<>
Hey, Alex!
Să îți fie Anul Nou plin de schimbări în bine, minunat și binecuvântat!
Ți-am citit mailul râzând cu un ochi și plângând cu celălalt și iată de ce.
Undeva pe la începutul anului trecut Maria mi-a povestit ceva, ceva ce poate că nu ar trebui să dezvălui, dar cred că are relevanță pentru subiectul pe care vreau să îl abordez și în privința ta. Mi-a povestit, așadar, că în cursul unei meditații de la începutul anului, vrând să mediteze asupra unei probleme care o privea direct, cursul gândurilor ei s-a modificat, orientându-se către mine. Și gândurile ei i-au comunicat faptul că accidentul meu cerebral a fost un simplu accident, iar nu un rezultat al karmei mele. Și fiindcă am căzut sub incidența legii accidentelor dintr-o întâmplare, Tatăl a compensat această eroare cosmică, dându-mi foarte multe experiențe cu caracter mistic. Apoi ea mi-a mai spus că sursa gândurilor ei i-a mai transmis că, pentru a vedea din nou, trebuie doar să o cer de la Tatăl care îmi va reda vederea, dar cu un fel de preț fiindcă va trebui să renunț la această vedere interioară care mi s-a dat numai ca pe o compensație, iar nu pentru efortul personal căci acesta nu există. Altfel spus, nu pot păstra ambele vederi, exterioară și interioară. În plus, mi-a mai comunicat că nu pot păstra vederea interioară fiindcă eu nu am coborât. Mi-a zis că mai întâi trebuie să cobor ca să urc, iar că această coborâre înseamnă să fiu, deci, ca ea și ca Ana ca să primesc, în adevăratul sens al cuvântului, ceea ce mi se dă acum.
Când am plecat de la ea, Ana mi-a spus că am dat dovadă de multă diplomație în răspunsul pe care i l-am dat Mariei, neștiind pe moment dacă vorbea serios sau dacă glumea. Dar timpul a dovedit că a vorbit serios, fiind evident că i s-a imprimat în psihic impresia meditației sale pe care e clar că nu a contestat-o. A devenit vizibil de atunci, în comportamentul său, că eu mi-am pierdut credibilitatea în ochii ei la capitolul ”cunoaștere spirituală”. Impresia pe care mi-o transmite este că această modificare a venit din faptul că nu am absolut niciun talent în interpretarea viselor pe care le are, aceste vise fiind din acelea destul de obișnuite, fără fir narativ, vise din care mai am și eu, dar pe care nu le mai iau în seamă întru totul, vise din care trebuie, efectiv, să extragi imaginile ca să le consulți semnificația simbolică din dicționarul de simbologie onirică al Maestrului Samael. Ca să pot interpreta aceste vise, ar trebui să învăț pe de rost întregul dicționar ca să pot răspunde cu promptitudine întrebărilor ei. Și fiindcă nu pot răspunde cu această promptitudine nici în fața Anei când îmi povestește unele vise de-ale ei, mie mi se pare vizibil că nici în fața ei nu am prea multă credibilitate fiindcă mai mereu pare nemulțumită de lucrurile pe care le zic. Dar pentru mine a le interpreta lor visele acestea obișnuite e peste puterea mea fiindcă știu că, înainte de simbolul oniric gnosticc elaborat de Maestrul Samael în dicționar, există propriul sistem asociativ subconștient particular perfect capabil să elaboreze un sistem de comunicare cu conștientul printr-un complex individual de asocieri, etc. De aceea am înțeles, din dicționarul Maestrului Samael, că numărul 2, de exemplu, presupune să te educi să faci astfel de asocieri armonioase între idei, concepte și lucruri familiare, etc. Cu alte cuvinte, ca să pot interpreta visele lor, ar trebui să cunosc cine sunt ele, cum gândesc, ce simt și cum asociazăă și filtrează experiențele lor individuale prin centrii propriei lor mașinării. Și fiindcă nu pot, nu am credibilitate. Iar când o fac, se feresc de mine așa cum te ferești de critică și de judecată.
Dar când mi-a povestit Maria despre cum, într-o experiență onirică, a confruntat un demon mare și rău care a atacat-o și cu care s-a luptat pe viață și pe moarte, experiența având și numeroase efecte vizuale foarte deosebite și intense, am înțeles perfect ce a trăit fiindcă din acest soi de experiențe am cel puțin una pe săptămână de fix 5 ani! Totuși, când a revenit în stare de veghe, era foarte speriată, nevrând să mai doarmă și temându-se de lucrurile și de umbrele din cameră. În cazul Anei, situația este și mai complexă. Nu are absolut niciun contact cu demonul ei intern, ci numai cu impresia lui vagă că ea se și sperie, neputând să facă niciun pas înainte din cauza acestei frici. Ei bine, și mie mi s-a dat această experiență identică, în urmă cu 5 ani, fiind pusă față în față cu demonul intern. Și eu m-am speriat și am fugit și încă o mai fac, dar mereu mă întorc acolo ca să iau ”monstrul” de coarne, cum i-ai spus tu.
Alex, acum te voi ruga să îți cercetezi și tu inima și mintea ca să îmi spui cu toată sinceritatea de care poți da dovadă de ce crezi că primesc atâtea zeci și sute de experiențe spirituale în lumile interne? Îmi poți da acest răspuns peste 6 luni sau chiar peste un an, dar este oarecum important pentru mine fiindcă ține de credibilitatea pe care o am în ochii celorlalți. De fapt, nici nu trebuie să îmi comunici răspunsul tău direct, ci trebuie doar să îl definești în sinea ta și să îl comunici Tatălui, eu fiind 100% încredințată că Acesta mi-l va comunica, lucrând asupra mea și educându-mă în așa fel încât să nu mai calc pe nimeni pe nervi, dacă ar fi să o zic în această notă forțată. Fiindcă am ajuns într-un punct critic în care am ajuns să simt jenă, rușine și vină pentru că primesc atât de incredibil de mult în lumile interne, ca și cum așa ceva este o chestiune imposibilă, ca și cum o persoană ca mine nu s-ar cuveni să primească atât de mult, cât am cuprins în scris în 2500 de pagini și care nu reprezintă decât jumătate din experiențele pe care le-am avut, pe restul nenaiputându-le trece în scris din varii motive, în timp ce pe altele nu am avut voie să le transcriu. Dar mai degrabă vreau să îți faci acest control de conștiință fiindcă, în schimbul tuturor instrumentelor, sfaturilor, ajutorului și echilibrului emoțional și mental pe care mi le-ai oferit de-a lungul timpului, s-ar putea ca și eu să am ceva de dat spre folosință și ajutor, iar acest ”ceva” ține de caracterizarea simbolului, deci de caracterul arhetipal al unui defect, deci de natura sa instinctuală, bestialică, animalică. Dintre toate, această experiență a contactului cu egoul animalic s-a repetat cel mai des. .
Alex, în clasa a V-a, profesoara de limba română ne-a dat un extemporal la începutul anului ca să ne cerceteze talentul și aptitudinile relaționate cu această materie. Și ne-a dat să facem un rezumat pentru un text oarecare. Al meu a fost atât de bun încât profesoara l-a citit în fața clasei ca să dovedească faptul că, în comparație cu al dumneaei, care trebuia luat drept referință și barem, al meu era aproximativ identic. Așa că hai să mă întorc la clasa a V-a ca să fac rezumatul gândurilor și emoțiilor și ofurilor mele despre care am scris în celelalte mii de pagini și pe care nu îl pot exprima la telefon unde ne întrerupem unul pe celălalt și unde multe chestiuni rămân nespuse, incomplete și confuze. Însă am să te rog să faci tot efortul de imaginație să încerci să te pui în pielea mea, gândind ce gândesc eu și simțind ce simt eu aproape exclusiv din perspectiva faptului că nu văd deja de 8 ani fiindcă acest exercițiu practic te va ajuta maxim de mult cu empatia. De exemplu, nu știu dacă ți-a povestit, dar Maria a suferit o operație foarte serioasă în noiembrie. După operație nu a văzut timp de 24 de ore ca efect al anesteziei. Ne-a spus că a fost cea mai oribilă experiență prin care a trecut. Ar fi trebuit să poată empatiza cu mine fiindcă aceasta este experiența mea de 8 ani, dar încă nu poate. Ana nici atât nu poate. Dacă i-am cerut să se lege la ochi cu o eșarfă timp de o oră, n-a făcut-o până acum niciodată fiindcă simte teroare, frică nemărginită de întuneric. Dar poate tu vei putea să te pui în pielea mea ca să înțelegi că în spatele acestei circumstanțe în care mă aflu stă tot secretul poveștii mele. Un orb este, pur și simplu, un alt soi de om. Nu unul mai deosebit sau special, ci unul adaptat la natură în mod diferit. Adu-ți aminte că toți discipolii maeștrilor din filme cu arte marțiale se legau la ochi ca să se cunoască pe ei înșiși mai bine și ca să acceseze resursele sufletului cu mai multă eficiență!
Alex, am pus de o mie de ori, mai ales în cursul acestui an, următoarele întrebări Tatălui: ”De ce îmi dai atât de multe experiențe spirituale atât de diversificate și atât de minunate? Mi le dai ca pe o compensație fiindcă nu văd, precum crede Maria? Mi le dai în dar și, mai ales, gratuit, când se cunoaște adevărul că nimic nu se dă, pur și simpplu, în dar și cu atât mai puțin gratuit?” etc. etc.
