nov. 202021
 

<>

Vineri, 19 Noiembrie 2021

Am lăsat aceste câteva zile să treacă la mijloc fără a mai descrie continuarea experienței mistice ce mi-a fost dată în noaptea dinspre luni spre marți, acordându-mi acest interval de timp ca să mă reculeg fiindcă sarcina de a descrie (dar mai ales de a traduce) detaliile acestei experiențe este o adevărată provocare fiindcă întregul context a avut un puternic caracter simbolic, însă pentru mine simbolismul unui lucru poate fi ușor definit în următorii termeni, sufletului revenindu-i misiunea de a traduce simbolul în acțiune:

”Tot ce-i vremelnic
E numai simbol.
Inaccesibilul
Faptă devine-n ocol.
Inefabil deplinul
Izbândă-i aci.
Etern-femininul
Ne-nalţă-n tării.”

Johann Wolfgang von Goethe – ”Faust”

Despre noaptea dinspre luni spre marți am scris deja în ultima mea scrisoare în care am povestit numai ce cred eu că a fost o întâlnire cu sufletul tatălui meu decedat. De ce spun că numai ”cred”, iar nu că am deplina convingere? Răspunsul este destul de simplu. Având atât de multe experiențe spirituale din cele mai diverse, mi s-a îngăduit să observ că sursa care generează conținutul deosebit al unei experiențe dincolo de zidul somnului nu este întotdeauna sufletul sau Ființa profundă, inconștientul putând tot atât de lesne genera imagini deosebite, folosindu-se de funcția sa ideoplastică de a reda în mod mecanic ceea ce a memorat. De aceea mi-e de multe ori lehamite de noțiunea de ”simbol” întrucât îmi dă puternica sugestie de abstract, de lipsă de acțiune, iar din aceasta lipsă de izbândă. Câtă vreme voi privi la toate acestea numai din prspectivă simbolică, căile de acces către interior vor rămâne mereu închise, iar de sursa acestor proiecții onirice ar fi exclusiv ideoplasticitatea inconștientului, atunci cu adevărat nicio cale nu se va mai deschide în veci! Dar pentru că noaptea a continuat să se exprime în chip mistic în Universul interior, ceea ce dovedește că Ființa mea profundă m-a vegheat pe parcursul orelor de somn, îmi voi îngădui să cred că, într-adevăr, pe sufletul tatălui meu l-am întâlnit în acea noapte!

Îmi amintesc despre acea noapte că stăteam cu ochii deschiși, dar că nu aveam propriu-zis percepția spațiului și a timpului. Nu vedeam nimic altceva decât obișnuitul joc al pixelilor din ochii mei, deci trebuia să fi fost în stare de veghe, întinsă pe patul din dormitorul meu. Dar nu reușeam să conștientizez acest fapt. Atunci brațele mele au început să se miște dincolo de voia mea și de acțiunea mea deliberată, fiind activate de către Ființa mea reală interioară care se folosea de mâinile mele ca să execute semne și gesturi magice. Era o splendoare să simt într-un mod atât de intim acțiunea plină de eleganță și de măiestrie a Ființei profunde din brațele mele, acest fapt în sine trezindu-mă din ciudata stare în care fusesem surprinsă. Dar un gest ritualic dintre toate mi-a atras atenția,, neliniștindu-mă. Căci am văzut în el știința Maestrului interior care poate deschide poarta către infernul prsonal cu scop practic. Era același gest pe care mi l-a predat de multe ori înainte, învățându-mă să cobor în tenebre din proprie voință și în mod deliberat ca să îmi confrunt demonii interiori. Însă acum deschiderea acestui portal era executată direct din stare de veghe, iar contextul tenebros în care am coborât după ce trupul fizic a adormit a fost atât de deosebit, încât mi-a devenit perfect de limpede de la acea experiență încoace că totul fusese indus în mod intenționat și deliberat de către Ființa profundă pentru ca eu să extrag o învățătură extrem de prețioasă despre munca interioară făcută până în clipa de față, muncă ce a avut până acum un puternic caracter general, de ansamblu.

Dar înainte de a trece la descrierea propriu-zisă a experienței mistice primite în urmă cu câteva zile, țin să aștern în scris câteva cuvinte, destul de tehnice, despre ceea ce definește conceptul de ”împărăția Cerului”, cunoscut în toate religiile și învățăturile spirituale, concept care nu are nevoie de nicio descriere din partea mea ca să fie înțeles căci fiecare muritor trebuie să fie în stare să înțeleagă că Împărat în Împărăția Cerului este Tatăl, Cuvântul fiind instrumentul prin care Voia Sa se transpune în acțiune, restul ființelor cosmice, de la cele mai mici, până la îngeri și arhangheli fiind slujitorii Tatălui. Toate acestea descriu macro-cosmosul în sens pozitiv. În baza legii analogiilor filozofice, trebuie avut în vedere că tot ce se află în macro-cosmos își află proiecția, reflexia intimă în micro-cosmosul om. Cu alte cuvinte, Împărăția Tatălui Cosmic își află un corespondent în Universul interior al fiecărei Ființe, însuși micro-cosmosul om putând fi definit ca ”micro-împărăția Tatălui care se află în ascuns”, în interiorul căreia Tatăl intim al fiecărei ființe guvernează în propriul templu intern, celelalte aspecte ale Ființei intime (corespondente ale forțelor cosmice în micro-cosmosul om) slujesc Tatălui și Voii Sale. În afara acestei corespondențe, mai există una, una destul de frapantă care i-a împins pe cei mai mulți gânditori, filozofi și teologi să gândească în termenii bi-polari de ”bine” și ”rău”. Căci a doua corespondență a Împărăției Tatălui se proiectează în sens negativ, în baza legii dualității lucrurilor! Tot ce este conștient, pozitiv și trezit în lumină își are omologul egal în inconștient, în negativ și trezit în întuneric. Altfel spus, Împărăția Tatălui își are o versiune negativă atât în macro-cosmos, cât și în micro-cosmosul om, în acesta din urmă guvernând toate aspectele cosmice ale Ființei profunde, dar inversate în sens negativ, deci curgâmd în jos. Această împărăție a Tatălui inversată cu susul în jos este nimic altceva decât egoul intelectual, în vreme ce termenii de ”bine” și de ”rău” sunt numai niște iluzii fabricate de ignoranță căci ”pozitiv” nu înseamnă ”bine”, ci ”divin”, iar ”negativ” nu înseamnă ”rău”, ci ”natură animalică”. Iar ceea ce nu este divin în micro-cosmosul om este instinct animalic, făcând din om nimic altceva decât o specie evoluată de mamifere posedând proprietatea de a gândi, deci de a avea intelect.

Acestea fiind enunțate, mă voi întoarce acum la experiența din cursul nopții dinspre luni spre marți în timpul căreia am coborât în mormântul propriului inconștient, atât de mult am coborât încât am atins cu tălpile scoarța pământului arhetipal al acestei împărății a Tatălui care se află inversată, în contrast deplin cu adevărata Împărăție a Tatălui care se află în ascuns, în interiorul fiecărei ființe umane. Căci, în fond, această împărăție polarizată în sens negativ în inconștientul fiecărui om este un arhetip cosmic, deci găsindu-se în chip mai mult sau mai puțin activ în psihicul fiecăruia dintre noi, precum un tipar, o matrice.

Coborârea în această regiune a propriului inconștient a început în acea noapte în maniera plină de umor negru al Maestrului meu interior care mi-a dovedit de o multitudine de ori că auto-disciplina, auto-perseverența și auto-severitatea îi sunt trăsături caracteristice. Divinitatea interioară mi-a dovedit că nu posedă milă, compasiune și toleranță pentru egoul animalic pe care îl port în propriul inconștient fiindcă această bestie instinctuală mă face să fiu animal, nu om autentic, în adevăratul sens al cuvântului. Și conducându-mă în jos în acea noapte, mă mâna din spate cu biciul Său, biciul Voinței Sale! Desigur, aș putea extrage un sens simbolic din acest început al coborârii în împărăția tenebrelor, dar trebuie să clarific în confesiunea mea ceea ce am vrut să spun în primele paragrafe despre chestiunea simbolului, vrând să spun prin aceasta că dincolo de ideea de a-ți biciui mintea cu biciul voinței ca să o domini la modul simbolic, Ființa mea profundă se ocupă intens și asiduu să transmute simbolul în acțiune, în faptă, pentru ca adevărul revelat de simbol să izbândească. Iar biciul pe care îl mânuia mi-l plesnea în ochi, iar asta cu atât de puțină îngăduință și compasiune încât m-a forțat să bat în retragere, să mă duc, deci, spre interior ca să mă ascund de amenințarea acelui bici al voinței Sale!

Dar absorbția mea spre interior, spre profunzime și spre adânc a fost cumplit de odioasă și de oribilă! Nicio percepție legată de emanațiile energetice și vibraționale ale acelor regiuni ale propriului inconștient nu îmi era străină, dar în acest rând ceva a fost, totuși, destul de diferit. Căci dacă până acum eurile s-au exteriorizat în afara mea în spațiul abisal pentru ca lupta să se ducă între doi adversari bine definiți și delimitați, în cursul acelei nopți percepția mea a fost destul de diferită fiindcă mă identificam cu tot ce am întâlnit pe cale, eu eram tot ce era acolo, eu eram însuși împăratul suveran al acelui întreg spațiu! A fost cumplit pentru suflet să parcurgă această coborâre din treaptă în treaptă, până ce am atins cu talpa scoarța pământului conceptual al împărăției ideoplastice elaborată de inconștient căci am simțit tot timpul puternica incompatibilitate dintre anatomia conceptuală a ideii de suflet și structura internă a acelui tărâm în care am simțit în mod intim și profund că nu am ce căuta, motiv pentru care m-am simțit tot timpul ca și cum tot spațiul acela căuta cu orice preț să mă alunge din interiorul său, să mă excomunice fiindcă ce eram eu, anume esență divină conștientă de mine însămi, constituia un pericol pentru însăși rațiunea de a exista a acelui tărâm! Și cum nici eu nu puteam suporta toate acele dezagreabile percepții despre care am vorbit, am căutat să mă trezesc, revenind în stare de veghe. Dar Ființa profundă continua să mă mâne cu biciul Voinței Sale, obligându-mă în mod silnic să mă identific cu anumite aspecte ale acestei regiuni a inconștientului meu spre a mă ajuta să rezist un pic mai mult acestei încercări la care mă supunea, așa că de la un timp percepțiile mele s-au modificat întrucâtva, așa că am lăsat acele expresii mentale inconștiente să se reflecteze în mine, gândind gândurile lor și simțind emoțiile lor. Și din atâtea emanații mentale, una era mai puternică, mai intensă, mai dominatoare. Și când acel eu s-a răsfrânt în mine, m-am perceput ca fiind suveranul, împăratul acelui tărâm care îmi apărea ca un domeniu împărătesc obișnuit, posedând o curte, sfat domnesc, slujitori, etc. Și ce straniu, cât de straniu m-am simțit, Bunule Dumnezeu, căci timp de multe clipe la rând începusem să trăiesc cu impresia că fusesem în poziția de conducere supremă a unui teritoriu, deci un împărat, într-o viață anterioară, atât de deplină era identificarea mea cu acea structură psihică pe al cărei canal coborâsem în mormântul inconștientului meu!

Atunci am privit la împărăția asupra căreia domneam, văzând prin ochii acestui împărat și gândind cu mintea sa, iar tot ce era de jur-împrejurul meu exprima haos, neorânduială, anarhie. Guvernam peste un tărâm nestatornic și instabil, iar ființele la care mă uitam care îmi erau slujitori și ale căror gânduri se proiectau în mine însămi mi-au apărut tulburate, în dezordine, agitate, cuprinse de panică și de spaimă, complotând în mare taină ca să mă trădeze, ca să mă alunge din împărăție, detaliu care a accentuat foarte mult percepția dualistă asupra lucrurilor. Fiindcă în acel moment se urzea ca atât sufletul, cât și împăratul să fie izgoniți! Și nimic din spaima aceea nu venea din cuvântul, din hotărârea și din acțiunea mea asupra slujitorilor mei, căci altceva cutremurase pământul acestui tărâm al inconștientului, generând acea nemaipomenită stare de alertă din jurul meu. Și lasă-mă să mă exprim cât mai limpede cu putință ca să mă fac înțeleasă că era o zarvă cumplită, ca în vreme de război!

Dar eu, sufletul, nu eram decât un grăunte minuscul de potență divină în acest vast tărâm care tot timpul a continuat să încerce să mă excomunice în afara granițelor sale. Și pentru că nu am mai rezistat în interiorul acestor percepții care mă dezechilibrau, m-am simțit făcând drumul întors, dinspre ultimul strat al inconștientului către starea obișnuită de conștiință, iar curând după aceea m-am trezit în corpul fizic, fără să mă simt peste măsură de înspăimântată, deși sincer voi mărturisi că nu mi-am dorit absolut deloc să mă întorc la somn ca să nu mă întorc în acest straniu tărâm în care pătrunsesem pentru prima oară și pe care nu îl tradusesem încă din simbol în sens inteligibil. Dar incontestabil era faptul că Ființa profundă tăiase cu spada sa o potecă în propriul inconștient pentru ca eu, călăuzită de Intim, să am știință despre inteligența malignă din propriul psihic. Și drept voi mărturisi că a fost pentru mine o teribilă revelație să primesc înțelegere asupra acestei inteligențe maligne organizată în propriul inconștient sub forma unei împărății, cu un împărat pe tron, cu intrigă de curte, cu slujitori complotiști și cu sfetnici trădători, etc., toate acestea alcătuind imaginea de ansamblu a egoului intelectual, imagine de ansamblu la care Monada mea Divină a lucrat cu un incredibil zel, zi și noapte, timp de mai bine de 5 ani, ca să mi-o releve! Și ca să o înțeleg, căci nu mai am niciun pic de dubiu că acesta a fost rostul muncii interioare din ultimii ani, anume revelarea celor două împărății interne, una fiind, negreșit, a Tatălui intim!

