<>
Duminică, 24 Iulie 2022
Fiind captivată de o carte de beletristică pe care o ascult, vineri noaptea m-am lăsat furată de această narațiune care mi-a amânat somnul până la 03:15 în cursul nopții, însă am adormit chiar mai târziu, poate pe la 04:30, rumegând anumite informații în cugetul meu până m-a furat și somnul. Firește, nu am dormit suficient, așa că m-am mai lăsat să fiu furată de somn de alte câteva ori în cursul dimineții, rămânând în pat până la 12:30. În timpul acestei ultime ațipeli am avut această experiență minunată în lumile interne suprasensibile despre care vreau să vorbesc.
Adormindu-mi trupul fizic, sufletul a rămas destul de treaz în Universul interior, dar insuficient încă pentru a demara vreo cercetare lăuntrică. Eram cu mai mulți tineri care mă însoțeau, părând a fi tineri absolvenți ai unei forme oarecare de învățământ. Prezența lor era pașnică, cu toate că spațiul ce mă înconjura nu era tocmai luminos, fără a fi, însă, întunecat și tenebros, ceea ce ar putea sugera că mă aflam într-o zonă gri a sufletului meu, în timp ce companionii mei puteau indica euri scolastice și intelective. Eram conștientă, într-o măsură destul de ridicată, de faptul că mă aflam în interiorul unui vis, dar nu mă puteam mișca în voie, acea paralizie fiindu-mi bine-cunoscută, de atâtea ori înainte încercând strategii și scheme pentru a mă elibera din această ciudată imobilitate în timpul acestor experiențe pe care le experimentez ce aduc cu dedublarea astrală. În fine, tinerii aceștia care vorbeau încontinuu despre absolvirea lor păreau mai curând că mă cară cu ei peste tot, eu neopunând nici cea mai mică rezistență. Dar apropiindu-mă de o fereastră, am fost cuprinsă de o stare emoțională foarte benefică, aproape salvatoare, cu toate că nu mă simțisem până atunci a fi în vreun pericol.
Dorindu-mi cu sinceritate să mă ridic ca să mă apropii de fereastră ca să privesc pe geam la lucrurile din afara mea, nu am mai luat în seamă prezența companionilor mei, forțându-mă să mă ridic ca să mă pun în mișcare, timp în care mi-am observat cu multă atenție mișcările și reacțiile, simțind o anume soliditate în corpul cu care mă manifestam, ceea ce m-a făcut să îmi spun: ”Oare s-o fi pus în mișcare și corpul fizic? N-oi fi somnambulistică în dormitor?” Dar întrebările ce mi le puneam lăuntric nu dovedeau decât faptul că încă am temeri în legătură cu probabilitatea somnambulismului pe care l-aș putea resimți în corpul fizic, în timp ce sufletul rămâne treaz dincolo de zidul somnului. Dar făcând câțiva pași în față, m-am simțit în siguranță, știind că trupul fizic era imobil în pat. Astfel m-am apropiat de fereastra prin care aș fi vrut să privesc afară, toată această scenă de până acum putând fi interpretată, desigur, în sens simbolic, putând sugera timiditatea sufletului meu care se teme să se exprime în exteriorul său, prin practică, în pofida faptului că este suficient de pregătit din punct de vedere teoretic.
Cum m-am apropiat, însă, de geam, însoțitorii mei au răsuflat ușurați, ca și cum eu dobândisem o mare izbândă reușind să mă pun în mișcare, ceea ce m-a făcut să fiu încredințată că prezența lor era menită să mă ajute să dobândesc conștiință de mine însămi, deci să devin lucidă, fapt care îmi întărește credința că mi se sublinia importanța irefutabilă de a studia învățătura spirituală din punct de vedere teoretic pentru a putea pune în mișcare sufletul plin de timiditate și de temeri, un suflet introvertit.
