aug. 282021
 

<>

Sâmbătă, 28 August 2021

Am avut o săptămână destul de dificilă din cauza unor dureri de cap foarte nesuferite care mi-au împiedicat voința de a mai trece în scris experiențele spirituale trăite aceste zile. Am pus aceste durerii de cap pe socoteala unei încercări a corpului de a se detoxifia de arșița verii care se încheie, căldura fiind pentru sistemul meu nervos precum este frigul pentru reumatici. În plus, fenomenul minunat cu ceasul de la tabletă și cu muzica s-a declanșat din nou, fapt care a funcționat ca cel mai bun calmant contra durerilor de cap care s-au mai atenuat, luând pauze lungi și dese de la scris și de la alte activități ca să ascult muzică, întocmai cum s-a întâmplat și vara trecută când de-abia mai puteam de oboseală, trebuind să iau o pauză de două luni de la scris ca să îmi revin. Așa că hai să o iau în ordine.

Marți seara am început să simt o activitate foarte intensă a energiei strict pe partea stângă a aparatului reproductiv. Simțeam acea electricitate izvorând din ovarul stâng și luând linia unei spirale, curgând în cercuri pe partea stângă a bazinului, de la un capăt la celălalt, străpungându-mi rinichiul stâng la sfârșit, apoi coborând spre picior prin coapsă și partea inghinală a piciorului. Mă durea foarte tare fiindcă îmi simțeam ovarul stâng și jumătate de uter și tot țesutul din bazin ca și cum se rearanjau, dar nu mă puteam împotrivi acelui curent. Doar îmi aminteam foarte bine că recuperarea mea depinde de curățarea și purificarea energiei sexuale, iar abundența acelui curent de eenergie pe partea stângă a corpului meu nu putea să fie decât de bun augur. Energia din organele sexuale vine de la Spiritul Sfânt.

Apoi în cursul dimineții am primit de la Luciferul particular, printr-o încercare la care m-a supus, cheia de pătrundere într-un eu destul de delicat și destul de greu de depistat ca și cauzalitate. Dar din atingere în atingere și din stimul în stimul, mi-a împins limita psihicului până în punctul în care tendința mea spre bi-sexualitate s-a izolat destul de bine în corpul meu de emoții, ceea ce mi-a îngăduit să observ întrucâtva de unde vine această tendință, dar ca multe alte lucruri, voi avea nevoie de alte astfel de conexiuni cu subconștientul pentru ca eu să pot explica deslușit ce am observat că există în alcătuirea psihicului meu în legătură cu bi-sexualitatea pentru că la o primă interpretare totul mi s-a părut obscur, ridicol și rușinos.

În ultimele 10 zile m-am rugat Ființei profunde, făcându-I cunoscut faptul că mă simțeam pregătită pentru o nouă coborâre în infernul particular, dorindu-mi foarte mult să continui să lupt contra demonilor interiori,, contra egoului animalic inconștient. Rugându-mă, I-am spus Ființei reale interioare că dacă găsea că este necesar să mă duc din nou în tenebre, eu aveam suficientă tărie să primesc încercarea.

Dar când în cursul nopții dinspre miercuri spre joi am fost martoră la deschiderea porții către infernul particular după ce trupul fizic adormise am înghețat de spaimă și de groază. Nu se mai petrecea ca în alte rânduri trecute când mă trezeam absorbită în infernul particular din cauza unor păcate pe care le făceam în timp ce visam, desfrâul fiind cel mai activ păcat din cauza căruia am ajuns acolo, jos. În acea noapte nu mai comisesem niciun delict și fiind destul de conștientă, am văzut acel portal de pătrundere în infernul personal deschizându-se sub forma unei spirale în acea substanță semi-vâscoasă și neagră precum smoala pe care eu o asociez cu inconștientul cu care infernul este conectat. Și nici nu am apucat să fac vreo mișcare că o duzină întreagă de umbre s-au agățat de linia spiralată a acelui tunel ca să iasă la suprafață, în spațiul în care eram eu. Și numai câteva clipe am stat în preajma acelor umbre ca să simt că mă dezechilibrez, că îmi pierd firea și controlul, că mă dezarmonizez, că sunt cuprinsă de confuzie, de frică, de neputință, de incertitudine, etc. Dar cel mai pronunțat sentiment era acela al dezechilibrului, al instabilității nervilor. Și drept mărturisesc că am paralizat locului de frică și de groază căci nu aveam nicio idee ce să fac și cum să lupt. Așa că am ales să fug, vrând cu orice preț să mă întorc în corpul fizic, în stare de veghe, în confortul și în siguranța patului meu din dormitorul meu. Și numai cu greu am reușit să mă trezesc, simțind spaimă în tot sufletul fiindcă puteam vedea acele umbre umplând spațiul din afara portalului, umbre care nu păreau a-și dori să îmi dea voie să plec.

M-am rugat un timp Ființei profunde și Dumnezeului intim să mă păzească de cele rele, însă știam că revenirea în acel loc urma să fie inevitabilă în momentul în care m-aș fi întors la somn. Și după ce am adormit acolo m-am întors ca să lupt cu o creatură foarte ciudată și sinistră care s-a exprimat prin forma unei feline de culoare albastră și cu trăsături reptiliene. Dacă aș fi văzut o astfel de creatură în vreun film fantastic, mi s-ar fi părut un produs al unei imaginații foarte bogate, dar în lumile interne suprasensibile contactul direct cu o astfel de reprezentare creează o cu totul altă impresie asupra psihicului. Iar acea creatură albastră i-a părut sufletului meu mult prea puternică pentru ca eu să mă încumet să o confrunt. Și nici acum nu am ghicit identitatea acelei creaturi ca să o fi putut descifra. (două zile mai târziu am găsit descrierea aceleiași creaturi într-o carte SF, „A zecea lume” de Vladimir Colin, coincidență care mi s-a părut destul de interesantă; ce să fi simbolizat bestia cu care m-am luptat până la urmă? moștenirea genetică ancestrală?)

Dar lupta aceea nu a fost totul în acea noapte. Mai spre dimineață am coborât iarăși în tenebre cu mult mai mult curaj și voință, avându-l alături pe Luciferul particular. Însă mi-e destul de greu să povestesc cum s-au derulat faptele în această ultimă parte a nopții. Mi s-a părut că tot ce am simțit a fost că toată încercarea fusese menită să trezească în mine pe luptător, pe războinic, chiar dacă sufletul meu s-a născut pe raza iubirii a arhanghelului Uriel și nu pe raza războiului a arhanghelului Samael.

Căci fără voința de a lupta contra ta, cu sete și asprime și severitate, mintea se va ascunde sub pretextul că ești un pacifist și că, deci, această muncă nu este pentru tine.

Dar oare de ce, când m-am trezit definitiv, am trăit cu puternicul sentiment că avusesem un vag contact cu eul scolastic, cu eul care suferă din cauza educației primite la școală, cu eul care a fost îndelung mințit și păcălit cum că ce scrie în unele cărți se numește „literatură„, „beletristică„, „ficțiune„, eu care trebuie acum educat să învețe și să recunoască realitatea lumilor interne suprasensibile despre care toți adulții mi-au spus în copilărie că vin din imaginație? Atunci sufletul de unde o fi venind? Tot din imaginație? Din ficțiune? (trebuie aprofundat)

Dar să nu uit că noaptea a început cu câteva imagini pe care le-am primit în timpul meditației. Prima mi-a arătat o creatură bestialică, pe jumătate om, pe jumătate fiară, având gura larg deschisă ca și cum răgea, lăsându-i-se să i se vadă dinții colțoși. Și nu răgea în van, ci în fața unui semn, a unei mudre care semnifică „mare maestru„, lucru pe care l-am interpretat că simbolizează pe discipolul începător care, lipsindu-i înțelepciunea, înțelegerea și cunoașterea adevărului spiritual, îl trădează pe maestrul său, îndoindu-se de judecata și de învățătura acestuia. A doua imagine m-a arătat stând întinsă pe un pat imens acoperit cu așternuturi albe. Citeam dintr-o carte. Și drept am să spun că nicio reprezentare proprie nu mi-a evidențiat inocența de copil mai limpede și mai pronunțat decât acea imagine care m-a făcut să nu îmi pot da seama dacă eram adult sau copil sau un adult copilăros sau o adolescentă. Eram doar inocență.

Ce am primit azi-noapte după meditație a fost revelator, deși destul de terifiant. Aveam percepția alcătuirii propriei minți în compoziția căreia se putea observa foarte limpede un fel de leziune, deci o suferință. În jurul acelei răni emoționale fuseseră atrase niște unde scurte care se încolăceau și care se îmbârligau între ele, arătând aidoma unor larve care viermuiesc într-o rană, cangrenă sau putreziciune. Deci să mă fac înțeleasă. Nu erau viermi propriu-ziși, ci niște forme energetice și magnetice arătând ca niște unde destul de scurte care mișunau ca într-un furnicar în interiorul acelei suferințe mentale. Nu fac niciun rău nimănui dacă voi jura, lăsând deoparte orice ficțiiune, că acea scenă mi s-a părut extrem de îngrețoșătoare deoarece acele unde arătau, totuși, precum niște larve care se hrănesc dintr-o leziune. Și chiar și acum, gândindu-mă la acea reprezentare, simt că mi se întoarce stomacul pe dos de repulsie și de greață. Dar trebuie să precizez că acele unde scurte erau ceea ce se înțelege prin „larvă astrală„ și „larvă ,mentală„, atrase de vibrația foarte scăzută a unui suferind emoțional, adică de energia unei ținte sigure.

Toată noaptea am manifestat niște crize de un cu totul alt soi fiindcă au fost crize de nebunie, de isterie, crize obsesive de delir. Înainte ca aceste crize să se declanșeze am trecut iarăși printr-un episod atât de deosebit în timpul căruia chakra comunicării mi se deschide, dându-mi puternica impresie că Ființa reală interioară este aceea care folosește cuvântul prin gura mea. Aceste episoade experimentate mai mult în 2015-2016, dar care s-au intensificat iarăși vara asta, sunt cu totul și cu totul deosebite deoarece în cursul lor abilitatea mea de a comunica ceea ce gândesc este desăvârșită și se face fără niciun fel de eroare. Este Cuvântul Ființei reale interioare.