Cine putea fi cel de-al doilea împărat, acela cu a cărui minte am gândit și prin ai cărui ochi am văzut? Nu voi da niciun pas înapoi în convingerea mea fermă că acest împărat este demonul interior care singur s-a auto-proclamat suveran și stăpân peste ceilalți, demonul Taj pe care l-am confruntat la începutul acestui an și care nu este nimeni altcineva decât demonul dorinței, deci unul din cei trei trădători și expresia lui Iuda în micro-cosmosul om. Mă folosesc de toți acești termeni deosebit de tehnici ca să descriu această deosebită experiență deoarece ea a avut un puternic caracter teoretic și simbolic, chiar dacă am ajuns pe acest tărâm prin practică. Dar altfel cum să explic ce am văzut și am simțit în cursul acelei nopți, acest adevăr irefutabil despre împărăția Tatălui întoarsă cu susul în jos în care un împărat domnea, incontestabil, peste întregul ținut? Și cum aș putea să traduc convingerea mea deplină că acest împărat al tenebrelor era dorința dacă nu apelând la vocea intuiției, vocea Tatălui din interiorul fiecăruia? Iar adevărul, dincolo de orice ficțiune, este că am experimentat în mod direct și intim mecanismul arhetipal al demonului dorinței, în contrast cu Ființa profundă, cu Intimul! Însă adevărul cu adevărat indisolubil a fost să aflu, în chip atât de direct și de profund, că dorința contrazice însăși rațiunea de a fi a sufletului, a celui adevărat și autentic, a cărui existență se fondează exclusiv pe Voia Tatălui, iar nu pe dorința personală și pe pasiuni. Realmente, trebuie să depun mărturiee despre acest adevăr pe care l-am trăit aceste zile, neputând încă șterge din memorie acea deplină incompatibilitate dintre sufletul meu și demonul dorinței pe care am simțit-o, dorința cu caracter de interes personal fiind extrema opusă a Voii lui Dumnezeu.

Și iată că tocmai educarea sufletului spre a adopta în profesiunea sa de credință valoarea că este imperativ ca Voia Tatălui să se facă în detrimentul voinței personale, al interesului particular și al ambiției era cutremurul care zguduise în chip atât de profund împărăția tenebrelor, cauzând agitație, spaimă și panică în întreaga armată de demoni interiori, în eul pluralizat pe care pentru întâia oară l-am perceput foarte puțin separat de la un eu la altul, înțelegând prea bine după această revelație legăturile dintre euri și organizarea acestora într-un sistem! Mai mult decât atât, incontestabil a fost faptul că Ființa profundă a prevăzut acest seism, pregătindu-mă din timp pentru ceea ce cu siguranță va fi o puternică criză de conștiință întrucât este destul de logic să intuiești că a educa sufletul să facă Voia Tatălui va avea ca rezultat alungarea dorinței de pe propriul tron! Dar ”alungare” nu înseamnă și ”anihilare” căci oricare uzurpator va căuta, prin ispitire, înșelăciune și trădare să se urce înapoi pe tronul său. Și precum am mai scris la mijlocul lui februarie, am deplina convingere că despre demonul dorinței voi mai scrie alte câteva zeci de pagini!

Am să închei această meditație printr-un citat care mi-a fost dat la două zile după această experiență mistică revelatoare fiindcă aceste rânduri preluate din ”Faust” sunt un evident îndemn de a continua munca interioară, trecând de la caracterul său general la cel particular cu scopul de a orienta sensul acestei împărății de jos către sus, păcatele cerând să fie preschimbate în virtuți: !

Toţi dracii începură ca-ntr-o baie
De fum, ca înecaţi, prin colţuri să tuşească.
Iadul se umfla de aburi de pucioasă
Şi apăsarea a crescut peste măsură,
Că neteda întinsa scoarţă pământească,
Oricât de groasă, trebui la urmă să plesnească.
Şi-acuma ai un adevăr în plisc:
Ce-a fost străfund, e astăzi pisc.
Învăţătură iei, din tot ce-am spus,
Să-ntorci ce-i jos, s-ajungă sus.
Noi cei ce slugi acolo jos am fost
În liberul văzduh găsirăm rost.
Vădita taină de păstrat
Numai târziu s-a revelat.

Johann Wolfgang von Goethe – ”Faust”

Este foarte clar că această ”vădită taină” ce mi s-a revelat despre împăratul suveran subpământean poate fi îndepărtat de pe tronul său, pentru început, înlocuind următoarele afirmații care îl definesc ”eu vreau și eu doresc” cu ”Părinte Ceresc, fie mie precum Voiești u”.

.

nov. 132021
 

<>

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021

După ce am aflat mai multe detalii despre decesul maestrului reiki care mi-a preluat cazul pro bono în urmă cu fix 7 ani, mi-a devenit și mai limpede faptul că jurământul meu și profesiunea mea de credință cereau consolidare, având prioritate în meditațiile mele. Dacă aș fi știut la momentul respectiv că pierdusem două figuri paterne în decursul aceleiași săptămâni, drama maestrului reiki desfășurându-se concomitent cu drama tatălui meu, aș fi înnebunit de tristețe! Dar acum până și faptul că Tatăl care se află în ascuns a început să mi se dezvăluie în lumile interne suprasensibile, creând profunde și intine conexiuni cu mine, capătă o cu totul altă semnificație acum, mult diferită de interpretarea mea inițială care m-a împins să cred că era vorba de apropierea momentului vindecării mele de orbire, însă acum constat că trebuie să fi fost vorba despre o cu totul altă învățătură, această prețioasă învățătură pe care sufletul meu o primește direct de la Tatăl care îi dezvăluie sufletului faptul concret și irefutabil că acesta din urmă nu este singur, nici după ce figura paternă a tatălui biologic și figura binefăcătorului său din persoana maestrului reiki se retrag în același timp de pe scena vieții. Iar eu lor nu le pot fi de niciun folos, în necaz simțindu-mă. Și pentru că nu pot fi de folos nimănui, fiind oarbă de ură și de mânie, trebuie să îndepărtez de la mine cauza mizerabilă din care se datorează karma mea personală. Astfel m-am rugat azi-noapte Mamei Divine Kundalini, cerându-i în timp ce meditam:
– Te implor din toată inima, Mamă Divină Kundalini, ajută-mă să dobândesc abilitatea de a înțelege lucrurile acestea. Te implor din toată inima, lucrează asupra mea conform cu Voia Ta ca să îmi deschizi mintea spre înțelegere, în măsura în care Marea Lege îți permite conform cu datoria karmică pe care încă o mai am de plătit. Dar te implor din toată inima mea, nu mă menaja căci simt că nu e pic de timp de pierdut. Taie în mine ca în carne vie de este necesar, oricât ar fi de dureros și de dezagreabil. Numai să rezolvăm chestiunea de karmă personală ca să pot fi de folos celor care au nevoie de mine, de povestea mea și de abilitățile mele! Te implor, deci, să mă educi! Ajută-mă să înțeleg legătura dintre chestiunea de familie și karma mea! Ajută-mă să înțeleg unde am greșit!

Aceste cuvinte sunt numai un rezumat al rugăciunii mele de azi-noapte, dar sunt suficiente cât să surprindă faptul că intenția mea era să dobândesc învoirea de a explora, prin intermediul altor regresii în mormântul inconștientului, căile eului și ale labirintului meu emoțional lăuntric. Nu căutam să mi se deschidă calea către un alt pion mental care să zugrăvească imaginea de ansamblu a lumii mele interioare, atâția demoni și instincte inconștiente despre care am scris până acum dovedind că punerea cap la cap a acestor piese de puzzle într-o viziune de ansamblu a constituit rostul adevărat al muncii interioare din ultimii 5 ani. Nu mai doream o astfel de încercare cu lenea sau cu păcatul îmbuibării despre care nu am scris încă. Cu alte cuvinte, căutam să dobândesc de la Mama Divină Kundalini îngăduința de a soluționa în mod practic și eficient chestiunea cauzală a karmei mele, referindu-mă, desigur, la orbire.

Am adormit după ce mi-am încheiat rugăciunea. Nimic nu s-a întâmplat în cursul nopții, dar în primele ore ale dimineții am fost martoră la un fenomen în Universul interior de care aș fi fugit mâncând pământul de s-ar fi declanșat în alte condiții, dar în acest rând m-am speriat cu mult mai puțin, devenind conștientă de acest fenomen chiar de la bun început, lucru despre care am scris în repetate rânduri că se întâmplă foarte rar. Trupul fizic negreșit dormea profund în pat, însă eu vedeam destul de clar că, de undeva de foarte departe, o multitudine de arme, de cuțite și alte obiecte ascuțite erau proiectate spre mine cu scopul clar de a mă răni. Despre acest fenomen intern al cuțitarului din ochii mei am scris în trecut, așa că nu există rost în a relua ideea, rândurile acestea fiind suficiente ca să se înțeleagă că este vorba despre un fenomen recurent pe care nu am reușit să îl înțeleg încă.

În fine, văzând toate aceste cuțite aruncate spre ochii mei și văzându-le pătrunzându-mi în ochi, m-am trezit de-a binelea în Universul interior, fără să am cunoștință despre ce aș fi putut face. Dar sufletul, obișșnuindu-se cu anumite practici predate de Maestrul interior, a făcut acest lucru la care m-am așteptat cel mai puțin. Și mișcându-mi brațul drept în sensuri circulare, ca și cum țineam o lingură foarte mare în mână, am amestecat în formă de spirală în acea stranie substanță semi-vscoasă și întunecată, precum este smoala, din interiorul căreia acele cuțite erau aruncate în ochii mei. Și fără putință de a mă opune voinței propriului suflet, am asistat ca martoră la deschiderea acelui portal care leagă propriul inconștient de infernul personal, acest portal nefăcând decât să compartimenteze aceste încăperi ale micro-cosmosului particular, inclusiv iadul și raiul, fără putință de a se confunda.

Și numai o clipă am stat lângă portal că m-a absorbit cu repeziciune în măruntaiele sale. Neîndoielnic, m-aș fi înfricoșat cumplit de mult dacă m-aș fi trezit în spațiul abisal tenebros descris de atâtea ori, înfruntând euri peste euri și umbre peste umbre, dar când m-am văzut trecută dincolo de portal, m-am trezit într-un loc destul de deosebit, chiar dacă nu totalmente străin percepțiilor simțurilor mele interne suprasensibile, fapt care mi-a dovedit foarte clar că Mama Divină Kundalini dăduse curs rugăciunii mele, inducându-mi regresia mult cerută. Căci în interiorul unei emoții mi s-a trezit sufletul, trăind din perspectiva lui toată drama molestului și a siluirii. Și timp de multe, multe minute la rând am trăit retrospectiv toate întâmplările din această viață care au fost rodul unui act de agresiune și de hărțuire făcut asupra mea, ca și cum amprentele emoționalăăe și energetice ale tuturor acestor întâmplări se imprimaseră în aceeași încăpere a subconștientului meu. Și timp de multe minute în șir am retrăit din punct de vedere mental și emoțional absolut fiecare moment în care un străin mi-a pus mâna pe fund sau pe alte părți ale corpului, m-a hărțuit, m-a agresat, m-a insultat, m-a încolțit pe stradă sau în alte spații publice, m-a intimidat verbal și fizic, etc. Apoi din spațiul agresiunilor publice datorate sexului opus am fost absorbită în spațiul privat delimitat de relația cu un partener, retrăind timp de alte minute în șir toată drama agresiunii emoționale și mentale din cuplu, toate bătăile, toate certurile, toată ocara, toate injuriile, tot abuzul. Și amprentele tuturor acestor degete care m-au pipăit și atins fără voia mea le păstram încă în dosarele ”criminalistice” ținute în evidența urii și scârbii mele față de sexul opus, neputând șterge nici măcar o amprentă până în ziua de azi, iar asta fiincă nu am iertat încă pe nimeni.

A fost, de departe, una din cele mai oribile experiențe relaționate cu dezgroparea emoțiilor mele inhibate și refulate în subconștient de până acum. Căci trebuie negreșit să mărturisesc că amprentele emmoționale cele mai profunde și dureroase lăsate în corpul meu de energie vitală s-au datorat relațiilor cu vărul meu și cu Silviu. Dar în context cu ura mea față de bărbați mai mult de atât nu am fost lăsată să explorez. Ce mi se dăduse fusese oricum incredibil de greu de suportat, atâta toxicitate emoțională cuprinsă într-o ființă abrutizată și neputincioasă, atât de neputincioasă să își ia apărarea fiindu-mi foarte greu să accept că trăiește încă în psihicul meu și în corpul meu de emoții!