Crede-mă pe cuvânt că jena și vina pe care am început să le simt fiindcă primesc atât de mult la nivel intern m-au adus în pragul isteriei și al nervozității, așa că am împins aceste întrebări dincolo de orice limită ca să aflu răspunsul, iar pentru fiecare concluzie pe care am tras-o am documentație stufoasă constând în experiențe directe care sunt prea convingătoare ca să le contești. Îmi amintesc că mi-ai spus de multe ori că tu consideri toate acestea ca fiind foarte prețioase fiindcă te ajută personal, deci nu considerație și stimă caut să primesc de la tine, cerându-ți să-ți faci acest control de conștiință. Vreau cu orice preț să identific acel lucru pe care l-am făcut, conștient sau involuntar, care mi-a atras Mila Tatălui ca să îl pot învăța și pe cel de lângă mine, cel care nu mă respinge, să facă la fel ca să se poată reconecta cu Ființa sa profundă. Iar răspunsul pe care îl primesc este mereu același. Primesc experiențe directe, ajutor și ghidare fiindcă pun în practică directă tehnica pe care tu mi-ai descris-o în mailul tău, fapt de care, în mod evident, se îndoiește toată lumea fiindcă eu nu descriu această tehnică folosind aceleași concepte pe care le-ai folosit tu! În ianuarie anul trecut, Tatăl mi s-a arătat în mod intim ca să își dea verdictul în legătură cu textul scris de mine și m-a avertizat cu multă emfază atunci că modul prin care eu am descris fenomenele prin care trec folosindu-mă de sinonime ale conceptelor folosite de Marii Maeștri poate crea iluzia (și o va face inevitabil) că vorbesc despre alte fenomene și că scornesc o nouă învățătură, diferită de cea pe care îmi fondez afirmațiile ca să explic fenomenele prin care trec. Cu adevărat constat cu multă uimire și surpriză că nu am convins încă pe nimeni că eu fac munca interioară în chip autentic DOAR fiindcă nu folosesc aceiași termeni ca să descriu tehnica. Dacă ai abordat subiectul ”sistemului probelor”, atunci mi se pare evident că toate acestea dovedesc că există un conflict la nivel de intelect între noi, așa că mă grăbesc să cobor la centrul emoțional fiindcă, totuși, mie mi se pare că noi doi, cel puțin, vorbim aceeași limbă, dar în dialecte diferite. De aceea te rog să te cercetezi singur ca să te convingi de faptul că eu vorbesc sau nu despre învățătură. Trebuie să iei în calcul faptul că, nevăzând, nu pot citi singură cărțile Maestrului Samael și că, auzind deficitar, nu înțeleg decât jumătate din ce îmi citește Ana sau din ce aud în căști din versiunile audio ale cărților care nu sunt foarte prietenoase pentru cei cu deficiențe de auz. Altfel spus, mă bizui în experiențele acestea pe ce îmi vine din interior și pe cele 50% din informații pe care le înțeleg auditiv. În acest sens, îți voi povesti că am avut destul de des o experiență anume care mă pune în contact direct și intim cu Ființa profundă care îmi transferă temporar abilitățile Sale corespunzătoare chakrei gâtului, în timpul acestor episoade întâmplându-mi-se ceva extrem de deosebit la capitolul ”comunicare”. Mudrele sunt numai un exemplu ce se petrece în stare de veghe. Dar în lumile interne, în timpul acestui fenomen particular, comunic aproape exclusiv prin pilde, prin metafore, etc. Dar într-un anumit rând Ființa reală interioară mi-a transferat și din dreapta Sa înțelegere, ca să îi zic așa. În timpul acestei experiențe am fost investită cu atâta înțelegere a fenomenelor cosmice și spirituale încât nu am întâmpinat nicio piedică în a putea explica, în concepte pe care nu le mai auzisem vreodată până atunci, Adevărul Tatălui. Dar după acest episod Ființa mea reală interioară (vei vedea mai târziu la cine mă refer) a primit o mustrare de la Tatăl fiindcă abilitatea de a înțelege conceptele spirituale la nivel de intelect, fără să le înțelegi și din punct de vedere emoțional, este destul de periculoasă, așa că îți dau dreptate în legătură cu tehnica descrisă de tine. Îți spun despre acest lucru fiindcă unele experiențe mi-au arătat că acest fapt mi s-a întâmplat, gândind mai mult și simțind mai puțin, picând în erudiție și în mândrie. .
Așadar, mi s-a răspuns că tot ce mi se dă ține și de efortul personal, de punerea în practică a tehnicii, cum ai numit-o tu. Totuși, Maestrul Samael nu a lăsat absolut nicio tehnică pentru dizolvarea egoului, chiar dacă ai menționat că Maestrul Samael a spus că trebuie să apelăm la un sistem realist în relație cu munca interioară. Dar sistemul realist la care a trebuit să apelez eu este în strânsă legătură cu faptul că nu văd, iar boala mea în sine nu poate fi exclusă din povestea mea fiindcă reprezintă deja un sfert din numărul de ani pe care i-am trăit pe acest pământ în această viață. Fiind, deci, în această circumstanță, dându-mi-se această boală atât de nesuferită, una din puținele boli ne-fatale pentru care nu s-a găsit absolut niciun tratament medicamentos sau aparat ca să fie combătută, era inevitabil ca un proces de introspecție să nu se declanșeze. Îți reamintesc acum că te afli cu mine într-un exercițiu de imaginație prin care te rog să te pui în pielea mea ca să înțelegi ce simt, iar acumn suntem la pasul în care devii conștient de faptul că introspecția era nu numai necesară, ci complet inevitabilă! Numai un nu-știu-cum-să-îi-spun ar putea să se trezească într-o astfel de situație, să orbească complet în numai o lună, și să nu se întrebe de ce i se întâmplă acest lucru. Această introspecție a durat pentru mine ceva mai mult timp, primii 2 ani fiind marcați de totala mea lipsă de cunoștințe teoretice spirituale, așa că tot ce am făcut a fost pură introspecție și auto-analiză a întregii mele vieți. Dar dacă îmi vei cere să descriu acest proces de introspecție, nu îl pot descrie în termenii folosiți de tine, chiar dacă este vorba de același lucru. Totuși, ca să mă înțelegi, am să te rog să îți reamintești că am fost la faza națională a Olimpiadei de Limba Română din clasa a VII-a până în clasa a XII-a fiindcă îți aduci aminte, de asemenea, că profesoara mea m-a luat sub aripa dumneaei după ce mi-a descoperit talentul în clasa a V-a. Dar talentul meu consta, de fapt, în abilitatea de a face caracterizări decente de personaje!!! 🙂 🙂 🙂 Cu alte cuvinte, chiar dacă ți se poate părea ridicol și pueril, a trebuit să mă întorc la anii de școală generală și să îmi reamintesc tehnicile de caracterizare a personajelor ca să mă pot caracteriza pe mine însămi. Poți deduce de aici că, în realitate, mi-a fost destul de rușine să mărturisesc că sistemul meu realist de a mă analiza se fonda pe tehnicile învățate la școală. Cu toate acestea, rezultatele dovedesc că au funcționat, dar numai în măsura în care poți admite că tot ce mi s-a dat intern nu a fost o simplă compensație sau un dar! Ca atare, fiind atât de obișnuită să deduc că dintr-un fapt sau altul pe care l-am făcut reieșea că sunt așa și pe dincolo, cred că nu ar trebui să te surprindă că am ajuns și în inima suferințelor mele. Atâta doar că eu chiar am făcut incredibil de multe greșeli din care au reieșit numeroase trăsături. Această perioadă dintre 2014-2016 poate semăna foarte mult cu sfârșitul vieții unui muribund care, suferind de o boală cu probabilități fatale, va face acel efort de auto-analiză și introspecție, cântărindu-și viața în balanța greșelilor pe care le-a făcut ca să aibă pentru ce se căi la Judecata de Apoi. Acum tu trebuie să devii conștient, ca să mă înțelegi, de faptul că este firesc pentru un om care se află în situația mea să sufere o puternică criză de conștiință care îi va cutremura existența. La mine, perioada aceasta a venit cu căința și cu mărturisirea greșelilor mele făcute față de părinți și nu numai. Mărturisirea în sine a greșelilor acestora mi-a eliberat puțin din acea voce inocentă de copil în urmă cu 6 ani, dar trebuie și să înțelegi că și mustrarea mea de conștiință a fost pe măsura rezultatului! Numai să identific pe toți cei față de care am greșit mi-a solicitat o grămadă de timp, de efort și de atenție, dar cum-necum am ajuns în 2016, când mi s-a cerut să aduc și dovezi ale căinței mele. Atunci Tatăl mi-a pus în brațe mini-laptopul acesta și mi-a cerut să scriu. Să îi scriu lui, sufletului meu pereche, fiindcă și față de el greșisem cu ceva. Tot atunci am fost pusă pentru întâia dată față în față cu demonul intern, așa cum a fost pusă și Maria, și nu am dat înapoi din cauza fricii, chiar dacă numai frică, singurătate și abandon am simțit. Dar toate erau un test. Tot atunci, în 2016, experiențele mele spirituale și-au modificat modul de manifestare, începând să am contact din ce în ce mai des cu infernul personal. Și tot atunci am avut și primul contact direct cu Mama Divină Kundalini, experiență descrisă în textul următor:
Conectarea cu Mama Divină Kundalini și manifestări ale celui de-al 3-lea ochi
Buuun, sper că până aici am explicat destul de clar că, la sfârșitul lui 2016, am intrat pe alt ordin de funcționare, cerându-mi-se mai mult efort în privința conștientizării greșelilor mele care au dus la circumstanța nesuferită în care mă aflu și acum. Însă mi s-au dat și câteva instrumente interne în plus. Tehnica de a mă auto-caracteriza, ca la școală, nu s-a modificat deloc. E ca un interogatoriu cu mine însămi, dar în timpul căruia nu sunt întotdeauna singură fiindcă eu una am percepția Ființei care mă ghidează, mai ales când mă împotmolesc, iar fără Ființa profundă eu nu îmi pot imagina cum s-ar derula acest interogatoriu fiindcă trebuie să mă crezi pe cuvânt că Ființa profundă mi-a dat niște ”tehnici” foarte interesante de a chestiona subconștientul. Când i-am povestit unui psiholog, în 2016, de aceste tehnici, a fost destul de surprinsă, zicându-mi că toate erau practici pe care și ei, psihologii și terapeuții, le foloseau pe pacienți pentru a stabili o punte de legătură cu subconștientul lor. Dar mi-e eminamente imposibil să le descriu, toate fiind homeopatice, ca să zic așa. Și multe au ca scop accesarea sistemului asociativ. În acea vreme mi-au venit multe astfel de practici ca să o ajut și pe Ana, meditații ghidate, etc., dar ea nu a exprimat un interes deosebit pentru aceste lucruri, iar eu, necăjindu-mă, am lăsat-o în grija Tatălui ei intim. Dar uite, îți voi da un exemplu mic de tot de astfel de ghicitoare menită să îmi cercetez modul cum asociez idei și concepte:
Vocea interioară întreabă: Unde vine mâine?
