ian. 262022
 

<>

Miercuri, 26 Ianuarie 2022

În ultimele 10 zile am avut câteva experiențe spirituale în lumile interne suprasensibile pe care nu am mai avut cum să le trec în scris din cauza caracterului lor exttraordinar. Orișicâte cuvinte descriptive aș învăța să folosesc ca să pot detalia aceste experiențe atât de minunate, constat că unele lucruri nu pot fi, pur și simplu, descrise! Și tocmai datorită acestor episoade care nu pot fi povestite pe larg am ajuns să îmi doresc din toată inima mea ca și alții, cei care caută Adevărul Tatălui, să treacă prin ce trec și eu fiindcă totul este o minune și o binecuvântare pentru mine, pentru cel care nădăjduiește să se cunoască pe sine însuși.

Prima experiență am primit-o în cursul nopții dinspre luni spre marți, în urmă cu 10 zile, având o puternică legătură cu desfrâul. Luciferul particular mi-a fost antrenorul care m-a pus în mișcare în acest context, împiedicându-mă să recurg la mijloacele obișnuite de a mă ispiti singură. Tot ce mi-a făcut a fost o cumplită tortură, atingându-mi, în gimnaziul său, toate corzile sensibile la capitolul ”dorință sexuală profană”. Dar toate acestea nu sunt decât simmple cuvinte pe care le folosesc căci modul prin care m-a antrenat în încăperile psihicului a fost atât de extraordinar încât nici nu îmi vine să cred că astfel de fenomene pot fi posibile în Universul interior al unui individ oarecare și atât de banal, de șters și de insignifiant, precum sunt eu. Producătorii de filme care apelează la trucuri și la efecte speciale ca să impresioneze publicul credul habar nu au ce înseamnă minunile și harurile Ființei Divine și cât de mare le este păcatul tuturor numind miracolul Ființei profunde ”nebunie”, iar pe cel care se conectează cu Ființa sa reală interioară ”maniaco-depresiv”, ”schizofrenic cu tendințe paranoide” sau în vreun alt fel depreciativ.

În fine, mai simplu de atât nu pot descrie acest episod atât de minunat care mi-a fost dat: tentatorul mi-a arătat, prin jocul său de-a v-ați ascunselea, legăturile subtile dintre psihic, ego/sine/eu și infern, ducându-mă, cât ai bate din palme, dintr-o regiune în alta, făcându-mi demonstrație a diferențelor dintre propriile fantezii erotice subiective și exercițiile sale practice menite să mă întărească în virtutea castității.

Până la sfârșitul antrenamentului său eu începusem deja să plâng în interiorul meu, simțindu-mi energia vitală și corpul de dorințe răscolite și agitate în profunzime. Într-adevăr, cei despre care spun că m-au chinuit și torturat de-a lungul anilor sunt o nimica toată în comparație cu ce îmi face Luciferul particular, motiv pentru care nu există rost în a le mai purta pică. Căci el, îmbrăcat în obișnuita sa uniformă portocalie, mă scarpină amarnic, făcându-mă să urlu din interiorul meu: ”Mai vreauuuu!” Fiindcă a-ți antrena o virtute este ca oricare exercițiu de gimnastică repetat într-o sală: cazi și te ridici, cazi iar și te ridici iar, apoi iar cazi și iar te ridici, până înveți să nu mai cazi deloc. Iar acea noapte a fost splendidă ca exercițiu de antrenare a castității.

Am primit cea de-a doua experiență spirituală atât de deosebită și de minunată în cursul nopții dinspre miercuri spre joi, în urmă cu o săptămână. A avut mai mult un caracter oniric simbolic decât de exercițiu practic, precum experiența anterioară, însă îmi vine tot atât de greu să o descriu și pe aceasta.

Eul antagonist care mi s-a opus în acest rând nu a mai fost fățiș, precum fusese desfrâul în experiența anterioară, ci s-a deghizat sub forma unor vampiri care căutau să îmi atace casa. De aici se poate lesne deduce că au existat scene pline de pericole și de cruzime, ca și scene destul de senzuale și lascive. Dar ce m-a impresionat extrem de mult a fost o anumită stare de suflet trăită la începutul visului în care se părea că aveam să mă căsătoresc în curând. Stând în acea casă, fiind înconjurată de cunoscuți care mă ajutau cu pregătirile pentru nunta mea, am trăit, în adâncul sufletului meu, ceva cu totul și cu totul deosebit, o stare conștientivă atât de profundă și de deplină care m-a ajutat să simt și să înțeleg că eram în primejdie, că însăși căsătoria mea era periclitată de existența unor dușmani ascunnși pe care am simțit, într-o străfulgerare de luciditate, că forțele tenebroase urmau să le pună pe urmele mele și ale perechii mele. Cu alte cuvinte, acei vampiri care mi-au înconjurat casa, cu scopul clar și precis de a mi-o invada, fără permisiunea mea și fără invitația mea de care nu aveau nevoie ca să îmi treacă pragul casei interioare, fiind vorba despre niște vampiri contra cărora usturoiul, apa sfințită și crucifixul nu aveau niciun efect, nu erau decât o expresie a fricii și a temerilor legate de căsătorie, a îndoielilor legate de partener, a geloziilor și a adulterelor săvârșite pe ultima sută de metri, ca un fel de ultim act de răzvrătire a eului care se teme de pierderea libertății, văzând în căsătorie o temniță. Să mai continui să trec pe lista meea numele altor ”vampiri” care dau târcoale unei perechi care urmează să se căsătorească? Cred că ajunge… Tuturor trebuie că ne sunt destul de cunoscuți acești ”vampiri”.

Dar ce m-a impresionat extraordinar de mult a fost reacția sufletului meu în fața acestei amenințări tenebroase pe care a prevăzut-o prin intermediul dreptei sale simțiri. Și când am simțit acest pericol apropiindu-se, am rostit una din cele mai sincere rugăciuni pe care mi-a fost vreodată dat să le aud ieșind de pe buzele mele, însoțindu-mi rugăciunea cu gesturi sacre pline de magie divină, cerând protecție pentru mine și perechea mea, rugând elementalii gingași și inocenți ai naturii să se interpună, precum un scut, între noi și atacul inevitabil al vampirilor egoici. Atunci am simțit elementalii pământului, ai apei, ai focului și ai aerului din ființa mea devenind responsivi, dar modul în care mi-au răspuns la rugăciune mi-e cu neputință să descriu. Și nici nu pot explica de ce elementalii interni au fost ființele cărora m-am rugat, din instinct, în acele clipe ca să zădărnicească influența vampirică a eului. Totuși, a fost una dintre cele mai sincere și frumoase stări de conștiință pe care le-am trăit până acum!

Cu toate acestea, vampirii onirici au pătruns în casa mea, următoarea scenă având să mă arate confruntându-i. Dar când sugestia visului meu mi-a indicat că avea să urmeze un carnagiu, la propriu, m-am întors instantaneu în stare de veghe. Era limpede că experiența aceasta îmi fusese dată de către Ființa profundă, fiind mult prea deosebită ca să fie o pură născoceală subconștientă, dar cum spre finalul acesteia conexiunea cu lumile interne slăbise, începusem să influențez scenariul în mod subiectiv, vrând să spun prin aceasta că aveam să modific simbolurile de mai sus în scene de coșmar.

VAMPIR
-Mag Negru. Sunt Tenebrele căutând să ne atace.

Maestrul Samael Aun Weor – ”Simbologie onirică”

Însă cu totul altfel au stat lucrurile în cursul acestei dimineți când propriile percepții subiective nu au mai influențat experiența spirituală pe care Ființa profundă mi-o dădea, iar ce am primit azi-dimineață a fost atât de minunat și de terifiant în același timp!

M-am trezit din primele clipe ale visului într-o imensă sală, cala unui vapor urieșesc. Nu eram singură, iar unii din cei care erau pe lângă mine păreau să îmi fie rude. Primul lucru pe care l-am simțit a fost o vibrație extrem de puternică, părându-mi-se ceva mai mult în acea vibrație decât cutremurul catastrofic resimțit când o navă se lovește de un obstacol. Nu vorbesc despre o vibrație joasă, nu semăna deloc cu vibrația extrem de scăzută a egoului pe care am perceput-o de atâtea zeci de ori până acum. Dar era atât de intensă și de apăsătoare încât am simțit că avea să mă dezintegreze, să mă anihileze, literalmente! Ce simțeam era un curent electric cu un voltaj atât de ridicat încât m-am speriat extrem de mult în fața acestei puteri pe care nu am putut-o asocia cu nimic pe moment, chiar în timp ce primeam această percepție. Iar zgomotul pe care îl auzeam de jur-împrejurul meu era cutremurător, ca atunci când o navă se rupe, iar vuietul torentului de apă care pătrunde prin spărturi se propagă în toată nava! I-am oprit pe toți ceilalți care, cutremurându-se, au căutat să găsească o cale de ieșire, fugind în sus, către nivelurile superioare ale navei, zicându-le:
– Doar nu credeți că aveți să rezistați acestei vibrații până la sfârșitul călătoriei?