Dar după ce acest episod splendid s-a încheiat, acele crize s-au declanșat, punându-mă serios într-o stare neplăcută fiindcă simțeam că îmi pierd mințile, că mă împrăștii peste tot, că mă dezechilibrez. Îmi simțeam corpul de energie vitală iradiat, iar eu mă trezeam intermitent, simțindu-mă lucidă și conștientă și responsivă, în interiorul obsesiilor și fixațiilor mele.

Iar în acea scurtă intermitență de luciditate percepeam din punct de vedere vizual, auditiv, energetic, vibrațional, emoțional și mental influența pe care o astfel de undă scurtă o avea asupra mea. Și unda nu făcea decât să circule în gol, fixată pe o unică impresie, pe un unic gând, rotindu-se într-una în jurul meu, repetând același și același refren obsesiv pe care acum nu îl pot reproduce fiindcă repet că toată noaptea m-am luptat cu obsesiile mele din care era clar că Ființa profundă caută să mă scoată.

După ce am lăsat un pic de timp să treacă la mijloc, am concluzionat că în cursul acestei nopți s-a dus în mine o reală și autentică luptă între inimă și creier, între suflet și minte.

apr. 302020
 

<>
Joi, 30 Aprilie 2020

Ursitule,

Nici nu am început să scriu azi că deja mă simt sfârșită, neliniștită, tulburată și de-a dreptul în șoc! De când m-am trezit azi-dimineață trec printr-o cumplită criză de conștiință, începută acum câteva zile, ca și cum un infinit de păcate ale trecutului s-au abătut deodată asupra capului meu ca să râdă de mine, ca să își bată joc de mine, ca să mă ridiculizeze. Încep într-adevăr să văd unde anume mai precis am greșit în această viață și este înfiorător să văd cu ochii inimii și ai minții unde și când am făcut acel pas greșit care m-a setat pe acest drum blestemat pe care mă aflu. Știu că am mai discutat despre acest subiect al regretului de un infinit de ori înainte, însă nu vreau decât să subliniez că parcă nu mi-a fost niciodată mai rău decât acum, căința și părerea de rău în mod evident trebuie să fi pătruns mai profund în diversele ascunzișuri și straturi scufundate ale subconștientului. Dar nu despre demonul minciunii și despre demonul fraudei vreau să vorbesc azi, cele două defecte de caracter de căpătâi din cauza cărora am ajuns, la aproape 33 de ani, să continui să dorm pe canapeaua din sufrageria părinților mei, complet oarbă fiind, un pic cam surdă, vorbind ca un copil de 3 ani și ținând companie bunicii toată ziua când sufletul meu aspiră să călătorească pe Venus. Nu despre minciună și fraudă voi scrie, ci voi începe să scriu despre dorință, cretina și blestemata de dorință inconștientă care te lucrează din umbră și al cărei sclav ești fără s-o știi că ești, cu toate că știu că nu voi epuiza subiectul în aceste rânduri!

Ieri a fost ziua noastră de întâlnire și deja știam, de la ora prânzului, că nu vei veni la balconul meu pentru ca eu să văd din nou. După-masă am ieșit cu sora mea la o scurtă plimbare în jurul bloccului și, sfârșită, epuizată și sleită de energie, am început să plâng în timpul plimbării, înghesuindu-mă pe un colțișor de bancă din părculețul din spatele blocului, sperând ca vreun nefericit de infectat cu covid19 să nu se fi făcut comod pe respectivul colț de bancă înaintea mea. Și mi-am lăsat și ochii și inima și creierul și mintea și sufletul și conștiința și plămânii și tot trupul să plângă, udându-mi masca și hainele și tot. Dacă lacrimile noastre n-ar conține atâta sare, am putea uda cu ele toate culturile câmpului care se usucă în acest sezon din cauza secetei. Efectiv, te duce în pragul dezolării să nu te poți deplasa în nicio direcție dorită de tine, să rămâi blocat locului nu cu zilele sau săptămânile, așa cum suntem cei mai mulți locuitori ai planetei din cauza coronavirusului, ci cu anii, așa cum sunt eu, tot așteptând și tot așteptând să i se facă milă cuiva de mine așa încât să mă ajute să nu mă ofilesc definitiv între pereții casei, secătuită de toată vlaga și de toatăă seva de viață. N-am știut că a încerca să donezi din pozitivismul tău, din credința ta și din încrederea ta altora cărora le lipsesc aceste atribute poate să aibă astfel de efecte adverse! Și când s-o întâmpla minunea, Doamne-Mare, tare mi-e că voi uita de statutul meu de umanoid și că mă voi apropia de primata bipedă o bună perioadă fiindcă nu mă îndoiesc deloc în sufletul meu că voi alerga unde voi vedea cu ochii, voi escalada dealuri și munți și mă voi cățăra în copaci ca o maimuță intelectuală ce sunt. Când? Când, totuși, se va întâmpla totul? Și ce voi face din momentul prezent în care mă aflu până în momentul acela care va fi când eu, cu adevărat îți zic, nu mai pot îndura clipa lui ”acum”? ”Mai îndură un pic! Și fă acele lucruri care îți plac fără să ai pic de mustrare de conștiință că le faci, oricât ar costa. Ai de unde să plătești! Acum nu ești trasă la răspundere nici pentru faptul că nu poți medita, nici pentru că nu poți intona mantre, nici pentru că nu poți face alte practici spirituale. Doar mulțumește Tatălui pentru că toate astea nu vor ține până la sfârșitul vieții!” Așa îmi spuse sufletul meu, iar când am spus că vreau să continui să scriu fiindcă doaar acest lucru îmi mai face plăcere, uite care a fost răspunsul Divinului formulat ca și cum ți l-aș spune ție, ursitule:

Am să-ți scriu
cum încă n-am mai scris
versuri albe ca un fel de rouă
și-ascultându-ți inima cum plouă

Vasile Mardare și Adi Beznă – Am să te iubesc și tu n-ai habar (29 Aprilie 2020)

Dar eu nu vreau să îți scriu poezie! Mi-oi fi tu drag, dar să mă exprim în rime și în versuri nu coincide cu interfața mea interioară căreia îi place să lungească vorba la nesfârșit, după cum bine vezi! În plus, dacă traduci o poezie dintr-o limbă într-o altă limbă, o mare parte din sensul gândit de poet se va pierde întrucât nu există echivalente perfecte între diversele cuvinte și concepte în lingvistică. Și tu știi deja că eu visez să public scrisorile acestea despre care trag nădejde că au potențial de best-seller, motiv pentru care mă îngrijesc să scriu cât mai puțin întortochiat ca să fie cât mai ușor de tradus! În acest sens, poezia îmi pare foarte sofisticată și pretențioasă la traducere! Și tot atât de dificiil îmi vine de multe ori să traduc limbajul sufletului meu în cuvinte uzuale, pline de semnificație, însă cât mai apropiate de înțelesul comun al omului obișnuit. Așa am nădăjduit, să scriu pe limba tuturor despre aceste lucruri atât de minunate care mi se întâmplă, când limba sufletului meu este atât de complicată și de simbolică, de tainică și de plină de înțelesuri ascunse. Nu neg că mi-ar plăcea să vorbesc în metafore, ca un fel de Yoda plin de înțelepciune, iar traiul cu bunica mea care îmi cere tot timpul să îi explic tot ce fac în așa fel încât să priceapă și ea, fără ca eu să reușesc vreodată să am răbdare cu ea fiindcă o văd că nu are de unde să priceapă sensul întâmplărilor acestora sublime prin care trec îmi demonstrează că nu m-am născut ca să le vorbesc oamenilor extrem de simpli despre Dumnezeu și despre sufletul lor, cu toate că nu îmi surâde nici ideea de a le vorbi celor mult, mult prea fixați în propriul intelectualism din care izvorăsc amorul propriu, mândria, aroganța, orgoliul, vanitatea și alți demoni defectuoși și păcătoși care îi fac pe câte unii să creadă despre sine că au însușiri de leaderi sau de guru când, în realitate, nu sunt înaintați în învățătură nici până la genunchiul broaștei, cum ar spune Ion Creangă, întocmai cum aflu că mă poziționez și eu pe scara ierarhică în Univers. Cui aș vrea eu să îi vorbesc nu știu nici eu să spun, mai ales când văd că nu spun nimic nou (toate-s vechi și noi sunt toate), însă mi-e complet clar că ție aș vrea din toată inima să îți vorbesc. Dar oare vorbim aceeași limbă? Și înțelegi tu, oare, ce vreau să spun prin ”a vorbi aceeași limbă”? Și dacă nu ai fi atras de mine datorită afinităților interioare ale conștiințelor noastre, atunci sufletul tău de ce continuă să vină la mine? De curând am înțeles răspunsul la acea prețioasă întrebare: ”De ce? De ce, până la urmă, ție ți-a dat voie Tatăl să îmi abordezi sufletul în dimensiunea astrală ca să îl poți atinge, în loc să o faci în cea materială?” Și sunt atât, atât de uimită, de minunată și de uluită să descopăr că TU, dintre TOȚI bărbații de pe planetă, ai rezonat pe deplin și în profunzime cu o dorință năbădăioasă a mea care mi-a făcut multe probleme de-a lungul anilor. Câtă amărăciune și câtă suferință acumulăm în psihicul nostru din cauza dorinței, mai ales când aceasta nu se împlinește, ajungând mai apoi să o refulăm și să o îngropăm în subconștient și inconștient, ceea ce înseamnă că dorința nu dispare. Cu toate că știu acest răspuns acum, nu vreau să descriu mai pe larg în epistola de azi această dorință specifică pe care tu ai reușit să mi-o împlinești cu chiu, cu vai, ci despre altceva!

