oct. 032021
 

<>

Duminică, 03 Octombrie 2021

În timp ce reciteam și corectam unele compuneri trecute ca să le public pe blog, am ajuns și la cea cu titlul ”Elementele vrăjitorești ale psihicului uman”. Descrisesem în textul respectiv o incursiune făcută în mormântul inconștientului, în acea regiune a sa unde sunt stocate elementele vrăjitorești ale psihicului meu. Și cu destul de multă uimire mi s-a relevat atunci că orgoliul meu are puternice rădăcini în această aripă de defecte, arătându-mi-se în plus că originea în sine a orgoliului meu nu se găsea într-o dezamăgire în chestiuni de dragoste, ci în perioada copilăriei și în relația cu rudele mele, orgoliul extinzându-se după aceea și în alte domenii.

Am vrut să public compunerea respectivă aseară, dar vocea interioară mi-a poruncit să nu o fac încă, zicându-mi:
– Taci! Taci! Că nu ai înțeles încă un lucru!

Nu m-am așteptat să primesc nota explicativă de la Ființa profundă chiar atât de curând, dar în cursul meditației ulterioare am avut o trăire foarte stranie și intensă din care nu voi descrie decât următoarele, neputându-mi aminti precis începutul care mi s-a părut mai degrabă că a avut ca scop să îmi concentreze atenția către interior. Și când m-am concentrat, mi-a fost indusă o foarte scurtă regresie în amintirea unui moment dintr-o viață anterioară. Totul a fost foarte succint, dar straniu a fost că în acele clipe am înțeles sensul multor lucruri. Iată schița deducțiilor mele mai jos:

În această altă viață am avut identitate feminină. Copil fiind, am avut o puternică pasiune pentru botanică, pasiune periculoasă pentru acea perioadă istorică, fapt care îi făcea pe membrii familiei mele să își ia măsuri de precauție, împiedicându-mă să îmi expun pasiunea pentru flori și plante. Vrând să corecteze acest obicei al meu de a mă aventura hai-hui ca să cercetez flora din împrejurimi, familia mea obișnuia să mă închidă în casă, interzicându-mi să ies afară. Scenele dezvăluite azi-noapte mi-au arătat tocmai această casă în care eram închisă cu scopul de a fi protejată. Cu toate acestea, mă eliberam adeseori din închisoarea mea pe care nu o înțelegeam. Din toate sentimentele explorate azi-noapte în cursul acestei regresii, cel al libertății era cel mai intens, sentiment pe care îl trăiam după ce mă eliberam din acea casă.

În aceste condiții am dezvoltat sentimentul maniei persecuției care m-a făcut inclusiv în această viață să simt și să cred că rudele mele au ceva cu mine și împotriva mea, de unde rezultă că am simțit pe parcursul întregii copilării că sunt hărțuită, persecutată și că nu sunt, deci, lăsată în pace să exist. Mai mult decât atât, în aceste condiții am creat un eu psihic dornic să se înstrăineze de familie și de părinți, căutând mereu pretext să fugă de acasă, lucru care explică tendința mea de a fugi de acasă din copilărie. Nu am fugit niciodată propriu-zis, dar o tendință tot am avut, iar circumstanțele din copilărie au semănat destul de mult cu clasica fugă de acasă a copiilor. În plus, în timpul meditației de azi-noapte am pătruns și în legătura dintre orgoliu și vrăjitorie, dar nu pot explica mai pe larg acum numai în baza unor scene atât de fulgerătoare pe care le-am avut numai o dată, sperând ca aceste episoade să se repete pentru ca amintirea să fie deplină.

Oricum, astfel se poate explica de ce, în timpul celeilalte regresii în mormântul inconștientului din mai, mi-am găsit o frântură din suflet prinsă într-o mare suferință legată de copilărie și de faptul că nu eram luată în serios de către adulții care mă chinuiau, înțelegând acum că ei vedeau în mine o vrăjitoare în devenire pentru că aveam o pasiune pentru flori și plante.

După ce s-a încheiat această incursiune, mi-am auzit Ființa profundă comunicându-mi:
– Aceasta este semnificația dharmei!

E limpede că semnifică să ți se acorde îngăduința de a duce muncă de cercetare la capitolul ”cauzalitate”, referindu-mă, desigur, la legea naturală a cauzelor și a efectelor!

iul. 082021
 

<>

Miercuri, 07 Iulie 2021

Am făcut o mare și cumplită boacănă! I-am cerut aseară Anei să îmi mute un folder pe desktop de pe poziția a treia pe a doua ca să accesez mai ușor folderul respectiv, dar nici ea nu știe mai precis ce a făcut că folderul respectiv s-a șters. Pe poziția a 2-a era Recycle Bin, așa că trebuie să fi mutat folderul la coșul de gunoi, chiar dacă în Recycle Bin nu era nimic! Și cum niciuna nu are cunoștințe avansate despre lucrurile astea, am rămas cu buza umflată în legătură cu posibilitatea recuperării folderului respectiv. În acel folder era conținută toată munca mea în materie de scris, toate scrisorile mele, toate notițele, toate emailurile, tot jurnalul. Tot ce-am scris șters de-a binelea într-o singură clipită de ochi.

Dar am avut un noroc chior, dacă noroc se poate numi ce mi s-a întâmplat. Îmi vârâse Dracul ideea aceasta în minte de ceva timp, anume să îi cer Anei să mute jurnalul meu cu funcția drag and drop de pe poziția a treia pe a doua, însă vocea interioară m-a avertizat în multe rânduri că ar fi fost bine să fac o copie de rezervă a folderului respectiv pentru orice eventualitate, întrucât Cosmosul nu este guvernat numai de legea karmei, ci și de legea accidentelor. Așa că am făcut o copie de rezervă pe 20 Iunie 2021 pe care am verificat-o de o duzină de ori de aseară până acum. E încă acolo, nu am pierdut decât ce am scris săptămâna trecută și zilele acestea, plus niște versuri și alte lucruri mărunte, dar și un proiect pe care îl începusem duminică seara pentru site-ul dearlife.org, însă și acesta este recuperabil. Deci nu am pierdut decât partea a 17-a din seria Notițelor scrisă zilele acestea în care am descris un episod mistic în timpul căruia am avut o conexiune profundă cu cățeaua mâniei pe care agenți ai karmei o asmuțeau pentru ca eu să iau aminte la mecanismul și funcționalismele acestui eu. În afara acestui episod, mi-am mai vărsat oful și în legătură cu bunica mea, făcându-i o judecată foarte aspră și portretizându-mă din nou drept o victimă nedreptățită, jucând rolul unei mascote menită să întrețină buna-dispoziție a unei vârstnice plictisite!

