oct. 112021
 

<>

Sâmbătă, 09 Octombrie 2021

În cursul acestei dimineți tatăl meu a făcut stop-cardiac și a fost dus de urgență cu salvarea la spital. S-a încercat să fie resuscitat, dar în cursul serii s-a stins din viață. Și-a petrecut ultimele 2 săptămâni în spitalul din Brăila și în 2 spitale din București unde a suferit câteva intervenții delicate pe inimă care erau menite să îi salveze viața. Toate au părut destul de bune la București, așa că a fost externat miercuri dimineața.

Întors acasă, s-a simțit destul de bine, dar în această dimineață i-a scăzut drastic pulsul, pierzându-și cunoștința. Paramedicii l-au dus la spital, dar am fost anunțate telefonic de la spital că nu s-a mai putut face nimic pentru el.

Tatăl meu a murit azi, 09 Octombrie 2021.

Luni, 11 Octombrie 2021

Au trecut aproape 40 de ore de la decesul tatălui meu, iar lucrurile acestea devin din ce în ce mai greu de suportat. După ce am primit vestea sâmbătă seara, am crezut până dimineață că se fac glume pe seama mea. Se mai râde pe socoteala mea, așa că am crezut că asta se întâmpla. Dar nu a venit nimeni să îmi spună că totul fusese numai o glumă proastă și ordinară. Apoi am sperat ca tata să fie unul din acele cazuri miraculoase de oameni care au murit și care s-au sculat din coșciug chiar în toiul slujbei de înmormântare, dar au trecut mai bine de 40 de ore, iar el nu s-a mai întors înapoi la noi ca să ne bată la cap cu ipohondriile lui care ne-au adus de multe ori în pragul disperării. Nu, de data aceasta nu a mai vrut să se întoarcă de la spital.

Nu am putut să dorm deloc în cursul nopții dinspre sâmbătă spre duminică. A fost așa de straniu! În cursul dimineții de miercuri am avut un vis în care s-a derulat o melodie pe care o cunoșteam. După ce m-am trezit am urmat indiciile din acea melodie ca să ajung la concluzia că Divinitatea interioară mă avertiza că sâmbătă noaptea aveam să stau de veghe și că era important să rămân trează. În mod evident, am interpretat cu totul altceva, crezând chiar că era vorba despre un test ce urma să se pună în practică sâmbătă noaptea. Dar greșisem, nu intuisem toate indiciile care îmi fuseseră lăsate în acea melodie. Numai ieri am verificat totul ca să ajung la numărul 3610 care poate fi ușor interpretat ca 09.10, număr la care era melodia următoare:

Bărbatul din videoclip nu se mai întoarce, iar unele din versuri sunt destul de concludente. Fusesem avertizată, prin urmare, că tata avea să se stingă din viață. Dar chiar dacă aș fi intuit din timp sensul acestor indicii, descoperind restul mesajului de la Tatăl intim între miercuri și sâmbătă, aș fi presupus că era vorba numai despre vreo precizare simbolică și metaforică. Am interpretat atât de des toate acestea în mod greșit! Iată că până și porumbelul alb trimis de Spiritul Sfânt la ferma noastră chiar înainte de Sfânta Maria Mică a fost prevestitor de rele, când eu m-am agățat cu dhearele și dinții de această mică întâmplare, dorindu-mi atât de mult să fie un semn de bună-vestire. Dar nu a fost. Poate că ar fi trebuit să acord mai multă importanță faptului că porumbelul ne fusese trimis cu aripile tăiate. Dar atât de mult mi-am dorit să fie un semn de bun augur că acum mă jenez din cauza naivității mele. Și dacă aș fi intuit din timp sensul real al avertizării de miercuri dimineață, aș fi putut oare face ceva ca să fi modificat cursul evenimentelor, când a doua zi după moartea tatălui meu mi se spunea că ”this is bigger than us”?