Eu răspund: La testimonial.
Vocea interioară întreabă: Despre ce depune mărturie?
– Eu răspund: Că azi a existat.
Dacă vrei să te ”joci” cu astfel de ghicitori, cere-mi și îți voi da. În acest joc, totul pleacă de la o întrebare fără niciun pic de sens în aparență, tu trebuind să nu faci absolut nniciun efort de a te gândi la răspuns, acesta trebuind să se formuleze de la sine, din sistemul asociativ. Singura regulă a jocului este că nu există răspuns greșit! 🙂 🙂 Iar în legătură cu ”interogatoriul”, nu am decât un exemplu în scris fiindcă mi s-a părut o reală muncă de Sisif să transcriu și aceste ”interogatorii” prin care îmi cercetez emoțiile și gândurile în stare diurnă, având în vedere faptul că ele s-au transferat extrem de repede în Universul interior.
Toate drumurile duc la Roma, partea a 3-a (meditație asupra ecourilor adolescenței)
Dar hai să ne întoarcem la sfârșitul lui 2016, când am primit îngăduința de a continua munca interioară pentru simplul fapt că nu am dat înapoi în confruntarea cu monstrul/inconștientul, intrând în contact direct cu Mama Divină după aceea. Apropo, nu știu dacă ți-am zis vreodată, dar din când în când simt o scăpărare electrică în osul sacral, apoi simt ca și cum am un fel de ou acolo a cărui coajă este străpunsă numai un picuț de acest curent electric care se descarcă din acest ou în organismul meu, răspândindu-se peste tot, inducându-mi senzația aceea de efervescență pe care apa minerală o are. Cel mai intens episod de acest soi pe care îl am cam o dată pe an s-a petrecut în septembrie acest an, la fix 5 ani de când intrasem în această a doua fază. Mai mult decât atât, trăind în acest corp alături de acest curent electric de atâția ani, am deplina încredințare că acest firicel de lumină, subțire ca o ață de cusut, posedă inteligență și voință proprii. De exemplu, sunt părți din corpul meu unde simt anumite blocaje destul de mari în interiorul cărora acest firicel de curent nu intră ca să pună în mișcare ce este blocat acolo. De fapt, mie mi se pare că intenționat nu intră acolo, că în mod deliberat evită să pătrundă în acele spații. Dar cu timpul am înțeles că acest lucru depinde de Marea Lege! Dar trebuie să îți amintești că, pentru a mă înțelege, trebuie să te pui în pielea mea ca să empatizezi cu mine, iar acum trebuie să conștientizezi faptul că, la sfârșitul lui 2016, eu eram deja puternic marcată de episodul mistic de pe 13 Septembrie 2015 care îl implică pe sufletul meu pereche, episod care se va dovedi ca fiind actul cel mai plin de milă pe care l-a făcut Tatăl pentru mine fiindcă are o puternică legătură cu boala mea, cu circumstanța mea de viață prezentă și cu percepția mea asupra faptului că mă prostituez ca să îmi ajut familia. Dar numai în cursul acestui an am înțeles de ce a fost un act de milă fiindcă până acum l-am perceput ca pe un blestem și ca pe o nedreptate.
1. Așadar, vorbesc despre o perioadă de 5 ani în cursul căreia am aprofundat un pic mai mult scenele vieții în care am identificat niște etape cu caracter recurent: copilăria și conflictul cu părinții; fuga mea de acasă, din sânul familiei; cerșetoria și vagabondajul; tâlhăria și frauda; căsătoria din interes. Cred că poți deduce singur în ce perioadă mă aflu acum.
2. În perioada aceasta am continuat să îmi exprim căința, dar mai curând mi-am asumat răspunderea și responsabilitatea pentru tot ce am făcut, înțelegând că totul s-a întâmplat din cauza mea, eu purtând vina pentru orice efect. Dar asumarea răspunderii nu a pătruns în subconștient decât până la un punct dincolo de care nu pot trece, iar acest punct este copilăria până la 8-10 ani.
3. Dar acești ultimi 5 ani ai nei au avut un puternic caracter de muncă de inventar. Dacă te vei ocupa să citești titlurile, etichetele și datele când am scris compunerile de pe blog, vei remarca faptul că, cel puțin în cursul acestui an, am avut o experieență deosebită în lumile interne la 2-3 zile, așa că afirmația ta cum că nu avem timp de pierdut și cum că trebuie să ne mișcăm într-un ritm alert mi-e perfect cunoscută. De fapt, toată această perioadă de 5 ani mi s-a părut că s-a derulat după un orar prestabilit asupra căruia nu am avut nicio putere decât în măsura în care sufletul meu devenea responsiv la ritmul Ființei profunde care nu m-a lăsat deloc să respir. Ba mint, m-a lăsat să respir când s-a terminat această etapă! De fapt, acest orar al Ființei a fost atât de fix încât tot ce mi-a prevestit s-a împlinit cu precizie de micro-secundă!
4. Vei citi în multe din compunerile mele, mai ales în cele scrise în cursul acestui an, că am cerut și am implorat și am cerșit de la Ființa profundă și de la Mama Divină Kundalini să trecem de la caracterul general al muncii interioare la caracterul său particular, urcând pe o treaptă superioară mai intensă și mai solicitantă, dar acest lucru nu mi s-a permis. Până în decembrie, când ceva s-a modificat în situația mea.
5. Acest caracter de general, de inventar al defectelor a fost ca un fel de a mă privi în oglindă ca să iau la cunoștință toate imperfecțiunile pe care le pot constata, privindu-mă direct, într-un interval de timp prestabilit și fix. Altfel spus, la modul complet realist, am alergat la maraton! Versiunea poetică a scopului de a mă privi în oglindă ca să văd cine sunt sună în felul următor:
I had visions, I was in them;
I was looking into the mirror
To see a little bit clearer
The rottenness and evil in me.