Eu, cel puțin, simțeam că mă rup în bucăți, că mă dezintegrez. Numai în călătoria din vara lui 2020 făcută în infernul comun alături de Lucifer am simțit o vibrație asemănătoare a spațiului în care m-am trezit. Iar într-un alt rând am simțit ceva asemănător într-o experiență corelată cu Apocalipsa interioară. Dar nu mi-am dat seama, pe loc, ce era acea vibrație și cui, mai precis, îi aparținea, așa că mi-am jucat în continuare rolul, fără să influențez în vreun fel catastrofa aceasta interioară. Așa că mi-am urmat rudele, căutând o cale de ieșire în partea superioară a navei. Navă care era, fără prea multe ocolișuri deductive, copia unui mall plutitor gigantic! Chiar la următorul nivel ne-am încrucișat drumurile cu un bărbat tânăr cu care păream să am o legătură formală, dar destul de intimă. Îmi era, prin urmare, logodnic, iar numai simplul fapt de a-l fi regăsit în imensa navă mi-a oferit un intens sentiment reconfortant, de siguranță și de ușurare.

Așa am alergat apoi cu toții ca disperații și ca deznădăjduiții pe toate holurile și coridoarele navei/mall-ului plutitor, urcâând pe scări rulante sau coborând, greșind cotiturile coridoarelor, pătrunzând în fundături și puncte moarte, ocolind și întorcându-ne înapoi, fără să părem că aveam să ne apropiem de ieșire. Iar ieșirea pe puntea navei ni se părea tuturor o perspectivă mult mai dătătoare de speranță de supraviețuire decât perspectiva de a rămâne îngropați sub apa care năvălea de peste tot la picioarele noastre. Și în tot grupul nostru nu era nici măcar un singur suflet care să nu își dea cu părerea, care să nu încerce să se auto-impună ca șef peste întregul grup, fiecare crezzând cu sinceră naivitate că propria soluție de salvare era aceea corectă, singura și unica, încât am început să gândesc în sinea mea, în timp ce urcam niște scări rulante, că singurul motiv pentru care Leonardo Di Caprio și Kate Winslet au reușit să ajungă pe puntea Titanicului, urcând de la baza navei, a fost pentru că au fost singuri. Numai ei doi, amândoi, fără bunici, părinți, frați, unchi, mătuși sau veri pe care să îi călăuzească, să îi mâne din spate ca să urce treptele! Desigur că micuța mea abatere de la scenariu, permițându-mi să reflectez la așa o idee introspectivă în timp ce alergam să îmi scap pielea, demonstra că aveam o oarecare percepție a faptului că trăiam ceva cu totul și cu totul deosebit, dar am rămas prinsă până la sfârșitul acestei experiențe în impresia de fatalitate pe care mi-a conferit-o.

Numai la jumătatea drumului în sus mi-am amintit de Dumnezeu, începând să mă rog ca să fim ajutați și salvați, continuând să urcăm și să tot urcăm. Și când am ajuns la un nivel intermediar care ne îngăduia să avem o oarecare perspectivă asupra întregii nave, putându-ne, deci, triangula poziția pe navă, am rămas cu toții cu gurile căscate căci până sus, unde vroiam noi să ajungem, mai era cale lungă, lungă de tot. Iar în spatele nostru apele se adunau și se tot adunau, înghițind nivel după nivel. Iar noi nu vroiam decât să ieșim afară, să picăm în apă, să ne prindem de o scândură sau de un alt obiect plutitor care să ne susțină. Și eu îmi doream să trăiesc. Cu adevărat mărturisesc că sugestia acestui vis mi-a atins, în propriul psihic, acei centri în care sunt imprimate credințele mele legate de viață și de moarte. Și cu adevărat mărturisesc că am crezut că aveam să mor, iar eu îmi doream să trăiesc. Cu adevărat nu am avut niciun pic de înțelegere asupra faptului că totul era destul de simbolic, eu crezând că această catastrofă iminentă chiar mi se întâmpla aievea! Nu mai simțeam acea vibrație copleșitoare de la început. Dacă aș fi continuat să o percep, mă îndoiesc că aveam să rezist prea mult acestei experiențe. Apoi am băgat de seamă că acel logodnic al meu dispăruse din grup, dar nu am făcut niciun efort să îl caut, rămânând cu ceilalți. Și apoi am gândit ceva destul de straniu, ceva care mi-a demonstrat că, totuși, o fărâmă din mine era lucidă, studiind visul în timp real cu scopul de a-i descifra simbolismul. Iar în cugetul meu gândeam astfel:
– Să zicem că, totuși, mii de suflete pot trăi tragedia unei astfel de catastrofe. Desigur că toți vor căuta să se salveze. Unii se vor ruga, iar alții se vor întoarce către Dumnezeu chiar în ultima clipă. Unii nu o vor face deloc. Dar cred că este incontestabil faptul că nu toți vor muri înecați. Conform căror criterii va salva Dumnezeu pe unii, iar pe alții îi va scufunda?

Poate că nu am folosit chiar aceste cuvinte în cugetul meu, dar am gândit în termeni asemănători. Iar de salvat nu m-am salvat, trezindu-mă în corpul fizic după mai multe încercări intermitente de a ieși în afara visului și de a mă întoarce la el ca să văd cum se termină. Cu toate acestea, pot spune, din ce am simțit și am înțeles, că motivul pentru care nu am fost salvată a fost pentru că nu m-am dus să îmi caut logodnicul. De fapt, în timp ce mă luptam cu valurile de apă ca să ies la suprafață, simțeam și înțelegeam că acea cauză datorită căreia eram în acea situație, scufundându-mă, era pentru că pierdusem foarte mult timp extrem de prețios încercând să îmi salvez rudele care veneau în urma mea, încetinindu-mă și pe mine, trăgându-mă înapoi.

VALURI
-Forțã sexuală impetuoasă pe care este necesar să o controlăm.
-Indică și o stare de agitație psihologică ce ne îndepărtează de pacea pe care o produce inima liniștită.
-Vezi și Apă.

APĂ
-Simbol universal al propriilor ape sexuale.
-După cum o vedem, poate să ne indice de asemenea stări relaționate cu sănătatea noastră și cu diverse aspecte ale propriei noastre vieți. Câteva asemenea exemple sunt următoarele:
-dacă este cristalină: Mercur rafinat. De asemenea poate prevesti o sănătate bună.
-dacă este tulbure sau murdară: lipsă de purificare a Mercurului. Este de asemenea prevestire de boli.
-dacă plutim pe ea: ne indică faptul că probabil trebuie să sublimăm mai mult munca în Alchimie sau că trebuie să evităm pericolul unei căderi.
-dacă o bem: îndemn la a ne alimenta din Mercur.
-dacă sunt liniștite: pasiuni controlate. Este de asemenea simbol al faptului că viața noastră trece prin momente de liniște.
-dacă sunt agitate: apele noastre sexuale sunt excitate. Reprezintă de asemenea frământări psihologice.
-dacă suntem târâți de curent: situații din propria noastră viață care ne târăsc și ne îndepărtează de lumea spirituală din lipsă de voință.
-dacă apa ne îneacă sau ne inundă: circumstanțe adverse care ne vor sufoca.
-dacă ni se cere să traversăm o porțiune de apă: poate fi înștiințarea unei probe de Apă care se apropie. Simbolul anterior (a se vedea înecat), poate fi de asemenea o indicație a aceluiași lucru.

VAPOR
-Căsătoria și Alchimia.

Maestrul Samael Aun Weor – ”Simbologie onirică”

Pe scurt, conform cu simbolismul reprodus mai sus din dicționarul de simbologie onirică, trebuie că există un factor în circumstanța mea de viață din cauza căruia mă agit foarte mult și care mă împiedică să am o înțelegere cât de cât obiectivă asupra etapei în care mă aflu, cu adevărat, în clipa de față. Și parcă niciodată ca până acum nu m-am simțit mai dezechilibrată și mai agitată, dar și curentul electric pe care îl simt sub epidermă este mai nemilos ca niciodată, așa că îmi voi trece în scris concluziile despre aceste experiențe sufletești pe măsură ce mi se vor limpezi emoțiile și gândurile, iar inima mi se va liniști.

apr. 162021
 

<>

Vineri, 16 Aprilie 2021

Cum era de așteptat, nu prea m-am simțit în apele mele pe parcursul zilei trecute, aflându-mă sub efectul încercării prin care trecusem împreună cu Buddhi în cursul dimineții, dar și sub efectul mâhnirii mele de cu seară.

Noaptea târziu, meditând, am primit iarăși din universul interior o suită de imagini zugrăvind culori, portocaliul, roșul, galbenul, etc. După acestea am trăit o altă stare de conștiință cu mult mai neobișnuită. În jurul cutiei craniene am început să percep un fel de magnetism straniu și o suită de imagini s-a derulat cu repeziciune în ochii mei. Scenele erau parcă desprinse din poveștile deocheate pe care le ascult în clipa de față din seria celor ”O mie și una de nopți” din care mi-am extras și citatele din ultima vreme, însă personajele din imaginile la care priveam eu eraau animale în loc de oameni, cel mai probabil reprezentând eurile psihologice și egoul animalic. Percepeam sursa de proveniență a acelor scene în mod apăsător și obositor, neplăcut și manipulativ, ca și cum mă forțam să le fabric și să le privesc, vrând singură să mă ispitesc și să mă corup. Nu știu câte astfel de imagini s-au derulat, acceptând să le privesc fără să mă opun, dar nu după mult timp ceva s-a modificat în starea mea de conștiință. Am simțit cum cealaltă natură, cea pozitivă și divină, s-a hotărât să intervină în acel proces mecanic de joasă frecvență pentru a-l corecta, fiind nimic altceva decât lipsa de pudoare, în vreme ce polul valoric care se opunea era sfiiciunea, fără a mă referi prin aceasta la timiditatea naivă. Astfel virtutea spirituală a sfiiciunii s-a opus obscenității, întrerupând derularea acelor imagini deșucheate.

