<>
Joi, 19 Mai 2022
Zburătorule,
De câte ori ți-am scris oare zicându-ți că un singur cuvânt de mi l-ai fi spus în lumea materială ar fi anulat tot ce am scris sau, în orice caz, mult din textul pe care l-am scris, chiar de ar fi fost acest cuvânt ”uită-mă”, ”adio”, ”nebuno”, ”iubito”, ”așteaptă-mă” sau ”bună”. Este indiscutabil faptul că, de-ai fi coborât din dimensiunea ipotezelor ca să îți confirmi și existența materială, eu nu aș mai fi cunoscut infernul pe care l-am trăit în ultimii ani. Dar pentru că sarcina pe care Intimul mi-a încredințat-o a fost să descriu infernul întocmai cum l-am trăit, mai înainte de orice trebuia să trec de poarta lui prin experiență directă și personală ca să am despre ce povesti. Că mai ales tu ai fost motivul pentru care am atins agonia infernului poate părea o cruzime, dar poate cineva contesta oare faptul că iubirea se asociază mai curând cu agonia, cu amarul, cu deznădejdea, cu deziluzia, deci cu infernul, decât se asociază cu fericirea, cu extazul și cu paradisul? Este o garanție că, acest singur cuvânt de l-ai fi făcut cunoscut urechilor mele și inimii mele, ”așteaptă-mă”, mi-ai fi însuflețit ființa de o bucurie fără de seamăn, poate soră cu isteria și cu demența, căci singur numai numele tău este suficient să îmi pricinuiască episoade de extaz deliric, așa cum sunt bețivii amețiți de afrodisiacul lor preferat. Numai numele tău singur este suficient să alunge tot ce a fost amar. De aceea nu încape dubiu că, dacă numele tău ar fi venit în lumea materială cu un bilet pe care să fi scris ”așteaptă-mă, draga mea”, fericirea de a ști că tu exiști aievea, dovada existenței tale neputându-se contesta fiindcă aș fi atins cu buzele bucata de hârtie pe care și degetele tale ar fi atins-o, ei bine, acea fericire egală cu extazul ar fi închis porțile către infernul personal, iar eu nu aș mai fi devenit conștientă că port în adâncul ființei mele acest container al eurilor, al cadavrelor emoțiilor mele putrefacte ale trecutului. Ca să nu devii conștient, totalmente conștient că porți în măruntaiele inconștientului tău infernul înseamnă să stai pe marginea unei prăpastii fără fund în care inevitabil vei cădea mai devreme sau mai târziu, fără ca tu să înțelegi nici ce te-a lovit, nici de ce. Bunăoară, o micuță criză de gelozie rămâne câteodată numai atât, un acces de mânie nu ridică semnale de alarmă și poate că nici un pahar de vin băut săptămânal la masa de duminică nu se preschimbă în obișnuință, dar când se preschimbă în viciu, ducând la alcoolism, atunci află că ceea ce se întâmplă este că se activează un arhetip inconștient, demonul Algol fiind prototipul arhetipal al alcoolismului.
Dar ce îmbată simțurile, mintea și judecata în cazul iubirii poartă nume diferite, numele arhetipal acestor băuturi aducătoare de distrugere fiindu-mi necunoscut. Și chiar dacă l-aș cunoaște, ar fi o pierdere de timp să trec în scris numele științific, poate propus în latină, în ebraică sau în sanscrită, al geloziei, al adulterului, al posesivității, al pasiunii, al fornicației și al câtor altor tării îmbătătoare pe care leconsumăm ca să ne întărim caracterul în josnica practică de a ne tiraniza obiectul așa-zisei noastre iubiri.
Din contră, cunoscându-ți infernul personal precum îți cunoști dosul palmei, brațul stâng ar prevede când dosul brațului drept, căzând pradă unui acces de mânie, s-ar ridica asupra sursei mâniei sale ca să lovească, oprind răbufnirea la timp fiindcă a prevăzut-o!