Harvey Danger – Flagpole sitta
6. Absolut niciun defect sau instinct nu mi-a fost dezgropat și scos la suprafață fără tehnica auto-caracterizării despre care ți-am vorbit, unele experieențe fiind rezultatul direct al situațiilor de viață, în timp ce altele au fost rezultatul unui fel de simulări onirice despre care ți-am vorbit. Simțul auto-critic a fost, însă, instrumentul cu mult mai util în perioada aceasta de 5 ani, fiind mai ascuțit decât în anii anteriori. Îți spun despre simțul auto-critic fiindcă este deosebit de relevant și îți voi spune un pic mai târziu de ce. Dar acest simț auto-critic este factorul care n-a ajutat, după analiza și disecția unui defect, să am un fel de revelație asupra naturii mele. Și datorită lui eu am înțeles că sunt o nenorocită, o iresponsabilă, o mincinoasă, o prostituată, etc. Vreau să înțelegi că nu zic că știu că sunt așa și pe dincolo, ci că am înțelegere a acestui fapt. Iar când acest moment atât de extrem de prețios survine, acest moment în care defectul în sine se percepe singur ca fiind un păcat, ceva foarte minunat se întâmplă. Diferența dintre mine, Ana și Maria se vede chiar în acest moment al înțelegerii defectului. Căci ele, chiar dacă obțin înțelegerea defectului, devenind conștiente de ramificația lui, sunt copleșite de această oroare de a se ști că sunt cu adevărat așa și pe dincolo, iar din acest motiv își spun că nu merită nimic bun, că nu merită mila Tatălui, că nu merită decât să plătească prin suferință, prin pedeapsă. La mine perceperea aceasta se produce diferit fiindcă nu filtrez înțelegerea defectului prin prisma conceptului de ”merit” care aparține, cum ai spus tu, intelectului. În schimb, în această etapă cân eu încep să știu că sunt o nenorocită și o prostituată are loc o criză de conștiință în timpul căreia mi se modifică percepția și în loc să îmi repet că nu merit mila Tatălui, spun că nu mai vreau să fiu acest lucru/defect/păcat oribil, implorând și cerșind în fața Divinității să fiu ajutată ca să nu mai fiu mizeria în care conștientizez că m-am transformat. Sincer îți mărturisesc că niciodată nu îmi este mai onestă și mai sinceră rugăciunea decât în acele clipe ale înțelegerii. Totuși, nu am căpătat înțelegere deplină asupra niciunui defect. Chiar și așa, Mama Divină a intervenit în absolut fiecare rând în care eu, înțelegânu-mi din ce în ce mai mult greșeala, eram atât de dezgustată de mine însămi încât să îmi spun și eu că nu merit iertarea, că nu merit decât să plătesc prin cele mai amarnice cazne, etc. Când această tendință de a respinge mila Tatălui intervine, zicându-mi că nu merit și dorindu-mi, practic, să mă biciuiesc singură pentru greșelile pe care le-am făcut, Ființa profundă mă împiedică cumva, în felul său atât de particular și plin de umor negru, să îmi orientez amărăciunea către corpul fizic, îmbolnăvindu-l ca să mă auto-pedepsesc, ca mijloc de a-mi ispăși păcatele. Căința este, câteodată, ciudat de toxică. În schimb, îmi îngăduie să ridic biciul asupra sursei care mi-a cauzat durerea, în Universul interior. Dar drept voi recunoaște că mi-am dat și eu pumni în cap, că m-am zgâriat pe față, că mi-am învinețit picioarele tot folosindu-le ca saci de box, iar nimic din ce zic nu este o exagerare. Această revelație a înțelegerii păcatului e, aproape întotdeauna, foarte șocantă din punct de vedere emoțional. Îți las mai jos linkuri către compuneri în care am descris cum s-a derulat acest proces al înțelegerii, al conștientizării, al renegării dorinței de a mai fi acel defect și al rugăciunii în Universul interior.
Cursul ținut cu Ființa profundă despre răutate și cinism
Mâinile vindecătoare ale Ființei Profunde și „madam„, orgoliul meu feminin rănit
Și îți mai las un link și către o compunere în care am descris cum am fost lăsată să îmi vărs tot necazul al fiecărei zile pe cei 3 trădători ca să nu îmi mai biciuiesc corpul fizic din cauza frustrării și a neputinței.
Cu Lucifer în sala de gimnastică în fața celor trei trădători
7. Știu că această micuță revelație despre ”nu vreau să mai fiu așa și pe dincolo” este relevantă și importantă și uite de ce. Ana nu și-a exprimat niciodată respingerea față de circumstanțele de viață pe care le-a acceptat cu un aparent stoicism, crezând că îi sunt date din voia Tatălui, credință pe care o are și Maria. Dar, în realitate, Ana s-a complăcut, s-a plafonat. A fost nevoie ca Tatăl să o aducă în sânul familiei noastre pe bunica cea cu năbădăi pentru ca Ana să spună, pentru prima oară în viața ei, ”nu mai vreau să fiu în această situație, cu adevărat vreau să mă eliberez din această circumstanță, te implor să mă ajuți, Tată”. Când i-am spus zilele trecute că este pentru prima oară în viața mea când am auzit-o zicând așa ceva, nu a vrut să mă creadă, dar după nici 5 minute a tăcut brusc. Cred (sper) că a înțeles că, de fapt, spuneam adevărul. Crede-mă pe cuvânt, Alex, când îți zic că am așteptat-o toată viața mea să spună aceste cuvinte în locul cuvintelor ”eu nu merit”. Și te rog, de asemenea, să mă crezi când îți mărturisesc că primesc o puternică ghidare de la Ființa profundă pentru a canaliza acel ”nu merit” care survine ca efect al căinței pentru că am greșit către ”nu vreau să mai fiu acest defect, te implor să mă ajuți să îmi redobândesc inocența, Mamă Divină”. Cred că la Ana începe să prindă ”tehnica”, dar pe Maria nu știu cum să o abordez ca să o ajut să nu se mai auto-pedepsească. Dar la mama prinde cel mai bine, culmea!!! Dar adevărata culme a culmilor este că, dacă m-ai fi întrebat pe mine dacă vreau să ies din această circumstanță relaționată cu orbirea, mult timp am răspuns că nu vroiam fiindcă mi se părea necesar să învăț lecția pentru care am fost pusă în această circumstanță dintru început. Iar lecția are legătură cu copilăria și cu tendința mea de a fugi de acasă, de lângă părinți, sfârșind în cele din urmă să mă căsătoresc din interes ca să soluționez chestiunea lipsurilor financiare.
8. Ți-am spus anterior că nu am ajuns încă la înțelegerea completă a niciunui defect, totul învârtindu-se în jurul ideii de imagine de ansamblu tocmai ca să deprind tehnica explorării și analizei, făcându-mi-se cunoscut laboratorul intern. Dar în unele cazuri particulare ceva destul de interesant s-a întâmplat, desfrâul fiind unul din exemple. Și uite ce vreau să spun. Lucifer a fost stimulul care, punându-și amprenta coercitivă asupra mea, m-a împins, într-un rând anume, să mă scufund în propriul inconștient, de la un nivel la altul, din treaptă în traptă, din încăpere în încăpere, din ce în ce mai adânc, până am ajuns la o imagine simbolică, arhetipală, dincolo de care nu mai era nimic. Mai jos de atât nu exista nimic, mai jos de atât nu aș fi putut să cad. Iar imaginea în sine era atât de scârboasă încât mi-e rușine să o descriu, însă uite cum o pot relata într-o formă poetică. În loc să se căsătorească cu sufletul divin Buddhi ca să fuzioneze cu acesta pentru a urca mai sus, încarnând pe Dătătorul de viață și pe Hristosul intim, sufletul se căsătorea cu Diavolul, primind sămânța lui ca să întrupeze pe Distrugătorul de viață și pe Anticrist. Deci mai rău decât a fi Anticristul nu există! Astfel am deprins un pic de înțelegere asupra faptului că desfrâul este procesul involutiv, degenerativ și distrugător, deci pură mecanică cosmică, opusă Creației. Dar cum această experiență am avut-o numai o dată, nu mă aștept ca explicația mea a celor trăite, văzute și simțite atunci să te convingă prea mult. Cu mult mai autentică a fost experiența coborârii pe canalul demonului dorinței care m-a dus până la imaginea arhetipală a acestui mecanism al dorinței. Ca să am revelația acestei experiențe cu dorința a fost unul din scopurile muncii de inventar, deci un rezultat direct al ei. Uite mai jos textul pe care te-am rugat să îl citești din cauza caracterului său foarte, foarte teoretic:
Dorința, demonul care contrazice însăși rațiunea de a fi a sufletului și Voia Tatălui
9. Ființa mea reală interioară a folosit termenul de ”muntele batjocurii” ca să definească această perioadă de 5 ani, descriind-o ca fiind perioada inițiatică în care a trebuit să fiu umilită, luată în derâdere, compătimită, privită cu ochi neîncrezători și bănuitori, etc., trebuind să plâng și să sângerez pentru învățătură ca să mi se dea, ignorând scepticismul și îndoiala celorlalți care vin mai ales din faptul că materia nu se mișcă în jurul meu, în ciuda faptului că atât de multe fenomene și procese se mișcă în interiorul meu.. De exemplu, un test a fost să intru în contact cu oameni care, deși aveau cunoaștere asupra energiei, asupra chakrelor și asupra Mamei Divine Kundalini, îmi acopereau gura cu podul palmei ca să mă împiedice să mai vorbesc despre aceste lucruri, zicându-mi: ”Nu mai vorbi despre astfel de lucruri, vrei să creadă oamenii că ești nebună?” Dar eu am continuat să spun lucrurilor pe nume, așa că am fost lăsată să merg în continuare pe cale. Partea nostimă, stranie și tragi-comică în același timp este că cei din jurul meu au tolerat cu mai multă ușurință și deschidere să mă audă vorbind despre chakre, despre Mama Divină Kundalini și despre Ființa profundă decât au tolerat să mă audă vorbind despre sufletul meu pereche. Din neîmplinirea (încă!!!) a acestei părți a poveștii izvorăște lipsa de credibilitate pe care o inspir și din această bucățică de poveste vine și batjocura, umilința pe care a trebuit să o cunosc, să îmi cunosc destinul în liniile sale generale și să nu îl pot dovedi, eu trebuind, în ciuda insultei, a umilinței și a lipsei de sprijin din partea celorlalți, să nu abandonez efortul și drumul și trebuind să îmi pun toată credința în Tatăl că, la un moment dat, toate se vor lămuri, etc. Dacă filtrarea acestor impresii pe care le-am descris legate de umilință, de bătaie de joc, etc. s-ar face în mod corespunzător, în loc de mânie, de resentimente, de dorință de răzbunare față de cei din jurul meu care nu au crezut în mine, eu ar trebui să simt milă, compasiune și înțelegere pentru ei. Astfel ura mea s-ar modifica în înțelegere și în iubire. Ori ura este cauza principală a bolii mele și, deci, a circumstanței mele de viață, iar soluționarea ei este încă în plină desfășurare. Dar despre acest munte al ”batjocurii”, mi s-a mai arătat că există un fel de echivalent și în viața misionarilor, mai ales la început. Și uite citatul parafrazat pe care l-am primit zilele trecute ca și concluzie pentru această perioadă de umilință: ”Dacă nu te-a lovit nimeni în cap, de ce doare? Căci să fii scuipat în obraz nu te omoară!”
