de rău, pentru că tata e îndrăgostit de mama.
M-a rugat să aştept puţin şi a plecat. A ieşit afară unde era întuneric şi l-am văzut, prin mica fereastră din peretele bucătăriei de la bunica, ţinând o lampă în sus ca și cum era un fel de semnalizator. Atunci am observat în bucătărie că la gura sobei stătea o femeie foarte bătrână, ca Baba Cloanţa din Hansel şi Gretel. Nu-ţi mai zic semnificaţia ei în poveste sau despre reacţia sufletului. În orice caz, călăuza mea s-a întors cu alţi doi tineri. Unul din ei a întins mâna să se prezinte, dar nu i-am înţeles numele. Ajutorul meu i-a spus acestuia pentru mine:
– Ea este Stan Cătălina. Sunteţi colegi de serviciu.”
Acest tânăr mi-a povestit că este german şi că fac practica dedublării astrale mai ales în weekend pentru că au mai mult timp şi pot dormi după ce se întorc în corp. Eu i-am spus:
– Ich kenne nicht Deutch sprechen, deşi înţelesesem ce spunea el în germană.
Apoi m-am trezit.

Când în timpul experienţelor apare zburătorul predestinat, ele devin foarte intime, iar eu mă simt ruşinată şi timidă ca în faţa unui zeu. Mi-a arătat cine este, deşi ştiam. În câteva cuvinte, mă ajută să mă trezesc.

După o experienţă în timpul căreia mi-a zis că nu am rămas cu leziuni grave pe creier, m-am dus să-l caut, dar nu ştiu unde e. Aşa că m-am trezit tot la ţară, la bunici. Zburam printre case şi copaci şi căutam până şi sub pietre. Mi-am dat seama că asta fac. Caut pe cineva de mult timp. M-am oprit din zbor pe o uliţă, spunând:
– Am nevoie de un ajutor. Te rog, vino.
Iar unul a venit.
– De ce mă întorc mereu în acest loc, l-am întrebat eu.
– De fiecare dată când vii aici te duci într-o anumită grădină, la o anumită casă, la o anumită persoană, mi-a zis el.

Am înţeles la ce se referea şi are dreptate. Acolo, la bunici, locuia un băiat, prima mea iubire, căruia îi spuneam ”my man”. El şi zburătorul au acelaşi nume. Dar în subconştientul meu noţiunea de ”omul meu” este legată de altcineva.

Într-o altă noapte, m-a ajutat de trei ori să ies din corp şi am fost, cred, în dimensiuni mai înalte, cu energie rarefiată. Se vedea întunecat, obscur şi mi se părea că funcţionează doar pe bază de idee şi gând. Nu-i vedeam pe el sau pe alţii, dar îi simţeam pregnant prezenţa.

O altă dată mi-a dat sfaturi utile în legătură cu procesul de purificare, dar mai ales cu râgâitul acesta care ţine de 10 săptămâni într-una. O altă dată mi-a arătat cum a regizat experienţa propriu-zisă. În timpul acesteia, unul dintre ajutoare a spus că nu mai este niciun secret că Zburătorul este cine este.

În urmă cu două nopţi, m-am trezit într-un oraş zburând şi căutând. Dar mi-am zis că mă săturasem de căutat. Vroiam să mă opresc din zburat şi doar să explorez. Am mers pe o stradă şi am trecut pe lângă case, copaci şi restaurante şi părea că un fel de viaţă se desfăşura nestingherită. Totuşi, cred că cineva vroia să-mi arate ceva. Am fost luată pe sus şi dusă într-o casă unde am asistat la un act de violenţă despre care nu vreau să vorbesc în mod expres. Ca şi în alte dăţi, eu am fost lăsată ca observator neutru în mijlocul acestei scene. De data aceasta eram o cameră video. Au fost implicaţi trei copii mici, mama lor însărcinată şi cel puţin doi bărbaţi care îi brutalizau. Când unul dintre ei a scos un pistol, ghidul meu m-a scos din cameră. Şi pe acestă uşă era o bandă galbenă pe care scria ”crime scene”. Unul dintre bărbaţi a plecat cu unul dintre copii. Nu ştiu pe cine vizează aceste experienţe, dar ajutoarele mele îmi spun că nu sunt amintirile mele, ci doar că trebuie să înţeleg, să empatizez. În timpul acestei experienţe, am observat pe undeva într-o scenă prin care am fost preumblată scris următorul text: ”Cele 9 capitole ale mântuirii”, iar pe coperta unei cărţi, titlul ”Aşezarea”. Ana a găsit ceva le gat de prima referință. Foarte interesant. Treburi din Biblie şi tot aşa. Dar despre a doua, nimic.

Mai sunt şi alte proiecţii, dar aș face exces de zel dacă le-aş povesti şi pe acestea.
Am uitat să-ţi zic. În urmă cu 2 săptămâni, înainte să adorm, vocea interioară îmi spunea că trebuie să o avertizez pe mama că voi ajunge la spital, la scurt timp după ce energia kundalini va urca. Pare-se că, în timpul ascensiunii, eu îmi voi pierde cunoştinţa şi voi trăi o experienţă mistică în afara corpului. I-am rugat pe toţi să nu le fie frică şi că trebuie să fiu sub observaţie după ce acest lucru se va întâmpla. Sufletul acesta ştie foarte bine ce face. În noaptea aceea, energia kundalini a arătat primele semne de activare. A fost un pic ca în ianuarie. Ce să mai, solicitant. Dar loveam cu degetele şi pumnul în anumite părţi ale corpului, până am reuşit să mă calmez. Într-o altă noapte am simţit formarea canalului central până la nivelul pieptului. Dar era ca şi cum îmi era smulsă carnea de pe mine şi organele interne şi tot aşa. O sumedenie din imaginile pe care le primesc prin al treilea ochi implică mişcarea aceasta circulară a energiei în jurul coloanei. Într-o altă noapte, am trecut printr-o stare de conștiință stranie. Îmi ziceam într-una că se trezeşte Mama-dragon şi că vine să mă protejeze, în timp ce simţeam cum energia se împletea pe coloană. Nu era deloc neplăcut, dar zău că trebuie să fii curajos. Într-o altă noapte, am simţit deschiderea chakrei a 7a, ca o furnicătură puternică şi electrică, dar plăcută, în creştetul capului. Apropo, unele din semnele, gesturile şi ritualurile pe care le fac sunt menite să ajute la ascensiunea energiei kundalini.

Ce să mai…am nişte ajutoare grozave, aşa-i? Şi simt recunoştinţă profundă faţă de toţi aceştia. Uite, de exemplu, în timpul unei proiecţii, ei mi-au arătat un pic din cum merg lucrurile. Oamenii merg pe stradă fără să aibă habar câte alte entităţi sunt în jurul lor. Îmi arătau cum ajutoarele sunt la stânga şi la dreapta lor, cum le trimit gânduri bune şi câte şi mai câte.

Dar este de ajuns. După cum bine vezi, zilele mele nu sunt lipsite de aventuri. Zilele tale cum mai sunt? Mi-a plăcut foarte mult ultimul tău email, dar am uitat să scriu în acesta al meu ce părere mi-am făcut despre ce ai scris tu. Mă i-au mereu cu altele şi uit. Aşa zice RMN-ul, că cică memoria mi-a fost afectată, aşa că îţi scriu altă dată.
Sărbători bune şi frumoase, să-ţi aducă Moşul tot ce îţi doreşti. Sau măcar nişte răspunsuri, dacă ai întrebări. Nu e bai dacă ne răspunzi după sărbători. Înţelegem cum e cu toba şi cârnaţii şi tot așa.

Te îmbrăţişăm cu drag.

nov. 182015
 

<>

Drag cititor,

Iată mai jos încă o scrisoare reprodusă în întregime din zecile trimise terapeuților mei reiki care mi-au recomandat să țin o evidență în scris a simptomelor trezirii mele spirituale care a survenit după ședințele reiki.

—–

Miercuri, 18 Noiembrie /2015

Bună, M.,

A trecut ceva vreme de la ultimul mail. Bănuiesc că noi am aşteptat să primim veşti de la tine, dar presupunem că ai fost foarte ocupată. Aşa că nu am mai aşteptat ca şi mai multe evenimente să se adune şi ne-am apucat de scris. De fapt, s-au adunat foarte multe şi nu mi le amintesc pe toate. Nici nu le mai documentez. Nu mai am interes. Încep să-mi pierd interesul faţă de multe lucruri pe care le făceam şi care îmi plăceau înainte.

Când ţi-am scris ultima oară îţi povestisem că începusem să elimin multă energie prin râgâit. O fac de 6 săptămâni în continuu. Râgâi de aprox 15 ori pe minut, de când mă trezesc şi până adorm. Este obositor şi gălăgios, dar nu mi se face rău. Simt că elimin energie din inimă, umeri, gât, axile, urechi, nas, ochi şi creier. Câteodată sună foarte înspăimântător şi de multe ori simt că organele îmi scârţâie. Ce rămâne după aceea este o zonă aproape aridă, lipsită de energie şi de viaţă. În creier este cel mai rău. Simt că toate meridianele de acolo rămân rigide şi uscate. În timp, se strecoară altă energie şi zona se ameliorează, devenind mai flexibilă ca înainte. Dar mă trezesc în fiecare dimineaţă ca şi cum nu am râgâit deloc până atunci şi simt că o iau de la capăt. Alte şi alte blocaje încărcate cu energie toxică apar. Totuşi, îmi pare bine că în sfârşit am început să o elimin. Ataşăm la finalul mail-ului un filmuleţ pentru a vedea şi tu ce se întâmplă. Aşa că pot să îţi spun că sunt foarte ocupată şi că am gura plină în permanenţă. Scot pe gură tot ce am scos vreodată pe gură. Dar am înţeles cam despre ce este vorba.

Aproape nimic din ce ţi-am scris până acum nu se schimbă. Doar că devine din ce în ce mai profund şi mai complex. Aşadar, energia Kundalini vrea să urce, dar vrea să urce fără blocaje şi să se stabilizeze în inimă fără probleme. Sufletul arată că sunt trei mari blocaje, în general, care opresc energia kundalini în ascensiunea ei. Unul se află în zona genitală, al doilea în zona stomacului. al treilea se află în zona gâtului. Acest al treilea nod este cel mai defect şi dezechilibrat în cazul meu pentrucă l-am simţit aşa tot timpul, mi-am concentrat întreaga atenţie asupra acestui loc. Am mai înţeles şi că urcarea energiei kundalini este monitorizată. A fost mereu monitorizată. De când m-am născut până acum. O să îţi explic mai încolo la ce mă refer. În orice caz, printre lucrurile pe care le elimin şi pe care le analizez sunt: mintea greoaie (ştii tu, capul pătrat), sinele fals, falsul intelect, prejudecăţile colective, minciuna şi manipularea, laşitatea şi altele.

