sept. 062021
 

<>

Luni, 06 Septembrie 2021

Acum că mi-am mai venit în fire, hai să reiau firul celor petrecute săptămâna trecută în lumile interne suprasensibile.

Era deja marți seara, iar eu eram încredințată că avusesem de-a face cu omologul Ființei profunde în Loja Neagră cu o noapte în urmă, dar nu îmi puteam încă explica rostul acestor întâmplări, toate semănând a atacuri din partea energiilor tenebroase. În urmă cu numai câteva zile trăisem înfricoșătoarea experiență a nebuniei, iar acum această ciudată experiență legată de Loja Neagră. Nu puteam decât să întreb cu insistență Ființa profundă să îmi explice sensul acestor trăiri. Târziu în cursul nopții, meditând (meditație despre care am scris succint și în compunerea anterioară), Ființa reală interioară mi-a răspuns, făcându-mi cunoscut faptul, prin gesturi și imagini de care s-a folosit ca să îmi explice, că toate aceste fenomene erau un rezultat a lucrării Sale în interiorul meu. Nu făcuse decât să are cu plugul său în pământul meu filozofic, însă nu peste tot în acest pământ, ci în canalul rece, cuțitele plugului Său scoțând la suprafață, în timpul arăturii, ceea ce îndeobște găsești în pământul scormonit mai adânc: viermi, râme, larve, vizuini de orbeți, de șobolani și de alte viețuitoare de acest soi. Dincolo de metaforă, Ființa profundă mi-a precizat că ce făcuse fusese să împingă limita mea de toleranță legată de munca interioară peste ceea ce credeam eu că pot să suport, dând astfel curs și solicitării mele de a duce munca interioară pe o treaptă superioară și mai solicitantă. Era o inevitabilitate ca, săpând și mai adânc în mormântul inconștientului, să nu iasă la lumină rădăcinile putrefacte ale suferințelor și obsesiilor mele.
– Maestre, Maestre, înseamnă că voi mai avea astfel de episoade în cursul următoarelor zile? mi-am întrebat Ființa reală profundă.

Ca răspuns nu am primit decât tăcere. Răspunsul era evident.

Așa că, atunci când a doua zi, în cursul zilei de miercuri, am început să am iarăși dureri de cap foarte acute, m-am oprit locului ca să observ că durerile mele de cap nu se datorau căldurii sau altor cauze, băgând de seamă că o forță electrică scormonea în moalele capului meu, în zona aferentă chiasmei optice, undeva în spatele nasului, chiar în acel punct în care Spiritul Sfânt operase anterior, undeva în luna iunie.
– E clar, în noaptea aceasta iar voi trece printr-o experiență dezagreabilă, mi-am zis în sinea mea, recurgând la repaos ca remediu pentru durerea de cap contra căreia niciun medicament n-ar fi funcționat.

Și cu toate că fusesem pevenită în legătură cu posibilitatea unui nou contact cu întunericul din mine, nu am fost nicidecum pregătită pentru ce avea să mi se întâmple. Dacă în cursul celorlalte săpături Ființa profundă a arat cu plugul Său în habitatul râmelor și al viermilor și în vizuinile de șobolani, miercuri noaptea tăișul plugului Său a străpuns găurile de vipere. Și ce am experimentat acolo a fost curată frică. Nu a fost necesar să văd decât o singură umbră foindu-se în preajma mea și nu a fost necesar să percep decât pentru o singură fracțiune de secundă emanația energetică a acelei umbre ca să îngheț de frică și ca să fac tot posibilul să revin în stare de veghe, departe de acest simț suprasensibil intern care mă face să percep energii și vibrații ale eterului în timp ce corpul fizic doarme. Nu vreau să mai descriu și celelalte senzații experimentate în cursul acestui contact cu cuibul de vipere în care Ființa profundă Și-a împins lamele plugului. Suficient de știut este faptul că mi-a fost foarte frică. frică până și de umbra mea, frică până și de cea mai banală sugestie cu conotație percepută ca negativă, frică până și de cea mai banală asociere negativă de concepte, precum: „șarpele este rău, orice șarpe este rău înntrucât șarpele edenic este însuși Diavolul; prin urmare, orice reprezentare imagistică conținând orice fel de șarpe este de proveniență diabolică și trebuie respinsă cu dârzenie, etc…„

Nu am deschis întâmplător subiectul legat de simbolul șarpelui întrucât experiența în sine a avut legătură cu acest simbol și cu frica ancestrală față de șarpe moștenită din câmpul inconștientului colectiv. Ori această frică lipsită de discernământ împiedică un contact direct cu Mama Divină Kundalini a cărei expresie simbolică universală este, printre altele, cea a unui șarpe.

