dec. 082021
 

<>

Miercuri, 08 Decembrie 2021

Sunt 2 luni de când a murit tatăl meu, iar săptămâna aceasta, dintre toate, este cea mai apăsătoare și imposibil de îndurat. În mod obișnuit, ne-am fi petrecut aceste zile bătându-ne capul cu idei de cadouri pentru tata fiindcă onomastica lui era de Sfântul Nicolae, iar ziua lui de naștere urma pe 12 Decembrie. Ar fi împlinit 61 de ani peste 4 zile. Dar toate aceste obiceiuri s-au curmat, iar mie uneia mi se face rău de la stomac gândindu-mă la toate acestea și simțind în mod accentuat că am suferit un șoc destul de mare în seara când a murit, nevenindu-mi nici acum să cred că acest lucru s-a întâmplat, acest lucru de care lui i-a fost cel mai frică.

Dar Ana mi-a povestit în urmă cu o săptămână că, în timpul ultimului interviu radiofonic, Maestrul Kwen Khan Ku a discutat despre cum pierderea unei persoane dragi constituie o probă de aer pentru gnostici, iar instabilitatea financiară constituie o probă de pământ, trebuind în ambele rânduri să ne punem toată încrederea în Tatăl ca să ieșim victorioși din aceste încercări. Și mi s-a părut deosebit de interesant să aud că Maestrul Kwen Khan Ku a abordat aceste subiecte, dintre toate posibile, în toiul cărora eu și familia mea ne aflăm în clipa de față.

Desigur că pierderea unei persoane iubite constituie o probă, un test, o încercare căci mulți ne întoarcem împotriva Tatălui și împotriva hotărârilor Sale, zicând că ni s-a făcut o nedreptate furându-ni-se părintele și soțul. Dar oare această probă de aer presupune să trebuiască să înghițim și mizerabilul și execrabilul comportament al celor din jurul nostru? Căci rudele din partea mamei mele se comportă de acum ca și cum tata nici nu ar fi existat. Mătușa mea nu a mai sunat-o pe mama să o întrebe cum se mai simte de mai bine de o lună, în vreme ce vărul meu nu ne-a adresat încă nici măcar un cuvânt de condoleanțe, pretextând că mătușa este purtătorul de cuvânt pentru ei toți, mătușă care a uitat de bunul-simț și de buna-cuviință față de sora sa și față de cumnatul care, deși nu l-a înghițit niciodată, văzând în el un ratat care nu a fost capabil să ridice o casă, nu a uitat absolut niciodată să o sune, de când ne-a dat vestea diagnosticului cancerului său, să o întrebe cum se mai simte și să o încurajeze și să o îmbărbăteze. Dar acum toți acești oameni se comportă ca și cum tata nici nu ar fi existat. Însă sincer voi mărturisi că dacă aș auzi-o pe bunica deschizând gura ca să vorbească despre el, aș pocni-o și aș alunga-o în mijlocul străzii, în frigul de afară. Căci în judecata ei netrebnică, în timpul priveghiului de la biserică din ziua de luni, deci la nici 48 de ore de la moartea lui, ea trăncănea în biserică, vorbind rudelor și verișoarelor din partea tatălui meu despre minunatele isprăvi ale nepotului ei, vărul meu, făcându-mi stomacul să mi se întoarcă pe dos de greață și de dezgust și făcându-mă să îmi iau lumea în cap de mânie!

Pierderea unei ființe iubite constituie proba de aer, încercarea al cărei scop nu îl contest ca având sens și importanță, dar ca să înduri și toate aceste mizerii ce probă o mai fi constituind? Desigur că trebuie să fie proba iertării, cea mai dificilă și importantă dintre toate.

– De ce nu plecați din țară? ne-a întrebat la telefon, în urmă cu aproape 3 săptămâni, prietenul nostru misionar gnostic relocat în America Latină cu misiunea sa.

Dacă aș fi văzut, negreșit că acest lucru s-ar fi făcut, luându-le pe mama și pe sora mea cu mine. Fiindcă eu aș fi avut acest curaj și această îndrăzneală să plec în necunoscut, chiar dacă ultima oară când am făcut această mișcare de a pleca în necunoscut, m-am întors pe jumătate moartă din marea mea aventură. Și poate că faptul că nu văd este menit tocmai să mă împiedice să plec de aici. Să nu plec încă. Căci aș putea oare să trec cu vederea toate aceste semne care dezvăluie Voia Tatălui? Nu vorbesc numai despre vise sau sincronicități și citate, etc., chiar dacă trebuie să reamintesc în aceste rânduri visul pe care l-am avut cu Îngerul iubirii Anael de la mijlocul lui iulie în timpul căruia mi-a oferit indicația de a începe să mă familiarizez cu limba spaniolă pentru începători. De ce am avut acel vis tocmai în dimineața acelei zile cu deosebită semnificație în contextul chestiunii karmei de familie? Și cum aș putea ignora zecile de scene ale viitorului meu ce mi-au fost dezvăluite de către Divinitate care mă arată locuind în altă parte decât România? De unde știu că nu este vorba despre România, chiar dacă aceste viziuni n-au făcut decât să îmi arate ape, munți, dealuri, văi, păduri și vegetație din care are și România? Ei bine, din cauza unor alte ghidușe și poznașe imagini ale unor oi năzdrăvane care mi-au fost arătate cu mult timp în urmă, eu crezând la momentul respectiv că erau oi de pe alte planete din cauza dimensiunilor lor nefiresc de mari, în comparație cu mioarele de pe meleagurile noastre. Descriindu-i surorii mele năzdrăvana oaie cu care am fost dezvăluită că mă voi împrieteni într-o bună zi, sora mea mi-a confesat că acea descriere corespunde oii alpaca ce trăiește în America Latină!