Dar la nici câteva secunde după aceea polul negativ a reluat firul acelor secvențe, continuând să se manifeste pe linia așa-ziselor snoave pilduitoare de prost-gust conținute în acele imagini care doar păreau că sugerau înțelepciune, când substratul lor subconștient era în relație cu desfrâul și perversiunea. Dar sfiiciunea iarăși s-a opus, punând capăt ”dezmățului”. Era limpede că, atâta vreme cât ambii poli ar fi continuat să existe în psihicul meu, fluctuația aceasta dintre ei ar fi avut loc la nesfârșit, necesitatea de a birui polul advers mi se dovedea a fi imperativă. Totul depindea de polul cu care intenționam să mă afiliez, cel pozitiv sau cel negativ!

Dar pentru că am simțit puterea sufletească din interior pe linia de comunicare cu mine, am fost astfel asigurată că tot ce venea în cursul meditației era de la Ființa reală interioară. Așa mă asigurase Maestrul interior de autenticitatea imaginilor pe care mi le trimitea. A urmat ceva pentru sora mea, un mesaj de încurajare care a sunat în felul următor: ”vrednica ei înțelegere nu este departe de adevăr”, însă nu mă voi mai preocupa să descriu tot ce am primit pentru ea în acele clipe, trebuind ca și ea să își facă singură temele.

Când s-au încheiat toate acestea care îmi veneau ca adresate ei, am primit altceva, ceva ce îmi era destinat. În imaginea care a venit imediat după aceea eram surprinsă stând cu Marius la o terasă deschisă, făcută din stuf. Era limpede că era vară, amândoi fiind îmbrăcați subțire. Se vedea că eram pe o plajă. Îl sărutam pătimaș și tot ce era vizibil în ființa mea era că mă topeam după el. Însăă partea ghidușă, simbolică din toate acestea era că el avea părul și barba albe, ca și cum încărunțise înainte de vreme, trăsăturile sale fizice sugerând maturitatea, înțelepciunea și cumpătarea, în timp ce eu eram portretizată ca o fetișcană de 14 ani gata să sară în aer de voioșie prin acoperișul terasei. Ce să mai, el era un pensionar, iar eu eram tinerica lui nevestică pe care o dusese la plimbare, în vacanță pe malul mării. Dincolo de glumă, am nădăjduit că un mesaj care să îmi explice simbolul din această scenă avea să îmi fie trimis. Iată mai jos nota explicativă:

Şi mi se pare că acestea-s semn al frumuseţii soartei lui! Întrucât Allah, când le împarte oamenilor bunurile sale, dăruieşte înţelepciune aceluia pe care voia lui l-a ales dintre toţi, şi el o împerechează de obicei cu bunurile acestei lumi!

O mie și una de nopți

Dar ce am făcut azi-dimineață dincolo de zidul somnului a fost iarăși o trădare, polul negativ manifestat de cu seară impunându-și cu strășnicie voința și târându-mă în patul dezmățului, făcându-mă să mă identific cu mecanismul său și cu dorințele sale. Eram mecanismul lascivității! Dar ca în celelalte rânduri în care natura mea plină de promiscuitate s-a exprimat prin fantezii și vise, acțiunile mele nu au rămas fără de urmări, fiind iarăși dusă acolo unde îmi place atât de puțin să fiu fără sprijin, fără protecție, fără scut și fără arme ca să cunosc efectele și consecințele pe care faptele mele le au asupra propriului psihic și asupra propriei energii!

aug. 102020
 

<>

Luni, 10 August 2020

Ursitule,

Acum agentul în portocaliu și-a dezvăluit implicarea din umbră în povestea noastră de iubire în care și-a vârât coada ca să ne testeze castitatea. Nu degeaba îl percep câteodată ca fiind sadic, deși este o prezență divină. Sadic îl percep ddin perspectiva naturii mele egoice, în care lovește fără pic de milă, în timp ce din perspectiva sufletului îi văd ”utilitatea”, ca să zic așa. De exemplu, într-una dint aceste dimineți de la începutul lui iunie, dormind profund, ți-am simțit prezența pe lângă mine. M-ai tras de mâini și de picioare, m-ai împins de la spate și mi-ai spus să te cuprind pe după umeri ca să ies în afara corpului. Reușind în cele din urmă să mă eliberez, am părăsit carcasa fizică și m-am abandonat brațelor tale în îmbrățișări drăgăstoase și pline de tandrețe și de gingășie. La un moment dat, sucindu-mă și învârtindu-mă nu-știu-cum, am ajuns să te țin în brațele mele, tu stând culcat cu capul în poala mea, ceea ce mi-a permis să mă joc cu degetele în barba ta și în părul tău. După un timp de dulce bucurie în prezența ta, m-am simțit cuprinsă de după mijloc de niște brațe și smulsă din acest context oniric mirific de o putere nevăzută. Am tpătruns printr-un fel de tunel, crezând că avea să mă ducă înapoi în corpul fizic . Dar nu a fost deloc așa, aterizând chiar în brațele acestei entități ce se găsea șezând pe un fotoliu confortabil, înconjurat de o mulțime de plante cu frunze verzi. Verdele este culoarea chackrei inimii, iar apariția culorilor portocaliu și verde în visele mele nu este coincidențială fiindcă de la bun început Divinul m-a informat că organele sexuale și inima sunt cele ce trebuie vindecate pentru ca eu să văd din nou. Văzându-mă stând în poala sa într-un cu totul alt conttext oniric, ca și cum aveam un vis într-un alt vis, aam sărit ca arsă din brațele lui, spunându-i:
– Îmi este foarte frică de tine, fiindcă eram perfect conștientă de faptul că acestei entități divine îi vine foarte ușor a crea o iluzie seductivă cu scopul de a-ți testa vigilența și virtuțile spirituale. Tu ești cel de dinainte? l-am întrebat, fiindu-mi realmente teamă că mă lăsasem păcălită, picând în ispita lui.
– Nu, nu. El este el și ți-a spus deja ce avea să îți spună. Acum să stăm și noi doi de vorbă, mi-a spus el, disociindu-se în totalitate de manifestarea ta și confirmându-ți prezența ca fiind autentică, diferită de a sa.

După aceea m-a luat de mână și m-a condus într-o călătorie onirică pe care nu o voi mai consemna deoarece, spre marele meu necaz, nu îmi mai amintesc întreaga conversație avută cu el care a fost neobișnuit de lungă. De fapt, de când și-a permanentizat prezența în structura microcosmosului meu, visele mele au devenit cu mult mai lungi, el putând să îmi întrețină cu multă ușurință luciditatea dincolo de zidul somnului. Deci nu, nu cuvintele rostite mi le amintesc, ci chinuitorul și apăsătorul sentiment resimțit în toată profunzimea egoului meu rănit de moarte că am fost păcălită, sedusă și înșelată de această prezență atât, dar atât de aptă să te folosească drept pretext, perechea mea, ca să mă testeze. Câte din frazele misterioase ale Tatălui care se află în ascuns capătă acum sens și semnificație când știu că ai avut o dublură în tot acest răstimp.

Dar oare? Mă simt eu oare atât de rănită când văd foarte bine că nu sângerez prin nicio crestătură internă sau externă acum când știu că energia luciferică s-a infiltrat ca personaj de sine stătător în această poveste cu mult, foarte mult timp în urmă, cu mult înainte de a cunoaște orice despre știința spiritului? Căci altfel de ce simt această bucurie și această recunoștință fără de margini fiindcă am primit acces ca să privesc, chiar dacă numai pe furiș, pe gaura cheii la ceea ce se numește eliberarea de mecanica Cosmosului?

Cu altă ocazie, prinzându-mi conștiința adormită într-un scenariu oniric, am căzut în ispita sa, dându-mă plăcerilor firii de tot felul, până când am început să îmi pun următoarele întrebări: ”Unde sunt acum? Ce fac aici? Și de ce fac toate aceste lucruri?” Dezmeticindu-mă din beția aceea înfiorătoare, am putut respinge scenele erotice ce se desfășurau, refuzându-le, simțindu-mă rușinată și încărcată de repulsie față de mine însămi, văzându-mi prea bine slăbiciunile și fața ascunsă și luând la cunoștință lucrurile execrabile și mizerabile pe care sunt capabilă să le fac. Apoi Lucifer s-a manifestat vizibil în timpul visului, ca și cum se aflase în preajmă în permanență ca să îmi observe comportamentul, în timp ce dirija și regiza scenele experimentului său, spunându-mi: ”Buuun! Văd că a început să îți funcționeze un pic de raționament deductiv!”

