oct. 182021
 

<>

Luni, 18 Octombrie 2021

Am avut următoarea experiență în lumile interne în cursul dimineții de sâmbătă, așteptând un timp să primesc de la Divinitatea interioară și cheița de interpretare pentru că pe moment nu am știut cum să citesc sensul experienței prin care am trecut. Și cu toate că am primit răspunsul așteptat într-o carte scrisă de Maestrul Samael Aun Weor numită ”Enigmele morții”, încă nu știu să explic de ce am trecut prin această experiență sâmbătă dimineață, în sensul în care nu știu să spun dacă am declanșat-o în mod involuntar căutând să obțin ceva sau dacă mi-a fost dată spre a fi ajutată să înțeleg mai bine misterele vieții și ale morții.

Nu îmi amintesc cum a început. Rareori îmi amintesc începutul acestor experiențe atât de deosebite. Călătoream prin levitație și zbor printr-un spațiu neconturat și nedefinit și relativ obscur care îmi amintea de infernul personal și de containerul în care sunt ținute umbbrele inconștientului. Și erau atât de multe forme în jurul meu, ieșindu-mi în față și venind din spatele meu și înconjurându-mă de jur-împrejur încât nu m-am îndoit că nu eram în infernul personal. Dar ce mă putuse atrage acolo? Nu comisesem niciun delict, nu îmi aminteam.

Dar tot privind și privind în acea lumină stranie și semi-difuză am băgat de seamă că acele umbre care erau mii la număr aveau o înfățișare cu totul și cu totul aparte. Doar mi se păruse că erau umbre. Aveau anatomie scheletică, fără a fi totalmente un schelet, ci mai degrabă posedând un trup foarte slab prin care se evidenția structura scheletului. În afara acestui detaliu, am mai remarcat că fiecare astfel de ființă avea o pereche de aripi tot atât de scheletice precum îi era și trupul, însă destul de mari, ca de liliac.

Nu mi-a fost greu după aceea să constat că o astfel de Ființă mă însoțea în această călătorie al cărei scop îmi era străin, eu crezând că aveam de-a face cu vreo reprezentare simbolică a eului proiectată în universul interior, motiv pentru care am căutat să mă feresc de contactul cu aceste Ființe, vrând să le ocolesc, să mă apăr de ele. Dar Ființa care mă însoțea m-a ferit din a percepe altceva în afara unui puternic simțământ liniștitor și protectiv. Nu am avut absolut nicio percepție dezagreabilă stând în preajma acestei Ființe atât de deosebite care nu putea fi Ființa mea reală interioară călăuzindu-mă printr-o experiență spirituală cu scop practic. Iar cel mai ciudat lucru pe care l-am simțit a fost că nu mi-a fost deloc frică, nici de înfățișarea lor neobișnuită, nici de numărul lor atât de mare, nici de locul în care ne aflam. Atâta doar că nu aveam nici cea mai vagă idee în legătură cu ce mi se întâmpla și de ce.

Cu toate că m-a împiedicat din a primi impresii neplăcute în legătură cu acel spațiu prin care mă conducea, la un oarecare timp după ce o pornisem pe acest drum către necunoscut alături de Ființa scheletică ce mă acompania, am trecut printr-o stare vibrațională foarte, foarte intensă care m-a zguduit ca un cutremur. Realmente, mărturisesc că am pătruns cu această Ființă într-o regiune în care am fost lovită din plin de un fel de undă electrică atât de puternică, încât cu greu i-am rezistat. Cu sinceritate scriu că am avut convingerea că am fost suficient de călită de către Ființa profundă care mi-a dat foarte multe experiențe menite să mă ajute să mă adaptez diverselor energii și forțe cosmice, vibrații și frecvențe, dar această regiune prin care am trecut sâmbătă dimineață a fost cu mult mai puternică decât multe alte energii și unde cu care am intrat în contact, furtuna în care stătusem în urmă cu o săptămână aducând foarte mult cu această undă ca intensitate.