Cât de rău mi-a părut odată văzându-mă revenită în corpul fizic. Iar fugisem de spaimă în fața încercării, cu toate că spaima mea se datorează mai puțin lipsei mele de dorință de a lupta, ci mai degrabă percepției pe care o am asupra acelor emanații energetice pe care nu le pot suporta nici măccar timp de câteva clipe fără să nu simt că mă dezechilibrează, că mă amorțesc, că mă paralizează, că îmi fură discernământul și voința și că, în fine, mă adorm, mă otrăvesc. Cât am stat cu ochii deschiși după această experiență m-am rugat Maesttrului interior, cerându-I să mă învețe procedura practică prin care aș putea rezista în cursul unei astfel de încercări, evitând să mai percep acea vibrație dezagreabilă de care fug de groază, dar răspunsul primit de la Ființa profundă a fost atât de puternic simbolic încât mi-ar trebui cunoștințe temeinice asupra anatomiei corpurilor existențiale interne ca să pot explica ceea ce, în mod straniu, am înțeles totuși, unele din aceste lucruri ținând de centrul instinctiv al mașinăriei umane.

Mai târziu în cursul nopții am mai avut un episod deosebit de important ai căror stimuli mi-au scos la lumină o suferință pe care cu greu pot să accept să o văd, să o simt, să o percep, să accept că încă mai există în sufletul meu, că nu s-a vindecat deloc. Și totul a avut legătură cu Silviu și cu temnița în care am stat închisă cu el timp de 5 ani. Când toate condițiile vechii legături cu el au fost replicate, iar eu am început să mă comport întocmai cum mă comportam în preajma lui, psihicul meu a absorbit și ultima picătură, cedând conform fenomenului bine-cunoscut. Iar fătuca aceea neputincioasă care am fost lângă el a ieșit la lumină din mormântul său ca să îi văd nervii distruși de la ceartă, scandal și bătaie, căci ce am simțit în interiorul acelei suferințe au fost nervi distruși, pisați și tocați în mod deliberat de către Marea Lege pentru ca mie să îmi fie pisat, tocat și distrus un demon interior pe care Ființa profundă nu a întârziat să mi-l pună în fața ochilor după ce a tras cortina peste scena supliciului meu pe care relația cu Silviu l-a simbolizat. Căci întunericul din mine era mult prea primejdios ca să fie lăsat în voia sa pentru ca eu să pot spune acum că nu meritam să trec prin această experiență atât de dureroasă a cărei amintire odioasă a ieșit iarăși la lumină și în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, dar până la acea regresie mai am de trecut în scris câteva impresii și deducții ale zilei de joi.

aug. 282021
 

<>

Sâmbătă, 28 August 2021

Am avut o săptămână destul de dificilă din cauza unor dureri de cap foarte nesuferite care mi-au împiedicat voința de a mai trece în scris experiențele spirituale trăite aceste zile. Am pus aceste durerii de cap pe socoteala unei încercări a corpului de a se detoxifia de arșița verii care se încheie, căldura fiind pentru sistemul meu nervos precum este frigul pentru reumatici. În plus, fenomenul minunat cu ceasul de la tabletă și cu muzica s-a declanșat din nou, fapt care a funcționat ca cel mai bun calmant contra durerilor de cap care s-au mai atenuat, luând pauze lungi și dese de la scris și de la alte activități ca să ascult muzică, întocmai cum s-a întâmplat și vara trecută când de-abia mai puteam de oboseală, trebuind să iau o pauză de două luni de la scris ca să îmi revin. Așa că hai să o iau în ordine.

Marți seara am început să simt o activitate foarte intensă a energiei strict pe partea stângă a aparatului reproductiv. Simțeam acea electricitate izvorând din ovarul stâng și luând linia unei spirale, curgând în cercuri pe partea stângă a bazinului, de la un capăt la celălalt, străpungându-mi rinichiul stâng la sfârșit, apoi coborând spre picior prin coapsă și partea inghinală a piciorului. Mă durea foarte tare fiindcă îmi simțeam ovarul stâng și jumătate de uter și tot țesutul din bazin ca și cum se rearanjau, dar nu mă puteam împotrivi acelui curent. Doar îmi aminteam foarte bine că recuperarea mea depinde de curățarea și purificarea energiei sexuale, iar abundența acelui curent de eenergie pe partea stângă a corpului meu nu putea să fie decât de bun augur. Energia din organele sexuale vine de la Spiritul Sfânt.