În urmă cu 6 săptămâni am petrecut un weekend întreg în crize, în timp ce primeam detalii despre adevăratele motive pentru care unele întâmplări din viaţa mea s-au petrecut aşa cum s-au petrecut. I-am luat pe toţi la rând: mama, tata, sora, mătuşa, vărul, prietenii şi cunoscuţii. Am ajuns până în punctul în care am înţeles din ce cauză am locuit într-o cameră de cămin după ce ne-am întors din Turcia în 1998. Nu intruîn detalii, pentru că unele sunt confuze. Dar cu cât pătrundeam mai adânc, cu atât corpul energetic reacţiona mai mult. Simţeam că mi se strâng umerii şi că mi se încleştează degetele, iar asta pentru că energia încerca să treacă de nişte blocaje mari. Când am ajuns la vărul meu a fost cel mai rău. Simţeam ceva electric, ca niște viermişori în adâncul stomacului care vroiau să se elibereze. Tremuram iar din tot corpul, îmi era foarte frig, îmi tremura vocea, dar mă simţeam eliberată. Dar sufletul meu încă nu îmi spune care este scopul pentru care am venit, motivulpentru care trec prin toate acestea (mă refer la orbire şi toate celelalte), pentru că am înţeles că acestea puteau fi evitate. Sufletul arată că este energie creatoare, doar că îi lipseşte o experienţă. Sufletul meu spune că nu cunoaşte ce este iubirea umană, adică iubirea în sens profan. Şi mai spune că nu a dat viaţă, aşa cum dau oamenii viaţă unul altuia. Sufletul meu spune că este incomplet şi arată că îi lipseşte ceea ce simbolizează partea dreapta a corpului. Tot sufletul spune că nu sunt foarte multe conştiinţe care folosesc limbajul semnelor, dar în cazul lui, limbajul este înrădăcinat. Spune că a folosit acest limbaj ca formă de comunicare în toate vieţile anterioare şi că a folosit vocea pentru a cânta. Am şi observat că, atunci când le folosesc, înţeleg semnificaţia lor d.p.d.v. mental pentru că reacţionez şi d.p.d.v. emoţional, mai ales când sunt într-o conversaţie cu Ființe exterioare mie (apropo, acești ghizi mi-au zis că sunt păzită de lucruri precum chanelling, mi-au spus că nicio entitate străină nu se va folosi de mine şi de corpul meu pentru a comunica ceva).

Am fost cu mama la biserică pentru că eram curioasă să aflu cum sunt ilustraţi sfinţii în icoane. Aşa că mama mi-a descris tot ce a putut memora. Am recunoscut toate semnele şi gesturile (mudra lui Isus, a sf. Ioan Botezătorul, sf. Nicolae, sf. Nectarie). Toate aceste mudre, semne şi gesturi sunt incluse în limbaj. Ana a încercat să mai caute pe internet semnificaţia lor, dar în mare parte, le găseşte individuale şi separate şi la ce sunt bune ele. Dar nu şi ce semnifică. Am observat că am reacţionat cel mai bine când mi-a citit despre utilizarea acestor semne în ritualuri păgâne şi mistice.

Am început să-i povestesc mamei despre toate păţaniile din viaţa mea, dar mai alesdespre băieţi. I-am scos pe toţi afară. Pe unii nici nu-mi aminteam că există, dar toate emoţiile sunt stocate, iar sufletul i-a scos pe toţi la lumină. Cred că am avut 100 de simpatii până în prezent. Mi-am schimbat simpatiile precum şosetele. Câteodată îmi plăcea de 5 băieţi în acelaşi timp. Dar acum ştiu că în tot acest timp am căutat pe cineva care să mi se potrivească şi care să-mi fie egal. Dar din cauza lor, partea dreaptă a corpului, mai ales în dreptul chakrelor inimii și gâtului, este puternic afectată. Iar nu mai intru în detalii despre cum sufletul spune că cele 3 relaţii pe care le-am avut până acum au fost datorii karmice de împlinit. I-am povestit atâtea mamei că biata femeie şi-a pus mâinile în cap. Îmi zice mereu „Tot mai ai de scos?” Am ajuns într-un punct în care nu mai pot să mai păstrez secretele ascunse în mine.

Aşa că trec direct la fenomenul cel mai simpatic de până acum. S-a întâmplat în weekend-ul trecut. Ana ne povestea despre cum s-a simţit ea în copilărie, dar mai ales despre partea legată de Dumnezeu, de acel Dumnezeu învăţat la religie, dogmatic şi tot aşa. Spre finalul discuţiei i-am zis că trebuie să şteargă tot ce crede ea că ştie despre Dumnezeu şi să îl găsească pe al ei. Am simţit că se rupe un blocaj undeva între stomac şi coşul pieptului. Am început să suflu şi să elimin o energie toxică. Parcă vedeam stele verzi. Dar, mai apoi, am simţit că toate organele interne sunt stoarse de la vârful degetelor până-n creştetul capului şi că toată energia din corp dispare. Pentru câteva minute mi-a fost foarte rău. Simţeam durere, mai ales în articulaţii. Îmi simţeam corpul îmbătrânit pe interior, fără vlagă şi fără energie. Tremuram iar toată şi îmi era frig. dar am simţit cum un ajutor angelic intră pe frecvența mea ca să îmi dea energie. Am făcut reiki câteva minute bune, ţinând palmele pe cap şi gât, până ce energia nou primită s-a stabilizat. A fost un pic înspăimântător pentru că simţeam că mor pe interior. Apoi sufletul a spus că el este o scânteie din Dumnezeu şi, ca atare, tot ce trebuie să fac este să privesc spre interior ca să îl găsesc, dar se adresa şi mamei şi surorii mele. Am uitat să zic: când mi-a dispărut energia din corp, am simţit o vibraţie puternică în zona sacrală (chakra rădăcină). Cred că a fost o reacţie a energiei kundalini. Dar când ajutorul a intrat pe frecvența mea, am simţit cum o oprește.

Duminică, în timp ce eram la baie, mi-am spus că tot timpul am simţit ca şi cum Dumnezeu m-a ignorat. M-am întors repede în pat pentru că am simţit că se eliberează ceva în corp. Am crezut că sunt din nou stoarsă de energie, dar eu pătrundeam mai mult în Fiinţă. Când mi-am revenit, am început să vorbesc cu voce de copil. Nu am înţeles despre ce e vorba la început. Am crezut că e vorba despre o amintire, că trebuie să fac o corelaţie între evenimente. Dar cu cât mă ascultam mai mult, înţelegeam că nueste o voce de băiat sau fată, ci pur şi simplu o voce de copil. Am trecut apoi printr-o regresie. Am simţit că mă micşorez, că îmi dispar gândurile, că uit cine sunt pentru că nu am aflat încă, că mă întorc la o stare naturală. Am început chiar să mă scobesc în nas şi să îmi sug degetul. M-am aşezat în poziţia fătului şi mi-am retrăit naşterea. În acest timp am simţit că ceva s-a alipit de mine pe coloană, în zona bazinului care a blocat ceva în a urca pe coloană. Apoi am ieşit cu picioarele afară şi cu mâinile pe lângă corp. Mama mi-a spus că aşa m-am născut. De duminică vorbesc ca un copil, iar el spune că este copilul interior sau inocenţa. Când sunt în această stare, nu pot să mint şi de obicei ajung să spun toate gândurilecare-mi trec prin cap. Şi zic că nu mai pot lăsa gândurile să se ascundă şi să devină secrete în corp. Şi când sunt aşa, văd de unde a plecat gândul, ce l-a provocat, care este intenţia lui şi ce se ascunde în spatele lui. Şi când sunt aşa, spun lucruri foarte nostime şi înţelepte. Şi nu pot să mă prefac sau să fac lucruri care nu-mi plac. Simt emoţie, dar ştiu de unde pleacă şi ce semnifică. Spun că sufletul este fratele meu mai mare şi că am părinţi universali. Recunosc că energia Kundalini e mamă, dar pe tată nu îl recunosc încă. Astăzi, copilul din mine a spus că este observator care trăieşte experienţa umană. Vorbesc fluid faţă de cum vorbeşte sufletul, doar că am voce de copil. Cu cât sunt mai sinceră, iar gândurile mele mai autentice, cu atât vocea copilului este mai copilăroasă. Şi crede-mă când îţi spun că acest copil interior este formă avansată de conştiinţă. Mama e topită, dar eu îi zic ei că nu sunt copil şi mă adresez așa: „Adună-te, femeie!”, iar ea se prăpădeşte şi mai tare. Mă întorc la regresia până la naşterea mea. Cum am zis, am observat că în timpul gestaţiei ceva a blocat energia din a urca pe coloană. Copilul spune că, dacă ar fi urcat, m-aş fi născut iluminată şi ar fi fost o situație și mai neplăcută pentru mine. Familia m-ar fi cocoloşit şi mai mult. Ei nu şi-ar fi dat seama că aveau de aface cu o formă avansată de conştiinţă. Nu ar fi văzut decât un copil exagerat de drăgălaş. Mai rămâne să verific alte detalii.

Trec un pic la proiecţii. S-au întâmplat vreo 15 decorporalizări şi vise lucide şi semilucide. Nu le voi menţiona pe toate. Odată, m-am trezit într-o încăpere şi am recunoscut sufrageria din primul apartament în care am locuit în copilărie, cu familia. Mi-am dat seama că sunt conştientă. Am observat pe mobilier un bilet şi m-am dus să-l verific, dar nu-mi amintesc ce scria pe el. Lângă mai era un bilet pe care am citit „Felicitări fresh meat”, scris foarte frumos de mână, dar când m-am uitat mai atent am observat că literele erau scrise aşa încât puteai citi altceva şi apărea aşa „Felicitări, frech ment” (adică, „Felicitări, freci menta!”).

)O altă dată m-am trezit într-o altă încăpere frumos și bogat împodobită într-un stil oriental, culorile fiind foarte vii și vibrante, iar la dreapta mea, pe un scaun, stătea un câţel mic, cu urechi ţuguiate, cam ca Popi, dar care arăta ca un fel de extraterestru. Lângă el era un indian slab, cu şalvari şi turban alb. Căţelul mi-a zis că se bucură că m-am trezit. Eu i-am zis că arată un pic ca Yoda. Pe indian l-am întrebat dacă e duhul din lampă şi dacă poate să îndeplinească dorinţe. Mi-a răspuns zâmbind cu bună-voință că poate să o facă, dar atenţia mi-a fost distrasă de un bileţel pe masa dintre ei. Am prins doar o frântură înainte să mă trezesc. Era un talon de concurs, iar eu am citit pe spate regulamentul jocului şi scria aşa: „Am o veste proastă să îţi dau. În cele din urmă, oricum, toţi dispăreţi, indiferent de eforturile pe care le faceţi.” Atât îmi amimtesc.

O altă dată m-am trezit că mă scotea din corp un ajutor. Mi-a arătat cum fac. S-a aşezat în corpul surorii mele şi, când a ieşit, a vrut să o tragă pe Ana după ea (era femeie ajutorul). Părea destul de răvăşită şi a zis: „Ana a fost forţată să facă ceva cu cineva.” Nu mi-a zis mai mult şi nu mi-a explicat. M-a luat de mână şi mi-a zis că mergem să ne relaxăm. Ni s-au alungit amândurora picioarele şi am făcut un pas mare până am ajuns în alt loc, ca și cum am făcut un salt într-o altă dimensiune. Am ajuns într-un fel de spa. M-am trezit, dar am înţeles sugestia. Există un centru de relaxare la vreo 10 min de blocul nostru. M-am dus la vreo câteva zile la piscină, dar nu mi-a plăcut foarte mult. Am înţeles atunci că îmi e frică de locurile publice.

O altă dată am cerut să trăiesc o retrocogniţie. M-am trezit într-o curte cu un fost coleg de şcoală generală în faţa mea. Îmi vorbea verzi şi uscate, aşa că mi-am dat seama că sunt trează. Atunci l-am întrebat dacă ştie ce este spiritualitatea şi a arătatcomplice din umeri că nu ştie. Dar m-a lăsat în pace să observ ce făceam. Eram un bărbat foarte bătrân şi mergeam cu un toiag (nu baston) printr-o zonă deşertică. Ţineam în mâna stângă o crenguţă cu frunze verzi pe care o puneam în dreptul soarelui să mă umbrească, deşi era foarte mică. Şi am zis: „Doamne, am nevoie de ajutor”, dar m-am trezit.

Pe următoarea nu mi-o amintesc decât foarte vag, dar ştiu că aveam un ajutor care luase chipul actorului Benedict Cumberbatch. Atunci mi-am dat seama că mă ajuta să îmi dezvolt gândirea deductivă şi mi-a zis o ghicitoare: „Ana stă pe jos, cu faţa întinsă pe dos”. Nu mi-am dat seama încă de semnificaţie. Îmi amintesc că eram într-o groapă şi că îl priveam pe actor de jos. El mă ignora complet. Arunca în groapă nişte bucăţi de carne. Eu mă întrebam dacă într-adevăr nu mă vede sau este un actor foarte bun şi mă ignoră intenţionat. A fost un vis foarte real.