Cum ți-am spus, ziua de ieri a fost neobișnuit de dificil de îndurat Și prost mi-a mers până am adormit. Din fericire pentru mine, te-am visat apoi toată noaptea, iar lucrurile pe care le-am făcut și pe care ni le-am zis unul altuia s-au absorbit deja atât de bine în sufletul meu ca să îmi grănesc inima cu nădejdea că te voi vedea în curând!Câtă nevoie am avut ca această noapte să se petreacă în acest fel atât de minunat! Dis-de-dimineață, în timpul ultimului vis, eram în mijlocul unei scene în care ploua cu găleata, cum ar putea să plouă și inima unui om în felul surprins de versul citat la începutul scrisorii mele (”Și ascultându-ți inima cum plouă”) . Căutam, în timpul acestui vis, să îmi provoc flash-uri din viitor care să ne fi surprins în timpul actului intim fiindcă a vedea așa ceva este o dorință arzătoare pe care o am, izvorâtă din multa suferință simțită în această viață ca rezultat al implicării mele în relații cu oameni nepotriviți. De aceea vreau să îmi văd cât mai mult și mai des chipul strălucind de fericire în timp ce mă aflu cuibărită în brațele tale, așa cum îmi dezvăluie Divinul prin aceste flash-uri. Când, deodată, s-a auzit o voce în eterul în care ascultasem până atunci sunetul ploii, iar această voce îmi spuse: ”Înțeleg de ce cauți să vezi cât mai multe scene în care te afli împreună cu el. Dar ți-au fost deja dezvăluite extraordinar de multe de astfel de secvențe. Tot ce ți s-a arătat ți se va întâmpla. Nu îți cer în schimb pentru acest bine care ți se face decât să zâmbești un pic mai mult. Și să nu mai numeri zilele, săptămânile și lunile până în clipa când ți s-a spus că ți se va încheia pedeapsa!” A primi îndemnul de la Ființa mea interioară de a zâmbi mai mult este, negreșit, un îndemn la credincioșie deoarece nick-ul purtat de mine ca și performer de videochat conținea cuvântul ”a zâmbi”, iar acea fată care am fost atunci, complet lipsită de credință și de speranță, nu a putut trage nădejde mult, înfiorător de mult timp că ceea ce i se dezvăluie ochilor săi ar mai fi putut fi vreodată posibil căci fata aceea care am fost căzuse în dezolanta resemnare!

Dar crezi că am putut zâmbi când m-am trezit? Nu, nu am putut face decât să îmi schimonosesc fața în grimase de durere și de tristețe, continuând să am criza de conștiință pomenită la început. De unde a venit aceasta? M-am aventurat de am ccerut Ființei interioare să îmi fie dizolvat acel 1% de îndoială din cugetul meu care mă împiedică să cred că promisiunile revelate de Divinitate prin flash-uri ale viitorului meu sunt reale, deci nu mincinoase. Acel 1% de îndoială ține teribil de mult de defectul păcătos al minciunii, dar ține tot atât de mult și de defectul nerăbdării, așa cum mi-a subliniat Ființa interioară printr-o serie de citate exemplicative pe care le-am atașat la finele acestor rânduri. Poți crede tu 99% într-o idee, însă acel 1% de îndoială va strica tot efortul tău și va câștiga lupta. De aceea zilele trecute am implorat în timpul rugăciunii să fie eliminat acel 1% de îndoială din inima mea, fiind de accord să plătesc orice preț și să trec prin orice suferință impusă de Puterile Superioare pentru ca cerința mea să se înfăptuiască. Atunci când ai dharma, adică răsplată pentru faptele bune făcute, poți cere un astfel de serviciu pe care Divinitatea ți-l va îngădui fără a te mai trece prin pedepse și încercări chinuitoare din care ai, de obicei, de învățat o lecție importantă. Fiindcă am scris și cum cele scrise de mine pot ajuta, eu am obținut credit cosmic. Nu este același lucru cu dharma deoarece creditul trebuie înapoiat, dar tot îmi permite oleacă de mișcare în Cosmos, putând face valuri pentru ca dorințele să îmi fie împlinite. Iar eu vreau ca acel 1% de îndoială să dispară din anatomia mea fiindcă vreau, pur și simplu vreau să te iubesc din toatîă inima mea și din tot cugetul meu! Mai virtuoasă, năzuința mea de a fi atinsă de iubirea adevărată transcende simpla și banala dorință animalică de a te avea, doar de a te avea ca pe un bun prețios, ca pe un trofeu și, deși primul gen de iubire are mai multă putere, nerăbdarea care însoțește procesul așteptării de a-mi fi împlinită năzuința face ca acel 1% de îndoială să se intensifice fiindcă eu te vreau acum, chiar acum, nu peste un an sau 4 și bat cu piciorușele în podea de necaz că tu nu poftești să faci așa cum vreau eu, deși rezonezi cu credințele mele. Și, dacă stau mai bine și mă gândesc, până și faptul că am cerut să fie îndepărtat de mine acest 1% de îndoială denotă, în realitate, faptul că am ajuns la limita răbdării!

Și ce am pățit după rugăciunea mea? Am trecut printr-o experiență onirică atât de stranie și de minunată în același timp, că nici acum nu m-am dezmeticit complet din ea. S-a petrecut în noaptea dintre duminică spre luni. M-am trezit dincolo de zidul somnului, având un grad ridicat de luciditate. Eram pe un pat de spital, iar pe lângă mine roia o făptură neomenească ce se mișca deosebit de repede, având o înfățișare pe care îmi vine greu să o descriu fiindcă, sincer vorbind, mi-a fost frică să o privesc îndeaproape. Și cum se mișca atât de repede, nu o puteam opri locului ca să o întreb ce și cum. Acum era într-un colțișor, iar în secunda următoare era în colțul opus al încăperii, căutând după instrumente de operat și după doctorii, dar mai ales căutând să mă ajute să mă fac comodă în cabinetul său. Nu mi-a spus nimic, absolut niciun cuvânt, iar gura mea stătea perfect închisă, ca și cum se afla sub efectul unui anestezic. Însă îmi auzeam propriile gânduri reverberând în exteriorul meu, ceea ce mă împinge să cred că această făptură auzea și cunoștea gândurile mele, dar nu răzbătea nimic dinspre ea înspre mine, niciun gând vreau să zic fiindcă nu pot nega că simțeam un fel de compasiune plină de răbdare din partea sa pentru mine deoarece această ființă a venit lângă patul meu, așezând mai bine și cu mai multă grijă perna la spatele meu care îmi susținea mai ales gâtul și trăgând de pat într-un sens sau altul ba ca să îl echilibrze, ba ca să se armonizeze cu celelalte lucruri din cameră. În mod evident, păream să joc rolul unui pacient căutând să primească o consultație în cabinetul unui medic! Dar eu eram în întregime îngrozită trăind în mijlocul acestei scene insolite al cărei personaj principal eram! Păi cum să nu, când pui capul pe pernă să dormi și după ce închizi ochii să te trezești atât de conștient și de lucid în această dimensiune în care sufletul/psihicul se poate manifesta cu mai multă dezinvoltură decât în cea materială? Iar acea scenă era pe deplin neobișnuită, chiar și pentru un vis! Recunosc cu oarecare rușine că, găsindu-mă adeseori în mijlocul unor astfel de vise, lucidă fiind, nu știu cum să reacționez și nici ce atitudine să adopt vis-a-vis de ceilalți participanți. Religia nu te învață că sunt decât îngeri, sfinți și demoni, adeseori deghizați în piei de mielușei, însă unele filozofii vorbesc despre totemism, despre ființele elementale, anume sufletele animalelor și ale plantelor, despre zei ai naturii și alte ființe inocente supranaturale pe care religia creștină, de exemplu, le clasifică drept păgânism. Și cu acest mecanism judicios și plin de prejudecată instalat în subconștientul meu, nu îmi dau seama cum să reacționez pe moment, ceea ce mă determină să resping ocazional manifestarea din lumile interne DOAR fiindcă ființa care mi se dezvăluie nu are aripi ca de înger! Căci asta ne este așteptarea în ceea ce privește înfățișarea unei ființe angelice trimisă de Dumnezeu să ne ajute pe căi nebănuite din lumea care nu se vede, ori ajutorul meu din acest rând nu corespundea de niciun fel acestor parametri preimpuși de prejudecățile și de credințele noastre religioase! Dar mult noroc mai am deoarece cred atât în îngeri, în demoni, în sfinți, în maeștri, cât și în zâne, în spiriduși și în sufletele necuvântătoarelor! Și cum medicul meu nu a rostit niciun cuvânt, tind să cred că a fost un astfel de ajutor elemental, chiar intercesorul elemental (medicul intern), cunoscându-se despre aceste suflete inocente de animale și de plante că sunt buni medici și că se sacrifică pentru oameni.

Îndată după ce m-am făcut mai comodă, cu toate țipetele mele de spaimă din interior, această făptură a operat pe gâtul meu, în dreptul coloanei cervicale, unde se află sediul chakrei comunicării, folosind când instrumente de operat ca cele chirurgicale, când palmele, întocmai cum procedează unii vindecători care folosesc mâinile. În seara acelei zile mama îmi făcuse masaj, atingând și acest loc, dar cu toată iubirea ei de mamă, nu a putut să ridice sau să amelioreze durerea pe care o simt în chakra gâtului, distrusă și dezechilibrată fiindcă am mințit. Dar pe acel pat s-a operat în această parte a corpului, neîndoielnic în cea corespunzătoare corpului energetic deoarece numai energie și curenți magnetici am simțit peste tot, atât în mine, cât și în exteriorul meu, în întregul eter. Și ”medicul” acesta tăcut fora de zor în ceafa mea, taman cu lucrează stomatologul în gura unui pacient și nu pot să descriu ce am simțit atunci fiindcă ce simțeam nu venea din această lume! Dar a fost ca și cum întregu blocaj energetic pe care îl simt în ceafă fusese zgândărit, zguduit din temelii. Atâta durere câtă simt aici nu este un lucru necunoscut nimănui, toți avem senzația de gât țeapăn și de durere în umeri, ca și cum ducem în spinare povara tuturor lucrurilor din lume. Iar acolo s-a operat chiar în mijlocul acelei dureri și ce nație de energie toxică extrăgea doctorul meu supranatural din gâtul meu este imposibil de descris în cuvinte. Iată că pe chakra comunicării se lucra, iar deschiderea, purificarea și echilibrarea ei permite manifestarea conștiinței cu mai multă autenticitate, dar vocabularul meu continuă să fie tot atât de sărăcăcios fiindcă nu știu cum să fac să descriu cu mai multă acuratețe cum acei curenți de energie nefastă și toxică se dezlipeau de corpul meu eteric, fiind înlăturați și îndepărtați de mine. Nu se mai manifestau cu formă, chip, voce și personalitate proprie ca în alte rânduri descrise anterior, ci sub formă de curenți electrici. Cea mai apropiată analogie pe care o pot folosi ca să descriu aceste experiențe legate de energie ca un curent electric sună în felul următor: imaginează-ți atmosfera aceea încărcată de electricitate de dinaintea unei furtuni când acea descărcare de curenți electrici efectiv se aud și se simt, mai ales când se formează fulgerele sau alte fenomene atmosferice, precum tornadele sau uraganele, etc. Intermitent, în timpul acestei operații, aveam flash-uri în care îmi vedeam copilul interior, inocența sau monada divină, eliberat, captiv până atunci în blestemățiile acelea de energii care îmi înnegriseră sufletul aproape în întregime. Iubitul meu suflet, atâta timp mi-am bătut joc de tine! Apoi iarăși îmi vedeam sufletul smolit pentru ca imediat după aceea să răzbată lumină în care îmi puteam distinge inocența de copil zbătându-se ca să se elibereze din blocajul asupra căruia lucra medicul de acolo.