Dar cel mai concludent semn este următorul. După ce am încheiat conversația cu prietenul nostru misionar care ne-a sfătuit, așa cum am mărturisit mai sus, să părăsim țara, m-am rugat Tatălui care se află în ascuns, cerând de la El un semn edificator și foarte clar prin care să ne arate că ne izgonește de pe teritoriul țării, dezvăluindu-ne astfel că Voia Sa este ca noi să locuim în altă parte. Am cerut Tatălui să nu fie îngăduitor cu noi și să ne trimită un semn oricât de dur care să ne scuture, chiar dacă ne-ar fi provocat suferință emoțională și mentală.

Câteva zile mai târziu, având niște treburi de terminat la vecheea fermă de legume și zarzavaturi, mama și sora mea s-au întors în acea după-amiază cu inima cuprinsă de amărăciune și de tristețe, povestindu-mi că ferma a fost iarăși călcată, hoții furând ABSOLUT TOT ce s-a putut fura, inclusiv arcele de la solarii, masa din casă și ușa de la intrare. Da! Da! Au scos ușa din balamale și au luat-o cu ei! Au furat până și gutuile din pomi!

Primul jaf de anul trecut care mi-a deposedat familia de toate bunurile și utilajele agricole agonisite de-a lungul anilor a fost o chestiune de karma, fapt pe care l-am acceptat și înțeles, dar începând cu al doilea jaf din august am început să îmi pun întrebarea dacă nu cumva Dumnezeu căuta să ne comunice un mesaj foarte important, vrând să ne arate, chiar dacă forțat și silnic, că se căuta să fim izgoniți de pe aceste pământuri, în mod intenționat și deliberat, spre binele nostru, destinul nostru având să se împlinească altundeva. Cum era de așteptat, interpretarea aadusă de mine acestei întâmplări a rămas fără ecou în familia mea, în timp ce acest ultim jaf nu este perceput decât ca o altă crimă comisă de niște tâlhari netrebnici și fără de niciun Dumnezeu. Dar eu aleg să privesc la toate acestea prin filtrul semnului pe care l-am cerut de la Tatăl și care îmi apare foarte clar și concludent, demonstrând că Voia Sa ne alungă nu numai de pe teritoriul acestei ferme, ci și din oraș, din județ și din țară. Dar ce știu eu…? Nu interpretasem greșit, atât, atât de greșit și semnul porumbelului alb cu aripile tăiate care venise la fermă în septembrie, fiind prevestitor de nefericiri în loc de bucurii? Și cum nu văd, continuând să fiu și acum oarbă, nici nu pot pleca niciunde, trebuind să lucrez în clipa fiecărei zile la cauza care mă împiedică să văd și, implicit, să mă deplasez liber înn spațiu.

Rugându-mă Ființei profunde și Mamei Divine undalini să fiu ajutată în acest sens, am primit îngăduința să lucrez în continuare la cauzalitatea durerilor mele, dar în loc să mi se deschidă mai mult calea către trauma molestului pe care o asociez, ca și cauzalitate, cu catalistul care a dus la accidentul meu cerebral și la orbire, în practică lucrurile se înfăptuiesc diferit întrucât tot Lucifer îmi este trimis la poarta somnului ca să mă chinuiască și ca să mă educe în gimnaziul psihologic. Și îmbrăcat în fiecare rând cu faimoasele pijamale portocalii despre care atâta am scris în trecut, mă supune calvarului de a-mi reaminti, cu fiecare ocazie, de agresiunea îndurată în copilărie. Pe parcursul ultimelor 3 săptămâni Lucifer mi-a bătut la ușa visului o dată la 3-4 zile, lucrând timp de ore și ore în cursul dimineților asupra corpului meu de emoții și asupra psihicului meu, dezgropând din subconștientul meu, prin stimulii săi, ceea ce am îngropat și inhibat în adâncul meu. Nu am vrut să mai transpun în scris chiar fiecare astfel de experiență avută de la ultima scrisoare întrucât am creat așteptarea ca ceva extraordinar să se petreacă în Universul interior, deci un fel de rezultat atât de exploziv care să îmi deblocheze emoțiile refulate și care să îmi inducă o regresie către o amintire trecută, ajutându-mă să înțeleg mai bine cauza suferinței mele. Dar oricât a lucrat Luciferul partticular asupra corpului meu de emoții și asupra corpului meu de dorințe, simt că nu am înaintat aproape deloc, cu toate că mici răbufniri și erupții ale traumei îngropate în mormântul inconștientului cutremură, din când în când, pământul meu filozofic.

Iar această palidă pâlpâire de conștiință începe să priceapă faptul concret pe care l-am trecut de mai multe ori în scris în trecut, descriind cum că, fiind forțată și obligată în mod silnic să suport agresiunea vărului meu pe parcursul copilăriei, am creat în subconștientul meu predispoziția spre a tolera, accepta și înghiți comportamentul agresiv al bărbaților din jurul meu. Dacă această predispoziție s-ar fi imprimat în mod corespunzător în psihicul meu, mi-ar fi îngăduit să simt milă și compasiune inclusiv pentru cei mai înrăiți agresori, lucru care mi-ar fi permis să pot lucra, bunăoară, ca psiho-terapeut într-o închisoare, ajutând condamnații să se reabiliteze, etc. Dar această predispoziție mi-a fost forțată în mod foarte greșit în psihic, nefiind deloc ajutată să filtrez aceste impresii și experiențe prin filtrul discernământului și al deliberării. Căci am fost silită nu să am înțelegere și compasiune pentru agresori și bătăuși, ci am fost silită să trăiesc ca într-o familie cu ei și să îi iubesc. Să îi primesc ca parteneri de viață și să le suport și să le tolerez agresiunile fără a cârti, fără a riposta, fără a cere ajutor de la cei din jurul meu. Fiind atât de agresată în copilărie fără să fiu vreodată ajutată și salvată cu adevărat de adulții din familie, această predispoziție subconștientă de a atrage bătăuși și agresori în viața mea m-a împiedicat să cer ajutor la timp de la familia mea fiindcă memoria îmi reamintea, din experiențele traumatice anterioare, că oricum ar fi fost inutil să cer cuiva ajutor de vreme ce nu am fost niciodată salvată în trecut!