Dar trecând de ea, am văzut tot mai multe astfel de Ființe scheletice în acea lumină semi-difuză înconjurându-mă din toate părțile, dar fără a-mi face nici cel mai mic rău și fără a-mi adresa vreun cuvânt. Iar eu continuam să nu am habar încotro ne îndreptam și de ce, cu ce scop, etc. Însă drept am să mărturisesc că stând în preajma acestor Ființe pe care nu le recunoșteam după aspectul și după manifestarea lor, m-a străbătut următorul gând: dacă aș fi povestit unui psihiatru detaliile acestei experiențe legate de înfățișarea scheletică a Ființelor care mă însoțeau, nu exista pentru mine urmă de dubiu că medicul respectiv nu mi-ar fi clasificat confesiunea drept un început de nebunie. Și câtă răspundere am simțit în acele clipe că mi se cere în legătură cu aceste experiențe care îmi sunt date și pe care le expun în confesiunea mea nu pot descrie în cuvinte. Fiindcă dincolo de iluzia nebuniei diagnosticată de savanți moartea este o realitate în care sufletul pătrunde totalmente nepregătit.

Dar la capătul drumului nu am mai ajuns fiindcă m-am trezit în corpul fizic. Și cum am destăinuit la începutul acestui text, am așteptat un timp să primesc o referință critică din învățătura spirituală care să îmi explice, măcar întrucâtva, sensul acestei experiențe. Și iată ce mi-a citit sora mea câteva ore mai târziu:

Muribunzii îl văd adesea pe Îngerul Morții ca pe o figură scheletică spectrală destul de oribilă. De fapt, ceea ce se întâmplă este că el poartă costumul care corespunde rolului său. În viața practică, polițistul își poartă uniforma; doctorul, haina lui albă; judecătorul toga lui; preotul, veșmântul său religios etc. Hainele funerare și figura scheletică a Îngerilor Morții îi îngrozesc pe cei care încă nu și-au trezit Conștiința. Simbolurile funerare ale Îngerilor Morții sunt: secera care seceră vieți, craniul morții, bufnița, etc. În afara muncii lor aspectul Îngerilor Morții este cel al unor copii frumoși, fecioare sublime, venerabili Maeștri etc., etc., etc.

Maestrul Samael Aun Weor – ”Enigmele morții”, cap. ”Îngerii morții”

Descrierea făcută de mine acestor Ființe pe care nu am știut să le numesc în cursul contactului cu ele de sâmbătă dimineață corespunde în mod identic Îngerilor morții despre care vorbește Maestrul Samael Aun Weor în cartea sa, ”Enigmele morții”. Dar de ce mi s-a îngăduit să am contact cu Îngerii morții la atât de scurt timp după decesul tatălui meu nu pot explica încă decât în măsura în care cred că mi se relevă, prin simulări, unele etape prin care a trecut și sufletul tatălui meu, cu mențiunea că aceste simulări care îmi sunt date, furtuna și raza electrică, au avut o intensitate mult mai slabă decât fenomenele concrete prin care a trecut tata la dezincarnarea sa. Până la urmă, eu sunt încă în viață, în timp ce el nu mai este.

Și numai acest gând final transpus în scris mă face să cred că, mânată de un impuls egoic inconștient, am căutat Ființe cu putere asupra vieții și a morții pe care să le mituiesc cumva, așa cum mituiești în timpul vieții pe polițiști, pe medici, pe judecători și câteodată până și pe preoți ca să îți fie salvată viața, redată libertatea sau iertată crima. Și trebuie că am vrut să mituiesc Îngerii lui Dumnezeu pentru ca tata să ne fie redat, crezând că moartea tatălui meu a fost o nedreptate. Dar nicio Ființă de acolo nu s-a apropiat de mine în afara aceleia care mă călăuzea ca să văd corectitudinea și mila din mecanismul morții.

Familiei mele nu i s-a făcut o nedreptate, fiindu-ne furat tatăl (pentru mine și sora mea ) și soțul (pentru mama). Tata a murit la timpul său, conform cu legea destinului. Însă toate acestea sunt numai simple cuvinte pe care le aștern în scris, sperând că voi fi și ajutată să le pricep ca să le pot accepta fără să mai sufăr.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.