<>
Vineri, 19 Februarie 2021
– Ajunge cât ai scris despre scena onirică simbolică desprinsă din ”Anatomia lui Grey”. Ai scris suficient de bine. Și, în plus, unele sensuri mai profunde le vei înțelege mai târziu. Acum trebuie să te liniștești. Mâine dimineață vei avea treabă. Va trebui să te rogi pentru cineva, îmi spuse sufletul meu aseară, abia trecând de ora 21:00, când încă mai scriam la scrisoarea intitulată ”Regina dramei pe scena operei contemporane”.
– Pentru cine trebuie să mă rog? am vrut să știu din timp.
– Vei vedea în curând! Nu mai ești un caz disperat care are nevoie de speranță, ci unul care trebuie să ofere speranță, a fost ce mi-a zis sufletul.
– Înseamnă că am iarăși de scris mâine? Are să mi se întâmple ceva în această noapte? am insistat, încercând să îmi trag de limbă inima.
– Întotdeauna ai de povestit ceva și întotdeauna vei avea! adăugă sufletul meu, retrăgându-se după aceea în tăcerea sa.
Așa că, atunci când în cursul nopții mi-am recuperat luciditatea în timpul visului, am înțeles că fusesem avertizată din timp cu un scop clar și în mod intenționat, cu toate că pe moment nu mi-am amintit nimic din avertizările timpurii ale sufletului.
Nu pot descrie primele secvențe ale întâmplării nocturne fiindcă nu mi le amintesc. Firul memoriei începe din momentul în care, separându-mă de grupul cu care eram și îndepărtându-mă de ceilalți ca să mă retrag într-un vast salon bogat ornamentat al unei imense case, am trăit o senzație conștientivă extremm de ciudată și foarte neplăcută, ca și cum un corp energetic cu o vibrație extrem de sinistră și de joasă se alipise de mine, pătrunzându-mi în corp sau, în orice caz, accesând frecvența mea. Într-un fel, aș putea explica prezența aceea atât de odioasăă ca și cum ar fi putut fi o fantomă bântuind imensa casă ce părea a fi un fel de conac foarte vechi, iar puternicul simțământ experimentat atunci, cum că era o forță din exteriorul meu care se lipea de mine, nu mă putea înșela foarte mult. Nu știu cum am reușit să îmi păstrez cumpătul și stăpânirea de sine, fără să nu intru în panică și să nu mă înfricoșez sau să paralizez de-a binelea de frică!
– Dispari! Pleacă de aici, creatură! i-am spus intrusului cu voce fermă și foarte categorică, foarte sigură pe mine.
Dar ce a urmat după aceea mi-a demonstrat foarte limpede că Ființa reală interioară nu avea încă disponibilitate să alunge creatura fără ca eu să nu fi văzut și înțeles înainte cu cine aveam de-a face!
Așa că am fost înșfăcată și târâtă în vizuina creaturii și dată puilor săi pentru a fi devorată. Apariția acelor forme miniaturale de umbre posedând gheare și cioc (și colți???) cu care au început să ciugulească din trupul meu a fost o reală încercare pentru nervi și curaj, dar văzînd și observând suficiente detalii, am fost scoasă de acolo cu multă ușurință, trezindu-mă în trupul fizic.
Mult timp am stat cu ochii deschiși, reflectând la sensul celor întâmplate. Nu vroiam să adorm la loc fără să nu fi făcut măcar o schiță sumară mentală pentru ce se înntâmplase, știind cu deplină certitudine că, îndată ce aș fi adormit, m-aș fi dus tott acolo, în cuibul acela de drăcovenii. Știam că fuseseră euri mentale și schițându-mi o posibilă explicație pentru manifestarea lor, identificându-le în grădina zoologică mentală pe care o port în inconștient, am adormit la loc fără spaimă, așa cum mi s-a întâmplat de atâtea ori în trecut.
Cum era de așteptat, tot în mijlocul lor m-am trezit, însă în acest rând a fost ca și cum eu (sau, mai bine spus, Ființa reală interioară) fusesem cea care pusese momeala, făcând bestiile și sălbăticiunile instinctuale animalice inconștiente să răsară spontan, ieșind la suprafață, la disecția și analiza conștiinței.
Oh, cum m-am luptat cu siniștrii pui mentali, dând iar dovadă de curaj, dar și de nerăbdare, parcă vrând cu orice preț să alung influența vibrației lor din jurul stâlpilor care mă susțin (valorile, codul etic și credințele). Până dimineață am înfruntat formele acestea de energie, când câștigând, când pierzând, rugând-o mereu pe Mama Divină kundalini să îmi sară în ajutor, luptând alături de mine.
Nu fusese ea cea care, în timpul unor atacuri interioare ale relei-voințe, dădu-se curs rugăciunii mele, înmânându-mi spada sa simbolică a puterii sale electrice transcendentale ca să retez picioarele adversarului meu mental care mă batjocorea, eliberându-mi conștiința din temnița sa? Cât de frumos este să privesc la substanța aceea albăstruie a sufletului meu (esența sa) pe care o văd atât de des prinsă în compoziția întunecată a eurilor împrăștiindu-se peste tot în fața ochilor mei, ca și cum sufletul meu este ținut închis într-o butelie din care explodează, eliberându-se! ?