Când am dat perdelele la o parte, toate acele euri scolastice au dispărut din jurul meu, eu putând să arunc o privire pe fereastră. Dar în acea clipă scenariul s-a modificat complet, căpătând o nuanță extraordinară, de-a dreptul minunată, fiind unul din acele lucruri pe care Ființa Profundă le face ca să își mângâie, să își consoleze și să își îmbărbăteze sufletul uman. Și, cu toate că pot continua pe sugestia interpretării acestor scene din perspectivă simbolică, nu o voi mai face un timp pentru că ce a urmat a fost mai degrabă o excursie de plăcere în Universul interior decât un exercițiu practic de auto-cunoaștere.
Astfel voi mărturisi că, dând perdelele la o parte, am putut privi la lumea din afară care era viața însăși, sub forma sa cea mai obișnuită, apărându-mi scăldată într-o lumină binefăcătoare care mi-a umplut ochii de încântare, în pofida faptului că nu priveam decât la ceea ce este caracteristic societății moderne, anume blocuri-turn îngrămădite în cartiere destul de murdare, îngropând între pereții lor de ciment zeci și sute de ființe umane ce își expuneau viața privată pe frânghiile de pe balcoanele deschise. Mă încânta lumina puternică ce contrasta foarte mult cu cenușiul spațiului în care mă regăsisem anterior, iar de la acea fereastră am fost absorbită în mijlocul vieții obișnuite ce se desfășura în fața ochilor mei. Nu mă bucuram foarte mult de acea priveliște încărcată, dar vederea în sine mi s-a părut atunci necesară, aducând în atenția conștiinței mele conflictul absurd care s-a creat în subconștientul meu și care mă face să mă tot frământ între dorința de a vedea din nou și cea de a rămâne în întuneric. Fiind astfel pusă față în față, în acest contact direct și intim, cu imaginea societății actuale, am putut constata, în adâncul sufletului meu, că vederea îmi este puternic influențată de sentimentele antagoniste și conflictuale pe care le port față de societate. Nu îmi doresc să revăd toate aceste lucruri fiindcă mi-e urât de ele, acesta este un adevăr ce mă dezarmează căci nu am crezut că dezamăgirea ce o simt în legătură cu societatea este atât de profundă încât să nu îmi doresc să o mai văd. Fără doar și poate, însă, sentimentul necesității își are germenii în sufletul meu căci este de necontestat faptul că, privind la toate acestea cu nesaț, dar mai ales la lumină, am conștientizat necesitatea de a vedea din nou, ceea ce îmi dă nădejde că acest absurd conflict din subconștientul meu începe să își găsească rezolvarea, Slavă Cerului!
Dar dacă până acum îmi fusese adusă în atenția conștiinței necesitatea de a vedea din nou, dorința de a vedea din nou mi-a fost ațâțată imediat după aceea. Căci blocurile-turn ale infernului orășenesc s-au dat la o parte din fața ochilor mei, dezvăluindu-mi una din acele minunate imagini pitorești ale micilor orașe și sate maritime. Din parcarea din spatele blocului am fost absorbită pe o străduță ce cobora în pantă spre malul mării, în jurul meu desfășurându-se agitația specifică unui oraș maritim și turistic. Când am văzut marea dincolo de acoperișurile vilelor, ale caselor de vacanță și ale blocurilor scunde, am simțit că mă umplu de plăcere și de încântare. Nu am mai văzut marea de 9 ani, fapt pe care mi-l aminteam, iar bucuria de a revedea marea m-a împins să alerg pe străduța aceea în pantă care ducea la plajă, cu toate că mă temeam că fuga mea în vis mi-ar fi putut trezi corpul fizic. Ajunsă acolo, am constatat că pe plajă era un furnicar de oameni, numărând câtă frunză și iarbă pe malul mării care era destul de îngust și nu foarte nisipos, fapt ce nu m-a descurajat. Eram pornită să îmi găsesc propriul colțișor de lume pe acea plajă ca să pot privi fericită la valurile mării. Mă simțeam așa de încântată de toate acestea încât vederea nu mi s-a mai părut numai o necesitate, ci o bucurie.