Dar frântura de luciditate nu ținu nicio clipită căci în secunda următoare eram deja iarăși adormită, prinsă într-un alt scenariu oniric menit să îmi testeze alte și alte virtuți legate de cinste, de onoare, de respectul de sine, de castitate, la finele căruia mi-a spus: ”De ce continui să greșești? Nu te-am învățat deja să nu te mai compromiți chiar pentru orișicine?”. Bunule Dumnezeu, cât de semnificative și importante au fost cuvintele sale pentru mine căci am recunoscut în ele crudul și oribilul păcat pentru care am plătit atât de scump în ultimii ani. Și Bunule Dumnezeu, cât de ușor este să cazi în tentația lui! De câte ori nu s-a desfășurat următoarea scenă: Lucifer mă prinde sub puterea sa seductivă sub o formă sau alta și, cu chiu, cu vai, mă opun forței sale de coerciție, dând din mâini și din picioare, refuzând și respingând ofertele sale pe care mi le propune ba pe față, ba subliminal și, când mă aflu aproape de finele testului său, crezând că am să izbândesc, cad în tentația sa chiar în ultimul minut, ceea ce îmi demonstrează că puterea sa este infinit de înspăimântătoare și de greu de stăpânit.

Iată, deci, că a venit ca să demistifice fenomenul manifestării sufletului tău în visele mele, confirmându-mi că tu ești aievea, un bărbat cu care am o legătură sufletească foarte strânsă. Ori Lucifer nu se va da în lături să te folosească drept pretext pentru a-mi verifica vigilența. Deja o face și o face cu atâta ”profesionalism” și măiestrie, încât nu mă mai îndoiesc deloc că scopul întregii povești dintre mine și tine, dincolo de insolita și drăgălașa răsplată pe care am primit-o ca să te pot întâlni într-un mod atât de neobișnuit, a fost pentru a-mi dezvolta, în practică, un fel de reflex vis-a-vis de energia lui, așa încât să capăt deprinderea de a-i recunoaște semnătura ca să îi pot respinge tentațiile. ”Testele mele pentru voi vor fi chiar și mai dificile deoarece legătura dintre voi nu se va rupe”, mi-a mai spus el într-un alt rând, avertizându-mă astfel asupra faptului că, deși tu ești darul cel mai de preț pe care îl primesc fiindcă prin tine și cu tine mă pot întoarce acasă, la sânul Divinității, tu ești totodată și punctul meu cel mai vulnerabil prin care mult gunoi egoic se poate infiltra în gospodăria mea. Minciună, trădare, gelozie, invidie, desfrâu, adulter, perversitate, nebunie! Să mai enumăr din afuriseniile astea dezgustătoare care fac din om neom? În limbaj modern se cheamă că ești cuprins de sentimente contradictorii atunci când te lași pradă lor, în timp ce în limba veche se spunea că iar te-au luat dracii. Vezi bine și singur că sufletul meu se trage din această veche linie a tradiției când vine vorba despre ego și demoni și câte și mai câte.

Reformulând unele paragrafe pline de zaharicale compuse în august, când am scris această scrisoare, voi parafraza în continuare pe cei mai înțelepți ca mine căci observ că fac teribila greșeală de a-mi da cu părerea, întinzându-mi plapuma mai mult decât trebuie la capitolul teorie, în ciuda bunelor mele intenții de a-ți dezvălui cine sunt, cu tot cu fețele mele ascunse și tăinuite. Și aș fi profund tulburată și dezamăgită să mă izgonești de la ușa inimii tale, văzând în mine o adulatoare de Diavol fiindcă vorbesc cu vădită simpatie despre Lucifer, dar poate oare biata mea personalitate umană trecătoare cu numele de Cătălina să se pronunțe împotriva științei sufletului, când acesta aparține evident și exclusiv de religia veche? Numește-mă arhaică, păgână, sectantă sau în vreun alt fel de apelativ de conveniență de politețe, dar nu satanistă fiindcă nu poate să fie vina mea că umanitatea prezentă a picat în uitare și în ignoranță, pierzând în întregime sensul real al forțelor cosmice primordiale, precum și legătura autentică cu acestea. Motiv pentru care voi trece la finele epistolei mele titlurile cărților care m-au ajutat tare mult, nespus de mult să cred nu numai în Tatăl și în propriul suflet, ci și în zâne, în elementali, adică în sufletele plantelor și ale animalelor, în forțele naturii, în magie, în viața ca un basm, ca și în extratereștri căci da, da, da, cred și în ei, la cât e Cosmosul acesta de infinit!

Putem și chiar trebuie să eliminăm complet toate agregatele psihice subiective tenebroase și perverse pe care le purtăm în noi; totuși, este incontestabil că niciodată nu am putea să le dizolvăm în ele însele în umbra Logosului intim.
Fără îndoială, este limpede că Lucifer este antiteza Demiurgului creator, umbra sa vie proiectată în adâncul Microcosmosului-Om.
Lucifer este Paznicul Porții și al Cheilor Sanctuarului, ca să nu le treacă decât unșii care posedă secretul lui Hermes.
Din cauză că am scris acest nume atât de detestat de urechile obișnuitului, este necesar să indicăm de asemenea că Luciferul ezoteric al doctrinei arhaice este cu totul contrariul a ceea ce teologii, dintre care celebrul des Mousseaux și marchizul de Mirville, presupun din greșeală, căci el este alegoria binelui, simbolul celui mai înalt sacrificiu (Cristosul-Lucifer al Gnosticilor) și Zeul Înțelepciunii sub nenumărate nume.
Lumină și umbră; misterioasa simbioză a Logosului solar, Unitate multiplă perfectă. INRI este Lucifer.

Maestrul Samael Aun Weor, ”Cei trei munți”, cap. 2 – ”Religia”

E straniu cum simt că de acest aspect al Ființei Divine depinde acum întâlnirea noastră în lumea materiei și din cauza aceasta, negociind asiduu cu el, i-am cerut cu multă ardoare să îmi fie permis să te iubesc din toată inima mea, din tot cugetul meu și din tot sufletul meu fiindcă nimic din toate astea nu ar mai avea pic de sens dacă scârbă și dezgust ar fi ce aș simți față de tine, motiv pentru care am fost de acord să îndeplinesc orice condiție a castității impusă ca să te pot întâlni. Iar el mi-a spus: ”Tu știi ce fel de sacrificiu îți cer? O viață trăită în castitate e un preț foarte scump ce trebuie plătit pentru ca eu să rămân pur. Și nu crezi că, în prea multa ta iubire pentru el, anumiți atomi s-ar putea activa ce te-ar putea face pe tine să îți dorești să mă descarci?” Am știut că îmi vorbea despre desacralizarea actului intim dintre femeie și bărbat când acesta este făcut greșit și din motive greșite, în timp ce acea descărcătură din frazeologia sa este o reformulare politicoasă a noțiunii de orgasm, ori în cuvintele sale misterioase legate de castitate, de sex și de orgasm constă tocmai acel secret al lui Hermes despre care amintește citatul parafrazat anterior, anume drumul alchimic despre care abundă literatura medievală, taină spirituală pe care Lucifer o păzește cu strășnicie și despre care poți citi pe larg în cărțile adăugate în bibliografie căci a trebuit să fac suficientă muncă de cercetare și de documentare pentru a găsi corpul teoretic potrivit care să îmi explice mie, mai mult decât oricui, sensurile tainice ale experiențelor mele mistice. Trebuie că știi și tu că noțiunea de castitate are două înțelesuri, primul sens fiind captat în următorul citat din doctrina gnostică, doctrină către care sufletul meu m-a orientat extrem de rapid după fericitul eveniment al trezirii sale în ianuarie 2015, chestiune despre care îmi amintesc că am scris în jurnalul de față la momentul respectiv, cu toate că în contact cu această învățătură spirituală nu am intrat decât 2 ani și jumătate mai târziu, vagabondând între diverse școli și teorii spirituale între timp.

Alchimia practică, cea adevarată, e foarte grea. Trebuie să fi pur. Trebuie să lucrezi mult cu tine. Dacă nu lucrezi cu tine și nu-ți vezi defectele nu ai ce să-i ceri Mamei Divine în alchimie să-ți dezintegreze.
Un mare Maestru a zis: „Alchimia este pentru două lucruri: ca să te apropii de Tatăl și ca să-ți omori defectele”.
Spunea, de asemenea: ”Vă place sau nu, trebuie să înțelegeți un lucru: că sexul e sacru”. Noi suntem foarte profani.”
De aici vine și ideea: studiază întâi, ca să ai o bază teoretică să înțelegi ce înseamnă drumul alchimic. Aceasta este știința prețioasă.

Dar, cum mie îmi lipsește în mare parte tocmaii această bază teoretică și cum sunt atât de profană, m-am agățat de semnificația clasică a conceptului de castitate, crezând că Lucifer îmi oferea o viață de singurătate, trăită în acel tip de călugărie atașat ideii de castitate și de puritate, ori oferta sa era întrucâtva seducătoare deoarece, la prima vedere, mă scutea de nesfârșitul șir de scârnăvii egoice enumerate mai sus relaționate cu ideea de cuplu, precum gelozia, ura, desfrâul, etc. Câtă povară distructivă mi-ar fi fost ridicată de pe umeri, din inimă, din minte și din suflet! Crezi că, după atâția ani de la orbire, nu am luat în calcul varianta aceasta a călugăriei căci, văzând în lumea practică a materiei cât de dificil este să te potrivești cu un alt suflet în toți centrii mașinăriei umane, aproape că mi s-a făcut lehamite de toată chestiunea aceasta a dragostei și a sufletelor pereche? Zău dacă nu a prins rădăcină în mintea mea cum toate acestea sunt ridicole, ridicole de tot, toată așteptarea aceasta, tot efortul. Dar, ascultându-i limbajul viclean și meșteșugit, mi-am amintit de limbajul alchimic și de acest sens tăinuit al ideii de castitate care implică înfrânarea conștientă a dorinței sexuale, adică a orgasmului mai precis și, cum cred cu atâta convingere în ființele androgine de la începutul timpurilor, i-am spus lui Lucifer:
– Tu mă ispitești acum! Îmi amintesc că, deși e mult mai dificil de urmat, drumul celălalt al castității, în 2, e mult mai prețios, deși nu negam crudul adevăr pe care cuvintele sale mi le subliniară, anume că, în prea multa mea iubire pentru tine nu mi-aș putea controla și înfrâna dorința spasmului, ceea ce nu ar fi însemnat decât repetarea păcatului original.