Poate că cea mai interesantă experiență indusă de către energia luciferică din ultimele 3 săptămâni s-a petrecut în urmă cu o săptămână, în cursul dimineții unei zile. Cât m-a chinuit și m-a pus la încercare Lucifer nu voi mai descrie pe larg, dar ce merită povestit este următorul detaliu. Mă condusese într-o casă destul de spațioasă, cu pereți înalți și cu multe camere. Părea a fi locuința privată a unei familii numeroase, dar întregul spațiu emana către simțurile mele interne suprasensibile puternicul sentiment că mă aflam într-o casă de nebuni, așa cum numai o familie numeroasă și disfuncțională poate fi numită. Și prin orice ungher al odăilor eram condusă, percepeam niște energii sinistre colcăind peste tot, precum larvele și gândacii. Totul era atât de scârbos și de oribil și numai impunătoarea semnătură energetică a lui Lucifer m-a ajutat să rezist, cu toate că jocul lui de-a dezinfecția în acea casă nu era menită să mă împiedice să intru în contact cu toate acele larve. Din contră! Pe oriunde pășeam, călcând pe podeaua ale căror scânduri trebuie să fi simbolizat nervii unui membru al numeroasei familii răscoleam vreun cuib de larve și de gândaci care, ridicându-se în aer precum praful scuturat, îmi pătrundeau pe gură și pe nări în organism, cuplându-se cu energia mea vitală și modificând procesele mele de gândire, făcându-mă să mă identific cu obsesiile, fixațiile și preocupările lor. Fiindcă, în fond, toate acele dihănii care pluteau în aer erau larvele mentale ale obsesiilor și fixațiilor din care orice muritor umanoid are și care, în interiorul unei familii numeroase, se pot transmite de la un membru la altul precum microbii.

Dar paharul de toleranță la aceste trăiri insolite mi s-a umplut în momentul în care o ditamai larva mi s-a strecurat pe nesimțite pe gură, scufundându-se în măruntaiele mele precum un vierme și făcându-mă să mă identific cu mania sa, mania unui alt membru al numeroasei familii pe care Lucifer mi-o prezenta ca exponată a celor mai distrugători microbi și viruși mentali, aceia ai rudelor mai mult sau mai puțin apropiate alături de care viața trăită zi de zi în comun înseamnă să preiei din maniile, obiceiurile și obsesiile lor, identificându-te cu problemele lor, cu dramele lor și cu suferințele și credințele lor.

Cum aș putea să interpretez această ciudată, dar revelatoare experiență sufletească legată de casa de nebuni pe care o familie numeroasă care trăiește împreună o simbolizează? Să pic în ridicolul și în absurdul de a spune că cel mai înțelept și sănătos lucru este să mă țin la distanță, în permanență, de rudele mele ca să nu mă molipsesc cu drăcoveniile lor mentale și emoționale? Desigur că nu…. În fond, Marea Lege Cosmică m-a târât din Irlanda, prin intermediul accidentului cerebral, înapoi în sânul familiei ca să învăț prețioasa lecție a traiului în comun cu părinții și sora mea. Dar cum vreau să soluționez în mod practic și eficient această chestiune a conflictului cu rudele mele, voi povesti în continuare un alt semn/îndemn primit de la Tatăl în cursul acestui an, înainte de a ne muta în noua locuință, când conflictul dintre mine și bunica mea era mai amar. Rugând pe Tatăl să îmi arate ce atitudine să adopt, la modul general, față de chestiunea legăturilor de familie spre a-mi servi ca învățătură de minte pentru tot restul zilelor mele și pentru viețile mele viitoare, următorul fapt s-a petrecut câteva zile mai târziu.

Având un frate pe care nu îl mai văzuse de foarte mulți ani și care locuia în oraș, bunica l-a invitat într-o duminică, Venind în vizită, fratele bunicii era însoțit de un tânăr de vârsta mea despre care mama mi-a spus că era nepotul fratelui bunicii, deci văr de gradul II cu mine. Apoi mi-a mai povestit că tatăl acestui tânăr îi este văr bun mamei, dar că nu își amintește să îi fi vorbit vreodată de când se știe ea că trăiește pe lume, fapt care nu i s-a părut nimănui niciodată nici ciudat, nici deplasat, nici în niciun fel! Văleu și vai de noi, iată un caz de unchi, de nepoți de unchi și de verișori care nu au fost obligați cu de-a sila să aibă contact, să se cunoască, să se întâlnească, să își vorbească și să petreacă împreună! De ce, deci, eu și sora mea am fost silite să dormim în aceeași cameră cu vărul nostru, trebuind să suporttăm atâtea lucruri dezgustătoare pe care le făcea și despre care mi-e scârbă să povestesc? Nu constituie această micuță coincidență învățătura Tatălui despre complicatele legături de familie, când aceasta este numeroasă? Să ai, deci, unchi, mătuși, veri și verișoare, dar să nu îți treacă prin minte că există obligația, conform cu Legea Divină și cu Voia Tatălui, de a trăi zi de zi în aceeași bătătură cu toate neamurile tale! Căci negreșit că bătătura din curte s-ar preschimba, în cel mai scurt timp, în bătături pe suflet. Până la urmă, problema karmei de familie e o chestiune de identificare și de implicare într-un conflict care izbucnește între larvele obsesiilor și fixațiilor ce posedă și controlează/manipulează sistemul nervos al altor membri ai familiei, conflict în care tu nu ai ce căuta și de care trebuie să te detașezi cu orice preț!