Îmi vreau întregul suflet înapoi și vreau să ucid tot ce este urât, nedemn și criminal în mine, chiar dacă pare o contradicție să folosesc cuvântul ”a ucide” pentru ceea ce se înțelege prin ”eliberarea conștiinței”, temându-mă că dau impresia că numai printr-un fel de violență îți poți recupera sufletul, când îndemnul general al mișcărilor de emancipare și de dezvoltare personală subliniază cu multă emfază importanța iubirii de sine, conform cu următoarea afirmație motivațională: ”indiferent de situația în care mă aflu, mă iubesc și mă accept așa cum sunt”. Se înțelege că trebuie să mă accept așa cum sunt, dar tocmai acesta este scopul exercițiilor practice la care sunt supusă în lumile interne suprasensibile de Ființa mea reală interioară, anume să aflu cine sunt, să mă cunosc cu adevărat pe mine însămi ca să mă pot accepta așa cum sunt! Următoarele versuri pe care le-am auzit în cursul zilei, îm timpul pauzelor luate de la scris, nu pot fi întâmplătoare, întărind afirmațiile mele:
I had visions, I was in them;
I was looking into the mirror
To see a little bit clearer
The rottenness and evil in me.Harvey Danger – Flagpole sitta
Dar toate luptele trebuie luate pe rând spre disecție, analiză și înțelegere și altfel nu se poate, cu toate că imaginea de ansamblu a lumii interioare trebuie mai întâi construită, piesă cu piesă, pentru ca măcar pionii principali de pe tabla de șah să fie aduși în fața judecății conștiinței și înrămați în tabloul suspecților de serviciu! Iar acesta este cel mai rezonabil motiv pe care îl pot invoca pentru care anumite entități mentale au fost dezgropate din inconștient în ultima vreme, neobișnuit de multe la număr, pentru ca eu să pot avea această imagine de ansamblu a întregului păienjeniș și a rețelei pe care le port în vastul labirint mental!
Nu știu cum să numesc creatura dezgropată azi-noapte folosind un singur cuvânt. Era un alt instinct de animal de pradă care ieșise la vânătoare. Ce l-a atras în exterior ca să se manifeste? Mă gândesc că o anumită frazeologie neinspirată folosită de mine în scrisoarea intitulată ”Saltul de credință făcut în numele iubirii” în care, povestind scenele petrecute în interiorul abatorului simbolic, am spus că eurile erau căsăpite și măcelărite unul după altul, transformate apoi în carne tocată bună de dat fiarelor sălbatice ale junglei.
Aceasta a fost momeala întrucât iată că o întreagă familie de instincte de animale de pradă s-a apropiat de masa deliciilor ca să își ia porția!
Aș vrea să mă opresc acum din a mai face asocierea simbolică a acestui instinct cu comportamentul animalelor de pradă, cu toate că originea sa este incontestabil de natură animalică, așa că voi trece direct la caracterizarea foarte sumară a umanoidului care poartă această bestie în inconștientul său.
Vorbesc despre acel instinct care trăiește în orice mamă sau tată care pleacă la muncă departe de casă și familie, abandonându-și copiii sau lăsându-i în grija rudelor, pentru ca, revenită sau revenit în sânul familiei după o lungă absență, să se justifice astfel: ”Dacă am făcut ceva, pentru voi am făcut, ca să vă fie vouă bine! Pentru voi muncesc și trag eu!”
Vorbesc despre acel instinct care trăiește în inconștientul oricărui părinte care, paralizat de neputința de a pune mâncare pe masă copiilor săi, recurge la metode disperate și extreme de a procura hrană (prostituție, corupție, hoție, fraudă, mafie, jocuri de noroc, cerșetorie, etc.).
Vorbesc despre acel instinct care trăiește în inconștientul fiecărui părinte care, aflându-se la un fel de pol opus, nu acceptă sub nicio formă să se preteze la slujbe inferioare, precum femeie de serviciu, măturător, gunoier, ospătar, spălător de vase, zilier, etc., slujbe care i se par nedemne, cu toate că întreaga familie trăiește strict din ajutor social, din șomaj sau din alocația copiilor. Ei sunt aceia care vor aștepta mereu cea mai bună ofertă de slujbă, dar care see vor mulțumi întotdeauna cu ofertele temporare, sezoniere sau pe bază de proiecte la sfârșituul cărora o vor lua de la capăt cu pretextele și justificările vis-a-vis de angajarea într-o slujbă pe care ei o văd nedemnă.
Vorbesc despre acel instinct care trăiește în inconștientul oricărui părinte care, în ziua de salariu, sparge un sfert din bani la cumpărături pentru chefuri, petreceri, mâncare, băutură, etc., ca să facă foamea împreună cu întreaga familie până la următorul salariu, justificându-se că viața trebuie trăită la maxim, că momentul prezent este cel mai bun pentru distracție, etc.
