Miercuri, 17 Februarie 2021
Marius,
Sunt trează de la ora 06:30 după o noapte istovitoare în care nu știu dacă să fi dormit 4 ore și aș vrea să îți povestesc despre minunile care mi se întâmplă în universul interior, în lumile interne suprasensibile, îndată ce închid ochii ca pentru somn fără să îți dau impresia că scornesc aceste scene sublime în care mă trezesc conștientă și cu mult mai lucidă decât în timpul stării de veghe, povestindu-le, așadar, fără să par că am luat înainte halucinogene sau stupefiante. Desigur, totul este iluzoriu când te afli pe efectul psihedelic al acestor substanțe, dar alta este povestea când sursa care proiectează aceste experiențe onirice minunate este substanța spirituală divină!
Nu am fost avertizată pe parcursul zilei de ieri că aveam să trec printr-o noapte dificilă, așa cum fusesem avertizatăă în ziua de Sfântul Valentin că avea să se petreacă în cursul nopții.
Până la ora 03:30 m-am trezit de două ori din cauza oftaturilor bunicii care continuă să nu afișeze niciun pic de considerație pentru mine și sora mea, părându-i-se și acum o chestiune absurdă că eu una, cel puțin, am nevoie de somn și de odihnă pentru sistemul meu nervos cerebral, recuperându-mă după un atac cerebral. Sora mea, având un somn profund, nu simte nimic din toate acestea și îmi dă de multe ori impresia că ea crede că scornesc lucrurile pe care le descriu, chinul la care mă supune bunica de mai bine de un an de zile, aproape în fiecare noapte.
Am primit dovada limpede că doar Tatăl Ceresc înțelege prin ce trec și azi-noapte mi-a dat iarăși o mână de ajutor să fac față supliciului astfel încât să nu fiu mânată să lovesc iarăși spațiul gol din fața mea cu pumnii din cauza frustrării și a neputinței.
Nu știu cât să fi fost ceasul când am devenit conștientă de faptul că priveam la derularea unor scene foarte insolite difuzate pe ecranul ochilor interiori prin intermediul acelei substanțe incredibil de vivide, de vibrante și de expresive care însoțește transmisiunile Divinului. Dar nu priveam la această transmisiune ca martor din exterior, ci ca personaj implicat în firul acțiunii, cu toate că nimic complicat nu se petrecea.
Îmi era destul de clar că eram într-un vehicul aflat în mișcare, deplasându-se pe străzile unui oraș foarte mare, dar necunoscut. Era noapte și, privind pe geamul mașinii, am văzut nesfârșitul joc de artificii care se proiectează în întunericul nopții de la luminile de pe străzi și de la luminile din casele oamenilor, din clădirile de birouri și din cele aparținând spațiului public. Tot orașul dormea cufundat în liniște, cu excepția milioanelor de lumini care luceau în beznă precum niște licurici. Și, desigur, și cu excepția mea, părând să sufăr de vechile insomnii de odinioară. Dar eram doar în trecere prin acest oraș foarte pitoresc, privind la casele care curgeau una după alta pe marginea șoselei, sufocându-s una pe cealaltă și revărsându-see în valuri de ciment pe carosabil. Am tot privit și privit la defilarea de construcții de locuit, case foarte mari, foarte îngrijite și foarte cochete, dar care erau atât de lipite una de alta încât era evident că de la fereastra unui dormitor puteai privi în dormitorul vecinilor. Totul era doar frumos în exterior, dar fără pic de intimitate.
Orașul întreg surprindea starea mea interioară și credința mea fermă că ce se întâmplă acum în familie este o crudă prefăcătorie. Iar eu simțeeam foarte acut că nu puteam trăi, sub niciun chip și cu niciun preț, într-un astfel de loc atât de frumos în exterior, de parcă era vrăjit, dar atât de puțin permisiv conținutului unei vieți private. Nu puteam trăi în acea prefăcătorie, amintindu-mi atât de bine că plătisem multă karmă pentru minciună și înșelăciune!
– Nu aici vreau să trăiesc! Altul este locul unde voi staționa, sunt sigură de aceasta, am gândit în sinea mea, continuând să privesc la deliciosul spectacol de lumini împrăștiate pe întreaga suprafață a orașului, ceea ce a avut un puternic efect liniștitor pe moment pentru nervii mei, acest spectacol de lumini nefiind primul de acest soi la care am asistat în cursul nopții, câtă vreme stau cu ochii închiși, dormind.
Dar nu am putut merge mai departe pe linia onirică simbolică întrucât începusem să percep zgomote din exterior, din dimensiunea materială. Mă trezeam, așadar, iarăși în mijlocul concertului de oftaturi nocturne ale bunicii! De ce, bre, mamaie, oftezi matale noapte de noapte după luminile satului de baștină când tu eești cea care nu s-a îngrijit din timp ca să te pui la adăpost la bătrâneți, făcându-ne pe noi să plătim pentru greșelile matale de judecată?
