nov. 202021
 

<>

Vineri, 19 Noiembrie 2021

Am lăsat aceste câteva zile să treacă la mijloc fără a mai descrie continuarea experienței mistice ce mi-a fost dată în noaptea dinspre luni spre marți, acordându-mi acest interval de timp ca să mă reculeg fiindcă sarcina de a descrie (dar mai ales de a traduce) detaliile acestei experiențe este o adevărată provocare fiindcă întregul context a avut un puternic caracter simbolic, însă pentru mine simbolismul unui lucru poate fi ușor definit în următorii termeni, sufletului revenindu-i misiunea de a traduce simbolul în acțiune:

”Tot ce-i vremelnic
E numai simbol.
Inaccesibilul
Faptă devine-n ocol.
Inefabil deplinul
Izbândă-i aci.
Etern-femininul
Ne-nalţă-n tării.”

Johann Wolfgang von Goethe – ”Faust”

Despre noaptea dinspre luni spre marți am scris deja în ultima mea scrisoare în care am povestit numai ce cred eu că a fost o întâlnire cu sufletul tatălui meu decedat. De ce spun că numai ”cred”, iar nu că am deplina convingere? Răspunsul este destul de simplu. Având atât de multe experiențe spirituale din cele mai diverse, mi s-a îngăduit să observ că sursa care generează conținutul deosebit al unei experiențe dincolo de zidul somnului nu este întotdeauna sufletul sau Ființa profundă, inconștientul putând tot atât de lesne genera imagini deosebite, folosindu-se de funcția sa ideoplastică de a reda în mod mecanic ceea ce a memorat. De aceea mi-e de multe ori lehamite de noțiunea de ”simbol” întrucât îmi dă puternica sugestie de abstract, de lipsă de acțiune, iar din aceasta lipsă de izbândă. Câtă vreme voi privi la toate acestea numai din prspectivă simbolică, căile de acces către interior vor rămâne mereu închise, iar de sursa acestor proiecții onirice ar fi exclusiv ideoplasticitatea inconștientului, atunci cu adevărat nicio cale nu se va mai deschide în veci! Dar pentru că noaptea a continuat să se exprime în chip mistic în Universul interior, ceea ce dovedește că Ființa mea profundă m-a vegheat pe parcursul orelor de somn, îmi voi îngădui să cred că, într-adevăr, pe sufletul tatălui meu l-am întâlnit în acea noapte!

Îmi amintesc despre acea noapte că stăteam cu ochii deschiși, dar că nu aveam propriu-zis percepția spațiului și a timpului. Nu vedeam nimic altceva decât obișnuitul joc al pixelilor din ochii mei, deci trebuia să fi fost în stare de veghe, întinsă pe patul din dormitorul meu. Dar nu reușeam să conștientizez acest fapt. Atunci brațele mele au început să se miște dincolo de voia mea și de acțiunea mea deliberată, fiind activate de către Ființa mea reală interioară care se folosea de mâinile mele ca să execute semne și gesturi magice. Era o splendoare să simt într-un mod atât de intim acțiunea plină de eleganță și de măiestrie a Ființei profunde din brațele mele, acest fapt în sine trezindu-mă din ciudata stare în care fusesem surprinsă. Dar un gest ritualic dintre toate mi-a atras atenția,, neliniștindu-mă. Căci am văzut în el știința Maestrului interior care poate deschide poarta către infernul prsonal cu scop practic. Era același gest pe care mi l-a predat de multe ori înainte, învățându-mă să cobor în tenebre din proprie voință și în mod deliberat ca să îmi confrunt demonii interiori. Însă acum deschiderea acestui portal era executată direct din stare de veghe, iar contextul tenebros în care am coborât după ce trupul fizic a adormit a fost atât de deosebit, încât mi-a devenit perfect de limpede de la acea experiență încoace că totul fusese indus în mod intenționat și deliberat de către Ființa profundă pentru ca eu să extrag o învățătură extrem de prețioasă despre munca interioară făcută până în clipa de față, muncă ce a avut până acum un puternic caracter general, de ansamblu.

Dar înainte de a trece la descrierea propriu-zisă a experienței mistice primite în urmă cu câteva zile, țin să aștern în scris câteva cuvinte, destul de tehnice, despre ceea ce definește conceptul de ”împărăția Cerului”, cunoscut în toate religiile și învățăturile spirituale, concept care nu are nevoie de nicio descriere din partea mea ca să fie înțeles căci fiecare muritor trebuie să fie în stare să înțeleagă că Împărat în Împărăția Cerului este Tatăl, Cuvântul fiind instrumentul prin care Voia Sa se transpune în acțiune, restul ființelor cosmice, de la cele mai mici, până la îngeri și arhangheli fiind slujitorii Tatălui. Toate acestea descriu macro-cosmosul în sens pozitiv. În baza legii analogiilor filozofice, trebuie avut în vedere că tot ce se află în macro-cosmos își află proiecția, reflexia intimă în micro-cosmosul om. Cu alte cuvinte, Împărăția Tatălui Cosmic își află un corespondent în Universul interior al fiecărei Ființe, însuși micro-cosmosul om putând fi definit ca ”micro-împărăția Tatălui care se află în ascuns”, în interiorul căreia Tatăl intim al fiecărei ființe guvernează în propriul templu intern, celelalte aspecte ale Ființei intime (corespondente ale forțelor cosmice în micro-cosmosul om) slujesc Tatălui și Voii Sale. În afara acestei corespondențe, mai există una, una destul de frapantă care i-a împins pe cei mai mulți gânditori, filozofi și teologi să gândească în termenii bi-polari de ”bine” și ”rău”. Căci a doua corespondență a Împărăției Tatălui se proiectează în sens negativ, în baza legii dualității lucrurilor! Tot ce este conștient, pozitiv și trezit în lumină își are omologul egal în inconștient, în negativ și trezit în întuneric. Altfel spus, Împărăția Tatălui își are o versiune negativă atât în macro-cosmos, cât și în micro-cosmosul om, în acesta din urmă guvernând toate aspectele cosmice ale Ființei profunde, dar inversate în sens negativ, deci curgâmd în jos. Această împărăție a Tatălui inversată cu susul în jos este nimic altceva decât egoul intelectual, în vreme ce termenii de ”bine” și de ”rău” sunt numai niște iluzii fabricate de ignoranță căci ”pozitiv” nu înseamnă ”bine”, ci ”divin”, iar ”negativ” nu înseamnă ”rău”, ci ”natură animalică”. Iar ceea ce nu este divin în micro-cosmosul om este instinct animalic, făcând din om nimic altceva decât o specie evoluată de mamifere posedând proprietatea de a gândi, deci de a avea intelect.

Acestea fiind enunțate, mă voi întoarce acum la experiența din cursul nopții dinspre luni spre marți în timpul căreia am coborât în mormântul propriului inconștient, atât de mult am coborât încât am atins cu tălpile scoarța pământului arhetipal al acestei împărății a Tatălui care se află inversată, în contrast deplin cu adevărata Împărăție a Tatălui care se află în ascuns, în interiorul fiecărei ființe umane. Căci, în fond, această împărăție polarizată în sens negativ în inconștientul fiecărui om este un arhetip cosmic, deci găsindu-se în chip mai mult sau mai puțin activ în psihicul fiecăruia dintre noi, precum un tipar, o matrice.

Coborârea în această regiune a propriului inconștient a început în acea noapte în maniera plină de umor negru al Maestrului meu interior care mi-a dovedit de o multitudine de ori că auto-disciplina, auto-perseverența și auto-severitatea îi sunt trăsături caracteristice. Divinitatea interioară mi-a dovedit că nu posedă milă, compasiune și toleranță pentru egoul animalic pe care îl port în propriul inconștient fiindcă această bestie instinctuală mă face să fiu animal, nu om autentic, în adevăratul sens al cuvântului. Și conducându-mă în jos în acea noapte, mă mâna din spate cu biciul Său, biciul Voinței Sale! Desigur, aș putea extrage un sens simbolic din acest început al coborârii în împărăția tenebrelor, dar trebuie să clarific în confesiunea mea ceea ce am vrut să spun în primele paragrafe despre chestiunea simbolului, vrând să spun prin aceasta că dincolo de ideea de a-ți biciui mintea cu biciul voinței ca să o domini la modul simbolic, Ființa mea profundă se ocupă intens și asiduu să transmute simbolul în acțiune, în faptă, pentru ca adevărul revelat de simbol să izbândească. Iar biciul pe care îl mânuia mi-l plesnea în ochi, iar asta cu atât de puțină îngăduință și compasiune încât m-a forțat să bat în retragere, să mă duc, deci, spre interior ca să mă ascund de amenințarea acelui bici al voinței Sale!

Dar absorbția mea spre interior, spre profunzime și spre adânc a fost cumplit de odioasă și de oribilă! Nicio percepție legată de emanațiile energetice și vibraționale ale acelor regiuni ale propriului inconștient nu îmi era străină, dar în acest rând ceva a fost, totuși, destul de diferit. Căci dacă până acum eurile s-au exteriorizat în afara mea în spațiul abisal pentru ca lupta să se ducă între doi adversari bine definiți și delimitați, în cursul acelei nopți percepția mea a fost destul de diferită fiindcă mă identificam cu tot ce am întâlnit pe cale, eu eram tot ce era acolo, eu eram însuși împăratul suveran al acelui întreg spațiu! A fost cumplit pentru suflet să parcurgă această coborâre din treaptă în treaptă, până ce am atins cu talpa scoarța pământului conceptual al împărăției ideoplastice elaborată de inconștient căci am simțit tot timpul puternica incompatibilitate dintre anatomia conceptuală a ideii de suflet și structura internă a acelui tărâm în care am simțit în mod intim și profund că nu am ce căuta, motiv pentru care m-am simțit tot timpul ca și cum tot spațiul acela căuta cu orice preț să mă alunge din interiorul său, să mă excomunice fiindcă ce eram eu, anume esență divină conștientă de mine însămi, constituia un pericol pentru însăși rațiunea de a exista a acelui tărâm! Și cum nici eu nu puteam suporta toate acele dezagreabile percepții despre care am vorbit, am căutat să mă trezesc, revenind în stare de veghe. Dar Ființa profundă continua să mă mâne cu biciul Voinței Sale, obligându-mă în mod silnic să mă identific cu anumite aspecte ale acestei regiuni a inconștientului meu spre a mă ajuta să rezist un pic mai mult acestei încercări la care mă supunea, așa că de la un timp percepțiile mele s-au modificat întrucâtva, așa că am lăsat acele expresii mentale inconștiente să se reflecteze în mine, gândind gândurile lor și simțind emoțiile lor. Și din atâtea emanații mentale, una era mai puternică, mai intensă, mai dominatoare. Și când acel eu s-a răsfrânt în mine, m-am perceput ca fiind suveranul, împăratul acelui tărâm care îmi apărea ca un domeniu împărătesc obișnuit, posedând o curte, sfat domnesc, slujitori, etc. Și ce straniu, cât de straniu m-am simțit, Bunule Dumnezeu, căci timp de multe clipe la rând începusem să trăiesc cu impresia că fusesem în poziția de conducere supremă a unui teritoriu, deci un împărat, într-o viață anterioară, atât de deplină era identificarea mea cu acea structură psihică pe al cărei canal coborâsem în mormântul inconștientului meu!