Cât am suferit, Bunule Dumnezeu, în acele clipe, înțelegând că iubirea, iubirea cea adevărată, sinceră, onestă, darnică și altruistă e un bun de foarte mare preț la care se ajunge cu infinite sacrificii. Acesta e prețul despre care îmi vorbise el. Lucifer îmi zâmbi atunci tainic, râzând cu multă viclenie. Era limpede că pierdeam din vedere sensul misterios al limbii sale căci el mă tenta subliminal și subtil să cred că poate să îmi dea chiar acum ce implor de la Ceruri de atâta amar de vreme. Înțelegând manevra sa, am putut-o para în ultima clipă, nu fără a ieși total umilită și rușinată din confruntarea cu el căci îmi dezvălui o secvență în care eu și cu tine ne aflam în dormitorul nostru, în patul nosstru nupțial, complet acoperiți de plapuma rușinii, ceea ce nu permitea ochiului să vadă niciun centimetru de nuditate. Numai sugestia intimității ca fiind posibilă într-un viitor deja decis de Divinitate era vizibilă. Era aceeași scenă dezvăluită în octombrie 2016 care mi-a revelat pentru a doua oară Voia plină de bunăvoință a Tatălui pentru destinul meu în care eu nu m-am putut încrede, cerând după aceea zeci și zeci de alte dovezi de confirmare, până am degenerat cu totul, deși acea scenă de atunci îmi dezvăluia în mod foarte evident și iubirea și sinceritatea și onestitatea și prietenia dintre noi. Și Luceafărul îmi arătă astfel adevărata mea față plină de codeală, de îndoială și de necredință, zicându-mi: ”De ce nu a fost suficient să vezi această scenă pe care ți-o dezvălui acum ca să crezi, deși inițial tu ai știut că vine de la Tatăl?” De ce? De ce nu am crezut? Fiindcă sunt perversă, decăzută și degenerată, iar el știe că sunt și mă umilește ca să mă rușinez și ca să mă căiesc.

Cu frumosul, cu bună-voință, cu milă și cu iubire Tatăl mi-a vorbit în toți acești ani ca să îmi îmblâmzească firea îndrăcită, iar eu am ascultat și crezut atât de puțin în Cuvântul Său și în promisiunea Sa, încât această măsură de urgență se impuse cu necesitate. Tatăl și-a trimis cel mai bun agent cu cea mai formidabilă putere de convingere pentru ca Sfinxul meu interior, incoruptibilul, să fie decapitat. Nu am fost negativistă în privința orbirii mele fiindcă nu îmi lipsește credința că voi vedea din nou, ci am fost stoică, acceptând-o fără să mă opun și vrând să învăț din greșeli ca să nu le mai repet. Evident, am căzut în încăpățânare, în ridicol și în absurd, vrând să dau dovadă de prea mult sacrificiu de sine, lungind vorba ( și, implicit, și șederea mea în întuneric ) prea mult, când Voia Tatălui este ca eu să văd din nou și să te întâlnesc.

Nu neg că sunt încăpățânată și stoică, acceptându-mi handicapul fizic cu seninătate și împăcare, refuzând energetic, din acest motiv, scenariul în care m-aș da cu capul de pereți și de podea de neputință și frustrare fiindcă nu mai văd. Iar eu nu mai vreau să mai sărut veodată podeaua din cauza neputinței și a dezolării, ci din recunoștință.

Însă, insistând mai mult pe lângă vocea intuiției, vocea Tatălui din interiorul fiecăruia, am purtat o conversație cu propriul suflet ca să îmi potolesc o anume neliniște inexplicabilă pe care o purtam în inimă în legătură cu introducerea timpurie a energiei lucifericee în universul meu interior. Nu e cazul să reproduc această conversație în întregime pe care o voi rezuma în felul următor. Înțelegând din cuvintele pline de tâlcuri rostite de suflet că m-am aflat într-o mare încercare în acest an, acesta îmi mărturisi: ”Însă așa este, precum ai înțeles. Era cât pe ce să te pierdem așa cum începuseși să vagabondezi pe străzile orașului babilonic fără niciun indicator. Te-ai aflat în mare pericol, sistemul tău nervos s-ar fi îmbolnăvit. E vorba despre un alt accident cerebral. Un nefericit și inoportun accident cerebral. Dacă primul a fost rezultatul faptelor tale necugetate trecute, acesta ar fi fost un inutil și simplu accident, așa cum se întâmplă unele accidente la locul de muncă. Toată strădania ta de până acum ar fi fost fără de folos. Se petrec câteodată din aceste accidente când o personifici pe Scufița Roșie și îl întâlnești pe lup pe drum, iar casa în care ajungeți să cohabitați s transformă într-o grădină zoologică.”

De la conversația cu sufletul meu a trecut ceva timp, ceea cee mi-a permis să mă mai dezmeticesc din șocul suferit, aflând aceste vești. Nu am încetat nicio clipă de atunci să mă întreb: ”De ce? De ce mi s-ar fi îmbolnăvit sistemul nervos în așa măsură încât să ducă la un accident cerebral secundar?” A trebuit să caut îndelung răspunsul în inima mea, fără a neglija multiplele referințe simbolice trimise de sufletul meu ca să mă ajute să găsesc cheița de interpretare. De ce deci? De la furie, de la supărare, de la nivelul crescut de agresivitate despre care am mai vorbit într-un alt rând. Frustrarea, frica, îndoiala și vina sunt cele patru emoții toxice din care este compusă morfologia eului mâniei. Negreșit că mânia este factorul principal care ar fi sabotat întregul meu efort de până acum, punându-mi și viața în pericol. Mânia este lupul din alegoria sufletului meu, în timp ce Scufița Roșie e esența, materia primă din care se fabrică sufletul, iar grădina zoologică, deși ar putea foarte bine să descrie situația curentă din familia mea, simbolizează egoul animalic.

Nu îmi fundamentez expunerea prezentă pe simple presupuneri, ci pe fapte concrete, pe experiențe, pe trăiri și pe fenomene cu care m-am confruntat în multiple rânduri aproape toată vara și târziu în toamnă. N-are niciun sens să citez din lucrări științifice elaborate pe tema despre cum emoțiile excesiv de toxice conduc la boli foarte grave. Internetul abundă de astfel de articole. Întrebarea ce mă frămâântă groaznic de tare este dacă tu crezi sau nu în chestiunea aceasta spinoasă a emoțiilor ca fiind sursa reală a bolilor căci pentru unii, precum tatăl meu sau cei mai mulți doctori, e ceva ce ține de mit și de fantastic! Mă văd constrânsă să îți scriu despre astfel de lucruri întrucât nu am absolut nicio idee despre care ți-e părerea în legătură cu sursa reală a orbirii mele, în ciuda întregului meu efort de a-ți vorbi despre emoții, despre ego, despre suflet, despre karma și despre vieți anterioare. Bine, bine, sufletul tău este conectat cu al meu și ne întâlnim în dimensiunea astrală, iar Tatăl Ceresc mi-a făgăduit că ne asemănăm suficient încât să ne înțelegem, dar crezi, oare tu crezi în toate aceste lucruri? Tare mult aș vrea să cunosc! Știu că detaliez toată povestea mea aproape exhaustiv și fără discernământ, punându-ți la încercare răbdarea, dar trebuie să te fac să înțelegi că îmi cunosc diagnosticul bolii de care sufăr din punct de vedere spiritual. Și, ca să mai îndur încă o invitație de a merge ba la medici, ba la preoți și mănăstiri propusă de necunoscători nu ar face decât să pună paie pe focul mâniei mele. De aceea vreau să știu odată pentru totdeauna! Tu CREZI?! Fiindcă eu am obosit până la epuizare să mă îndoiesc.