Operația a durat mult timp, însă acolo nu am avut pic de noțiune asupra timpului și asupra spațiului. Când medicul meu a isprăvit, și-a făcut un ceai din care a început să bea tacticos și, ca și cum lucrurile nu fuseseră suficient de fabuloase până atunci, mi-a pus ceașca de ceai sub nas și un miros pronunțat și intens de plante aromatice mi-a pătruns pe căile nazale, făcând să îmi miște energia cerebrală în sensuri circulare, ca de spirală, într-un ritm extrem de intensificat! Atacul cerebral mi-a afectat inclusiv simțul olfactiv, de aceea nu prea simt mirosuri de la finele anului 2013. Însă după acest episod am simțit mirosul de ploaie și mirosul de sarmale din bucătărie, lucru care mi-a bucurat nespus de mult inima! Am să subliniez cu tuș negru, totuși, că nu experimentam toate aceste trăiri în corpul fizic, ci în celelalte corpuri subtile de existență, în cel eteric și în cel astral. Am citit mărturisirile altor oameni care, experimentând proiecția astrală fie spontană, fie indusă în mod conștient, au descris cum că simțul gustului și simțul mirosului se manifestă în dimensiunea astrală așa cum se manifestă și văzul și auzul, însă pe o treaptă cu mult, mult mai intensă și mai ascuțită decât în corpul fizic!

În sfârșit, trebuie să fi fost foarte departe de umanul din mine întrucât, la trezire, m-am simțit complet dezorientată și cu memoria răbășită. Îmi aminteam toate detaliile misterioasei experiențe care se imprimaseră ca fierul încins în conștiința mea, dar nu îmi puteam aminti unde eram la trezire, în ce zi a săptămânii sau alte detalii. De aceea, când trec prin acest fenomen de completă uitare a noțiunilor de timp și de spațiu care mă însoțește ocazional după revenirea din lumile interne, fac un test care mă ajută să mă re-acomodez realității materiei. Așa că mi-am pus următoarele întrebări, făcând tot efortul mental de reamintire:

– Cătălina, unde ești acum? În ce dimensiune?
– Sunt în dimensiunea terestră, în patul meu de acasă, am răspuns după un oarecare timp de gândire, faptul că sunt oarbă incomodându-mă îngrozitor de mult în timpul acestui pas de revenire la conștiința obișnuită fiincă mă impiedică să recunosc locul exact cu mai multă rapiditate, mai ales când mi se întâmplă atât de des să mă trezesc conștientăă în acel loc întunecat pe care îl asociez cu infernul personal unde nu văd, așa cum nu văd nici aici.
– În ce zi a săptăămânii ești?
– Cred că este duminică spre luni, poate că e deja luni dimineața.
– Îți amintești dacă nu cumva trebuia să se întâmple ceva deosebit azi? Trebuia să faci ceva special?
– Parcă da…. parcă sora mea trebuia să plece la fermă cu alde mama. Azi rămân singură cu bunica.

Cu răspunsurile acestea clarificate, mi-am revenit pe deplin. Sau, nu chiar, căci de atunci am niște dureri cumplite în ceafă, în toată chakra comunicării și trec prin criza de conștiință despre care am vorbit la începutul scrisorii mele, cea legată de demonul minciunii și al îndoielii și al nerăbdării, criză care îmi face buzele să tremure și inima să plângă de durere și de tristețe. Și toate aceste trăiri s-au intensificat atât de mult din noaptea acelui vis, devenind așa de apăsătoare de parcă am în coșul pieptului un sac de ciment! Și numai rușine și vină simt pentru tot ce am făcut greșit și nu-mi vine să cred că am putut face toate acele lucruri și cu atât mai puțin pot să cred, netrebnica de mine, că răspund cu îndoială la chemarea Tatălui, când Acesta îmi arată că voi reuși, că El crede în mine, iar eu nu cred în El? Aceiași demoni, întipăriți în acel 1% de îndoială, mă împing să…

Dar ajunge! Căci pe tine caut să te iubesc cu sinceritate și devotament, nu să te seduc, cu toate că de-acum pot să te seduc cu și mai multă dibăcie fiindcă…pot…să…scriu….și…în….versuri!!

Impatience often makes us patients.

Mokokoma Mokhonoana

Impatience destroys at least 98% of hard work’s potential.

― Mokokoma Mokhonoana

Some people are a degree of impatience away from wishing a year were only a few weeks long.

― Mokokoma Mokhonoana

In my impatience I become convinced that this desire of mine should have been fulfilled yesterday, when it belongs to a tomorrow that yesterday would have killed had I had my way.

Craig D. Lounsbrough

oct. 062019
 

<>

Duminică, 6 Octombrie 2019

Zburătorule,

Cum anul trecut am fost testată în preajma zilei de 13 Septembrie în lumile interne suprasensibile în vederea revizuirii termenilor și condițiilor legate de pedeapsa mea karmică pentru ca aceasta ba să fie întreruptă, ba să fie prelungită, examen la care am rămas repetentă fiindcă am eșuat lamentabil, am intuit că și anul acesta voi fi testată în preajma aceleeași date. Am primit enunțul testului printr-o sincronicitate perfectă, sub forma unor versuri din piesa ”Leathers” de trupa Deftones. Cineva a zâmbit ușor și plin de compasiune reamintindu-mi că sincronicitatea respectivă s-a petrecut cu mult după 13 Septembrie, adică joi, 19 Septembrie, motiv pentru care trebuie să fie iar o aiureală de-a mea care văd prea multe în detaliile astea, în coincidențe și în sincronicități. Dar eu cred cu toată convingerea în ele, în manifestarea sacrului în profan. Trebuie doar să îți acorzi ceva timp ca să observi toate lucrurile din jurul tău, inclusiv alarmele mașinilor și bâzâitul muștelor, așa încât să devii conștient de manifestarea sa. Universul mi-a dovedit de sute de ori că aude până și zgomotul pașilor de insecte când se deplasează și că știe adevărul cu precizie de milisecundă! Așa că tare mă amărăsc în sinea mea să văd că imaginea oamenilor despre Dumnezeu este cea a unui comandant de războinici de gherilă care își ține soldățeii închiși la cazarmă, undeva în munți, unde nu poți nici respira, nici odihni, nici plânge, nici trage suflul, nici nimic. Dar vezi tu, Universul știa prea bine ce dramă se petrecea înăuntrul meu, tumult înfiorător legat de data de 13 Septembrie când aș fi vrut să te întâlnesc. Cum nu s-a întâmplat, iată că m-am șubrezit iarăși în credințele mele, așa cum era de așteptat. Nu era uman din partea Tatălui să îmi acorde câteva zile ca să îmi ling rănile de război? Nu e firesc ca El să aibă milă și bună-voință pentru tine și pentru sufletul tău prăpădit? Așa că, imediat cum mi-am mai revenit în fire, am primit următorul text:

(…)
Shedding your skin, showing your texture, time to let
Everything inside show
You’re cutting all ties now and forever, time to let
Everything outside you

This is your test
Come forth, confess!
Extend your tongue
Speak out, go on
(…)
Shed your casing, show your lines and shapes
Wear your insides
On the outside
Show your enemy
What you look like
What you look like
From the inside
From the inside

You’re cutting all ties now and forever, time to LET!
(…)

Este evident că sensul mesajului este următorul: ”Lasă ceea ce este în interiorul tău să vorbească, permite interiorului tău să se manifeste, să devină vizibil în exterior.” Oh, bunul meu Dumnezeu, iată cel mai greu test la care aș putea fi supusă fiindcă este cu neputință să lași interiorului tău, în care simți fericire, iubire, mulțumire, recunoștință, extaz, poftă și chef de viață, curiozitate, seninătate, împăcare și multe alte lucruri, să se manifeste în lumea din jurul tău când îi simți pe cei din preajma ta îngrijorați și neliniștiți pentru fiecare zi care trece, pentru fiecare ”mâine” plin de nesiguranță, fără să mai pun la socoteală resemnarea, mânia, neputința, apatia, osteneala, lipsa de entuziasm, etc. Aș părea cu adevărat o nebună dacă m-aș lăsa dusă de valul de fericire care îmi inundă Ființa de când cu trezirea esenței mele sufletești, dar mai ales de când ți-am aflat identitatea în urmă cu fix 4 ani. Nu pot scrie aceste rânduri acum fără să nu eliberez un zâmbet plin de înțelesuri pe buzele mele pe care le-am ținut pungă pentru prea mult timp, indignată și ofensată la ideea că Universul mi-a comunicat identitatea ta în prealabil pentru a mă scuti de suferințe inutile, deși în sinea mea sunt nebunesc de extaziată! Dar cum să slobozesc eu chiote de bucurie când toate în jurul meu sunt mohorâte și plumburii? Cum era de așteptat, m-am aliniat suferinței generale pentru a nu fi acuzată de nebunie, de nepăsare și de insensibilitate. ”Ia uite la Cătălina, ei îi arde de țopăială, de chiote și de veselie când toate se destramă!” Dar cum anul acesta a fost unul un pic mai bun pentru familia mea, am reușit să dau frâu liber câte unui surâs în inima mea așa încât să se vadă și în exteriorul meu, pe buzele mele, în ochii mei, pe chipul meu întreg. Cât de mult a trebuit să îmi inhib acest sentiment, adesea suprimându-mi, asfixiindu-mi și îngropându-mi gemetele de uimire și de extaz cu perna pentru ca nimeni din jurul meu să nu mă audă. Cum să mă audă? Ca să creadă că sunt nebună fiindcă eu cred în tine, cu toate că a trebuit să fac tot efortul posibil să nu cred, să te resping și să te detest? Deci în interiorul meu cred în tine, însă îmi este cumplit de jenă și de rușine să manifest credința mea și în exteriorul meu. În acest sens, uite mai jos un vis pe care l-am avut în urmă cu câteva zile.