Atunci am privit la împărăția asupra căreia domneam, văzând prin ochii acestui împărat și gândind cu mintea sa, iar tot ce era de jur-împrejurul meu exprima haos, neorânduială, anarhie. Guvernam peste un tărâm nestatornic și instabil, iar ființele la care mă uitam care îmi erau slujitori și ale căror gânduri se proiectau în mine însămi mi-au apărut tulburate, în dezordine, agitate, cuprinse de panică și de spaimă, complotând în mare taină ca să mă trădeze, ca să mă alunge din împărăție, detaliu care a accentuat foarte mult percepția dualistă asupra lucrurilor. Fiindcă în acel moment se urzea ca atât sufletul, cât și împăratul să fie izgoniți! Și nimic din spaima aceea nu venea din cuvântul, din hotărârea și din acțiunea mea asupra slujitorilor mei, căci altceva cutremurase pământul acestui tărâm al inconștientului, generând acea nemaipomenită stare de alertă din jurul meu. Și lasă-mă să mă exprim cât mai limpede cu putință ca să mă fac înțeleasă că era o zarvă cumplită, ca în vreme de război!

Dar eu, sufletul, nu eram decât un grăunte minuscul de potență divină în acest vast tărâm care tot timpul a continuat să încerce să mă excomunice în afara granițelor sale. Și pentru că nu am mai rezistat în interiorul acestor percepții care mă dezechilibrau, m-am simțit făcând drumul întors, dinspre ultimul strat al inconștientului către starea obișnuită de conștiință, iar curând după aceea m-am trezit în corpul fizic, fără să mă simt peste măsură de înspăimântată, deși sincer voi mărturisi că nu mi-am dorit absolut deloc să mă întorc la somn ca să nu mă întorc în acest straniu tărâm în care pătrunsesem pentru prima oară și pe care nu îl tradusesem încă din simbol în sens inteligibil. Dar incontestabil era faptul că Ființa profundă tăiase cu spada sa o potecă în propriul inconștient pentru ca eu, călăuzită de Intim, să am știință despre inteligența malignă din propriul psihic. Și drept voi mărturisi că a fost pentru mine o teribilă revelație să primesc înțelegere asupra acestei inteligențe maligne organizată în propriul inconștient sub forma unei împărății, cu un împărat pe tron, cu intrigă de curte, cu slujitori complotiști și cu sfetnici trădători, etc., toate acestea alcătuind imaginea de ansamblu a egoului intelectual, imagine de ansamblu la care Monada mea Divină a lucrat cu un incredibil zel, zi și noapte, timp de mai bine de 5 ani, ca să mi-o releve! Și ca să o înțeleg, căci nu mai am niciun pic de dubiu că acesta a fost rostul muncii interioare din ultimii ani, anume revelarea celor două împărății interne, una fiind, negreșit, a Tatălui intim!

Cine putea fi cel de-al doilea împărat, acela cu a cărui minte am gândit și prin ai cărui ochi am văzut? Nu voi da niciun pas înapoi în convingerea mea fermă că acest împărat este demonul interior care singur s-a auto-proclamat suveran și stăpân peste ceilalți, demonul Taj pe care l-am confruntat la începutul acestui an și care nu este nimeni altcineva decât demonul dorinței, deci unul din cei trei trădători și expresia lui Iuda în micro-cosmosul om. Mă folosesc de toți acești termeni deosebit de tehnici ca să descriu această deosebită experiență deoarece ea a avut un puternic caracter teoretic și simbolic, chiar dacă am ajuns pe acest tărâm prin practică. Dar altfel cum să explic ce am văzut și am simțit în cursul acelei nopți, acest adevăr irefutabil despre împărăția Tatălui întoarsă cu susul în jos în care un împărat domnea, incontestabil, peste întregul ținut? Și cum aș putea să traduc convingerea mea deplină că acest împărat al tenebrelor era dorința dacă nu apelând la vocea intuiției, vocea Tatălui din interiorul fiecăruia? Iar adevărul, dincolo de orice ficțiune, este că am experimentat în mod direct și intim mecanismul arhetipal al demonului dorinței, în contrast cu Ființa profundă, cu Intimul! Însă adevărul cu adevărat indisolubil a fost să aflu, în chip atât de direct și de profund, că dorința contrazice însăși rațiunea de a fi a sufletului, a celui adevărat și autentic, a cărui existență se fondează exclusiv pe Voia Tatălui, iar nu pe dorința personală și pe pasiuni. Realmente, trebuie să depun mărturiee despre acest adevăr pe care l-am trăit aceste zile, neputând încă șterge din memorie acea deplină incompatibilitate dintre sufletul meu și demonul dorinței pe care am simțit-o, dorința cu caracter de interes personal fiind extrema opusă a Voii lui Dumnezeu.

Și iată că tocmai educarea sufletului spre a adopta în profesiunea sa de credință valoarea că este imperativ ca Voia Tatălui să se facă în detrimentul voinței personale, al interesului particular și al ambiției era cutremurul care zguduise în chip atât de profund împărăția tenebrelor, cauzând agitație, spaimă și panică în întreaga armată de demoni interiori, în eul pluralizat pe care pentru întâia oară l-am perceput foarte puțin separat de la un eu la altul, înțelegând prea bine după această revelație legăturile dintre euri și organizarea acestora într-un sistem! Mai mult decât atât, incontestabil a fost faptul că Ființa profundă a prevăzut acest seism, pregătindu-mă din timp pentru ceea ce cu siguranță va fi o puternică criză de conștiință întrucât este destul de logic să intuiești că a educa sufletul să facă Voia Tatălui va avea ca rezultat alungarea dorinței de pe propriul tron! Dar ”alungare” nu înseamnă și ”anihilare” căci oricare uzurpator va căuta, prin ispitire, înșelăciune și trădare să se urce înapoi pe tronul său. Și precum am mai scris la mijlocul lui februarie, am deplina convingere că despre demonul dorinței voi mai scrie alte câteva zeci de pagini!

Am să închei această meditație printr-un citat care mi-a fost dat la două zile după această experiență mistică revelatoare fiindcă aceste rânduri preluate din ”Faust” sunt un evident îndemn de a continua munca interioară, trecând de la caracterul său general la cel particular cu scopul de a orienta sensul acestei împărății de jos către sus, păcatele cerând să fie preschimbate în virtuți: !

Toţi dracii începură ca-ntr-o baie
De fum, ca înecaţi, prin colţuri să tuşească.
Iadul se umfla de aburi de pucioasă
Şi apăsarea a crescut peste măsură,
Că neteda întinsa scoarţă pământească,
Oricât de groasă, trebui la urmă să plesnească.
Şi-acuma ai un adevăr în plisc:
Ce-a fost străfund, e astăzi pisc.
Învăţătură iei, din tot ce-am spus,
Să-ntorci ce-i jos, s-ajungă sus.
Noi cei ce slugi acolo jos am fost
În liberul văzduh găsirăm rost.
Vădita taină de păstrat
Numai târziu s-a revelat.

Johann Wolfgang von Goethe – ”Faust”

Este foarte clar că această ”vădită taină” ce mi s-a revelat despre împăratul suveran subpământean poate fi îndepărtat de pe tronul său, pentru început, înlocuind următoarele afirmații care îl definesc ”eu vreau și eu doresc” cu ”Părinte Ceresc, fie mie precum Voiești u”.

.

sept. 062021
 

<>

Luni, 06 Septembrie 2021

Acum că mi-am mai venit în fire, hai să reiau firul celor petrecute săptămâna trecută în lumile interne suprasensibile.

Era deja marți seara, iar eu eram încredințată că avusesem de-a face cu omologul Ființei profunde în Loja Neagră cu o noapte în urmă, dar nu îmi puteam încă explica rostul acestor întâmplări, toate semănând a atacuri din partea energiilor tenebroase. În urmă cu numai câteva zile trăisem înfricoșătoarea experiență a nebuniei, iar acum această ciudată experiență legată de Loja Neagră. Nu puteam decât să întreb cu insistență Ființa profundă să îmi explice sensul acestor trăiri. Târziu în cursul nopții, meditând (meditație despre care am scris succint și în compunerea anterioară), Ființa reală interioară mi-a răspuns, făcându-mi cunoscut faptul, prin gesturi și imagini de care s-a folosit ca să îmi explice, că toate aceste fenomene erau un rezultat a lucrării Sale în interiorul meu. Nu făcuse decât să are cu plugul său în pământul meu filozofic, însă nu peste tot în acest pământ, ci în canalul rece, cuțitele plugului Său scoțând la suprafață, în timpul arăturii, ceea ce îndeobște găsești în pământul scormonit mai adânc: viermi, râme, larve, vizuini de orbeți, de șobolani și de alte viețuitoare de acest soi. Dincolo de metaforă, Ființa profundă mi-a precizat că ce făcuse fusese să împingă limita mea de toleranță legată de munca interioară peste ceea ce credeam eu că pot să suport, dând astfel curs și solicitării mele de a duce munca interioară pe o treaptă superioară și mai solicitantă. Era o inevitabilitate ca, săpând și mai adânc în mormântul inconștientului, să nu iasă la lumină rădăcinile putrefacte ale suferințelor și obsesiilor mele.
– Maestre, Maestre, înseamnă că voi mai avea astfel de episoade în cursul următoarelor zile? mi-am întrebat Ființa reală profundă.

Ca răspuns nu am primit decât tăcere. Răspunsul era evident.

Așa că, atunci când a doua zi, în cursul zilei de miercuri, am început să am iarăși dureri de cap foarte acute, m-am oprit locului ca să observ că durerile mele de cap nu se datorau căldurii sau altor cauze, băgând de seamă că o forță electrică scormonea în moalele capului meu, în zona aferentă chiasmei optice, undeva în spatele nasului, chiar în acel punct în care Spiritul Sfânt operase anterior, undeva în luna iunie.
– E clar, în noaptea aceasta iar voi trece printr-o experiență dezagreabilă, mi-am zis în sinea mea, recurgând la repaos ca remediu pentru durerea de cap contra căreia niciun medicament n-ar fi funcționat.