Așa am stat de veghe în acea noapte de sâmbătă spre duminică, în condiții emoționale și mentale foarte vulnerabile. Dar nu degeaba mă avertizase Ființa profundă să stau de veghe în cursul acelor prime ore de după aflarea veștii că tatăl meu murise. Demonii interiori sunt creaturi fără scrupule, iar cei 3 trădători sunt din cei mai periculoși demoni. Stăteam cu mama în pat care reușise să adoarmă după ce luase un calmant pentru liniștirea nervilor. Eu am refuzat să iau. Dar oboseala mă ajungea și pe mine din urmă, așa că am început să picotesc, în timp ce mama dormea lângă mine. Și nici nu ațipisem bine că am fost întâmpinată la ușa somnului de imagini gingașe și de o voce blajină aparținând unei prezențe foarte ademenitoare. Mă mângâia și mă alina împăciuitor, dându-mi impresia că era o prezență venind din Ființa profundă, din Tatăl. Mi-a spus cu multă delicatețe că din poziția în care mă aflam, fiindu-mi furată prezența tatălui meu care tocmai murise, îmi putea împlini 3 dorințe pe care le aveam, oricare 3 dorințe, oricât de intime și de profunde. Eram totalmente vrăjită de dulceața împăciuitoare a acestei prezențe încât i-am cerut ca sufletul tatălui meu să fie găsit în dimensiunea astrală și ajutat să se trezească și să primească învățătură. Apoi i-am cerut ca eu și sora mea să întâlnim bărbați cumsecade cu care să ne căsătorim. Și am adăugat că nu exista nicio ordine în lista ceelor 3 dorințe ale mele, tatăl meu mai ales era cel care avea prioritate. Dar sufletul meu, stând de pază, mi-a spus atunci de câteva ori:
– Întreabă-l cine este! Întreabă-l cine este!
– Cine ești? am spus, dând ascultare sufletului meu. Cine ești? Cine ești? am repetat.

Dar nimeni nu a vrut să îmi răspundă. Iar senzualitatea acelor imagini a dispărut, prezența însăși s-a dispersat ca un fum, scufundându-se la loc în mormântul său din măruntaiele inconștientului.

Căci fusese demonul dorinței, acel Iuda pe care îl port în adâncurile psihicului, ca oricare muritor umanoid ca mine. Profitând de vulnerabilitatea mea, acest trădător mental căuta să facă pact cu tenebrele pentru o răsplată nemeritată. Vrând să îl facă manifestat pe tatăl meu, sugerându-mi subliminal că îi stătea în putere să îl aducă înapoi, eul nu căuta decât să se facă transmisibil pe calea moștenirii genetice, coborând de la tatăl meu la copiii mei și ai surorii mele, sub pretextul că astfel am fi păstrat vie amintirea tatălui meu în imaginile copiilor. Și fiindcă nu mi-a răspuns la întrebarea ce i-o pusesem, mi-am înțeles un pic mai bine slăbiciunea și vulnerabilitatea, ducându-mă în patul meu în care m-am ghemuit sub pătură, rămânând trează până dimineața. Mă temeam foarte mult să nu fac și alte greșeli, căzând în plasa propriei nesimțiri, ignoranțe și prostii. Dar mai ales de propria nesimțire și nepăsare mă temeam cel mai mult.

De-abia în jurul orei 09:00 am ațipit cu adevărat, trezindu-mă la 10:40. Numai corpul fizic adormise fiindcă sufletul continua să fie treaz. Și cât a ținut această odihnă pentru corp, mi-am văzut și simțit Ființa profundă veghind îndeaproape asupra mea și asupra stării emoționale și mentale în care mă aflam. Căci câte greșeli, câte greșeli nu poți face când ești vulnerabil și copleșit de tristețe și de durere! Și cât a ținut somnul meu, Monada mea Divină S-a proiectat sub forma unei stele, urcând pe cerul interior și strălucind intens pe acesta, emanând atâta lumină în jurul Său încât mi-a modificat percepția asupra spațiului cuprins în universul interior care mi s-a părut pentru prima oară foarte, foarte mare, fără limite și granițe! Iar Lumina Ființei profunde a lucrat pentru mine ca cel mai de soi calmant fiindcă mi-a arătat că nu am rămas fără de tată pe lumea aceasta.

– Există și frumusețe în munca interioară, mi-a transmis Steaua din Cer sub forma unui gând telepatic, însoțindu-Și cuvintele cu imagini explicative care m-au ajutat să rămân alertă în lumea interioară întrucât începusem să dau semne de oboseală și de somnolență, pierzând legătura cu Ființa profundă și picând în visare.
– Te rog din toată inima, arată-mi ce este frumos în munca interioară, am cerut Ființei profunde, jinduind să aflu.