Poate că nu ar fi fost mare lucru chiar dacă nu ar fi existat această copie de rezervă a jurnalului meu. În fond, aveam și copia scrisorilor publicate pe blog, dar întâmplarea mi s-a părut prea din cale afară de neobișnuită, ținând cont de faptul că aveam de mult timp convingerea că ceva nemaipomenit avea să se întâmple în această vară în privința karmei mele primită pentru păcate comise împotriva Tatălui. Și cum ce am scris mi se pare un eșec din cauza faptului că lucrurile nu s-au întâmplat deloc conform cu profeția, mai-mai că mi-am dorit ca tot ce am scris să fie aruncat la coșul de gunoi, atât de amarnică mi-e mâhnirea în legătură cu povestea Zburătorului. Mai prevăzătoare, Ființa profundă mi-a făcut această recomandare de a face copia de rezervă, fapt care îmi dovedește că, dacă cele scrise de mine ar fi constituit un adevărat eșec sufletesc, Justiția Divină nu ar fi întârziat să facă dispărut întregul text scris de mine, chiar dacă păstram o a doua copie pe blog. Era o chestiune de principiu, aș fi înțeles mesajul dacă s-ar fi șters totul, însă repet că nu am pierdut decât cele scrise ieri și luni, adică o critică și o judecată crudă și aspră aduse bunicii mele!

Așa am vrut ca totul să se piardă din cauza necazului meu cu Zburătorul și, văzându-mă în fața faptului aproape de împlinire, am tremurat de groază și am plâns și am suferit îngrozitor! Ca să fii atât de aproape de a pierde toată munca ta din ultimii 7 ani din cauza unui lucru atât de mărunt nu poate să nu creeze o impresie copleșitor de șocantă asupra psihicului, dar după tot zbuciumul meu de azi-noapte, am adormit cu zâmbetul pe buze! Ce noroc am avut că am dat ascultare sfatului vocii interioare, creând acea copie de rezervă a jurnalului meu! Și fie vorba între noi, tot vocea mea interioară mă sfătuise în cursul zilei de luni și apoi în cursul zilei de ieri să fac o reîmprospătare a copiei respective cu cele scrise și muncite de la 20 Iunie 2021 încoace, dar nu am dat ascultare îndemnului, în pofida insistenței cu care îmi dădea ghionturi în inimă. Deci a cui este vina dacă nu a mea? Biata de Ana, dacă nu a plâns cu mine aseară, tot încercând să butoneze la tabletă ca să dreagă stricăciunea, dar degeaba că folderul tot dispărut a rămas! Avem să o ducem la un service azi, gândindu-mă că un om priceput i-ar putea da un system restore, dar chiar de va fi să recuperez informația pierdută, nu pot trece ușor cu vederea că incidentul s-a întâmplat taman în această perioadă de mari încercări în contextul karmei mele primită pentru păcate comise împotriva Tatălui, tot ce am scris era moneda mea de schimb!

Și mi s-a părut atât de apăsătoare coincidența aceasta că, trezindu-mă la 04:30 dimineața, m-am grăbit să verific din nou copia de rezervă a jurnalului! Aceea era încă acolo, undeva în memoria tabletei. Am adormit foarte greu din cauza acestui sentiment apăsător pe care îl trăiam vis-a-vis de jurnalul meu, simțind ca și cum Marea Lege Cosmică urma să hotărască soarta textului scris de mine! Iar când am adormit în cele din urmă, am trăit un episod mistic cu totul și cu totul deosebit întrucât a constat într-un contact direct cu Anubis, Marele Judecător Divin al Tribunalului Cosmic! Mă rugasem azi-noapte și azi-dimineață Ființei profunde să fie îngăduitoare cu mine, să mă ajute să creez în sufletul meu credința într-un Dumnezeu departe de a fi absurd, zicând Ființei că percepția mea asupra condiției mele din cauza bolii pe care o am mă face să mă văd cumplit de umilită, înjosită, căzută sub limita demnității umane, ajunsă de toată batjocura și de tot râsul că până și bunica mă vede bună de hrănit cu lingurița ca pe copiii mici, chiar dacă față de ea nu vorbesc cu vocea de copil că dacă m-ar auzi, nu încape îndoială că m-ar crede căzută în mintea copiilor! Înțeleg necesitatea umilirii căci altfel cum ar putea învăța mândria să nu mai fie mândrie, dar ca să devin o mascotă pentru cei din jurul meu îmi pare o rușine peste măsură de greu de suportat, făcându-mă să mă întreb care va fi fost stabilită limita între virtutea umilinței și pierderea demnității umane? Am plâns și iarăși am plâns azi-noapte, cerând Marelui Tribunal Divin să îmi acorde înțelegere și să nu îmi pună la socoteală sub formă de karma relația mea cu bunica mea, aducând în sprijinul mărturiei mele problema mea legată de auz care mă face, pur și simplu, să nu înțeleg nimic din cele spuse de bunica mea! Și ca să stau în aceeași cameră cu ea ca să îi țin companie, fără să vorbim, pentru ca ea să aibă la ce privi mi se pare o dovadă foarte limpede că m-am preschimbat într-o paiață. Acesta să fie rostul pentru care m-am născut? Să îmi pierd dreptul de a mai vedea lumina soarelui pentru ca cei din jurul meu să aibă la ce privi așa încât să nu se plictisească?

Dar când am adormit azi-dimineață, m-am simțit trăind o stare de conștiință foarte deosebită și minunată. Mi se limpezea chakra comunicării, iar un anume canal subtil de comunicare mi se deschidea către Porțile de Sus, nelăsând pic de loc confuziei și îndoielii în privința identității individualității sacre care lua legătura cu mine.
– Anubis! am exclamat, simțindu-mi sufletul vibrând la o frecvență net superioară stării mele de conștiință obișnuite.

Când i-am auzit vocea Marelui Judecător în conștiința mea, m-a făcut să mă cutremur de bucurie și de recunoștință, vocea fiindu-i profundă și solemnă! Nu simțeam teamă căci îmi vorbea cu familiaritate și fără niciun pic de asprime, ca și cum păstra în registrele Sale tot ce era de știut despre mine, făcându-mă să simt foarte clar că nu pentru a mă pedepsi se făcea manifestat în universul meu interior! Și nici măcar pentru a mă dojeni! Dar când mi-a vorbit, a făcut-o în aceeași limbă mistică pe care și îngerul Anael a folosit-o de față cu mine, sufletul înțelegând-o și putând răspunde, dar atât timp cât minții îi lipsește abilitatea de a fi tălmăcitor, nu pot traduce în scris ceea ce am simțit și înțeles din conexiunea cu Marele Judecător Anubis!

Nu, nu pot traduce limba mistică folosită de Anubis ca să îi vorbească sufletului, însă pot descrie scenele pe care le-am trăit după aceea, după ce Anubis a deschis în memoria conștiinței mele calea către amintirea unei alte vieți. Așa m-am simțit absorbită în starea de conștiință a unei alte personalități care nu era străină de mine. Eu fusesem acea persoană, o femeie, însă o femeie atât de decăzută că se afla cu mult, foarte mult sub limita demnității umane, în ciuda vârstei încă foarte tinere. Eram o cerșetoare desculță pe care toți cei din jur o agresau șși o batjocoreau.