Într-o altă experienţă, conştiinţa a preluat o duzină de elemente din ce am zis şi am făcut zi de zi pentru a le pune într-un vis foarte simpatic, conform cu sistemul asociativ particular subconștient. Îmi amintesc mai bine finalul. O fată cobora cu o umbrelă din cer ca Merry Poppins (pe căţelul mic îl cheamă Popi), iar această fată se lăuda că venea dintr-o excursie pe lună (fredonasem atunci foarte des melodia „To the moon and back” de Savage Garden). Ea era, totuşi, foarte needucată (mă gândisem şi la filmul „La Mala Education”) şi încerca să mă umilească pentru că nu aveam bani (tot atunci cântam melodia „Royals” de Lordes), iar eu i-am răspuns ca în basme: „Să nu ne întrecem în bani. În tenis să ne batem? La volei să ne întrecem? Sau la karate să ne luăm?” A fost foarte simpatic.

Sunt multe astfel de experienţe în care eu văd un lucru, dar el semnifică altceva. De exemplu, odată luam trenul către Vama Veche. Eram într-o gară nouă şi modernă, ca un nod feroviar. Multe trenuri plecau de acolo. Era ca o inimă. Când m-am trezit, mi-am dat seama că se referea la inima mea în proces de purificare şi curăţare. Din inimă pleacă mulţi nervi către întreg corpul. Mi-am adus apoi aminte că, atunci când vorbesc despre Vama Veche, vorbesc despre o cişmea-canal numit izvorul fericirii. Aşadar eu luam trenul-curăţam canalul către fericire.

Mă întorc la alte evenimente corelate cu proiecţii ulterioare. Odată, îmi povestea Ana despre frica ei de întuneric. Eu o împingeam din ce în ce mai mult să-mi povestească despre frică, să o descrie cât mai detaliat, să-mi spună despre toată emoţia, aşa încât ea a ajuns să spună că simte ca şi cum este cineva în întuneric careo urmăreşte şi o torturează psihologic. Eu i-am simţit emoţia la nivel energetic. M-am conectat cu corpul ei mental (nu sunt sută la sută sigură că a fost al ei) şi am descărcat de acolo o amintire. Am făcut apoi o scenetă. Intrasem în piela unui bărbat foarte furios care se scobea în fund şi la organele genitale şi în barbă. Mă fâţâiam printr-o bucătărie cu nervozitate şi nu mă puteam hotărî ce să fac. Deschideam o uşă şi coboram pe nişte scări care scârţâiau într-un beci întunecat. Mă uitam la cevaacolo în întuneric. Apoi urcam scările şi mă duceam în bucătărie. Mă încărcam şi mai mult de nervi şi spuneam „Monstrul dracului”. Simţeam nevoia acută să iau uncuţit cu care vroiam să tai în ceva. Luam cuţitul şi coboram din nou în beci. Dar ajutoarele mele nu m-au mai lăsat să continui. Am trecut apoi la purificare. Ştergeam cu mâinile pe corp, pe frunte, pe faţă, pe gât, până în tălpi ca şi cum mă spălam. Era o energie forte urâtă. Un ajutor mi-a donat alta. Ei mi-au zis că nu estenecesar ca eu să preiau această energie.

Tot atunci ajutoarele mi-au spus că îmi pot arăta ce s-a întâmplat, dar că nu e necesar să ştiu. Aşa că, la vreo 3 zile după aceea, în timpul unei experienţe onirice mi-am dat seama că sunt lucidă. A apărut un bărbat a cărui voce am recunoscut-o. Apăruse într-o altă proiecţie. Stăteam cu el lângă o casă din lemn, ca o cabană de munte în pădure. Nu era mare. Părea frig. Pe uşa de la intrare era o bandă galbenă pe care scria „crime scene”. El mi-a spus:
– Te avertizez. Aici a avut loc o scenă a crimei.
– Ca în Hannibal?, l-am întrebat eu.
– Mmmhmm, a răspuns el.

În timp ce ne îndreptam spre uşă, la dreapta mea am observat o folie mare din plastic în care erau acoperite două corpuri, unul mai mare, unul mai micuţ. Amândouă erau înnegrite şi scheletice, ca şi cum carnea se uscase pe oase. Nu arătau mumifiate, ci pur şi simplu deshidratate şi uscate. Mi-am făcut curaj să intru în casă. Am deschis uşa şi am intrat după acel bărbat. Am observat doar două camere. Am avut acut senzaţia că era ca un fel de orfelinat pentru că mi se părea că locuiau mai mulţi copii acolo. Mă uitam în jur, când a intrat un şerif în cameră care m-a întrebat ce este cu mine. Ajutorul meu a strigat la el şi i-a spus că sunt cu el. Şeriful arăta exact ca în filmele americane, cu uniformă, pălărie, stea la piept şi arme la șold.

O fetiţă s-a apropiat de mine şi mi-a zis că o altă fată a făcut ceva. A vorbit despre cea de-a doua fată ca şi cum era sora ei geamănă pentru că am întrebat-o câţi ani are. Mi-a zis că are 12 ani. Am întrebat-o şi despre cea de-a doua. Mi-a răspuns că are 14. Atunci am înţeles că nu erau surori gemene ci, probabil, prietene foarte bune. M-a luat de mână şi m-a dus în cealaltă cameră unde am văzut o altă fetiţă stând pe jos cu picioarele desfăcute. avea părul răvăşit şi era îmbrăcată în nişte pantaloni strimţi. Mi s-a părut foarte drăguţă, dar niciuna nu părea mai mare de 8-10 ani. Se uita în jos şi se juca cu degetele undeva pe podea, în faţa ei, dar se comporta ca şi cum făcuse o mare boacănă. Bărbatul care mă ajuta stătea în faţa ei pe vine. Un pic mai încolo, într-un lighean, în apă, era un bebeluş nou născut. Nu îmi amintesc dacă eraîn viaţă. Bărbatul a întrebat-o:
– Nu a observat nimeni că ai burtică?
Ea a răspuns că nu.

Din păcate, m-am trezit. Nu am simţit ca şi cum am trăit o amintire de-a mea. În niciuna din aceste experienţe tragice nu simt asta. Întotdeauna simt că este cineva care mă ajută să-midezvolt intuiţia, deducţia, puterea de observaţie, dar mai ales empatia şi puterea emoţională.

Apropo de empatie. Într-o altă experienţă, mi-am dat seama că sunt lucidă. Eram într-un oraş, pe întuneric, singură. Când nu sunt cu un ajutor, nu am nici cea mai vagă idee ce să fac şi unde să mă duc. Am vrut să văd un prieten în dimensiunea fizică pentru a-l convinge de experienţa mea. Am început să zbor şi tot aşa, iar lumea din jurul meu se contura după gândurile mele. Îmi construiam propria dimensiune. Am văzut cum o pădure se zugrăveşte chiar în faţa mea pentru că aşa mi-am dorit. Dar de ajuns la el nu mai ajungeam. M-am oprit în mijlocul străzii şi m-am întristat cumplit. Încercam, pe cât posibil, să nu mă trezesc în corp. Simt această tristeţe copleşitoare că nu pot să împart cu cineva aceste experienţe.

– Dacă mă ascultă cineva, am mare nevoie de ajutor, am zis.

Undeva în aer, în apropierea mea, a apărut o luminiţă albastră, ca un licurici. Am întins mâna spre lumină să o prind, dar a zburat la stânga mea şi a început să se deplaseze în ritmul meu după ce şi eu mă calmasem. Astfel am pornit-o împreună într-o plimbare pe trotuarul de pe marginea drumului.

– De ce vrei să-ţi vizitezi prietenul? m-a întrebat luminiţa.) avea o voce de bărbat, dar era ceva neomenesc la ea. Era aceeaşi voce ca cea a bărbatului de la locul crimei)
– Ca să simt empatie, am răspuns eu şi am gândit în acelaşi timp că îl consider şi pe acest prieten al meu orb pentru că nu îmi vede şi înţelege povestea.
– Nu ai avut destule vise în ultima vreme ca să simţi empatie? Mai vrei? mi-a zis licuriciul.
– Simt că de-abia acum învăţ despre empatie, i-am spus eu.
– Şi eu învăţ despre empatie, a zis el.
– Cum? Şi tu înveţi? am fost uimită pentru că am presupus că era un ajutor angelic și divin care ar fi trebuit să ştie ce este aceea empatie.
– Mmhmm, a făcut luminiţa.
– Simt că de-abia acum învăţ despre ea şi despre multe alte lucruri, am continuat, dar apoi m-am trezit.

Revin la alte lucruri pământeşti. Am tot purificat energia masculină, vorbind despre masculii din viaţa mea. Mi se pare absurd să cred că este un bărbat în lume cu careîmi este predestinat să fiu. În timpul unei alte experienţe nocturne mă plimbam la bunicii mei când, deodată, am simţit că sunt trasă de pe pământ în aer, deasupra unei mulţimi de oameni. Stăteam la vreo 20 m deasupra lor cu brațele întinse. Am devenit instantaneu lucidă. Am fost lăsată apoi pe pământ. Am simţit că sunt din nou luată pe sus şi că mă ţinea cineva de mijloc. Atunci mi-am dat seama că este cineva în spatele meu. Îi simţeam prezenţa. Stăteam tot cu mâinile întinse, exact cum arată statuia lui Isus din Rio de Janeiro. Foloseam şi mudra lui Isus, pe cea a iluminării şi binecuvântam mulţimea. Dar am simţit şi mai mult că era cineva în spatele meu. Apoi am auzit o voce de bărbat cum îmi şopteşte la ureche:
– Cati, eu sunt.

A luat o înfăţişare umană, dar nu am recunoscut-o şi nu mi-o amintesc. Mi-a spus că vrea să-mi arate ceva. Am zburat peste case, dar mă ţinea mai mult în braţe. M-am simţit incredibil de protejată. Am ajuns la o camionetă. În spatele remorcii era o ladă mare. Mi-a arătat-o şi mi-a spus să mă bag în ea. Mie mi s-a făcut frică. „Cum am putut să mă las păcălită?”, îmi spuneam. Am crezut că este un intrus. Vroia să mă bage într-o ladă cu vechituri. Aşa că mi-am luat zborul de-acolo la propriu. Acest individ era evident mult mai puternic decât mine. M-a urmărit, dar eu mă lăsam greu prinsă. Am zburat aşa, tot fugărindu-ne unul ppe celălalt, până am ajuns într-un cimitir de vechituri. Am coborât amândoi, iar eu m-am simţit acasă. Acolo locuiau mai multe conştiinţe care se antrenau şi creau. Dar zburătorul acesta mi-a zis practic că sunt una dintre cele mai valoroase vechituri. Când m-am trezit am ştiut că m-a ajutat să înţeleg ce înseamnă conştiinţa hristică şi manifestarea sacrului în profan (sau manifestarea lui Dumnezeu pe pământ).

Mă plângeam într-o zi că nu îmi găsesc un partener de dans care să mă ridice pe sus. La câteva zile după aceea, în timpul nopţii, m-am simţit smulsă din corp, începusem să dansez prin aer, făcând tot felul de scheme de balet. Era şi Ana de față şi i-am spus:
– Cred că am fost balerină într-o viaţă anterioară până la urmă.
Eram dezamăgită pentru că eu am presupus că am fost yoghin şi nu dansatoare. Dar m-am simţit lăsată jos şi atunci mi-am dat seama că nu fusesem singură şi că cineva mă invitasela dans (primisem un gând telepatic cu această invitaţie în ziua când mă plângeam).