10. Ce pot să spun că s-a încheiat, totuși, este această perioadă de 5 ani de muncă de inventar în cursul căreia Tatăl mi-a cerut, practic, să scriu un dicționar al propriilor defecte, fiind mărturia mea despre adevăr. Dar dacă vrei să afli citatul nelipsit pe care l-am primit tot zilele trecute și care mă ajută să îmi completez mesajul, iată-l mai jos:
Am invocat dicţionarul ca pe o inconştientă mărturie despre om, o mărturie sugestivă şi avînd pentru discuţia rioastră o anumită valoare.
Ambrose Bierce – ”Stăpânul lui Moxon
11. Când această perioadă de 5 ani s-a încheiat, am fost trecută prin 3 teste la sfârșitul lui august care au rezumat, prin conținutul lor, scopul ultimilor 5 ani. Atunci mi s-a dezvăluit Ființa profundă. Îți trimit link către textul respectiv căci te va ajuta să răspunzi la întrebarea pe care ți-am pus-o anterior: de ce crezi că mi s-au dat sute de experiențe spirituale atât de deosebite în lumile interne? Acea Ființă pe care o descriu a făcut totul să se întâmple și îți trimit revelația din simpla dorință de a te ajuta să înțelegi că acea Ființă este Stăpânul meu și că între mine și Ființă există o legătură indisolubilă pe care absolut nimeni din întregul Univers nu mi-o poate răpi, nici măcar Tatăl absolut, atât de intimă, de profundă și de dependentă este relația dintre esență și Monada Divină, eu neputând fi transferată la altă Monadă, oricât de îndărătnică, de încăpățânată și de coruptă aș fi. Îmi cer iertare că, având revelația acestei legături care există între psihicul meu și această Ființă, mi-am exprimat bucuria, surpriza și exaltarea într-un mod prea deschis față de cei din jurul meu (te rog, citește Ana și Maria), făcându-i să se sintă prost și jenant, etc. Poate că trebuia să îmi exprim bucuria revelației exclusiv în mod intern, iar nu și extern, dar oare chiar nu poate să simtă nimeni empatie și pentru mine, înțelegând că trăiesc într-o izolare aproape deplină și în întuneric total de 8 ani? De aceea mi-a îngăduit Tatăl să scriu, ca să îmi pot exprima bucuria revelației în mod onest și sincer, fiindcă orice psihic are o limită de rezistență la stres, la supărare și la frustrare, iar orice suflet are o limită de rezistență la singurătate, la izolare. Și crede-mă pe cuvânt, Alex, că aș fi clacat (din nou) dacă nu mi s-ar fi dat voie să mă exprim prin scris, atât de inimaginabil de statică am fost în ultimii 8 ani, testându-mi-se rezistența nervilor! Până la urmă, am făcut un atac cerebral fiindcă am cedat nervos. Dar, în fapt, despre această experiență particulară nu i-am povestit decât Anei, iar de citit nu a citit-o nimeni, cu excepția acelui amic al meu care mă curtează, ajutându-mă din punct de vedere financiar. Și, cum ți-am mai spus, mai există și straniul caz al lui Marius care se comportă ciudat după ce public unele compuneri. În orice caz, dacă ajungi cu cititul până aici, cred că vei înțelege de acum la cine mă refer când zic ”Ființa reală interioară”, aceasta care mi s-a arătat fiind bărbat și femeie în același timp. Când Tatăl mi se arată, adoptă aproape exclusiv imaginea unui Soare urieșesc. Numai o dată a adoptat reprezentare umană, arătându-mi-se cu înfățișarea unui bătrân cu păr lung și alb și cu barba până la podea, dar cu chip de copil și de femeie în același timp.
Metamorfozarea sufletului într-un înger războinic (revelarea Ființei profunde la sfârșitul perioadei de probe)
12. La drept vorbind, faptul că nu am putut vorbi cu adevărat deschis față de cei din jurul meu care m-au ascultat numai până la un anumit punct, după care au început să mă respingă, a fost factorul care m-a ajutat foarte mult să interiorizez. Iar faptul de a fi scris un jurnal, fără să am cu adevărat cititori, m-a ajutat în munca cu eul minciunii!
13. Și pentru că ultimii ani au legătură cu ce am scris, în decembrie, deci săptămânile trecute, Tatăl mi S-a arătat iarăși de câteva ori ca să Își dea verdictul în privința poveștii mele inițiatice, spunându-mi: ”Câteodată, emoția este o învățătură foarte bună.” Adu-ți aminte de cuvântul ”diagnostic” ca și cuprins al tuturor experiențelor care mi s-au dat!
14. Dar până atunci, continuând să fac rezumatul celor 2500 de pagini, trebuie să abordez și tema scopului acestei munci de inventar, scop pe care nu îl pot descrie decât prin prisma rezultatului obținut. Alex, anul trecut ceva destul de minunat a început să se întâmple cu mine, ca efect al expunerii mele îndelungate la energie, la contact cu infernul personal, la contact cu forțe cosmice, etc., iar acest fenomen minunat s-a repetat de mai multe ori pe parcursul anului și tocmai această reacție a mea prin care am devenit responsivă, ca și cum m-aș trezi din comă, răspunzând la stimuli, mă face să cred că m-a ajutat să primesc îngăduința de a trece la nivelul următoor în munca interioară, urcând pe o treaptă mai intensă și mai solicitantă, așa cum tot implor de o bună bucată de timp. Ce s-a întâmplat a fost că am început să dobândesc conștiința faptului că am două naturi, una conștientă și divinnă și una mecanică, bestialică și inconștientă, ambele naturi fiind înzestrate cu liber arbitru și voință și putându-se separa, în anumite condiții, una de cealaltă. În fapt, când mi S-a arătat iarăși Tatăl în ultima lună și după ce a cercetat în mine rezultatele dobândite până în acea clipă, m-a pus iarăși în fața monstrului de acum 5 ani, dar acum aveam o cu totul altă percepție asupra situației fiindcă aveam conștiința propriei naturi divine. Și atunci Tatăl mi-a dat voie să îmi exercit liberul arbitru, dându-mi consimțământul în privința avansării în munca interioară, aflându-mă în cunoștință de cauză și știind din experiența directă a maratonului ultimilor ani ce înseamnă, de fapt, să nu pierzi timpul. Alternativa era să fiu retrogradată, să abandonez. Iar eu am declarat război egoului inconștient! Deci te rog să înțelegi că eu de-abia acum am declarat război direct egoului, că eu de-abia acum îmi depun jurământul de credință față de Maestrul Samael și că de-abia acum încep să îmi dezvolt profesiunea de credință, deci valorile și virtuțile. Uite mai jos scena:
Câteodată, emoția este o învățătură foarte bună (Tatăl, sufletul și versiunile Diavolului)
15. Cum îți spuneam, Tatăl mi S-a arătat de câteva ori, cercetându-mă foarte minuțios în acele niveluri scufundate ale psihicului, dezvăluindu-mi că acel instrument neprețuit care m-a ajutat să ajung până în acest puncct a fost simțul auto-critic. Dar totodată mi-a mai adus la cunoștință și faptul că, deși acest simț auto-critic a lucrat destul de eficient în această etapă, de aici înainte mi se cere să îl ascut cu mult mai mult, deci să știu că, la un nivel de analiză și introspecție mai profunde, sunt și mai nenorocită, mai mincinoasă și mai prostituată decât vreau să recunosc. De aceea ți-am povestit despre simțul auto-critic la un punct anterior. Tot în timpul acestui control, Tatăl mi-a cercetat percepția asupra propriei naturi, aducându-mi la cunoștință faptul că, având revelația faptului că sunt cu mult mai mult demon decât sunt om a fost un rezultat foarte bun al muncii, dar m-a și avertizat că, având acum cunoaștere asupra naturii umane, știind, deci, că și ceilalți din jurul meu sunt mai mult demoni decât oameni, mi-a arătat că arta de a fi diplomat în vorbire și acțiune este indispensabilă. Altfel spus: ”People are fragile things, you should know by now, be careful what you put them through!” Sau și mai bine spus, deși am avut revelația semnificației conceptului de ”armată de demoni interiori” pe care îl folosește Maestrul Samael, în conversație directă cu o persoană e mai prudent să folosesc termenul de ”defect” în loc de ”demon”, cum am observat că faci tu, fiind un mijloc mai diplomatic de a aborda o problemă.
16. E foarte necesar să adaug faptul că un alt rezultat al muncii de inventar care are legătură cu conștientizarea dublei mele naturi este modificarea înțelegerii mele a noțiunii de ”ateism”, despre care ți-am spus de multe ori că a fost, practic, primul defect asupra căruia Monada mea Divină a lucrat, făcând-o prin acest proces al cunoașterii de sine. Dar mă tem să explic mai mult ca să nu par prea ridicolă. Cert este că ateismul mi-a fost cercetat în decembrie și că ateismul e un defect pe care îl voi mai purta mult timp, pe măsură ce inconștientul se dizolvă, preschimbându-se în conștient.