Dar deduc din toate aceste întâmplări și trăiri că, deși Voia Tatălui pentru mine și pentru familia mea apropiată este să ne relocăm în altă țară, acest lucru nu înseamnă că nu vom întâmpina piedici pe drum, piedici pe care numai rudele noastre ni le pot pune, apelând la șantaj emoțional și la constrângeri ca să ne întoarcă din drum. Căci nu încape îndoială că, chiar dacă le-am face tuturor invitația de a veni cu noi în necunoscut, asigurându-le pâinea cea de toate zilele și acoperișul deasupra capului, nu ne-ar lua nimeni în seamă întrucât atașamentul lor față de proprietățile lor și de casele lor este profund. De exemplu, cu toate că bunica a fost de acord pe timpul verii să dea curs procesului de succesiune asupra terenurilor rămase după moartea bunicului, acum s-a răzgândit, crezând că, rămânând fără brațul tatălui meu, noi am rămas și pe drumuri, fără acoperiș deasupra capului și fără niciun mijloc de a ne mai câștiga traiul. Și pentru că ea prevede catastrofa aceasta în care nu vom avea bani să mai plătim chiria și ratele la bancă pentru casa de la țară, găsește că vechea ei casă bătrânească poate fi ultimul refugiu unde să ne adăpostim. E tragic, cu adevărat tragic văzând că bunica nici acum nu pricepe că acele case nu mai stau în picioare cu adevărat ca să se mai poată trăi în ele, refuzând să dea mamei o mână de ajutor și făcându-se că tata nici nu a existat vreodată. Din contră, tot ea este cea care caută să primească de la noi consolare…

Dar și eu prevăd catastrofa, marea catastrofă care va răsturna pământul cu susul în jos și despre care Iisus Hristos a profețit în Evanghelii. Iar când semnele Voii Tatălui nu vor mai lăsa niciun pic de dubiu nici în sufletele mamei și surorii mele că trebuie să plecăm din România, cineva din familie trebuie să își ridice vocea peste toate celelalte guri care acuză, judecă, critică, ocărăsc, pretextează, se justifică, vociferează și revendică. Și această singură voce dintr-o familie de dezbinați trebuie să îi facă pe ceilalți să priceapă că nu mai există scuze pentru nesimțire și josnicie. Rolul acestui purtător de cuvânt ieșit din minți, căci despre un nebun este vorba, îmi aparține. Până la urmă, a existat mult rost în testul nebuniei prin care Tatăl m-a trecut la sfârșitul lui august, trebuind să dau dovadă că nu îmi pasă că cei din jurul meu mă văd drept o nebună picată în mania religiozității și a sfârșitului lumii.

Însă testul nebuniei a fost unul lung și deosebit de delicat căci, până la urmă, în ultimii 6-7 ani am fost supusă la tot felul de probe, scoțându-mi-se în cale tot felul de oameni care, de exemplu, îmi acopereau gura cu podul palmei ori de câte ori încercam să vorbesc despre Mama Divină Kundalini, zicându-mi să tac și să nu vorbesc despre așa ceva pentru ca ceilalți din jurul meu să nu creadă că sunt nebună, etc. Să mai trec în scris detaliile despre cum alții m-au numit schizofrenică direct în față după ce le-am destăinuit unele din aceste experiențe mistice extraordinare care mi-au fost date? Însuși faptul că am auzit o perioadă voci, simptomul nebuniei de care ABSOLUT toți se tem ca de ciumă, a constituit un test al Tatălui care mi-a pus la încercare credincioșia și încrederea în Voia Sa!

Numai orbirea nu vrea să plece de la mine fiindcă, dacă ar fi plecat, și eu aș fi plecat de mult timp în lume. Și ce tragi-comic ar fi fost, amăgitorule, amăgitorule, tu cel în care mi s-a spus că stă adormit sufletul meu pereche, să mă cauți la mii și zeci de mii de kilometri depărtare de tine. N-ai vrut să ai de-a face cu mine când am locuit la 10 minute de mers pe jos de tine, cum ar fi oare să traversezi 2 continente și un ocean ca să mă întâlnești în persoană? Mare, mare păcat, ursitule, căci eu am crezut sincer că trebuia să fim 2 într-o barcă, aproape de locul nostru de lângă malul mării.

aug. 282021
 

<>

Sâmbătă, 28 August 2021

Am avut o săptămână destul de dificilă din cauza unor dureri de cap foarte nesuferite care mi-au împiedicat voința de a mai trece în scris experiențele spirituale trăite aceste zile. Am pus aceste durerii de cap pe socoteala unei încercări a corpului de a se detoxifia de arșița verii care se încheie, căldura fiind pentru sistemul meu nervos precum este frigul pentru reumatici. În plus, fenomenul minunat cu ceasul de la tabletă și cu muzica s-a declanșat din nou, fapt care a funcționat ca cel mai bun calmant contra durerilor de cap care s-au mai atenuat, luând pauze lungi și dese de la scris și de la alte activități ca să ascult muzică, întocmai cum s-a întâmplat și vara trecută când de-abia mai puteam de oboseală, trebuind să iau o pauză de două luni de la scris ca să îmi revin. Așa că hai să o iau în ordine.