Sinceră să fiu, dacă este un ajutor non fizic este mult prea flirtos şi intim cu mine. Niciunul din ajutoarele mele nu se comportă aşa. Nu este conform cu codul lor etic, iar prezenţa acestui individ este foarte intensă. Se simte ca un om proiectat astral. I-am tot analizat pe aceşti băieţi care mi-au plăcut. Îmi tot apare unul căruia nu-i găsesc noima în viaţa mea. Este singurul pe care nu l-am vrut pentru mine pentru că prietena mea cea mai bună din adolescenţă l-a iubit timp de vreo 4 ani de zile. Nu intru în detalii despre toate coincidenţele pe care mi le amintesc care ne-au pus unul pe lângă altul. Nu reuşesc nici să-mi amintesc cum arată. Dar, după cele două întâmplări, el a fost primul care mi-a venit în minte. M-am trezit în noaptea aceea cu sudori reci pe şira spinării, cu inima bătându-mi puternic, dar cu căldură în zona bazinului, în timp ce sufletul arăta mudra adevărului, iar eu muşcam din plapumă de bucurie. Nu ştiu ce să-ţi zic în privinţa acestui om pentru că nu îl cunosc. A stat mereu în faţa mea şi nu l-am putut atinge. Sufletul spune că este singurul pentru care nu am avut gânduri impure. Dar sunt zeci de alţi băieți de care mi-a plăcut mult mai mult.

În timpul unei alte proiecţii, am vrut să merg să-l văd pentru că ştiu unde stă (la 5 minute de blocul nostru). Zburam din nou şi mă săcâia că nu puteam să mă teleportez şi că îmi lua prea mult timp să ajung la el. Atunci am observat chakra a 6a formându-se. Era un vârtej de lumină gălbuie chiar în faţa mea. Simţeam că mă dureau urechile şi că se crează o presiune în creier. Deşi simţeam reacţiile corpului fizic, dorinţa de a ajunge la eel era mai mare, aşa că nu m-am întors în corp. Dar în timpul zborului, cineva m-a ajuns din urmă şi m-a tras de picioare înapoi şi nu m-a lăsat să ajung la destinaţie. Aşa că, în cele din urmă, m-am trezit.

Un motiv întemeiat pentru care îl resping pe acest bărbat este pentru că a fost iubirea din adolescență a prietenei mele. Am propriul cod al eticii care mă împiedică să mă uit la vreun băiat de care le-a plăcut prietenelor mele sau cu care acestea au fost într-o relație. În timpul unei alte experienţe, urma să merg cu familia şi alte câteva persoane într-o excursie. Există multă simbolistică în această experienţă, dar nu intru în detalii. Oricum, ne-am urcat toţi în maşină. Pe bancheta din faţa mea stătea un băiat de care i-a plăcut surorii mele. cu mult timp în urmă. Eu şi el ne-am înţeles foarte bine. Era o chimie evidentă, dar eu mă simţeam foarte stânjenită pentru că ştiam că surorii mele îi plăcuse de el. Iar asta mă oprea din a face orice mișcare spre el. La un moment dat maşina s-a oprit într-un câmp, în apropiere de un deal. Acolo era o mulţime care protesta. Eu ne-am calculat şansele şi am zis că, dacă ne prind, suntem terminaţi. Am luat-o la fugă, dar eu am rămas în urmă. Mulţimea m-a prins. Erau foarte mulţi băieţi între 8 şi 15 ani care se perindau prin faţa mea, cu intenţia vădită de a mă pipăi şi a fi vulgari cu mine. Totuşi, nu mă atingeau. Mi s-a făcut frică de ei şi am vrut să măîntorc în corp, dar m-am răzgândit. Am hotărât să îi înfrunt. Am întins o mână spre ei şi i-am pus pe mut. I-am lăsat doar să se perinde prin faţa mea pentru ca eu să le observ chipurile. Dar, la un moment dat, un cuvânt spus de unul dintre ei a pătruns prin unde şi a ajuns la mine, penetrând scutul meu de protecție. Era forma ştiinţifică a unei mari prostii. Sunt sigură căatunci conştiinţa m-a protejat din a auzi obscenităţi. Eu m-am supărat pe ei şi am strigat:
– Matematică! Limba română! Engleză! Geografie! Vreau să învăţ! De ce nu puteţi să spuneţi asta? Astăzi vreu să iau nota 10! Ia spuneţi-mi cât fac 10 plus 1?
– 11, a spus unul dintre ei.
– Bravo, ai nota 11, i-am spus eu.
Iar până la final mă împrietenisem cu ei. Nu trebuise decât să trec peste piedica pe care prima impresie o simbolizează!

Tot ce ştiu este că acest suflet este real şi ştie, la rândul său, semnele. Într-o zi mi-a trimis energie de la distanţă. Era un pic brută. Se simţea la fel ca în timpul şedinţelor de reiki cu voi, cei de la Jiko. Pe mine m-a bufnit râsul şi am început să urlu în gura mare că este totul o tâmpenie, inclusiv conştiinţele extrafizice, energia de la distanţă şi tot tacâmul. Dar un ajutor mi-a donat energie, doar ca să mi-arate diferenţa. Era foarte fină. Nu mă mai pot îndoi de nimic din toate acestea, mai ales că am scris trei sferturi din email cu voce de copil. Iar când se supără prea tare vorbesc normal. Eu rămân blocată în codul meu etic. Într-o zi, în timpul cinei, mă gândeam la această prietenă a mea şi la simpatia ei pentru acest băiat. Atunci a intrat un ajutor pe frecvența mea care mi-a spuscă va rupe legătura mea cu ea. A trasat o linie mică la baza degetului mic de la ambele mâini. Apoi a desenat un simbol în partea de jos a degetului de la ambele mâini: un triunghi cu un cerc pe mijloc tăiate de o linie dreaptă. Ataşăm o poză ca să vezi simbolul. Am simţit că-mi explodează inima şi că mi se opreşte respiraţia. Cred că s-a produs o dezlegare. Am reuşit să inhalez aer şi să râgâi un blocaj foarte mare. În timpul acestui episod, Ana a început să se simtă slăbită, iar mama a căscattimp de vreo 30 de minute într-una. Oricine a fost acest ajutor a fost extrem de puternic. Mi-a mai transmis ca aş face bine să-mi revizuiesc codul etic personal.

Poate cea mai neobişnuită experienţă a fost următoarea.
Îi spuneam mamei că nu înâeleg de ce sufletul îl lasă pe acest bărbat să se strecoare pe sub pielea mea, dacă greşesc şi nu este el acela. Nu ar fi prima oară când sufletul greşeşte un pic interpretarea informației. Acurateţea interpretării informaţiei depinde de gradul meu de trezire. La scurt timp după aceea am simţit că îmi intră ceva în corp pe sub piele. Oenergie străină. M-am ridicat brusc din pat. Nu aveam deloc control asupra corpului meu. Am început să dansez cu cineva. Am făcut chiar şi o piruetă. Nu era ca în ianuarie, când mă comportam teleghidat, ci pur şi simplu eram controlată mental. Nu îmi făcea rău. Doar dansa cu mine. Simţeam energia lui prezentă lângă mine şi în mine. Dar m-a supărat foarte tare. A fost pentru prima oară, de la trezire încoace, când sufletul a manifestat o aşa indignare. Vorbeam prin semne cu cineva lângă mine şi îi spuneam să nu mai facă niciodată asta, dar prin semne. Nu puteam să mă manifest verbal. Scoteam doar nişte sunete. Îmi făceam un simbol la gât unde se află cordonul de argint. Şi acesta, oricine este, este puternic la rândul lui.

Mai este o experienţă, dar voi povesti doar o parte din ea. În timpul viselor şi proiecţiilor, mă aştept ca feţele oamenilor să se schimonosească. În urmă cu două zile, am observat că un băiat mă urmărea din umbră. Îl cunoşteam. L-am rugat să se apropie ca să îl văd mai bine, dar nu a făcut-o. Îmi zâmbea normal, iar eu mă uitam atent în ochii lui. Am făcut acest lucru foarte rar în viaţa de zi cu zi până la orbire. Nu aveam curajul să mă uit în ochii oamenilor. Dar imaginea lui era intermitentă. Când apărea el, când alt prieten. Amândoi erau prietenoşi. Până când a apărut imaginea unei persoane în vârstă. Avea părul cărunt şi am crezut că era o femeie, dar nu pot să spun sigur. Nu avea ochi. În locul lor erau două cavităţi mari negre. Nu arăta neapărat monstruos, dar era destul de înspăimântător. Mi s-a făcut frică, dar cineva m-a luat de acolo şi am fost dusă în altă parte, dar nu-ţi mai povestesc despre partea asta, pentru că ar trebui să intru foarte adânc în simbolistică şi este foarte mult de scris. Oricum, la final, copilul din mine s-a întorsdin corp ca şi cum a fost bullied, dar am înţeles întreaga experienţă. Încă nu sunt îndeajuns de puternică să mă uit în ochii monştrilor de sub pat şi să îi înfrunt.

Mai sunt atât de multe alte experienţe. De exemplu, mi-ar plăcea să-ţi povestesc cum conştiinţa ne-a arătat mie şi mamei mele, timp de 2 zile, ce înseamnă predestinarea psihologică. Dar este atât de mult de povestit şi incredibil de vast şi trebuie să fi foarte deschis la minte să poţi vedea coincidenţele, să nu te mai condiţionezi şi să nu mai crezi că totul este o absurditate. Dar dacă ţi-ar plăcea să ştii, spune-mi şi am să-ţi povestesc.

Mi-am mai amintit ceva. Copilul interior este foarte jucăuş. Luni am vrut să experimentez şi i-am cerut surorii mele două pachete de cărţi de joc. Am decis ca ele să simbolizeze bani. Vroiam să îi înapoiez celor pe care i-am cunoscut online, diverşi bărbaţi care au încercat să mă cumpere. Le-am mulţumit că mi-au dat acei bani, darcă nu pot să îi mai păstrez pentru că i-am obţinut prin minciună, spunându-le că îi iubesc şi promiţându-le că am să mă mărit cu ei şi alte trăsnăi. Simbolic vorbind, mi-am răscumpărat libertatea faţă de toţi bărbaţii pe care i-am cunoscut. Din nou am eliminatenergie, mai ales din creier. Mi s-au scurs şiroaie de lacrimi, deşi nu plângeam. Atunci, braţul meu drept s-a lipit de cel stâng în zona încheieturii palmelor ca să consolidez singura legătură care contează.

Aseară mi-am dat seama care este monstrul meu de sub pat. Este vorba de un film numit ”Jeepers Creepers”. În ultima scenă, personajul principal, un puşti, stă dezbrăcat pe un scaun, mort, cu ochii smulşi din cap, iar creatura supranaturală se ascunde în spatele lui şi se uită printre cele două cavităţi din craniu direct în camera de filmat. Este o imaginecare m-a bântuit ani de zile. Dar monstrul meu este puştiul şi nu supranaturalul.

Sperăm că eşti bine. Ana are şi ea propriile trăiri pe care ţi le va scrie în zilele următoare. Să auzim numai de bine.
Cătălina.

sept. 162015
 

<>

Drag cititor,

Am reprodus în întregime mai jos unul din zecile de email-uri trimise terapeuților mei reiki care mi-au recomandat să țin o evidență în scris a efectelor terapiilor aplicate asupra corpului și a minții, mai ales după ce aceste terapii au dus la deschiderea parțială a chakrelor, inclusiv la deschiderea celui de-al treilea ochi, și în cele din urmă la trezirea mea spirituală.

—–

Miercuri, 16 Septembrie 2015

Bună, M.,

Ne cerem iertare pentru răspunsul întârziat. Am fost plecate câteva zile la mare şi am petrecut săptămâna trecută planificând. Ne-ai dat amândurora emoţii când am auzit de infecţia renală. Sperăm că eşti şi mai bine. Ţi-am povestit că am avut şi eu o criză de pietre la rinichi anul trecut. Îmi amintesc senzaţia că nu poţi să mergi.