Și cu toate că fusesem pevenită în legătură cu posibilitatea unui nou contact cu întunericul din mine, nu am fost nicidecum pregătită pentru ce avea să mi se întâmple. Dacă în cursul celorlalte săpături Ființa profundă a arat cu plugul Său în habitatul râmelor și al viermilor și în vizuinile de șobolani, miercuri noaptea tăișul plugului Său a străpuns găurile de vipere. Și ce am experimentat acolo a fost curată frică. Nu a fost necesar să văd decât o singură umbră foindu-se în preajma mea și nu a fost necesar să percep decât pentru o singură fracțiune de secundă emanația energetică a acelei umbre ca să îngheț de frică și ca să fac tot posibilul să revin în stare de veghe, departe de acest simț suprasensibil intern care mă face să percep energii și vibrații ale eterului în timp ce corpul fizic doarme. Nu vreau să mai descriu și celelalte senzații experimentate în cursul acestui contact cu cuibul de vipere în care Ființa profundă Și-a împins lamele plugului. Suficient de știut este faptul că mi-a fost foarte frică. frică până și de umbra mea, frică până și de cea mai banală sugestie cu conotație percepută ca negativă, frică până și de cea mai banală asociere negativă de concepte, precum: „șarpele este rău, orice șarpe este rău înntrucât șarpele edenic este însuși Diavolul; prin urmare, orice reprezentare imagistică conținând orice fel de șarpe este de proveniență diabolică și trebuie respinsă cu dârzenie, etc…„

Nu am deschis întâmplător subiectul legat de simbolul șarpelui întrucât experiența în sine a avut legătură cu acest simbol și cu frica ancestrală față de șarpe moștenită din câmpul inconștientului colectiv. Ori această frică lipsită de discernământ împiedică un contact direct cu Mama Divină Kundalini a cărei expresie simbolică universală este, printre altele, cea a unui șarpe.

Cât de rău mi-a părut odată văzându-mă revenită în corpul fizic. Iar fugisem de spaimă în fața încercării, cu toate că spaima mea se datorează mai puțin lipsei mele de dorință de a lupta, ci mai degrabă percepției pe care o am asupra acelor emanații energetice pe care nu le pot suporta nici măccar timp de câteva clipe fără să nu simt că mă dezechilibrează, că mă amorțesc, că mă paralizează, că îmi fură discernământul și voința și că, în fine, mă adorm, mă otrăvesc. Cât am stat cu ochii deschiși după această experiență m-am rugat Maesttrului interior, cerându-I să mă învețe procedura practică prin care aș putea rezista în cursul unei astfel de încercări, evitând să mai percep acea vibrație dezagreabilă de care fug de groază, dar răspunsul primit de la Ființa profundă a fost atât de puternic simbolic încât mi-ar trebui cunoștințe temeinice asupra anatomiei corpurilor existențiale interne ca să pot explica ceea ce, în mod straniu, am înțeles totuși, unele din aceste lucruri ținând de centrul instinctiv al mașinăriei umane.

Mai târziu în cursul nopții am mai avut un episod deosebit de important ai căror stimuli mi-au scos la lumină o suferință pe care cu greu pot să accept să o văd, să o simt, să o percep, să accept că încă mai există în sufletul meu, că nu s-a vindecat deloc. Și totul a avut legătură cu Silviu și cu temnița în care am stat închisă cu el timp de 5 ani. Când toate condițiile vechii legături cu el au fost replicate, iar eu am început să mă comport întocmai cum mă comportam în preajma lui, psihicul meu a absorbit și ultima picătură, cedând conform fenomenului bine-cunoscut. Iar fătuca aceea neputincioasă care am fost lângă el a ieșit la lumină din mormântul său ca să îi văd nervii distruși de la ceartă, scandal și bătaie, căci ce am simțit în interiorul acelei suferințe au fost nervi distruși, pisați și tocați în mod deliberat de către Marea Lege pentru ca mie să îmi fie pisat, tocat și distrus un demon interior pe care Ființa profundă nu a întârziat să mi-l pună în fața ochilor după ce a tras cortina peste scena supliciului meu pe care relația cu Silviu l-a simbolizat. Căci întunericul din mine era mult prea primejdios ca să fie lăsat în voia sa pentru ca eu să pot spune acum că nu meritam să trec prin această experiență atât de dureroasă a cărei amintire odioasă a ieșit iarăși la lumină și în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, dar până la acea regresie mai am de trecut în scris câteva impresii și deducții ale zilei de joi.

iul. 112021
 

Duminică, 11 Iulie 2021

Am avut un vis foarte lung și foarte straniu în această dimineață din care nu voi descrie decât o scenă cu o bogată încărcătură simbolică abstractă. Iată cum a fost.

Mergeam pe un drum cu tatăl meu biologic către o destinație care părea destul de importantă, dar drumul era obositor întrucât nu era tocmai lin, bătătorit și fără de primejdii, mediul pe care îl traversa părând mai degrabă pustiit și sterp.

Apoi am ajuns într-o locație, ca un loc de popas, unde un om ne-a ieșit în cale din curtea casei sale. Avea la poarta de la intrare un canal cu pompă din care curgea o apă limpede, cristalină și foarte îmbietoare. Ar fi fost o binecuvântare să bei din acea apă după atâta timp petrecut pe un drum istovitor, dar tatăl meu mi-a spus ceva foarte neașteptat, arătându-mi în direcția unui animal care stătea nu departe de cișmeaua canalului, parcă păzindu-l. Atunci am văzut un animal foarte ciudat, un cal obișnuit care avea un corn în frunte, precum au inorogii, dar mai având un corn secundar între creștetul capului și ceafă. Era un animal mare, puternic și viguros, arătând că se avea mare grijă de el. Dar tatăl meu mi-a spus:
– Să nu bei din acea apă fiindcă este vrăjită. Încă nu ai pricepere ca să înțelegi că Diavolul cunoaște multe viclenii, iar dacă ai să bei din acea apă, cu Diavolul ai să te măriți și sub vraja lui are să te țină din care n-ai să mai scapi vreodată!

Și auzindu-mi tatăl vorbindu-mi astfel, despre apă și despre Diavol, am trăit o stare de conștiință profundă, ca și cum primisem chiar în acea clipă, în mod intuitiv, direct de la Ființa reală interioară, cheia care m-ar fi ajutat să evadez din acel pericol care se abătuse asupra mea.

Și ca în alte rânduri anterioare anatomia conștiinței mi s-a modificat, vibrația mi s-a înălțat, iar puterea sufletească mi s-a înzecit, dovedind mult curaj și multă tărie. Atunci am început să vorbesc într-o limbă necunoscută, alta decât cea pe care m-am trezit vorbind-o de multe ori în experiențele mele mistice, aceasta părându-mi-se a suna a limbă arabică, eu exprimând-o pe un ton melodios și ușor ritmic, ca și cum o cântam sau, mai bine zis, o îngânam, însă vocea îmi era puternică și răsunătoare. Numai intuitiv pot mărturisi că, trăind acea stare de conștiință, am experimentat în mod direct adevărul potrivit căruia anumite sunete muzicale sunt de mare folos în comunicarea cu Mama Divină Kundalini. Toate acele sunete ale acelei limbi atât de muzicale aveau ca rost să inducă un fel de neliniște vibrațională care să îi cheme în ajutor prezența sacră, Șarpelui sacru Kundalini plăcându-i foarte mult muzicalitatea!

Astfel vorbind în acea limbă necunoscută m-am înălțat și tot înălțat deasupra solului, îndepărtându-mă de acel loc de popas straniu și misterios, dar când am pus iarăși picioarele pe pământ, am băgat de seamă că tatăl meu era deja acolo. Când mi-a vorbit, mi-a spus ceva tare insolit, folosindu-se de concepte străine puterii mele de înțelegere, împrumutându-le din limbile vechi ale pământului din care nu pot detalia nimic în afara faptului că tata (care trebuie să fi fost un simbol pentru Tatăl care se află în ascuns) deschidea conștiinței mele subiectul geniilor planetare, acest lucru neavând nicio legătură cu personalități umane precum Einstein, ci referindu-se la Indivizii Sacri, îngeri și arhangheli, etc., cunoscuți drept geniile planetei.

mai 142021
 

Vineri, 14 Mai 2021

Mi-am petrecut toată dimineața într-o călătorie onirică nemaipomenită, dar din care îmi amintesc mai bine simțămintele explorate decât imaginile pe care le-am văzut. Mult întuneric, mult tumult, multe încercări mi-au ieșit pe cale.

Undeva pe drum mi-a ieșit în cale un individ cu înfățișare înfricoșătoare și primejdioasă care nu părea deloc dornic să îmi dea voie să înaintez pe drumul meu pe care înaintam oricum anevoios fiindcă păream să sufăr de un fel de paralizie de la mijloc în jos. Mi-a vorbit prin niște semne diferite față de cele pe care le cunosc, înțelegând din acel schimb de semne că nu puteam continua drumul decât dacă treceam prin el, însă acel bărbat era clar un simbol pentru o piedică a minții.

Ce am făcut după aceea a fost un curat act de magie a manifestării credinței care poate muta munții din loc. Mi-am mișcat brațele într-un anume mod care mi-a devenit deja familiar, zicând și niște cuvinte tainice în vreme ce tot interiorul meu spunea astfel:
– Lumină! Sunt din lumină! Sunt din lumină!

Și cum credința îmi era statornică și fermă, ceva miraculos s-a întâmplat cu mine! Toată anatomia mi s-a modificat în sensul în care densitatea celulelor s-a modificat și dintr-un fel de corp solid precum eram m-am schimbat într-o formă atomică cu totul diferită care mi-a îngăduit să trec direct prin corpul acelui bărbat fără niciun necaz. A fost atât de nemaipomenită starea aceasta de conștiință că nu am suficiente cuvinte descriptive în vocabular ca să o exprim așa cum am experimentat-o în realitate! Era credința! Era magia credinței care poate muta munții din loc ca să îi arunce în mare!

Mergând de acolo pe cale am străbătut o regiune întunecată, neplăcută și neliniștitoare, dar pentru că am tot mers înainte, am ajuns într-un spațiu atât de deosebit că am căzut pradă uimirii și mirării!