17. Cu alte cuvinte, Alex, am primit, în sfârșit, în sfârșit, îngăduința de a trece de la caracterul general al muncii interioare la caracterul său particular, putând de aici înainte să iau defect după defect și fiecare demon interior la rând, având în posesie imaginea de ansamblu, cât de cât, a mlaștinii emoționale și mentale în care mă aflu. Trag concluzia că, de aici înainte, cam toate aceste euri și defecte pe care Ființa profundă m-a ajutat să le dezgrop până acum din inconștient și subconștient se vor repeta pe scena Universului interior, dobândind deja un pic de familiaritate în recunoașterea mecanismului și funcționalismelor lor. De fapt, în cursul acestui an s-a repetat de mai multe ori o anumită scenă în care Ființa profundă mi-a arătat un gest, o tehnică prin care pot deschide, în mod deliberat și din proprie voință, poarta către mormântul inconștientului ca să ”pescuiesc” din el un eu particular pe care să îl disec, să îl analizez și să îl studiez, Ființa făcând acel efort fără de margini de a-mi transfera năzuința de a mă auto-cunoaște! Însă mi-a arătat că numai de mine depinde să fiu de acord să retrăiesc o anumită scenă o dată și încă o dată și încă o dată, sufletul fiind blocat în interiorul scenei respective, întocmai cum ți-ai descris și tu tehnica! Atâta doar că am fost învățată să o pun în practică și în cursul orelor de somn. Și uite un exemplu de experiență:
În spatele orbirii mele stă ascunsă ura față de sexul opus (scurtă regresie în tendința spre vagabondaj)
18. Tot săptămânile trecute, în cursul meditațiilor, Ființa ce mi s-a dezvăluit mi-a comunicat faptul că, pentru a primi și numele Său, este necesar să primesc oferta Tatălui, intrând pe poarta pe care Acesta mi-a deschis-o, conform cu Voia Sa, și care ține de sacrificiul pentru umanitate, însă despre acest subiect nu vreau să vorbesc.
19. Dar efectul cel mai pregnant al acestor ani care se traduce printr-o emoție extrem de intensă pe care o simt, ca și cum sunt îmbuteliată și pe cale să explodez, este că sunt o fraudă, o înșelăciune, o creatură plină de ascunzișuri, de viclenie, de intenții numai de mine știute, etc., iar că din cauza acestor simțiri înțeleg că sunt încă extrem de departe de Divinitate, de Ființa profundă. Și îmi displace atât de mult acest sentiment cum că sunt o fraudă, o fraudă a inconștientului, că nu am putință să descriu întregul tumult pe care îl resimt, toată neliniștea care mi se urcă din inimă până la gât. În fapt, dincolo d aceste senzații, ce mi se întâmplă este că încep să devin conștientă de faptul că este absolut necesar, din acest moment, să dublez efortul, analiza, introspecția, meditația, auto-critica ca să pot deveni un investigator mai bun, mai obiectiv, mai util.
Alex, nu am nicio așteptare să îmi răspunzi ca să exprimi față de mine milă sau compasiune, etc., chiar dacă am cerut empatie. Empatia este altceva fiindcă te ajută să vezi și sensul lucrurilor, dincolo de ceea ce pare absurd. Deci nu pentru a primi milă, laudă și alte asemenea lucruri ți-am scris toate lucrurile acestea, ci ca să fac un pic de lumină în situația mea și ca să te ajut să înțelegi, măcar tu, că toate au perfect sens. Fiindcă am observat că, dacă nu le satisfac celor din jurul meu nevoia de a vedea sensul în lucruri, vor avea tendința de a mă agresa, de a mă ataca, de a-mi respinge povestea și de a-mi contesta experiențele, etc. Dar având acest lung rezumat pe care sper că ai avut răbdare să îl citești până în acest punct, trag nădejde că, dacă vei mai citi și din compunerile trecute, vei capta firul narativ și sensul lor, putând să îmi pui întrebări la telefon în mod mai eficient! Fiindcă sens au avut toate întotdeauna, doar că mă aflam numai în etapa desfășurării acțiunii, nu ajunsesem încă la punctul culminant și la deznodământ. Lucifer a fost punctul culminant! De fapt, nu fac decât haz de necazul meu fiindcă nu ți-am scris încă despre problema vânzării mele într-o căsătorie avantajoasă ca să îmi ajut familia, subiect despre care nu pot, pur și simplu, să vorbesc deschis la telefon, fiind și Ana de față fiindcă are legătură și cu ea. Dar cu acest eu am avut cel mai frecvent contact anul trecut, dovadă că nu este chiar o simplă percepție, o impresie sau o fantasmagorie, ci o chestiune destul de serioasă fiindcă orbirea lovește tocmai în acest defect. Așa că îți voi rezuma din experiențele pe care le-am avut ca să construiesc un fel de imagine de ansamblu a acestei probleme ca să îmi iasă din grijă, cum se zice, ca să îmi pot trăi ”liniștită” criza care mă cutremură de o lună și care are legătură cu frauda. Și am să încep cu un mic fragment pe care ți l-am trimis mai demult.
1.
Vineri, 16 Aprilie 2021
Nu știu ce m-a făcut în acea clipă să mă încred în sufletul divin, poate că amintirea de sine, dar cert este că la a treia încercare a lui Buddhi de a coborî cu mine în infernurile atomice m-am lăsat pe mâinile sale, ducându-ne atât de jos, până ce am pătruns cu sufletul divin într-un fel de bunker construit anume de el în adâncul infernului.
– Vom sta o perioadă aici. Avem multă muncă de făcut. Ți-am cerut atât de multe! mi-a mărturisit sufletul divin care, după ce mi-a dezvăluit astfel hotărârile sale, m-a scos într-o clipită la suprafață unde mi i-a arătat pe părinții mei căzând într-o prăpastie.
Am dat fuga spre marginea prăpastiei ca să le dau o mână de ajutor, dar sufletul divin m-a oprit locului, punându-și mâna în coșul pieptului meu (adică în dreptul centrului emoțional) ca să mă împiedice să alerg spre ei, zicându-mi:
– Dacă vei sări după ei ori de câte ori au să cadă în prăpastie ca să îi scoți de acolo, tu n-ai să poți face niciodată drumul înapoi spre mine. Și ei au lecții de învățat!
Buddhi ar fi putut atunci să îmi dezvăluie oricare piedică întâlnită pe cale sau chiar conținutul karmei mele, dar mi i-a arătat pe părinții mei pentru care am un puternic atașament din cauza neplăcutelor și dificilelor circumstanțe de viață în care ne aflăm de mai bine de două decenii și din cauza cărora m-am căpătat în judecata mea cu un puternic sentiment îndatoritor față de ei care mă determină să cred că de mine depinde modificarea circumstanțelor de viață în condiții favorabile bunăstării și prosperității. Ori din cauza acestei gândiri am făcut foarte, foarte, foarte multe greșeli pe drum, expresia pe care a folosit-o Ființa profunddă într-un alt rând ca să rezume definiția acestei piedici fiind ”money will hold me back forever”!
2. Am avut nevoie de mai multe experiențe și de multă, multă meditație ca să înțeleg de ce mi-a spus sufletul divin Buddhi că predispoziția mea de a sări după părinții mei ca să îi ajut când aceștia cad în prăpastie mă împiedică să fac drumul înapoi către sufletul divin. De ce a-mi ajuta familia din punct de vedere financiar ar putea fi o piedică? Dar am înțeles că nu din dorința de a-mi ajuta familia vine greșeala mea recurentă, ci din modul cum o fac, cum îi ajut. Acest mod este o căsătorie avantajoasă, deci făcută din interes. Nu mă întreba când s-a declanșat acest mecanism recurent, sunt încă multe goluri lipsă, dar cert este că l-am depistat că există. Mai mult decât atât, simt în mod intim că port toată răspunderea pentru episodul inițial al recurenței. Și cum ți-am mai spus anterior, acum sunt în această fază de recurență. Îți reamintesc și faptul că, la numai o zi după ce a fost înmormântat tatăl nostru, eu am primit o avertizare de la Ființa profundă să îmi temperez nervii și emoțiile pentru a nu cădea iarăși în tentația de a recurge, din disperare, la acest mecanism ca să soluționez instabilitatea financiară de moment.