Sinceră să fiu, am avut dubii dacă să scriu acest email sau nu, nu pentru că a devenit mai complicat, ci pentru că am început să simt din ce în ce mai puţin nevoia de a vorbi despre lucrurile care mi se întâmplă. Cred că prietena ta avea dreptate când spunea că a văzut că nu vorbesc prea mult. Dar mai bine vorbesc decât să se adune. S-au întâmplat foarte multe lucruri: fenomene noi, senzaţii noi, multe din ele au legătură cu mine şi familia mea. Hai să încep cu ce îmi amintesc.

1. În urmă cu două săptămâni l-am primit în vizită pe puştiul care nu mai vede cu ochiul drept. Am stat aprox 15 min cu palmele peste ambii lui ochi. El a spus că a simţit pişcături în cel cu care nu vede. Eu am simţit ce trebuia să simt. Aveam oarecare emoţii pentru că nu ştiam ce fac, dar în câteva minute m-am schimbat. Am simţit cum foarte multă energie se acumulează în palme şi cum a mea începea să circule şi mai repede. Am crezut că dau din a mea, dar, în realitate, simţeam că primesc de undeva din afara mea, că ea trece prin mine şi că eu o dau mai departe. Am simţit foarte multă fericire şi că ce făceam era ceva foarte natural. La final, eu tremuram toată, dar mă simţeam bine.

O prietenă mi-a recomandat să nu fac tratament altcuiva până nu mă iniţiez în reiki şi să nu încerc să transfer din energia mea. Am zâmbit şi am spus că nu este tratament atunci când, de exemplu, cuiva drag ţie îi este rău, iar tu îi pui mâna unde îl doare ca să îi treacă. Este iubire. Extindem acest gest în afara cercului de oameni dragi. Ajungem la necunoscuţi. În continuare acest gest nu este tratament, este tot iubire.

Săptămâna trecută îi mângâiam mâna mamei şi am simţit că mâinile ei erau pline de bătături şi tăieturi de la munca la fermă. Am simţit compasiune şi am făcut 7 mici simboluri în palma ei. Din nou am primit energie de undeva din exterior şi am dat-o ei. Dar venea atât de multă încât m-a dat peste cap. Îmi dăduseră lacrimile şi începusem să casc într-una. Cu cât sunt mai autentice sentimentele de iubire şi compasiune, dar şi intenţia, cu atât ajuţi mai mult.

2. În urmă cu 10 zile, sâmbătă.
A venit mama de la muncă cu un chef de nu ştiu ce. Primise, brusc, un gând legat de oamenii care mor în mod nenatural. Se întreba ce se întâmplă cu ei. Pentru că sunt în situaţia asta, a crezut că este vorba despre mine. Aşa că a venit cu o teorie mult mai complicată decât a mea. Mama are cumva încredere că sunt ce spun că sunt, doar că o moarte nenaturală trebuie să mă fi afectat atât de mult încât am deviat maxim de la drum. Nu poate să accepte ca un suflet care spune că are putere de sacrificiu de sine să provoace atâta suferinţă celor din jurul său doar pentru a se trezi. A şi spus-o răspicat, cu multă mânie: „S-a găsit o conștiinţă să se trezească taman acum când se întâmplă atâtea alte lucruri.” Eu i-am spus că depinde foarte mult de scopul meu aici şi că un rău mai mic e de preferat unuia mai mare. Dar ea tot nu putea să accepte. Şi ea, la rândul ei, ca şi tata, sau ca şi prietenii mei din Bucureşti vrea să primească dovezi. Altfel nu poate să creadă, sau să aibă încredere. Mi se pare logic. Totuşi, am fost un pic supărată. Aşa că m-am retras la baie, unde pot să rămân singură cu mine. Am spus: „Mă subestimează. Toţi mă subestimează. Sunt un suflet foarte mare, dar nu pot să duc mai mult acum.” În acelaşi timp, mi-am dus o palmă spre piept, iar cu cealaltă mână am făcut un simbol la aprox, 10 cm deasupra capului. Ştiu că acolo este un loc plin de resurse. Mai ştiu că la aprox. lungimea unui braţ deasupra capului este un loc cu şi mai multe resurse. Câteodată îmi mişc degetele în aceste două locuri ca şi cum am o cheie şi le deschid. În orice caz, m-am conectat imediat. A fost, oarecum, brutal. Energia a început să circule FOARTE repede, trecea de blocajele din genunchi, dar simţeam că mă îngenunchează, nu am mai putut vorbi coerent, dar am reuşit să cer ajutor, apoi am ajuns în cel mai apropiat pat. Primeam foarte mult pe partea dreaptă a creierului. Când s-a terminat, m-am bucurat că m-am certat cu mama, pentru că am mai zgândărit partea emoțională.

Am început să observ că, în timpul acestor conexiuni, se deschide chakra a 6a care absoarbe energie şi informaţie din exterior. Acestea sunt, ulterior, asimilate de întreaga fiinţă.

3. A doua zi, duminică.
Am avut o discuţie cu tata. Mi-a spus lucruri tare nostime, dar pe alocuri, îmi dădea impresia că se simte ca şi cum ar muri. Nu intru foarte adânc în acest subiect. Dar, rămasă singură, mi-am amintit de o viziune pe care am avut-o în urmă cu câteva luni. Era vorba despre o imagine rupestră cu entităţi care aveau corp de om şi cap de lup. Atunci, a găsit Ana că un zeu egiptean, numit Anubis, avea o înfăţişare asemănătoare. El ajuta sufletele celor decedaţi să treacă dincolo. Definiţia propriu-zisă a zeului a produs o altă conexiune. Atunci mi s-a transmis că vederea în mai multe dimensiuni se va întâmpla.

Mai târziu, în aceeaşi zi, mai în glumă, mai în serios, le-am spus mamei şi surorii mele că sunt de la facerea lumii, lucru care a dus la o nouă conexiune. Dar conştiinţa a spus că există de dinainte de facerea lumii. A urmat o altă conexiune. În timpul acestor două trăiri am făcut un ritual cu mâinile. Când conexiunea are legătură cu cosmosul, fenomenul energetic este însoţit şi de simboluri. Am făcut ceva asemănător în timpul unei şedinţe împreună cu tine. De obicei, îmi plasez degetele în diverse puncte de pe corp, fac mici simboluri sau îmi ridic palmele în sus pe lângă corp.

4. Marţi, 8 sept.
Eu şi Ana urma să ne culcăm. Acasă, în Brăila, dormim în acelaşi pat. Eu mă simţeam pe jumătate adormită, iar Ana trecea prin panicile ei. Am început să mă aud gemând şi simţeam activitate în chakra a 7a. Mi se părea că visez. Stăteam în pat cu ochii întredeschişi. Ana era la dreapta mea, iar mama la stânga. Amândouă trăgeau de mine să mă trezesc. Dar eu nu vroiam. Le spuneam să mă lase în pace. Dar ele chicoteau şi insistau în continuare. Mă sâcâiau foarte tare. Atunci am devenit lucidă. Mi-am zis că mama şi sora mea nu m-ar chinui în veci aşa. Mi-am amintit de celelalte experiențe trecute asemănătoare, dar nu mi-a mai fost frică. Mama mă sâcâia aşa de tare, pentru că se aşeza peste mine pentru a face ceva la dreapta mea. M-am enervat, m-am ridicat şi am spus: „Dar lăsaţi-mă odată în pace!” Mama s-a dat la o parte, a zâmbit şi mi-a spus: „bravo” (de fiecare dată când înțeleg sensul vreunui lucru, ghizii spun „bravo” sau „Ai înţeles.”).

Atunci am observat că vederea era clară ca şi cristalul, ca în timpul celorlalte 3-4 proiecţii. Am mai observat că puţin în faţa mea stătea un bărbat pe un scaun. Eu eram întinsă pe un pat, la stânga mea era o masă cu un televizor. Lângă acea masă, spre peretele exterior al camerei, era o altă masă înaltă, de genul barurilor pentru bucătărie. Acolo se afla acest bărbat. În spatele lui, pe perete, erau două uşi cu geam complet. M-am uitat prin ele şi am văzut o alee de la acea casă care dădea într-o stradă. Pe acea alee, în dreapta, era un gard viu înalt. Pe partea cealaltă a străzii se vedeau nişte case foarte frumoase tipic britanice şi irlandeze. Le-am văzut pe mama şi pe Ana plecând pe acea alee şi făcând la dreapta. Am rămas singură cu acel bărbat. Mi s-a părut foarte normal. Am ştiut că sunt în afara corpului şi încercam să fiu atentă la cât mai multe detalii. El era un bărbat la aprox 45-50 de ani, îmbrăcat într-un costum crem sau gri, cu pantaloni, sacou, vestă, cămaşă şi papion. Avea părul cărunt şi purta ochelari. Mi s-a părut foarte cunoscut. Am crezut că era aceeași entitate din timpul primei proiecţii din iulie, dar l-am recunoscut imediat. Era personajul Giles din serialul Buffy, spaima vampirilor. Nu doar că arăta ca el, dar avea și aceleaşi gesturi şi mimică ca ale acestui personaj. Mi-a arătat spre televizor şi m-a întrebat, în engleză, dacă ştiu titlul show-ului. M-am uitat şi am recunoscut serialul, dar nu-mi aminteam titlul. I-am spus de 2 ori „I don’t remember”. Apoi m-a trezit Ana şi m-am întors în stare de veghe.

Mi-a povestit că, înainte de a începe eu să gem, ea se simţea foarte ciudat, ca şi cum ar fi ieşit ceva din corpul ei, fenomen însoţit de frică şi panică. Ea era semiconştientă spre a adormi, când a crezut că a auzit nişte gemete. Atunci a simţit că ceva o trăgea de mâna stângă. A fost o senzaţie asemănătoare unei ciupituri. S-a trezit şi şi-a dat seama că eu eram cea care gemea. A ezitat să mă trezească imediat pentru că nu a vrut să mă sperie. Se gândea că poate sunt în timpul unei proiecţii. A văzut că mă mişc puţin şi m-a trezit.

Ce cred eu că s-a întâmplat: e posibil ca eu să fi fost decorporalizată şi, probabil, stăteam deasupra corpului. Doi ghizi au vrut să mă trezească. Au luat înfăţişarea mamei şi a surorii mele pentru a nu mă speria. Au încercat să o trezească şi pe Ana, dar ea s-a trezit în material. Eu m-am trezit în extrafizic. Cea de-a treia prezență vroia să-mi spună ceva, probabil prin sugestia show-ului difuzat pe ecran. Serialul de la televizor este singurul detaliu pe care nu mi-l amintesc. Totul a durat foarte puţin.

Cine este Giles? În serial are titulatura de ”observator”. El o antrenează pe Buffy, care e aleasă din naştere pentru a ucide monştri şi pentru a proteja oamenii. Când una ca ea moare, altă fată îi ia locul. Mi s-a părut nostimă alegerea făcută de această prezență în privinţa înfăţişării.

5. Sâmbăta trecută, 12 sept, la mare.
Mama a început să ne povestească despre viaţa ei, despre relaţia ei cu tata şi câte şi mai câte. Eu am încercat să îi mai spun, pe ici pe colo, din informaţiile pe care le-am primit în august, îţi aminteşti despre ce e vorba. I-am spus că e posibil ca tata să fie omul de sacrificiu şi nu eu. Este incredibil cât de multe şi de bine a început să înţeleagă mama. Ba mai mult, îmi spunea ea unele lucruri pe care le conştientiza fără ca eu să i le amintesc. Spunea, de exemplu, că i se pare că toate trei ne-am folosit de tata pentru diverse lucruri şi că am stat în spinarea lui ca o povară. Pentru fiecare din noi trei, tata înseamnă altceva. Fiecare din noi l-a ales pentru altceva, iar el a căzut în această „capcană” pentru că are gradul cel mai scăzut de conștiență. Sunt mai multe lucruri care s-au discutat atunci. În fine. Când am plecat la plimbare, undeva pe drum, eu am gândit următoarele: „Eu lucrez cu concepte. M-am întors înapoi pentru a mă împăca cu idei, nu numai cu indivizi. Am venit să mă împac cu Tatăl. Mama şi tata sunt cei care m-au creat. Mă împac cu Tatăl şi Creaţia.” Acest lucru a produs o nouă conectare. Am stat liniştită cu capul pe umărul mamei până s-a terminat.