Vorbesc despre acel instinct care trăiește în inconștientul oricărei soții care, vrând să se înconjoare pe sine și pe copiii săi cu lucruri frumoase, cu bunuri, cu achiziții valoroase și alte astfel de lucruri își sacrifică soțul contra unei slujbe bine plătite pentru ca, trezindu-se singură noaptea în pat și într-o căsnicie din care lipsește soțul pe care l-a trimis la produs îl învinovățește pe acesta că nu maai este bărbatul de la început de care se îndrăgostise ea și vrând acum pe unul care să aibă timp pentru ea și copii, îi întoarcee spatele nefericitului soț care până atunci jucase rolul de bancomat.
Vorbesc despre acel instinct care trăiește în inconștientul oricărui copil care, suferind, nefericit și nemulțumit în legătură cu viața, își va blama părinții că l-au adus pe lumea aceasta plină de mizerii în care el nici măcar nu a vrut să se nască, lume în care lui nu i se pune pe masă ceea ce alți părinți pun pe masă copiilor lor.
În fine, vorbesc despre acel instinct care trăieește în inconștientul fiecăruia dintre noi care ne justificăm prin scuza bunelor intenții fiindcă pe toate acestea enumerate mai sus le facem pentru binele și de dragul copiilor noștri!
Și mai vorbesc despre acel instinct care trăiește în inconștientul fiecărui muritor pământean căruia îi lipsește credința că Dumnezeu se îngrijește ca niciunui copil al Său să nu îi lipsească pâinea cea de toate zilele fiindcă, la un nivel mai profund, creaturile care ciuguleau din corpul meu ca să se hrănească erau un simbol pentru credincioșii care mănâncă din trupul Domnului și beau din sângele Lui crezând că aceasta semnifică pâinea cea de toate zilele! Și de ce? Pentru că nimeni nu vrea doar pâinea cea de toate zilele fiindcă vrem mai mult.
Și pentru că vrem mai mult și mai bun, am înțeles că sinistra creatură cu care m-am conectat era lăcomia cu odraslele sale bestiale: invidia, materialismul, risipa.
Mai târziu în cursul zilei am ascultat următoarele versuri într-o melodie, confirmându-mi că identificasem în mod corect sursa egoului ieșit la vânătoare joi noaptea:
Find another place to feed your greed, stay away from me,
While I find a place to restLinkin Park – A Place for My Head
Marius, în confesiunea mea de credință am promis că îți voi mărturisi întotdeauna adevărul, oricât de dureros ar fi. Așaa că, fiind pusă față în față cu această bestie animalică inconștientă, am văzut în ea (meditând și reflectând îndelung) frica pe care o simt față de tine deoarece eu cred că tu ai acest instinct și că acesta este păcatul care te constrânge mental, blocându-te într-o fixație de idee sau de plan și împiedicându-te să vii la mine ca să ridici povara acestei povești de pe umerii mei. Și mi-e frică de tine fiindcă văd în tine pe tatăl capabil să își abandoneze familia de dragul unui dor materialist inconștient și al unei speranțe de mai bine. Și mi-e și mai frică, frică de moarte că eu sunt cea care te-a împins către acest abis fiindcă, vrând cu orice preț să mi se demonstreze că există bărbați capabili să își asume răspunderea pentru partea lor de vină în spinosul caz al păcatului original, te-am trimis pe tine la produs ca să câștigi pâinea cea de toate zilele prin sudoarea frunții, din zori până în noapte, conform cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru bărbat, în vreme ce pedeapsa pentru femeie a fost să nască în chinuri! Eu nu vreau ca tu să fii un magnat sau un baron, ci vreau să știu că nu ești leneș și că ai prefera să mori decât să mă dai altuia pentru ca ție să îți fie bine.
De ce oare am perceput acest eu ca venind din exteriorul meu dacă nu pentru a mi se arăta și pentru a simți în propria conștiință presiunea pe care o pun pe tine și nestatornica mea atitudine datorată faptului că nu știu ce vreau și de ce crezi că l-am izgonit pe acest eu al lăcomiei într-un mod atât de categoric, luptându-mă cu acest instinct întreaga noapte ca să îl înlătur, ca să nu îi dau voie să devină transmisibil prin sânge, pe linia moștenirii genetice? Dacă aș fi putut, aș fi luptat contra acestei bestii și în numele tău și dacă aș putea să îți scot din minte demonii tăi interiori, aș face-o fără nicio întârziere și cu zâmbetul pe buze și cu spada în mână, însă numai împotriva lenei nu pot lupta fiindcă pentru mine este cel mai nesuferit și periculos păcat! Oare tu chiar nu mă crezi că, deși visez și eu ca orice femeie la palate și conace, voi alege mereu hambarul ca prim cămin pentru noi doi? Oare ție nu îți arată Tatăl de ce vorbesc atât de des despre acest hambar? (bine, bine, vreau și o rulotă lipită de hambar; sau de depozit? nici nu știu ce aș prefera mai mult!)
PS: S-a dovedit că persoana pentru care trebuia să mă rog era fetița în vârstă de 4 ani și jumătate a unei foste colege de facultate căreia i-a fost descoperită o tumoare cerebrală de mărimea unui pumn.