Cât pot să scriu de mult despre oboseala care m-a cuprins, despre supărarea acută pe care o simt care îmi curmă pofta de mâncare sau dorința de a mă mai ridica din pat în care aș vrea să stau toată ziua! Mi-e somn și doare totul. Dorul doare, dar nu dorum este sentimentul cel mai apăsător pe care îl simt acum, ci mânia, cu cele patru componente ale sale. Și Dumnezeu a considerat ca fiind foarte necesar, pentru binele și spre folosul meu, să își trimită gardianul de pază ca să îmi țină companie pentru ca eu să nu ajung să mușc sau să sfâșii de-a binelea pe orice potrivnic care pare să își fi pus în gând să mă doboare. Îți scriu aceste rânduri cu cea mai deplină sinceritate și cu lacrimi în ochi, tremurând de emoție fiindcă vreau să te atenționez că Tatăl din Ceruri a văzut că nu mai aveam mult până mi s-ar fi umplut paharul de toleranță la suferință, în timp ce nimeni altul nu a făcut-o. Nici tatăl meu, nici mama mea, nici sora mea, nici prieteni sau cunoștințe și nici măcar tu. Am să te implor din toată inima mea, din acest motiv, să te scufunzi cu capul sub apa rece de la duș ca să îți limpezești mintea în așa fel încât să înțelegi acolo unde nimeni altul nu vrea să înțeleagă în afara Tatălui Ceresc că totul are o limită dincolo de care nu se mai poate face nimic. Nu te lăsa descurajat de cuvintele mele, iubitul meu, fiindcă mânia mea e mai puțin orientată către tine și către blestemățiile de probleme care continuă să te țină departe de mine, ci mai ales este îndreptată către drama de familie ce see desfășoară în casa noastră de când bunica s-a mutat la noi și despre care am să scriu mai pe larg cu altă ocazie, ca și despre demonul mâniei, fiindcă am acumulat atâtea episoade fantastice implicându-i pe demonii interiori și pe Lucifer că fac de o enciclopedie! Cu toate acestea, cu toate că nu pe tine sunt atât de mânioasă, tot te invit să te bălăcești în apă rece ca să te trezești la marea și cruda realitate a faptelor căci, dacă energia luciferică nu îmi era eliberată ca să mă răfuiesc și ca să mă lupt corp la corp cu Diavolul, iar toate astea ca să nu pice năpasta mâniei mele asupra unui umanoid nefericit, tu n-ai mai fi apucat să îmi aduci flori decât la mormânt. Îmi pare rău, tare, tare rău, scumpul meu predestinat, dar iată că fraza ”mă prăpădesc de dor după tine” nu mi se aplică fiindcă nu de dor după tine era eu să mor, ci de necaz.

Mi-e limpede că, mai ales, Lucifer mi-a fost trimis pentru ca sufletul meu să nu adoarmă la loc. De-abia mă puteam ține pe picioare și așa, dar zău că bunica mea nu are pic de considerație față de mine și de suferința mea, neînțelegând cât de necesar este somnul pentru liniștirea sistemului meu nervos gata să cedeze acum. Ea se trezește de multe ori peste noapte, foindu-se prin cameră, căutând numai ea știe ce, trăgând de draperii ca să privească pe stradă, căscând zgomotos, vorbind singură și furându-mi somnul. Nu mai am idee dacă e noapte sau zi, ciclul veghe-somn dându-se iarăși peste cap. Doamne Dumnezeule Mare, cât am putut să sufăr de-a lungul anilor din cauza insomniilor și cu greu am rezolvat problema asta în urmă cu fix doi ani, când a dispărut ca prin farmec, peste noapte, neîndoielnicc prin intervenție divină. Și ca să îmi văd furată odihna în acest fel mișelesc de către propria buunică este cumplit de dificil de îndurat. Nu mai am scăpare, trebuind să mă trezesc forțat în fiecare dimineață între 05:00 și 06:00 și trebuind să aștept ca părinții mei să plece de acasă la piață pentru a recupera din somn în dormitorul lor. În acest interval, până mă trezesc în jurul orei 10:30, vine el, Luceafărul de dimineață sau Prometeu, cel care aduce Lumina. Mă gâdilă în tălpi, pe burtă și după ceafă și unde pune un singur deget pe corpul meu eteric, eu simt unde magnetice care încep să vibreze în Ființa mea, ca și cum îmi atinge o coardă sensibilă. Nu îi pot suporta prezența fiindcă e mare și e mult, în timp ce eu sunt un vierme orb care mănâncă pământ. Îți dă Dumnezeu un deget prin intermediarul său, prin ministrul său,, iar tu vrei să Îi apuci toată mâna, dar nu poți suporta nici măcar atingerea unui singur deget, atât de mic și intolerabil de nesemnificativ ești tu în comparație cu Mărirea și Slava Sa! De-abia pot să îndur atingerea lui Lucifer, dar când mă atinge, îmi eliberează în Cosmos o micuță cantitate de energie toxică acumulată în sistemul meu nervos. Nu vreau să admit despre această energie că este vindecătoare fiindcă o percep drept diabolică deoarece este ispititoare, așa cum este și dorința de putere seducătoare, dar este vindecătoare, iar eu sunt bulversată și nu știu cum să mă comport în acest nou context spiritual în care mă aflu. Aproape în ultima clipă am reușit să îi refuz și oferta vindecării ce îmi apărea atât de tentantă, la o aruncătură de braț de mine, aflându-se chiar în mâinile sale, într-un singur deget. Cum el singur îmi spuse și mă feelicită pentru că un pic de raționament deductiv începuse să funcționeze în interiorul meu, am văzut non-sensul în oferta sa incredibil de ispititoare fiindcă se afla în contradicție cu promisiunea Tatălui care mi-a făgăduit vindecarea la momentul întâlnirii cu tine. Acceptând să fiu vindecată într-alt mod decât cel decis de Tatăl Ceresc ar fi făcut inutilă toată munca mea din ultimii ani, tot efortul de a scrie și consemna extraordinarele experiențe spirituale prin care trec, deși acest efort ar fi fost tot atât de inutil din cauza sabotorului personificat de eul mâniei. Și cum mi-e groaznic de ciudă din cauza efortului inutil, n-am acceptat să mă înec precum țiganul la mal și să dau cu bâta în baltă, cu toate că și acum tânjesc după atingerea degetului său vindecător. Este de necontestat faptul că, totuși, datorită demonstrațiilor gratuite ale puterilor sale supranaturale, cantitatea imensă de energie relaționată cu mânia s-a mai diminuat între timp în sistemul meu, punându-mă în afara pericolului.

Întrevederea cu el din dimineața zilei de luni, 13 iunie, a fost cea mai surprinzătoare de până acum. Dar în acea dimineață nu a venit singur, fiind însoțit de alte trei prezențe divine cu o încărcătură energetică atât de puternică, încât propriul corp eteric mi-a fost activat la simpla lor atingere cu un singur deget. Miuriel, înțelegi cât de tangibilă se simte această atingere despre care vorbesc? Cât de reală, de vividă și de perceptibilă este sub formă de energie și de conștiință? Însă mie îmi era frică de ei. E tare greu să suporți acei curenți de energie cu tărie și încredere că sunt de bun augur. Iar ei vroiau să opereze iarăși pe mine, lucru care mă înspăimântă îngrozitor de mult. Eram în această odăiță a bunicii, însă locul se afla în penumbră, ceea ce făcea ca tot evenimentul să pară și mai nisterios. Dar una dintre însoțitoarele lui Lucifer s-a întins pe pat, spunându-mi:
– Nu te speria de ce va urma. Vei simți ceva la început ca o senzație acută de foame, iar noi îți vom da un dumicat din ceva care îți va potoli foamea.
Zicând acestea, s-a liniștit, iar din înaltul cerului întunecat a apărut o lumină alb-gălbuie care a curs în spirală prin eter, pătrunzând în interiorul acestei Ființe prin gură. Apoi s-a ridicat și m-a invitat să iau loc pe pat, însă mie continua să îmi fie atât de frică, încât aproape că am simțit că voi face pe mine. Și mă durea ceva nedeslușit, ca o suferință mută ce venea din gura mea pe care ei mi-au deschis-o fiindcă altfel nu o puteam ține decât încleștată de frică. Dar când, stând întinsă pe pat, am văzut acea lumină coborând din cer spre mine cu scopul clar și precis de a pătrunde în mine, am intrat într-un fel de stare mentală extatică de fericire și de contemplație. Simțeam în întreaga mea Ființă un dor imens de urcare, de întoarcere la sânul Divinului. Nu mai vroiam să cobor, ci să comut traiectoria în sus, în urcuș. Și nu mi-a fost doar foame, ci și sete și am nădăjduit că voi fi săturată. Când lumina mi-a pătruns pe gură, am simțit că îmi atinge întregul sistem nervos, revitalizându-l, curățând toată rugina de pe meridianele și nadisurile corpului meu eteric și insuflându-mi o doză fenomenală de voință. Dar mai ales dorință de a vedea lumină din nou. Lumina mi-a circulat rapid prin întregul corp, din creier până în vârful degetelor de la picioare și stabilizându-se în abdomen. Poate părea ciudat că în plexul solar s-a echilibrat, dar dacă vrei să știi, am intuit din capul locului că prezența feminină care îmi arătase anterior cum va arăta procedura prin care aveam să trec venea din organele interne aferente plexului solar, întocmai cum și Lucifer vine din organele sexuale. Apropo, de atunci am început să văd foarte mult galben în vise și flash-uri, așa cum văd portocaliu și verde, galbenul fiind culoarea plexului solar. În plus, ochii mei au început să perceapă portocaliul chiar și în timpul stării de veghe, deși doar intermitent.

Atunci întunericul din odăiță se făcu lumină, iar eu m-am ridicat apoi din pat, eliberându-mă din strânsoarea ”medicilor” mei care în mod evident îmi injectaseră un fel de tranchilizant care a avut darul de a mă liniști în cugetul meu. Desigur, descriu tot episodul în termeni destul de puerili căci am știut, chiar în timp ce mi se întâmplau aceste scene, că aveam de-a face cu Lumina Spiritului Sfânt. Câteva luni mai târziu am găsit câteva paragrafe conținute în doctrina gnostică ce descriu aidoma experiența mea, ca și cum toate mi se întâmplau după manual. În fapt, în acea dimineață am trecut, negreșșit, printr-o mare încercare cu deosebită importanță misticăă pentru sufletul meu.

