<>
Luni, 20 Mai 2019
Zburătorule,
Nu am uitat în totalitate de tine de nu ți-am mai scris epistola săptămânală cu care te-am obișnuit până acum. Mă mai gândesc din când în când la tine, în acele câteva momente răzlețe când nu mă preocupă ideea de a salva lumea de la ruina completă, cu toate că viziunea mea despre lumea în care trăim se apropie foarte mult de fatalism, întrucât consider umanitatea actuală drept una decăzută și degenerată care nu se mai poate ridica, în pofida tuturor, dar aparentelor progrese în condițiile de trai, în știință și în sănătate sau educație. Ne lipsește sufletul pe care l-am abandonat sau pierdut chiar în întregime undeva pe drum, în alergătura noastră dementă după cutare lucru sau altul.
Așa am alergat și eu după o teorie sau alta ca să te pot explica din punct de vedere rațional, psihologic și științific, pentru că teoria spirituală e imposibil de acceptat. Explicația pur sufletească pentru manifestarea ta este extrem de greu de acceptat din atâtea motive care implică cosmo-etica Ființelor Divine Superioare, chestiune care ar putea părea cel puțin dubioasă în contextul în care… oh, dar ce zic eu aici? În ce probleme de metafizică mă bag acum, fără să am pregătirea necesară?
Ca să te pot explica, am pătruns așadar pe tărâmul psihologiei și al psihiatriei, luând la rând manualele lui Freud și Jung după indicii care să îmi satisfacă mintea și curiozitatea. În mod evident, psihologia are explicații rezonabile pentru toate manifestările minții, inclusiv pentru fenomenele religioase. Conform cu psihiatrii, mulți dintre noi suntem niște sinceri înșelați de vedenii și halucinații inconștiente și subconștiente. Așa deci, ești doar un prieten imaginar, o simplă proiecție mentală ideoplastică a idealului meu de bărbat, un fel de super-erou venit din regiunile Absolutului ca să mă salveze din cele larvice ale haosului. În toată aparența ți-am dat puterea unui Demiurg, unui zeu, iar fundația ta psihologică din mintea mea inconștientă se află în Luceafărul lui Mihai Eminescu! Tu și personajul fantastic din poezia mai sus menționată aveți aceeași schelă, vă manifestați în chip aproape identic!
Unde mai pui că pe prea-frumoasa fată din poezie o chema tot Cătălina! Oh, vai de biata Cătălina cea din carne și din oase, să se lase păcălită în acest chip de impresiile netransmutate dinn inconștient în conștiința sa! Cine ar fi crezut că acele versuri aveau să aibă o înrâurire atât de mare asupra minții fetiței de până la 10 ani care studia cu sârg și ambiție cuvintele înlănțuite în versuri și în strofe, în vederea memorării în întregime a poemului? Ce greșeală nebunească am făcut să mă identific la acea vârstă cu Cătălina din poezie datorită simplei coincidențe a numelui! Și încă și mai mare mi-a fost greșeala să nu depășesc acel episod din punct de vedere psihologic, lăsând impresia romanței de vis dintre o femelă umanoidă și un personaj astral să îmi dicteze subconștientul fără ca eu să știu!