Marți seara am început să simt o activitate foarte intensă a energiei strict pe partea stângă a aparatului reproductiv. Simțeam acea electricitate izvorând din ovarul stâng și luând linia unei spirale, curgând în cercuri pe partea stângă a bazinului, de la un capăt la celălalt, străpungându-mi rinichiul stâng la sfârșit, apoi coborând spre picior prin coapsă și partea inghinală a piciorului. Mă durea foarte tare fiindcă îmi simțeam ovarul stâng și jumătate de uter și tot țesutul din bazin ca și cum se rearanjau, dar nu mă puteam împotrivi acelui curent. Doar îmi aminteam foarte bine că recuperarea mea depinde de curățarea și purificarea energiei sexuale, iar abundența acelui curent de eenergie pe partea stângă a corpului meu nu putea să fie decât de bun augur. Energia din organele sexuale vine de la Spiritul Sfânt.

Apoi în cursul dimineții am primit de la Luciferul particular, printr-o încercare la care m-a supus, cheia de pătrundere într-un eu destul de delicat și destul de greu de depistat ca și cauzalitate. Dar din atingere în atingere și din stimul în stimul, mi-a împins limita psihicului până în punctul în care tendința mea spre bi-sexualitate s-a izolat destul de bine în corpul meu de emoții, ceea ce mi-a îngăduit să observ întrucâtva de unde vine această tendință, dar ca multe alte lucruri, voi avea nevoie de alte astfel de conexiuni cu subconștientul pentru ca eu să pot explica deslușit ce am observat că există în alcătuirea psihicului meu în legătură cu bi-sexualitatea pentru că la o primă interpretare totul mi s-a părut obscur, ridicol și rușinos.

În ultimele 10 zile m-am rugat Ființei profunde, făcându-I cunoscut faptul că mă simțeam pregătită pentru o nouă coborâre în infernul particular, dorindu-mi foarte mult să continui să lupt contra demonilor interiori,, contra egoului animalic inconștient. Rugându-mă, I-am spus Ființei reale interioare că dacă găsea că este necesar să mă duc din nou în tenebre, eu aveam suficientă tărie să primesc încercarea.

Dar când în cursul nopții dinspre miercuri spre joi am fost martoră la deschiderea porții către infernul particular după ce trupul fizic adormise am înghețat de spaimă și de groază. Nu se mai petrecea ca în alte rânduri trecute când mă trezeam absorbită în infernul particular din cauza unor păcate pe care le făceam în timp ce visam, desfrâul fiind cel mai activ păcat din cauza căruia am ajuns acolo, jos. În acea noapte nu mai comisesem niciun delict și fiind destul de conștientă, am văzut acel portal de pătrundere în infernul personal deschizându-se sub forma unei spirale în acea substanță semi-vâscoasă și neagră precum smoala pe care eu o asociez cu inconștientul cu care infernul este conectat. Și nici nu am apucat să fac vreo mișcare că o duzină întreagă de umbre s-au agățat de linia spiralată a acelui tunel ca să iasă la suprafață, în spațiul în care eram eu. Și numai câteva clipe am stat în preajma acelor umbre ca să simt că mă dezechilibrez, că îmi pierd firea și controlul, că mă dezarmonizez, că sunt cuprinsă de confuzie, de frică, de neputință, de incertitudine, etc. Dar cel mai pronunțat sentiment era acela al dezechilibrului, al instabilității nervilor. Și drept mărturisesc că am paralizat locului de frică și de groază căci nu aveam nicio idee ce să fac și cum să lupt. Așa că am ales să fug, vrând cu orice preț să mă întorc în corpul fizic, în stare de veghe, în confortul și în siguranța patului meu din dormitorul meu. Și numai cu greu am reușit să mă trezesc, simțind spaimă în tot sufletul fiindcă puteam vedea acele umbre umplând spațiul din afara portalului, umbre care nu păreau a-și dori să îmi dea voie să plec.

M-am rugat un timp Ființei profunde și Dumnezeului intim să mă păzească de cele rele, însă știam că revenirea în acel loc urma să fie inevitabilă în momentul în care m-aș fi întors la somn. Și după ce am adormit acolo m-am întors ca să lupt cu o creatură foarte ciudată și sinistră care s-a exprimat prin forma unei feline de culoare albastră și cu trăsături reptiliene. Dacă aș fi văzut o astfel de creatură în vreun film fantastic, mi s-ar fi părut un produs al unei imaginații foarte bogate, dar în lumile interne suprasensibile contactul direct cu o astfel de reprezentare creează o cu totul altă impresie asupra psihicului. Iar acea creatură albastră i-a părut sufletului meu mult prea puternică pentru ca eu să mă încumet să o confrunt. Și nici acum nu am ghicit identitatea acelei creaturi ca să o fi putut descifra. (două zile mai târziu am găsit descrierea aceleiași creaturi într-o carte SF, „A zecea lume” de Vladimir Colin, coincidență care mi s-a părut destul de interesantă; ce să fi simbolizat bestia cu care m-am luptat până la urmă? moștenirea genetică ancestrală?)

Dar lupta aceea nu a fost totul în acea noapte. Mai spre dimineață am coborât iarăși în tenebre cu mult mai mult curaj și voință, avându-l alături pe Luciferul particular. Însă mi-e destul de greu să povestesc cum s-au derulat faptele în această ultimă parte a nopții. Mi s-a părut că tot ce am simțit a fost că toată încercarea fusese menită să trezească în mine pe luptător, pe războinic, chiar dacă sufletul meu s-a născut pe raza iubirii a arhanghelului Uriel și nu pe raza războiului a arhanghelului Samael.

Căci fără voința de a lupta contra ta, cu sete și asprime și severitate, mintea se va ascunde sub pretextul că ești un pacifist și că, deci, această muncă nu este pentru tine.