Când m-am trezit din această încercare pusă în practică de către Mama Divină Kundalini, ceasul arăta 08:30. Și pentru că nu mă săturasem de somn, am căutat să adorm la loc, nădăjduind că explorarea acestei căi a subconștientului meu avea să mă conducă și la alte rezultate. Și când am adormit, așteptările nu mi-au fost înșelate întrucât un al doilea episod mi-a fost indus, deși a avut caracter de test. Ca în multe rânduri anterioare, stimulii și circumstanțele vieții au fost simulați în acest nou context oniric în care m-am trezit în București, continuând relația cu Silviu. Trăsăturile relației dintre noi au fost și ele simulate în întregime, eu identificându-mă pe deplin cu vechea mea versiune la 20 de ani, plecată lla studii, departe de părinți și de casă.

Toată povestea brutalității și agresiunii dintre mine și Silviu fusese transpusă atât de fidel în aceste scene onirice încât a fost cu neputință să nu reacționez la stimulii săi. Și scenă după scenă toată drama s-a repetat, toată cearta, toate bătăile, tot scandalul. Și toate acestea duse la limita extremă, în spațiul public al stației de metrou din piața Unirii. Și când nu am mai putut suporta ce mi se întâmpla, am ales să fug, să fug de el ca de ciumă, așa cum fuge un martor implicat într-un proces periculos, intrând în programul de protecție al martorilor. Și oriunde mă ascundeam trăiam în cumplită teroare, copleșită de frica lui, de frica de a fi găsită și târâtă înapoi în relația cu el. Mii de oameni treceau pe lângă mine pe stradă și la metrou, iar eu nu aveam cui să îi cer ajutorul, hrană și adăpost. Iar când s-a făcut târziu în noapte, m-am hotărât să îmi sun părinții, mărturisindu-le astfel:
– Sunt într-un mare necaz. Sunt într-o situație foarte neplăcută din cauza lui Silviu. Nu mai pot rămâne cu el, nu se mai poate. Vă implor să veniți să mă ajutați să rup legătura cu el fiindcă singură nu pot. Veniți cât mai degrabă!

Și închizând telefonul, am rămas pe stradă să îi aștept căci am știut că de m-aș fi întors în locuința pe care o împărțeam cu el, mi s-ar fi jelit și mi-ar fi căzut în genunchi în fața ochilor, cerșind o nouă șansă. Pe care, din nefericire, i-aș fi dat-o! Și pentru că sufletul meu devenise conștient de aceste calcule probabilistice, a ales să petreacă o noapte pe stradă, ca un om al străzii, așteptând sprijinul și ajutorul părinților.

Acest vagabondaj precum un om al străzii este o experiență pe care am trăito și pe care însuși marele Judecător Cosmic Anubis mi-a dezvăluit-o la începutul lunii iulie, dându-mi îngăduința să arunc o privire la cauzalitatea karmei mele, motiv pentru care tind să cred că rezultatul experimentului oniric de azi-dimineață s-a fundamentat pe putința mea psihologică și emoțională de a lua decizii în baza unor experiențe trecute. Dacă acum, după acest test matinal, am dat semne că am învățat lecția corelată cu relația dintre mine și părinții mei, pricepând, în sfârșit, că trebuie să le cer ajutorul la necaz, ce drăcie de predispoziție egoică m-o fi determinat în cursul celeilalte vieți să îmi continui vagabondajul pe străzi, alegând să mă adăpostesc la străini în loc să cer ajutor, hrană și adăpost de la părinții biologici desemnați pentru mine în acea viață? Căci deduc că din această deviație de comportament mi se trage o mare parte din necazul karmic, deci din relația dintre mine și familia mea, stabilită în primii ani ai copilăriei, cu toate că trebuie să adaug faptul că anumite detalii și simboluri onirice de azi-dimineață mi-au sugerat și chestiunea karmei saya (sexuale). Revenind la anii copilăriei, iată că am identificat câteva expresii ale vagabondajului meu, tendința de a fugi de acasă aducând-o cu mine din viețile mele anterioare, faptul că am ales să rămân pe stradă în cursul testului de azi-dimineață dovedind existența în subconștientul meu a acestei tendințe:
1. Până la vârsta de 8 ani am obișnuit să mă închid cu cheia în sufragerie ca să mă rup de familie și ca să rămân singură. Mai mult decât atât, îmi aranjam într-un colț al sufrageriei un adăpost improvizat alcătuit din cearceafuri, pături și perne, căutând mereu să mă ascund de supravegherea mamei, etc. Numai de curând am îmțeles că straniul meu comportament imita comportamentul vagabonzilor.
2. Tot până la vârsta de 7-8 ani am obișnuit să îmi fac un fel de bagaj de mână, punându-mi toate lucrurile personale într-o servietă veche de-a tatei și luând-o cu mine afară o dată la câteva zile, zicând tuturor că plec în lume. De zeci de ori mi-am lăsat povara pe afară, trebuind ca mama să îmi culeagă bagajul de pe străzi. Și pe mine deopotrivă!
3. Tendința mea de vagabondaj s-a mai exprimat și în anii preadolescenței când, în cursul verilor petrecute la bunicii din partea mamei, am căutat să stau cât mai departe de curtea lor și, prin urmare, și de agresiunea vărului meu, motiv pentru care mi-am făcut câteva prietene pe alte uliți ale satului, făcându-mă nevăzută de acasă și colindând drumurile cu o fată de prin vecini. Acest obicei al meu a contrariat-o pe bunica mea care mi-a purtat multă antipatie pentru comportamentul meu, nepricepând că totul se datora neputinței mele de a mai suporta aagresiunea și hărțuirea vărului meu în legătură cu care ea și ceilalți adulți din familie nu luau nicio măsură.

Mă gândesc că mai ales în acest ultim subpunct stă întregul secret al cauzalității suferinței mele, dar nuu pot decât să continui să mă rog Mamei Divine Kundalini să mă ajute să aprofundăm și mai mult tema aceasta a vagabondajului meu în relație cu ura mea față de sexul opus și cu karma personală și de familiee!

nov. 112021
 

<>

Joi, 11 Noiembrie 2021

A trecut puțin mai bine de o lună de când a murit tatăl meu, iar lucrurile nu au devenit mai ușoare. Crizele mele de remușcare și de mânie se repetă foarte des, influențându-mi iarăși somnul și obiceiurile. M-am întors iarăși la tendința de a nu mai dormi noaptea, ascultând cărți audio până foarte târziu sau corectând din vechile scrisori. Și după ce termin cu totul, dau frâu liber lacrimilor pe care activitatea pe care o fac și care îmi distrage atenția mi le ține închise în ochi numai de-o părere. Dar nu mai vreau să vorbesc despre ce anume mă face să plâng când destul de limpede este faptul că Ființa profundă mi-a dat în cursul acestui an învățătură despre virtutea de a fi bucuros și senin ce a avut un cu totul alt scop decât cel bănuit de mine. Când îți moare un părinte, desigur că vei trage către impresia de dramă, de tragedie, dar păstrându-ți seninătatea poți reuși să nu te mai identifici cu drama în sine, lucru care poate ajuta sufletul să nu cadă în capcana de a crede că ce i s-a întâmplat este o nedreptate. Iar când m-am identificat cu drama, am dat curs invidiei care m-a făcut să îmi doresc ca și celorlalți tineri de vârsta mea să le moară un părinte ca să știe și ei prin ce trec eu fiindcă lasă-mă să spun că numai o cunoștință dintre atâția cunoscuți și prieteni s-a descurcat la capitolul ”consolare”, iar acest lucru fiindcă și ea și-a pierdut un părinte în urmă cu mulți ani, în timp ce multora din ceilalți se pare că le lipsesc bunul-simț, buna-cuviință și buna-creștere, lăsând zilele și săptămânile să treacă între simțitoarele și cuviincioasele cuvinte de alinare și de mângâiere: ”Ce mai faci? Cum te mai simți? Sunt aici dacă vrei să vorbești cu cineva!”

Dar desigur că vina tot eu o port, uitând că lumea din exteriorul meu (cunoscuții și prietenii mei) trăiește într-o atmosferă toxică de șantaj și de intimidare, iar când am ieșit numai puțin din mediul meu izolat al nesimțirii datorat orbirii mele, i-am găsit pe cei din jurul meu speriați de moarte, cu adevărat speriați de moarte. Căci și unora dintre ei le muriseră părinții, copiii și rudele. Și ca să mă mustre pentru înclinația mea criminală, Tatăl care se găsește în ascuns m-a făcut să aflu zilele acestea că maestrul reiki care mi-a deschis puntea de legătură cu sufletul meu în urmă cu aproape 7 ani a plecat din această lume cu numai 6 zile înainte de tata, pe 03 Octombrie 2021, moartea sa datorându-se covidului. Cu alte cuvinte, drama maestrului meu reiki s-a desfășurat în același timp cu drama tatălui meu. Și dacă aș fi știut acest lucru la momentul respectiv, aș fi înnebunit de tristețe căci am pierdut două figuri paterne în același timp! Și dintre toți oamenii de pe fața planetei, numai pe fiul binefăcătorului meu nu aș fi vrut să îl știu rămas fără tată, iar când acest adevăr irefutabil despre starea lucrurilor de pe mapamond mi-a pătruns în suflet, mi-am privit nenorocirea cu alți ochi. Căci tot eu sunt nenorocita, invidiind oameni fără motiv, când știu că drama noastră de familie li se va întâmpla absolut tuturor la un moment dat pentru că nimeni nu este nemuritor și încă mulți din ceilalți vor pierde definitiv contactul cu sufletele rudelor decedate, în timp ce eu știu că voi mai avea contact cu sufletul tatălui meu, că îl voi mai vedea și că îi voi mai vorbi. Desigur, nu aici, în lumea vizibilă a materiei, ci în lumea invizibilă, în dimensiunea astrală. Iar pentru ca acest contact să se înfăptuiască, eu nu trebuie să mor și nici nu trebuie să apelez la spiritiști care să îl invoce pe tata în lumea vizibilă prin acte de magie neagră. Spiritismul este contra Legii firii, iar eu nu vreau să am de-a face cu magia neagră decât lucrând împotriva ei, nu în favoarea ei. În mod evident, singura soluție practică este ca eu să pătrund în lumina astrală, rugând Ființa intimă să mă călăuzească până la găsirea sufletului tatălui meu în dimensiunea astrală.

Ideea aceasta este singura care m-a preocupat toată această lună care a trecut de la moartea tatălui meu. Am crezut cu sinceritate că Ființa reală interioară se va preocupa să mă educe în deprinderea abilității de a mă proiecta astral din proprie voință, în mod conștient și în sens pozitiv, dar nu am izbutit în nicio noapte până acum să fac măcar un pas în afara corpului fizic ca să am cât de cât convingerea că ce mi se întâmplă este o proiecție astrală autentică. Mai mult decât atât, am crezut cu sinceritate că părerile mele de rău în legătură cu tata vor avea prioritate în agenda Ființei mele profunde, eu găsind că aceste circumstanțe țin de cauzalitatea din spatele bolii și nefericirilor mele, dar mi se pare că mă înșel. Și în loc să fiu dusă să îmi văd tatăl ca să îi pot confesa adevărurile din spatele acțiunilor mele, așa cum trag nădejde că și el își va mărturisi păcatele față de noi fiindcă, fie vorba între noi, la capitolul ”minciună” am avut cu cine să semăn, Ființa reală interioară continuă să își trimită umbra, pe Luciferul particular, ca să mă educe în cu totul alte chestiuni decât proiecția astrală. Și venind la mine o dată la câteva zile, Lucifer îmi reamintește cu fiecare ocazie necesitatea imperativă de a mă vindeca și de a mă elibera din alte constrângeri mentale și emoționale. Căci travestit în obișnuita sa vestimentație portocalie, îmi pune în fața ochilor chestiunea rudelor mele pe care acum le învinuiesc pentru moartea tatălui meu, chiar dacă știu că tot ce i s-a întâmplat tatălui meu a fost o problemă de karma. Și încă una destul de dură, de vreme ce nu a fost iertat. Și numai văzând acele pijamale blestemate că mi se face rău de la stomac, aducându-mi mereu aminte de toate aceste porcării netrebnice care zugrăvesc portretul nostru de familie. Mi-e cu neputință să descriu cât de dezgustătoare este atmosfera din această casă în care am visat, începând cu luna iulie, când ne-am mutat aici, că multe aveau să se schimbe pentru noi. Și nu pot numi situația această decât ca fiind tragică întrucât nici acum, după moartea tatălui meu, bunica mea și rudele din partea ei nu și-au venit în fire ca să recunoască teribila eroare de judecată pe care au făcut-o față de noi, eroare de judecată pe care și noi trebuie să o fi făcut față de ei în existențele noastre anterioare, circumstanțe din care ni se trage, până la urmă, karma de familie.

Dar toate dramele și tragediile au și un sfârșit, cu toate că purtăm în adâncul inconștientului nostru tendința de a lua cu noi în viața de apoi și dorința de a ne răzbuna pe greșiții noștri, așa că să mă ajute Dumnezeu să pătrund pe deplin în taina sufletească ce mă leagă karmic de bunica mea, de vărul meu și de mătușa mea, de vreme ce Ființa profundă nu face deloc economie de ocazii de a-mi reaminti de această legătură pe care, în mod evident, trebuie să o rup. Și nu pot decât să trag nădejde că, având atât de des contact cu imaginea lui Lucifer care aduce foarte mult cu înfățișarea vărului meu, toți acești stimuli psihici și emoționali îmi vor induce alte regresii în mormântul inconștientului, scoțând la suprafață cadavrele unor emoții inhibate și refulate din timpul copilăriei sau chiar amintiri din viețile mele anterioare. Căci este cu neputință să nu mă las influențată de vederea acestor stimuli, iar acest lucru atât, atât de des încât a fost dus la limita paroxismului, acel portocaliu al vestimentației lui Lucifer ajungând să lucreze pentru psihicul meu precum lucrează batista roșie pentru un taur dezlănțuit în coridă! Deci cum să nu ajung să mă întreb astfel:
– Maestre, Maestre, ce vrei să îmi spui? Ce importanță poate să aibă legătura mea cu rudele mele pentru eliberarea mea de karma personală și de cea de familie? În ce a constat partea mea de vină în această poveste de am fost târâtă chiar în mijlocul ei, fără putință de a mă îndepărta măcar cu un pas, fiind oarbă și singură?