Apoi în cursul dimineții am primit de la Luciferul particular, printr-o încercare la care m-a supus, cheia de pătrundere într-un eu destul de delicat și destul de greu de depistat ca și cauzalitate. Dar din atingere în atingere și din stimul în stimul, mi-a împins limita psihicului până în punctul în care tendința mea spre bi-sexualitate s-a izolat destul de bine în corpul meu de emoții, ceea ce mi-a îngăduit să observ întrucâtva de unde vine această tendință, dar ca multe alte lucruri, voi avea nevoie de alte astfel de conexiuni cu subconștientul pentru ca eu să pot explica deslușit ce am observat că există în alcătuirea psihicului meu în legătură cu bi-sexualitatea pentru că la o primă interpretare totul mi s-a părut obscur, ridicol și rușinos.

În ultimele 10 zile m-am rugat Ființei profunde, făcându-I cunoscut faptul că mă simțeam pregătită pentru o nouă coborâre în infernul particular, dorindu-mi foarte mult să continui să lupt contra demonilor interiori,, contra egoului animalic inconștient. Rugându-mă, I-am spus Ființei reale interioare că dacă găsea că este necesar să mă duc din nou în tenebre, eu aveam suficientă tărie să primesc încercarea.

Dar când în cursul nopții dinspre miercuri spre joi am fost martoră la deschiderea porții către infernul particular după ce trupul fizic adormise am înghețat de spaimă și de groază. Nu se mai petrecea ca în alte rânduri trecute când mă trezeam absorbită în infernul particular din cauza unor păcate pe care le făceam în timp ce visam, desfrâul fiind cel mai activ păcat din cauza căruia am ajuns acolo, jos. În acea noapte nu mai comisesem niciun delict și fiind destul de conștientă, am văzut acel portal de pătrundere în infernul personal deschizându-se sub forma unei spirale în acea substanță semi-vâscoasă și neagră precum smoala pe care eu o asociez cu inconștientul cu care infernul este conectat. Și nici nu am apucat să fac vreo mișcare că o duzină întreagă de umbre s-au agățat de linia spiralată a acelui tunel ca să iasă la suprafață, în spațiul în care eram eu. Și numai câteva clipe am stat în preajma acelor umbre ca să simt că mă dezechilibrez, că îmi pierd firea și controlul, că mă dezarmonizez, că sunt cuprinsă de confuzie, de frică, de neputință, de incertitudine, etc. Dar cel mai pronunțat sentiment era acela al dezechilibrului, al instabilității nervilor. Și drept mărturisesc că am paralizat locului de frică și de groază căci nu aveam nicio idee ce să fac și cum să lupt. Așa că am ales să fug, vrând cu orice preț să mă întorc în corpul fizic, în stare de veghe, în confortul și în siguranța patului meu din dormitorul meu. Și numai cu greu am reușit să mă trezesc, simțind spaimă în tot sufletul fiindcă puteam vedea acele umbre umplând spațiul din afara portalului, umbre care nu păreau a-și dori să îmi dea voie să plec.

M-am rugat un timp Ființei profunde și Dumnezeului intim să mă păzească de cele rele, însă știam că revenirea în acel loc urma să fie inevitabilă în momentul în care m-aș fi întors la somn. Și după ce am adormit acolo m-am întors ca să lupt cu o creatură foarte ciudată și sinistră care s-a exprimat prin forma unei feline de culoare albastră și cu trăsături reptiliene. Dacă aș fi văzut o astfel de creatură în vreun film fantastic, mi s-ar fi părut un produs al unei imaginații foarte bogate, dar în lumile interne suprasensibile contactul direct cu o astfel de reprezentare creează o cu totul altă impresie asupra psihicului. Iar acea creatură albastră i-a părut sufletului meu mult prea puternică pentru ca eu să mă încumet să o confrunt. Și nici acum nu am ghicit identitatea acelei creaturi ca să o fi putut descifra. (două zile mai târziu am găsit descrierea aceleiași creaturi într-o carte SF, „A zecea lume” de Vladimir Colin, coincidență care mi s-a părut destul de interesantă; ce să fi simbolizat bestia cu care m-am luptat până la urmă? moștenirea genetică ancestrală?)

Dar lupta aceea nu a fost totul în acea noapte. Mai spre dimineață am coborât iarăși în tenebre cu mult mai mult curaj și voință, avându-l alături pe Luciferul particular. Însă mi-e destul de greu să povestesc cum s-au derulat faptele în această ultimă parte a nopții. Mi s-a părut că tot ce am simțit a fost că toată încercarea fusese menită să trezească în mine pe luptător, pe războinic, chiar dacă sufletul meu s-a născut pe raza iubirii a arhanghelului Uriel și nu pe raza războiului a arhanghelului Samael.