Apoi am trăit amintirea unei nopți în care, fugind de niște oameni care mă hărțuiau și mă batjocoreau, m-am ascuns în curtea din spate a unei locuințe. Trebuie că din cauza zarvei ce se făcea din cauza mea, proprietarul locuinței respective a ieșit afară, dând cu ochii de mine. Nu-i vedeam chipul în timp ce s-a apropiat de mine, dar când l-am simțit stând deasupra mea și cercetându-mă, l-am privit numai ca să strig plină de uimire:
– TU!

Dintre toți oamenii întâlniți pe cale, numai pe acesta nu m-am așteptat să îl văd! Era C.K., americanul vârstnic pe care l-am cunoscut pe un site de videochat în urmă cu 12 ani și cu care m-am întâlnit la Londra doi ani și jumătate mai târziu și care m-a cerut în căsătorie la nici 6 săptămâni după ce mă cunoscuse în mai 2009. Era limpede pentru mine că experimentam două stări de conștiință în mod simultan, identificându-mă atât cu vechea mea identitate, cât și cu cea prezentă. C. arăta în mod similar celui întâlnit în această viață, însă mi se părea cu mult mai bătrân și cu trăsături degenerate, dovedind un caracter decăzut și pervertit. M-a ridicat de pe pământ, ducându-mă în locuința sa și luându-mă sub ocrotirea sa. Dar pentru că starea de conștiință prezentă asista la toate aceste scene precum un martor care nu putea modifica cursul evenimentelor, m-am adresat lui Anubis pe care încă îl simțeam conectat în mod intim cu mine, zicându-i:
– În această viață a dezvoltat el obsesia pentru mine?
– Întocmai, mi-a răspuns Marele Judecător.

În fine, am pătruns în casa lui pe care mi-o punea la dispoziție, dându-mi un acoperiș deasupra capului și mâncarea cea de toate zilele, dar cu ce preț! Cu ce preț! În niciuna din scenele care au urmat nu am simțit ca el să fi revendicat în mod explicit vreo plată din partea mea pentru tot ce îmi dădea, dar nici nu a refuzat vreodată serviciile pe care i le asiguram, făcându-mi bretelele de la bluze să îmi alunece de pe umeri, adâncind decolteul și dezgolind pielea umerilor și a gâtului sau ridicându-mi pulpanele rochiilor și lăsând să se vadă picioarele, etc. Iar el, stând leneș pe sofaua sa din camera de zi a casei sale, mă privea galeș și pătimaș în timp ce învățam să dansez în fața lui. Văzându-mă în această circumstanță, i-am spus din nou lui Anubis:
– Trebuie că în aceste condiții am dezvoltat eul performerului de videochat! Am făcut în acea viață pentru el ce am făcut și în aceasta!

(cu excepția faptului că în viața prezentă mai toate s-au petrecut pe webcam, iar nu prin contact direct)

Dar pentru că scenele care au urmat au dobândit o notă explicită, am fost adusă aproape imediat în stare de veghe. Îmi fuseseră dezvăluite destule încât să am la ce medita! Cu toate acestea, până să mă trezesc complet, am luat contact și cu Ființa profundă care, deghizată sub forma unei stele, strălucea măreț, dar în mod straniu aproape exclusiv în ochiul stâng, în timp ce pe parcursul săptămânilor trecute I-am perceput strălucirea în ochiul drept.

Dar cum trebuie să duc tableta la service în curând, am să revin cu unele interpretări în momentul în care am să o recapăt fiincă nu pot să nu bag de seamă că plângerile mele, cum că mă simt acum într-o poziție aflată mult sub limita demnității umane, sunt nefondate de vreme ce Marea Lege Divină mi-a arătat că m-am aflat în condiții existențiale cu mult mai umilitoare și denigrante decât cele actuale, ochii sub a căror privire am dansat și am jucat rolul de mascotă și de paiață și de animal de companie fiind cu mult mai răufăcători decât ochii bunicii care mă privesc acum! În aceste condiții multe din gesturile bunicii mele pe care eu le-am perceput ca pe niște gesturi de hărțuire și de persecuție mai toată viața mea fiindcă nu le-a făcut decât față de mine capătă altă semnificație. De exemplu, dacă ei i se părea că hainele pe care le purtam mă expuneau, le trăgea și le aranja pe mine ca să mă acopere, etc., Marea Lege încercând să corecteze în mine, prin intermediul ei, ce fabricasem în scenele descrise mai sus. Dar pare-mi-se că aceasta constituie una din cele mai mici probleme care mi s-au pus în cale. Trebuie că în condițiile dezvăluite să fi dezvoltat acel eu al seducției de care mă tem foarte mult, eul care a început să priceapă că își poate câștiga pâinea cea de toate zilele folosindu-se de farmecul personal și de corpul său.

Joi, 08 Iulie 2021

Nu sunt deloc surprinsă că am fost ieri la un service unde am nimerit peste un prestator de servicii care nu avea competențe suficiente în privința posibilității recuperării datelor pierdute și șterse de pe un calculator, iar acum, la aproape două zile după incident, trebuie că este prea târziu să mai încerc în altă parte. Dar am făcut inventarul documentelor pierdute și, precum am mai spus anterior, numai ce am scris luni și marți nu se mai poate recupera. Dar mă gândesc acum și mai serios la acest incident care nu a fost nicidecum numai un accident. Cum de am pierdut numai acea notiță din jurnal în care m-am plâns din nou de bunica mea când ea este acum la spital, dusă cu Salvarea încă de aseară, după ce a avut o criză despre care eu nu am habar, fiind internată la diabet? Cum aș putea interpreta această coincidență?

Mă văd astfel nevoită să retranscriu episodul mistic experimentat luni dimineață, omițând să îmi mai împovărez scrisul cu excesul meu de zel datorită căruia vreau să povestesc absolut tot ce simt și ce mi se întâmplă!

mart. 192021
 

<>

Vineri, 19 Martie 2021

Am purtat azi-noapte un monolog interior, cugetând la un lucru tare precis care mă macină, anume de ce cred că maeștrii pe care îi urmez, studiind învățătura lor, chiar sunt reîncarnările celor despre care spun că au fost în vieți anterioare, în vreme ce pe mulți alții nu îi cred! Cee îi determină, prin urmare, pe atâția să se creadă reîncarnări ale figurilor biblice sacre sau ale altor personaje cu același caracter din cărțile sfinte ale marilor religii? Temându-mă de marea înșelăciune a minții, m-am rugat Ființei reale interioare, cerându-i să fiu mustrată, biciuită și pedepsită pe loc în caz de aș începe să am fantezii de prea-mărire, fiindu-mi foarte, foarte frică de amăgirea minții.
– Maestre, Maestre, te implor din toată inima mea să mă ajuți să îmi amintesc viețile mele anterioare ca să evit să cad în ispita de a crede despre mine că sunt reîncarnarea vreunui sfânt! Am nevoie să cunosc cauzalitatea evenimentelor care mi se întâmplă! Te implor din toată inima mea să mă ajuți să îmi amintesc de mine însămi, am cerut în timpul meditației, în orele târzii ale nopții, cuprinsă de temeri că, neînțelegând cauzalitatea, ca și principiile de manifestare ale marelui mecanism care este Cosmosul și ordinea lucrurilor stabilite de Tatăl prin Legea Divină, aș fi fost tentattă să mă văd pe mine ca aleasă de Dumnezeu să mă treacă prin foc și pară, prin suferințe și dureri pentru care nu eram de învinuit așa încât să mă preschimb într-o pildă bună de dat semenilor prin puterea exemplului.