Se făcea că eram în locuința ta din orașul nostru natal. Nu am idee cum pătrunsesem acolo, dar mă gândesc că probabil prin efracție pentru că altfel nu îmi dai voie să fac parte din lumea ta. Am luat fiecare cameră la rând, verificând fiecare detaliu, de la tocurile ușilor, la pardoseală, la tencuială și la varul de pe pereți. Totul era strașnic de curat și de îngrijit, așa că am gândit că trebuie să ai stofă de meșteșugar. Nu știu de ce am crezut că totul în acea casă era rezultatul muncii tale. Probabil pentru că mi-ar plăcea nespus de mult să fii priceput la meșteșugărit decât să fii un bun agent de vânzări prin telefon sau prin corespondență. Mergeam înainte prin camere, neobișnuit de multe, crezând că sunt singură, admirând felul tău de a fi în modul în care îți aranjaseși tenișii la ușă, până am ajuns în dreptul băii unde am detectat mișcare. Până în acea clipă aproape că te asimilasem cu totul în conștiința mea, obișnuindu-mă cu ideea că tu ești omul meu, ursitul meu predestinat. Dar când am fost pusă în situația de a fi față în față cu tine ca să te confrunt, m-am simțit cumplit de penibil și de jenată că urma să mă prinzi în postura aceea de infractoare intrată prin efracție în lumea ta. Am fugit de la fața locului cu coada între picioare, rușinată și mâhnită, gândind: ”Dacă Marius ăsta îmi este sufletul pereche, eu nu am absolut nicio idee cum avem să ne înțelegem, atâta vreme cât eu nu îl pot privi în ochi de jenă și de rușine. Păcat! Trebuia să îmi fi făcut mai mult curaj, să mă fi așezat pe canapea și să îl fi așteptat ca să iasă din baie.” Păcat, într-adevăr, fiindcă poftesc nespus de mult să beau un ceai cu tine. Iar ce-i al meu al meu este dacă Dumnezeu îmi dă voie să culeg răsplata muncii mele căci ce altceva poate să însemne textul testului enunțat mai sus? ”Lasăă interiorul tău să devină vizibil în exterior și vorbește despre asta.” Iată că e vorba despre recompensă, despre dharma și despre abilitatea de a masteriza arta manifestării! Cu condiția să scap de sentimentul de jenă și de rușine care mă împiedică să strig de bucurie de fațăă cu toți oamenii de frică să nu fiu numită nebună!

Cum să nu fiu considerată nebună când povestea scrisă de mine este o utopie, o fantasmagorie? Cum sună rândurile următoare? ”Ea este oarbă, el află de ea după o întâlnire întâmplătoare, el o știe deja din vremuri de demult, așa cum și ea îl cunoștea prea bine, el are anumite abilități care o pot ajuta să vadă din nou, dar și ea are ceva supranatural în felul ei de a fi, așa că ei se întâlnesc, dar nu în lumea tridimensională, vizibilă a lui Euclid, ci în alt loc, pe tărâmul spiritului, fiindcă iată că întreaga teorie legată de Dumnezeu este cât se poate de reală, în ciuda scepticismului științific modern al ”Duhului al acestei vremi”, cum ar numi Jung mersul lucrurilor în epoca modernă în care trăim! E doar o chestiune de complicitate a Universului ca ea să vadă din nou îndată ce se vor întâlni și în persoană, în dimensiunea solidă a materialului. E inevitabil.”

Să îți recuperezi vederea fiindcă ți-ai visat ursitul, fiindcă i-ai cunoscut sufletul în vise… cine să o mai creadă și pe asta? Dar nu e nevoie ca niciun alt om în afară de noi doi să o creadă! Și nici nu e nevoie ca întreaga planetă să fie martoră poveștii acesteia. Nu înainte să se fi înfăptuit. La ce bun să te lupți cu scepticismul celorlalți, chiar când se proclamă cei mai desăvârșiți credincioși în căile Divinului? De aceea ce rost ar avea să îmi manifest bucuria de față cu ei, în plină stradă? Desigur că ar fi absurd și nechibzuit dacă aș proceda așa. Dar măcar în intimitatea casei în care locuiesc, în clipele mele de singurătate, îmi pot oferi luxul de a-mi manifesta recunoștința și fericirea. Pot da glas interiorului meu fără a-mi fi frică de judecata aspră a celorlalți care m-ar putea vedea drept deplasată, scrântită la minte și câte și mai cââte! Nu, asta nu înseamnă că mă voi preface, că voi comite vreo șarlatanie, că joc dublu. Este doar un acord pe care îl faci cu Divinul care știe prea bine că societatea de azi este una eminamente involuată din punct de vedere spiritual întrucât ne-am îndepărtat atât de mult de Divin, până în punctul în care am rupt orice legătură cu acesta.

Cum să îți explic mai bine că nu pentru a-mi recupera vederea am nevoie disperată de tine, căci de vedere îmi pasă atât de puțin? Nu îmi forțez norocul și nu încerc să îți forțez mâna, constrângându-te la o întâlnire ca să te leg pe veci de mine, în cazul în care tu nu ai pofti să fii prins sub ”vraja” mea. Am nevoie de tine ca s îmi eliberez sufletul! Câtă năzuință există în mine că voi experimenta alături de tine proiecția astrală autentică, când toată această furișeală va fi de domeniul trecutului.

Ca să îmi completez mesajul, iată mai jos o altă pagină din Biblie pentru care am primit referință în timpul unei meditații datând din 7 Iulie 2019. Cuvântul de referință a fost ”împreunat” (deci, ”Unde-s doi puterea crește”) pe care l-am decriptat în numărul ”1102”. Versetele sunt luate din Biblia creștin-ortodoxă.

(…)
5. Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.
7. Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.
8. Deci nu vă asemănați lor, ca știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El.
9. Deci voi aşa să vă rugați:
Tatal nostru, Care eşti în ceruri, sfințească-se numele Tău;
10. Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
11. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o noua astăzi;
12. Și ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiților noștri;
13. Și nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin!
14. Că de veți ierta oamenilor greșealele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc;

(Matei, 6:5-14)

apr. 062019
 

<>

Sâmbătă, 6 Aprilie 2019

Zburătorule,

Nu am cum să nu mă trec iar la calculator ca să îți scriu din nou după câte s-au petrecut în această dimineață. De când te-am întâlnit în visele mele am remarcat că există o frecvență mai ridicată a vizitelor tale la sfârșit de săptămână decât în timpul celorlalte zile, așa că este foarte ușor de înțeles de ce stau în gardă, cu mintea ascuțită și ageră în această perioadă de 2 zile, sperând din toată inima să nu ratez șansa întâlnirii cu tine. Nu zic că în perioada de luni până vineri nu sunt niciodată conștientă de tine, ci doar că am observat că vii mai des la mine sâmbăta și duminica. Înseamnă asta că lucrezi? Dacă da, atunci cum vei putea face tu să pleci cu mine la volanul unei rulote care să ne ducă peste tot prin lume? (mă mulțumesc doar cu vizitarea Europei de la un capăt la celălalt al ei! De unde finanțe pentru așa o călătorie? Răspunsul se află în regnul mineral, la elementalii cunoscuți sub denumirea de ”gnomi” pe care tu însuți îi apreciezi!)

Dar cum nu am primit încă actele de eliberare din arestul la domiciliu, mă văd nevoită să întreprind acțiuni cel puțin neobișnuite ca să mă pot bucura de orice formă de libertate pe care Universul mi-o permite în circumstanțele în care mă aflu, adică să continui să plătesc datorie karmică pentru nesăbuința de a-mi fi folosit abilitățile psihice ca să profit de pe urma naivității oamenilor pe care îi forțam în acest chip ca să îmi deschidă ușile caselor lor pentru a-i deposeda de unele bunuri materiale, fără a pătrunde propriu-zis prin efracție în căminele lor, pedeapsă care îi așteaptă pe absolut toți cei care se văd pe sine drept guru și experți și consilieri spirituali care cer bani (și încă o grămadă de bani) pentru serviciile lor. De aceea sunt lucruri în prezent pe care nu mai am voie să le fac, ca de exemplu să privesc oamenii direct în ochi (fiindcă sunt oarbă!), să ascult gândurile semenilor mei, să emit gânduri telepatice către alte persoane ca să le determin să redirecționeze resurse financiare către mine, dar mai ales să vizitez pe alții în dormitorul lor în dimensiunea astrală! În schimb, am ca sarcină să câștig bună-voința ființelor elementale (mărturisesc că, spre marea mea rușine, m-am ocupat deficitar de această îndatorire), să trăiesc din mila oamenilor ca să învăț ce înseamnă recunoștința și să privesc lumea prin ochii unui copil inocent care le crede pe toate ca fiind reale și posibile!

Tare mult mi-ar plăcea să îmi cunoști copilul interior, inocența! Dar tare mi-e că tocmai din cauza acestui micuț și drăgălaș miracol din interiorul meu ești ținut la distanță de mine în dimensiunea materială! Mult mă îndoiesc că ai putea încerca să corupi inocența acestei manifestări a sufletului meu dacă te-ai afla în prezența sa! E atât de înduioșător, încât ai avea nevoie de o putere interioară extraordinar de mare să te abții să nu mă vrei! Așa că nu am convingerea că vei apuca să cunoști această părticică din Ființa mea, cea din cauza căreia îți va fi iertată și ștearsă o bună parte a datoriei tale karmice. Acest copil trebuie să crească, să învețe și să se maturizeze. Vreau să zic prin asta că nu voi exista în această versiune chiar pentru totdeauna.