Intrasem într-un fel de cetate cu totul și cu totul albă, cu ziduri înalte și albe din temelie până în vârf, cu trotuarul alb și cu acoperișul boltit de sus alb. Dar cel mai insolit detaliu al acestui loc era partea de mijloc a drumului care aducea a bazinul unui râu prin care curgea un fel de lichid semi-vâscos cu compoziție energetică de culoare albă. Tot acel lichid curgea domol între pereții râului, completând peisajul scufundat în alb al cetății care, la rândul său, era împrejurată din toate părțile de întuneric.

Am pornit-o agale pe trotuar, privind la toate câte se petreceau, văzând că ființe cu aspect umanoid se scufundau în acel lichid alb ca să iasă din el după un răstimp complet curățate și înalbite, purificate și schimbate. Atunci o femeie care părea a fi paznicul locului m-a întâmpinat pe cale, spunându-mi:
– Bine ai venit în a 9-a sferă!

Vai de mine, cât de bine cunoșteam semnificația simbolică a celei de-a 9-a sfere! Dar nu îmi venea a crede că eram chiar într-un loc care să aibă legătură cu a 9-a sferă! Și pentru că eram sceptică, m-am învăluit în sfiiciune, necutezând să mă apropii de lichidul acela alb pe care nu de puține ori l-am văzut înainte în clipe de minunate succese sufletești! Dar mă temeam cumplit de mult de ideoplasticitatea inconștientului și de imaginație, fiindu-mi frică să nu fie totul o iluzie, o plăsmuire a minții și a relei-voințe! Așa că am continuat doar să privesc, dar fără să ating nimic, până în clipa în care am revenit în stare de veghe.

Mare păcat că nu mi-am dat seama că acel lichid era o metaforă pentru apele spermale albe și că tot contextul a fost de foarte bun augur!

mai 112021
 

<>

Marți, 11 Mai 2021

În această dimineață cuțitarul din ochii mei a apărut din nou, aruncând cuțite direct în ochii mei de undeva de la o distanță foarte mare față de mine. Este un fenomen care mi s-a întâmplat de cel puțin 50 de ori în ultimii 4-5 ani, așa că pot lesne să îl numesc un fenomen recurent, precum a fost și cel al mâinilor care se fluturau în ochii mei care s-a rărit drastic în ultimele 18 luni, repetându-se acum chiar mai puțin de o dată pe lună, în vreme ce în perioada 2016-2018 experimentam această manifestare venită din universul interior de până la 5 ori pe zi, indiferent de ora la care dormeam.

Dar acest fenomen al cuțitelor nu s-a stins încă și mărturisesc că îl percep ca fiind malevolent și înfricoșător. Habar nu am ce vrea să simbolizeze: o grămadă de cuțite aruncate din spațiul cosmic direct în ochii mei! Cea mai apropiată asociere de senzații pe care o pot face fiind cu acea practică de circ și de numere de divertisment extreme în timpul cărora o persoană stă nemișcată lângă un perete, purtând un măr sau alt obiect pe cap pentru ca o secundă persoană să arunce un cuțit de la o distanță oarecare cu scopul de a nimeri fructul sau obiectul purtat pe cap de prima persoană. Oare ce o fi simțind această persoană privind la cuțitul aruncat spre capul său? Căci senzația pe care o simt eu văzând o duzină de cuțite sau chiar mai multe aruncate spre ochii mei este infernală!

apr. 262021
 

<>

Luni, 26 Aprilie 2021

Am avut o noapte foarte neobișnuită cu multe vise stranii.

Până să adorm am primit foarte multe imagini pictate în numeroase nuanțe diferite de culori, roșul, portocaliul, galbenul, verdele, albastrul, violetul și alte nuanțe derivate din acestea. Imaginile nu cuprindeau și simboluri, obiecte sau animale, etc. Dar nici nu au mai fost ca niște postere sau pereți la care am privit ca în alte rânduri, ci aceste culori s-au manifestat ca un fel de abur cețos și foarte colorat în care creierul meu se scufunda rând pe rând. Mi-a plăcut tare mult să privesc la aceste nuanțe minunate de culori, culorile chakrelor!

După aceea au urmat niște imagini cu un caracter tenebros și foarte dubios, pe un fundal întunecat și posedând o vibrație neliniștitoare. Atunci mi-am auzit vocea interioară spunându-mi să mă opun sugestiei oferite de acele imagini, punând capăt manifestării lor. Cum am făcut-o nu știu să spun, dar am făcut-o, opunând rezistență și curmând manifestarea care negreșit că ar fi dus iar la vise pornografice, etc.

Nu am să descriu acum decât ce îmi amintesc din visul avut peste noapte.

Eram cu D.I., o fostă prietenă din perioada școlii, plimbându-ne printr-un oraș. După câteva ocoluri de stradă ne-am îndreptat către o zonă care părea a da în afara orașului. Ieșite pe maidanul mărginaș, am băgat de seamă că întregul peisaj de acolo aducea tare mult cu peisajul vulcanilor noroioși din Buzău, multe șanțuri, văi și dealuri alcătuind priveliștea complet lipsită de natură, de copaci, de verdeață, de păsări și de animale. Era ceva foarte straniu în atmosferă, dar crezând că este rost să fiu iarăși martor ocular la un peisaj insolit precum fusesem martoră joia trecută pe timp de noapte, am pornit-o înainte cu fosta prietenă.

Dar după numai câțiva pași, cotind după o micuță colină tot așa de aridă precum întregul peisaj, am pătruns pe teritoriul unei baze militare. O grămadă de soldați se foiau și se agitau de colo-colo, făcând ceva, nu-știu-ce.

Când m-am trezit în acel spațiu m-am simțit atât de înspăimântată cum rar am fost în această viață. M-am lăsat cuprinsă de o frică inconștientă și inexplicabilă, lăsându-mă pradă panicii. Mă simțeam într-un pericol foarte mare și iminent stând atât de aproape de acei bărbați, soldați în armată, în pofida faptului că nimeni nu păruse să bage de seamă prezența noastră acolo. Dar ce simțeam eu era frica în sine față de bărbați.

Am rupt-o la fugă, făcând cale întoarsă, urmată de fosta prietenă cu care am ieșit de pe perimetrul bazei militare și revenind în oraș.

În acest moment s-a întrerupt oarecum firul scenariului oniric. În scena următoare m-am trezit cu cealaltă fată într-o încăpere scufundată într-un fel de întunecime, de obscuritate. Nu îmi era străin sentimentul trăit în acea cameră, iar când l-am zărit în acel întuneric pe Luciferul particular îmbrăcat în pijamalele portocalii jucându-se cu o lanternă pe care ba o pornea, ba o oprea, am înțeles că de la el venea sentimentul acela familiar. Atunci i-am spus prietenei mele:
– Uite, dacă am fi avut lanterna aceea în acel loc ciudat, totul s-ar fi întâmplat diferit. De ce nu îndrepți lumina lanternei spre ochii mei? am mai spus, adresându-mă lui Lucifer.
– Fiindcă n-ai s-o poți suporta, mi-a răspuns el, continuând să deschidă și să închidă lanterna, declanșând în încăpere un joc formidabil de raze de lumini și de umbre.
– Haide, te rog, întoarce lumina lanternei aceleia și spre mine! am insistat tânguitor.

Și când a îndreptat lanterna către ochii mei, m-am așteptat să experimentez o trăire peste măsură de neobișnuită, dar ce s-a petrecut a depășit cu mult așteptările mele! În afara faptului că toate senzațiile trăite au fost aidoma senzațiilor trăite când lumina unei lanterne îți este proiectată direct în ochi în plin întuneric de nu mai vezi nimic de jur-împrejur, iar ochii îți ard de usturime și de durere, dar mai mult decât atât mi-am simțit zona capului paralizând locului pentru o clipă pentru ca, imediat după aceea, să pătrund într-o stare vibrațională foarte intensă, nu neapărat neplăcută, cât mai ales foarte bruscă, ca și cum șocul inițial venea de la faptul că tocmai fusesem băgată în priză pentru a fi alimentată! În fond, toată acea lumină era energie care mi-a ppătruns prin ochi în universul interior pe care l-a inundat. Pur și simplu lumina din lanternă mi-a inundat lumea interioară, spumegând în valuri ca albușul bătut și stropind tot spațiul umplut cu pixeli întunecați cu stropi de lumină de culoare alb-lăptoasă. A fost EXTRAORDINAR!

Nu m-am deconectat de la această sursă de lumină din interior decât mult mai târziu și chiar și după ce m-am trezit stropii aceștia de lumină au stăruit în ochii mei, orbitând în jurul unei sfere luminoase mai mari. De atunci până m-am trezit definitiv la 10:30 am perceput de câteva ori imaginea ochiului, a celui de-al 3-lea ochi, acel ochi care veghează continuu!

***********

În jurul orei 04:45 m-am trezit din cauza foșnăiturilor făcute de bunica mea care nu putea să doarmă. Mult, tare mult m-am chinuit să adorm la loc și când am reușit în cele din urmă, am avut un alt vis neobișnuit, însă foarte scurt, ca un fel de viziune.

Mă uitam la ceea ce părea a fi o știre difuzată la televizor despre un fenomen al naturii care avusese loc într-o zonă oarecare de pe mapamond. Scena era surprinsă ca și cum fusese înregistrată de un satelit, permițându-mi să privesc de sus în jos la un cadru foarte larg dintr-o perspectivă de ansamblu.

Era o plajă aflată la malul mării sau al unui ocean, detaliul acesta nu îl pot preciza deslușit. Un număr incalculabil de oameni era pe plajă ca în timpul unei zile însorite în sezonul estival. Brusc un fenomen foarte ciudat s-a declanșat în apa mării care s-a înălțat într-un val foarte înalt și lung, ca un zid de nepătruns și de neoprit. Doar avea aspectul unui tsunami fiindcă, în fapt, acel val nu era deloc compus din apă, ci dintr-un fel de nămol negru sau din smoală sau petrol. Mai degrabă cred că era petrol, tot petrolul după care se forează în ape spre a fi extras. Și cu o repeziciune de neînchipuit, imensul val de catran s-a apropiat de plaja împânzită de puzderia de oameni care stăteau înmărmuriți și hipnotizați la priveliștea aceea pe care și eu o vedeam pe ecranul televizorului. Și cu cât se apropia mai mult de mal, valul își modifica anatomia încetul cu încetul până ce s-a preschimbat într-un șarpe negru gigant, dar când zic că era gigant spun că numai capul său avea o circumferință de câțiva zeci de metri! Doar capul și cei doi colți urieșești ai săi s-au conturat total până la impactul cu malul, restul corpului giganticei creaturi rămânând ascuns în valul negru. Și când s-a târât pe mal, și-a înfipt colții în nisip, mușcând zdravăn și trăgând după sine tot ce era pe plajă în acel perimetru din care mușcase, oameni, copii, nisip, mâl și bagaje, retrăgându-se cu prada sa încetișor în apele din care venise și în care s-a scufundat. A fost un peisaj cu desăvârșire de groază, dar și fantastic în același timp, așa că am exclamat șocată:
– Așa ceva nu se poate întâmpla în realitate! Scena asta este regizată și făcută pe calculator!