Când m-am ridicat, eram atât de energizată, încât nu am știut nici ce să fac, nici unde să mă duc mai întâi. Eram atât de expansibilă, de maleabilă, zburând peste tot și trecând prin ziduri cu nespus de multă lejeritate. Și vedeam și, Bunule Dumnnezeu, ce clar și limpede vedeam acolo! Toată întunecimea aceea anterioară dispăruse ca prin farmec, de parcă mi se luminase mintea dintr-odată! După o scurtă repriză de reprezantație a abilității sufletului de a fi Păsări-Lăți-Lungilă, am cerut să se manifeste o oglindă deoarece vroiam să mă văd. Îmi era dor de chipul meu și vroiam să știu cum mă prezint la cei 33 de ani ai mei, dar am aruncat oglinda cât colo, spunând în schimb:
– Vreau să îl văd pe Marius!

Și, zicând așa, am luat-o la goană în zbor spre tine, sperând că aveam să ajung la tine înainte de a mă trezi. I-am lăsat în urmă pe doctorii mei pe care i-am auzit purtând următorul dialog:
– Ce a spus acum? i-a întrebat Lucifer pe însoțitorii săi.
– A spus că vra să îl vadă pe Marius, a răspuns unul din ei.
– Bine! Foarte bine! Nu și-a schimbat credința! a mai adăugat ell.

El, el, el… acest maestru și torționar care mă testează în feluri inimaginabile pentru ca eu să îți fiu fidelă și credincioasă și care mă răsplătește cu calificative de ”nu prea bine”, ”bine” sau ”foarte bine” după ce încheie cu mine.

Și tu, tu, ursitul meu pe care atât de mult vreau să îl văd din nou. Atât de mult vreau să te văd, că mi s-a pus pe stomac de atâta dor de tine!

Dacă aș fi cerut să mă duc în Alpi în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui. Dacă aș fi cerut să o văd întâia oară pe mama mea în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui. Dacă aș fi cerut să Îl văd pe Tatăl ca să îi mulțumesc fiindcă mi-a redat vederea trupească în loc să cer să te văd pe tine, aș fi picat testul lui fiindcă Lucifer a fost trimis ca să îmi testeze credința. Nu mă avertizase, oare, propriul suflet la mijlocul lunii mai când mi-a trimis referința ”1869” din care am tradus ”faith” că așa avea să fie?

<>

Adepții Frăției Oculte, la 19 zile după ce a fost inițiat mersul ascendent abisal, eliminară din pântecele meu un anumit strat sau substanță atomică de dedesubtul pielii asemănătoare organismului uman.
Acest strat atomic, în Micro-Cosmosul om, este ca o ușă mare care are acces în adâncurile abisale.
Atîta timp cât aceste elemente există în indivizi, Esența va rămâne totdeauna închisă în EGO.
Când această ușă atomică a fost scoasă din partea astrală opusă pântecelui, adepții trebuie să vindece zona respectivă a pântecului.
Când cea de-a Treia Treaptă a Puterii Focului reușește să iasă prin partea superioară a craniului, ea ia forma mistică a Spiritului Sfânt, alba porumbiță, cu capul unui bătrân venerabil.
Imaculata creatură Divină așezată pe Turnul Templului, în pândă mistică, ea așteaptă, fericită, clipa supremă a Inițierii…

Maestrul Samael Aun Weor – ”Cei trei munți”, cap. 15, ”Cea de-a treia inițiere a focului”

Nu m-am îndoit niciodată că aveam să găsesc, într-o bună zi, explicația reală pentru acest straniu fenomen al deselor mele coborâri în infernul personal. Nu știusem de această ușă atomică până nu am citit paragraful citat mai sus. Desigur, mie nu mi-a fost înlăturată această ușă în timpul probei mele care a avut un alt caracter, dar sunt destul de sigură că infuzia de Lumină Divină administrată în acea dimineață a jucat rolul de calmant efervescent care a acționat cu multă eficiență, în mod pozitiv, tocmai în zona pântecului. Altfel spus, demonii interiori au fost puși, temporar, cu botul pe labe ca să cunosc și semnificația conceptului de ”minte liniștită și senină”!.

Acum citește mai departe din corpul doctrinei gnostice:

Energia Luciferică se transformă în lumină. Asta e destinația ei dacă o transmuți.

Ce se întâmplă: energia sexuală își are originea, punctul Zero, în Spiritul Sfânt și Mama Divină. Spiritul Sfânt dă această energie Luciferului particular care inițial e foarte frumos. Luciferul o dă Mamei Divine Maga Elementală care ne înzestrează pe noi cu instinct sexual.

Energia Spiritului Sfânt curge din Absolut, prin intermediul a ceea ce se numește Raza Okidanok. Raza Okidanok nu se oprește până nu realizează toată Creația. Ea realizează creația sub forma unei cascade multiple, adică… are niște noduri, ca niște baraje care o opresc. Acolo unde se oprește, ea creează o lume. Apoi debordează și curge mai jos și iar întâlnește un baraj, alt nod, și formează altă lume… În felul acesta creează toți sefiroții Arborelui Vieții, inclusiv pe cel fizic, adică lumea noastră. Orice corp din aceste lumi e dotat cu o parte din energia lui, care se regăsește în organele sexuale. De aceea se spune că Soarele a depus în noi germenii săi solari, ca să devenim oameni adevărați, oameni solari.

Cum energia tinde să curga în jos, și noi simțim nevoia să o folosim în același mod. Toate ființele simt nevoia să o folosească însă nu știu cum. Când oprim această curgere, energia se întoarce în sus, la origine. Atunci recrează corpurile, activează atomii cristici, și corpul se transformă într-o mașinărie de transmutat permanentă.
Atunci impulsul brut, de a pierde energia sexuală se transformă într-un impuls mistic, în funcție de gradul la care a ajuns.
În felul acesta ne conectează înapoi cu Ființa noastră. Mai precis creează niște vehicule animice care vor susține Conștiința noastră. Niștre structuri spirituale puternice. Asta ne transformă în oameni autentici.
*(de asemenea, când se spune că Hefaistos făurea arme pentru Zei, la asta se referea)

Luciferul nostru e negru acum, e foarte urât. De ce? Datorită căderii angelice și a nenumăratelor fornicări pe care le-am realizat de-a lungul secolelor.
În momentul în care noi transmutăm, înfrânăm impulsul de a pierde energia. Energia intră în alt ”ordin de funcționare”, trece pe altă treaptă, și revine la origine.
Lumina Astrală e energie sexuală transmutată. Asta e aura sfinților și a îngerilor. E energia lor sexuală transmutăta.
Toate formele de Lumină sunt de fapt energie sexuală transmutată.
Doar că e o muncă titanică, un fel de Muncile lui Hercule…

Mi-ar părea tare rău să dau altă semnificație episodului trăit de mine în dimineața zilei de 13 iunie când acesta s-a desfășurat, în mod evident, pas cu pas conform cu manualul. Nu voi ignora profunda semnificație mistică, dar mă voi opri cu interpretarea asupra problemei care mă frământă cel mai mult, anume orbirea mea. Oh, Miuriel, Miuriel, te-a învățat oare doamna T. să identifici și să descifrezi metafore și simboluri? Vezi tu acum oare simbolul ascuns în spatele orbirii mele? Vezi dincolo de karma mea? Întrevezi soluția problemei mele? Înțelegi că orbirea mea înseamnă întunericul unde acesta este opus luminii? Pătrunzi semnificația profundă a definiției luminii, așa cum este formulată mai sus? Și înțelegi, înțelegi tu acum că, pentru ca eu să văd din nou, trebuie să îmi vindec energia sexuală întunecată?

Bibliografie:
”Doctrina secretă din Anahoic” – Maestrul Samael Aun Weor
”Misterul înfloririi de aur” – Maestrul Samael Aun Weor
”Căsătoria perfectă” – Maestrul Samael Aun Weor
”Cei trei munți” – Maestrul Samael Aun Weor
”Lambsprink dezvăluit” – Maestrul Kwen Khan Khu
”Doctrina secretă” – Maestra Helena Petrovna Blavaski
”Paracelsus and _the Substance of His Teaching” – Franz Hartmann