Dar oare de ce, când m-am trezit definitiv, am trăit cu puternicul sentiment că avusesem un vag contact cu eul scolastic, cu eul care suferă din cauza educației primite la școală, cu eul care a fost îndelung mințit și păcălit cum că ce scrie în unele cărți se numește „literatură„, „beletristică„, „ficțiune„, eu care trebuie acum educat să învețe și să recunoască realitatea lumilor interne suprasensibile despre care toți adulții mi-au spus în copilărie că vin din imaginație? Atunci sufletul de unde o fi venind? Tot din imaginație? Din ficțiune? (trebuie aprofundat)

Dar să nu uit că noaptea a început cu câteva imagini pe care le-am primit în timpul meditației. Prima mi-a arătat o creatură bestialică, pe jumătate om, pe jumătate fiară, având gura larg deschisă ca și cum răgea, lăsându-i-se să i se vadă dinții colțoși. Și nu răgea în van, ci în fața unui semn, a unei mudre care semnifică „mare maestru„, lucru pe care l-am interpretat că simbolizează pe discipolul începător care, lipsindu-i înțelepciunea, înțelegerea și cunoașterea adevărului spiritual, îl trădează pe maestrul său, îndoindu-se de judecata și de învățătura acestuia. A doua imagine m-a arătat stând întinsă pe un pat imens acoperit cu așternuturi albe. Citeam dintr-o carte. Și drept am să spun că nicio reprezentare proprie nu mi-a evidențiat inocența de copil mai limpede și mai pronunțat decât acea imagine care m-a făcut să nu îmi pot da seama dacă eram adult sau copil sau un adult copilăros sau o adolescentă. Eram doar inocență.

Ce am primit azi-noapte după meditație a fost revelator, deși destul de terifiant. Aveam percepția alcătuirii propriei minți în compoziția căreia se putea observa foarte limpede un fel de leziune, deci o suferință. În jurul acelei răni emoționale fuseseră atrase niște unde scurte care se încolăceau și care se îmbârligau între ele, arătând aidoma unor larve care viermuiesc într-o rană, cangrenă sau putreziciune. Deci să mă fac înțeleasă. Nu erau viermi propriu-ziși, ci niște forme energetice și magnetice arătând ca niște unde destul de scurte care mișunau ca într-un furnicar în interiorul acelei suferințe mentale. Nu fac niciun rău nimănui dacă voi jura, lăsând deoparte orice ficțiiune, că acea scenă mi s-a părut extrem de îngrețoșătoare deoarece acele unde arătau, totuși, precum niște larve care se hrănesc dintr-o leziune. Și chiar și acum, gândindu-mă la acea reprezentare, simt că mi se întoarce stomacul pe dos de repulsie și de greață. Dar trebuie să precizez că acele unde scurte erau ceea ce se înțelege prin „larvă astrală„ și „larvă ,mentală„, atrase de vibrația foarte scăzută a unui suferind emoțional, adică de energia unei ținte sigure.

Toată noaptea am manifestat niște crize de un cu totul alt soi fiindcă au fost crize de nebunie, de isterie, crize obsesive de delir. Înainte ca aceste crize să se declanșeze am trecut iarăși printr-un episod atât de deosebit în timpul căruia chakra comunicării mi se deschide, dându-mi puternica impresie că Ființa reală interioară este aceea care folosește cuvântul prin gura mea. Aceste episoade experimentate mai mult în 2015-2016, dar care s-au intensificat iarăși vara asta, sunt cu totul și cu totul deosebite deoarece în cursul lor abilitatea mea de a comunica ceea ce gândesc este desăvârșită și se face fără niciun fel de eroare. Este Cuvântul Ființei reale interioare.

Dar după ce acest episod splendid s-a încheiat, acele crize s-au declanșat, punându-mă serios într-o stare neplăcută fiindcă simțeam că îmi pierd mințile, că mă împrăștii peste tot, că mă dezechilibrez. Îmi simțeam corpul de energie vitală iradiat, iar eu mă trezeam intermitent, simțindu-mă lucidă și conștientă și responsivă, în interiorul obsesiilor și fixațiilor mele.

Iar în acea scurtă intermitență de luciditate percepeam din punct de vedere vizual, auditiv, energetic, vibrațional, emoțional și mental influența pe care o astfel de undă scurtă o avea asupra mea. Și unda nu făcea decât să circule în gol, fixată pe o unică impresie, pe un unic gând, rotindu-se într-una în jurul meu, repetând același și același refren obsesiv pe care acum nu îl pot reproduce fiindcă repet că toată noaptea m-am luptat cu obsesiile mele din care era clar că Ființa profundă caută să mă scoată.

După ce am lăsat un pic de timp să treacă la mijloc, am concluzionat că în cursul acestei nopți s-a dus în mine o reală și autentică luptă între inimă și creier, între suflet și minte.