Mare, mare păcat că nu mi-am dat seama că privisem la o scenă atât de simbolică despre sfârșitul lumii! Ori din cauza acestei imaginații morbide dezvoltată pe calculator noi nu mai credem în profeții pe care Tatăl ni-i trimite o dată la câteva secole ca să ne avertizeze că mergem pe o cale tare, tare greșită, numind pe acești profeți oameni cu prea multă imaginație! Sau nebuni…

*********

Până să mă trezesc din nou la 06:45 când m-am mutat în dormitorul părinților mei am mai avut un vis cu șerpi foarte mari, însă nu tot atâta de uriași ca cel negru de dinainte.

Eram în orașul natal plimbându-mă pe o stradă pe care am locuit acum foarte mulți ani. Însoțind trotuarul de-a lungul său era un canal plin cu apă care nu părea să aibă nimic în neregulă.

Dar ceva din interior m-a determinat să mă îndepărtez de acel spațiu și să privesc la întregul context ca un martor ocular neimplicat. Astfel am putut observa că, ori de câte ori diferiți oameni se iveau pe trotuarul de lângă acel canal, un șarpe foarte mare, lung de 20-25 de metri și foarte gros, sărea din apă pentru a-i înșfăca, trăgându-i în apa canalului. Astfel am băzut câțiva oameni căzând victime șerpilor fiindcă s-a dovedit după un scurt timp că erau mai mulți șerpi. Și nici nu știu cum să explic că, după alte observații și impresii pe care le primeam ca martor, am putut vedea că, în fapt, acei șerpi erau controlați de un bărbat. Toate victimele erau ofrande aduse lui, negreșit simbol al magiei negre!

********

Între 07:45 și 10:30 am mai avut un vis cu șerpi al căror simbol a avut conotație negativă.

În acest vis m-am întors la Silviu cu care am comis cele mai netrebnice delicte împotriva Spiritului Sfânt. Când am ajuns cu delictul până în punctul vărsării vasului lui Hermes, scena nu a fost reprezentată așa cum se petrece în lumea vizibilă, ci a fost reprezentată printr-u simbol.

Un șarpe negru și tenebros a ieșit din organele genitale ale lui Silviu ca să pătrundă într-ale mele. Nu mi-a fost deloc bine după aceea. Nu îmi fusese bine nici înainte, dar după acel transfer de substanță începusem să pierd orice năzuință spirituală, să mă plafonez și să devin profană.

Dar nu după mult timp un alt șarpe s-a ivit, de această dată unul alb. Și prin intermediul acestuia mi-am revenit în fire, scoțându-mă din circumstanțele acelea de viață dăunătoare dezvoltării mele spirituale înainte să fi fost prea târziu!

**********

În afara acestui vis am mai avut un altul din care voi descrie o singură scenă pe care mi-o amintesc mai bine.

L-am visat pe A. Cârlan, profesorul seminarist de la diverse cursuri urmate în facultate. Acest profesor era cunoscut ca un zbir în cel mai pozitiv sens al cuvântului deoarece era un expert autentic în materie de plagiat. Un singur citat copiat din alte părți nu ți-l puteai însuși în referate, pretinzând că tu l-ai compus că acest profesor descoperea plagiatul, nimenni nu știa cum! Realmente, la dumnealui nu se putea copia în cazul referatelor!

În visul meu l-am întâlnit pe drum, zicându-mi astfel:
– Cătălina, te aștept de mult timp la ore, mi-ar trebui cineva ca tine acolo!

Dar auzindu-l m-am simțit șocată, zău că da, vrând să îi răspund:
– Cum așa? Mă cunoașteți? De unde mă cunoașteți? Am fost așa de ștearsă la ore, atât de nesimnificativă, un nimeni!
Dar nu am mai apucat să zic nimic fiindcă m-a privit impunător, ca și cum chemarea dumnealui nu dispunea de alte opțiuni în privința răspunsului meu, adăugând:
– E cazul să vii la cursurile mele.

Singurul motiv pentru care nu vroiam să primesc o astfel de invitație era pentru că nu puteam în ruptul capului să o iau de la capăt cu tot ce a însemnat facultatea pentru mine! Mare păcat fiindcă nu mi-am dat seama că invitația era lansată în universul interior pentru colegiile lumii invizibile unde pot să am deplina garanție a corectitudinii! Vai de mine! Cât mi-ar plăcea să fiu admisă la una din școlile din lumile interne suprasensibile ca să studiez la picioarele marilor maeștri ai corectitudinii și ai dreptății!

apr. 152021
 

<>

Joi, 15 Aprilie 2021

De-abia la ora 20:51 m-am ridicat aseară din pat ca să ies pe balcon în întâmpinarea lui Marius, convinsă fiind că miracolul n-avea să mi se întâmple nici atunci. Dezamăgirea mea în legătură cu atitudinea lui lipsită de bunsimț față de mine era atotcuprinzătoare. De fapt, nu mai intenționam să ies deloc pe balcon, dar n-am putut să nu o fac. Am pus niște ciorapi și m-am încălțat cu papucii, am pus geaca groasă pe mine, păstrând pijamalele pe dedesubt și când am deschis ușa ca să intre înăuntru un vânt năpraznic, am oftat din greu văzând că vremea se asorta cu starea mea emoțională. Și mai și ploua pe deasupra. Am plâns cu găleata tot timpul cât am stat acolo așteptând, oferindu-mi acest lux știind că niciun trecător nu mi-ar fi băgat de seamă zbuciumul, preocupat să își vadă de propria stare de bine, ascuns sub umbrelă. Așa am plâns nestânjenită, dând glas adevărului gol-goluț din inima mea pe care l-am exprimat cu voce tare, fără să mă audă nimeni în afara Tatălui meu cel Ceresc care se află în ascuns:
– Sunt mâhnită și neînchipuit de dezamăgită de Marius! Sunt atât de dezamăgită de el că nu îmi pot reveni din șoc! Cât de dor mi-e de el și cât de mult vreau să îl văd și iată că el se dovedește un neserios. Sunt atât de dezamăgită!

Și cu fiecare cuvânt pronunțat în afara mea, auzindu-le pe toate cu urechile mele și simțindu-le cu inima, lacrimile curgeau mai vârtos pe fața mea, iar oftaturile nu se mai curmau. Am intrat mai apoi în casă, curmându-mi zbuciumul numai la baie fiincă, altminteri, nu există alt colțișor în această locuință unde să stai liniștit în sinea ta fără ca cineva să nu intre peste tine ca să te deranjeze, chilia mea de pe balcon fiind de mult timp compromisă.

Mult mai târziu, în timpul meditației, Ființa interioară profundă S-a milostivit de mine din cauza stării emoționale în care mă aflam, o epavă și nimic mai mult, binevoind să mă însoțească în timpul meditației cu imagini tare drăgălașe și dătătoare de nădejde.

Prima imagine era a unor pietre preețioase frumos și felurit colorate strălucind pe un fundal portocaliu. Mărturisesc sincer că nu mai văzusem înainte o nuanță atât de frumoasă și de plăcută a portocaliului. Pietrele prețioase simbolizau virtuțile spirituale. A doua imagine punea în evidență o nuanță închisă de roșu, însă percepeam roșul într-un context evident simbolic întrucât cuprindea imaginea unui fel de cuptor sau de fierărie unde focul arddea fără încetare. Roșul venea de la lumina focului, iar întreaga secvență sugera arderea, purificarea, topirea, dezintegrarea. A treia imagine îmi arăta un cadru simplu văruit în culoarea galbenă, fără a mai cuprinde vreo altă referință simbolică. A patra imagine îmi arăta un verde fistic, o culoare tare minunată, dar care, precum galbenul, nu mai indica nimic altceva simbolic. În fine, a cincea imagine mi-a arătat ceva și mai frumos. Soarele sublim și divin, înălțându-se măreț pe bolta cerească scufundată în întuneric, emana o lumină albăstruie, umplând întregul spațiu înconjurător așa încât ajunsesem să privesc la un Soare proiectat într-un ocean de albastru foarte închis ca nuanță. Această culoare ține de dimensiunea cauzelor naturale. A șasea imagine îmi arăta un bec pe tavanul unei încăperi a cărui lumină mi-a făcut ochii și nervii optici să pulseze de durere și de usturime, determinându-mă să cred că n-aș mai putea vreodată privi la acel gen de lumină artificială care trebuie să fi sugerat, în mod simbolic, artificiul minții.

În cursul nopții l-am visat iarăși pe Bryan. Pe scurt, mă întorsesem în casa lui din Irlanda, decisăă să abordez legătura cu el în mod diferit. Însă nimic nu mai era la fel acolo, nici locuința lui, nici cartierul, nici oamenii, nici orașul, părându-se ca și cum el se mutase în cea mai sărăcăcioasă zonă cu putință și încă locuința lui era o adevărată perlă în comparație cu casele din jur. Hotărâsem, așadar, să mă întorc la el, cu condiția de a nu mă mai vinde vreodată, așa că am intrat în casa lui unde atenția mi-a fost atrasă imediat de covorul de pe jos, încărcat de praf și de mizerie, dar și de bani! Era un covor foarte gros și ponosit, dar în materialul său erau scufundați bănuți cu valoare foarte mică. Am început să iau la puricat covorul, căutându-l în detaliu după bănuți din care am găsit cu nemiluita, ba de 1 cent, ba de 2 cenți, ba de 10, ba de 20. Cei mai mulți erau de 20 de cenți și, strângând o grămăjoară cumsecade, m-am simțit incredibil de confortabil și complet asigurată că posedam un capital suficient de bun ca să o apuc pe calea cinstei.

Desigur că există un sens metaforic în visul meu și cum sunt obișnuită să primesc referințe literare explicative la care ajung a doua sau a treia zi după un astfel de vis printr-o aparentă și banală întâmplare, iată zicala care merge mână în mână cu semnificația tainică a visului meu: ”sunt lefter ca un preș bătut și scuturat”. Dar cum covorul meu era plin de bani, chiar dacă având valoare mică, mi s-a indicat în lumea mea interioară că încercarea mea de a agonisi capital cosmic începe să dea rezultate.

