<>
Duminică, 08 August 2021
Doar mi s-a părut vineri dimineață că am obținut victoria în partida jucată cu Luciferul particular. Nu fusese decât prima repriză, iar când a început a doua repriză în cursul nopții dinspre vineri spre sâmbătă n-a fost nevoie decât de o scurtă demonstrație a rafinamentului său karismatic ca să mă facă să pierd meciul din primele minute! Și când m-a avut la degetul său mic, urieșescul său cap de dragon s-a proiectat dinaintea mea, suprapunându-se imaginilor pe care le derula de jur-împrejurul meu și rânjind la mine cu mult subînțeles.
Căci habar nu am ce spun când scriu că își face demonstrate puterile în fața ochilor mei. Trebuie că nu și-a încercat nici măcar 1% din potențial.
Dar atunci când Ființa profundă nu îl trimite pe Luciferul particular ca să mă pună la încercare, alt Zburător se strecoară în universul meu interior prin acele portițe pe care le uit deschise, din neglijență și din nebăgare de seamă. Căci toată viața mea m-am păzit prea puțin, fiind totalmente încredințată că nu se uita nimeni la mine, că nimeni nu mă vedea ca să fie necesar să îmi ferec porțile de pătrundere în lumea mea interioară, să mă păzesc de vrăji, de farmece, de blesteme, dar mai ales de Zburători cuceritori!
Azi-dimineață am trecut prin ceva deosebit de nostim. Din cauza căldurii sufocante din dormitorul meu dorm noapte de noapte cu un mini-aparat de aer condiționat deschis, dar în ultimele 2 zile mi s-a părut foarte friguros înspre dimineață, iar azi-dimineață aerul răcoros mi s-a părut și mai tăios, chiar dacă îmi plăcea nespus de mult acea răcoare care îmi liniștea sistemul nervos. Nu aș fi vrut să închid aerul condiționat, așa că m-am gândit că ar fi fost bine să trag o pătură peste mine, cu toate că mi se părea destul de ridicol să stau cu aparatul deschis, învelită cu pătura!
Dar în tot acest zbucium al meu nu mi s-a părut deloc straniu că vedeam! M-am ridicat un pic din pat, dând să caut pătura pe care știam că o pusesem la stânga mea, dar privind puțin în jurul meu, am băgat de seamă că pe pat era deja o pătură făcută șomoiog.
– Cu asta ce o mai fi aici? Nu îmi amintesc să o fi uitat în pat aseară, am gândit în sinea mea, continuând să nu observ faptul că vedeam și să nu pricep că unele din acele ciudățenii pe care le percepeam, precum răcoarea din cameră, erau semnale prin care se căuta să fiu trezită în timpul somnului.
Fiindcă în vis eram și nu îmi dădeam seama că mă comportam somnambulistic în universul interior. Am vrut, prin urmare, să trag pătura găsită în pat peste mine, dar când am aruncat o a doua privire prin cameră, am văzut că pe podea era o totală harababură, un talmeș-balmeș de obiecte, de pături și de lenjerii de pat. Și când am văzut că printre pături dormea un fel de boschetar am început să pun sub semnul îndoielii tot ce se întâmpla în jurul meu, dar m-am încredințat de faptul că visam numai când decorurile s-au modificat total, ultimul lucru la care am privit în camera mea de dormit fiind boschetarul de pe podea pe care un fost coleg de școală îl impersona. Acel băiat este unul din cei mai mari golani pe care i-am cunoscut vreodată!
Dar din acele scene m-am trezit în cu totul alt scenariu, fapt care m-a făcut să iau aminte la noile decoruri, chiar dacă continuam să fiu destul de adormită. Însă scenele erau mult prea gingașe și expresive ca să nu recunosc în ele semnătura creativă a Ființei profunde care mă absorbise în mijlocul unei scene de la nunta mea, nuntă de la care mirele lipsea.