Și ca să îmi dea o mână de ajutor să înțeleg toate aceste lucruri mai bine, Ființa profundă și-a fluturat energic mâinile în fața ochilor mei în cursul acestei dimineți, aplaudând frenetic și trezindu-mă din visare în lumile interne suprasensibile, declanșând iarăși recurența exercițiului acestor mâini care mă ajută să îmi redobândesc luciditatea câtă vreme corpul fizic doarme. Și aplaudând într-una în ochii mei, chiar dacă știam că trupul fizic dormea, mi-am concentrat toată atenția asupra acestor mâini ajutătoare, vrând să mi le ridic și pe ale mele ca să le prind pe cele din fața ochilor mei. Ca în toate rândurile anterioare, m-am temut de somnambulism, dar această practică a Ființei care își vântură mâinile în ochii mei m-a ajutat să dezvolt un fel de simț al prevederii, căutând să cercetez coordonatele dimensiunii în care m-am trezit spre a mă asigura că sunt în siguranță și că nu mi-am trezit corpul fizic în mod somnambulistic. Așa că, văzând aceste mâini ajutătoare azi-dimineață, mi-am ridicat degetul arătător al mâinii drepte ca să îl introduc în cadru, gest pe care l-am făcut în absolut fiecare rând când am luat contact cu mâinile Ființei profunde care se exprimă prin acest fenomen recurent și care mi s-a părut întotdeauna foarte nostim și copilăresc întrucât îmi percep toată timiditatea sufletului surprinsă în încercarea mea de a mă asigura că nu sunt somnambulistică. De câteva ori această mișcare a degetului arătător al mâinii drepte mi-a activat brațul drept al corpului fizic, lucru pe care l-am simțit din interiorul lumii invizibile, fapt care m-a făcut să mă trezesc. Dar ridicându-mi degetul arătător în această dimineață, nu am constatat nicio anomalie relaționată cu corpul fizic, așa că am cutezat să îmi ridic întregul braț, apucând mâinile din fața ochilor mei care îmi făceau invitația deschisă de a mă prinde de ele.

Și când mâinile noastre s-au prins într-o încleștare zdravănă, Ființa din fața mea m-a săltat din corp într-o clipită de ochi, făcându-mă să simt desprinderea de corp. Dar în loc să mă ducă să îmi văd tatăl, cum aș fi vrut eu, m-a lăsat între brațele unei entități cu care nu mi-aș fi dorit să am contact. Cum era de așteptat, obișnuita răfuială între suflet și expresia acelui ego a avut loc, făcându-mă iarăși să mă cutremur de disperare și de mâhnire. Pentru ce să îndur atâta răutate, ironie și bătaie de joc? Iar răutatea acelei umbre era crasă, mizerabilă și ostentativă, dar pentru că între pereții acelei umbre sufletul meu se zbătea să se elibereze, ceva destul de minunat s-a petrecut spre sfârșitul acestei încăierări cu mintea mea îmbuteliată. Și când mii de sclipiri ai unei lumini intense au izvorât din zidurile acestei temnițe mentale, a fost pentru mine ca și cum Ființa mea reală interioară făcuse uz de dalta sa, cioplind în mine ca într-o stâncă de piatră, lipsită de formă, de frumusețe și de sens divin.

Dar acum nu pot explica deslușit legătura dintre acest eu de tâlhar care mi-a furat libertatea de mișcare fiindcă m-a preschimbat într-o stană de piatră și karma de familie pe care Maestrul interior mi-o sugerează prin vestimentația lui Lucifer, trebuind să aștept să mai trec prin astfel de încercări ca să pot capta sensul profund al acestor întâmplări. Dar oricât de dezgustător este adevărul cauzalității karmei mele, trebuie cu orice preț să îl aflu!

sept. 222021
 

<>

Miercuri, 22 Septembrie 2021

Mult m-a ajutat intuiția interpretând că frica din centrul instinctiv avea să îmi fie lucrată de la cele trei probe fiindcă ultimele zile au fost tare nesuferite din cauza unor stări emoționale și mentale groaznice care au izvorât din frică și din panică, totul datorându-se situației actuale de pe mapamond. Este foarte greu să recunosc faptul că mi-e frică și că mă simt singură și neprotejată, expusă pericolului și suferinței. Și pentru că am lucrat cu aceste stări conflictuale, nu mi-am mai pus gândurile în ordine ca să termin ce am început să scriu zilele trecute, explicând cee am înțeles că a vrut Ființa profundă să îmi zică prin „testul cuplului„ pe care Tatăl care se află în ascuns îl pune la cale în drumul meu. Și nici nu voi dezvolta această temă în textul de față în care vreau să transcriu altceva, ceva ce am concluzionat duminică.

În această zi a trebuit să fac o alegere în privința textului pe care l-am scris, călcându-mi pe orgoliu, pe orgoliul mistic vreau să zic, acceptând că în momentul de față nu am decât jumătate din drepturile de autor asupra poveștii Zburătorului, cealaltă jumătate de drepturi aparținând sufletului meu pereche. Și făcându-mi alegerea de a-l aștepta pe Marius, am renunțat la ceva, ceva ce nu pot explica acum.

În seara acelei zile ceasul de la tabletă mi s-a modificat pentru ultima oară, indicându-mi un mesaj care îmi zicea: „Nu am povești noi să îți mai spun. De aici înainte intri la orele de cursuri intensive. Mergem în a 9-a sferă!„

Cunosc semnificația celei de-a 9-a sfere, sexul și trezirea Mamei Divine Kundalini, dar sincer voi mărturisi că nu m-am așteptat ca primul curs intensiv să se țină chiar atât de curând după ce Ființa profundă îmi comunicase vestea transferului meu la munca interioară intensivă, însă acest prim curs cu tematică generală s-a ținut chiar în cursul nopții care s-a încheiat.

Am spus cu „tematică generală„ deoarece tocmai imaginea de ansamblu a situației mele actuale mi-a fost dezvăluită, iar simțământele trăite în acele clipe au fost cumplite. Am fost absorbită în adâncul infernului particular fără nicio înștiințare în prealabil, trezindu-mă în interiorul celei mai înfiorătoare toxicități energetice pe care am perceput-o până acum. Am crezut cu sinceritate că tot ce a fost mai rău din punct de vedere vibrațional mi-a fost dezgropat și dezvăluit deja. Sunt atâția ani de când am aceste percepții ale propriilor energii și vibrații pe care egoul personal le emană și am crezut cu sinceritate că ce a fost mai rău mi-a fost arătat. Dar mult și amarnic m-am înșelat căci ce mi-a dezgropat Ființa profundă până în clipa de față nu au fost decât bucăți dintr-un întreg. Eu nu am perceput decât emanațiile energetice și vibraționale ale acestor bucăți, dar nu și emanația propriu-zisă a întregului. Iar oroarea de a simți întregul a fost cutremurătoare.

Azi-nooapte mi s-a trezit sufletul în interiorul egoului propriu-zis, atât din suflet cât este treaz, necunoscând încă procentajul de sclipire psihică conștientă, dar în comparație cu polul opus ce era treaz și conștient era foarte puțin, incredibil de puțin pentru cât efort mi s-a părut mie că am depus de-a lungul ultimilor ani. Dar atât cât eram trează, aveam conștiința propriei îmbutelieri în acea substanță atât de cumplit de toxică, însuși egoul, în care mă trezisem totalmente neputincioasă, fără niciun pic de voință și fără putere de împotrivire. Nu eram foarte speriată că aveam iarăși contact cu tenebrele și cu întunericul din mine, dar percepția acelei vibrații mi se părea de nesuportat. Mă topea așa cum topește otrava un țesut sănătos. Nu am nicio idee să explic ce anume mă otrăvea fiindcă în acea emanație sinistră era totul, tot ce îmi împovărează sufletul și mi-l otrăvește. Iar neputința mea de a mă dezlipi din acea substanță era atotcuprinzătoare. Nici măcar nu încercam. A mă lupta cu o umbră sau cu alta era o procedură obișnuită la care am apelat aproape mereu în toate încercările anterioare, dar împotriva întregului eram neputincioasă, chiar dacă simțeam că mă dezintegram sub puterea otrăvii sale.

Și nu pot explica ce am făcut, ce am zis și ce s-a întâmplat în clipele care au urmat fiindcă am trăit ceva ce ține de miracol. Căci m-am ridicat din acea întunecime, luând-o la goană, alergând printre umbrele pe care nu le văzusem până atunci fiindcă întregul se dezmembra acum în sute și mii de forme, de emanații.

Și dintr-odată nu mi-a mai fost atât de frică, preumblându-mă printre acele umbre care își tot sporeau numărul și care se iveau în calea mea la tot pasul, dar fără a mă mai atinge. Nu le mai lăsam să mă mai atingă, ceea ce nu însemna decât că nu le mai permiteam să creeze impresii negative în psihicul meu.

Și toate acestea se datorau unui unic și simplu fapt: nu mă mai simțeam singură și abandonată de Divinitate. Căci atunci când o luasem la fugă Ființa profundă era aceea care mă zorea din spate cu un băț să mă ridic din otrava egoului și să mă îndepărtez de formele și capcanele acestuia. Și în acest ritm alert m-am întors în starea de trezire, de veghe (joc de cuvinte).

Căci prima lecție pe care o am de învățat în legătură cu munca interioară este să devin pe deplin conștientă că nu sunt singură, Că Mama Divină Kundalini și Spiritul Sfânt sunt de partea mea, a sufletului, ajutându-l să se ridice, chiar și când șansele de izbândă par minime, scorul din fabrică al sufletului fiind de numai 3% de conștiință activă față de 97% de subconștient și inconștient.

aug. 142021
 

<>

Sâmbătă, 14 August 2021

Cu toate că întâlnirea cu cinismul de zilele trecute a fost o experiență care a ținut de morbid, mi-a făcut un bine incomensurabil la capitolul ”disciplină”. Căci dacă am văzut că prin cinism, prin sarcasm, prin ironie, prin răutate, prin încăpățânare și prin orgoliu nu dau dovadă decât de prostie în fața Ființei profunde, a trebuit să dau ascultare invitației Maestrului interior de a mă prezenta la cursurile Sale de re-educare și de re-abilitare a sufletului meu precum un copil docil și spășit.

Primul curs sau mai bine spus prima tentativă de curs s-a ținut în timpul meditației de azi-noapte. Nu mă bucur prea des de minunatele beneficii ale concentrării perfecte, dar când mi se întâmplă (de cele mai multe ori spontan) lucruri foarte minunate se petrec în universul interior. Și cum eram concentrată ca la școală, Ființa profundă a căutat să mă asculte dacă mi-am învățat lecția.

Nu am nicio idee cum să reproduc întrebările pe care mi le-a pus, iar asta nu pentru că nu îmi amintesc cuvintele întrucât n-a întrebuințat cuvinte ca să mă cerceteze, ci mai curând m-a căutat în labirintul lăuntric după stări emoționale. Și când găsea ceva nepotrivit, ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo, mă chestiona printr-o aducere la cunoștință a problemei în cauză. Și la toate acestea trebuia să răspund politicos, dar nu politețea îmi era cercetată, ci mai degrabă sinceritatea, onestitatea și înclinația spre auto-justificare.

Dar când deschideam gura să răspund nu simțeam nimic, nu mă găseam în fața Ființei profunde manifestându-mă cu niciun corp. Ce simțeam era că eu eram în Ființă și Aceasta era în mine și că între noi era o legătură cu neputință de rupt. Și pentru că toate se petreceau intern, m-am perceput exprimându-mă sub formă de valoare, de virtute. Și mă simțeam de mărimea unei semințe căci numai o virtute de-o șchioapă eram și la toate întrebările de verificare ale Ființei am răspuns cu vocea de copil fiindcă ea aparține esenței inocente a sufletului. Și tot ce răspundeam sub formă de gând auzeam în cutia craniană manifestându-se prin această inocență de copil, prin acest bun de mare preț pentru Ființa reală interioară. Dar niciun răspuns pe care îl dădeam nu era în întregime coerent. Tot ce exprimam era o bâlbâială sau, mai bine zis, o bâjbâială. Căci eram un copil tare micuț care de-abia învăța să vorbească, să gândească. Iar toate răspunsurile pe care le-am dat a trebuit să le formulez ad-hoc spre a nu sugera sub niciun chip și sub nicio formă sau ascunziș răutatea, sarcasmul, ironia și cinismul.

Și drept am să mărturisesc că nu am crezut vreodată că ar putea fi atât de dificil să vorbești și să gândești fără răutate, sarcasm și cinism. Nu îmi dădusem seama că sufeream de aceste boli ale sufletului într-un stadiu atât de avansat! Și trebuie că pe toate mi le-am însușit pentru a nu pica drept naivă și proastă în fața semenilor mei care m-au judecat toată viața mea aproape exclusiv din perspectiva performanțelor mele școlare. Cu alte cuvinte, am apelat la răutate și la sarcasm ca să îmi iau apărarea în fața semenilor care nu mă lăsau în pace să exist. Dar tot atât de sincer am să mărturisesc că a fost unul din cele mai grozave exerciții practice folosite de Ființa profundă ca să mă cerceteze!