BANI
-Simbol al monedei cosmice. Capitalul pe care îl mânuiește Marea Lege.
-De asemenea alegorizează Valorile interne.
Din sensul dual al acestui simbol se deduc următoarele:
-dacă ni se dau sau îi găsim: Dharma în favoarea noastră. Posibilă naștere a acelor valori.
-dacă se dau sau se pierd: datorii pe care trebuie să le plătim.
Posibilă pierdere a Valorilor citate.

COVOR
-Apropiatã relaxare și îmbunătățire a vieții noastre materiale.

Maestrul Samael Aun Weor – Simbologie onirică

Dar ce am trăit azi-dimineață a fost cu mult mai presus decât restul încercărilor prin care am fost trecută pe parcursul acestei săptămâni.

M-am retras în dormitorul părinților mei la ora 08:00 și am adormit destul de repede. Nu îmi amintesc ce anume m-a trezit dincolo de zidul somnului, făcându-mă conștientă de faptul că eram lucidă în timpul visului. Eram însoțită de un bărbat foarte tânăr, poate că nu mai mare de 20 de ani, cu chip plăcut, îmbrăcat în haine obișnuite, dar posedând o vibrație minunată și tare liniștitoare și împăciuitoare. M-a împins de la spate, rămânând în spatele meu pe parcursul aproape întregii încercări, cuprinzându-măă cu brațele de jur-împrejur, asigurându-mi un perimetru de stabilitate și echilibru în care m-am simțit pe deplin în siguranță. Apoi m-a luat pe sus, demarând cu mine o călătorie tare neobișnuită!

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să mă ducă glonț în mijlocul unei încăperi în care arme de luptă de tot soiul se activau și se puneau în mișcare astfel că a te aventura să treci printre ele, chiar și cu viteza fulgerului, constituia o acțiune foarte riscantă și plină de primejdii fiindcă riscul de a fi rănit sau descăpățânat pândea la tot pasul. Dar chiar atunci mi-am amintit de povestea lui Juder din seria celor ”O mie și una de nopți” în care acest personaj, vrând să ajungă la talismanele de neprețuit ale unui mare mag numit Șamardal, a fost trecut prin probe cumplite care i-au antrenat dârzenia, curajul și vitejia. Temându-mă astfel să nu fie vorba de un test al curajului pus în practică în universul interior de către maeștrii adepți ai învățăturii pe care o urmez, n-am vrut să dau înapoi în fața încercării. Așa am pătruns în acel spațiu unde săbii erau îndreptate către noi la tot pasul, dar simțindu-mă încredințată de faptul că trebuia să dau dovadă de curaj, am trecut printre ele fără să fiu atinsă și fără să pățesc nimic.

De aici nu îmi mai îngăduie memoria să descriu ordinea celorlalte probe la care am fost supusă fiindcă au fost neobișnuit de multe, după fiecare simțind că aveam să îmi trezesc trupul fizic ce m-ar fi readus în starea de veghe, însă luciditatea onirică mi-a fost menținută timp îndelungat, trecând de la o scenă la alta și de la un decor la altul după fiecare blackout pe care îl sufeream.

Așadar, după scena săbiilor m-a înălțat până la bolta cerească pentru ca, de acolo, să își dea drumul cu mine în jos, căzând cu viteza luminii, fără a părea să avem de ce ne agăța ca să ne oprim căderea. Nu încăpea nicio îndoială că ne-am fi făcut una cu pământul, praf și pulbere, dar nu m-am înspăimântat nici în acest rând, lăsându-mă pe mâna sa. Și chiar în ultima secundă a comutat traiectoria noastră într-o altă direcție, evitând impactul cu solul.

M-a dus mai apoi prin foc, un foc imens care ardea la sol. Dar fără să mă tem l-am urmat pe însoțitorul meu care, zburând în goană către foc, părând dornic să îl evite, ocolindu-l, m-a condus în flăcările acestuia care ardeau pe margini.

M-a trecut de acolo prin ziduri de ciment și de beton ce păreau indestructibile și de netrecut, proba aceasta părându-mi-se una din cele mai nesuferite fiindcă îmi aminteam foarte bine din încercări trecute că în fața zidurilor de acest soi mă pierd repede cu firea fiincă foarte rar trec prin ele. Dar am trecut de aceste ziduri cu el care, tacticos și liniștit până aici, ronțăia când un castravete, când un fruct, când altceva, spunându-mi una-alta și făcându-mă și pe mine să sporovăiesc inutil. Așa că, atunci când am ajuns în fața unui alt perete și m-am avertizat că poate era cazul să tac, am trecut prin zid cu repeziciune, deși cred că a fost cel mai gros dintre toate zidurile de până atunci. Nu contestam caracterul simbolic al tuturor probelor care aduceau a probele străvechi de pământ, apă, foc și aer, dar fiindcă totul se derula extrem de repede, trecând de la o formă la alta, de la căderi abrupte la urcări vertiginoase, de la zboruri vijelioase la popasuri îndelungate și pași făcuți în vârful degetelor cu viteza melcului, nu am mai primit oportunitatea să interpretez sensul unora din aceste lucruri ad-hoc, precum mi se întâmplă destul de des în universul interior.

Când decorul scenelor s-a modificat total, pătrunzând pe străzile unui oraș și când ne-am aapropiat în zbor de o zonă unde erau construite numeroase biserci cu aspect foarte vechi, am început să mă tem sincer, cugetând astfel în sinea mea: ”Dacăă avem să pătrundem în interiorul acestor biserici ca să îmi arate reprezentări cu caracter religios diabolic cum sunt arătate în filmele religioase de groază, chestia asta chiar are să mă facă să mor de frică! Iată-mă, am rezistat până acum, dar de aici nu mai scap!”

Dar nu am pătruns cu însoțitorul meu în interiorul clădirilor, îndreptându-ne către ceva și mai înfiorător! Din întunericul care cădea pe străzile care duceau către biserici au început să răsară zeci de umbre, umbrele demonice ale psihicului uman, adevărații demoni cei mai de temut pe care toți îi purtăm în interiorul nostru, harpiile, trădătorii, strigoii și vampirii. Am înghițit în sec, nu glumă, de toate acestea chiar mă temeam mai mult decât de orice altceva. Însoțitorul meu a dat atunci câteva strigăte năpraznice de spaimă, țipând și vrând să deea înapoi, dar am simțit că mă punea astfel la încercare. Nu neg că acolo, printre acele umbre, nu am vrut să intru, însă mi-am făcut alegerea după o clipă de chibzuință, știind că această parte chiar era inevitabilă. Și, în plus, mă simțeam în siguranță cu ghidul meu. Când am pătruns printre umbre, am început să tremur ca scuturată din temelii de parcă era cutremur, însă nu percepeam vibrația aceea odioasă și terifiantă pe care de atâtea ori am descris-o înainte! Fără urmă de îndoială că acel perimetruu asigurat de ghidul meu de jur-împrejurul meu mă ferea să percep unele lucruri, însă nu bloca tot ce trăiam și experimentam acolo, iar cutremurul acela pe care eurile îl provocau asupra mea era înspăimântător, cu adevărat sunt convinsă de faptul că egoul este forța malignă care dezechilibrează psihicul, în vreme ce pentru ego eliberarea din temnița minții constituie dezechilibrul de care se teme ca de moarte, am trăit-o de prea multe ori ca să nu fiu convinsă că așa stau lucrurile!

Ieșiți din acea pâclă, m-am trezit trăind alt fenomen dătător de fiori pe șira spinării. Începusem să tremur înspăimântător și să vibrez în numeroase niveluri scufundate în interior pe care le puteam percepe sau de care, din contră, nici nu eram conștientă că există, părând ca și cum incursiunea noastră în cimitirul inconștientului avusese un efect devastator asupra mea, ca și cum eram posedată, dezechilibrată. Dar recunoșteam fenomenul. Puntea de legătură cu subconștientul și inconștientul se crea pentru ca un eu îngropat adânc să iasă la suprafață. De aceea percep acel cutremur, acea vibrație, fiind ca și cum pământul (pământul filozofic) se despică în interiorul meu pentru ca din măruntaiele sale să iasă afară un duh/demon/eu psihologic! Trăirea aceasta a fost mai intensă decât în oricare râând anterior și era limpede că era menită să îmi testeze curajul și forța sufletească! Dar ce era dezgropat din mormântul subconștientului pentru ca un astfel de cutremur să mă cuprindă din cap până în picioare, înăuntru și în afară? Ei bine, era starea de șoc în care mintea se lasă prinsă în fața evenimentelor vieții și în fața cărora mintea își spune sieși: ”nu pot să cred că mi se întâmplă așa ceva, nu poate să mi se întâmple mie așa ceva, NU MIE! Nu-mi vine să cred că trec prin așa ceva!”. Dar nu m-am temut nici în acest rând, lăsând ca fenomenul să mi se întâmple pentru ca totul să se retragă în interiorul meu după aceea.