Și cât l-am așteptat să vină mi-e imposibil să scriu. Eram în rochia de mireasă și mă retrăsesem într-o încăpere dosită în imensa biserică unde urma să se țină cununia religioasă. Vroiam să evit contactul cu invitații care începuseră să își piardă răbdarea, cerând explicații în legătură cu absența mirelui. Iar eu plângeam de amărăciune și de tristețe, complet neputincioasă și dezolată. Și am tot așteptat ca tu să vii, ursitule, dar pentru că și răbdarea mea avea să își atingă limita, am început ușor și fără grabă să mă dezbrac de rochia de mireasă.
Atunci regizorul visului meu a mutat imaginea peste cea a invitaților care începuseră să plece din curtea bisericii, convinși că mirele nu va mai veni. Și după ce defilarea lor spre ieșire s-a mai potolit, regizorul a mutat imaginea spre un alt centru de interes.
Era un dormitor simplu în care nu se vedea decât patul. Iar în pat erai tu, ursitul meu! Când te-ai ridicat din pat, ai făcut-o numai pentru că cineva îți bătuse la ușă. Era un comisionar care îți adusese un plic. Când l-ai deschis, ai scos o invitație de nuntă. Era o invitație la propria ta nuntă pe care tatăl tău ți-o trimisese și pe care era scris:
Cred că acum trebuie să știi… știi?
Atunci ai început să conversezi cu tatăl tău în mintea ta, ca și cum ați fi coomunicat telepatic, ca și cum tatăl tău nu mai era în viață, dar pentru că visul meu nu mi-a oferit decât sugestia acestei conversații, nu o pot reproduce. Ce pot însă să spun este că, după ce ai citit acel mesaj de pe invitație, ai început să te pregătești. Când te-am văzut foindu-te prin cameră într-un mod atât de direct și de intim am simțit cu toată sinceritatea că aveam să mă întorc pe dos. Și numai în acea clipă am început să îmi percep conștiința lucidă și să pricep că acela la care priveam erai chiar tu, Zburătorule! Și m-am rușinat așa de mult privindu-te că nu știam unde să mă ascund de jenă, așa că am dat să îmi închid ochii ca să nu te mai văd, dar vrând să îi închid sentimentul care a însoțit acel întuneric a semănat atât de tulburător de mult cu orbirea mea și cu credința mea distructivă că eu nu merit nimic bun, nici măcar să privesc pe cineva care mi-e drag. Și nu am idee ce forță supranaturală izvorâtă din Ființa mea profundă mi-a deschis ochii, forțându-mă să te privesc din cap până în picioare în timp ce te îmbrăcai cu niștte pantaloni casual. Erai numai în boxeri, trăgând pantalonii pe tine, aranjând cutele mototolite și făcându-te că nu mai era nimeni în cameră cu tine, cu toate că ochii mei acolo erau, cu tine în dormitorul tău, privind la trupul tău nu foarte înalt, destul de slab și atât de măsliniu. Și ai continuat să îți aranjezi pantalonii, lăsând să se vadă elasticul boxerilor. Tricou nu ai mai pus pe tine. Și când ai terminat cu îmbrăcatul acesta numai pe jumătate, te-ai îndreptat din șale și m-ai privit direct în față. Și nu mi-ai spus niciun cuvânt pentru că totul vorbea de la sine.
Dar oare știi, ursitule, oare ai înțeles sensul tainic al cuvintelor scrise de tatăl tău pe invitație? Oare ți-ai dat seama până acum că m-ai pedepsit pentru greșelile făcute de tatăl tău, punându-mi la încercare rezistența nervilor fiindcă el nu a rezistat și a abandonat?
Și cât de mult aș mai fi vrut să continui să te privesc! Primesc atât de rar ocazia să îți văd chipul în lumină. Și nici nu te mai visasem de atâtea luni! Dar m-am trezit destul de curând după aceea, simțindu-mă foarte emoționată pentru că te putusem vedea. În cameră era o răcoare foarte plăcută și pentru că era aproape de 08:00, am închis aerul condiționat.
Totul se petrecuse în lumile interne suprasensibile. Iar eu eram tot oarbă în lumea vizibilă a materiei, chiar dacă în interior vedeam.