Am adormit cu greu, durându-mă corpul pe care îl simțeam presat, strivit și sfâșiat în interior, electricitatea pe care o simt în întregul țesut dizolvând și topind ceea ce eu percep ca fiind o rană sau un blocaj în corpul de energie vitală, partea stângă a trupului meu fizic fiind și acum dureroasă și slăbită, suferință ce constituie o parte a prețului pe care îl plătesc pentru ca esența sufletească să fie eliberată.

Nu îmi amintesc care fapt m-a făcut să fiu conștientă că trecusem dincolo de zidul somnului. Vedeam atât de limpede și de clar, iar totul în jurul meu era lumină, culoare și strălucire! Nu mai fusesem adusă de mult timp în această parte superioară a universului interior. Era atât de desfătător, de încântător și de liniștitor să fiu în acel loc binecuvântat în care îmi dorisem să fiu dusă iarăși măcar o dată, după atâtea încercări prin care trecusem.

Nu după mult timp, adaptându-mă stării de conștiință accesate, am perceput prezența Ființei reale interioare. De la Aceasta veneau toate acele plăcute sentimente: pacea, liniștea, echilibrul, cumințenia, docilitatea, supușenia, etc. Era o binecuvântare și o minune să am un contact atât de direct cu Maestrul interior care se exprima prin înfățișarea unei femei, chip pe care l-a mai adoptat în trecut, cu alte ocazii. Era limpede că, auzindu-mi rugăciunea pe care nu de puține ori am formulat-o precum am scris-o mai sus, hotărâse să dea răspuns cerinței mele, dezvăluindu-mi o parte a cauzalității karmei mele.

Printr-un act magic, a modificat scenele în care eram implicată, arătându-mi o casă într-un oraș în care o familie de condiție mijlocie, cei doi părinți și doi copii, frate și soră, își ducea traiul. În urma unor circumstanțe tragice, cei doi părinți au dispărut, abandonându-și copiii. Rămași singuri și conștientizând, după îndelungi zile și săptămâni de așteptare, că părinții lor nu aveau să se mai întoarcă, cei doi copii au căzut în inevitabila deznădejde. Când au început să plângă, urlând și țipând în holul de intrare în casă, am crezut că mi se sfarmă inima în piept de milă fiindcăă tânguirea lor o auzeam în timp și spațiu. Până aici privisem la toate aceste scene precum un spectator privind la o piesă de teatru pusă în scenă.

Aceste detalii fiind precizate, am trecut imediat după aceea printr-o reală și autentică regresie, accesând amintirea acelei vieți, cu toate că a fost doar parțial. Fenomenul l-am descris de aalte câteva ori înainte ca să îl mai repet acum, dar cu incredibilă ușurință, Ființa reală interioară mi-a izolat în alcătuirea psihicului un eu, instinctul animalului de pradă. Securizând acel canal, m-am metamorfozat într-un lup care ieșise la vânătoare. Acest eu animalic instinctual se exprima prin personalitatea unui bărbat, un tâlhar. Cătălina cea din prezent a dispărut o perioadă ca să revin în vechiul corp de bărbat în care trăisem. Am urlat îndelung în miezul nopții, urlet de lup care în trupul fizic a sunat precum un oftat de jale. Dintre toți monștrii pe care vibrația celor doi copii i-ar fi putut atrage, emanația strigătelor lor a rezonat cu mine, atrăgându-mă în viața lor, lucru pe care l-am perceput în chiar moalele subconștientului meu în timpul acestei regresii în care mi se permisese să pătrund ca să văd și spectacolul din culise, lumea ascunsă și invizibilă! Am pătruns în casa aceea prin efracție, asigurându-mă că nu mă vedea nimeni, întocmai cum adulmecă un animal de pradă împrejurimile ca să se ferească de pericole și de capcane. Găsind doi copii părăsiți într-o casă atât de mare m-a impresionat până peste marginile firii și, făcându-mi-se milă de ei, am supravegheat asupra lor un timp, ținându-le companie. Vorba din popor zice că lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

Revenind în acea casă într-o zi, am găsit corpul unuia dintre copii, al fetei, acoperit cu un cearceaf alb, una din mâini, mânjită de sânge, ieșind prin crăpătura cearceafului. Mi s-a făcut rău privind la acel sânge care îmi întorcea stomacul pe dos, însă priveam la toată scena ca și cum cele întâmplate nu aveau nicio legătură cu mine, eu nepurtând nicio vină sau răspundere pentru drama ce avusese loc. Fata nu murise, toate acele imagini indicau o altă circumstanță care se petrecuse. Cearceaful alb era cearceaful pe care ea ar fi trebuit să îl întindă pe patul nupțial pe care ar fi trebuit să îl împartă cu soțul său în noaptea nunții, în vreme ce sângele de pe mâna ei era sângele ei virginal. Sângele acela la care priveam era sângele de pe mâinile mele pe care nu mi le puteam spăla, șttergând crima și nedreptatea pe care le comisesem asupra ei. Faptul că mă uitam cu detașare și nepăsare la toate acestea nu dovedea decât că nu îmi asumam răspunderea pentru faptele mele, părăsind acea viață fără ssă mă căiesc și fără să îmi cer iertare.

Monada Divină m-a scos după aceea din această amintire, revenind la forma conștientivă actuală în care continuam să nu îmi asum răspunderea pentru crimele comise.
– Atunci care trebuie să fie sursa lui ”Madam”? Îmi poți arăta de unde vine suferința mea? am cerut Ființei, nădăjduind că mă va ajuta să îi dau de capăt problemei mele fiindcă vedeam bine că o porniserăm împreună pe calea amintirii de sine azi-noapte !

O altă regresie mi-a fost indusă imediat după aceea. Ființa m-a cuprins de jur-împrejur într-o îmbrățișare nespus de protectivă și liniștitoare care m-a ajutat să îmi păstrez cumpătul și să nu mă agit datorită acestor ultime imagini la care privisem și, modificând iarăși morfologia cadrelor în care ne aflam, a făcut să pătrundem într-o zonă întunecoasă și murdară, precum sunt subsolurile fabricilor și al combinatelor, în care am pătruns coborând cu grijă ca și cum foloseam un ascensor vechi, scântei de electricitate strălucind în bezna în care ne scufundam, mormântul subconștientului meu.