Trecusem cu bine de toate încercările până aici, dar luându-mă de mână și continuând să mă călăuzească înainte, însoțitorul meu îmi dovedea că nu se terminase încă. Am pătruns după aceea cu el în cabina unui lift foarte mic, nu mai mult de 2-3 persoane putând intra în el. Atunci el m-a eliberat din strânsoarea sa datorită căreia mă bucurasem până atunci de curaj, echilibru, protecție și siguranță, rezemându-se de peretele ascensorului care o pornise în jos, dându-mi îngăduința să îl privesc mai îndeaproape pe ghidul meu. Era așa de tânăr, iar eu încă nu înțelegeam cine era, un maestru din lumile interne sau un aspect al Ființei interioare profunde? Și dacă acesta era cazul, care aspect se putea manifesta sub această formă și de ce? Însă el se uita ca din întâmplare și cu multă nepăsare în sus, îndemnându-mă astfel să îmi ridic și eu privirea. Și la o singură aruncătură de ochi, am văzut prin ferestruica din sticlă de pe tavanul liftului că unele din cablurile care susțineau liftul în casa liftului se rupeau rând pe rând, făcând ca liftul să coboare extrem de repede, ceea ce ar fi dus la un inevitabil și nefericit accident la impactul cu solul de jos. Nu era prea plăcută scena, eu suferind pe deasupra și de un pic de claustrofobie, dar mi-am întors privirea către însoțitorul meu care nu părea a se îngrijora deloc. Dacă el nu se îngrijora, eu de ce aș fi făcut-o? Nu m-am temut nici în această probă, desigur una simbolică, toate erau metafore pentru situațiile de viață care, când nu au caracter de karma, constituie probe inițiatice, teste, încercări, etc., așa că am continuat să iau aminte la detaliile din jurul meu spre a le memora. Eram curioasă. Unde aveam să ajungem la sfârșitul călătoriei acesteia? Dar mă jenam atât de mult din cauza leșinurilor mele, a blackout-urilor intermitente pe care le sufeream, crezând că dădeam dovadă de lipsă de seriozitate din cauza lor și temându-mă sincer că aveam să rup conexiunea cu acea stare de conștiință duupă următorul blackout. Apoi am băgat de seamă că pe un perete, chiar lângă însoțitorul meu, era scrijelit un text și cum primul cuvânt pe care am apucat să îl citesc era ”Cătălina”, am presupus că mesajul îmi era adresat, venind din universul interior, lucru care m-a determinat să îmi concentrez atenția pe corpul textului ca să îl memorez. Dar ori că nu mai știam eu să citesc, ori că textul era indescifrabil, nu am putut reține decât câteva cuvinte care sunau astfel: ”Cătălina, …, curaj, …, răbdare, …, ești foarte aproape, …”
– Îmi pare rău, dar nu pot citi mesajul acela ca să îl înțeleg, cred că privesc la unele din acestea și mi se par absurde. Nu mă pot concentra, e ceva absurd, i-am mărturisit însoțitorului meu care mă privea cu interes, în vreme ce eu începusem să îmi percep inabilitatea de a citi ca o reformulare simbolică a lipsei mele de coerență, a citi printre rânduri sugerând neputința de a vedea imaginea de ansamblu. Îmi percepeam inconștiența din cauza căreia mă simțeam amorțită, ca și cum purtam în interiorul psihicului meu numeroase deficiențe, defecțiuni, instabilități și erori în judecată, în gândire și în simțire, etc.

În clipa următoare liftul s-a oprit, iar ușile s-au deschis, însă el nu mi-a dat nicio indicație să ies din lift, așa că am rămas pe loc. Imediat după aceea a intrat în cabină un bărbat vârstnic, în jur de 50 de ani, pe care doar în felul următor îl pot descrie: un porc pervers și libidinos! Acel bărbat era simbolul pentru cel mai negru coșmar al meu și sursa urii mele feministe!

Legătura cu lumile interne s-a rupt instantaneu, eu întorcându-mă imediat în stare de veghe. Nu am idee să spun acum dacă motivul trezirii mele a fost neputința mea de a-mi mai menține luciditatea onirică activă, în fond trecusem printr-o jumătate de duzină de blackout-uri până atunci sau teama mea de a sta cu sursa urii și scârbii mele într-un spațiu atât de mic precum era cabina liftului, chiar dacă însoțitorul meu, deși mă slăbise din strânsoarea sa protectivă, nu mă abandonase cu totul.

Am reflectat o bună parte din zi la sensul acestei încercări și pentru simplul motiv că am izbândit în toate aceste probe, cu excepția celei de la sfârșit, strict datorită prezenței însoțitorului meu am credința că acesta a fost Buddhi, sufletul divin. În lumea vizibilă a materiei căsătoria legitimă este comuniunea dintre o femeie și un bărbat care se potrivesc, în vreme ce în microcosmosul-om căsătoria este comuniunea și fuziunea dintre sufletul uman și sufletul divin, cele două suflete pe care Ființa reală interioară le posedă. Cerând să primesc confirmare pentru aceasta printr-un cuvânt ale cărui litere, însumate conform cu alfabetul românesc, să dea 1 pentru ”da, a fost Buddhi” și 2 pentru ”nu, nu a fost Buddhi”, referința primită din lumea interioară a fost ”peliculă”, literele acestui cuvânt însumând 100, deci 1 pentru ”da, 100% sigur a fost Buddhi”, învățându-mă până acum că numărul 100, când îmi este trimis, îmi indică să nu am nicio îndoială.

apr. 072021
 

Marți, 06 Aprilie 2021

Duminică dimineață, luni dimineață și pe parcursul nopții ccare tocmai s-a încheiat m-am văzut față în față cu energia luciferică, învățând în continuare să mă adaptez manifestării și puterii sale:

Duminică dimineață percepeam ceva straniu în timpul visului, părându-mi-se ca și cum mă aflam sub influența unei prezențe care mă trăgea în interiorul unor scene, ceea ce începuse să mă facă să măă simt sâcâită și iritată. Nu îmi dădeam seama de unde venea acea presiune atât de insistent pusă asupra emoțiilor mele. Nici nu știu cum să descriu scenele visului, dar tot continuând în acel ritm, o regresie a fost declanșată!

M-am trezit brusc ieșind din baiaa locuinței în care eu, sora mea și o a treia fată am stat în primul meu an de facultate. Când am intrat în camera propriu-zisă a locuinței respective, le-am văzut pe Ana și pe cealaltă fată stând în paturile lor. Era un haos general, lucru pe care mi-l aminteam fooarte bine. Și ce îmi aminteam și mai bine era dezgustătorul meu comportament adoptat în aceel an ca tânără adultă scăpată de regulamentul părinților. M-am sucit și învârtit un pic prin garsonieră, dar când în spațiul înconjurător au început să se audă lătrăturile și schelăcăielile mele și ale lui Silviu, ca niște căței în călduri cum eram noi, m-am oprit locului ca să observ mai bine contextul oniric. Așadar, o amintire extrem de rușinoasă și de jenantă îmi era declanșată în mod intenționat cu scopul de a mă face să mă rușinez de mine, iar când Luciferul particular s-a făcut vizibil din seninul seninului, am tras concluzia că el mă înghiontea din umbră ca să mă duc în trecut. Eram mulțumită cu rezultatul care mi se părea foarte autentic, deși eram tare jenată, așa că mi-a spus:
– Tu nu ai încredere în mine?
– MMMnu, i-am răspuns fâstâcită.
– De ce nu ai încredere în mine? m-a întrebat.
– Așa…., i-am zis într-o doară, simțindu-mă și mai rușinată.

Chiar eram mulțumită și recunoscătoare în legătură cu rezultatul exercițiului care mi se păruse foarte util, nevoia de a mă rușina cu mine însămi fiindu-mi astfel evidențiată pentru a avea pentru ce a mă căi, dar îmi era rușine să recunosc că neîncrederea mea venea din temerea mea că, fabricând în mod subconștient și mecanic o a doua versiune a lui, nu îmi mai puteam da seama care era originalul și care copia, dând semne de confuzie. Sau cum mi-a spus chiar el:
– Ai început să mă confuzi cu eul!

Încercarea de luni dimineață a fost asemănătoare, însă cea din cursul nopții a fost cu mult mai solicitantă fiindcă mi-a dat puternica impresie că m-a însoțit pe parcursul întregii nopți. Mi se întâmplă că, după ce mi se termină menstruația, instinctul erotic să fie extrem de agitat și de greu de controlat, simțindu-mă dominată de pasiunea animalică într-un mod destul de agreesiv. Deja aceste 2-3 zile după menstruație s-au transformat pentru mine într-un veritabil coșmar din cauza fanteziilor pe care le fabric ca să mă ”răcoresc”.

Am proiectat atâta mizerie ieftină, vulgară și obscenă de-a lungul anilor și continui să mă mir și acum că nu m-am săturat să privesc la aceste scene, acrindu-mi-se de ele. Însă de la un timp am observat că, totuși, a început să mi se facă lehamite de partea aceasta întunecată din mine, preferând testele lui Lucifer în locul propriei proiecții. Ori el de multe ori mi-a indicat aceasta, zicându-mi:
– La ce bun să te pui singură la încercare când mă poți chema pe mine?

Astfel a venit, sâcâindu-mă toată noaptea, refuzând și acceptând, căzând și ridicându-mă iar, fugind de puterea sa și întorcându-mă iar la el pentru mai mult, etc.

Nu îl mai luam în serios de la o vreme din cauza vestimentației sale ridicole, așa că, atunci când înfățișarea sa și trăsăturile sale s-au nuanțat cu mult mai mult, apărând îmbrăcat într-o ținută impecabilă, cu cămașă cu mâneci sumetecate și tot tacâmul, mi s-a părut mai ispititor ca oricând.

Dar l-am respins și, înlăturat de lângă patul meu în care stăteam întinsă, Lucifer și-a modificat anatomia, oglindind în el pe demonul dorinței, umbrindu-se, înnegurându-se, mâniindu-se și accentuându-și puterea de coerciție asupra psihicului meu. Demonul dorinței din propriul psihic poate fi înlăturat și dizolvat, dar cel pe care Lucifer însuși îl posedă în morfologia sa nu se poate elimina, acest adevăr îl descopăr prin experiențe directe! Apoi mi-a zis:
– Tu de mine n-ai să scapi niciodată.

Dar întinsă pe pat, simțindu-mă relativ imobilă, dar nu și paralizată de frică, am schițat cu mâna un gest ritualic și magic de protecție, o mudră, cu toate că eram perfect conștientă că împotriva entității lui specifice nu ar fi avut niciun efect, apoi i-am arătat semnul prin care vroiiaam să îi spun:
– Diavole, nu mă mai vând cu tot atâta ușurință ca înainte!

Dar vai de mine, de parcă avea să se încheie acolo! Așa m-a tot sucit și învârtit pe toate părțile până s-a retras în portocaliu, în universul meu interior, eu revenind în stare de veghe dorindu-mi să nu se fi terminat exercițiul, uitând că ce învăț să stăpânesc dincolo de zidul somnului trebuie pus în practică în viața materială.

Care euri mi-a indicat, prin urmare, să țin sub observație pe parcursul orelor diurne? Dorința și imaginația, e limpede! De când a început să îmi umple timpul petrecut în somn cu prezența sa m-am căpătat cu sentimentul acesta că nu mă mai lasă să visez și să îmi mai folosesc imaginația!

Apoi, în cursul dimineții, am dus o luptă cu o adunătură de euri nedefinite pe care nu le-am putut descifra pentru a le identifica, hărțuirea aceasta fără de folos făcându-mă să pierd lupta din care m-am întors tare șifonată.

*********

Miercuri, 07 Aprilie 2021

Pentru că nu mă săturasem de exercițiul din noaptea precedentă la care energia luciferică mă supusese, m-am rugat Luciferului particular să se manifeste iar în cursul nopții, cerându-i să mă ajute să descopăr ce este în neregulă cu mine, să îmi identific slăbiciunile și defectele, dorindu-mi foarte mult să ducem munca interioară pe o treaptă superioară și mai solicitantă. Astfel m-am rugat și Ființei interioare profunde, cerându-I să vegheze asupra mea pentru ca eu să pot folosi întrevederea cu Luciferul particular în mod eficient și util, evitând să cad în tentația lui.