Dar pentru că mă trezisem din nou din cauza activității nocturne a bunicii din mijlocul unei transmisiuni venită din universul interior, am știut că scopul său fusese să aplaneze iarăși conflictul, administrându-mi-se din timp un calmant mental, dar care nu a fost suficient de liniștitor întrucât, așa cum am mai zis mai sus, m-am mai trezit o dată din cauza oftaturilor și căscaturilor ei până la 03:30.
Așa că Bunul Dumnezeu mi-a administrat o a doua doză de calmant efervescent care mi-a încântat, o perioadă, toate simțurile și care m-a umplut din abundență de o reală încântare și exuberanță fiindcă tu ai fost trimis să mă calmezi!
De-abia ți-am perceput forma și prezența în preajma mea, dar când mi-am dat seama că erai tu care veniseși la mine după lungi săptămâni de absență, am vrut să te cuprind într-o strânsoare de așa natură că nu am maai vrut să îți dau drumul! Mi-am înntins brațele spre tine ca să te îmbrățișez, dar tu mi-ai spus:
– Stai locului și nu mai da atâta din mâini că îți bagi degetele în ochii mei și în gura mea!
Desigur că cee îmi spuneai era o formă metaforică de a-mi cere să nu îți mai scot ochii din cap pentru idioțeniile și pentru neobrăzările pe care le faci sau pe care mi le spui în timpul întâlnirilor noastre! Așa că m-am lăsat pe mâna ta și nu știu cum ai procedat, dar m-ai eliberat din temnița trupului fizic așa că mi-am putut încolăci brațele, picioarele și trupul în jurul tău cum se încolăcește mlădița de viță de vie în jurul unui arțar. Apoi ce mi-ai spus, tandre cuvinte și confesiuni de iubire, m-a atras atât de mult în clipa acelui moment prezent încât nimic altceva nu mai conta decât chestiunea întregirii noastre în ființa androgină. Era scopul și finalitatea tuturor lucrurilor!
– Poate că și eu te iubesc până la urmă, ți-am mărturisit cu atâta sinceritate că mai-mai că m-am rușinat de propria îndrăzneală.
Și ca și cum mărturisirea ta nu fusese suficientă ca să stea drept dovadă irefutabilă pentru dragul pe care mi-l porți, te-ai apropiat atât de mult de mine încât în contopirea intimă a piepturilor noastre care se uniseră, ți-am simțit inima! Și câtă iubire am simțit că porți pentru mine în inima ta nu mi-a venit a crede, deși trăiam chiar în mijlocul sentimentului însuși și era atât de mult, de abundent, de generos și de copleșitor încât mi s-a făcut rău de la stomac! Eram departe de trupul fizic și, totuși, rău la stomac mi se făcuse, ca și cum trupul meu nu putea tolera toată acea vibrație uluitor de iubitoare, de îngăduitoare și de tandră pe care inima ta o emană în Cosmos pentru mine!
– Omul acesta are să mă facă să îmi pierd capul! Lângă el sunt pierdută! am gândit în sinea mea, neputând suporta iubirea aceea nesfârșită pe care mi-o ofereai și pe care nu o puteam accepta fiindcă nu știam ce este, simțindu-mă vulnerabilă și depășită. Nimeni nu îmi mai oferise nimic asemănător înainte!
Și nu am putut să cred că aș putea face față prezenței tale care mă bulversează până și de la distanță și am cugetat, stând în brațele tale, că ar fi imposibil să îți suport iubirea în fiecare minut al zilei, în lumea vizibilă. Așa că, de teamă că ai să mă distrugi, m-am îndepărtat de tine ca să recurg iarăși la soluția de compromis, apelând la compania unei forme mentale malițioase inferioare căreia i-am permis să mă chinuiască cu nelipsita sa predică: ”Tu nu meriți să cunoști atâta iubire și fericire alături de un bărbat! Privește bine la mine deoarece ce îți dau eu este tot ce vei primi în această viață!”
Dar în ciuda izului de malevolență pe care întâlnirea noastră l-a căpătat la final și care s-a datorat slăbiciunii mele, am păstrat mult timp după trezire exuberanța îmbrățișărilor noastre! Și câtă nevoie avusesem de acest medicament care ești tu deoarece, trecând de 03:30,, bunica m-a mai trezit de alte două ori până la 06:30 când am hotărât să mă rudic din pat ca să mă refugiez în baie unde am plâns și tot plâns din cauza neputinței și a mâhnirii și a eepuizării, iar acum de-abia pot sta cu ochii deschiși.
Și din acest motiv, între 03:30-06:30 Dumnezeul intim mi-a administrat o a treia doză de medicament și numai din cauza bună-voinței Tatălui Ceresc pot sta acum în șezut pe fotoliul din chilia mea de penitență de pe balcon cu zâmbetul pe buze și cu inima relativ liniștită!