<>
Luni, 06 Septembrie 2021
Acum că mi-am mai venit în fire, hai să reiau firul celor petrecute săptămâna trecută în lumile interne suprasensibile.
Era deja marți seara, iar eu eram încredințată că avusesem de-a face cu omologul Ființei profunde în Loja Neagră cu o noapte în urmă, dar nu îmi puteam încă explica rostul acestor întâmplări, toate semănând a atacuri din partea energiilor tenebroase. În urmă cu numai câteva zile trăisem înfricoșătoarea experiență a nebuniei, iar acum această ciudată experiență legată de Loja Neagră. Nu puteam decât să întreb cu insistență Ființa profundă să îmi explice sensul acestor trăiri. Târziu în cursul nopții, meditând (meditație despre care am scris succint și în compunerea anterioară), Ființa reală interioară mi-a răspuns, făcându-mi cunoscut faptul, prin gesturi și imagini de care s-a folosit ca să îmi explice, că toate aceste fenomene erau un rezultat a lucrării Sale în interiorul meu. Nu făcuse decât să are cu plugul său în pământul meu filozofic, însă nu peste tot în acest pământ, ci în canalul rece, cuțitele plugului Său scoțând la suprafață, în timpul arăturii, ceea ce îndeobște găsești în pământul scormonit mai adânc: viermi, râme, larve, vizuini de orbeți, de șobolani și de alte viețuitoare de acest soi. Dincolo de metaforă, Ființa profundă mi-a precizat că ce făcuse fusese să împingă limita mea de toleranță legată de munca interioară peste ceea ce credeam eu că pot să suport, dând astfel curs și solicitării mele de a duce munca interioară pe o treaptă superioară și mai solicitantă. Era o inevitabilitate ca, săpând și mai adânc în mormântul inconștientului, să nu iasă la lumină rădăcinile putrefacte ale suferințelor și obsesiilor mele.
– Maestre, Maestre, înseamnă că voi mai avea astfel de episoade în cursul următoarelor zile? mi-am întrebat Ființa reală profundă.
Ca răspuns nu am primit decât tăcere. Răspunsul era evident.
Așa că, atunci când a doua zi, în cursul zilei de miercuri, am început să am iarăși dureri de cap foarte acute, m-am oprit locului ca să observ că durerile mele de cap nu se datorau căldurii sau altor cauze, băgând de seamă că o forță electrică scormonea în moalele capului meu, în zona aferentă chiasmei optice, undeva în spatele nasului, chiar în acel punct în care Spiritul Sfânt operase anterior, undeva în luna iunie.
– E clar, în noaptea aceasta iar voi trece printr-o experiență dezagreabilă, mi-am zis în sinea mea, recurgând la repaos ca remediu pentru durerea de cap contra căreia niciun medicament n-ar fi funcționat.
Și cu toate că fusesem pevenită în legătură cu posibilitatea unui nou contact cu întunericul din mine, nu am fost nicidecum pregătită pentru ce avea să mi se întâmple. Dacă în cursul celorlalte săpături Ființa profundă a arat cu plugul Său în habitatul râmelor și al viermilor și în vizuinile de șobolani, miercuri noaptea tăișul plugului Său a străpuns găurile de vipere. Și ce am experimentat acolo a fost curată frică. Nu a fost necesar să văd decât o singură umbră foindu-se în preajma mea și nu a fost necesar să percep decât pentru o singură fracțiune de secundă emanația energetică a acelei umbre ca să îngheț de frică și ca să fac tot posibilul să revin în stare de veghe, departe de acest simț suprasensibil intern care mă face să percep energii și vibrații ale eterului în timp ce corpul fizic doarme. Nu vreau să mai descriu și celelalte senzații experimentate în cursul acestui contact cu cuibul de vipere în care Ființa profundă Și-a împins lamele plugului. Suficient de știut este faptul că mi-a fost foarte frică. frică până și de umbra mea, frică până și de cea mai banală sugestie cu conotație percepută ca negativă, frică până și de cea mai banală asociere negativă de concepte, precum: „șarpele este rău, orice șarpe este rău înntrucât șarpele edenic este însuși Diavolul; prin urmare, orice reprezentare imagistică conținând orice fel de șarpe este de proveniență diabolică și trebuie respinsă cu dârzenie, etc…„
Nu am deschis întâmplător subiectul legat de simbolul șarpelui întrucât experiența în sine a avut legătură cu acest simbol și cu frica ancestrală față de șarpe moștenită din câmpul inconștientului colectiv. Ori această frică lipsită de discernământ împiedică un contact direct cu Mama Divină Kundalini a cărei expresie simbolică universală este, printre altele, cea a unui șarpe.
Cât de rău mi-a părut odată văzându-mă revenită în corpul fizic. Iar fugisem de spaimă în fața încercării, cu toate că spaima mea se datorează mai puțin lipsei mele de dorință de a lupta, ci mai degrabă percepției pe care o am asupra acelor emanații energetice pe care nu le pot suporta nici măccar timp de câteva clipe fără să nu simt că mă dezechilibrează, că mă amorțesc, că mă paralizează, că îmi fură discernământul și voința și că, în fine, mă adorm, mă otrăvesc. Cât am stat cu ochii deschiși după această experiență m-am rugat Maesttrului interior, cerându-I să mă învețe procedura practică prin care aș putea rezista în cursul unei astfel de încercări, evitând să mai percep acea vibrație dezagreabilă de care fug de groază, dar răspunsul primit de la Ființa profundă a fost atât de puternic simbolic încât mi-ar trebui cunoștințe temeinice asupra anatomiei corpurilor existențiale interne ca să pot explica ceea ce, în mod straniu, am înțeles totuși, unele din aceste lucruri ținând de centrul instinctiv al mașinăriei umane.
Mai târziu în cursul nopții am mai avut un episod deosebit de important ai căror stimuli mi-au scos la lumină o suferință pe care cu greu pot să accept să o văd, să o simt, să o percep, să accept că încă mai există în sufletul meu, că nu s-a vindecat deloc. Și totul a avut legătură cu Silviu și cu temnița în care am stat închisă cu el timp de 5 ani. Când toate condițiile vechii legături cu el au fost replicate, iar eu am început să mă comport întocmai cum mă comportam în preajma lui, psihicul meu a absorbit și ultima picătură, cedând conform fenomenului bine-cunoscut. Iar fătuca aceea neputincioasă care am fost lângă el a ieșit la lumină din mormântul său ca să îi văd nervii distruși de la ceartă, scandal și bătaie, căci ce am simțit în interiorul acelei suferințe au fost nervi distruși, pisați și tocați în mod deliberat de către Marea Lege pentru ca mie să îmi fie pisat, tocat și distrus un demon interior pe care Ființa profundă nu a întârziat să mi-l pună în fața ochilor după ce a tras cortina peste scena supliciului meu pe care relația cu Silviu l-a simbolizat. Căci întunericul din mine era mult prea primejdios ca să fie lăsat în voia sa pentru ca eu să pot spune acum că nu meritam să trec prin această experiență atât de dureroasă a cărei amintire odioasă a ieșit iarăși la lumină și în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, dar până la acea regresie mai am de trecut în scris câteva impresii și deducții ale zilei de joi.