Căci fără voința de a lupta contra ta, cu sete și asprime și severitate, mintea se va ascunde sub pretextul că ești un pacifist și că, deci, această muncă nu este pentru tine.

Dar oare de ce, când m-am trezit definitiv, am trăit cu puternicul sentiment că avusesem un vag contact cu eul scolastic, cu eul care suferă din cauza educației primite la școală, cu eul care a fost îndelung mințit și păcălit cum că ce scrie în unele cărți se numește „literatură„, „beletristică„, „ficțiune„, eu care trebuie acum educat să învețe și să recunoască realitatea lumilor interne suprasensibile despre care toți adulții mi-au spus în copilărie că vin din imaginație? Atunci sufletul de unde o fi venind? Tot din imaginație? Din ficțiune? (trebuie aprofundat)

Dar să nu uit că noaptea a început cu câteva imagini pe care le-am primit în timpul meditației. Prima mi-a arătat o creatură bestialică, pe jumătate om, pe jumătate fiară, având gura larg deschisă ca și cum răgea, lăsându-i-se să i se vadă dinții colțoși. Și nu răgea în van, ci în fața unui semn, a unei mudre care semnifică „mare maestru„, lucru pe care l-am interpretat că simbolizează pe discipolul începător care, lipsindu-i înțelepciunea, înțelegerea și cunoașterea adevărului spiritual, îl trădează pe maestrul său, îndoindu-se de judecata și de învățătura acestuia. A doua imagine m-a arătat stând întinsă pe un pat imens acoperit cu așternuturi albe. Citeam dintr-o carte. Și drept am să spun că nicio reprezentare proprie nu mi-a evidențiat inocența de copil mai limpede și mai pronunțat decât acea imagine care m-a făcut să nu îmi pot da seama dacă eram adult sau copil sau un adult copilăros sau o adolescentă. Eram doar inocență.

Ce am primit azi-noapte după meditație a fost revelator, deși destul de terifiant. Aveam percepția alcătuirii propriei minți în compoziția căreia se putea observa foarte limpede un fel de leziune, deci o suferință. În jurul acelei răni emoționale fuseseră atrase niște unde scurte care se încolăceau și care se îmbârligau între ele, arătând aidoma unor larve care viermuiesc într-o rană, cangrenă sau putreziciune. Deci să mă fac înțeleasă. Nu erau viermi propriu-ziși, ci niște forme energetice și magnetice arătând ca niște unde destul de scurte care mișunau ca într-un furnicar în interiorul acelei suferințe mentale. Nu fac niciun rău nimănui dacă voi jura, lăsând deoparte orice ficțiiune, că acea scenă mi s-a părut extrem de îngrețoșătoare deoarece acele unde arătau, totuși, precum niște larve care se hrănesc dintr-o leziune. Și chiar și acum, gândindu-mă la acea reprezentare, simt că mi se întoarce stomacul pe dos de repulsie și de greață. Dar trebuie să precizez că acele unde scurte erau ceea ce se înțelege prin „larvă astrală„ și „larvă ,mentală„, atrase de vibrația foarte scăzută a unui suferind emoțional, adică de energia unei ținte sigure.

Toată noaptea am manifestat niște crize de un cu totul alt soi fiindcă au fost crize de nebunie, de isterie, crize obsesive de delir. Înainte ca aceste crize să se declanșeze am trecut iarăși printr-un episod atât de deosebit în timpul căruia chakra comunicării mi se deschide, dându-mi puternica impresie că Ființa reală interioară este aceea care folosește cuvântul prin gura mea. Aceste episoade experimentate mai mult în 2015-2016, dar care s-au intensificat iarăși vara asta, sunt cu totul și cu totul deosebite deoarece în cursul lor abilitatea mea de a comunica ceea ce gândesc este desăvârșită și se face fără niciun fel de eroare. Este Cuvântul Ființei reale interioare.

Dar după ce acest episod splendid s-a încheiat, acele crize s-au declanșat, punându-mă serios într-o stare neplăcută fiindcă simțeam că îmi pierd mințile, că mă împrăștii peste tot, că mă dezechilibrez. Îmi simțeam corpul de energie vitală iradiat, iar eu mă trezeam intermitent, simțindu-mă lucidă și conștientă și responsivă, în interiorul obsesiilor și fixațiilor mele.