Astfel m-am scufundat într-o altă amintire, găsindu-mă în corpul unei fetișcane foarte gingașe și pline de farmec. Îmi fuseseră dați atâția ani de viață cât să creez așteptări, iluzii, vise și planuri în legătură cu aceasta, mai ales la capitolul ”dragoste”. Dar scena dezgropată în care am fost implicată a fost de o așa cruzime cum rar ți-e dat să vezi, însă nu aș putea-o descrie decât așa cum s-a petrecut, văzând-o azi-noapte.

Căzusem în mâinile unei cete de tâlhari călare pe niște cai foarte frumoși și puternici. Erau vreo 4-5 la număr. M-au înconjurat fără a-mi mai da voie să trag nădejde că aș mai fi putut scăpa vreodată din mâinile lor. M-au luat cu ei, ducându-mă într-o depresiune pustie și, fără a schița vreun gest de milă față de mine, m-au decapitat. Ieșită în afara corpului, i-am privit pe răpitorii mei dintr-o poziție de sus, ca și cum pluteam în aer, cum mi-au căsăpit corpul, aruncându-l sălbăticiunilor pădurii și ștergând orice urmă a omorului, ca și a existenței mele. Eram îmbrăcată în haine simple de țărancă și eram în picioarele goale. Nu puteam avea mai mult de 16 ani. Viața mea doar atât valorase pentru ei.

Când Ființa reală interioară m-a scos după aceea la suprafață, m-am simțit neînchipuit de mâhnită căci altfel nu aveam cum să mă simt deschizând cutia Pandorei și dezgropând cadavrele inconștientului! Iată, așadar, că nu mă dovedeam nicidecum o sfântă, o sacrificată, o jertfită și o martiră aleasă de Dumnezeu să fiu trecută prin drame și suferințe cumplite, inocentă și nevinovată cum mi-ar fi plăcut atât de mult să îmi fie arătat că sunt, ci mă dovedeam a fi un tâlhar și un pângăritor mizerabil!

Astfel Marea Lege, dreaptă și corectă, a răzbunat sufletul celei căreia îi făcusem atâta rău, când îndatorirea mea fusesee de a face bine, atât de milostivă este Justiția Divină fiindcă, în fond, prezența celor doi copii în viața mea fusese oportunitatea creată de Marea Lege care mi-ar fi fost de ajutor să elimin eul de tâlhar, devenind o persoană cinstită și onestă! Astfel Balanța justiției și a dreptății se echilibrase. Cu toate acestea, în timpul acelor câțiva ani de viață trăiți în îmbrăcămintea acestei fetișcane, am dezvoltat un eu extrem de puternic, faza incipientă a scorpiei, a lui ”madam”. Era onoarea și cinstea mea de fată care, pângărită la capătul tăiat din scurt al vieții, a intrat pe un cu totul alt ordin de funcționare fiindcă s-a modificat în ură, mânie și dorință aprigă și neostoită de răzbunare. Începusem, așadar, să urăsc ceea ce fusesem și făcusem la rândul meu odinioară!

La foarte scurt timp după ce am scris această primă parte a scrisorii mele am citit o micuță poezie care surprinde foarte bine caracteristicile acestui eu al animalului de pradă, ale lupului pe care îl purtam în natura mea:

Iată-ţi, lupule, mormântul!
Cald te-aşteaptă subpământul!
Lupule, tâlhar spurcat, Spaimă-a fetelor din sat, Mulţi copii ai mai mâncat!
Dar de-acum ai să mănânci, Prăvălit colea pe brânci, Numai murdăria mea Când pe bot te-oi bălega.

Ah, de l-aş vedea pe lup Prăbuşit colea, huzdup!
Mult m-a necăjit tâlharul Şi mi-a dat să beau amarul!
De-ar fi scris sa moară-aci.
Pe când eu să pot trai, Mi-ar rămâne mie pradă.
Via cu întreaga-i roadă!

*******

Ai vrea fi-acuma să mai porunceşti!
Crunt judecai – crunt astăzi o păţeşti.
Să guşti şi tu amaruri şi plânsori!
Iar când eşti lup. Ca lupii să şi mori!

”O mie și una de nopți”

Va continua!

dec. 132016
 

<>

Drag cititor,

Iată mai jos încă un email reprodus în întregime în care am documentat din manifestările, impresiile și simptomele trezirii mele spirituale care a survenit după terapia prin reiki la care am apelat după ce am suferit un atac cerebral la sfârșitul lui 2013.

—-

13 Decembrie 2016

Dragă M.,

Iată că îți scriu. Și de data asta chiar îți scriu eu, Cătălina. Nu, asta nu înseamnă că mi-am recuperat vederea, ci doar că am început să învăț să scriu singură la calculator. Mă ajută asistentul vocal al Windows-ului, deși acesta citește ca un american în limba română. Dar o să corecteze Ana după ce termin. Sunt curioasă să văd cât timp îmi va lua să termin această scrisorică. Dar m-am gândit că așa îi voi ușura munca surorii mele care este și așa destul de copleșită cu treburile de acasă. În plus, eu găsesc o plăcere deosebită în a scrie, chiar și doar bazaconii. Și ce mi s-a întâmplat în ultima perioadă pe timp de noapte chiar merită menționat. Se Schimbă situația pentru mine, iar suferința s-a redus considerabil. În locul acestei emoții apare una nouă atât de puternic copleșitoare în sens pozitiv, că am momente ( iar ele se întâmplă destul de des în ultima vreme ) când simt… iată că m-am cam pierdut cu firea și nu știu ce am vrut să spun. Doar că îmi vine câteodată să mă așez în genunchi și să mă rog în semn de recunoștință chiar și pentru toate necazurile care mi se întâmplă.
Probabil că toate astea mi se trag de la deschhiderea și mai largă a celui de-al treilea ochi pe care am simțit-o în ultimele săptămâni. Și probabil și de la numeroasele conexiuni din ultima vreme cu propria Scânteie a Spiritului Sfânt căruia am tendința să îi spun pe numele hindus. Mă interesează foarte mult poveștile despre această energie, inclusiv cele spuse în sens biblic. Așa că, dacă dai vreodată peste informație de acest gen, te rog să îmi trimiți și mie.