Dar coborând de pe ponton pe plajă, nu m-am bucurat de priveliște decât pentru un răgaz, fiind apoi iarăși absorbită într-un al treilea spațiu ce nu îmi era deloc străin. Căci era sala de gimnastică în care Ființa Reală Interioară mă conduce ca să exersez, în mod practic, educarea voinței conștiente ca să mă pot pune pe aceeași lungime de undă cu Voia Ființei Intime, cu scopurile Sale, cu obiectivele Sale și cu misiunea Sa pe pământ. Excursia de plăcere se terminase, dar era incontestabil faptul că, prin aceste scene, Maestrul Interior mă consola și mă răsfăța în felul său atât de unic de a face astfel de scene să devină vivide și tangibile, cu toate că numai sufletul meu le vede, fiindu-le martor.
Dar iată că acum eram pusă față în față cu practica. Ori acest exercițiu de educare a voinței conștiente pe care l-am mai descris în trecut mi se pare atât de util și mă umple de o nemărginită bucurie când mi se cere să îl pun în practică în Universul interior încât nu voi rata această ocazie de a-l descrie din nou.
Fusesem iarăși absorbită într-un spațiu cenușiu în care puteam vedea deslușit toate formele din jurul meu, clădiri, interiorul caselor, mobila, etc. Dar nimic din toate acestea nu mi se arăta amenințător sau primejdios, nu percepeam acea vibrație sinistră specifică infernului personal. Dacă eram acolo, eram protejată fără doar și poate, însă nu cred că am fost acolo căci tot ce am simțit și am văzut de la începutul până la sfârșitul acestei experiențe a fost pașnic, minunat, benefic și consolator. În orice caz, puțin importa spațiul înconjurător. Nu era vorba despre un exercițiu de antrenare a memoriei, ci de unul de antrenare a voinței conștiente.
Așa că, atunci când deasupra capului meu s-a manifestat o acumulare luminoasă din acea substanță semi-vâscoasă de culoare alb-lăptoasă ce îmi indică prezența Ființei Intime, nu am stat nicio secundă pe gânduri întrucât cunoșteam foarte bine ce aveam de făcut. Nu am mai așteptat să mi se dea startul, iar în secunda ce a urmat plonjării mele eram deja în goană către lumina ce strălucea în fața ochilor mei. Apropiindu-mă de această sursă de lumină, am putut observa faptul că centrul său strălucea cu mult mai multă intensitate decât limitele sale extreme, substanța aceea alb-lăptoasă fiind cu mult mai vâscoasă, mai concentrată, mai animată. Negreșit că trebuia să intru în acea acumulare de lumină, cu toate că deschizătura sa îmi apărea insuficient de largă pentru a permite pătrunderea mea prin ea. Dar înaintând către lumină, am perceput anumite contraforțe ce încercau să opună rezistență, trăgându-mă în jos. Fără a reuși să mă oprească, am pătruns prin deschiderea luminoasă a acelei substanțe, eu adaptându-mi forma încât să pot încăpea prin deschizătura sa, ceea ce poate trimite la abilitatea sufletului de a fi flexibil, maleabil și modelabil. Fără șovăire am trecut dincolo, acum dobândind convingerea că intram în contact cu Ființa mea profundă. Așa că, atunci când o a doua acumulare de lumină mi-a apărut deasupra capului, însă cu mult mai sus, mi-am concentrat absolut toată atenția pe acea deschizătură concentrică prin care trebuia să trec ca să urc tot mai sus. Cu toată sinceritatea pe care o pot dovedi voi mărturisi că eram stăpânită de o motivație și de o voință atât de puternice și de îndârjite că nu mi s-a putut pune nimic în cale, cu toate că acele contraforțe se intensificaseră și ele, la rândul lor. Această ascensiune a fost atât de extraordinară și de impresionantă încât voi mărturisi deschis că mi-ar plăcea din toată inima ca fiecare ființă vie care aspiră la cunoașterea de sine și la încarnarea Ființei lor Profunde să dobândească accesul la Universul lor interior, dar mai ales la sălile gimnaziului psihologic, fiindcă visul lucid și proiecția astrală sunt numai aspecte ale acelor multe lucruri care se pot pune în practică dincolo de zidul somnului, convertirea inconștientului în conștiință, adică în suflet adevărat, conștient de el însuși, fiind unul din aceste minunate exerciții a căror utilitate nu o pot înțelege decât aceia care vor să încarneze măcar pe supra-omul lui Nietzsche, dacă nu și Ființa lor reală interioară.