Iar în acea scurtă intermitență de luciditate percepeam din punct de vedere vizual, auditiv, energetic, vibrațional, emoțional și mental influența pe care o astfel de undă scurtă o avea asupra mea. Și unda nu făcea decât să circule în gol, fixată pe o unică impresie, pe un unic gând, rotindu-se într-una în jurul meu, repetând același și același refren obsesiv pe care acum nu îl pot reproduce fiindcă repet că toată noaptea m-am luptat cu obsesiile mele din care era clar că Ființa profundă caută să mă scoată.

După ce am lăsat un pic de timp să treacă la mijloc, am concluzionat că în cursul acestei nopți s-a dus în mine o reală și autentică luptă între inimă și creier, între suflet și minte.

mart. 282021
 

Duminică, 28 Martie 2021

Azi-noapte, până să adorm, alte fenomene foarte interesante m-au însoțit pe parcursul procesului.

Prima imagine trimisă din universul interior era a unei cruci foarte mari înfiptă în pământ (simbol al pământului filozofic) într-un spațiu deschis. Cunoșteam simbolul crucii, însă modul cum imaginea acestui simbol era manifestată era de un real folos pentru procesul recuperării vederii mele. Am privit la această cruce începând cu spatele său, apoi, ca și cum o cameră video înregistra momentul, perspectiva asupra crucii s-a modificat, rotindu-se de jur-împrejurul ei, în sensul invers acelor de ceas, din sspatele crucii până în fața sa.

După aceea, vocea interioară mi-a spus:
– Fii atentă că pot să mă și întind!
Atunci o altă imagine a unui obiect static, grinda verticală a crucii, mi-a apărut în ochi, dar privită de lla baza sa în sus într-adevăr mi s-a părut că se lungește foarte mult.

Alte câteva astfel de scene la care am privit mi-au demonstrat limpede că sistemul meu cerebral a început să dea semne vizibile de cooperare, punându-se pe aceeași lungime de undă (la propriu!!) cu Voia Tatălui Care nu de puține ori mi-a arătat că vindecarea mea de orbire este foarte necesară pentru binele meu.

*******

Pe parcursul nopții am avut un coșmar oribil, negreșit un rezultat al unei contraforțe mentale foarte încăpățânate, eul feminist despre care am vorbit în alte scrisori. Un criminal în serie ademenea femei în bârlogul lui extrem de bine și de plăcut amenajat, el însuși fiind un bărbat foarte prezentabil și chipeș, membru al unei trupe muzicale faimoase. Dar după ce le avea, le ucidea și le căsăpea, aruncându-le corpurile într-un feel de beci închis ermetic. Când am privit la acele trupuri măcelărite, am recunoscut în rănile fiecărei femei toată vina bărbatului în raport cu femeia. Cu alte cuvinte, am recunoscut în acele răni mortale tot ce asociez în mod subconștient ca fiind o crimă pe care un bărbat o săvârșește față de o femeie, nefiind vorba, prin urmare, de o chestiune exclusiv legată de violență fizică. Era dezgustător și macabru și nu îmi amintesc cum am ieșit din acel scenariu, trezindu-mă în corpul fizic, știind prea bine că singură proiectasem acel vis ca o expresie a ppropriei uri și mânii și scârbe față de bărbați!

Cum îmi stă în obicei să adorm dimineața pentru o ultimă repriză de somn, m-am culcat la loc în jurul orei 08:00, păstrându-mi luciditatea pe parcurs. M-am dus direct în tenebre datorită desfrâului, cum se întâmplă cel mai des, dar odată ajunsă acolo m-am lepădat de acest eu păcătos. Altceva părea că mă chemase acolo.

Când în fața mea s-a manifestat imaginea unui bărbat nici prea tânăr, nici prea vârstnic, nici prea frumos, nici prea urât, am simțit numai privindu-l că el era sursa mentală care fabricase coșmarul de azi-noapte. Nu m-am înfricoșat, înghețând de spaimă la vederea sa. Eram perfect conștientă de faptul că urmărea să mă ademenească în bârlogul său ca să mă distrugă și pe mine, bruma de conștiință activă, târându-mă în mocirla beciului simbolic, containerul întregii sale suferințe.

Am avut atunci o reacție foarte neașteptată. Am vorbit în ultima vreme despre mânia pe care o experimentez la contactul cu eurile, simțind în interiorul acelei mânii o extrem de puternică forță de respingere a influenței acelor drăcovenii mentale.