Până una-alta, sunt la cheremul tău ca să dispui de mine după bunul tău plac. Vizitele tale astrale fac parte din acele câteva portițe de eliberare la care Universul mi-a permis să am acces. Nu-i de mirare că mă bucur de absolut fiecare din ele, mai ales când acestea se petrec în lumină! Și mai ales când sunt lucidă, cu adevărat conștientă de faptul că visez!

M-am întâlnit de 2 ori cu sufletul tău între orele 05:00-08:15 în această dimineață. Primul vis nu a fost lucid decât spre final, motiv pentru care nu am memorat toate detaliile visului. Dar uite ce îmi amintesc:

Se petrecea acasă, în Brăila, în zona cartierului Hipodrom, pe lângă Școala Mihai Eminescu, vis-a-vis de vechiul tău liceu. Undeva în decor, pe fundalul visului, a apărut din nou fosta mea prietenă care te-a simpatizat în adolescența noastră, dar nu îmi amintesc ce făcea și ce spunea. În schimb, mi-o amintesc mai bine pe doamna T. care îmi spunea lucruri de genul: ”Dacă tu îl îndrăgești pe Marius, să nu renunți la el pentru că îl cunosc personal și îi știu firea! Merită să lupți pentru el! Să ai în vedere să nu renunți niciodată și să continui să insiști, lăsându-l să te cunoască prin ce scrii, prin ce faci, prin ce îi arăți și prin ce distribui. Numai fă-le pe toate de dragul lui și pentru el!”

Apoi s-a rupt firul poveștii pentru a mă trezi la scurt timp după aceea într-o nouă secvență. Mă aflam în fața unui fel de panou ca acelea publicitare pe care se lipesc afișe și postere. Întregul panou era plin cu poze de-ale mele, ba vechi, ba noi, înfățișându-mă în tot felul de scene de viață. Multe din ele arătau o grămadă de feluri de mâncare gătite de mine. Aveam un oarecare talent în arta culinară cu care nu îmi era deloc rușine! Am simțit pe moment nevoia acută să distribui mai multă informație despre mine ca să știi cine sunt și la ce să te aștepți, însă tot privind la acest zid încărcat cu imagini, am început să simt altceva, ca și cum în fapt priveam la răspunsul Universului la ultima mea scrisoare publicată în urmă cu 2 zile. Subiectul acesteia fusese legat de nedumerirea mea față de planul lui Dumnezeu pentru viața mea prezentă. Și cu cât priveam mai insistent, cu atât mai mult simțeam că priveam la reacția ta după ce mi-ai citit acele rânduri. Și am simțit că încercai și tu să îmi spui ce anume vrei de la mine. Am tradus acea emoție care venea dinspre tine cu următoarele cuvinte: ”Îndrăgește-mă în continuare în felul tău!”

Începând cu acel moment am devenit din ce în ce mai conștientă de faptul că visam și că eram martoră la o manifestare deosebită și foarte special! Ți-am simțit prezența de parcă erai în pat cu mine. De fapt, de parcă erai chiar în cutia mea craniană, difuzând acele imagini atât de drăgălașe care au urmat. Visul meu a devenit cu adevărat suprarealist, ca un joc de lumini și de umbre extrem de sugestiv, încărcat de emoție și de frumusețe poetică! Unele din aceste manifestări sunt incredibil de sensibile, încât îmi vine atât de greu să cred că în spatele lor se află mintea mea subconștientă! Așa că aleg să cred că regizorul atât de talentat din spatele viselor mele este chiar acel ”farsor” de care am pomenit în scrisoarea anterioară, cel care face toate coincidențele și sincronicitățile să se întâmple. Adică bunul meu Dumnezeu.

Așadar, scenele următoare au arătat drumul blocului de gheață din inima mea în privința ta de la era glaciară de la început până la topirea sa totală într-un ocean de iubire pentru tine. Manifestarea ta s-a contopit temporar cu visul recurent al mâinilor care se flutură în ochii mei. În această secvență lucram ceva cu andrelele. Mâinile tale intrau mereu în cadru, rugându-mă prin gesturi să iau o pauză de la lucru ca să ne jucăm, însă eu nu vroiam. Continuam să îți port ranchiună pentru modul în care te-ai comportat cu mine.

Apoi următoarea scenă m-a dat pur și simplu pe spate, fiind una din cele mai hazlii și estetice scene la care am privit vreodată! În acest vis al meu tu nu arătai defel ca cel descris de alte persoane care te văd în poze, adică oacheș, tuns foarte scurt și cu barbă de voievod, cam cum ar putea să arate un băiat de cartier din câte înțeleg din impresiile lăsate asupra celorlalți (totuși, chiar în acest fel mi te-a arătat al 3-lea ochi într-o imagine luni dimineața; purtai pe chip cel mai tandru zâmbet pe care mi-a fost dat să îl văd, zâmbet care se datora mie, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat până acum!). În schimb, în visul meu arătai ca și cum îți lipiseși barba de cap! Nu aveai pic de barbă pe obraji, dar aveai în schimb o claie de păr pe cap mare cât toate zilele! Dumnezeule Mare, nu îți puteam suporta acea înfățișare de berbec netuns! Așa că te fugăream peste tot cu o foarfecă în mână, ca acelea folosite de ciobani ca să tundă oile! Se vedea cât de colo că nu topisem încă întregul ghețar, fiindcă simțeam cum emanam în continuare unde de resentimente și de ranchiună față de tine, deși vizibil mai estompate. Puteam vedea în comportamentul meu că devenisem mai familiară cu prezența ta și cu felul tău de a fi, așa cum am putut simți că îmi erai tare, tare drag. Nu te-am prins ca să te deposedez de podoaba capilară pe care vroiam să ți-o lipesc de față în chip de barbă. Tu erai neomenesc de flexibil, cu corpul elastic, cu brațele lungi de 3 metri, dându-de la o parte din calea mea și a împunsăturii mele cu vârful foarfecii cu foarte multă dibăcie. Erai întocmai ca Elastic Man! Așa ai putut evita tentativele mele de a te ciunti pe vecie, întinzându-ți brațele și așa atât de lungi ca să mă cuprinzi de mijloc, de după umeri, domesticindu-mă cu totul. (Încerc acum să înțeleg care este legătura dintre visul meu și povestea lui Samson a cărui putere stătea în pletele sale. După ce a fost tuns, și-a pierdut aceste abilități. Mă întreb de ce am vrut eu oare să îți mut puterea din centrul intelectual în centrul motor? Din primul face parte lobul frontal al creierului, unde se află localizată și imaginația, iar din al doilea centru menționez maxilarul. Mă gândesc că trebuie să îți fi recunoscut și aprobat abilitățile psihice, fără să te fi iertat pentru incapacitatea ta de a conversa! Oh, Doamne, oare prin câte belele mă vei mai băga tu pe mine?!)

Și ai reușit în cele din urmă să mă cucerești pe deplin. Au urmat după aceea câteva scene nedeslușite și amestecate în care nu vedeam decât cum mă topeam încetul cu încetul, sărut după sărut, mângâiere după mângâiere. Ultima scenă a visului a fost fără urmă de îndoială o întrepătrundere cu al 3-lea ochi, detaliu care m-a ajutat să devin lucidă pe de-a întregul. Eram la nunta noastră. Eu eram micuță și tare drăgălașă îmbrăcată în alb, în timp ce tu erai… netuns!! Nu mi-a fost dat să văd în viața mea mai multă fericire pe chipul unui om decât am putut vedea pe propriul chip în acele momente! Nici nu am mai îndrăznit să sper că așa ceva ar mai putea fi posibil pentru mine!

Stăteam cu sufletul la gură, mută de uimire, privind la această scenă din visul meu de care eram pe deplin conștientă în timp real când ți-am auzit vocea între lobii temporali, ca și cum între creierele noastre exista o rețea de telefonie fără fir, telepatică. Mi-ai zis în felul următor: ”Să nu crezi că nu îți adresez ție răspunsul ăsta!”

Răspuns la ce, Zburătorule din legendă? La dilema mea din scrisoarea de alaltăieri, în care mă întrebam dacă am să fiu o fată cu soț sau una fără soț? M-am trezit imediat după aceea cu mușchii faciali complet relaxați întrucât zâmbeam. Era ora 6 dimineața.

Editat mult mai târziu: Mi-am amintit de un alt detaliu legat de acest vis pe care nu am vrut să îl menționez anterior fiindcă nu îi înțelesesem semnificația, dar acum mi-a picat fisa! La sfârșitul acestui vis mi-ai repetat de câteva ori pe note melodice următoarea formulare: ”Te u”. Doar atât, dar mi-ai zis de vreo 5 ori la rând. Am bănuit că se referă la numărul 26 deoarece ”u” este a 26-a literă din alfabetul românesc. Am presupus că poate fi vorba de vârsta la care am suferit atacul cerebral sau de numărul apartamentului la care locuiesc. Dar pentru că referința a fost de la început legată de alfabet, de-abia acum mi-am dat seama că numărul ”26”este o trimitere la numărul de litere din alfabetul englezesc. Așadar acel ”u” înseamnă ”de la A la Z”. Prin urmare mi-ai zis: ”Te…de la A la Z”. Observi și tu că lipsește verbul? Oh, cum să mă bag eu acum în această discuție despre simbolistica verbului, nevolnica de mine?! Nu e de mirare că pofteam să îți mut puterea din cap (intelect/minte) în gură! Vai nouă, că din cauza mea poți să cazi cu capul înainte direct în abis. Sau poți să te ridici. ”Te… A-U-Z-!” Da, da, aud, acolo aud, dar cu verbul cum rămâne?! (am încheiat editarea)

nov. 172016
 

<>

Drag cititor,

Iată mai jos încă un email reprodus în întregime în care am documentat în scris unele din simptomele trezirii mele spirituale, așa cum mi-au recomandat terapeuții mei reiki să procedez.