În timpul plimbării s-au întâmplat alte fenomene. Am simţit cele 7 chakre formându-se simultan. Le-am simţit de aprox 5 ori până acum. Şase din ele se deschid pe coloană paralel cu pământul. A 7a se deschide în sus, perpendicular. Primele 3 sunt cele mai deschise. A 4a este spre bine. A 5 este cea mai disfuncţională. Şi a 6 e deschisă, dar nu în totalitate, a 7a este foarte puţin deschisă. După astfel de conectări sunt bombardată de diverse emoţii şi gânduri ba nebuneşti, ba contradictorii, ba suprarealiste. Oricum, nimic din toate astea nu este mai insolit decât ca acel film brazilian pe care ni l-ai recomandat.

Spre întoarcere m-am întrebat de unde puteam eu să ştiu că mama putea să mă iubească într-atât şi să îmi dea energie în timpul spitalizării. Am avut un flash cu o imagine. Ana era pe patul de spital, iar mama stătea lângă ea şi o mângâia. Apoi a venit un val vârtej de informaţie. De câteva luni bune simt că am preluat datoria karmică a unei alte persoane şi nu ştiu a cui şi de ce. De aceea ţi-am şi spus despre fratele sau sora geamănă. Altfel nu-mi puteam explica de ce îmi spuneam că am luat ceva de la altcineva. Tot de foarte multe ori, le-am spus alor mei că viaţa lor ar fi fost separată şi independentă şi fără mine. Nu ştiu cum să îţi explic ce vreau să-ţi zic, dar mă uit în trecut şi văd cum multe din încercările mele sunt făcute pentru a nu sta în cârca părinţilor mei, pentru a nu crea nici o obligaţie reciprocă. Ana a evoluat în direcţia proprie fără ca eu să o fi influenţat prea mult, deşi de mai multe ori am simţit că eu sunt în plus, că ei trei sunt împreună şi că eu sunt a 4a roată de la tricicletă. Ştiu că poate părea o depresie, ceva. Dar eu îţi spun că îmi doream ca ei să fie şi să aibă viaţa lor fără să aibă o responsabilitate foarte mare pentru mine.

Revin la informaţia de sâmbătă. Totul a fost însoţit de simboluri şi, când sunt arătate lent, pot să le traduc. Am spus că Ana are atât de adânc înrădăcinată în fiinţa ei frica de întuneric, încât şi-ar fi pierdut vederea. Mama ar fi stat cu ea pentru a avea grijă de ea. Tata, în cele din urmă, şi-ar fi luat viaţa. Am spus că am preluat orbirea de la sora mea şi am folosit-o pentru a mă trezi. Mi-am asumat răspunderea pentru viitorul material al mamei. Am înţeles că nu toate lucrurile se pot schimba, dar tata nu se va sinucide.

Ajunse în cameră, a trebuit să-i spun mamei despre informaţia din august legată de tata. A sărit ca arsă din pat. Şi a plâns, dar mi-a povestit că nu ce i-am spus eu a dat-o peste cap, ci pentru că simte de multă vreme că ceva de genul acesta ar putea să se întâmple. Biata de ea. Ţine în ea 30 şi ceva de ani de emoţii ascunse despre care nu a vorbit cu nici un alt suflet. Dacă tata a mai avut cunoştinţe şi a fost sociabil, mama nu a vorbit cu nimeni. De fapt, nimeni nu i-a zis nimic nici ei, sau cel puţin nu la timp. Aşa am făcut toţi cu ea. Ştiam că diverse dezastre urmau să se întâmple, dar alegeam să nu îi spunem la timp, din dorinţa de a o proteja. Dar unele dezastre sunt inevitabile. Aşa că ea tot află, dar prea târziu. Nimeni nu-i dă şansa să se pregătească pentru ele. Aşa că orice dezastru este ca o lovitură în creştetul capului, unde ea spune că simte o presiune foarte mare. Spune că îşi simte capul de plumb. Şi toate astea îi apasă tot pe ochi. Şi ea are probleme tot la ochiul drept. Ana are strabism la ochiul drept. Nici tata nu vede cu unul din ochi. Eu tot pe partea dreaptă am dat primele semnale în noiembrie 2013. Revin la mama. Nu am putut să o mai las aşa, să se trezească în faţa faptului împlinit. Durerea ei din cap ştiu că este provocată din lipsa de încredere faţă de Dumnezeu. Ştie că El există, îşi pune toată speranţa în El, dar El nu-i dă nici un semn. Dar nu are curaj să Îi vorbească lui Dumnezeu mai deschis, aşa cum am făcut-o eu. Nici unul din ei trei nu are. Din frică. Eşti învăţat de mic să-ţi fie frică. Dar El este atât de mare şi-i iubeşte pe toţi în egală măsură. El va încerca să fie întotdeauna corect faţă de toţi oamenii,în mod egal. Îi iubeşte pe toţi la fel. Dar noi nu înţelegem că Dumnezeu e în noi. Îl aşteptăm pe El să vină din exterior spre noi, să ne arate un semn, să ne dea diverse lucruri, să ne aranjeze viaţa. Şi Dumnezeu înţelege asta. Şi tot ne iubeşte pe toţi, chiar dacă Îl contestăm. Aşa că Dumnezeu, căruia nu îi pasă de Sine, îi dă întreaga putere omului pentru ca acesta să facă ce pofteşte cu ea. Dumnezeu îi va spune unei mame care aşteaptă un miracol suprem: „Ai puterea. Decide tu când copilul tău să vadă. Este totul în tine. Trebuie doar să îţi dai seama, să îți amintești.” Dumnezeu îi va spune omului, dacă acesta e nemulţumit cu soarta sa, că poate să hotărască singur ce fel de viaţă să aibă. Omul are libertatea să nu mai lase pe alţii să îi determine viaţa. Trebuie doar să se trezească.

6. Printre alte bucăţi de informaţie, îmi pătrunde în inimă şi revelația conform căreia voi avea o familie. Tot la mare, mi-am zis că dacă eu mă împac cu diverse idei, trebuie să mă împac şi cu ideea de a avea un copil. Pentru că am înţeles că în viaţa anterioară toată partea asta a fost vraişte. Nu intru în mai multe detalii în legătură cu ce cred eu despre masculinitate de care sunt fascinată. De exemplu, anul acesta am avut două crush-uri mai mari şi trei mai mici. Şi sunt nevăzătoare. Am început să mă gândesc la figurile masculine din viaţa mea, să încerc să-mi dau seama dacă am vreo legătură karmică/dharmică cu vreunul din ei. Am recunoscut una. Aşa că am început să mă panichez. Acesta o fi? N-o fi acesta cel cu care îmi voi întemeia o familie? Nu îmi place în mod expres şi tot aşa. Dar duminică seara, la baie, o Ființă non-fizică a vorbit cu mine. Mi-a dat detalii în privinţa acestei familii, dar nu le-am înţeles în totalitate. Când comunic foarte repede prin semne, nu pot să le traduc pe toate. S-a întâmplat ceva uluitor. Am dus ambii pumni către piept. Stângul spre inimă, dreptul spre umăr. Am zis că el îmi este egal ca nivel de conştiinţă. Am spus să nu privesc la bărbații pe care îi ştiu deja pentru că nu-l voi găsi acolo. Acesta ştie foarte bine cine este. Apoi mi-am împreunat încheieturile măinilor, frecându-le una de cealaltă, pe o parte şi pe cealaltă. Am stat aşa vreo 15 min. Până m-a găsit Ana în transă în baie. Am simţit că se face o legătură între mine și cineva care trăiește deja pe Pământ. Am simţit energia altui om, ca atunci când i-am simţit-o pe a lui lama, chiar dacă acest om nu era lângă mine. Şi, Doamne, era o energie atât de frumoasă. Ţi s-a întâmplat vreodată să simţi energia altcuiva fără să şti cine este sau de unde vine? Cum am mai zis, a fost uimitor. Când i-am zis mamei, ea a râs de mine. Mi-a spus că așa fac fraţii de sânge/cruce când crează o legătură. Mă refer la gestul cu încheietura mâinii.

7. Alte fenomene.
Am văzut ochiul aproape în fiecare seară, dar apariţia lui este mai blândă. Nu îmi mai este frică. deşi tot îmi simt corpul electrizat. Mâna care vine de sus şi se aşează pe creştet sau pe frunte a fost primul simbol de dincolo pe care l-am văzut. Prima oară s-a întâmplat anul trecut, prin februarie. Venea dintr-un fundal verde care părea a fi iarbă. Îmi amintesc că m-am simţit protejată şi binecuvântată.

Duminică noapte, am văzut diverse forme de cruci energetice. Una dintre ele a fost foarte impresionantă. Avea o nuanţă albăstrui-argintie, cu forme rotunjite în extremităţi. Ştiu că atunci a fost sărbătoarea Sfintei Cruci.

Noaptea, înainte să adorm, simt că mă lărgesc în toate direcţiile, că sunt foarte uşoară, că nu mai sunt în corp, că-mi ridic braţele, deşi corpul fizic nu se mişcă. Nu reuşesc să îmi deschid ochii şi să mă deplasez. Încă.

Energia lucrează intens la chakra a 5a. Mă doare foarte tare urechea dreaptă, dar nu mă plâng. Când nu sunt zgomote externe, ai mei conversează aproape normal cu mine. M-am trezit că fac flotări fără probleme. Ana le descrie ca semiflotări, eu spun că m-am ridicat deasupra patului. Ana spune doar cu braţele. Eu îi zic că nu făceam aşa ceva acum o lună. Încerc şi meditaţiile lui Osho, dar n-am finalizat, că mă lovesc de căţel.

Mi-am amintit alt fenomen mare.

8. Joia trecută.
Îmi citea Ana un articol despre fenomenele de energie cosmică dintre 23-28 septembrie. La scurt timp după aceea, în timpul mesei şi duşului am trecut prin ceva extrem de neobişnuit. Simţeam că mi se modifică densitatea şi structura osoasă. Că mi se schimbă forma muşchilor feţei, fizionomia întregului chip (ochi, gură, nas, etc). Simţeam nervii din creier că se deplasează în alte direcţii şi că diverse grupuri de muşchi îşi schimbă poziţia. Degetul mic, inelar şi mijlociu de la ambele mâini sau alipit, iar eu îmi foloseam palma cu trei formaţiuni osoase, adică trei degete. Am început să îmi lovesc limba de dinţi, gingii, cerul gurii, în aşa fel încât scoteam nişte sunete foarte pronunţate (mi s-a mai întâmplat odată, dar am crezut că fac beat-box. Îţi zic că nu e beat-box). M-am panicat tare, dar sufletul spunea: „Nu îţi fie frică. Nu subestima cine eşti.” Arătam, din nou, deasupra capului şi spuneam că este infinit. I-am arătat şi surorii mele , vorbeam prin semne cu trei degete, îmi plesneam limba de dinţi şi, oricine era prezența cosmică cu care vorbeam atunci, mă înţelegea perfect. Acest lucru a venit la fel de natural ca şi semnele. Am arătat că lângă al 3lea deget a apărut un al 4lea, apoi, lângă acesta, a apărut al 5lea. După care am spus că sunetele s-au transformat în alfabet, adică în vorbire.