Când, privind pe acest bărbat pregătit să îmi facă tot ce făcuse femeilor din coșmarul meu, m-am lăsat cuprinsă de acea mânie, însă ea s-a manifestat foarte interesant după aceea. Când am început să tremur și să vibrez sub presiunea acelei forțe mentale, am recunoscut fenomenul devenit deja familiar. Puntea de legătură cu inconștientul se crea pentru ca o entitate psihologică să fie identificată și izolatăă, apoi scoasă la suprafață. Umanul dispăru atunci din acea formă mentală pentru ca animalul să apară. Mă preschimbasem într-un animal din specia caninelor sau a felinelor, mârâind cu nervozitate și multă autoritate la cel din fața mea pe care îl percepeam drept un dușman care îmi încălcase teritoriul, venit să mă atace. Nu știu dacă pot descrie suficient de limpede ce vreau să spun prin autoritate, dar trebuie negreșit observat comportamentul animalelor care sunt atacate pe teritoriul lor ca să se înțeleagă că eu accesasem același instinct de auto-apărare. Nu simțeam deloc frică, ci numai forță de opunere. Potrivnicul meu m-a privit mai întâi cu oarecare spaimă poate pentru că nu se aștepta la o astfel de reacție autoritară, dar curând și-a revenit în fire, fixându-mă cu ochii cruzi și reci care îi sclipeau în semi-penumbra în care ne aflam. Dar nici această manevră nu a intimidat eul animalic în care mă metamorfozasem, susținându-i privirea cu o căutătură încrâncenată ca să îmi exprim într-un mod cât mai limpede și clar că nu îi permiteam acelei mizerii mentale, un alt eu animalic vizibil degenerat, pervertit și involuat, să pătrundă pe teritoriul meu. Și ca să mă fac și mai bine înțeleasă, am sărit la piciorul lui ca să îl mușc.

Trebuie să subliniez în mod accentuat că toate acestea nu se petreceau la nivel conștientiv, ci în mod inconștient, la nivel de instincte.

Apoi am revenit la starea conștientivă obișnuită, identificându-mă cu Cătălina. Eul feminist dispăruse, iar când am perceput de jur-împrejurul meu o aură portocalie, simțind și nota energetică aparte a Luciferului particular, am tras concluzia că el îmi ascultase rugăciunea făcută de cu seară prin care îi cerusem să își facă simțită prezența pe tărâmul visului fiindcă începuse să îmi devină suficient de clar că era multă muncă la capitolul rafinarea și stăpânirea forței sexuale. Ori nici nu începuse bine încercarea aceasta azi-dimineață că eu și dădusem greș, lăsând spasmul orgasmic să îmi scape! Nici nu era de față, manifestat cu chip vizibil, că nu am putut rezista presiunii sale care venea din propriul bazin timp de nici măcar câteva clipe!

În fine, iată că acum lua chip și formă ca să mă educe cu mai multă eficiență în arta auto-controlului și a stăpânirii de sine. Dar acolo unde eram nu puteam suporta nimic din ce se întâmpla, simțind acele odioase și extrem de neplăcute furnicături și energii pe care le percep atât de des, eurile și blocajele.

Lucifer nu îmi oferea acel scut după care tânjeam, dar tot mi-am impus voința să rezist prezenței sale în acel loc atât de nesuferit, chiar dacăă testul nu era întocmai ce sperasem să fie. Nici când din întuneric s-a înălțat la cer o rază de lumină care s-a stabilizat pe bolta cerească sub forma unui astru strălucitor nu m-am simțit mai ușurată, continuând să percep afuriseniile de energii cu vibrațiee joasă pe care le port în interior. La început am crezut că era Tatăl Care hotărâse să mi se arate iarăși, dar curând după aceea am înțeles că era Scânteia Spiritului Sfânt care veghea ca ”joaca” cu energia luciferică să nu ia o întorsătură nefirească. Priveam la strălucirea acestui astru minunat simțind că trebuia cu orice preț să găsesc înăuntrul meu năzuința de a urca, prin puterea voinței, la acea sclipire din Cer, trebuind să lucrez cu forța energiei luciferice. De aceea Ființa nu intervenea pentru mine, acest pas fiind ceva ce eu trebuia să fac, exercitându-mi liberul arbitru.

Dar nu puteam face nici una, nici alta, nici lucra cu energia luciferică, nici urca la Ființă, înciudată fiind până peste poate că percepeam acele energii și vibrații, locul de practică părându-mi-se o extrem de neinspirată alegere.
– Te rog, creează în jurul meu acel scut de protecție care să mă împiedice din a mai recepta vibrația acestui loc, i-am cerut cu multă stăruință Luciferului particular, nădăjduind că aveam să beneficiez, prin intermediul lui, de acea stare de echilibru și de concentrare pe care nu de puține ori mi le-a arătat că sunt posibile.
– Vrei să spui acest scut? m-a întrebat el, luându-mă de mână și conducându-mă de-a lungul pereților încăperii unde ne găseam, dintr-un colț la celălalt, dar fără ca manevra sa să modifice ceva în percepția mea.