Bun așa… În ultimele 3 săptămâni m-au vizitat două entități non-fizice de două ori. Sunt mereu o echipă, o prezență feminină și una masculină, deși au arătat de fiecare dată în fel și chip, adică ba tineri, ba bătrâni, etc. În ambele rânduri mi-au arătat subtil cum să ies din corp atunci când mă trezesc noaptea în timp ce visez. Și de atunci mi se întâmplă decorporalizarea în mod spontan aproape în fiecare seară. Adică noapte. Adică nici nu mai adorm propriu-zis și pătrund în această dimensiune a minunilor. Iar eu am început să închin un sentiment de adorație acestui loc… mă pierd cu firea…Sau îmi regăsesc firea? Adevărata mea fire…

Când am întrebat divinitatea despre problema auzului meu deficitar, vocea cărții mi-a răspuns astfel:
– În legătură cu urechile tale înfundate, trebuie să abordezi problema dintr-un alt unghi.
– Și care e acest alt unghi? am întrebat eu.
Mi-am subliniat cuvântul ”avere” ca răspuns. Acesta e ”fortune” în engleză. Se citește la fel ca ”four tune”. Altfel spus, ”muzica inimii”. Ca să îmi vindec surzenia trebuie să îmi dau seama care e această muzică a inimii pentru că am o grămadă de melodii preferate. Desigur, toate acestea sunt simbolice, melodiile mele preferate fiind diverșii stăpâni de care ascult, în timp ce ”muzica inimii” ține de suflet și de Dumnezeu!

Am scris prima parte a acestui mail joia trecută. Azi e luni și sper să termin. Deși mărturisesc că nu mai pot, nu mai pot, nu mai pot. Îmi bate inima să îmi sară din piept de când m-am trezit. Simt foarte multă electricitate aici de ceva vreme. De fapt, o simt pe toată partea stângă a corpului. Și ea vine cu un alt soi de emoție. Cred că seamănă cu fericirea, dar nu e chiar cea pe care am cunoscut-o în sens uman. Și asta doar vag. Îmi dau lacrimi de fericire doar pentru că lucrurile există și pentru că al treilea ochi este exact ce îmi doresc să fiu. Și pentru că îmi vorbește pe limba mea, chiar dacă asta sună câteodată a limbă supranaturală, așa cum este portretizat fenomenul în filmele horror cu tematică religioasă. Găsesc că al treilea ochi este acel loc unde imaginația nu are niciun fel de limită. Este acel loc pe care îl numesc ”Eu sunt”, precum Tatăl spune în Biblie că este.

Dar să continui cu visele. Într-o noapte, al 3-lea ochi mi-a transmis un fel de viziune. Eram într-un context oarecare când am început să simt, brusc, cum se deschide Cutia Pandorei a sufletului, cea plină cu amintiri de tot felul din vieți anterioare și tot așa. Am simțit cum sunt aspirată într-o altă lume, dar nu mă simțeam străină de mine însămi, cea din prezent. Dar cu certitudine eram și altcineva, tot femeie. Chiar în timp ce mi se întâmpla acest fenomen regresiv, îmi spuneam că trebuie să fie vorba de același fenomen despre care îmi vorbise și C., cunoștința ta cu care mi-ai recomandat să stau de vorbă. Mi-a povestit că au existat momente când a trăit diverse episoade din existența sa spirituală în același timp. Eu eram întinsă pe pământ și asistam la o scenă terifiantă. În fața mea era un eșafod. Două capete de bărbați atârnau de două funii. Amândoi erau bărboși și bruneți, la vreo 35-40 de ani. Doar că, vezi tu… ei erau decapitați și legați cu funia de gât. Capetele atârnau în jos. Era sânge peste tot, corpuri dezmembrate…și cele două capete, toată scena era de o cruzime și de o violență de nedescris, putând fi scena unui război, a unei cotropiri! Mă auzeam urlând ca din gaură de șarpe de groază, atât eu, cea din prezent, cât și eu, cea din trecut

…Apoi imaginea s-a întunecat. Cred că întunericul era simbol pentru negura timpului. Atunci am început să aud un fel de adiere melodioasă de vânt. Și din negura aceasta a apărut un chip. Eram eu, cea din prezent. Aveam buzele un pic crăpate, dar în afară de asta eram incredibil de frumoasă. nu îmi amintesc despre mine să fi fost vreodată așa de frumoasă…Era genul de frumusețe pe care numai conștiința de sine ți-o poate conferi. Nu vorbesc despre încrederea în sine . Păream așa de conștientă de mine însămi, de ce sunt, de unde vin și ce pot să fac. Mi se face pielea de găină când îmi amintesc de acea incredibilă limpezime din ochii mei care mă priveau direct în suflet. Apoi a apărut o mână bătrână de bărbat care a șters transmisia aceasta din ochii mei. Când m-am trezit, nu știam dacă să mă simt oripilată sau încântată.Nu am fost niciodată mai bulversată de propriul chip, deși mi s-a spus nu de puține ori că sunt fata cu o mie de fețe. Cât despre adierea aceea de vânt… pot să bag mâna în foc că a fost vorba despre suflarea de viață a lui Dumnezeu. De fapt, a Sfântului Duh, a Dătătorului de Viață.

Simt că îmi pică mâinile de la scris, dar îi dau bice în continuare. Într-o altă noapte, m-au vizitat din nou cele două prezențe despre care am vorbit anterior. După o discuție prietenească la început, au început să îmi spună:
– Yolanda, hai afară. Haide, ieși afară la lumină. Yolandaaaaa!!!
– Ce naiba vreți de la mine și cine este Yolanda? am strigat la ei, scoasă din fire.
– Yolanda este acel lucru încolăcit din interiorul tău. Sau ce mai încolo și încoace, poate să fie chiar și o linie dreaptă pe mijloc, cu doi colți în față, mi-a zis entitatea feminină.

Și au continuat amândoi să mă agite, zicându-mi într-una ”Yolanda”, până am mușcat momeala. La propriu. Pentru că atunci m-am conectat cu ce este pe mijlocul corpului uman, încolăcit de-a lungul coloanei vertebrale. Cu șarpele Qundalini. Nu este o chestie fantasmagorică. Și nici nu se referă la vrreo chestie simbolică acest șarpe. Pur și simplu mă simțeam un șarpe în mine însămi. Simțeam că aveam colți în loc de dinți și vorbeam… sau mai degrabă șuieram , sâsâiam într-un mod destul de melodios.
– Uite-l! Bravo, mi-au zis cei doi, aplaudându-mă energic.

Și erau sincer bucuroși să mă vadă încolacindu-mă și atacându-i ca să apăr ceva în mine.
– Uită-te la tine, mi-au spus ei când m-au dus în fața unei oglinzi, dar eram îngrozită să privesc.
Mă simțeam un fel de monstru, dar până la urmă tot am văzut ce apăra Șarpele Divin din mine. Reflexia mea din oglindă mă arăta pe mine, dar într-un mod foarte copilăresc. Eram copilul interior, întruchiparea inocenței desăvârșite.