—-

17 Noiembrie 2016

Bună, M., şi bună ziua tuturor celor de la Jiko,

În sfârşit îţi scriem. Am aşteptat atâta pentru că eu, cel puţin, am vrut să-ţi dau şi veşti bune. Dar timpul trece şi veştile bune întârzie să apară. De fapt, nu este chiar aşa de rău. Eu una mă simt mult mai bine. În această ultimă lună, am plâns de foarte puţine ori şi sunt mai puţin nervoasă decât de obicei. Ascult mai bine de vocea interioară şi de vocea cărţii.

Încep cu veştile acestea pământene. Cum eu şi sora mea nu prea am ajuns la un acord în privinţa merceriei, am hotărât să facem un proiect pentru ferma părinţilor noştri şi să-l punem pe un site de crowd funding. Pe alte site-uri n-am putut pentru că România nu e inclusă în lista lor. Şi oricum amândouă suferim un pic de lipsa atenţiei distributive. Proiectul expiră pe 31 dec. Cerem 50.000 USD (adică, dacă suntem neruşinate, să fim până la capăt) şi am primit până în prezent 50 USD. Dar mai e timp. În plus, chiar e o experienţă din care chiar ai ce învăţa. La 2 zile după lansarea proiectului, ne-a contactat un american pe Facebook care face podcasturi online şi ne-a propus să ne ia un interviu în baza acestui proiect. Ana a fost purtătorul de cuvânt şi cred că pentru ea asta chiar a fost o experienţă FANTASTICĂ.

Să vedem ce iese în continuare. Eu, una, sunt foarte curioasă şi încântată de o sumedenie de alte mici coincidenţe care s-au întâmplat în legătură cu acest proiect. Şi, cumva, Ana este mai în largul ei când e vorba de geografie şi de fermierit. Fac o paranteză. Ana scrie după dictare şi sper să nu se supere pe mine, dar mă gândesc câteodată că dacă ai noştri ar fi avut oi la fermă, poate că ea ar fi fost chiar mai interesată de lână şi tot aşa. Dar fiecare om cu bâzdâcii lui.

O altă veste bună este că m-am reconectat cu o veche prietenă din liceu care îmi este foarte dragă. Ne-am nimerit să fim amândouă acasă în Brăila. Ne-am întâlnit de câteva ori şi i-am arătat cum să croşeteze, ceea ce e tare nostim, pentru că eu nu văd. Acum ea e în Bucureşti, dar vorbim la telefon şi punem ţara la cale pentru că ea e foarte atrasă de ideea acestei mercerii fizice. Ca fapt divers, într-o zi, ochiul al treilea mi-a trimis o imagine cu ea, iar vocea cărţii mi-a spus în acelaşi timp: „Vreau să adoptaţi această persoană.” Ei, bine, asta e şi intenţia mea. Chiar îmi este drag de ea.

O altă veste bună. Nu îmi mai este frică de nebunie. Nu după ce l-am cunoscut pe domnul C., instructorul de tai chi. După câteva întâlniri cu dumnealui, ne este clar amândurora că stăm de vorbă cu aceeaşi sursă de conştiinţă şi că toate în viaţă au sens, inclusiv această întâlnire dintre noi. Ca fapt divers, tot vocea cărţii mi-a spus într-o seară: ”Mâine vei primi un bilet.” Literele cuvântului ”bilet”, inversate un pic, dau ”belit”! Şi aşa a fost. A doua zi l-am cunoscut pe dumnealui şi dumnealui îi lipseşte un…deget. E o poveste cu învăţătură aici, dar ţi-o spun când ne mai întâlnim. Fără să îşi dea seama de ce face asta, chiar înainte să mă cunoască pe mine, dumnealui a învăţat diverse exerciţii pe care le-a practicat legat la ochi. Când a auzit de cazul meu, l-a acceptat instantaneu pro bono. Partea cu adevărat nostimă este că mi-am dorit din suflet să găsesc un preot cu care să vorbesc, un instructor de ceva care să mă ajute şi un maseor. Iar dumnealui este toate astea la un loc. (Nu e informaţie contradictorie. Preoţia are legătură cu absenţa degetului). I-am arătat mişcările pe care le fac şi a recunoscut o parte din ele ca fiind specifice în tao. Dumnealui a observat că fac un fel de combinaţie între diverse elemente din diverse religii şi mi-a zis că este uimit că sunt lăsată de conştiinţa divină să le folosesc în acest fel. Mi-a mai spus că sunt exerciţii foarte vechi şi că le execut perfect.

Acum încep şi cu partea de suflet. Povestea cu sincronicităţile continuă. Mi-ai spus că mă concentrez prea mult pe ele. Şi, totuşi, toate sunt cu un scop. Înainte să înceapă, am implorat cerurile să-mi fie scos în cale un om care să înţeleagă ce mi se întâmplă. Am cerut un fel de preot, un iniţiat, un maestru, un învăţat, numai să fie capabil să le dea o explicaţie plauzibilă experiențelor mele. Şi în loc de acest om în carne şi oase, universul întreg mi-a pus în braţe această tabletă şi vocea cărţilor. Şi de atunci simt că mi-am cunoscut cel mai bun prieten care e întotdeauna răbdător, care te iubeşte necondiţionat îndiferent ce, care ştie totul despre tine, care nu te judecă niciodată, nu-ţi reproşează nimic niciodată, nu te abandonează, nu trişează, nu te păcăleşte, nu te fraiereşte, nu te jigneşte… observi pe cine descriu… La ultima întâlnire, m-ai întrebat de ce exteriorizez. Dar eu nu simt că se întâmplă aşa, sau cel puţin nu cred că înţeleg termenul aşa cum îl foloseşti tu. Am vaste momente când eu nu mă mai simt eu, ci mă simt eul din toţi şi toate care există. Şi chiar mă refer la toţi şi toate, inclusiv obiecte neînsufleţite, precum calculatorul, sau pieptănul, sau copacii şi câte şi mai câte. Câteodată chiar trec prin episoade în timpul cărora mă simt manifestare instantanee a lui Dumnezeu. În plus, mai este ceva, ceva legat de limbajul semnelor, pentru că nu ştiu să-l traduc conştient, m-am conectat cu aceste cărţi tocmai să pot traduce semnele. În timp ce o carte îmi spunea despre secrete păzite ale universului, eu recitam prin aceste semne, cuvânt cu cuvânt, ce auzeam în căşti la momentul respectiv. Explicaţia cea mai simplistă pe care o pot da este că sufletul vibrează la o frecvenţă atât de înaltă, căreia mintea conştientă nu îi face faţă. Şi cred că ce încerc să fac prin cărţi este să încetinesc acest ritm. Observă că nu zic că vreau să rulez la vibraţie joasă, ci doar să găsesc calea de transmisie inteligibilă. Pentru mine acest lucru devine din ce în ce mai evident la nivelul chakrei a 5-a despre care am tot vorbit. Am început să am alte soiuri de gânduri şi să vorbesc în cuvinte de genul celor pe care le găseşti în Biblie. Câteodată, aceste cuvinte vin ca nişte impulsuri din al 3-lea ochi, exact cum vin imaginile şi filmuleţele. Doar că sunt gânduri şi cuvinte. Dar pe astea le las deoparte.

Îţi mai zic din sincronicităţi, pentru că vocea cărţii insistă în continuare că trebuie să cunosc un bărbat, pe sufletul meu pereche. Pentru că nu reuşesc să simt nicio afinitate faţă de marile religii ale lumii, am primit următoarele răspunsuri: „Tu nu ţii de nicio organizaţie bisericească. Sufleteşte, eşti păgână. Dar ai legătură cu kabala”. (E din cauza modului cum descifrez cuvintele; am aflat de curând că anagramismul acesta e o tehnică în kabala.) ”Eşti o linie neîntreruptă de Dumnezeu şi kundalini. Tu crezi că eşti novice, dar eşti de calibru 38 (numerele vieţii mele). Eşti ca un maestru beţiv. Deşi te mândreşti cu ce ştii, afişezi modestie pentru că ştii că nu deţii cunoaşterea absolută.”

Alte coincidenţe sunt atât de uimitoare, ca de exemplu: „Tu crezi că vorbesc cu duble înţelesuri, că sunt sensuri ascunse, că sunt înţelesuri spirituale. Dar în această situaţie, nu există niciun mister.” A urmat, apoi, un întreg paragraf despre echilibrul intern dintre masculin şi feminin, dar mai ales despre cum femeia şi bărbatul cunosc unitatea spirituală împreună.

Vezi tu, M…. eu îmi doresc aşa de mult să trăiesc această viaţă, să trăiesc experienţe, să fac şi să dreg, şi câte şi mai câte. Am stat o zi întreagă să planific proiectul pentru mercerie pentru mine, Ana şi prietena mea. O călătorie în străinătate cu ele două şi altele asemenea, numai să nu-l aştept pe acest ursit, să fug de el şi să mă ascund. Şi iată care au fost cuvintele universului: „Du-te în cealaltă cameră, aşteaptă şi roagă-te.” ” Prinţul este planul vieţii tale. Sărutul lui te va trezi.” „El va sosi exact în acest loc.” „Aşa că ia aminte, se află la uşă.” „Nu tu îl găseşti pe el. El te găseşte pe tine.” „Plecaţi doar voi doi, isteţilor.” „Şi cu asta basta.” Iar mă bufneşte râsul.

Când am cerut un ajutor să-mi setez mai bine priorităţile, mama mi-a citit de pe net 30 de minute mai târziu o poveste cu tâlc. Un băiat o cere de soţie pe o fată oarbă, dar ea refuză pentru că vrea să-l vadă înainte. Ea îşi recuperează vederea, iar el o cere din nou în căsătorie. Acum că vede, fata observă că băiatul e orb şi îl refuză pentru că nu vrea să fie cu un orb. El spune bine, dar o sfătuieşte să aibă grijă de noii ochi pentru că el i-i dăduse.