iun. 142021
 

Luni, 14 Iunie 2021

Ursitule, Miuriel, Marius,

Dacă nu mai am tragere de inimă să îți spun pe nume înseamnă că îmi simt orgoliul rănit din cauza unui lucru pe care tu îl faci, iar azi îmi voi oferi libertatea să îmi vărs oful în scris în legătură cu ce mă macină. Dacă aș fi avut mai mult simț deductiv, sâmbătă dimineața mi-aș fi dat seama pe loc că entitatea care mă provoca la duel era sursa care mă întorsese din nou împotriva ta în noaptea precedentă fiindcă atât de asemănătoare au fost emoțiile vibratorii care s-au iscat înăuntrul meu. Îmi pare foarte potrivit să explic faptul că, dându-mi-se oportunitatea de a vedea această acumulare de suferință emoțională și mentală manifestându-se în plină acțiune în universul interior, par să fiu îndreptățită să spun că am suficiente motive să cred că mustrarea pe care ți-o fac este justă, iar critica și judecata mea se întemeiază pe cauze care îmi justifică impresia că sunt rănită pe nemerit. Orice aș fi făcut rău, nu meritam să îmi ispășesc pedeapsa căzând victimă acțiunilor și hotărârilor tale, acțiuni și hotărâri care mă îndeamnă să cred despre tine că nu ai cine știe ce părere despre femei de vreme ce le excluzi din deciziile tale, refuzându-le sfaturile și ajutorul pe care ți-l oferă. Pe mine, în orice caz, m-ai respins cu brutalitate. Dacă tristețea care îmi amărăște sufletul și care mă face să mă simt rănită deoarece îmi dai impresia că ai ferma convingere că nu am niciun fel de putere ca să te ajut ar fi fost o tumoare a minții, atunci această umbră ar fi fost cu mult mai vizibilă în substanța cenușie în care am pătruns după deschiderea porții către infernul personal. Dar acțiunea orgoliului meu rănit era atât de bine camuflată în procesele mele mentale încât numai ochiul unui cunoscător ar putea semnala că rana mea este una malignă și periculoasă, când eu mă văd îndreptățită să cred contrariul, să cred că n-ai avut niciodată dreptul de a mă aduce în genunchi în fața ta, în pragul agoniei, al disperării și al deznădejdii, ca să te implor să te deschizi față de mine, vorbindu-mi și povestindu-mi ce este cu tine. Ori refuzul tău vehement de a mi te mărturisi eu l-am perceput ca pe un afront, ca pe o insultă și o jignire aduse feminității mele și, precum am spus în paragrafele anterioare, constat de la an la an că o gândire (una din multele pe care le ai) medievală este ceea ce te oprește din a mă vedea drept egala ta. Despre onoarea mea rănită pot scrie o sumedenie de lucruri, dar importantă este numai esența pe care eexperiența de sâmbătă dimineață a surprins-o foarte bine și clar prin câteva simboluri și iată cum:

Biblioteca și cărțile asupra cărora m-am oprit, cercetându-le pe rând și citindu-le simbolizează cunoașterea și învățătura spirituală care se deschid puterii mele de înțelegere în așa mod încât să simt chemarea Tatălui în sufletul meu, chemare căreia i-am dat ascultare, urmând drumul. La aceasta se referea chemarea pe care am simțit-o răsfoind acele cărți. De vreme ce Însuși Tatăl vede femeia ca fiind complet aptă de a duce în cugetul său povara învățăturii spirituale și de a da ascultare chemării Divine, atunci de ce tu, bărbat orb, te încăpățânezi să crezi că problemele tale sunt atât de complicate încât femeia despre care spui că ți-e dragă nu ar fi capabilă să le înțeleagă, alegând să o lași în întuneric în legătură cu durerile care te macină când Dumnezeu a dat și femeii, nu numai bărbatului, puterea de a înțelege și de a cunoaște Cosmosul? Cum îți vei justifica tu nedreptatea față de judecata pe care i-o aduci femeii tale? Îți vei spune că ea nu are de unde a ști cum funcționează labirintul lăuntric al bărbatului care este, zice și crede el, un mecanism închis ermetic și perfect în sine însuși, căci aceasta era părerea bărbaților medievali despre ei înșiși. Dar oare cum de i-a dat Dumnezeu femeii puterea de a-L înțelege pe Tatăl, dar nu a înzestrat-o și cu puterea de a-l înțelege și pe bărbatul care s-a născut din pântecul său? Au să creadă oare bărbatul că este mai presus de Creator? N-oi fi vrând, pesemne, să mă protejezi, gândind că soluția mai bună este să mă ții în necunoștință de cauză, conform cu zicala: ”ce nu știi și nu cunoști nu te rănește”? Nu-mi zici, prin felul tău de a fi, că aș face mai bine să nu mă amestec în treburile tale, treburi de-ale bărbaților pe care eu nu am cum a le înțelege? Nu știu, dar pare-mi-se că orgoliul tău, ursitule, este cu mult mai aprig decât al meu, iar asta nu poate decât să mă amărască și mai mult, dar măcar am identificat un posibil blocaj pentru care să mă rog pentru tine ca să fii eliberat din el, tocmai acel blocaj din cauza căruia nici nu îmi ceri ajutor, nici n-ai fi mulțumit dacă ți l-aș da, mai ales fără de voia ta!

Dar prea puțin mai voiesc acum să continui pe linia mușcăturilor veninoase emise de orgoliul meu rănit. Dar să știi, ursitule, că de moarte m-ai rănit fiindcă mi-ai dovedit că gândești ca mulți alții, socotindu-te singur într-o situație imposibil de rezolvat încât să cugeți că nici nu merită efortul de a te confesa femeii pe care spui că o iubești.

Dar trebuie că nici acum n-ai să mă crezi când am să îți zic că trișezi în iubire. Însă ți-am spus din timp că, de-ar fi fost să mai primesc un mesaj în versuri sau sub formă de citat de la Tatăl Ceresc care se află în ascuns, aveam ferma convingere că mesajul ți-ar fi arătat că timpul pentru a-mi vorbi a sosit deja, așa că ia de citește mai jos ce am primit sâmbătă seara și azi-dimineață căci mai clar de atât nici că se poate:

Tell me why
Do you always forgive the things I do to you
You’re too good
Or am I not too bad
Those six years
Were the best that ever happened to me and you
No regrets after all this fear

We’ll always be best friends
Something between you and me

So tell me why
I can’t find any satisfaction somewhere else
Not good enough
Or am I way too bad
Cause those six years
I consumed all your energy
And I didn’t replace
Sad enough
I can’t give you what you need