3. Poți deduce de aici că într-o astfel de căsătorie interesată nu a avut cum să existe iubire. Nefiind iubire, nu a existat nici drum. Nefiind iubire, ceva foarte, foarte monstruos s-a dezvoltat înăuntrul meu. Eu am numit acest mecanism ”scorpia”. dar Ființa profundă mi-a prezentat acest mecanism ca fiind ”madam”, un traumatism emoțional foarte vechi. L-am numit și ”trauma siluirii”, din acesta venind percepția mea că mă prostituez, printr-o căsătorie interesată, ca să îmi ajut familia. Am retrăit acest episod al siluirii de mai multe ori în cursul anului, asocierea emoțională pe care o fac cu siluirea venind din faptul că, neexistând iubire autentică în căsătorie, actul intim se transformă într-un fel de viol pe care îl tolerez ca să îmi plătesc soțul fiindcă îmi asigură traiul. Mi-am reîntâlnit 3 din acești foști soți cu care am fost căsătorită și toți sunt bărbați cu 10-30 de ani mai în vârstă decât mine, așa că nu poți obiecta fenomenul recurent! Și uite mai jos descrierea acestei traume a siluirii, rezultatul lipsei de iubire în cuplu:
Legătura intimă dintre trauma siluirii și orbirea mea
4. Cred că îți poți imagina că din astfel de ”împerecheri” a rezultat o ditamai karma saya, circumstanțele mele de viață fiind dovada karmei. Dar iată mai jos portretul ”scorpiei” care ar mai fi continuat să trăiască în subconștientul meu dacă aceste corectări nu mi-ar fi fost aplicate prin intermediul karmei. Acestea sunt imagini pe care le-am primit de la Ființa profundă în timpul meditațiilor. Altfel spus, în această viață aș fi călcat pe urmele Monicăi Gabor, căutând să mă mărit cu un alt Irinel Columbeanu!
Luni, 18 Ianuarie 2021
De câte ori mi-aam văzut straiul de scorpie, eram portretizată drept o femeie fatală, rece și urmărind cu strictețe propriile interese. Aș fi fost în această viață o devoratoare de bărbați (și poate că și de femei) pentru ca, în altă viață viitoare să involuez într-o văduvă neagră și, ulterior, să degenerez în altă formăă de prădător sexual.
Mi te imaginez scărpinându-t nedumerit în bărbie acum, ursitule, fiindcă desigur că îți amintești de făptura mea atât de străvezie, de puțintică și de bătută de vâânt din anii adolescenței, crezând că poate glumesc în legătură cu senzualitatea mea aatât de fatalistă despre care vorbesc, dar nu aș fi făcut o astfel de confesiune dacă nu aș fi fost martoră și implicată în testele conștiinței mele, așa că lasă-mă să îți repet că, în fapt, natura mea este cu mult mai păcătoasă decât am lăsat să se întrevadă în scrisorile mele! Stând confortabil pe o canapea într-un club, picior peste picior, dichisită și aranjată până la ultimul detaliu, îmbrăcată cu o rochie albă mulată și foarte scurtă, fără bretele și cu un decolteu generos în care era vizibil implantul silicoanelor, bronzată din cap până în tălpi și cu părul prins într-o coadă de cal ținută într-o parte ca să pice peste piept (singurul obicei al scorpiei din acestea enumerate pe care încă îl păstrez), mă dovedeam expertă în școala vieții și a străzii ca nimeni alta. Inteligența intelectuală era totalmente întipărită în fizionomia mea, însă la fel de exagerat de dezvoltată și vizibilă era și feminitatea și nu acea feminitate grațioasă și gingașă a Ilenei Cosânzene, ci aceea plină de libertinaj și lipsită de inhibiții și restricții!
E regretabil faptul că am ajuns atât de aproape de marginea prăpastiei spre abisul fără de întoarcere și acum îmi pare să aibă foarte mult sens de ce, pentru a combate complexul de superioritate, a fost necesar să trec printr-o gravă umilire începând cu anii copilăriei, când mi-au fost furate demnitatea și înclinația mea exagerată pentru propria feminitate, defect de personalitate care începuse să se manifeste vizibil, așadar, încă de când eram foarte mică.
5. Uite cum își manifestă ”scorpia” căința în starea mea emoțională, în timp ce înțeleg defectul. Săăptămâna trecută am simțit că mă lovește în plin o emoție foarte puternică care mă făcea să mă simt oribil, dorindu-mi foarte mult să ies în afara mea ca să nu mai fiu totuna cu acel sentiment.
– Ce vrei să îmi spui? am întrebat această formă.
– Sunt urâtă, mi-a răspuns eul.
– De ce ești urâtă? am întrebat.
– Fiindcă văd că nu am nimic în comun cu feminitatea despre care scriu poeții în poeziile lor, mi-a răspuns eul, etc., etc.
Deci să nu te mire că am primit ca temă să scriu poezii ca să lupt contra propriei obscenități!
6. Dar aspectul cel mai oribil al acestui mecanism nu a fost căderea sa în vulgaritate, așa cum am spus mai sus că îmi percep feminitatea, și nici vânzarea sa în căsătorii materialiste, ci dorința sa de răzbunare. Prin acest defect, căutam să ”educ” alte fete și femei să fie ca mine, ”emancipate”, dar ce vroiam să fac era, de fapt, să mă răzbun pe sexul opus, prin ”agenții” mei, pentru toate nefericirile mele sentimentale. Aceasta e ura și acesta este agentul de corupere morală, termen pe care l-ai folosit la ultima conversație. Acest agent de corupere este un prădător, un instinct inconștient de animal de pradă pentru care am primit și trauma molestului, ca pedeapsă karmică. Ce aș fi făcut ar fi fost să încerc să transform fetele în mici Lolite, deci în arme de seducție. Și aș fi făcut-o prin scris și prin imagine, folosindu-mă de imaginea așa-numitei femei puternice, însă în clipa de față nu vreau să spun mai mult despre tema aceasta fiindcă mi-e destul de rușine și așa. Uite mai jos descrierea acestui prădător:
Sfârșit de sezon karmic în povestea personală, partea a 2-a (arhetipul instinctual al animalului de pradă)
7. Aș vrea să subliniez cu multă emfază faptul că rădăcina acestui mecanism subconștient nu ține exclusiv de dezamăgirea mea în dragoste în viețile mele trecute. Am trăit această experiență de suficient de multe ori ca să înțeleg că este ceva mai mult decât atât. Până la urmă, numele de ”alint” folosit de Ființa profundă este ”madam”, compus din ”mad” și ”adam”, deci nebunia mea vis-a-vis de chestiunea păcatului original. Extrapolat, mă refer la sentimentele mele în legătură cu situația generală a femeii pe mapamond ca rezultat al căderii sale în dizgrație după alungarea din Eden. Deci este o ură generală față de bărbat, ca specie. Lasă-mă să îți povestesc niște trăiri pe care le-am avut zilele acestea, ajutată fiind să descopăr sursa, deci scena inițială când s-a activat ura. Meditam când am primit o imagine care m-a absorbit în interiorul ei, inducându-mi un sentiment foarte puternic. Era o amintire dintr-o viață trecută. Eram o fată destul de tânără, iar un bărbat îmbrăcat în uniformă de soldat mă ținea în brațe, făcându–și loc cu mine printr-un desiș ca să mă ducă în pădure. Am trăit foarte intens acel sentiment, după care am fost adusă la starea de conștiință obișnuită. Emoția rămăsese, fusese dezgropată ca să o pot studia.
Vocea interioară: Ce simți
Eu: Omul care mă ține în brațe mă duce în pădure ca să mă protejeze, ca să mă salveze, nu ca să mă violeze.
Vocea interioară: Cine este acest om?
Eu: Nu îmi amintesc, dar cred că este tânăr.
Vocea interioară: Ce văd ochii tăi acum?
Eu: Văd peste umărul bărbatului care mă ține că mai sunt și alți bărbați care duc alte fete și femei în pădure. Dar simt că nu le duc acolo pentru a le salva. Îi văd violându-le. Văd crima față de femei. Dar pe mine mă salvează. De ce mă salvează?
Vocea interioară (după intensificarea emoției): Ce vezi acum?
Eu: Aceeași scenă a violului colectiv, dar acum sunt în alt sat. E o altă viață. Acum fetele sunt luate din sat nu de către soldați sau cotropitori, ci de către nobili, de către moșieri. Și le răpesc ca să le siluiască.
Vocea interioară: Ce faci tu?
Eu: Am rang nobiliar, sunt înstărită. Le ajut să învețe să scrie și să citească.
Vocea interioară: Ce crezi că a însemnat acest lucru pentru tine în această viață?
Eu: Ca răsplată pentru că le-am învățat să scrie și să citească, și eu am primit educație în această viață. M-a ferit de multe probleme și încurcături.
Vocea interioară: Ce mai simți în legătură cu pădurea?
Eu: Am vrut să le iau apărarea fetelor, dar nu am putut să lovesc pe nimeni folosindu-mă de pumni, eram femeie. Deci slabă. Am folosit cuvântul. Am folosit critica și judecata. Am folosit răutatea ca să îi rănesc pe vinovați. Dar vinovată m-au găsit pe mine. M-au acuzat de vrăjitorie și m-au spânzurat.
Vocea interioară: De ce crezi că ai ajuns în acea circumstanță?
Eu: Fiindcă m-am identificat cu problema respectivă. Am generalizat. Am crezut că dacă unii bărbați se comportă astfel, atunci toți o fac. Sau pot fi capabili să o facă. Am vrut să le arăt celor care se cred că sunt buni și cinstiți că și ei sunt capabili de cele mai ordinare josnicii.
Vocea interioară: Ți-am arătat că tu ai fost salvată o dată, câând multe nu au fost. Cine crezi că a fost salvatorul tău?
Eu: Un suflet pe care l-am ajutat într-o situație asemănătoare.
Vocea interioară: Îți amintești ce te-am învățat despre război și despre Marea Lege?
Eu: Da, mi-ai spus că, în război, ți se iartă crima seamănului tău când ești în legitimă apărare, dar că nu ți se iartă nimic când cotropești, când furi, când tâlhărești, când ucizi și când violezi pe cont propriu sau găsindu-te într-un grup, crezând că îți poți deghiza crimele sub scuza războiului.