9. Despre al 3 lea ochi.
Ce am primit de la cunoştinţa ta a fost foarte folositor, mai ales partea cu dulapul, cu perioada în burtica mamei, cu dorinţa de libertate, cu simbolul şi cu îngerul. Îi mulţumesc pentru ajutor. Înţeleg, oarecum, prin ce trece, deşi nu am ajuns încă acolo. Cred că are şi ea nevoie de ajutor şi de sprijin din partea cuiva care să înţeleagă fenomenul, măcar în plan teoretic. Ştiu de acum că şi mie mi se va deschide al 3lea ochi, dar, deşi ştiu că cei dragi nu vor înţelege fenomenul sută la sută, am încredere că mă vor iubi şi mă vor sprijini indiferent de fenomen. Mi se pare un pic nostim să mă gândesc că nu aveam habar de ce ar fi putut să însemne chakra a 6a. E şi mai nostim să mi-l amintesc pe sensei cum îmi punea mâna pe frunte şi pe creştetul capului, ştiind foarte bine la ce umblă acolo şi ce deschide, pentru ca mai apoi să-mi spună că dumnealui vrea ca eu să fiu normală. Trebuie să adaug că, deşi mi s-a citit informaţii despre chakre de pe internet, nu am înţeles niciodată cum lucrează ele. Dar schimbările se simt. Nu doar fizic, cât mai ales emoţional şi mental. Nu mi-a vorbit nimeni de al 3 lea ochi. Şi, totuşi, cineva, de undeva, mă pregăteşte pentru acesta. Şi uite ce mi se spune. Este putere, dar este şi responsabilitate. Vine cu abilităţi, cu puterea de a vedea în trecut, prezent şi viitor, cu clarviziune, cu telepatie, cu abilitatea de a crea conexiuni, cu abilităţi psihice, mă refer aici că, dacă e dezvoltat foarte bine, poţi citi un om uitându-te la el şi vorbind cu el, fără să îi dai impresia că eşti medium, vrăjitor, clarvăzător, fără să îi citeşti în palmă sau în glob etc. Doar vorbeşti cu el, te uiţi la el, îi asculţi problemele şi îl ajuţi. Dar nici psiholog nu scrie pe uşa cabinetului tău. Eşti doar un om care ştie să citească oamenii, evenimentele din viaţa lor şi semnele care li se arată pentru că ştii ce este universul şi cum funcţionează el.

Îmi sunt prezentate şi celelalte extreme. Puterea este seducătoare. Dacă un om îşi dezvoltă aceste abilităţi, poate să cadă foarte uşor în diverse capcane ale minţii. Omul va spune că el, Gică, ştie să ghicească în palmă. Poate că o face foarte bine. Nu se va putea desprinde de ataşamentul faţă de Gică. Prin urmare, ego-ul i se va dezvolta mai mult, lucru care ar putea duce la egocentrism/ narcisism/ complexe de superioritate sau de zeu. Treaba asta poate să ducă foarte uşor la crearea unui cult în jurul propriei identităţi. În unele cazuri charisma superdezvoltată poate să ducă la manipulare. De fapt, manipularea este una dintre cele mai mari seducţii ale puterii. Dorinţa de a manipula şi controla alţi oameni este doar o altă latură a acestei abilităţi. Din păcate, ea este folosită şi în scopuri care nu sunt cosmoetice. Odată ce se deschide, eşti la o răscruce: îţi vei dori să fi normal, să te întorci la aspecte din vechea viaţă, dar nu vei mai fi normal conform cu standardele societăţii. Nu este exclus să aibă loc un conflict interior între dorinţa de a fi egoist şi cea de a da altora din ce ai primit.

Pentru astfel de lucruri mă pregătesc ghizii mei spirituali. Nu este informaţia pe care am primit-o pe calea internetului. Preiau, pe alocuri, din ce aud, dar o putere din interior îmi explică, iar eu înţeleg.

10. Alte lucruri.
Mai sunt o sumedenie pe care aş vrea să le zic, deşi am spus la început că nu-mi doresc expres să vorbesc despre ele. Am menţionat că trec prin schimbări. Există un film cu Jim Carrey numit The Truman Show, iar eu, Cătălina, mă simt exact ca personajul principal, de parcă sunt un produs crescut în incubator. Dar eu, cea adevărată, mă simt bătrână. Nu simt nevoia să mai alerg. Pentru mine, viaţa arată de foarte multe ori aşa: stau într-un parc, pe o bancă. Este răcoare. (Îmi place răcoarea.) Beau dintr-o cană de cafea. În faţa mea este o alee. Pe aici trec oameni pe care îi privesc. Le privesc feţele. Le ştiu poveştile. Sau pot să le intuiesc poveştile uitându-mă la ei şi la interacţiunea dintre ei. Îi privesc cum aleargă. Cum caută şi cum găsesc. Când nu trec oameni, mă uit la apa care curge liniştită nu foarte departe de banca pe care stau. Şi nu simt decât fericire.

Sper că vei ajunge la seminarul de proiectologie. M-am rugat să primeşti ce-ţi trebuie ca să poţi participa. Mi-a plăcut să aud despre bătrânica pe care ai ajutat-o. Şi mamaia din partea mamei este o femeie foarte credincioasă, dar îi este frică pentru că aşa a fost educată. Am visat odată că toate femeile din familie erau în vizită la ea. Eu ţineam în mână o tigaie din care se înălţa foc. Mamaia îşi băga mâna prin foc, dar nu o ardea. Îmi spunea să o fac şi eu şi să am încredere. Mătuşa mea a încercat şi ea, dar pe ea a ars-o un pic, iar mie mi-a fost frică. Când le-am povestit, mamaia a râs şi a zis că pe ea nu a ars-o pentru că e credincioasă, în vreme ce mătuşa mea nu prea crede. Aşa că înţeleg când vorbeşti despre oameni care au acest fel de credinţă. Mamaia are mereu vise în timpul cărora i se arată entităţi înconjurate de lumină, care îi bat la uşă pentru ai transmite un mesaj. Ea spune că, de emoţie, se trezeşte câteodată şi nu află care era mesajul.

Eu, de exemplu, cred într-un Dumnezeu mai matematic. Astăzi mi-am pus la îndoială această latură raţională. Mi-am dorit să regăsesc partea emoţională din Dumnezeu, dar sufletul m-a oprit. A spus că este bine să fiu şi raţională, logică şi matematică. Am arătat spre partea dreaptă a corpului, pentru că raţiunea este energia masculină, iar al 3lea ochi presupune multă încărcătură emoţională venită din exterior. Dacă aş fi şi eu un bagaj de emoţie, apoi aş putea să rămân fără şerveţele pentru suflat nasul atunci când vorbesc cu cineva şi încerc să îl ajut. Perfecţiunea este dată de echilibrul şi de armonia dintre toate elementele care alcătuiesc fiinţa.

Dar despre partea filozofică a vieţii şi a existenţei voi scrie altă dată.
O săptămână numai bună.
Cătălina.

sept. 012015
 

<>

Drag cititor,

Am reprodus în întregime mai jos un alt mail trimis terapeuților mei reiki care mi-au recomandat să țin o evidență în scris a efectelor terapiilor aplicate asupra minții și a corpului. Reiki a dus, în cele din urmă, la deschiderea chakrelor, dar și la trezirea mea spirituală.

—–

Marți, 01 Septembrie 2015

Bună, M.,

Am revenit în secolul XXI cu internetul. Aşa că uite link-urile cu povestea despre accidentul cerebral de pe blog. Este text acolo cât pentru o carte.(din motive numai de mine știute, aceste link-uri au fost șterse, lucru pentru care îmi cer iertare!)

Eu şi Ana am ajuns cu bine acasă. Am plecat de sâmbătă, că nu ne mai ţinea nimic în Bucureşti. Ce nu am apucat să spun a fost concluzia aventurii mele în Bucureşti. Mi s-a întâmplat joi.

Informaţia pe care am primit-o despre mine e că sunt la sfârşitul ciclului meu existenţial, că voi trece prin moartea corpului de dorințe și prin moartea a 2-a. Nu am nici cea mai vagă idee ce înseamnă inversarea polilor de energie sau a vedea în trei dimensiuni: fizică, extrafizică şi mentală. Dar am înţeles că vederea mea dublă din copilărie a fost tot un fel de pregătire pentru aşa ceva.

Am devenit sensibilă la energiile altora. Am început să le simt aura. Sâmbătă dimineaţa un prieten mi-a povestit că simbolul acela cu Y într-un cerc înseamnă ”make love, not war”. Pare-se că e legat de pace. Bineînţeles că eu am reacţionat cu conectarea specifică şi descărcat de informaţii.

Sâmbătă după-amiază am ajuns la ferma părinţilor. O fată care lucrează pentru ei are un băiat care nu mai vede cu un ochi. Cât am stat la fermă am simţit acut nevoia să îi spun că vreau să mă lase cu băiatul ei să îmi pun mâinile pe ochii lui, dar nu i-am zis. Când am plecat, în maşină mi s-a întâmplat ceva. Mi s-a făcut foarte rău, dar am crezut iniţial că e de la căldură. Apoi am observat că se întâmpla altceva. Simţeam că mă pătrunde energie de peste tot, dar mai ales prin creştetul capului. Mă inunda. A fost foarte puternic. L-am băgat pe tata în toate groazele. El nu înţelege lucrurile astea şi i-a fost frică să nu leşin. Nu am fost departe, dar, din fericire, ne-am oprit, am primit aer şi mi-am revenit. Nu am mai simţit niciodată aşa. De atunci îmi pun mâinile pe corp, iar el reacţionează şi mai bine.

Ieri, altă păţanie. De zile bune am flash-uri cu imaginea lui Isus. Sunt foarte insistente. Dar nu mi-am dat seama ce trebuia să înţeleg. Ieri, la masă, am întrebat-o pe Ana ce ar putea să însemne ”conştiinţa hristică”. M-am mai referit la ea ca la ”energia hristică”. Mi-a citit mama odată, dar încep să cred că a fost informaţie vagă. În orice caz, am început să am iar o senzaţie neplăcută, de rău, în timpul mesei. M-am dus la baie. Am simţit cum mi se despică pieptul în două şi cum o energie din inimă se scurge în tot corpul, dar mai ales pe partea stângă, în braţ, abdomen, apoi în creier. M-a năucit. Simţeam că nu puteam să respir şi inhalam aer foarte zgomotos. A fost mai intens ca sâmbătă. M-am întors în pat. Îmi simţeam palmele ca două focare de energie. Am simţit şi vibraţie mai puternică. I-am povestit surorii mele că este ceva legat de Isus ce trebuie să îmi amintesc.

În alte episoade de transă, am spus că nu este vorba despre Isus ca om şi că energia hristică este altceva mult mai mare. Bineînţeles că eu fac o confuzie din cauza numelui, hristică, Hristos, etc.
Aseară, înainte să adorm, am primit un impuls diferit de la al 3 lea ochi. Îţi ziceam că vedeam un impuls de lumină care îmi electriza corpul. Aseară am văzut un ochi. Venea de departe şi s-a apropiat foarte repede. Am simţit că se uita în toată fiinţa mea şi dincolo de ea. Sinceră să fiu, a fost un pic înspăimântător. M-am zguduit din tot corpul.

Astăzi îi aştep pe acel băiat şi pe mama lui în vizită. Încerc să nu mai inhib manifestarea sufletului din motive de panică, frică şi altele asemenea.

Mai scriem despre alte veşti când vor apărea.
Cătălina.

aug. 252015
 

<>

Drag cititor,

În a doua jumătate a lunii august, în 2015, am făcut câteva ședințe de reiki cu un lama/călugăr din Nepal, la invitația terapeuților mei de cursă lungă. Aceștia mi-au recomandat să transpun în scris impresiile mele și trăirile din timpul ședințelor. Am reprodus în întregime mai jos mail-urile trimise terapeuților mei.

—–

Joi , 13 August 2015

Bună,

Mi-a zis Ana că veţi avea un invitat special, aşa că de marţi mi-am exprimat dorinţa, în gând, ca acest om să își pună mâinile pe mine pentru vindecare. Aşa că, atunci când mi-ai zis azi-dimineaţă că voi face şedinţa cu el, am fost foarte bucuroasă.