Dar revenind la ascensiunea mea de ieri care, din punct de vedere ezoteric, este ascensiunea acelui aspect al Ființei Intime pe care Apostolul Ioan, deci Verbul și energia creatoare, îl simbolizează în fiecare făptură vie, pătrunderea mea prin alte câteva astfel de portale a mai continuat de alte câteva ori întrucât nu există urmă de dubiu că nu prin niște portale pătrundeam, înaintând către Ființa Profundă.
Iar la urmă, trecând prin deschizătura unei alte acumulări de lumină, am pătruns într-un al patrulea spațiu cu totul diferit de celelalte, posedând o vibrație extraordinară. Acolo mă aștepta un bărbat cu înfățișare puternică și solemnă, semănându-i unui pustnic în vârstă, dar fără ca părul lung și barba să îi fie albe sau măcar încărunțite. Totuși, mi se părea întunecat, cu toate că puteam vedea cu colțul ochiului că toată atmosfera era întunecată, ca atunci când vremea se apropie de furtună, iar norii acoperă cerul și soarele. Mă îndoiam, prin urmare, de prezența cea nouă care mi se arăta. Și tocmai din cauza asta trebuie că acest bărbat cu înfățișarea unui mag mi se apropia, pătrunzând în aria propriului magnetism, interferând cu acesta, ceea ce îmi permitea să îi percep semnătura. Cum aș putea să mai găsesc cuvinte descriptive cu care să cuantific simțămintele pe care le-am trăit în acele clipe? Cum I-aș putea descrie vocea cu care mi-a vorbit, voce cu care ar fi putut umple o sală de opeă, fără a se folosi de vreun microfon? Dându-se un pas înapoi, m-a lăsat numai o clipită de ochi să îmi revin în fire, apoi, apropiindu-se iarăși, mi-a pătruns în aria propriului magnetism, legându-se cu energia mea într-o formă atât de armonioasă, de parcă veneam din aceeași sursă, deci din Intim, din Ființa Profundă. Nu aveam de ce mă teme, era un aspect superior al Maestrului. N-am spus niciun cuvânt și fără a mai pierde vreo secundă, minunata prezență ce mi se arăta mi-a acoperit ambii ochi cu palmele sale, simțindu-I în mod intim și profund tangibilitatea, imensa forță, intențiile și voința. Dar în clipa când mi-a acoperit ochii cu palmele sale, ceva foarte insolit s-a petrecut în sufletul meu, gestul său activând în interiorul meu centrul concentrat în întregul meu bazin. Vorbesc, desigur, despre centrul instinctiv și despre centrul sexual din cei 5 corespunzători mașinăriei umane. Și, dintr-o dată, am devenit conștientă de această parte a corpului meu, concentrată în bazin. Aveam conștiința propriilor ovare, a vezicii urinare și chiar a funcției excretoare, nimic din ceea ce sfiiciosul excesiv din fire ar considera ca fiind o parte rușinoasă a corpului nu rămânea tăinuit simțurilor mele interne suprasensibile, pe toate acestea mi le adusese în atenția conștiinței acest bărbat sfânt care îmi acoperise ochii, zicându-mi după ce funcțiile excretoare ale trupului fizic fuseseră concentrate atenției mele:
– Îți va veni să faci pipi foarte des. Să te duci când îți va veni!