Și după alte câteva înghionteli și săpuneli primite de la Luciferul particular, am revenit în stare de veghe, dar păstrând încă pe retina ochilor acea imensă acumulare de portocaliu din care Lucifer iese ca să se manifeste cu formă și chip, culoarea soarelui când răsare dimineața.

N-a fost foarte greu să deduc că acea încăpere era un simbol pentru inima mea și că gestul lui Lucifer de a mă conduce de la un colț la altul era o aluzie la ceea ce se înțelege prin ”a-ți marca teritoriul”, obicei comportamental cunoscut în regnul animal. Era clar că primisem, mai înainte de orice, sarcina de a veghea asupra propriei inimi, marcându-mi teritoriul de jur-împrejurul ei și în interiorul ei, revenindu-mi datoria de a apăra acest teritoriu cu multă autoritate, dedicare și loialitate pentru ca nicio bestie feroce străină (ura, mânia, invidia, etc.) să nu pătrundă în inima mea căci acel eu de animal mâniat și agresiv, cu toate că era o expresie a unui instinct inconștient, putea să se modifice, dacă se lucra cu sârg și efort asupra sa, în autoritate și severitate canalizate către interior, spre dominarea și stăpânirea minții. De aceea se spune că inconștientul trebuie transformat în conștiință, păcatul în virtute, iar reacția inconștientă și involuntarăă în acțiune deliberată și conștientă.

iul. 152015
 

<>
<>
Drag cititor ,

Am scris scrisoarea de mai jos sub formă de mail către terapeuta mea reiki , în care descriu câteva dintre primele mele vise lucide , abilitate care s-a dezvoltat după numeroasele ședințe de bioenergie prin reiki la care am apelat ca să tratez gravele rezultate ale unui atac vascular cerebral suferit la finele anului 2013 în urma căruia mi-am pierdut complet vederea și parțial auzul . Am reprodus întreaga scrisoare mai jos .

——-

Miercuri, 15 Iulie 2015

Bună,

Mă bucur că ai întrebat de vise, pentru că îmi place teribil să povestesc despre lucrurile pe care le visez. Aşa că voi mai spune şi despre altele.

1. În urmă cu câteva luni, după ce am început să folosesc limbajul semnelor, am visat că tatăl meu căuta pe cineva care să-i explice ce fac. M-a dus la un bărbat în vârstă care purta pălărie şi ochelari de soare. Stătea pe o bancă, iar eu m-am aşezat lângă. M-a întrebat ce ştiu să fac. Iar eu i-am arătat semnele. A râs cel mai prietenos râs şi mi-a zis : ”Nu tu alegi energia, ci energia te alege pe tine.”

2. Tot acum câteva luni, într-o dimineaţă am început să simt activitate în chakra coroană. Vedeam o lumină galbenă mată, puternică şi auzeam un zgomot asurzitor. În acest timp visam că avusesem un foarte bun prieten în copilărie, dar care plecase în altă parte. După 20 de ani el s-a întors, iar eu rămăsesem în acelaşi loc. L-am văzut stând pe un scaun în plină stradă pe care nu circula nicio mașină. Mă aştepta. Avea înfăţişarea unui băiat foarte simpatic de vârsta mea. Am fost reticentă pe moment să mă apropii de el, fiind pătrunsă de un sentiment foarte puternic că, dacă aș fi pornit-o către el, nu mai exista cale de întoarcere pentru mine. M-am temut de aceasta, dar până la urmă am făcut-o. Când am stat faţă în faţă, mi-a tras capul cu mâinile spre pieptul lui, și-a pus mâna dreaptă pe ceafa mea, apropiindu-mi capul de coșul pieptului său cu multă blândețe şi mi-a spus: ”I miss you, my dear friend!”
Atunci, aflându-mă între somn și veghe, pe punctul de a mă trezi, am început să simt înţepături puternice în creştetul capului și să tremur, iar în tot acest timp spuneam: ”O, Doamne, o, Doamne” .

Mult mai târziu am înțeles că acest tânăr din visul meu fusese Sufletul Divin Buddhi care stabilise primul contact cu mine.