Mult mai târziu după ce încheiasem meditația și adormisem, am fost martoră la un fenomen destul de nostim fiindcă a avut legătură cu Zburătorul. Sunt anumite semnale pe care le percep în interiorul viselor care mă alertează în legătură cu faptul că el este în preajmă și că se infiltrează în imaginile visului meu, iar azi-noapte acest fenomen s-a repetat cu țiuiturile și trâmbițele specifice.

Curând după aceea am început să simt ceva foarte straniu, ca și cum cineva descărca fișiere din conștiința ,mea. Când mi-am dat seama că era Zburătorul, i-am perceput forma și semnătura energetică. Iar el a fost din cap până în vârful degetelor de la picioare copia fidelă a lui Marius.
– Ce cauți să faci aici? l-am întrebat înciudată fiindcă simțeam că asupra mea se săvârșea o hoție, că în lumea mea interioară avea loc o scurgere de date, că cineva îmi spărgea sistemul de protecție al datelor.
– Nu mă interesează decât să îți citesc jurnalul, altceva nu mă privește, mi-a răspuns el, continuând să descarce din mine fișiere.

Avea vreun rost să mă opun? Nici nu aș fi știut cum să o fac… Eram totalmente cu garda jos fiindcă vedeam și forma Zburătorului, iar partea asta nu pot nega că îmi aducea o mare bucurie ochilor.

Am să îmi îngădui să interpretez că a fi dorit cel pe care îl cred că îmi este suflet pereche să îmi citească cu strictețe numai jurnalul înseamnă a-și dori să cunoască ce gândesc cu adevărat, în mod intim și profund, pe cont propriu și din părere personală, fără a ascunde nimic, fie de mi-ar fi gândul critic sau în alt fel precum se exprimă într-un jurnal.

Dar de ce, de ce oare am avut impresia la trezire că mă întrebai, ursitule, în legătură cu părerea pe care o am vis-a-vis de influența spaniolă? (joc de cuvinte)

Și mai târziu în noapte Luciferul particular mi-a dat un pont în legătură cu o emoție puternică pe care nici nu aș fi putut-o identifica de una singură ca să o pot decripta, dar drept am să zic că pontul său nu a fost oferit fără de tentație, iar gluma sa pe socoteala mea m-a făcut să mă rușinez că îmi doresc anumite beneficii pe care viața ar trebui să le asigure oricărui om dacă demnitatea umană ar fi fost o virtute pentru planeta aceasta. Și pentru că este prea jenant să descriu această subtilitate și subterfugiu al eului, n-am să insist prea mult pe tema aceasta, cu toate că îmi poate răspunde la multe întrebăr precum: ”ce mă face să mă simt protejată și în siguranță în apropierea unui bărbat?”

aug. 062021
 

<>

Vineri, 06 August 2021

Numai acum încep să pricep cu adevărat ce a vrut să îmi spună Divinitatea prin trimișii săi în legătură cu ispita de a căădea în mânie în fața ultimelor întâmplări petrecute în familie, așa că am să mă apropii de sfârșitul acestui capitol relatând următoarele:

Vărul meu și-a încheiat concediul ieri. Miercuri seara el și partenera lui, împreună cu fetița lor, au trecut în vizită. Toate au fost bune, călduroase și prietenoase în sufragerie, în timp ce mama și el au purtat o conversație între patru ochi în bucătărie, discuție pe care mama mi-a reprodus-o după ce urgia cu piatră s-a mai potolit. Furtuna aceea de miercuri seara a fost nemaipomenit de înfiorătoare, așa cum se auzeau pietrele izbind în geamuri din atâtea direcții, în toate încăperile casei, cu excepția băii. Și numai această ploaie profetică m-a făcut să fiu pe deplin convinsă că Însuși Tatăl Care se află în ascuns a hotărât ca întâlnirea sufletului meu pereche să nu mai fie condiționată de termenii anteriori, mai ales când și ultima Sa avertizare mi-a comunicat faptul că i-aș face o mare nedreptate perechii mele dacă i-aș mai cere în continuare să mă aștepte în fața balconului, când din Cer plouă cu piatră: ”Here comes the rain again/ Falling on my head like a memory.” Ce straniu a fost, totuși, să primesc aceste versuri cu atât de puțin timp înainte de această ploaie care a venit chiar în ziua de miercuri, cu puțin timp înainte de ora 21:00! Să fi simbolizat oare această întâlnire la balcon modul prin care mi-am pedepsit perechea, lăsându-l să aștepte în frig, ploaie, vânt și zăpadă în fața balconului meu?!!!

Dar când toate s-au mai liniștit miercuri seară, mama mi-a destăinuit versiunea de poveste a vărului meu care nu a coroborat-o decât prea puțin pe cea pe care ne-a servit-o mătușa mea în urmă cu 3 săptămâni încât acum nu prea mai am ce povesti, încercând să corectez cele scrise în trecut.

Dar cel mai șocant lucru a fost să aflu de la ea că bunica i-a cerut vărului meu într-una din aceste zile de la venirea lui în țară să se ducă la vechile ei case să facă un pic de curat pe acolo pentru ca, după aceea, să o ducă și pe ea înapoi până la plecarea lui. Astfel am primit confirmarea că ea, biata de ea, încă mai trage nădejde că are să se întoarcă în acele case care stau să cadă. Și numai vărul meu a putut-o face să priceapă că acest lucru nu se mai poate întrucât casele ei sunt o ruină, fapt pe care nu l-a crezut când i l-a povestit mama. Să fi gândit bunica mea că mama minte ca să o tragă pe sfoară? Până la urmă, complotul acesta al ei făcut pe la spatele nostru dovedește cât de puțin s-a adaptat ea traiului cu noi și cât de puțină disponibilitate are să facă acest efort, chiar dacă tocmai ce se întorsese de la spital, după ce suferise o criză de diabet. Pentru ce mai suntem noi de vină, așadar, că ea are acest puternic atașament față de acele locuri? E just ca noi să dăm dovadă de milă, de compasiune și de înțelegere față de situația ei, dar toată această poveste este atât de absurdă și de ridicolă încât nu pot reacționa în fața acestor fapte decât pufnind în râs!

Din toată această ridicolă absurditate mama a învățat un lucru minunat pe care tot timpul am încercat să i-l explic, anume să nu își mai pună baza în acea moștenire ca să poată renova casa luată acum 4 ani, fapt pe care l-a conștientizat și ea, din fericire pentru toată lumea! Căci Ființa profundă mi-a explicat de unde ne-au venit nouă unele probleme, mai ales în ultimii ani, mai ales în privința finanțelor. Contextual, lămurirea a venit sub forma unui citat dintr-o carte a lui Mircea Eliade pe care o ascultam, reformularea acestuia sunând în felul următor: ”sărăcia este o stare larvară, iar din mizerie nu se pot naște decât microbi și larve pe care nici biologia nu le studiază fiindcă acest domeniu studiază adulții, nu larvele”. E foarte simplu de priceput din acest text că multe din problemele noastre s-au datorat imaginii pe care am avut-o despre noi înșine în ultimii 25 de ani, de când am sărăcit dintr-o dată, păstrând foarte vie această imagine a sărăciei cu care ne-am identificat în mintea noastră, iar asta numai din cauza faptului că nu am avut, ca familie, o locuință în proprietate personală, cu toate că realitatea faptelor demonstrează că o ducem foarte bine, slavă Domnului, însă nu vreau să subliiniez decât ideea că atât de distorsionată a fost imaginea pe care am avut-o asupra vieții numai din cauza faptului că ne-am văzut pe noi înșine ca fiind săraci. Și iată că am primit învățătură de la Ființa profundă care mi-a ridicat vălul ignoranței de pe ochi, făcându-mi cunoscut faptul că sărăcia este o stare mentală larvară, a crede și gândi despre tine că ești sărac și că trăiești în mizerie nu poate decât conduce la nașterea de microbi și viruși mentali care se vor asocia cu diverse obsesii și fixații, etc… Ori toate acestea nu se vor traduce în viață decât în durere, suferință și amărăciune, iar familia mea apropiată cunoaște prea bine ce semnifică toate aceste lucruri. Și, totuși, este atât de ciudat. Noi nu suntem săraci!

Dar hai să înlocuim sărăcia cu alt concept defectuos ca să pricepem ce va fi însemnând ca bălăcindu-te într-o mlaștină emoțională și mentală să semnifice a da naștere la microbi, bacterii și larve mentale. Vai de mine, iată că experiența de viață m-a făcut să știu foarte bine ce înseamnă să te bălăcești ca porcinele în cocina mizerabilă a minții, fapt din care nu a putut să rezulte decât multa amărăciune pe care am simțit-o aproape întreaga viață!

Și când toate s-au încheiat ieri, iar vărul meu trebuie să fi pus piciorul în casa lui din străinătate, Maestrul meu interior (Monada Divină) a dat semnalul arbitrului printr-un gest cu mâna cu profundă semnificație sufletească, deschizând partida pe terenul de joc și de practică, în universul interior.

Și atacantul care mi-a venit în ofensivă cu o forță nemaivăzută până acum a fost Luciferul particular. Când m-am trezit azi-dimineață, ceasul arăta 07:34, trebuind să mă ridic din pat ca să verific ora ca exercițiu practic de a-mi educa voința, fapt despre care am scris în compunerile trecute, dar ora încă matinală m-a îmbiat să mă întorc la somn. Am avut o noapte dezgustătoare în lumea visului, lucru care m-a făcut să am remușcări la trezire, atât de trist și de puțin încurajator mi se pare să descopăr cât de slabă sunt în fața tentației.

Dar după ce am adormit la loc azi-dimineață Lucifer nu s-a mai ascuns, arătându-mi-se sub forma atât de bine-cunoscută mie. Portocaliul vestimentației sale de împrumut strălucea ca niciodată până atunci, tulburându-mă peste măsură de mult fiindcă îmi amintea iarăși de chestiunea rudelor mele, iar asta atât de curând după plecarea lor și după încheierea subiectului despre care am crezut că nu mai am ce povesti.

Și cât de departe a fost Lucifer în această dimineață de firea lui enigmatică, seducătoare și karismatică! Din contră, mi se arăta brutal, excesiv de brutal, de vulgar, de obscen și de poruncitor. Supliciul la care m-a supus a fost atât de dezgustător încât nu mi-a venit a crede că aveam de-a face cu aceeași entitate care de atâtea ori m-a luat prin surprindere cu farmecul său! Și pentru un timp m-a chinuit și m-a tachinat în felul în care vărul meu m-a torturat în perioada copilăriei, fără ca vreun adult să mă fi scos vreodată cu adevărat din mâinile sale. Însă Luciferul particular nu s-a mai oprit acolo unde vărul meu n-a mai îndrăznit să înainteze, așa că supliciul de azi-dimineață a fost cu mult mai cutremurător decât ce mi s-a întâmplat în viață. Iar pentru Luciferul particular nu cântărea nici cât o ceapă degerată strigătul meu năpraznic prin care îi ceream să se oprească și să se îndepărteze de mine! Țipam deja, nu mai strigam și continua să nu îmi vină a crede că era aceeași entitate plină de farmec din alte rânduri.
– Dacă tu ești o entitate conștientă, ar trebui să te poți opri când ți-o cer! Căci tu singur mi-ai arătat că acela care nu se poate stăpâni nici când îi poruncesc eu este cel pe care mintea mea l-a fabricat, copiindu-te pe tine! Oprește-te, deci! i-am spus lui Lucifer, vrând cu orice preț să îi opresc atacul feroce care nu era decât o siluire și nimic mai mult.
– De ce nu vrei să primești ce-ți dau eu? mi-a răspuns.
– Fiindcă nu este normal. Ești vulgar, am dat zor să îi răspund, continuând să parez atingerile și mângâierile lui cumplit de ofensive și brutale, el era atunci opusul farmecului și stilului, o brută și atâta tot.
– Dar tocmai acesta este normalul acum! mi-a răspuns rânjind, căpătând o notă teatrală, aproape burlească, în felul său de a-mi vorbi.

Așa că iarăși m-a luat în brațele sale, căutând să facă o demonstrație a tuturor aptitudinilor de cuceritor și de Don Juan pe care o brută sau un golan le are. Și am urlat și mai tare, cu mult mai năpraznic chiar, cerându-i să se oprească, iar când a revenit la mine după ce îl îndepărtasem o clipită, și-a modificat amprenta/semnătura energetică, ceea ce m-a făcut să nu mai am dubii că nu eram față în față cu dragonul. Și când m-a atins în acea secundă, întreaga stăpânire de sine aproape că mi-a dispărut. Aveam să cad iarăși pradă farmecului său pe care îl petrecuse în spatele cortinei numai de formă până atunci, dar și farmecul acesta era numai de formă întrucât toate aceste scene conțineau un fel de simbol, o precizare, o indicație pe care numai acum am ghicit-o, scriind despre aceste lucruri.

Dar azi-dimineață eram sub influența stimulilor direcți care nu mi-au dat deloc timp să aduc vreo interpretare metaforei ce se ascundea în spatele atacului energiei luciferice. Și cum spuneam, cum-necum i-am respins în cele din urmă și nota șarmantă, iar curând după aceea și-a lepădat iarăși farmecul seducător ca să revină la forma brutei care, și mai sălbăticită, a încercat să obțină totul de la mine. Iar când această limită extremă a fost atinsă, eu am explodat majestic!