Atunci mi-a arătat imaginea picioarelor unei femei care înainta pe un drum pe care niciun om nu s-ar încumeta să o apuce decât cunoscând răsplata ce avea să îl aștepte la capătul drumului. Căci drumul era strimt, abrupt, nepavat, plin de pietre și de piedici și de pericole, iar tălpile femeii erau goale. Numai un kilometru de ar fi înaintat că și-ar fi zdrelit și zdrobit picioarele din cauza pietrelor de pe drum, drumul ascuns al tăișului de cuțit.

– E limpede că îmi arăți că și femeia poate face drumul inițierii spre a se întoarce la sânul Tatălui. Nu neg că există frumusețe în această imagine care mă încurajează, dar te rog din toată inima mea, mai arată-mi frumusețea în munca interioară, am rugat pe Maestrul interior să mă instruiască.

Atunci mi-a arătat că drumul plin de primejdii, de suferințe și de cazne al tăișului de cuțit pe care o pornise femeia de la început nu era un drum totalmente sterp, precum sunt potecile abrupte de munte. Pe alocuri mi se arăta că pe drum răsăreau plante și buruieni cu frunze lungi și late din care femeia își putea împleti bandaje, înfășurându-și labele picioarelor și mergând tot înainte pe drum. Și câtă nevoie avea biata de ea de această încălțăminte fiindcă pericolul care se ascundea pe drum era monstruos! Toate primejdiile care se vedeau limpede la lumina zilei erau ușor de evitat, dar ce mi-a arătat Ființa profundă că se ascundea printre aceste repere exterioare vizibile a fost cutremurător! Căci umbre ale tenebrelor se târau printre pietrele d pe drum, urmărind cu ochi înveninați și pofticioși la ființa vie care pășea deasupra lor, perturbându-le lăcașurile.

Dar mi-e cu neputință acum să descriu cu și mai multă precizie nota aceasta extrem de expresivă a imaginilor pe care Ființa profundă mi le-a arătat ieri dimineață ca să mă îmbărbăteze și ca să îmi dea curaj, acestea fiind puternic simbolice. Din perspectiva dispariției tatălui meu, toate aceste încercări ale Maestrului intim din ultimele luni de a-mi face cunoscut faptul că trebuie să fiu mai puternică, mai curajoasă, mai vitează și mai luptătoare, deci mai bărbată, capătă o altă semnificație acum. Mă pregătea din timp pentru această zi. Iar azi are să fie mai greu decât ieri fiindcă de-abia azi se va ține slujba de înmormântare. De-abia azi voi intra în contact cu trupul rece, rigid și neînsuflețit al tatălui meu și numai acest lucru mă face să mă simt întoarsă pe dos. Iar mâine are să fie și mai greu decât azi fiindcă mâine va fi înmormântat în satul lui de baștină.

Și nu îmi vine să cred, nu îmi vine să cred că tata este un om pe care nu am să îl mai văd niciodată în forma sa fizică din carne și din oase. Și nu îmi vine să cred că nu mi-am recuperat nici acum vederea ca să îl mai fi putut vedea o ultimă oară, ca să îi fi putut face o bucurie în această viață în care nu am fost decât o dezamăgire pentru tatăl meu, bietul și bunul meu tată care mi-a spus de atâtea ori că indiferent ce aș face sau cum aș ajunge el avea să mă iubească oricum! Iar eu cu ce l-am răsplătit? Cu minciună, ură, trădare, calomnie și bătaie de joc. Și cu crimă fiindcă de un milion de ori l-am ucis pe tata urându-l pentru lașitățile lui, pentru capriciile lui și pentru toanele lui, pentru obiceiurile lui și pentru fixațiile lui.

Și de aceea sunt o nenorocită.

You took the tunnel route home.
You’d never taken that way with me before.
Did you feel a need for change?
Apologies on your fingernails,
Love flickered in the city of lights
Like intermittent radio waves.

I don’t need your tears
I don’t want your love
I’ve just got to get home.

And I feel like I’m breaking up
But I wanted to stay.
Headlights on the hillside
Don’t take me this way.
I don’t want you to hold me
I want you to pray,
‘cause it’s bigger than us.

You went where the horses cry
You’d never taken that way with me before.
Did you feel a need for a change?
Guilt smeared across your lips
I was tired and cold from the window.
You’re tired nothing has changed.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.