<>
”De aceea nu suntem, în lume, decât ceea ce se întâmplă să fim. Un prieten, o dragoste, cărţile, luna de ieri-noapte, astea toate ne construiesc. Noi ne facem din propria noastră risipire. Fiecare om este dezordinea sa.”
Constantin Noica
Marți, 26 Aprilie 2022
Încep să mă capăt cu convingerea că Ființa mea reală interioară caută să acceseze, în subconștientul meu, amintirile și impresiile pe care actele de violență și agresiune la care am fost supusă le-au imprimat în corpul meu de emoții, devenind o sursă din care au izvorât ura mea, mânia și tendința spre violență, fiind mai mult o luptătoare decât o pacifistă.
Dacă în dimineața joii trecute am retrăit încă un alt episod legat de violență și de agresiune și de ură în lumile interne suprasensibile în context cu Silviu și cu relația abuzivă pe care am avut-o cu el, în această dimineață am avut o altă regresie în infernul personal, în regiunea subconștientă unde amintirile legate de agresiune s-au imprimat.
Dar e inutil să mai descriu în detaliu tot ce am simțit. Nu au mai fost bărbați implicați, găști de băieți, etc. Și în ciuda faptului că tot scenariul s-a derulat în bătătura din curtea bunicii care acum stă cu noi, nici imaginea vărului meu nu s-a proiectat în chip simbolic ca să îmi reamintească efectul dezastruos pe care relația de rudenie dintre noi l-a avut asupra mea. Dar cert este că toate impresiile pe care Ființa profundă m-a ajutat să le accesez azi-dimineață emanau multă violență, ură și mânie. Pe oriunde m-am preumblat în acest scenariu oniric, exprimat prin curtea bunicii, m-am simțit tot timpul în pericol, atacată și agresată de forțe imprevizibile asupra cărora nu aveam niciun control.
Iar când m-am trezit, am meditat numai un pic, încercând să dezleg sensul acestei noi trăiri, vrând din toată inima să identific sursa acelor impresii imprimate în subconștientul meu. Și cu riscul de a se râde pe socoteala mea, voi mărturisi că acele impresii ale agresiunii vin din copilăria mea, când adversarii mei în luptă corp la corp nu au fost nici vărul meu, nici alți băieți, ci animalele din curtea bunicilor mei! Vai de mine, că sincer mărturisesc aceste lucruri, descoperind acum, cu multă uimire și surpriză, că acele întâmplări ale copilăriei au lăsat amprente emoționale atât de puternice, creând fundația unor tipare de gândire și de comportament pentru persoana care am devenit mai târziu.
Astfel am descoperit că, fiind atacată de gâște , fugărită de oi și de berbeci, apostrofată de câini, zgâriată de pisici, îmbrâncită de mânji, etc., mi s-a cam împuținat siguranța în proprii pași și în propria persoană, determinându-mă să mă percep drept o victimă a violenței și a agresiunii.
Nu încape dubiu că Ființa profundă mi-a dat accesul la aceste impresii și emoții refulate ca ssă devin conștientă de faptul că am exagerat, de multe ori, dramatismul unor experiențe de viață, cunoscând acum sursa lor subconștientă de proveniență, dar și ca să pot face în continuare haz de necazul meu, dezvoltând și de aici înainte virtutea de a fi senină, mângâind copilul chinuit de altădată cu făgăduința că, de voi fi cuminte și ascultătoare, mi se va dărui abilitatea de a domina natura spre a nu mai fi o victimă a forțelor sale. (joc de cuvinte simbolic, chestiunea pe care o abordez e cu mult mai subtilă și profundă)
Trebuie, totuși, că întâmpin oarecare dificultăți și neplăceri în munca interioară, fapt pe care Ființa profundă mi l-a adus la cunoștință prin această poantă hazlie. Dacă nu am avut niciun talent, în timpul copilăriei, să stăpânesc animalele din curtea bunicilor, mi se pare peste putință acum să îmi domesticesc instinctele inconștiente animalice sau să le țin sub control măcar, forța lor imprevizibilă atacându-mă pe nepusă-masă, agresându-mă și dominându-mă, fapt care îmi displace profund, profund, acest fapt insolit de a mă ști sub puterea unor canine și a unor feline inconștiente, în loc să fie invers.