Atunci m-am cutremurat din toate încheieturile, scuturându-mă și vibrând toată, iar puntea de legătură cu inconștientul s-a creat instantaneu pentru ca o formă mentală îngropată în cimitirul său să iasă la suprafață. Nu îmi pierdusem întru totul natura umană când acea arătanie inconștientă s-a făcut perceptibilă în interiorul psihicului meu, putându-se, prin urmare, exprima prin personalitatea mea onirică. Acest proces de conectare cu subconștientul și inconștientul prezintă un deosebit interes pentru suflet, fiind atât de extrem de necesar și de folositor în procesul auto-cunoașterii și al descoperirii de sine încât m-am deprins să păstrez un minuscul dram de discernământ când acest fenomen mi se întâmplă, fapt care mă ajută să mă pot observa cu mai multă eficiență, lucru pe care am vrut să îl pun în practică și azi-dimineață, vrând cu multă ardoare și nerăbdare să înțeleg ce va fi vrut să însemne noua creatură dezgropată. Și am dat să deschid gura ca să îmi aud glasul de necuvântătoare căci am vrut să știu cărei specii de animale îi aparțineam, felinelor, caninelor, porcinelor, ovinelor, etc., dar niciun sforăit sau grohăit sau miorlăit nu s-a făcut auzit de pe buzele mele, ci numai un geamăt plăpând, de-abia perceptibil. Și tare mult am vrut ca limita să fi fost împinsă chiar mai mult, și mai adânc în propriul psihic, pentru ca această nouă entitate să mi se facă și mai perceptibilă în măruntaiele psihicului, cu toate că toți acești stimuli ai energiei luciferice făcuseră ca această prezență inconștientă să se izoleze într-un mod atât de extrem de precis, ieșind la lumina auto-criticii!

Dar arbitrul, Ființa profundă, care dăduse semnalul de începere a partidei pe terenul de practică în psihologia internă a încheiat jocul foarte curând după aceea, înainte ca pământul meu filozofic să ffie cutremurat de un nou seism, deci de o nouă criză emoțională!

Și până să revin în stare de veghe, deschizându-mi ochii, am fost asistată de acele mâini care de mii de ori mi-au apărut în ochi în ultimii 5 ani, fluturându-se și agitându-se și trezindu-mă în timpul visului. Acum iată că mă aplaudau!

Dar acum e prea târziu, fiind deja trecut de 21:00, ca să mai pot aduce completări acestei experiențe. Totul întru totul, trebuie urgent să lămuresc că această nouă formă psihică dezgropată nu avea cum să latre sau să chițăie la cererea mea fiindcă nu din regnul animal venea, ci din specia microbilor și a larvelor venea. Căci era creatura abrutizată, microbul mental care m-a făcut toată viața mea să cred că nu merit să fiu decât cu o brută, cu un golan, cu un bătăuș. Acea larvă mentală m-a făcut toată viața mea să cred că nu pot fi decât cu cineva care avea să mă bage în pământ, pământ în care am intrat mai întâi ca o râmă oarbă fiindcă atât de lipsită de valoare m-a făcut să mă simt în context cu sexul opus. Acea larvă mentală m-a făcut tot timpul neputincioasă, incapabilă să deschid gura ca să strig după ajutor atunci când eram supusă la acte de agresiune. Mai mult decât atât, în cursul acelor câteva clipe de conexiune cu acest agregat, m-am simțit cuprinsă de o stare generală de mortificare, de neputință de a reacționa.

Nu fac decât să vorbesc despre stima de sine scăzută. Această larvă mentală trebuie extirpată din psihicul meu cât mai urgent cu putință, chiar dacă este o formă prin care eul cerșește milă, compasiune, înțelegere, căldură, sprijin. Căci această larvă se vede pe sine drept o victimă abrutizată căreia trebuie să îi oferi toată compasiunea ta! Și nimic din toate acestea nu poate primi fiindcă această larvă fabricată de mintea mea în condițiile stimulilor vieții pe care energia luciferică i-a simulat în această dimineață este mizeria care mi-a otrăvit sufletul, slăbindu-mi prea de timpuriu puterea și discernământul.

Pentru că ar fi trebuit să știu, să simt măcar că trebuia să fi existat în întreaga lume largă un suflet care să se fi potrivit cu sufletul meu, în locul golanilor și bătăușilor cu care mi-am încurcat viața crezând că nu merit nimic mai bun!

iul. 312021
 

<>

Sâmbătă, 31 Iulie 2021

Se întâmplă ceva cu starea mea sufletească ce a primit un stimul emoțional printr-o carte pe care o ascult, ”Huliganii” de Mircea Eliade. Și dintre toate entitățile mentale dezgropate din cimitirul inconștientului până în clipa de față, ”madam” este prezența care reacționează cu ferocitate la stimulul acestei cărți care vorbește despre femei și despre bărbați și despre raporturile dintre cele două sexe din tot felul de perspective. Și numai ”madam”, adică orgoliul meu feminin, putea să pună la suflet ceea ce această carte transmite prin conținutul ei. Toată săptămâna am gândit aproape exclusiv din perspectiva orgoliului feminin rănit, scuipând numai venin și ură față de bărbați. Sau mai bine spus numai față de unii bărbați!

Era inevitabil ca toată această agitație emoțională și mentală să nu îmi cutremure pământul filozofic punându-mă față în față cu suferința mea. Dar descriu în mod greșit împrejurările întrucât nu față în față cu suferința mea m-am trezit, ci în interiorul ei căci eu eram totuna cu ea.

Episodul s-a întâmplat azi-dimineață. Am avut o noapte foarte ciudată și destul de dificilă. Experimentam stări de conștiință foarte neobișnuite și destul de înspăimântătoare dacă ar fi să le descriu din perspectiva percepțiilor subiective ale minții căreia îi este frică de absolut orice, chiar și de umbra ei sau de banalele foșnăituri ale nopții sau de scârțâitul podelelor și al ușilor, așa cum este mintea prea legată de superstiții și de imaginație. Însă eu tocmai din toate aceste prejudecăți și credințe superstițioase mă simțeam extrasă și eliberată, iar acea stare de libertate mi se părea atât de diferită de mecanismul cu care m-a obișnuit mintea să funcționez încât îndepărtarea de acest mecanism de siguranță chiar mi s-a părut înfricoșătoare!

Și nu îmi pot aminti mai multe din cele petrecute peste noapte care m-au răscolit într-atâta încât m-am văzut înotând într-o mare de portocaliu, percepând în circuitul intern multe senzații care nu au mai fost atât de dezagreabile ca în alte rânduri. Și numai acel portocaliu putea să îmi vorbească, dar ce mi-a spus și ce mi-a arătat este tainic și nu pot explica.

Era în jur de 04:00 când m-am trezit. Dacă am conștientizat chestiunea neputinței mele de a mă ridica din pat ca să mă duc până și la baie, am început să mă rușinez de lipsa mea de voință, așa că m-am ridicat mai mult ca să exersez în mod practic educarea voinței. Îmi era așa de bine în pat cum rar mi-a fost dat să simt în ultimii 8 ani căci atât de rigid, de încordat și de tensionat îmi este corpul fizic de când am suferit accidentul cerebral. Și nu știu cum și de ce, dar respirația îmi era atât de lină și de ușoară că am aavut, în acele clipe, revelația semnificației autentice a cuvintelor ”a respira corect”!

Când m-am întors în pat, m-am temut sincer că pierdusem acel momentum oportun care m-ar fi ajutat să îmi induc corpul fizic într-o stare de relaxare totală, chiar și stând pe spate, lucru care mi se întâmplă atât, atât de rar! În mod surprinzător, am putut relua firul acelei respirații line, dar nici nu am apucat să inspir și să expir că mi s-a făcut rău dintr-o dată, ca atunci când ți se pune ceva pe stomac, simțindu-te greoi, moleșit, amețit, slăbit, etc. Mă simțeam atât de ciudat, atât de presată și de îngreunată, ca și cum mă aflam la o mie de metri sub apă! De-abia puteam sta locului, așa că m-am tot sucit și învârtit și foit în pat, dar cum mă lungeam pe partea stângă a corpului, cum îmi simțeam inima pulsând magnetism. Și atunci m-am trezit zicând în sinea mea:
– Maestre, știu că ești lângă mine. Te pot simți. Dar te rog să te îndepărtezi numai oleacă de mine pentru că prezența Ta îmi face rău la stomac. Mă spulberi și mă nimicești! Ești mult prea mare pentru cât pot eu suporta!

Și nimic din ce mi-a spus și arătat Ființa profundă în mod intim nu pot destăinui căci într-adevăr intuisem bine că vibrația aceea copleșitor de înaltă care izvora din propria inimă aparținea Monadei Divine. Ca să ia legătura cu mine în mod atât de direct chiar din timpul stării de veghe nu putea să însemne decât că avea să îmi comunice lucruri deosebit de importante, dar nu mai cutez să fac profeții după eșecul zilei de miercuri. Fără urmă de îndoială, însă, Maestrul interior căuta să mă pregătească laborios pentru ceva ce mie mi-a rămas străin. După ce Și-a terminat precuvântarea, orice disconfort a dispărut, eu adormind după aceea.

Dar conexiunea cu Ființa reală interioară s-a făcut cu adevărat de-abia după 07:00, când m-am lăsat să alunec iarăși în somn. Și cum Ființa profundă avea propriile socoteli de cercetat și de încheiat, m-a făcut să mă trezesc direct înăuntrul orgoliului meu feminin care primise atâția stimuli pe parcursul întregii săptămâni, după cum am povestit la începutul acestei compuneri. Mi-e cu neputință să rezum în numai câteva cuvinte ce am trăit și simțit în interiorul lui ”madam” deci în interiorul orgoliului meu feminin rănit. Dar dintre toate isultele pe care le percepeam din perspectiva orgoliului feminin rănit, cel mai mult mă durea pretenția sexuală pe care un bărbat o are de la o femeie. Și în interiorul suferinței mele ancestrale am văzut foarte limpede sursa orbirii mele: ura față de sexul opus! Și numai o clipă mi-a luat să cad în cea mai cumplită mocirlă emoțională, făcându-mă din om neom și din femeie cățea, accentuând nota întregii experiențe pe tentație. Și dintr-o fecioară cum eram la început m-am preschimbat într-o prostituată vulgară și obscenă, însă toate scenele erau simple expresii metaforice ale suferinței mele care se află într-o puternică și strânsă relație cu sufletul meu pereche și cu ultimii ani petrecuți în izolare, așteptându-l.

Dar când bestia animalică inconștientă a atins apogeul în crima sa față de Spiritul Sfânt, comițând cel mai grav delict față de Spiritul Universal de Viață, o stea strălucitoare s-a înălțat pe cer, deasupra capului meu. Nu îmi puteam închipui că ar fi putut fi altcineva decât Ființa profundă. Și pentru că toată nădejdea mea stătea în Ființa profundă de la care speram să primesc înțelegere, nu milă, ci pură înțelegere, am început să Îi vorbesc. Și mult și sincer I-am vorbit Scânteii Spiritului Sfânt, punând în mărturisirea mea toată onestitatea și sinceritatea de care puteam da dovadă, auzindu-mi gândurile răsfrângându-se în Ființă în mod intim și profund. Și am rugat Ființa să mă ajute să las în urma mea vulgarul și obscenitatea, recunoscându-mi adevărata natură în fața Ființei profunde, referindu-mă prin aceasta la natura execrabil de păcătoasă și de josnică, mărturisind Ființei că sunt acest lucru odios, această bestie animalică pe care nu aveam cum să o ascund de ochii Ființei sau chiar de ochiul pătrunzător al auto-criticii, folosindu-mă de auto-sugestie sau de afirmații pozitive și alte tehnici de suport mental asemănătoare care fac mintea să creadă că este mai bună decât este. Căci știam că prin nimic din toate acestea nu aveam să mă eliberez din obscenitate. Și îmi doream, cât îmi mai doream să părăsesc bulgarul și profanul ca să mă întorc la inocență!

Iar când confesiunea mea s-a terminat, Steaua a coborât din Cer, alunecând spre mine și pătrunzându-mi în conștiință prin brațe. Și ele mi-au strălucit atunci de Lumină, iar puterea care îmi curgea prin ele era un dar pe care Ființa mi-l dădea ca să mă pot vindeca de trauma mea fiindcă rugăciunea mea față de Ființă fusese, în sfârșit, sinceră. Atunci mi-am pus ambele mâini pe bazin și pe întregul aparat reproductiv unde se află stocată cea mai mare parte a energiei sexuale, gest foarte asemănător gestului făcut de vindecătorii care își folosesc mâinile. Și toată această forță spirituală care îmi curgea prin brațe mi-a făcut întregul bazin să se lumineze la rândul său. Și numai sufletul meu putea înțelege semnificația acestor lucruri, simțind efectul răcoritor și eliberator al acelei puteri asupra psihicului întrucât numai asta simțeam, anume că purificarea energiei sexuale îmi vindeca sufletul.