We’ll always be best friends
Something between you and me

Six years
Such a long time
I can’t give you what you need
Six years
Such a long time
Something special between you and me
You and me

Hooverphonic – Out of sight

”Out of sight” înseamnă în absența vederii, iar acești 6 ani împliniți de la 13 Sptembrie 2015 încoace nu sunt departe în fața noastră, timp pe care noi ar fi trebuit să îl fi folosit ca să fi devenit cei mai buni prieteni fiindcă acesta a fost scopul apropierii intime și profunde a sufletelor noastre, dar fă tu interpretarea rezultatului ecuației în care ne aflăm noi în care variabila ta a ajuns să cunoască totul despre mine, în timp ce tu continui să rămâi o variabilă necunoscută pentru mine ca să nu îmi dai dreptate că rezultatul acestei ecuații nu poate fi decât o mare de frustrare, de mâhnire, de nervi întinși la maxim și de nesiguranță, de frică și de spaimă, de obsesii, de confuzie și de orgoliu rănit. Cum aș putea modifica milioanele de particule ale nefericirii mele în formula magică sugerată de versul ”no regrets after all this fear” pentru ca eu să încep să gândesc că acești ultimi 6 ani sunt cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat? Și dacă tot nu mă crezi că Dumnezeu îți dă îndemnul de a te da pe față în privința mea, iată alt sfat de a cărui veridicitate nu mă îndoiesc din cauza armei pomenite în al treilea vers, ca arma din experiența mea de sâmbătă dimineața, lucru care sugerează următoarea avertizare: ”lasă orgoliul laoparte!”

It wasn’t the rain that washed away…
Rinsed out the colours of your eyes
Putting the gun down on the bedside table
I must have realized

Oh c’mon please now
Talk to me
Tell me; things I could find helpful
How can I stop now…
Is there nothing I can do

A-HA- I’ve been losing you

Și dacă tot nu mă crezi, iată încă un mesaj care îți indică același lucru, mesaj muzical pe care ți-l comunic numai pentru simplul fapt că este evident că nu crezi în mine și în cuvintele mele:

Give it up
I’m never gonna hold you up
You’ve always been afraid of love
It’s time to have a conversation

Waking up is never easy
So why don’t you come over here
Tell me ‘bout the dreams that haunt you
Tell me ‘bout your secret fears
I wanna change your whole perception
If only I could make you see
How it’s all your own creation
That’s bringing you this misery

Texas – The Conversation

Vorbește cu mine, vorbește cu mine și spune-mi cum să te ajut fiinddcă ce cred eu că se petrece la mijloc nu este decât o bănuială pe care numai tu mi-o poți confirma, ”father figure issue” fiind, cred eu, demonul minții tale, în vreme ce al doilea demon al tău este ”the office man”, un alt motiv care te face să porți fața unui străin în ochii mei:

apr. 142021
 

Miercuri, 14 Aprilie 2021

După atâta disecție a anilor copilăriei era inevitabil să nu îl visez pe Mihai, vărul meu. Nu îmi amintesc tot visul de azi-noapte, dar când scenele au luat o întorsătură nefireascăă ce sugera agresivitatea, m-am speriat destul de mult, vrând să mă feresc din a mai privi la acele imagini. Însă puterea din interior m-a îmbărbătat, încurajându-mă să continui pe acea linie de neevitat, toată acea presupusă agresivitate nefăcând decât să sugereze nevoia de aauto-disecție, chiar în manieră chirurgicală, iar asta fără anestezic sau sedare, a măruntaielor acestei probleme.

Mai spre dimineață, visând o absurditate oarecare, m-am simțit, chipurile, trezindu-mă în corpul fizic. Dar cum păstram încă imagini pe retina ochilor, am presupus că mă aflam între lumi, între somn și veghe. Un țânțar mă bâzâia teribil și văzându-l zburând atât de aproape de fața mea, mi-am întins mâna ca să îl prind și să îl strivesc. Nu pot preciza unde anume mai precis credeam eu că mă aflu, simțind un țânțar că mă bâzâia, dar mai ales văzându-l zburâând foarte aproape de mine, cu toate că ochii mei erau închiși, iar când chiar am fost convinsă că mă trezisem de-a binelea, am simțit cu toată sinceritatea de care pot da dovadă un puternic și înțepător miros de clor, ca și cum cineva din casă se trezise cu noaptea în cap ca să spele pe jos cu clor.

Dar nimic din toate acestea nu se petrecea în lumea exterioară, niciun țânțar nu mă bâzâia, nimeni nu curăța pe jos cu clor. Toate se petreceau înăuntrul meu, în universul interior, iar toate acestea erau indicații simbolice pentru acțiuni pe care să le fac și pentru căi pe care să le urmez, țânțarul și clorul fiind indicatoarele de avertisment că fac ceva greșit pe drum, încurcând sensul și direcția și abătându-mă de la drumul principal.

Țânțarul este un virus mental, o obsesie, o manie, iar cea către care mă îndrept eu sigur are legătură cu resentimentele mele față de rudele mele, totul putând degenera în ceva cu mult mai neplăcut decât este deja. Chestionându-mi inima în detaliu despre toate acestea, am văzut în ea că ranchiunea reală nu o port față de vărul meu, ci față de adulții care nu m-au apărat și protejat, permițând ca aceste lucruri pe care toți adulții din familie le vedeau, fiindu-le martori, să mi se întâmple. Deduc de aici că toată acea cantitate de clor al cărui miros înțepător l-am simțit pătrunzându-mi în sistem azi-dimineață este rezervată tot pentru părinții mei și pentru celelalte rude.

MUȘTE/ȚÂNȚARI
-Gânduri negative și în general stări psihologice care mortifică.

Maestrul Samael Aun Weor – Simbologie onirică