Dar cred că ajunge cu acest dialog despre care sper că face un pic de lumină în chestiunea urii mele față de bărbați, ca specie. Trebuie, însă, să clarific că aceste experiențe de anul trecut cu mecanismul ”madam” mi-au arătat că nu sunt totalmente lipsită de leac. Ba dimpotrivă, mi s-a arătat că port ferma credință că sufletul se poate elibera din orice traumatism, din orice tragedie, din orice recurență, oricât ar fi de veche. Mai mult decât atât, am trăit un anumit episod foarte deosebit în timpul căruia Tatăl mi-a dezvăluit că a fost Voia Sa să mă lase să cad, și încă foarte mult, după care a hotărât să mă ridice, modificând această circumstanță de viață, arătându-mi să merg pe calea compasiunii.
7. Câteodată mă simt foarte jenată când mi se cere să explic, să aduc lumină acolo unde se spune că ”misterioase sunt căile Domnului”. Dar acum trebuie să trec la partea de ”basm” a poveștii, iar pentru a înțelege ”basmul” trebuie să trecem peste factorul rațiune” și să apelăm la logica inimii, cum îi spun inteligenței emoționale. Fiindcă, atunci când zic ”basm”, mă refer la sufletul meu pereche. Cred că îți amintești o anumită poveste relatată de către Maestrul Samael într-o conferință în care a vorbit despre o prostituată din America Latină care se lăuda că s-ar fi putut culca cu o sută de bărbați într-o zi și chiar cu Diavolul, dacă i-ar fi ieșit în cale. Contra acestui mecanism desfrânat, Tatăl intim al femeii respective a luat o măsură destul de extremă, invocând pe Luciferul particular al acestei femei și trimițându-l la ea ca să îi dea învățătură de minte, corectându-i defectul. Nu am nicio idee câte moduri există prin care propriul mecanism s-ar fi putut corecta, al meu nefiind chiar acest gen de prostituție, ci altceva. Dar nu pot explica ce se întâmplă decât prin prisma milei Tatălui, nu prin prisma compensației. Dar ca să fiu corectată, ca să ies în afara acestui mecanism subconștient care mă predetermină să îmi caut un bărbat vârstnic care să mă sponsorizeze mie mi-a fost activat dorul de sufletul meu pereche. Și nu numai dorul a fost activat, ci și legătura cu el. Trebuie că numai astfel s-a putut să fiu ajutată să ies în afara acestei stări emoționale pe care am numit-o ”trauma siluirii”. Da, poate că este basm, dar am trăit această experiență în lumile interne de prea multe ori ca să nu observ că numai în anumite condiții sufletul meu care rămăsese prins în acest mecanism mai putea fi atins, iar acest mecanism are foarte, foarte, foarte mult orgoliu rănit! Și, cum ți-am mai spus, am scris despre acest ”eu” în seria ”Madam, am venit să aduc moartea”. Anumite experiențe mi-au arătat că acest dor de întregire cu sufletul meu pereche s-a activat încă de mică, când am ”adulmecat” o anumită amprentă energetică în cartierul în care ne-am mutat în urmă cu mulți, mulți ani, Eu aveam vreo 12 ani când percepeam legătura aceasta. Dar ea s-a activat cu adevărat pe 13 Septembrie 2015. Ți-am vorbit de atâtea ori despre acest lucru, iar mai simplu de atât nu îl mai pot explica. Trebuie singur să observi că am fost adusă la starea emoțională și mentală a unei fetișcane aflată la vârsta adolescenței care își pune busuioc sub pernă de Bobotează ca să își viseze ursitul, dar oricât de pueril și stupid și jalnic ar părea, așa am fost ajutată de către Ființa profundă să mă îndepărtez de pretendennții de 50 de ani care mă curtau! Și uite mai jos o altă experiență foarte deosebită despre activarea acestei legături cu el. E o compunere mai hazlie în care am făcut portretul unei foste colege de școală, însă această caricatură îmi aparține, este portretul acestui mecanism pe care Marea Lege l-a corectat suficient de mult în mine prin circumstanțele de viață.
Erupție mentală vulcanică de răutate și perfidie feminină
8. Atâta doar că, pentru a-l întâlni și în persoană, Tatăl mi-a impus această singură condiție: să îl pot iubi pe sufletul meu pereche și să îl pot ierta pentru că nu a fost alături de mine de-a lungul ultimilor ani. Pricep ce trebuie să fac, pricep că trebuie să lucrez cu orgoliul rănit, deci chiar cu acest mecanism, dar conflictul care mă împovărează în legătură cu această poveste vine din situația de acasă.
9. Practic, le port resentimente Anei și mamei din cauza următoarei circumstanțe. Am primit prevestirea despre moartea timpurie a tatălui nostru între 15 August – 1 Septembrie 2015. Le-am spus mamei și Anei despre această prevestire și au acceptat-o, pe moment, ca fiind posibilă. Dar a trecut un an, apoi au trecut 2, iar prevestirea nu s-a mai împlinit. A fost, deci, evident că mi-au aruncat prevestirea la coșul de gunoi, zicându-mi de multe ori că știu ele cum fac eu de obicei, interpretând pe dos ce primesc de la Ființa profundă. Și dacă, totuși, nu interpretasem greșit mesajul? Alex, crede-mă pe cuvânt că am făcut absolut tot efortul, până am ajuns la epuizare nervoasă, să o ajut pe Ana să înțeleagă perspectiva faptului că, totuși, tata nu avea să trăiască etern și că, murind la un moment dat, în orice moment s-ar fi petrecut, peste un an sau 5 sau 20, ea trebuia să dea dovadă de multă maturitate și responsabilitate pentru că inevitabilul s-ar fi grăbit, la moartea tatălui nostru, să îi pună în cârcă o grămadă de alte sarcini și răspunderi. Numai să încerce să șofeze cât am putut să trag de ea să încerce din timp să se pregătească. Și în privința câtor altor lucruri n-am încercat să o previn, dar degeaba. Mi le-a luat pe toate în nume de rău, dându-mi impresia că nu mă mai suportă. Iar inevitabilul s-a întâmplat, întocmai cum mi l-a prevestit Ființa profundă în august 2015. Deci orișicât am încercat să le ajut de-a lungul anilor pentru a face față acestui moment nu au vrut să mă asculte. Și toate s-au spart tot în capul meu deoarece la acuzele mamei noastre cum că eu și Ana nu am făcut mare lucru ca să îi ajutăm în ultimii ani, Ana răspunde cu multă indiferență și foarte puțină mustrare de conștiință, în timp ce eu am ajuns să răspund cu isterie! Deci când îi aud acuzele legate de lipsa de bani, ca și cum este vina mea că nu sunt suficienți, îmi jupoi pielea din cauza frustrării, motiv pentru care se activează acel mecanism subconștient predispus să atragă un sponsor care să mă finanțeze. Însă îți amintesc că această predispoziție atrage sponsori de sex masculin, potrivit cu recurența mea. Și mama a observat ciudățenia aceasta legată de norocul meu la bani și nu a manifestat niciodată vreo mustrare de conștiință că primesc bani de la bărbați care pun presiune pe sentimentele mele. Iar Ana, la cât de cinstită este ea, dându-se de ceasul morții până și pentru simplul fapt că, stând la coadă la magazin, un bărbat oarecare o atinge din greșeală în îmbulzeală, rămâne surdă la necazul meu. În aceste condiții, de-a lungul anilor am fost înclinată să îl cer de la Tatăl pe sufletul meu pereche ca să pot satisface această necesitate financiară din familie, continuând să merg pe linia mecanismului subconștient recurent. Deci nici măcar în cazul sufletului meu pereche eu nu sunt capabilă să simt emoție autentică, văzând în el exclusiv pe sponsorul care îmi va salva familia. A trebuit ca Tatăl să îl pună pe sufletul meu pereche în chiar persoana lui Marius pentru ca eu să simt emoție autentică. Fiindcă oricum am întors problema pe toate părțile, de Marius mi-a fost cel mai drag pe lumea asta, dacă nu singurul de care mi-a fost cu adevărat drag. Mi-a fost atât de drag încât gândul că l-aș putea cunoaște în persoană mă ajută, mă ajută foarte mult să uit și de mamă, și de soră, și de necazurile financiare și să înțeleg că soluționarea acestor lipsuri nu depinde de mine, așa cum mi-a arătat sufletul divin Buddhi că în acest mecanism constă greșeala mea recurentă.
Mă opresc aici fiindcă scriu de o săptămână și mi s-a epuizat toată energia. Îmi rezerv dreptul de a folosi anumite paragrafe din mailul acesta ca să le trec pe blog ca și concluzii. Mă ajută pe mine să văd lucrurile mai clar când le scriu mai sistematic. Și nu mai am deloc energie ca să scriu alt text. Nu îți trec numele și voi șterge și povestioara cu Maria pe care nu am trecut-o decât ca exemplu pentru ce am vrut să spun că nu am credibilitate. Sper să ai răbdare să citești tot ce am scris fiindcă la telefon nu am cum să spun toate aceste lucruri dintr-o singură suflare pentru ca toată povestea să capete senns. Pentru mine are, dar nimeni nu are răbdare să mă asculte de la cap la coadă.
Te îmbrățișez călduros,
Cătălina.