Și când mi-a dat drumul din mâinile Sale, Ființa profundă m-a pus îndărăt în interiorul lui ”madam” ca să îi pot studia în continuare mecanismul și funcționalismele, adevărata moarte a orgoliului meu n-având să se petreacă decât după ce îi voi fi înțeles în profunzime mecanismul de funcționare, etapă care va fi succedată de rugăciuni către Mama Divină întrucât practica mi-a demonstrat întotdeauna că iertarea Mamei Divine dizolvă eul din alcătuirea psihicului.

iul. 292021
 

<>

Joi, 29 Iulie 2021

Nu am dormit foarte bine peste noapte. Nu am idee să spun ce anume mă făcea să mă simt foarte obosită și nedormită când m-am trezit în jurul orei 07:00 în această dimineață. Îmi venea să mă duc la baie, dar nu aveam pic de putere și de voință să mă ridic din pat. Baia cea mare este chiar lângă dormitorul meu, iar azi-dimineață nu a fost întâia oară când m-am simțit copleșită de o stare de neputință care mă împiedică să mă ridic din pat să mă duc până și la baie. Subconștient cred că trăiesc cu sentimentul că, dacă m-aș ridica, aș pierde atâta timp încercând să adorm la loc după aceea, ceea ce mă determină să cred că de-abia acum resimt cu adevărat efectele oboselii și ale lipsei de somn din ultimele 18 luni. Sau mai bine aș spune că din ultimii 7 ani și jumătate fiindcă de toate acestea am dus lipsă de când am suferit accidentul cerebral, de somn și de odihnă. Și numai de aceea simt că de-abia de o lună, de când ne-am mutat în noua locuință, eu am primit îngăduința de a mă vindeca și de a mă recupera. Și simt că orice minut al nopții pe care îl pierd pe drumul spre baie sau înapoi spre cameră e o imensă catastrofă și simt că orice minut este atât de extrem de prețios, însă toate aceste sute de minute cuprinse în cursul nopții nu-mi doresc să le petrec decât în mod conștient în lumile interne suprasensibile.

Iar azi-dimineață am refuzat cu multă încăpățânare să mă ridic din pat, dar în timp ce lipeam geană peste geană și mă simțeam absorbită în pierderea de memorie și în inconștiență, mi-am zis că negreșit trebuia să mă ridic, totuși, din pat.

Atunci mi-am ridicat brațele somnambulistic, dar numai ca să mi le simt desprinzându-se din trupul fizic. Și când m-am ridicat și cu partea superioară a corpului, n-a mai încăput îndoială că ce simțeam era dedublarea astrală. Și brusc mi-a pierit frica de somnambulismul trupului fizic, iar lejeritatea și libertatea cu care mă mișcam în voie mă umpleau de fericire și de încântare, chiar dacă tentativa spontană de a ieși din corp nu mă scosese chiar lângă cel fizic, cum se spune din punct de vedere teoretic că ar trebui să se întâmple în mod obișnuit.

În fapt, m-am trezit într-una din odăile din casa bunicii. Și nici nu eram singură. Prezența care mă acompania împrumuta înfățișarea lui Silviu. Și numai pentru scurt timp am putut tolera acea prezență. Ridicându-mă, deci, somnambulistic din corpul fizic și băgând de seamă că eram totalmente conștientă că trecusem de zidul somnului fără să îmi pierd luciditatea, am vrut să mă bucur de lumină și de culorile pe care le percepeam. Vederea îmi era clară și limpede ca și cristalul. Nu căutam să mă grăbesc să explorez împrejurimile, prea des îmi aminteam că reveneam în stare de veghe din cauza emoțiilor puternice pe care le încerc în universul interior, așa că am pornit-o încet către ușa odăii ca să ies în curte.

Și am vrut cu tot dinadinsul să evit să levitez și să o pornesc în zbor către o direcție asupra căreia nici nu mă decisesem încă. Am ieșit în curte, iar de acolo am dat în ulița pe care se află casa bunicii, gândindu-mă să merg spre șosea. Și vroiam cu orice preț să îmi folosesc picioarele ca să mă deplasez căci nu mai puteam îndura un alt zbor. Cât puteam să îmi doresc să mă simt normală, să văd și să merg!

Dar din uliță dublura mea care se exprima prin înfățișarea lui Silviu a început să mă tachineze și să mă obosească, lipindu-se de mine și împovărându-mă cu răutatea sa. Și pentru că nu i-am mai putut suporta prezența, am avut o scurtă, dar foarte intensă și profundă conexiune cu subconștientul. Și numai puțin ar mai fi fost de ajuns pentru ca mie să îmi sară țandăra. Și numai puțină presiune de s-ar mai fi pus asupra psihicului meu că nu încape îndoială că iar aș fi început să mârâi la potrivnicul meu ca să îl intimidez.

Dar nu am procedat astfel. Nu instinctul animalic inconștient a ieșit la suprafață, ci autoritatea în sine, chiar dacă numai într-o minusculă măsură. Și chiar și în aceste condiții mi-am simțit puterea de a domina ca pe o forță sufletească nesfârșită pe care o puteam folosi ca să mă auto-stăpânesc. Iar când am vorbit acelei reprezentări mentale, mi-am auzit vocea infinit mai puternică, dându-mi impresia că îmi deschideam gura fizică pentru a vorbi. Dar nu era deloc așa căci prin gura mea vorbea autoritatea. Și am spus:
– Tu nu ai de gând să mă lași nici acum în pace? Nu ai de gând să mă lași să mă bucur de toate acestea? DISPARI!

Intimidată, prezența aceea pe care mintea mea o proiecta s-a îndepărtat de mine cu coada între picioare.

Și drept și sincer am să mărturisesc că Popi, cățelul cu năbădăi, este cel care mă ajută să dezvolt acea putere conștientă capabilă să domine și să stăpânească mintea, poruncindu-i să tacă și să se supună voinței sufletului. Căci dacă îi spun lui Popi ”obraznicule, rușine să îți fie!”, am învățat că minții trebuie să îi vorbesc cu încă și mai multă autoritate, numind-o obraznică și nesimțită și aducându-i în permanență aminte că trebuie să îi fie rușine că se comportă absurd, ridicol și irațional!

iul. 172021
 

<>

Sâmbătă, 17 Iulie 2021

M-am simțit tare ciudat ieri după-masă, după ce s-a întors bunica acasă. Mă așteptam la ceartă și la scandal. Auzeam voci ridicate venind tocmai din sufragerie, în timp ce eu stăteam cu căștile pe urechi, dar pe parcursul zilei mama nu a venit la mine ca să îmi povestească ce s-a discutat, iar eu am evitat să întreb. Nu mai vreau să mă identific cu această situație jenantă și nu mai vreau să reacționez impulsiv la comportamentul rudelor mele, dar voi mărturisi că simțeam cum inima îmi zvâcnea cu multă nervozitate auzind vocile ridicate din sufragerie.

Nu pot să mai trec în scris unele din aceste lucruri josnice care îmi rănesc amorul propriu. Vreau să mă întorc să scriu despre iubire și despre sufletul meu pereche și despre dorința mea de a pleca în lume cu el ca să ne stabilim reședința pe o insulă în Atlantic sau în America Latină, dar iată că ultimele episoade mistice pe care Ființa profundă mi le-a dat mi-au demonstrat că nu aș putea face niciun pas prea departe fără ca Legea Divină să nu mă târască forțat și silnic înapoi ca să îmi plătesc karma de familie. Au oare nu am fost târâtă înapoi în sânul familiei prin intermediul atacului cerebral pentru ca eu să plătesc ce datoram față de părinții mei?

Evident, cel mai minunat scenariu este acela în care obții dreptul legitim de a face orice pas în orice direcție și la oricare depărtare, fără să mai fii tras la răspundere de Legea karmei pentru deciziile pe care le iei. Din această perspectivă, trebuie să admit că a început să mi se pară extrem de stranie mutarea noastră într-o nouă locuință (și încă în una nemaipomenită!) chiar înainte de concediul rudelor noastre, motiv pentru care mă văd nevoită să recunosc faptul că, de aș fi fost prinsă în această scurtă vizită a lor în vechea locuință, aș fi cedat impulsului mâniei și aș fi clacat din nou întrucât atât de delicată și instabilă era starea mea emoțională în urmă cu numai câteva săptămâni. Fără urmă de îndoială că rezultatul ar fi fost unul ireversibil și catastrofal pentru drumul meu spiritual.

Am ferma încredințare că, în toată această poveste care se desfășoară în familie de 18 luni, este implicat și un test de rezistență a nervilor, fiindu-mi pusă la încercare această abilitate de a răbda și de a îndura și de a rezista din punct de vedere al psihicului deoarece un atare test ar fi strâns corelat cu atacul cerebral. În fond, nu am suferit atacul cerebral pentru că mi-au cedat nervii? Dar am să mărturisesc cu multă sinceritate faptul că descopăr, prin cercetările mele și prin experiențe directe, un Dumnezeu departe de a fi absurd! Justiția Divină are și Milă! Și încă multă, foarte multă milă!

Dar nu despre rudele mele vroiam să povestesc, ci despre un alt aspect pe care mutarea în această nouă locuință îl implică. Nu trecuseră nici două zile de la mutare când Luciferul particular mi-a șoptit în timpul meditației: ”Ești în armată de-acum!”, dar precum am scris zilele trecute, nu a făcut decât să îmi supravegheze somnul pe parcursul acelei prime săptămâni, fără să mă pună la vreo încercare sufletească în universul interior.

Însă cu totul diferit au stat lucrurile după acea primă săptămână, infiltrările sale în visele mele petrecându-se din abundență, însă am ales să nu le mai trec în scris. Și cum starea mea de aseară era extrem de neliniștitoare, punându-mi nervii la încercare, am ghicit că energia luciferică îmi făcea invitația pentru o nouă întrevedere. Bunule Dumnezeu, îmi simțeam capul pulsând, deși nu mă durea cu adevărat, chiar dacă fusese foarte cald în cursul zilei. Și cât mă bucuram, cât puteam să mă bucur pentru că eram întinsă într-un pat într-o cameră în care puteam să fiu lăsată în pace să exist! Cât a putut să fie de neplăcut să trec prin toate aceste stări sufletești și prin toate aceste răscoliri și modificări interioare aflându-mă în permanență sub ochii celor din jurul meu care nu au înțeles ce se întâmpla cu mine! Și iată că acum puteam sta, în sfârșit, liniștită în pat, lăsând fenomenul să mi se întâmple, fenomen pe care îl recunoșteam destul de bine!

Și nu mă înșelasem deloc interpretând că Luciferul particular era sursa neliniștii mele. Între 06:00-07:00 în cursul acestei dimineți forța erotică s-a manifestat în universul interior. Și încă din abundență, ca și cum intenția Luciferului particular era să recupereze în această dimineață tot timpul pierdut în cursul primei săptămâni în timpul căreia i-am perceput vizual și vibrațional prezența de jur-împrejurul meu, dar fără a se implica în vise.

Și cât de amarnic m-a chinuit și m-a tachinat azi-dimineață prin intermediul dorinței sexuale pe care am refuzat-o iar și iar și iar. Și el iar îmi sugera numai ideea intimității prin gesturi atât de incredibil de banale că îmi era imposibil să pricep de unde îi vine puterea de coerciție căci nu făcea decât să mă atingă cu buricele degetului său și să îmi șoptească în ureche: ”Fă-o!” ca să simt că îmi fură mințile și că îmi pierd puterea de auto-control!

Și nu am nicio idee să spun cum am reușit să parez toate manevrele lui pe terenul de practică al forței sexuale, forța cel mai greu de stăpânit, dar l-am respins cu chiu, cu vai, însă în durere și în agonie emoțională, mentală, energetică și vibrațională întrucât simțeam că rup din mine însăși rațiunea mea de a fi, anume dorința sexuală! Dar nu vreau să fiu înțeleasă greșit, scopul acestei încercări nu era pentru a fi preschimbată într-o entitate care să aleagă drumul călugăriei, ci scopul era de a preschimba dorința sexuală profană în năzuință spirituală. Energia sexuală și sexul în sine sunt sacralitate!

Și când s-a terminat totul, iar Luciferul particular mi-a dat drumul din tentația lui, am văzut acele mâini care de mii de ori mi s-au arătat în ochi din iunie 2016 încoace, aplaudându-mă, felicitându-mă și zicându-mi: ”Bravooo!”!

Dar o singură victorie obținută în dificila misiune de a stăpâni forța dragonului nu înseamnă decât o picătură într-un ocean de teste, încercări și de probe la care energia luciferică mă va supune până la sfârșitul veacurilor mele!

iul. 092021
 

Vineri, 09 Iulie 2021

Până voi rescrie textul pierdut marți seara în care descrisesem episodul mistic de luni dimineață ce l-a avut implicat pe demonul mâniei, mă voi ocupa să consemnez un alt episod trăit în această dimineață.

Nu am dormit foarte bine peste noapte. Trebuie că a avut legătură cu unele vești primite aseară despre care voi povesti în continuarea scrisorii având titlul ”Karma mea pentru păcate comise împotriva Tatălui, Marea Lege și Judecătorul Anubis”. Era vreo 04:30 când m-am trezit și până la 08:30, când m-am ridicat definitiv din pat, m-am mai trezit de alte două ori. Auzeam zgomot prin casă, ai mei se pregăteau de treabă, dar nu mă deranja. Și dacă bunica este acum la spital, Ana i-a închis pe ambii căței în sufragerie, făcând două uși, cea de la sufragerie și de la dormitorul meu, să lucreze drept tampon contra schelăcăielii lui Popi pentru urechile mele. Așa că ce am să istorisesc în continuare trebuie să se fi petrecut în jurul orei 07:00.