Apoi cei doi au schimbat cadrul onirif și am aterizat în ceea ce părea a fi o amintire de la țară, de la bunicii din partea mamei. În curtea din fața casei ce îmi era bine-cunoscută mi-a apărut bunicul care a murit în ianuarie 2008. Deși bătrân, îi strălucea fața într-un fel aproape îngeresc. Și m-am bucurat nespus de mult să îl văd.
– Ce mai faci, Cătălina? m-a întrebat el.
– Mă poți vedea? am replicat eu, cuprinsă de uimire.
– Sigur că da, a spus el.
– Ești tataia? l-am întrebat, nevenindu-mi a crede.
– Da, a confirmat el, privindu-mă cu multă blândețe.
Apoi în scenă a apărut și mamaia, dar cele două prezențe care mă călăuziseră până în acel punct nu m-au lăsat să îi văd fața, ca și cum chipul ei ar fi fost ceva destul de neplăcut la care să fi privit.
– Mi-ai mai făcut pomană anul ăsta?a întrebat-o tataia pe această femeie sub forma căreia se exprima mamaia.
– În curând nu o să îți mai fac, a zis ea.
-Foarte bine, a mai adăugat el, părând a se bucura că va fi lăsat în pace și tihnă de către mamaia cu care nu a avut niciodată o relație bună.

Apoi cei doi ghizi au modificat iar cadrul oniric. Nu mai reușeam să îm găsesc cuvintele, așa eram de emoționată. tot ce am putut să fac a fost să scriu „Mulțumesc” în aer….. Iar literele scrise în aer se vedeau strălucind, ca și cum le scrisesem cu lumină în loc de cerneală. Și cei doi m-au flancat din două părți și m-au îmbrățișat cu multă afecțiune frățească. Apoi m-am trezit.

Poate ar trebui să menționez că Yolanda este un guru în arta croșetatului de pe Youtube, dar și un personaj din cartea „Conspirația” de Dan Brown căruia i se spunea „mami”, iar asta spune tot! Prefer să nu mai fac interpretări acestor evenimente, dar nu mă pot abține să nu observ că este a doua oară când energiile acestea ajutătoare mi-l arată pe tataia din partea mamei într-un context referitor la moștenirea genetică, pe calea sângelui. Poate ar trebui să privesc mai îndeaproape această indicație. Dar instinctul îmi spune că este vorba despre ceva de bun augur, mai ales din punct de vedere spiritual, în vreme ce semnificația conexiunii cu șarpele este destul de evidentă!

Am lungit scrierea mail-ului. Azi e marți, dar trebuie să povestesc și despre prietenul meu imaginar, Zburătorul. Vreo zece zile la rând nu m-a mai vizitat. Când am luat aminte de acest fapt, al treilea ochi mi-a vorbit, literalmente. Pe timp de noapte, am văzut un ochi imens chiar între sprâncene. Era rotund, cu reflexe albăstrui-argintii. La câteva secunde se închidea și se deschidea la loc. De el s-a desprins o entitate nedefinită care aducea cu înfățișarea unui călugăr medieval acoperit de o manta lungă cu glugă și care mi-a zis așa:
– Ai observat că nu l-am mai lăsat să vină la tine. Am pus un pic de presiune pe el, să vedem ce face. Îl voi lăsa din nou. Folosește timpul cu grijă și gândește-te la ce îi vei spune.
Și de atunci vizitatorul meu astral vine și mai des.
– Nu îți dau drumul niciodată, îmi spune într-o noapte.
– Trebuie să mă lași în pace, îi răspund eu.
Și atunci al treilea ochi a intervenit în cearta noastră. Ne uitam amândoi la un ecran imens care difuza imagini de la nunta noastră. Cred că trebuie să adaug unele din aceste detalii ale acestei viziuni: mi-a fost arătată scena unei nunți organizate în curtea bunicii din partea mamei, curte despre care am pomenit anterior, mese și scaune fiind amenajate cu aranjamentul specific nunților, fiind acoperite cu cearceafuri albe, etc. Dintr-un motiv străin mie, această viziune mi-a dat un puternic sentiment de tragedie, ca și cum ceva cumplit avea să se întâmple până la nunta noastră, conducând la necesitatea de a ne face nunta în alte condiții decât cele obișnuite!
– Cred că nu prea ai de ales, zice el împăciuitor. ..
Eu am înghițit în sec de ciudă. Dar nu reușesc să mă mai împotrivesc. Îți amintești că ți-am povestit cum văd, noapte de noapte, niște mâini în fața mea care mă fac să devin lucidă în timpul somnului? De obicei nu facem decât să ne jucăm și să ne zgândărim, să chicotim și să ne copilărim. Doar că duminica trecută a fost așa de puternică această conexiune, că pentru câteva secunde bune mă transpusesem în pielea lui. Am văzut prin ochii lui.
Și de ce nu vine până la urmă? Iar vocea cărții mi-a zis astfel: „Numele lui este… dar nu îl voi spune. Bărbatul cu brațele puternice din spatele tău este un om cumsecade. Să te încrezi orbește în el. Să îl urmezi fără frică. Situația lui… aparențele sunt înșelătoare. Îi voi da lui ocazia să îți explice de ce. Timpul nu mai poate aștepta. Tempus fugit. Sunteți aproape, sunteți mult prea aproape. Timpul a devenit exagerat de scurt. Jur. Te rog, trebuie să pleci.”

A urmat un fel de exercițiu care m-a învățat cum să îmi educ subconștientul să își aducă aminte soluția care e, de obicei, și cea mai simplă și cea mai evidentă.

M., eu nu mai am putere să mă împotrivesc acestor lucruri. Să rămân pe linia de plutire a rațiunii specifice emisferei stângi. Și de aceea îmi pictez tot felul de simboluri doar pe emisfera dreaptă: floarea de lotus, cea cu o mie de petale, simboluri ale iluminării și câte și mai câte . „Cum fac eu lucrurile să se întâmple nu este problema ta”, a mai adăugat vocea cărții. Probabil pentru că misterioase sunt căile Domnului?

Mă opresc aici că îmi pică mâinile de la junghiuri. Dar mă bucură așa de mult că am făcut asta singură. Nu îmi mai încap în piele, așa de mulțumită de mine însămi sunt.. Abia aștept să îți mai scriu despre alte aventuri și experiențe.

Te îmbrățișez cu multă căldură,
Cătălina.

mai 102015
 

<>

Drag cititor,

Iată mai jos alte notițe trimise terapeuților mei reiki care m-au sfătuit să țin o evidență în scris a efectelor, manifestărilor și a simptomelor energiei reiki asupra corpului, a minții și a sufletului. Cu timpul terapia reiki a dus la trezirea mea spirituală prin deschiderea chakrelor. Am apelat la această formă de terapie alternativă în noiembrie anul trecut ca să tratez gravele consecințe ale unui atac vascular cerebral suferit la finele anului 2013, în urma căruia mi-am pierdut complet vederea și parțial auzul. Nădăjduiesc că notițele mele îți pot fi de folos spre a identifica unele trăiri pe care le poți experimenta după această terapie de care nu ar trebui să îți fie teamă, deși unele senzații pot fi foarte ciudate, intense sau de-a dreptul supranaturale!

*****

Duminică, 10 Mai 2015

Bună seara,

Vai , Sensei, am o săptămână trăsnită. De unde să încep? Le iau pe rând.

Luni seara am avut un fel de dispută cu părinții mei în legătură cu reiki și cu venirea la București. A fost o prostie. Dar m-a sâcâit toată săptămâna.