Lucifer nu s-a manifestat în cursul nopții, cum aș fi vrut, dar am primit altceva în schimb, o reprezentare neînchipuit de vividă a focului.

Nu vedeam focul propriu-zis, iar scena părea să aibă loc în interiorul unei peșteri sau al unui vulcan. Percepeam pereții de piatră din interiorul muntelui, o lumină aidoma luminii emanate de foc într-o fierărie revărsându-se de jur-împrejurul pereților. Se vedea extrem de limpede că focul ardea în măruntaiele muntelui care se activa, punându-și lava în mișcare. Din când în când o scânteie a focului de jos care se trezea sărea în aer, explodând în partea corespunzând tavanului acelei peșteri care părea a fi foarte largă, intensificând lumina, făcând-o să arate divin și splendid!

Să mă încumet să trag nădejde că a fost vorba de o reprezentare a forjii lui Vulcan și că, prin aceasta, mi se indica să îmi stăpânesc nerăbdarea în privința pasului următor ce trebuie luat în munca interioară? Când m-am trezit, m-am dus glonț la următoarele versuri ale unei melodii pe care nu o mai ascultasem înainte:

There’s a raging fire in my heart tonight
Growing higher and higher in my soul
There’s a raging fire in the sky tonight
I want to ride on the silver dove

Cheap Trick – Mighty Wings

********

mart. 142021
 

<>

Joi, 04 Martie 2021

Aseară nu m-am mai mâhnit la fel de tare ca în alte rânduri în legătură cu neîmplinirea Voii Tatălui pentru ziua de miercuri, conform cu profeția Sa pentru destinul meu, iar când, în timpul meditației ulterioare, mi-a trimis imaginea unei roți de metal, am știut care îi era sensul.

În multe fabrici și uzine există acele uși imense de metal care se deschid rotind de un cerc în forma unui volan. O astfel de roată îmi era arătată, iar eu am știut că roata respectivă deschidea ușa unei încăperi cu multă importanță pentru suflet. Dar roata din imagine era vizibil ruginită și atât de blocată încât fusese necesar ca o rangă de fier să fie introdusă printre spițele roții pentru ca aceasta să fie pusă în mișcare, deschizând ușa încăperii. Când am perceput acea primă rotație a roții, am simțit cum interiorul meu începuse să se miște, rotindu-se conform mișcării acelor de ceas. Mi se deschideau mintea și inima, iar încăperea în care mi se permitea să intru era aducerea aminte, amintirea de sine, memoria conștiinței.

”Îmi voi aduce aminte de iubire! Îmi voi aminti chipul lui! Îmi voi aminti de unde îl cunosc!”, am exclamat în sinea mea, cuprinsă de fior de nădejde și de entuziasm întrucât simțeam cu toată sinceritatea că acea umbră/bârnă care presează pe creierul meu și care mă împiedică să îmi amintesc înfățișarea lui Marius se pusese în mișcare pentru ca memoria mea să fie eliberată nu doar pentru ca eu să îmi amintesc de el, cel de acum, ci de el tot și de toate viețile anterioare în care ne-am întâlnit!

************

Luni, 08 Martie 2021

Pe parcursul nopții care tocmai ce s-a încheiat am fost martoră la un alt fenomen năzdrăvan. Lumina coborând din Cer s-a manifestat altfel în acest rând, deși nu într-un chip străin, fiindu-mi cunoscut modul de exprimare, fără a-i putea explica semnificația simbolică.

După un vis oarecare, am devenit conștientă de faptul că percepeam o manifestare mistică venind din Universul Interior în momentul în care tot cadrul la care priveam s-a făcut complet negru. Negru ca smoala, deci foarte diferit de negrul plin de pixeli luminoși și strălucitori pe care îl văd în timpul stării diurne.

Atunci în acel negru ca de smoală au început să strălucească două puncte de lumină, unul în ochiul drept, iar celălalt în ochiul stâng. Exista o simetrie perfectă între aceste două puncte galbene precum strălucirea aurului, coordonatele lor în fiecare ochi fiind vizibil calculate conform regulilor matematice, atât de perfectă era poziția lor unul față de celălalt în ochii mei, un punct în extrema dreaptă, iar celălalt punct în extrema stângă

Le-am privit strălucirea timp îndelungat, până am pierdut legătura, trezindu-mă în corpul fizic. Pe cine sau ce or fi simbolizat cele două puncte de lumină atât de simetrice, mă întreb?

***************

Joi, 11 Martie 2021

Dormeam ca de obicei azi-noapte când m-am trezit chiar în mijlocul unui fenomen foarte interesant. Percepeam infra-roșul, dar nu ca pe o culoare la care priveam ca zugrăvită pe un perete, ci percepppând infra-roșul în întregul creier, prin fiecare celulă a sa, deplin și pe de-a întregul! Nu exista niciun colțișor sau ungher rămas neacoperit, niciun spațiu rămas întunecat, întregul meu sistem nervos recepta infra-roșul ca pe un semnal venit din undele eterice cu care propriul creier se conecta. Deci nu vorbesc despre o culoare pe care o captam, ci despre un fel de magnetism, de energie posedând proprietatea de a fi de culoare roșie.

De două ori mi s-a întâmplat să percep acest fenomen pe parcursul nopții trecute!

Despre încercarea la care am fost supusă azi-dimineață în timpul căreia Tatăl Ceresc mi S-a arătat iarăși sub forma Soarelui am scris în scrisoarea intitulată ”Pentru iubire am de dat la schimb răutatea”.

*************

Vineri, 12 Martie 2021

Azi-noapte am perceput iarăși infra-roșul, întocmai cum l-am perceput cu o noapte în urmă, dar numai o singură dată.

*********

Duminică, 14 Martie 2021

În timpul meditației de azi-noapte mi-a fost trimisă imaginea unui tron din universul interior, imagine pe care am perceput-o într-un mod foarte neobișnuit, dar ajutător procesului de recuperare a funcțiilor vederii trupești. Nu am privit la această imagine ca la o fotografie statică, ci am perceput-o din perspectiva tri-dimensionalității! Percepeam, deci, lungimea, lățimea și înălțimea ca și cum abilitatea creierului meu de a percepe și recunoaște aceste dimensiuni era testată.

Apoi imaginea în sine a tronului s-a scufundat în interiorul celulelor mele cerebrale așa încât am perceput și profunzimea, nu numai lungimea, lățimea și înălțimea! Altfel spus, am privit la tronul din imagine de-a lungul și de-a latul său, de jur-împrejur, pe dinafară și pe dinăuntru!

Azi-dimineață, în schimb, mi s-a dovedit a suta oară că recuperarea vederii mele depinde extrem de mult de curățarea energiei mele sexuale, de polarizarea ei în sens pozitiv și spre valori spirituale și de transmutarea ei în Lumină!

ian. 242021
 

Săptămâna 18-24 Ianuarie 2021

Nu îmi amintesc ziua precisă când a avut loc următoarea întâlnire cu Logosul Solar săptămâna trecută, dar iată cum s-a desfășurat:

Eram în timpul experienței onirice pe balconul din față al apartamentului fostei colege din perioada liceului, privind pe partea cealaltă a străzii la balconul și la ferestrele locuinței lui Marius, întocmai cum am procedat de prea multe ori cât am fost adolescentă. Toată arhitectura locațiilor respective era foarte diferită de ce îmi amintesc, însă imensa Catedrală de vis-a-is era prezentă în visul meu, dominând cu simbolistica sa tot peisajul.

Continuând să privesc când la etajul la care știam că locuia Marius, când la stradă, când la trecerea de pietoni, o nouă prezență mi-a atras atenția. Era Soarele care răsărea din dreptul catedralei, înălțându-se pe cer. La început m-am temut să mă uit la Soare, crezând că gestul meu ar fi agitat trupul fizic, făcându-l să se trezească, iar eu nu doream să părăsesc contextul visului încă. Dar, mai mult decât această temere, mă rușinam în sinea mea că Tatăl mă prinsese spionânu-l de la balconul fostei colege din liceu pe cel pe care chiar Tatăl mi l-a desemnat ca fiindu-mi perechea sufletească în această viață când educat și etic și civilizat ar fi fost să cobor, să ies din bloc, să traversez strada, să urc la el, să îi bat la ușă și să îi spun despre mine.

Dar văzând Soarele care se apropia de mine, am uitat de sufletul pereche și de alte lucruri, simțindu-mă copleșită, în sinea mea, de năzuința contopirii totale cu Divinul.

– Ce să fac acum? mi-am spus. Cum să mă duc la Tatăl din locul în care mă aflu, din acest balcon? Nu pot să mă arunc de la etajul la care mă aflu acum, deși știu că voi pluti în aer și că voi putea zbura către Soare întrucât sunt în interiorul meu, în timpul unui vis. Dar chiar dacă sunt în lumile interne și chiar dacă știu toate acestea, nu este nici frumos, nici politicos, nici normal să începi să te arunci de la balcon. Evident, aș putea coborî de aici, iar de jos, de pe trotuar, aș putea încerca să mă înalț în zbor ca să mă duc la Soare, dar îmi amintesc prea bine din încercările anterioare că s-ar solda cu un eșec. Nici nu apuc să pun mâna pe clanța ușii ca să o deschid că mă și trezesc în corpul fizic! Deci cum să plec de aici ca să mă eliberez și ca să mă duc la Dumnezeu?

Astfel mi-am vorbit, necăjită maxim din cauza împrejurărilor și simțind mai acut ca niciodată presiunea conglomeratului de ciment al blocului, al străzilor, al cartierului, al orașului întreg, al materiei înseși!

Căci ce putea să mă despartă de Dumnezeul intim dacăă nu lumea exterioară a materiei cu toate limitările și restricțiile ei? Astfel m-am trezit, simțindu-mă pătrunsă de groază că aș putea locui toată viața într-un apartament din al cărui balcon n-aș putea vedea Soarele dimineața și dorindu-mi mai mult ca oricând traiul mai permisiv, mai liber și mai spațios din câmp, din mijlocul ținutului de nicăieri! (joc de cuvinte și de simboluri!)

– Cum, nu te-ai aruncat de la balcon nici de dragul lui Dumnezeu care te chemaa, cu toate că știai că vei zbura? mi-a reproșat o voce îndrăcită a minții.
– Desigur că nu, am dezvoltat discernământ, bată-te vina să te bată de aberație mentală! Știam că exista un substrat simbolic în tot conținutul visului, măcar atât am învățat și eu în legătură cu lumea de dincolo, din interiorul meu!