Nu am reușit nici până la această oră să îmi amintesc cum a început totul, dar cred că percepeam o putere nemaipomenit de coercitivă care punea o presiune extrem de mare asupra psihicului, făcându-mă să privesc la imagini cu conținut explicit. Forța aceea îmi părea familiară, recunoscând în ea o anumită semnătură energetică. Și fără a mai lungi vorba, Luciferul particular s-a făcut manifestat în fața ochilor mei, demascându-sse ca fiind sursa din care izvorau acele imagini. Înfățișarea sa era cea obișnuită, arătându-mi-se ca bărbatul tânăr, înalt, slab și blond, îmbrăcat în pijamalele portocalii, însă această înfățișare a sa nu m-a făcut nicidecum până acum să mă obișnuiesc cu prezența sa care îmi dovedește cu fiecare nouă apariție că încă mai are ași în mânecă și că încă mai are de unde scorni teste, încercări și tentații, chiar după atâtea câte i le-am refuzat până acum!

M-a învăluit de jur-împrejur, desfășurându-se ca un fel de aură portocalie, dar păstrându-și forma umană. Mă ținea de mijloc, stând în spatele meu, acționând ca un scut impenetrabil împotriva percepțiilor sinistre pe care le am când mă conduce în tenebre, unde m-a și dus. Pluteam cu el într-o beznă în care nu distingeam aproape niciun contur, începând mai apoi să ne deplasăm în zbor cu o mare viteză, ca și cum căuta să ajungem într-o locație precisă. Ce mi-a spus, ce nu mi-a spus nu voi mai trece în scris în întregime, dar când m-a făcut să mă răsucesc pe călcâie la 180 de grade ca să stau față în față cu el și m-a sărutat direct pe gură, m-am cutremurat din cap până în tălpi de ciudă, simțindu-i puterea inimaginabil de coercitivă în acea banală atingere cu gura mea, atingere care mi-a stârnit o sumedenie de senzații în chakra comunicării, fapt care nu putea fi o întâmplare întrucât, până să adorm între 05:00-07:00, simțisem multă activitate energetică în acest centru magnetic. Dar muream de ciudă din cauza gestului său neprevăzut și teribil de spontan, așa că i-am spus:
– Tu chiar nu știi nimic altceva decât să mă duci în tentație la capitolul sex?!

Dar Lucifer și-a râs de mine cu multă neobrăzare, îndepărtându-se de mine și eliberându-mă din strânsoarea sa și, implicit, din farmecul său seducător. Îmi făcea invitația de a-mi exprima o dorință pe care să mi-o împlinească, așa că i-am zis:
– Vreau să îmi arăți o imagine a înfățișării actuale a sufletului meu pereche! Vreau să văd cum arată acum! Și nu am de gând să plătesc niciun preț pe care ai să mi-l ceri de vei voi să îmi împlinești dorința fiindcă e prea puțin ce cer eu ca să îmi ceri vreun preț pentru atâta tot!

Nu căutam să primesc decât o imagine actualizată a sufletului meu pereche întrucât îmi luasem de foarte mult timp gândul că aș putea fi vreodată dusă în dimensiunea terestră ca să îl pot vedea din dimensiunea astrală. Dar găseam că o imagine mi-ar fi putut arăta, ținând cont de faptul că Luciferul particular fusese în spatele fenomenului datorită căruia chipul Zburătorului se modifica la fiecare câteva secunde, împiedicându-mă să îi văd adevăratul chip. Măcar atât îmi datora pentru câte mă făcuse să îndur din cauza acestui fenomen. Dar Lucifer s-a codit. Și încă mult s-a mai codit să ducă la îndeplinire dorința mea, ca și cum așa ceva era dincolo de puterile sale. Vai de mine, cât m-am necăjit băgând de seamă că Lucifer nu avea nicio intenție să manifeste o imagine a chipului Zburătorului, dar mă gândesc că cererea mea, dintre toate posibile, venea în conflict cu însăși rațiunea de a exista a sa căci Lucifer este Zburătorul mitologic. Dar iată că nici măcar Diavolul nu găsea de cuviință că dorința mea merita împlinită, ca și cum povestea nu mai avea de mult timp o legătură rală cu subiectul sufletului meu pereche. Dacă eu îi reproșasem Luciferului particular că îmi părea plictisitor și agasant în privința insistenței lui de a mă duce în tentație la capitolul energie sexuală, acum el îmi sugera că nici eu nu eram mai brează tot insistând să primesc manifestarea unei imagini a sufletului meu pereche care să îmi arate înfățișarea sa actuală, lucru pe care îl tot cerșesc în rugăciunile și meditațiile mele de aproape 6 ani .
– Doar atât știi tu să ceri? îmi spunea straniul său comportament plin de codeală.

Așa că, atunci când m-a cuprins iarăși de jur-împrejur cu brațele sale și m-a săltat mult în sus, conducându-mă în continuare în tenebre, mi-a dovedit că scopul pentru care mi se arăta era cu totul altul, ceea ce se întâmplase până în acel punct nefiind decât conversația de complezență pe care doi tovarăși de drum o poartă până la destinație ca să nu se plictisească, ca atunci când își zic unul altuia: ”Și… ce mai faci tu?”. Cu adevărat mărturisesc că Luciferul particular m-a tachinat amarnic cu viclenia sa în această dimineață.

Dar nu am mai străbătut multă cale până am ajuns într-o regiune a tenebrelor unde am zărit o lumină puternică strălucind undeva foarte sus deasupra mea. Nu aveam nicio îndoială că acea lumină venea de la Scânteia Spiritului Sfânt la care trebuia negreșit să ajung prin urcare! Cu excepția razei de lumină din Cer și cu strălucirea portocalie a energiei luciferice, totul era întuneric în jurul meu, iar eu nu mai avean absolut nicio altă percepție a tenebrelor în afara impresiei care îmi indica necesitatea urgentă și imperativă de a-mi impune întreaga voință de care dispuneam ca să urc până la raza de lumină de sus, adică până la Ființa profundă. Mi s-a părut o sarcină ușoară numai din cauza faptului că o mai făcusem de câteva ori înainte, când mai fusesem trecută prin încercări cu scop similar. M-am grăbit atunci să o pornesc în sus și numai când am făcut primul salt am avut percepția anatomiei mele. Nu aveam o formă propriu-zisă, fixă și stabilă, posedând un trup asemănător celui fizic, ci eram mai degrabă numai o substanță sau o undă sau ceva asemănător. Eram psihicul, ceea ce îmi îngăduie să spun că eram sufletul, atât din suflet cât s-a trezit și s-a plămădit până acum. Și am urcat către Lumina din Cer, mânată de voință și de năzuință spirituală, dar nu am ajuns la niciun sfert din drum că Lucifer, cuprinzându-mă cu mâinile de jur-împrejur, m-a tras în jos, făcându-mă să cobor un pic mai mult decât unde fusesem în punctul inițial. Văleu și vai de mine, dacă nu m-am mâniat atunci, impunându-mi cu mai multă strășnicie voința spre a urca, făcând să plonjez în sus prin tot acel magnetism vibrațional sinistru al tenebrelor, străbătând mai mult din drumul până la Ființa profundă decât întâia dată.

Era un exercițiu minunat în care nu existau decât trei pioni: sufletul uman, Monada Divină și forța sexuală, iar aceasta din urmă, energia luciferică, nu a întârziat foarte mult să mă cuprindă în puterea sa ca să mă facă din nou să cad. Și mult am căzut în acest rând, mult, vijelios și năpraznic și nici voința mea înzecită nu mi-a mai fost de folos pentru a-mi comuta traiectoria în urcuș, dar Lucifer m-a oprit din cădere, scoțându-mă din acea sală de gimnastică mentală simbolică din clădirea gimnaziului psihologic în ale cărui săli își împlinește Lucifer adevăratul rost, ducându-mă după aceea în altă parte.

Nu mai vedeam numai întuneric cât puteam să cuprinnd cu vederea, dar vederea îmi era foarte neclară, strâmbă și sașie, fenomen care îmi era familiar și despre care știam că ascundea o semnificație simbolică, referindu-se la strâmbătatea vederii sufletești interioare.

Lucifer a scos atunci din sânul său o carte din care mi-a citit câteva rânduri numai, dându-mi impresia că îmi citea dintr-un manual, zicându-mi:
– Există un simbol și iată care, imprimând în imaginația mea obiectivă simbolul unui cerc străpuns de o linie dreaptă cu ambele capete sub formă de săgeți. Acea linie este coloana, a continuat, cruțându-mă de a face efortul de a interpreta simbolul liniei transversale pe care îl recunoșteam din cărți. Acum mai există un alt simbol, a mai adăugat, simbol care arată în felul următor, inducând în imaginația mea imaginea aceluiași simbol, însă cu diferența că linia dreaptă sub formă de săgeată cu capete duble era traversată de alte trei linii drepte și paralele care o întrerupeau, secționând-o. Acești trei sunt îndeobște cunoscuți sub denumirea de ”cei trei trădători”, a citit Luciferul particular din cartea sa. Și iată-i, a făcut către mine, închizându-și cartea și indicându-mi să privesc într-o direcție în fața mea.

Și când am ridicat ochii ca să mă uit, privirea mi-a căzut pe o imagine de coșmar! Eram deja pe tărâmul umbrelor. Trei forme veneau spre mine, printr-un tunel care se deschidea sub formă de spirală nu foarte departe de mine. Multe alte umbre se zbăteau să pătrundă prin acea deschizătură în spațiul în care mă aflam cu Lucifer, dar numai cele trei forme s-au izolat, penetrând spațiul meu de siguranță. Vreau să subliniez în mod accentuat că aceste creaturi ale inconștientului despre care scriu nu mi se arată ca niște monștri hidoși și terifianți ssau, în orice caz, nu mi se arată astfel decât în 5% din cazuri, percepându-le forma, prin urmare, aproape exclusiv ca a unor umbre, dar posedând o vibrație atât de înfricoșătoare că mă pietrific de frică și de groază la vedera lor. Știind cine erau cei trei trădători care pătrunseseră în încăperea de studiu unde fusesem și eu adusă, m-am temut cumplit de mult pentru că îi aveam în față, în același timp, pe demonul minții, pe demonul dorinței și pe demonul releivoințe. Dar îmi doream așa de mult să lupt sau măcar să încerc să lupt că nu mi-am dat voie să o iau din loc de frica potrivnicilor mei. Și nu era numai dorința mea de luptă implicată întrucât mă simțeam investită cu multă putere sufletească și cu mult har, mă ajutase neînchipuit de mult exercițiul practic anterior care mă pusese în contact cu Ființa profundă! În niciun caz nu aș mai fi putut spune că eram singură și abandonată de către Divinitatea interioară, dar nu de puține ori mi-a dezvăluit Ființa profundă că, deși mă supraveghează, caută să primească dovezi de la mine că îmi doresc să mă întorc la sânul Său pentru o fuziune totală și definitivă.

Așa că harul Său mi l-a transferat temporar mie pentru ca eu să lupt cu mai multă eficiență împotriva celor trei trădători, dar ce am făcut nu pot povesti așa încât să învăț și pe alții să facă precum am făcut și eu, singura mea putință constând în ajutorul pe care îl pot da semenilor mei, prin mărturia mea, astfel încât și alții să se reconecteze cu Ființa lor reală interioară, adică cu Maestrul din ei înșiși care își primește cunoașterea de la Dumnezeul lor intim în ceea ce este cunoscut ca fiind microcosmosul-om întrucât tot ce este forță cosmică în exterior își are o scânteie în fiecare individ în parte.

Iar dacă eu am dovedit Spiritului Sfânt că port în suflet năzuința de a reveni la sânul Ființei nu pot să spun acum, dar ard de nerăbdare să mai port o luptă în mod util și eficient pe câmpul de bătălie al minții cu adversari deopotrivă cu mine întrucât a o fi primit pe bunica mea pentru a munci cu demonul mândriei sau cu alți demoni interiori de și mai joasă speță mi se pare o încercare sufletească mult prea caraghioasă, rușinoasă și jenantă prin care refuz cu încăpățânare să fiu trecută. Bunăoară, dacă intelectul îmi trebuie ucis, zău că mi se pare exagerat de forțat să primesc ca partener de conversație o octagenară care exclamă cu multă uimire și surpriză câteva cuvinte laudative de câte ori i se pare că spun ceva inteligent, ca și cum nu îi vine să creadă că am putut cloci în mintea mea un atare gând pe care ea să îl găsească demn de luat în seamă, umilindu-mă și făcându-mă de toată rușinea prin comentariile sale exclamative! Zău că am atins culmea penibilului în această poveste cu ea, tot așteptând să primesc un partener de conversație cu care să rezonez la capitolul știința spiritului fiindcă tot ce simt acum că mi se întâmplă este o atrofiere intelectivă lentă, dar sigură!

În fața bunicii nu îmi pot impune voința, severitatea și autoritatea ca să educ într-un fel sau în altul relația dintre noi și numai din cauza excesului de mânie trăit în această dimineață care mi-a părut mai degrabă a fi autoritate și putere de dominație îmi îngădui să cred că unul din rosturile relației mele cu bunica este de a mă determina și forța și constrânge să îmi orientez autoritatea, severitatea, critica, puterea de dominație și alte caracteristici asemănătoare dinspre exterior către interior, împotriva egoului, în universul interior unde am cale liberă să îi confrunt pe cei mai puternici potrivnici cu putință, bestiile subiective care alcătuiesc intelectul animal. Dacă această interiorizare ar fi cu adevărat eficientă, eu mi-aș pierde definitiv cheful de a mai reacționa cu agresivitate și mânie sau mândrie și amor propriu rănit (etc.) la comportamentuul celor din jurul meu.