Marți, la prânz, stăteam foarte liniștită în pat și regândeam această discuție cu ai mei. La un moment dat am gândit: ”Nu, mamă, dacă oamenii s-ar fi vindecat singuri, Dumnezeu nu ar mai fi inventat reiki.” În secunda următoare am început să comunic prin semne, apoi am simțit o durere foarte mare în zona inimii și, timp de 10 minute, tot ce am simțit în corp a fost vibrație de înaltă frecvență. Din vârful degetelor de la picioare până în creștet. Sufletul meu mi-a spus că am înțeles principiile reiki și că am abilitatea de a fi un conductor.

Miercuri, la baie, am început să înjur dintr-o dată, timp de vreo 10 minute. tot ce mi-a ieșit pe gură sub formă de înjurătură a fost scos la suprafață. Mușchii feței și ai gâtului, precum și gura mi se schimonoseau în fel și chip în timp ce trăgeam înjurătură după înjurătură, atât în română, cât și în engleză. N-a fost uitată nici gesticulația, mai ales cu degetele mijlocii. La final am izbucnit în râs. Habar nu aveam ce făceam când înjuram așa de mamă și de tată și de Dumnezeu, din furie, nervi sau alte motive. Cred că a fost vorba de chakra a 5-a în care energia mi-a pătruns.

Joi seara mi-au apărut niște gânduri dubioase legate de instinctul criminal. Mă panichez foarte tare când trăiesc asta, deși cred că toată lumea a trecut prin cel puțin un moment în care a spus: ”Îl urăsc pe vecinul de lângă. Îmi vine să-l omor.” Simțeam tensiune în corp, așa că mi-am rugat sufletul să-mi arate cauza trăirii mele. Mi-a zis că e vorba de ceva mai vechi, deci dintr-o viață anterioară. M-am ridicat( eram la baie) și am făcut o mișcare ca și cum aveam o sabie în mână. M-am întors în sufragerie și am început să fac niște mișcări asemănătoare celor de arte marțiale. Am stat într-un picior cu extremă ușurință, în situația în care eu orbecăi chiar și atunci când îmi caut papucii când sunt încălțată cu ei. Mâinile mele se mișcau foarte repede, mai ales din încheieturi. În seara aceea, sufletul meu mi-a spus că artele marțiale sunt o formă de exprimare pentru mine.

Un pic mai târziu, am spus că m-am săturat de lene și de trândăvie și că abia aștep să mă apuc de treabă. Înainte să mă culc, simțeam că mâinile mele îmi amorțesc și se dezamorțesc. Erau niște vibrații foarte puternice. M-am trezit la 4.30 noaptea cu un sentiment foarte neplăcut în corp. Un picior se dezamorțea, brațele erau și ele semiamorțite. Apoi am simțit că tot corpul se trezește la viață. Am avut niște tremurături urâte și m-am simțit înfricoșată. Dar observam cum organele interne începeau să funcționeze diferit. Am simțit asta inclusiv în ochi și în nervii optici.

M-am calmat și am adormit la loc. Pe la 07:30. În timp ce visam ceva simbolic (după interpretarea mea) am văzut o lumină puternică, galbenă, cu mici pete roșii. Era lumină mată. Vă spuneam că văd milioane de pixeli, chiar și când dorm. A fost pentru prima oară când am văzut ceva atât de mat. În același timp auzeam un zgomot puternic pe care nu voi reuși în veci să-l descriu. Eram undeva între vis și veghe și începusem să gem. Am simțit niște înțepături în creștetul capului. Eu nu simt activitate cerebrală acolo. Erau niște înțepături aproape dureroase. De fapt, s-au intensificat și, pentru că durea, m-am trezit. Lumina a dispărut și zgomotele s-au oprit. Cred că a fost vorba despre chakra coroană.

Sâmbătă, după alte reflecții meditative, sufletul mi-a spus că îmi voi inhiba adevărata natură dacă voi face anumite lucruri, timp în care voi tânji după cunoaștere și după lume.

În ultimele câteva zile, am devenit interesată de moștenirea de familie. Am avut un vis tare neplăcut azi-noapte legat de nașterea mea. O să fiu sinceră. Există anumite aspecte, să le zic nocive, în legătură cu bunica din partea tatălui, care nu ne-a îndrăgit pe mine și pe sora mea, dar mai ales pe mama. Există multă durere și suferință în familia mea în legătură cu acest subiect. Mama conștientizează acest lucru, tata mai puțin. Dar pentru că mama vrea să mă ajute, a căutat azi informații despre karma de familie. Dintr-una într-alta, am ajuns și la reîncarnare. Am ascultat un pic din această informație pe care mi-a citit-o, după care am strigat la mama să se oprească. Intrasem în transă profundă. Am comunicat din nou prin semne. Ochii îmi clipeau de 10 ori pe secundă și cred că am făcut un istoric al călătoriei mele spirituale de până acum. Am arătat câteva etape. La început nu vorbeam, din cauza asta acest limbaj non verbal mi se pare atât de natural. Am arătat foarte des către frunte și creștetul capului, dar și deasupra lui, gesturi pe care nu am știut cum să le interpretez. Am arătat faptul că am folosit sabie și arte marțiale și că alinam durerea oamenilor cu mâna. Dar, la un moment dat, ceva s-a întâmplat pe drumul meu spiritual. Am arătat cu mâna în zona gâtului ca și cum eram sugrumată. După care am spus cu vocea comică: ”Și de atunci am dormit până m-am trezit din nou acum.” Am mai trăit ceva asemănător când mi-a citit sora mea despre Adam și Eva. Azi, totuși, a fost ceva mai profund. Vreo 2 ore mai târziu am retrăit o amintire care nu-mi aparține, în sensul în care nu vine din această viață. Era vorba despre o persoană trezită spiritual pe care semenii nu au crezut-o, pe care au nedreptățit-o, judecat-o, condamnat-o pentru vrăjitorie și, ulterior, ucis-o prin spânzurătoare. În tot acest timp, am comunicat și prin limbajul semnelor. Ba mai mult, am vrut să vorbesc într-un limbaj străin, dar nu mi-l mai aminteam. Trebuie să fi fost limba nativă folosită în cursul acelei vieți din care a izvorât această amintire pe care sufletul meu o păstra în amintirea sa.

După retrăirea acestei amintiri am început să râgâi din nou, masiv. Din păcate, sora mea nu era prin preajmă să mă filmeze, așa că trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că acest episod chiar s-a întâmplat. E extremde dificil de înghițit și mistico-religios în același timp. Dar mă simt tare norocoasă și profund recunoscătoare că sunt conștientă de aceste fenomene spirituale.

Sper ca cineva de la clinică să îmi mai explice pe ici-colo și să mai vorbească cu mine despre aceste lucruri și care să mă îndrume. Dacă se mai întâmplă ceva neobișnuit, vă mai scriem săptămâna viitoare.

O săptămână ușoară.