aug. 102020
 

<>
Luni, 10 August 2020

Ah, ursitule,

De aici înainte voi exclama ”Ah, tentatorul”, venit la mine îmbrăcat în aceste pijamale pe care unul din verii mei le-a purtat pe parcursul întregii sale copilării și adolescențe în timpul vizitelor făcute la bunica, văr care simbolizează pentru mine imaginea vie a torționarului căci atât de mult și de groaznic m-a chinuit în copilărie acest văr, pentru ca Luceafărul de dimineață să îmi propună acum un pact: ”Iartă-i pe cei despre care tu spui că te-au chinuit și torturat. În comparație cu ce îți voi face eu, ei suunt un nimic, deci nu există rost în a le mai purta pică.”. Nu vreau să explic în aceste rânduri ce au însemnat cuvintele rostite de el, ”în comparație cu ce îți voi face eu, ceilalți sunt un nimic” căci a fost extrem de dureros să experimentez în profunzimea conștiinței mele ce înseamnă să ai infinite așteptări la capitolul milă și iertare din partea Tatălui pentru cât de puțin ești dispus să dai din ele altora! Și chibzuiesc că trebuie că nu mai are rost în a mai purta pică nimănui, dar realitatea lui ”acum” mă îndeamnă să cred că tocmai resentimentele, mânia, frustrarea și furia resimțite vis-a-vis de situația ce o înconjoară pe bunica de la începutul anului, emoții toxice care s-au orientat către ea, mătușa mea și vărul meu care nu își asumă nicio răspundere pentru bunica, spălându-se pe mâini de orice responsabilitate și făcându-ne pe mine și pe sora mea oamenii de sacrificiu într-un război al orgoliilor care nu ne aparține mie și surorii mele trebuie să fie cauza pentru care Luceafărul să fi fost trimis mai curând decât era prevăzut. Singura explicație pe care o pot da ciudatelor evenimente care au început să ni see întâmple de câând tatăl meu șii-a revendicat moștenirea de la mama lui în septembrie anul trecut, incluzând pe listă risipirea banilor obținuți pentru terenul moștenit, jaful de la fermă din ianuarie și venirea bunicii la noi, toate petrecându-se în aceeași săptămână, iar astea toate în contextul oribilei pandemii cu covid19, nu înseamnă decât o reglare de conturi cu Domnii Karmei. Ori se încheie aici drama/karma de familie, ori o luăm cu noi în viața de apoi pentru a ne întoarce tot aici ca să repetăm aceleași greșeli fiindcă refuzăm să ne învățăm lecțiile și să ne desprindem din păcat și din atașament.

Dar hai să îmi las neamurile deoparte momentan întrucât, fiind o poveste despre mine și despre tine, mi-e limpede ca lumina zilei că, folosindu-se de slăbiciunea mea pentru tine ca să fiu testată, rostul ultimilor 5 ani îmi pare cu mult mai precis decât înainte când nu am putut vedea niciun sens în chestiunea aceasta a distanței impuse în lumea materială. Dar orice poveste are un sfârșit, iar aceasta se apropie de al său.

Cum punctul culminant înseamnă soluționarea conflictului lansat în etapa intrigii din desfășurarea momentelor acțiunii, acest agent în portocaliu a apărut ca să explice multe goluri pe care nu le-am putut umple de-a lungul anilor. De exemplu, el este sursa din spatele straniului fenomen în timpul căruia chipul tău se modifică la fiecare secundă în timpul vizitelor tale astrale,. De ce o face e discutabil și nu pot explica încă, dar fiind oglinda în care universul meu interior se reflectă cu atâta precizie și fidelitate, trebuie că straniul fenomen să fi fost strâns relaționat cu puternicele sentimente de nesiguranță, de confuzie, de frică, de frustrare și de îndoială care m-au dominat de când ți-am descoperit identitatea. Nu e deosebit de ridicolă și de stranie situația aceasta? Cum de sunt atât de curajoasă încât să îl confrunt pe Lucifer în manifestarea sa mitologică fantastică, rugându-l chiar să își dezvăluie faimoasele coarne pentru a i le mângâia, dar ca să stau în prezența ta este o chestiune imposibil de îndurat întrucât leșin de emoție ori de câte ori îți văd chipul real?

În plus, fiind dragonul Tatălui, el păzește comorile din adânc ale sufletului prin teste dificile. Mult timp nu am putut înțelege de ce întâlnirile noastre atât de drăgălașe de la început s-au transformat în experiențe dezgustătoare, triste și sumbre, petrecându-se în penumbră, în întunecime și profan, deși am chibzuit că ce s-a întâmplat a fost reversul karmic al unor greșeli comise de mine și încă mai cred că aceste chestiuni sunt conectate. O perioadă am fost ferm convinsă că testul Divinității a constat în a crede sau a nu crede că tu ești real, sufletul uman al unei ființe aievea, din carne și din oase, cu care sunt menită să fiu. Manifestându-te cu atributele unui incubus erotic fiindcă mă sărutai și mă mângâiai, am făcut tot efortul să te resping și să nu cred în tine, convinsă că acesta era testul. Dar m-am înșelat. În fapt, testul fusese legat de ispita față de actul intim. Nu a fost niciodată vorba dacă să cred sau nu în tine, perechea mea. Actul magic de pe 13 Septembrie 2015, când sufletele noastre s-au conectat, a fost prea autentic pentru ca oricine să mi-l poată lua. Numai Tatăl Ceresc poate să îmi spună dacă a fost sau nu o iluzie. Și cum îmi sspune că nu a fost o iluzie, atunci a fost adevărat. Așadar, eu nu trebuia să cred sau nu în tine fiindcă tu ești intrinsec complet real, ci trebuia să nu te las să mă săruți, să mă atingi sau să mă ai din perspectiva actului sexual fiindcă sarcina mea este să dezvolt mai curând decât orice virtuțile cinstei, onoarei, demnității și respectului de sine. Iar noi doi ne-am descurcat fenomenal de prost la acest examen, cu toate pretențiile noastre de a ne considera suflete evoluate, trezite și conștiente de sine, dând pasărea din mână pentru cioara de pe câmp,. Ce dar sublim primiseră sufletele noastre, eliberate de povara materiei! Ce minunate au fost zborurile noastre de început și cât de dureroasă a fost căderea din lumină în întuneric, unde întâlnirile noastre s-au petrecut după aceea.

Îmi aduc și acum aminte când s-a produs schimbarea în rău, când nu ne-am mai putut abține, când ne-am sărutat prima oară, când fiorul dorinței păcătoase ne-a împins să stăm unul sub celălalt, pierzându-ne libertatea și fericirea întâlnirilor astrale în lumină. Actul sexual nu este păcătos decât atunci când e făcut greșit, iar noi am greșit cumplit de mult. Păcatul nu se comite numai în trupul fizic, trei alte vehicule servind pentru comiterea fărădelegilor: corpul eteric, corpul astral și corpul mental. Iar noi doi în care din ele nu am greșit în fața Adevărului și a Legii? Și pentru asta chipul tău a început să se schimbe, iar tu te-ai transformat într-o mare de suferință și de tristețe pentru mine. Reflectând la acel moment de acum 4 ani și jumătate, când s-a produs această schimbare, îmi amintesc cum, timp de câteva zile, o voce de fundal din universul meu interior mi-a tot sugerat și insinuat ca, la următoarea întâlnire cu tine, să mă încumet să te sărut fiindcă, dacă aveam să fac așa, aveam să te dau pe spate cu dovezile mele de iubire și de pasiune, etc. Atunci când m-am întors spre tine ca să te sărut, acest fenomen s-a declanșat spontan, înfățișarea ta luând chipul primului meu iubit,ca un fel de semnal de alarmă care mi-a reamintit că din cauza aceleiași dorințe păcătoase m-am compromis într-atâta între 2005-2006, comițând din cauza acestui individ cele mai scandaloase și prostești greșeli, atrăgând pedeapsa de 7 ani care, mai apoi, s-a dublat, lucruri despre care am mai scris. Acea voce de fundal de atunci, cu nimic diferită de a mea, a fost, neîndoielnic, cea a lui Lucifer! Cât de rău îmi pare acum când văd și înțeleg aceste lucruri, cât de rău îmi pare că am dat bucuria acelor prime întâlniri pe o fornicație ieftină de numai câteva secunde și ce dor nemărginit îmi este de tine, ursitule, acel tu care m-ai tot avertizat de-a lungul timpului că nu venise încă timpul să fim intimi, că această parte carnală avea să vină mai târziu, când toate se vor fi aranjat pentru noi în Univers și când amândoi vom fi fost pregătiți pentru așa ceva, nu numai unul sau celălalt! Dar eu nu am vrut să ascult de avertismentele sufletului tău, numindu-te prost, cretin și altele asemenea și, neputând să mai îndur așteptarea, te-am vrut. Acela a fost realul test.

Trebuia să rămânem platonici, ca un fel de prieteni îndrăgostiți unul de celălalt din perioada medievală atât, dar atât de capabili să îndure o prietenie sau logodnă formală de 5 ani înainte de a îndrăzni a-și atinge până și mâinile cu tandrețe romantică, etc. Dar care a fost scuza comportamentului nostru profan? Care alta dacă nu aceea că fornicația este o chestiune aproape banală, intrată atât de profund în mintea subconștientă colectivă ca activitate uzuală, așa cum este dușul sau datul cu mătura, activitate pe care toată lumea o face fără a-i acorda prea mare scofală și fără vreo mustrare de conștiință. Însă pe mine mă mustră conștiința fiindcă înțeleg că în asta a constat testul adevărat!

Acum eu, sau mai bine spus păsărica pierdută a Edenului, îmi găsesc inima străpunsă de săgeata otrăvită a lui Cupidon, întocmai cum fuse otrăvit și mărul destinat Albei-ca-Zăpada. Numele acestei otrăvi este ignoranța!

Bibliografie:
”Revoluția dialecticii” – Maestrul Samael Aun Weor
”Misterul înfloririi de aur” – Maestrul Samael Aun Weor
”Doctrina secretă din Anahoic” – Maestrul Samael Aun Weor
”Cei trei munți” – Maestrul Samael Aun Weor
”Doctrina secretă” – Maestra Helena Petrovna Blavaski
”Isis dezvăluită” – Maestra Helena Petrovna Blavaski