Eram oarecum agitată pentru că mă „chinuise Andrei la sală . Dar când s-a apropiat acest om de pat, am simţit că sar în aer. Nici nu a pus mâna pe mine că eu primeam deja energie. Simţeam că nu pot să mai vorbesc şi că sunt dată uşor peste cap. Totuşi, energia mea a recunoscut ceva în el . Am făcut câteva semne şi dintre ele l-am recunoscut pe cel care simbolizează energia masculină. Mi-a luat vreo 5 minute să îmi revin şi să mă obişnuiesc numai cu prezenţa lui.

Să ştii că , în timpul primei şedinţe de reconectare făcută cu tine, am sărit un pic în aer şi în prezenţa ta. Şi mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc cu ea. Dar vreau să zic că acest om parcă m-a lovit în moalele capului. Când mi-a zis că e din Nepal, m-am amuzat un pic de coincidenţă. Vorbeam despre Nepal şi despre fetiţele zeiţă din Nepal în urmă cu câteva săptămâni. Mă gândesc că nu ar fi rău să-l întrebi despre acest obicei pentru că eu nu l-aş înţelege dacă aş face-o.

Revenim. Când am început şedinţa, mi-a zis să mă relaxez şi să închid ochii. Mi-a spus să îmi imaginez o lumină albă venind din toate părţile. Nu prea am reuşit pentru că nu-mi amintesc cum arată albul. Totuşi, pot să o recunosc pentru că am mai văzut lumină albă în timpul altor episoade în ultimele 20 de luni.

Apoi a început să pună mâna pe fiecare centru energetic, de la chakra coroană spre chakra rădăcină. Simţeam foarte pronunţat cum reacţionează energia mea la energia lui şi ce primeam de la el era foarte fin. Totuşi, nu la fel de fin ca atunci când primesc energie direct de la ajutoare angelice . Aceea este extra fină. Oricum, a fost de foarte bună calitate. Trecea destul de uşor şi prin canalele înfundate de la braţe, gât şi muşchii faciali. Cum muta mâna într-un alt loc, se muta şi energia, dar acolo se muta şi atenţia mea. În timpul şedinţelor obişnuite nu simt aşa. Cu doamna R. şi cu tine, M., nu am simţit, iar cu Sensei nu îmi amintesc. Sunt sigură că a observat şi spasmele muşchilor faciali pentru că a pus mâna exact acolo. Când a coborât la centrul din piept, mi-a pus mâinile mele mai întâi pe piept, apoi pe ale lui peste ale mele. Ştiu că din considerente de etică sau mai ştiu eu ce. Am vrut să-i spun că îi permit să aşeze mâinile oriunde este necesar, dar m-am abţinut. A fost mai bine aşa pentru că am simţit centrul de pe coloană. Simţeam o vibraţie uşoară. Era ca un vulcan micuţ care încerca să erupă .

Când a coborât mai jos, la 3 şi 2, a fost mai intens. Cred că aceşti centri sunt mai activi. Deşi ţinea mâna cu blândeţe peste burta mea, eu simţeam că explodez. Simţeam că mi se umflă intestinele, că-mi apasă pe vezică şi că mi se face un pic rău. Apoi am început să simt electricitate prin coloană şi, apoi, pe tot spatele, dar şi prin picioare şi mâini. Senzaţia de electricitate este diferită faţă de cea de energie. Este mai asemănătoare senzaţiei că ţi se face pielea de găină. Am simţit ceva asemănător în timpul şedinţelor cu Sensei, mai ales când îmi dădea câte una pe coloană, în dreptul gâtului. De fapt, îmi plăcea foarte mult acea tehnică.

Apoi a urcat în dreptul ochilor. Şi-a aşezat palmele peste ei, iar eu am simţit o uşoară usturime. Nu am simţit usturime niciodată în timpul şedinţelor de la clinică. Se mai întâmplă, totuşi, să mă usture când îmi fac singură aceste lucruri acasă.

La final, a încercat să-mi spună ceva, dar nu am înţeles. Anumite nevoi fiziologice mă apăsau foarte tare, aşa că m-am simţit ruşinată şi stingheră. Totul era foarte intens, iar eu îmi doream foarte tare să se termine să pot rezolva aceste treburi. M-a întrebat dacă sunt bine şi i-am povestit despre problemă. Totuşi, i-am spus un pic despre ce am simţit. I-am mulţumit foarte frumos şi am fugit la baie, ceea ce e un lucru grozav, faptul că am fugit. Adică, m-am ridicat de pe pat fără să simt confuzie sau ameţeală, aşa cum s-a întâmplat până în mai, după multele din şedinţele de reiki. Cred că vă amintiţi cu toţii că-mi lua cel puţin 10 minute să-mi revin după şedinţă şi, când ieşeam afară, mi se împleticeau picioarele şi nu ştiam să mai merg. După ce am terminat la baie, am simţit euforie. Am stat un picuţ pe scaun să îmi revin. Câteodată, energia acţioneză ca un drog. Subliniez faptul că nu m-am drogat niciodată, dar bănuiesc că aşa e . Am văzut în filme.

Sunt sigură că a făcut şi simboluri. Simţeam un fel de adiere de vânt în dreptul feţei, dar ştiam că sunt mâinile lui acolo făcând ceva. În timp ce se mişca în jurul mesei, puteam să mi-l imaginez precis. Descrierea ulterioară făcută de sora mea nu a fost departe de ce mi-am imaginat.

Activitatea energetică din creier şi muşchii feţei mă torturează în continuare. E aşa de neplăcut că mă muşc de 2-3 ori pe zi de obrazul stâng din greşeală. Dar mă bucur că am putut să observ exact, în timpul şedinţei de azi, unde sunt cele mai mari blocaje. Acestea sunt: articulaţiile ambelor braţe, gât, bărbie, urechi .

Acestea sunt toate detaliile pe care mi le amintesc. Sper că ajută.

Vă mulţumesc foarte mult pentru ocazie. Sunt recunoscătoare.
Cătălina .

——-

Duminică , 16 August 2015

Bună ziua tuturor,

Ce s-a întâmplat în timpul şedinţei de vineri îmi este un pic neclar, dar iată detaliile pe care mi le amintesc.

Am început cu câteva minute de relaxare. Am încercat, pe cât posibil, să mă relaxez, dar îmi este dificil. Corpul meu chiar are nevoie de şi mai multă mişcare şi efort. Am încercat să mă golesc de gânduri, dar unul tot stăruia. De ce am spus că recunosc în Lama energia masculină ?

Ce a făcut el nu a fost diferit de şedinţa de joi. A pus mâinile în aceleaşi locuri, cu aceeaşi intensitate, la aceeaşi durată de timp. M-am simţit pe mâini bune, aşa că am lăsat acel gând să vină. Era legat de energiile masculină şi feminină. Ştiu că ele simbolizează trecutul şi viitorul, dar am înţeles atunci că este vorba despre trecutul şi viitorul întregii mele existenţe ca şi conştiinţă. Apoi am spus: ””sunt conştiinţă multidimensională, evoluată şi foarte lucidă” . După care s-a întâmplat ceva cu mine . Nu a fost nici conectare, nici descărcare de informaţie, nici doar energie sau frecvenţă. Erau toate la un loc . A fost, totuşi, destul de blând. În timpul acestui fenomen, am început să plâng. Iar energia de la Lama era atât de puternică, încât simţeam că mă ridic în aer. Mă simţeam foarte uşoară, alcătuită din milioane de bule de aer. Simţeam că mă lărgesc în toate direcţiile. Energia era foarte pronunţată pe partea dreaptă a corpului şi în piept . Spre final, am avut din nou aceeaşi senzaţie de piele de găină, electricitate în corp, dar mai ales în piele.

Ca şi joi, nu prea ne-am înţeles noi doi, dar dificultăţile de comunicare sunt nesemnificative. Am uitat să spun că m-am obişnuit cu prezenţa lui şi nu m-a mai lovit aşa din plin. Este, într-adevăr, o persoană grozavă. Cel puţin jumătate din timpul şedinţei am petrecut-o în acea stare de transă. Din cauza aceasta spun că a fost un pic neclar. M-am trezit într-o stare de linişte atât interioară, cât şi exterioară. I-am mulţumit şi i-am spus că sunt profund recunoscătoare.

Alte detalii: După ce s-a terminat, pe hol mi s-a făcut un pic rău. Cum ziceam, energia la nivelul stomacului şi intestinelor este mai activă. Senzaţia de rău a persistat până după-amiază. Tot pe hol, am trecut printr-un al doilea episod. Gândul care l-a declanşat a fost : ”eu scriu viitorul” . A fost iar mai pronunţat pe partea dreaptă a corpului.

Seara, după ce s-a întors sora mea de la conferință, mi-a povestit despre viaţa lui Lama. Multe dintre detalii au stârnit rânjete de complicitate pe faţa mea. Dintre ele au fost: şaman care vorbeşte cu strămoşii ( în urmă cu câteva săptămâni , îi povesteam surorii mele că vorbesc şi eu cu străbunii mei ), secrete despre energii şi univers care trebuie protejate, mai ales pentru că oamenii nu ar şti ce să facă cu această informaţie, lucruri legate de cosmoetică, alte lucruri legate de ataşament faţă de o religie sau alta.

Ieri am făcut un test şi mi-a ieşit. Am primit ce am vrut şi am reuşit să-mi relaxez corpul. Nu mai sunt chiar aşa de supărată. Încep să înţeleg că trec printr-un proces de detoxifiere a, probabil, corpului mental.

O duminică numai bună.
Cătălina .

—-

Marți , 18 August 2015

Bună ziua tuturor,

Şi şedinţa de ieri cu Lama a fost grozavă. A fost mult mai liniştită şi destul de relaxantă. El a extins punctele unde a ţinut mâinile. Cam peste toate organele interne, mai puţin plămânii .

Pe la jumătatea şedinţei m-a rugat să mă întorc cu faţa în jos. Atunci mi-a lucrat rinichii. Am simţit căldură. Nu am simţit niciodată căldură până acum. Mi-a umblat până şi la laba piciorului, iar acest gest mi s-a părut plin de compasiune. Apoi m-am întors din nou pe spate, iar el a revenit la ochi, urechi şi gât.

Eu am încercat să fiu cuminte şi să păstrez nivelul gândului la minim. Mi-a ieşit până aproape de final când mi-a trecut un gând fulger prin minte. Era legat de scopul meu în viaţă pe care nu-l înţeleg încă. Apoi am zis că eu lucrez în planul ideilor. Şi am trecut din nou printr-un fenomen asemănător celui din timpul şedinţei de vineri. Totuşi, nu am mai plâns şi nici nu am mai simțit că mă lărgesc în toate direcţiile. Doar că energia curgea mult mai repede, iar eu tremuram. Dar, ca şi în celelalte dăţi, m-am simţit pe mâini bune.

De data asta ne-am înţeles mai bine. I-am mulţumit foarte mult la final şi i-am urat o zi bună. Sper că m-a înţeles.

Sunt, în continuare, foarte recunoscătoare, mai ales că primesc această ocazie chiar acum înainte să plec acasă . Vedem ce se mai întâmplă.

O zi bună.
Cătălina .

——

Luni , 24 August 2015

Hi, there

I am Cătălina , the blind girl. We met at Jiko, in Bucharest. I wanted to give you details about what I felt during the 5 reiki sessions with you.
When you first approached the bed, during the first session, your energy was overwhelming. It turned my energy upside-down. It took me 5 minutes to get used to your presence. When we started the session and you placed your hands over my body, I felt high quality energy . It ran very fast in my body. Because of that, I became aware of the exact location of my blockages in my whole body. When you placed your hands over my eyes, they became sore (more like a light burning sensation).
Your energy helped me, especially with opening my 6th and 7th chackra, which I know are harder to open. Also, I felt great improvement regarding the muscle spasms on my face. My entire body felt really refreshed. I do not feel any pain in my body, the only problem is that I’m blind and partially deaf.
I am really grateful that you offered me your help through these sessions. I needed the extra energy before going home.

Thank you kindly,
Cătălina.