3. Într-o altă noapte, am visat că eram la bunicii din partea mamei, la ţară, când, deodată, am simţit că sunt trasă spre cer. Mi s-a făcut frică, aşa că m-am lăsat din nou pe pământ. Apoi am fost din nou trasă spre cer. Dar îmi pierdeam echilibrul. Aşa că am coborât iar. Am încercat şi a 3a oară. M-am înălţat la cer cu cea mai mare lejeritate şi încredere. Acolo, sus, mă uitam la soare. O minge mare, galbenă şi călduroasă. Totuşi, nu mă ardea. Mă uitam direct la soare ca la un frate.

A doua zi, mama mi-a spus că era Înălţarea Domnului la cer.

4. Săptămâna trecută, joi, după ce mi-ai vorbit de proiecţia astrală, m-am trezit în timpul nopţii că sunt într-un scenariu cu Ştefan cel Mare. Claritatea imaginii era absolut uluitoare, full HD. Eu eram într-o mulţime, iar Ştefan cel Mare trecea în fruntea unui alai. Se uita foarte insistent la mine, eu având un pronunțat sentiment al propriei individualități în mulțime.
– Mă vezi? l-am întrebat uimită.
– Bineînţeles că te văd, Cătălina, mi-a răspuns.
Atunci mi-am dat seama că sunt parţial conştientă şi am gândit că ce se întâmpla trebuia să fie proiecţia astrală. Am auzit apoi o voce de fundal care mă striga pe nume într-un mod foarte jucăuş. Numele meu se auzea pronunțat în tot eterul.
– Cătălinaaaaaaaa!!
Apoi am fost aspirată printr-un tunel și m-am trezit într-o sală mică de cinema. Stăteam pe un scaun, iar în spatele meu era proiectantul de film, un bărbat în vârstă, pe care mi-l amintesc ca fiind actor, dar nu-mi amintesc numele. Mi-a zis că-mi va arăta firul vieţii şi că pot să-mi aleg orice moment vreau să văd pe ecran. Nu ştiu din ce motiv, dar am ales un moment neaşteptat.
– Vreau să retrăiesc prima mea oară, am vis.
Dar nu am specificat cu cine. M-am văzut pe mine arătând ca acum, iar pe el nu l-am recunoscut. Avea părul creţ prins într-o coadă.

Proiectantul de film mi-a arătat trecutul, prezentul şi viitorul. A mai continuat un pic, dar nu-mi amintesc precis ce a mai fost. Și oricum spre sfârșit mi-am pierdut mult din luciditate. M-am trezit fericită, zicând în continuu ”oau” și vrând să mă întorc tot acolo ca să încerc iarăși.

5. Aseară visam că vorbeam cu mama la telefon. Dar, cumva, m-am văzut undeva. Nu ştiu să zic. Parcă mă priveam în faţă, observasem până şi bubiţa de pe obraz. Părea al naibii de real. Aşa că am intrat instantaneu la suspiciuni. Mi-am zis că n-are cum să fie real pentru că nu văd. Cum să mă văd dacă eu nu văd? În lunile trecute, am mai avut vise asemănătoare când credeam că începusem să văd şi nu a fost aşa. În plus, în ianuarie, după ce am retrăit amintirea molestului din copilărie, în acea noapte am avut coşmaruri oribile cu halucinaţii auditive. Atunci simţeam că toată lumea îşi bate joc de mine, râzând de mine cu voci grotești. Aşa că aseară amm avut acelaşi sentiment. Şi am început să mă panichez.
– De ce îţi baţi joc de mine? îi spuneam mamei la telefon.
– Ce s-a întâmplat? o auzeam spunând cu voce grijulie.
Dar eu nu o credeam şi am început să ţip. E un fel de ţiuit pe care l-am făcut şi în alte vise. Atunci m-am simţit atacată de o energie tare aiurea care a luat chipul bunicilor mei din partea tatălui şi a câinelui lor lup, Rex. Instantaneu a apărut căţelul nostru, un Yorkie Terrier de vreo 5 kg pe nume Pufi. A început să latre la Rex şi l-a fugărit până a dispărut. În acelaşi timp a apărut şi tata care m-a protejat de cealaltă energie. M-am trezit cu inima bătându-mi galop, fiind destul de înspăimântată.

Cred că a fost o încercare eşuată de vis lucid şi cred că a eşuat pentru că în realitate sufăr pentru că nu văd. Mai trebuie să lucrez la emoţii, dar conştiinţa asta a mea este de o psihologie extra fină. Îmi scoate toate fricile la suprafaţă să mă confrunt cu ele. E atât de pricepută, că îmi forţează un sentiment de tristeţe numai ca să îi dau drumul plânsului pe care îl ţin blocat de o bună bucată de timp.

Mai sunt o grămadă de alte mici experiențe, dar le mai las şi pentru altă dată.

O seară numai bună!
Cătălina .