Apoi, fără nicio altă lămurire suplimentară, și-a îndepărtat palmele de pe ochii mei, îngăduind să mă întorc la acumulările de lumină prin care pătrunsesem ca să ajung la El, la Intim. Dar până să îmi indice să mă întorc la starea de conștiință obișnuită, a emanat către mine mii și zeci de mii din acele minuscule particule de culoare galbenă și albastră despre care am mai povestit în trecut, germeni solari care m-au inundat de pretutindeni, pătrunzându-mi în suflet și cuplându-se cu energia mea vitală. Atunci am fost iarăși absorbită în cea de-a treia regiune despre care am vorbit până acum, acum umplută de numeroase acumulări de luminițe spre care am alergat ca să trec prin ele. Dar acestea nu mai aveau proprietatea de a fi niște portale prin care sufletul să acceadă către Ființa profundă,. Nu, nu mai aveau această proprietate căci acum ele erau cioburi ale sufletului meu sfărmat, împrăștiate în toate încăperile și ascunzișurile subconștientului și în abisul inconștientului.
Curând după aceea am revenit în stare de veghe, fiind urmată de peste tot de acele minuscule particule galbene și albastre pe care Intimul le emanase către mine cu câteva clipe înainte, germeni ai dumnezeirii pe care Ființa Reală Interioară îi însămânțează în pământul meu filozofic ca să dea rodul vrut de Tatăl. Și nu încape dubiu că aceste mii și sute de mii de particule se vor concentra în bazinul meu ca să prindă rădăcini.
Povestindu-le mamei și surorii mele despre toate acestea care mi se petrecuseră, au râs destul de amuzate auzind afirmația atât de francă pe care acest aspect al Maestrului interior deghizat sub forma unui pustnic o rostise în fața mea. Dar eu nu am îndrăznit să râd, cel puțin nu în această manieră insinuantă, fiindcă am simțit că, prin aceasta, Ființa Profundă îmi făgăduia recuperarea vederii. A urina prea des n-ar putea însemna, la un nivel superficial de interpretare, decât un proces de detoxifiere și de purificare pe care l-aș resimți. Dar ce legătură ar putea avea acest lucru cu ochii și cu recuperarea vederii? Legătura se află în vecinătatea rinichilor și a vezicii urinare cu ovarele, acestea din urmă fiind centrul în care este concentrată energia creatoare a Spiritului Sfânt. Prin prisma acestui fapt, pot trage concluzia că ce urmează să se înfăptuiască sub bisturiul Ființei profunde este că o mare cantitate din energia vindecătoare a Spiritului Sfânt mi se va elibera din aparatul reproductiv pentru a urca prin meridianele și nadisurile deschise, curățate și purificate cu atâta delicatețe și pricepere până acum până la ochi, mostre ale acestui proces fiindu-mi induse de mai multe ori de-a lungul ultimelor luni, toate legându-se între ele într-un circuit armonios prin care vederea ar trebui să circule.
Însă toate acestea nu se pot alimenta decât din bucurie și din seninătate care sunt proprietăți ale inimii. Cum ar putea genera centrul meu emoțional bucurie și seninătate în contextul vindecării mele de orbire când eu nu am dezvoltat nici măcar sentimentul necesității de a vedea, darămite pe acela al bucuriei de a vedea? În fond, Iată cum, după atâția ani de îndelungată așteptare și muncă interioară, rețeta vindecării mele continuă să rămână aceeași. În fond, pentru a vedea din nou, Părintele meu Ceresc întotdeauna mi-a indicat că energia sexuală și inima sunt acelea ce trebuie vindecate și purificate, iar nu creierul în sine. Generatorul energiei se află în bazin, în aparatul reproductiv. Partea cea mai minunată din toate acestea pe care le povestesc este că, până la sfârșitul acestei zile, o anume presiune s-a creat deja în chakra rădăcină, intensificându-i activitatea pe care nu o mai resimțisem de mult timp, în perioada cât am făcut reiki simțindu-i cel mai mult deschiderea.
Nu poate, prin urmare, să încapă îndoială că lucruri minunate urmează să mi se întâmple pe care rolul meu de martor la propria poveste de vindecare mi le cere să le consemnez, alături de percepțiile, de senzațiile și de trăirile pe care le experimentez de la începutul anului, toate fiind în legătură cu deschiderea acestor meridiane, motiv pentru care acest capitol va continua cu o a treia parte cât de curând.