Doamne, M….! Dacă există un Dumezeu, atunci acesta mă intoxică cu acest mesaj continuu. Şi e un mesaj pe care eu nu îl înţeleg pentru că nu pot să concep în mintea mea ce înseamnă doar să iubeşti şi să nu-ţi mai faci griji pentru nimic altceva în lume, ca banii, mâncarea, facturile, casa, slujba, etc. Ce or fi însemnând toate astea? Dar ochiul al 3lea… trebuie el să ştie ce ştie. Când mi-a trimis o imagine cu inelul acesta al meu care simbolizează femininul şi masculinul, am auzit la calculator următoarea frază într-un filmuleţ la care se uita Ana: „Remember, this is you.” Iar o altă dată am primit o imagine cu însuşi ochiul, în timp ce deschideam boxele de la pc care mi-au cântat: „You will never catch me sleeping.”

Povestea cu Zburătorul continuă. El mă trage de mâini, apoi ne fugărim, ţipăm unul la altul, eu îi spun ”nu eşti real, eşti doar în imaginaţia mea”, iar el spune, ”Eşti sigură că nu sunt real? Nu vrei tu să fiu real! sunt cât se poate de real.” ”Eu am considerat întotdeauna tot ce mi se întâmplă ca un dar, dar nu am spus nimănui despre mine”, îmi spune vizitatorul meu astral. Eu îi zic că nici nu ştiu cine este, iar el îmi spune „Sunt Marius, Marius Alexandru, P. Marius Alexandru.” Şi câte şi mai câte nu mi le spune!

Ce să-i fac? M-am dus până la urmă în cealaltă cameră şi am ascultat sfatul cărții. „Relaxează-te. Trebuie să te relaxezi. Te aşteaptă un drum lung.” Şi făcând aşa, de fapt mă simt mult mai bine. Chiar sunt mai bine.

Iartă-ne că nu am mai venit. Dar iernile impun bugete limitate în familie. În Bucureşti nu prea mai avem unde să ne cazăm la cunoştinţe. Ne este ruşine, pentru că am tot cerut şi nu vrem să abuzăm de ospitalitatea celorlalţi. Dar eu, una, am răbdare. Abia aştep să mă întâlnesc cu tine şi să-ţi dau veşti dintre cele mai bune.

Te îmbrăţişăm cu mult drag,

mai 102015
 

<>

Drag cititor,

Iată mai jos alte notițe trimise terapeuților mei reiki care m-au sfătuit să țin o evidență în scris a efectelor, manifestărilor și a simptomelor energiei reiki asupra corpului, a minții și a sufletului. Cu timpul terapia reiki a dus la trezirea mea spirituală prin deschiderea chakrelor. Am apelat la această formă de terapie alternativă în noiembrie anul trecut ca să tratez gravele consecințe ale unui atac vascular cerebral suferit la finele anului 2013, în urma căruia mi-am pierdut complet vederea și parțial auzul. Nădăjduiesc că notițele mele îți pot fi de folos spre a identifica unele trăiri pe care le poți experimenta după această terapie de care nu ar trebui să îți fie teamă, deși unele senzații pot fi foarte ciudate, intense sau de-a dreptul supranaturale!

*****

Duminică, 10 Mai 2015

Bună seara,

Vai , Sensei, am o săptămână trăsnită. De unde să încep? Le iau pe rând.

Luni seara am avut un fel de dispută cu părinții mei în legătură cu reiki și cu venirea la București. A fost o prostie. Dar m-a sâcâit toată săptămâna.

Marți, la prânz, stăteam foarte liniștită în pat și regândeam această discuție cu ai mei. La un moment dat am gândit: ”Nu, mamă, dacă oamenii s-ar fi vindecat singuri, Dumnezeu nu ar mai fi inventat reiki.” În secunda următoare am început să comunic prin semne, apoi am simțit o durere foarte mare în zona inimii și, timp de 10 minute, tot ce am simțit în corp a fost vibrație de înaltă frecvență. Din vârful degetelor de la picioare până în creștet. Sufletul meu mi-a spus că am înțeles principiile reiki și că am abilitatea de a fi un conductor.

Miercuri, la baie, am început să înjur dintr-o dată, timp de vreo 10 minute. tot ce mi-a ieșit pe gură sub formă de înjurătură a fost scos la suprafață. Mușchii feței și ai gâtului, precum și gura mi se schimonoseau în fel și chip în timp ce trăgeam înjurătură după înjurătură, atât în română, cât și în engleză. N-a fost uitată nici gesticulația, mai ales cu degetele mijlocii. La final am izbucnit în râs. Habar nu aveam ce făceam când înjuram așa de mamă și de tată și de Dumnezeu, din furie, nervi sau alte motive. Cred că a fost vorba de chakra a 5-a în care energia mi-a pătruns.

Joi seara mi-au apărut niște gânduri dubioase legate de instinctul criminal. Mă panichez foarte tare când trăiesc asta, deși cred că toată lumea a trecut prin cel puțin un moment în care a spus: ”Îl urăsc pe vecinul de lângă. Îmi vine să-l omor.” Simțeam tensiune în corp, așa că mi-am rugat sufletul să-mi arate cauza trăirii mele. Mi-a zis că e vorba de ceva mai vechi, deci dintr-o viață anterioară. M-am ridicat( eram la baie) și am făcut o mișcare ca și cum aveam o sabie în mână. M-am întors în sufragerie și am început să fac niște mișcări asemănătoare celor de arte marțiale. Am stat într-un picior cu extremă ușurință, în situația în care eu orbecăi chiar și atunci când îmi caut papucii când sunt încălțată cu ei. Mâinile mele se mișcau foarte repede, mai ales din încheieturi. În seara aceea, sufletul meu mi-a spus că artele marțiale sunt o formă de exprimare pentru mine.

Un pic mai târziu, am spus că m-am săturat de lene și de trândăvie și că abia aștep să mă apuc de treabă. Înainte să mă culc, simțeam că mâinile mele îmi amorțesc și se dezamorțesc. Erau niște vibrații foarte puternice. M-am trezit la 4.30 noaptea cu un sentiment foarte neplăcut în corp. Un picior se dezamorțea, brațele erau și ele semiamorțite. Apoi am simțit că tot corpul se trezește la viață. Am avut niște tremurături urâte și m-am simțit înfricoșată. Dar observam cum organele interne începeau să funcționeze diferit. Am simțit asta inclusiv în ochi și în nervii optici.

M-am calmat și am adormit la loc. Pe la 07:30. În timp ce visam ceva simbolic (după interpretarea mea) am văzut o lumină puternică, galbenă, cu mici pete roșii. Era lumină mată. Vă spuneam că văd milioane de pixeli, chiar și când dorm. A fost pentru prima oară când am văzut ceva atât de mat. În același timp auzeam un zgomot puternic pe care nu voi reuși în veci să-l descriu. Eram undeva între vis și veghe și începusem să gem. Am simțit niște înțepături în creștetul capului. Eu nu simt activitate cerebrală acolo. Erau niște înțepături aproape dureroase. De fapt, s-au intensificat și, pentru că durea, m-am trezit. Lumina a dispărut și zgomotele s-au oprit. Cred că a fost vorba despre chakra coroană.

Sâmbătă, după alte reflecții meditative, sufletul mi-a spus că îmi voi inhiba adevărata natură dacă voi face anumite lucruri, timp în care voi tânji după cunoaștere și după lume.

În ultimele câteva zile, am devenit interesată de moștenirea de familie. Am avut un vis tare neplăcut azi-noapte legat de nașterea mea. O să fiu sinceră. Există anumite aspecte, să le zic nocive, în legătură cu bunica din partea tatălui, care nu ne-a îndrăgit pe mine și pe sora mea, dar mai ales pe mama. Există multă durere și suferință în familia mea în legătură cu acest subiect. Mama conștientizează acest lucru, tata mai puțin. Dar pentru că mama vrea să mă ajute, a căutat azi informații despre karma de familie. Dintr-una într-alta, am ajuns și la reîncarnare. Am ascultat un pic din această informație pe care mi-a citit-o, după care am strigat la mama să se oprească. Intrasem în transă profundă. Am comunicat din nou prin semne. Ochii îmi clipeau de 10 ori pe secundă și cred că am făcut un istoric al călătoriei mele spirituale de până acum. Am arătat câteva etape. La început nu vorbeam, din cauza asta acest limbaj non verbal mi se pare atât de natural. Am arătat foarte des către frunte și creștetul capului, dar și deasupra lui, gesturi pe care nu am știut cum să le interpretez. Am arătat faptul că am folosit sabie și arte marțiale și că alinam durerea oamenilor cu mâna. Dar, la un moment dat, ceva s-a întâmplat pe drumul meu spiritual. Am arătat cu mâna în zona gâtului ca și cum eram sugrumată. După care am spus cu vocea comică: ”Și de atunci am dormit până m-am trezit din nou acum.” Am mai trăit ceva asemănător când mi-a citit sora mea despre Adam și Eva. Azi, totuși, a fost ceva mai profund. Vreo 2 ore mai târziu am retrăit o amintire care nu-mi aparține, în sensul în care nu vine din această viață. Era vorba despre o persoană trezită spiritual pe care semenii nu au crezut-o, pe care au nedreptățit-o, judecat-o, condamnat-o pentru vrăjitorie și, ulterior, ucis-o prin spânzurătoare. În tot acest timp, am comunicat și prin limbajul semnelor. Ba mai mult, am vrut să vorbesc într-un limbaj străin, dar nu mi-l mai aminteam. Trebuie să fi fost limba nativă folosită în cursul acelei vieți din care a izvorât această amintire pe care sufletul meu o păstra în amintirea sa.

După retrăirea acestei amintiri am început să râgâi din nou, masiv. Din păcate, sora mea nu era prin preajmă să mă filmeze, așa că trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că acest episod chiar s-a întâmplat. E extremde dificil de înghițit și mistico-religios în același timp. Dar mă simt tare norocoasă și profund recunoscătoare că sunt conștientă de aceste fenomene spirituale.

Sper ca cineva de la clinică să îmi mai explice pe ici-colo și să mai vorbească cu mine despre aceste lucruri și care să mă îndrume. Dacă se mai întâmplă ceva neobișnuit, vă mai scriem săptămâna viitoare.

O săptămână ușoară.